Sunteți pe pagina 1din 3

Cardiologie si nursing în cardiologie , 13

MOARTEA SUBITĂ
                                   XIV. MOARTEA SUBITĂ

Este oprirea rapidă a vieţii. Când apare într-un ritm foarte scurt, poartă
denumirea de stop cardiocirculator.

Etiopatogenie: există 4 mecanisme majore ale morţii subite: fibrilaţia


ventriculară, oprirea inimii, tahicardia ventriculară cu contracţii ineficiente şi
ruptura inimii. Primele două sunt mai frecvente. Cauza principală este
cardiopatia ischemică, dureroasă sau nedureroasă; mai rar, intoxicaţii cu
Chinidină sau Digitală, anestezia, manevrele terapeutice sau exploratoare pe
torace, şocul, insuficienţa cardiacă gravă etc. Alte mecanisme de moarte
subită sunt: ruptura unui anevrism, hemoragia cerebrală etc. în toate
formele apar consecinţe grave: deschiderea largă a orificiilor inimii,
egalizarea presiunilor arteriale şi venoase intracavitare, asfixia acută.

Simptomele cardinale sunt: oprirea bruscă a inimii, pierderea


cunoştinţei, încetarea respiraţiei şi dilataţia pupilelor. In primele 4-5 minute
de la debut se constituie moartea clinică, când suferinţa cerebrală este
reversibilă prin măsuri de reanimare. După aceasta apare moartea biologică,
datorită leziunilor ireversibile la nivelul sistemului nervos. Diagnosticul se
bazează pe pierderea cunoştinţei, absenţa pulsului la arterele carotidă şi
femurală, oprirea mişcărilor respiratorii ("semnul oglinzii") şi dilataţia
pupilelor. Clinic, nu se poate diferenţia fibrilaţia ventriculară de oprirea
inimii.Diagnosticul se precizează de ECG.

Tratamentul trebuie instituit urgent, obligatoriu în primele 3-4 minute.


Prima măsură este masajul cardiac extern: bolnavul este aşezat în decubit
dorsal, pe un plan dur şi plat, cu capul în extensie, pentru asigurarea
libertăţii căilor aeriene: la început se aplică 2-3 lovituri cu pumnul în
regiunea precordială; dacă nu se obţine răspuns, se începe masajul inimii
aplicând transversal podul palmei uneia din mâini pe treimea inferioară a
sternului, iar cealaltă palmă se suprapune pe prima, pentru a întări
presiunea; reanimatorul se aşază de preferinţă în dreapta bolnavului şi
deprimă ritmic, vertical, toracele, cu cele două mâini, cu o frecvenţă, de 70 -
80/min; capătul degetelor nu trebuie să se sprijine la coaste (pericol de
fracturi). Concomitent, se face respiraţia artificială "gură-la-gură" ("gură-la-
nas", "gură-mască-gură") sau prin mijloace manuale (Silvester). Se va realiza
o respiraţie la 5 compresiuni pe stern. Maxilarul inferior al bolnavului va fi
propulsat anterior. Este bine ca reanimarea să fie executată de două
persoane. Se încetează reanimarea când inima şi-a reluat activitatea (de
obicei după 5 - 20 de minute) sau când sunt semne sigure de moarte. Alte
măsuri obligatorii în primele 3-4 minute sunt: ventilaţia asistată,
oxigenoterapia, posibile însă numai în mediul spitalicesc.Tratamentul,
specific principalelor mecansime declanşatoare, se instituie când
diagnosticul este precizat. Astfel. în fibrilaţie ventriculară, defibrilarea
electrică şi administrarea de Adrenalină, Procainamidă, Xilină, Propranolol;
în oprirea inimii - şocuri electrice, Adrenalină i.v. sau intracardiac. Isuprel
intracardiac (0,2 mg), Noradrenalină 2-4 mg intracardiac; în tahicardia
paroxistică ventriculară cu moarte subită - şocuri electrice sau injectarea
intracardiacă de Procainamidă, Xilină sau Propranolol. Când nu se cunoaşte
mecanismul, se poate injecta intracardiac Isuprel (1/2 - 1 fiolă) sau, în lipsă,
Cofeină 0,2 g.