Sunteți pe pagina 1din 2

FETIŢA FĂRĂ ŢARĂ

Maria, o fetiţă de 5 ani, din România, era împreună cu părinţii ei în excursie în Italia,
unde se simţeau foarte bine. O întâmplare nefericită a făcut ca Maria să se piardă de aceştia.

Dintr-o dată, zâmbetul de pe faţa ei a dispărut şi în locul lui a apărut o faţă tristă,
speriată, pe care se rostogoleau lacrimi fierbinţi.

Câţiva italieni s-au apropiat de fetiţa singură şi înfricoşată, au întrebat-o de ce plânge, dar ea
nu înţelegea ce spuneau ei, pentru că vorbeau limba italiană. Când a început fetiţa să
vorbească, ei nu au înţeles limba în care vorbea Maria. A trecut pe acolo o familie
binevoitoare, cu suflet mare, căreia i s-a făcut milă de fetiţă. De aceea, familia a luat-o şi a
încercat să-i găsească părinţii şi ţara de unde venea.

Au mers împreună prima dată în Franţa. „Comment t'appelles tu?”, adică „cum te
numeşti?” au întrebat, dar fetiţa nu a înţeles ce o întrebau.

Atunci s-au îndreptat spre Anglia. „What is your name?, How old are you?”, adică
„Cum te cheamă, câţi ani ai?”. Dar nici de data aceasta fetiţa nu a înţeles nimic. Dacă ar fi
mers la grădi, ar fi făcut engleză şi atunci sigur ar fi înţeles ce au întrebat-o.

Fără să piardă speranţa, căutările lor au continuat şi în alte ţări: Germania, Grecia,
Spania.

Şi aşa au ajuns într-o altă ţară frumoasă. Avionul trebuia să aterizeze. Cum Maria
stătea speriată şi privea pe fereastră, căci se gândea cu grijă că s-ar putea să nu-şi mai găsească
familia şi ţara ei, dintr-o dată a zărit în depărtare multe steaguri fluturând. Privind mai cu
atenţie şi-a dat seama că steagurile aveau culoarea roşu, galben şi albastru.

Inima a început să-i bată mai tare, iar chipul i s-a schimbat. În locul unei feţe triste şi
posomorâte, a apărut o faţă senină, cu un zâmbet mare.

„Am ajuns! Am ajuns! E România! Aici e casa mea!” a strigat Maria.

Ea a recunoscut steagul ţării sale, cu cele trei culori. Cei care o însoţeau au privit-o
miraţi şi, chiar dacă nu au înţeles ce a spus fetiţa şi-au dat seama că misiunea lor a luat sfârşit
şi au zâmbit şi ei mulţumiţi.

Într-adevăr, pe aeroport erau foarte multe steaguri tricolore, pentru că România se


pregătea de sărbătoare.

Avionul a aterizat. Bucuroasă şi sigură pe ea, Maria s-a ridicat şi a vrut să coboare.

„La revedere! şi... Mulţumesc frumos!” le-a spus fetiţa însoţitorilor ei.

„Acum sunt fericită. De mult nu m-am simţit aşa de bine.”

Ochii i s-au umplut de lacrimi, dar de data aceasta erau lacrimi de bucurie.