Universitatea Dunarea de Jos Galati

Faculatea de Drept/zi

DREPT INTERNATIONAL PRIVAT

Referat
Teritorialitatea ca punct de legătură

Coordonator
Prof. univ. dr. Nadia-Cerasela ANIŢEI

Student
Pantazi Dragoş Cristian
 Noţiunea dreptului internaţional privat

Denumirea de „drept internaţional privat”.

Această denumire a fost dată de Joseph Story în 1834 în cea mai

importantă lucrare a sa Commentaries on the Conflict of Laws. S-a obiectat
împotriva denumirii deoarece nu este vorba de un drept internaţional, din acest
punct de vedere deosebindu-se de dreptul internaţional public ori dreptul
internaţional. Termenul de „internaţional” din denumirea disciplinei arată numai
că obiectul acestuia îl formează raporturile juridice cu element internaţional.
Desigur că este o legătură dintre dreptul internaţional privat şi
dreptul internaţional public. Termenul „privat” arată că este vorba de raporturile
de drept civil, în sensul larg, pentru a le deosebi de cele care formează dreptul
internaţional public. Art. 2 din Codul civil român considera literature juridică
veche ca fiind singurul izvor de drept internaţional privat.
Ca urmare a schimbărilor sociale şi economice intervenite în România de
după 1990 a fost adoptată Legea 105/1992 privind reglementarea raporturilor de
drept internaţional privat abrogată în anul 2011, anul în care s-a adoptat si noul
Cod civil, În Codul civil aspectele de drept internaţional privat sunt tratate în
Cartea a VII intitulată Dispoziţii de drept internaţional privat.
In defniţie dreptul internaţional privat este acea ramură a sistemului de
drept naţional privat, formată din ansamblul normelor juridice care
reglementează raporutrile juridice de drept privat, cu element de extraneitate,
încheiate fie intre persoanele fizice, fie între persoanele juridice sau între
persoane fizice şi juridice aflate pe poziţie de egalitate juridică în faţa legii,
indicând totodată autoritatea competentă şi legea aplicabilă.
 Elementul de extraneitate are o fizionomie extrem de complexă. In lipsa
unei definiţii legale, elementul de extraneitate a primit mai multe definiţii
doctrinaire asemanatoare dintre care distingem definiţia reputatului profesor
M.V. Jakotă care considera elemental de extraneitate ca: “situaţia de fapt
datorită căreia raportul juridic poate fi guvernat de două sau mai multe sisteme
de drept, transformându-l, astfel, într-un raport juridic de drept internaţional
privat”

Normele conflictuale

Norma conflictuală este definită ca fiind norma juridica specifică

dreptului internaţional privat, care desemnează legea internă aplicabilă
raportului juridic cu element de extraneitate.
În ansamblul lor normele conflictuale sunt prevăzute în sistemul de
drept intern al fiecărui stat formând sistemul conflictualist al acestuia,
componentă a sistemului juridic naţional. Instanţa de judecată sau un alt organ
jurisdicţional, în momentul soluţionării unui raport cu element de extraneitate va
folosi întotdeauna pentru determinarea legii aplicabile normele conflictuale din
propriul sistem de drept.
Norma conflictuală soluţionează conflictele de legi în sensul că
stabileşte care dintre sistemele de drept în prezenţă trebuie să se aplice cu privire
la raportul juridic respectiv.
Normele conflictuale determină sfera de aplicare a dreptului intern şi al
celui străin ţinând seama de coexistenţa unor sisteme juridice de egală valoare,
expresie a unor suveranităţi de stat egale. Ele sunt proprii fiecărui sistem de
drept, regăsindu-se în acte normative interne şi în convenţii internaţionale. In
doctrină normele conflictuale sunt compuse din trei elemente:
 - conţinut;
- legătură;
- legea aplicabilă.

Legatura normei conflictuale

Legatura normei conflictuale este dispoziţia acesteia, adică acea parte

care indică sistemul de drept aplicabil pentru conţinutul normei conflictuale
deci, stabileşte legea aplicabilă raportului juridic în cauză. Legătura normei
conflictuale sub forma indicării generale este denumită şi „formulă de fixare.
Legătura normei conflictuale poate îmbrăca următoarele forme:
a. indicarea directă - precizează legea competentă să reglementeze raportul
juridic care constituie conţinut al normei conflictuale.
b. indicarea abstractă (indirecta) - când se utilizează o formulă generală, care
conduce la determinarea legii competente.
Punctul de legătură (noţiune si importanţă)

Punctul de legatură reprezintă elementul prin care se stabileşte relaţia între

un raport juridic şi o lege. Acesta constituie criteriul concret prin care se
stabileşte legătura dintre raportul juridic şi un anumit sistem de drept care
reprezintă legea aplicabilă respectivului raport juridic.

Exemple de puncte de legatură:

- teritoriul;
- cetatenia;
- pavilionul navei.
Teritoriul ca punct de legatură

Teritoriul constituie locul unde se înfăptuieşte un act sau un fapt juridic, iar ca
punct de legătură prezintă urmatoarele forme:
- reşedinţa obişnuită;
- sediul social;
- locul situării bunului;
- locul încheierii contractului;
- locul executării contractului;
- locul întocmirii actului juridic (in sensul de instrumentum);
- locul producerii prejudiciului;
- locul producerii faptului juridic ilicit;
- locul unde se judecă litigiul.

Reşedinţa obişnuită

Codul civil reglementează două tipuri de reşedinţe obişnuite şi anume:

reşedinţa obişnuită a persoanei fizice (alin.1 şi 2) şi reşedinţa obişnuită a
persoane juridice. Conform Codului civil prin reşedinţa obişnuită a persoanei
fizice în România se înţelege adresa din România unde persoana fizică
respectivă (cetăţean român, cetăţean străin sau apatrid) îşi are locuinţa principală
şi unde îşi desfăşoară în mare parte întreaga activitate socială şi profesională.
Tot conform Codului civil reşedinţa obişnuită a persoanei juridice în
România înţelegem adresa din România unde persoana juridică respectivă îşi are
administraţia centrală.
Reşedinţa obişnuită la fel ca şi domiciliul trimite la sistemul de drept „lex
domicilii”
Sediul social

Sediul social reprezinta punct de legătură de exemplu pentru: Statutul

organic al persoanei juridice. Conform Art. 2580 alin. (1) din Codul civil
„Statutul organic al persoanei juridice este cârmuit de legea sa naţională.” De
asemenea, art. 2571 alin. (1) din Codul civil dispune: „Persoana juridică are
naţionalitatea statului pe teritoriul căruia şi-a stabilit, potrivit actului constitutiv,
sediul social”.
Sistemul de drept aplicat în acest caz este numit „lex societatis”.

Locul situării bunului

Locul situării bunului reprezintă punct de legătură spre exemplu pentru:

Mostenirea imobiliară. Conform art. 2635 lit. (d) din Codul civil care
reglementează legea aplicabilă formei testamentului „Intocmirea, modificarea
sau revocarea testamentului sunt considerate valabile dacă actul respectă
conditiile de formă aplicabile, fie la data cand a fost intocmit, modificat sau
revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia dintre legile
următoare: (.......) d) legea situatiei imobilului ce formeaza obiectul
testamentului (...).”
Sistemul de drept aplicat în acest caz poartă denumirea de lex rei sitae iar
în materia succesiunii „lex succesionis”.
Locul încheierii contractului

Locul încheierii contractului constituie punct de legătură de exemplu

pentru: Forma încheierii căsătoriei. Art. 2587 alin. (1) din Codul civil dispune:
„Forma incheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul căruia se
celebrează..”
Sistemul de drept aplicat în acest caz se numeşte „lex loci
contractus.”

Locul executării contractului

Locul executării contractului reprezinta punct de legătură pentru modul de

executare al contractului. Art. 12 alin. (1) din Regulamentul nr. 593/2008
privind obligaţiile contractuale prevede: În ceea ce priveşte modalitatea de
executare şi măsurile care pot fi luate în cazul unei executări defectuoase, se va
avea în vedere legea ţării în care are loc executarea.
Sistemul de drept desemnat cu aplicarea acestui punct de legătură se
numeşte „lex loci executionis”

Locul întocmirii actului juridic

Locul întocmirii actului juridic (in sensul de instrumentum) reprezintă

punct de legătură de exemplu pentru: Condiţiile de formă ale actului juridic.
Conform art. 2639 alin. (2) lit. (a), Cod civil „Actul se consideră totuşi valabil
din punctul de vedere al formei, daca indeplineşte condiţiile prevăzute de una
dintre legile următoare: a) legea locului unde a fost intocmit” (....)
Regula pe care o implică aplicarea acestui punct de legătură se numeşte
„locus regit actum.”

Locul producerii prejudiciului

Locul producerii prejudiciului este punct de legătură atunci când

prejudiciul se produce în alt stat decât cel unde s-a produs delictul. Astfel,
norma cuprinsă în art. 4 alin. (1) din Regulamentul nr. 864/2007 privind
obligaţiile necontractuale (Roma II) prevede: „Cu excepţia dispoziţiilor contrare
din cadrul prezentului regulament, legea aplicabilă obligaţiilor necontractuale
care decurg dintr-o faptă ilicită este legea ţării în care s-a produs prejudiciul,
indiferent în ce ţară are loc faptul cauzator de prejudicii şi indiferent de ţara sau
ţările în care se manifestă efectele indirecte ale respectivului fapt.”
Sistemul de drept desemnat cu aplicarea acestui punct de legătură
este „lex loci laesionis”.

Locul unde se judecă litigiul

Locul unde se judecă litigiul reprezintă punct de legătură in materie de

procedură. Conform art. 1087 din Codul de procedură civilă „In procesul civil
internaţional instanţa aplică legea procesuală română, sub rezerva unor dispoziţii
exprese contrare.”
Sistemul de drept aplicat în acest caz poartă denumirea de „lex fori”
(legea forului) adică a instanţei sesizate cu judecarea litigiului.
Concluzie

In ceea ce priveşte teritorialitatea ca punct de legatură, distingem

că cea mai mare parte a punctelor de legatură capătă o forma teritorială
(reşedinţă, domiciliu, statul cu care are cele mai strânse legături, locul situării
bunului imobil, locul încheierii actului juridic, etc.,) un număr mai mic de
puncte de legătură se referă la persoană (fie sub aspectul personalităţii sale, fie al
voinţei juridice).
Această soluţie, denumită şi „Şirul lui Kegel”, după numele autorului
german care a propus-o, punctele de legătură sunt admise „în cascadă” şi nu
alternativ.
Bibliografie:
- Anitei Nadia-Cerasela. Lectii de drept international privat român,
Editura Lumen. Iasi, 2014
- Wikipedia
- Codul civil * Codul de procedura civila, ed. a 4-a, Editura Rosetti,
Bucuresti,2017