Sunteți pe pagina 1din 19

ROLUL PERCEPŢIEI ÎN COMUNICARE

1.1. Care este rolul perceptiei în comunicare

Atâta timp cât suntem vii, participam 100% la crearea si reprezentarea mentala a
propriei lumi. Realitatea perceputa e altceva decât realitatea în sine. În mintile noastre
avem “harti ale teritoriului[1] si nu teritoriul ca atare. Fiecare persoana creaza
reprezentari personale unice ale realitatii. Amprenta digitala, vocala, sau ADN ramân
doar indicii banale ale unicitatii persoanei.

Propria harta mentala înseamna incomparabil mai mult, în raport cu ea persoana îsi alege
comportamentele. Ea crede ca opereaza cu realitatea, dar opereaza doar cu reprezentari
mentale. Perceptia influenteaza masiv raporturile cu sine si cu ceilalti. Ea filtreaza
realitatea, o distorsioneaza si o modeleaza.

Cum înteleg oamenii cuvintele si imaginile pe care le primesc prin mesaje? Cercetarea
stiintifica asupra perceptiei si prelucrarii informatiei ne ajuta sa raspundem la aceasta
întrebare.

Comunicatorii de masa doresc ca audientele sa fie atente la mesajele lor, sa identifice


continutul mesajelor, sa-si schimbe în mod corespunzator atitudinile sau conceptiile ori sa
dea raspunsurile comportamentale dorite.

Teoria perceptuala ne spune ca procesul de interpretare a mesajelor este complex si ca


aceste scopuri sunt dificil de realizat.

Perceptia a fost definita ca procesul prin care interpretam date senzoriale. Datele
senzoriale ne parvin prin cele cinci simturi. Cercetarea a identificat doua tipuri de
influente asupra perceptiei umane: influenta structurala si cea functionala. Influentele
structurale sunt legate de aspectele fizice ale stimulilor la care suntem expusi, de
exemplu, cu cât o serie de puncte sunt mai apropiate, cu atât mai mult ele dau impresia
unei linii continue.
Influentele functionale sunt factori psihologici care influenteaza perceptia si deci introduc
un grad de subiectivitate în proces.

Perceptia selectiva este sintagma care se refera la faptul ca perceptia umana tinde sa se
lase influentata de dorinte, necesitati, atitudini si de alti factori psihologici. Perceptia
selectiva joaca un rol important în comunicarea de orice fel. Ea demonstreaza ca persoane
diferite pot reactiona la acelasi mesaj în moduri diferite. Nici un comunicator nu poate sa
p 16516w2211q resupuna ca un mesaj va avea întelesul intentionat de el pentru toti
indivizii care îl recepteaza sau macar ca va avea acelasi înteles pentru toata lumea.
Aceasta complica modelele noastre de comunicare de masa. Probabil, comunicarea de
masa nu mai este doar o problema de a atinge o tinta cu o sageata, dupa cum sugereaza
unele modele.

Mesajul poate sa ajunga la receptor (loveste tinta) si totusi sa nu-si atinga scopul pentru
ca este supus interpretarii de catre receptor.

Procesul de primire si interpretare a mesajului este numit decodare în mai multe


modele de comunicare. El implica perceptia sau preluarea stimulilor prin simturi si
procesarea ulterioara a acestor informatii.

Psihologia moderna a prezentat perceptia ca un proces complex, diferit de conceptia


naiva pe care o aveau oamenii cu un secol în urma. Vechea parere pe care o vom numi
conceptia bunului simt-considera perceptia umana un proces fizic sau mecanic.

Se considera ca ochiul si celelalte organe senzoriale actionau mai degraba ca un aparat


fotografic sau un magnetofon. Aceasta teorie sustinea ca exista o corespondenta directa
între realitatea externa si perceptia unei persoane sau ceea ce gândeste aceasta. Ea
sustinea deci ca toti percep lumea în acelasi fel.

Psihologii au stabilit însa ca perceptia este un proces mult mai elaborat. Bernard Berelson
si Rudolf Steiner au aratat ca perceptia este un proces complex prin care oamenii
selecteaza, organizeaza si interpreteaza stimularea senzoriala într-o descriere a lumii
realizata coerent si plina de întelesuri [2]. Perceptia implica învatarea, perspectiva de
actualizare si interactiunea cu subiectele observate, de asemenea, realizarea unor
inferente. În actul tipic al perceptiei, un stimul este alocat unei anumite categorii pe baza
unei informatii care este incompleta.

Perceptia este influentata de un numar de factori psihologici. Acestia includ presupuneri


bazate pe experiente trecute (care adesea actioneaza aproape inconstient), influente
culturale, motivatii(necesitati), stari sufletesti si atitudini.

Efectele acestor factori asupra perceptiei au fost demonstrate printr-un numar de


experimente. O mare parte din activitatea de cercetare care a demonstrat ca perceptia este
influentata de presupuneri a fost realizata de un grup de cercetatori care au activat în
diverse perioade la Universitatea Princeton. Acesti cercetatori printre care se numara si
Adelbert Ames Jr., Hadley Cantril, Edward Engels, Albert Hastorf, William H.Ittelson,
Franklin P.Kilpatrick si Hans Toch, au reprezentat asa-numita perspectiva tranzactionala
asupra perceptiei [3].

Conceptul este abstract si oarecum filozofic, dar în esenta înseamna ca atât cel care
percepe, cât si lumea înconjuratoare sunt participanti activi la actul de perceptie.
Cercetatorii teoriei tranzactionale au realizat un numar de demonstratii convingatoare
pentru a arata ca perceptia este bazata pe presupuneri. Una din cele mai remarcabile a fost
realizata de Adelbert Ames Jr. si este numita camera monoculara distorsionata. Aceasta
camera este construita astfel încât peretele din spate este un trapez, având distanta
verticala din partea stânga a peretelui mai lunga decât distanta verticala din partea dreapta
a peretelui. Peretele este pozitionat la un astfel de unghi încât latura stânga este mai în
spate decât partea dreapta. Acest unghi este selectat cu atentie astfel încât camera sa para
obisnuita, dreptunghiulara pentru un observator care s-ar uita printr-o gaura mica facuta
în peretele din fata. Daca doua persoane intra în camera si se aseaza în colturile din spate,
se întâmpla ceva foarte interesant. Persoana din dreapta îi apare celui care se uita prin
gaura ca fiind foarte mare deoarece ea este mai apropiata de acesta si umple cea mai mare
parte din distanta de la podea la plafon. Cea din stânga pare a fi foarte mica, deoarece
este mult mai departe si acopera mai putin din distanta dintre podea si tavan. Aceasta
iluzie se produce deoarece cel care se uita pe gaura presupune ca peretele din spate este
paralel cu peretele din fata al camerei. Aceasta presupunere se bazeaza pe experienta
anterioara referitoare la alte camere care aratau la fel.

Iluzia este atât de puternica încât daca cele doua persoane si-ar schimba locurile din
colturile camerei, una va parea ca devine mai mare, iar cealalta mai mica, chiar în fata
ochilor persoanei care priveste prin gaura din perete.

1.2. Modele de procesare a informatiei

Cercetatorii au înteles ca este practic imposibil sa separe procesul de perceptie de


procesarea informatiei. Într-o oarecare masura, cercetarea care s-a axat pe perceptie a fost
înlocuita de cercetarea asupra procesarii cognitive a informatiilor.

Procesarea umana a informatiilor pare sa aiba loc în faze, iar pentru identificarea
componentelor cheie si a fazelor unui proces au fost sugerate un numar de modele. Multe
dintre aceste modele se bazeaza pe operatiuni computerizate. John F. Kihlstrom prezinta
în paragraful care urmeaza exemplul unui model de procesare a informatiei:

Conceptul clasic de procesare a informatiei din cunoasterea umana, modelat dupa un


computer modern de mare viteza, include un set de structuri pentru memorarea
informatiilor si un set de procese prin care informatia este transferata de la o structura la
alta. În acest model, informatia din mediul înconjurator, tradusa într-un model de
impulsuri neurale de catre receptorii senzoriali, este retinuta putin în înregistrarile
senzoriale, câte una pentru fiecare modalitate. Ea este apoi analizata prin procese
cunoscute sub numele de „detectare a trasaturilor” si „recunoastere a modelelor” [4].

Prin intermediul atentiei, informatia care a fost identificata ca având sens si fiind
relevanta pentru scopurile respective este transferata la o structura cunoscuta ca memoria
primara sau de scurta durata unde este supusa unei alte analize. În aceasta faza,
informatia perceptuala este combinata cu informatia restabilita din memoria secundara
sau de lunga durata.
Memoria primara, care are o capacitate extrem de limitata de a procesa informatia, este
considerata zona de activitate a sistemului cognitiv, locul unde se petrec procese ca
judecata, inferenta si rezolvarea problemelor. Informatiile ramân în memoria primara atât
timp cât sunt folosite. Pe baza unei analize a întelesului unui input de stimuli este generat
un raspuns, în final,înregistrarea evenimentului este codata permanent în memoria
secundara. Au fost realizate numeroase modele de procesare a informatiilor, fiecare fiind
conceput pentru satifacerea unor scopuri oarecum diferite. O mare parte din aceasta
activitate are loc în domeniul interdisciplinar al stiintei cognitive.

1.3. Perceptia subliminala

O alta tema care implica perceptia si comunicarea de masa este tehnica controversata si
oarecum dubioasa cunoscuta sub numele de perceptie subliminala. Aceasta notiune arata
ca oamenii pot fi influentati de stimuli de care nu sunt constienti. Perceptia subliminala,
numita si subceptie, este reactia organismului la excitatii slabe percepute inconstient.

„ Mesajele subliminale pot lua forma unor stimuli slabi, situati sub pragul perceptiv, dar
susceptibili totusi de a provoca un raspuns din partea organismului receptor”[5]. Este
foarte probabil ca acest proces de perceptie infraconstient sa joace un rol important în
comunicarea umana. Perceptia subliminala a ajuns pentru prima oara în atentia publica în
anul 1957, când James M.Vicary de la Compania pentru Proiectia Subliminala a încercat
sa vânda un proiector special. El declara ca aparatul proiecta la fiecare 5 secunde un
mesaj pe ecranul pe care în acelasi timp era prezentat un film. Flash-urile de mesaj aveau
o durata foarte scurta. Vicary a raportat ca a realizat un experiment într-un cinematograf
din New Jersey. În timpul experimentului au fost proiectate mesaje subliminale, ca, de
exemplu: „Mâncati floricele” sau „Beti Coca-Cola”. El a spus ca astfel s-a obtinut o
crestere de 57,5% la vânzarile de floricele si de 18,1% la vânzarile de Coca-Cola. Vicary
afirma ca publicitatea subliminala ar reprezenta un avantaj deoarece ea ar elimina
reclamele plictisitoare si ar permite un timp mai mare pentru amuzament [6].

O alta varianta a ideii de perceptie subliminala este caseta cu mesaj subliminal de


autoajutorare(SMSH), o afacere cu vânzari care sunt estimate la valori între 50 de
milioane si 1 miliard de dolari pe an. Caseta tipica SMSH contine muzica clasica sau
sunete ale oceanului cu mesaje terapeutice înregistrate sub pragul auzului constient.

Casetele sunt diferite în functie de beneficiile terapeutice: renuntarea la fumat, pierderea


în greutate, cresterea încrederii în sine sau îmbunatatirea memoriei. Se presupune ca
cumparatorul casetei va obtine beneficii daca el sau ea o asculta în mod repetat o
perioada mare de timp.

Experimentul lui Vicary cu sala de cinematograf nu a fost niciodata descris îndeajuns


pentru a putea fi evaluat de catre cercetatori. Totusi, unii s-au aratat interesati de
fenomen. Cea mai mare parte a cercetarii referitoare la perceptia subliminala a fost
realizata de catre producatorii de publicitate. Acestia erau îngrijorati de faptul ca le-ar
crea un renume prost controversa în jurul perceptiei subliminale. Cei ce au încercat sa
studieze perceptia subliminala s-au lovit imediat de unele probleme. Se presupune ca
perceptia subliminala este perceptia care are loc sub pragul de constientizare.

Una dintre primele probleme era ca nu exista un prag distinct de constientizare [7].

La un moment dat o persoana ar putea avea nevoie de 1/25 dintr-o secunda pentru a fi în
stare sa identifice un stimul, dar, la putin timp dupa acesta, aceeasi persoana ar putea avea
nevoie de numai 1/100 dintr-o secunda pentru a fi în stare sa identifice acelasi stimul.
Psihologii au rezolvat aceasta problema, definind pragul respectiv ca fiind punctul în care
subiectul identifica stimulul în 50% din timp. Aceasta este însa o definitie absolut
arbitrara. De asemenea, pragurile difera de la persoana la persoana si chiar la aceeasi
persoana, în functie de oboseala si de alti factori. Nu este clar care dintre praguri trebuie
utilizat.

Un numar de studii ale perceptiei subliminale au aratat ca oamenii pot raspunde la un


stimul aflat sub pragul de constientizare. De exemplu, o persoana care a fost supusa unui
soc atunci când i-au fost adresate niste cuvinte fara sens va prezenta uneori o reactie de
raspuns galvanic al pielii indicând frica, daca aceste cuvinte vor fi proiectate pentru
perioade scurte de timp astfel încât o persoana sa nu le recunoasca.
„În orice caz, desi nu exista dovezi concludente asupra influentarii comportamentului
consumatorului prin mesaje subliminale, acestea sunt studiate discret de creatorii de
publicitate, adesea foarte buni psihologi”[8].

Ei stiu ca desi mesajul publicitar nu are atâta putere câta îi atribuie criticii sai, nu este nici
atât de inofensiv încât sa fie tolerat de lege si de morala. Un lucru cert: mesajul
subliminal nu poate promova durabil produse si marci lipsite de calitate. Oricât ar înota
prin canale TV si prin benzi radio, consumatorul nu se poate sustrage cu usurinta
mesajului publicitar.

Rezultatele cercetarii persuasiunii subliminale au fost contradictorii, dar cele mai multe
dovezi au indicat ca nu exista un efect persuasiv semnificativ.

Cu toate disputele în ceea ce priveste „ efectul reclamei subliminale, nu sunt înca


suficiente dovezi care sa ateste influenta absoluta a acesteia asupra consumatorului” [9].

Spangenberg,Obermiller si Greenwald au realizat în anul 1992 un experiment pentru a


investiga eficacitatea casetelor subliminale. Ei au decis sa se concentreze asupra casetelor
care se foloseau pentru piederea în greutate, îmbunatatirea memoriei si cresterea
încrederii în sine. În experiment etichetele de pe casete erau schimbate astfel încât,
persoanele care credeau ca folosesc casete pentru îmbunatatirea memoriei foloseau de
fapt casete pentru piederea în greutate, si asa mai departe. Experimentul se baza pe
întâmplarea prin aceea ca nici subiectii, nici experimentatorii nu stiau ce contin de fapt
casetele. Dupa aproximativ o luna, participantii la test ascultasera casetele în medie de 42
de ori. Masurarile de greutate, de încrederea în sine si de memorie facute înainte si dupa
experiment au aratat ca aceste casete nu avusesera nici un efect asupra variabilelor pe
care trebuiau sa le influenteze.

Exista totusi o oarecare tendinta ca ele sa aiba unele efecte slabe sau sa fie percepute de
catre subiecti ca având efecte slabe în functie de scopul indicat pe caseta respectiva.

Cercetatorii au declarat ca aceste efecte asemanatoare efectului placebo erau rezultatul


faptului ca subiectii procesau informatia astfel încât sa le sustina propriile asteptari.
Într-adevar, casetele SMSH pot avea usor efect benefic prin procesul asemanator
procesului placebo, adica al autoînselarii.

Anthony Pratkanis si Anthony G.,Greenwald au afirmat cu privire la cercetarea


perceptiei subliminale ca nu exista nici o dovada sigura care sa sustina pretentiile
referitoare la puterea influentei subliminale.

În plus, chiar si acele rezultate subliminale care par a fi reproduse:a). tind sa implice
numai nivelurile inferioare ale procesarii cognitive, niveluri care au o valoare mica pentru
cei implicati în marketing; b). sunt dificil de implementat în programele mass media;
c).ar putea fi la fel de usor (sau chiar mai usor) de implementat utilizând tehnici
supraliminale [10].

1.4. Perceptia imaginilor

Mass-media folosesc în mod frecvent imaginile ca parte a mesajelor. Ce stim


despre modul cum interpreteaza oamenii aceste imagini? Linda M. Scott a afirmat ca
avem nevoie de o teorie a retoricii vizuale care sa ne ajute sa întelegem cum proceseaza
oamenii imaginile si a oferit câteva idei pentru a ne ajuta sa progresam în dezvoltarea
unei astfel de teorii. Ea a sugerat ca o mare parte a cercetarii care se referea la rolul
imaginii în publicitate a considerat imaginile ca reprezentari transparente ale realitatii sau
ca transmitatori ai unui apel emotional si a sustinut ca exista si o a treia posibilitate, si
anume aceea ca imaginile sa actioneze ca simboluri si sa fie utilizate pentru a realiza
argumente retorice [11]. Aceste elementele vizuale sunt capabile de a reprezenta
concepte, abstractii, actiuni, metafore si modificatori si ca ele pot fi ansamblate în
argumente complexe În plus aceasta conceptualizare a imaginilor arata ca imaginile
trebuie sa fie procesate cognitiv ca oricare alta forma de informatie. Articolul lui Scott a
evidentiat trei moduri de a considera imaginile în mass-media, si anume: reprezentari
transparente ale realitatii, transportatori de apel afectiv sau emotional si combinatii
complexe de simboluri pentru a realiza argumente retorice [12].

Diferitele tipuri de imagini din mass-media pot fi utilizate în aceste trei moduri de în
grade diferite. De exemplu, fotografiile pentru stiri pot fi utilizate mai mult ca
reprezentari transparente ale realitatii decât imaginile din publicitate, în timp ce acestea
pot fi utilizate ca parti ale argumentelor retorice decât fotografiile.

Câteodata, pentru transmiterea apelului afectiv sau emotional pot fi importante ambele
tipuri de imagini. Pentru a ilustra utilizarea retorica a imaginilor vizuale, Scott analizeaza
o reclama Clinique care prezenta tuburi de ruj si rimel scufundate într-un pahar cu sifon
cu o felie de lamâie. Imaginea nu trebuie luata în sens strict, mesajul nu este, de exemplu,

ca tuburile de rimel si ruj sunt rezistente la apa. Scott spune ca putem sa reformulam
mesajul imaginii în termeni verbali astfel: „Noua linie de vara a machiajului Clinique este
la fel de racoritoare ca un pahar de sifon cu un strop de lamâie”[13].

Reclama este în fapt o comparatie vizuala. Ea este un exemplu de trop vizual, un


argument prezentat într-o forma figurata pentru a învinge scepticismul, plictiseala sau
rezistenta celui ce o priveste. Perceperea corecta a reclamei Clinique necesita procesarea
de catre spectator a unor informatii destul de complexe.

El trebuie sa compare doua lucruri destul de deosebite: sifonul si cosmeticile, si sa


deduca ce au acestea în comun. Dintre cele câteva lucruri pe care le au în comun trebuie
selectat cel corect (racoritoare, dar nu lipsite de gust) pentru a ajunge la comparatie.

Spectatorul trebuie sa respinga mesajul în sensul strict al imaginii, ca cineva ar încerca sa


bea un pahar de sifon cu ruj în el. Scott sustine ca domeniul procesarii informatiei a fost
orientat catre prelucrarea informatiei verbale si ca el trebuie sa fie orientat pentru a se
ocupa si de prelucrarea imaginilor vizuale. În plus ,unii tropi implica si interactiunea
dintre imagine si text. Iar notiunile de acest tip necesita un studiu suplimentar.

Viziunea lui Scott asupra retoricii imaginilor ne ofera un mod mai bogat si mai realist de
a privi utilizarea imaginilor în mass media. Oamenii de stiinta pot adauga profunzime
analizei lor bazate pe reclame, fotografii si alte imagini din mass media având ca suport
ideile referitoare la retorica vizuala [14]. De asemenea, consumatorii de mass media pot
utiliza ideile lui Scott pentru a întelege mai bine utilizarile imaginilor în media.
Procesarea imaginilor sau a fotografiilor din mass-media ridica unele întrebari
suplimentare importante despre perceptie si procesarea informatiei. O mare parte din
cercetarea referitoare la comunicare în mass media a tratat imaginile ca reprezentari
transparente ale realitatii sau ca surse de producere de senzatii afective sau emotionale
[15].

Totusi, imaginile sau fotografiile sunt în mod clar utilizate pentru a comunica în mai
multe moduri complexe. Teoria retoricii vizuale sugereaza ca fotografiile si imaginile pot
fi folosite pentru a construi argumente subtile si complicate, adaugând o dimensiune
puternica comunicarii din mass media.

1.5. Percepem ceea ce suntem pregatiti sa percepem

Indiferent de forma, contextul si nivelul comunicarii umane, perceptia ramâne problema


centrala. Prima mare descoperire asupra perceptiei este o simpla experienta amagitoare.
Închidem ochii doua-trei secunde. Când îi redeschidem, instantaneu, sesizam ceea ce ne
înconjoara. Ei bine,impresia de instantaneu e falsa. Perceptia este un proces cu o anumita
durata si secventialitate în timp. Ea este un proces de constientizare a stimulilor care ne
provoaca simturile. Perceptia influenteaza atât stimulii care o provoaca, precum si
semnificatiile atribuite lor. Interventia ei în comunicare sparge corespondenta
(im)perfecta dintre mesajul emis si cel receptionat. Diferentele dintre ele pot fi
semnificative, indiferent daca sunt cuvinte, voci, priviri, atingeri, semne grafice sau
mirosuri. Semnificatiile atribuite în creierul destinatarului difera de cele ale expeditorului.

Ce anume selectam din lumea cu care venim în contact? Ce retinem din ea?

Percepem, spune autorul american W.Lippmann, ceea ce suntem pregatiti sa percepem.

Întâmpinam multimea de fapte si situatii noi cu anumite cunostinte, cu un fond cultural si


de experienta, de cele mai multe ori condensate în stereotipuri de natura intelectuala, prin
intermediul carora privim si încercam sa întelegem realitatea. „În cele mai multe situatii,
noi nu vedem mai întâi si apoi definim ,ci, mai întâi definim si apoi vedem”[16]. Acelasi
fapt va fi vazut si interpretat diferit, uneori complet diferit, de catre doua persoane, în
functie de pregatire, de credinta politica si de experinta profesionala.

În plus, fiecare dintre noi ne raportam la o situatie în spiritul culturii careia îi


apartinem, cu structurile mentale pe care un spatiu cultural sau altul le modeleaza în
persoana noastra. Selectam ceea ce cultura noastra a definit pentru noi si tindem sa
percepem ceea ce cultura noastra, într-o forma stereotipa a ales pentru noi. De aceea,
atunci când dorim sa întelegem pozitia sau comportarea unei persoane nu este suficient sa
cunoastem informatiile de care beneficiaza, ci si ceva din formatia intelectuala a
respectivei persoane, pentru a ne da seama cum au fost filtrate si evaluate informatiile
respective. Stereotipurile desemneaza astfel acele structuri mentale care selecteaza si
stocheaza informatia, acele tipare care prefigureaza raspunsul. Stereotipul este „ca un
majordom la un bal mascat, care judeca daca invitatii au venit într-o tinuta adecvata”
[17].

Prin urmare, stereotipul intra în functiune pe traseul informatiei catre structurile noastre
de evaluare, reprezentând un gen de filtru care opereaza o selectie înainte ca informatia
propriu-zisa sa ajunga a fi analizata. El se asociaza cu evidenta în chiar procesul de
probare a acestei evidente [18].

Întreaga selectie pe care o îndeplineste stereotipul are o puternica semnificatie valorica,

el receptând si evaluând totul prin aceasta prisma: o structura a stereotipurilor nu este


neurala. Nu este doar cale de a ordona o lume confuza si greu de cuprins. Nu este doar o
modalitate de simplificare. Ea reprezinta toate aceste lucruri si ceva pe deasupra, este
garantia respectului fata de noi însine, este proiectia asupra lumii, a constiintei proprie
valori, a propriei pozitii si a propriilor drepturi. Stereotipurile sunt, de aceea, puternic
încarcate de sentimentele pe care le asociem cu ele. Ele reprezinta fortareata traditiei
noastre si la adapostul zidurilor sale de aparare continuam sa ne simtim protejati în
existenta noastra. Cu o asemenea structura cognitiva, exista putine sanse ca omul sa-si
reprezinte în mod adecvat lumea în care traieste. El proiecteaza imaginea comandata a
lumii, o imagine în care se regasesc, convetuind, obisnuintele noastre, într-un cuvânt
subiectivitatea noastra.

În perceptiile noastre, multe dintre datele si caracteristicile realitatii nu sunt sesizate,


alteori sunt deliberat lasate de-o parte, mai important este ca sensul constructiei ca atare
este dat de setul de valori ale individului sau ale grupului. Imaginea din mintile noastre
reprezinta, în ultima instanta o transfigurare care face apel la date si informatii din lumea
înconjuratoare doar ca element de constructie si de inspiratie pentru reprezentarea cu care
noi urmeaza sa operam. Contururile de ansamblu ale acestei reprezentari sunt creionate
de valorile pe care le împartasim. Nu este de mirare ca fiinta umana, ca si grupurile
sociale de altfel, confunda propria imagine asupra realitatii cu realitatea propriu-zisa, iar
orice tulburare a stereotipurilor noastre este asimilata cu o zdruncinare a bazelor
întregului univers.

Putina lume reuseste sa se sustraga influentei perceptiilor dominante asupra unor


evenimente, situatii etc. Sunt acele persoane care, fie datorita unei cunoasteri mai
amanuntite, fie unui spirit critic mai accentuat, dobândeste o perceptie noua, care este
apoi copiata la nesfârsit, pâna când devine si ea un stereotip.

Cu toate ca traim în aceeasi lume, simtim lumi diferite.Felul în care oamenii îsi reprezinta
realitatea influenteaza ceea ce vor face ei în continuare. Lumea si întreaga noastra
experienta sunt codificate potrivit unor structuri mentale, culturale, personale, când
încercam sa descriem realitatea, nu facem decât sa prezentam lucrurile potrivit codurilor
noastre oferind astfel versiuni distorsionate ale realitatilor la care ne referim. Mediul în
care traim este mult prea extins si foarte greu de asamblat, de articulat si cuprins într-o
viziune unitara. Fiecare vede atât cât poate sa întelege si cuprinde. Raspunsul omului la
realitate, evenimente, este o reactie care exprima mai curând o reprezentare subiectiva,
personalizata(posibil obiectiva,uneori eronata si falsa). Fiecare persoana filtreza realitatea
înconjuratoare prin propria sensibilitate, educatie si experienta: „Îsi aminteste primul
sarut dupa jumatate de secol si uita ce-a vorbit cu doua zile în urma”[19].
Fiecare om dispune de un atlas mental si va actiona în functie de pricipalii vectori ai
propriei harti mentale. Asadar, imaginile din capul oamenilor nu corespund automat cu
lumea exterioara. Diferenta rezulta mai întâi din modul în care avem acces la fapte,
situatii si evenimente. Contactul poate fi partial si adesea indirect. Imaginile reprezinta
simplificari cognitive ale realitatii. Are loc o anumita distorsionare a unor date si
evenimente în defavoarea altora, prin combinarea si evaluarea lor, într-o maniera care
traduce seturi de interese si valori diferite.

Imaginile elaborate capata o conotatie afectiv-emotionala, omul este mai atasat de ceea ce
construieste si elaboreaza si crede ca adevarul se afla în mintea sa. Lippmann precizeaza
ca mintea umana dispune de anumite stereotipuri si chiar structuri de stereotipuri, ceea ce
înseamna ca nu putem vorbi în intregime de rationalitatea deciziei umane. „ Nu uitati
greselile istoriei pentru a nu le repeta” [20].

Stereotipul exista, tentatia este prezenta si poate fi condamnata doar prin apel la memoria
istoriei, cu valoare de adevar. Fiecare dintre noi percepe realitatea printr-un filtru numit
familiaritate. Perceptiile noastre sunt influentate în mod profund de ceea ce stim si de
ceea ce credem, de etichetele si sabloanele pe care obisnuim sa le folosim pentru a
descrie lucrurile pe care le vedem în jurul nostru zi de zi. Adesea suntem obisnuiti sa
credem ca perceptiile noastre constituie singura realitate existenta. Astfel este necesar sa
întelgem mai întâi cum anume percepem noi lumea, realitatea care ne înconjoara si
totodata cum percep realitatea ceilalti.

1.6. Verificarea perceptiei

Modul în care percepem lucrurile, întamplarile, actiunile si persoanele din jurul nostru si
le interpretam poarta o amprenta personala puternica. Perceptiile ne sunt cunoscute doar
noua însine pâna nu le comunicam celor din jur. Pentru a le putea comunica trebuie sa le
traducem în mesaje verbale sau nonverbale sau în actiuni, pe care ceilalti, la rândul lor, sa
le poata observa si percepe. Perceptiile sunt determinate de atitudinile noastre.

Verificarea perceptiei:
1.Se face printr-o întrebare

2.Tonul întrebarii trebuie sa exprime mai curând interesul de a afla raspunsul


decât o concluzie a vorbitorului.

3.Comunicarea perceptiei se refera numai la comportamentul care tocmai a fost


observat, nu la date obtinute din alte situatii sau din trecut.

4.Persoana împreuna cu care se verifica perceptia trebuie sa o traiasca în mod


obiectiv.

Cum functioneaza verificarea perceptiei?

1.Verificarea perceptiei începe cu observarea unui comportament al unei persoane


Exemplu: Persoana X se încrunta si clatina din cap în timpul conversatiei.

2.Se banuieste cam ce ar putea însemna acest comportament. Sa zicem ca banuim


ca încruntatul si clatinatul din cap înseamna ca persoana X nu este de acord cu noi si nu
este multumita de continutul discutiei.

3.Ne verificam perceptia întrebând persoana X daca nu este de acord cu noi, daca
este nemultumita de ceea ce spunem?

4.Astfel dam ocazia persoanei X de a spune ca avem dreptate. Poate raspunde


confirmându-ne sau corectându-ne perceptia.

Deci, verificarea perceptiei consta în a observa, a banui, a verifica banuiala împreuna cu


ceilalti si a primi un raspuns corect la aceasta. Cel mai important lucru este sa ne
verificam banuiala, deoarece rar ne verificam observatiile. Presupunem ca observatia
noastra este adevarata si de multe ori nu este asa, astfel deseori ne bazam reactiile pe
presupuneri gresite sau pe lipsa de comunicare [21].

Comunicarea poate fi mai mult sau mai putin alterata de erori de perceptie. Existenta lor
este inerenta fiintei umane si nimeni nu-i ferit, la modul absolut, de erorile normale de
perceptie. Actiunea lor este legata de natura versatila a firii omenesti, de experienta
individuala diferita a comunicatorilor, de natura stimulilor si a canalului de comunicare,

de context, cultura si factori de situatie. În esenta,erorile de perceptie sunt fie senzoriale,

fie de procesare mentala a informatiei:

1.erorile senzoriale normale,datorate unor fenomene fizice obiective

2.erori de prelucrare „ mentala si iluzii psihice”[22] provocate de dorinte.

3.erori senzoriale patologice, care apar la persoanele rupte de realitate. Ei vad, aud
anumite lucruri pe care nimeni altcineva nu le vede sau nu le aude.

1.7. Informatia prin televiziune este furnizata direct în subconstientul


maselor

Desi televiziunea poate modela comportamentele si mentalitatile, nu se poate


spune ca ea favorizeaza învatarea, deoarece aceasta asa-zisa învatare este foarte putin
cognitiva, greu de reprodus, foarte putin analizabila, putin bazata pe gandire.

Informatia primita de la televizor intra nefiltrata, întreaga, direct în memorie, dar nu este
disponibila pentru analiza constienta, pentru întelegere sau pentru învatare.

Este învatare în somn. Uriasa forta de penetrare a subconstientului uman, manifestata de


televiziune, este determinata de activitatea corticala alfa pe care o genereaza vizionarea,
de caracterul emotional si dramatic al televiziunii, precum si de perceptia imaginilor Tv.
într-un regim ce aminteste mai mult de starile alterate de constiinta decât de starea de
veghe.

Procesele de gîndire se alatura subiectivitatii si selectivitatii, distorsionând si mai tare


ceea ce numim realitate.

O data ce captam stimulii si înregistram informatiile aduse de ei, “mintea începe sa


lucreze”[23], organizeaza, sistematizeaza, structureaza, ajusteaza sau completeaza
informatiile, pentru a le da o semnificatie, un înteles. Multi ar putea fi usor surprinsi si
contrariati de sustinerea faptului ca televiziunea este un mediu care nu numai ca nu
favorizeaza, dar chiar inhiba învatarea. Cum s-ar putea obiecta , oare nu retin copiii
nostrii o multime de reclame de la televizor sau nu învata sa se îmbrace, sa gândeasca, sa
vorbeasca, privind la emisiunile si la personajele de pe micul ecran? Nu cultiva
televizorul în mintea oamenilor milioane de imagini, mesaje si informatii?

Nu poate fi socotit acesta un proces de învatare?. Întrebarile sunt justificate atâta timp cât
nu se cunoaste ce înseamna cu adevarat învatarea si, de asemenea, care este modalitatea
în care televiziunea influenteaza gândirea si comportamentul telespectatorilor.

Iata cum raspund la aceste întrebari sotii Emery, cercetatori în neuropsihologie la


Universitatea de Stat din Canberra: « În timp ce televiziunea pare sa aiba capacitatea de a
furniza o informatie utila privitorilor - si este ridicata în slavi pentru functia sa
educationala - tehnologia televiziunii si natura experientei vizionarii inhiba, de fapt,
învatarea, asa cum este ea conceputa de regula. În timp ce ne uitam la televizor, învatarea
care are loc este foarte putin cognitiva, greu de reprodus, foarte putin analizabila, putin
bazata pe gândire ».

Deoarece, în timpul vizionarii cortexul trece în stare alfa, iar partea stânga a creierului,
“zona integrativa, intra într-un fel de asteptare”, sotii Emery afirma ca vizionarea TV este
un fel de somnambulism constient. « Partea dreapta a creierului, care se ocupa de
procesele cognitive: imagini din vise, fantezie, intuitie, continua sa primeasca imaginile
de la televizor. Dar pentru ca puntea dintre partea dreapta si partea stânga a creierului a
fost efectiv întrerupta, toate procesele comune, a constientiza informatia si a o pune în
valoare, sunt eliminate. Daca sotii Emery au dreptate, atunci descoperirile lor sprijina
ideea ca informatia primita de la televizor, nefiind disponibila pentru analiza constienta,
pentru întelegere sau pentru învatare, intra nefiltrata, întreaga, direct în memorie. Este
învatare în somn” [24].

Dr. Erik Peper, cercetator în domeniul testarii electroencefalografice, profesor la


Universitatea de Stat din San Francisco, subliniaza si el acest fapt: “Pentru a învata cu
adevarat ceva, trebuie sa interactionezi cu sursa datelor. În cazul televiziunii, nu gândesti
cu adevarat. stiu ca, în cazul meu, pot sa învat ceva doar daca sunt angajat, ca în metoda
socratica de predare”.

Cea mai buna metoda de predare este cea interactiva. De exemplu, unii învata cel mai
bine atunci când iau notite, fiindca notitele reprezinta un sistem cu feedback. Vizionarea
TV presupune numai sa primesti - continua el - fara sa reactionezi. Nu face decât sa îti
capteze atentia, iar tu primesti, nu privesti. Cititul produce o cantitate mult mai mare de
unde beta. Este ceva anormal ca un om sa produca unde alfa în timp ce citeste. Partea
îngrozitoare în cazul televiziunii este ca informatia ajunge la noi, dar noi nu
interactionam. Intra direct în memorie si probabil ca reactionam la ea mai târziu, dar fara
sa stim la ce reactionam de fapt. Când ne uitam la televizor, ne antrenam sa nu
reactionam, si asa, mai târziu, facem lucruri fara sa stim de ce le facem si de unde ne-au
venit în minte. Învatarea trebuie sa fie un proces rational si constient, ce presupune un
efort de întelegere, de organizare a cunostintelor si de integrare a lor în orizontul mai larg
de cunoastere a individului. Noile cunostinte sunt depozitate în memorie de unde pot fi
scoase pentru a fi întrebuintate în procesul gândirii. în cazul vizionarii Tv, cunostintele nu
sunt nici percepute sau structurate logic si nici mintea nu este deplin constienta de ele.

De fapt, daca se poate vorbi de o învatare prin intermediul televizorului, aceasta nu are un
caracter logic, deductiv, sintetic, fiindca aceste procese sunt guvernate de emisfera stânga
care, pe timpul vizionarii, se afla în amortire. Perceptia va fi influentata de “credinte,
asteptari si experienta deja acumulata”[25]. Niciodata nu vom percepe la fel de complet
ca lucrul în sine.

Daca despre o învatare constienta în fata televizorului nici nu poate fi vorba, altceva
poate fi însa remarcat ca fiind propriu acestei tehnologii: televiziunea se pare ca are
capacitatea de a-si trimite mesajele direct în subconstient, fara ca telespectatorul sa apuce
sa controleze acea informatie, sa constientizeze cu adevarat ce si cum au patruns acele
mesaje în memorie.
Ce vor sa spuna cercetatorii când afirma ca forta sau influenta televiziunii se manifesta în
primul rând în spatiul subconstientului uman? Oare nu suntem constienti, când vedem un
film oarecare, de actiunea care se întampla acolo? Cu siguranta ca da. Gradul de
constientizare este însa mult diminuat fata de starea de veghe, în contextul careia se
desfasoara oricare alta experienta a realului. În schimb, forta de impact, de imprimare în
subconstientul nostru a imaginilor vazute la televizor este cu mult mai puternica decât în
viata obisnuita. Am avut toti experienta citirii unui paragraf, pentru a constata la urma ca
nu am înteles nimic din el. Atunci ne vedem nevoiti sa reluam lectura paragrafului cu mai
multa atentie. Numai cu efort constient, deliberat, cu o participare activa din partea
cititorului, cuvintele prind sens. În schimb, imaginile nu necesita nimic de genul acesta,
trebuie doar sa tinem ochii deschisi. Imaginile patrund în minte si sunt înregistrate în
memorie unde poti sa te gândesti la ele sau nu. Ele curg în noi ca fluidul într-un vas.
Numai ca noi suntem vasul, iar televizorul este cel care toarna."

Într-o experienta obisnuita, gândirea constienta, rationala are ragazul si dispozitia de a


analiza faptele sau evenimentele care intervin în viasa cotidiana a omului. Toate acestea
sunt primite în minte si, înainte ca ele sa ajunga în subconstient, sufera o anumita
descifrare care permite o pozitionare, o raportare a mintii fata de ele, integrarea lor într-
un anumit orizont de constiinta si ierarhizarea în ordinea prioritatilor personale.

Acestea vor primi o noua configuratie, fiind supuse interpretarii personale si astfel vor
putea fi înscrise în memorie.

Totusi, este necesar ca “receptorul mesajului sa-i recunoasca emitatorului competenta în


domeniul vizat si sa-i acorde destula încredere pentru a-i asculta si accepta mesajul”[26].

De asemenea, constiinta noastra poate dirija în mare masura modul sau gradul în care ne
implicam afectiv în ceea ce ni se întampla în viata. Astfel ca, daca o experienta nu este
semnificativa pentru viata noastra personala, implicarea emotionala va fi minima.

Televiziunea are o influentadeosebita în modelarea gândirii si a comportamentului


indivizilor. Cu toate acestea trebuie în primul rând “sa comunicam eficient bazandu-ne pe
crearea de surprize si magie prin animare”[27].
Televiziunea însa constituie un mediu foarte potrivit pentru crearea de puternice impresii
emotionale, caci ea favorizeaza activarea emisferei drepte, aceea care raspunde de
procesele emotionale si, totodata, suscita cu putere imaginatia - acea facultate a mintii
strâns legata de factorul emotional, afectiv. W. Setzer, ca un corolar la influenta
televiziunii asupra subconstientului uman, scoate în evidenta puterea de care dispune ea
în conditionarea comportamentelor, în modelarea atitudinilor pe care telespectatorul, în
mod mai mult sau mai putin constient, le adopta în viata. Prin televizor, telespectatorii
percep si îsi însusesc în mod inconstient, mai bine decât prin oricare alt mijloc de
comunicare, spiritul general al unei realitati sau al unei persoane (personaj de pe micul
ecran).

Practic, aceasta capacitate de modelare a subconstientului uman defineste si îi confera


televizorului forta de a influenta cu putere gândirea si modul de viata al oamenilor, fara
ca ei sa-si dea seama de acest lucru. Chiar daca nu suntem perfect de acord cu
comportamentul celor de pe micul ecran, cu spiritul lor, cu modul lor de a fi sau de a
gândi, totusi acestea ni se vor transmite si, în timp, ni se vor fixa prin vizionare repetata.
Omul în fata televizorului este precum copilul care observa, fara sa fie constient, lumea
care îl înconjoara, pe care o interiorizeaza, ascunzând-o în memorie, pentru ca mai târziu
în mod automat sa adopte, prin imitare, un fel de a fi asemenea cu cel pe care îl poarta
deja înlauntrul sau.

Televiziunea nu manipuleaza, impunând cu forta un model de actiune, ci sugerând sau


punând în lumina pozitiva anumite comportamente si atitudini care, prin repetare, ne vor
modela imaginatia si atitudinile interioare, fara ca noi sa stim sau macar sa acceptam
acest lucru. Prin toate acestea, televiziunea devine cel mai bun mijloc de manipulare sau
de modelare a comportamentului si gândirii oamenilor, fara a fi însa un mijloc potrivit
pentru învatare. Impactul televiziunii este în întregime asupra subconstientului, asa cum
se întampla si cu celelalte mass-media noi, de asemenea, s-ar putea sa fi intrat în era în
care informatia este furnizata direct în subconstientul maselor".