Departamentul de Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului

An universitar 2019 – 2020

Curs
FACULTATEA DE ARHITECTURĂ – ANUL I
Continuitate și discontinuitate în evoluția fenomenului arhitectural (2) –
de la renaștere la romantism

Tematica pentru examen

Arhitectura renașterii timpurii din peninsula italică

- Renașterea timpurie italiană ca fenomen artistic „multicentric” și caracteristicile regionale, unele
valabile în mai multe zone, precum principii și elemente medievale (de exemplu reședințe
nobiliare cu aspecte de clădiri fortificate sau oroarea de vid, respectiv ferestrele bifore), dar și
specifice numai unei anumite regiuni (de exemplu apetența pentru dezvoltarea pe verticală
gotică, în Lombardia, sau raportul plin – gol în favoarea celui din urmă și reminiscențe medievale
de origine bizantină în Veneto);
- renașterea timpurie în arhitectura italiană ca proces de studiere științifică a modelului antic și
limitele sale, precum forme de manifestare a acestor limite, adică abateri de la principii
fundamentale ale arhitecturii latine precum, de exemplu, respectarea logicii proprii structurii de
rezistență și, simultan, exprimarea acestei logici în aspectul (exterior) al clădirilor;
- renașterea timpurie în arhitectura italiană ca un amestec între principii noi și reminiscențe
medievale;
- principii noi (în raport cu Evul Mediu) privind compoziția elevațiilor laice precum și modalități
de transpunere în realitatea construită, ca, de exemplu, ordonarea fațadelor în registre suprapuse
separate prin profiluri orizontale intermediare, respectiv ordonarea fațadelor în travee prin
suprapunerea golurilor de ferestre și uși pe aceleași axe verticale (virtuale);
- principii noi (în raport cu Evul Mediu) privind compoziția spațiilor (și deci vizibile în proiecția
în plan orizontal) aferente clădirilor laice, precum și modalități de transpunere în realitatea
construită, ca, de exemplu, echilibrul stabil prin utilizarea formelor geometrice cu această calitate,
de exemplu curți interioare pătrate, sau simetria obținută prin dispunerea curții interioară pe axul
definit de accesul principal;
- reminiscențe medievale în elevațiile laice precum și modalități de transpunere în realitatea
construită, precum, de exemplu, aspectul de reședință fortificată a palatelor prin tratarea
paramentului și dimensionarea golurilor de ferestre, dar și ferestre bifore;
- principii noi (în raport cu Evul Mediu) privind spațiul celui mai important program de arhitectură
religios creștin, biserica, și modalitățile utilizate de către Filippo Brunelleschi pentru
„acomodarea” beneficiarilor cu aceste (principii noi);
- arhitectura renașterii timpurii italiene prin prisma experimentelor lui Leon Battista Alberti,
experimente care au contribuit la evoluția spre renașterea de apogeu (perfecționarea modalităților
de formulare a ideii de echilibru stabil prin introducerea pilaștrilor angajați în ordonanță
suprapusă la palatul Rucellai sau „readucerea” siluetei proprii templului principal din for la scara
unei clădiri), dar și experimente reluate abia în renașterea tîrzie (ordinul de arhitectură în formă
colosală) sau în baroc (voluta);
- arhitectura renașterii timpurii din peninsula italică prin prisma teoriei: „frumusețea” la
Leon Battista Alberti, în teorie și practică (palatul Rucellai), precum și „arhitectura care vorbește”
și orașul ideal la Il Filarete.
Arhitectura renașterii de apogeu în peninsula italică
- Renașterea de apogeu italiană ca fenomen artistic „centralizat”;
- forme de fructificare a cunoașterii exhaustive a modelului antic roman:
o respectarea tuturor principii fundamentale, inclusiv logica structurii de rezistență
și, simultan, exprimarea acesteia în imaginile oferite de clădiri (de exemplu,
Bramante la Santa Maria della Pace din Roma, Sangallo și Michelangelo la palatul
Farnese din Roma),
o compoziții cu grad de complexitate ridicat prin utilizarea mai multor tipuri de ritm (de
exemplu, Bramante la Santa Maria della Pace sau la palatul Caprini din Roma,
Palazzo della Cancelleria din Roma),
o compoziții cu grad de complexitate ridicat prin utilizarea unor modalități diferite de a
exprima verticalele din elevații (de exemplu, Sangallo și Michelangelo la palatul
Farnese din Roma – elevația principală versus elevațiile curții interioare),
o compoziții cu grad de complexitate ridicat prin utilizarea unor elemente de vocabular
diferite (de exemplu, Sangallo la palatul Farnese din Roma, Raffaello la palatul
Pandolfini din Florența);
- principii ale arhitecturii antice grecești care transpar grație cunoașterii profunde a
modelului latin (în fond, tot o formă de fructificare a cunoașterii exhaustive a modelului antic
roman – dar care merită menționată separat):
o tridimensionalitatea obiectului de arhitectură (de exemplu, Bramante la Tempietto
sau la palatul Caprini din Roma),
o „prezența” activă zidului portant, ca instrument de modelare a spațiului (de
exemplu, Bramante la curtea interioară a mănăstirii San Pietro in Montorio sau la
catedrala Sfîntul Petru din Roma),
o „prezența” activă a zidului portant, ca indiciu pentru dezvoltarea în adîncime a
obiectului de arhitectură (de exemplu, Bramante la Tempietto, la Roma, sau
Raffaello la palatul Pandolfini din Florența);
- capacitatea de a formula aceleași principii în moduri diferite, ca variațiuni pe temă, de
exemplu ideea de cîmp compozițional definit în mod univoc (ca premisă pentru exprimarea
ideii de echilibru stabil) și, mai exact, materializarea limitelor laterale, sau echilibrarea
orizontalelor tangibile prin verticale materiale, tridimensionalitatea obiectului de
arhitectură ș.a.a. (practic, prin comparație, pe tipuri de edificii, toate exemplele prezentate);
- alte moduri de operare specifice pentru arhitectura renașterii de apogeu din peninsula
italică: eliminarea oricăror forme de reminiscențe medievale și adoptarea cîmpului
compozițional definit în mod univoc cel puțin pentru elevațiile clădirilor laice;
- moduri de operare preluate de arhitectura renașterii de apogeu italiană de la cea timpurie:
simetria și adiția (elementelor independente unele față de altele);
- maturizarea mesajului (o lume caracterizată printr-o stare de echilibru stabil, cu tot ceea ce
presupune acest fapt) și a formei de comunicare (monolog) adoptate (și) de arhitectura
renașterii versus monumentalitatea clădirilor specifice renașterii de apogeu.

Arhitectura manieristă a lui Michelangelo Buonarotti

- Principiile manieriste formulate de Michelangelo prin Biblioteca Laurenziana și
modalitățile prin care acestea sînt transpuse în arhitectură: schimbare către o stare încă
necunoscută = dinamică limitată (în timp – în acest caz) generată de elemente diferite, chiar
contradictorii – de unde doar aparenta lipsă de logică (a structurii de rezistență sau a
modului în care sînt ierarhizate din puncte de vedere diferite cele două spații) și deci
surpriza în calitate de instrument menit să inițieze și să susțină efortul depus pentru
înțelegerea obiectului de arhitectură;
 - mesajul manierist (o lume în proces de schimbare, cu tot ceea ce presupune acest fapt) și a
formei specifice de comunicare (dialogul – la Michelangelo cu cea / cel care intră în contact
vizual și fizic cu obiectul de arhitectură).

Manierismul în peninsula italică

- Alte forme ale dialogul manierist dintre obiectul de arhitectură și cea / cel care intră în
contact vizual și fizic cu acesta (de exemplu, Baldassare Peruzzi la palatul Massimo alle
Colonne din Roma);
- dialogul manierist dintre obiectul de arhitectură și alte componente minerale ale țesutului
urban (de exemplu, Giorgio Vasari la „palatul” Uffizi din Florența);
- dialogul manierist dintre obiectul de arhitectură și elementul natural – de la primele sugestii
la grădina italiană manieristă (de exemplu, Giulio Romano la „Palazzo” Te din Mantova și
Niccolo Pericoli și alții la grădinile Boboli din Florența);
- dialogul manierist dintre obiectul de arhitectură și orașul din care face parte, reprezentat de
simbolurile acestuia (de exemplu, Giorgio Vasari la „palatul” Uffizi și Niccolo Pericoli și
alții la grădinile Boboli din Florența);
- mesajul manierist în termenii lui Gerolamo Cardano.

Arhitectura barocă a lui Michelangelo Buonarotti

- Mesajul baroc (o lume în permanentă schimbare, datorită componentelor permanent
diferite, dar ferită de distrugere de către grația divină) în intervenția lui Michelangelo
asupra catedralei Sfîntul Petru din Roma – prin înlocuirea adiției renascentiste cu
contopirea (în ceea ce privește spațiul interior), precum și prin cupola al cărui aspect
sugerează ignorarea forței gravitaționale;
- dinamica barocă, nelimitată, nici în timp, nici în spațiu, și instrumentele utilizate de
Michelangelo la inducerea ei în Piața Capitoliului din Roma.

Arhitectura renașterii tîrzii în peninsula italică

Concepte / motive, principii și detalii specifice renașterii de apogeu (precum arcul de
triumf, suprapunerea ordinelor de arhitectură în conformitate cu logica structurii de rezistență,
simetria, componentele materiale ale ordinelor de arhitectură, dimensionarea și proporționarea
acestora) și concepte și principii manieriste (în special modul în care relația dintre obiectul de
arhitectură și contextul său – urban sau extra-urban – determină arhitectura celui dintîi) în clădirile
publice, palatele și vilele concepute de Andrea Palladio, precum și în intervențiile sale asupra unor
ansambluri de arhitectură religioasă, la scară urbană (dialogul dintre oraș și mănăstire prin
oglindire) și de obiect (relativizarea relației dintre nave și absida altarului prin filtre de coloane).

Barocul în peninsula italică – după Michelangelo

Modalități de formulare a mesajului baroc „mai vechi” (precum contopirea elementelor
componente într-un tot unitar, dinamica circulațiilor verticale sau a elipsei) și „mai noi” (precum
elevația ondulată sau alte modalități de a opune curbe și contracurbe, axul longitudinal și cel
vertical de compoziție percepute simultan în același spațiu, contrastul dintre dinamică și stabilitate,
dinamica elevațiilor concave, spirala, înlocuirea curții interioare a reședințelor nobiliare urbane
curtea de onoare, aparatul de acces, arcul tridimensional) – la scara obiectului de arhitectură și a
relației sale cu vecinătatea (imediată).
Maturizarea principiilor care stau la baza urbanismului contemporan (pentru care spațiile
neconstruite dintr-o așezare umană sînt la fel de importante ca fondul construit), principii bazate
pe dialogul manierist și desăvîrșite în baroc (orașul abordat nu ca o sumă de clădiri, ci ca o entitate
unică, formată din elemente diferite, chiar contradictorii); motive (precum motivul tridentului) și
spații urbane baroce (prin forme, prin dinamica trecătorilor sau a apei, prin circulații verticale, prin
contopirea unor elemente diferite ș.a.a.).
Franța de la începutul secolului al 16-lea pînă la mijlocul celui de-al 18-lea
Similitudini și diferențe în raport cu evoluția fenomenului arhitectural și urbanistic în
peninsula italică – din punct de vedere cronologic, din punctul de vedere al comanditarilor
principali, (deci și) din punctul de vedere al programelor de arhitectură esențiale în epocă și (deci)
stilistic, precum și (evident) din punct de vedere stilistic – cu privire la renașterea timpurie
(italienizată sau italienizantă), la cea de apogeu (Școala națională a renașterii franceze), la
renașterea tîrzie (clasicismul regal francez), la baroc și la rococo, atît în ceea ce privește arhitectura
laică – civilă și militară – cît și în ceea ce privește arhitectura religioasă, dar și spațiul urban.

Zona de limbă germană de la începutul secolului al 16-lea pînă la mijlocul celui de-al 18-lea
Similitudini și diferențe în raport cu evoluția fenomenului arhitectural în peninsula italică
– din punct de vedere cronologic, din punctul de vedere al comanditarilor principali, (deci și) din
punctul de vedere al programelor de arhitectură esențiale în epocă și (deci) stilistic, precum și
(evident) din punct de vedere stilistic – cu privire la renașterea timpurie, la cea de apogeu, la baroc
și la rococo, atît în ceea ce privește arhitectura laică cît și în ceea ce privește arhitectura religioasă.

22 mai 2020