Totul despre succesiune

Noţiunea de succesiune desemnează transmiterea unui patrimoniu, fracţiune de

patrimoniu sau a unor bunuri singulare de la o persoană fizică decedată la una sau mai
multe persoane fizice sau juridice în fiinţă.

FELURILE SUCCESIUNII
1. Succesiunea legală este cea care se face în virtutea legii, în cazul în care de cujus
( persoana decedată) nu lasă testament, acesta nu este valabil, este caduc ori nu
cuprinde dispoziţii referitoare la bunurile succesorale – se mai numeşte ab intestat,
adică fără testament.
2. Succesiunea testamentară este cea care se face în virtutea voinţei persoanei decedate,
manifestate pe timpul cât aceasta a fost în viaţă prin una din formele de testamente
prevăzute de lege.
3. Succesiunea convenţională se poate realiza printr-o donaţie de bunuri viitoare, care
poate avea ca obiect fie întregul patrimoniu ce îl va lăsa donatorul la moartea sa, fie o
fracţiune din acesta, fie unele bunuri anume individualizate.

CARACTERELE JURIDICE ALE TRANSMISIUNII

SUCCESORALE
1. Este o transmisiune mortis causa. Art. 651 C.civ. ,,succesiunile se deschid prin
moarte”. Dar cum prin moarte pier doar pers. fizice, rezultă că regulile transmisiunii
succesorale sunt aplicabile doar în cazul pieirii unor asemenea persoane, nu şi celor
juridice. Succesiunea este o transmisiune specifică, ea se delimitează net de toate
celelalte transmisiuni patrimoniale, care nu se pot realiza decât între persoane în fiinţă
la data când survin.
2. Este o transmisiune universală.
3. Este o transmisiune unitară. În principiu, patrimoniul este un tot unitar, adică
nefracţionat, transmisiunea acestuia prin succesiune se realizează de asemenea în mod
unitar, adică după aceleaşi reguli, fără a se face vreo distincţie între bunurile
succesorale după natura ori provenienţa acestora.
4. Este o transmisiune indivizibilă. Indivizibilitatea transmisiunii succesorale denotă
faptul că moştenirea nu poate fi acceptată în parte, renunţându-se la rest.

DESCHIDEREA MOŞTENIRII
Prin deschiderea succesiunii se înţelege faptul ce dă naştere transmisiunii succesorale.
Potrivit art. 651 C.civ. ,,succesiunile se deschid prin moarte”. Moartea unei persoane
fizice poate fi constatată direct prin examinarea cadavrului sau declarată pe cale
judecătorească.

DATA DESCHIDERII MOŞTENIRII

Data deschiderii nu poate fi decât momentul morţii celui care lasă moştenirea.
 CONDIŢIILE CERUTE DE LEGE PENTRU A PUTEA MOŞTENI
1. Capacitatea succesorală. Art. 654 C.civ. prevede ca persoana care succede să
existe la momentul deschiderii succesiunii.

Persoanele care au capacitate succesorală:

- persoanele fizice în viaţă la data deschiderii succesiunii.
- persoanele dispărute. Cel dispărut este socotit în viaţă dacă nu a intervenit o hotărâre
declarativă de moarte rămasă definitivă.
- persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii succesiunii. Drepturile
copilului sunt recunoscute de la concepţiune, însă numai dacă el se naşte viu.
- persoanele juridice în fiinţă la data deschiderii succesiunii. Persoanele juridice au
capacitate succesorală la data dobândirii personalităţii juridice în condiţiile legii.
Persoanele care nu au capacitate succesorală:
persoanele fizice predecedate şi persoanele juridice care au încetat să aibă fiinţă.
incapacităţi speciale de a dobândi anumite bunuri prin succesiune.
cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.
certificatele de proprietate nu pot fi înstrăinate către persoane fizice sau persoane juridice
străine.
- comorienţii. sunt persoanele care, având vocaţie succesorală una faţă de alta,
decedează în aceeaşi împrejurare fără a se putea stabili dacă una a supravieţuit
celeilalte şi, deci, cine pe cine moşteneşte.

2.Nedemnitatea succesorală. În cazul moştenirii legale se mai cere o condiţie

negativă: aceea ca moştenitorul să nu fie nedemn. Nedemnitatea sau nevrednicia constă
în decăderea din dreptul de a moşteni a succesibililor vinovaţi de săvârşirea unor fapte
grave faţă de defunct sau de memoria acestuia.
Cazurile de nedemnitate:
- Atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea ( să existe din partea succesibilului o
acţiune intenţionată de ucidere sau o tentativă de ucidere a celui despre a cărui
moştenire este vorba; să existe o hotărâre judecătorească de condamnare a
succesibilului vinovat).
- Acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea. Este acuzaţia
care poate duce la condamnarea la moarte. Este inoperantă, deoarece pedeapsa cu
moartea a fost abolită în legislaţia română.
- Nedenunţarea omorului a cărui victimă a căzut cel despre a cărui moştenire este
vorba.
Efectele nedemnităţii.
Fiind o pedeapsă civilă care operează în virtutea legii, nedemnitatea face ca moştenitorul
vinovat să fie înlăturat de la succesiunea persoanei faţă de care s-a făcut culpabil
de faptele expres şi limitativ prevăzute de lege.
În raport cu ceilalţi moştenitori, nedemnul este obligat să restituie toate bunurile pe care
le-ar deţine în calitate de moştenitor legal al defunctului.
În raport cu terţii, problema care se pune este aceea a soartei juridice a actelor încheiate
de nedemn cu privire la bunurile succesorale în intervalul de timp de la data
deschiderii succesiunii şi până în momentul constatării nedemnităţii.
În raport cu descendenţii nedemnului, aceştia nu pot veni la moştenirea unui ascendent
prin reprezentarea nedemnului, ci numai în nume propriu.

3.Vocaţia (chemarea) succesorală. Este conferită fie de lege, fie de voinţa lui de
cujus prin testament sau contract de donaţie de bunuri viitoare.Determinarea
persoanelor cu vocaţie la moştenirea unei persoane decedate poartă denumirea de
devoluţiune succesorală.

DEVOLUŢIUNEA LEGALĂ A MOŞTENIRII

În principiu legea cheamă la moştenire rudele apropiate ale defunctului (indiferent dacă
legătura de rudenie rezultă din căsătorie, din afara căsătoriei ori din adopţie),
precum şi pe soţul supravieţuitor. Rudenia este legătura bazată pe descendenţa
unei persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un
ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în cel de-al doile
caz, în linie colaterală. Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau
descendentă.
Potrivit art.659 C.civ. ,, succesiunile sunt deferite copiilor şi descendenţilor defunctului,
ascendenţilor şi rudelor sale colaterale”.
Ordinea de preferinţă în care rudele defunctului sunt chemate de lege la moştenire este
stabilită de art.669-675 C.civ., prin stabilirea a patru clase de moştenitori:
clasa I- clasa descendenţilor în linie dreaptă, este alcătuită din copiii defunctului,
nepoţii, strănepoţii acestuia, fără limită de grad.
- clasa a II a- clasa ascendenţilor şi colateralilor privilegiaţi, cuprinde părinţii
defunctului, fraţii şi surorile acestuia, precum şi descendenţii acestora până la gradul
IV inclusiv.
- clasa a III a- clasa ascendenţilor ordinari, cuprinde bunicii, străbunicii defunctului,
fără limită de grad.
- clasa a IV a- clasa colateralilorordinari, cuprinde rudele în linie colaterală ale
defunctului, altele decât cele din clasa a II a până la gradul IV inclusiv (mătuşile, verii
primari, fraţii şi surorile bunicilor defunctului).
Gradul de rudenie se stabileşte astfel:
în linie dreaptă, după numărul naşterilor. Fiul şi tatăl sunt rude de gradul întâi, nepotul de
fiu şi bunicul sunt rude de gradul al doilea.
- în linie colaterală,după numărul naşterilor, urcând de la una dintre rude până la
ascendentul comun şi coborând de la acesta până la cealaltă rudă. Fraţii sunt rude de
gradul al doilea, unchiul şi nepotul de frate sunt rude de gradul al treilea, verii primari
sunt rude de gradul al patrulea.
Principiile generale ale devoluţiunii legale a moştenirii şi excepţiile de la
acestea
Principiul priorităţii clasei de moştenitori în ordinea stabilită de lege între moştenitorii
din clase diferite.Sunt chemaţi la moştenire moştenitorii din clasa I, cu excluderea
celor din clasele II, III, IV. În lipsa moştenitorilor din clasa I sau dacă aceştia sunt
renunţători sau nedemni, vin la succesiune moştenitorii din clasa a IIa. La fel se
procedează şi în celelalte două cazuri. Prioritatea chemării la moştenire este
ordinea claselor de moştenitori stabilită de lege şi nu gradul de rudenie cu
defunctul. Prin excepţie de la această regulă, soţul supravieţuitor, care nu este
inclus în nici una din cele patru clase de moştenitori, vine la moştenire în concurs
cu fiecare clasă de moştenitori; el nici nu înlătură, dar nici nu este înlăturat de la
moştenire, indiferent de clasa de moştenitori chemată la moştenirea defunctului.
Principiul proximităţii gradului de rudenie cu defunctul între moştenitorii din aceeaşi
clasă. Între moştenitorii din aceeaşi clasă au prioritate la moştenire cei care sunt
în grad mai apropiat de rudenie cu defunctul. Prin excepţie, în clasa a IIa de
moştenitori, părinţii defunctului, care sunt rude de gradul întâi, nu înlătură de la
moştenire pe fraţii şi surorile defunctului, care sunt rude de gradul al doilea,
venind împreună la moştenire.
1. Principiul împărţirii moştenirii în părţi egale (pe capete) între rudele din aceeaşi
clasă şi acelaşi grad. În cazul în care la moştenire vin mai mulţi moştenitori din
aceeaşi clasă şi aceştia au acelaşi grad de rudenie cu defunctul, moştenirea se împarte
pe capete, adică în atâtea părţi egale câţi moştenitori sunt.

Reprezentarea succesorală
Reprezentarea succesorală este un beneficiu acordat de lege moştenitorilor legali în grad
mai îndepărtat de rudenie cu defunctul de a urca în locul şi gradul ascendenţilor lor
decedaţi anterior deschiderii succesiunii, pentru a culege în locul acestora partea ce li s-ar
fi cuvenit din moştenire dacă nu ar fi încetat din viaţă.
Ascendentul precedat se numeşte reprezentat, în timp ce persoana care vine la moştenire
prin reprezentare se numeşte reprezentant.
Potrivit Codului civil român, reprezentarea succesorală este permisă numai în cazul
descendenţilor în linie directă ai defunctului şi în cazul descendenţilor colaterali
privilegiaţi.
Condiţiile reprezentării succesorale
A. Persoana reprezentată să fie decedată la data deschiderii succesiunii.Art. 668 C.civ.
statuează că ,, nu se reprezintă decât persoanele moarte”.
B. Locul persoanei reprezentate să fie util. Reprezentatul trebuie să îndeplinească toate
condiţiile pentru a putea moşteni pe defunct. Persoana care şi-a pierdut dreptul la
moştenire pentru nevrednicie nu poate fi reprezentată.
C. Reprezentantul să aibă vocaţie succesorală proprie la moştenirea
defunctului.Reprezentantul trebuie să aibă toate condiţiile cerute de lege pentru a-l
moşteni pe defunct (să aibă capacitate succesorală, să nu fie nedemn faţă de acesta şi
să aibă vocaţie proprie la moştenirea defunctului).
Efectele reprezentării
Moştenirea se împarte în funcţie de numărul persoanelor chemate în nume propriu la
moştenire şi a persoanelor reprezentate la acest grad de rudenie, indiferent de numărul
reprezentanţilor.

Reguli speciale aplicabile devoluţiunii legale a moştenirii

Clasele de moştenitori
Clasa I – a descendenţilor. Primele rude chemate de lege la moştenire sunt descendenţii.
În această categorie intră copiii defunctului şi urmaşii acestora la infinit, indiferent dacă
sunt născuţi din căsătorie sau din afara căsătoriei. De asemenea, în această categorie intră
şi copiii adoptaţi de defunct. În clasa descendenţilor, regula este accea a împărţirii
moştenirii pe capete, adică în funcţie de numărul de descendenţi moştenitori de acelaşi
grad.Descendenţii defunctului sunt moştenitori rezervatari, ceea ce înseamnă că defunctul
este oprit de lege să facă liberalităţi (donaţii şi legate) peste o anumită parte din moştenire
(cotitate disponibilă), restul (rezerva) revenind în virtutea legii acestor moştenitori. De
asemenea, moştenitoriidefunctului sunt moştenitori sezinari, adică au dreptul de a intra în
posesiunea moştenirii fără a fi necesară îndeplinirea vreunei formalităţi.
Clasa a II a – a ascendenţilor privilegiaţi şi a colateralilor privilegiaţi.
a. Ascendenţii privilegiaţi. Aceştia sunt părinţii defunctului, adică tatăl şi mama acestuia.
În această categorie mai intră şi adoptatorii acestuia.
b. Colateralii privilegiaţi. În această categorie intră fraţii şi surorile defunctului,
precum şi descendenţii acestora până la gradul patru de rudenie cu defunctul inclusiv.
Sunt colaterali privilegiaţi atât fraţii buni, născuţi din aceeaşi părinţi, cât şi fraţii vitregi.
Clasa a III a – a ascendenţilor ordinari. Cuprinde pe ceilalţi ascendenţi ai defunctului
decât părinţii, care sunt incluşi în clasa a II a de moştenitori. Ea cuprinde pe bunicii,
străbunicii, etc. ai defunctului la infinit. Moştenirea se împarte conform principiilor
proximităţii gradului de rudenie şi al împărţirii pe capete între rudele de acelaşi grad.
Clasa a IV a – a colateralilor ordinari. Aceştia sunt unchii, mătuşile, verii primari,
precum şi fraţii şi surorile bunicilor defunctului. Moştenirea se împarte conform
principiilor proximităţii gradului de rudenie şi al împărţirii pe capete între rudele de
acelaşi grad. Colateralii ordinari pot veni la moştenire numai în nume propriu, iar nu prin
reprezentare.
 Drepturile succesorale ale soţului supravieţuitor
Soţul supravieţuitor trebuie să întrunească condiţiile generale cerute de lege pentru a
putea moşteni, trebuie să aibă calitatea legală de soţ al defunctului la data
deschiderii moştenirii.
1. Drepturile de moştenire proprii ale soţului supravieţuitor în concurs cu fiecare clasă
de moştenitori
În concurs cu descendenţii defunctului, indiferent de numărul acestora 1/4 din moştenire.
În concurs cu ascendenţii privilegiaţi ai defunctului, atunci când aceştia vin împreună la
moştenire, 1/3 din moştenire, iar dacă vine în concurs ori numai cu ascendenţii
privilegiaţi ori numai cu colateralii privilegiaţi, 1/2 din moştenire.
În concurs cu ascendenţii ordinari sau cu colateralii ordinari, indiferent de numărul
acestora, 3/4 din moştenire.
În ipoteza în care nu există moştenitori în nici una din cele patru clase de moştenitori,
soţul supravieţuitor va culege singur moştenirea defunctului. Soţul supravieţuitor
poate veni la moştenirea defunctului numai în nume propriu, fiind exclusă
posibilitatea reprezentării. De asemenea, este moştenitor rezervatar şi datorează
raportul donaţiilor primite de la defunct în cazul în care vine la moştenire cu
descendenţii defunctului; el nu este moştenitor sezinar.
2. Dreptul special de moştenire al soţului supravieţuitor asupra mobilelor şi obiectelor
aparţinând gospodăriei casnice, precum şi asupra darurilor de nuntă
Când vine la moştenire cu alţi succesori decât descendenţii defunctului, în afară de partea
sa succesorală stabilită de lege, soţul supravieţuitor are un drept special de
moştenire asupra mobilelor şi obiectelor aparţinând gospodăriei casnice, precum
şi asupra darurilor de nuntă. În cazul în care la moştenire vin şi descendenţi ai
defunctului, acest drept special al soţului supravieţuitor nu mai subzistă, bunurile
respective incluzându-se în masa succesorală.
3.Dreptul temporar de abitaţie al soţului supravieţuitor
Potrivit art. 4 alin.1 din legea nr. 319/1944 ,,soţul supravieţuitor care nu are o locuinţă
proprie, va avea până la executarea ieşirii din indiviziune şi în orice caz, cel puţin
timp de un an de la încetarea din viaţă a soţului său un drept de abitaţie asupra
casei în care a locuit, dacă aceasta face parte din succesiune”.
Pentru aceasta sunt necesare următoarele condiţii:
Soţul supravieţuitor să nu aibă o locuinţă proprie.
Locuinţa asupra căreia se constituie dreptul să facă parte din masa succesorală, adică să
nu fi aparţinut în proprietate soţului decedat.
Soţul supravieţuitor să fi locuit la data decesului lui de cujus în locuinţa respectivă, fie
împreună cu soţul său, fie separat.
Dacă locuinţa a aparţinut în exclusivitate defunctului, să existe mai mulţi moştenitori cu
vocaţie la moştenirea lei de cujus.

Dreptul statului asupra moştenirilor vacante

Potrivit art. 680 C.civ. ,,în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de
defunct trec în proprietatea statului".
 DEVOLUŢIUNEA TESTAMENTARĂ A MOŞTENIRII

TESTAMENTUL
Este un act revocabil prin care testatorul dispune pentru timpul încetării sale din viaţă, de
tot sau de o parte din avutul său.
Testamentul poate să cuprindă:
Sarcini impuse legatarilor.
Exhederări, adică îndepărtări de la moştenire a unor moştenitori legali nerezervatari.
Desemnarea unui executor testamentar, adică a unei persoane împuternicite să aducă la
îndeplinire ultima voinţă a defunctului.
Revocarea dispoziţiilor dintr-un testament anterior.
Retractarea revocării dispoziţiilor unui testament anterior.
Un partaj de ascendent.
Recunoaşterea unui copil din afara căsătoriei.
Dispoziţii cu privire la îngroparea şi funeraliile defunctului.

Caracterele juridice ale testamentului

Întruneşte trăsăturile unui act juridic, deoarece conţine manifestări de voinţă făcute în
scopul de a produce efecte juridice.
Este un act unilateral, întrucât efectele sale se datoresc unei singure voinţe – aceleia a
testatorului, iar nu voinţei beneficiarilor acestuia.
Este un act solemn, întrucât el trebuie să îmbrace ad validitatem formele anume
prevăzute de lege.
Este un act personal, neputând fi încheiat prin reprezentare.
Este un act mortis causa, în principiu fiind destinat să producă efecte la moartea
testatorului.
Este un act esenţialmente revocabil, testatorul fiind în drept ca până la moartea sa să
revină oricând asupra dispoziţiilor unui testament al său anterior.

CONDIŢIILE DE VALIDITATE ALE TESTAMENTULUI

Condiţiile de fond
Consimţământul
Este unul din elementele esenţiale ale oricărui act juridic – deci şi al testamentului –
întrucât exprimă voinţa autorului la încheierea actului juridic respectiv.
Lipsa consimţământului este sancţionată cu nulitatea absolută. Consimţământul nu este
valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenţă sau surprins prin dol.
Capacitatea
Manifestarea de voinţă (consimţământul) trebuie să emane de la o persoană cu capacitate
de a dispune prin liberalităţi, iar persoana în favoarea căreia este făcut testamentul
să aibă capacitatea de a primi liberalităţi.
Incapacităţi de a dispune prin testament:
Minorul sub 16 ani nu poate dispune în nici un fel prin testament.
Minorii între 16-18 ani nu pot dispune decât de jumătate din ceea ce ar putea dispune ca
majori.
Minorii între 16-18 ani nu pot dispune prin testament în favoarea tutorelui lor;
incapacitatea se menţine şi după vârsta majoratului până la predarea-primirea
socotelilor tutelei.
Incapacitatea interzişilor judecătoreşti şi a persoanelor care, fără a fi puse sub interdicţie,
sunt lipsite de discernământ la momentul încheierii actului de dispoziţie
testamentară.
Incapacităţi de a primi prin testament
Incapacităţi de folosinţă
I. Incapacităţile absolute de folosinţă care se referă la:
Incapacitatea persoanelor fizice neconcepute până la data deschiderii succesiunii şi a
persoanelor care nu au luat fiinţă.
Incapacitatea persoanelor juridice de a primi prin testament liberalităţi care nu corespund
scopului lor, determinat prin lege, actul de înfiinţare sau statu.
Incapacităţile relative de folosinţă care se referă la:
Incapacitatea medicilor şi farmaciştilor, care nu pot primi legate de la cei pe care i-au
îngrijit în ultima boală de care aceştia au decedat, dar liberalitatea a fost făcută în
cursul acestei boli.
Incapacitatea preoţilor de a primi legate de la cei pe care i-au asistat religios în cursul
ultimei boli.
Incapacitatea ofiţerilor de marină de a primi legate de la călătorii aflaţi la bordul navelor
în călătoriile maritime, dacă nu sunt rude cu testatorul.
Incapacităţi de exerciţiu
Minorii şi interzişii lipsiţi de capacitate de exerciţiu nu pot exercita acest drept decât
prin reprezentanţii lor legali.
Obiectul
Ca orice act juridic, testamentul pentru a fi valabil trebuie să aibă un obiect determinat,
licit şi posibil.
Cauza
Pentru ca testamentul să fie valabil, este necesar să aibă o cauză licită şi morală.
Prohibiţia substituţiilor fideicomisare
Substituţia fideicomisară constă în instituirea ca legatar a unei persoane, numită institut,
cu obligaţia de a păstra şi remite la moartea sa unei alte persoane desemnate tot de
testator, numită substitut, obiectul legatului.
Prohibiţia testamentului conjunctiv
Două sau mai multe persoane nu pot testa prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte, sau
în favoarea unei a treia persoane.
Condiţiile de formă
Legislaţia română cunoaşte mai multe forme de testamente (autentice, olografe, mistice
sau secrete), dar oricare dintre acesteaeste aleasă de testator trebuie să îmbrace
forma scrisă, testamentul verbal (nuncupativ) nefiind îngrădit.
 DIFERITELE TIPURI DE TESTAMENTE
1. Testamente ordinare
Testamentul olograf- este testamentul scris în întregime, datat şi semnat de testator cu
mâna lui. El poate fi făcut oriunde, oricând şi fără participarea vreunei alte
persoane. Poate fi păstrat secret şi revocat oricând.
Condiţii specifice de valabilitate ale testamentului olograf:
Scrierea. Testamentul trebuie să fie scris în întregime de testator, întrucât prin aceasta, pe
de o parte, se poate presupune că exprimă voinţa sa liberă, iar pe de altă parte, în
caz de contraprestaţie, prin procedura verificării de scripte, se poate atesta
caracterul său de autenticitate, deci nu poate fi fost contrafăcut prin fals.
Data testamentului. Un alt element specific de validitate al testamentului olograf este
datarea lui de către testator. Data trebuie să fie scrisă de mâna testatorului.
Semnătura. Garantează că actul provine de la testator şi confirmă că acesta şi-a însuşit
cuprinsul testamentului.În mod obligatoriu trebuie să fie manuscrisă.
Testamentul olograf înainte de a fi pus în executare trebuie prezentat notarului public în a
cărui rază teritorială s-a deschis succesiunea pentru a se constata prin proces-
verbal deschiderea lui şi starea în care a fost găsit.
Testamentul autentic – este acela care este adeverit de autoritatea anume investită în
acest scop. Autentificarea testamentelor este de competenţa notarilor publici.
Prezintă avantajul că poate fi folosit şi de persoanele care nu ştiu să scrie sau nu
pot să citească.
Testamentul mistic sau secret – este testamentul scris de testator sau de o altă persoană,
dar în ambele cazuri semnat de testator, care apoi fiind strâns şi sigilat este
prezentat judecătoriei locale pentru îndeplinirea unor formalităţi. Asigură secretul
dispoziţiilor testamentare.

2. Testamente privilegiate
Testamentul militarilor – militarii ( atât cei de carieră, cât şi rezerviştii chemaţi sub
arme) pot testa în forma simplificată atâta timp cât se află în situaţii excepţionale
cum sunt: expediţia militară pe teritoriul străin, prizonieratul sau staţionarea lor
într-o localitate asediată din ţară ori într-un alt loc din care nu se poate comunica
din cauza războiului. Se poate testa în mod valabil în faţa comandantului militar al
unităţii sau în prezenţa unui alt ofiţer superior, cu asistarea a doi martori.
Testamentul făcut în timp de boală contagioasă – în cazul în care o localitate este
izolată din cauza ciumei sau unei alte boli contagioase, persoanele aflate în acea
localitate pot testa în formă autentică în faţa unui memvru al consiliului local
asistat de doi martori. Această formă de testare îşi are raţiunea doar dacă în acea
localitate nu există notar public.
Testamentul făcut pe mare (maritim) – această formă de testament este practicabilă doar
atâta timp cât vasul se află în călătorie pe mare, iar nu şi în cazul în care se află
ancorat la ţărm. Se întocmeşte în faţa comandantului navei sau a unui înlocuitor al
său, asistat de ofiţerul intendent de bord şi de doi martori.
Reguli comune aplicabile testamentelor privilegiate
Trebuie să fie întocmite în formă scrisă.
Trebuie să fie semnate de testator, de agentul instrumentator şi de către martori.
Dacă testatorul nu ştie sau nu poate să scrie, se va face menţiune despre aceasta.
În cazul martorilor este obligatorie semnarea testamentului de cel puţin unul dintre
aceştia.
3.Alte testamente reglementate de lege
Testamentul privind depunerile la CEC – titularul unei depuneri are dreptul să indice
CEC persoanele cărora urmează să li se elibereze sumele depuse în caz de moarte
a sa. Depunerile asupra cărora nu s-au dat dispoziţii testamentare se eliberează de
CEC moştenitorilor legali.
Testamentul făcut de români în străinătate – cetăţenii români aflaţi în străinătate pot
dispune prin testament fie în forma testamentului olograf după legea română, fie
în forma autentică reglementată de legea locului unde se întocmeşte testamentul.

PRINCIPALELE DISPOZIŢII TESTAMENTARE

LEGATELE
Constituie dispoziţii de ultimă voinţă ale testatorului prin care acesta desemnează
persoana sau persoanele care la moartea sa urmează să primească universalitatea
întregului patrimoniu succesoral, universalitatea unei frecţiuni din acesta sau
anumite bunuri determinate din moştenire.
Desemnarea legatarului – poate fi făcută direct (fie prin nominalizare, fie prin arătarea
calităţilor care îl individualizează pe acesta – fiu, frate, nepot, etc.) sau indirect
(cazul exhederării moştenitorilor nerezervatari sau a moştenitorilor rezervatari în
limitele cotităţii disponibile. Desemnarea legatarului trebuie să fie făcută prin
testament şi să fie făcută personal de testator.
Clasificarea legatelor după criteriul modalităţilor care afectează voinţa testatorului
Legatul pur şi simplu – este legatul neafectat de modalităţi. Transferă proprietatea de la
testator la legatar deîndată ce intervine moartea lui de cujus, deci de la
deschiderea succesiunii.
Legatul cu termen – legatul poate fi supus de testator unui termen, adică să se stipuleze
că executarea sau stingerea lui va depinde de un eveniment viitor şi sigur în ceea
ce priveşte producerea lui.
Legatul sub condiţie – este cel a cărui naştere sau stingere depinde de un eveniment
viitor şi nesigur în ceea ce priveşte producerea lui.
Condiţia suspensivă face ca dreptul cuprins în legat să nu ia naştere de la data decesului
lui de cujus ci numai de la data împlinirii sale, efectele împlinirii ei urcând până la
data deschiderii succesiunii.
Condiţia rezolutorie face ca dreptul formând obiectul legatului să se nască pe data
decesului lui de cujus, dar existenţa acestuia atârnă de îndeplinirea sau
neîndeplinirea condiţiei
Legatul cu sarcină – presupune stipularea transmiterii unor drepturi cu obligarea
legatarului de a îndeplini ceva (să dea, să facă) sau de a nu face ceva. Sarcinile pot
fi stipulate în interesul unei terţe persoane, în interesul testatorului sau în interesul
legatarului.

Clasificarea legatelor după obiectul lor

Legatul universal – este dispoziţia prin care testatorul lasă după moartea sa la una sau
mai multe persoane, universalitatea bunurilor sale. Sunt considerate legate
universale:
Legatul tuturor mobilelor şi imobilelor testatorului.
Legatul nudei proprietăţi a întregii moşteniri.
Legatul cotităţii disponibile a moştenirii.
Legatul prisosului succesoral rămas după plata tuturor celorlalte legate.
Legatul cu titlu universal – este acela care conferă legatarului vocaţie la o fracţiune din
moştenirea testatorului. Sunt legate cu titlu universal:
Legatul unei fracţiuni din moştenire.
Legatul tuturor bunurilor imobile.
Legatul tuturor bunurilor mobile.
Legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor imobile.
Legatul unei fracţiuni din totalitatea bunurilor mobile.
Legatul particular – este acela care are ca obiect unul sau mai multe obiecte determinate.
Legatul particular conferă vocaţie doar la anumite bunuri succesorale. Poate avea
ca obiect atât bunuri corporale (individual determinate sau de gen), cât şi bunuri
incorporale.

INEFICACITATEA LEGATELOR
1. Nulitatea – este sancţiunea civilă prin care actele juridice încheiate cu încălcarea
condiţiilor de validitate (de fond sau de formă) sunt lipsite de efecte. Se
întemeiază pe motive anterioare sau concomitente actului. Cauzele de nulitate a
legatelor pot fi atât din rândul celor comune tuturor actelor juridice (incapacităţi,
vicii de consimţământ, cauză ilicită, etc.), cât şi din cele specifice actelor mortis
causa (nerespectarea interdicţiei testamentului conjunctiv, nerespectarea
interdicţiei substituţiei fideicomisare, lipsa formelor anume prevăzute de lege).
Termenul de prescripţie a acţiunii în anulare nu curge de la data întocmirii
testamentului, ci de la data când acesta urmează să producă efecte, adică de la
data deschiderii succesiunii.
Revocarea legatelor – există situaţii în care legatele iau naştere în mod valabil, dar
datorită unor împrejurări intarvenite ulterior sunt desfiinţate. Este chiar cazul
revocării.

Revocarea legatelor prin manifestarea de voinţă a testatorului

Revocarea voluntară
Testamentul fiind un act revocabil, până la ultima clipă a vieţii, testatorul poate reveni
oricând asupra dispoziţiilor sale testamentare anterioare.
Revocarea voluntară expresă – în cazul în care rezultă dintr-o declaraţie anume a
testatorului în acest sens. Nu se poate face decât fie printr-un act autentic, fie
printr-o formă de testament prevăzută de lege. Este un act solemn, iar lipsa formei
este sancţionată cu nulitatea absolută.
Revocarea voluntară tacită – revocarea tacită a unui testament anterior intervine numai
dacă între acesta şi cel posterior există incompatibilitate sau contrarietate.
Incompatibilitatea presuoune imposibilitatea absolută materială sau juridică de a
aduce la îndeplinire două legate din două testamente succesive. Contrarietatea
presupune o imposibilitate de executare concomitentă a două dispoziţii
testamentare succesive, dar această imposibilitate nu este una absolută, ci doar
una relativă, deductibilă după intenţia subiectivă a testatorului
Revocarea voluntară tacită prin înstrăinarea sau distrugerea voluntară a bunului care
formează obiectul legatului
Orice înstrăinare a obiectului legatului, făcută cu orice mod sau condiţie, revocă legatul
pentru tot ce s-a înstrăinat, chiar când înstrăinarea va fi nulă, sau când obiectul
legat va fi reintrat în starea testatorului. Înstrăinarea obiectului legatului de către
testator relevă implicit intenţia acestuia de a-l revoca.Esenţială este nu atât
înstrăinarea bunului în sine, cât intanţia exteriorizată a testatorului de a dispune
altfel decât prin legatul iniţial de bunul respectiv
Revocarea (voluntară) tacită prin distrugerea voluntară a testamentului de către
testator
Distrugerea materială a testamentului de către testator sau de către un terţ la ordinul
acestuia echivalează cu o revocare voluntară tacită.
Retractarea revocării voluntare a legatului
Revocarea unui testament sau a unei dispoziţii testamentare, fiind o dispoziţie de ultimă
voinţă ca şi testamentul însuşi, poate fi revocată sau retractată. Retractarea
expresă a revocării testamentului nu se poate face decât prin act autentic distinct
sau printr-un testament posterior.
 Revocarea judecătorească a legatelor
Legatele sunt revocabile pe cale judecătorească pentru neîndeplinirea sarcinilor şi pentru
ingratitudine.
Revocarea judecătorească pentru neîndeplinirea sarcinilor
La deschiderea succesiunii legatarul este în drept să opteze între acceptarea legatului şi
renunţarea la acesta. Odată acceptat legatul, sarcinile instituite de testator devin
obligaţii pentru legatar. Potrivit art.930 şi 830 C.civ. neîndeplinirea sarcinilor
impuse de testator atrage revocarea legatului. Neîndeplinirea sarcinilor atrage
revocarea legatului doar în cazul în care aceasta este culpabilă, deci imputabilă
legatarului, iar nu şi atunci când se datoreşte unui caz fortuit sau de forţă majoră.
Revocarea judecătorească pentru ingratitudine
Revocarea judecătorească pentru ingratitudine intervine pentru:
Atentat la viaţa testatorului.
- Delicte, cruzimi sau injurii grave la adresa testatorului.
- Injurie gravă la adresa memoriei testatorului.

3. Caducitatea legatelor – presupunând că testamentul este valabil încheiat, este totuşi

posibil ca din pricina unor împrejurări survenite independent de voinţa testatorului
să existe imposibilitatea de executare a legatelor la data deschiderii succesiunii.
Cazurile de caducitate
Predecesul legatarului – orice dispoziţie testamentară devine caducă, când acela în
favoarea căruia a fost făcută a murit înaintea testatorului.
Incapacitatea legatarului de a primi legatul survenită ulterior datei testamentului.
Neîndeplinirea condiţiei suspensive sub care a fost stipulat legatul.
Refuzul legatarului de a primi legatul.
Pieirea în întregime a lucrului legat.
Dispoziţiile testamentare în favoarea ospiciilor, săracilor dintr-o comună sau stabilimente
de utilitate publică nu pot produce efecte decât dacă sunt autorizate de şeful
statului la propunerea Guvernului.

Destinaţia bunurilor care au format obiectul legatelor ineficiente – dreptul de

acrescământ
În caz de ineficacitate a legatelor, bunurile care formează obiectul acestora vor reveni
persoanelor cu vocaţie succesorală din a căror parte urmau să se execute acele legate,
adică, după caz, moştenitorilor legali, legatarilor universali şi în mod excepţional,
legatarilor particulari.
Legatul conjunctiv este legatul al cărui obiect este lăsat la mai mulţi legatari fără a se
preciza partea ce revine fiecăruia, situaţie în care toţi legatarii au vocaţie
eventuală la întregul obiect al legatului. În cazul în care legatul este ineficace în
raport cu unul sau altul dintre legatari, dar valabil în raport cu cel puţin unul dintre
ei, în lipsă de prevedere testamentară contrară, legatul va reveni legatarului sau
legatarilor în raport cu care el este eficace. Acesta este aşa-numitul drept de
acrescîmânt sau drept de creştere.
 EXHEREDAREA (DEZMOŞTENIREA)
Exheredarea este dispoziţia de ultimă voinţă a testatorului prin care acesta înlătură de la
moştenire unul sau mai mulţi mpştenitori legali.
Exheredarea directă – rezultă dintr-o declaraţie expresă de voinţă a testatorului prin care
înlătură de la moştenire (în tot sau în parte) pe unul sau altul dintre moştenitorii
săi legali.
Exheredarea indirectă – rezultă din instituirea de legatari asupra moştenirii fără a se
menţiona expres exheredarea unuia sau altuia dintre moştenitorii legali.
Exheredarea totală – duce la înlăturarea de la moştenire a tuturor moştenitorilor legali ai
testatorului.
Exheredarea parţială – este cea prin care se înlătură de la moştenire numai anumiţi erezi.

EXECUŢIUNEA TESTAMENTARĂ
De regulă, aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor testamentare este asigurată de erezii
defunctului şi de legatarii universali. Potrivit art. 910 C.civ. testatorul poate numi
în acest scop unul sau mai mulţi executori testamentari. Nu pot fi executori
testamentari decât persoanele cu capacitate de exerciţiu deplină la data deschiderii
succesiunii.
În esenţă execuţia testamentară este un mandat, executorul testamentar fiind un mandatar
al testatorului. De aici decurg următoarele consecinţe:
executorul testamentar poate accepta sau refuza execuţiunea, după cum crede de cuviinţă.
executorul poate fi revocat doar pentru incapacitate, infidelitate sau insolvabilitate.
puterile executorului fiind conferite intuitu personae, mendatul de execuţiune
testamentară încetează la moartea executorului.
executorului testamentar îi incumbă obligaţiile care incumbă oricărui mandatar (de a
îndeplini mandatul, de a da socoteală, de a răspunde pentru faptele persoanelor
substituite în executarea mendatului).
Puterile şi îndatoririle executorului testamentar
Diferă după cum aceştia au sau nu sezina, adică posesia în tot sau în parte a bunurilor
succesorale.
Executorul fără sezină – are doar un rol de supraveghere şi control al executării
dispoziţiilor testamentare, neavând nici o abilitate pentru a le executa el însuşi.
Drepturi şi îndatoriri:
De a cere punerea peceţilor atunci când există moştenitori minori, interzişi sau absenţi.
De a stărui ca notarul public să facă inventarul bunurilor succesorale în prezenţa
moştenitorilor prezumtivi.
De a se îngriji de luarea măsurilor de conservare a bunurilor succesorale.
De a interveni ăn judecată pentru susţinerea validităţii testamentului contestat în cursul
executării sale.
Executorul cu sezină – are nu numai rolul de supraveghere şi control al executării
testamentului, ci şi pe acela de a duce la îndeplinire el însuşi dispoziţiile
testamentare.
Sezina executorului testamentar nu poate purta decât asupra bunurilor mobile
succesorale, iar nu şi asupra imobilelor, chiar dacă testatorul i-ar fi conferit acest
drept prin testament.
Durata maximă a sezinei poate fi de cel mult un an. Sezina poate lua sfârşit înaintea
împlinirii termenului de un an în următoarele condiţii:
- Dacă executorul îşi îndeplineşte misiunea înaintea împlinirii termenului de un an.
Dacă moştenitorii defunctului oferă executorului sume îndestulătoare pentru plata
legatelor de bunuri mobile sau dacă fac dovada că au plătit aceste legate.
În caz de deces al executorului înaintea împlinirii termenului de un an.
Drepturi şi obligaţii:
aceleaşi ca şi la executorul fără sezină.
obligaţia de a achita legatarilor particulari legatele de bunuri mobile.
dreptul de a urmări debitorii succesorali şi de a încasa creanţele datorate.

Încetarea execuţiunii testamentare

Execuţia testamentară încetează prin:
aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor testamentare.
moartea executorului testamentar.
revocarea executorului de către instanţa de judecată la cererea moştenitorilor defunctului
pentru abuzuri sau incapacitate în îndeplinirea funcţiilor încredinţate.
renunţarea executorului pentru motiv de pagube însemnate pe care i le-ar pricinui
continuarea execuţiunii.

LIMITELE DREPTULUI DE A DISPUNE PRIN ACTE JURIDICE

mortis causa DE BUNURILE SUCCESORALE

În principiu, orice persoană este liberă să dispună aşa cum crede de cuviinţă de bunurile
sale pentru cauză de moarte. Dreptul de a dispune pentru cauză de moarte nu
poate fi exercitat într-un mod cu totul discreţionar, pentru anumite raţiuni el fiind
îngrădit în limite prevăzute de lege.

INTERDICŢIA PACTELOR ASUPRA SUCCESIUNILOR

NEDESCHISE (VIITOARE)
Interdicţia posibilităţii renunţării la o succesiune nedeschisă, precum şi a pactelor
(convenţiilor) asupra unor asemenea succesiuni intervenite între eventualii viitori
succesibili şi terţi – art. 702 şi 965 al.2 C.civ.
Condiţii pentru ca un anumit act să intre în categoria pactelor asupra succesiunilor
nedeschise prohibite de lege:
să existe o înţelegere.
convenţia să aibă ca obiect o moştenire nedeschisă.
convenţia să nu fie din categoria celor admise în mod excepţional de lege.
În cazul încălcării interdicţiei pactelor asupra succesiunilor viitoare intervine sancţiunea
nulităţii absolute.

INTERDICŢIA ACTELOR DE DISPOZIŢIE CARE ÎNCALCĂ

REZERVA SUCCESORALĂ
Regula libertăţii de a dispune este aplicabilă şi în domeniul actelor de dispoziţie ale lui de
cujus cu referire la bunurile succesorale. Prin excepţie, acest drept de a dispune
este îngrădit de reglementările legale referitoare la rezerva succesorală şi cotitatea
disponibilă.
Rezerva succesorală este acea cotă-parte a averii defunctului pe care legea o atribuie unor
anumiţi moştenitori legali şi de care de cujus nu poate dispune prin liberalităţi nici
între vii (donaţii) şi nici mortis causa (legate).
Cotitatea disponibilă este acea parte a averii succesorale care excede rezervei succesorale
şi de care defunctul poate dispune în mod discreţionar, atât prin liberalităţi între
vii, cât şi mortis causa.

MOŞTENITORII REZERVATARI
descendenţii defunctului.
ascendenţii privilegiaţi.
soţul supravieţuitor.
Rezerva succesorală a descendenţilor
Rezerva diferă în funcţie de numărul lor:
1/2 din moştenire pentru un singur descendent.
2/3 din moştenire pentru doi descendenţi.
3/4 din moştenire pentru trei sau mai mulţi descendenţi.
Rezerva succesorală se aplică în prezent nu numai copiilor născuţi din căsătorie, ci şi
celor născuţi dinafara căsătoriei şi celor adoptaţi. Se iau în considerare doar descendenţii
care vin efectiv la moştenire, iar nu şi cei care devin străini de aceasta ca urmare a
renunţării sau nedemnităţii.
A. Rezerva succesorală a ascendenţilor privilegiaţi
În această categorie intră tatăl şi mama defunctului, precum şi adoptatorii cu efecte
depline sau restrânse ai defunctului. Rezerva succesorală a ascendenţilor privilegiaţi este
de 1/2 din moştenire, în cazul în care defunctul lasă doi sau mai mulţi părinţi şi de 1/4 din
moştenire, când lasă un singur părinte.
B. Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor
Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor este de 1/2 din cota succesorală ce i se
cuvine ca moştenitor legal.
Cota succesorală a soţului supravieţuitor diferă în funcţie de clasa de moştenitori cu care
vine în concurs:
- în concurs cu descendenţii rezerva soţului supravieţuitor este de 1/8 din moştenire
(1/2 din 1/4).
- în concurs cu ascendenţii privilegiaţi ai defunctului (părinţii) şi cu colateralii
privilegiaţi ai acestuia (fraţii şi surorile sau descendenţii acestuia) împreună, rezerva
este de 1/6 din moştenire (1/2 din 1/3).
- în concurs ori numai cu ascendenţii privilegiaţi, ori numai cu colateralii privilegiaţi,
rezerva este de 1/4 din moştenire (1/2 din 1/2).
- în concurs cu ascendenţii ordinar sau colateralii ordinari ai defunctului, rezerva este
de 3/8 din moştenire (1/2 din 3/4).
- în concurs cu orice alţi moştenitori ai defunctului, afară de cei legali, rezerva soţului
supravieţuitor este de 1/2 din moştenire (1/2 din 1/1).
Caracteristicile rezervei soţului supravieţuitor:
- constă într-o cotă fixă de 1/2 dintr-o cotă variabilă reprezentată de partea succesorală
la care are dreptul ca moştenitor legal, cotă ce diferă în funcţie de clasa de moştenitori
cu care vine în concurs.
- este reprezentată de o fracţiune raportată la porţiunea ereditară care i se cuvine ca
moştenitor legal.
- se atribuie întotdeauna individual.

COTITATEA DISPONIBILĂ SPECIALĂ A SOŢULUI SUPRAVIEŢUITOR ÎN

CONCURS CU COPIII DINTR-O CĂSĂTORIE ANTERIOARĂ A
DEFUNCTULUI
Conform art. 939 C.civ. ,,bărbatul sau femeia care, având copii dintr-un alt maritagiu, va
trece în al doilea sau subsecvent maritagiu, nu va putea dărui soţului din urmă decât o
parte egală cu partea legitimă a copilului ce a luat mai puţin, şi fără ca, nici într-un caz,
donaţiunea să treacă peste cuartul bunurilor”. Raţiunea acestui text de lege este aceea de a
apăra pe copiii din prima căsătorie de influenţele şi presiunile pe care cel de-al doilea soţ
le-ar putea exercita asupra părintelui recăsătorit. Acest text de lege se aplică şi asupra
copiilor din afara căsătoriei, precum şi asupra copiilor adoptaţi, cu singura condiţie ca
actul de încuviinţare a adopţiei să fie anterior încheierii căsătoriei subsecvente.
Termenul de ,,dăruire” se referă nu numai la donaţii, ci şi la legate, deci la liberalităţile
mortis causa. Intră sub incidenţa art.939 C.civ.:
- toate donaţiile şi legatele făcute soţului supravieţuitor în timpul căsătoriei
subsecvente.
- donaţiile anterioare căsătoriei subsecvente, în măsura în care au fost făcute în vederea
acesteia.
- legatele făcute anterior căsătoriei subsecvente.
Sancţiunea încălcării cotităţii disponibile speciale este reducţiunea, adică restrângerea
liberalităţilor făcute de defunct soţului supravieţuitor în limitele cotităţii disponibile
speciale.

CALCULUL REZERVEI ŞI AL COTITĂŢII DISPONIBILE

Rezerva şi cotitatea disponibilă sunt stabilite de lege prin cote procentuale asupra masei
succesorale. Pentru determinarea masei succesorale sunt necesare următoarele operaţiuni:
a. Stabilirea activului brut al moştenirii. Presupune identificarea tuturor bunurilor
mobile şi imobile aflate în patrimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii şi
stabilirea valorii lor în raport cu momentul respectiv.
b. Stabilirea activului net al moştenirii. Presupune scăderea din activul brut al
moştenirii a pasivului succesoral, adică a obligaţiilor ce grevează patrimoniul lui de
cujus la momentul decesului.
c. Reunirea fictivă (pentru calcul) la activul net al moştenirii a valorii donaţiilor
făcute de defunct în timpul vieţii. Această operaţiune implică reunirea fictivă şi nu
efectivă a donaţiilor făcute de defunt în timpul vieţii. Include toate donaţiile făcute de
defunct

IMPUTAREA LIBERALITĂŢILOR ŞI CUMULUL REZERVEI

CU COTITATEA DISPONIBILĂ
Determinarea concretă a drepturilor succesorale a moştenitorilor pune şi problema
imputării liberalităţilor, adică de a şti asupra căreia din părţile moştenirii se calculează
liberalităţile – asupra rezervei sau asupra cotităţii disponibile.
În această privinţă principiul este că liberalităţile (donaţiile şi legatele) se socotesc asupra
cotităţii disponibile a moştenirii şi nu asupra rezervei. Depăşirea cotităţii disponibile
atrage reducţiunea liberalităţilor excesive.

REDUCŢIUNEA LIBERALITĂŢILOR EXCESIVE

Reducţiunea este o sancţiune civilă care lipseşte de eficacitate actele de liberalitate ale
defunctului (donaţiile şi legatele), în măsura în care acestea aduc atingere rezervei
conferite de lege moştenitorilor rezervatari.
Reducţiunea liberalităţilor între vii nu va putea fi cerută decât numai de erezii rezervatari,
de erezii acestora sau cei care înfăţişează drepturile lor.
Căile pe care se realizează reducţiunea – reducţiunea nu operează de drept ci trebuie
cerută. Ea se poate realiza atât prin acordul rezervatarilor cu cei gratificaţi (pe cale
convenţională), cât şi pe cale judiciară.
Reducţiunea pe cale convenţională se realizează în cazul în care rezervatarii, pe de o
parte, şi donatarii şi legatarii gratificaţi de defunct, pede altă parte, ajung la o înţelegere în
legătură cu liberalităţile excesive care încalcă rezerva succesorală.
Reducţiunea judiciară survine de regulă atunci când bunurile de care defunctul a dispus
prin liberalităţi se află în posesia altor persoane decât rezervatarii, iar aceştia din urmă au
interesul de a cere să li se predea bunurile respective.
Acţiunea în reducţiune este o acţiune personală şi patrimonială. De aici decurg
următoarele consecinţe:
- acţiunea în reducţiune nu poate fi formulată decât de cel în prejudiciul căruia s-a făcut
liberalitatea.
- acţiunea în reducţiune este divizibilă şi nu se poate porni decât în limitele porţiunii
cuvenite rezervatarului reclamant.
- este supusă prescripţiei extinctive în termenul general de trei ani.
Pentru admiterea acţiunii în reducţiune, rezervatarii trebuie să facă dovada încălcării
rezervei prin liberalităţile făcute de defunct.
Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive:
- legatele se reduc înaintea donaţiilor.
- legatele se reduc toate deodată şi în mod proporţional.
- donaţiile se reduc în mod succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai
nouă.
Efectele reducţiunii
În cazul legatelor, reducţiunea duce la caducitatea totală sau parţială a acestora, în funcţie
de faptul dacă încalcă în întergul lor sau doar în parte rezerva succesorală.
În cazul donaţiilor, reducţiunea are ca efect rezoluţiunea acestora. Această rezoluţiune
poate fi totală sau parţială, în funcţie de faptul dacă depăşeşte în întregul ei cotitatea
disponibilă sau numai în parte.
Reducţiunea donaţiilor se face în natură, rezervatarii fiind în drept la restituirea chiar a
bunurilor care au format obiectul donaţiilor excesive.
Prin excepţie, reducţiunea donaţiilor se face şi prin echivalent în următoarele cazuri:
- în cazul în care donaţia excesivă a fost făcută unui descendent sau soţului
supravieţuitor cu scutire de raport.
- în cazul în care donaţia este făcută unui succesibil fără scutire de raport şi priveşte un
imobil, iar partea supusă reducţiunii (ceea ce excede limitele cotităţii disponibile) este
mai mică de jumătate din valoarea imobilului.
- în cazul în care donatarul a înstrăinat obiectul donaţiei sau l-a grevat cu sarcini
înaintea deschiderii moştenirii.
- în cazul în care bunul donat a pierit din culpa donatarului.
- în cazul în care bunul donat a fost un bun fungibil şi consumptibil.

DREPTUL DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ.

TRANSMITEREA MOŞTENIRII

DREPTUL DE OPŢIUNE SUCCESORALĂ

Opţiunea succesorală este acel drept subiectiv, născut la data decesului persoanei despre a
cărei moştenire este vorba, în persoana succesibililor acesteia, care constă în dreptul de a
alege între acceptarea succesiunii (pură şi simplă sau sub beneficiu de inventar) sau
renunţarea la aceasta şi care se exercită în anumite condiţii prevăzute de lege.
De la data deschiderii moştenirii, dreptul de opţiune succesorală se naşte în favoarea
tuturor succesibililor defunctului, indiferent dacă izvorul vocaţiei succesorale este legea
sau testamentul şi indiferent dacă vocaţia la succesiune este universală, cu titlu universal
sau cu titlu particular.
Caracterele juridice ale actului de opţiune succesorală
- este un act unilateral, reprezentând voinţa unei singure persoane.
- este un act juridic întotdeauna pur şi simplu, neputând fi afectat de modalităţi (termen
sau condiţie).
- este un act juridic indivizibil (unitar), nefiind posibil ca o succesiune să fie acceptată
în parte, iar în parte nu.
- este un act juridic irevocabil când se referă la acceptarea succesiunii şi revocabil, în
anumite condiţii, atunci când se referă la renunţarea la succesiune.
- este un act juridic declarativ, în sensul că efectele sale se produc retroactiv de la data
deschiderii succesiunii.
Condiţiile de validitate ale actului juridic de opţiune succesorală
- să emane de la o persoană capabilă. Minorii şi interzişii nu pot face valabil acceptarea
unei moşteniri, decât conformându-se regulilor referitoare la minoritate şi tutelă.
- consimţământul exprimat să nu fie viciat.
- obiectul actului de opţiune să fie licit şi posibil şi să aibă o cauză licită şi morală.
- să întrunească condiţiile de formă cerute de lege.
Revocarea pauliană a actului juridic de opţiune succesorală
Renunţarea la moştenire făcută de un succesibil în dauna creditorilor săi. Acţiunea poate
fi promovată doar de creditorii personali ai succesibilului renunţător cu creanţe anterioare
renunţării, iar nu şi de creditorii succesiunii. Admiterea acţiunii pauliene are ca efect
revocarea renunţării şi desfiinţarea consecinţelor acesteia, adică a transmisiunii
subsecvente a actului de renunţare la moştenire. Această desfiinţare operează numai în
favoarea creditorului reclamant, el nu devine proprietar al bunurilor succesorale a căror
transmitere este revocată, având doar dreptul de a proceda la vânzarea silită a acestora
pentru satisfacerea creanţei sale.
Prescripţia dreptului de opţiune succesorală
Dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la data
deschiderii succesiunii. Prin împlinirea termenului, dreptul de a accepta moştenirea se
stinge, aceasta constituind o renunţare implicită la moştenire.

ACCEPTAREA MOŞTENIRII
Este actul sau faptul juridic prin care succesibilul îşi însuşeşte calitatea de moştenitor al
defunctului. Poate fi pură şi simplă sau sub beneficiu de inventar.

ACCEPTAREA PURĂ ŞI SIMPLĂ A MOŞTENIRII

Constă în actul sau faptul juridic care face ca succesibilul să devină moştenitor al
defunctului prin confuziunea patrimoniului personal cu acela succesoral, astfel încât
răspunderea lui pentru datoriile şi sarcinile succesiunii poate opera dincolo de limitele
patrimoniului succesoral, dar numai în proporţie cu partea ce îi revine din moştenire.
A. Acceptarea pură şi simplă voluntară
1. Acceptarea voluntară expresă – este atunci când se însuşeşte titlul sau calitatea
de erede într-un act autentic sau privat. Poate fi făcută numai în scris. Acceptarea
voluntară expresă poate fi făcută atât personal, cât şi prin mandatar.
2. Acceptarea voluntară tacită – este atunci când eredele face un act pe care n-ar
putea să-l facă decât în calitatea sa de erede şi care lasă a se presupune neapărat
intenţia de acceptare.
B. Acceptarea pură şi simplă forţată
În cazul în care erezii au dat la o parte sau au ascuns lucruri ale unei succesiuni, nu mai
pot renunţa la succesiune, cu toată renunţarea lor, ei rămân erezi şi nu pot lua nici o parte
din lucrurile ascunse. Eredele care a ascuns obiecte ale succesiunii sau care cu ştiinţă şi
rea-credinţă nu a trecut în inventar efecte din succesiune, nu se poate folosi de beneficiul
de inventar.
În aceste cazuri, moştenitorii care se fac vinovaţi de săvârşirea acestor fapte pierd cu titlu
de sancţiune dreptul de opţiune.
Condiţii cerute pentru aplicarea sancţiunilor:
- să existe un element obiectiv de dare la o parte sau de ascundere ori de nedeclarare la
inventar a unor bunuri succesorale din partea unui succesibil.
- să existe un element subiectiv constând în intenţia de a frauda pe ceilalţi
comoştenitori.
- acţiunea frauduloasă să fie susceptibilă de a păgubi alte persoane.
Sancţiunile atrase sunt:
- succesibilul este considerat că a acceptat moştenirea pur şi simplu, pierzând dreptul
de a o accepta sub beneficiu de inventar.
- succesibilul nu poate lua nimic din lucrurile pe care le-a dosit.

ACCEPTAREA SUB TITLU DE INVENTAR A MOŞTENIRII

La această soluţie se recurge când există unele incertitudini cu privire la solvabilitatea
moştenirii, subzistând pericolul ca acceptând moştenirea pur şi simplu moştenitorul să fie
obligat la plata unor datorii sau sarcini ale succesiunii dincolo de limitele activului
succesoral insuficient.

Este obligatorie în următoarele cazuri anume prevăzute de lege:

- în cazul succesibililor minori sau puşi sub interdicţie.
- în cazul moştenitorilor succesibilului decedat înainte de a-şi fi exercitat dreptul de
opţiune succesorală, care nu se înţeleg asupra modului de exercitare a dreptului de
opţiune succesorală.
Condiţiile impuse de lege pentru acceptarea sub beneficiu de inventar a moştenirii:
- o declaraţie expresă a succesibilului făcută în faţa notarului public de la locul
deschiderii succesiunii în sensul acceptării moştenirii sub beneficiu de inventar.
- întocmirea inventarului fidel şi exact al bunurilor succesorale.
Efectele acceptării moştenirii sub beneficiu de inventar:
- de a răspunde pentru pasivul succesoral numai în limita activului succesiunii.
- de a nu opera confuziunea între patrimoniul său şi cel succesoral.

RENUNŢAREA LA MOŞTENIRE
Renunţarea expresă la moştenire este manifestarea de voinţă a unui succesibil din care
rezultă că acesta nu îşi însuşeşte titlul de moştenitor la care îi dă dreptul legea sau
testamentul. Renunţarea la moştenire este un act solemn.
Efectele renunţării:
- partea de moştenire ce s-ar fi cuvenit renunţătorului revine prin acrescământ
moştenitorilor (legali sau testamentari) care au acceptat succesiunea.
- renunţătorul nu poate fi reprezentat, descendenţii săi putând moşteni doar în nume
propriu.
- drepturile stinse prin consolidare sau confuziune renasc
- renunţătorul nu are obligaţia de a raporta donaţiile primite de la defunct, fiind în drept
să le păstreze în limita disponibilului succesoral.
Retractarea renunţării poate surveni dacă:
- nu s-a împlinit în raport cu renunţătorul termenul de prescripţie.
- succesiunea nu a fost acceptată de alţi moştenitori.

TRANSMISIUNEA ACTIVULUI ŞI PASIVULUI MOŞTENIRII

Obiectul transmisiunii succesorale îl constituie patrimoniul succesoral, adică drepturile şi
obligaţiile cu conţinut patrimonial al defunctului.
Activul succesoral cuprinde:
- dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile sau imobile.
- drepturile reale derivate din dreptul de proprietate (dreptul de uzufruct, uz, abitaţie,
superficie şi servitute).
- drepturile reale accesorii (ipoteca şi gajul).
- dreptul real de folosinţă sau de accesiune.
- drepturile de creanţă.
- drepturile patrimoniale de autor.
- acţiunile patrimoniale (acţiunea pentru anularea unui contract pentru vicii de
consimţământ, acţiunea pentru repararea unui prejudiciu patrimonial cauzat
defunctului, etc.).
Pasivul succesoral cuprinde datoriile succesiunii, adică obligaţiile cu caracter
patrimonial aflate în patrimoniul defunctului la data decesului, indiferent de izvorul lor
(contractual, delictual, quasicontractual).
TRANSMISIUNEA ACTIVULUI
Transmisiunea universală sau cu titlu universal – conferă moştenitorilor vocaţie la
întreaga moştenire, în timp ce transmisiunea cu titlu universal conferă vocaţie la o
fracţiune (cotă-parte) din moştenire.
Transmisiunea cu titlu particular – decurge întotdeauna dintr-un legat cu titlu particular,
care poate avea ca obiect unul sau mai multe bunuri aparţinând defunctului.

TRANSMISIUNEA PASIVULUI
Pasivul succesoral (datoriile şi sarcinile moştenirii) este suportat de moştenitorii legali,
legatarii universali şi legatarii cu titlu universal, adică de moştenitorii universali sau cu
titlu universal ai defunctului.
Principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral – obligaţia de plată a pasivului
succesoral se divide de drept la deschiderea succesiunii între persoanele ţinute la această
obligaţie, proporţional cu partea ce revine fiecăreia din moştenire.
Excepţii de la principiul diviziunii de drept a pasivului succesoral. Principiul nu se
aplică în următoarele situaţii:
- când obligaţia are ca obiect un lucru cert, caz în care moştenitorul posesor este ţinut
singur la executare.
- când obligaţia de plată a fost stabilită de testator în sarcina unuia sau altuia dintre
comoştenitori.
- când obligaţia de plată este indivizibilă fie prin natura ei, fie prin voinţa părţilor
contractante.

SEPARAŢIA DE PATRIMONII
Separaţia de patrimonii este un privilegiu conferit de lege creditorilor succesiunii şi
legatarilor particulari prin care aceştia obţin delimitarea bunurilor succesorale de acelea
ale succesorilor în vederea îndestulării din acestea cu preferinţă faţă de creditorii
succesorilor.
Separaţia de patrimonii poate fi cerută de orice creditor al succesiunii, indiferent dacă
este privilegiat sau chirografar şi indiferent dacă are o creanţă exigibilă sau neexigibilă.
Mai pot cere separaţia şi legatarii particulari ale căror legate au ca obiect bunuri de gen
sau obligaţii de a face sau a nu face.
Separaţia de patrimonii poate fi invocată atât pe cale directă, prin acţiune, cât şi pe cale
indirectă.
Efectele separaţiei de patrimonii – dă creditorilor succesorali şi legatarilor separatişti
dreptul de a fi plătiţi cu preferinţă faţă de creditorii moştenitorilor din preţul bunurilor
succesorale cu privire la care s-a invocat separaţia.

TRANSMISIUNEA POSESIUNII MOŞTENIRII

Numai descendenţii şi ascendenţii au posesiunea de drept a moştenirii din momentul
deschiderii succesiunii, ceilalţi moştenitori legali sau testamentari trebuind să ceară
trimiterea în posesie. Posesiunea de drept a moştenirii poartă numele de sezină, iar
moştenitorii care beneficiază de ea sunt moştenitorii sezinari.
Din unghiul de vedere al posesiunii moştenirii, Codul civil face distincţie între:
- moştenitorii legali sezinari.
- moştenitorii legali nesezinari, care trebuie să ceară trimiterea în posesie.
- legatari, care obţin trimiterea în posesie prin cererea de predare a legatelor.

DOBÂNDIREA DE DREPT A POSESIUNII MOŞTENIRII DE CĂTRE

MOŞTENITORII LEGALI SEZINARI
Moştenitorii sezinari sunt descendenţii şi ascendenţii defunctului, deci rudele în linie
dreaptă ale acestuia, indiferent dacă rudenia rezultă din căsătorie, din afara căsătoriei sau
din adopţie.
Sezina – este beneficiul conferit de lege unor categorii de moştenitori legali ai
defunctului (rude în linie dreaptă) de a exercita acţiunile care sancţionează drepturile
aflate în patrimoniul succesoral fără a fi necesar ca în prealabil să se facă o verificare şi
atestare notarială sau judecătorească a titlurilor de moştenitor.
Efectele sezinei:
- moştenitorii care beneficiază de sezină sunt în drept să exercite toate acţiunile
patrimoniale ale defunctului (acţiunea în revendicare, acţiunea pentru plata preţului
unui lucru vândut de defunct, acţiunea pentru plata unei chirii).
- dreptul moştenitorului însezinat de a administra averea succesorală percepând fructele
naturale şi civile.

TRIMITEREA ÎN POSESIE A MOŞTENITORILOR

LEGALI NESEZINARI
Ceilalţi moştenitori legali ai defunctului decât descendenţii şi ascendenţii, adică
colateralii privilegiaţi, colateralii ordinari, soţul supravieţuitor şi statul, dobândesc
posesiunea moştenirii (sezina) numai după trimiterea lor în posesie.
În principiu, procedura de trimitere în posesie este graţioasă (necontencioasă) şi se
realizează de notarul public de la locul deschiderii succesiunii. Se realizează efectiv prin
eliberarea certificatului de moştenitor sau de vacanţă succesorală.
Efectele trimiterii în posesie ale moştenitorilor legali nesezinari sunt identice cu efectele
sezinei în cazul moştenitorilor legali sezinari.

PREDAREA LEGATELOR
Legatarii intră în categoria moştenitorilor nesezinari, adică a celor care trebuie să fie puşi
în posesie.
Predarea legatelor universale – când testatorul are moştenitori rezervatari, predarea
legatului universal se va cere de la aceştia. Legatarul universal are dreptul la fructele
bunurilor succesorale din ziua în care a cerut punerea în posesie sau din ziua în care erezii
ţinuţi în executare îi predau de bunăvoie legatul.
În ipoteza în care nu există moştenitori rezervatari, cererea de predare a legatului se face
de către notarul public competent cu aducerea la îndeplinire a procedurii succesorale
notariale.
Predarea legatelor cu titlu universal – există mai multe ipoteze:
- dacă există numai moştenitori rezervatari, cererea de predare se va adresa acestora.
- dacă există numai moştenitori nerezervatari, cererea va fi adresată acestora, după
trimiterea lor în posesie.
- dacă există atât moştenitori rezervatari cât şi nerezervatari, punerea în posesie va fi
cerută de la rezervatari atâta timp cât nerezervatarii nu au fost puşi în posesie, iar
după acest moment de la nerezervatari.
- dacă nu există rezervatari şi există un legatar universal, predarea se cere acestuia,
după punerea lui în posesie.
- dacă există moştenitori rezervatari şi un legatar universal, punerea în posesie se va
cere legatarului, după punerea în posesie.
Predarea legatelor cu titlu particular – legatarii cu titlu particular intră în posesie din
ziua în care solicită în justiţie predarea legatului de la cei ţinuţi la executare sau din ziua
în care predarea se face de bună-voie.
În caz de opunere la predare din partea persoanelor ţinute la aceasta, legatarul particular
are la dispoziţie următoarele acţiuni:
- o acţiune în constatare, care se sxercită când se află în posesia bunului legat, dar i se
contestă într-un mod oarecare dreptul.
- o acţiune personală întemeiată pe testament, când obiectul legatului este un drept de
creanţă.
- o acţiune ipotecară, care poartă asupra imobilelor succesorale şi care garantează
legatarilor ale căror legate au ca obiect o sumă de bani executarea acestora.
- o acţiune reală, care conferă legatarilor particulari ale căror legate au ca obiect bunuri
individual determinate dreptul de a exercita acţiunea în revendicare.

PETIŢIA DE EREDITATE
Este acţiunea prin care succesorul neposesor al bunurilor succesorale solicită în justiţie ca
posesorul acelor bunuri să recunoască calitatea sa de moştenitor legal sau testamentar cu
vocaţie universală sau cu titlu universal şi să îi predea bunurile succesorale pe care le
deţine, în tot sau în parte, în virtutea unui titlu aparent de moştenitor.
Caractere juridice:
- este o acţiune reală, deoarece se urmăreşte deposedarea moştenitorilor aparenţi de
bunurile succesorale.
- este o acţiune divizibilă.
- este o acţiune imprescriptibilă, deoarece prin intermediul ei adevăratul moştenitor
cere să i se constate această calitate şi să i se predea bunurile succesorale.
Pentru ca acţiunea în petiţie de ereditate să fie admisă este necesar ca reclamantul să
dovedească calitatea sa de moştenitor legal sau testamentar cu vocaţie universală sau cu
titlu universal la moştenire. Dovada titlului de moştenitor se poate face cu certificatul de
moştenitor.
Efectele petiţiei de ereditate:
- efectele în raporturile dintre adevăratul moştenitor şi moştenitorul aparent –
moştenitorul aparent are obligaţia să restituie reclamantului recunoscut ca adevărat
moştenitor bunurile succesorale.
- efectele în raporturile dintre adevăratul proprietar şi terţi – dacă moştenitorul aparent
a încheiat acte de conservare şi administrare cu terţii, acestea vor fi menţinute ca
valabile, deoarece de ele profită adevăratul moştenitor.

PROCEDURA SUCCESORALĂ NOTARIALĂ.

CERTIFICATUL DE MOŞTENITOR
Procedura succesorală notarială este o procedură graţioasă, necontencioasă. Ea nu este
obligatorie, în caz de litigiu moştenitorii putând să se adreseze direct instanţei de
judecată. Competenţa teritorială de rezolvare a procedurii succesorale notariale revine
notarului public mai întâi sesizat din circumscripţia teritorială a judecătoriei de la locul
ultimului domiciliu al defunctului.
Procedura succesorală notarială se poate deschide la cererea oricărei persoane interesate,
a procurorului, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia
defunctul şi-a avut ultimul domociliu.
Inventarierea bunurilor succesorale se poate face numai cu acordul persoanei în posesia
căreia se află bunurile, iar în caz de refuz se va încheia un proces-verbal de inventariere
ce va cuprinde enumerarea, descrierea şi evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau în
posesia defunctului la data decesului.
Notarul public dispune citarea moştenitorilor legali care au vocaţie la moştenire, iar dacă
există testament vor fi citaţi şi lagatarii, precum şi executorii testamentari instituiţi (atunci
când este cazul).
Suspendarea procedurii succesorale:
- când au trecut 6 luni de la deschiderea succesiunii şi succesibilii deşi au fost legal
citaţi nu s-au prezentat ori au abandonat procedura succesorală, fără a cere eliberarea
certificatului de moştenitor şi există dovada că cel puţin unul dintre ei a acceptat
moştenirea.
- când succesibilii îşi contestă unul altuia calitatea sau nu se înţeleg cu privire la
compunerea masei succesorale şi la întinderea drepturilor ce li se cuvin.
- când moştenitorii sau alte persoane interesate prezintă dovada că s-au adresat
instanţei de judecată pentru stabilirea drepturilor lor.

INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ ŞI
ÎMPĂRŢEALA MOŞTENIRII

INDIVIZIUNEA SUCCESORALĂ
Dacă la moştenire vin mai multe persoane cu vocaţie universală, patrimoniul succesoral
se va transmite la acestea în indiviziune, adică în stăpânire comună, afară de cazul în care
defunctul a făcut o împărţeală de ascendent.
Regimul juridic al indiviziunii succesorale. Reguli generale aplicabile proprietăţii:
- actele juridice referitoare la bunurile succesorale privite individual sunt guvernate de
regula unanimităţii, conform căreia acestea sunt valabile numai cu acordul tuturor
coindivizionarilor.
- coindivizionarii pot dispune liber şi fără consimţământul celorlalţi de cota-parte ce le
revine din bunurile succesorale.
Imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea din indiviziune – nimeni nu poate fi
obligat a rămâne în indiviziune. Coindivizarii pot conveni să menţină starea de
indiviziune pe termen de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire; în nici un caz însă,
prelungirea stării de indiviziune nu poate fi perpetuă.

ÎMPĂRŢEALA MOŞTENIRII. RAPORTUL

SUCCESORAL
Împărţeala sau partajul moştenirii este operaţiunea juridică prin care se pune capăt stării
de indiviziune succesorală, drepturile de proprietate ale coindivizarilor asupra cotelor
ideale din moştenire fiind transformate în drepturi exclusive asupra bunurilor succesorale
prin atribuire în natură, eventualele diferenţe valorice rezultate ca urmare a acestei
operaţiuni fiind compensate între coindivizari prin echivalent bănesc (sultă).
Persoanele care pot cere împărţeale moştenirii
- coindivizarii, adică oricare dintre titularii de drepturi indivize (moştenitorii legali,
legatarii universali şi legatarii cu titlu universal).
- creditorii personali ai coindivizarilor.
- creditorii succesiunii.
- cesionarii de drepturi succesorale.

OBIECTUL ÎMPĂRŢELII
Îl constituie bunurile (drepturile) care intră în masa succesorală. În categoria bunurilor
care există în patrimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii intră drepturile reale
cu privire la bunurile aflate în patrimoniul defunctului, cum ar fi: dreptul de proprietate,
dreptul de superficie, dreptul de servitute, etc.
Bunurile care fac obiectul partajului deşi nu există la data deschiderii moştenirii:
- bunurile care intră în patrimoniul succesoral după deschiderea moştenirii ca urmare a
subrogaţiei reale cu titlu universal.
- bunurile care sunt aduse în masa succesorală ca efect al reducţiunii liberalităţilor
excesive.
- bunurile care sunt aduse în masa succesorală ca efect al raportului donaţiilor.
- fructele naturale, civile şi industriale produse de bunurile succesorale după data
deschiderii succesiunii.
- îmbunătăţirile aduse de coindivizari bunurilor succesorale după data deschiderii
succesiunii dacă nu sunt atribuite celui care le-a făcut.
- terenurile agricole asupra cărora s-a reconstituit dreptul de proprietate al defunctului
în condiţiile Legii 18/1991.
Bunurile care deşi există în patrimoniul defunctului la data deschiderii moştenirii
nu sunt supuse partajului:
- bunurile individual determinate sau creanţele lăsate de defunct cu titlu de legat
particular.
- bunurile care prin natura sau destinaţia lor nu sunt susceptibile de a fi împărţite
(amintirile de familie, diplomele, decoraţiile, etc.).

RAPORTUL SUCCESORAL
Conform disp. Art.738 C.civ. ,,fiecare erede raportează la masa succesiunii…,
donaţiunile ce a primit şi sumele ce este dator către succesiune”. Acesta este raportul
succesoral.
RAPORTUL DONAŢIILOR
Descendenţii şi soţul supravieţuitor care au primit donaţii de la defunct în timpul vieţii
acestuia, direct sau indirect, în cazul în care la moştenire vin mai mulţi descendenţi ori
unul sau mai mulţi descendenţi şi soţul supravieţuitor, au obligaţia de a aduce la masa
succesorală acele donaţii, la cererea celor care nu au fost gratificaţi, dacă donatorul nu a
dispus altfel.
Condiţiile în care ia naştere obligaţia de raport:
- la moştenire să vină doi sau mai mulţi descendenţi ai defunctului ori unul sau mai
mulţi descendenţi în concurs cu soţul supravieţuitor.
- moştenirea să fie legală.
- unul sau mai mulţi dintre moştenitorii menţionaţi mai sus să fi primit donaţii de la
defunct în timpul vieţii acestuia.
- succesibilul donatar să fi acceptat moştenirea.
- donaţia să fi fost făcută fără scutire de raport.
- bunul donat să nu fi fost scos din circuitul civil printr-o dispoziţie a legii sau bunul
donat individual să nu fi pierit în mod fortuit.
Persoanele care pot cere raportul donaţiilor – raportul donaţiilor este o obligaţie
reciprocă ce fiinţează numai între descendenţii defunctului, atunci când aceştia vin
singuri la moştenire, ori între descendenţii defunctului şi soţul supravieţuitor, atunci când
vin împreună la moştenire. Oricare dintre aceşti moştenitori pot cere raportul succesoral
moştenitorilor gratificaţi prin donaţii de defunct. Raportul nu poate fi cerut de legatari şi
creditori.
Donaţiile supuse raportului - ,,tot ce a primit de la defunct prin dar, atât direct cât şi
indirect”. Obligaţia de raport se referă la toate formele de donaţii, atât la cele făcute prin
act autentic, cât şi la cele făcute sub forma darului manual, a donaţiei deghizate ori a
donaţiei indirecte.
Donaţiile exceptate de la raport:
- cheltuielile făcute de defunct pentru hrana, întreţinerea, educaţia şi învăţarea unui
meşteşug de către succesibil, pentru nunta succesibilului, precum şi darurile obişnuite
făcute cu ocazia unor evenimente.
- fructele sau veniturile bunurilor supuse raportului nu sunt datorate de moştenitori
decât din ziua deschiderii moştenirii.
Modalităţi de efectuare a raportului donaţiilor:
a) Raportul în natură constă în readucerea la masa succesorală a însuşi bunului primit
de donatar de la defunct.
b) Raportul prin luare mai puţin constă în păstrarea bunului donat de către donatar şi
luarea din masa succesorală de către acesta doar a diferenţei până la valoarea cotei
sale succesorale.Se realizează prin preluare (luarea din masa succesorală de către
moştenitorii îndreptăţiţi la raport aunor bunuri) şi prin imputaţie (reunirea pe hârtie a
valorii donaţiei raportabile la masa succesorală).
c) Raportul prin echivalent se face în bani sau în bunuri mobile sau imobile. Se face în
următoarele ipoteze:
- atunci când donatarul a dispus aceasta în mod expres.
- în ipoteza în care bunul donat a pierit din motive imputabile donatarului înainte de
efectuarea raportului.
- în ipoteza în care bunul donat a fost înstrăinat sau ipotecat de donatar înaintea
deschiderii succesiunii.
Raportul imobilelor – raportul bunurilor imobile se face ăn natură, adică prin aducerea
lor efectivă la masa succesorală pentru a putea fi împărţite între moştenitori.
- imobilul care piere fortuit nu este supus raportului sub nici una din formele sale,
întrucât riscul pieirii este al succesiunii şi nu al donatarului sub condiţie rezolutorie.
- donatarul este răspunzător pentru toate degradările şi deteriorările care au micşorat
valoarea bunului din culpa sa.
- în afară de cazul ipotecii, sarcinile reale (uzufruct, servitute) constituite de donatar
înaintea deschiderii succesiunii se desfiinţează retroactiv ca urmare a îndeplinirii
condiţiei rezolutorii.
Raportul mobilelor – se face prin luare mai puţin.Spre deosebire de imobile, în cazul
mobilelor nu are loc o desfiinţare a donaţiei făcute de defunct. Rezultă deci că donatarul
rămâne proprietarul bunurilor donate.
- riscul pieirii fortuite a bunurilor individual determinate îl suportă donatarul în
calitatea sa de proprietar, având obligaţia de a aduce la masa succesorală
contravaloarea bunului pierit.
- actele de înstrăinare sau grevare făcute de donatar sunt valabile, nesupuse desfiinţării
cu efect retroactiv.

RAPORTUL DATORIILOR
Art. 738 C.civ. prevede că obligaţia de raport se referă nu numai la donaţii, ci şi la
datoriile pe care moştenitorii le-ar fi avut către de cujus, indiferent de izvorul acestor
obligaţii (contractual, delictual, gestiunea de afaceri, îmbogăţirea fără justă cauză, etc.).

FORMELE ÎMPĂRŢELII
Împărţeala prin bună învoială – se poate realiza atunci când sunt prezenţi toţi
coindivizarii şi aceştia au capacitatea deplină de exerciţiu. Partajul voluntar nu se poate
realiza în mod valabil decât după deschiderea succesiunii.
Împărţeala pe cale judecătorească – se realizează în următoarele cazuri:
- când moştenitorii nu se înţeleg cu privire la aceasta.
- când autoritatea tutelară refuză să autorizeze împărţeala.
Împărţeala judecătorească se face la cererea oricăruia dintre coindivizari, deoarece
nimeni nu poate fi obligat să rămână în indiviziune.

Efectele împărţelii. Efectul declarativ – partajul succesoral are un caracter declarativ şi

nu translativ de drepturi. Fiecare coindivizar devine proprietar exclusiv al bunurilor ce
i-au fost atribuite.
Consecinţele efectului declarativ al partajului:
- actele de dispoziţie făcute de un coindivizar înaintea partajului cu privire la un bun
individual determinat din succesiune se desfiinţează retroactiv în cazul în care bunul
respectiv cade în lotul altui coindivizar.
- actul de partaj nu este supus înscrierii în registrele de publicitate imobiliară pentru a fi
opozabil terţilor.
- actul de partaj nu poate servi ca just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 de ani.

OBLIGAŢIA DE GARANŢIE ÎNTRE

COINDIVIZARI
Coerezii sunt datori garanţi unul către altul despre tulburările şi evicţiunile ce preced
dintr-o cauză anterioară împărţelii.
Condiţii în care operează garanţia:
- unul dintre coindivizari a suferit o tulburare sau evicţiune.
- tulburarea sau evicţiunea să aibă o cauză anterioară partajului.

Cazuri în care garanţia nu operează:

- atunci când coindivizarii au stabilit aceasta printr-o clauză expresă, arătându-se
anume cazul de evicţiune.
- atunci când tulburarea sau evicţiunea sunt imputabile coindivizarului care a suferit
pierderea.
Efectele obligaţiei de garanţie – dacă tulburarea sau evicţiunea s-a produs, fiecare
coindivizar este obligat să indemnizeze pe cel păgubit, în proporţie cu partea ce îi revine
din moştenire, la valoarea bunului din momentul evicţiunii.

DESFIINŢAREA ÎMPĂRŢELII
În cazul în care împărţeala moştenirii se face cu încălcarea legii, ea este supusă
desfiinţării. Împărţelile pot fi desfiinţate pentru violenţă sau dol. Partajul este nul absolut
dacă s-a făcut cu participarea unei persoane străine de moştenire ori dacă s-a făcut cu
omiterea unui moştenitor. Un alt caz de desfiinţare a partajului este pentru lipsa
capacităţii depline de exerciţiu a unuia sau altuia dintre copărtaşi.
Efectele desfiinţării împărţelii – renaşte starea de indiviziune cu efect retroactiv da la
data partajului, ca şi când acesta nu ar fi avut loc. Coindivizarii trebuie să înapoieze
masei succesorale indivize bunurile pe care le-au primit în temeiul partajului împreună cu
fructele culese.

PARTAJUL DE ASCENDENT
Este actul juridic între vii sau pentru cauză de moarte prin care o persoană împarte între
descendenţii săi bunurile sale, în tot sau în parte, creând între aceştia cu privire la acele
bunuri raporturi juridice specifice împărţelii.

CONDIŢII DE FOND
Persoanele care pot face partajul de ascendent – poate fi făcut doar de tatăl, mama sau
ceilalţi ascendenţi (bunuci, străbunici) ai moştenitorilor, iar nu şi de alte rude ale acestora,
cum ar fi colateralii.
Persoanele între care se poate face partajul de ascendent – se face între copii şi
ceilalţi descendenţi ai defunctului cu vocaţie efectivă la moştenirea acestuia. Este
indiferent dacă rudenia în linie descendentă rezultă din căsătorie, dinafara căsătoriei, din
rudenia firească sau din adopţie.
Obiectul împărţelii – îl poate forma toate bunurile succesorale sau numai o parte a
acestora. Bunurile care nu sunt cuprinse în actul de partaj se vor împărţi conform
dreptului comun.
Modul de efectuare a partajului – partajul trebuie să întrunească următoarele cerinţe:
- trebuie să fie efectiv, adică ascendentul să atribuie bunurile succesorale
descendenţilor şi nu doar să prevadă ce cotă ideală revine fiecăruia.
- trebuie să se asigure respectarea rezerveu succesorale a fiecărui descendent, căci în
caz contrar cel lezat are dreptul să introducă acţiune în reducţiune.

CONDIŢII DE FORMĂ
Partajul de ascendent trebuie făcut cu respectarea condiţiilor de formă prevăzute de lege
pentru donaţii şi testamente. Nerespectarea acestei condiţii atrage nulitatea absolută a
partajului.
EFECTELE PARTAJULUI DE ASCENDENT
Efectele partajului realizat prin donaţie

Efectele între momentul donaţiei şi momentul deschiderii succesiunii

A. Raporturile de donaţie dintre ascendentul-donator şi descendenţii-donatari se
caracterizează prin:
- transferul dreptului de proprietate de la ascendent la descendenţi pe data partajului,
aceştia putând să dispună liber de bunurile ce le-au fost atribuite.
- descendenţii, fiind dobânditori cu titlu particular, nu au obligaţia de a plăti datoriile
ascendentului, afară de cazul în care această obligaţie le-a fost impusă ca sarcină a
donaţiei.
- creditorii ascendentului-donator pot ataca donaţia cu acţiune pauliană în condiţiile din
dreptul comun.
- valoarea donaţiei va trebui să fie reunită fictiv la nivelul net al succesiunii pentru
calculul cotităţii disponibile.
- donaţia poate fi revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor sau pentru ingratitudine.
B. Raporturile dintre descendenţii-donatari sunt raporturi specifice între copărtaşi, adică
persoanele între care s-a realizat un partaj. În consecinţă:
- descendentul evins are acţiune în garanţie împotriva celorlalţi pentru a suporta în mod
proporţional evicţiunea.
- dacă prin actul de partaj s-a stipulat plata unei sulte, aceasta este garantată ca un
privilegiu asupra imobilelor împărţite de ascendent.

Efectele după deschiderea succesiunii

Descendenţii care acceptă moştenirea:
- păstrează fiecare ceea ce a primit de la defunct prin donaţie.
- vor fi ţinuţi de sarcinile şi datoriile succesiunii.
- în cazul în care rezerva succesorală a unui descendent este încălcată, acesta are
dreptul de a cere reducţiunea loturilor descendenţilor avantajaţi de defunct.
- descendenţii-donatari nu sunt obligaţi la raport întrucât au fost gratificaţi printr-un cat
care constituie şi o lichidare anticipată a moştenirii.
Descendenţii care renunţă la moştenire pot păstra donaţia în limitele cotităţii disponibile.
Efectele partajului realizat prin testament – nu produce efecte decât la data deschiderii
succesiunii. Între moştenitorii ascendentului care a făcut partajul pe cale testamentară nu
subzistă nici un moment starea de indiviziune cu privire la bunurile cuprinse în testament,
acestea transmiţându-li-se în mod individual în deplină proprietate conform voinţei
defunctului. Descendenţii nemulţumiţi de partaj nu pot renunţa la testament şi să pretindă
o altă împărţire, ei ori acceptă moştenirea şi se supun voinţei defunctului în privinţa
partajului, ori renunţă la moştenire şi nu mai primesc nimic din aceasta.