Sunteți pe pagina 1din 2

REVISTA GÂNDIREA

Istoric

Fondată în 1921, la Cluj, de Cezar Petrescu și D. I. Cucu, revista s-a mutat în anul următor la
București. Începând cu 1926 Nichifor Crainic se implică în conducerea revistei, iar din 1928
devine directorul și ideologul publicației. Cunoscând doar două întreruperi (1925 și 1933-1934),
publicația devine una dintre cele mai importante reviste culturale ale interbelicului românesc.
Exponentă a ideilor tradiționalismului autohton, "Gândirea" se regăsește pe poziții antitetice
moderniștilor de la "Sburătorul" lui Eugen Lovinescu.
În jurul publicației și sub îndrumarea gânditorului Nichifor Crainic s-a format o adevărată
grupare ce reunea o mare parte din intelectualitatea vremii: Ion Barbu, Vasile Băncilă, Lucian
Blaga, Dan Botta, Alexandru Busuioceanu, Mateiu I. Caragiale, Oscar Walter Cisek, Radu
Gyr,N. I. Herescu, Gib Mihăescu, Ovidiu Papadima, Victor Papilian, Ioan Petrovici, Ion Pillat,
Adrian Maniu, V. I. Popa, Dragoș Protopopescu, Ion Marin Sadoveanu, Dumitru Stăniloae, Paul
Sterian, Francisc Șirato, Al. O. Teodoreanu, Ionel Teodoreanu, Sandu Tudor, Tudor Vianu, Pan
M. Vizirescu, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor,G. M. Zamfirescu și mulți alții, dintre care unii,
ce-i drept, numai temporar, precum Tudor Arghezi, George Călinescu, Șerban Cioculescu, Petre
Pandrea, Mircea Eliade, Emil Cioran etc.
Revista și-a încheiat activitatea în 1944.
REVISTA GÂNDIREA

Cea mai puternica direcție tradiționalistă a fost reprezentată de gândirism, o mișcare


literară dezvoltată în jurul revistei „Gândirea”, apărută la Cluj în 1921, sub conducerea lui Cezar
Petrescu. Activitatea literară a unora dintre marii scriitori români ca: Lucian Blaga, Ion Pillat,
Mateiu Caragiale, Tudor Arghezi, Vasile Voiculescu, trebuie disociată de atitudinea politică a
revistei, care, treptat, s-a îndepărtat de interesele naționale.
În primul număr al revistei, Cezar Petrescu, în „Cronica măruntă” formula „obiectivul”
principal al acesteia: „...în fața spiritului internaționalist, revista va apăra românismul de care se
leapădă, cu o prea mare generozitate, literatura epocii”. În articolul program intitulat „Cuvinte
pentru drum”, nu se publică un program propriu-zis, ci se precizează că „Gândirea” vrea sa fie
„un prieten adevărat pentru cei scârbiți de politica vână, pentru cei dezamăgiți de făgăduielile
căzute, de la primul zbor, cu aripile retezat”".
Gândiriștii preiau din sămănătorism ideea că istoria și folclorul sunt domenii relevante
pentru specificul unui popor; Nechifor Crainic reproșează semănătorismului „care a avut
viziunea magnifică a pământului românesc” că „n-a văzut cerul spiritualității românești”. De
aceea, el își propune să adauge acestuia altă coordonată, aceea religioasă ortodoxă (după cum va
mărturisi în „Sensul tradiției”).
„Gândirea” a cultivat un climat spiritualist, iraționalist și etnicist care și-a pus amprenta
asupra multora dintre colaboratori; alunecarea autohtonismului tradiționalist către un naționalism
etnicist, „cu puternice obsesii mesianice”, va duce, însă, la refuzul unor scriitori - care i-au
asigurat prestigiul la începutul activității - de a urma acest drum. Lucian Blaga, Adrian Maniu,
Ion Pillat, Gib Mihăescu și Cezar Petrescu și-au încetat colaborarea și s-au retras.
George Coșbuc este considerat „poetul rasei”, iar Eminescu era „în spiritul bisericii
creștine, creștin, ortodox și platonician în sens demiurgic”. Nicolae Iorga, Octavian Goga și
Vasile Pârvan, cărora le-au închinat numere omagiale, erau prezentați ca „premergători” imediați
ai „Gândirii”. Preluând adversitățile cercurilor tradiționaliste (ca cel al semănătorismului),
gândiriștii îl vor ataca pe Eugen Lovinescu, a cărui teorie a sincronizării cu literaturile europene
era văzută ca un atentat împotriva specificului național.
„Gândirea”, deși la început se aflase în relații bune cu „Viața românească” cât timp
revista militase pentru afirmarea specificului național și luptase împotriva imitației propuse de
Lovinescu, a dezlănțuit atacuri violente mai ales împotriva programului postbelic al acesteia.

Gândirism
Gândirismul este un curent ideologic care s-a format în România primelor decenii ale secolului
XX, în jurul revistei „Gândirea”, de la care își trage numele. Orientarea sa este spre Ortodoxie și
autohtonism, redeptând tradiționalismul, naționalismul și unitatea națională sub egida
Ortodoxiei. Principalii exponenți au fost trei importanți colaboratori ai revistei: Radu Dragnea,
Pamfil Șeicaru și Nichifor Crainic. Gândirismul are afinități cu alte curente tradiționaliste din
secolul XIX, printre care cel mai relevant este Sămănătorismul lui Nicolae Iorga, însă se
deosebește de acesta din urmă prin preocuparea excesivă față de rolul social și cultural pe care ar
trebui să-l joace credința ortodoxă.
Curentul gândirist a contribuit, pe de o parte, la revelarea unor elemente de substrat, la
încurajarea preocupărilor folclorice și etnografice, iar pe de altă parte, s-a dovedit predispus la
culminări naționaliste zise în mod eronat de-a dreapta.
Prin traditionalism se intelege continuarea vechilor curente traditionale preluandu-se ideea ca
istoria si folclorul sunt domeniile relevante ale specificului unui popor. La aceste conceptii se
adauga de catre Nechifor Crainic factorul spiritual, credinta religioasa ortodoxa care ar fi
elementul esential de structura a sufletului taranesc. Consecinta acestei teze era ca opera de
cultura cu adevarat romaneasca trebuia sa includa in substanta ei ideea de religiozitate.
Revista traditionalista este “Gandirea” care apare la Cluj in 1921 sub conducerea lui Cezar
Petrescu si Cucu. In 1922 revista se muta la Bucuresti si trece sub conducerea lui Nechifor
Crainic. Va continua sa apara pana in 1944. Scriitorii traditionalisti au cautat sa surprinda in
operele lor particularitatile sufletului national prin valorificarea miturilor autohtone a situatiilor
si credintelor stravechi.
Dintre scriitorii traditionalisti amintim Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, iar dintre
prozatori Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale si dintre dramaturgi Adrian Maniu si Lucian Blaga.