MINISTERUL EDUCAŢIEI NAȚIONALE ȘI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918" ALBA IULIA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE SOCIALE
SPECIALIZAREA DREPT

INFRACȚIUNI CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI

COORDONATOR: IOAN LAZĂR

STUDENT:
Specializare: Drept, an III.
CUPRINS:

1. NOȚIUNI INTRODUCTIVE
2. FAVORIZAREA FĂPTUITORULUI
3. TĂINUIREA
 NOȚIUNI INTRODUCTIVE:

În statul nostru de drept justiția are un rol important deoarece soluționează litigiile care
apar între oameni, între instituții și unități economice, între persoane fizice și perfoane juridice,
dar și sancționează pe cei care încalcă, sub diferite modalități, legea.
Înfăptuirea justiției este apărată și prin mijloace de drept penal. Astfel, în Titlul IV al
Noului Cod Penal sunt incriminate ca fapte penale infracțiunile contra înfăptuirii justiției.
Obiectul juridic generic al acestor infracțiuni îl constituie relațiile sociale apărate de legea
penală care asigură buna înfăptuire a justiției potrivit principiilor fundamentale ale statului,
Constituției și legilor țării.
Autoritatea este un atribut al puterii, specific formelor de organizare statala, conferit prin
lege si unor forme organizationale fara caracter etatic, ce concura la promovarea si apararea unor
interese generale ale societatii. De acest prestigiu, de care trebuie sa se bucure toate aceste
organizatii, depinde intr-o mare masura exercitarea corespunzatoare a atributiilor incredintate,
potrivit legii, si desfasurarea in bune conditii a activitatii acestor forme de organizare statala si
nestatala. Legea penala apara atributul autoritatii impotriva tuturor faptelor care ii aduc atingere,
incriminand ca infractiuni acele abateri de la normele de conduita prin care prestigiul specific
functiilor publice este afectat si sanctionandu-le in raport cu gravitatea lor.i

FAVORIZAREA FĂPTUITORULUI

Sintagma juridică favorizarea făptuitorului prezintă un evident pericol social pentru

activitatea de înfăptuire a justiției, ceea ce justifică incriminarea sa în legea penală.
,,Favorizarea făptuitorului este infracțiunea ce constă în ajutorul material sau moral,
direct sau indirect, dat unui făptuitor fără o înțelegere stabilită înainte sau în timpul săvârșirii
faptei prevăzută de legea penală, in scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză
penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de
libertate”[art. 269 alin. (1) Noul Cod Penal].ii
 Obiectul juridic special al acestei infracțiuni îl reprezintă relațiile sociale referitoare la
înfăptuirea actului de justiție.
Subiecții infracțiunii:
Subiect activ: autor poate fi orice persoană(fizică sau juridică) care are capacitate penală.
Persoana vătămată ori avocatul suspectului sau inculpatului poate fi subiect activ nemijlocit al
infracțiunii.
Subiectul pasiv aș acestei infracțiuni este Statul.
Elementul material îl reprezintă ajutorul dat unui făptuitor, direct sau indirect, in scopul
împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală,
executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate (factorizarea personală);
Făptuitorul, a cărui favorizare se realizează, poate avea calitatea de subiect activ
nemijlocit, complice sau instigator, nefiind necesar ca fapta tipică sa fi fost consumată,
infracțiunea de favorizare produce efecte și atunci când făptuitorul a comis numai o tentativă la
fapta prevăzută de legea penală.
 Înțelegerea de a-l ajuta pe făptuitor trebuie să aibă loc după săvârșirea faptei prevăzute
de legea penală;
Spre deosebire de infracțiunea de favorizare a făptuitorului unde înțelegerea de a-l ajuta
pe autor are loc după săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, în cazul complicității la
săvârșirea unei infracțiuni înțelegerea dintre autor și complice este anterioară sau concomitentă
cu săvârșirea faptei.
Fapta unui participant în cadrul procesului penal, care nu are calitatea de martor,
expert sau interpret, de a da declarații necorespunzătoare in fața organului judiciar, pentru a
zădărnici tragerea la răspundere penală a unui făptuitor, constituite numai infracțiunea de
favorizare a făptuitorului, ci cea de fals în declarații.
Urmarea imediată este reprezentată de starea de pericol pentru înfăptuirea justiției
Legătura de cauzalitate: rezultă din materialitatea faptei.
Latura subiectiva a acestei infracțiuni este repezentată de intenția direct sau indirectă. 
Nu interesează sub aspectul existenței infracțiunii intenționate mobilul sau scopul cu care
a fost săvârșită; acestea pot fi avute în vedere de instanță la individualizarea pedepsei.
Formele infracțiunii:
-actele de pregătire și tentativa sunt posibile, dar nu sunt incriminate;
-infracțiunea se consumă în momentul în care este acordat ajutorul infractorului, chiar dacă
cercetările într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri
privative de libertate nu a fost efectiv împiedicată sau îngreunată;
-infracțiunea poate fi săvârșită în formă continuată, caz în care fapta se epuizează în momentul
realizării ultimului act de executare;

TĂINUIREA

”Primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o

persoană care fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete că acesta provine din
săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia, se
pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”iii
Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale referitoare la proecția
patrimoniuluiși cele privind înfăptuirea justiției.
Obiectul material constă în bunul sau bunurile mobile provenite din săvârșirea unei
fapte prevăzute de legea penală.
Subiectul activ poate fi orice persoană fizică sau juridical care are capacitate penală.
Proprietarul bunului poate fi subiect active nemijlocit în cazul în care tăinuiește bunurile
provenite din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, comise împotriva posesorului
neproprietar sau a detentorului bunului.
Participația penală este posibilă sub toate fomele.
Tăinuitorul nu poate fi participant la săvârșirea infracțiunii din care provine bunul, de
asemenea, nu trebuie să aibă nici o înțelegere prealabilă sau concomitentă săvârșirii faptei
prevăzute de legea penală cu participanții la aceasta, astfel se va reține complicitatea ca formă a
participației penale.
În această situție tăinuitorul nu șpoate fi obligat la despăgubiri, în solidar cu cei care au
săvârșit sustragerea, decât în limita valorii bunurilor tăinuite și a paguei cauzate prin fapta sa.
Elementul material al laturii obiective constă în primirea, dobândirea sau transformarea
unui bun provenit din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală ori înlesnirea valorificării
lui.
 Primirea presupune ca bunul provenit din fapta prevăzută de legea penală să treacă în
detenția precară a tăinuitorului.
Dobândirea implică trecerea bunului provenit din fapta prevăzută de legea penală în
proprietatea tăinuitorului.
Tranformarea presupune efectuarea unor modificări ale bunului provenit din fapta
prevăzută de legea penală, în scopul îngreunării recunoașterii bunului.
Înlesnirea valorificării iplică efectuarea de acte prin care se facilitează înstrăinarea
bunului.
În cazul în care aceeași persoană realizează mai multe modalități alternative ale
elementului material al infracțiunii, se va reține săvârșirea unei singure infracțiuni iar nu un
concurs de infracțiuni.
Urmarea imediată constă în starea de pericol create prin trecerea bunuluiîn stăpânirea
tăinuitorului sau modificarea bunului.
Latura subiectivă a acestei infracțiuni este reprezentată de intenția direct a făptuitorului.
Forma de independență a infracțiunii de tăinuire este față de infracțiunea din care provin
bunurile ce constituie obiectul sau materialul, chiar în ipoteza în care bunurile provin din
infracțiuni comise de mai mulți autori. Condiția este ca la baza săvărșirii tuturor acțiunilor să se
afle o singură rezoluție infracțională.iv
i
Dragos Calin, Ciprian Coada – Jurisprudență recentă, editura Universitară
ii
Noul Cod Penal
iii
Noul Cod Penal
iv
Ifracțiuni contra înfăptuirii justiției – Maria Oprea