Sunteți pe pagina 1din 27

101 parabole pentru tine

2020
Povesti scurte
(101 parabole pentru tine)

Am cules aceste parabole de prin cărți, din internet. Mi le-au spus prietenii. Le-am tradus, le-am
prelucrat cum mi s-a părut mai potrivit. Unele dintre ele sunt foarte populare, altele sunt mai putin
cunoscute.

Am văzut pe stradă un copil. Era toamnă trâzie, ploua și bătea un vânt puternic. Copilul era înfometat și
tremura de frig. Hainele lui demult se prefăcuseră în zdrențe. Indignat m-am adresat lui Dumnezeu: “De ce
permiți una ca asta, Atotputernicule? De ce nu întreprinzi ceva?”. Dumnezeu nu mi-a răspuns nimic.
Însă noaptea, când dormeam, am auzit glasul Lui: “De fapt, Eu am întreprins câte ceva. De exemplu, Eu
te-am creat pe tine.”

Un om foarte bogat a vrut să-i arate fiului său mic ce înseamnă să trăiești fără bani. Ei au mers împreună
și au stat o săptămână în gazdă la ferma unei familii sărace. Când au revenit acasă, tatăl l-a întrebat:
- Ia spune-mi, fiule, ce ai văzut și ce ai înțeles din călătoria noastră?
- Am văzut că familia la care am locuit avea cinci câini, iar noi avem doar unul. Ei au un râu fără
margini, iar noi – doar un bazin. Noaptea curtea noastră e luminată doar de felinare, iar la ei luminează stele
nenumărate. Noi avem doar un teren în jurul casei, iar ei au câmpuri întregi. Noi suntem nevoiți să ne
cumpărăm mâncarea, iar ei și-o cresc singuri. Da, tată, am înțeles cât de săraci suntem.

Era o zi friguroasa de toamnă. Un funcționar a ieșit din birou și, mergând pe trotuar, a aruncat o privire la
palatul regal pe lângă care trecea. „Eh, dacă mă nășteam eu un prinț, aș fi avut acum o viață ușoară, plăcută”,
se gândi el.
În drum a văzut o echipă de muncitori care repara drumul. Unul din ei și-a zis, privindu-l: “De ce n-am
mers la studii, așa cum îmi zicea tata. Aș fi dus acum undeva niște hârtii, ca acest tânăr. Aș fi lucrat într-un
birou la călduț și viața mea ar fi fost ușoară și simplă.”
În acest timp imperatorul s-a apropiat de fereastra palatului, a privit afară la muncitorii care lucrau și s-a
gândit: “Ce minunat o fi să muncești în liniște la aer liber. Să fii un muncitor de rând, un vânzător ambulant
sau chiar un boschetar și să nu fii nevoit să te descurci în politică, să faci față intrigilor de la curte, să iai
decizii importante, să porți răspundere pentru soarta țării. Cât de ușoară e viața acestor oameni!”

Olarul a luat bucata de lut și a aruncat-o pe masa de lucru. Apoi a început să o frământe. Bucata de lut a
strigat:
- Ce faci? Mă doare! Ajunge!
Dar meșterul i-a răspuns:
- Încă nu-i timpul.
Apoi a fixat-o pe roata olarului și a început să o învârtă. Amețită bucata de lut l-a rugat:
- Mi-i rău. Oprește tortura asta!

1
Dar meșterul i-a răspuns din nou:
- Încă nu-i timpul.
După ce i-a dat forma cuvenită, olarul a luat ulciorul de pe roată și l-a pus în cuptor. Vasul a început să
țipe:
- Scoate-mă din iadul acesta! Nu mai pot! Am să ard cu totul!
Dar meșterul a repetat aceeași frază:
- Încă nu-i timpul.
În sfârșit, olarul a scos ulciorul din cuptor și l-a pus pe o poliță să se răcească. După asta l-a luat iar pe
masă și a început să-l ornamenteze. Ulciorul se sufoca de mirosul de vopsea și lac și cerea să fie lăsat în
pace, dar meșterul din nou i-a spus:
- Încă nu-i timpul.
Apoi l-a pus din nou în cuptor. De data asta era și mai fierbinte. Ulciorul a crezut că aici s-au terminat
zilele lui. Dar olarul l-a scos iar și, după ce s-a răcit, l-a dus în fața oglinzii. Ceea ce s-a arătat acolo era de
nedescris – bucata diformă de lut se transformase într-o bijuterie din ceramică de o frumusețe rară.
Schimbarea a fost greu de suportat, dar rezultatul a meritat toate încercările prin care a trecut.

Un băiețel a rămas orfan și a fost luat să trăiască la o rudă îndepărtată. Bărbatul s-a dovedit a fi un om rău,
îl silea pe copil să muncească, îl bătea crunt, îl hrănea cu resturi. Iar ca pedeapsă îl încuia de multe ori în
beci.
Și băiatul a fugit. A petrecut luni de zile ca un câine vagabond, cerșind, furând. Dormea unde se nimerea,
mânca ce găsea. Până când l-a întâlnit pe Învățător. Acesta pregătea tinerii la școala sa de arte marțiale,
vestită în toată țara. La început băiatul îndeplinea lucrul cel mai greu și murdar. Pe urmă a început să învețe
și a devenit cel mai bun elev. Peste mult timp Învățătorul a murit și i-a lăsat școala moștenire.
Într-o zi băiatul, ajuns acum Maestru, mergea pe lângă satul din care a fugit cândva. Lângă o casă ședea
un bărbat în etate.
- Acesta e unchiul meu. V-am povestit cât de mult m-a făcut el să sufăr în copilărie, le-a spus el
discipolilor care îl însoțeau.
Aceia erau gata să se arunce asupra bătrânului ca să-l răzbune, dar Maestrul i-a oprit:
- Acestui om îi datorez tot ce am și tot ce sunt, a spus el. Cine știe ce soartă aveam dacă nu era el?
Datorită lui am mers pe calea pe care am mers și am ajuns cel care sunt acum.

Un om de afaceri, mare producător de încălțăminte, a hotărât să-și extindă piața de desfacere într-o țară
din Africa și cu această ocazie a trimis în deplasare doi dintre specialiștii săi să studieze starea de lucruri
acolo și să tragă concluziile necesare.
Peste o săptămână a venit un mesaj de la primul expert: “Extinderea noastră pe această piață nu are niciun
viitor – aici toți umblă desculți!”
La scurt timp veni un mesaj și de la al doilea expert: “Piață de aici are un potențial imens – aici toți umblă
desculți!”

Un turist bogat, fiind îintr-o călătorie, a intrat în vizită la un înțelept din acea țară. În casa acestuia turistul
a descoperit că practic lipsește mobilierul – doar o masă, niște scaune și un pat. În schimb, toți pereții erau
plini de rafturi cu cărți. Uimit el a întrebat:
- Stimabile, dar unde e mobilierul tău?
- Dar al tău unde e? l-a întrebat înțeleptul.
- Mobilierul meu? La ce îmi trebuie el? Eu sunt turist. Aici eu sunt doar în treacăt!
- Și eu la fel, a urmat răspunsul.

2
8

Trăia într-un sat un bătrân. Și copiii vecinilor și-au făcut obicei să se joace în stradă, chiar sub geamurile
moșului. Și bineînțeles că toată ziua acolo era mare hărmălaie și țipetele lor nu mai conteneau.
Bătrânul s-a săturat de atâta gălăgie și într-o zi i-a chemat la el. Le-a spus că tare îi mai place să audă
vocile lor strigând și le-a promis că le dă câte o monedă la fiecare dacă vor veni și mâine să se joace anume
la fereastra lui.
A doua zi băieții au venit și au făcut o gălăgie chiar mai mare decât în alte zile. Seara moșul le-a dat banii
promiși și i-a rugat să vină din nou. Dar în ziua următoare le-a dat doar câte jumătate din suma promisă. Iar a
treia zi le-a plătit și mai puțin, motivând că i se termină banii. Dar le-a propus, dacă e posibil, să vină să se
joace la fereastra lui fără bani.
Dezamăgiți, copiii au spus că nu vor mai veni deloc – la ce bun să depună atâta efort degeaba? Și s-au
mutat cu joaca în altă parte.

Soțul îi spune soției înainte de cină:


- Dragă, mergi în beci și adă-mi un pahar cu vin – vinul trezește pofta de mâncare și face sângele să
circule mai vesel.
- Dar nu mai avem vin – s-a terminat, i-a răspuns soția.
- Aha, foarte bine, zise soțul. Vinul mărește prea mult aciditatea, ridică tensiunea și dăunează ficatului.
- Ai spus două lucruri care se bat cap în cap, s-a mirat soția. Mai întâi ai zis că vinul e bun, pe urmă –
că nu e bun. Care afirmație e adevărată?
- Păi, dacă avem vin e adevărată prima, iar dacă nu avem, atunci a doua.

10

Un tânăr plugar a hotărât să se însoare și a mers cu prietenii săi la o sărbătoare mare să-și aleagă mireasă.
Și au ieșit fetele la joc care mai de care mai mândră. Toate își demonstrau straiele, bijuteriile, toate erau
făloase, toate își țineau capul sus să le vadă flăcăii cât mai bine. Doar una dintre ele stătea modestă într-o
parte, cu capul aplecat și cu ochii lăsați în jos.
Tânărul nostru s-a apropiat de ea și a spus hotărât:
- Asta e mireasa.
S-au mirat prietenii de așa o alegere. Dar el le-a explicat:
- Eu sunt plugar și m-am deprins să judec țărănește. Știu că spicele drepte, care se văd de departe, sunt
goale. Iar spicul care e plin de pâine se apleacă încât uneori nici nu-l observi. Cred că așa e și cu miresele.

11

Un învățător avea un discipol care deși era încă la o vârstă fragedă poseda o agerime de minte deosebită.
Odată acesta a spart o vază veche și prețioasă care se afla de mulți ani în casa învățătorului. Când bătrânul a
intrat în cameră băiețelul a ascuns la spate cioburile vazei și l-a întrebat:
- E drept că totul pe lumea asta are un sfârșit?
- Da, așa e, a urmat răspunsul. Până la urmă totul trebuie să moară, mai ales ceea ce a trăit destul de
mult.
Atunci băiatul a scos de la spate cioburile și i-a spus împăciuitor:
- Iată că și vazei Dumneavoastră i-a venit timpul să moară.

12

Un băiețel care se plimba cu părinții a văzut în pădure un pârâu cu apă limpede și ca să se joace a luat o
vărguță și a bătut în apă. De pe fundul pârăului s-a ridicat mâl, nisip, frunze căzute și alt gunoi, astfel încât
acesta a devenit de nerecunoscut.

3
Apoi cu toții s-au ridicat pe un munte și acolo copilul a văzut un râuleț de munte cu apa ca de cristal. A
luat o crenguță și a început să bată apa. A bătut până i s-a rupt crenguța, dar râulețul a rămas curat pentru că
fundul său era de piatră.
Sunt oameni cu suflet curat pe care nimic nu-i poate provoca să se comporte nedemn. Alții însă, deși
aparent sunt buni și receptivi, dar e destul să le produci întâmplător o mică supărare și din străfundul
sufletului lor se ridică la suprafață disprețul, ura, trufia, invidia, vechile obide cum se ridică tina dintr-un râu
mâlos.

13

Unei femei îi plăcea foarte mult să hrănească porumbeii. În fiecare dimineață ea venea într-un scuar cu o
pâine pe care o fărâmița și o arunca toată la păsări.
Într-o zi de ea s-a apropiat un nene serios, care i-a spus pe un ton grav:
- Dumneavoastră aici cheltuiți pâinea aiurea cu păsările, iar în Africa oamenii mor de foame.
La care femeia i-a răspuns liniștită:
- Cu părere de rău, eu nu pot să arunc pâinea asta până în Africa.

14

Un grup de foști colegi de clasă au venit în vizită la bătrânul lor profesor. În timpul discuției oaspeții au
început să se plângă de problemele pe care le întâmpină în viață. Profesorul a mers la bucătărie și a adus un
ibric mare cu cafea și o mulțime de cești, toate diferite – din porțelan, din sticlă, din cristal, din ceramică,
simple, scumpe, mari, mici. După ce toți și-au luat câte o ceașcă, profesorul le-a spus:
- Am observat un lucru interesant – pe talger au rămas câteva cești, cele mai simple și mai ieftine.
Fiecare și-a dorit să bea dintr-o ceașcă mai aleasă. Dorința de a avea doar ceea ce e mai bun este izvorul
problemelor voastre. Ceașca nu face cafeaua mai bună, ba uneori chiar ascunde ceea ce bem în realitate. De
fapt, voi v-ați dorit cafeaua, nu ceașca. Dar totuși ați ales cele mai bune cești. Iar pe urmă ați început să vă
uitați care și ce ceașcă a ales. Putem să facem o analogie – viața e cafeaua, iar cariera, poziția socială, banii,
studiile, locul de muncă sunt cești. Sunt doar niște recipiente în care se păstrează valorosul conținut – Viața.
Ele nu schimbă calitatea vieții și produc doar aparențe vizuale. Uneori suntem atât de concentrați asupra
ceștii încât uităm să ne bucurăm de gustul cafelei. Savurați-vă „cafeaua”!

15

Doi prieteni traversau cu barca un râu mare și discutau. Unul din ei a întrebat:
- Nu înțeleg un lucru – dacă Dumnezeu e Tatăl nostru atunci ar trebui să ne dea ca la niște copii iubiți
doar bucurii și bunăstare. De unde atunci se iau necazurile, greutățile, lipsurile?
Al doilea nu a răspuns ci a început să vâslească doar cu o vâslă. Barca a început să se învârtă pe un cerc.
- Ce faci? s-a mirat primul. Dacă vei vâsli tot așa nu mai ajungem la alt mal. Ne vom învârti aici mult
și bine.
- Aha! Păi tu ești mult mai deștept decât te credeam, a râs vâslașul. Ai găsit singur răspunsul la
întrebare!

16

O femeie i se plângea unei prietene pe o vecină care a obijduit-o. Prietena a sfătuit-o să-și ierte vecina.
Femeia s-a revoltat:
- Cum să o iert? După tot răul pe care mi l-a făcut? Și, în genere, de ce să iubesc pe cei care nu mă
iubesc pe mine? De ce să fac bine celor care ma înșeală, mă trădează și îmi fac atâtea necazuri?
- Să-ți spun o poveste, i-a propus prietena. Era odată un om. Și a rugat-o el pe mama Natură să facă
astfel încât noaptea să fie lumină ca să nu mai aprindă lumânări. Și a mai rugat-o să facă astfel încât iarna să
fie cald ca să nu mai facă focul în sobă. Dar întrucât Natura știe mai bine ordinea lucrurilor, ea nu a dat

4
ascultare rugăminții lui. Atunci omul s-a supărat și a hotărât să se răzbune și să nu mai aprindă noaptea
lumânări ca să nu lumineze Natura și să nu facă iarna foc în sobă ca să nu încălzească Natura.
- Vai ce om prost! a exclamat femeia. Prost și trufaș! Păi de lumină și căldură avea nevoie el însuși. Iar
mama Natură are ea grijă singură de sine.
- Atunci tu de ce procedezi ca și el? o întrebă prietena. De ce stingi lumina iubirii tale atunci când te
acoperă întunericul urii? De ce îți răcești bunătatea inimii atunci când în jur se lasă frigul răului?

17

Doi prieteni mergeau printr-un pustiu. Drumul era lung și plin de primejdii. Odată ei s-au certat și unul i-a
tras altuia o palmă. Acela nu i-a răspuns. Doar a scris pe nisip “Azi cel mai bun prieten al meu mi-a dat o
palmă”.
Peste сâteva zile au ajuns la o oază și în timp ce se scăldau, unul din ei era mai să se înece, dar cel care îl
lovise acum i-a salvat viața. Atunci primul a dăltuit pe o stâncă de piatră “Azi cel mai bun prieten al meu mi-
a salvat viața”.
Al doilea l-a întrebat:
- De ce atunci ai scris pe nisip, iar acum – pe stâncă?
Prietenul i-a răspuns:
- Pentru că am vrut ca vântul să șteargă inscripția ceea. Dar inscripția asta vreau să nu dispară
niciodată.
Învață-te să-ți scrii obida și supărarea pe nisip, iar bucuria și recunoștința – în piatră.

18

O femeie medita în fiecare zi pe malul unui râu. Într-o zi, după ce a terminat meditația, ea a observat un
scorpion care fusese luat de apele râului și se încâlcise în niște rădăcini de lângă mal. Biata gânganie se lupta
din răsputeri să se elibereze, dar se încâlcea și mai tare, fiind în pericol să se înece. Femeia a întins mâna să-l
salveze, dar scorpionul a înțepat-o. Ea și-a retras mâna, dar pe urmă a repetat încercarea. Dar de fiecare dată
scorpionul o înțepa, astfel încât mâna sângera și durea îngrozitor. Un trecător care a văzut cum femeia
încearcă să salveze scorpionul i-a strigat:
- Ce faci, smintito? Chiar vrei să mori încercând să salvezi bestia asta?
Femeia l-a privit și i-a răspuns:
- Pentru scorpion e firesc să rănească, pentru mine e firesc să salvez. De ce ar trebui ca din cauza firii
lui să-mi schimb eu firea mea?

19

Fiul unui mare dregător era isteț și priceput, dar neastâmpărat – de orice lucru se apuca, nu-l mai ducea
până la capăt. Se plictisea repede și își căuta altă ocupație. Știa multe, dar toate cunoștințele lui erau
superficiale.
Atunci tatăl și-a trimis fiul la o școală de arte marțiale ca antrenamentele să-i întărească duhul. Dar în
curând băiatul s-a plictisit să facă zile întregi aceleași mișcări pe care îl impunea învățătorul să le repete și l-a
întrebat:
- Învățătorule, cât se poate de repetat una și aceeași? Astfel eu niciodată nu voi deveni un maestru.
Vreau să studiez arta adevărată a luptelor.
Învățătorul n-a răspuns nimic, dar i-a permis să se antreneze împreună cu elevii avansați. Astfel în scurt
timp tânărul cunoștea o mulțime de procedee.
Într-o zi învățătorul i-a dat un plic și i-a spus să-l ducă acasă, la tatăl său. În drum spre oraș, tânărul a
văzut în câmp un bătrân care repeta iarăși și iarăși un procedeu de luptă. El a râs și i-a strigat:
- La ce bun îți perfecționezi această lovitură, dacă oricum ești neputincios și nu ești în stare să lupți cu
nimeni?
Bătrânul i-a propus să-l atace. De zece ori, folosind diferite modalități învățate la școală, tânărul a încercat
să-l învingă, dar de fiecare dată bătrânul l-a dat jos de pe picioare, folosind unul și același procedeu. Când
băiatul nu mai avea puteri să continuie lupta, bătrânul i-a spus:

5
- Ești tânăr și prost. Aș fi putut să te omor din prima lovitură. Mergi mai departe în drumul tău.
Rușinat fiul a ajuns la tatăl său și i-a dat plicul. Acela l-a deschis și i-a arătat ce conținea. Pe hârtie era
scrisă doar o frază – “O lovitură adusă la perfecțiune e mai bună decât o sută neînsușite până la capăt”.

20

De câțiva ani în fiecare dimineață la stația de autobuz îl vedeam pe un bătrân trecut de optzeci, care
mergea undeva cu un pachet în mână. Odată autobuzul a întârziat cam mult și bătrânul a început să dea
semne de neliniște. L-am întrebat unde se grăbește.
- Merg la spital ca să o hrănesc pe soția mea, mi-a răspuns el.
- Probabil că vă așteaptă și se întreabă de ce întârziați?
Mi-a spus că soția nu va fi deranjată de întârzierea lui pentru că are boala Alzheimer și nici măcar nu-l
mai recunoaște în ultimii cinci ani.
- Și dumneata mergi la spital în fiecare dimineață chiar dacă ea nu mai știe nici cine ești? am întrebat
mirat.
- Da, ea într-adevăr a uitat cine-s eu, a zâmbit bătrânul, dar eu n-am uitat cine-i ea.

21

Un rege se întorcea de la vânătoare. De asupra lui zbura șoimul, care îi ajuta mult în timpul vânatului
pentru că vedea de sus ceea ce omul, mergând pe pământ, nu poate să vadă.
Peste un timp a început să-l chinuie setea, dar vremea era secetoasă și apă se găsea cu greu. Deaceea
regele s-a bucurat când a văzut curgând de pe o stâncă o șuviță de apă. A așteptat până când s-a umplut
paharul său de argint, dar când să-l ducă la gură șoimul a dat cu putere din aripi și l-a vărsat. Regele s-a
supărat, dar își iubea pasărea, așa că a așteptat ca paharul să se umple din nou, dar de data asta aripile
șoimului au zvâcnit cu atâta putere încât paharul a sărit departe. Regele s-a făcut foc și pară – o așa lipsă de
respect el nu mai putea tolera. Cu o mână a pus paharul din nou sub șuvița de apă, iar cu a doua mână a scos
sabia din teacă. Și de data asta șoimul i-a vărsat apa multdorită, dar acum regele l-a omorât fără ezitare.
Însă când a vrut să întindă iar paharul, apa a încetat să mai curgă. Atunci regele s-a ridicat pe stâncă și a
găsit izvorul, dar în el era un șarpe mort, cel mai veninos șarpe de prin părțile celea. Dacă ar fi băut apa nu ar
mai fi avut multe zile.
Regele a revenit la curte cu pasărea moartă și a poruncit să fie sculptat chipul șoimului din aur curat. Pe
una din aripi a fost scris „Chiar dacă prietenul tău face lucruri care nu-ți convin, el rămâne prietenul tău”, iar
pe cealaltă – “Ceea ce se face la mânie nu aduce nimic bun”.

22

Un împărat a avut un vis urât. Se făcea că i-au căzut unul după altul toți dinții din gură. Împăratul s-a
speriat și l-a chemat pe un tâlcuitor de vise. Acela i-a spus că visul prevestește moartea tuturor rudelor și
apropiaților săi. Dezamăgit și mâniat, împăratul a dat poruncă ca tâlcuitorul să fie bătut cu vergile.
Pe urmă a chemat pe alt tâlcuitor de vise, care, după ce l-a ascultat, i-a spus:
- Bună veste am pentru tine, Măria ta! Vei trăi mai mult decât toate rudele și apropiații tăi.
Bucuros la culme, împăratul l-a dăruit cu lucruri scumpe și l-a angajat în slujbă la palat pe tot restul vieții.

23

Odată un elev l-a întrebat pe învățătorul său:


- Sunteți un om foarte deștept, sunteți erudit, aveți talentul de a vorbi cu oamenii, vă bucurați de stima
tuturor celor care vă cunosc. De ce nu tindeți spre bogăție?
- Eu am tot ce îmi e necesar pentru viață, a răspuns învățătorul.
- Bine, dar ați putea avea mult mai mult dacă ați dori asta, nu s-a lăsat elevul.
- Să știi, că omul care acumulează averi nemăsurate este asemeni unui călător, care a grămădit tot ce a
găsit de preț în calea lui și merge încovoiat sub povara asta mult prea grea. Iar când se apropie de scopul

6
vieții sale, calea îi este barată de un zid pe care nu-l poate ocoli. Și pentru a-l escalada e nevoit să lase de
partea asta tot ce a cărat cu greu atâta amar de vreme.
După o pauză învățătorul a adăugat:
- Venim în lumea asta cu mâinile goale și plecăm, lăsând aici totul. Atunci la ce bun să pierzi timpul
satisfăcându-ți poftele și lăcomia, pe când poți să realizezi atâtea și atâtea lucruri frumoase?

24

Un om religios a murit și s-a înfățișat la judecata lui Dumnezeu. Domnul l-a privit îndelung în tăcere.
- De ce taci, Doamne? l-a întrebat omul. Ce ai de gând cu mine? Eu am meritat împărăția cerului, nu-i
așa? Eu am suferit.
- Și crezi că suferința e un merit?
- Desigur! Eu am purtat tot timpul haine aspre, am trăit în singurătate, am mâncat doar cea mai proastă
mâncare, am băut doar apă. M-am umilit în post și rugăciune.
- Ai suferit, zici? l-a întrebat Domnul. Uite, înaintea ta la judecată a fost un tâmplar. Toată viața el a
lucrat cu lemnul și a făcut case pentru oameni. Se întâmpla să lucreze pe arșiță insuportabilă, pe vânt și ger,
să se rănească în timpul lucrului, să se lovească cu ciocanul peste degete, să cadă de pe acoperiș. Deci a
suferit și el destul. Dar el construia case. Pe când tu iese că toată viața doar te-ai bătut cu ciocanul peste
degete... Dar casa unde e? Unde-i casa, te întreb!?

25

Un acordor a venit la un spital psihiatric ca să repare un pian. Începe el să lucreze. Apasă o clapă și
ascultă sunetul. Pe urmă întinde sau slăbește coarda și iar apasă clapa.
Între timp intră în sală un alt bărbat și pornește televizorul care nu are imagine, doar sunetul dat la maxim.
Acordorul se apropie de televizor și, fără să spună nimic, îl deconectează, după care revine la ocupația sa.
Bărbatul îl privește nedumerit și iar pornește televizorul. Acordorul vine și iar îl oprește, apoi își continuă
lucrul. Asta se repetă de câteva ori.
Acordorul, crezând că are de furcă cu un pacient al instituției, i se adresă politicos:
- Ascultă, omule. Eu acordez pianul și am nevoie de liniște absolută.
Al doilea începe să râdă:
- Iar eu am venit să repar televizorul și am crezut că ești un pacient care bate aiurea pe clape.

26

Un profesor le-a dat elevilor temă pentru acasă să descrie într-o compunere care e visul lor pentru atunci
când vor crește mari.
Un copil a scris o lucrare mare unde spunea că vrea foarte mult să aibă o fermă de o sută de hectare, ba
chiar a desenat în detalii cum vor fi amplasate semănăturile, grajdurile, drumurile. A făcut până și planul
casei cu balcoane pe care o va ridica pe acest teren.
Dar a doua zi a primit o notă proastă. Învățătorul i-a spus:
- Visul tău este irealizabil. Familia ta e săracă și tu nu ai nicio perspectivă să ai cândva o fermă atât de
mare. Scrie o variantă mai realistă a compunerii și îți voi pune o notă mai mare.
Elevul a venit acasă și l-a întrebat pe tatăl său cum să procedeze. Tatăl i-a răspuns:
- Fiule, aici eu nu te pot sfătui – doar tu poți lua o decizie. Și eu sunt sigur că vei face alegerea corectă.
Băiatul s-a gândit un timp, apoi a dus profesorului aceeași lucrare spunându-i:
- Rămâneți la nota Dumneavoastră, iar eu rămân la visul meu.
Au trecut ani. Copilul demult era bărbat în toată legea. Și odată povestind oaspeților istoria asta le-a spus:
- V-am înșirat toată povestea asta pentru că vă aflați în casa mea mare cu balcoane din mijlocul fermei
mele de o sută de hectare. Iar compunerea ceea e în ramă, acolo, pe perete. Câțiva ani în urmă, vara, același
profesor a venit cu elevii lui și au stat aproape o lună de zile în tabără pe teritoriul fermei mele. La plecare, el
mi-a spus: “Regret că am furat visele la atât de mulți copii. Și mă bucur că tu ai avut tăria să-ți duci visul
până la realitate.”
Nu permiteți nimănui să vă fure visele! Urmați-vă îndemnul inimii!

7
27

Într-o livadă creștea un cedru. Cine știe din ce sămânță a răsărit întâmplător acest copac de pădure. Cedrul
creștea falnic printre pomii fructiferi. Cu fiecare an el devenea tot mai mare și mai frumos. Ramurile sale
viguroase se înălțau deasupra altor copaci acoperindu-i cu umbra lor. Dar cu cât mai sus se ridica cedrul cu
atât mai mult creștea și trufia lui. Într-o zi nu i-a plăcut măslinul care creștea alături și măslinul a fost tăiat ca
să i se facă hatârul frumosului cedru. Apoi nu i-a plăcut nucul, apoi smochinul, apoi vișinii și portocalii. Și
uite așa în curând din frumoasa livadă, care a fost cândva, nu a mai rămas nimic. Doar cedrul semeț își
legăna ramurile, mulțumit de sine.
Dar iată că într-o zi s-a iscat un vânt puternic. Mai bine zis un uragan care făcea prăpăd și, neîntâlnind în
calea sa rezistența altor copaci, s-a aruncat aprig asupra copacului solitar. Cedrul i s-a opus cu tărie, dar până
la urmă nu a rezistat și s-a prăbușit fiind smuls din pământ cu rădăcini cu tot.

28

Pe malul mării mergea un om și a văzut un băiețel care ridica ceva de jos și arunca în apă. Când a venit
mai aproape, el a văzut că nisipul era acoperit cu stele de mare. Erau probabil milioane de făpturi gingașe
rămase după reflux. Ele acopereau malul de-a lungul la câțiva kilometri și nu aveau nicio șansă să
supraviețuiască.
- De ce le arunci în apă? a întrebat omul.
- Dacă vor rămâne pe uscat până mâine când va veni iarăși fluxul, ele vor pieri, i-a răspuns copilul.
- Dar ceea ce faci e absurd. Nu vezi cât sunt de multe? Eforturile tale nu vor schimba nimic!
Băiatul a ridicat următoarea stea de mare, a privit-o și a spus:
- Ba da, vor schimba ceva... pentru steaua asta.
Și a aruncat-o în apă.
Bărbatul a stat nehotărât câteva clipe, apoi a început să arunce și el stele în mare. Spre noapte malul mării
era plin de oameni, care aruncau stelele în apă. Și dimineața, când a răsărit soarele, pe plajă nu rămăsese
niciun suflet nesalvat.

29

Un tânăr a venit la un înțelept și l-a întrebat:


- Prin ce se deosebește un om deștept de un om prost?
Înțeleptul l-a dus la poalele unui deal unde erau împrăștiate multe pietre de diferite mărimi și i-a spus să
ridice toate pietrele în vârful dealului.
Tânărul a muncit în sudoarea frunții o zi întreagă, iar seara a venit din nou la înțelept cu aceeași întrebare.
- Acum îmi spui care e diferența dintre un deștept și un prost?
- Nu, a dat din cap bătrânul, încă nu ești gata să știi asta.
- Atunci pentru ce am cărat pietrele celea toată ziua? s-a revoltat tânărul.
- Iată vezi?! înțeleptul și-a ridicat degetul arătător. Un om deștept ar fi pus întrebarea asta înainte să
înceapă lucrul!

30

Doi codreni au hotărât să se întreacă cine e un mai bun tăietor de copaci. Și s-au apucat de lucru. Unul
lucra pe un deal împădurit, iar altul pe alt deal.
Peste o oră unul din ei aude că al doilea a încetat să mai taie. Bucuros că va reuși să se folosească de
pauza asta el a început să lucreze mai repede. Apoi au lucrat un timp amândoi. Peste încă o oră, al doilea
iarăși a făcut o pauză. Crezând că adversarul său nu mai poate de oboseală, primul a început să taie cu și mai
multă îndârjire.
Și așa s-a repetat toată ziua, la fiecare oră.
La ora convenită, tăietorii au încetat lucrul, apoi au numărat copacii tăiați. Și mare i-a fost mirarea
primului codrean, care era sigur de victoria sa, când a văzut că al doilea a tăiat mai mult decât el.

8
- Cum vine asta? s-a revoltat el. Am auzit cum la fiecare oră făceai câte o pauză de zece minute. Și
astfel ai pierdut o grămadă de timp, în timp ce eu lucram de zor.
- Totul e simplu, i-a răspuns zâmbind al doilea. La fiecare oră eu mă opream din lucru pe zece minute
ca să-mi ascut toporul.

31

Un omulean a auzit cum la vecini scheaună câinele. Asta a durat câteva ore. Neînțelegând ce se întâmplă
el a mers la gard și a văzut câinele culcat pe o scândură și scoțând din când în când niște sunete pline de
suferință. Omul a strigat vecinului:
- Ce-i cu câinele tău, de ce scâncește?
- Păi s-a culcat din neatenție pe un cui care iese oleacă din scândură și îl doare.
- Și dacă îl doare atunci de ce nu-și mută locul.
- Păi vezi dumneata – îl doare numai cât să scheaune, dar nu atât încât să se urnească din loc.

32

Într-o zi elevii și-au întrebat Învățătorul dacă există ceva după moarte.
- Am observat un lucru, le spuse el. Cel mai mult vor să știe dacă există viață după moarte cei care nu
știu ce să facă cu viața pe care o trăiesc acum. Nu-i importantă întrebarea dacă există viață după moarte.
Importantă e întrebarea dacă există viață până la moarte.

33

De la un fermier a fugit unicul cal pe care îl avea.


- Ce păcat! Nu ți-a mers! îl căinau vecinii.
- Cine știe – poate mi-a mers, poate nu, zicea fermierul.
Peste câteva zile calul s-a întors și a mai adus cu el câțiva cai sălbatici.
- Ce ți-a mai mers! se mirau vecinii.
- Cine știe – poate mi-a mers, poate nu, a spus iar omul.
Feciorul fermierului a încercat să îmblânzească mustangii, dar a căzut din șa, rupându-și un picior.
- Nu ți-a mers! îi spuneau vecinii.
- Cine știe – poate mi-a mers, poate nu, le răspundea fermierul.
La scurt timp a început războiul și toți tinerii au fost mobilizați la armată. Doar băiatul cu piciorul rupt a
rămas acasă.
- Ia ți-a mai mers – feciorul tău se va întrema și vei avea ajutor pe lângă casă, îl invidiau vecinii.
- Cine știe – poate mi-a mers, poate nu, continua să le răspundă omul.

34

Un om l-a întrebat pe un trăitor din munți:


- Ascultă, muntene. Cum de reușești să mergi cu atâta ușurință peste copacul care unește cele două
maluri ale prăpastiei pe când eu tremur tot numai când mă gândesc să merg pe el.
- Păi vezi dumneata, a urmat răspunsul, eu merg peste prăpastie pentru că acolo e izvorul din care iau
apă. Iar fără apă și eu, și familia mea am muri de sete. Iar când vin înapoi mi-e atât de dor să-i văd pe ai mei,
încât alerg pe trunchi fără să mă uit în jos. Ai înțeles care e secretul?
Doar o dorință puternică sau o mare nevoie te poate face să uiți că mergi deasupra prăpastiei.

35

Fiul și-a întrebat părintele:


- Tată, ce ai face dacă ai vedea că am căzut?

9
- Aș spune „Ridică-te!”.
- Dar dacă aș cădea din nou?
- Aș spune din nou „Ridică-te!”.
- Și cât poate să continuie așa – să cazi și să te ridici?
- Vei cădea și te vei ridica atâta timp cât vei trăi. Pentru că cel care a căzut și nu s-a mai ridicat e mort.

36

Mergea pe drum un înțelept. Mergea și se bucura. Se bucura de timpul de afară, de oamenii pe care îi
întâlnea în cale, de copacii care tocmai dădeau în floare. Deodată a observat un nenorocit care se gârbovea
ducând o povară prea grea pentru el.
- De ce trudești așa din greu, omule? l-a întrebat înțeleptul. De ce te osândești la așa munci
chinuitoare?
- Eu sufăr pentru fericirea copiilor și nepoților mei, a răspuns resemnat omul. Străbunelul meu a
muncit din greu și a suferit pentru ca bunelul meu să fie fericit, bunelul a suferit pentru ca tata să fie fericit,
tata a suferit pentru ca eu să fiu fericit. Și eu voi munci din ultimele puteri pentru ca să fac fericită viața
urmașilor mei.
- Dar spune-mi, te rog, om bun, a fost în neamul vostru măcar cineva fericit? a întrebat înțeleptul.
- Nu, toți am trăit din greu. Dar urmașii mei vor fi neapărat fericiți! a răspuns omul.
Înțeleptul l-a privit cu compasiune și i-a spus la despărțire:
- Un agramat nu poate să învețe un copil să citească, o cârtiță nu poate să învețe un pui de vultur să
zboare, un șacal nu poate să educe un pui de leu. Învață mai întâi cum să fii fericit tu însuți și atunci vei ști
cum să-i faci fericiți pe copiii și nepoții tăi.

37

Un bărbat îi spune prietenului său că vrea să divorțeze de soție. Uimit, prietenul începe să-l convingă să
nu facă una ca asta:
- Cum se poate să te desparți de așa o femeie – ea e atât de frumoasă, ea e atât de plăcută, ea bucură
ochiul oricui. Oricine ar vrea să aibă așa soție.
La care bărbatul își descalță un pantof și i-l dă prietenului său:
- Uite, vezi pantoful ista? E frumos? E frumos! E plăcut privirii? Este! Chiar e minunat! Toți ar vrea să
aibă așa pantof. Și doar eu unul știu cum mă roade, lua-l-ar naiba!

38

Profesorul a observat că toți colegii îl numesc pe un elev din clasă prost. Profesorul s-a interesat de ce îi
spun așa și ei i-au explicat că acest elev nu se pricepe la bani. Chiar i-au demonstrat. L-au chemat si i-au
propus să aleagă între o monedă de cinci bani și una de zece bani. Băiatul a ales moneda de cinci spre
amuzamentul colegilor. Uimit profesorul l-a întrebat de ce a făcut asta. Și elevul i-a răspuns:
- Pentru că moneda de cinci e mai mare.
După lecții profesorul l-a chemat la el și l-a întrebat:
- Tu chiar nu-ți dai seama că moneda de zece e mai valoroasă decât cea de cinci?
- Ba da, domnule profesor, a fost răspunsul. Dar dacă eu voi alege moneda de zece, ei nu-mi vor mai
da monede.

39

Tatăl și fiul său mic se plimbau prin pădure și au văzut o creangă mare care le închidea poteca pe care
mergeau. Fiul a întrebat:
- Cum crezi, tată, eu aș putea să dau într-o parte creanga asta?
- Sunt sigur că poți să faci asta, dacă îți vei folosi toată puterea.
A încercat copilul în fel și chip s-o urnească, dar în zadar – creanga era prea grea.

10
- Nu ai dreptate, tată, nu o pot mișca.
- Ba da, fiule, poți. Dar n-ai ascultat de sfatul meu și n-ai folosit toată puterea pe care o ai – nu m-ai
rugat pe mine să te ajut.

40

Se spune ca un viitor mare matematician, fiind student, a întârziat la lecție. Cumva el a intrat neobservat
în sală și a copiat de pe tablă condițiile a două probleme, crezând că acestea sunt tema pentru acasă.
Problemele s-au dovedit a fi foarte grele. A trebuit să muncească multe zile, dar până la urmă el i-a pus
profesorului pe masă soluția corectă. Mare însă a fost uimirea studentului când a aflat că găsise soluția
pentru două probleme ale matematicii care până atunci nu putuseră fi rezolvate de cei mai străluciți savanți
timp de o mie de ani.
Studentul nu era limitat de faptul că aceste probleme sunt de nerezolvat. El pur și simplu nu știa că asta e
imposibil!

41

Venea un om de la iarmaroc cu un măgar încărcat cu o povară mare și cu un cal care mergea liber. După o
bucată de drum, măgarul obosit l-a rugat pe cal să-l ajute și să ia o parte din desagi. Dar calul nici n-a vrut să
audă.
Au mers mai departe. Măgarul obosea tot mai tare, povara grea și l-a rugat din nou pe cal să ia pe el
câțiva desagi. Dar calul numai a dat din urechi și a alergat înainte.
De la un timp drumul mergea la deal și măgarul nemaiputând de oboseală a căzut jos. Toate încercările
stăpânului de a-l ridica au fost zădarnice. Atunci el a luat toată povara și a încărcat-o pe spatele calului.
Acum măgărușul alerga liber, iar calul muncea pentru doi.

42

Odată un țăran l-a salvat de la înec pe un schimnic. Schimnicul l-a invitat în peștera în care trăia ca să-l
mulțumească. Acolo el a scos dintr-un loc ascuns trei obiecte și le-a pus în fața țăranului.
- Dacă bea cineva din cupa asta se va însănătoși îndată. În pungă vei găsi atâția bani câți vei dori. Iar
sceptrul îți va da putere încât să poți învinge orice oaste. Tu mi-ai salvat viața și ca răsplată îți propun să
alegi unul din aceste lucrurile.
Fără să gândească țăranul a luat cupa și a ascuns-o în sân. Călugărul s-a mirat:
- Chiar nu te atrag deloc bogăția și puterea?
- Eu am ales viața, i-a răspuns țăranul. Bogăția și puterea fără viață și sănătate n-au nicio valoare. Iar
vindecând pe alții eu voi avea întotdeauna și bani și putere.

43
Un negustor mergea cu caravana sa de cămile încărcate cu saci într-un oraș îndepărtat ca să-și vândă
marfa. La un popas el a intrat în vorbă cu un călător și a început să i se laude că are atât de mulți bani încât
trăiește așa cum își dorește fără să țină cont de părerile și gusturile altora.
- Așa să fie oare? s-a mirat călătorul. Dar spune-mi, te rog, azi când ai ales locul de popas, l-ai ales ca
să-ți placă ție peisajul sau ca să aibă cămilele ce paște?
- Clar lucru că am oprit unde e multă iarbă, a răspuns negustorul.
- Înseamnă că așa bogat cum ești totuși te-ai luat după gustul unor dobitoace, a râs călătorul.

44

Un tânăr era îndrăgostit lulea de o fată frumoasă. Ca să o cucerească el îi trimitea în fiecare zi câte o
scrisoare în care îi spunea cât îi este de dragă și cât de mult o iubește.

11
Asta a durat timp de trei ani. Și eforturile sale nu au fost în zadar. Peste trei ani frumoasa domnișoară, în
fine, s-a căsătorit. Cu poștașul care îi aducea scrisorile.

45

Într-un sat a intrat un călător pe un măgăruș. Făcuse drum lung și terminase toate merindele pe care le
luase cu el. Ba mai fusese și jefuit când trecea printr-o pădure și astfel a rămas și fără bani. Așa că a hotărât
să intre într-o casă și să ceară ajutor. Dar femeia care locuia acolo i-a dat doar o băsmăluță veche de care nu
mai avea nevoie. Călătorul a mulțumit și a mers la altă casă. Acolo, o altă femeie l-a ajutat cu mâncare, cu
haine, i-a dat pături ca să se învelească noaptea și multe alte lucruri folositoare. Ba chiar și bani. Călătorul i-a
mulțumit și a plecat mai departe în drumul lui cu măgărușul încărcat de daruri.
Însă n-a ajuns departe când a văzut că în urma lui a izbucnit un incendiu. Erau taman casele pe la care
intrase el. Ambele arseseră repede și până la temelii. Femeile au scăpat cu viață, dar nu mai aveau nimic la
suflet. Atunci călătorul le-a întors darurile – celei darnice i-a dat multe și de toate, iar zgârcitei i-a dat
băsmăluța.

46

Un bărbat aștepta la semaforul roșu. De odată de el se apropie un adolescent și pipăind aerul cu mâinile l-
a rugat:
- Ați putea să mă treceți strada? Eu sunt orb și nu văd deloc.
- Da, bineînțeles, a răspuns bărbatul.
Când s-a aprins semaforul verde el l-a luat de mână și l-a trecut grijuliu pe trotuarul opus. Dar când au
ajuns acolo băiatul a fugit într-o parte unde îl așteptau prietenii și cu toții au luat-o la goană, râzând de
păcăleala pe care au făcut-o.
Iar pe trotuar a rămas bărbatul, zâmbind larg. Era fericit și se bucura din toată inima că tânărul nu era de
fapt orb.

47

Un fierar avea nevoie de o calfă, care să-l ajute la lucru. Dar întrucât era cam zgârcit a găsit până la urmă
un prostănac care a fost de acord să îndeplinească cele mai grele munci pentru o plată de nimic.
În aceeași zi meșterul l-a pus la treabă și i-a spus:
- Când eu voi scoate fierul înroșit din foc și îl voi pune pe nicovală am să-ți fac semn cu capul. Atunci
tu să-l bați cu barosul.
Ucenicul a făcut cum a înțeles el cuvintele meșterului.
A doua zi tânărul era deja fierarul satului.

48

La un înțelept a venit un tânăr trist și i-a spus:


- Te rog să mă ajuți. Mă simt atât de jalnic. Toți spun că sunt un nepriceput și nu-s bun de nimic. Mi-i
atât de rău încât nu mai vreau să trăiesc.
Înțeleptul i-a spus:
- Bine, te voi ajuta. Dar mai întâi ajută-mă tu pe mine. Uite, îți dau un inel. Mergi cu el la iarmaroc și
încearcă să-l vinzi. Dar să nu iei pe el mai putin de o monedă de aur.
Tânărul a mers în grabă la iarmaroc și toată ziua s-a străduit să găsească un cumpărător care să dea o
monedă de aur, dar degeaba. Toți râdeau de el și îi propuneau ba o monedă de bronz, ba o monedă de argint.
S-a întors spre seară necăjit fără să vândă inelul.
- Nu, acest inel nu face mai mult de o monedă de argint, după cum mi-au spus toți la piață.
- Să nu ne grăbim, a zâmbit înțeleptul. Cine poate aprecia o bijuterie mai bine decât giuvaergiul. Mergi
la el și întreabă-l cât propune pentru inel.

12
Tânărul a făcut cum i s-a spus. După ce a privit mult timp inelul prin lupă, după ce l-a cântărit giuvaergiul
i-a spus:
- Transmite-i multstimatului învățător că acum pot să-i plătesc doar treizeci și cinci de monede de aur,
dar dacă e de acord să aștepte o săptămână, atunci îi voi putea plăti patruzeci.
Când tânărul uimit i-a adus răspunsul, înțeleptul i-a spus:
- Să știi, băiete, că și pe tine, ca și pe acest inel, te poate aprecia corect doar cineva care se pricepe cu
adevărat la oameni. Și atunci tu de ce umbli prin iarmaroc și asculți părerile tuturor neghiobilor despre tine?

49

Un mare magician al timpului său era un fantastic spărgător de lacăte. El susţinea că poate evada din orice
celulă din lume în mai puţin de o oră.
Într-un oraş a fost construită o închisoare nouă și magicianul a fost provocat să încerce să evadeze. Acesta
a acceptat propunerea.
În ziua respectivă, o mulţime de oameni erau prezenți ca să vadă minunea. Magicianul a fost întrodus în
celulă şi uşa a fost închisă după el. Maestrul s-a apucat imediat de treabă. Avea o descuietoare din metal
gândită și confecționată de el, căreia nu-i rezista nici-un lacăt. Dar o oră a trecut în încercări zadarnice –
lacătul nu ceda. Magicianul disperat s-a prăbuşit pur şi simplu fără puteri peste uşa, care s-a deschis imediat.
De fapt ea nu fusese niciodată încuiată decât în imaginaţia marelui magician.
De atâtea ori ne chinuim să soluționăm o problemă care, de fapt, există doar în închipuirea noastră!

50

Trenul s-a oprit în stație și un bărbat în vârstă împreună cu un tânăr de peste douăzeci de ani au intrat în
vagon. După ce s-au așezat tânărul a început să privească cu mare interes pe fereastră.
- Tată, privește – copacii aleargă în urmă! a exclamat el entuziasmat.
Bărbatul i-a zâmbit.
- Tată, privește – norii se mișcă împreună cu trenul! a exclamat din nou plin de mirare tânărul. Uite – a
început să plouă și picăturile cad pe geam!
Un cuplu, soț și soție, care ședea în fața lor, urmăreau nedumeriți cum tatăl acceptă ca normal
comportamentul straniu al tânărului. În cele din urmă aceștia nu au mai rezistat și i-au spus:
- Ar fi bine să vă adresați la vreo clinică și să faceți o consultație băiatului.
- Tocmai asta am și făcut, zâmbi bărbatul. Fiul meu era orb de la naștere. I s-a făcut operație și azi el
vede pentru prima oară.
De câte ori judecăm oamenii fără a cunoaște adevărata poveste a vieții lor!

51

Un învățător le-a spus elevilor săi o istorioară hazlie. Toată lumea a râs cu poftă.
Peste câteva minute el a mai spus o dată aceeași istorie. De astă dată doar câțiva au zâmbit.
La scurt timp, învățătorul a repetat-o iar, dar acum nu a mai râs nimeni.
Atunci el i-a întrebat: “Așa-i că nu puteți râde de multe ori de aceeași glumă? Atunci de ce plângeți de
atâtea ori din unul și același motiv?”

52

Un om l-a întrebat pe un înțelept:


- Știi ce am aflat despre unul din prietenii tăi?
Înțeleptul l-a oprit:
- Stai puțin! Mai întâi, trece ceea ce vrei să-mi spui prin trei filtre. Primul e filtrul adevărului – ești
sigur că ceea ce a spus el este adevărat?
- Nu, eu doar am auzit.

13
- Deci nu știi dacă e drept sau minciună. Să trecem la al doilea filtru – filtrul bunătății. Ceea ce vrei să-
mi spui îi va face prietenului meu un bine?
- Ba cred că dimpotrivă.
- Deci, a continuat înțeleptul, vrei să-mi spui ceva de rău despre prietenul meu deși nu ești sigur dacă
asta e adevărat. Să încercăm al treilea filtru – filtrul utilității. Ce folos voi avea eu din spusele tale?
- Niciun folos, vroiam doar să știi, a răspuns bârfitorul.
- Păi, vezi, a tras concluzia înțeleptul, ceea ce vrei să-mi spui nu e nici adevărat, nici bun, nici
folositor. De ce ar trebui să te ascult?

53

Trecând printr-un oraș un călător a văzut cum o multime mare de oameni duc niște pietre spre un vârf de
deal, unde urma să fie începută o construcție. Pietrele erau grele, sudoarea curgea pe fețele bărbaților,
mâinile le erau bătătorite și pline de zgârieturi. Se vedea că fac o muncă istovitoare. Călătorul s-a propiat de
un om și l-a întrebat:
- Tu ce faci?
- Nu vezi? Târâi pietre la deal, i-a răspuns plin de năduf acela.
- Dar tu ce faci? l-a întrebat pe un altul.
- Păi ce să fac? Îmi câștig de o bucată de pâine pentru copii, i-a raspuns trist al doilea.
- Și tu ce faci? l-a întrebat călătorul pe al treilea.
- Eu? a zâmbit omul. Eu construiesc un templu.
Uite cum se întâmplă că aceeași ocupație poate să-i aducă unui om bucurie și satisfacție, iar altuia – chin
și suferință.

54

O pasăre își avea cuibul în scorbura unui arbore bătrân și uscat, care se ridica în mijlocul unui câmp arid.
Pasărea își găsea cu greu hrana în împrejurimile pustii.
Dar într-o zi s-a iscat o furtună puternică care a dat jos copacul și a distrus cuibul. Și sărmana pasăre a
trebuit să zboare multe zile și multe nopți în căutarea altui adăpost. Până când, într-o dimineață, a ajuns într-
o vale plină de verdeață, cu copaci roditori și cu ape întinse și limpezi. Și-a împletit un cuib nou și a început
să trăiască o viață nouă, înconjurată de frumusețe și belșug.
Dar dacă nu rămânea fără vechiul adăpost, pasărea nu s-ar fi mutat în niciun caz cu traiul în alt loc.

55

Dumnezeu l-a făcut pe om din lut și i-a rămas o bucată de humă nefolosită.
- Ce să-ți mai fac din huma asta? l-a întrebat Dumnezeu pe om.
- Fă-mi o fericire, L-a rugat omul.
Și atunci Dumnezeu, în tăcere, i-a pus omului în palmă bucata rămasă de lut.

56

Discipolii l-au întrebat pe învățător:


- De ce atunci când se ceartă, oamenii strigă unul la altul? Doar sunt alături și se aud foarte bine!
Învățătorul a răspuns:
- Când oamenii nu-s mulțumiți unul de altul și se ceartă, inimile lor se îndepărtează și pentru a acoperi
distanța asta ei strigă. Dar atunci când oamenii sunt îndrăgostiți inimile lor se apropie și ei vorbesc încet sau
chiar în șoaptă. Îar atunci când doi oameni se iubesc ei nu mai au nevoie de cuvinte – le e destul o privire ca
să înțeleagă totul. Deaceea atunci când polemizați sau discutați în contradictoriu nu permiteți inimilor
voastre să se îndepărteze, nu spuneți cuvinte care măresc distanța dintre voi. Pentru că va veni o zi când
distanța va deveni atât de mare încât nu veți mai gâsi drumul înapoi.

14
57

Doi îngeri prefâcuți în oameni s-au oprit pe noapte la o curte bogată. Stăpânul era un om răutăcios, nu le-a
dat nimic de mâncare și i-a trimis să doarmă în grajd. Dimineață, îngerul mai mare, înainte de a merge mai
departe, i-a dat omului toți banii pe care îi aveau cu ei.
Când îngerul mai mic l-a întrebat de ce a făcut toate astea, îngerul mai mare i-a spus:
- Nu crede în aparențe!
În următoarea zi călătorii au poposit la o familie săracă, dar foarte ospitalieră, care i-a pus la masă și le-au
servit cele mai bune mâncăruri pe care le aveau. Apoi i-au culcat să se odihnească în paturi, iar gazdele au
mers să doarmă în grajd. A doua zi dimineață bărbatul și femeia au intrat în casă plângând – vaca lor, unicul
lor mijloc de existență, pierise în timpul nopții. Iar când călătorii au ieșit din sat îngerul mai mare s-a întors
și a trimis un fulger care a aprins și a mistuit în flăcări casa săracului.
Uluit, îngerul mai mic a întrebat cum să înțeleagă toate acestea pentru că nu vedea nicio logică.
- Nu crede în aparențe, a repetat îngerul mai mare. Banii pe care i-am dat erau exact suma care nu-i
ajunge pentru a intra într-o afacere la care el jinduiește de mult timp, dar care îl va falimenta complet. Iar
când dormeam la omul bun, îngerul morții a venit după soția lui și eu i-am dat în schimb vaca. Cât despre
incendiu, totul e simplu – în peretele casei e ascunsă demult o comoară pe care gazdele noastre o vor găsi în
cenușă. Lucrurile nu-s totdeauna așa cum par.

58

Un bătrân i-a spus nepotului său:


- Știi, nepoate, în fiecare om merge o luptă permanentă. Ca o luptă între doi lupi. Un lup e negru și
reprezintă Răul – trufia, invidia, minciuna, egoismul, gelozia. Alt lup e alb și reprezintă Binele: iubirea,
compasiunea, împăcarea, fidelitatea, iertarea.
Atunci băiețelul l-a întrebat:
- Și care din lupi învinge până la urmă, bunele?
Bătrânul a zâmbit și a spus:
- Întotdeauna va învinge lupul pe care tu îl vei hrăni.

59

Un înger, care mai tot timpul se odihnea pe un nor îl întrebă pe alt înger care mereu zbura în grabă ba spre
Pământ, ba spre Dumnezeu:
- Ce tot alergi atâta încolo-încoace?
- Eu duc lui Dumnezeu adresările oamenilor care încep cu “Ajută-mă, Doamne...”. Și tu ce funcție ai
că te văd tot timpul tolănindu-te pe nori.
- Eu trebuie să-i duc lui Dumnezeu adresările oamenilor care încep cu cuvintele “Îți mulțumesc,
Doamne…”.

60

De un vânzător ambulant, care vindea la poarta unui oraș oriental, se apropie un tânăr și îl întrebă:
- Stimabile, eu vin de departe. Ai putea să-mi spui ce fel de oameni locuiesc în acest oraș?
Vânzătorul l-a privit atent, apoi l-a întrebat:
- Dar prin părțile de unde vii cum erau oamenii?
- Păi, acolo oamenii erau răi, invidioși și egoiști. Deaceea am și plecat dintre ei.
- Cu părere de rău, flăcăule, și în acest oraș oamenii sunt la fel, i-a spus vânzătorul.
Peste un timp s-a apropiat un alt călător și a întrebat același lucru. Când a fost rugat și el să spună cum
erau oamenii în locurile de unde a venit, acesta a exclamat:
- O, acolo trăiesc oameni minunați – darnici și ospitalieri. Regret tare mult că a trebuit să-i părăsesc.
- Și în acest oraș oamenii sunt la fel, a repetat vânzătorul.
Un negustor care stătea în apropiere și a auzit ambele discuții, a întrebat plin de uimire:
- De ce ai dat acestor doi oameni răspunsuri diferite?

15
- De fapt eu am spus același lucru. Vorba e, că fiecare om duce în inimă lumea sa. Cel care a văzut în
trecut doar răul și aici va găsi același lucru. Iar cel care a știut să prețuiască prietenia, bunătatea, ajutorul va
găsi pretutindeni oameni buni. Pentru că în oamenii care ne înconjoară ne vedem, ca în oglindă, pe noi
înșine, vedem ceea ce e ascuns adânc în noi.

61

Profesorul a întrebat studenții:


- Ce va fi dacă voi ține în mâna întinsă un pahar plin cu apă câteva minute?
- Nu se va întâmpa nimic.
- Într-adevăr, nu se va întâmpla nimic. Dar dacă îl voi ține în mâna întinsă o oră?
- Va începe să Vă doară mâna.
- Dar dacă îl voi ține toată ziua?
- Mâna va amorți, veți avea probleme mari musculare, poate chiar să fiți paralizat. Posibil să ajungeți
la spital.
- Și ce credeți că s-ar putea face ca să evităm toate problemele astea neplăcute?
- Pur și simplu să puneți paharul pe masă, a râs un student.
- Exact! a zâmbit profesorul. Așa e și în viață. Dacă te gândești la o problemă câteva minute, ea va
veni la tine. Dacă te gândești la ea câteva ore, ea va începe să te înghită. Dacă te gândești la ea toată ziua,
problema te va paraliza. „Greutatea” problemei rămâne aceeași ca și greutatea paharului cu apă. Dar
concentrarea asupra ei nu numai că nu te ajută cu nimic, dar poate chiar să-ți producă mari suferințe.
O problemă poate fi soluționată doar prin acțiuni. Dacă însă nu o poți soluționa, atunci dă-o într-o parte.
Uită de ea. N-are sens să porți în suflet o povară care te va paraliza în cele din urmă.

62

Omul a șoptit:
- Doamne, vorbește-mi!
Și păsările din crâng au început să cânte. Dar omul nu le asculta.
Omul s-a rugat:
- Doamne, arată-mi-Te!
Și stelele au început să strălucească pe cerul senin. Dar omul nu le privea.
Omul a strigat:
- Doamne, ivește-mi o minune!
Și primăvara a dat naștere unei noi vieți. Dar omul n-a observat-o.
Omul a început să plângă în disperare:
- Doamne, Te rog să mă atingi! Dă-mi un semn că ești.
Și Dumnezeu a coborât și a atins omul.
Dar omul a alungat doar cu mâna fluturele care i se așezase pe umăr. Și a plecat întristat.

63

A venit elevul la Învățător:


- Spune-mi, te rog, ce să fac? Viața a devenit insuportabilă, problemele mă copleșesc, greutățile
urmează una după alta.
Învățătorul a pus la foc trei vase cu apă și a adăugat în primul vas un morcov, în altul – un ou, si în al
treilea a aruncat cafea. Peste un timp, a scos morcovul și oul, iar cafeaua a turnat-o în ceașcă.
- Privește, i-a spus el elevului. Aceeași circumstanță nefavorabilă, fierberea, a facut morcovul tare să
devenă moale, iar oul lichid să se întărească. Tot așa e și cu oamenii – una și aceeași încercare a vieții îl
frânge pe cel care se considera puternic, iar pe unul slab îl poate întări.
- Am înțeles, a spus elevul. Dar cum rămâne cu cafeaua?
- O, acest caz e cel mai interesant! Cafeaua s-a dizolvat în mediul nou „agresiv” și l-a modificat – a
transformat apa ferbinte într-o minunată băutură plină de aromă. Sunt oameni deosebiți pe care împrejurările

16
vieții nu-i schimbă. Ei înșiși schimbă împrejurările și le transformă în ceva nou și frumos, trăgând din ele
foloase și obținând din ele cunoștințe noi.

64

Un om plin de răutate îl ponosea în public pe un înțelept cum îi venea la gură, făcându-l prost, bețiv,
leneș. Înțeleptul doar a zâmbit ca răspuns. Un om bogat care urmărea toată scena asta l-a întrebat:
- Cum poți să rabzi ca un netot să te facă de râs? Chiar nu te-au atins ofensele pe care ți le-a aruncat?
Înțeleptul a ridicat de jos niște haine vechi și rupte și i le-a aruncat bogătașului:
- Ia măsoară-le!
- La ce să le măsor? Eu am hainele mele noi și frumoase.
- Vezi că nu vrei să pui pe tine niște cârpe? Păi, eu de ce ar trebui să măsor pe mine vorbele murdare
pe care mi le-a aruncat acest om?

65

Elevul l-a întrebat pe Învățător:


- Lumea e bună sau e rea?
- Hai să-ți spun o poveste, a spus Învățătorul.
Era odată un domnitor. Și a dat ordin să se construiescă un palat în care toți pereții interiori erau din
oglinzi. În acel palat era un ecou foarte tare care se repeta de multe ori.
Odată în palat a intrat un caine și a rămas încremenit în mijlocul sălii – din toate părțile era înconjurat de
o haită întreagă de câini. Pentru orice eventualitate, câinele și-a arătat colții. Și toată haita și-a arătat colții.
Speriat acesta a început să latre. Și sute de lătrate i-au răspuns. Câinele a început să latre tot mai tare și
zvârcolindu-se în mijlocul dușmanilor închipuiți. Și haita din oglinzi a devenit și ea mai agresivă.
Dimineață câinele a fost găsit fără suflare, după o noapte zbuciumată de luptă într-o sală în care nu era
nimeni care ar fi putut să-i facă vreun rău. Și ar fi fost destul doar să dea prietenos din coadă ca să-și facă
dintr-o dată sute de prieteni.
Așa e și în viață, a încheiat Învățătorul. Ceilalți oameni, de fapt, nu îți aduc nici bine, nici rău. Tot ce „se
întâmplă” în jurul tău sunt doar reflectarea propriilor tale gânduri, sentimente, frici, credințe, dorințe, fapte.
Lumea e o oglindă mare.

66

Când vederea i-a devenit foarte slabă, iar puterile au început să-l părăsească, un bărbat a fost nevoit să
treacă cu traiul în familia fiului său.
Când toți se așezau la masă ca să mănânce, bunelul ba scăpa jos bucata din mâinile slăbite de ani, ba
vărsa laptele pe fața de masă. Deranjat de toate acestea fiul a început să-i dea mâncare la o măsuță în colț, iar
ca să nu strice farfurii, cum se întâmpla uneori, i-a facut o treucă mare din lemn. Nimeni nu mai vorbea cu
bătrânul, doar din când în când îi aruncau observații veninoase, fără să atragă atenție la tristețea din ochii lui.
Într-o zi băiețelul de cinci ani se juca cu o bucată de lemn. Tatăl l-a întrebat cu blândețe:
- Ce vrei să faci, dragul tatei, din lemnul ista?
Și fiul i-a răspuns cu toată sinceritatea unui copil:
- Fac o treucă pentru tine și mama din care veți mânca atunci când veți fi bătrâni.
Băiețelul și-a continuat joaca, iar părinții au privit ca trăsniți unul la altul, cu ochii dilatați de groază.
Lacrimi au început să le scalde fețele.
În seara ceea fiul și-a luat bătrânul tată de mână și l-a condus cu grijă la masa unde cina toată familia. Și
de atunci nimeni n-a mai observat fărâmiturile date pe jos sau fața de masă pătată.

67

Profesorul a pus pe masă un vas mare de sticla și l-a umplut cu câteva pietre mari. După care a întrebat
studenții:

17
- E plin vasul?
- Da, e plin, au răspuns aceștia.
Profesorul a luat niște pietricele și le-a strecurat printre pietrele mari până când au ajuns la suprafata.
- Ei, dar acum vasul e plin?
- Da, acum chiar că e plin, au răspuns studenții.
Profesorul a luat niște nisip și l-a presurat până ce a umplut tot spațiul dintre pietre. Acum vasul era
complet plin.
- Aș vrea să conștientizați, a spus profesorul, că viața noastră seamănă cu acest vas. Pietrele mari sunt
lucrurile foarte importante. Pietricelele sunt lucrurile care pot fi dar nu-s chiar atât de importante. Iar nisipul
simbolizeaza tot felul de fleacuri de care ne e plină viața. Și dacă vom umple vasul cu nisip nu vor mai avea
loc pietricelele, nemaivorbind de pietrele mari. Dacă îți cheltui timpul cu fleacuri, atunci nu mai ai timp
pentru ceea ce e cu adevarat important.
Atunci un student a scos din geantă o sticlă de bere, s-a apropiat de catedră, a turnat-o în nisip și a
concluzionat, zâmbind:
- Dar oricât de plină ți-ar fi viața, după cum vedem, întotdeauna se găsește timp pentru o bere cu
prietenii.

68

Pe un înțelept l-au întrebat câte tipuri de prietenie există. Înțeleptul a răspuns:


Sunt prieteni ca mâncarea – le simți necesitatea în fiecare zi.
Sunt prieteni ca medicamentele – îi cauți când ți-e rău.
Sunt prieteni ca boala – ei singuri te caută.
Dar sunt prieteni ca aerul – nu îi vezi, dar ei sunt mereu alături.

69

Un călător mergând printr-un sat din India a rămas mirat de faptul că elefanții, aceste ființe uriașe, sunt
priponite cu o frânghie subțire împletită din iarbă. La întrebările sale localnicii i-au explicat, că atunci când
puiul de elefant e încă foarte mic și fără putere, el este legat de picior cu o astfel de frânghiuță. După ce
animalele cresc ele rămân cu iluzia că frânghia le poate reține și nici nu încearcă să fugă.
Elefanții puteau să se elibereze oricând, dar credința lor că “nu pot” continua să-i țină captivi.
De câte ori, nu încercăm să facem ceva doar din cauza că odată, în trecut, o încercare asemănătoare a
suferit eșec.

70

Pe un înțelept l-au întrebat:


- Dacă un om te iubește, el se va întoarce la tine?
Înțeleptul a răspuns:
- Dacă omul te iubește, el nu te va abandona.

71

Pe un înțelept l-au întrebat:


- Ce e mai important pentru om – să iubească sau să fie iubit?
Înțeleptul a răspuns:
- Ce e mai important pentru pasăre – aripa stângă sau aripa dreaptă?

72

Trei înțelepți discutau despre ce e mai important pentru om – trecutul, prezentul sau viitorul.

18
- Trecutul m-a învățat tot ce știu și m-a făcut cel care sunt, a spus un înțelept. Eu cred în mine pentru
că am reușit să fac în trecut multe lucruri de care mă mândresc. Îmi place să-mi amintesc despre oamenii
alături de care m-am simțit cândva bine.
- Pe om îl face viitorul, a spus alt înțelept. Nu contează ce știu și pot eu acum. Eu voi învăța ceea de ce
voi avea nevoie pe viitor și voi munci ca să-mi ating scopurile. Contează doar ceea ce vreau să devin.
- Voi ați scăpat din vedere un lucru, a spus al treilea înțelept. Ați uitat că trecutul și viitorul se află doar
în gândurile noastre. Trecutul nu mai există. Viitorul încă nu există. Și, indiferent de faptul dacă îți amintești
de trecut sau visezi la viitor, acționezi doar în prezent. Doar acum putem să schimbăm ceva în viața noastră.
Și doar în prezent putem fi fericiți.

73

Trăiau în vecinătate două familii. În una din ele domnea pacea și buna înțelegere. În cealaltă certurile nu
încetau nici ziua, nici noaptea. Când viața acestora din urmă le-a devenit de nesuferit, soția și-a trimis soțul
la vecini să se dumirească cum de pot ei să trăiască în liniște tot timpul.
Merge el, se ascunde după fereastră și trage cu urechea. Aude cum se răstoarnă cu zgomot o căldare și apa
se varsă pe jos. Pe urmă aude vocea vecinei:
- Iartă-mă, dragul meu, eu sunt vinovată – am mers pe o clipă la bucătărie, iar căldarea am lăsat-o în
mijlocul camerei.
- Nu, iubito! E doar vina mea – eu nu m-am uitat pe unde merg.
Vine soțul acasă și îi spune soției:
- Am înțeles care e situația. La noi toți au dreptate, iar la ei toți sunt vinovați.

74

Un samurai bătrân își instruia discipolii, când de ei s-a apropiat un războinic tânăr vestit prin caracterul
său arțăgos și purtarea obraznică. Tânărul a început să arunce asupra samuraiului cuvinte de ocară, făcându-l
în tot felul și scuipând cu dispreț. Bătrânul și-a continuat liniștit lecția fără să-i atragă atenție. Până la urmă
tânărul a obosit și a plecat.
Discipolii uimiți și-au întrebat învățătorul de ce nu a reacționat la fapta urâtă a scandalagiului. La care
bătrânul i-a întrebat:
- Dacă cineva vrea să vă facă un cadou și voi nu-l primiți, ce se întâmplă cu acest cadou?
- Rămâne la proprietarul său, au răspuns ei.
- Același lucru se întâmplă și cu ofensele. Atât timp cât nu le accepți ele rămân la cel care ți le-a adus.

75

Broaștele au aflat că undeva este un lac frumos cu apă limpede, cu maluri verzi pline de iarbă. Nu ca
băltoaca murdară în care ele își duc zilele acum. Și au hotărât broaștele să facă o mare schimbare în viața lor
– să meargă la acel loc nou de trai.
Zis și făcut. Au pornit. Dar drumul s-a dovedit a fi lung și anevoios. Multe obstacole apăreau în cale. Dar
cel mai mare obstacol era atitudinea broaștelor pe care le întâlneau în cale. Toate le luau în derâdere și le
spuneau că e o aventură absurdă, că înainte le pasc primejdii mari și că ar fi bine să abandoneze. Și una câte
una broaștele s-au dat bătute și s-au întors în băltoaca lor natală.
O singură broscuță a mers până la capăt și a ajuns la acel lac minunat. Și nu că ar fi fost mai curajoasă,
mai rezistentă sau mai tenace decât celelalte. Nu! Broscuța asta era surdă și nu a auzit sfaturile
„binevoitorilor” pe care i-a întâlnit în cale.

76

Un tânăr s-a adresat bunelului său:


- Sfătuiește-mă, te rog ce să fac – îmi place la nebunie o fată. Mă chinui și nu știu ce să fac – să mă
însor cu ea sau să nu.

19
- Nu te însura, i-a răspuns bătrânul.
- De ce?
- Pentru că dacă ai vrea cu adevărat ca fata asta să-ți fie soție, nu ai mai întreba pe nimeni.

77

Pe trotuar ședea un orb, având alături un carton pe care scria: „Sunt orb. Ajutați-mă, vă rog.” Un bărbat,
care trecea pe alături, a văzut că trecătorii aruncă foarte rar căte o monetă în pălăria orbului. Atunci el a scris
pe partea opusă un alt text și a plecat mai departe.
Seara când trecea din nou pe alături a văzut pălăria plină de bani. Ca printr-un miracol oamenii deveniseră
mai darnici. Pe carton scria: “Acum e primăvară, înfloresc copacii, dar eu nu pot să-i văd”.

78

Într-un oraș oriental, tatăl mergea călare pe un măgăruș pe care fiul său îl ducea de căpăstru. Un trecător,
văzându-i, a spus cu voce tare:
- Cum poți să mergi călare, pe când fiul tău se chinuie, mergând pe jos? Chiar nu-ți pasă de copilul
tău?
Tatăl s-a potrivit vorbelor omului și l-a urcat pe băiat pe măgăruș, iar el a pornit pe jos. La scurt timp, au
întâlnit alt om care s-a mirat:
- Ce lipsă de respect – fiul stă cocoțat călare, iar tatăl merge pe jos!
Băiatul rușinat și-a rugat părintele să urce și el pe măgăruș. Dar peste un timp, o femeie care le venea în
întâmpinare a strigat:
- Uitați-vă, oameni buni, cum acești doi trântori chinuie bietul animal – de-abia își mai mișcă
picioarele, sărmanul, sub greutatea lor!
Atunci ambii au coborât și au mers mai departe pe jos. Dar li s-a nimerit în cale un alt ins, care le-a spus
în batjocură:
- La ce vă folosește măgarul ista dacă nu duce măcar pe unul din voi călare?

79

În urma unui naufragiu, a rămas în viață doar un marinar, care a fost aruncat de valuri pe malul unei
insule tropicale nelocuite. Peste câteva zile, înțelegând că aflarea sa pe insulă ar putea să dureze mult, el a
început să-și construiască un sălaș. A muncit mult și din greu până când și-a văzut cocioaba ridicată și a
început să trăiască în ea. Marinarul a adunat acolo și unele lucruri de pe corabie pe care valurile le-au adus
pe plajă.
Dar într-o zi, când s-a întors seara din căutarea hranei, el și-a găsit gospodăria arzând. Nimic n-a rămas –
nici casă, nici lucruri. Omul cuprins de furie, necaz și disperare a început să strige:
- Dumnezeule, cum ai putut să-mi faci una ca asta? De ce îmi trimiți atâta suferință?
Și, istovit, a adormit pe nisipul plajei. Iar dimineață a fost trezit de sirena unei corăbii care se apropia de
insulă.
- De unde ați știut că sunt aici? i-a întrebat marinarul pe salvatori.
- Am văzut semnalul tău de fum, au răspuns aceștia.

80

Într-un salon de spital se aflau de mult timp doi bolnavi. Unul din ei avea patul lângă fereastra pe care
putea privi, iar celălalt – lângă ușă, de unde putea să vadă doar tavanul și pereții. În fiecare zi cel de la
fereastră îi povestea vecinului despre pădurea din depărtare, despre râul care curge prin apropiere, despre
pescarii de acolo, despre îndrăgostiți care se îmbrățișau pe o bancă, despre formele bizare ale norilor.
Bolnavul de lângă ușă fierbea de invidie și necaz – tocmai el trebuia să stea cu ochii în tavan în timp ce
vecinul de salon era atât de favorizat de soartă.

20
Dar într-o zi bolnavului de lângă fereastră i s-a făcut foarte rău. Se zvârcolea în agonie și nu putea nici să
apese butonul pentru chemarea personalului medical. Bolnavul de lângă ușă ar fi putut să apese butonul său,
dar n-a făcut-o. A așteptat, prefăcându-se că doarme, până când vecinul și-a dat sufletul. Iar când patul de la
fereastră s-a eliberat a rugat să fie transferat acolo. Mare însă i-a fost uimirea când a văzut că prin geam se
vedea doar peretele blocului de alături. Cutremurat, el i-a spus surorii medicale despre pădure, râu, nori. Sora
a zâmbit:
- Acest om era orb de mulți ani.
- Atunci de ce îmi povestea toate acestea? a șoptit bolnavul.
- Pentru că era un om foarte bun și vroia să vă ușureze suferința în măsura posibilităților sale.

81

La un vânzător de plante medicinale a venit o femeie tânără și l-a rugat:


- Dă-mi, te rog, niște ierburi ca să-mi otrăvesc soacra. Nu mai pot trăi împreună cu ea. De când m-am
măritat cu fiul ei mă tot cicălește. Ba asta nu-i place, ba aceea nu-i place. Purtarea ei mă scoate din minți.
- Bine, i-a răspuns vânzătorul, te voi ajuta. Dar trebuie să înțelegi, că dacă ea va muri îndată, asta va da
de bănuit. Deaceea îți dau niște ierburi care o vor omorî treptat. Iar tu poartă-te frumos cu soacra, arată-i
respect tot timpul, fii răbdătoare, nu-i ieși din cuvânt, vorbește-i cu blândețe. Și astfel lumea nu-și va da
seama de fapta ta.
Femeia a făcut cum i s-a spus. Când soacra a văzut cât e de grijulie a devenit și cât de frumos se poartă cu
ea nora, a îndrăgit-o din toată inima. Peste câteva săptămâni erau ca mamă și fiică.
Și atunci tânăra a venit la vânzătorul de ierburi și l-a rugat în genunchi să-i dea un antidot pentru otravă:
- Vă rog să-mi salvați soacra! Nu-mi închipui cum am putut să vreau răul unui asemenea om cu un
suflet ca o pâine caldă? Eu îmi iubesc soacra.
A zâmbit vânzătorul:
- Nu-ți fă griji – ceea ce ți-am dat erau niște condimente, nu otrava. Otrava era în capul tău, dar acum
ai scăpat de ea.

82

Mergea pe drum o femeie frumoasă de-ți fura privirile fără să vrei. Un bărbat a oprit-o și i-a spus:
- Frumoaso, m-ai cucerit de la prima privire. Inima mea vrea să fie lângă inima ta pentru totdeauna.
Doar pe tine te iubesc și vreau să fiu împreună cu tine.
La care femeia i-a răspuns:
- Tinere, tu nu știi cum e frumusețea adevărată! Din urma mea vine sora mea mai mică. Ea e de o mie
de ori mai frumoasă decât mine.
Și a mers mai departe. Bărbatul intrigat a întors capul și a așteptat un timp, dar de după colț a apărut doar
o bătrână îmbrăcată în zdrențe. Atunci el a ajuns-o din urmă și a întrebat-o supărat:
- De ce m-ai amăgit?
- Nu, tinere, tu m-ai amăgit pe mine. Cum ai putut să spui că mă iubești dacă imediat te-ai uitat la altă
femeie?

83

Soțul și soția au trăit împreună cincizeci de ani. Și în ziua asta că de obicei soția a copt o pâine. A tăiat-o,
după tradiție, în jumătate și a vrut să-i dea soțului partea de deasupra, așa cum a făcut toți acești ani. Femeia
considera partea de deasupra mai gustoasă, dar, de dragul omului iubit, se mulțumea cu partea arsă pe vatră a
pâinii. Dar în ziua asta ea s-a gândit: “Cincizeci de ani mi-am alintat soțul cu partea cea mai bună. Oare chiar
nu merit eu măcar azi să mănânc partea de deasupra a pâinii care e atât de rumenă și atât de gustoasă?” Și cu
mâna tremurândă i-a întins soțului bucata ei. Bărbatul emoționat a luat pâinea și i-a spus:
- Draga mea, îți mulțumesc pentru cadoul de neprețuit pe care mi-l faci. Cincizeci de ani nu m-am
atins de partea de jos a pâinii care e cea mai gustoasă, pentru că am considerat că ție ți se cuvine tot ce-i mai
bun. Și azi tu îmi cedezi bucata asta mie.

21
84

Învățătorul a pus un punct negru în mijlocul unei foi albe de hârtie, a arătat-o elevilor și a întrebat:
- Ce vedeți?
Elevii au răspuns:
- Un punct.
- Un punct negru.
- Un cerc mic negru.
- O pată mică și rotundă.
Învățătorul a zâmbit:
- Și cum se face că toți ați văzut un punctișor negru fără mare importanță și nimeni n-a observat coala
mare și albă de hârtie?
De atâtea ori observăm la oameni doar micile neajunsuri și îi judecăm după ele, dar nu observăm calitățile
lor bune și frumoase.

85

Era odată un om foarte nemulțumit de situația sa. Nu-i plăcea casa în care locuia, lucrurile pe care le avea.
Vroia să aibă mai mult și mai bun, considerând că asta îl va face fericit. Și un vrăjitor i-a îndeplinit cele mai
mari trei dorințe – o casă mare plină cu de toate, o soție frumoasă și bună gospodină. I-a mai dat și mulți-
mulți bani.
Dar au trecut ani și omul nostru deși avea tot ce a cerut nu se simțea fericit. Așa că l-a chemat iarăși pe
vrăjitor.
- Spune-mi, de ce mă simt singur în casa mea enormă, frumusețea soției nu mă bucură, iar banii nu îmi
mai aduc satisfacție?
- Eu ți-am dat ce mi-ai cerut. De fapt, tu ai vrut căldură și confort, dar mi-ai cerut casă. Ai vrut
înțelegere și iubire, dar mi-ai cerut soție frumoasă. Ai vrut abundență și libertate, dar mi-ai cerut bani.
- Am înțeles, a spus bucuros bărbatul. Ai dreptate, vrăjitorule. Dă-mi toate acestea!
- Ei, dacă ai înțeles, atunci mergi și realizează singur toate acestea.
Și bărbatul s-a trezit în casa lui veche, singur și fără bani. Dar acum el știa ce vrea și era sigur că va reuși.

86

Un împărat s-a adresat sfetnicului său:


- Împrejurările mă fac uneori să-mi ies din sărite, alteori – să cad în depresie. Poți să mă ajuți să fiu
calm în fața încercărilor vieții?
Sfetnicul a scos un inel și i l-a dat suveranului său:
- Pe acest inel scrie “Toate trec pe lumea asta”. Când mintea ta va fi tulburată de o mânie sau o bucurie
prea mare, să citești inscripția de pe inel și ea te va ajuta să-ți păstrezi echilibrul.
Împăratul a făcut întocmai și astfel și-a recăpătat liniștea. Dar, peste un timp, un eveniment l-a emoționat
atât de tare încât inscripția nu l-a mai calmat și el, furios, a scos inelul ca să-l arunce ca pe un lucru
netrebuincios. Dar a observat că acesta are și pe partea interioară o inscripție. Acolo scria “Și asta va trece”.

87

Un om bogat l-a rugat pe un învățător bătrân să-l dezvețe pe fiul său de obiceiurile sale rele.
Învățătorul a invitat băiatul să facă împreună o plimbare prin grădină și, oprindu-se lângă o plantă mică ce
creștea acolo, i-a cerut să o smulgă. Tânărul a apucat planta cu două degete și a scos-o fără greutate.
După ce au mai mers un timp, bătrânul, i-a cerut să smulgă o plantă mai mare. Tânărul a tras de ea cu
putere și planta a ieșit cu tot cu rădăcini.
„Acum smulge asta“, a spus bătrânul arătând spre un tufiș. Băiatul a trebuit să-și folosească toată puterea
ca să-l scoată.

22
„Acum, smulge copacul de acolo“, a spus bătrânul arătând spre un nuc. Tânărul a cuprins trunchiul și a
încercat de câteva ori să-l tragă afară. Dar copacul nici nu s-a clintit. „Asta e imposibil“, a spus el respirând
din greu.
„Așa este și cu obiceiurile proaste, a spus înțeleptul. Atunci când suntem tineri, e ușor să le smulgem din
noi, dar dacă le lăsăm să prindă rădăcini, devine tare greu să scăpăm de ele.“
Lecția asta a schimbat viața băiatului.

88

Un domnitor a hotărât să atace inamicul, deși forțele erau prea inegale. El credea în victorie, dar oștenii
săi se îndoiau că vor putea să învingă..
Atunci domnitorul le-a spus:
- Eu am avut în noaptea asta un vis. Un înger mi-a spus să arunc în sus o monedă. Și dacă de trei ori la
rând va cădea coroana, atunci victoria ne este asigurată. Iar dacă măcar o dată va cădea capul, atunci să
renunțăm la luptă.
Domnitorul a aruncat de trei ori moneda și de fiecare dată a căzut coroana. Încurajați de acest semn,
ostașii săi s-au aruncat în luptă și au spulberat dușmanul care era de zece ori mai numeros.
După luptă servitorul credincios al domnitorului i-a spus uimit:
- Dar nimeni nu poate schimba destinul...
- Desigur, a răspuns zâmbind domnitorul și i-a arătat moneda – pe ambele părți era coroană.

89

O femeie tânără și frumoasă i-a rugat pe doi călugări tineri să o ajute să treacă prin vad râul. Unul din ei a
ridicat-o pe umăr și a trecut-o pe malul opus.
Când s-au întors la mânăstire, al doilea călugăr a spus:
- Cum ai putut să faci una ca asta? Nouă nu ni se permite nici să atingem o femeie, iar tu ai dus-o chiar
pe umăr.
Primul călugăr a râs și i-a răspuns:
- Eu am dus-o un minut și am lăsat-o pe celălalt mal, dar tu, din câte văd, și acum o mai duci.

90

Discipolii s-au adresat Învățătorului cu întrebarea:


- De ce viciile prind atât de repede și ușor rădăcini în oameni, iar virtuțile se obțin greu și poți să le
pierzi fără să observi?
La care bătrânul i-a întrebat:
- Ce se va întâmpla dacă vom îngropa în pământ o sămânță de buruiană, iar o sămânță bună o vom
pune la soare?
- Sămânța rea va da rod, iar sămânța bună va muri.
- Exact așa e și cu oamenii. Faptele bune făcute în taină ar deveni virtuți. Dar oamenii le afișează la
vedere ca să fie observate de cât mai multă lume și astfel le reduc la zero. Iar metehnele și faptele rele le
ascund, în loc să le recunoască și să-și ceară iertare. Astfel ele devin vicii, care mai apoi cu greu pot fi
dezrădăcinate.

91

Un om l-a rugat pe Dumnezeu să-i arate Raiul și Iadul.


Dumnezeu l-a dus în Iad. Acolo era o masă mare în mijlocul căreia se afla un vas plin cu mâncare foarte
gustoasă, dar oamenii din jurul ei erau chinuiți de foame. Toți aveau prinse de mâini linguri cu o cozi lungi
care nu le permiteau să ducă mâncarea la gură.

23
Pe urmă Dumnezeu l-a dus în Rai. Și acolo era o masă în mijlocul căreia se afla un vas cu mâncare.
Oamenii aveau aceleași linguri lungi prinse de mâini, dar toți arătau sătui și bine dispuși și își petreceau
timpul în discuții plăcute.
Omul a întrebat uimit:
- Cum e posibil una ca asta?
- Foarte simplu, a zâmbit Domnul. Acești oameni au învățat să se hrănească unul pe altul.

92

O familie tânără a trecut cu traiul într-un apartament nou. Dimineață soția privi prin geam și îi spuse
soțului:
- Vecina noastră atârnă rufele la uscat. Sunt atât de murdare! Se vede că ea habar nu are cum să le
spele.
Peste câteva zile femeia iarăși se uită pe fereastră și constată:
- Acum rufele sunt curate. Probabil, a schimbat detergentul.
- Nu, dragă îi răspunse soțul. Pur și simplu, eu am spălat geamul.

93

Discipolii l-au rugat pe Învățător să le explice maxima: “Cine știe, nu vorbește. Cine vorbește, nu știe”.
- Voi știți cum miroase un trandafir? i-a întrebat el.
- Da, desigur, au răspuns toți.
- Spuneți-mi cum miroase.
Nimeni n-a spus nimic.

94

După slujba duminicală preotul a anunțat:


- Data viitoare vom vorbi despre minciună. Până atunci să citiți toți capitolul șaptesprezece din
Evanghelia după Marcu.
La următoarea slujbă preotul a întrebat:
- Cine a citit capitolul șaptesprezece din Evanghelia după Marcu?
S-au ridicat o mulțime de mâini.
- Iată cu voi aș fi dorit să vorbesc acum pentru că Evanghelia după Marcu are doar șaisprezece
capitole.

95

Era odată o prințesă mică. Ea avea tot ce și-ar fi putut dori – orice jucării, dulciuri, rochițe îi erau oferite
imediat ce le cerea. Dar tot mai des își pierdea interesul, se plictisea și se simțea singură. În una din aceste
zile ea a întrebat-o pe doică:
- Sunt necăjită și nu știu de ce. Cum aș putea să fiu fericită mereu?
Pusă la încurcătură doica a inventat un răspuns:
- Trebuie să încalți pantofii celui mai fericit copil din regat.
Fără să gândească mult fetița i-a cerut regelui să găsească cel mai fericit copil din regat. Luni de zile au
tot căutat trimișii regelui până când au adus la palat ceea ce căutau. Era o fetiță de vârsta prințesei, îmbrăcată
sărăcăcios, dar drăguță, isteață, și foarte veselă.
Prințesa i-a cerut să se descalțe, dar când a privit picioarele fetiței, a înmărmurit – copilul era desculț
pentru că nu avea pantofi.

24
96

Un grup de europeni a plecat în expediţie prin Tibet conduşi de un şerpaş. Hotărâţi să ajungă într-o
singură zi la tabăra unde erau aşteptaţi, au tot grăbit urcuşul, îndemnând călăuza să meargă mai repede şi
refuzând orice propunere a acestuia de a face un popas.
După multe ore de drum tibetanul s-a oprit fără un cuvânt, s-a aşezat pe o piatră şi a închis ochii.
Europenii i-au vorbit, l-au rugat, l-au ameninţat că nu-i plătesc dacă nu se ridică imediat. Dar călăuza a
rămas neclintită. După o oră el a deschis ochii, s-a ridicat şi a pornit liniştit mai departe.
Europenii l-au întrebat uimiți ce a fost asta. Şerpaşul le-a răspuns: “Trupurile noastre s-au zorit prea mult.
Trebuia să ne oprim şi să aşteptăm până ne ajung din urmă sufletele, altfel călătoria noastră n-ar fi avut sorţi
de izbândă.”

97

Un bătrân trecut de nouăzeci de ani a fost întrebat:


- Ai trăit o viață atât de lungă și niciodată nu ai fost căsătorit. De ce?
- Pentru că nu am vrut să mă căsătoresc cu orișicine. Eu am căutat toată viața mea femeia ideală.
- Și chiar n-ai putut-o găsi între atâtea femei?
- Ba da, a răspuns trist bătrânul. Am găsit una pe care am considerat-o ideală.
- Și de ce nu v-ați căsătorit?
- Pentru că femeia ceea căuta bărbatul ideal.

98

Un bătrân, aflat pe patul de moarte, și-a chemat feciorul și i-a spus:


- Fiule, mi se apropie sfârșitul și aș vrea să-ți las două sfaturi care îți vor prinde bine în viață. Primul
meu sfat este să îți respecți promisiunile date altor oameni. Fii cinstit și îndeplinește tot ce ai promis, oricât
de mult te-ar costa asta. Datorită acestui principiu eu am avut întotdeauna succes.
- Și al doilea sfat care e, tată?
- Al doilea sfat pe care ți-l dau este să nu promiți niciodată nimănui nimic.

99

Un soldat venea de la război. S-a oprit la un telefon automat și a telefonat acasă:


- Mamă și tată, pentru mine războiul s-a terminat. Sunt viu și vin acasă. Dar vreau să vă rog ceva – cu
mine e cel mai bun prieten al meu cu care am luptat cot la cot. Aș putea să vin cu el la noi acasă.
- Bineînțeles, feciorașule! De ce mai întrebi? Veniți mai repede! Vom fi bucuroși să facem cunoștință
cu el.
- Dar vreau să știți ceva, a adăugat băiatul. Prietenul meu a călcat pe o mină și a rămas fără o mână și
fără un picior. El nu are unde să meargă și eu aș dori ca el să locuiască la noi.
- Dar, fiule, poate îl putem ajuta să-și găsească o locuință undeva? a spus mama.
- Nu, mamă, eu vreau ca el să locuiască cu noi.
- Dragul nostru, tu nu-ți dai seama ce ne ceri, a intervenit tatăl. Un om cu așa handicap ar fi pentru noi
o povară! Noi avem propriile noastre vieți și nu dorim să pierdem timpul îngrijind un invalid. Prietenul tău
ne-ar transforma viața într-un calvar.
Soldatul a închis telefonul.
Peste câteva zile părinții au fost chemați de poliție să identifice cadavrul fiului lor – acesta s-a sinucis
aruncându-se de pe un bloc înalt. Părinții l-au recunoscut, dar au descoperit îngroziți că acestuia îi lipseau o
mână și un picior.
Nu e ușor să acceptăm și să iubim pe cei care nu sunt la fel de sănătoși, frumoși, bogați, norocoși,
inteligenți ca și noi.

25
100

Când eram tânăr, eram rebel, vroiam să schimb fața Pământului și mă rugam:
- Doamne, dă-mi putere să schimb lumea!
Însă a trecut jumătate de viață, m-am maturizat, dar n-am reușit să schimb nici un om.
Atunci am început să mă rog:
- Doamne, ajută-mă să-i schimb pe cei din familia mea!
Și iar au trecut anii, am îmbătrânit și mi-am dat seama că nu pot să-mi schimb nici familia.
Astfel, ajungând la înțelepciune, m-am rugat:
- Doamne, am înțeles totul! Vreau să mă schimb pe mine! Învață-mă cum s-o fac!
Dar Dumnezeu mi-a răspuns:
- Cu asta ar fi trebuit să începi. Acum e târziu. Timpul tău s-a terminat.

101

Un boschetar a aflat că există un loc unde ți se oferă mâncăruri și băuturi din cele mai alese fără să ți se
ceară vreo plată. Ideea i-a plăcut, căci tare se mai săturase să fie mereu flămând și să se bată cu alți
boschetari pentru lucrurile mai bune din coșurile de gunoi.
Trecătorul care i-a spus despre asta, chiar l-a condus în altă parte a orașului și i-a arătat locul. Era o
clădire albă frumoasă înconjurată de flori. În ea se vedeau bărbați și femei care discutau, râdeau, dansau. Se
auzea o muzică liniștită. Mesele erau pline cu tot ce-ți poți dori. Dar la intrare îl întâmpină un gardian care l-
a întrebat politicos ce dorește.
– Păi, aș vrea sa intru ca sa mă bucur și eu de tot ce oferă acest local, spuse sărmanul. Și să mai stau la
taifas cu oamenii frumoși dinăuntru, căci m-am săturat până-n gât de discuțiile cu “colegii mei de breaslă”
nătângi, încrezuți și hrăpăreți.
– Foarte bine, i-a răspuns gardianul. Dar ca să poți intra aici trebuie sa îndeplinești o singură condiție.
Una foarte simplă – trebuie să fii curat și să ai hainele curate. Nu e neapărat să îmbraci straie scumpe sau noi.
Doar să fie absolut curate.
A plecat omul nostru, pus la mare încurcătură. Își dădea seama că e murdar, a știut-o dintotdeauna, dar
așa erau toți “ai săi”. Nu ținea minte să fi făcut vreodată baie. Era convins că e o ocupație fără sens – putea
folosi acest timp ca să mai obțină ceva de mâncare, să joace cărți sau să pălăvrăgească cu alți boschetari. Mai
mult ca atât, chiar simțea o repulsie față de oamenii îmbrăcați curat.
Acum însă a căzut pe gânduri. Era foarte atras de societatea pe care a văzut-o prin fereastră. Și a hotărât
să se aducă în ordine chiar în seara ceea. Dar niște boschetari cunoscuți i-au propus sa bea cu ei dintr-o sticlă
mare aproape plină găsită într-un tomberon. Așa că s-a îmbătat criță. Toată ziua următoare i-a fost rău după
beție. În a treia zi și-a revenit și a mers la râu să se spele, dar era o vreme cam rece și a lăsat pe altădată. În
ziua următoare a încercat să-și spele hainele. Trebuia de frecat mult timp până să fie curate, dar îi venise o
foame de lup, așa că s-a dus să caute ceva de mâncare. În altă zi, încercă iar să le spele, dar l-au văzut niște
ortaci și l-au luat în râs. Au început să-l poreclească “cel curat”, râdeau de el ca de un smintit.
…Și omul a renunțat. A cedat în fața comodității și în fața anturajului. S-a liniștit, sau mai bine zis s-a
amăgit, cu gândul că oricum nu avea să fie acceptat în clădirea albă și strălucitoare. Chiar se mira că a crezut
una ca asta. A continuat sa trăiască din ce-i dădeau alții și din cât îi dădeau alții. Se bucura când îi dădeau
mai mult, scrâșnea din dinți cu ură când îi dădeau puțin sau deloc.
Doar uneori dormind în gura de canalizare, visa că se afla in clădirea albă. Că e îmbrăcat în haine
frumoase și curate. Că e vesel, fără griji. Că în jurul lui se găsește tot ce dorești. Că toți oamenii îi zâmbesc
binevoitor. Și că el este fericit…

26