CHEMĂRI OPORUNE

-SINGURA PACE A MINȚII-

VOLUMUL 1

Copyright, 1953 Retipărit

Toate Drepturile Rezervate

V. T. Houteff

Nr.1

CALEA DE ÎNTOARCERE ÎN EDEN

DOAR DOUĂ CĂI

1
 TEXT PENTRU RUGĂCIUNEA DE DESCHIDERE

Voi citi din Cugetări De Pe Muntele Fericirilor, pagina

147 (98), paragrafele 1 - 3. Aceste paragrafe se bazează pe
Scriptură: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu”.
C.M.F. pag. 147 – „Norodul care asculta Cuvintele
Domnului Hristos aștepta cu mare nerăbdare proclamarea
împărăției pământești. În timp ce Isus le descoperea
comorile cerului, întrebarea care se ridica din multe inimi
era: Cum am putea să ajungem la cele urmărite de noi în
lumea aceasta, folosindu-ne de El? Isus le-a arătat că, dacă
fac din cele lumești grija lor cea mai de seamă, atunci ei
seamănă cu neamurile păgâne din jurul lor, trăind ca și
când n-ar exista un Dumnezeu a Cărui grijă iubitoare este
îndreptată spre făpturile Sale.”
„Toate aceste lucruri”, zicea Domnul, „neamurile
lumii le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință
de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și
neprihănirea Lui; și toate aceste lucruri vi se vor da pe
deasupra.”… Deschideți-vă inimile ca să primiți această
Împărăție și să-i slujiți din toată inima. Cu toate că este o
împărăție spirituală, să nu vă îngrijorați, crezând că nevoile
voastre vremelnice nu vor mai fi luate în seamă, dacă vă
predați în slujba lui Dumnezeu. Acela care are toată puterea
în cer și pe pământ, va purta de grijă nevoilor voastre.”
„Isus nu ne scutește de obligația de a munci, dar ne
sfătuiește să-L facem pe El Cel dintâi, Cel din urmă și Cel mai
bun în orice. Să nu întreprindem nici o lucrare, să nu urmărim
nici un plan, să nu căutăm nici o plăcere, care ar împiedica
lucrarea neprihănirii Sale în caracterul și viața noastră. Tot ce
facem să fie făcut din toată inima, ca pentru Domnul.”
Să îngenunchiem acum și să ne rugăm să facem ca
înaintarea Împărăției să fie cel mai mare interes al nostru; să nu
lăsăm ca vreun lucru trecător să interfereze în slujirea noastră din tot
sufletul; și să credem din toată inima că Domnul va asigura toate
nevoile noastre. Numai atunci nu ne vom teme de viitor.
2
 CALEA DE ÎNTOARCERE ÎN EDEN

V.T. HOUTEFF
TEXT DE V.T. HOUTEFF
SLUJITOR AL ADVENTIȘTILOR DE ZIUA A
ȘAPTEA DAVIDIENI
SABAT, 3 august 1946
CAPELA MT. CARMEL
WACO, TEXAS

Gen. 3:17 - „Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul

nevestei tale și ai mâncat din pomul despre care îți
poruncisem: „Să nu mănânci deloc din el”, blestemat este
acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ți scoți
hrana din el în toate zilele vieții tale.”

După ce Adam a căzut în păcat, ce i-a spus Domnul? -

„Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, ai făcut ceea ce nu
trebuia și ai mâncat din pomul despre care îți poruncisem pe
să nu mănânci deloc din el, din această cauză, blestemat este
acum pământul, nu împotriva ta, ci pentru binele tău”.

Eroarea, fiind opusul Adevărului, ar fi spus: „Fericit

este pământul pentru binele tău”. Și în loc să spună: „În
suferință vei mânca toate zilele vieții tale”, eroarea ar fi spus:
„În plăcere vei mânca din ea toate zilele vieții tale”. Cu alte
cuvinte, în timp ce Dumnezeu pronunță un blestem, Satana în
aceleași circumstanțe pronunță o binecuvântare. Așadar,
lumea este, în mod natural, adaptată la ceea ce Satana
vorbește, se așteaptă să trăiască cu plăcere în toate zilele ei.
Totuși, are multă durere. Foarte multă de durere.

Gen 3:18 - „Spini și pălămidă să-ți dea și să

mănânci iarba de pe câmp.”

3
 Diavolul, desigur, ar fi spus: „Trandafiri și flori vă va
da”. Și, în loc să vă spună: „veți mânca iarba pământului”, el
ar fi spus „să mâncați din tot ce găsiți pe pământ”. Este
adevărat, el nu spune aceasta într-o carte, dar o spune în
inimile tuturor ființelor vii, iar ei ascultă cu zel vocea lui.

Gen 3:19 - „În sudoarea feței tale să-ți mănânci pâinea,

până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci
țărână ești și în țărână te vei întoarce.”

Satana ar fi spus: „Cu plăcere vei mânca pâine până

când, în procesul de evoluție, vei deveni ca un Dumnezeu,
căci dintr-un atom nesemnificativ ai fost luat, iar alături de un
Dumnezeu puternic, vei evolua dacă vei continua în felul
acesta”.

Dar ce a spus Dumnezeu? – „În sudoarea feței tale,

să-ți mănânci pâinea în toate zilele vieții tale; adică, aceasta
este pentru binele tău, acum vei avea greutăți să-ți câștigi
viața, așadar poți încerca să te reconciliezi cu ea.”

Deși acesta nu a fost destinul omului înainte de a

păcătui, aceasta a ajuns să fie soarta lui imediat ce a fost scos
din grădină, imediat ce el a câștigat blestemul.

„Dar” întrebați voi, „de ce a intenționat Dumnezeu ca

toți să trecem prin suferință și întristare înainte să fim duși
înapoi în Eden? Dacă El ne va lua înapoi, de ce nu a făcut-o la
început, în zilele lui Adam?” - Răspunsul la toate aceste
întrebări se găsește în:

Luca 15: 11-13 - „El a mai zis: „Un om avea doi fii. Cel
mai tânăr din ei a zis tatălui său: „Tată, dă-mi partea de
avere ce mi se cuvine.” Și tatăl le-a împărțit averea. 

4
Nu după multe zile, fiul cel mai tânăr a strâns totul și a
plecat într-o țară depărtată, unde și-a risipit averea
ducând o viață destrăbălată.”

Istoria spune că în familie erau doi fii. Cel mai mare a

ales să rămână acasă, iar cel mai tânăr a ales să plece departe.
Și știți ce s-a întâmplat la scurt timp după aceea: fiul cel mic
și-a irosit toată averea într-o viața destrăbălată.

Sunt sigur că tatăl știa dinainte că fiul său se îndrepta

spre greutăți. Îl iubea mult și cu siguranță tânjea să-l
scutească pe tânăr de rușinea, durerea și suferința spre care era
îndreptat. Însăși faptul că, la întoarcerea băiatului, tatăl l-a
întâmpinat în timp ce era încă departe de casă și i-a făcut un
ospăț, chiar și după ce a risipit averea tatălui său și a
dezonorat numele familiei, este o dovadă suficientă a faptului
că tatăl l-a iubit suprem pe băiat. Băiatului i s-a permis să
plece de acasă doar pentru că nimic altceva decât experiența
lui proprie putea să-i demonstreze vreodată nebunia lui și să
dovedească dragostea tatălui pentru el.

Ce l-a determinat pe băiat să nu-i placă acasă? - A

fost dorința lui de a trăi o viață destrăbălată. Niciun băiat sau
fată în aceleași circumstanțe nu pleacă de acasă, cu excepția
speranței de a câștiga libertatea de a trăi pierdut și de a
practica traiul revoltător, pentru a face în voie ceea ce inima
carnală tânjește.

Poate exista o mare distracție temporară într-o viață

destrăbălată, dar aceasta se termină doar în rușine și dispreț.
Dacă fiul risipitor ar trăi în zilele noastre, ce credeți că ar face
el pentru a-și începe viața de distracție, și pentru a se petrece
bine? - Primul lucru pe care l-ar face sigur ar fi să cumpere,
dacă este posibil, un automobil,

5
haine scumpe, un inel cu diamant, un ac de cravată strălucitor
și un ceas de mână. O, da, nu ar neglija să-și pună o floare în
rever și o batistă de mătase în buzunar. S-ar putea să nu fie
nimic rău în a avea unele dintre aceste lucruri, dar cu
siguranță nu este recomandabil sau de bun gust să te
împodobești cu tot ce se poate. Este, să zicem așa, ridicol să te
împodobești ca un păun.

Și pe cine ar duce tânărul doritor de plimbări? –

Desigur pe fete. Și unde s-ar duce? - Nicidecum unde merg
predicatorii și nici la biserică.

Luca 15:14 - „După ce a cheltuit totul, a venit o foamete

mare în țara aceea, și el a început să ducă lipsă.”

Dacă cheltuiți tot ce aveți și tot ce câștigați, și voi,

mai devreme sau mai târziu veți avea foamete. Providența a
adus foametea cu scopul de a-l aduce pe băiat „să-și vină în
fire”. Într-adevăr, niciun tânăr nu pleacă de acasă când este în
fire; și, invers, nici nu se întoarce acasă înțelegător înainte de
a-și veni în fire. Astfel își învață lecția, dar cu ce preț! Cu ce
preț!

Luca 15:15, 16 -  „Atunci s-a dus și s-a lipit de unul din

locuitorii țării aceleia, care l-a trimis pe ogoarele lui să-i
păzească porcii. Mult ar fi dorit el să se sature cu
roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nu i le dădea
nimeni.”

Cert este că fiul risipitor a obținut un loc de muncă,

dar acesta nu „acoperea cheltuielile lui”, deoarece el era încă
în nevoie.

Luca 15: 17-19 - „Și-a venit în fire și a zis: „Câți argați ai

tatălui meu au belșug de pâine,

6
iar eu mor de foame aici! Mă voi scula, mă voi duce la
tatăl meu și-i voi zice: „Tată, am păcătuit împotriva
cerului și împotriva ta și nu mai sunt vrednic să mă chem
fiul tău; fă-mă ca pe unul din argații tăi.”

În cele din urmă, el a descoperit că a lucrat ca un

nebun, așadar a început să se gândească la întoarcerea acasă,
spunând: „Câți argați ai tatălui meu au belșug de pâine, De ce
să pier eu aici de foame?” Dar s-a gândit, „ce să spun când
ajung acolo?” Venindu-și în fire, a simțit, desigur, că trebuie
să spună doar adevărul, lucrul care l-ar recomanda în fața
Cerului, precum și în fața pământului.

Dacă tânărul acela ar fi acceptat sfatul tatălui său în

primul rând, el nu ar fi trebuit să fie umilit. Și ce umilință! Și
ce lecție, de asemenea, nu numai pentru tineri, ci și pentru
bătrâni. Da, sunt mii, tineri și bătrâni deopotrivă, care învață
lecții minunate, dar de multe ori plătesc un preț extraordinar
doar pentru că ascultă „înșelăciunile” Diavolului. De ce sunt
atât de ușor atrași de seducerile lui? - Numai pentru că
momeala lui atrăgătoare atrage natura egoistă și păcătoasă a
omului.

Umilirea fiului risipitor îi așteaptă nu doar pe tinerii

care nu profită de sfatul celor mai în vârstă ci deasemenea pe
toți cei mai în vârstă care nu profită de sfatul Domnului.
Aceasta este una dintre legile lui Dumnezeu din care nimeni
nu a fost în stare să evadeze vreodată.

Experiența fiului risipitor răspunde acum la

întrebările: De ce Dumnezeu l-a scos pe Adam din grădină?
Fiindcă Dumnezeu oricum trebuia să-l ierte, de ce nu l-a iertat
la scurt timp după căderea lui și să-l ducă înapoi la Eden? De
ce nu a putut fi salvată astfel întreaga omenire de a trece prin
mizerie și moarte
7
înainte de a se întoarce înapoi în Eden?

Dacă Dumnezeu le-ar fi permis lui Adam și Evei să

rămână în grădină după ce au păcătuit și ar fi continuat să aibă
acces la „pomul vieții”, ar fi perpetuat, în consecință, viețile
lor păcătoase în starea lor de păcat. Ce lucru groaznic ar fi fost
- păcătoșii trebuind să trăiască în eternitate! Și dacă El i-ar fi
scutit pe ei și pe urmașii lor de a trece prin greutăți și moarte,
nu ar fi putut să-și dea seama care este viața păcatului, nu, nu
mai mult decât ar fi putut tânărul risipitor înainte de a trece
prin viața destrăbălată, faliment, muncă silnică și sărăcie.

„Dar”, vei zice, „Dacă Domnul nu i-ar fi putut aduce

pe Adam și pe Eva în grădină înainte de a trece mai întâi prin
moarte și înviere, El a trebuit să blesteme pământul și să-i
determine să-și câștige pâinea prin sudoarea feței lor?” Și de
ce a trebuit El să-i determine să mănânce pâinea lor în
întristare timp de 6.000 de ani? - Pentru că toți cei care vor
intra vreodată în Împărăție, se vor întoarce în Eden, trebuie
să-și vină mai întâi în fire, așa cum a făcut fiul risipitor, toți
trebuie să-și dea seama că totul departe de Grădină nu este
altceva decât deșeuri pentru porci.

Deoarece munca este esențială și pentru că păcătoșilor

din fire nu le place munca, spinii și pălămida au fost create
pentru a-i constrânge să muncească pentru a-și câștiga viața.
Dacă lăsăm buruienile neplăcute în pământ și ne petrecem
timpul distrându-ne, ele vor sufoca recoltele iar noi, ca și fiul
risipitor, vom avea foame. Astfel, cine nu muncește nici să nu
mănânce. Dumnezeu care știe ce este cel mai bine pentru noi,
a făcut ca noi să ne câștigăm viața pe cale grea, să muncim
toată ziua cu puțină odihnă.

Pentru cei care își vin în fire, munca

8
este o plăcere. Doar cei neînțelepți urăsc munca.

Înainte de inventarea mașinăriilor moderne, fermierii

nu erau atât de tulburați de ciume distrugătoare cum sunt
acum. Dar la fel cum mașinăriile s-au înmulțit și s-au
îmbunătățit, la fel și insectele s-au înmulțit. Și din ce cauză? -
Pentru a ne menține în continuare muncind și, astfel, să
evităm atâtea răutăți.
Când am venit în Statele Unite în urmă cu câțiva ani,
am văzut tot felul de utilaje, mașinării care au lucrat foarte
mult într-un timp scurt. Dar, împreună cu aceste comodități,
ce am mai văzut? - Am văzut spini și pălămidă înmulțindu-se
de mii de ori, și ciume de tot felul care devorează culturile.

În Țările Vechi nu aveam utilaje, dar niciodată nu a

trebuit să stropim nicio vegetație. De ce? - Pentru că oamenii
lucrând fără utilaje se mențineau ocupați. Dacă ar fi trebuit să
lupte împotriva dăunătorilor și fără a avea nimic cu care să o
combată, atunci nu ar fi putut culege nimic și ar fi murit de
foame. Astfel, se vede că, dacă utilajele ne eliberează de
muncă, Dumnezeu trimite dăunători pentru a ne pune la lucru.

Domnul a poruncit ca să ne câștigăm viața cu

sudoarea feței noastre, dar știa că cei mai mulți dintre noi nu
vom face acest lucru dacă nu ne-am vedea obligați sa-l facem.
Și El știa, de asemenea, că, dacă nu am avea multe de făcut,
vom ajunge în nenorociri, în viață destrăbălată și, în
consecință, nu ne-am veni în fire și niciodată nu ne-am
întoarce în Eden. Prin urmare, El a blestemat pământul pentru
binele nostru.
Mai mult decât atât, pentru femeia care se așează și
nu face decât puțin pentru a-și menține casa, Dumnezeu îi
aduce gândaci de bucătărie și ploșnițe, șoarecii și șobolanii,
muștele și furnicile, păduchii și puricii și deasemenea țânțarii.
Toți acești dăunători o vor pune să lucreze în interiorul
9
și în afara casei, dacă nimic altceva nu o motivează.

Dacă n-ar fi dăunătorii, ce ar fi de om! Domnul,

vedeți, a făcut toate aceste lucruri cu un scop bun, dar, în
ciuda acestor dăunători care obligă oamenii să se ridice și să
înceapă să se miște, sunt încă unii care preferă să trăiască ca
porcii! De ce să așteptați până El trimite marea Sa armată de
dăunători? De ce să nu luați sfatul Lui, să fiți ocupați și să
faceți ce puteți pentru a-i face pe alții fericiți, pentru a face
lumea mai bună decât este, pentru a-i face să înțeleagă că
sunteți în ea pentru a o face mai bună, nu a fi p povară asupra
ei? Atunci îngerii se vor încânta să tăbărască în jurul vostru și
Domnul Însuși va veni să mănânce cu voi.
Dacă facem din afacerile lui Dumnezeu afacerile
noastre, din Împărăția Lui casa noastră, atunci toate celelalte
lucruri pentru care ne străduim și ne preocupăm ne vor fi date
din abundență. Să nu mai fim creștini în aparență și neamuri
în inimă, ci mai degrabă să fim fără „minciună în gurile
noastre” și cu „ramuri de finic în mâinile noastre”.
De ce a trebuit ca omenirea să aștepte șase mii de ani
înainte ca să se poată întoarce în Eden? - Deoarece este nevoie
de mult timp pentru a obține un număr suficient de mare de fii
risipitori, fii risipitori care și-au venit în fire, care își dau
seama că este mai bine să fii un portar în casa Tatălui decât să
fii scufundat în așa-numita distracție departe de Casa lui
Dumnezeu. Dumnezeu nu ne duce pe niciunul înapoi în Eden
cu starea de spirit în care ne-am născut. Nu, la fel cum El nu
la dus pe Adam înapoi în Eden, în starea lui căzută. Toți
trebuie să ne venim în fire. „... Nenorocirea nu va veni de
două ori.” Naum 1: 9.
Acum putem vedea de ce este mai ușor pentru o
cămilă să treacă prin urechile acului decât pentru un om bogat
să intre în Împărăție. Numai fii risipitori care prin

10
experiența lor își dau seama că această lume nu este casa
Tatălui lor, doar cei care pornesc înapoi spre Eden cu aceeași
înțelegere și cu aceeași mărturisire ca și cea a fiului risipitor
pot să alcătuiască Împărăția.
Ba mai mult, când copiii lui Israel au intrat în țara
Egiptului, ei și-au făcut o viață bună în ținutul Gosen. Trăiau
ca regi. Da, ei trăiau chiar mai bine decât cei mai buni dintre
egipteni. Dumnezeu știa, totuși, că, atunci când timpul s-a
apropiat de eliberarea lor, dacă ei continuau să trăiască ca
regii, dacă totul continua să fie la fel de ușor pentru ei așa
cum fusese în timp ce Iosif trăia, niciodată, niciodată ei nu s-
ar mai fi gândit să meargă înapoi în țara făgăduită. Așadar, au
fost aduse providențial circumstanțele grele de încercare care
i-au determinat să plângă zi și noapte pentru eliberare. Atunci
ei au fost gata să plece. Pentru a se asigura, totuși, că vor
pleca din Egipt, Domnul le-a îngăduit ispravnicilor egipteni să
le biciuiască spatele pentru a le facă munca grea în timp ce
Moise se afla în țară. La fel, dragostea pentru lume trebuie să
fie smulsă și din noi, dacă vom începe vreodată întoarcerea
spre casa noastră Edenică.
Dacă voi, băieți și fete doriți să trăiți în destrăbălare, o
puteți face. Fără îndoială, astăzi sunt mult mai multe în ce să
vă petreceți timpul decât au fost în zilele fiului risipitor
prototipic. Dar amintiți-vă că dacă vă veți întoarce vreodată la
casa noastră Edenică, trebuie să plătiți același preț pe care el l-
a plătit. Nu există acolo intrare gratuită pentru niciunul, fie
bătrân sau tânăr.

Ecles. 4: 5 – „Nebunul își încrucișează mâinile și își

mănâncă însăși carnea lui.”
Nebunul își încrucișează mâinile împreună;
Disprețuiește munca. Își mănâncă însăși carnea în loc să
muncească, el va fi întotdeauna flămând, lăsând ca stomacul
lui să consume

11
rezerva sa de grăsime și, astfel, devine din ce în ce mai slab.
Cine vrea să fie un nebun?

Ecles. 7: 2 – „Mai bine să te duci într-o casă de jale decât

să te duci într-o casă de petrecere; căci acolo îți aduci
aminte de sfârșitul oricărui om, și cine trăiește își pune la
inimă lucrul acesta.”

Casa de jale aduce sfârșitul tuturor oamenilor care

trăiesc în distracție, pentru a trăi in destrăbălare. „Cine trăiește
își pune la inimă”. Prin urmare, cei care nu-l „pun la inimă”
nu trăiesc cu adevărat și trebuie să fie reînviați.

Ecles. 7: 3 - „Mai bună este întristarea decât râsul; căci,

prin întristarea feței, inima se face mai bună.”

Dacă vă dedați la „distracție”, atunci inima vă va fi

întristată într-o zi, dar dacă inima vă este tristă, va fi
bucuroasă într-o zi. Doar un nebun alege să fie în casa de
petrecere. Cât despre mine, aș prefera să fiu în casa de jale,
„mai bine să suferi împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât
să te bucuri de plăcerile de o clipă ale păcatului”. Evr. 11:25.

Au fost doi bărbați care au intrat în parteneriat după

ce Domnul le-a cerut să se mute într-o altă țară departe de
patria lor. Acolo ei au devenit bogați. De fapt, au devenit atât
de bogați încât au trebuit să se separe în două companii.

Cel care a ales munții pentru ca să trăiască, care a ales

să trăiască viața cea mai grea, s-a dovedit mai înțelept. Dar cel
care a ales să trăiască în câmpii, unde ar putea duce o viață
ușoară, s-a dovedit a fi extrem de nebun. Și știți că acesta din
urmă era și cel mai tânăr. El și-a pus cortul spre Sodoma și, cu
cât privea mai mult orașul, cu atât se apropia mai mult de el.
În final, el a decis să-și mute cortul chiar acolo unde

12
putea vedea totul cu ușurință.

El a devenit un om mare, poate primarul orașului așa

cum cred unii, și astfel el s-a așezat la poarta Sodomei. Totuși,
cel mai probabil, a stat acolo așteptând străini pentru ca să-i
invite în casa lui. Cu adevărat, familia lui Lot a trăit o viață
emoționantă și agitată printre sodomiți, dar distracția nu a
durat pentru totdeauna, iar Lot a pierdut peste noapte tot ce a
deținut; a ieșit de acolo cel mai sărac dintre săraci. Lot, după
cum vedeți, a plătit foarte scump pentru plăcerea lui și, dacă
vreți să plătiți un astfel de preț pentru plăcerea voastră, puteți
face așa cum a făcut el.

Omul din ale cărui scrieri citim acum a fost după cum
știți, cel mai înțelept om pe care l-a avut vreodată lumea și
încă nu a existat altul ca și el. Acum, ce a spus el că face cel
neînțelept? - Nebunul intră în casa de petrecere. Vrei să profiți
de experiența altora? Vrei să iei sfatul înțeleptului? Dacă o
faci, atunci înțelepciunea va fi cu tine.

Ecles. 10:18 – „Când mâinile sunt leneșe, se lasă grinda, și,

când se lenevesc mâinile, plouă în casă.”

Casa omului leneș se deteriorează. Casa lui se

putrezește chiar înainte de a fi terminată sau înainte de a fi
reparată. El întârzie în toate – acesta este un obicei rău pentru
orice persoană care cade în el. Când ieșiți în oraș, de-a lungul
drumului, veți observa că, casele care sunt dărâmate și
neîngrijite, sunt casele celor pe care îi vedeți pe pridvoare care
pierd timpul când ar trebui să lucreze. Dar cu greu veți vedea
pe cineva care stă inactiv în jurul caselor care sunt bine
îngrijite. Dacă veți vedea vreun om, îl veți vedea făcând
întotdeauna ceva. Ce faci, frate, soră? – Cunoști drumul de
întoarcere către Eden?

13
 Să ne întoarcem din nou la Eclesiastul

Ecles. 3:17 - „Atunci am zis în inima mea: „Dumnezeu va

judeca și pe cel bun și pe cel rău; căci El a sorocit o vreme
pentru orice lucru și pentru orice faptă.”

Dumnezeu trebuie să judece pe cei răi și pe cei drepți,

pentru că există un timp pentru fiecare scop și pentru fiecare
lucrare. Fiecare trebuie să dea socoteală atât pentru timpul
său, cât și pentru faptele sale.

Ecles 8: 6 - „Căci pentru orice lucru este o vreme și o

judecată, și nenorocirea paște pe om.”

Pentru că există un timp pentru fiecare scop și pentru

fiecare faptă, trebuie să existe, așadar, un timp de judecată atât
pentru biserică, cât și pentru lume. Și pentru că există un timp
și un moment pentru fiecare scop, atunci mizeria omului este
sporită dacă el nu ascultă de legea divină. El trebuie să facă
totul la timp, ca nu cumva mizeriile sale să crească.

Prov. 6: 6 - „Du-te la furnică, leneșule; uită-te cu băgare

de seamă la căile ei și înțelepțește-te!”

Omul, un student; micuța furnică un profesor! Ce

declarație umilitoare împotriva leneșilor!

Prov. 6: 7, 8 - „Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor,

nici stăpân,  totuși își pregătește hrana vara și strânge de
ale mâncării în timpul secerișului.”

Furnica știe ce să facă și când să facă și face. Nu se

lasă niciodată fără hrană, deși nu are căpetenie. Dacă ar fi să
mergi în casa sa, ai găsi provizii mai multe decât necesită
sezonul. Știe când vine recolta și știe cum

14
să facă pentru a profita la maxim de ea. Dacă un om nu
reușește să facă ceea ce furnica face, dacă el nu reușește să ia
în seamă timpul și sezonul, atunci mizeriile sale vor crește cu
siguranță.

Dacă acest sfat ar fi provenit de la oameni, poate nu

am avea nevoie de el; dar a venit de la Dumnezeu, de la Acela
care controlează toate lucrurile. El îți cunoaște viața din
momentul în care te naști până în momentul în care mori. El
știe ce fel de viață ai. S-ar putea ca tu să mergi pe calea fiului
risipitor, dar cu cât mai bine este să nu fie așa. Cel mai bine
pentru tine este să mergi pe calea Tatălui.

Să vă amintiți întotdeauna că în lume există doar două

minți magistrale - mintea lui Dumnezeu și mintea lui Satana.
Noi, ca păcătoși, ne naștem cu mintea lui Satana și rămâne cu
noi până când suntem născuți din nou, născuți din Duhul și cu
mintea lui Dumnezeu. Pentru a face bine, atunci trebuie să
facem contrariul a ceea ce ne spune mintea noastră naturală și
atunci vom face ceea ce mintea lui Dumnezeu ne îndeamnă să
facem.

Tinerii știu ce fac adulții. Ei știu cât gândesc despre

Dumnezeu și Împărăția Lui. Ei știu cât cred despre acest loc și
despre lucrarea Lui. Deoarece ei știu toate acestea, și multe
altele, atunci este timpul ca toți să ne dăm seama că nu putem
conduce copiii mai aproape de obiectivele lui Dumnezeu
decât noi înșine ne găsim; nu putem inspira în ei credința și
râvna în nimic, în timp ce noi înșine nu le avem.

Sper că cei care se îndreaptă spre calea fiului risipitor,

să își poată veni în fire înainte ca o experiență mizerabilă să
vină peste ei.
Astfel este drumul de întoarcere către Eden, clar
indicat pentru toți cei care vin pe această lume.
15
 Nr. 2

SINGURA PACE A MINȚII

DOAR DOUA CĂI

TEXT DE V.T. HOUTEFF

SLUJITOR AL ADVENTIȘTILOR DE ZIUA A

ȘAPTEA DAVIDIENI

SABAT, 10 august 1946

CAPELA MT. CARMEL

WACO, TEXAS
 MEDITAȚIE PENTRU RUGĂCIUNEA DE DESCHIDERE

Vom continua lectura de unde am rămas sabatul trecut:

Cugetări de pe Muntele Fericirilor, pag. 148.
CMF, pag. 148 (99) – „În timpul lucrării Sale pe pământ,
Domnul Isus a dat demnitate vieții în toate amănuntele ei,
înfățișându-le oamenilor slava lui Dumnezeu și supunând
totul voinței Tatălui Său. Dacă urmăm pilda Sa, avem
asigurarea că toate lucrurile de care avem nevoie în viața
aceasta „ni se vor da pe deasupra”. Sărăcia sau bogăția,
boala sau sănătatea, naivitatea sau înțelepciunea — toate
sunt prevăzute în făgăduințele harului Său.”
„Brațul cel veșnic al lui Dumnezeu cuprinde
sufletul care vine la El după ajutor, oricât de slab ar fi acel
suflet. Cele prețioase de pe pământ vor pieri; dar sufletul
care trăiește pentru Dumnezeu va dăinui împreună cu El.
„Lumea și pofta ei trec, dar cine face voia lui Dumnezeu
rămâne în veac.” Cetatea lui Dumnezeu își va deschide
porțile de mărgăritar ca să-L primească pe acela care, în
timpul viețuirii sale pe pământ, a învățat să se încreadă în
Dumnezeu pentru călăuzire și înțelepciune, pentru
mângâiere și nădejde, chiar în mijlocul lipsurilor și
necazurilor. El va fi primit acolo cu cântări îngerești și va
mânca din pomul vieții. „Pot să se mute munții, pot să se
clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine
și legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul,
care are milă de tine.”
Și care va fi rugăciunea noastră în această după-amiază? -
Da, să ne rugăm să ne dăm seama că dacă depindem cu totul de
Domnul, încrezându-ne în El pentru îndrumare și înțelepciune, El nu
ne va dezamăgi; de asemenea ar trebui să ne rugăm să ne dăm seama
că brațul Său veșnic este mereu gata să îmbrățișeze sufletul care
vine la El pentru ajutor; și ar trebui să ne rugăm pentru credința
implicită în făgăduința Sa că, dacă supunem totul voinței Tatălui,
atunci toate lucrurile necesare în această viață „ni se vor da pe
deasupra” intereselor noastre eterne.
16
 Adesea auziți că există multe căi care duc în
Împărăția păcii și prosperității veșnice, și putem să urmăm pe
oricare dintre ele și să ajungem acolo. Eu cred că, există doar
două căi, una care duce la viața veșnică iar cealaltă la moartea
veșnică. Pentru a vă oferi motivul meu de a crede că nu există
decât aceste două căi, voi citi din cartea care niciodată nu
greșește:

Mat. 7:13, 14 – „Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă

este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți
sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă
este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află.

Doar două: calea corectă și calea greșită. Aceste două

căii au fost întotdeauna și vor fi mereu atâta timp cât există
omul natural și cel spiritual pe pământ. Aceste două căi au
venit la existență cu primii doi frați care au trăit pe pământ -
Cain și Abel. Cei care merg pe calea strâmtă sunt Abeli, iar
cei care merg pe calea largă sunt Caini. În cea din urmă sunt
mulți care merg pentru că toți cei care vin în această lume
pornesc în ea, iar cei mai mulți dintre ei rămân în ea pentru
totdeauna.

Acest lucru se întâmplă pentru că, pentru început, ne

naștem din carne - „Caini”, prin natură. Prin urmare, înainte

17
să fim născuți din nou, născuți din Duhul și astfel puși pe
calea cea strâmtă, cu toții ne-am aflat pe calea cea largă. Pe
lângă aceasta, calea largă este suficient de largă pentru ca
cineva să ducă tot ceea ce păcatul oferă, în timp ce calea
strâmtă este suficient de îngustă pentru a exclude totul, în
afară de însuși călătorul. În consecință, comparativ vorbind,
sunt foarte puțini cei care aleg să nege dorințele cărnii și să
renunțe la păcat în toate formele sale. Apoi, în mod firesc,
mulți merg pe „căile care par bune omului”, deși „… la
urmă duc la moarte”. Prov. 14:12. Acum să ne întoarcem la
Evanghelia după Ioan, capitolul 9:

Ioan 9:39 – „Apoi Isus a zis: „Eu am venit în lumea

aceasta pentru judecată: ca cei ce nu văd să vadă, și cei ce
văd să ajungă orbi.”

Aici ni se spune că Isus a venit pentru judecată, care

va face ca cei care văd să devină orbi; și cei orbi, să vadă!
Expresia este particulară, dar sensul este clar: El a venit să
schimbe fiecare ființă umană - pentru a inversa situația tuturor
- cei orbi să vadă, și cei care văd să devină orbi.

Să judecăm acum propriul nostru caz. Dacă viziunea

noastră în acest moment este aceeași ca întotdeauna, atunci
pur și simplu venirea Lui nu ne-a fost de folos încă: Dacă cu
vizita Sa presupunem că deja vedem și știm suficient, nu
avem nevoie de nimic mai mult și nu putem fi convinși altfel,
atunci vom deveni orbi pentru totdeauna, nu vom putea vedea
niciodată ceea ce El dorește să vedem. Dar dacă recunoaștem
că suntem orbi în lucrurile spirituale și că ochii noștri trebuie
să fie deschiși, atunci Hristos ne va face să vedem. Aceștia
prin experiență vor spune: „Am fost orb, dar acum văd”.
Experiența orbului trebuie să fie a noastră.

18
Ioan 9:40, 41 – „Unii din fariseii care erau lângă El, când
au auzit aceste vorbe, I-au zis: „Doar n-om fi și noi
orbi!” „Dacă ați fi orbi”, le-a răspuns Isus, „n-ați avea
păcat; dar acum ziceți: „Vedem.” Tocmai de aceea,
păcatul vostru rămâne.

Dacă spui că vezi și continui să păcătuiești, atunci tu

însuți devii responsabil pentru păcatul tău. Dar dacă nu vezi,
El te va face să vezi, ca să renunți la păcat.

Ioan 10: 1 - „Adevărat, adevărat vă spun că cine nu intră

pe ușă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoț și
un tâlhar.”

Vrei să intri în „staul”? Dacă este așa, trebuie să intri

pe „ușă”. Dacă veți obține intrarea într-un alt mod, în cele din
urmă vei fi aruncat în întunericul de afară, acolo va fi
scrâșnirea dinților. Din aceste alternative trebuie să ne alegem
cu toții.

Ioan 10: 2 - „Dar cine intră pe ușă este păstorul oilor.”

În versetul 9 Hristos spune: „Eu sunt ușa”. Conectând

versetul 9 cu versetul 2 vedem că cei care intră pe calea
Domnului sunt singurii pe care El îi recunoaște ca păstori ai
turmei Sale. Prin urmare, Domnul vrea să spună prin aceasta
că există păstori neautorizați care păstoresc oile Sale.

Ioan 10: 3 - „Portarul îi deschide, și oile aud glasul lui; el

își cheamă oile pe nume, și le scoate afară din staul.”

Portarul, cel responsabil, deschide ușa doar

19
celor care au respectat cerințele de admitere. Cu alte cuvinte,
Domnul ne spune clar că nimeni nu poate evita inspecția
portarului și să treacă astfel mai departe. Și totuși, în ciuda
acestui avertisment și în ciuda faptului că, să treci prin ușă
este mai ușor decât să urci peste gard, unii aleg să intre pe
furiș în staul - prefăcându-se că sunt „în credință” intrând
astfel în staul și sperând să preia controlul sau să câștige
adepți. Cu toate acestea, nu este posibil să inducem
adevăratele oi ale lui Dumnezeu să-i urmeze, deoarece ei
cunosc Glasul Păstorului adevărat.

Doar cei care intră pe ușă și cărora le deschide

„portarul” (cel prin care se manifestă Duhul Proorociei) sunt
păstorii autorizați ale căror voci ascultă oile lui Dumnezeu.
Toți acești păstori cheamă oile pe nume: sunt bine
familiarizați cu turmele lor, deoarece sunt intens interesați de
ele și le conduc cu atenție înăuntru și afară.

Aici, studentul Adevărului Prezent va observa că prin

această ilustrare Hristos arată că singurii păstori pe care El îi
recunoaște ca fiind ai Săi sunt cei cărora „portarul” le
deschide Ușa și îi cheamă să intre. De asemenea, studentul va
observa că toți ceilalți sunt condamnați ca impostori. Iar
despre oile care ascultă glasul păstorului fals, El declară, nu
sunt oile Lui.

Ioan 10: 4 - „După ce și-a scos toate oile, merge înaintea

lor; și oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.”

Din moment ce oile Sale nu cunosc fețele, dar cunosc

vocile, atunci cei care acordă atenție fețelor și care nu pot
distinge între voce și voce vor fi cu siguranță înșelați de
păstorii auto-numiți. Dar cei care

20
iau în considerare Glasul, Glasul Adevărului, sunt îndrumați
cu blândețe înăuntru pentru adăpost și afară pentru pășuni
verzi. Poporul lui Dumnezeu nu este preocupat de fețe, dar
acordă atenție glasului numit de Dumnezeu care proclamă
Adevărul.

Ioan 10: 5, 8, 10 - „Nu merg deloc după un străin; ci fug

de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor… Toți cei ce au
venit înainte de Mine sunt hoți și tâlhari; dar oile n-au
ascultat de ei… Hoțul nu vine decât să fure, să înjunghie și
să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viață, și s-o
aibă din belșug.”

Oile lui Dumnezeu sunt astfel conduse cu grijă

înăuntru și în afară, atât la adăpost, cât și la „hrană la vreme
potrivită”, la Adevăr Prezent. Totuși, „caprele”, cei care evită
pe portar când intră, trebuie, desigur, să facă la fel și când ies.
În consecință, ei nu pot fi conduși de păstorii numiți de
Dumnezeu. Să ne întoarcem la Ioan 14 și să citim un verset.

Ioan 14: 6 - „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și

Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

Din aceasta vedem că Isus este singura cale către

Împărăție. Apoi, ideea că există mai multe căi spre Împărăție,
în timp ce există doar una spre Isus și că toate duc la
Împărăția veșnică, este doar un „susur de minciună” pe care
inimile neconvertite le place să o asculte. Aceștia sunt cei care
se furișează pe lângă portarul care este la „Ușă”, aceștia știu
că faptele lor nu pot fi cercetate.

Dacă trebuie să avem un loc în Împărăție, nu trebuie

să fim niciodată ca ei. Trebuie să cunoaștem ce este mai rău

21
în cazul nostru. Nu trebuie să spunem niciodată că, dacă
„acesta sau acela” ajunge acolo, vom ajunge și noi. S-ar putea
să fie adevărat că, dacă „acesta sau acela” ar ajunge acolo, noi
deasemenea am putea ajunge, dar „acesta sau acela” nu vor
ajunge acolo. Prin urmare, nu trebuie să fim neînțelepți luând
pe „acesta sau acela” ca exemplul nostru. Trebuie să-L urmăm
pe Domnul în Adevărul Său, Adevărul care ne face slobozi.

Întrucât nu există decât o singură cale adevărată și o

singură ușă, și cum toți creștinii nu văd la fel și nu umblă
împreună, s-ar putea ca toți să greșim? Mergând toți într-o
direcție greșită? - Nu, asta nu ar putea fi niciodată atâta timp
cât Domnul nu a părăsit pământul. Într-adevăr nu, căci El
trebuie să aibă un popor la care să-i încredințeze Adevărul și
prin care să-i salveze pe cei care aleg să meargă pe calea Lui.
Așadar, cei care aleg să meargă pe propria lor cale vor
descoperi până la urmă că Diavolul, nu Domnul, este în
spatele lor și că iadul, nu Împărăția, este înaintea lor.

Am face bine să discutăm pentru câteva minute

calitățile pe care trebuie să le aibă un păstor pentru a trece
inspecția portarului. Voi folosi câteva ilustrații, poate două
sau trei.

Vă amintiți că a existat un copil pe nume Samuel,

care de la începutul vieții a început să meargă pe „Cale”, iar
acolo a fost instruit. Acum gândiți-vă la ce s-a întâmplat: vă
amintiți că într-o noapte, Samuel, a fost trezit brusc de un
glas. Presupunând că este glasul lui Eli, a sărit repede din pat
și s-a dus să-l întrebe pe Eli. Desigur, Eli a fost surprins, dar a
spus cu calm: „Nu te-am chemat. Du-te și te culcă.” Întrucât
nu era altă persoană decât Eli în jur, Samuel era sigur că
bătrânul îl chemase, totuși, a ascultat și s-a întors imediat la
culcare.

22
 Însă, nu a trecut mut timp, poate de îndată ce Samuel
adormise din nou, Glasul l-a chemat a doua oară. Știți că
Samuel ar fi putut spune cu ușurință atunci: „Bătrânul acesta
trebuie să viseze. Iată mă cheamă din nou. Dar nu mă voi mai
deranja pentru el, îl voi lăsa să mă cheme cât vrea”. Samuel,
însă, atât de repede ca mai înainte, a mers în grabă la patul
stăpânului său, doar pentru a auzi din nou cuvintele: „Du-te
înapoi la culcare, nu te-am chemat!” Încă a treia oară a auzit
pe cineva chemându-l și la fel de binevoitor și de respectuos
ca înainte, a mers la patul stăpânului său a treia oară! În cele
din urmă, Eli a sesizat că Domnul trebuie să fi chemat copilul,
așadar i-a indicat lui Samuel ce să facă. Și ce a făcut Samuel?
- Exact cum i s-a spus.

Dacă Samuel nu ar fi fost atât de ascultător,

respectuos și răbdător precum a fost, credeți că ar fi ajuns
vreodată să dețină cel mai înalt post de pe pământ? - Sigur că
nu. Nu a fost nimic altceva decât sfintele calități de caracter
pe care Samuel le-a demonstrat în acea noapte care l-au
promovat în funcția de profet, preot și judecător.

Ne întrebăm încă de ce Samuel a fost chemat din pat

de trei ori succesiv și de ce el și Eli au fost deranjați noaptea?
- Din două motive: (1) Pentru a demonstra că, indiferent de
inconvenient, Samuel nu a ezitat să sară atunci când a fost
chemat și că nu s-a supărat, nici nun i-a adus vreo „însolență”
lui Eli. (2) Domnul a vrut să-l ajute pe Eli; El a vrut să
împiedice posibilitatea lui Eli de a ajunge la concluzia că
Samuel ieșea din locul lui și să pună la îndoială capacitatea sa
de a-și disciplina propriii fii. Dacă lui Eli nu i s-ar fi oferit
ocazia să știe cu siguranță că Domnul a vorbit cu copilul, el ar
fi putut concluziona cu ușurință că Samuel ar fi conspirat
împotriva fiilor lui Eli. Dar prin

23
împrejurările providențiale, așa cum au fost, Eli știa cu
siguranță, fără nici o îndoială, că Dumnezeu avea un mesaj
pentru el. Nu era loc de îndoială.
Tinerii de astăzi, ca și în vremurile trecute, sunt
nerăbdători să ajungă ceva în viață, totuși milioane de oameni
nu reușesc să își atingă scopul și mulți își ruinează viața.
Doresc să devină oameni mari, dar nu reușesc nici măcar să
ajungă oameni de mijloc. Și din ce cauză? - Pur și simplu
pentru că își supraestimează propriile puteri și subestimează
puterea lui Dumnezeu. Ei nu știu că, prin puterea Dumnezeu,
nu există niciun eșec și că, împreună cu El este posibil să
„ajungem în orice loc”.
Voi, băieți și fete, predați-vă fără rezerve lui
Dumnezeu. El are nevoie de oameni mari și El vă poate face
pe voi astfel. Când înțelegeți căile lui Dumnezeu și deveniți
tineri sau tinere responsabili, așa cum a fost Samuel,
Dumnezeu nu va trece cu vederea râvna, integritatea și
sinceritatea voastră. El vă va oferi o mare răsplată pentru
aceasta. Da, atunci veți fi într-adevăr mari.
David din vechime era de asemenea un băiat tânăr și
nimic altceva decât un simplu păstor de oi. Dar era un bun
păstor, cel mai bun de pe pământ. Dumnezeu a văzut că era
atent și credincios îndatoririlor sale, și astfel El a hotărât să-l
facă pe tânăr un rege peste poporul Său. Într-adevăr, atunci
când o persoană face bine un lucru, este probabil că va face și
alt lucru la fel de bine. David era la fel de bun în îndatoririle
sale, precum Samuel în ale lui. De aceea, a fost luat de la oi și
a fost pus în palat.
Mă gândesc la un alt băiat, un tânăr în adolescență -
Iosif. Domnul a văzut ceva în el ce nu a putut găsi în frații lui
Iosif. Nu doar că era fiul preferat al tatălui său, dar era și
preferatul lui Dumnezeu. Dumnezeu avea în mintea Sa ceva
atât de mare pentru Iosif
24
- mai mare decât s-ar putea gândi vreodată lumea. Pentru a se
dovedi demn de încredere, Iosif a trebuit mai întâi să devină
rob. El trebuia să fie educat pentru o slujba mare.
Astfel dar, potrivit cu felul în care lucrează
Providența, frații lui l-au vândut pentru a fi rob. Tocmai
atunci el și-a amintit ceea ce i-a promis Domnul într-un vis -
că pe lângă frații săi, chiar și tatăl și mama lui se vor închina
înaintea lui. Vă puteți imagina ce oportunitate splendidă a
avut Iosif de a-l blestema pe Dumnezeu când s-a văzut în
drum spre robie? El ar fi putut spune: „De ce să slujesc unui
Dumnezeu care promite glorie, dar în schimb dă umilință,
greutăți și respingere?” Dar Iosif a făcut la fel de înțelept ca și
Iov: sfințind pe Dumnezeu în inima sa, el a spus, de fapt:
„Chiar dacă mi-ar lua viața, totuși în El mă voi încrede”.

Iosif s-a împăcat repede cu situația sa, încrezător că

Dumnezeul tatălui său știa totul despre necazurile sale. Astfel
stăpânii săi sclavi, ismaeliți, au recunoscut imediat că erau în
posesia unui sclav fin, un sclav pe care îl puteau vinde pentru
o sumă bună de bani. Cum știu aceasta? - O știu pentru că
ismaelitii l-au dus imediat la un om care nu ar cumpăra
altceva decât ce e mai bun, la cel mai bogat om din Egipt, la
unul care ar putea plăti prețul cel mai bun. Oamenii bogați,
știți, nu cumpără lucruri ieftine, nici vânzătorii nu le oferă
lucruri ieftine.

Chiar dacă era întristat, Iosif și-a putut demonstra

capacitatea lui de a sluji și trebuie să fi arătat un mare respect
față de stăpânii săi în timp ce se îndreptau spre Egipt. Astfel
acești oameni au descoperit valoarea robului lor și și-au dat
seama că ei l-ar putea vinde cuiva care dorea ceva bun și care
ar putea plăti prețul. De asemenea Potifar repede și-a dat
seama, că Iosif era de încredere în toate privințele.

25
 Astfel, el a devenit omul numărul 1 al lui Potifar.
Chiar și doamna Potifar s-a îndrăgostit de el. Si după cum vă
amintiți așa ajuns la punctul culminant al testului său de
absolvire. Trecând cel mai mare test al vieții sale, s-a calificat
din casa lui Potifar, apoi din casa închisorii, după care a fost
promovat pe tronul Egiptului, cel mai mare din lume. Dar fie
în înălțarea sau în căderea lui, Iosif i-a dat slavă lui Dumnezeu
și a făcut ce era mai bine în mod cinstit. La orice lucru la care
a fost pus, nu era al doilea la nimic și astfel a devenit cel mai
mare dintre toți cei de pe pământ.

În ceea ce privește adevăratul secret al succesului său,

veți găsi că era fondat într-un singur principiu simplu:
fermitatea împotriva ispitei păcatului și credincioșia sa față de
datorie: „Ah! Eu nu pot să fac acest lucru rău. Nu voi păcătui
nici împotriva oamenilor, nici împotriva lui Dumnezeu”, a
fost răspunsul lui la ispită.

Acesta este motivul pentru care Iosif a fost mare în

casa tatălui său, în mâinile ismaeliților, în casa lui Potifar, în
chilia închisorii, pe tronul lui faraon și în toată lumea. Acesta
este motivul pentru care toată lumea antică s-a închinat
înaintea lui.

Din aceste fapte biografice se vede că principiile

simple care au adus succes lui Samuel, lui David și lui Iosif,
pot aduce fără îndoială succes tuturor. Și amintiți-vă că
succesul începe chiar în locul în care vă aflați, fie în curțile
templului, la oi, în curtea unui stăpân de sclavi, în odaia
închisorii sau în palatul regelui - nu face nicio diferență locul.
Nu trebuie să fugi pentru a obține succesul, dar trebuie să te
apleci și să-l ridici. Da, într-adevăr, succesul vine din ceruri,
dar pentru a îl apuca trebuie să vă aplecați foarte jos. Acest
lucru trebuie să-l faceți dacă doriți să reușiți cu adevărat în
orice.
26
 În prezent, Domnul caută cel puțin 144.000 de
salvatori de vieți, cu sediul stabilit pe faimosul Mt. Sion - un
post mai mare decât cel deținut de Iosif. Vrei să fii unul dintre
ei? Există mai multe oportunități astăzi decât oricând. De ce
să nu te aventurezi în ceva în care nu există nici un risc?
Oricine poate avea succes dacă este dispus să plătească prețul.

Având în vedere aceste alternative infailibile, vă rog

să îmi spuneți, de ce tinerii de astăzi sunt atât de nepăsători și
indiferenți? De ce este așa? Ei nu sunt tineri răi și tinere rele;
ei sunt născuți cu aceeași natură ca și cei din celelalte
generații. De fapt, cei de aici sunt băieți buni și fete bune, dar
trebuie să se nască din nou, născuți din Duhul - schimbați,
făcuți să vadă.

Tinerii sunt în mod natural orbi față de lucrurile

spirituale la fel cum pisicuții nou-născuți sunt orbi față de
lucrurile materiale. Tinerii trebuie să fie învățați calea vieții
spirituale, ei au nevoie să le fie dezrădăcinată natura păcătoasă
a poftei din ei și să fie insuflată în ei natura care urăște
păcatul.

Părinții care își dau seama de acestea, trebuie acum să

se trezească la datoria lor. Ei trebuie să-și educe copiii în calea
lui Hristos, așa cum trebuie să îi educe în calea societății.
Acestea le pot face numai prin precept și exemplu.

Cel mai mare Exemplu al nostru a venit din cer pe

pământ, a umblat și a lucrat cu oamenii trei decenii, a murit și
s-a ridicat din nou. A făcut aceasta pentru a schimba oamenii,
pentru a recrea din nou imaginea lui Dumnezeu în ei și pentru
a le oferi viață pentru totdeauna. Dacă acești băieți și fete
depun eforturile necesare pentru a face ceva de la sine, atunci
cu siguranță noi ar trebui să îi ajutăm cu bucurie să își atingă
ținta.
27
 Voi, bărbați și femei, ați venit aici, nu pentru că v-a
adus cineva, ci pentru că ați crezut că este datoria voastră.
Totuși, i-ați adus cu voi pe acești micuți. Așadar, ați venit prin
„Ușă”, dar băieții și fetele au intrat în bagajele voastre, să
zicem așa. Și acum, dacă ei vor deveni membri permanenți în
acest „staul”, ei de asemenea trebuie să treacă examenul.
Vedeți, ei acum intră în luptă așa cum voi adulții le-ați avut pe
ale voastre înainte de a veni aici. Și după cum cineva a depus
efort pentru voi atunci, la fel trebuie acum voi să depuneți
efort pentru tineretul de aici.

Avem nevoie de tineri evangheliști, băieți și fete

convertiți pentru a lucra pentru cei neconvertiți, pentru a
exercita o influență adecvată asupra altor băieți și fete. Acest
lucru este esențial deoarece băieții și fetele convertite pot face
mult mai mult pentru cei de vârsta lor decât oamenii mai în
vârstă. De asemenea, avem nevoie de bărbați tineri și femei
tinere pentru a ajuta băieții și fetele în munca câștigătoare de
suflet - nu pentru a le predica, ci pentru a-i conduce.

Ați văzut cum tinerii se adunau în jurul lui D______

când era aici. Dacă D______ ar fi fost convertit, dacă și-ar fi
pus în minte să-l slujească pe Domnul așa cum a făcut David
din vechime, imaginați-vă ce putere ar fi putut fi! Ar fi putut
fi o influență minunată în bine printre tineri. Ar fi putut
deveni un mare lider. El a avut o șansă la fel de mare ca
oricare dintre marii oameni ai lui Dumnezeu din vremurile
trecute. Dar oportunitatea pe care a avut-o D______, o are
fiecare băiat și fată de aici. Un băiat sau fată convertiți pot
transforma o conversație ușuratică și rea într-una demnă. Un
bun exemplu poate face mai mult decât o predică.

Băieți și fete, există o oportunitate pentru voi de a vă

pune în serios în afacerile lui Dumnezeu și de a vă pune în

28
minte ce vreți să fiți. Nu trebuie să fiți un predicator pentru a
începe, dar acum poți fi evangheliști sociali. Voi, băieții și
fetele puteți converti alți băieți și fete de la nebunia lor, de la
faptele lor necuviincioase și de la conversațiile rele. Alții vor
urma exemplul vostru. Ce ocazie minunată este dacă voi vă
folosiți de ea!

Suntem doritori să vă vedem băieți și fete ce vă

petreceți bine timpul. Ne-am săturat să vă impunem restricții.
Doar stabiliți încrederea noastră în voi și, astfel, vă veți
elibera de reguli și restricții.

Dacă ne arătați că sunteți hotărâți să fiți ceea ce au

fost Samuel și Iosif, nu va trebui să ne îngrijoram ce faceți sau
unde vă duceți. Da, stabiliți-ne încrederea în voi și nu veți mai
fi niciodată deranjați de noi. Oricum, doar prin încrederea
cuiva în voi, puteți câștiga orice.

Iosif și Samuel au făcut lucrul esențial. Ei și-au pus

inimile în totalitate în ceea ce au făcut. Toți marii oameni din
lume fac la fel și de aceea au ajuns mari. Băieți și fete, orice
faceți, faceți bine și fără înșelăciune. La sfârșitul fiecărei zile,
ar trebui să puteți spune: „Munca mea a fost aproape perfectă,
iar faptele mele nu sunt îndoielnice”. Acest lucru îl puteți
face. Mergeți la „Ușă” și spuneți-I nevoile și luptele voastre.
Spuneți-I: „Doamne, luptele mele sunt luptele Tale. Nu le voi
mai lăsa să mă tulbure. Îmi voi pune toată inima și tot sufletul
meu în lucrarea Ta”.

Faceți asta, băieți și fete și veți vedea lucrurile uimitor

de diferite. Veți vedea că, căile voastre din trecut erau căi ale
nebuniei. Vă veți spune: „Nu am fost eu un mare neînțelept să
fac asta sau

29
aia?” Știu despre ce vorbesc. Vă spun asta din experiență.

De ce mulți merg pe calea largă? - Pentru că acolo

poți fi orice. Dar pe calea îngustă, trebuie să fii ceva cu
adevărat mare.

Un număr de băieți și fete nu mai sunt alături de noi,

deoarece au hotărât să continue pe calea largă. S-ar putea să
obțină o oarecare satisfacție acolo, dar sunt îndreptați spre un
mare test și de asemenea, spre o mare pierdere. Dacă ei nu s-
au „născut din nou” și nu își vin în fire ca și fiul risipitor, ei
vor merge pe cale până la capătul ei. Și atunci ce? - Diavolul
în urma lor și un mare abis în față. Acolo va fi plânsul și
scrâșnirea dinților. De ce să continui pe calea nebunilor?

Mai bine să nu pierdeți ocazia în timp ce bate la ușă.

Alegeți „calea dreaptă” și rămâneți în ea și veți avea
prosperitate și mulțumire în toate zilele vieții voastre. Nu veți
regreta și nici nu veți duce lipsă de nimic. Aceasta este pacea
minți de care aveți nevoie. De ce să nu o luați?

30
 UN CREȘTIN

Aș putea fi numit creștin

Dacă toată lumea ar ști
Gândurile și sentimentele mele secrete
Și tot ce fac?

Oh, ar putea ei vedea asemănarea

lui Hristos în mine în fiecare zi?
Oh, ar putea ei să-L audă vorbind
În fiecare cuvânt pe care eu îl spun?

Aș putea fi numit creștin

Dacă toată lumea ar putea ști
Că sunt găsit în locuri
Unde nu s-ar duce Isus?

Oh, ar putea ei să-l asculte pe El

În fiecare melodie pe care o cânt?
În mâncare, băutură, îmbrăcăminte
L-ar putea vedea ei pe Hristos în mine?

Aș putea fi numit creștin

Dacă sunt judecat din ceea ce citesc,
Prin toate divertismentele mele
Și din fiecare gând sau faptă?

Aș putea fi socotit ca Hristos

Așa cum lucrez și mă rog acum
Dezinteresat, amabil, iertător
Față de alții în fiecare zi?

- Evanghelistul.

31
 Nr. 3

SINGURA PACE A MINȚII

ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DE DISCUTAT (Partea I)

TEXT DE V.T. HOUTEFF

SLUJITOR AL ADVENTISTILOR DE ZIUA A ȘAPTEA

DAVIDIENI

SABAT, 17 august 1946

CAPELA MT. CARMEL

WACO, TEXAS

1
 RUGĂCIUNE DE DESCHIDERE

În această după-amiază, gândul nostru de rugăciune se

găsește la paginile 149, 150 din Cugetări de pe Muntele Fericirilor.
Vom citi primele patru paragrafe. Acestea se bazează pe Scriptură,
„Nu vă îngrijorați pentru ziua de mâine... ajunge zilei necazul ei”.

CMF, pag. 149, 150 (100, 101) - „Dacă te-ai predat lui
Dumnezeu, ca să faci lucrarea Lui, nu trebuie să te îngrijorezi de
ziua de mâine… Dacă luăm noi conducerea lucrurilor pe care
trebuie să le facem și ne bizuim pe priceperea noastră ca să
izbutim, ne luăm o sarcină pe care Domnul nu ne-a dat-o și
încercăm s-o purtăm fără ajutorul Său. Noi luăm asupra noastră
o responsabilitate care Îi aparține lui Dumnezeu, așezându-ne în
felul acesta în locul Său. Se poate să ne îngrijorăm și să bănuim
primejdia și pierderea care vor veni asupra noastră. Dar, dacă
credem într-adevăr că Domnul ne iubește și vrea să ne facă bine,
vom înceta să ne mai frământăm în ce privește viitorul. Ne vom
încrede în Dumnezeu, așa cum se încrede un copil într-un părinte
iubitor. Atunci frământările și chinurile noastre vor pieri, pentru
că voința noastră este cuprinsă în voința lui Dumnezeu.”
„Domnul Hristos nu ne-a făgăduit ajutor ca să purtăm
azi poverile de mâine… Numai o zi este a noastră, și în timpul
acestei zile trebuie să trăim pentru Domnul. Pentru această
singură zi, trebuie să punem în mâinile lui Isus, într-o servire
solemnă, toate intențiile și planurile noastre, aruncând toate
îngrijorările noastre asupra Lui, pentru că El ne poartă de grijă.
„Căci știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul,
gânduri de pace și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o
nădejde.” „În liniște și odihnă va fi mântuirea voastră, în
seninătate și încredere va fi tăria voastră.”
Să ne rugăm pentru o realizare sigură că Dumnezeu ne-a
promis ajutor în purtarea sarcinilor noastre, nu cele de mâine, ci cele
de astăzi; să ne rugăm ca în fiecare zi să punem în mâinile Lui toate
poverile și planurile noastre, toate grijile și anxietățile noastre.
Numai atunci putem să ne odihnim cu asigurarea că în „seninătate și
încredere” va fi tăria noastră.
2
 ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DE DISCUTAT (Partea I)

Mai mulți dintre voi au venit la mine în ultimul timp

cu câteva întrebări aparent foarte importante pentru
dumneavoastră. Din acest motiv, vom dedica ora de studiu în
această după-amiază pentru a vă răspunde.

Voi citi acum întrebarea: „Frate Houteff, suntem mai

puțin vrednici să rânduim între noi Cina Domnului?”

Să vedem. Puțin înainte de a institui actul umilinței,

Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Nu sunteți toți curați”. Unul nu
a fost. În ciuda faptului că Iuda nu era demn, actul umilinței
nu mai putea fi amânat. După ce a participat la sacrament, s-a
sculat, a ieșit și și-a făcut lucrarea diabolică. După aceea,
ochii i s-au deschis la crima pe care a comis-o și s-a
spânzurat. Totuși ceilalți ucenici, da erau pregătiți sau demni
pentru această slujbă sacră, cum ar fi putut fi pentru timpul
acela.

Cina Domnului a fost rânduită în amintirea jertfei

Domnului, nu pentru a curăța pe cei care participă de păcatele
lor, ci pentru a-i curăța de păcătoși, așa cum se vede din
Paștele din Egipt și din faptul că, după aceea, Iuda nu a mai
umblat cu

3
ucenicii. Prin urmare, în mod clar, sărbătoarea cinei a adus
binecuvântare celor unsprezece, dar o condamnare pentru
unul.

Au existat o serie de mișcări de reformă între noi

înainte și în timpul nostru. Desigur, toate au rânduit Cina
Domnului în mijlocul lor. Dar nu le-a adus beneficiu. Nu a
făcut ca ei sau lucrarea lor să fie durabilă și veșnică. De fapt,
sfârșitul lor a fost chiar mai rapid decât începutul. Acum să
citim din -

1 Cor. 11:17, 18 – „Vă dau aceste învățături, dar nu vă

laud pentru că vă adunați laolaltă nu ca să vă faceți mai
buni, ci ca să vă faceți mai răi. Mai întâi de toate, aud că,
atunci când veniți la adunare, între voi sunt dezbinări. Și
în parte o cred.”

Corintenii au avut controverse, provocând dezbinări

între ei, și astfel adunarea lor în biserică nu era „pentru a se
face mai buni”, ci mai răi.

Dacă ne întâlnim doar pentru a ne face „mai răi”, nu

este mult mai bine să stăm acasă?

1 Cor. 11: 27-30 – „De aceea, oricine mănâncă pâinea

aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi
vinovat de trupul și sângele Domnului. Fiecare să se
cerceteze, dar, pe sine însuși, și așa să mănânce din pâinea
aceasta și să bea din paharul acesta. Căci cine mănâncă și
bea își mănâncă și bea osânda lui însuși, dacă nu
deosebește trupul Domnului. Din pricina aceasta sunt
între voi mulți neputincioși și bolnavi, și nu puțini dorm.”

Pâinea și vinul Domnului trebuie luate de un popor

numai după ce s-au examinat pe ei înșiși și

4
au văzut că nu provoacă probleme; că întâlnirea lor împreună
este pentru a se face mai buni, nu „mai răi”. Acum, dacă am
atins acest standard al neprihănirii, atunci am putea, fără
îndoială, să rânduim Cina Domnului între noi. Dar dacă nu am
ajuns încă la acest punct, atunci instituirea actului umilinței
între noi nu ar fi decât pentru propria noastră condamnare, nu
pentru mântuirea noastră.

Datoria noastră principală acum nu este de a îndemna

respectarea Cinei Domnului, ci mai degrabă de a ajunge la
standardul de perfecțiune la care solia de astăzi, împreună cu
solia de ieri ne îndeamnă. Domnul nu cere niciodată
„redeșteptare și reformă” atunci când biserica se bucură de o
viață spirituală bună. Cina Domnului, prin urmare, nu trebuie
să fie rânduită niciodată la începutul unei astfel de
redeșteptare și reformă, ci la finalizarea ei. Isus nu a instituit
actul umilinței la începutul slujirii Sale, ci la finalul ei.

Și dacă nu dorim să cauzăm dezbinare între noi, nu ar

trebui să discutăm niciodată păcatele altora și nici să judecăm
asupra lor. Dacă nu putem îndrepta problema în mod privat cu
cel care este greșit, atunci ar fi bine să nu o discutăm cu
nimeni sau să urmăm instrucțiunile date în

Mat. 18:16, 17 - „Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine

unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe
mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de
ei, spune-l bisericii; și, dacă nu vrea să asculte nici de
biserică, să fie pentru tine ca un păgân și ca un vameș.”

Nu-L putem conduce pe Domnul. El trebuie să ne

conducă. Noi nu știm niciodată ce este corect și ce este rău
5
dacă nu ni se spune. Destul de ușor, doar dacă facem tot ce ni
se spune, nici mai mult, nici mai puțin, vom fi considerați
demni. Până acum, mesajul nostru trimis de Dumnezeu nu ne-
a adus în atenție rânduirea Cinei Domnului, dar ne imploră să
ne îndepărtăm de urâciuni, să aruncăm toți idolii noștri, să
lepădăm toate ideile și opiniile noastre private și să ne
întoarcem din toată inima la Domnul.

Ba mai mult, solia ne învață că trebuie să rămânem în

biserica-mamă și să lucrăm strict pentru mântuirea ei.
Concluzia este că, atâta timp cât rămânem în ea, se pare că nu
este nevoie să rânduim Cina Domnului în mod privat între
noi, poate nu înainte ca să vină ceasul în care să fie despărțiți
cei păcătoși de cei nepăcătoși, așa cum ne învață tipul Paștelor
din Egipt și a Paștelor din noaptea în care Iuda trebuia să iasă
și niciodată să nu mai umble cu cei doisprezece.

Mai mult decât atât, se pare că nimeni nu știe când și

cum să respecte sacramentul. Unii îl respectă în fiecare
duminică sau în fiecare Sabat, unii ocazional, alții în fiecare
trimestru și așa mai departe. Pare logic să spunem că atunci
când Dumnezeu ne poruncește să-l rânduim din nou, El ne va
spune, de asemenea, cum și când să îl respectăm cum trebuie.
---------- 0-0-0 ----------

Unii mi-au spus: „Frate Houteff, când îi întâlnim pe

cei care sunt împotriva noastră, nu știm cum să le răspundem
la întrebări. Devenim confuzi. Nu știm dacă avem dreptate sau
dacă greșim. În principal, ne confundă cu privire la
interpretarea „Toiagului” despre „Trâmbițe și peceți.”

Aceia dintre voi care trebuie să răspundă la întrebări

controversate, spuneți-le oponenților simplu: „Cu siguranță
unul dintre noi greșește. Nu putem avea amândoi dreptate, să
spunem
6
cel mai puțin, și astfel dar să analizăm cu atenție și imparțial
subiectul.”

Eu le-aș spune că învățăm Trâmbițele așa cum le-a văzut Ioan

în viziune. De exemplu, Apocalipsa spune: „Oștirea lor era
în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreți; le-
am auzit numărul. Și iată cum mi s-au arătat în vedenie
caii și călăreții: aveau platoșe ca focul, iacintul și pucioasa.
Capetele cailor erau ca niște capete de lei, și din gurile lor
ieșea foc, fum și pucioasă. A treia parte din oameni au fost
uciși de aceste trei urgii: de focul, de fumul și de pucioasa
care ieșeau din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în
gurile și în cozile lor. Cozile lor erau ca niște șerpi cu
capete, și cu ele vătămau.” Apocalipsa 9: 16-19.

Aceasta este imaginea descriptivă pe care ne-o dă

revelatorul despre cei 200.000.000, cai și călăreți. Următoarea
imagine este cea mai aproape de descrierea lui Ioan despre
caii și călăreții pe care o putem face, iar interpretarea noastră
despre aceștia este potrivit cu aceasta. Vedeți Tratatul nr. 5,
„Avertizarea finală”.

7
 Aici urmează reprezentarea grafică a cailor și
călăreților pe care Conferința Generală a pus-o la dispoziția
publicului.

Comparați acum descrierea propriei Inspirații a cailor

și a călăreților cu ilustrarea Denominațiunii a cailor și a
călăreților, așa cum este prezentată în „Gânduri despre Daniel
și Apocalipsa”, pag. 510. De ce nu poate folosi
Denominațiunea în expunerea sa despre Trâmbițe propria
descriere a Inspirației despre cai și călăreți? De ce au trebuit
să-și inventeze propria lor descriere? - Singurul răspuns care
poate fi dat este că descrierea proprie a Duhului nu se
potrivește cu interpretările lor neinspirate. Incapacitatea unuia
de a interpreta corect, fără darul interpretării Cerului, este
totuși de așteptat și este scuzabil. Dar a spune că viziunea a
fost arătată revelatorului la o distanță atât de mare, încât nu a
putut vedea cu exactitate felurile de capete și cozi pe care le
aveau caii și de unde ieșeau focul, fumul și pucioasa,
adaptând viziunea de acord cu interpretarea lor despre aceasta,
nu este doar sfidarea împotriva avertismentului lui Hristos cu
privire la a nu adăuga și a nu scoate nimic din Scripturi
(Apocalipsa 22:18, 19), dar este și o blasfemie clară.

8
 Acum puteți vedea ce fac oamenii pe care ei îi
numesc mari, „oameni cu experiență”? Aceste fapte fără
scrupule condamnă lauda lor că sunt oameni sfinți cei care
conduc Denominațiunea; iar mândria lor vorbind despre
milioanele de dolari pe care Denominațiunea le adună anual
de la săraci nu este nimic sfânt, dacă banii se cheltuiesc pentru
o astfel de lucrare. Ei trebuie să se pocăiască și să-și corecteze
greșelile pe care le trec ca fiind Adevăr, înainte de a-i putea
acuza conștiincioși pe ceilalți.
Dacă Ioan nu a putut vedea cu exactitate cum arătau
caii, atunci cum a putut vedea că toți peștii din mare au murit
(Apocalipsa 8: 9)? Și cu un precedent atât de înălțător de sine
pentru studierea Scripturilor, precum cel stabilit de Conferința
Generală, cum poate cineva să fie sigur că profeții au văzut în
mod corect toate viziunile lor? Nu vă dați seama că astfel de
interpretări nechibzuite și răsucite ale Scripturilor sunt de
origine satanică pentru a submina încrederea oamenilor în
profeți și a capacității lui Hristos de a revela și a înfățișa
corect Adevărul slujitorilor Săi? Luați în considerare cât de
vătămătoare e acuzația împotriva Inspirației, cât de
distrugătoare pentru suflet și hulă împotriva Duhului Sfânt,
care ne conduce în tot Adevărul! Și cât de respingător trebuie
să fie aceasta pentru Hristos, în special pentru că vine din
partea celor care pretind că-L slujesc! Acest lucru ar trebui să
fie suficient pentru a arăta că îngerul (slujbașii) laodiceenilor
este orb și gol și are nevoie de toate. Din dragoste pentru viața
ta și a altora, nu susține astfel de doctrine ale diavolului. Ele
sunt altceva decât Adevăr, orice altceva decât semne ale
Duhului Proorociei la lucru. Întrebați-vă când Turcia sau orice
altă națiune au avut vreodată 200.000.000 de călăreți! Și dacă
totuși vă întrebați de ce Dumnezeu a îngăduit ca erorile să se
strecoare în biserică, răspunsul este: astfel încât prin
încurajarea și propagarea lor, El să poată demasca lucrătorii
nelegiuirii și să dovedească laicilor că biserica Lui
9
este acum la fel de inundată de Diavol ca și biserica iudaică
din vremea lui Hristos, și astfel să-i trezească pe cei cinstiți și
să îi elibereze de autoamăgirea lor laodiceană, și deasemenea
de marea pedeapsă (Isaia 28: 13-15 ).

Puteți vedea acum motivul pentru care numele de

„hulă” este pe toate cele șapte capete ale fiarei ca un leopard
(Apocalipsa 13)? Și, dacă un cap simbolizează un sistem
religios, atunci toate trebuie să reprezinte același lucru, pentru
că toate sunt la fel, mai puțin cel care a avut rana de moarte, și
toate sunt pe fiară (lumea) în același timp, nu unul după altul .

În ceea ce privește acuzația lor că „Toiagul” învață că

biserica este Babilon, cereți-le să arate dovezi pentru astfel de
declarație. Dacă nu știu ce este Babilonul, atunci mai bine să
citească „Toiagul Păstorului”.

Este adevărat, biserica este biserica lui Dumnezeu,

dar cei care și-au asumat conducerea ei nu sunt mai buni decât
Sinedriul din zilele lui Hristos. Doar pentru că Dumnezeu are
dragoste supremă pentru biserica Sa, El a invadat-o astfel cu
Adevărul Său și, prin urmare, își revendică poporul Său tăind
astfel pe cei care o înrobesc în mod ilegal, învățându-i
doctrinele diavolului așa cum am văzut în acest studiu; și
împiedicându-i să intre în contact cu Adevărul Cerului pentru
acest timp de criză. Puteți vedea de ce Conferința Generală nu
mai este acum Vocea lui Dumnezeu pentru popor (Buletinul
Conferinței Generale, a 34-a sesiune, vol. 4, nr. 1, 3 aprilie
1901, pag. 25, Col. 1, 2- în engleză) decât era Sinedriul pentru
iudei în vremea lui Hristos? Dorința mea este să nu vă mai
înșelați crezând că „Toiagul Păstorului” dărâmă tot ce a
construit Dumnezeu. Acum să vedem:
10
 Cele Șapte Peceți
Laodiceenii învață că pecețile încep cu învierea lui
Hristos, care, după cum știți, a avut loc la aproximativ
șaptezeci de ani înainte ca Ioan Revelatorul să aibă viziunea
peceților. Să ascultăm acum ce spune Glasul Apocalipsei:
Apocalipsa 4: 1 – „După aceste lucruri, m-am uitat și iată
că o ușă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l
auzisem ca sunetul unei trâmbițe și care vorbea cu mine,
mi-a zis: „Suie-te aici, și-ți voi arăta ce are să se întâmple
după aceste lucruri!”
Glasul a vorbit cu emfază că lucrurile pe care Ioan
urma să le vadă nu au avut loc și nu aveau loc atunci, ci că
urmau să aibă loc mai târziu în trecerea timpului. Întrucât
acestea trebuiau să aibă loc după ce Ioan a avut viziunea
(după 96 D.C., nu în primul secol al erei creștine), atunci nu
este o blasfemie a învăța contrar celor spuse de Glas - să spui
că pecețile au început cu mai mult de trei decenii înainte să-i
fie arătate lui Ioan? Nu, așadar pecețile nu pot începe cu
Biserica Creștină. Pentru a afla Adevărul cu privire la ele,
citiți Tratatul nr. 15, „Celor Șapte Biserici”.
---------- 0-0-0 ----------
„Ce Cu Privire La Apocalipsa Doisprezece?”
Femeia îmbrăcată în soare simbolizează biserica de la
Cincizecime încoace, îmbrăcată cu Evanghelia (soarele) lui
Hristos?
Când balaurul a atacat-o pe femeie, ea era deja
îmbrăcată în soare, iar copilul ei, Domnul, nu s-a născut încă.
Aceasta fiind astfel, cum poate îmbrăcămintea ei în soare să
fie simbolism al Evangheliei lui Hristos și cum ar fi putut
reprezenta ea Biserica Creștină, fiindcă nici Evanghelia și nici
biserica nu existau atunci. Și cum poate să fie ea mama lui
Hristos înainte de a se naște biserica creștină? Prin urmare,
răspunsul este că ea nu poate fi de atunci.
11
 Așadar, teoria că femeia își are începutul la
Cincizecime, este la fel de ilogică ca și cum am spune că puiul
iese înainte de depunerea oului.
---------- 0-0-0 ----------

Uciderea din Ezechiel 9 are loc în lume sau în

biserică? Este vorba despre ultimele șapte plăgi sau este

Curățirea Bisericii?

Ezech. 9: 1, 4, 9 – „Apoi a strigat cu glas tare la urechile

mele: „Apropiați-vă, voi care trebuie să pedepsiți cetatea,
fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!”… Domnul i-a
zis: „Treci prin mijlocul cetății, prin mijlocul
Ierusalimului, și fă un semn pe fruntea oamenilor care
suspină și gem din pricina tuturor urâciunilor care se
săvârșesc acolo.”… El mi-a răspuns: „Nelegiuirea casei lui
Israel și Iuda este mare, peste măsură de mare! Țara este
plină de omoruri, și cetatea este plină de nedreptate; căci
ei zic: „Domnul a părăsit țara și Domnul nu vede nimic!”

Îngerii s-e ocupă de „cetate”, Ierusalim, nu de lume și

nici de Babilon. Chiar și un creștin cu totul neinformat știe că
termenii Ierusalim, Iuda și Israel, înseamnă biserica, și
niciodată nu implică „lumea”. Întotdeauna înseamnă biserica
și vor însemna mereu biserica, căci aceasta este semnificația
adevărată.
Uciderea din Ezechiel 9, în mod pozitiv, nu este
aceeași cu ultimele șapte plăgi (Apoc. 16), pentru că plăgile
cad peste Babilon, dar măcelul, peste Iuda și Ierusalim. Mai
mult decât atât, îngerii din Ezechiel 9
12
ucid pe oricine nu are semnul, dar plăgile nu-i ucid pe
niciunul. Distorsionând scrierile lui Moise, iudeii au încercat
să respingă învățăturile lui Hristos și este sigur că, dacă
laodiceenii continuă să distorsioneze scrierile sorei White în
încercarea de a respinge solia pentru astăzi, atunci sfârșitul lor
va fi și mai jalnic decât al iudeilor. În legătură cu ceea ce
spune ea despre Ezechiel 9 citiți Mărturii, Vol. 3, pag. 267;
Id., Vol. 5, pag. 211; de asemenea Tragedia Veacurilor, pag.
656, 657. Ezechiel nouă ne arată imaginea Judecata celor vii
în casa lui Dumnezeu (1 Pet. 4:17) - pecetluirea sfinților și
distrugerea celor răi în biserică.
----------- 0-0-0 ----------

Cred că am timp pentru o altă întrebare: această

întrebare este pusă în cinci părți și prin urmare așa voi
răspunde.

Întrebarea 1: „Profeția lui Naum prezice al doilea

război mondial sau un alt război?”

Pentru răspuns, să mergem direct la profeția lui

Naum.

Naum 2: 1 - „Nimicitorul pornește împotriva ta, Ninive;

păzește cetățuia! Ia seama la drum! Întărește-ți coapsele!
Adună-ți toată puterea!”

Naum prezice că cel care începe războiul,

„nimicitorul”, va fi bine pregătit înainte de începerea
războiului, dar puterea sa opusă, Asiria, nu va fi pregătită
decât după începerea războiului; adică după ce „nimicitorul”
vine în fața Asiriei, atunci Asiria se pregătește să-l înfrunte.

Atunci, ea își întărește coapsele și se întărește cu

„toată puterea”.

13
 Acum, din moment ce se știe că Marea Britanie și
Franța nu erau pregătite să lupte cu Hitler atunci când și-a
deschis armele împotriva lor și, în timp ce toți aliații au
început să se pregătească cu putere după ce Hitler a început să
nimicească, adevărul este la fel de limpede ca și cristalul că
„nimicitorul” este nimeni altul decât Hitler, cel care era
pregătit la începutul războiului, cel care a distrus chiar
Germania, Imperiul Britanic și multe alte țări. Prin urmare,
aliații trebuie să fie Asiria antitipică. Acesta este indiciul
numărul unu.

Pentru al doilea indiciu, vom citi despre mijloacele de

călătorie și de transport care se fac în ziua în care se fac
pregătirile de război și are loc războiul în sine.

Naum 2: 3, 4 – „… fulgeră carele de focul oțelului în ziua

sorocită pregătirii de luptă, și sulițele se
învârtesc. Duruiesc carele pe ulițe, se năpustesc unele
peste altele în piețe; parcă sunt niște făclii la vedere și
aleargă ca fulgerele.”

Aceste versete prezintă mijloacele de călătorie și de

transport din ziua în care se fac pregătirile pentru război și are
loc războiul. Întrucât cel de-al Doilea Război Mondial este
singurul război din istorie pentru care pregătirile descrise de
Naum au fost făcute și folosite în timp ce „carele” (traficul
vehiculelor) se deplasează cu viteză fără precedent, viteză ca
„fulgerul”, în timp ce traficul aerian și marin, în orașe și
drumuri provinciale (piețe și ulițe), „se năpustesc unele peste
altele”. Toate aceste semne ale timpului, marchează timpul în
care va avea loc acest război, nu lasă loc pentru îndoieli.
Toate acestea, în termeni perfecți, certifică faptul că Naum
prezice al doilea război mondial. Pentru un al treilea indiciu
vom citi:

14
Naum 1:15 – „Iată pe munți picioarele solului care
vestește pacea! Prăznuiește-ți sărbătorile, Iudo,
împlinește-ți juruințele! Căci cel rău nu va mai trece prin
mijlocul tău, este nimicit cu desăvârșire”

Aici ni se spune că, în timpul acestui război, cineva va

publica dezvăluiri inspirate ale Adevărului recent descoperit,
Adevărul Judecății celor vii, care va separa pentru totdeauna
grâul de neghina (Mat. 13:30 ), peștii buni de cei răi (Mat.
13:47, 48), oile de capre (Mat. 25:32) și fecioarele înțelepte de
cele neînțelepte (Mat. 25: 1-12). Aceștia niciodată „nu vor
mai trece prin biserică”, declară Scriptura, ci „sunt complet
tăiați” (KJV). Astfel îndemnând pe Iuda, biserica, să păzească
această sărbătoare de ispășire antitipică și să-și îndeplinească
jurământul față de Dumnezeu, pentru a fi găsită demnă de a
scăpa de judecățile lui Dumnezeu. De aceea, pledoaria lui
Dumnezeu pentru biserica Sa sună acum pe întreg pământul,
spunând: „Trezește-te, trezește-te! Îmbracă-te în podoaba
ta, Sioane! Pune-ți hainele de sărbătoare, Ierusalime,
cetate sfântă! Căci nu va mai intra în tine niciun om
netăiat împrejur sau necurat.” (Isaia 52: 1)

Cu aceste semne pozitive ale vremii, Inspirația

permite fiecărui individ să decidă singur dacă își va pune sau
nu încrederea în Glasul pe care Inspirația îl recomandă sau
într-un glas pe care ființele umane neinspirate îl recomandă.
De acum nu trebuie să existe nicio confuzie între oamenii
adevărați ai lui Dumnezeu. „... glasul străjerilor tăi răsună;
ei înalță glasul și strigă toți de veselie, căci văd cu ochii lor
cum Se întoarce Domnul în Sion.” (Isaia 52: 8.)
---------- 0-0-0 ----------

Întrebarea 2: „Cine spune Naum că va câștiga

războiul -„nimicitorul” sau „Asiria”?
Deși profeția lui Naum pune cel mai mult
15
accentul pe căderea Asiriei, totuși, declară că amândoi vor
pierde, pentru că despre „nimicitor”, Scriptura spune:

Naum 2: 5 – „El, împăratul Ninivei, își va aduce aminte de

vitejii lui (KJV), dar ei se poticnesc în mersul lor; aleargă
spre ziduri și se gătesc de apărare”

„El își aduce aminte de vitejii lui” implică faptul că

numărul de viteji - căpitani și generali ai săi și alți oameni
puternici, alături de buna lui armată - scade și, prin urmare,
nevoia de a număra din nou și deasemenea „vitejii lui” se vor
poticni în mersul lor; adică trebuie să comită un fel de eroare
în marșul lor spre victorie care va cauza căderea lui. Și tocmai
asta s-a întâmplat: armata lui Hitler s-a împiedicat purtând
război împotriva Rusiei în timp ce el se afla în război cu
Marea Britanie. Acest moment critic al carierei sale a fost cea
mai mare nebunie a lui Hitler. Anglia era pe punctul de a se
preda, dar armata germană s-a întors și a mers să lupte cu
Rusia! Și, de asemenea, căderea vitejilor săi fiind menționată
înainte de căderea Asiriei, profeția dezvăluie astfel că
„nimicitorul”, Hitler, trebuia să cadă mai întâi.
---------- 0-0-0 ----------

Întrebarea 3: „De ce i se dă lui Hitler titlul de

„nimicitor”?”
Ei bine, asta este tot ce a făcut Hitler. El a început să
distrugă chiar de la începutul războiului - nimeni nu a reușit să
stea împotriva lui și chiar după ce a dispărut, iar Germania s-a
predat, nimicirea a continuat și nu s-a oprit încă. Drept
urmare, întreaga lume este ruptă în bucăți, nu numai
geografic, ci și din punct de vedere politic, social și economic.
Imperiul Englez încă se clatină, iar „duruitul” neplăcut este
din ce în ce mai puternic cu fiecare zi ce trece. Prin urmare,
Hitler merită titlul de („distrugător”) în mai multe feluri.

16
 ---------- 0-0-0 ----------

Întrebarea 4: „Nu ne învață profeția lui Naum că

Asiria trebuie să cadă complet?”

Da, asta este ceea ce înțelegem că ne învață. Prin

urmare, în mod evident, atunci, profeția lui Naum a anunțat că
cel de-al doilea război mondial nu a fost încă finalizat. Lumea
însăși recunoaște că este așa și că aliații, cu excepția Rusiei,
nu au câștigat nimic, că ar fi fost mai bine să-i fi dat lui Hitler
o parte a Poloniei decât să lupte războiul și apoi să piardă în
Rusia nu numai o parte, dar întreaga Polonie și cu ea întreaga
Europă de Est. Ba mai mult, Rusia a devenit acum inamicul
lor mai mare decât Hitler. Au scăpat de Hitler, dar războiul
fierbinte nu a încetat niciodată complet, iar războiul a
continuat cu războiul rece. Toată lumea știe că războiul nu
este rezolvat și că pacea nu a venit, și că războiul poate să
izbucnească în orice zi.
---------- 0-0-0 ----------

Întrebarea 5: „Ce învață tratatele tale cu privire la

război?” - Tratatele nu spun multe. Ele nu spun cu siguranță
cine este „nimicitorul” și nici nu spun cu siguranță că al doilea
război mondial este războiul lui Naum. Și, în timp ce Tratatul
nr. 14, Pronostic de Război, spune că armata nimicitorului,
„totuși va cădea”, nu spune sigur a cărei armată va cădea mai
întâi. (Vezi Tratatul nr. 14, pag. 12, - comentarii despre Naum
2: 5.)
Tratatul Nr. 12, Lumea Ieri, Azi și Mâine, publicat cu
doi ani înainte de Tratatul nr. 14, spune, însă:

„Se pare că „corturile palatului său” ar trebui să

reprezinte sfințenie și că femeia care este călare pe fiară
(Apoc. 17: 3) denotă că

17
rezolvă problemele sociale, economice, politice și religioase
ale lumii, adevărul este clar că guvernele creștine actuale
trebuie să fie reorganizate și conduse de un lider ecleziastic -
nu de Hitler.”

Tratatele nu spun totul, dar ceea ce spun ele, spun

drept.

18
 Nr. 4

SINGURA PACE A MINȚII

ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DE DISCUTAT (Partea

II)

Cine sunt Laodiceenii?

Cine este Împăratul de Nord și Împăratul de Sud?

Este al Doilea Război Mondial în Daniel Unsprezece?

Păstrează timpul si energia.

TEXT DE V.T. HOUTEFF

SLUJITOR AL ADVENTIȘTILOR DE ZIUA A ȘAPTEA

DAVIDIENI

SABAT, 31 august 1946

CAPELA MT. CARMEL

WACO, TEXAS
 În această după-amiază am să răspund la întrebări
care au venit de la frații din biserica mamă. Dar, pe măsură ce
ascultați răspunsurile, vreau să luați în considerare faptul că și
noi am fost cândva în locul lor; de asemenea, eram laodiceeni
tipici; și ceea ce ei fac acum, noi de asemenea, făceam atunci.
Probabil, și noi la fel am pune la îndoială tot ceea ce nu
aveam parte; acționând și vorbind în același mod ca și ei. Ce
lucru groaznic și urât pentru un creștin să nu creadă nici
măcar spusele proprii ale Domnului către laodiceeni, dar și
noi, deasemenea credeam că nu avem nevoie de nimic, și că
toți ceilalți aveau nevoie de noi.

Știți că atunci nu am fost atât de deschiși la minte

cum suntem acum. Și atunci când doctrinele noastre au fost
puse la îndoială, și noi, ca și frații noștri, nu am dat cu
sinceritate și nepărtinire o ascultare corectă părerilor altora.

Când eram în locul lor, noi la fel în starea noastră de

căldicei, am apărat cu zel fiecare doctrină, chiar dacă

19
noi înșine nu eram în clar în unele dintre ele. Acest lucru l-am
făcut doar pentru că doctrinele învățate în biserică de către
frații noștri conducători, noi, probabil, credeam că sunt
corecte. La fel și noi, orbi ca și ei, am crezut sută la sută din
tot ceea ce am învățat în biserică, fără să considerăm că o
mare parte din acestea au venit prin oameni neinspirați.
Inspirați sau neinspirați nu am făcut nicio diferență, precum ei
nu fac nicio diferență azi. Noi, de asemenea, eram într-o
înșelăciune tristă și la fel ca ei, nu știam sau nu credeam, că
suntem ticăloși, nenorociți, săraci, orbi și goi, deși însuși
Domnul a spus aceasta! Apocalipsa 3: 14-18. Am continuat în
acea stare de spirit până când sulul s-a desfășurat. Apoi ni s-
au deschis ochii: am văzut atunci clar că doctrinele și
interpretările care nu au venit prin Inspirație erau doar
„concepții ale oamenilor”. Nici noi nu am văzut înainte că
Sabatul și biserica au fost transformate în instituții pentru a
pune obiective și pentru comerț de literatură, ceea ce
dezonorează pe Dumnezeu, jefuind pe săraci pentru a hrăni și
îmbrăca pe cei care păstrează întreaga biserică în cumplita și
trista înșelăciune laodiceană.

Așadar, privindu-i din acest unghi, nu eram într-o

stare mai bună decât cei mai buni dintre laodiceeni. Ceea ce
face diferența între noi și ei este că lumina ne-a luminat calea,
dar la ei încă nu a ajuns. Creditul pentru ceea ce am reușit să
facem în acest efort de redeșteptare și reformă nu este al
nostru, ci al lui Dumnezeu.

Răspunsul la prima întrebare din această după-amiază

ne duce la capitolul unsprezece din Daniel, pentru:

20
Identificarea Împăratului de Nord și Împăratului de Sud.

Întrebarea este: „Cine este Împăratul de nord și

Împăratul de sud în zilele noastre?” - Întrucât este datoria
noastră să-l sfințim pe Domnul Dumnezeu în inimile noastre
și să fim gata să dăm un răspuns corect la momentul potrivit
fiecărui om care ne cere socoteală de nădejdea care este în
noi, să citim:

Dan. 11: 40-43 – „La vremea sfârșitului, împăratul de la

miazăzi se va împunge cu el. Și împăratul de la
miazănoapte se va năpusti ca o furtună peste el, cu care și
călăreți, și cu multe corăbii; va înainta asupra țărilor lui,
se va revărsa ca un râu și le va îneca. Va intra și în țara
cea minunată, și zeci de mii vor cădea. Dar Edomul,
Moabul și fruntașii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna
lui. Își va întinde mâna peste felurite țări și nici țara
Egiptului nu va scăpa. Ci se va face stăpân pe vistieriile de
aur și de argint și pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului.
Libienii și etiopienii vor veni în alai după el.”

Disputa prezentată în aceste versete, care se petrece

între acești împărați, nu este înainte de timpul sfârșitului, nici
în perioada timpului sfârșitului, ci „la terminarea timpului”
(KJV). Observați că împăratul de sud, este cel care împinge
pe împăratul de nord, iar împăratul de nord este cel care va
câștiga războiul și va lua de la împăratul de sud țara cea
minunată (Palestina) și Egiptul, pe lângă alte țări care nu sunt
menționate cu numele. Aceste puncte, după cum am văzut
acum, sunt suficiente pentru a identifica perfect ambii
împărați, războiul și timpul conflictului. Cum războiul
urmează să înceapă la sfârșitul timpului, și cum împăratul de
sud este

21
pierdut, și prin urmare, țările cucerite trebuie să fie guvernate
de împăratul de nord în timpul sfârșitului. (Pentru studiu
detaliat despre Daniel unsprezece, citiți Tratatul nr. 12,
Lumea Ieri azi și Mâine, pag. 57-91.

Întrucât cei care au pus întrebările sunt de acord cu

noi că acum trăim în „timpul sfârșitului”, nu trebuie să
spunem mai multe cu privire la această fază a subiectului, dar
trebuie să ne spună ce putere, în acest moment, la sfârșitului
timpului, și-a adăugat „țara cea minunată” (Palestina), Egiptul
și alte țări la imperiul său. Răspunsul pe care îl poate oferi
oricine este că Marea Britanie a luat toate acestea de la Turcia
și le-a condus practic de atunci sub dominația ei. În mod
evident, în timpul sfârșitului, Marea Britanie este împăratul de
nord și Turcia este împăratul de sud. La fel de bine, și pentru
că Mahomedanismul a apărut inițial din sudul Mediteranei și a
inundat ținuturile de nord și le-a stăpânit până la sfârșitul
timpului. Apoi, toate au început să se schimbe și imperiul turc
a început să se micșoreze în timp ce britanicii au început să se
extindă.
Deoarece nu există nicio cale ca cineva să evite
adevărul subiectului, nu este nevoie de discuții suplimentare
despre acesta. Pentru un studiu detaliat despre Daniel
unsprezece, citiți ultima parte a Tratatului nr. 12. Lumea, Ieri,
Azi și Mâine.

Nu așteptați prea multe de la laodiceeni, pentru că știți

că este la fel de greu pentru ei să accepte Adevărul cum a fost
pentru majoritatea dintre noi când am fost în locul lor. De ce?
- Deoarece pentru majoritatea ființelor umane este greu a
spune, „suntem greșiți”. Doar câțiva pot da la o parte mândria
de opinie și își pot admite erorile. Tocmai din acest motiv,
Adevărul nou revelat nu este niciodată popular. Când
Adevărul pentru astăzi a ajuns la noi, l-am crezut nu pentru că
au făcut-o alții, ci pentru că noi
22
înșine am văzut clar. Să continuăm astfel, dar să fim răbdători,
toleranți și caritabili cu toți.
---------- 0-0-0 ----------

Următoarea întrebare pentru a da răspuns este:

„Este al doilea război mondial în profeția lui Daniel?”

Dan. 11:44, 45 – „Dar niște zvonuri venite de la răsărit și

de la miazănoapte îl vor înspăimânta, și atunci va porni cu
o mare mânie ca să prăpădească și să nimicească cu
desăvârșire pe mulți. Își va întinde corturile palatului său
între mare și muntele cel slăvit și sfânt. Apoi își va ajunge
sfârșitul, și nimeni nu-i va fi într-ajutor.”

În acest război particular, împăratul de nord va

distruge pe mulți, deoarece veștile neplăcute de la răsărit și de
la nord, ajung la urechile sale. Prin urmare, împăratul de sud
nu este implicat în aceasta.

Fiindcă Hitler și Rusia (puterile nordului) au început

al doilea războiul în Polonia, atunci Japonia (puterea estului) i
s-a alăturat și, din moment ce Turcia, împăratul de sud, s-a
menținut înafara conflictului, este foarte evident că războiul
lui Dan 11:44 este cel de-al Doilea Război Mondial în care
știrile menționate aici au implicat Anglia (împăratul de nord).
Al Doilea Război Mondial este, prin urmare, în mod pozitiv
războiul prevăzut în Dan. 11:44, 45, ultimul război din Daniel
unsprezece. Mai mult decât atât, faptul că până acum s-a
împlinit doar versetul 44, iar împăratul de nord încă nu a ajuns
la sfârșitul său, este o dovadă pozitivă că cel de-al Doilea
Război Mondial nu este încă de terminat, nu este încă pace și
nici un acord reciproc între națiuni, deși se presupune că
războiul a încetat la dispariția lui Hitler.
Afirmația: „El își va ajunge sfârșitul și nimeni nu-i
23
va veni în ajutor”, implică faptul că cineva l-a ajutat, iar
lumea știe că acest „cineva” a fost Statele Unite ale Americii.
Prin urmare, ne aflăm că trăim între versetele 44 și 45 din
Daniel unsprezece.

---------- 0-0-0 ----------

Următoarea noastră întrebare este:

„Când începe timpul sfârșitului?”

Să citim:

Dan. 11:35 – „Chiar și din cei înțelepți, mulți vor cădea, ca

să fie încercați, curățați și albiți, până la vremea
sfârșitului, căci sfârșitul nu va fi decât la vremea
hotărâtă.”

Aici observați că poporul lui Dumnezeu trebuia să

cadă, să fie persecutat, martirizat și încercat chiar (KJV) până
la vremea sfârșitului. Trebuiau să treacă prin încercări dure
pentru a fi curățați, încercați și albiți. Rețineți că această
curățire trebuia să continue „până la vremea sfârșitului” și că
împăratul de sud trebuia să împingă pe împăratul de nord „la
vremea sfârșitului”. Acum observați că prepoziția „până” este
urmată de prepoziția „la”, adică atunci când se termină
curățirea, începe împingerea împăratului. Aceste puncte au
fost explicate la începutul acestui studiu.

În măsura în care am reușit să găsesc, istoria învață că

martirajul a încetat în 1700 D. C. și că imperiul turc a început
să se diminueze în 1699. (Vezi harta nr. 10 a Tratatului 12,
Lumea Ieri, Azi și Mâine.) Prin urmare, timpul sfârșitului a
început la sfârșitul secolului al XVII-lea, timpul în care
martirajul a încetat, și timpul în care imperiului turc a început
să se dezintegreze.
24
 Ba mai mult, vorbind despre necazul în care au fost
martirizați milioane, Iisus a spus: „Îndată după acele zile de
necaz soarele se va întuneca…” Mat. 24:29. Ziua s-a întunecat
în 1780 D. C. Și în timp ce imperiul turc a continuat să se
diminueze, britanicii au continuat să se extindă. Aici se vede
că profeția coroborează perfect cu istoria. Acum învățați:

„Cum să folosiți bine timpul pierdut””

Sunteți conștienți de faptul că ni s-a încredințat o

mare lucrare de făcut și că trebuie făcută într-un timp foarte
scurt; și prin urmare, ar trebui să învățăm cum să transformăm
timpul pierdut într-o bună utilizare. Cineva a spus că, în
medie, mai mult de jumătate din viața și energia unui om sunt
risipite în vorbire inutilă și în a urmări pe alții ca o poliție.
Prin urmare, una dintre cele mai mari nevoi ale noastre este
aceea de a învăța cum să ne controlăm limbile noastre și de a
ne feri să ne amestecăm în problemele altora pentru a păstra
timpul și energia, pacea și integritatea.

Este bine să ne amintim și faptul că limbile noastre

ne-au fost date în scopul de a vorbi Adevărul lui Dumnezeu și
a-L lăuda pe El, iar energiile noastre pentru a vesti Adevărul
Său și pentru a binecuvânta pe poporul Său. Să vorbim și să
lucrăm pentru aceste principii născute din cer. Dacă
întâmplător vedeți sau să auziți că cineva face ceva care nu
este în conformitate cu cel mai bun criteriu al vostru și nu este
potrivit pentru un creștin să facă și dacă credeți că îl puteți
ajuta, atunci nu faceți din voi un purtător de povești spunând
aceasta la alții, ci mai degrabă vorbiți cu cel vinovat.

Nu deveniți un criteriu pentru nimeni și nu vă

impuneți ideile nimănui, ci vouă înșivă. Nu este de datoria
cuiva să acționeze ca un agent de poliție asupra altuia.

25
Înțelegeți că nimeni nu este obligat să se supună la
standardele și maximele nimănui. Ascultați ce spune
Inspirația: „Cine ești tu, care judeci pe robul altuia? Dacă stă
în picioare sau cade, este treaba stăpânului său; totuși va sta în
picioare, căci Domnul are putere ca să-l întărească pentru ca
să stea.” (Rom. 14: 4), dar dacă tu nu ești capabil să faci
nimic, atunci de ce să încerci!
Nu vă faceți dușmani cu limbile voastre. Faceți-vă
prieteni. Și nu aveți sensibilitatea în vârfurile degetului (nu vă
deranjați cu ușurință). Dacă o faceți, voi înșivă veți simți
pierderea prietenilor, a bucuriei sociale și a oportunității și
privilegiului de a câștiga suflete pentru Hristos. Nu încheiați
ziua fără a înregistra niciun credit pe pagina voastră de
evidență în cartea cerului. Nici să nu interpretați greșit
motivele altor persoane. Încercați să vedeți și să interpretați
totul în modul cel mai corect posibil, dați șanse tuturor.
Vedeți binele în toată lumea și închideți ochii față rău.

Conversațiile voastre să fie pe tema promovării

Adevărului lui Dumnezeu pentru ziua respectivă. Aceasta vă
va ține limba ocupată vorbind despre ceva profitabil și
lăudabil. Meditați și studiați, și când vorbiți de religie, în
niciun caz să nu plictisiți pe cei ce ascultă. Continuați discuția
numai în măsura în care ascultătorii voștri arată interes - „Să
nu dați câinilor lucrurile sfinte și nu aruncați
mărgăritarele voastre înainte porcilor, ca nu cumva să le
calce în picioare și să se întoarcă să vă rupă.” Mat. 7: 6

Limbile sunt greu de controlat și urechile sunt mereu

nerăbdătoare să asculte. Prin urmare, este mai bine dacă
vizitați mai puțin. Multe vizite sunt doar o pierdere de timp și
o ispită de a discuta paiul din ochii celorlalți și de a trece cu
vederea bârna care este în propriul vostru ochi.

Ori de câte ori sunteți singuri, puteți face ceva.

26
Puteți dar să lucrați sau să studiați. Însă, atunci când vă
întâlniți cu alții, șansele sunt să nu faceți nimic altceva decât
să vă faceți rău vouă înșivă și celorlalți. Acum este momentul
să studiați și să învățați Adevărul pentru acest timp, pentru a
ști cum să dați un studiu și cum să răspundeți la întrebări într-
un mod simplu, fără a fi nevoie să intrați în multă istorie sau
biografie. Și dacă sunteți hotărâți să umblați zilnic cu
Dumnezeu și să studiați voința Lui cu privire la propriile
voastre îndatoriri, nu la îndatoririle altora, veți găsi o mulțime
de căi care să vă mențină ocupați și feriți de rău.

Amintiți-vă, de asemenea, că sunteți candidați la

primele roade, pentru a fi, fie unul cu, sau nunul dintre cei
144.000, și că nu trebuie să se găsească minciună în gurile
voastre (Apocalipsa 14: 5).

Măsurați-vă cuvintele după regula de aur. Dacă veți

face celorlalți ceea ce v-ar place ca ei să vă facă, veți avea mai
puține probleme, o mai mare bucurie în viață, mulți prieteni în
jurul vostru și mulți snopi pentru Grânarul Ceresc.

***

Aceste mici seminarii, fără nici un cost, sunt de o

valoare inapreciabilă pentru voi. Citiți-le și păstrați-le în
biblioteca voastră, deoarece cu siguranță va veni timpul când
veți fi mulțumitori pentru că ați păstrat aceste copii. Dacă
doriți să le oferiți și prietenilor voștri sau fraților adventiști,
puteți cere copii extra sau să trimiteți numele și adresele la
lista noastră de trimiteri.

27
 Nr. 5

SINGURA PACE A MINȚII

CE VA FI ÎN ULTIMELE ZILE?

TEXT DE V.T. HOUTEFF,

SLUJITOR AL ADVENTISTILOR DE ZIUA A ȘAPTEA

DAVIDIENI

SABAT, 7 SEPTEMBRIE 1946

CAPELA MT. CARMEL

WACO, TEXAS
 TEXT PENTRU RUGĂCIUNE

Înainte de a ne ruga și de a intra în studiu biblic, voi

citi din Cugetări de pe Muntele Fericirilor, începând cu
primul paragraf de la pagina 151 (102). Capitolul se bazează
pe Rugăciunea Tatăl Nostru.
C.M.F. pag. 151, 152 (102) – „Rugăciunea
domnească a fost dată de două ori de Mântuitorul, prima
dată mulțimii, în Predica de pe Munte, și a doua oară, la
câteva luni după aceea, numai ucenicilor. Ucenicii
plecaseră pentru scurtă vreme de lângă Domnul, iar la
întoarcere L-au găsit cufundat în comuniune cu Dumnezeu.
Fără să țină seama de prezența lor, El continua să Se roage
cu voce tare. Fața Mântuitorului era luminată de o
strălucire cerească. El părea a fi chiar în prezența Celui
nevăzut, iar în cuvintele Sale era o putere vie, deoarece
vorbea cu Dumnezeu.”
„Inimile ucenicilor care ascultau erau adânc
mișcate. Ei au observat cât de des petrecea El ore lungi în
singurătate, în comuniune cu Tatăl Său. El Își petrecea
zilele, slujind mulțimilor care se îngrămădeau în jurul Lui și
dezvăluind gândurile perfide ale rabinilor. Munca aceasta
neîncetată Îl istovea adesea așa de mult, încât mama și frații
Săi, și chiar ucenicii Săi, se temeau că-și va primejdui
viața.”
De ce se temeau ei? Ei se temeau că Isus face prea
multe lucruri și dacă El continua să-și depășească puterea, El
nu va trăi mult. Erau siguri că în curând se va îmbolnăvi și va
muri.
Temerile lor s-au dovedit? - Nu. S-a întâmplat opusul
a ceea ce se temeau ei. Ce l-a făcut egal cu sarcina Sa? Nu
rugăciunea? Dacă Isus a primit suficientă putere în rugăciune
pentru a-și îndeplini îndatoririle Sale zilnice, de ce nu putem
și noi? Să îngenunchiem și să ne rugăm pentru aceasta.
2
 CE VA FI ÎN ULTIMELE ZILE

Studiul nostru pentru această după-amiază este din

Isaia, capitolul trei. Dar, deoarece istoria sau profeția acestui
capitol începe în capitolul anterior, nu putem studia în mod
profitabil capitolul al treilea independent de al doilea. Nimeni
începând să studieze un subiect de la mijloc, fiind progresiv
sau regresiv, nu poate învăța continuitatea acestuia și să știe
despre ce este vorba. Dacă cineva trebuie să învețe întregul
adevăr al unui subiect, el trebuie să-l studieze în întregime.
Câinii și pisicile, nu ființele umane civilizate, încep să
mănânce felia de prăjitură din centru spre exterior. Noi ca
ființe umane inteligente, ca oameni ai lui Dumnezeu, ar trebui
să mâncăm prăjitura în mod corect.

De unde știu că subiectul profetic din capitolul trei

începe în capitolul doi? - Primul cuvânt al capitolului trei,
prepoziția „pentru că” (KJV), subliniază faptul că ceva este
înainte. Pentru continuitatea sarcinii Inspirației și, de
asemenea, pentru a obține fundalul subiectului, suntem
obligați să începem studiul nostru de la versetul cu care chiar
Isaia a fost condus la începerea profeției:

Is. 2: 1 - „Prorocia lui Isaia, fiul lui Amoț, asupra lui Iuda
și asupra Ierusalimului.” Ce i s-a poruncit lui Isaia să
dezvăluie? - Lucruri privitoare la

3
Iuda și Ierusalim, biserica. Trebuie să cunoaștem însă
generația exactă a acelui popor, pentru că dacă profeția este cu
privire la generația noastră, atunci ar avea o însemnătate mai
mare pentru noi. Învățăturile ei vor fi apoi adaptate în special
nevoilor noastre prezente și grave - vor fi „hrană la vreme
potrivită”. Tocmai din acest motiv, trebuie să aflăm cine este
poporul căruia i se adresează Inspirația. Să citim:

Is. 2: 2 - „Se va întâmpla în scurgerea vremurilor (în

ultimele zile KJV) că muntele Casei Domnului va fi
întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra
dealurilor, și toate neamurile se vor îngrămădi spre el.”

Nu un om, nu un popor sau o națiune, ci Domnul

Însuși declară aceasta. Profetului i s-au arătat lucruri
referitoare la casa Domnului (biserica), „în ultimele zile” - nu
în zilele lui Isaia. Afirmația „ultimele zile”, în sine, ne
conduce la „vremea sfârșitului”. Așa cum ni s-a demonstrat
Sabatul trecut, timpul sfârșitului a început în secolul al XVIII-
lea, atunci evident, aici este timpul pentru ca această
minunăție a veacurilor să aibă loc.

Is. 2: 3 – „Popoarele se vor duce cu grămada la el și vor

zice: „Veniți să ne suim la muntele Domnului, la Casa
Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui, și să
umblăm pe cărările Lui.” Căci din Sion va ieși Legea, și
din Ierusalim, cuvântul Domnului.”

Deoarece nu a avut loc încă o astfel de adunare, așa

cum este prevăzută aici, este extrem de evident faptul că
evenimentul este încă viitor.

În urmă cu câțiva ani, în interesul meu de a ști despre

Isaia 2, am întrebat despre acestea un predicator bine
informat, care de asemenea era și
4
un vorbitor elocvent. El a răspuns cât se poate de puternic,
spunând: „Aceasta nu se va împlini niciodată”. În acel timp eu
nu știam și răspunsul lui la întrebarea mea nu m-a ajutat într-
un fel sau altul, dar acum, când sulul s-a desfășurat,
Dumnezeu Însuși declară că, Cuvântul Său nu eșuează
niciodată, iar în El trebuie să avem încredere, pentru că dacă
această profeție nu poate să se împlinească, atunci ce
asigurare avem că vreuna dintre profeții se va împlini?

Ba mai mult, dacă această profeție nu se va împlini,

prin urmare, nici lucrarea Evangheliei nu va fi terminată,
deoarece această profeție spune modul în care lucrarea trebuie
să fie terminată - în timpul judecății celor vii, Legea
Domnului va ieși din Sion și Cuvântul Domnului din
Ierusalim - nu din Takoma Park, nici din Centrul Muntele
Carmel și nici din alt loc.

După ce lucrarea de judecată din casa lui Dumnezeu

(1 Petru 4:17) este finalizată și cei 144.000 de slujitori fără
pată ai lui Dumnezeu, cel dintâi rod (Apocalipsa 14: 4) își iau
posturile înalte și distinse cu Mielul pe Muntele Sionului
(Apocalipsa 14: 1), începe apoi adunarea celui de-al doilea
rod. În sfârșit, ochii lumii se vor deschide in fața situației și pe
măsură ce o națiune invită o altă națiune, lucrarea Evangheliei
se va accelera intens. Mulți vor spune atunci: „„Veniți să ne
suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui
Iacov, ca să ne învețe căile Lui, și să umblăm pe cărările
Lui.” Toți profeții au vorbit despre acest mare și minunat
eveniment, dar din cauza timpului, voi citi doar dintr-un
singur capitol - Zaharia 2.
„El i-a zis: Aleargă de vorbește tânărului acestuia și spune-i:
Ierusalimul va fi o cetate deschisă, din pricina mulțimii
oamenilor și vitelor care vor fi în mijlocul lui; Eu însumi – zice
Domnul – voi fi un zid de foc de jur împrejurul lui
5
și voi fi slava lui în mijlocul lui!... Strigă de veselie și
bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin și voi locui în
mijlocul tău, zice Domnul. Multe neamuri se vor alipi de
Domnul, în ziua aceea, și vor fi poporul Meu. Eu voi locui
în mijlocul tău, și vei ști că Domnul oștirilor M-a trimis la
tine. Domnul va lua în stăpânire pe Iuda, ca partea Lui de
moștenire în pământul sfânt, și va alege iarăși
Ierusalimul. Orice făptură să tacă înaintea Domnului, căci
El S-a și sculat din locașul Lui cel sfânt!” Zaharia 2: 4, 5,
10-13.

Is. 2: 4 - „El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî

între un mare număr de popoare; așa încât din săbiile lor
își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor cosoare; niciun
popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia și nu vor
mai învăța războiul.”

Nu națiunile, ci Inspirația Însăși declară că în ziua în

care Dumnezeu judecă pe cei vii, atunci acele națiuni care
merg pe muntele (biserica purificată, Împărăția) Domnului,
„din săbiile lor își vor făuri fiare de plug, și din sulițele lor
cosoare; niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia
și nu vor mai învăța războiul.”. Totuși. națiunile care nu
acceptă „mustrarea” Domnului, în ziua aceea, se vor ridica cu
nebunie împotriva „muntelui” Domnului, așa cum prezice
profetul Ioel, spunând:

„Vestiți aceste lucruri printre neamuri: pregătiți războiul!

Treziți pe viteji! Să se apropie și să se suie toți oamenii de
război! Fiarele plugurilor voastre prefaceți-le în săbii, și
cosoarele, în sulițe! Cel slab să zică: „Sunt tare!” Grăbiți-
vă și veniți, toate neamurile dimprejur, și strângeți-vă!
Acolo coboară, Doamne, pe vitejii Tăi! „Să se scoale
neamurile și să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi
ședea să judec toate neamurile dimprejur.” Ioel 3: 9-12.
6
 Fiindcă Inspirația a dedicat aceste publicații anunțării
acestui eveniment, cel mai important în legătură cu
Evanghelia - punctul culminant și triumful acesteia, separarea
celor buni de cei răi (Mat. 13:30, 47, 48), caprele de oi (Mat.
25:32); și așezarea muntelui casei Domnului; prin urmare, nu
se poate scăpa de concluzia că aceste capitole din Isaia au fost
scrise în mod special pentru biserica de astăzi. Acum fiind că
suntem precursorii acestui mare și glorios eveniment, trebuie
să acordăm atenție deosebită la ceea ce au de spus aceste
capitole. Aceasta trebuie să facem dacă trebuie să pregătim
calea Domnului (Mat. 3: 3; Isaia 4: 3-5). Se vede în mod clar
că acest mesaj către biserică, trebuie să-și pregătească
membrii pentru Judecată înainte de a începe „ziua cea mare și
înfricoșată a Domnului” (Mal. 4: 5). Tocmai din acest motiv
Scripturile sunt revelate în acest timp. Să ascultăm acum
rugămintea Domnului.

Is. 2: 5 - „Veniți, casă a lui Iacov, să umblăm în lumina

Domnului!”

Deoarece biserica are mare nevoie de această lumină,

lumina care acum luminează Ziua Judecății, Domnul face
apelul anterior către „casa lui Iacov” antitipică, casa în care
rămân cei 144.000 de Iacobiți, descendenți din cele 12
seminții ale lui Israel, care în decursul veacurilor au fost
asimilate de națiunile neamurilor și astfel și-au pierdut
identitatea rasială.

Preocuparea Domnului, ca biserica să umble în

lumina Lui (în lumina Inspirației de astăzi) implică cu
siguranță faptul că ea acum nu umblă în lumina Sa; iar
porunca Lui, care se găsește în ultimul verset al acestui capitol
din Isaia, relevă în mod clar faptul că ea umblă în scânteile
oamenilor neinspirați. Prin urmare, Domnul poruncește:

7
Is. 2:22 – „Nu vă mai încredeți, dar, în om, în ale cărui
nări nu este decât suflare: căci ce preț are el?”

Motivul pentru care membrii ar trebui să înceteze

imediat de a urma pe oameni este spus în următoarele versete:

Is. 3: 1-4 – „Domnul Dumnezeul oștirilor va lua din

Ierusalim și din Iuda orice sprijin și orice mijloc de trai,
orice izvor de pâine și orice izvor de apă, pe viteaz și pe
omul de război, pe judecător și pe proroc, pe ghicitor și pe
bătrân, pe căpetenia peste cincizeci și pe dregător, pe
sfetnic, pe meșteșugarul ales și pe vrăjitorul iscusit. Le voi
da băieți drept căpetenii – zice Domnul – și niște copii vor
stăpâni peste ei.”

De mai bine de un secol, noi, ca adventiști de ziua a

șaptea, predicăm lucrarea Judecății celor morți și ar trebui să
vedem acum cu ușurință că atunci când începe Judecata celor
vii, aceasta va despărți pe sfinți de păcătoși - grâul de neghina
(Matei 13:30), peștii buni de peștii răi (Mat. 13:47, 48), oile
de capre (Mat. 25: 32-46), fecioarele înțelepte de cele
neînțelepte ( Matei 25: 1-13).

Prin urmare, în mod clar, Isaia 3: 1-4 dezvăluie faptul

că, printre cei care se află pierduți, se numără unii dintre
oamenii puternici, bărbați de război, judecători și profeți
(profesori de religie), prudenți și bătrâni, căpitani și onorabili,
consilieri și meșteri excelenți și oratori elocvenți și că
Dumnezeu nu are respect față de persoane, ci doar de păcătoși
penitenți; El nu este dependent de așa-numiții oameni mari.

Cei care s-au înălțat pe ei înșiși și care au determinat

astfel pe poporul Său să urmeze oamenii învățați în loc de
Inspirație și Adevărul progresiv al Domnului,

8
toți vor fi luați ca pleava!

Frații care de ani de zile predică Judecata celor morți

au devenit orbi și neînțelepți din punct de vedere spiritual, nici
măcar nu așteaptă o solie a Judecății celor vii și spun cu
dispreț: „aceste profeții nu se vor împlini niciodată!” Acum
este momentul ca ei să se gândească la această lumină
împreună cu afirmația: „În ultima și solemna lucrare, puțini
oameni mari vor fi angajați în ea.” - Mărturii, vol. 5, pag. 80.

Să revenim la capitolul 2.

Is. 2: 6 - „Căci ai părăsit pe poporul Tău, pe casa lui

Iacov, (oamenii care determină poporul să-i urmeze pe ei)
pentru că sunt plini de idolii răsăritului și dedați la
vrăjitorie ca filistenii, și se unesc cu fiii străinilor.”

În timpul când marele seceriș descris aici este pe

punctul de se împlini, pretinsul Său popor, declară El, se
complace între neconvertiți și sunt acuzați de a fi ghicitori în a
explica abil Adevărul revelat al lui Dumnezeu pentru acest
ceas, în loc să-l preamărească și să-l proclame.

Is. 2: 7 - „Țara lor este plină de argint și de aur, și

comorile lor n-au sfârșit; țara este plină de cai, și carele
lor sunt fără număr.”

Casa lui Iacov despre care Dumnezeu vorbește aici

este din nou identificată prin faptul că locuiește într-o țară
plină de argint, de aur și de cară, încât nu se pot număra.
Deoarece nu este altă țară

9
în toată lumea lui Dumnezeu care să fie la fel de bogată cu
argint, aur și trafic de vehicule cu motor, precum este acest
pământ al Statelor Unite ale Americii, foarte evident America,
țara unde se află Sediile Generale ale Evangheliei, este țara la
care Dumnezeu Se referă. Prin urmare, frate, soră, El vorbește
într-un mod special cu tine și cu mine, cu întreaga
denominațiune și în mod special cu Conferința Generală (casa
lui Iacov), prin adevărul nou descoperit și într-un limbaj
inconfundabil. Vei împlini tu, voi împlini eu cu bucurie
dorințelor Domnului? Aceasta este marea întrebare din fața
noastră. În curând va începe Judecata și trebuie să ne
asigurăm că vor rezista înaintea Sa cazurile noastre.

Is. 2: 8 - „Dar țara lor este plină și de idoli, (declară

Domnul), căci se închină înaintea lucrării mâinilor lor,
înaintea lucrurilor făcute de degetele lor.”

El declară de asemenea că țara din care se trimite

Evanghelia este plină de idoli, făcuți de propriile lor mâini;
adică ei sunt mândri de idolatria lor și de împlinirile lor și se
închină ca și cum ar fi Dumnezeul lor. Atât cei mici, cât și cei
mari practică ipocrizia. Nu-i voi ierta, exclamă El, decât dacă
se pocăiesc.

Is. 2:10 - „Intră în stânci și ascunde-te în țărână, de frica

Domnului și de strălucirea măreției Lui!”

Aici ni se spune clar că păcătoșii se vor găsi în cele

din urmă nepregătiți pentru marea și înfricoșata zi a Domnului
și că atunci când Dumnezeu își va manifesta puterea Sa, ei vor
fi cu adevărat îngroziți. Vor alerga ca nebuni la stânci și la
munți pentru a se ascunde. Evenimentul acestui verset se
desfășoară paralel cu cel al Apocalipsa:

10
 „Împărații pământului, domnitorii, căpitanii
oștilor, cei bogați și cei puternici, toți robii și toți oamenii
slobozi s-au ascuns în peșteri și în stâncile munților. Și
ziceau munților și stâncilor: „Cădeți peste noi și
ascundeți-ne de fața Celui ce șade pe scaunul de domnie și
de mânia Mielului; căci a venit ziua cea mare a mâniei
Lui, și cine poate sta în picioare?” Apocalipsa 6: 15-17.

Foarte evident, profeția din Isaia se împlinește în

timpul celei de-a șasea pecete, timpul în care Domnul stă pe
Tronul Slavii Sale, nu pe nori, tronul în fața căruia se adună
toate națiunile, de unde începe lucrarea Judecății: separarea
are loc, sfinții (oile) sunt apoi puși la dreapta Lui și păcătoșii
(caprele) la stânga Lui (Mat. 25:33). Profetul Ioel declară ziua
în aceste cuvinte:

„Puneți mâna pe seceră, căci secerișul este copt!

Veniți și călcați cu picioarele, căci linurile sunt pline, și
tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor!” Vin
grămezi-grămezi în valea judecății, căci ziua Domnului
este aproape, în valea judecății. Soarele și luna se
întunecă, și stelele își pierd strălucirea. Domnul răcnește
din Sion, glasul Lui răsună din Ierusalim, de se zguduie
cerurile și pământul. Dar Domnul este scăparea poporului
Său și ocrotirea copiilor lui Israel.” Ioel 3: 13-16.

Este timpul în care se va spune:

„Păcătoșii sunt îngroziți în Sion; un tremur a apucat pe

cei nelegiuiți care zic: „Cine din noi va putea să rămână
lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână
lângă niște flăcări veșnice?” Cel ce umblă în neprihănire
11
și vorbește fără vicleșug, cel ce nesocotește un câștig scos
prin stoarcere, cel ce își trage mâinile înapoi ca să nu
primească mită, cel ce își astupă urechea să n-audă
cuvinte setoase de sânge și își leagă ochii ca să nu vadă
răul, acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi
locul lui de scăpare; i se va da pâine, și apa nu-i va lipsi.
Niciun locuitor nu zice: „Sunt bolnav!” Poporul
Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.” Isaia 33:
14-16, 24.

Păcătoșii din Sion vor fi primii care vor plânge la

stânci și la munți, apoi vestirea zilei celei mari și înfricoșate a
Domnului va ajunge în toate părțile spunând: „Voi cei de
departe, ascultați ce am făcut! Și voi cei de aproape, vedeți
puterea Mea!” Is. 33:13.

Acum este momentul să renunțăm la a ne înșela pe

noi înșine, să ne decidem să slujim Domnului din toată inima
și să-I slujim numai Lui.

De unde știu că ziua cea mare a Domnului este chiar

la uși? - O știu pentru că anunțul acesteia este deja aici și
pentru că solia sigilării prezisă în capitolul nouă din Ezechiel,
lucrarea Judecății, își face deja drum în toată lumea
adventistă. O știu de asemenea și pentru că materialul pentru
gloria care urmează imediat după aceea (materialul care va
lumina pământul cu slava îngerului, Marea Strigare -
Apocalipsa 18: 1) este pregătit și așteaptă.

Și ce se întâmplă atunci? - strigarea iese către întreaga

stăpânire a Babilonului, spunând: „Ieși din mijlocul ei,
poporul Meu, ca să nu fii părtași la păcatele ei și să nu fiți
loviți cu urgiile ei”. Apocalipsa 18: 4. Poporul lui Dumnezeu
iese din Babilon pentru a se alătura bisericii Sale purificate

12
biserica fără păcat, slujitorii Săi fără pată, 144.000, cel dintâi
rod al muntelui casei Domnului.

Atunci se va întâmpla că din toate națiunile sfinții vor merge

la ea. „Căci iată, întunericul acoperă pământul, și negură
mare, popoarele; dar peste tine răsare Domnul, (Biserica
purificată, Muntele Domnului), și slava Lui se arată peste
tine. Neamuri vor umbla în lumina ta, și împărați, în
strălucirea razelor tale. Ridică-ți ochii împrejur și
privește: toți se strâng și vin spre tine! Fiii tăi vin de
departe, și fiicele tale sunt purtate pe brațe. Când vei
vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie și îți va bate
inima și se va lărgi, căci bogățiile mării se vor întoarce
spre tine, și vistieriile neamurilor vor veni la tine. Vei fi
acoperit de o mulțime de cămile, de dromaderi din
Madian și Efa; vor veni toți din Seba aducând aur și
tămâie și vor vesti laudele Domnului. Toate turmele
Chedarului se vor aduna la tine, berbecii din Nebaiot vor
fi în slujba ta; se vor sui pe altarul Meu ca jertfă plăcută
Mie, și Casa slavei Mele o voi face și mai slăvită. Cine sunt
aceia care zboară ca niște nori, ca niște porumbei spre
porumbarul lor? Căci, pe Mine Mă așteaptă ostroavele, și
corăbiile din Tarsis sunt în frunte ca să aducă înapoi de
departe pe copiii tăi, cu argintul și aurul lor, pentru
Numele Domnului Dumnezeului tău, pentru Numele
Sfântului lui Israel, care te proslăvește. Străinii îți vor zidi
zidurile, și împărații lor îți vor sluji; căci te-am lovit în
mânia Mea, dar în îndurarea Mea am milă de tine. Porțile
tale vor sta veșnic deschise, nu vor fi închise nici zi nici
noapte, ca să lase să intre la tine bogăția neamurilor și
împărații lor cu alaiul lor.” Isaia 60: 2-11.

Atunci se va întâmpla aceasta

13
Is. 2:11 - „Omul va trebui să-și plece în jos privirea
semeață, și îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va
fi înălțat în ziua aceea.”

Omul se înalță de mult timp pe sine; atât de mult, încât,

probabil, există doar câțiva creștini pe lume care urmează cu
adevărat „lumina Domnului”. Majoritatea urmează scânteile
oamenilor, urmând interpretările neinspirate ale Scripturilor, -
concepții ale oamenilor, oameni care batjocoresc ideea
Inspirației; ei nu văd nevoia de mai mult Adevăr sau de
profeți, deși știu foarte bine că singurul Adevăr care a venit
vreodată a fost prin slujitorii aleși ai lui Dumnezeu. Chiar și
credincioșii Adevărului actuali nu s-au trezit încă pe deplin la
această revelație uimitoare, mulți dintre ei sunt duși de orice
vânt de învățătură, o mare parte din aceștia fiind creați de
impostori precum Core, Datan și Abiram (Num. 16: 9-11)
râvnind slujba lui Moise - uzurpatori al Tronului Inspirației –
formând partide, unii pentru Pavel și alții pentru Apolo, să
zicem așa! Ochiul Inspirației care se concentrează în ziua
aceasta și în solie dezvăluie că o mare parte din această
înșelăciune este rezultatul a ceea ce descrie Duhul, o ipocrizie
fățarnică, spunând: „Fiul omului! Copiii poporului tău
vorbesc de tine pe lângă ziduri și pe la ușile caselor și zic
unul altuia, fiecare fratelui său: „Veniți, dar, și ascultați
care este cuvântul ieșit de la Domnul!” Și vin cu grămada
la tine, stau înaintea ta ca popor al Meu, ascultă cuvintele
tale, dar nu le împlinesc, căci cu gura vorbesc dulce de tot,
dar cu inima umblă tot după poftele lor. Iată că tu ești
pentru ei ca un cântăreț plăcut cu un glas frumos și iscusit
la cântare pe corzi. Ei îți ascultă cuvintele, dar nu le
împlinesc deloc. Când se vor întâmpla însă aceste lucruri –
și iată că se întâmplă! – vor ști că

14
era un proroc în mijlocul lor.” Ezechiel 33: 30-33. Trebuie
să fim împlinitori ai Cuvântului nu doar ascultători.

Is. 2:12, 13, 15, 16 - „Căci este o zi a Domnului oștirilor

împotriva oricărui om mândru și trufaș, împotriva oricui
se înalță, ca să fie plecat; împotriva tuturor cedrilor înalți
și falnici ai Libanului și împotriva tuturor stejarilor
Basanului… împotriva tuturor turnurilor înalte și
împotriva tuturor zidurilor întărite; împotriva tuturor
corăbiilor din Tarsis și împotriva tuturor lucrurilor
plăcute la vedere.”

Acestea sunt, desigur, expresii figurative, care se

referă la bărbați mândri și autosuficienți, care în ochii
oamenilor sunt ca cedrii Libanului și ca stejarii din Basan.

Is. 2: 17-20 – „ Mândria omului va fi smerită, și trufia

oamenilor va fi plecată; numai Domnul va fi înălțat în ziua
aceea. Toți idolii vor pieri. Oamenii vor intra în peșterile
stâncilor și în crăpăturile pământului, de frica Domnului
și de strălucirea măreției Lui, când Se va scula să
îngrozească pământul. În ziua aceea, oamenii își vor
arunca idolii de argint și idolii de aur pe care și-i făcuseră
ca să se închine la ei, îi vor arunca la șobolani și la lilieci.”

Care sunt idolii ce trebuie desființați? - Idolii care

umblă. Prin urmare, ei sunt oameni pe care poporul îi
idolatrizează. Ei și cei care îi idolatrizează vor alerga în
„crăpăturile stâncilor și în peșterile pământului”. Numai cei
care alungă idolii vor fi cruțați. În aceste versete sunt
menționați trei feluri de idoli: (1) cei făcuți de mâinilor
oamenilor, (2) oamenii care sunt venerați, (3) aurul și argintul
căruia i se închină. Aceștia vor fi desființați, nu vor mai exista
idoli.
15
Ei și închinătorii lor:

Is. 2:21 - „Și vor intra în găurile stâncilor și în crăpăturile

pietrelor, de frica Domnului și de strălucirea măreției Lui,
când Se va scula să îngrozească pământul.”

Dacă acum nu aruncăm de bună voie toți idolii noștri,

vom fi nevoiți să-i aruncăm mai târziu, dar la ce ne va folosi
atunci?

Is. 3: 1 - „Pentru că Domnul Dumnezeul oștirilor va lua

din Ierusalim și din Iuda orice sprijin și orice mijloc de
trai, orice izvor de pâine și orice izvor de apă.” KJV

Este aproape timpul când păcătoșii din Ierusalim și

din Iuda - oamenii de la Conferința Generală și întreaga
biserică, nu vor avea nici o picătură de apă de băut și nici o
îmbucătură de mâncare. Cine se numără printre ei?

Is. 3: 2-4 - „Pe viteaz și pe omul de război, pe judecător și

pe proroc, pe ghicitor și pe bătrân, pe căpetenia peste
cincizeci și pe dregător, pe sfetnic, pe meșteșugarul ales și
pe vrăjitorul iscusit. (După ce i-a luat pe oamenii care s-au
înălțat pe ei înșiși și astfel, a eliberat pe poporul Său, Domnul
pune copii și prunci, ca să zic așa, pe cei smeriți să
stăpânească peste poporul Său.) Le voi da băieți drept
căpetenii – zice Domnul – și niște copii vor stăpâni peste
ei.”

Semnele vremurilor trebuie recunoscute prin

condițiile revelate în

Is. 3: 5 - „ Oamenii se vor asupri unii pe alții, unul va

apăsa pe celălalt, fiecare pe aproapele lui, tânărul va lovi
pe cel bătrân, și omul de nimic, pe cel pus în cinste.”

16
 Deoarece aceste lucruri au loc acum, nu trebuie să
ignorăm faptul că „ziua Domnului cea mare și înfricoșată”
este aproape. Cei rebeli și nereverenți nu vor rezista zilei.

Is. 3: 6 – „Vor merge până acolo încât unul va apuca

pe fratele său, în casa părintească, și-i va zice: „Tu ai
o haină, fii căpetenia noastră! Ia dărâmăturile
acestea sub mâna ta!”
A spune „vino și stăpânește pentru că ai o haină”,
poate echivala cu a spune: „Dacă stăpânești peste noi poți cel
puțin să ne dai ceva de îmbrăcat, iar această ruină va fi sub
controlul tău, poți remedia situația”.

Modul de a gândi și de a acționa al poporului în acest

timp de necaz, ruină și adversitate de tot felul, arată clar faptul
că nu îl iau în considerare pe Dumnezeu - nu, absolut deloc.
Ei au încredere în oameni și bunuri. Ei speră că cineva poate
remedia încă situația și îi poate salva de la ruină. Astfel,
apelând la oameni pentru ajutor în loc să-l cheme pe
Dumnezeu, acționează ca și cum Dumnezeu a părăsit
pământul.

Is. 3: 7 - „Dar în aceeași zi el va răspunde: „Nu pot să fiu

doctor, căci în casa mea nu este nici pâine, nici haină: nu
mă puneți căpetenie peste popor.”

Cel care este chemat să conducă, este și el părtaș la

atitudinea poporului. El declară că nu este capabil să vindece
răul, că și el este sărac. Dumnezeu, însă, clarifică cauza
necazului, să citim:

Is. 3: 8 - „Se clatină Ierusalimul, se prăbușește Iuda,

17
pentru că vorbele și faptele lor sunt îndreptate împotriva
Domnului, înfruntând privirile Lui mărețe.” (ochii slavei
Sale - în engleză KJV)
Nu lumea, ci Ierusalimul este stricat și Iuda este
căzut. De ce? - Pentru că faptele și cuvintele lor sunt
împotriva Domnului; adică sunt împotriva Adevărului Său
despre judecată. Care sunt ochii slavei Sale? Conform cu Isaia
62: 3 și 4: 5, slava Lui este Sionul Său veșnic, biserica Sa
luminată cu Adevărul. Prin urmare, depozitarul Adevărului
Său descoperit este slava Sa, văzătorii Lui sunt „ochii Lui”.
Vezi 1 Samuel 9: 9. Adică slujitorii plini de Duhul lui
Dumnezeu care călăuzește în tot Adevărul sunt ochii slavei
Lui pe care păcătoșii îi provoacă fără rușine.
De fapt, știți că nu există nici unul care se numește
creștin și care să vorbească direct împotriva lui Dumnezeu.
Ceea ce fac cu adevărat pretinșii creștini, este să spună lucruri
împotriva Adevărului descoperit de Dumnezeu, fără să-și dea
seama că vorbesc și păcătuiesc împotriva „Duhului Sfânt” și,
de asemenea, împotriva lui Dumnezeu Însuși.

Chiar și unii credincioși ai Adevărului Prezent aruncă

din când în când cuvinte de critică, spunând lucruri pentru a-și
susține reputația lor și să doboare pe a altora sau să câștige pe
cineva la felul lor de a gândi în detrimentul cauzei lui
Dumnezeu! Aceste tipuri de păcate sunt cele mai înșelătoare.
Și cu cât este mai mare abilitatea celui care se ocupă cu astfel
de practici, cu atât mai mare este dauna pe care o provoacă.

Oare aceste limbi ale noastre nu ne-au fost date pentru

a-L slăvi pe Dumnezeu prin Adevărul Său? Sau ne-au fost
date pentru a folosi Adevărul revelat al lui Dumnezeu într-un
mod de a ne înălța pe noi înșine, pentru a-i determina pe
ceilalți să gândească la fel ca și noi?
Poate că cele mai distructive dintre toate sunt criticile
nedrepte care se fac adesea în prezența
18
copiilor și tinerilor sau în prezența celor fără experiență și
neinformați. Acestea sunt daune care nu pot fi remediate
niciodată! Părinții, pe de o parte, lucrează din greu pentru a-și
salva copiii, iar pe de altă parte, printr-o conversație
neînțeleaptă, îi îndepărtează de Dumnezeu și de Adevărul Său.

Is. 3: 9 – „Înfățișarea feței lor mărturisește împotriva lor,

și, ca sodomiții, își dau pe față nelegiuirea, fără s-o
ascundă. Vai de sufletul lor, căci își pregătesc rele!”

Păcatele care sunt săvârșite nu sunt genul de păcate pe

care le fac oamenii, de obicei, în ascuns, ci mai degrabă genul
cu care oamenii sunt mândri, căci ei nu le ascund, ci le
săvârșesc în mod deschis și nerușinarea lor este o mărturie
împotriva lor. Foarte mulți oameni care ar fi putut să fie de
mare ajutor lui Moise, au fost o mare piedică, creând necazuri
și nemulțumiri. Nici Domnul Însuși nu i-a putut să-i facă să-și
vină în fire, și ca rezultat pământul și-a deschis gura și i-a
înghițit pe toți. (Vezi Num. 16: 26-33; Patriarhi și Profeți,
pag. 400-405.)

A venit vremea să ieșim din copilăria noastră, să fim

bărbați și femei stabili - pe deplin maturi în credință. A venit
timpul ca noi toți să ne hrănim cu „hrană tare” și să ne dăm
seama pe deplin că lucrarea pe care o facem ar fi ajuns la
„gunoi” dacă ar fi depins de înțelepciunea umană.

Is. 3: 10-12 – „Bine de cel neprihănit! Lui îi va merge bine,

căci se va bucura de rodul faptelor lui. Vai de cel rău! Lui
îi va merge rău, căci va culege rodul faptelor lui. Poporul
meu este asuprit de niște copii (conducătorii) și-l stăpânesc
niște femei! Poporul meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire
și pustiesc calea pe care umbli!”

19
 Dumnezeu Însuși nu poate stăpâni peste cei mândri,
plini de importanță și auto-suficienți. În ceea ce privește
poporul Său, chiar și copiii și femeile stăpânesc peste el.
Astfel ei sunt acum avertizați că mândria care acum
stăpânește asupra lor îi determină să greșească, distrugând
astfel planul lui Dumnezeu pentru ei.

Un anumit frate a spus: „Sper că Domnul va lua în

curând frâiele în propriile Sale mâini pentru a elibera pe
Israel”. Nici după sosirea la Marea Roșie, mulțimea nu știa că
Dumnezeu a luat frâiele în propriile Sale mâini. Ei de
asemenea au crezut că totul este în mâinile lui Moise. Deși,
prin minune, au trecut prin Marea Roșie și deși au cântat
cântarea eliberării și au înțeles că mâna lui Dumnezeu i-a
izbăvit, totuși, curând după aceea, au uitat și au început din
nou să-l acuze și să-l condamne pe Moise pentru că i-au adus
în pustia deșertului. Ei au ajuns chiar și la granițele țării
făgăduite și, ca urmare a acestor fapte, au trebuit să petreacă
patruzeci de ani în pustie.

Nici măcar mana care cădea zilnic pe pământ nu

putea convinge mulțimea că Dumnezeu luase frâiele în
propriile Sale mâini. Astfel trupurile lor moarte au căzut în
pustie, dar fiii lor, despre care ei au crezut că nu-și vor atinge
niciodată țelul, au posedat țara. (Num. 14: 1-3, 27-32; 26: 63-
65).
Există un anumit gen pe care nici Dumnezeu Însuși
nu îl poate convinge că El a luat frâiele în propriile Sale
mâini. Ei nu primesc niciodată ordine de la nimeni în afară de
ei înșiși. Astfel de indivizi independenți vor continua să pună
la îndoială și să critice tot ceea ce ei înșiși nu au parte. Așadar
indiferent de profesia lor, de ceea ce gândesc sau spun, nu
sunt oamenii lui Dumnezeu. Oamenii Lui adevărați, declară
El, sunt capabili să primească ordine

20
chiar de la femei și copii.

Oamenii lui Dumnezeu primesc ordine de la oricine le

arată Dumnezeu pentru că umblă în lumina Domnului, nu în
scânteile oamenilor. El spune clar că cei care acum stăpânesc
asupra lor, determină pe poporul Său să greșească și distrug
calea dreaptă!

Is. 3:13, 14 – „Domnul Se înfățișează la judecată, stă în

picioare ca să judece popoarele. Domnul intră la judecată
cu bătrânii poporului Său și cu mai marii lui: Voi ați
mâncat via! Prada luată de la sărac este în casele voastre!”

Această Scriptură declară cu adevărat că Domnul

pledează în timp ce El judecă poporul, arătând că Judecata
celor Vii începe după ce acest anunț a fost dat în toată
Laodicea. El acuză pe bătrânii și pe mai marii lui (conducători
și pastori) pentru că au mâncat via, că au consumat tot venitul
și că ei au jefuit pe poporul Său pentru a se îmbogăți. Este
cunoscut faptul că nu numai zecimea (singura intrare legală
pentru slujbași), ci și darurile (porția pentru săraci) și toate
celelalte sunt consumate de către slujbași și că au transformat
chiar Sabatul și casa de rugăciune în instituții de strângere de
bani, folosind tot felul de mijloace și dispozitive în numele
religiei prin care să-i facă pe cei săraci mai săraci și pe ei
înșiși mai bogați. Nu eu, ci Domnul este Cel care spune acest
lucru. Prin urmare, nu este exagerat să spunem că, casa lui
Dumnezeu a devenit o casă de negoț, condusă de tâlhari, că
locuințele bătrânilor și ale prinților lor sunt folosite ca niște
cuiburi de șobolani, și că ziua Sabatului a fost transformată
într-o zi de piață. „Cine poate spune pe bună dreptate:
„Aurul nostru e curățit în foc și hainele noastre nu sunt

21
mânjite de lume?” L-am văzut pe Învățătorul nostru,
arătând spre veșmintele așa-numitei neprihăniri.
Smulgându-le, a dezgolit murdăria ce era dedesubt. Apoi
mi-a zis: „Nu vezi cum și-au acoperit în mod pretențios
murdăria și putreziciunea caracterului? Cum a ajuns
cetatea cea credincioasă o desfrânată! Casa Tatălui Meu a
fost făcută o casă de negustorie, un loc de unde s-a depărtat
prezența și gloria divină! Din pricina aceasta e slăbiciune și
lipsește puterea.” - Mărturii, vol. 8, pag. 250.

Văzând că aproape toți sunt învinși de vrăjmașul

sufletelor, ar trebui, prin urmare, să ne temem mai mult de
Dumnezeu și să ne apropiem mai mult de El, altfel și noi vom
cădea în sacul de răpire al Diavolului. Ar trebui să fim păstori
atenți și compasivi, nu grefieri cruzi.

Veți afla că Diavolul va lupta pentru viața voastră și

se va opune violent acestei solii a Judecății și va încerca să-i
convingă pe toți că aceste profeții nu se vor împlini. Totuși
oamenii adevărați ai lui Dumnezeu vor vedea însă importanța
împlinirii lor în acest timp special și cu bucurie vor accepta
ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.

Suntem chemați să fim reformatori, nu deformatori,

adunând cu Dumnezeu, nu împrăștiind cu Satana. Să fim ceea
ce mărturisim că suntem și astfel, să stăm fără pată în fața
Tronului lui Dumnezeu, fără minciună în gurile noastre și în
sfârșit fără păcătoși în mijlocul nostru.

Is. 3:15 - „Cu ce drept călcați voi în picioare pe poporul

Meu și apăsați pe săraci? – zice Domnul Dumnezeul
oștirilor.”
Ce povară îngrozitoare pentru ca cineva să profite de
săraci. Este foarte trist că frații noștri au căzut atât de jos. Și
încă mai rău este faptul că nu
22
acordă atenție acestor solii trimise de Cer, și în loc să le spună
bun venit, ei fac orice pentru a le evita și pentru a păstra pe
laici să intre în contact cu ele.

Fie ca greșelile lor să devină treptele noastre spre

succes. Fie ca acolo unde ei întristează fețele săracilor, noi să-
i facem fericiți și să ne dăm seama că a primi pe unul dintre
cei mai mici din poporul lui Dumnezeu înseamnă a-L primi pe
Însuși Dumnezeu. Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru
acest mare privilegiu.

23
 Nr. 6

UNICA PACE A MINȚII

SION ȘI FIICELE LUI ÎN ULTIMILE ZILE

TEXT DE V.T. HOUTEFF,

SLUJITOR AL ADVENTISTILOR DE ZIUA A ȘAPTEA

DAVIDIENI

SABAT, 14 SEPTEMBRIE 1946

CAPELA MT. CARMEL

WACO, TEXAS
 TEXT PENTRU RUGĂCIUNE
Înainte de a ne ruga, voi citi din Cugetări de pe Muntele
Fericirilor, pag. 154 (103,104), începând cu primul paragraf:
C.M.F., pag. 154 – „Isus ne învață să-L numim pe
Tatăl Său, Tatăl nostru. Lui nu-I este rușine să ne
numească frați. Atât de voioasă, atât de dornică este inima
Mântuitorului să ne spună bun venit, ca membri ai familiei
lui Dumnezeu, încât, din primele cuvinte pe care trebuie să
le folosim când ne apropiem de Domnul, El pune asigurarea
rudeniei noastre divine: „Tatăl nostru”. 
„Aici se dezvăluie minunatul adevăr, plin de
încurajare și mângâiere, că Dumnezeu ne iubește ca pe Fiul
Său. Aceasta și spunea Domnul Isus în ultima Sa rugăciune
pentru ucenicii Săi: „Tu i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine.”
„Lumea aceasta, despre care Satana zisese că este a
lui și pe care o stăpânise cu aspră tiranie, era acum
înconjurată de iubirea Fiului lui Dumnezeu și, printr-o
mare înfăptuire, legată iarăși de tronul lui Dumnezeu.
Heruvimii și Serafimii, precum și oștile nenumărate ale
tuturor lumilor necăzute au cântat imnuri de laudă la
adresa lui Dumnezeu și a Mielului, în clipa când a fost
asigurată biruința aceasta. Ei s-au bucurat că s-a deschis o
cale de scăpare pentru neamul omenesc decăzut și că
pământul are să fie răscumpărat de sub blestemul păcatului.
Dar cât de mult se vor bucura aceia care sunt obiectul unei
așa iubiri de neînchipuit!” 
A spune „Tatăl nostru”, nu Tatăl meu, mai ales când ne
rugăm în public, ne ajută să ne dăm seama că toți suntem frați.
Dumnezeu ne iubește pe toți așa cum Îl iubește pe Hristos și El nu
ne va dezamăgi dacă ne rugăm și trăim așa cum ne învață
rugăciunea și exemplul lui Hristos. El nu ne poate nega răspunsul la
rugăciunile noastre dacă știm pentru ce ne rugăm, - dacă cerem
lucrurile de care avem cu adevărat nevoie, lucrurile pe care El Însuși
dorește să le avem. Înainte de a ne ruga pentru orice lucru, trebuie
să-l studiem mai întâi, pentru ca și rugăciunile noastre să rămână
pentru totdeauna. Să îngenunchem.
 24
SION ȘI FIICELE LUI ÎN ULTIMILE ZILE

Vă amintiți că în studiu nostru din ultimul Sabat, am

găsit că profeția din capitolul trei din Isaia începe de fapt cu al
doilea capitol, continuă cu al treilea și se încheie cu al
patrulea capitol. Și, de asemenea, reamintiți-vă că învățăturile
din ea sunt pentru biserica „din ultimele zile”, în ultima parte
a vremii sfârșitului. Cu alte cuvinte, vă amintiți că în aceste
capitole Dumnezeu vorbește direct poporului Său care trăiește
în acest timp.

Întrucât preocupările acestor capitole se adresează lui

Iuda, Ierusalimului și Sionului din ultimele zile, să aplicăm pe
scurt aceste titluri în limbajul de azi.

Titlul „Iuda” (împărăția lui Iuda), desigur, cuprinde

toată națiunea în ansamblu. Aplicând acest titlu bisericii din
vremea noastră, înseamnă toată Denominațiunea în ansamblul
său, poporul care va constitui împărăția antitipică a lui Iuda.
Titlul „Sion”, vechiul loc al palatului, așa cum este
personificat în acest capitol, și departe de țara făgăduită,
înseamnă Conferința Generală, sediul Denominațiunii.
Conform cu Neemia 11: 1, titlul „Ierusalim” însemna în
vechime orașul conducătorilor națiunii. Aplicând acest titlu în
timpul nostru și departe de
 25

țară, așa cum spune Inspirația, înseamnă conducătorii

Conferinței Generale. Pentru a repeta, Iuda cuprinde laicii;
Ierusalimul cuprinde în prim-plan pe oficialii Conferinței
locale și ai uniunii; și termenul Sion cuprinde pe oficialii
Conferinței Generale. Acestea sunt singurele aplicații posibile
și logice care pot fi făcute acestor titluri.

Știind acum faptul că, capitolul 3 prezintă îngrijorarea

Domnului pentru noi astăzi, vom începe studiul

Is. 3:16 – „Domnul zice: „Pentru că fiicele Sionului sunt

mândre și umblă cu gâtul întins și cu priviri pofticioase,
pentru că pășesc mărunțel și zornăie cu verigile de la
picior”
Pe lângă subiectele pe care le-am studiat săptămâna
trecută, Domnul are astăzi acest mesaj pentru „fiicele
Sionului”.
Prin urmare, în acest verset particular, Dumnezeu se
adresează în mod special fiicelor celor mai înalți oficiali ai
Denominațiunii, a slujbașilor, celor care sunt în fruntea
lucrării. În consecință, El este pe punctul de a face ceva,
deoarece fiicele Sionului sunt „mândre”, orgolioase. Mândria
lor se manifestă prin faptul că umblă cu gâturile întinse și
priviri pofticioase; sunt liberale, licențioase și deșarte. Apoi,
de asemenea, în timp ce se plimbă, merg dansând cu
picioarele - nu merg în mod natural, se comportă în așa fel,
pentru a atrage atenția publicului. Cum Dumnezeu le vede, ele
sunt pe străzi, nu pentru a ajunge unde trebuie, nu pentru a-și
face lucrarea lor, ci sunt acolo pentru a fi văzute. Acesta este
modul în care Dumnezeu vede starea lucrurilor care există
printre fiicele Sionului. El le vede ca pe conducătoare al
libertinajului în biserică.
26

Vă amintiți din studiul nostru precedent ce are

Domnul împotriva bătrânilor poporului Său, împotriva celui
viteaz, omului de război, judecătorului, proorocului,
ghicitorului și bătrânului, căpeteniei peste cincizeci,
dregătorului, sfetnicului, meșteșugarului ales și vrăjitorului
iscusit (Isaia 3: 2, 3). Aceștia sunt „vrăjitori”, declară El (Isaia
2: 6); ei au „mâncat via, prada luată de la sărac este în casele
lor”. Is. 3:14. Astfel Inspirația subliniază că aceștia cheltuiesc
cu răutate prada săracilor. Un limbaj puternic, într-adevăr, dar
este Dumnezeu cel care îl spune.

Is. 3:17 - „Domnul va pleșuvi creștetul capului fiicelor

Sionului, Domnul le va descoperi rușinea.”

Deoarece fiicele Sionului sunt pe de o parte, în

detrimentul săracilor, înșelându-se de pe ele însele, iar pe de
altă parte, mărturisind că reprezintă Cerul, Domnul va lovi cu
o pleșuvire creștetul capetelor lor. Nu, ele nu se vor alege nici
cu prada săracilor, nici cu propriile lor nebunii, ticăloșenii și
fleacuri zadarnice.

„Domnul le va descoperi rușinea” dacă ele nu se

pocăiesc acum. Ele își folosesc cu mândrie capul și gâtul,
încheieturile și picioarele. Sunt mândre să facă o prezentare a
îmbrăcămintei lor. Din acest motiv Domnul va arăta acele
părți pe care ele nu doresc să le expună. El le va dezbrăca. El
va face din ele un exemplu public.
Is. 3: 18-23 – „ În ziua aceea, Domnul va scoate verigile
care le slujesc ca podoabă la picioare și sorișorii, și
lunișoarele, cerceii, brățările și maramele;

27

legăturile de pe cap, lănțișoarele de la picioare și brâiele,

cutiile cu mirosuri și băierile descântate; inelele și verigile
de la nas; hainele de sărbătoare și cămășile cele largi,
mantiile și pungile; oglinzile și cămășile subțiri, turbanele
și maramele ușoare.”

„În ziua aceea”, ziua în care aceste condiții prevalează

în rândul pretinsului popor al lui Dumnezeu, El va îndepărta
de la ele vitejia și îndrăzneala cu care se fac neînțelepte. El va
înlătura podoabele nelegiuite de la picioare, de la picioarele și
gâturile lor. Aceste fiice ale Sionului, care sunt chiar în
fruntea lucrării, îl provoacă pe Domnul și înșeală pe poporul
Său în detrimentul Adevărului, al viei Sale și al sudorii
săracilor. Dar acum El va schimba rolurile. El le va provoca
pe ele.

Ce pot fi lunișoarele? - Ei bine, acestea pot fi tocurile

înalte de sub picioarele lor, tocurile care le fac gâtul lung și
slăbesc spatele, dar, cel mai probabil, podoabele rotunde
precum luna pot fi lucrurile fanteziste care le pun pe cap și pe
care ele numesc pălării, probabil doar pentru că sunt puse
acolo unde ar trebui să fie pusă pălăria.

A urmări atât de extrem moda lumii este perfect

potrivit pentru necredincioși, dar cu siguranță este total greșit
pentru cei a căror pretinsa religie le condamnă practica.

Acest catalog de ornamente cuprinde tot ceea ce poate

fi imaginat, orice lucru inutil care poate fi pus pentru
ostentație. Frate, soră, de ce nu îndepărtați acum, de pe
trupurile voastre aceste vanități care vă degradează reputația
profesată și care fac ca solia lui Dumnezeu să nu aibă efect?
De ce nu vă îmbrăcați de acum îngrijit, curat, decent și modest
- în
28

armonie cu profesia voastră? De ce să așteptați până când

Domnul vă va lovi cu un blestem din care nu vă veți putea
recupera niciodată? De ce să nu construiți cu Dumnezeu în
beneficiul vieții voastre, împreună cu Acela care este singurul
vostru prieten adevărat, singurul vostru Mântuitor, singurul
care vă cunoaște toate problemele, singurul care vă poate
șterge păcatele?

De ce nu luați sfatul Dumnezeului a tot înțelept? De

ce lăsați ca ipocrizia să vă coboare la nivelul celor răi,
indecenți și lipsiți de respect - ipocrizie care duce în valea
nehotărârii, a incertitudinii, a calamității, a dizgrației? De ce
țeseți în numele sfânt al Domnului pânze diavolești pentru ca
să prindeți în ele picioarele celor nechibzuiți? De ce slujiți
vrăjmașului în timp ce mărturisiți a fi reprezentanți fideli ai
lui Hristos?

Credeți că putem converti pe păgâni la sublimele și

înaltele căi ale lui Hristos când nu ne îmbrăcăm cu nimic mai
bine decât ei, mai ales când știu că felul nostru de
îmbrăcăminte nu este în armonie cu propria noastră profesie?
Până acum, se pare că mai degrabă păgânii influențează și
păgânizează biserica, mai degrabă decât biserica să îi
creștinizeze pe ei.

Dacă Dumnezeu ar fi vrut să fiți diferite de ceea ce

sunteți deja, El v-ar fi putut face diferite. Dacă ar fi vrut să fiți
ca o curcă, El v-ar fi oferit cu ușurință o bijuterie pentru nas,
cercei și o broșă. Dacă El ar fi vrut să fiți ca un păun, El v-ar
fi dat o coadă de păun și o coroană de păun. Dacă El ar fi vrut
să aveți un gât întins, El v-ar fi dat un gât de girafă. Dacă El ar
fi vrut să mergeți zângănind, El v-ar fi dat o coadă de șarpe cu
clopoțel. El v-ar fi putut face oricum ar fi vrut. Dar nu vă
bucurați că El v-a făcut exact așa cum sunteți?

29

Nu cu mulți ani în urmă, dacă una dintre fiicele

Sionului ar fi apărut pe străzile orașului îmbrăcată în genul de
rochie pe care o poartă astăzi, ar fi fost dusă la pușcărie. Dar
dacă una dintre ele în rochie din vremea aceea ar trebui să
apară pe străzile de astăzi, nimeni nu ar deranja-o. Ce
înseamnă aceasta pentru voi? Nu înseamnă că rochia de astăzi
este indecentă și că moda lumii este din ce în ce mai rău?

Și voi, Davidiene, să cădeți deasemenea după felul

fiicelor înrăite ale Sionului? Ați venit în această lume pentru a
mulțumi ochii doritori de pe stradă? Sau sunteți aici pentru a
face lumea mai bună și pentru a-i face pe plac Domnului?
Care dintre voi fraților dorește să aibă soția sau fiica în
expoziție pentru a plăcea ochilor doritori care umplu străzile?

De ce trebuie să îndepărteze Dumnezeu pe fiicele

Sionului de vanitățile lor? - Să-I ascultăm răspunsul: „Pentru
că fiicele Sionului sunt mândre și umblă cu gâtul întins și
cu priviri pofticioase, pentru că pășesc mărunțel și zornăie
cu verigile de la picioare”.

Modul de a se îmbrăca la modă le face răutăcioase și

mândre; le face să-și întindă gâtul și să zornăie cu picioarele;
le face să facă orice pentru a atrage atenția - da, tot cea ce
poate să le facă să pară indecente, ipocrite și cu caracter
îndoielnic. Este de mirare că în biserică există atâta răutate?
Trebuie cineva, să spunem așa, să poarte o armă pentru a-și
proteja soția pe stradă.
 Cum poate fi altfel când modul de îmbrăcăminte al
femeilor în sine invită la probleme?

Ba mai mult, surorilor, dacă voi nu vă îmbrăcați în

armonie cu voința Domnului, în armonie cu Adevărul Său
progresiv, chiar și lumea, dacă știe ceva despre
30

profesia voastră, nu va gândi foarte bine despre voi. În orice

caz, ei sun gata să descopere ipocriți, și dacă voi nu sunteți
credincioase religiei voastre, veți fi în ochii lor cei mai bun
ipocriți.

Is. 3:24 – „Și atunci, în loc de miros plăcut, va fi putoare;

în loc de brâu, o funie; în loc de păr încrețit, un cap
pleșuv; în loc de mantie largă, un sac strâmt; un semn de
înfierare, în loc de frumusețe.”

Îmbrăcați-vă corect și veți vedea nu numai că oamenii

răi nu se vor uita după voi, dar nici blestemele Domnului nu
vor cădea asupra voastră.

Is. 3:25 - „Bărbații tăi vor cădea uciși de sabie, și vitejii

tăi, în luptă.”

Dacă fiicele Sionului nu se vor reforma, atunci

bărbații lor vor cădea uciși de sabie. Doriți să vă spun de ce
bărbații lor vor cădea uciși de sabie? - Deoarece niciun tânăr
creștin sincer în cele cinci simțuri ale sale, nu va avea
vreodată în vedere să se căsătorească cu o fată care se îmbracă
cum se îmbracă un ipocrit. Și deci, dacă o astfel de fată cu
minte lumească se va căsători vreodată, ce fel de bărbat va
primi? – Sunt sigur că nu un creștin informat în Adevărul
Prezent. Ea va obține genul de om care nu va fi sub protecția
lui Dumnezeu, genul care va cădea în război, războiul care se
are loc în timp ce poporul lui Dumnezeu este eliberat. (Citiți
Tratatul nr. 14.) Dacă doriți să vă salvați bărbații, nu mai
cochetați cu Diavolul. Fiți cu adevărat reprezentanți ai lui
Dumnezeu.

Ce ați crede dacă îngerii ar coborî pe străzi îmbrăcați

ca aceste fiice ale Sionului? Ați crede că sunt îngeri sau ați
crede că sunt diavoli? Ați crede că Cerul este un
31

un loc bun pentru a trăi? Acum sincer, ce ați crede? Le-ați

acorda respectul pe care îl merită? Nu, sunt sigur că nu o veți
face. Atunci de ce să nu vă îmbrăcați așa cum s-ar îmbrăca
îngerii dacă ar fi în locul vostru? Dacă îngerii ar trebui să
apară acum, nu le-ar fi rușine să fie văzuți, dar multor femei
le-ar fi rușine să fie văzute de îngeri. Adevărul este Adevăr,
iar sensul este sens; haideți să le avem pe amândouă.

Is. 3:26 - „Porțile fiicei Sionului vor geme și se vor jeli; și

ea va ședea despuiată pe pământ.”

Același lucru care cerne (separă) pe cel neconvertit,

datorită faptului că standardul profesiei sale este aruncat în
vânt, porțile locurilor ei de adunare, vor plânge și vor jeli.
Pustiită va sta pe pământ, nu pe un tron. De ce să suferiți o
astfel de pierdere?

Bineînțeles că oamenii se vor uita la voi, dar nu vă

vor considera ca niște delicvente, sau ca pe niște persoane
zadarnice sau leneșe, ci mai degrabă ca pe un creștin
respectabil. Dacă vă urăsc, va fi pentru că comportamentul
vostru îi face să le fie rușine. Și, în plus, cum altfel îi veți
câștiga la religia voastră, religia pe care trebuie să o aibă
pentru a fi salvați, dacă nu o reprezentați într-o formă dreaptă?

Când ies cu soția mea, persoane care nu m-au mai

văzut niciodată, care habar n-au cine sunt eu, fără ezitare mă
numesc „Reverent” pentru că ei o judecă ca fiind soția unui
predicator. Aceasta arată ce cred oamenii din lume când văd
femei îmbrăcate cu decența și onestitatea potrivite. Mai bine
să-i faceți să creadă că sunteți soția sau fiica unui predicator,
decât să îi faceți să ghicească ce ați putea fi.

De ce nu luași aminte la strigătul Domnului de

trezire? Nu amânați acest apel urgent până mâine, frate,
32

soră. Dacă eșuați azi, mâine nu va veni niciodată. Aceasta este

oportunitatea voastră.
După cum am menționat mai sus, la fel cum Isaia
capitolul 3 este o continuare al capitolului 2, capitolul 4 este o
continuare al capitolului 3. Prin urmare, vom continua acest
studiu cu capitolul 4.

Is. 4: 1 - „Șapte femei vor apuca în ziua aceea un singur

bărbat și vor zice: „Vom mânca pâinea noastră înșine și
ne vom îmbrăca în hainele noastre înșine; numai fă-ne să-
ți purtăm numele și ia ocara de peste noi!”

Adică, în ultimele zile, când fiicele Sionului sunt

mândre, apoi șapte femei (toate bisericile din acea zi) vor
spune în inimile lor lui Hristos, singurul Bărbat: „Vom
mânca pâinea noastră înșine, și ne vom îmbrăca în hainele
noastre înșine; numai fă-ne să-ți purtăm numele și ia
ocara de peste noi” Acesta este modul în care Dumnezeu
vede biserica Sa înrobită de lume.

Acum, pentru a finaliza aceasta, vreau să citesc o

poezie. Spune perfect cum a venit această cădere.

BISERICA MERGÂND CU LUMEA

Biserica și Lumea mergeau la distanță

Pe țărmurile schimbătoare ale timpului,
 Lumea cânta o melodie jignitoare,
Și Biserica intona un imn sublim.
"Vino, dă-mi mâna", a spus lumea veselă,
"Și mergi cu mine pe această cale!"
Dar Biserica bună și-a ascuns mâinile albe ca zăpada
Și solemn a răspuns: „Nu,
Nu voi da mâna cu tine nicidecum,
Și nu voi merge cu tine;
33
Calea ta este calea care duce la moarte;
Cuvintele tale sunt toate neadevărate ".
„Nu, mergi cu mine, doar puțin,”
A spus Lumea cu un aer amabil;
„Drumul pe care îl parcurg este un drum plăcut,
Și soarele strălucește mereu acolo;
Calea ta este spinoasă, aspră și nepoliticoasă,
Dar a mea este largă și simplă;
Drumul meu este pavat cu flori și rouă,
Iar al tău cu lacrimi și durere;
Cerul pentru mine este întotdeauna albastru,
Nu cunosc, nici trudă nici mizerie;
Cerul deasupra ta este întotdeauna întunecat,
Soarta ta este cu mult vai!
E destul loc pentru tine și pentru mine
Pentru a călători împreună.”
Pe jumătate timidă, Biserica s-a apropiat de lume,
Și i-a dat mâna sa albă ca zăpadă;
Și lumea veche a luat-o și au mers împreună,
Spunând, cu accente scăzute,
„Rochia ta este prea simplă pentru a satisface gustul meu;
Îți voi da perle frumoase de purtat,
Scumpe voaluri și mătase pentru a-ți împodobi forma ta
grațioasă,
Și diamante să-ți pui părul tău”.
Biserica privea la hainele ei albe și simple,
 Și apoi la Lumea orbitoare,
Și s-a înroșit când i-a văzut buzele frumoase
Cu un zâmbet ondulat și disprețuitor.
Și biserica zâmbind cu modestie spuse
„Îmi voi schimba rochia cu una mai scumpă,
Atunci hainele ei albe, curate, s-au îndepărtat,
Și Lumea i-a dat, în locul lor,
Satinuri frumoase și mătase strălucitoare,
34

Trandafiri, nestemate și perle costisitoare;

În timp ce deasupra frunții îi cădea părul strălucitor
Ondulat în bucle.
„Casa ta este prea simplă și umilă”, a spus lumea cu mândrie,
„Îți voi construi una ca a mea,
Cu ziduri de marmură și turnuri de aur,
Cu mobilier atât de fin cum n-ai avut vreodată.”
Așa dar a construit pentru ea o casă costisitoare și frumoasă;
Cel mai splendidă care a fost văzută vreodată;
Fiii ei și fetele ei frumoase locuiau acolo
Strălucire purpurie și aurie:
Au fost organizate bogate sărbători și spectacole,
Și Lumea și copiii săi erau acolo.
Râsete, muzică și sărbători s-au auzit
În locul care era destinat rugăciunii.
Erau locuri rezervate pentru bogați și homosexuali,
Să stea în pompa și mândria lor;
Dar săracii care erau îmbrăcați cu haine umile
Afară pe jos era locul lor.
„Dai prea mult săracilor”, a spus Lumea.
„Mult mai mult decât ar trebui să dai;
Dacă au nevoie de adăpost și de mâncare,
De ce e nevoie să te deranjeze?
Du-te, ia-ți banii și cumpără-ți haine bogate,
Cumpără-ți cai și care fine;
 Cumpără-ți perle, bijuterii și mâncare delicioasă,
Cumpără-ți cel mai rar și cel mai costisitor vin;
Copiii mei, doresc toate aceste lucruri,
Și dacă faci acestea, tu dragostea lor vei câștiga
Trebuie să faci așa cum fac ei și să mergi pe căile
Pe care merg ei.
Astfel au fost disprețuiți săracii,
Și ea nu a auzit strigătul orfanului,
Dar și-a atras pentru ea frumoase haine,
35
Când văduvele treceau plângând pe lângă ea.
Atunci fiii lumii și fiii Bisericii
Am mers strâns de mână și uniți cu inima,
Și numai Stăpânul, care știe totul,
Le-ar putea spune pe cele două.
Atunci Biserica s-a așezat comod și a spus:
„Sunt bogată și m-am îmbogățit;
Nu duc lipsă de nimic, nici nu trebuie să fac nimic,
Doar să râd, să dansez și să sărbătoresc”.
Lumea vicleană a auzit și a râs în mânecă,
Și a spus batjocoritor, despre ea...
„Biserica, frumoasa Biserică a căzut;
Și rușinea ei este lauda și mândria ei.”
Îngerul s-a apropiat de tronul harului,
Și șopti în suspine numele ei;
S-a oprit atunci muzica lor puternică,
Și fețele lor erau acoperite de rușine;
Și în sfârșit a fost auzită o voce de la Cel ce ședea pe tron
Care spunea despre Biserică,
„Știu faptele tale și cum ai spus,
„Sunt bogată” și nu știai
Că ești goală, săracă și oarbă,
Și ticăloasă înaintea feței Mele;
De aceea, din prezența Mea te-am izgonit,
Și am șters numele tău din locul lui.”
 - Matilda C. Edwards.

Nu cunosc autoarea acestei poezii, dar pare la fel de inspirată

ca ceea ce am citit din Biblie. Poezia spune aceeași poveste pe
care o spune Biblia. Cei cărora le place să se îmbrace și să
semene cu lumea, fac acest lucru doar pentru că mâna lor este,
să zicem așa, pusă în mâna lumii și pentru că lumea refuză să
meargă cu ei dacă nu se îmbracă așa cum se îmbracă lumea.
În mod ironic – fără îndoială lumea este fidelă profesiei sale,
36

dar fiicele Sionului nu sunt fidele la a lor!

Lumea continuă să pledeze. La început, biserica a

negat. Dar lumea a continuat să pledeze și să pledeze până
când a câștigat în cele din urmă. Aceia care cedează cu o
fracție de un centimetru, zi după zi, sunt, prin urmare, tocmai
aceia, prin a căror influență, Satan se folosește pentru a face
biserica să cadă. Trezește-te frate! Trezește-te soră! ca nu
cumva Diavolul să facă din noi toți niște nebuni pentru
veșnicie.

Dumnezeu nu ne cere să punem nimic care să ne ardă

trupurile. Dar dacă El ne cere să punem ceva decent care să-l
reprezinte pe El și solia ceasului Său. Dacă nu facem acest
lucru, lumea nu va crede că El ne-a trimis, iar noi înșine vom
începe să ne îndoim. Modul nostru de îmbrăcăminte vorbește
mai mult decât cuvintele noastre.

Diavolul, desigur, lucrează în ambele moduri - lui nu-

i pasă prin care, dar este atent să-l acomodeze pe păcătos
pentru a-l câștiga de partea sa. Dacă prin o extremă nu îl poate
câștiga, Dușmanul îl duce în cealaltă extremă - orice lucru
care să-l împiedice să se mențină la mijlocul drumului, orice
lucru care să-l împiedice să-l urmeze pe Domnul.
Is. 4: 2 - „ În vremea aceea, odrasla Domnului va fi plină
de măreție și slavă, și rodul țării va fi plin de strălucire și
frumusețe pentru cei mântuiți ai lui Israel.”

În vremea aceea, - în ziua în care fiicele Sionului

devin mândre, în ziua în care cele șapte femei apucă pe un
singur bărbat, la acea vreme când Vlăstarul Domnului va fi
pentru frumusețe și slavă, iar rodul țării va fi excelent și
frumos pentru cei care vor scăpa din Israel. Și de la ce va
trebui să scape poporul Său? Iată răspunsul:
37

Is. 3: 1-3 – „Domnul Dumnezeul oștirilor va lua din

Ierusalim și din Iuda orice sprijin și orice mijloc de trai,
orice izvor de pâine și orice izvor de apă, pe viteaz și pe
omul de război, pe judecător și pe proroc, pe ghicitor și pe
bătrân, pe căpetenia peste cincizeci și pe dregător, pe
sfetnic, pe meșteșugarul ales și pe vrăjitorul iscusit.”

Este evident că aceștia scapă de distrugerea

păcătoșilor din biserică.

Is. 4: 3 - „Și cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va

numi „sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii la
Ierusalim.”

Doar cei sfinți, cei ale căror nume sunt lăsate scrise în
Carte scapă de distrugerea care cade asupra celor răi în
biserică. Numai ei constituie „rămășița”, cei rămași. Când va
fi aceasta? - Domnul Însuși are răspunsul:

Is. 4: 4-6 - „După ce va spăla Domnul murdăriile fiicelor

Sionului și va curăța Ierusalimul de vinovăția de sânge din
mijlocul lui, cu duhul judecății și cu duhul
nimicirii, Domnul va așeza, peste toată întinderea
muntelui Sionului și peste locurile lui de adunare, un nor
de fum, ziua, și un foc de flăcări strălucitoare, noaptea.
Da, peste toată slava va fi un adăpost, o colibă, ca umbrar
împotriva căldurii zilei și ca loc de adăpost și de ocrotire
împotriva furtunii și ploii.”

Aceasta trebuie să fie atunci când are loc curățirea

bisericii, în timpul Judecății celor vii din casa

38

lui Dumnezeu (1 Pet. 4:17), în timpul separării grâului de

neghină, în timpul secerișului, timpul în care peștii buni sunt
despărțiți de cei răi, caprele de oi... (Mat. 25:32 ).

În acest timp de necaz, când fiecare element este la

lucru pentru a aduce timpul de strâmtorare cum nu a fost
niciodată (Dan. 12: 1), Dumnezeu trebuie să-și curețe biserica
pentru a-și proteja poporul de necazurile spre care ea se
apropie. Cei care au rămas după ce păcătoșii sunt luați,
„rămășița” va avea pace perfectă.

Domnul cheamă acum bărbați și femei „să aduc vești

bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu
inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia, și prinșilor
de război, izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al
Domnului și o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să
mângâi pe toți cei întristați; să dau celor întristați din
Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenușă, un
untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă
în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiți „terebinți ai
neprihănirii”, „un sad al Domnului”, ca să slujească spre
slava Lui.” Ei vor zidi iarăși vechile dărâmături, vor
ridica iarăși năruirile din vechime, vor înnoi cetăți
pustiite, rămase pustii din neam în neam.”

 „Străinii vor sta și vă vor paște turmele, și fiii

străinului vor fi plugarii și vierii voștri. Dar voi vă veți
numi preoți ai Domnului și veți fi numiți slujitori ai
Dumnezeului nostru, veți mânca bogățiile neamurilor și vă
veți făli cu fala lor. În locul ocării voastre veți avea îndoită
cinste; în locul rușinii se vor înveseli de partea lor, căci vor
stăpâni îndoit în țara lor și vor avea o bucurie
veșnică. „Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea, urăsc
răpirea și nelegiuirea; le voi da

39

cu credincioșie răsplata lor și voi încheia cu ei un

legământ veșnic. Sămânța lor va fi cunoscută între
neamuri, și urmașii lor, printre popoare; toți cei ce-i vor
vedea vor cunoaște că sunt o sămânță binecuvântată de
Domnul.”  

„Mă bucur în Domnul, și sufletul Meu este plin de

veselie în Dumnezeul Meu; căci M-a îmbrăcat cu hainele
mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca pe un
mire împodobit cu o cunună împărătească și ca o mireasă
împodobită cu sculele ei. Căci, după cum pământul face să
răsară lăstarul lui și după cum o grădină face să
încolțească semănăturile ei, așa va face Domnul
Dumnezeu să răsară mântuirea și lauda în fața tuturor
neamurilor.”

 „De dragostea Sionului nu voi tăcea, de dragostea

Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va arăta mântuirea
lui, lumina soarelui și izbăvirea lui, ca o făclie care s-
aprinde. Atunci neamurile vor vedea mântuirea ta, și toți
împărații, slava ta; și-ți vor pune un nume nou pe care-l
va hotărî gura Domnului. Vei fi o cunună strălucitoare în
mâna Domnului, o legătură împărătească în mâna
Dumnezeului tău. Nu te vor mai numi „Părăsită” și nu-ți
vor mai numi pământul un pustiu, ci te vor numi:
„Plăcerea Mea este în ea”, și țara ta o vor numi „Beula”,
„Măritată”, căci Domnul Își pune plăcerea în tine, și țara
ta se va mărita iarăși. Cum se unește un tânăr cu o
fecioară, așa se vor uni fiii tăi cu tine; și cum se bucură
mirele de mireasa lui, așa Se va bucura Dumnezeul tău de
tine. Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus niște străjeri care
nu vor tăcea niciodată, nici zi, nici noapte! Voi care
aduceți aminte Domnului de el, nu vă odihniți deloc! Și
nu-I dați răgaz, până nu va așeza din nou Ierusalimul și-l
va face o laudă pe
40

pământ. Domnul a jurat pe dreapta Lui și pe brațul Lui

cel puternic, zicând: „Nu voi mai da grâul tău hrană
vrăjmașilor tăi, și fiii străinului nu vor mai bea vinul tău
pentru care tu te-ai ostenit. Ci cei ce vor strânge grâul,
aceia îl vor mânca și vor lăuda pe Domnul, și cei ce vor
face vinul, aceia îl vor bea în curțile Locașului Meu celui
Sfânt.” Treceți, treceți pe porți! Pregătiți o cale poporului!
Croiți, croiți drum, dați pietrele la o parte! Ridicați un
steag peste popoare! Iată ce vestește Domnul până la
marginile pământului: „Spuneți fiicei Sionului: „Iată,
Mântuitorul tău vine; iată, plata este cu El, și răsplătirile
merg înaintea Lui.” Ei vor fi numiți „Popor sfânt”,
„Răscumpărați ai Domnului”. Iar pe tine te vor numi
„Cetate căutată și nepărăsită”. Isaia 61: 1-11; 62: 1-12.

De ce să nu vă întoarceți la Dumnezeu? Nu contează

cât de răi sau păcătoși ați fi putut fi, El vă va ierta cu bucurie.
De ce să nu accepți acum chemarea Lui? Nu vă puteți permite
să pierdeți totul pentru veșnicie, cu siguranță nu doriți să
pierdeți această glorie viitoare proiectată de profeți și acum
proaspăt scoasă la lumină. „Nu iubiți lumea, nici lucrurile
din lume. Dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui nu
este în el. Căci tot ce este în lume: pofta firii pământești,
pofta ochilor și lăudăroșia vieții, nu este de la Tatăl, ci din
lume. Și lumea și pofta ei trec; dar cine face voia lui
Dumnezeu rămâne în veac.” 1 Ioan 2: 15-17. „De aceea,
cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu
vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua
ispitirii în pustiu.” Evr. 3: 7, 8.

Aceasta este oportunitatea voastră. Astăzi, puteți să vă

folosiți de ea sau puteți să nu o luați în seamă, dar mâine, fie

41

veți tresări de bucurie sau veți scrâșni dinții în întunericul de

afară. Totul depinde de voi acum.

Cu siguranță nu vă veți vinde atât de ieftin, încât să

renunțați la toată această glorie inegalabilă și la pledoaria
inimii lui Dumnezeu de a renunța la lume și de a vă întoarce
din toată inima la El, acum la ultima Sa chemare.

Poate lumea să-L vadă pe Isus în Tine?

Trăim atât de aproape de Domnul astăzi,

Mergând dintr-o parte în alta pe drumul cel ocupat al vieții,
Astfel încât lumea poate vedea în noi o asemănare
Și să admire Omul Calvarului?

Iubim, cu o dragoste asemănătoare cu a Lui,

Toate creaturile Lui pierdute în noroiul păcatului?
Vom întinde o mână, cu orice preț,
 Pentru a recupera un păcătos pierdut?

Ca o carte deschisă, ei vor citi viața noastră,

La cuvintele și faptele noastre sunt atenți zilnic;
Vor fi ei atrași sau vor fi îndepărtați
De la Omul Calvarului?

Poate lumea să-L vadă pe Isus în mine?

Poate lumea să-L vadă pe Isus în tine?
Dragostea ta față de El se dovedește adevărată,
Și viața și serviciul tău, de asemenea?
Poate lumea să-L vadă pe Isus în tine?
--Doamna. C.H. Morris
42

Nr. 7

UNICA PACE A MINȚII

CE ÎL FACE ELIGIBIL PE CINEVA?

 TEXT DE V.T. HOUTEFF,

SLUJITOR AL ADVENTISTILOR DE ZIUA A ȘAPTEA

DAVIDIENI

SABAT, 21 SEPTEMBRIE 1946

CAPELA MT. CARMEL

WACO, TEXAS

TEXT PENTRU RUGĂCIUNE

Voi citi din cartea Cugetări De Pe Muntele

Fericirilor, pag. 155, (104,105) începând cu paragraful patru.

C.M.F. pag. 155, 156 (104, 105) – „Cel dintâi pas

pe care-l facem pentru a ne apropia de Dumnezeu este
acela de a cunoaște și crede iubirea pe care El o are față de
noi, deoarece suntem îndemnați să venim la El, constrânși
de iubirea Sa.”

„Înțelegerea iubirii lui Dumnezeu aduce după sine

renunțarea la iubirea de sine. Dându-I lui Dumnezeu
numele de Tatăl nostru, îi recunoaștem pe toți copiii Săi ca
fiind frații noștri. Suntem toți o parte din marea țesătură a
omenirii, toți suntem membri ai unei singure familii. În
rugăciunile noastre, trebuie să-i cuprindem pe toți semenii
noștri, ca pe noi înșine. Acela care caută binecuvântări
numai pentru sine nu se roagă cum trebuie.” 
 „Care ești în ceruri”. Acela spre care Domnul Isus
ne îndeamnă să privim ca spre „Tatăl nostru” „este în cer;
El face tot ce vrea”. Putem să ne punem toată încrederea
în El, zicând: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în
Tine.”
Pentru ce ne învață lectura să ne rugăm? - Pentru o
apreciere a iubirii lui Dumnezeu și pentru o mai bună
înțelegere a Lui; pentru înțelegerea corectă a ceea ce înseamnă
rugăciunea Tatăl Nostru; pentru înțelepciune să știm de ce ne
adresăm lui Dumnezeu ca Tată al nostru, pentru că suntem
membri ai unei familii, și ca frați, fii ai aceluiași Tată. Pentru
har să ne amintim să ne rugăm nu doar pentru noi înșine ci de
asemenea pentru apropiații noștri și chiar pentru dușmanii
noștri.

CE ÎL FACE PE CAREVA ELIGIBIL?

O serie de frați îmi scriu din când în când, dorind să

știe ce îi face eligibili pentru a primi Pecetea lui Dumnezeu.
Unii doresc să știe dacă vor sigilați făcând un lucru sau altul.
Alții vor să știe dacă vor fi lăsați fără pecete prin faptul că nu
fac cutare lucru sau nu îl fac pe celălalt lucru.

Întrebările sunt într-adevăr foarte oportune și bune.

Asemenea întrebări vitale merită răspunsuri la fel de concrete
precum și întrebările în sine. Și cine poate da un răspuns mai
concret decât cei care au fost înaintea noastră, cei ale căror
îndatoriri erau similare cu ale noastre, cei care treceau printr-o
experiență similară, cei care au mers pe același drum pe care
noi înșine mergem, cei care s-au pregătit pentru Împărăție așa
cum o facem și noi.
 În cine găsim o astfel de paralelă? - În nimeni alții
decât cei care au părăsit Egiptul și au pornit spre țara
făgăduită. Nu, în nicicare alții. Ei sunt singurul nostru tip.
Inspirația spune: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne
slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura
noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.” (1
Corinteni 10:11). Prin urmare, îndatoririle lor sunt îndatoririle
noastre, iar eșecurile lor ar trebui să fie treptele noastre către
succes. Astfel, faptele celor care au intrat în țara făgăduită
trebuie să fie faptele noastre

și dacă vrem să fim sigilați, atunci faptele celor care nu au

reușit să intre acolo, trebuie să fie lepădate de noi atât de
complet și de repede pe cât de repede am lepăda o groapă a
unui leu.

Acum vom afla de ce unii dintre ei au intrat în țara

promisă și de ce alții nu au intrat, pentru că aceasta ne
poruncește Inspirația să facem. Această scriptură implică
faptul că, dacă experiențele Israelului din vechime nu ar fi fost
pentru exemplu, acestea nu ar fi fost niciodată scrise. Cât de
important este dar să le studiem cu sârguință. Da, pentru ca
noi să știm ce trebuie să facem sau ce nu trebuie să facem
pentru a primi pecetea și pentru a intra în Țara Făgăduită,
trebuie să examinăm faptele atât a celor care au intrat în ea,
cât și a celor care au rămas afară de ea.

Să începem examinarea noastră cu Moise, cu agentul

uman, liderul vizibil al mișcării. Educat în curțile lui Faraon,
el a primit cea mai înaltă educație pe care o oferea atunci
lumea. Și înțelegând că el era cel care urma să-i elibereze pe
frații săi de robia egipteană, se simțea destul de capabil pentru
această lucrare.

Vă amintiți istoria cum el a început să-i elibereze, deși

încă nu i s-a cerut să facă acest lucru. El a ucis un egiptean, a
căzut într-o ceartă cu unul dintre evrei și apoi a fugit pentru
viața sa. Astfel, în Madian a obținut un loc de muncă, a
devenit păstor și s-a căsătorit cu fiica patronului său. În acei
patruzeci de ani din viața lui de păstor, a uitat limba egipteană
și odată cu ea învățătura și știința egipteană. În locul lor,
totuși, a învățat să păstorească bine oile. Prin urmare, a scos
din mintea sa ideea de a elibera vreodată pe poporul lui
Dumnezeu din robia egipteană. Atunci, Dumnezeu l-a văzut
puternic și în stare, și i-a poruncit să se întoarcă în Egipt și să
scoată
4

pe poporul Său care era asuprit. Vă amintiți că Moise a

protestat împotriva ideii și a argumentat că a eșuat la prima sa
încercare, în timpul când era tânăr și bine instruit și că la acea
oră târzie a vieții sale nu încercă din nou, pentru că nici nu
mai putea vorbi limba. După o convorbire prelungită,
Dumnezeu i-a înlăturat obiecțiile promițându-i să-i dea pe
fratele său Aaron, să fie purtătorul său de cuvânt, iar Moise a
acceptat în sfârșit să se întoarcă în Egipt.

Acolo cu toiagul său de păstor a făcut multe semne și

minuni atât în fața egiptenilor, cât și a evreilor. Și vă amintiți
ce a avut loc în noaptea Paștelor, noaptea înainte de a ieși din
Egipt: Moise a proclamat în toată țara că în fiecare locuință
unde nu va fi găsit sânge pe ușiorii ușii, în aceeași noapte,
primul născut din fiecare locuință va muri.
 Cei care nu au ascultat ordinul Divin, în ziua
următoare urmau să gemă și să-și îngroape morții, în timp ce
cei care au ascultat porunca erau bucuroși și în mod ordonat
au părăsit orașele. Da, numai cei care au fost în stare să
asculte ordinul au fost eliberați din robie. Prin urmare, este o
condiție prealabilă ca noi să învățăm să ascultăm ordinele
dacă dorim să primim pecetea lui Dumnezeu pe frunțile
noastre.

Să nu uităm, însă, faptul că copiii lui Israel au părăsit

Egiptul cu mult zel și speranțe înalte. Dar când au văzut
Marea Roșie înaintea lor și armata lui Faraon în urma lor, s-au
umplut de consternare. S-au văzut într-o capcană a morții,
deși erau la un pas de o altă izbăvire minunată. Atunci s-au
întors asupra lui Moise și l-au acuzat că i-a adus la mare și a
făcut să fie absolut imposibilă salvarea de vrăjmașii lor.

Privind situația uman vorbind, ei se aflau într-o situație

periculoasă. În acea clipă, au uitat izbăvirea lor miraculoasă
din mâna ispravnicilor lui Faraon și ochii li s-au închis față de
norul minunat ziua și stâlpul de foc noaptea, care i-a condus
pe tot drumul. După cum ei au văzut, dovezile împotriva
capacității lui Moise de a-i conduce în siguranță au fost
copleșitoare. În modul cum l-au văzut, întreaga aventură era
sortită eșecului. Speranțele lor de a merge înainte sau chiar de
a se întoarce i-au părăsit și toate acestea pentru că au crezut că
Moise, nu Dumnezeu, este izbăvitorul lor! Cât de scurte la
vedere, instabile, îndoielnice și uituce sunt ființele umane!
Experiența în lucrarea Evangheliei m-a învățat că poporul lui
Dumnezeu de astăzi are aceeași ispitire cu care trebuie să se
lupte și tentații similare pentru a învinge dacă doresc să
primească pecetea lui Dumnezeu.
Ce mare diferență ar fi fost dacă izraeliții ar fi crezut
doar că Dumnezeu, nu Moise, a fost conducătorul lor, că ceea
ce lor le părea să fie capcana morții lor, era doar ușa lor de
nădejde. Experiența lor să ne învețe să ne amintim că ori
Dumnezeu ne conduce pe deplin ori deloc, căile Lui nu sunt
căile noastre și ceea ce poate părea a fi cel mai mare obstacol
al nostru, se poate dovedi de fapt a fi cea mai mare
binecuvântare a noastră.
Putem vedem acum că adevăratul pericol al lui Israel,
nu era în ceea ce a făcut Moise, ci în necredința lor în ceea ce
privește faptul că Dumnezeu are frâiele în mâinile Sale, în a
nu ști faptul că, căile Lui sunt mai mult de cât cunoaștem și că
nu sunt căile noastre. De multe ori nu au reușit să vadă că
Dumnezeu poate să facă din nou și din nou minuni după
minuni, pentru a-i elibera din mâna inamicului lor, că El ar
putea usca oceanul la fel de ușor, precum ar putea inunda
pământul.
Având eșecurile lor înaintea noastră, ar trebui să
facem
6

din ele treptele noastre spre succes. Prin urmare, să credem

din toată inima că Dumnezeu este responsabil de mântuirea
noastră, de viața noastră și de moartea noastră. Că El este
capabil să ne elibereze în siguranță, chiar dacă pământul ar
cădea din spațiu, că nu putem muri dacă El vrea ca noi să
trăim și că nu putem trăi dacă El vrea să murim. Să ne
amintim că noi înșine nu știm nimic despre planurile lui
Dumnezeu, decât ceea ce el ne descoperă prin slujitorii Săi
aleși, profeții și așa cum le vedem zi de zi. Dacă zilnic
umblăm cu Dumnezeu, dacă îi încredințăm totul Lui, atunci
responsabilitatea este a Lui.

Dumnezeu, în înțelepciunea Sa, l-a adus pe Israel la

Marea Roșie pentru binele lor, și deși ei nu au putut să vadă
calea Lui, totuși El, pentru numele Său a împărțit marea, i-a
trecut în siguranță prin ea, și în același timp, prin aceeași
minune, El le-a distrus vrăjmașii!
 Dacă Moise s-ar fi îndoit de puterea și conducerea lui
Dumnezeu, precum poporul care era cu el, ce efect ar fi avut
toiagul său când a lovit marea cu el? - Niciunul. Dacă
Judecata Infinitului ar fi fost aceeași cu judecata finitului,
atunci armata lui Faraon ar fi ucis sau înrobit pe Israel din
nou.

De aceea, eliberările lor puternice ar trebui, prin

urmare, să ne stabilească pentru totdeauna încrederea noastră
în Dumnezeu și ar trebui să constituie memorii eterne și că
înțelepciunea oamenilor este o nebunie înaintea lui Dumnezeu
și credința în El de asemenea mută munții și mările.

În pofida acestor exemple, totuși, oamenii încă se

așteaptă ca Dumnezeu să lucreze în conformitate cu judecata
lor, și de aceea uneori El folosește copiii în

lucrarea Sa în locul oamenilor înțelepți și prudenți.

Oștirea ebraică știa bine că au fost conduși la mare

urmând norul ziua și stâlpul de foc noaptea. Cu toate acestea,
niciuna dintre aceste minuni nu părea să fi făcut vreo impresie
durabilă asupra lor. Există un pericol ca și noi să putem uita
modul în care ne-a condus Domnul.

După ce Israelul a trecut marea și după ce marea s-a

închis peste vrăjmașii lor, toți au cântat și i-au dat slavă lui
Dumnezeu, dar deși armata lui Faraon și marea nu mai erau
obiecte de teamă, ci de încurajare, încercările, îndoielile și
temerile lor încă nu au luat sfârșit: Aproape imediat după ce
au văzut marea în urmă și pustia în față, au început să-l
recrimineze pe Moise pentru că i-a adus în pustie pentru a
muri de foame și de sete acolo. Nu le-a intrat niciodată în
minte că, dacă Dumnezeu a putut usca marea, El putea cu
siguranță să inunde pustia și să-l facă să înflorească ca un
trandafir. În ciuda îndoielilor și a cârtirilor lor, Dumnezeu a
făcut din nou o minune și mai mare: El a făcut ca din stâncă
să curgă apă și a adus mană din cer!

Astăzi, ca în vremea lui Moise, mulți repetă păcatele

acelui popor: unii sunt înflăcărați azi, iar mâine sunt reci. Alții
îl laudă pe Dumnezeu cu voci puternice, în timp ce barca lor
navighează fără probleme, dar când marea se învolburează și
valurile încep să lovească împotriva lor, atunci ei văd doar un
om la cârmă și în loc să aștepte ca Dumnezeu să potolească
marea încep să caute un loc unde să debarcheze. Ba mai mult,
alții încearcă în permanență să se promoveze pe ei însăși prin
găsirea continuă a erorilor împotriva celor care suportă
întreaga povară a lucrării. Așadar, de aceea trebuie să existe
astăzi printre noi necredincioși, îndoielnici, plângători,

căutători de greșeli și defecte, recunoscând un mare adevăr

într-o zi și uitându-l a doua zi - totuși se așteaptă să fie
pecetluiți cu pecetea lui Dumnezeu și să stea cu Mielul pe Mt.
Sion!

Domnul a hrănit pe poporul Său din vechime cu

mâncarea Îngerilor, în felul în care munca și clima lor o cerea.
Le era dată în fiecare zi proaspătă și nu i-a costat niciun cent.
Tot ce trebuia ca ei să facă era să o aducă în corturile lor și să
o mănânce. Dar nu le-a plăcut mana și și-au dorit să se
întoarcă în Egipt, să mănânce din oalele cu carne, „prazul,
ceapa și usturoiul”. În ochii lor, Moise era cel mai mare dintre
păcătoși și îl învinovățeau pentru fiecare încercare a credinței
lor. Dacă Dumnezeu le-ar fi dat altceva în afară de mană, ei ar
fi fost la fel de nemulțumiți de ea, deoarece un spirit rău era în
ei. Să ne bucurăm și cu mulțumire să mâncăm și să bem ce ne
dă Domnul și când ne dă El.
 Vă amintiți că, poftind după mâncarea de carne, au
făcut situația insuportabilă pentru Moise. Astfel, pentru marea
lor surpriză, prepelițele au umplut tabăra și mulțimea le-a dus
în corturile lor. Dar cu ce cost! Mii dintre ei au murit chiar în
timp ce carnea era încă în gurile lor. Atunci au înțeles că mana
era mâncarea cea mai bună. A fost o lecție grozavă, dar una
scumpă. Ce despre noi vegetarienii?

Murmurarea lor, însă, nu s-a încheiat nici atunci. Au

găsit altceva de murmurat. Au devenit geloși pe Moise și pe
Aaron. „V-ați ridicat voi înșivă mai presus de adunarea
Domnului”, s-au plâns căutătorii de slujbe, „Suntem la fel de
favorizați de Dumnezeu ca și Moise și Aaron. Dumnezeu
vorbește cu noi la fel cum vorbește cu ei”, au spus ei. Și cine
erau murmurătorii principali? – Prinții națiunii,

bărbați care erau cei mai capabili, aceiași care aveau mai
multă cunoștință. Cei care ar fi putut fi de cel mai mare ajutor
pentru Moise au devenit cel mai mare obstacol pentru el. Au
vrut slujba lui Aaron; și au dorit postul lui Moise. Nu au fost
mulțumiți cu mai puțin. Domnul Însuși nu a mai putut cu ei.
Singurul lucru pe care El l-a putut face a fost să deschidă
pământul să-i înghită. Astfel într-o singură zi mii - practic toți
așa-numiții înțelepți - au căzut în pântecele pământului.
Căutăm și noi o slujbă prin care să ne înălțăm eul și încercăm,
de asemenea, să uzurpăm poziția Duhului Adevărului?

În cele din urmă, copiii emancipați ai lui Israel au

ajuns la granițele țării făgăduite. Și deși ei au asistat la minuni
mari de-a lungul drumului, totuși, ei nu au crezut că
Dumnezeu ar putea să le de-a țara pentru ei! Ei văzuseră că El
a fost capabil să-i elibereze din șantierele de cărămidă ale lui
Faraon, să-i ducă pe pământ uscat până la mare pentru ca să-i
distrugă pe vrăjmașii lor, să le ofere mâncare și apă în pustie
unde nu era nimic, dar ei nu credeau că El era capabil să le de-
a țara pentru ei și că El ar fi putut termina ceea ce începuse!

Există mii de oameni astăzi care fac practic la fel când

spun: „Isaia, capitolul 2, Mica, capitolul 4, Ieremia, capitolul
31 și Ezechiel, capitolele 36 și 37 nu se vor împlini
niciodată”. Au fost cei care aveau o vârstă, cei care ar fi
trebuit să știe mai bine, cei care au pornit mingea să se
rostogolească spre distrugere. Tineretul, bineînțeles, trebuie să
fi făcut ecou murmurările bătrânilor, dar Domnul nu a luat
aceasta împotriva lor. Și pentru a salva tineretul, Dumnezeu a
trebuit să-i îngroape pe toți părinții lor murmurători, cu
excepția celor doi oameni credincioși, de încredere, care au
protestat împotriva raportului malefic al celorlalte zece
iscoade. Observați că, fiecare adult care

10

a ieșit din Egipt, cu excepția lui Caleb și Iosua, au trebuit să

fie îngropați înainte ca tinerii să poată trece Iordanul! De ce? -
Pentru că deși Dumnezeu i-a scos cu ușurință din Egipt, El nu
a putut scoate Egiptul din ei. Încă vă întrebați de ce profetul
Ilie trebuie să „întoarcă inima părinților spre copii și inima
copiilor spre părinții lor”? (Mal. 4: 6.)

Creștinii cred adesea că izraeliții au fost oameni foarte

răi și nedisciplinați, dar după ce avem experiențele lor pentru
a profita de ele, gândiți-vă cu cât mai răi am fi noi dacă am
face așa cum au făcut ei! Dacă nu suntem mai buni decât ei,
cum ne putem aștepta să fim eligibili pentru pecete și pentru
Împărăție, întrucât ei nu au fost eligibili?

Chiar în floarea vieții, Moise s-a gândit că este

capabil să elibereze pe copiii lui Israel. Dar Providența i-a
spus: „Nu ești pregătit pentru lucrare, vino și Eu te voi face
capabil”. Și Moise a mers.
 Moise nu avea nevoie de pregătirea lui Faraon pentru
a face lucrarea lui Dumnezeu. A fost o piedică pentru el! De
ce? Pentru că l-a făcut autosuficient și independent de
Dumnezeu. O astfel de persoană ar fi fost mai potrivită pentru
a îndepărta pe poporul lui Dumnezeu de El și a-l duce în
păcat, dar nepotrivită pentru a-l conduce la Dumnezeu și
departe de păcat.
Cât de adevărată este afirmația din Mărturii, Vol. 5,
pag. 80: „... În ultima și solemna lucrare, puțini oameni
mari vor fi angajați în ea. Ei sunt mulțumiți de ei înșiși,
independenți de Dumnezeu și El nu-i poate folosi.
Dumnezeu are slujitori credincioși care, în timpul zguduirii,
în timpul de probă, vor fi scoși la iveală.”
Dumnezeu îi poate ajuta doar pe cei care știu că sunt
incapabili pentru însărcinarea lor, pe cei care știu că au nevoie
de ajutorul Lui. Prin urmare, cei care cred că pot face minuni
11
sunt cei care nu pot face altceva decât rău.

Desigur, cei pe care Dumnezeu îi va folosi în lucrarea

Sa finală, în vremea sfârșitului, nu trebuie să se asemene în
nimic cu prințul încoronat al Egiptului, nici cu eruditul Moise.
Cei care pot învăța să păzească și să hrănească bine oile și să
împlinească cu ușurință ordine, sunt singurii care pot fi
învățați cum să păzească și să hrănească poporul lui
Dumnezeu.

Soția lui Moise era singura etiopiană din întreaga

companie. Din acest motiv, unii au crezut că îi erau superiori.
Ei au crezut că Moise a comis un păcat de neiertat
căsătorindu-se cu o femeie care nu era din neamul său, de
parcă rasa ar avea vreo legătură cu a face oamenii superiori
sau inferiori. Propria soră a lui Moise, Maria, a căzut în acest
păcat. Acolo ea a încercat să despartă familia, totuși Moise s-a
rugat pentru recuperarea ei atunci când a fost lovită de lepră.
 Cine a intrat în țara făgăduită? – Toți cu excepția
murmurătorilor. Credeți că puteți alimenta același spirit de
murmurare și plângere și în ciuda acestui fapt să primiți
pecetea? – Ce gând absurd! Cât de nedrept ar fi pentru un
Dumnezeu drept să distrugă pe cei neascultători din acea zi,
dar să salveze pe cei neascultători de astăzi.

Ce a făcut ca un grup să fie eligibil pentru a trece

Iordanul? - Era încrederea lor în Dumnezeu, știind că El era
liderul lor principal. Ei i-au recunoscut pe Moise și Iosua
drept cei prin care Dumnezeu comunica cu ei. Nu îi
considerau ca fiind nimeni altcineva decât cine erau de fapt.
Erau mulțumiți cu soarta lor. Au primit ordinele așa cum au
fost date. De aceea au fost singurii care au intrat în țară.

12

Având aceste exemple în fața noastră, acest tablou

după care să ne ghidăm, pot spune cu certitudine dacă sunt
îndreptat către Împărăție sau dacă sunt îndreptat spre
pântecele pământului (Apocalipsa 12:16). Și sunt sigur că și
tu poți spune în ce direcție te îndrepți. Domnul nu cere mai
mult sau mai puțin de la noi decât El a cerut de la tipurile
noastre. Prin urmare, nu există niciun mister cu privire la
ceea ce trebuie să facem și la ceea ce nu trebuie să facem
pentru a primi pecetea lui Dumnezeu.
Nu trebuie să mergem într-un ținut al minunilor, nici
nu trebuie să adoptam ideea că trebuie să avem un sentiment
misterios sau vreo o emoție excitantă, nu trebuie să ne
aruncăm în praf sau să sărim până în tavan. Nu, nu trebuie să
facem din noi înșine niște neînțelepți. Tot ce trebuie să facem
este să fim noi înșine. Să fim liniștiți, decenți, respectabili,
asemănători ființelor cerești, străduindu-ne să facem voia lui
Dumnezeu pe pământ așa cum se face în ceruri. Nu trebuie să
ne afișăm pe noi înșine, dar trebuie să ne ocupăm de afacerile
pe care ni le-a dat Dumnezeu și să ne ferim de a ne amesteca
în afacerile altora.
Doar când vom face tot ce putem pentru a respecta
cerințele soliei de astăzi, nu de ieri, vom fi sigilați pentru a fi
cu Mielul pe Mt. Sion.
Nu trebuie să ne bucurăm că, în timp ce suntem
invitați în Împărăție, ni se spune, de asemenea, cum să
ajungem acolo? Văzând toate acestea, nu trebuie să lăsăm
niciodată ca încrederea noastră în Dumnezeu să se piardă.
Trebui să fim stabili, fermi în orice, să nu ne lipsească nimic.
Slujitorii lui Dumnezeu de la ceasul al unsprezecelea, spune
Inspirația, trebuie să fie „un popor mare și puternic, cum n-a
mai fost din veac și nici în vremurile viitoare nu va mai fi”.
Ioel 2: 2. Ei știu ce cred și cred ceea ce știu. Și cel mai
important dintre toate, ei știu că sunt conduși de Dumnezeu,
nu de om.
13

Nu sunt ca fariseii care construiau monumente în

memoria profeților morți (Mat. 23: 29-31) și în același timp
ucideau pe cei vii! Cu această lumină care strălucește pe calea
noastră, Evrei, capitolele 3, 4, 10 și 11 devin auto-interpretate.
 14

Pagina sacră

O glorie de slavă inundă pagina sacră,

Maiestuoasă ca soarele;
Dă o lumină fiecărei vârste,
Dă, dar nu împrumută nimic.

Duhul respiră asupra cuvântului,

Și aduce adevărul la vedere;
Preceptele și făgăduințele dau
O lumină sfințitoare.

Mâna care a dat-o, încă dă

Lumina plină de milă și căldură;
Adevărurile Lui asupra națiunilor se ridică,
Ele se ridică, dar nu coboară niciodată.
 Mulțumirea veșnică să fie a ta,
Pentru că orice rază atât de luminoasă;
Face ca o lume a întunericului să strălucească
Cu razele zilei cerești.

--Wm. Cowper

15
Nr. 8

UNICA PACE A MINȚII

LAODICEAN SAU DAVIDIAN - CARE?

 TEXTUL DE V.T. HOUTEFF,

SLUJITOR AL ADVENTIȘTITLOR DE ZIUA A

ȘAPTEA DAVIDIENI

SABAT, 28 SEPTEMBRIE 1946

CAPELA MT. CARMEL

WACO, TEXAS

TEXT PENTRU RUGĂCIUNE

Voi citi din Cugetări De Pe Muntele Fericirilor, pag.

157 (106).

C.M.F., pag. 157 (106) – „A sfinți Numele

Domnului înseamnă ca toate cuvintele pe care le spunem
despre Ființa Supremă să fie rostite cu respect. „Numele
Lui este sfânt și înfricoșat.” Nu trebuie ca în vreun chip
oarecare să tratăm cu ușurință titlurile sau denumirile
Divinității…”

„ Dar a sfinți Numele Domnului înseamnă și mai

mult… Despre biserica Domnului Hristos stă scris: „Și iată
cum Îl vor numi: «Domnul, Neprihănirea noastră.»”
Numele acesta este dat fiecărui urmaș al Domnului Hristos.
Este moștenirea copilului lui Dumnezeu. Membrii familiei
sunt numiți cu numele Tatălui lor. Profetul Ieremia, în
timpul strâmtorării și dureroasei apăsări a lui Israel, se
ruga astfel: „Numele Tău este chemat peste noi. De aceea
nu ne părăsi.”

„…În fiecare faptă a vieții tale, trebuie să se dea pe

față Numele lui Dumnezeu. Această cerere te obligă să ai
caracterul Lui. Nu poți să sfințești Numele Lui, nu poți să-L
reprezinți în fața lumii, decât dacă, prin viața și caracterul
tău, reprezinți însăși viața și caracterul lui Dumnezeu. Poți
face aceasta numai dacă primești harul și neprihănirea
Domnului Hristos.”

Dându-ne seama că Dumnezeu ne-a recunoscut în fața

oamenilor și a îngerilor ca și copii ai Săi, să ne rugăm ca să nu
aducem dezonoare față de „numele demn prin care suntem
chemați”. Să ne rugăm pentru ca să fim reprezentanții Săi
adevărați.

16

LAODICEAN SAU DAVIDIAN - CARE?

În această după-amiază voi răspunde la întrebarea: de

unde să știu că nu sunt un laodicean încă și că acum sunt un
adevărat Davidian? Pentru a discuta în mod inteligent această
întrebare, trebuie să avem în primul rând o imagine mentală
despre cum sunt laodiceenii și despre cum ar trebui să fie
Davidienii. Voi citi:

Apocalipsa 3: 14-18 – „Îngerului Bisericii din Laodiceea

scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios
și adevărat, Începutul zidirii lui Dumnezeu: „Știu faptele
tale: că nu ești nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece
sau în clocot! Dar, fiindcă ești căldicel, nici rece, nici în
clocot, am să te vărs din gura Mea. Pentru că zici: „Sunt
bogat, m-am îmbogățit, și nu duc lipsă de nimic”, și nu știi
că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol, te sfătuiesc să
cumperi de la Mine aur curățat prin foc, ca să te
îmbogățești; și haine albe, ca să te îmbraci cu ele și să nu ți
se vadă rușinea goliciunii tale; și doctorie pentru ochi, ca
să-ți ungi ochii și să vezi.”

Ce este în neregulă cu îngerul din Laodicea? - Este

căldicel. Nu este nici rece, nici în clocot. Domnul îi
recomandă să fie ori rece, ori în clocot, inconfortabil, în
căutarea a ceva mai bun decât

17

de a rămâne căldicel, mulțumit cu realizările sale spirituale,

presupus bogat și îmbogățit cu bunuri (cu Adevăr). Neștiind
că este sărac din punct de vedere spiritual, orb și gol, este
avertizat de Cel Atotcunoscător și i se cere să se pocăiască.
Dacă avertismentul Domnului nu reușește să-i schimbe
părerea, atunci singurul lucru care îi rămâne de făcut
Domnului este să-l verse din gura Lui.

Prin cuvintele „Sunt bogat, m-am îmbogățit”, îngerul

din Laodicea spune că el înțelege bine Biblia și are
„Mărturiile pentru Biserică” și că acestea îl fac bogat. Și pe
lângă acestea, mai are și alte publicații denominative, pentru
creșterea lui. El se înșeală astfel că are întregul adevăr care să-
l poată duce direct pe porțile de mărgăritar, și că nu mai are
nevoie de nimic. Totuși, sfatul Domnului ca el să cumpere de
la El aur curățit prin foc, pentru a putea fi bogat, dezvăluie
faptul că bogățiile laodiceenilor nu sunt „aur curat” și că așa-
numita îmbogățire a acestora nu este o îmbogățire a
Adevărului, ci a interpretărilor lipsite de valoare, neinspirate,
necurățite în foc.

Îngerul din Laodicea este deasemenea și gol. El nu are

haina de nuntă, nu are neprihănirea lui Hristos. Și goliciunea
lui, neavând nici o haină să o acopere, denotă că nu are
neprihănire decât propria neprihănire cu care s-a născut -
pielea goală. Ba mai mult, el este orb spiritual. Și pentru boala
sa, doar alifia Domnului este singurul remediu. Dacă ar lua,
însă, sfatul Domnului și ar aplica alifia pentru ochii săi
bolnavi, el ar putea vedea.

Ce reprezintă alifia? Mai întâi să vedem ce îl face pe

un om orb spiritual. Cel care cunoaște chiar numărul de fire
de păr din capul nostru, subliniază că, dacă „lumina care este
în tine este întuneric,

18

cât de mare trebuie să fie întunericul acela!” Mat. 6:23. Dacă

neglijența de a folosi corect lumina spirituală îl face pe
contravenient să fie orb, atunci ceva care are putere să
trezească în el râvnă pentru a-și descoperi adevărata stare, este
singurul remediu. Numai o astfel de alifie poate să-i deschidă
ochii.
Permiteți-mi să ilustrez concret: Unii indivizi scriu
adesea la birou spunând: „Am auzit atât de multe împotriva
„Toiagului Păstorului”, iar ceea ce am auzit m-a umplut de
prejudecată nemiloasă. Dar s-a întâmplat că odată am luat
unul din micile dumneavoastră tratate, m-am gândit să văd
despre ce este vorba, dar în timp ce am citit câteva pagini
ochii mei au început să se deschidă și am citit întregul tratatul.
Acum sunt nerăbdător să citesc restul cărților voastre. A-ți
putea să-mi trimite-ți toată literatura?”

Un alt incident Providențial ne-a atras atenția din

îndepărtata Chină: „Am găsit pe stradă jumătate din broșura
dvs. (Tratatul nr. 13) și l-am luat, iar soția mea, câteva zile
mai târziu, a găsit cealaltă jumătate în curba aceleiași străzi.
Le-am pus laolaltă și am găsit adresa. Sunt profund interesat
de tot ce conține și aștept cu nerăbdare să aflu despre
dumneavoastră. Puteți să-mi spuneți tot ce mă va ajuta să-mi
găsesc fericirea?”

Acești frați care caută adevărul îi reprezintă în mod

evident pe cei care pot fi salvați de starea lor laodiceană.
Experiențele lor ilustrează bine faptul că „alifia” reprezintă
Adevărul Inspirației la vreme potrivită.

Acum permiteți-mi să vă povestesc despre o altă clasă

de indivizi despre care aud frecvent. Ascultați ce spun ei: „Vă
rugăm să vă păstrați „toiagul” pentru dumneavoastră, ștergeți
numele meu de pe lista dvs. de corespondență. Nu sunt
absolut deloc interesat de ceea ce faceți. Tratatele le arunc în
19

foc imediat ce sosesc. Nu le-am citit niciodată și nici nu o voi

face niciodată - nu, nici un rând din ele. Sunt mulțumit
[căldicel] cu religia mea. Eu aparțin biserici rămășiței
adevărate și aștept să merg cu ea. Cum îndrăzniți să încercați
să mă înșelați?”

Altul spune: „Vă rog să nu-mi mai trimiteți literatura

dvs., deoarece sunt mulțumit cu propriile mele păreri”.

Acest tip de discuție este tipic laodicean. Își exprimă

perfect starea lor de căldicei. Domnul, însă, este împotriva
atitudinii lor. Există ceva care să poată separa mai complet și
mai rapid linia de comunicare cu Dumnezeu pentru totdeauna
decât o atitudine de a avea tot Adevărul și de a nu mai avea
nevoie de nimic altceva? Dacă limbajul din scrisorile pe care
tocmai vi le-am citit nu spune: „Sunt bogat, m-am îmbogățit și
nu duc lipsă de nimic”, atunci ce altceva ar putea spune?

Acest grup de laodiceeni nu va deschide niciodată,

niciodată ochii lor, niciodată nu vor fi altceva decât
nenorociți, ticăloși, săraci, orbi și goi. Ei nu vor putea fi
niciodată atinși de Cer, nici măcar de Domnul Însuși. Dacă ei
continuă astfel, atunci singurul lucru pe care Hristos îl poate
face este să-i vomite din gura Lui, să nu mai menționeze
niciodată numele lor la Tronul Harului. Orice noutate din
Biblie care este adusă de oricine, afară de ei înșiși, chiar dacă
se presupune a fi prin Inspirație, ei o numesc în grabă
„înșelăciune”, deși ei sunt deja într-o auto înșelăciune teribilă.
Ei citesc Biblia cu speranța de a găsi dovezi prin care să nu fie
de acord cu nimic, afară de ei înșiși.

Permiteți-mi să ilustrez: să presupunem că merg la

bancă să depozitez un milion de dolari și poate cred cu
seriozitate că sunt un milionar. Dar bancherul spune:

20

„banii tăi sunt falși” și să presupunem că nu am alții. Atunci

cât de bogat aș fi? - Aș fi la fel de bogat ca și îngerul din
Laodicea. Doar de o astfel de experiență de a deschide ochii
au nevoie laodiceenii. Dacă nu li se întâmplă ceva
asemănător, ei vor crede pentru totdeauna că sunt bogați și nu
au nevoie de nimic. Însă, într-o zi nu foarte îndepărtată, Însăși
Veghetorul ceresc le va demonstra față în față că aurul lor nu
este curățit în foc. Atunci ochii lor se vor deschide, dar nu la
timp potrivit pentru a le folosi la ceva.
 Ceea ce ei văd acum la distanță, li se pare cu siguranță
că este „marea de cristal”. Dar când vor ajung la capătul
drumului și vor arunca o privire atentă, cu durere de nedescris
și cu voce înfiorătoare vor striga „Miraj, miraj! Nu este marea
de sticlă!” Atunci vor fi doritori să cunoască Adevărul; și ar
plăti oricât pentru a-l obține, dar va fi prea târziu pentru a
schimba acea stare, vor ajunge la ușă doar pentru a auzi din
interior Vocea spunând: „Nu vă cunosc”. Mat. 25:12.

Prin caracteristicile fizionomice ale unei persoane,

putem identifica rasa sa; și, în mod similar, putem judeca
profesia unei persoane prin tipul de haine pe care le poartă.
Dacă o persoană poartă haine fine și nu este împodobită cu
toate lucrurile ce se pot pune, considerăm că aceasta este o
persoană de afaceri. Dacă poartă haine de calitate inferioară și
nu este împodobit cu orice fel lucru pe care îl poate folosi,
atunci îl considerăm a fi un sportiv comun. Dacă este îmbrăcat
în salopete, îl considerăm un muncitor. Dacă este îmbrăcat
altfel, îl judecăm ca fiind un muncitor de birou sau
profesional. Dar dacă nu poartă nici o haină, atunci nimeni în
afară de Dumnezeu nu poate spune ce este. Un astfel de om
este Laodicean.

Dacă îmbrăcămintea albă reprezintă neprihănirea lui

Hristos, atunci dacă cineva nu are deloc îmbrăcăminte,
21

este gol, a cui neprihănire ar avea acesta? – îndreptățirea de

sine, numai pielea în care s-a născut. Goliciunea
Laodiceanului reprezintă exact aceasta, dar el nu știe. În toate
privințele, îmi dau seama că acesta spune multe, dar nu
înseamnă a spune prea multe, pentru că Domnul este cel care
spune.

El îi invită pe laodiceeni să cumpere de la El aur, acel

aur care este curățit prin foc (Adevărul inspirat), pentru ca ei
să fie cu adevărat bogați. El îi invită să se îmbrace în haina de
nuntă, pentru a nu fi aruncați în „întunericul de afară”, acolo
unde este plânsul și scrâșnirea dinților. Dacă acum nu acceptă
invitația lui - da, acum - goliciunea lor va fi expusă și astfel se
vor simți rușinați.

Dacă faci contrariul a ceea ce fac laodiceenii, atunci

desigur nu vei fi încă laodicean. Și este la fel de ușor să știi
dacă ești Davidian sau nu. Pentru a afla dacă ești un Davidian,
trebuie să știi mai întâi ce este un Davidian. Ei bine, pe scurt,
un Davidian este recunoscut prin felul său de îmbrăcăminte,
prin sursa de unde o obține și prin ceea ce dă în schimbul ei.
Profetul Zaharia explică:

Zah. 3: 1-4 – „El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot

Iosua stând în picioare înaintea Îngerului Domnului și pe
Satana stând la dreapta lui ca să-l pârască. Domnul a zis
Satanei: „Domnul să te mustre, Satano! Domnul să te
mustre, El care a ales Ierusalimul! Nu este el, Iosua, un
tăciune scos din foc?” Dar Iosua era îmbrăcat cu haine
murdare și totuși stătea în picioare înaintea Îngerului. Iar
Îngerul, luând cuvântul, a zis celor ce erau înaintea Lui:
„Dezbrăcați-l de hainele murdare de pe el!” Apoi a zis lui
Iosua: „Iată că îndepărtez de la tine nelegiuirea și te
îmbrac cu haine de sărbătoare!”

22

Primul căruia i s-a dat haina a fost Iosua, marele

preot, cel mai înalt oficial al bisericii. Dacă el nu are haina,
atunci nimeni altcineva nu o are. Din aceasta vedem că
adevărata redeșteptare și reformă începe de la cap, nu de la
picioare și că înainte ca cineva să primească dreptul de a se
îmbrăca cu haina, nelegiuirea lui este îndepărtată - se
pocăiește de păcatele sale și Domnul le șterge. Totuși, Satana
este chiar acolo pentru a se opune și a-l acuza; dar, mulțumesc
lui Dumnezeu că Domnul este și El acolo pentru a-l mustra pe
vrăjmaș. Înțelegeți lecția, frate, soră? În timp ce veți obține
haina, va trebui să întâmpinați o opoziție puternică. Dar ce
contează? Este prea mult să stăm fermi pentru Adevăr și
dreptate atunci când majoritatea ne părăsesc? Și cum altfel
vom deveni eroi pentru Dumnezeu? (Citește Matei 5: 10-12.)

Apostolii și profeții nu numai că au întâmpinat

opoziție din partea propriilor lor frați, ci chiar au murit
bucuroși pentru haina lor albă. Totuși, acum nu vi se cere să
renunțați la viață, ci să o salvați. „Rolurile” sunt acum
inversate. Domnul nu va îngădui să fiți consumați de flăcări.
El vă va salva ca pe niște „tăciuni scoși din foc”.

Din aceasta vedem că Iosua de astăzi își schimbă

hainele murdare cu haine albe, cu neprihănirea lui Hristos.

Zah. 3: 5 – „Eu am zis: „Să i se pună pe cap o mitră

curată!” Și i-au pus o mitră curată pe cap și l-au îmbrăcat
în haine, în timp ce Îngerul Domnului stătea acolo.”

Nu doar că a fost îmbrăcat într-o haină albă, dar a fost

încununat cu o mitră curată. Și ce ar putea însemna o
asemenea mitră? Nimic altceva decât autoritatea cu care a fost
învestit,

23

ca și conducător desemnat de Cer? Astfel, este îmbrăcat din

cap până în picioare, „și îngerul Domnului stătea lângă el”
(KJV). Ce cadou! Și ce gardă de onoare pentru cineva într-o
lume ca a noastră! În ciuda acestui fapt, însă, ființele umane
sunt foarte lente și ezită să ia poziție de partea Domnului.
Majoritatea dintre ei preferă să se bizuie pe om.

Zah. 3: 8 – „ Ascultă, dar, Iosua, mare preot, tu și

tovarășii tăi de slujbă care stau înaintea ta – căci aceștia
sunt niște oameni care vor sluji ca semne („minunați” în
engleză). – Iată, voi aduce pe Robul Meu, Odrasla.”
(Vlăstar sau ramură).

Nu numai Iosua, ci și cei care stau înaintea lui

(adunarea) sunt îndemnați să audă această poruncă. Și ce fel
de oameni sunt aceștia? - Bărbați „minunați”. Acest
simbolism arată că la împlinirea acestei profeții, îngerul
bisericii din Laodicea nu mai este responsabil de casa
Domnului și că poporul lui Dumnezeu trebuie să fie alcătuit în
întregime din oameni minunați!

Evident, atunci, ca urmare a acestei reînviorări și

reforme în cadrul bisericii Laodiceene, apare o altă biserică de
care Iosua este responsabil, nu îngerul din Laodicea. În ea nu
va mai exista „neghină” (Mat. 13:30), „pești răi” (Mat. 13:47,
48), sau „capre” (Mat. 25:32). Biserica Laodicea, cea de-a
șaptea, este ultima care se confruntă cu fățarnici, sfinți și
păcătoși.
Cine va aduce această redeșteptare și reformă, această
mare schimbare? -- Odrasla. Și potrivit cu Isaia 11: 1-5,
Odrasla sau Vlăstarul este Domnul, Fiul lui David. Acum să
citim -

Zah.3: 9 - „Căci iată că numai spre piatra aceasta pe care

am pus-o înaintea
24

lui Iosua sunt îndreptați șapte ochi; iată, Eu însumi voi

săpa ce trebuie săpat pe ea, zice Domnul oștirilor; și într-o
singură zi voi înlătura nelegiuirea țării acesteia.”

Cei care stau înaintea lui Iosua sunt „oameni

minunați”. Aceștia sunt reprezentați de „piatra” (Biserica sau
Împărăția) care este în viziunea lui Iosua. Are șapte ochi,
viziune perfectă. Când are loc această purificare a bisericii,
atunci păcatul din țară este îndepărtat rapid - „într-o singură
zi”.

Aici se vede o redeșteptare și o reformă autentică

însoțită de purificarea bisericii. Domnul trebuie să aibă o
biserică curată și un popor curat.

Zah. 3:10 - „În ziua aceea – zice Domnul oștirilor – vă veți

pofti unii pe alții sub viță și sub smochin”

„În ziua aceea”, în ziua în care are loc această

purificare, lucrarea Evangheliei va fi terminată rapid pentru că
fiecare membru al casei Domnului va chema pe aproapele lui
la propriul său teren, la ceea ce Dumnezeu a rânduit mai
dinainte pentru ca toți sa aibă. Prin urmare, fiecare membru
trebuie să fie misionar într-un fel sau în altul. Aceasta este
într-adevăr mișcarea laică care va termina lucrarea
Evangheliei.

Afirmația „Fiecare va chema pe aproapele său sub

viță și sub smochin” (KJV), apare și în Mica 4, și învață
același lucru pe care îl învață Zaharia.

Totuși, acest subiect nu se termină în Zaharia trei, ci

continuă.
25

Zah. 6:11 - „Să iei de la ei argint și aur și să faci din el o

cunună, și s-o pui pe capul lui Iosua, fiul lui Ioțadac,
marele preot.”
Îngerului i s-a poruncit să ia argint și aur și să facă
„coroane” (KJV) - nu una, ci mai mult decât una. Acestea sunt
așezate pe capul lui Iosua.
Zah. 6:14 - „Și coroanele vor fi pentru Helem, Tobia și
Iedaia, și pentru Hen, fiul lui Țefania, ca o aducere aminte
în Templul Domnului.” (KJV)

Versetul 14 revelă faptul că Iosua trebuie să transmită

coroanele ajutoarelor lui pe care Domnul Însuși le numește.
Aceasta trebuie să fie un memorial, o amintire veșnică în
templul Domnului.

Ce pot însemna toate acestea? - Doar aceasta: Iosua

este judecătorul, conducătorul numit de Cer. El însuși a fost
încununat ca atare. Și ca răspuns la propria poruncă a
Domnului, Iosua încununează (autorizează) pe ajutoarele lui
pe care Domnul însăși le numește. Cu alte cuvinte, ca membri
ai „casei lui David”, Iosua îi autorizează să se angajeze în
lucrare. Astfel, Iosua este responsabil în fața Domnului, dar
ajutoarele sale sunt responsabile in fața lui Iosua. Aici este
văzută o organizație care are un Lider și un sub lider -
Domnul și Iosua. Astfel, orice este legat pe pământ, este legat
și în ceruri (Mat. 16:19).

Atât de concret cum cerul îl poate face, acest

simbolism ilustrează faptul că poporul lui Dumnezeu în
lucrarea finală nu trebuie să lucreze cu scopuri antagonice.
Toate trebuie să vorbească același lucru. Așa dar, „glasul
străjerilor tăi răsună; ei înalță glasul și strigă toți de
veselie, căci văd cu ochii lor cum (când KJV) Se întoarce
Domnul în Sion.” Is. 52: 8. Atunci poporul Lui va fi
26

numit „Popor sfânt”, „Răscumpărați ai Domnului”,

„Cetate căutată și nepărăsită.” (Is. 62:12).

Zah. 6:12 - „Și să-i spui: „Așa vorbește Domnul oștirilor:

„Iată că un om, al cărui nume este Odrasla, va odrăsli din
locul Lui și va zidi Templul Domnului.”
 Iosua era bine instruit despre faptul că povara și
ingeniozitatea pentru construirea acestui templu spiritual îi
aparține celui a cărui nume este „Odrasla”. El trebuie să
crească din locul lui. A Lui să fie slava. El singur trebuie să
fie înălțat. El trebuie să construiască templul Domnului.

Zah. 6:13, 15 – „Da, El va zidi Templul Domnului, va

purta podoabă împărătească, va ședea și va stăpâni pe
scaunul Lui de domnie, va fi preot pe scaunul Lui de
domnie, și o desăvârșită unire va domni între ei
amândoi… Cei ce sunt departe vor veni și vor lucra la
Templul Domnului; și veți ști astfel că Domnul oștirilor
M-a trimis la voi. Lucrul acesta se va întâmpla dacă veți
asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru.”

Astfel se vor împlini profețiile din Isaia, capitolele doi

și patru, de asemenea, capitol patru din Mica.
În cele din urmă, de unde știm sigur că această solie a fost
planificată și înregistrată în mod special pentru biserica de astăzi? -
Știm din faptul că revelația acestor scripturi este acum, ca niciodată
mai înainte, revelată și proclamată. Acum, proclamarea ei face
cunoscut faptul că Domnul „preia conducerea în mâinile Sale.”
(Mărturii Pentru Predicatori, pag. 300); că timpul de curățire a
bisericii (Judecata celor vii din casa lui Dumnezeu - 1 Pet. 4:17) este
aproape (Mărturii, vol. 5, pag. 80); că cei purificați, cei 144.000
(grâul) - Apocalipsa 14: 1 vor fi puși în grânar (Mat. 13:30), și nu
vor mai fi amestecați cu neghina; și că o gloată nenumărată din

27

toate neamurile (Apocalipsa 7: 9) va fi adusă la Casa

Domnului (Isaia 66:19, 20).

Acum, dumneavoastră înșivă, puteți răspunde singur

la întrebarea dacă sunteți un Davidian sau încă un laodicean.
Dacă sunteți mulțumit de dvs., de realizările dvs. spirituale, de
programul dvs. evanghelic făcut de om; dacă credeți că
Domnul vă vorbește prin orice lucru face „clic” în mintea
dvs.; dacă credeți că aveți tot Adevărul și că nu mai aveți
nevoie de nimic; dacă credeți că oricine nu are ștampila de
aprobare a credinței sale, este un profet fals; și dacă vă temeți
permanent că cineva încearcă să vă înșele pentru că învață
ceva nou; dacă nu vă gândiți niciodată că s-ar putea să-i
închideți ușa în față unui purtător al Adevărului, care ar putea
să vă aducă „alifia” Domnului și „haina de nuntă” - dacă
faceți toate acestea sau o parte din aceste lucruri, atunci puteți
să fiți un laodicean cât se poate de bun, și nu un Davidian.

Dar dacă sunteți conștienți că veșmintele

dumneavoastră sunt murdare și nelegiuirea dumneavoastră nu
este ștearsă încă; dacă vă dați seama că trebuie să mergeți pe
căile lui Dumnezeu, așa cum El le-a stabilit prin Iosua de
astăzi, dacă sunteți cu totul pentru Dumnezeu și deloc pentru
sine sau pentru lume, atunci, desigur, fie sunteți, fie începeți
să fiți, un Davidian. Dacă dvs. nu ați atins toate acestea, ar
trebui să vă asigurați că o faceți; și dacă le-ați obținut deja,
atunci continuați să avansați în lumină și, cu siguranță, veți fi
în cele din urmă cu Mielul pe Mt. Sion.

Acum luați sfatul Domnului și nu mai fiți ca o trestie

pe mare purtată de orice vânt de învățătură.

„...Cei din poporul lui Dumnezeu sunt reprezentați

28

în solia către laodiceeni ca aflându-se într-o poziție de

siguranță firească. Ei sunt liniștiți, crezându-se într-o stare
înălțată de mari realizări spirituale…”

„Ce amăgire mai mare poate veni asupra minții

oamenilor decât încrederea că sunt în regulă, când ei sunt
total greșiți! Solia Martorului Credincios îi găsește pe cei
din poporul lui Dumnezeu într-o jalnică amăgire, și, cu
toate acestea, sinceri în amăgirea lor. Ei nu știu că starea
lor este deplorabilă în ochii lui Dumnezeu. În timp ce
laodiceenii se înșeală singuri că se află într-o stare
spirituală înălțată, solia Martorului Credincios le spulberă
siguranța prin denunțare înfricoșătoare a adevăratei lor
condiții de orbire spirituală, sărăcie și nevrednicie.
Mărturia, așa severă și usturătoare cum este, nu poate fi o
greșeală, căci Martorul Credincios este Acela care vorbește,
iar mărturia Sa trebuie să fie corectă.” - Mărturii pentru
Biserică, Vol. 3, pag. 252, 253.

Nu avem dreptul să judecăm un om

Până când este destul de încercat;
Dacă nu ne place compania lui,
Știm că lumea este mare.
Unii pot avea defecte - și cine nu are?
Bătrâni, precum tineri;
Poate că putem, dar știm ceva,
Există cincizeci de oameni pentru fiecare.

--Joseph Kronthal

29

Încredere și supunere

Când umblăm cu Domnul

în lumina Cuvântului Său,
Ce slavă El revărsă pe calea noastră!
În timp ce facem voia Lui bună,
 El așteaptă după noi,
Și cu toate acestea, cine sunt cei care au încredere și se supun?

Nu este o povară pe care o ducem,

nu este o părere de rău pe care să o împărtășim,
Ci dorința noastră că el plătește bogat;
Nu este o durere, nici o pierdere,
nu întristare și nici o cruce,
Dar este binecuvântare dacă avem încredere și ne supunem.

Dar nu putem dovedi niciodată

încântările iubirii Sale,
Până când nu așezăm totul pe altar,
Dar favoarea pe care El o arată,
și bucuria pe care El o dăruiește,
Sunt pentru aceia care vor avea încredere și se vor supune.

--J.H. Sammis

30

Nr. 9

UNICA PACE A MINȚII

 „CASA LUI DAVID CA ÎNGERUL DOMNULUI”

TEXT DE V.T. HOUTEFF,

SLUJITOR AL ADVENTIȘTILOR DE ZIUA A ȘAPTEA

DAVIDIENI

SABAT, 5 OCTOMBRIE 1946

CAPELA MT. CARMEL

WACO, TEXAS

TEXT PENTRU RUGĂCIUNE

Voi citi din Cugetări De Pe Muntele Fericirilor,

pagina 159 (107), primele două paragrafe.
 C.M.F., pag. 159 (107) – „Dumnezeu este Tatăl
nostru, care ne iubește și ne îngrijește ca pe copiii Săi; dar
El mai este și Marele Împărat al universului. Interesele
Împărăției Sale sunt interesele noastre și noi trebuie să
lucrăm pentru propășirea ei.”

„Ucenicii Domnului așteptau grabnica venire a

Împărăției slavei Sale; dar, dându-le această rugăciune,
Isus le arăta că Împărăția aceasta nu avea să fie întemeiată
atunci. Ucenicii aveau datoria să se roage pentru venirea ei,
ca pentru un eveniment care urma să aibă loc în viitor. Însă
această rugăciune era și o asigurare pentru ei. Deși nu
trebuia să aștepte atunci venirea Împărăției, faptul că Isus îi
îndemna să se roage pentru ea, era o dovadă că ea avea să
vină la timpul hotărât de Dumnezeu.”

Care este gândul esențial conținut în această lectură?

Pentru ce trebuie să ne rugăm? - Ca să înțelegem că doar
rugăciunea în sine nu ne va duce în Împărăție; și că lucrarea
activă este la fel de necesară ca și rugăciunea. Da, interesele
Împărăției Sale ar trebui să fie cele mai importante gânduri în
mintea noastră. Trebuie să „lucrăm” pentru construirea ei, așa
cum ne rugăm pentru venirea ei.

„CASA LUI DAVID CA ÎNGERUL DOMNULUI”

Să mergem la Zaharia, capitolul doisprezece. Textul

studiului nostru se găsește în versul opt, dar pentru a găsi
timpul și poporul despre care vorbește direct versetul, trebuie
să începem studiul cu primul verset al capitolului.

Zah. 12: 1 - „Prorocia, cuvântul Domnului despre Israel.

Așa vorbește Domnul care a întins cerurile și a întemeiat
pământul, și a întocmit duhul omului din el.”

Există două puncte în acest verset pe care trebuie să le

considerăm în mod serios: (1) că proorocia este a Domnului și
(2) că proorocia Lui este pentru Israel, pentru biserică, nu
pentru lume.

Zah. 12: 2 – „Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de

amețire pentru toate popoarele dimprejur și chiar pentru
Iuda, la împresurarea Ierusalimului.”

Din acest verset aflăm că națiunile neamurilor trebuie

să facă un asediu nu numai împotriva Ierusalimului, ci și
împotriva lui Iuda - da, împotriva întregii Împărății, biserică
sau popor. Și în acea vreme, în timpul asediului, Ierusalim va
fi făcut un potir de amețire (spaimă KJV)

pentru toate popoarele; adică toate popoarele se vor teme de

Ierusalim și vor tremura înaintea lui.
Zah. 12: 3 – „În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră
grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica, vor fi
vătămați, și toate neamurile pământului se vor strânge
împotriva lui.”

Acest asediu nu va fi făcut doar de națiunile adiacente

Ierusalimului, ci de toate popoarele de pe pământ, lucru care
este posibil doar prin liniile de comunicare din zilele noastre.
Astfel, Ierusalimul va fi o piatră grea pentru toate popoarele
din jur. În încercarea de a-și combate frica lor, se împovărează
pe ele însele prin asedierea cetății. Din cauza acestei lucrări
malefice, ele vor fi sfărâmate.

Zah. 12: 4 – „ În ziua aceea, zice Domnul, voi lovi cu

amețeală pe toți caii și cu turbare pe cei ce vor călări pe ei;
dar voi avea ochii deschiși asupra casei lui Iuda și voi orbi
toți caii popoarelor.”

Deși Domnul va lovi cu turbare, cu amețeală și cu

orbire pe cei care asediază cetatea, totuși El își va deschide
ochii asupra casei lui Iuda.

Zah. 12: 5 – „Căpeteniile lui Iuda vor zice în inima lor:

„Locuitorii Ierusalimului sunt tăria noastră, prin Domnul
oștirilor, Dumnezeul lor.”

După ce păcătoșii sunt scoși din mijlocul lui prin

lucrarea de judecată a celor vii, atunci conducătorii lui Iuda își
vor da seama că puterea lor depinde de locuitori sfinți ai
Ierusalimului și de Domnul Dumnezeul lor, atunci într-adevăr
vor fi puternici.

Să vedem ce spune următorul verset despre aceasta:

Zah. 12: 6 – „ În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda
ca o vatră de foc sub lemn, ca o făclie aprinsă sub snopi;
vor mistui în dreapta și în stânga pe toate popoarele de jur
împrejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarăși la locul lui cel
vechi.”

Nu contează ceea ce credem noi, Dumnezeu va avea

un popor puternic, un popor credincios, așa cum este descris
aici; iar Ierusalimul va fi locuit de un popor sfânt, fără nici un
păcătos în el. Întrucât profetul Ilie antitipic, care apare chiar
înaintea zilei celei mari și înfricoșate a Domnului, chiar
înainte de ziua Judecății celor vii, el găsește biserica copleșită
de Diavol la fel de rău cum a fost biserica iudaică în ziua lui
Hristos, și după cum sfinții , cel dintâi rod, trebuie să fie
salvați unul câte unul, El mai întâi trimite pescari ca să-i
pescuiască și apoi trimite vânători ca să-i vâneze (Ier. 16:16).
Astfel, El îi adună unul câte unul (Isaia 27:12, 13). Și așa este
astăzi - sunt pescuiți de această literatură gratuită și sunt
vânați de oameni chiar în casele lor, fie că sunt în orașe, sate
sau pe câmp.

Zah. 12: 7 – „Domnul va mântui mai întâi corturile lui

Iuda, pentru ca slava casei lui David și fala locuitorilor
Ierusalimului să nu se înalțe peste Iuda.”

El va salva corturile (locuințele umile, mai degrabă

decât casele sau palatele) lui Iuda mai întâi, adică Domnul va
salva mai întâi poporul comun, laicii, astfel încât slujbașii să
nu se înalțe deasupra laicilor, pentru ca toți să poată învață să
dea slavă lui Dumnezeu, și nu vreunui om.

Deoarece nimic din ceea ce prezic aceste versete ale

Scripturii nu a avut loc vreodată în Ierusalim sau în vreo altă
5
parte a lumii, în mod evident, aceste preziceri nu și-au găsit
încă împlinirea. Și acum urmează să aflăm dacă se vor împlini
în timpul nostru sau ulterior.

Întrucât lucrarea pe care o facem acum nu este

sponsorizată de niciun om și fiindcă Dumnezeu ne-a condus
pe tot drumul la fel de sigur cum El a condus mișcarea
Exodului, făcându-ne drumul centimetru cu centimetru cum
indică Providența, de asemenea, deoarece suntem singurul
popor care are solia restabilirii Casei lui David și așezării din
nou a „tuturor lucrurilor” (Marcu 9:12) și prin urmare, suntem
numiți Davidieni, nu se poate scăpa de concluzia că timpul
pentru împlinirea acestor profeții este foarte aproape, este
chiar la uși, și este motivul pentru care anunțarea acestor
evenimente este acum proclamată în întreaga lume adventistă.

Prin urmare, tot ce are de spus Domnul în acest

capitol este pentru învățarea noastră și pentru nevoile noastre
speciale din ziua de azi. Este o comunicare adresată în special
pentru noi și revelată în acest timp special, astfel încât să știm
ceea Dumnezeu dorește să facem și cum să facem, pentru ca
toate lucrurile să fie restaurate rapid.

Acum vom citi textul studiului nostru:

Zah. 12: 8 – „În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii

Ierusalimului, așa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua
aceea ca David; și casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca
Îngerul Domnului înaintea lor.”

Pe lângă faptul că ne oferă asigurarea că Domnul își

va apăra poporul, Inspirația îi compară David și pe
Dumnezeu. Chiar cei mai slabi „vor fi ca David, și casa lui
David va fi ca Dumnezeu”, „ca îngerul Domnului înaintea
lor”. Ce mare și
6
minunată declarație! Ce privilegiu să fii asemănat cu Însuși
Dumnezeu!

Acum, pentru a ști ce înseamnă să fii „ca David”,

trebuie să știm ce fel de persoană a fost David.

Pentru început, era un păstor de prima clasă, și-a

riscat propria viață pentru oi. Amintiți-vă că, pentru a salva
miei, a înfruntat cu curaj leul și ursul și i-a ucis cu mâinile
sale. Cu o altă ocazie, pentru a salva independența națiunii
sale și marea onoare a lui Dumnezeu, și-a riscat din nou viața
înfruntându-l curajos pe uriașul Goliat. Din cauza
credincioșiei lui David, Dumnezeu l-a izbăvit de fiare și de
uriaș și l-a făcut rege peste poporul Său!

Credincioșia unei persoane în lucruri mărunte indică

credincioșia sa în lucruri mari. Credincioșia aduce întotdeauna
promovare. Așadar, pentru a fi la fel ca David, trebuie să fim
la fel de credincioși, de încrezători și la fel de zeloși pentru
Împărăția lui Dumnezeu, precum a fost David din vechime.

Acum, ca să știm ce înseamnă a fi „ca Dumnezeu”,

trebuie să studiem cum este Dumnezeu. La început, El nu
numai că a creat și a umplut din belșug pământul cu orice
lucru bun pentru făpturile Sale, ci de asemenea a sădit o
grădină (casă) pentru om. Astfel, El a făcut un model de casă
pentru toate ființele umane care urmau să trăiască după aceea.
El a învățat pe Adam cum să-și păzească casa și cum să
lucreze grădina. El l-a învățat cum să vorbească și să
discearnă natura între un animal și altul, să le numească în
mod corespunzător. Dumnezeu a înzestrat omul cu cunoștință
și viață pentru a-l face fericit și util în a face lumea ceea ce ar
trebui să fie. Chiar și după ce perechea sfântă a căzut în păcat,
Dumnezeu era la fel de interesat

7
de ei, precum a fost și înainte - atât de mult, de fapt, încât El a
început imediat să-i învețe cum să se mântuiască și să se
întoarcă la casa lor veșnică. Din acea zi și până acum, El a
continuat astfel să învețe familia umană.

Pentru a face această lucrare mântuitoare, Dumnezeu

a trimis Duhul Adevărului, El a trimis profeți și îngeri, de
asemenea pe singurul Său Fiu - toți învățători ai mântuirii. El
Însuși a coborât la Sinai și chiar dacă ei au omorât aproape pe
toți slujitorii Săi, inclusiv pe fiul Său, totuși interesul Său
veșnic pentru rasa umană a continuat până în zilele noastre. În
ciuda greșelilor noastre, promisiunea Lui de a ne duce înapoi
în Eden pentru a trăi cu El acolo dacă ne pocăim, rămâne în
continuare la fel de sigură ca și soarele.

Acum vedeți cum este Dumnezeu și dacă vrem să fim

„ca Dumnezeu”, așa trebuie să fim și noi. Asta înseamnă că
trebuie să fim la fel de interesați unul de celălalt și de
construirea Împărăției Sale pe cât este de interesat El pentru
noi. Trebuie să fim la fel de dezinteresați ca și El. Trebuie să
învățăm cu bucurie pe alții tot ce ne-a învățat El. Trebuie să
facem tot ce putem pentru a îmbunătăți condițiile de viață a
altora. Trebuie să facem lumea mai bună decât ar putea fi dacă
nu am fi fost în ea. În săptămâna creațiunii, Dumnezeu și-a
făcut partea Lui. Acum trebuie să ne facem partea noastră în
creațiune dacă vrem să fim ca Dumnezeu.

Orice lucru bun am avea, fie că este o meserie sau un

alt dar valoros pe care îl avem, trebuie să fim la fel de
credincioși în el și de doritori să-i învățăm pe ceilalți, precum
El este credincios și doritor să ne învețe pe noi. Dacă neglijăm
această datorie, nu numai că nu vom fi ca Dumnezeu, ci chiar
va trebui să dăm socoteală de neglijența noastră.
De-a lungul vieții mele, am găsit oameni foarte
egoiști și temători că cineva i-ar putea dezavantaja
8
într-un fel sau altul.

Când eu învățam meseria mea, de multe ori mi s-a

părut necesar să pun întrebări, dar unii cu care lucram îmi
evitau întrebările. Totuși, egoismul lor, nu m-a împiedicat să
învăț ceea ce voiam să știu. Am învățat într-un alt mod. Acești
oameni, însă, nu au mărturisit să fie atât de avansați în viața
creștină, așa cum mărturisim noi, și din acest motiv gelozia și
egoismul lor nu pot fi atribuite decât ignoranței lor. Dar noi,
care știm mai bine, ar trebui să încercăm să transmitem
cunoștințele noastre la cât mai mulți posibil, ne așteptând
nimic în schimb decât succesul lor în viață. Dumnezeu Însuși
ne va răsplăti. Dar dacă încercăm să ne păstrăm cunoștințele
pentru noi înșine, cu siguranță vom pierde. Amintiți-vă, de
asemenea, că orice lucru bun am avea este un dar de la
Dumnezeu. Zicala din bătrâni se potrivește frumos: „Nu există
nicio limită pentru binele pe care îl poți face atâta timp cât nu-
ți pasă cine beneficiază de el”.

Domnul a învățat păsările cum să trăiască, cum să-și

construiască cuiburi și cum să-și crească puii mici. Atunci nu
ar trebui să-i ajutăm pe ceilalți să-și construiască și să-și
îmbunătățească locuințele și stilul de viață? Vă amintiți ce a
spus Isus: „Și oricine va da de băut numai un pahar de apă
rece unuia dintre acești micuți, în numele unui ucenic,
adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata”. Mat. 10:42.

Dacă Dumnezeu nu ar fi ceea ce este, El nu ar fi

Dumnezeu; și dacă noi vom continua să fim așa cum am fost
dintotdeauna, nu vom fi niciodată „ca Dumnezeu”.

De asemenea, casa lui David trebuie să fie „ca îngerul

Domnului înaintea lor”. Ce înseamnă această afirmație? -
Înseamnă că, dacă vrem să fim membri

9
ai casei lui David, trebuie să fim ca David, ca Dumnezeu și
deasemenea ca și îngerii. Îngerii care excelează în tărie; ei se
supun poruncilor lui Dumnezeu; ei ascultă glasul Cuvântului
Său (Ps. 103: 20). Ei sunt întotdeauna la îndemână pentru a
sluji sfinților și ei i-au condus în siguranță în toate conflictele
de-a lungul veacurilor. Dumnezeu așteaptă ca biserica Sa și
poporul Său să fie exact așa - „ca îngerul Domnului”.
Indiferent ce alegem să fim noi ca indivizi, Dumnezeu va avea
totuși o biserică care va fi așa.

Care este scopul general al casei lui David? –

Scripturile revelă faptul că, Casa lui David este construită
într-un scop triplu: (1) În timpul adunării poporului, trebuie să
„zidim iarăși vechile dărâmături”, să „ridicăm iarăși
năruirile din vechime”, și să „înnoim cetăți pustiite,
rămase pustii din neam în neam”. Is. 61: 4. Această lucrare
de reconstruire și restaurare are ca tip reconstruirea
Ierusalimului antic de către iudei din vechime care s-au întors
din robia babiloniană în țara părinților lor. Așa cum ei aveau
să construiască dărâmăturile, fostele pustiiri - templul
Domnului, cetatea și zidurile ei - și să restaureze închinarea la
Dumnezeu în conformitate cu propria voință Divină, la fel și
noi, acum, în reconstruirea antitipică suntem chemați să facem
o lucrare similară, doar că într-o proporție mult mai mare și în
domeniu mult mai amplu. Prin urmare, trebuie să muncim și
mai mult decât au muncit ei și să fim fericiți și recunoscători
pentru că avem privilegiul de a participa la o lucrare atât de
mare și glorioasă.

(2) Pe lângă această lucrare mare și glorioasă, în timp

ce este în mâna lui Dumnezeu ca un ciocan de război (Ier.
51:20), cu care El va sfărâma jugul neamurilor care apasă
acum pe umerii poporului lui Dumnezeu. Prin acesta, El va
emancipa pe poporul Său de sub stăpânirea neamurilor:
„risipit în Asiria,
10
și în Egipt, în Patros și în Etiopia, la Elam, la Șinar și la
Hamat și în ostroavele mării...” (Isaia 11:11). Cu această
unealtă El va ridica „un steag pentru neamuri” și „va strânge
pe surghiuniții lui Israel și va aduna pe cei risipiți ai lui Iuda
din cele patru capete ale pământului.” (Isaia 11:12). Pentru a
finaliza această lucrare, trebuie să fim mai întâi „mulți
pescari”, apoi „mulți vânători” (Ier. 16:16). Astfel, cel dintâi
rod trebuie adunat „unul câte unul”. (Isaia 27:12.) Acum
suntem în zile de vânătoare - mergând din cetate în cetate, din
sat în sat și din ușă în ușă, o lucrare care nu s-a mai făcut
niciodată. Pe lângă pescuit și vânătoare, trebuie să facem
deasemenea și „un drum pentru rămășița poporului Său, care
va mai rămâne [după ce cel dintâi rod va fi adunat] în Asiria;
cum a fost pentru Israel în ziua când a ieșit din țara
Egiptului.” (Isaia 11:16). După ce se termină această
vânătoare și se construiește acest drum regal, atunci este când
cel de-al doilea rod curge pe munte de la Casa Domnului. O
națiune, să spunem așa, va spune unei alte națiuni: „Veniți,
haidem să ne suim la muntele Domnului, la Casa
Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și să umblăm
pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieși Legea, și din Ierusalim,
cuvântul Domnului.” (Mica 4: 2).

Astfel, lucrarea noastră are deasemenea ca tip

mișcarea Exodului ieșind din Egipt, pentru a se stabili în țara
făgăduită. Așa cum ei au fost eliberați de robia egipteană, la
fel și noi vom fi eliberați de jugul lumii; Și așa cum ei au
stăpânit țara și au stabilit împărăția, la fel și noi, dacă vom
face din greșelile lor, treptele noastre spre succes.

(3) În sfârșit, trebuie să grăbim „venirea zilei lui Dumnezeu,

în care cerurile aprinse vor pieri,

11
și trupurile cerești se vor topi de căldura focului?” Trebuie să
așteptăm „ceruri noi și un pământ nou, în care va locui
neprihănirea.” 2 Pet. 3:12, 13.

Pentru o altă fază a acestei lucrări, avem de asemenea

potopul ca tip. Așa cum propovăduirea lui Noe a adus sfârșitul
lumii în zilele sale, tot așa propovăduirea noastră va duce
sfârșitul lumii în zilele noastre. Și așa cum cei credincioși din
acea zi au găsit refugiu în corabia lui Noe, tot așa credincioșii
de astăzi vor găsi refugiu în Împărăția (biserica purificată)
prevăzută aici.

Lucrarea acestor trei mișcări - a lui Zaharia, a lui

Moise și a lui Noe - tipifică fiecare etapă a lucrării noastre.

Aici se vede clar că lucrarea noastră dată de

Dumnezeu nu constă doar în predicare, ci de asemenea este și
o lucrare manuală. Există mii de oameni din lume care sunt
atât de doritori să predice, precum urșii pentru a-și umple
stomacul după ieșirea din hibernarea lor de iarnă, dar sunt
foarte puțini cei care vor pune umerii la roată și vor da impuls
lucrării.
Ceea ce lumea are nevoie astăzi nu este de
predicatori, ci de învățători care pot învăța cu o mână și pot
folosi ciocanul sau lopata cu cealaltă mână. Lumea nu are
nevoie nici de oameni care „râvnesc” postul lui Moise și al lui
Aaron, dar are mare nevoie de oameni care pot să primească
ordine și le pot îndeplini cu succes, oameni care au curaj să
înfrunte uriașul, leul și ursul, - oameni care au curajul să fie
eroi pentru Dumnezeu, „oameni minunați”, oameni a căror
credință nu eșuează și cu răbdare nelimitată, care cred că
Dumnezeu Însuși conduce vasul și prin urmare, nu poate
exista eșec. Lumea are nevoie cu siguranță de oameni ca Noe,
Moise, David, Ezra, Neemia și un număr mare de oameni ca
și Iov.
12
 Lucrarea și îndatoririle noastre sunt acum atât clare pe
cât pot fi posibil în acest timp special. Prin urmare, nu trebuie
să greșim. Nu trebuie să fim ignoranți în ceea ce trebuie făcut
și cum trebuie făcut.

Mulți cred sincer că fac lucrarea lui Dumnezeu sau

cel puțin că ajută la ea. Dar dacă vor examina realizările lor
zilnice, motivele, scopurile și planurile lor, unii vor constata
că nu lucrează pentru Dumnezeu, ci își pierd timpul, sau
lucrează pentru sine. De fapt, acum ca și pe vremea lui Moise,
există ocazii în care cineva nu știe dacă sunt sfinți sau demoni
cei angajați în marea lucrarea a lui Dumnezeu. Oprește-te,
ascultă, gândește-te. Examinează-te. Va merita bine timpul și
energia ta. Află cine ești, ce ești și unde te afli.

Ezra și Neemia au avut o perioadă grea în construirea

dărâmăturilor antice. Cred că Dumnezeu ar fi putut pune
îngeri pentru a-i îndepărta pe dușmanii care au intervenit în
proiectul lor, dar El a ales să-i facă pe constructorii
credincioși să țină sabia într-o mână și cărămizile în cealaltă
mână (Neem. 4:17, 18). Lucrarea lor a fost la fel de grea, dacă
nu chiar mai grea decât este a noastră, dar au fost credincioși
și nu ne putem permite să fim mai puțin credincioși. Da, au
lucrat la fel de mult cu mâinile lor precum și învățau. Ei nu au
învățat numai religie, ci și construcție. Nu vă dați seama că
așa cum arată tipurile, lucrurile pe care suntem chemați să le
facem nu pot fi făcute doar învățând? Să citim acum:

Zah. 12: 9, 10 – „În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate

neamurile care vor veni împotriva Ierusalimului.  Atunci
voi turna peste casa lui David și peste locuitorii
Ierusalimului un duh de îndurare și de rugăciune,

13
și își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au
străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui
fiu, și-L vor plânge amarnic cum plânge cineva pe un întâi
născut.”

Când Dumnezeu va începe să distrugă națiunile, El va

turna asupra sfinților Săi Duhul harului, atunci ei cu adevărat
se vor plânge că au păcătuit împotriva Domnului. Datorită
faptului că oamenii nu au acum acel Spirit și sentimentele lor
personale sunt atât de ușor rănite pentru orice lucru mărunt
făcut împotriva lor. Și întrucât Duhul harului face ca cineva să
nu se plângă pe sine, este de înțeles faptul că să-i fie milă de
sine și să fie rănit de ceea ce fac sau spun ceilalți împotriva lui
este un semn sigur că, mai degrabă decât să fie plin de Duhul
harului, este plin de spiritul Diavolului, cel care încearcă
zilnic să descurajeze și să se compătimească făcându-i-se milă
de sine. Amintiți-vă că auto-compasiunea este în sine auto-
înfrângere. Niciunul dintre noi nu a fost niciodată abuzat cum
a fost Domnul și totuși „sinele” din El nu a fost niciodată
rănit.
Dacă trebuie să fim triști, să fim triști pentru alții nu
pentru noi. Uneori credem că suntem triști pentru păcatul
nostru și pentru că l-am făcut pe Domnul să fie abuzat și
răstignit, dar întristarea noastră nu este reală; este doar
teoretică. Când acest Duh de har va fi turnat asupra noastră,
atunci ne vom da seama pe deplin că nu iudeii l-au răstignit pe
Hristos, ci păcatele noastre a tuturor și atunci vom considera
că este un privilegiu de a fi maltratați pentru Hristos.

Zah. 12: 11-14 – „În ziua aceea, va fi jale mare în

Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon, în valea
Meghidonului. Țara se va jeli, fiecare familie deosebit:
familia casei lui David deosebit, și femeile ei, deosebit;
familia casei lui Natan, deosebit, și femeile ei,
deosebit; familia
14
casei lui Levi, deosebit, și femeile ei, deosebit; familia lui
Șimei, deosebit, și femeile ei, deosebit; toate celelalte
familii, fiecare familie, deosebit, și femeile ei, deosebit.”

Vine o zi mare, frate, soră. Dacă ziua respectivă nu ar

fi aproape, nu am avea astăzi această lumină luminând pe
calea noastră. Prin urmare, să lucrăm pentru construirea
Împărăției Domnului, pentru ca voia Lui să fie făcută în noi și
astfel, în cele din urmă, voia lui să se facă „precum în ceruri
așa și pe pământ”. Ca precursori ai Împărăției Sale, să facem
tot ce putem pentru a ne dovedi demni de a sta cu El pe
Muntele Sionului, pentru a fi „ca Dumnezeu, ca îngerul
Domnului înaintea” sfinților, ducând Evanghelia veșnică
tuturor națiunilor, și astfel să punem capăt păcatelor și
nenorocirilor din această lume.

15
 Nr. 10

CE VA ADUCE SUCCESUL LA REDEȘTEPTARE ȘI

REFORMĂ?

TEXT DE V.T. HOUTEFF,

SLUJITOR AL ADVENTIȘTILOR DE ZIUA A ȘAPTEA

DAVIDIENI

SABAT, 12 OCTOMBRIE 1946

CAPELA MT. CARMEL

WACO, TEXAS
 TEXT PENTRU RUGĂCIUNE
Voi citi din Cugetări De Pe Muntele Fericirilor,
pagina 159 (108).
C.M.F., pag. 159, 160 (108) - „... Domnia,
stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt
pretutindeni sub ceruri, se vor da poporului sfinților Celui
Prea Înalt.” Ei vor moșteni Împărăția care le-a fost
pregătită de la întemeierea lumii. Și Domnul va lua asupra
Sa puterea cea mare și va domni…”
„Numai aceia care se consacră în slujba Sa, zicând:
„Iată-mă, trimite-mă”, ca să deschidă ochii orbilor, să-i
întoarcă pe oameni de la întuneric la lumină și de sub
puterea Satanei la Dumnezeu, „Ca să primească, prin
credința în Mine, iertarea de păcate și moștenirea împreună
cu cei sfinți” — numai ei se vor ruga în sinceritate „Vie
Împărăția Ta”.
Aceste rânduri ne spun că cei care cu sinceritate se
roagă „vie Împărăția Ta”, cei care se consacră în slujba lui
Dumnezeu, cei ale căror buze sunt atinse cu cărbunii de pe
altar (care se văd ca păcătoși) și care spun atunci: „Iată-mă,
trimite-mă”, sunt singurii care sunt demni de a fi trimiși în via
lui Dumnezeu astăzi.
Și acum care trebuie să fie rugăciunea noastră? – De a
putea fi capabili să putem spune conștiincioși: „Vie Împărăția
Ta”, realizând cu adevărat ceea ce spunem și să facem tot ce
putem pentru ca așa să fie; să muncim neîncetat pentru ea; și
să ne supunem voinței Domnului așa ca îngerii.
Cât de ironic este pentru cineva să se roage
rugăciunea Tatăl Nostru în timp ce nu fac nimic pentru
împlinirea ei! Este ca și cum o persoană spune: „Permite-mi
să-ți iau mâna”, în timp ce el o îndepărtează în același timp. O
astfel de rugăciune este doar o formă de blasfemie. Ar trebui
să ne rugăm să ne conformăm voința noastre cu voia lui
Dumnezeu, să fim credincioși în lucrarea Lui și să fim sinceri
doar ai Săi. 16
 CE VA ADUCE SUCCESUL LA REDEȘTEPTARE ȘI
REFORMĂ?

În cartea Note Biografice, pagina 425, citim – „Am

fost profund impresionată de scenele care au trecut recent
înaintea mea în timpul nopții. Părea să fie o mare mișcare - o
mișcare de redeșteptare - care se realiza în multe locuri. Frații
noștri răspundeau chemării lui Dumnezeu. Frații mei, Domnul
ne vorbește ... ”

Iată o prognoză a unei mișcări grozave, o mișcare care

urmează să ducă la bun sfârșit o lucrare de redeșteptare
reușită. Tot aici se vede că oamenii vor răspunde chemării lui
Dumnezeu și că această lucrare de redeșteptare văzută în
viziune trebuie să fie efectuată de o mișcare organizată în mod
Divin, nu de Denominațiune și nici de vreun om de aici sau de
acolo. Mișcarea este creată de Dumnezeu, nu concepută de
oameni.

Am văzut de-a lungul anilor numeroase persoane și

grupuri de persoane din diferite părți ale lumii adventiste care,
la un moment dat sau altul, au realizat ceea ce au numit o
„redeșteptare și reformă”, dar niciuna dintre ele nu a reușit să
realizeze mult, poate doar ceva. Una câte una sfârșesc
renunțând cu dezgust. În loc să fie redeșteptați și reformați în
bine, ei după fiecare astfel de efort au alunecat de la
Dumnezeu și din ce în ce mai aproape de nivelul

17
standardelor lumii.

Trebuie să fie clar pentru orice căutător al Adevărului

care are ochii deschiși, faptul că redeșteptarea descrisă în Note
Biografice, pag. 466, este o mișcare laică, deoarece, în afară
de această mișcare care acum, încet dar constant, mătură
gunoiul din toată lumea adventistă, niciodată până acum în
existența scrierilor autoarei Notelor Biografice, nu s-a văzut o
asemenea mișcare atât de organizată care să aducă o astfel de
redeșteptare ca aceasta.

Biblia conține planul complet de mântuire pentru

întreaga umanitate. De unde știu asta? - Știu pentru că istoria
ei începe cu creațiunea și se termină cu pământul făcut nou.
Prin urmare, între primele și ultimele pagini ale Bibliei, se
află formula completă pentru mântuirea și răscumpărarea
omului. Și dacă o astfel de redeșteptare și reformă așa cum
este prevăzută aici va avea loc în lume, între cele două
evenimente (creațiunea și noul pământ), atunci materialul și
exemplul unei astfel de lucrări trebuie să fie găsite undeva în
paginile Bibliei.
Dar înainte de a citi ce spune Biblia despre această
temă, cred că mai întâi ar trebui să definim în mod concret
cuvintele „redeșteptare” și „reformă”. Pentru „redeșteptare”,
dicționarul oferă definiția: „a restabili; a reîmprospăta; a
reînnoi; a retrezi; a restabili”. Iar pentru „reformă”,
dicționarul dă această definiție: „A fi mai bun din punct de
vedere moral; o schimbare în bine”.

Hristos Neprihănirea Noastră, pag. 154, ediția 1926;

pag. 121, ediția 1941 (in engleză), definește acești termeni de
vorbire astfel: „O redeșteptare și o reformă trebuie să aibă loc
sub călăuzirea Duhului Sfânt. Redeșteptarea și reforma sunt
două lucruri diferite. Redeșteptarea înseamnă o reînnoire a
vieții spirituale, o retrezire
18
a facultăților minții și a inimii, o înviere din moartea
spirituală. Reforma înseamnă o reorganizare, o schimbare în
idei și teorii, obiceiuri și practici. Reforma nu va aduce roade
bune ale neprihănirii, decât dacă este legată de Redeșteptarea
Duhului. Redeșteptarea și reforma trebuie să își îndeplinească
lucrarea desemnată, iar în realizarea acestei lucrări trebuie să
fie îmbinate.”

Care este diferența dintre „redeșteptare” și „reformă”?

– Redeșteptarea înseamnă a readuce la viață calitățile
spirituale; a trezi mintea și inima pentru reconstruirea fazei
spirituale a vieții; a reface, a repara. Iar reforma înseamnă a-ți
schimba sinele în bine, a reorganiza puterile morale sub
îndrumarea divină.

În Biblie există doar un singur exemplu (tip) de o

astfel de redeșteptare și reformă. Îl găsim înregistrat în cărțile
profeților Hagai și Zaharia.

Vă amintiți că iudeii din vechime au fost eliberați de

Cir, regele Persiei, din robia lor, imediat ce Babilonul a căzut.
El a dat un decret ca să se întoarcă în țara lor pentru a
reconstrui ruinele și pustiirile. Regele a decretat mai ales ca
reconstruirea templului și restabilirea închinării la Dumnezeul
Cerurilor să fie făcute cu credincioșie și rapiditate.
Redeșteptare părții spirituale a națiunii (templul și sistemul
său de închinare) a fost preocuparea lui principală. Însă,
conform cu Ezra 4:24, decretul lui Cir și de asemenea, un alt
decret care a fost emis câțiva ani mai târziu, au fost frustrate
ambele, iar în al doilea an al domniei lui Darius, regele
Persiei, lucrarea a încetat complet și aparent,

19
nu exista nicio speranță de a o reîncepe vreodată.

Atunci, profeții Hagai și Zaharia au fost chemați la

slujba lor profetică și au primit ordin să reînvie și să
reorganizeze constructorii pentru proiectul abandonat de
reconstruire a templului. Vedeți Hagai 1: 1 și Zaharia 1: 1.
Rezultatul fericit și surprinzător a fost că în doar patru ani
edificiul spiritual măreț a fost terminat cu rapiditate, în timp
ce toate eforturile anterioare ale regilor și poporului, care au
acoperit o perioadă de peste treizeci de ani, au eșuat complet.
(Vezi Ezra 6:15).

Acum să analizăm în mod realist de ce eforturile

constructorilor și decretele regelui au eșuat la început și de ce
în cele din urmă au reușit: Înainte ca Hagai și Zaharia să fie
chemați la slujba profetică, mulți dintre iudei s-au întors din
Babilon la Ierusalim, deși majoritatea au rămas în Babilon;
adică, constructorii au mers de bună voie să construiască doar
pentru că robia s-a încheiat și pentru că regele a decretat ca
templul lui Dumnezeu să fie construit. Dar atât eforturile
constructorilor, cât și ale regelui au fost un eșec complet – nu
au realizat nimic. Atunci prin profeții Săi, Hagai și Zaharia,
Dumnezeu a condus lucrarea și atunci s-a terminat repede. Cu
alte cuvinte, nu înainte ca Domnul să ia frâiele în propriile
Sale mâini prin Duhul Profeției, lucrarea a prosperat. De fapt,
istoria sacră dovedește că nimic nu a prosperat vreodată în
lucrarea lui Dumnezeu fără Spiritul Profetic viu în mijlocul
lor.

De exemplu, Moise a înțeles încă din copilărie că el

trebuia să-i elibereze pe copiii lui Israel din fabricile de
cărămidă ale lui Faraon. Și când a crescut pe deplin și a fost
instruit temeinic în curțile lui Faraon, văzându-se puternic și
capabil, el

20
s-a angajat rapid să elibereze oastea ebraică din robie: a ucis
un egiptean, a intrat în ceartă cu un evreu, apoi a abandonat
totul și fără speranța de a se întoarce vreodată, a fugit din țară
în completă înfrângere. Patruzeci de ani mai târziu, după ce
Dumnezeu l-a înzestrat cu Duhul Proorociei, s-a întors și i-a
condus triumfal pe robii evrei afară din Egipt!

Aceste incidente speciale arată limpede ca și cristalul

că oricât de mare ar fi încercarea oamenilor de a aduce
redeșteptare și reformă în rândul poporului lui Dumnezeu,
eforturile lor sunt sortite eșecului chiar înainte de a începe
dacă Dumnezeu nu Se ocupă El Însuși prin profeții Săi să
preia această lucrare.

Acum, în legătură cu ceea ce a avut loc în calea

reformei după ce a început reconstruirea casei lui Dumnezeu,
să citim:

Ezra 6: 19-21 – „Fiii robiei au prăznuit Paștile în a

paisprezecea zi a lunii întâi. Preoții și leviții se curățaseră
cu toții, așa că toți erau curați; au jertfit paștile pentru toți
fiii robiei, pentru frații lor, preoții, și pentru ei
înșiși. Copiii lui Israel întorși din robie au mâncat paștile
împreună cu toți cei ce se depărtaseră de necurăția
neamurilor țării și care s-au unit cu ei ca să caute pe
Domnul Dumnezeul lui Israel.”

Să conectăm acum înregistrarea lui Ezra cu cea a lui

Neemia.

Neem. 10: 28-32 – „Cealaltă parte a poporului, preoții,

leviții, ușierii, cântăreții, slujitorii Templului și toți cei ce
se despărțiseră de popoarele străine ca să urmeze Legea
lui Dumnezeu, nevestele lor, fiii și fetele lor,

21
toți cei ce aveau cunoștință și pricepere s-au unit cu frații
lor mai cu vază dintre ei. Au făgăduit cu jurământ și au
jurat să umble în Legea lui Dumnezeu dată prin Moise,
robul lui Dumnezeu, să păzească și să împlinească toate
poruncile Domnului, Stăpânului nostru, orânduirile și
legile Lui. Am făgăduit să nu dăm pe fetele noastre după
popoarele țării și să nu luăm pe fetele lor de neveste
pentru fiii noștri; să nu cumpărăm nimic în ziua Sabatului
și în zilele de sărbătoare de la popoarele țării, care ar
aduce de vânzare în ziua Sabatului mărfuri sau altceva de
cumpărat, și să lăsăm nelucrat pământul în anul al
șaptelea, și să nu cerem plata niciunei datorii. Am luat
asupra noastră îndatorirea să dăm a treia parte dintr-un
siclu pe an pentru slujba Casei Dumnezeului nostru.”

Aici se vede o înregistrare de redeșteptare și reformă

completă, cum nu a mai fost niciodată. Lucrurile care au fost
reformate sunt următoarele: (1) Casa lui Dumnezeu a fost
reconstruită și s-au reluat serviciile sacre; (2) ruinele vechi au
fost reconstruite, iar cetatea a fost locuită din nou. Reformele
care au avut loc au fost: (1) Toți preoții și leviții au fost
purificați; (2) toți copiii din robie s-au despărțit de necurățiile
păgânilor; (3) toți au declarat și s-au jurat că „vor umbla în
legea lui Dumnezeu”, de a respecte judecățile și statutele Sale,
să nu dea pe fetele lor oamenilor din țară și să nu ia pe fiicele
lor ca neveste pentru copii lor; (4) au făcut ca respectarea
Sabatului să fie o regulă strictă; și (5) s-au angajat în mod
liberal să sprijine lucrarea lui Dumnezeu cu mijloacele lor. O
astfel de redeșteptare și reformă autentică și completă nu a
avut loc niciodată de când omul a căzut în păcat.

Redeșteptarea și reforma din zilele acelea este un tip

al redeșteptării și reformei care trebuie să aibă loc în zilele
noastre, se remarcă în principal din faptul că profețiile

22
lui Hagai și Zaharia împletesc evenimente duble, una care să
aibă loc în zilele lor și alta care va avea loc în zilele noastre.
Domnul spune:

Hagai 2: 21-23 – „Vorbește lui Zorobabel, dregătorul lui

Iuda, și spune: „Voi clătina cerurile și pământul; voi
răsturna scaunul de domnie al împărățiilor, voi nimici
puterea împărățiilor neamurilor, voi răsturna și carele de
război, și pe cei ce se suie în ele; caii și călăreții lor vor fi
trântiți la pământ, și unul va pieri ucis de sabia altuia. În
ziua aceea, zice Domnul oștirilor, pe tine, Zorobabel, fiul
lui Șealtiel, robul Meu – zice Domnul – te voi lua și te voi
păstra ca pe o pecete; căci Eu te-am ales, zice Domnul
oștirilor.”

Aici ni se spune că în ziua în care Dumnezeu va

distruge puterea împărățiilor păgâne, eveniment care este încă
viitor, El va face din Zorobabel din vechime „o pecete” a unui
Zorobabel din ziua în care puterea împărățiilor este distrusă.
Din nou citim:

Zah. 2: 5, 11, 13 - „Eu însumi – zice Domnul – voi fi un zid

de foc de jur împrejurul lui și voi fi slava lui în mijlocul
lui!... Multe neamuri se vor alipi de Domnul, în ziua aceea,
și vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău, și vei ști
că Domnul oștirilor M-a trimis la tine… Orice făptură să
tacă înaintea Domnului, căci El S-a și sculat din locașul
Lui cel sfânt!”

Zidul pe care evreii l-au construit în jurul

Ierusalimului în timpul lui Zaharia era din piatră, dar cel
prevăzut aici va fi „de foc”, mult superior, oferind siguranță
absolută locuitorilor din interior. Mai mult decât atât, nici
unui alt popor, nimănui în afară de evrei, nu li s-a permis să se
alăture construirii Ierusalimului din
23
ziua aceea, dar în zilele noastre multe națiuni trebuie să se
alăture. Ba mai mult, la împlinirea acestor profeții, Domnul
solicită ca orice făptura să observe cu respect și în tăcere că El
s-a ridicat din locașul Său cel sfânt - și vizitează pământul.

Zah. 2: 8 - „Căci așa vorbește Domnul oștirilor: „După

slavă M-a trimis El la neamurile care v-au jefuit; căci cel
ce se atinge de voi se atinge de lumina ochilor Lui.”

În vremea lui Zaharia, Domnul nu a trimis pe nimeni

la neamuri după nimic, dar în zilele noastre, El va trimite pe
Zaharia antitipic (interpretul profețiilor lui Zaharia) la
națiunile care conduc și se folosesc de poporul Său, iar acele
națiuni vor fi jefuite si vor ști că Domnul l-a trimis.

Zah. 2:12 - „Domnul va lua în stăpânire pe Iuda, ca partea

Lui de moștenire în pământul sfânt, și va alege iarăși
Ierusalimul.”

Când națiunile se alătură Domnului în Țara Sfântă,

atunci El va moșteni Iuda și va alege din nou Ierusalimul. Și,
cel mai important dintre toate, El declară că El s-a ridicat deja
din locașul Său cel sfânt pentru a îndeplini toate aceste
lucruri.

Zah. 8: 7, 20, 21 – „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Iată,

Eu izbăvesc pe poporul Meu din țara de la răsărit și din
țara de la asfințitul soarelui…  Așa vorbește Domnul
oștirilor: „Vor mai veni iarăși popoare și locuitori dintr-
un mare număr de cetăți. Locuitorii unei cetăți vor merge
la cealaltă și vor zice: „Haidem să ne rugăm Domnului și
să căutăm pe Domnul oștirilor! Vrem să mergem și noi!”
24
 Atenția profetului a fost îndreptată către un timp în
care Domnul va aduna pe poporul Său atât din est, cât și din
vest; un timp în care locuitorii unei cetăți vor invita pe ceilalți
să meargă în Țara Sfântă. Aceeași profeție apare atât în
capitolul doi din Isaia, cât și în capitolul patru din Mica.

Zah. 8:22, 23 - „Și multe popoare, și multe neamuri vor

veni astfel să caute pe Domnul oștirilor la Ierusalim și să
se roage Domnului.” Așa vorbește Domnul oștirilor: „În
zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor
apuca pe un iudeu de poala hainei și-i vor zice: „Vrem să
mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!”

Evident, cei zece bărbați sunt o figură reprezentativă a

universalității, așa cum sunt cele zece fecioare din Matei 25.
Astfel fiind, prin urmare biserica ca un trup, va vorbi toate
limbile națiunilor. A apuca pe un iudeu și a spune: „Vrem să
mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!”,
subliniază cu siguranță că cineva, un descendent al iudeilor
creștini, va vesti solia secerișului lui Dumnezeu din vremea
sfârșitului și va fi recunoscut ca atare.

Să ne întoarcem acum la:

Zah. 9: 9 – „Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de

bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la
tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un
măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.”

În aceste profeții este prezentată prima venire a lui

Hristos.

25
Zah. 9:10 – „Voi nimici carele de război din Efraim și caii
din Ierusalim, și arcurile de război vor fi nimicite. El va
vesti neamurilor pacea și va stăpâni de la o mare la
cealaltă și de la Râu până la marginile pământului”

Adică, Dumnezeu avea să pună capăt împărățiilor din

vechime, Efraim și Ierusalim (Israel și Iuda), apoi se va
întoarce la neamuri și le va vesti mântuirea. Astfel stăpânirea
Lui va fi peste tot pământul.

Zah. 12: 3, 8, 9 - „În ziua aceea, voi face din Ierusalim o

piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica,
vor fi vătămați, și toate neamurile pământului se vor
strânge împotriva lui…  În ziua aceea, Domnul va ocroti
pe locuitorii Ierusalimului, așa că cel mai slab dintre ei va
fi în ziua aceea ca David; și casa lui David va fi ca
Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor. În ziua
aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile care vor veni
împotriva Ierusalimului.”

Adică, după dezintegrarea împărățiilor din vechime,

Israel și Iuda, El din nou le va restabili și le va uni așa cum
este descris în Ezechiel 36 și în alte porțiuni ale Scripturii. În
acea vreme Ierusalimul, orașul sfinților, va deveni o piatră
grea pentru toate popoarele de pe pământ. Adică, vor urî
cetatea și pe locuitorii săi și vor încerca să o ia, dar în schimb
vor fi zdrobiți în bucăți; căci Domnul își va apăra poporul.
Atunci, chiar și cei mai slabi dintre locuitorii Ierusalimului
vor fi la fel de dispuși, la fel de curajoși și la fel de capabili
precum a fost David. Iar casa lui David - Împărăția care
urmează să fie înființată, care este biserica purificată, fără
niciun păcătoși în ea (Isaia 52: 1), va fi ca îngerul Domnului
înaintea poporului Său.

26
 Întrucât profeția lui Zaharia nu a găsit decât o
împlinire parțială în zilele în care iudeii s-au întors din
Babilon la Ierusalim și, din moment ce scrierile sale vorbesc
în mod interschimbabil despre o altă mișcare de acest fel, care
trebuie să fie mai mare decât prima, nu există, așadar, nicio
îndoială, că mișcarea cea din urmă este antitipul celei dintâi.
Prin urmare, redeșteptarea și reforma din timpul lui Zaharia
trebuie să se repete în timpul nostru. Eșecul constructorilor de
a continua cu lucrarea și de a aduce redeșteptare și reformă
înainte ca Hagai și Zaharia să fie chemați la slujba profetică,
iar succesul lor după ce Dumnezeu prin profeți se ocupă de ei,
demonstrează perfect că fără Spiritul viu al profeției în
mijlocul lor, niciun efort de redeșteptare și reformă nu poate
avea succes și de aceea, până acum, toate au eșuat. De
asemenea, tipul demonstrează perfect faptul că, întrucât
Dumnezeu acum Sa ridicat din locul Său cel sfânt și a luat
frâiele în propriile Sale mâini, redeșteptarea și reforma vor
triumfa cu siguranță. Prin urmare, este inutil să agităm
redeșteptări și reforme, în timp ce nu știm ce și cum să
redeșteptăm sau să reformăm. Este lăudabil să menținem
standardul, dar cu siguranță nu este în ordinul lui Dumnezeu
să „lucrăm” ceva și să o numim redeșteptare și reformă.

În concluzie, să rezumăm studiul nostru din această

după-amiază în două mari puncte pentru ca să ne fie lămurit
cu siguranță: (1) O lucrare și o mișcare asemănătoare cu cele
din vremea lui Zaharia va aduce cu succes redeșteptare și
reformă în rândul poporului lui Dumnezeu de astăzi, iar cei
care așteaptă binecuvântările făgăduite trebuie să participe cu
toată inima la aceasta. (2) Fără Spiritul viu al profeției în
mijlocul nostru, nu poate exista niciun succes în vreo
redeșteptare și reformă și cu cât îl așteptăm mai repede, cu
atât ne vom atinge mai repede scopul.

27