Argintii

Autor: Costache Ioanid

Treizeci de-arginţi curaţi şi grei,

Cu chipul lui Cezar pe ei...

Treizeci de stele sclipitoare...

şi-un Rai întreg în fiecare...

După trei ani de-atât tumult,

o pungă de arginţi nu-i mult!

Trei ani să te smereşti, să taci,

cu ochi de vânător dibaci!

Trei ani cu arcul încordat,

s-aştepţi cel mai de soi vânat.

Şi... pân-la cerbul din omături,

mai, mai să-l scapi pe cel de-alături.

Trei ani de slujbă între sfinţi!...

O, nu-i prea mult treizeci de-arginţi!

Arginţii mei, vânatul meu!

Acum mi-atârnă tolba greu!

Acum eu sunt bogat! Şi pot

să cumpăr... via lui Nabot.

Ca Þiba, pot să iau şiret

moşia lui Mefiboşet.

Şi pot găsi ca Sanbalat,

chiar şi prooroci de cumpărat...

Căci am arginţi, mi-e brâul plin!

Ia seama, Abel... sunt Cain...

Căci am arginţi! Treizeci la rând!

Şi alţii vor veni curând.

Tu, snop din grâul arnăut,

tu, pârgă, vin să te sărut.

Dar ce văpaie-n zimţi se frânge?

Ce mână v-a umplut de sânge?

Nu pot să sufăr. Pot să mint,

dar nu vreau sânge, vreau argint.

O, iată apă jos în râu.

Vă spăl şi iar vă strâng la brâu.

Ce-i asta? Mintea-şi pierde frâul.

De ce s-a înroşit tot râul?

Ce rană s-a deschis în pungă?

Nu-i apă-n matcă să-mi ajungă!

Ei, preoţii, ei cărturarii,

m-au prins în mreajă ca pescarii,

mi-au dat să beau din cupe sparte.

Eu am cerut arginţi, nu moarte!

M-au înşelat, dar nu mă las.

Pe cine duceţi voi de nas?

Bătrâni şi preoţi, farisei,

luaţi arginţii! Nu-s ai mei.

Eu v-am vândut un sfânt curat.

Voi ce arginţi murdari mi-aţi dat?

Vreau banii, banii mei, pe drept!

Acesta-i sânge, nu-l accept.

Isus e sfânt. Am fost nebun.

Nu vreau cu Cerul să mă pun.

Vai! Iadul... ziua de apoi...

Nu vreau arginţii, luaţi-i voi!

Nu vreau arginţi, Isus e sfânt.

Ah! Numai sânge-i pe pământ.

Ce sânge cald... Dar nu-s de vină!

Şi via lui Nabot e plină...

Se scaldă-n sânge de profet

moşia lui Mefiboşet...

Şi-un viscol de arginţi turbat

l-a troienit pe Sanbalat!...

Lasaţi-mă, voi, ochi de drac.

Fugiţi! Eu vreau să mor sărac.

Lăsaţi-mă, voi preţ străin!

Vreau să fiu Abel, nu Cain.

S-au strâns toţi banii-acestei lumi?

Mamona, vrei să mă sugrumi?

Dar voi scăpa. Nu cad învins!

Nu sunt cu-n brâu de in încins?...

Un brâu. Un laţ. Şi-apoi... în gol!

Veniţi, voi îngeri din Şeol!

Să scap de-arginţi, să trec prin vad...

Ah, iată, plec. Dar plec in Iad!

Şi Iadul!... Vai, îmi ies din minţi.

Căci Iadul... Iadu-i plin de-arginţi!...

Baraba

Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,

pe cind in largul lumii cutreerai semet

pe cind, cu lanci si scuturi, cohortele straine

te cautau sa-ti ceara al vietii tale pret?

Ai auzit vreodata, prietene, de Mine,

cind floarea tineretii isi scutura podoaba?

Ca sa te scap de lanturi, de moarte, de rusine,

Eu am murit pe cruce, in locul tau, Baraba...

Eu rasadisem pacea, tu semanai furtuna.

Si pe-amindoi multimea ne-a pus pe un cintar.

Minciuna cea din umbra alese-atunci minciuna,

tilharii cei cu vaza cerura pe tilhar.

Puteam sa sbor din lume, satul de-a ei urgie.

Si-atunci multimea oarba te-ar fi cerut degeaba.

Dar M-am gindit la tine, privind spre vesnicie,

Si am murit pe cruce, in locul tau, Baraba...

Te chem si astazi: Vino si vom strabate norii!

Te-am cautat cu lacrimi prin spini si bolovani.

Dar vremea e tirzie. Mijesc pe dealuri zorii.

Si ceru-ntreg te-asteapta de doua mii de ani.

De-ai sti ce neagra noapte si ce adinc fierbinte

va fi... cind suferinta nu va cunoaste graba...

Vei plinge totdeauna si-tii vei aduce-aminte

ca am murit pe cruce, in locul tau, Baraba!

Chiar dacă...

Chiar daca vantua-a vrut in zbor

in turme sa ne-mparta,

dar tot o cale, tot un dor

si tot un Duh ne poarta.

Chiar daca azi pe orice plai

sunt oi imprastiate,

dar tot un staul sus in Rai

si un Pastor au toate.

Chiar daca n-am pastrat macar

un singur dulce nume,

dar tot o jerfa, tot un har

ne-a smuls pe toti din lume.

Chiar daca azi oftam stinger

ca ne-a-mpartit furtuna,

dar tot vom fi odata-n cer.

Si-acolo vom fi una!

Vreau să iubesc pe fratii mei

Vreau sa iubesc pe fratii mei,

cu tot ca am in piept mai sfant.

Vreau sa doresc tot ceru-n ei,

dar sa-i iubesc asa cum sant.

Vreau sa iubesc pe dratii mei,

cu care vesnic voi fi sus.

Vazandu-L pe Isus in ei,

sa-L simt in mine pe Isus.

Vreau de-opotriva sa adun,

si rodu-ntreg si spicul frant.

Caci si Isus ma vrea mai bun,

dar ma iubeste-asa cum sunt.

Cand fratii mei au rani ce dor,

sa-mi fie bratul mai sfios,

sa nu apas in rana lor,

caci nu eu vindec, ci Hristos.

Noi prin Isus am fost iertati,

ca sa iertam si noi oricui.

Dar daca nu iubim pe frati,

n-avem in noi iertarea Lui.

Costache Ioanid - Tatal

De n-ai avut un fiu vreodata

legat in lantul cel mai greu:

de nu ti-a fost o clipa data

un osandit sa-ti strige:TATA!,

nu stii ce-nseamna Dumnezeu.

De n-ai avut un fiu in viata

crescut in vesnic jubileu:

de n-a fost dat sa-ti moara-n fata,

sa simti ca inima-ti ingheata-

nu poti pricepe ce sunt Eu

De n-ai avut in bezne-afunde

un fiu zdrobit ca Fiul Meu,

tu nu poti, omule, patrunde,

ca sa-ntelegice foc ascunde

cuvantu-acesta:Dumnezeu.

Dar dac-Odrasla Mea cea draga

S-a dat sub ochii Mei pe-altar,

o, cat as vrea ca lumea-ntreaga,

in fata crucii sa-nteleaga,

ca Eu sunt Dragoste si Har!