Champollion a început să compare textele grec şi egiptean de

pe faimoasa piatră de la Rosetta. În 1823 a anunţat că desco -

perise înţelesul a paisprezece pictograme. Nu peste mult timp
a murit istovit de muncă, însă principiile fundamentale ale
scrierii egiptene erau cunoscute. În ziua de astăzi ştim povestea
Văii Nilului mai bine decât pe cea a fluviului Mississippi.
Dispunem de documente scrise ce acoperă patru mii de ani de
cronică istorică.
Având în vedere că hieroglifele (cuvântul înseamnă „scriere
sacră“) egiptene antice au jucat un rol atât de însemnat în
istorie (câteva dintre ele, într-o formă modificată, au pătruns
şi în alfabetul nostru), se cuvine să ştiţi câte ceva despre inge -
niosul sistem întrebuinţat cu cincizeci de veacuri în urmă pen -
tru a păstra cuvântul rostit spre folosul generaţiilor viitoare.
Ştiţi, bineînţeles, ce este un limbaj al semnelor. Orice poveste
cu amerindieni din câmpiile vestice consacră un capitol ciuda -
telor mesaje scrise sub forma unor mici imagini care spun câţi
bizoni au fost omorâţi şi câţi vânători au fost la o anumită
vânătoare. De regulă nu e greu să înţelegem sensul unor ase -
menea mesaje.
Egipteana antică nu era însă un limbaj al semnelor. Inteli -
genţii locuitori din Valea Nilului trecuseră de mult de acest
stadiu. Imaginile lor semnificau mult mai mult decât obiectul
reprezentat, după cum voi încerca să vă explic acum.
Imaginați-vă că sunteți Champollion şi cercetaţi un morman
de foi din papirus acoperite cu hieroglife. Deodată daţi peste
imaginea unui bărbat cu un fierăstrău. „Foarte bine“, veţi zice,
„asta înseamnă, fireşte, că un ţăran s-a dus să taie un copac“.
Apoi luaţi alt papirus. Spune povestea unei regine care a murit
la vârsta de optzeci şi doi de ani. În mijlocul unei propoziţii
apare imaginea bărbatului cu fierăstrăul. Reginele de optzeci
şi doi de ani nu umblă cu fierăstraie. Prin urmare imaginea
tre buie să însemne altceva.
Aceasta este enigma pe care a dezlegat-o în cele din urmă
francezul. A descoperit că egiptenii au folosit cei dintâi ceea ce
noi numim acum „scriere fonetică“ – un sistem de caractere
care reproduce „sunetul“ (sau „fonul“) cuvântului rostit şi care