Sunteți pe pagina 1din 1

INTRODUCERE EPOCA INTERBELICĂ

MODERNISMUL

În poezia română din secolul al XX-lea, modernismul a cunoscut mai multe înfăţişări, dintre
care: avangardismul cu diversitatea lui de direcţii teoretice, gândirismul în variantele lui
expresioniste şi existenţialiste, neomodernismul şi postmodernismul. În acest evantai de
înfăţişări moderne ale liricii române interbelice, cei mai importanţi poeţi s-au detaşat din
grupurile şi redacţiile care le consacraseră valoarea făurindu-şi un destin individual,
exemplar pentru anumite estetici literare, dar inconfundabil prin identitate şi unitate tematică
şi de expresie. Creaţia lor poetică are meritul de a se fi situat deasupra ideologiei estetice
pe care au ilustrat-o la un moment dat, configurăndu-se ca un univers distinct aparţinând
unui eu liric personal. Astfel, Ion Barbu se detaşează prin inovaţie conceptuală şi de
expresie artistică din grupul autorilor aflaţi în jurul revistei moderniste Sburătorul sau
al celei avangardiste Contimporanul, devenind primul matematician poet, care a creat
poezie parnasiană, baladescă şi ermetică. Lucian Blaga este poetul filozof, adept al
teoriei esenţialiste şi al esteticii expresioniste, care după ce a împărtăşit direcţia
tradiţionalistă promovată de Nichifor Crainic, a sfărşit prin a crea o poezie neoclasică.
Tudor Arghezi, de formaţie teolog, a fost în adoleşcenţă şi tinereţe atras de
experimentele moderniste ale lui Alexandru Macedonski, de tradiţionalismul ortodox de
la Gândirea, pentru ca la final de viaţă creatoare să îmbrăţişeze estetica neoclasică