Școala Sanitară Postliceală ”Sanity” Bacău

Domeniul: sănătate și asistență pedagogică

Calificare profesională: asistent medical generalist
Învățământ de zi

Proiect
pentru examenul de certificare a calificării
profesionale - învățământ postliceal sanitar

Îndrumător,
Prof. Savin Elena
Prof. Tăzlăoanu Dana
Candidat,
Dragomir Iulian Marian

2019

1
 Școala Sanitară Postliceală ”Sanity” Bacău

Domeniul: sănătate și asistență pedagogică

Calificare profesională: asistent medical generalist
Învățământ de zi

Îngrijirea pacientului cu faringită

Îndrumător,
Prof. Savin Elena
Prof. Tăzlăoanu Dana
Candidat,
Dragomir Iulian Marian

2019
2
 CUPRINS

I.Argument......................................................................................4
II. Îngrijirea pacientului cu faringită...............................................6
1. Noţiuni de anatomie şi fiziologie................................................6
2. Faringita....................................................................................14
a. Definiţie................................................................................14

b. Etiologie...............................................................................15

c. Diagnostic clinic (simptomatologie)....................................16

d. Tratament.............................................................................17

d. Evolutie................................................................................17

e. Complicatii...........................................................................18

3. Rolul autonom și delegat al asistentei medicale în îngrijirea

pacientului cu faringită......................................................19
Fișa tehnica nr 1.......................................................................20

Fișa tehnica nr 2.......................................................................22

Fișa tehnica nr 3.......................................................................26

Fișa tehnica nr. 4......................................................................29

4. Procesul de îngrijire al unui pacient cu faringită.....................32

5. Educatie pentru sanatate...........................................................43
III.Bibliografie..............................................................................45
3
 I. Argument

Faringita se defineste drept inflamatia sau infectia faringelui si/sau

amigdalelor. Etiologia este in general infectioasa, cu 40 - 60% cazuri de origine
virala si cca 40% din cazuri de orgine bacteriana. Alte cauze includ alergiile,
traumatismele si toxinele.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire
specifice pentru un pacient cu faringită.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu faringită și de care
trebuie să țina seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt:
Subcapitolele prezentului proiect sunt:
 Noţiuni de anatomie şi fiziologie a aparatului respirator
 Faaringita
 Rolul autonom și delegat al asistentei medicale în îngrijirea pacientei cu
faringită
 Procesul de îngrijire al unui pacient cu faringită
 Educația pentru sănătate al unui pacient cu faringită
Dezvoltarea capitolelor proiectului au la bază următoarele competențe
profesionale:
 Urmărirea și notarea în foaia de observaţie a funcţiilor vitale;
 Realizarea educaţiei în scopul prevenirii complicaţiilor și menţinerea unui grad
ridicat de sănătate;
 Elaborarea planului de îngrijiri;
 Pregătirea pacientului pentru tehnici şi investigaţii;
 Aplicarea de intervenţii proprii şi delegate;
 Monitorizarea stării de sănătate;

4
 Implementarea de programe de educație pentru sănătate.
Aplicarea procesului de îngrijire la pacienți cu faringită s-a finalizat prin
analiza unui caz cu faringită – caz pentru care s-a elaborat un interviu. Pe baza
interviului realizat s-au evidențiat problemele de dependență specifice la nivelul
celor 14 nevoi fundamentale – conform principiului Virginiei Henderson.
În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu faringită
respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidențiate
problemele de dependență, obiectivele de îngrijire, interventiile autonome și
delegate aplicate, precum și evaluarea intervențiilor aplicate.

5
 II. Îngrijirea pacientului cu faringită
1. Noţiuni de anatomie şi fiziologie

Aparatul respirator

Aparatul respirator este alcatuit din totalitatea organelor care asigura

mecanismul respiratiei: al ventilatiei pulmonare, ca si al schimburilor de gaze
de la nivelul alveolelor pulmonare - hematoza. Acestea sunt: caile respiratorii
superioare (cavitatile nazale si faringele), cele inferioare (laringele, trahee si
bronhii) si plamanii, ca organe principale ale actului respirator.
Nasul si cavitatea nazala formeaza primul segment al acestui aparat.
Nasul, formatiunea mediofaciala cu caracteristici specifice fiecarui individ si
cu dublu rol functional (respirator si olfactiv) imbraca forma unei piramide cu
fata in jos
Fosele nazale comunica cu exteriorul prin doua orificii, numite narine,
iar cu faringle, prin doua orificii largi, meaturi nazofaringiene. Sinusurile
frontale nazale sunt captusite de o mucoasa foarte bogat vascularizata si
impartita functional in doua regiuni: una in treimea superioara, mucoasa
olfactiva, si una in partea inferioara, mucoasa respiratorie.
Faringele reprezinta locul de incrucisare a caii respiratorii cu cea
digestiva, la care va fi deschis.
Laringele, alcatuit dintr-un schelet cartilaginos, indeplineste functional
rolul de a proteja calea respiratorie, ca si rolul unui organ al fonatiei. Calitatile
sunetului: intensitatea, inaltimea, timbrul, sunt in raport de amplitudinea si
numarul vibratiilor ca si de integritatea aparatului de rezonanta, format de
cavitatile din jur: vestibule laringian, faringele, cavitatea bucala, cavitatea
nazala, ca si sinusurile paranazale.
Traheea este un tub fibrocartilaginos care continua in jos laringele si se
6
intinde pana la nivelul vertebrei a IV-a, a V-a toracala, cu o lungime de 11-13
cm si cu un diametru de circa 2 cm. Ca structura traheea este alcatuita dintr-o
tunica fibromusculocartilaginoasa, in grosimea careia se gasesc 6-20
semiinele cartilaginoase, legate intre ele prin ligamente inelare. Posterior,
unind cele doua capete ale potcoavei cartilaginoase, se afla membrana
traheeala, in grosimea careia se afla muschiul traheal.
Plamanii reprezinta organele principale ale actului respirator. Ei ocupa
aproape in intregime cavitatea toracica, fiind fiecare situati in cate o cavitate
pleurala – dreapta si stanga, separate pe linia mediana de catre mediastinul
thoracic.

ISTMUL FARINGIAN

Deschiderea prin care gura comunică cu faringele se numeşte istm

7
faringian. Acesta este delimitat:
- superior prin palatului moale;

- inferior, prin fata dorsală a limbii;

- lateral prin arcurile glossopalatine.

Arcurile –plicile- glossopalatine (pilonii anteriori) au traiect în jos,

lateral spre baza limbii.
Arcurile – plicile- pharyngopalatine (pilonii posteriori) mai mari, au
traiect în jos, lateral de fiecare parte a faringelui.

Pe fiecare parte cele două arcade sunt separate de un interval triunghiular,

în care se gaseste amigdala palatină.
Amigdalele palatine (tonsille palatine) sunt două mase proeminente de
tesutului limfoid situate una pe fiecare parte dintre plicile glossopalatine si
pharyngopalatine. La partea superioara a amigdalelor este o mica depresiune,
fosa supratonsillara. Mai mult, amigdala este acoperita mai mult sau mai putin
de catre plica glossopalatine şi aici este acoperita de o dublare a mucoasei care
in partea superioara ajunge la fosa supra tonsilara si se numeste plica
semilunara. Restul plicii poarta denumirea de plica triangularis. Între plica
triangularis şi suprafaţa amigdalelor este un spaţiu cunoscut sub numele de
sinusul amigdalian;
Suprafata mediala a amigdalelor este libera, cu excepţia portiunii
anterioare, în cazul în care acesta este acoperit de triangularis plica, si prezintă
de la doisprezece la cincisprezece orificii ce conduc in cavitati numite cripte,
mici sau recesuri.
Suprafaţa laterală este aderenta la o capsula fibroasa, care se continuă cu
plica triangularis.
Amigdalele fac parte dintr-un inel circular de tesut adenoid care este
situat la deschiderea în tubul digestiv şi respirator. Partea anterioara a inelului
8
este formata din amigdalele linguale de pe partea posterioară a limbii; porţiunile
laterale constau din amigdalelor palatine şi colecţiile adenoide în imediata
apropiere a tubelor auditive, în timp inelul este finalizat posterior de către
amigdala faringiana pe peretele posterior al faringelui. În intervalele dintre
aceste mase principale sunt grupuri mai mici de ţesut adenoid.

Vascularizatia si inervatia
Arterele care irigă amigdala sunt a. dorsalis linguæ din a.linguala,
a.palatină ascendentă şi a.tonsillara din a.maxilara externa, faringiana
ascendenta din a.carotide externe.
Venele se varsa în plexul tonsillar, pe partea laterala a amigdalelor. Nervii
sunt derivate din ganglion sphenopalatine şi din glossopharyngeal

Muschii palatului

 Ridicator al valului palatin este un muschi gros, rotunjit, situat lateral.

Originea este pe fata inferioara a portiunii petroase a osului temporal, se
extinde oblic în jos şi medial catre linia de mijloc, unde se amesteca cu cele
din partea opusă.
 Tensor al valului palatineste un muşchi subţire, ca o panglică, situat lateral
de ridicatorul valului palatin. Originea - la baza plăcii pterigoidiene mediala
şi se insera pe partea orizontală a osului palatin.
 Muschiul uvulei are originea pe spina nazala posterioara a oaselor palatine
şi aponevroza palatină, coboară în uvula.
 M.Glossopalatin (Palatogloss) este un mic fascicul muscular cu originea pe
suprafaţa anterioară a palatului moale şi se insera pe partea laterală a limbii.
 M.Pharyngopalatin (Palatopharyngeus) este un muschi alungit care
formeaza cu mucoasa care acoperă suprafaţa sa, arcul pharyngopalatine.
Originea este din palatul moale si traversează linia de mijloc

9
 posterioara, pentru a se decusa cu cel de pe partea opusă.
Inervatia
M. tensor al valului palatin este inervat de o ramificaţie din ganglionul
otic; muşchii rămasi din acest grup sunt inervati de către plexul faringian.
Vascularizatia si inervatia
Arterele care irigă palatul sunt ramura palatina descendenta a a.maxilare
interne, ramura palatina ascendenta a a.maxilare externe şi ramura palatinala a
a.faringiene ascendente.
Venele se varsa în plexurile pterigoidian şi amigdalian. Vasele limfatice
dreneaza catre ganglionii cervicali profunzi.
Inervatia senzoriala provine din nervii palatin şi nasopalatin şi din
glossopharyngian

Faringele
Faringele este acea parte a tubului digestiv care este plasat în spatele
cavităţii nazale, gurii si laringelui. Este un tub musculomembranous, oarecum
conic în formă, cu baza în sus şi vârful în jos. Se întinde de la baza craniului
pana la nivelul cartilajului cricoid anterior şi a vertebrei cervicală VI posterior.
Lăţimea mai mare este imediat sub baza craniului, unde de fiecare parte,
în spatele ostiumului faringian al tubei auditive, se gaseste o adâncitură (fosa de
Rosenmüller); punctul sau cel mai îngust este la terminarea acesteia în esofag.
Limite:
- superior – corpul osului sfenoid şi portiunea bazilara a osului occipital;

- inferior - esofagul;

- posterior - este in raport prin-un ţesut areolar lax cu porţiunea

cervicală a coloanei vertebrale şi fascia prevertebrala ce acoperă muşchii
prevertebrali;
- anterior - este in raport cu placa pterigoidiana mediala, raphé-ul
10
 pterygomandibular, limba, mandibula, osul hioid şi cartilajele tiroidiene şi
cricoid;
- lateral -procesul stiloid şi muşchii stiloidieni şi este în raport cu
arterele carotide comune şi interne, venele jugulare interne, nervii
glossopharyngian, vag şi hipoglos şi trunchiurile simpatice.
Şapte cavităţi comunica cu faringele: două cavităţi nazale, două cavităţi
timpanică, gura, laringele şi esofagul.
Cavitatea faringelui poate fi împărţită de sus in jos în trei părţi: nazala,
orală şi laringiana.
Partea nazală a faringelui (nazofaringele) se află posterior de cavitatea
nazala şi peste nivelul palatului moale.
Anterior comunică prin intermediul choanælor cu cavităţile nazale. Pe
peretele lateral este orificiul (ostium-ul) faringian al tubei auditive, oarecum de
forma unui triunghi, iar pe buza posterioara prezinta o proeminenţă fermă =
torus tubaris data de capatul medial a cartilajului din tuba auditiva care ridică
membrana mucoasă. De la ea pleaca inferior plica salpingopharyngeala care
conţine muschiul Salpingopharyngian. O a doua plica mai mica salpingopalatina
porneste de la partea superioară a torus-ului la palat. Posterior de orificiul tubei
auditive este o adâncitură faringiana =foseta Rosenmüller.
Pe peretele posterior este o proeminenţă, mai bine marcata în copilărie,
dată de o masă de ţesut limfoid = amigdala faringiana. Ea face parte din inelul
limfatic Waldeyer. Anterior de ea este ,,hipofiza faringiana” – ramasite ale
ductului hipofizar primitiv din care s-a dezvotat adenohipofiza (punga lui
Rathke). Deasupra amigdalei faringiene, pe linia de mijloc, este o depresiune de
forma neregulata - bursa faringiana.
Partea orală a faringelui (orofaringele) se intinde de la palatul moale la
nivelul osului hioid. Se deschide anterior prin istmul faringian, în cavitatea
bucală, în timp ce pe peretii laterali, între cele două arce palatine, sunt

11
amigdalele palatine.
Partea laringiana a faringelui (laringofaringe) ajunge la osul hioid la
marginea inferioară a cartilajului cricoid, de unde se continuă cu esofagul.
Anterior este deschiderea triunghiulară a laringelui, a cărui bază este îndreptată
înainte şi este formata de epiglotă, în timp ce marginile laterale sunt constituite
de plicile aryepiglottice. Pe fiecare parte a orificiului laringian este o adâncitură,
numita sinusul piriform, care este delimitat medial de plica aryepiglottica, lateral
de cartilajul tiroid si membrana hyothyroidiana.

Structura peretilor faringelui

- tunica mucoasa de tip epiteliu pavimentos iar in rinofaringe epiteliu
prismatic ciliat cu numeroase glande faringiene de tip mixt.
- tunica submucoasa formata dintr-un tesut conjunctiv dens
- tunica muscularaformata din muschi constrictori si muschi ridicatori
A.muschii constrictori:
1. constrictor pharyngian inferior, cel mai gros dintre cei trei
constrictori, are originea pe partile laterale ale cartilajului cricoid şi tiroid. Se
insera impreuna cu cel de partea opusă în raphé-ul fibros pe linia mediană
posterioară a faringelui.
2. constrictor pharyngian mediu este un muschi mai mic decât cel
precedent.

Originea pe întreaga lungime a marginii superioare a cornului mare a

osului hioid, de pe cornul mic şi de pe ligamentul stylohyoid.
Acesta se insera pe raphé-ul fibros posterior median, în amestec cu
muşchiul de pe partea opusă.
3. constrictor pharyngian superior este un muschi patrulater, mai subtire
decât celelalte două.
Originea este pe marginea posterioara a lamei mediale a procesului

12
pterigoid. Se insera pe raphé-ul median. Intervalul dintre marginea superioară a
muşchiului şi baza craniului este închisă de aponevroza faringiana şi este
cunoscut ca sinusul Morgagni.

13
 4. muschiul amigdaloglos este inconstant
B. muschii ridicatori:
1. Stylopharyngian este un muschi lung şi subţire, cilindric superior, turtit
inferior.
Originea - din partea mediala a bazei procesului stiloid, trece inferior pe
partea laterală a faringelui si se insera pe marginea posterioară a cartilajului
tiroidian. Nervul glosofaryngian ruleaza pe partea laterală a acestui muşchi şi trece
peste el pentru a ajunge la limba.
2. Palatofaringian are originea –marginea posterioara a cartilajului tiroid si
se insera pe aponevroza palatina pe linia mediana.
3. Salpingopharyngian provine din partea inferioara a tubei auditive lângă
orificiul acesteia; trece in jos şi se amesteca cu fasciculul posterior al
palatofaringianului.
Inervatia
Constrictorii şi Salpingopharyngian sunt inervati de ramuri din plexul
faringian, constrictorul inferior de ramuri suplimentare din n.laringian extern şi
nervul recurent iar Stylopharyngian prin nervul glossopharyngian.

14
 2. Faringita

a. Definiţie
Faringita se defineste drept inflamatia sau infectia faringelui si/sau
amigdalelor. Etiologia este in general infectioasa, cu 40 - 60% cazuri de origine
virala si cca 40% din cazuri de orgine bacteriana. Alte cauze includ alergiile,
traumatismele si toxinele.

Faringita se manifesta prin secretii nazale, febra (intre 38 si 40 °C) si tuse

seaca, de iritatie. La copil, se dezvolta in special in partea superioara a faringelui
15
 (rinofaringe), in timp ce la adolescent – in partea inferioara.
In faringita de origine infectioasa, bacteriile sau virusurile invadeaza direct
mucoasa faringiana, determinand un raspuns inflamator local. Alte virusuri
(rinovirus, de exemplu) determina iritatii ale mucoasei faringelui consecutive
secretiilor nazale.
Incidenta faringitei este considerabil mai mare in randul populatiei
pediatrice. Infectiile cu streptococ beta hemolitic de grup A determina 15% din
faringite la adulti si cca 30% din cazurile pediatrice. Varful incidentei faringetelor
bacteriene si virale se situeaza intre 4 si 7 ani. In general, vindecarea este spontana
si se produce in termen de o saptamana.

b. Etiologie
Faringita acuta:
- infectie virala: rinovirus, adenovirus, virus coxsackie, coronavirus, virusul
herpes simplex, virusul Epstein-Barr, cytomegalovirus;
- infectie bacteriana: streptococ beta hemolitic de grup A, Neisseria
gonorrhoeae, Haemophilus influenzae, alti streptococi;
- etiologie fizica: arsura termica, chimica, etc.
- faza de debut sau infectie ce insoteste rujeola, scarlatina, rubeola, etc.

Faringita cronica:
- fragilitate constitutionala a mucoasei;
- diversi factori exogeni: praf, arsura chimica, caldura, variatii extreme de
temperatura, expunerea profesionala la curentii de aer, la aerul uscat neventilat,
utilizarea excesiva a aerului conditionat, intoxicarea cu alcool si tutun, abuzul de
picaturi nazale;
- factori endogeni: respiratia bucala, obstructie nazala, sinuzita cronica,
hipertrofia vegetatiilor adenoide;

16
 - tulburari hormonale: menopauza, hipotiroidism, diabet ;
- carenta de vitamina A;
- insuficienta respiratory;
- bronsita cronica;
- utilizarea necorespunzatoare a vocii la profesori, politicieni, cantareti, etc.

c. Diagnostic clinic (simptomatologie)

Semne si simptome

Faringita acuta:
- durere la deglutitie (inghitire);
- senzatie de uscaciune la nivelul mucoasei faringiene;
- iritatie faringiana;
- senzatia de corp strain, cu prurit (mancarimi) si arsuri;
- crize de tuse;
- stare generala de rau, mai mult sau mai putin intensa;
- febra – frecventa la copii.

Faringita cronica:
Faringita cronica catarala – se manifesta prin parestezie faringiana, febra,
tuse insotita de o senzatie de uscaciune sau de corp strain la nivelul faringelui, dar
in special, prin durere la deglutitie.
Faringita cronica hipertrofica – mucoasa peretelui posterior al faringelui
este hipertrofica, granulara, prezinta o hipersecretie mucoasa si dilatatii venoase.
Printre altele, pacientul sufera frecvent de greturi si varsaturi si prezinta miscari de
deglutitie frecvente.
Faringita cronica atrofica – peretele posterior al faringelui este uscat,
prezentand deseori cruste groase. Mucoasa faringiana are un aspect palid, neted si
transparent. Frecventa, este asociata rinita atrofica si/sau laringita, cu senzatie de
jena respiratorie in timpul noptii si insomnii. Aceste semne sunt legate de clima
17
(clima marina este benefica, spre deosebire de aerul uscat si cald) si se intalnesc
frecvent la varstnici.

d. Tratament
Obiectivul tratamentului (constand de obicei intr-o antibioterapie) este de a
reduce durata bolii, de a calma simptomele, de a diminua incidenta recidivelor si a
complicatiilor (reumatism articular acut, de exemplu).
a) Tratamentul curativ
Antibioticele sunt prescrise in cazul infectiilor cu streptococ beta hemolitic
de grup A, pentru a preveni sechelele, dar pot fi utilizate in cazurile de faringita
severa cauzata de alti agenti bacterieni.
Corticosteroizii sunt utilizati in cazurile de obstructie a cailor respiratorii si
pentru reducerea simptomelor. Se administreaza intotdeauna impreuna cu
antibiotice pentru a preveni bacteriemia.
Medicamentele antifungice sunt indicate in cazurile de faringita asociata cu
candidoza bucala.
Antivirale – in general, aceste medicamente nu au rezultate clinice in
faringita virala.
Totusi, la pacientii imunodeprimati, antiviralele pot fi eficiente. In cazurile
severe de faringita cauzata de virusul herpes simplex la pacientii imunodeprimati,
se poate prescrie aciclovir, famciclovir sau valaciclovir. In infectiile cu
citomegalovirus (CMV) la pacientii imunodeprimati, se recomanda ganciclovir.
b) Tratamentul simptomatic
Se recomanda inhalarea de solutii mentolate, incetarea fumatului, ingestia de
lapte cald cu miere si umidificarea aerului.

d. Evolutie
Majoritatea cazurilor de faringita se rezolva spontan in 10 zile. In cazurile de
faringita cauzata de streptococ, tratata cu penicilina, simptomele se atenueaza in 24
18
ore de la instituirea tratamentului. Perioada contagioasa si cea febrila sunt reduse la
o zi.
In cazul terapiei cu eritromicina, atenuarea simptomele se poate observa in
72 ore. Incidenta rezistentei la eritromicina este mai mare de 25%. Prin urmare,
pacientii ce urmeaza tratamentul cu eritromicina trebuie sa fie atent monitorizati
pentru a se urmari eficienta tratamentului.
Esecul tratamentului, relativ frecvent, poate avea drept cauze nerespectarea
indicatiilor, rezistenta la antibiotice, o noua expunere, supresia imunitatii gazdei
sau a florei necesare.

e. Complicatii
In general, complicatiile faringitei (intalnite indeosebi in cazurile de
faringita bacteriana) constau in sinuzita, otita medie, epiglotita (inflamatia
epiglotei), mastoidita sipneumonie.
Recurenta infectiei se datoreaza in general nerespectarii tratamentului,
rezistentei bacteriilor la antibiotice sau unei noi expuneri.
Complicatiile supurative ale faringitei bacteriene survin ca urmare a
diseminarii infectiei de la nivelul mucoasei faringelui, fie prin cale hematogena
sau limfatica, fie prin extindere directa (mai frecventa in cazul streptococilor) si
constau in: abces periamigdalian, abces retrofaringian sau limfadenita cervicala.
Complicatiile nesupurative (incidenta 3%) specifice infectiilor cu
streptococi de grup A constau in reumatism articular acut (RAA),
glomerulonefrita poststreptococica si sindromul de soc toxic.
Complicatiile mononucleozei infectioase se refera la: ruptura splenica
(justificand necesitatea evitarii sporturilor de contact timp de 6 saptamani),
hepatita, sindromul Guillain Barré, encefalita, anemie hemolitica, miocardita,
carcinom nazofaringian. Utilizarea penicilinei in cazurile de mononucleoza
infectioasa are ca rezultat o incidenta de 100% de eruptii cutanate (rash).

19
20
 3. Rolul autonom și delegat al asistentei medicale în
îngrijirea pacientului cu faringită

Administrarea medicamentelor solide pe cale orală

Definiţie – calea orală este calea naturală de administrare a medicamentelor,
acestea putându-se resorbi la nivelul mucoasei bucale şi a intestinului subţire sau
gros.
Scop
Obţinerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
- efecte locale: - favorizează cicatrizarea ulceraţiilor mucoasei
• digestive
• -protejează mucoasa gastrointestinală
• -înlocuieşte fermenţii digestivi,secreţia gastică
• în cazul lipsei acestora
• -dezinfectează tubul digestiv
- efecte generale: - medicamentele administrate pe cale orală se
- resorb la nivelul mucoasei digestive,pătrund în sânge şi apoi acţionează
asupra unor organe sisteme,aparate.

21
 Fișa tehnica nr 1.
Recoltarea exudatului faringian
Scop / Indicaţii
- izolarea şi identificarea germenilor care populează nazofaringele în vederea
stabilirii diagnosticului sau a stării de purtător;
- stabilirea sensibilităţii la antibiotice;
- monitorizarea tratamentului.
Materiale necesare
- tavă pentru materiale;
- eprubetă cu tampon steril;
- spatulă linguală sterilă;
- mănuşi de unică folosinţă;
- mască de protecţie;
- colector pentru materiale;
- etichete.
Pregătirea pacientului
- se oferă pacientului instrucţiuni clare, precise, adaptate nivelului de înţelegere;
- în cazul în care pacientul este copil instruirea trebuie făcută aparţinătorului;
- se recomandă efectuarea recoltării înaintea administrării antibioticelor deoarece
modifică rezultatele;
- în dimineaţa recoltării pacientul:
- nu mănâncă, nu bea;
- nu face gargară, nu-şi instilează picături în nas;
- nu-şi face igiena orală;
- se atenţionează pacientul că este posibil să aibă senzaţie de vomă.
Erori de recoltare

22
- nerespectarea condiţiilor de asepsie şi antisepsie determină contaminarea probei;
- folosirea antisepticelor orale poate induce inhibiţia dezvoltării germenilor;
- atingerea limbii sau buzelor, a dinţilor cu tamponul poate modifica rezultatul
datorită germenilor existenţi în aceste zone;
- atingerea luetei poate declanşa reflexul de vomă.

Efectuarea recoltării
- se verifică dacă pacientul a respectat recomandările privind procedura;
- pacientul este rugat să colaboreze şi să respecte întocmai sfaturile celui care
recoltează;
- dacă pacientul este un copil, poziţia sa va fi asigurată de aparţinător sau altă
persoană;
- se orientează pacientul cu faţa spre lumină, în poziţie şezând pentru a asigura o mai
bună vizibilitate a zonei;
- se spală mâinile cu apă şi săpun;
- se îmbracă mănuşile de unică folosinţă;
- se pune masca de protecţie;
- pacientul este invitat să deschidă larg gura, să inspire adânc şi să stea nemişcat;
- se scoate tamponul pentru recoltare din eprubetă;
- cu ajutorul spatulei se apasă limba;
- se şterge depozitul faringian şi amigdalian, orice zonă inflamată sau ulcerată;
- se retrage tamponul cu atenţie pentru a nu atinge limba, dinţii si buzele;
- se introduce imediat tamponul în eprubeta protectoare;
- se etichetează şi se trimite la laborator comunicând dacă pacientul a luat
medicamente, ce fel.
Colectarea materialelor folosite
- materialele folosite au un potenţial infecţios ridicat şi se colectează conform
precauţiilor universale.

23
 Fișa tehnica nr 2
Masurarea si notarea temperaturii
Scop - evaluarea functiei de termoreglare si termogeneza
Locuri de masurare
 axila,
 plica inghinala,
 cavitatea bucala,
 rect, vagin
Materiale necesare
 termometru maximal,electronic,auricular,suzeta(copii)
 tampoane de vata si comprese sterile
 tava medicala
 lubrefiant
 alcool medicinal
 ceas
Interventiile asistentei
 pregatirea materialelor langa pacient
 pregatirea psihica a pacientului
 spalarea pe maini
 se sterge cu o compresa cu alcool, se scutura
pentru masurarea in axila
 se asaza pacientul in DD sau in pozitie sezand
 se ridica bratul pacientului
24
 se sterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului
 se aseaza termometrul cu rezervorul de mercur in centrul axilei, paralel cu
toracele
 se apropie bratul de trunchi, cu antebratul flectat pe suprafata anterioara a
toracelui
 daca pacientul este slabit, agitat, precum si la copii, bratul va fi mentinut in
aceasta pozitie de catre asistenta
 termometrul se mentine timp de 10 min-pentru termometrul maximal
 temperatura axilara reprezinta temperatura externa a corpului, ea fiind cu 4-5
zecimi de grad mai joasa decat cea centrala
pentru masurarea in cavitatea bucala
 se introduice termometrul in cavitatea bucala, sub limba sau pe latura externa a
arcadei dentare
 pacientul este rugat sa inchida gura si sa respire pe nas
 se mentine termometrul timp de 5 min
 masurarea temperaturii in cavitatea bucala este contraindicata la: copii,
pacienti agitati, la cei cu afectiuni in cavitatea bucala;
 pacientul nu va consuma lichide reci sau calde si nici nu va fuma cu cel putin
10 min inainte de determinarea temperaturii
pentru masurarea rectala
 se lubrefiaza termometrul
 se aseaza pacientul in DL, cu membrele inferioare in semiflexie, asigurandu-i
intimitatea
 se introduce bulbul termometrului in rect, prin miscari de rotatie si inaintare
 termometrul va fi tinut cu mana tot timpul masurarii
 se mentine termometrul 3 min
 copiii mici sunt asezati in DD, cu picioarele ridicate sau in DV

25
 temperatura masurata rectal este mai mare decat cea masurata axilar cu 0,4-0,5
grade
 masurarea temperaturii in rect este contraindicata la pacientii agitati si la cei cu
afectiuni rectale
 se citeste gradatia la care a ajuns mercurul termometrului
 se spala termometrul, se scutura
 se noteaza valoarea obtinuta pe foaia de temperatura:
 notarea unui punct pe verticala, corespunzator datei si timpului zilei, socotind,
pentru fiecare
 linie orizontala a foii, 2 diviziuni de grad
 se uneste valoarea prezenta cu cea anterioara pentru obtinerea curbei termice
 in alte documente medicale se noteaza cifric interpretarea curbei termice
 in mod curent temperatura se masoara dimineata intre orele 7-8 si dupa-amiaza
intre orele 18-19
 pentru masurarea temperaturii corpului se mai pot utiliza termometre cutanate
si termometre electronice
 temperatura prezinta oscilatii fiziologice: in timpul zilei de 0,5 -1 grd C; temp
↓ dimineata intre orele 4-5 ; si ↑intre orele 9-10 a.m. si seara 16-20; la tineri seara
este mai ridicata; in sarcina, in prima jumatate a menstrei este crescuta
temperature; in timpul desfasurarii unor activitati; efort fizic, digestie etc
 temperatura prezinta oscilatii patologice: hipotermie, hipertermie -valori
normale
 n.n. şi copil mic 36,1-37,8 ºC
 adult 36-37 ºC în axilă
 vârstnic 35-36 ºC
 temp. < 36 ºC : hipotermie
 37-38 ºC subfebrilitate
 38-39 ºC febră moderată
26
 39-40 ºC febră ridicată
 Peste 40 ºC hiperpirexie
Tipuri de febra
 Febra continua este o febra ridicata in care diferenta dintre temperatura matinala
si cea vesperala timp de mai multe zile nu depaseste 1 grad C.
 Febra intermitenta-diferenta de cateva grade intre valorile inregistrate dimineata
si seara in perioada de stare a bolii,cele mai mici valori scazand sub 37 grade C
 Febra remitenta-diferenta de cateva grade intre valorile inregistrate dimineata si
seara,inperioada de stare a bolii,cele mai mici valori nu scad sub 37 grade C
(septicemii,supuratii pulmonare)
 Febra recurenta-perioade febrile de 4-6zile ce alterneaza cu perioade de
afebrilitate de 4-6zile, trecerile facandu-se brusc
 Febra ondulanta - perioade febrile ce alterneaza cu perioade afebrile,trecerea
facandu-se lent
 Febra de tip invers este febra in care temperatura matinala este mai ridicata decat
cea vesperala. Apare in tuberculoza pulmonara grava, supuratii profunde si
inflamatii cavitare.
Termometrul tip suzeta.
Acesta prezinta siguranta si indica temperatura corect in cazul copiilor mici.
Termometrul se va folosi insa numai pentru masurarea temperaturii si nu ca suzeta
obisnuita. Se apasa pe butonul de pornire localizat in partea din fata a suzetei. Se
pozitioneaza bulbul in gura copilului. Temperatura se va citi dupa 3 minute. Pentru a
compara aceasta citire cu cea masurata rectal, Bulbul suzetei se va curata foarte bine
dupa fiecare folosire

27
 Fișa tehnica nr 3
Recoltarea sângelui pentru examene de laborator prin puncţie
venoasă
Puncţia venoasă: reprezintă creearea unei căi de acces într-o venă prin
intermediul unui act de puncţie.
Scop:
 Explorator - recoltarea sângelui pentru examene de laborator: biochimice,
hematologice, serologice şi bacteriologice.
 Terapeutic - dministrarea unor medicamente sub forma unor injecţii şi perfuzii
intravenoase; recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale,executarea
transfuziei de sânge sau derivate ale sângelui, sângerare 300-500 ml în edemul
pulmonar acut, HTA.
Locul puncţiei: venele de la plica cotului (basilica şi ceflica) unde se formează
un „M” venos prin anastomozarea lor, venele antebraţului, venele de pe faţa dorsală a
mâinii, venele subclaviculare, venele femurale, venele maleolare interne, venle
jugulare şi epicraniene (mai ales la sugar şi copilul mic).
Materiale necesare: tava medicală acoperită de un câmp steril, alcool,
tampoane de vată fixată pe portampon, garou de cauciuc sau bandă Esmarch, casoleta
cu comprese sterile, leucoplast, muşama, pernă elastică pentru sprijinirea braţului,
recipienţi de recoltare: eprubete şi flacoane sterilizate, ace de 25-30 mm, seringi de
10 ml.
28
 Pregătirea psihică şi fizică a bolnavului:
 Se anunţă bolnavul şi se explică necesitatea tehnicii.
 Se aşează bolnavul în poziţia necesară în funcţie de locul puncţiei.
 Se examinează calitatea şi starea venelor având grijă ca hainele să nu
împiedice circulaţia de întoarcere la nivelul braţului.
 Se aşează braţul pe perniţă şi muşama în abducţie şi extensie maximă.
 Executarea puncţiei.
 Se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea mijlocie a
braţului,cu 10-15 cm deasupra locului ales pentru puncţie.
 Cu indexul mîinii stângi se palpează locul pentru puncţie.
 Se dezinfectează locul puncţiei cu un tampon îmbibat în alcool sau tinctură de
iod.
 Se cere bolnavului să închidă şi să deschidă pumnul de câteva ori şi să rămână
cu el închis.
 Având seringa în mâna dreaptă între police şi celelalte degete cu indexul se
fixează amboul acului ataşat.
 Cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncţie iar cu policele se
fixează vena la 4-5 cm sub locul puncţiei şi se exercită o compresiune şi o
tracţiune în jos asupra ţesuturilor vecine. Dacă vena nu se evidenţiaează se
tamponează de câteva ori.
 Se introduce acul în mijlocul venei, în direcţia axului longitudinal al venei cu
amboul în sus.
 Nu abordaţi vena din lateral.
 Nu introduceţi acul cu bizoul orientat în jos.
 Se împinge acul de-a lungul venei la o adâncime de 1-1,5 cm.
 Cu mâna stângă se trage încet pistonul aspirând (sângele trebuie să apară în
seringă).

29
 Se continuă aspirarea sângelui în seringă până se extrage cantitatea de sânge
necesară (dacă scopul puncţiei este recoltarea de sânge).
 Se desface nodul garoului şi bolnavul deschide pumnul.
 Se aplică un tampon de vată uscată peste locul unde este acul şi se retrage acul
printr-o mişcare rapidă.
 Se dezinfectează locul puncţiei cu un tampon cu alcool sau tinctură de iod care
va fi menţinut de bolnav timp de 10-15 min pentru hemostază, poziţia braţului
fiind în extensie.
 Se scoate acul de la seringă şi sângele recoltat se retrage în recipientul pregătit.
 Spălarea pe mâini cu apă curentă şi săpun.
Îngrijirea bolnavului după tehnică:
 Se efectuează toaleta locală a tegumentului.
 Se îndepărtează perna elastică şi muşamaua.
 Se schimbă lenjeria dacă este murdară.
 Se asigură o poziţie comodă în pat, se supraveghează pacientul.
Reorganizarea locului de muncă:
 Se adună instrumentele utilizate şi se aruncă la container pentru a fi duse la
crematoriu.
Pregătirea sângelui recoltat pentru laborator:
 Se amestecă sângele cu substanţe anticoagulante, în funcţie de felul analizei
(nu se amestecă dacă se fac analize serologice).
 Se etichetează flaconul cu datele personale ale bolnavului, data, salonul şi
analiza cerută, nr F.O., secţia
 Se completează buletinul de analize şi se duc probele la laborator.
Accidente şi intervenţii:
 Hematom (prin internarea sângelui în ţesutul pervenos) se retrage şi se
comprimă locul puncţiei 1-3 min.

30
  Străpungerea venei (perforarea peretelui opus) se retrage acul în lumenul
venei.
 Ameţeli, paloare, lipotimie se întrerupe puncţia,pacientul se aşează în decubit
dorsal fără pernă, se anunţă medicul.

Fișa tehnica nr. 4

Administrarea de medicamente prin injectie intramusculara
Injectia intramusculara constituie introducerea unor solutii izotonice,
uleioase sau a unei substante coloidale in stratul muscular prin intermediul unui ac
atasat la seringa.
Scop: introducerea in organism a unor substante medicamentoase.
Locuri de electie: Regiunea superoexterna fesiera, deasupra marelui trochanter;
fata externa a coapsei, in treimea mijlocie; fata externa a bratului in muschiul deltoid.
Materiale necesare:
 musama si aleza;
 tavita renala;
 casoleta cu tampoane sterile de vata sau comprese din tifon;
 lampa de spirt;
 seringi sterilizate si uscate de marime corespunzatoare cantitatii substantei
de administrat;
 medicamentul de injectat (solutii apoase, uleioase, pulberi uscate solubile in
apa distilata sau ser fiziologic) in flacoane inchise;
 pile pentru deschiderea fiolelor; cel putin trei ace de marimi diferite,
inarmate cu mandrin; pensa antomica sau pensa Pean; medicamente pentru

31
 eventualele accidente: adrenalina, efedrina, cardiotonice, calciu, Romergan,
etc.
Tehnica executarii injectiei intramusculare :
 Se pregatesc materialele si instrumentele necesare si se transsporta langa
bolnav (cu tava sau masuta). Pregatirea psihica si fizica a bolnavului; stabilirea
locului injectiei
 Se anunta bolnavul si i se explica necesitatea tehnicii;
 Se aseaza bolavul in decubit ventral, lateral, pozitie sezand sau in picioare
 Se descopera locul de electie;
Pentru injectie in regiunea fesiera, se repereaza urmatoarele puncte:
 Punctul Smarnov, la un lat de deget deasupra marelui trochanter si inapoia lui.
 Punctul Bertlhelemey, la unirea treimii externe cu cele doua treimi interne ale
liniei care uneste splina iliaca antero-posterioara cu extremitatea superioara a
santului interfesier.
 Zona situata deasupara liniei care uneste splina iliaca posterioara cu marele
trochanter. Pentru pozitia sezand, injectia se efectueaza in toata regiunea
fesiera, deasupra punctului de sprijin.
Efectuarea injectiei:
 Spalare pe maini cu apa curenta si sapun.
 Dezinfectarea mainilor cu alcool.
 Se montează seringa în condiții de asepsie perfecta.
 Se verifica fiola, se incarca seringa cu substanta de injectat, se elimina bulele
de aer.
 Se schimba acul, indepartandu-l pe cel cu care a fost aspirata substanta si se
adapteaza un ac potrivit pentru injectie.
 Se degreseaza locul injectiei cu un tampon de vata cu eter si se dezinfecteaza
cu alt tampon cu alcool.
 Se invita bolnavul sa-si relaxeze musculatura si sa stea linistit.
32
 Se intinde pielea intre policele si indexul sau mediul mainii stangi.
 Se inteapa perpendicular pielea, patrunzand (4–7 cm) cu rapiditate si siguranta
cu acul montata la seringa.
 Se verifica pozitia acului prin aspirare.
 Se injecteaza lent lichidul.
 Dupa injectare se scoate acul cu seringa, acoperind locul cu un tampon cu
alcool.
 Se maseaza locul cu tamponul cu alcool, pentru a disocia planurile tesuturilor
strapunse, activand circulatia pentru a favoriza absorbtia.
 Se aseaza bolnavul in pozitie comoda unde va sta in repaus fizic timp de 5–10
minute.
 Spalarea pe maini cu apa curenta si sapun.
Reorganizarea locului de munca:
 Se arunca la cos desurile de injectie (fiole golite, tampoane de vata).
 Se spala imediat seringa, acele folosite, cu apa si detergenti;
 Se dezinfecteaza dupa o clatire abundenta si se pregateste pentru sterilizare
Accidente si incidente:
 Durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unei ramuri a acestuia. Se
impune retragerea acului si efectuarea injectiei in alta regiune.
 Paralizie prin lezarea nervului sciatic.
 Hematom prin inteparea unui vas.
 Supuratie asptica datorata unor substante care nu sunt resorbite.
 Ruperea acului – se extrage pe cale chirurgicala;
 Embolie prin introducerea accidentala intr-un vas de sange a unei substante
uleioase sau in suspensie.
Observatii:
 Pozitia acului pentru solutiile injectabile colorate, se verifica detasand acul.

33
 4. Procesul de îngrijire al unui pacient cu faringită

CULEGEREA DATELOR

Sursa de informaţii: -directǎ - aparţinǎtorii (mama)

• -indirectǎ - dosarul medical

• -membrii echipei de îngrijire

DATE PRIVIND IDENTITATEA PACIENTULUI:

• Nume si prenume: D.C.C.

• Varsta: 8 ani

• Sex: masculin

• Domiciliul: Bacau

• Ocupatie: elev, clasa a II-a

34
 • Naţionalitate: româna

• Mediul: rural

• Numele şi prenumele tatǎlui: D.C.

• Numele şi prenumele mamei: D.A.

CONDITII DE LOCUIT:

• Locuinţǎ salubrǎ la casǎ compusǎ din 4 camere în care locuiesc 3

• persoane.

• Mod de alimentaţie: corespunzǎtoare vârstei, masticaţie uşoarǎ, eficientǎ.

• ANTECEDENTE HEREDO-COLATERALE:
• Neagă afecţiuni acute sau cronice în familie
• ANTECEDENTE MEDICALE PERSONALE:
• Afecţiuni respiratorii şi digestive tratate prin ambulatoriu şi prin medicul de
familie
DATE ANTROPOMETICE:
• Greutate: 22 kg.
• înălţime: 101 cm.
GRUP SANGUIN: A(II),Rh( + )
ALERGII: Nu se ştie alergic la medicamente sau la alimente
MOTIVELE INTERNĂRII:
• Febră ridicată;
• Dureri în gât cu disfagie;
• Agitaţie;
• Ganglionii inflamaţi la nivelul gâtului
• Dispnee, senzaţie de sufocare
DATA INTERNĂRII: 10.02.2019 ora 12:45
ISTORICUL BOLII
Boala a debutat în urmă cu 2-3 zile. Pacientul este adus la Unitatea de Primiri
35
Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţa Tulcea cu febră ridicată, dureri In gat
cu disfagie, agitaţie, gangiloni inflamaţi la nivelul gâtului, dispnee cu senzaţie de
sufocare şi a fost examinat de medicul primar O.R.L.
EXAMENUL CLINIC GENERAL:
- Stare generală modificată, febril (temperatură 39°C )
- Facies: uşoară paloare
- Tegumente şi mucoase: - palide - pavilioane normal conformate,
canal auditiv extern normal;
- Ţesut conjunctiv-adipos: - bine reprezentat
- Sistem osteo-articular:- integru morfo-funcţional.
- membre fără semne particulare
- pacientul prezintă mers normal.
- articulaţii mobile nedureroase
- Sistem ganglionar:- ganglioni palpabili
- Aparat respirator: - mişcări respiratorii ample
- torace normal reprezentat
- dispnee, respiraţie ineficientă
- AV - 120 p/min.
- frecvenţa respiraţiei: 15 respiraţii / minut
- Aparat cardio-vascular: - matitate cardiacă normală
- şoc apexian în spaţiul V intercostal stâng.
- puls: 75 bătăi / minut
- Aparat digestiv: - dentiţie incompletă cu gingii aderente dinţilor
- durere la deglutiţie
- apetit diminuat, cu consum redus de proteine şi crescut de glucide
- abdomen elastic, suplu, nedureros la palpare, mobil în mişcările respiratorii
- tranzit intestinal normal (un scaun pe zi de aspect normal

- Ficat, căi biliare, splină: - în limite fiziologice

36
 - Aparat uro-genital: - micţiuni fiziologice ( 4-5 micţiuni pe zi )

- lojă renale libere, nedureroase

- Sistem nervos: - ROT prezente

- reflex pupilar prezent

- echilibrat, reacţii senzoriale normale

- fără semne de iritaţie meningeală

EXAMENE RADIOLOGICE:

- Radiografie pulmonară care nu sugerează nimic activ pulmonar.

DIAGNOSTICUL LA INTERNARE:

• Faringită acută
TRATAMENT:

• Penicilină: 1 milion./12 h.

• Metronidazol: 3 cp./zi

• Algocalmin: 1 fiolă./12h.

• Glucoza 5% soluţie perfuzabilă: 1 flacon /12 h.

• Vitamina C: 3 tb ./zi
SATISFACEREA NEVOILOR FUNDAMENTALE

1. NEVOIA DE A RESPIRA ŞI A AVEA O BUNĂ CIRCULAŢIE:

• Pacientul are o respiraţie ineficietă cu dispnee, mişcări respiratorii de

amplitudine normală, de tip abdominal, torace normal reprezentat,
simetric, frecvenţa respiratorie 15 respiraţii / minut.
• Pacientul prezintă matitate cardiacă normală, puls: 75 bătăi / minut,
regulat.

2. NEVOIA DE A BEA ŞI A MÂNCA :

37
 • Pacientul prezintă disfagie, inapetenţă, ( aport nutriţional crescut în
glucide şi redus în proteine, legume şi fructe ), hidratare ineficientă,
dentiţie incompletă cu gingii aderente dinţilor.
3. NEVOIA DE A ELIMINA:

• Stare confortabilă de a elimina normal, tranzit intestinal normal,

nevoia este satisfăcută, pacientul este independent în satisfacerea
nevoii.
4. NEVOIA DE A SE MIŞCA ŞI A AVEA O BUNĂ POSTURĂ:
• Pacientul este bine orientat temporo-spaţial, cu mobilitate normală,
nevoia este satisfăcută, pacientul este independent în satisfacerea
nevoii.
5. NEVOIA DE A DORMI ŞI A SE ODIHNI:

• Pacientul prezintă transpiraţii nocturne, somn ineficient şi insuficient

prin incapacitatea de a adormi, incomoditate şi disconfort, oboseală,
incapacitate de a se odihni corespunzător.
6. NEVOIA DE A SE ÎMBRĂCA ŞI DEZBRĂCA:

• Pacientul are hainele comode, curate. Nevoia este satisfăcută,

pacientul este independent în satisfacerea nevoii, îmbrăcându-se şi
dezbrăcându-se singur fără ajutorul personalului medical.
7. NEVOIA DE A MENŢINE TEMPERATURA CORPULUI ÎN LIMITE
NORMALE:
 Pacientul prezintă febră ( temperatura corpului fiind de 39°C ) iar
tegumentele sale sunt calde şi umede
8. NEVOIA DE A FI CURAT, ÎNGRIJIT, DE A PROTEJA TEGUMENTELE
ŞI MUCOASELE:
 Pacientul are părul şi unghiile curate, nasul prezintă o mucoasă
umedă cu fose nazale libere, tegumentele sunt curate. Nevoia este

38
 satisfăcută, pacientul este independent în satisfacerea nevoii, îşi
face singur toaleta.
9. NEVOIA DE A ELIMINA PERICOLELE:

 Pacientul s-a adaptat mediului spitalicesc şi a înţeles să evite

potenţialele pericole. Nevoia este satisfăcută, pacientul este
independent în satisfacerea nevoii.
10.NEVOIA DE A COMUNICA:

 Pacientul cu comunicare ineficientă dialogul purtându-se prin

intermediul mamei.

11.NEVOIA DE A ACŢIONA CONFORM PROPRIILOR CONVINGERI Şl

VALORI, DE A PRACTICA RELIGIA:
 Pacientul este de religie ortodoxă. Nevoia este satisfăcută,
pacientul este independent în satisfacerea nevoii.
12.NEVOIA DE A FI PREOCUPAT ÎN VEDEREA REALIZĂRII:

 Pacientul este o persoană dinamică care doreşte să se plimbe, să se

joace, să deseneze. Nevoia este satisfăcută, pacientul este
independent în satisfacerea nevoii.
13.NEVOIA DE A SE RECREA:

 Pacientul se uită la televizor, se joacă, desenează şi colorează.

Nevoia este sarisfâcută, pacientul este independent în satisfacerea
nevoii.
14.NEVOIA DE A ÎNVĂŢA CUM SĂ-ŞI PĂSTREZE SĂNĂTATEA:

 Pacientul ascultă de sfaturile mediclui şi ale personalului medical,

acceptă izolarea în spital pentru a face un bun tratament şi pentru
rezolvarea sau ameliorarea problemei sale de sănătate.
In urma investigaţiilor pacientul are următoarele nevoi afectate:

39
1. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie

2. Nevoia de a bea şi a mânca

3. Nevoia de a dormi şi a se odihni

4. Nevoia de a-şi menţine temperatura corpului în limite normale

5. Nevoia de a comunica

40
PLAN DE INGRIJIRE

41
42
43
44
 EVALUARE FINALA: Evoluţie favorabilă. Pacientul a respectat cu
stricteţe tratamentul, participând activ la toate îngrijirile primite, având o
conduită în deplină concordanţă cu obiectivele stabilite în planul de îngrijiri şi
prezintă la externare redresare clinică. Respiraţia este în limitele fiziologice
vârstei. Disfagia s-a remis. Faringele prezintă coloraţie normală.

45
DATA EXTERNĂRII: 15.02.2019 ora 13:00

46
 STAREA LA EXTERNARE: Ameliorat.
Se externează cu recomandările de a urma tratament cu Ospen 500mg. I
comprimat la 12 ore timp de 14 zile, Vitamina C - 3 comprimate pe zi si
antipiretice în caz de nevoie. Va reveni la control după 14 zile.
Va repeta exudatul faringian după 3 luni.

47
 5. Educatie pentru sanatate
Asistenta medicalǎ îşi îndreaptǎ atenţia asupra bolnavilor, ele au
responsabilitatea de a crea un mijloc psihic, social şi spiritual favorabil vindecǎrii şi
se strǎduiesc prin pregǎtire şi exemple sǎ previnǎ bolile şi sǎ promoveze sǎnǎtatea.
Asistentele sunt în serviciul sǎnǎtǎţii individului, al familiei şi al societǎţii, ele
coordonându-şi acţiunile împreunǎ cu membrii altor profesii din echipa sanitarǎ.
A servi umanitatea este funcţia esenţialǎ a asistentelor şi motivul profesiei lor.

Exerciţiul profesiei este bazat pe nevoile omului, în consecinţǎ el nu poate fi

limitat nici de consideraţie naţionalǎ, de rasǎ, de credinţǎ, de culoare şi nici de
consideraţii de ordin politic sau social.
Principiile fundamentale sunt credinţa în libertǎţile esenţiale ale omului şi
respectul pentru viaţa umanǎ. Profesia recunoaşte cǎ un cod internaţional nu poate sǎ
ia în consideraţie, în detaliu tot ceea ce înseamnǎ comportamentul individual şi social
al asistentelor condiţionat în caz cert de convingeri şi pǎreri personale.
Asistenta are trei responsabilitǎţi principale:

• pǎstrarea vieţii;

• alinarea suferinţei;

• promovarea sǎnǎtǎţii.

În atenţia pe care ea o acordǎ şi în exerciţiul profesiei sale, asistenta trebuie ca

în tot acest timp sǎ menţinǎ cel mai înalt grad calitativ. Trebuie sǎ vegheze constant
la menţinerea unui nivel ridicat al cunoaşterii sale teoretice şi tehnice.
Conştientǎ de întinderea responsabilitǎţilor sale, asistenta în cunoştinţa
limitelor, nu recomandǎ şi nu executǎ un tratament fǎrǎ prescripţie medicalǎ, iar în
caz urgent şi într-o eventualitate face raport medicului pânǎ la cel mai mic detaliu.
• Asistenta are obligaţia de a executa prescripţiile medicului cu inteligenţǎ şi
loialitate.
48
 • Asistenta trebuie sǎ stimuleze şi sǎ încurajeze încrederea faţǎ de medic şi de
ceilalţi membrii ai echipei sanitare.

 Ea trebuie sǎ coopereze cu colegii sǎi şi sǎ menţinǎ cu ei relaţii

armonioase.

 Asistenta trebuie sǎ facǎ dovada unei moralitǎţi care sǎ onoreze profesia

sa.
Asistenta împarte resposabilitǎţile şi se alǎturǎ acţiunii concetǎţenilor şi altor
membrii ai echipei sanitare în vederea de a rǎspunde nevoilor publicului în domiciliul
sǎnǎtǎţii pe plan local, naţional şi international.

49
 III. Bibliografie

• Elemente de semiologie si patologie O.R.L Prof. Univ. Dr.Marioara Poenaru,

Timisoara 2006
• R.Anghelide, Sbenghe-Tetu ,,Oto-Rino-Laringologica”-Editia Medicala
• C.Mozes-,,Tehnici de ingrijiri generale ale bolnavului’’-Editia Medicala
• Corneliu Borundel-,,Medicina Interna pentru cadre medii’’-
Editura ALL Bucuresti
• Curs de Otorinolaringologie, N.Ionescu, Editia a 2-a, Editura Almatea
• Lucretia Titirica- ,,Ghid de Nursing cu tehnici de evaluare si ingrijiri
corespunzatoare Nevoilor fundamentale’’-Editura Viata Medical
Romaneasca
• Internet Explorer

50