Sunteți pe pagina 1din 4

36.

Magia, farmecele şi vrăjile - superstiţii cu


impact major în actualitate

I. Preliminarii. Socotim că una dintre îndatoririle de bază ale slujitorilor


Bisericii este de a-i preveni pe credincioşi asupra acelor pericole care le compromit
mântuirea. Cu această conştiinţă am vorbit în catehezele anterioare despre
nocivitatea credinţei în horoscop, astrologie, zodii, vise şi vedenii. în acelaşi sens,
semnalăm, îngrijoraţi, că în ultimii ani a crescut considerabil numărul creştinilor pe
care îi chinuie teama legată de magie, vrăji şi farmece, în general frica de
neprevăzutul acestor „lucrări", care vine uneori din închipuire, alteori din prea
slaba credinţă, unită cu ignoranţa, alteori din toate trei la un loc. Nu de puţine ori
însă teama şi chinurile vin, direct ori prin intermediari, de la însuşi satana, care
„umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită..." (I Pt. 5, 8). Precizăm, de
aceea, că practicile magice şi vrăjitoreşti fac parte din lucrările ce se raportează la
satana şi nu au nimic comun cu Dumnezeu, deşi „vrăjitoarele" de profesie şi
„reginele magiei albe" pretind în cor că au putere de sus, ţin cruci în mâini, iar
camerele şi mesele de lucru sunt încărcate de icoane. Teama de vrăji le chinuie mai
ales pe femeile slabe în credinţă, dar nu-i ocoleşte nici pe bărbaţii din aceeaşi
categorie. Astfel, când apar o boală incurabilă sau încă nediagnosticată precis, un
insucces în afaceri, în căsnicie ori în dragoste, în general, firile temătoare găsesc
explicaţii în faptul că „cineva" le-a făcut farmece sau vrăji. Bănuielile se îndreaptă
cel mai adesea spre soacre şi cumnate, „rele din cale-afară" alteori spre vecine ori
colege de serviciu „invidioase" etc. Iar atunci când vor să-şi mărească şansele în
împlinirea unui ideal, să meargă la „sigur" într-o anumită reuşită, aceleaşi firi slabe
apelează la „profesioniste" în „legări" şi „dezlegări", achitând preţuri incredibil de
mari câteodată. în fapt, achită factura propriei ignorante şi prostii, iertată să ne fie
francheţea exprimării, victimele contribuind, astfel, la îmbogăţirea frauduloasă a
„reginelor", fiice ale „unicelor" purtătoare de „har", Mama Xori Mama Y, de o
anumită etnie (şi nu numai!), care nu se sfiesc să apară la televizor încărcate de aur,
lăfăindu-se în palate de marmură şi circulând în limuzine pe care academicienii nu-
şi pot permite să le cumpere.
II. Tema pe care o abordăm aici este dureros de actuală, mai ales prin fap-
tul că printre cei care apelează la astfel de „profesioniste" se numără şi credin-
cioşi care frecventează biserica, se spovedesc, li se face sfeştanie în casă etc.

1
CATEHEZE PASTORALE PE ÎNŢELESUL TUTUROR

III. Tratarea acestui subiect trebuie să plece de la învăţăturile Scripturii,


ale Sfinţilor Părinţi şi de la realităţile cotidiene. Mai întâi se impun câteva
clarificări. Magia însumează mijloacele prin care „profesionistele" pretind că
dispun de puterile ascunse ale naturii, de spirite şi de însăşi divinitatea. Cla-
sificarea în „albă" şi „neagră" este artificială, întrucât satana, se ştie, are o sin-
gură culoare... Vrăjile sunt operaţii efectuate în contact direct cu cel-rău. Far-
mecele sunt pregătiri făcute de vrăjitoare, diavolul operând indirect, prin in-
termediul formulelor, obiectelor si al substanţelor întrebuinţate. Desi sunt
trei noţiuni diferite, în limbajul popular toate se numesc, în general, „farme-
ce", iar „specialistele" sunt cunoscute cu numele generic de „vrăjitoare".
1. în Sfânta Scriptură citim în mai multe locuri despre vrăjitorie ca lucrare
diavolească, peste tot fiind aspru condamnată de Dumnezeu. Amintim, în acest
context, că regele Saul a fost pedepsit cu pierderea împărăţiei şi cu moarte de ocară
pentru că a apelat la vrăjitoare (I Regi 28, 7), iar în Apoca-lipsă se anunţă
excluderea din împărăţia veşnică a celor care se ocupă cu vrăjitoria: „Afară câinii şi
vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii de idoli şi toţi cei ce lucrează şi
iubesc minciuna!" (22, 15).
2. Sfinţii Părinţi condamnă, la rândul lor, practicile vrăjitoreşti, mai ales prin
fixarea unor canoane care opresc pe făptaşi de la împărtăşire. Iată, spre exemplu,
Canonul 72 al Sfântului Vasile cel Mare: „Cel ce se dă vrăjitorilor, sau unora ca
acestora, se va canonişi cu canonul ucigaşilor", adică oprirea de la Sfânta
împărtăşanie de la 10 la 20 de ani. De asemenea, Canonul 61 de la Sinodul al Vl-lea
Ecumenic prevede: „Cei ce se adresează prezicătorilor sau altora de felul acesta, în
scopul de a afla cele ce ar voi să li se descopere... Şi cei ce spun norocul şi ursita şi
genealogia şi vrăjitorii şi fermecătorii, dacă vor rămâne în acestea, hotărâm să se
înlăture cu totul de la biserică, după cum învaţă şi sfinţitele canoane. Că ce
împărtăşire are lumina cu întunericul? f...]Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi
idoli, precum zice Apostolul? [...] Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un
credincios cu un necredincios? (II Cor. 6, 14, 15, 16)".
PR. PROF. DR. VASILF. GORDON

La rândul său, Sfântul Ioan Gură de Aur atrage atenţia să nu ne lăsăm înşelaţi
de faptul că vrăjitoarele invocă numele lui Dumnezeu, deoarece în realitate ele sunt
unelte ale satanei: „Tu zici că bătrâna aceea este creştină şi omul acela este ghicitor
creştin şi când descântă sau deschid cartea nu zic, nici nu scriu alt nume, decât
numele lui Hristos, al Născătoarei şi al sfinţilor? La acestea îţi răspund că pentru
aceasta se cuvine mai cu seamă să urăşti pe femeia cea rea şi pe acel rău fermecător
şi ghicitor, fiindcă folosesc spre ocară şi necinste numele lui Dumnezeu!"

2
3. Cei care apelează la astfel de femei sunt pedepsiţi cu boli grele, cu pagube şi
suferinţe în familie, cu sărăcie şi cu moarte cumplită, iar în final cu pierderea
mântuirii, chiar dacă pe moment satana le dă satisfacţie prin împlinirea anumitor
doleanţe. Auzim uneori replici de genul: „Am fost la popa de trei ori {voiam să mă
mărit, voiam să am un coţii etc.) şi n-am avut nici un rezultat. Am fost la mama x şi m-
a rezolvat după o singură şedinţă!" Ne imaginăm cu cine a rezolvat „mama"
respectivă şi sub ce putere se află acea căsnicie ori acel nefericit copil...
5««/posibile, aşadar, farmecele şi vrăjile? Pot ele săfacă râu? La ambele întrebări
răspunsul este da, întrucât sunt lucrări satanice, iar satana încearcă pe orice cale să
aducă răul în viaţa şi în casa omului. Fac rău mai ales acelor oameni care nu se
apără cu armele pe care le oferă Sfânta Biserică şi se lipsesc de „imunitatea" care i-
ar proteja. La fel ca în cazul îngrijirii sănătăţii trupului: dacă un vaccin (sau alt
tratament) nu este aplicat la timp, bolile îşi fac intrarea în organism, producând
mari suferinţe şi chiar moartea. De aceea, cu privire la imunitatea duhovnicească,
Biserica are slujbe speciale, atât pentru om, cât şi pentru casă: spovedanie,
sfeştanie, diferite rugăciuni de alungare a lucrărilor drăceşti (cum ar fi Molitvele
Sfântului Vasile cel Mare). Apoi, anumite rânduieli din Molitvelnic: Rânduiala pentru
casa care este supărată de duhuri rele; Rugăciune pentru cei care sunt tulburaţi şi supăraţi de
duhuri necurate; Rânduiala care se face la casa sau locul care sunt supărate de farmece sau
descântece etc.
IV. Recapitulând, notăm că trebuie să ne ferim de cele două extreme: pe
de o parte, să credem cu prea mare uşurinţă că orice necaz intervenit în via-
ţa noastră s-ar datora farmecelor făcute de cineva; pe de alta, să ignorăm pu-
terea satanei de a face rău, direct ori prin intermediari. Altfel spus, duşmanul
nu trebuie nici supraapreciat, nici neglijat.
V. Asociere. Trebuie să observăm că strâns legată de magie, farmece şi vrăji
este o altă capcană în care cad cei slabi în credinţă: „ghicirea viitorului", mâ-
nă în mână cu „zodiile", „horoscoapele" etc. „Profesionistele" scot bani grei şi din
aceste îndeletniciri. Anumite preziceri se împlinesc prin puterea sugestiei diavoleşti
inoculate de ghicitoare (care se transformă în autosugestie), altele sunt formulate cu
aşa dibăcie, încât orice variantă se potriveşte cumva cu problemele clientului.
Puterea autosugestiei este amplificată şi de cadrul înfricoşător: semiîntuneric, cranii
omeneşti, veşminte somptuoase, globuri colorate etc, plus formule în care intră
expresii teribile, ca: „ştreang de om spânzurat", „seu de vacă crăpată", „mână de
om mort", „broască cusută la gură"... Dacă clientul se sperie şi vrea să se retragă,
vrăjitoarele îl obligă prin blestem şi legământ să continue, afirmând cu cinism că
„din calea vrăjitoarelor se dă la o parte şi Dumnezeu!".
VI. Generalizând, se pot desprinde principalele cauze ale proliferării
practicilor vrăjitoreşti: slaba credinţă, ignoranţa, necunoaşterea Scripturii (pentru a

3
CATEHEZE PASTORALE PE ÎNŢELESUL TUTUROR

vedea osânda ce-i aşteaptă pe vrăjitori, dar şi pe solicitanţi), dorinţa de a forţa


împlinirea anumitor idealuri, indiferent de mijloace, lipsa legăturii cu Biserica,
lipsirea de ajutorul duhovnicului ori neascultarea de acesta, la care se adaugă
abilitatea tot mai performantă a „profesionistelor", care profită cu neruşinare de
necazurile oamenilor şi de momentele lor de slăbiciune si derută.
VII. Aplicarea sfaturilor Scripturii şi ale Părinţilor Bisericii este, şi de data
aceasta, singura soluţie de a ieşi de sub influenţa demonică a vrăjitoriei, sub orice
formă s-ar manifesta. De aceea, reproducem aici câteva din îndemnurile părintelui
Cleopa: „Cei slabi în credinţă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, mai întâi
să se spovedească de acest păcat şi să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la
ajutorul satanei, în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi, să se
roage cât mai mult, cu lacrimi din inimă şi aşa, cu răbdare şi credinţă, se vor izbăvi
de vrăji şi vor primi darul Duhului Sfânt" („Ne vorbeşte Părintele Cleopa", Edit.
Mt. Sihăstria, voi. 4).

Surse bibliografice:
Arhim. Cleopa Ilie, Ne vorbeşte părintele Cleopa, Sihăstria, voi. 4;
Pr. Prof. Dr. Gheorghe Drăgulin, împotriva farmecelor şi a altor superstiţii, Bucureşti, 2004; Pr. Prof.
Dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note si comentarii, Bucureşti, 1991; M. Urzică, Minuni şi
false minuni, Bucureşti, 1993.