Cadrul conceptul IASB:

 Cadrul conceptual de întocmire a situaţiilor financiare a fost elaborat de IASC în anul

1989, formând cadrul de referinţă pentru sistemul de contabilitate IFRS şi servind
drept suport în implementarea standardelor.
 Cadrul general se referă la situaţiile financiare de interes general, inclusiv la situaţiile
financiare consolidate și se adresează celor care întocmesc situaţiile financiare,
auditorilor, dar și celorlalte categorii de stakeholders.

CG serveşte ca bază pentru elaborarea de noi standarde,precum şi pentru

interpretarea de standarde deja existente. Referitor la criteriul său de
obligativitate, Cadrul general nu este un standard şi nu este permisă
înlocuirea standardelor individuale, având aşadar un caracter de
recomandare.
 Situaţiile financiare sunt întocmite şi prezentate de entitățile economice pentru utilizatorii
externi de informaţie ec/financiară din întreaga lume.
 Datorită diferenţelor cauzate de factorii economici, sociali, juridici, culturali etc., structura
situaţiilor financiare poate fi preluată similar sau nu, de la o ţară la alta;
 în aceste condiții, trebuie ținut cont de existența unei multitudini de diversităţi provocate
de factorii menţionaţi,
 dar şi de faptul că în momentul stabilirii cerinţelor naţionale nu s-a avut în vedere și
necesităţile/interesele diferite ale utilizatorilor de situaţii financiare.
 Scopul situațiilor financiare:
 de a prezenta cât mai fidel poziţia financiară şi
 a tranzacţiilor efectuare de o entitate economică.

Practic, „obiectivul situaţiilor financiare este de a oferi informaţii despre poziţia

financiară, performanţele şi fluxurile de numerar ale unei entităţi, informații utile pentru o
gamă largă de stakeholders în fundamentarea propriilor deciziilor economice.”

Obiectivul raportării financiare cu scop general este acela de a oferi informaţii

financiare cu privire la entitatea raportoare care să fie utile pentru investitorii existenţi şi potenţiali,
împrumutători şi alţi creditori în deciziile pe care aceştia le iau cu privire la oferirea de resurse
entităţii.

Principiile generale de întocmire a situaţiilor financiare se clasifică în:

• Principiile fundamentale sau de bază (basic assemption)- sunt reprezentate de

principiul necompensării şi principiul continuităţii activităţii.

• Caracteristici calitative ale informaţiei contabile (qualitative charateristics).

Cadrul contabil general

 Definirea unor concepte de bază, principii şi convenţii contabile general

admise: aplicarea contabilităţii de angajamente şi continuitatea activităţii.
 Standardizarea structurii situaţiilor financiare şi a recunoaşterii acestora:
activul, pasivul, capitaluri proprii, datorii, cheltuielile si veniturile prezentate în
situaţiile financiare.

• Activul- reprezintă o resursă controlată de întreprindere ca rezultat al unor evenimente

trecute de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare pentru
întreprindere.
• Pasivul- este o obligaţie prezentă a entităţii care rezultă din evenimente anterioare, a
cărei stingere se aşteaptă să conducă la o ieşire de resurse de la entitatea care
încorporează beneficii economice.
• Capitalul propriu- reprezintă interesul rezidual al acţionarilor în activele unei
întreprinderi după deducerea datoriilor sale.
• Veniturile- sunt creşteri ale beneficiilor economice viitoare înregistrate în cursul unui
exerciţiu financiar sub formă de intrări sau creşteri ale activelor şi/sau diminuări ale
datoriilor, concretizate în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decât cele care provin
din partea acţionarilor.
• Cheltuielile- reprezintă diminuări ale beneficiilor economice viitoare înregistrate pe
parcursul exerciţiului financiar sub formă de ieşiri sau reduceri de valoare ale activelor
sau intrări sau creşteri de valoare ale datoriilor, concretizate sub forma reducerilor
capitalurilor proprii, altele decât cele care provin din tranzacţii cu acţionarii
• CC mai cuprinde definirea conceptelor de menţinere a capitalului financiar şi fizic.
• În elaborarea situaţiilor financiare întreprinderile adoptă două tipuri de concept de
capital: capital financiar şi capital fizic.
• Menţinerea capitalului financiar - profitul se obţine doar dacă valoarea financiară a
activelor nete la sfârşitul perioadei este mai mare decât valoarea financiară a acestora
la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuiri către acţionari în perioada
analizată. Menţinerea capitalului financiar poate fi evaluată în unităţi monetare
nominale şi unităţi de putere de cumpărare constant.
• Menţinerea capitalului fizic- profitul se obţine doar atunci când capacitatea fizică
productivă (capacitatea de exploatare) la sfârşitul perioadei depăşeşte capacitatea
fizică productivă de la începutul perioadei, după ce s-au exclus orice distribuire către
acţionari în timpul exerciţiului financiar

Imobilizările corporale sunt acele elemente tangibile care:

• -sunt deţinute pentru a fi utilizate în producţia de bunuri sau prestarea de servicii,

pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi folosite în scopuri administrative; şi

• -sunt preconizate a fi utilizate pe parcursul mai multor perioade.

Un element al imobilizărilor corporale care este recunoscut ca activ va fi evaluat

iniţial la costul său.

• Costul de achiziţie al unei imobilizări corporale cuprinde:

• - preţul de cumpărare, inclusiv taxele vamale şi taxele nerecuperabile, după deducerea

reducerilor comerciale

• - orice costuri care se pot atribui direct aducerii activului la locaţia şi condiţia necesare
pentru ca acesta să poată opera în modul dorit (ex: costuri de amenajare a
amplasamentului, costuri iniţiale de livrare şi manipulare, costuri de instalare şi
asamblare, costurile de testare a funcţionării corecte a activului după deducerea
încasărilor nete provenite din vânzarea elementelor produse în timpul aducerii
activului la parametrii de funcţionare normali, onorariile profesionale)

• - ESTIMAREA iniţială a costurilor de demontare şi de mutare a elementului şi

restaurarea amplasamentului unde va fi mutat.

IAS 16 Imobilizari corporale

Costul de producţie al unei imobilizări corporale cuprinde:

- cheltuielile cu materiile prime şi materialele directe

- cheltuielile cu salariile personalului direct productiv

- cota-parte din cheltuielile de producţie repartizate raţional asupra costului de

producţie
 - cheltuielile cu dobânda atunci când societatea aplică tratamentul de capitalizare din
IAS 23.

Valoarea amortizabilă este costul activului sau o altă valoare substituită costului, din
care s-a scăzut valoarea reziduală.

Valoarea reziduală a unei imobilizări necorporale este suma ESTIMATĂ pe care o

entitate ar putea să o obţină în momentul de faţă din cedarea unui activ, după
deducerea costurilor estimate ale cedării, dacă activul ar fi deja de vârsta şi condiţiile
preconizate pentru finalul duratei sale de viaţă.

Pentru evaluarea ulterioară a activelor corporale, entitatea are două opţiuni:

1. Modelul costului, conform căruia după recunoaşterea iniţială, o imobilizare corporală

va fi evaluată la costul său minus orice amortizare acumulată şi orice pierdere din
depreciere acumulată.

2. Modelul reevaluării, conform căruia după recunoaşterea iniţială, o imobilizare

corporală va fi evaluată la valoarea reevaluată ca fiind valoarea sa justă la data
reevaluării minus orice amortizare ulterioară acumulată şi orice pierdere din
depreciere acumulată ulterior.

IAS 40 Investitii imobiliare

Investiţiile imobiliare sunt formate din terenuri, clădiri sau terenuri şi clădiri
deţinute de către proprietar sau de către locatar în cadrul unui contract de leasing
financiar mai degrabă pentru a obţine venituri din chirii sau pentru creşterea valorii
capitalului decât pentru a fi folosite în producţia sau furnizarea de bunuri sau servicii
sau în scopuri administrative sau pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale
a activităţii.
Următoarele elemente NU sunt investiţii imobiliare:
• Investiţii imobiliare deţinute pentru vânzare în cursul desfăşurării normale a activităţii,
• Proprietăţi ocupate de deţinător,
• Proprietăţile care sunt în curs de construcţie sau dezvoltare pentru utilizarea ca
investiţii imobiliare în viitor.
Evaluarea după recunoaştere
• O entitate trebuie să aleagă fie modelul valorii juste, fie modelul costului şi să aplice
această politică tuturor investiţiilor sale imobiliare.
Modelul valorii juste
După recunoaşterea iniţială, o entitate care alege modelul valorii juste trebuie să îşi
evalueze toate investiţiile imobiliare la valoarea justă, cu excepţia cazului în care
valoarea justă nu poate fi măsurată credibil şi se apelează la modelul costului.
 Un câştig sau o pierdere care rezultă dintr-o schimbare a valorii juste a investiţiei
imobiliare trebuie inclusă în profitul sau pierderea perioadei în care rezultă.

Un câştig sau o pierdere care rezultă dintr-o schimbare a valorii juste a investiţiei
imobiliare trebuie inclusă în profitul sau pierderea perioadei în care rezultă.

Modelul costului

După recunoaşterea iniţială, o entitate care alege modelul costului trebuie să

utilizeze acest model pentru toate investiţiile sale imobiliare conform IAS 16, respectiv cost
mai puţin amortizările cumulate şi pierderile cumulate din depreciere.

IFRS 5 ACTIVE NONCURENTE DETINiTE PENTRU VANZARE SI

ACTIVITATI INTRERUPTE

Activele imobilizate deţinute în vederea vânzării:

 trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre valoarea contabilă şi valoarea
justă, minus costul de vânzare şi

 nu se amortizează.

O entitate trebuie să recunoască o pierdere din depreciere pentru orice reducere

iniţială sau ulterioară a valorii activului (sau grupului) la nivelul valorii juste, minus costurile
de vânzare.

O entitate trebuie să recunoască un câştig pentru orice creştere ulterioară a valorii

juste, minus costurile de vânzare a activului, dar care să nu depăşească pierderea din
depreciere cumulată care a fost recunoscută anterior.

Atunci când vânzarea este estimată a avea loc după mai mult de un an, entitatea
trebuie să evalueze costurile de vânzare la valoarea actualizată. Creşterile valorii actualizate a
costurilor de vânzare care apar ca urmare a trecerii timpului trebuie prezentate în contul de
profit şi pierdere drept cost de finanţare.

IAS 36 - Deprecierea activelor

O pierdere din depreciere trebuie recunoscută ori de câte ori valoarea contabilă
depăşeşte valoarea recuperabilă.

O pierdere din depreciere va fi recunoscută imediat în profitul sau pierderea

perioadei, cu excepţia situaţiilor în care activul este raportat la valoarea reevaluată, în
conformitate cu prevederile unui alt standard (de exemplu, IAS 16).

Valoarea recuperabilă este maximul dintre preţul net de vânzare al unui activ şi
valoarea lui de utilizare.
 Valoarea de utilizare este valoarea actualizată a fluxurilor viitoare de numerar
estimate, ce se aşteaptă să fie generate din utilizarea continuă a unui activ şi din cedarea lui la
sfârşitul duratei de viaţă utilă.

Valoarea justă minus costurile de vânzare este valoarea ce se poate obţine din
vânzarea unui activ sau a unei unităţi generatoare de numerar, în cadrul unei tranzacţii
desfăşurate între părţi interesate, aflate în cunoştinţă de cauză, minus costurile de cedare.

Indicii privind deprecierea

La FIECARE DATĂ DE RAPORTARE, entităţile trebuie să verifice dacă există

indicii ale deprecierii activelor. În cazul identificării unor astfel de indicii, entitatea va
ESTIMA valoarea recuperabilă a activului.

După recunoaşterea unei pierderi din depreciere, cheltuiala cu amortizarea

aferentă activului va fi ajustată în perioadele următoare, în vederea repartizării valorii
contabile revizuite a activului, mai puţin valoarea sa reziduală (dacă există), în mod
sistematic, pe toată durata de viaţă utilă rămasă.

Identificarea unei unităţi generatoare de numerar implică raţionamentul profesional.

Deprecierea unei UGN

IAS 36 solicită ca o pierdere din depreciere atribuibilă unei UGN să fie alocată în felul
următor pentru diminuarea activelor:

1. fondul comercial achiziţionat;

2. celelalte active din UGN pe baza unei pro-rate stabilită în funcţie de valoarea
contabilă a fiecărui activ în totalul UGN.

!!!Niciun activ individual nu trebuie diminuat sub nivelul valorii recuperabile

IAS 23 Costurile indatorarii

• Costurile îndatorării cuprind dobânzile şi alte cheltuieli suportate de o întreprindere

în legătură cu împrumutul de fonduri.

Costurile îndatorării pot include:

• dobânzile corespunzătoare descoperirilor de cont şi împrumuturilor pe termen scurt şi

lung;

• cheltuielile financiare aferente leasing-ului financiar şi recunoscute în conformitate cu

(IFRS 16 Leasing / IAS 17 Leasing) şi

• diferenţele de curs valutar aferente împrumuturilor într-o monedă străină, în măsura în

care sunt privite ca o ajustare a cheltuielilor cu dobânda.
 Încetarea capitalizării se produce când se realizează cea mai mare parte a activităţilor
necesare pentru pregătirea activului pe termen lung în vederea utilizării sau vânzării sale.

IAS 20 Subventii
Contabilitatea subvenţiilor guvernamentale şi prezentarea informaţiilor legate de
asistenţa guvernamentală

Subvenţiile guvernamentale pot fi:

• subvenţii aferente activelor – subvenţiile guvernamentale a căror condiţie principală

este ca entitatea să cumpere, construiască sau să dobândească într-un alt fel un activ pe
termen lung;

• subvenţii aferente veniturilor, toate celelalte subvenţii care nu sunt aferente

activelor, de ex., bani primiţi pentru crearea unor noi locuri de muncă.

IAS 20 are în vedere 2 principii atunci când stabileşte tratamentul contabil al

subvenţiilor:

• prudenţa – subvenţiile nu trebuie recunoscute până când condiţiile pentru primirea

acestora nu sunt îndeplinite şi până când nu se obţine o asigurare rezonabilă că
subvenţia va fi primită;

• contabilitatea de angajamente – subvenţiile trebuie conectate la cheltuielile pe care

acestea trebuie să le compenseze.

IAS 20 permite ca subvenţiile aferente veniturilor să fie:

• prezentate ca venit în contul de profit şi pierdere, sau

• deduse din valoarea cheltuielilor pe care le compensează.

IAS 20 permite ca subvenţiile aferente activelor, sa fie:

• Deduse din costul activului non-curent dobândit şi amortizarea costului astfel redus;

• Recunoscute ca venit amânat şi transferate la veniturile curente în fiecare an, pe

măsura amortizării activului.

IAS 41 Agricultura

Categorii de active biologice:

- active biologice productive;

- active biologice de natura stocurilor; si

- produse agricole.

Un activ biologic este un animal viu sau o plantă vie.

 Activele biologice de natura stocurilor sunt acelea care urmează a fi recoltate ca
produse agricole sau vândute ca active biologice.

In aceasta categorie se incadreaza:

- animalele născute şi cele tinere de orice fel (viţei, miei, purcei, mânji etc.), în vederea
creşterii şi folosirii lor pentru muncă şi reproducţie;

- animalele şi păsările la îngrăşat pentru valorificare;

- coloniile de albine;

- animalele pentru producţie (carne, lână, lapte, blană).

- animalele deţinute în vederea vânzării;

- peştii din fermele piscicole;

- culturile (porumb, grâu, etc); şi

- copacii crescuţi pentru cherestea.

Produsele agricole sunt cele rezultate la momentul recoltării de la activele biologice

ale entităţii, cum ar fi:

- lână;
- copaci tăiaţi;
- bumbac;
- lapte;
- struguri;
- fructe culese etc.

Produsele agricole care sunt ataşate unor active biologice, ca de exemplu lâna
de oaie sau strugurii de viţa de vie, nu sunt recunoscute în mod separat.

Dacă entitatea prelucrează produsele agricole, rezultă produse finite.

Cadrul Conceptual al Raportarii Financiare:

Datoriile o obligaţie actuală a entităţii ce decurge din evenimente trecute şi prin decontarea
căreia se aşteptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice.

Conditii de recunoaștere în bilanț

Atunci când este probabil că o ieşire de resurse va rezulta din decontarea unei
obligaţii prezente şi când valoarea la care se va realiza această decontare poate fi
evaluată în mod credibil.
 IAS 37 PROVIZIOANE, DATORII CONTINGENTE SI ACTIVE CONTINGENTE

 Un provizion este o datorie cu exigibilitate sau valoare incertă.

 O obligaţie legală este obligaţia care rezultă:
(a) dintr-un contract (în mod explicit sau implicit);
(b) din legislaţie; sau
(c) din alt efect al legii.
 provizioanele –sunt recunoscute ca şi datorii (presupunând că pot fi realizate
ESTIMĂRI CORECTE), deoarece ele constituie obligaţii curente şi este probabil că
vor fi necesare resurse care să încorporeze beneficiile economice pentru stingerea
obligaţiilor.
 datorii contingente – care nu sunt recunoscute ca datorii, deoarece ele sunt:
(i) obligaţii posibile, dar pentru care trebuie să se confirme dacă entitatea are o
obligaţie curentă care poate genera o reducere de resurse care încorporează beneficii
economice; sau
(ii) obligaţii curente care nu îndeplinesc criteriile de recunoaştere ale provizioanelor

Un provizion va fi recunoscut NUMAI în momentul în care:

(a) o entitate are o obligaţie curentă (legală sau implicită) generată de un
eveniment anterior;
(b) este PROBABIL ca o ieşire de resurse care încorporează beneficii
economice să fie necesară pentru a onora obligaţia respectivă; şi
(c) poate fi realizată o ESTIMARE CREDIBILĂ a valorii obligaţiei.

Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, nu va fi recunoscut un provizion.

Prezentarea informaţiilor

Pentru fiecare clasă de provizioane, o entitate va prezenta:

(a) valoarea contabilă la începutul şi la sfârşitul perioadei;

(b) provizioanele suplimentare realizate în cadrul perioadei, inclusiv creşterea

provizioanelor existente;

(c) valorile utilizate (adică cele apărute şi plătite din provizion) în timpul perioadei;

(d) valorile nefolosite şi reluate în timpul perioadei; şi

(e) creşterea valorii actualizate în timpul perioadei datorită efectului timp şi

modificările datorate evoluţiei ratei de actualizare.

IFRS15 Venituri din contracte cu clienții

• CONECTAREA VENITURILOR LA CHELTUIELI

• VALOAREA IN TIMP A BANILOR – VANZARI IN RATE

 Metodele prevăzute de IFRS 15 pentru evaluarea stadiului de finalizare a contractului
sunt:

a) metode de output (monitorizarea procentului de finalizare a lucrărilor, evaluarea

rezultatelor obținute, unitățile de produs sau serviciu obținute sau livrate, etc.)

b) metode de input (resursele consumate, număr de ore lucrate, nr de ore-mașină, etc.).

Etape in recunoașterea veniturilor din contractele cu clienții

 Identificarea contractului cu un client

 Identificarea obligaţiilor generate de contract
 Un contract include obligaţii de a transfera bunuri sau servicii unui client.
O obligaţie de a transfera un bun sau serviciu este separabilă dacă
îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
 clientul poate beneficia de bunul sau serviciul transferat separat sau în
combinaţie cu alte resurse de care dispune şi
 promisiunea entităţii de a transfera bunul sau serviciul către client este
identificabilă separat de alte promisiuni prevăzute în contract.
 Determinarea preţului tranzacţiei
 Alocarea preţului tranzacţiei între obligaţiile generate de contract
 Recunoaşterea venitului pe măsură ce entitatea satisface obligaţia

IAS 12
IMPOZIT PE PROFIT

IAS 12 prescrie tratamentul contabil pentru impozitul pe profit (curent şi amânat).

Impozitul curent aferent perioadei curente şi perioadelor anterioare trebuie recunoscut ca
datorie în limita sumei neplătite. Dacă suma deja plătită pentru perioada curentă şi cele
precedente depăşeşte suma datorată pentru perioadele respective, surplusul trebuie recunoscut
drept creanţă.

Impozitele amânate se calculează pe baza diferenţelor temporare.  Acestea se

determină pentru active şi datorii ca diferenţa dintre valoarea contabilă (VC) şi suma atribuită
în scopuri fiscale (baza fiscală BF).

Diferenţele temporare deductibile generează active (creanţe) de impozit amânat, iar

diferenţele temporare impozabile generează datorii de impozit amânat.

Prezentarea instrumentelor financiare in situatiile financiare:

IAS 32 Instrumente financiare: prezentare si descriere

IFRS 7 Instrumente financiare: prezentare

IFRS 9 Instrumente financiare

 Un instrument financiar reprezintă orice contract ce generează simultan un activ
financiar pentru o entitate şi o datorie financiară sau un instrument de capitaluri proprii
pentru o altă entitate.

Un activ financiar este orice activ care reprezintă:

(a) trezoreria;

(b) un instrument de capitaluri proprii al unei alte entităţi;

(c) un drept contractual:

(d) un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de capitaluri

proprii

O datorie financiară este orice datorie care este:

 obligaţie contractuală:
 un contract care va fi sau poate fi decontat în propriile instrumente de
capitaluri proprii ale entităţii

Clasificarea instrumentelor financiare

 Active financiare evaluate la valoarea justă prin contul de profit şi pierdere

 Împrumuturi şi creanţe
 Investiţii păstrate până la scadenţă
 Active financiare disponibile pentru vânzare
 Datorii financiare – două categorii
 Datorii financiare la valoare justă prin contul de profit şi pierdere
 Alte datorii financiare

IFRS 1 Aplicarea pentru prima dată a IFRS

Obiectivul IFRS 1: aplicarea retrospectivă a tuturor IFRS-urilor la data întocmirii

situaţiilor financiare.

Exista necesitatea unor schimbări semnificative ale politicilor lor contabile pentru a fi
în conformitate cu IFRS, mai ales pentru:

• instrumente financiare,
• planuri de pensii,
• impozite amânate,
• provizioane,
• plăţi pe bază de acţiuni.
Când trebuie aplicat IFRS 1?
• în cazurile în care o entitate adoptă IFRS ca nouă bază a contabilităţii.
• de orice entitate care îşi întocmeşte primele situaţiile financiare conform IFRS
 IFRS 1 cere entităţilor:
• să identifice primele situaţii financiare conform IFRS;
• să intocmească bilanţul de deschidere la data tranziţiei la IFRS;
• să selecteze politicile contabile care corespund şi să aplice aceste politici retrospectiv
tuturor perioadelor prezentate în primele situaţii conform IFRS;
• să prezinte explicit toate retratările şi reconcilierile aferente trecerii la IFRS.
Aplicarea pas-cu-pas a IFRS 1

Pas1: identificarea datei şi primelor situaţii financiare conform IFRS;

Pas 2: identificarea diferenţelor dintre politicile contabile conform GAAP si cele IFRS,
şi selectarea politicilor ce trebuie aplicate conform IFRS;

Pas 3: stabilirea excepţiilor ce se vor aplica;

Pas 4: întocmirea bilanţului de deschidere de trecere la IFRS;

Pas 5: prezentarea situaţiilor financiare prevazute de IFRS 1.

Condiţii ce trebuie respectate la întocmirea bilanţului contabil de deschidere IFRS:

(a) să RECUNOASCĂ TOATE ACTIVELE ŞI DATORIILE a căror recunoaştere este

prevăzută de IFRS;

(b) să NU RECUNOASCĂ ACELE ACTIVE ŞI DATORII a căror recunoaştere nu este

permisă conform IFRS;

(c) să RECLASIFICE elementele contabile care au fost recunoscute conform GAAP ca

fiind incluse într-o anumită categorie de active, datorii sau componente ale capitalurilor
proprii dar conform IFRS fac parte din altă categorie de active, datorii sau componente ale
capitalurilor proprii; şi

(d) să APLICE IFRS la măsurarea tuturor activelor şi datoriilor recunoscute.

Rapoartele financiare

 POZIŢIA FINANCIARĂ
 Resursele economice
 Capitaluri / pretentii (claims)
 Lichiditate şi solvabilitate
 Capacitatea de a obţine finanţare
 PERFORMANŢA FINANCIARĂ
 Generată de anumite schimbări ale resurselor economice şi ale capitalurilor
 Reflectată de contabilitatea de angajamente
 Reflectată de fluxurile de numerar anterioare.

IAS 1 Prezentarea situațiilor financiare

• Situaţia poziţiei financiare (SPF)
• Situaţia rezultatului global (SRG)
• Situaţia modificărilor capitalurilor proprii
• Situaţia fluxurilor de numerar
• Note, care cuprind un sumar al politicilor contabile semnificative şi alte informaţii
Adiţional: O situaţie a poziţiei financiare la începutul perioadei precedente, atunci când
entitatea aplică o politică contabilă retrospectiv sau efectuează o retratare retrospectivă
a elementelor din situaţiile sale financiare.
(cf par 40A-40D din IAS 1), cu respectarea PRAGULUI DE SEMNIFICAŢIE

Distincţia curent/non-curent
• O entitate trebuie să prezinte separat activele şi datoriile curente şi pe cele necurente.
• Acolo unde clasificarea include elemente ce vor fi recuperate în mai puţin şi mai mult
de 12 luni, entitatea trebuie să prezinte separat suma ce va fi decontată sau recuperată
după mai mult de 12 luni.

• Formatul listă (vertical):

Active nete (Active - Datorii) = Capital

• Formatul tip cont (orizontal):

Active = Capital + Datorii

Rezultatul global este profitul sau pierderea realizată pentru perioada respectivă, la care
se adaugă alte elemente ale rezultatului global.

Toate elementele de venit şi cheltuială recunoscute într-o perioadă trebuie prezentate:

• fie într-o singură situaţie a rezultatului global;

• fie în două situaţii:

 o situaţie care prezintă componentele profitului sau pierderii (un cont de profit
şi pierdere separat); şi

 o a doua situaţie care porneşte de la profitul sau pierderea perioadei şi prezintă

celelalte componente ale rezultatului global.
Elemente minime SRG

1. Venituri;

2. Costuri de finantare;

3. Partea de rezultat aferenta entitatilor afiliate;

4. Cheltuieli cu impozitul pe profit;

5. Rezultatul din activitati intrerupte;

6. Profitul sau pierderea perioadei;

7. Fiecare componenta a altor elemente ale rezultatului global

8. Rezultat global

Obiectivele notelor situațiilor financiare:

• de a prezenta informaţii despre:

 baza de întocmire a situaţiilor financiare

 politicile contabile specifice selectate şi aplicate pentru tranzacţiile şi

evenimentele semnificative.

• de a prezenta informaţii solicitate de IFRS şi care nu sunt prezentate în celelalte

componente.

• de a furniza informaţii suplimentare care nu sunt furnizate în cadrul celorlalte

component ale setului de situaţii financiare, dar sunt necesare pentru oferirea unei
imagini corecte.