Voia lui Dumnezeu în familie
EDITORIAL
Dacă ai ceva de spus, scrie!
Cred că una dintre cele mai mari nevoi ale românilor
evanghelici este să-şi formuleze credinţa în scris. Avem
nevoie de o luare de poziţie scrisă faţă de marile probleme
ale societăţii contemporane. Familia este asaltată de
concepţiile şi practicile acestei lumi seculare şi trebuie să
confruntăm cu tact şi eleganţă şi, mai ales, cu discernământ
bazat pe principiile Scripturii, provocările care ne sunt
ridicate. Este nevoie de un discurs relevant, argumentat,
un discurs care să nu fie cotat drept retrograd, ilogic,
habotnic, dogmatic sau rigid.
Răspunsul pe care l-au dat înaintaşii noştri creştini
nu este suficient. Ei au vorbit generaţiei lor cu un limbaj
potrivit contextului lor, noi trebuie să vorbim generaţiei
noastre cu un limbaj adaptat cadrului în care trăim. Trebuie
să avem propriul discurs, propria abordare. Principiul
relevanţei poate fi sumarizat astfel: „probleme vechi,
abordări noi; probleme noi, abordări noi”.
Care este concepţia noastră despre avort? Nu
este suficient doar să o afirmi, ci şi să o explici. Care
este concepţia noastră despre sinucidere? Despre
homosexualitate? Despre practicile sexuale nenormative?
Despre prostituţie? Despre alcool? Despre implicarea
politică? Despre război? Despre globalizare? Nu este
suficient doar să te plângi, sau să protestezi, trebuie să ai
o poziţie apologetică clară.
Nu putem să confruntăm concepţia seculară despre
lume şi viaţă până nu confruntăm dogmatismul nostru,
tabuurile noastre, propria noastră orbire... Desigur,
primul pas spre reuşita acestui demers este exerciţiul
sincerităţii. Înainte de activism şi abordare manifestă, trebuie
să îţi formulezi un discurs care să reziste contraatacului.
Te simţi neputincios? Asta pentru că nu ţi-ai propus să-ți
recunoşti limita şi să ţi-o depăşeşti.
Lumea evanghelică se află în pragul în care se afla
literatura română atunci când Iulia Haşdeu spunea: „Scriţi,
românilor, dar numa’ scriţi”. Acelaşi lucru este valabil şi
pentru noi. Trebuie să punem pe hârtie ce gândim sau
afirmăm, să supunem testului logicii, dar şi al dezbaterii. Un
discurs conştient, logic, asumat, deschis dezbaterii este o
nevoie şi un câştig pentru lumea evanghelică românească.
Problema nu este că nu avem concepţii solide şi
argumentate, sau că nu avem ceva de spus acestei
lumi, ci că acestea nu sunt spuse, adică scrise. Prea
mult aşteptăm ca totul să se întâmple în urma „rugăciunii”.
Eu cred în valoarea rugăciunii, dar nu cred în rugăciune
pentru a justifica pasivitatea şi lipsa de implicare socială
sau creştină.
Scriu aceste rânduri
cu scopul de a te provoca
să reevaluezi prejudecăţile
tale, să confrunţi neputinţa
ta şi să faci „un mic gest”
pentru a schimba ceva,
pentru a transmite un
mesaj lizibil în cercul tău
de prieteni şi cunoştinţe.
Crezi în moralitate? Afirm-o! Justifică-o! Scrie despre asta!
Abordează problema specific! Asumă-ţi poziţia!
Dacă ai ceva de spus, scrie. Nimic nu este spus
cu adevărat, până nu este scris... şi semnat! Mulţi
vorbesc, puţini scriu. Vorbele zboară, scrisul rămâne.
Noi avem o mare cultură a predicării, a vorbirii, însă Biblia
înseamnă mai mult scris decât vorbit, de aceea încurajez
pe orice creştin să scrie. Putem profita de respectul pe care
îl au românii faţă de ceea ce este scris, ca să transmitem
mesajul nostru cu mai mare impact. Sunt reviste creştine,
sunt site-uri care pot publica ceea ce scrii. Foloseşte orice
cale pentru a lua atitudine.
Poţi să promovezi, să încurajezi şi să susţii scriitura prin
banul tău. Investeşte în cărţi, în edituri şi tipografii. Atât
editura Metanoia, cât şi Conferinţa „Voia lui Dumnezeu în
familie” şi revista care o însoţeşte, doreşte să fie o lucrare
făcută de români pentru români. Românul evanghelic
trebuie încurajat. Creativitatea trebuie încurajată. Scriitura...
Poezia... Dacă vezi o revistă făcută de români, dacă ai
găsit o carte scrisă de un român, cumpără-o, chiar dacă
numai în virtutea încurajării fenomenului creaţie literară şi
artistică în lumea evanghelică românească.
Pilat a spus: „Ce am scris, am scris!” Ce înseamnă
aceste cuvinte? Scrisul rămâne. Are autoritate. Trebuie
asumat. Te descrie şi comunică mesajul tău. Poate
intriga şi poate fi contestat, dar cu siguranţă este mai mult
decât o vorbă spusă în treacăt.
Dacă ai ceva de spus, scrie!
Valentin Dedu
03
... ! interviu

probleme în familie, în biserică, în societate, în

comunitatea românească din America. Până
şi Biserica Ortodoxă din America îşi păstrează
obiceiurile din momentul emigrării, din anii ‘70, ‘80.

Din consilierea pe care o faceţi, care sunt

Fratele Lazăr Gog este pastor în biserica
cele mai frecvente şi mai grele probleme ale
Emanuel din oraşul Anaheim, de lângă Los
vieţii de familie din România şi America?
Angeles, dar slujirea lui se întinde dincolo de
Lazăr: Problemele sunt aceleaşi pretutindeni.
graniţele Americii, peste tot în lume unde există
Există multă rigiditate în familie, soţul şi soţia sunt
români. Este căsătorit cu Magdalena de 32 de
inflexibili, necooperanţi, soţul nu ştie să comunice,
ani, iar Dumnezeu i-a binecuvântat familia cu
soţia doreşte sau comunică prea mult, din nefericire
doi băieţi, Flavius şi Călin. A terminat Liceul de
şi probleme de infidelitate.
Muzică din Cluj în 1973, apoi Seminarul Teologic
Spre deosebire de România, noi nu avem
Penticostal în perioada 1976-1980, obţinându-şi
problema de a vedea la televizor ceea ce nu te
licenţa la Universitatea din Bucureşti, Facultatea
aştepţi să vezi. În America, când deschizi televizorul,
de Teologie Catolică. Masterul i-a fost acordat în
nu ai surprize de a vedea în mijlocul ştirilor tot felul
SUA, la „Church of God Theological Seminary”,
de reclame cu conţinut licenţios. Poţi sta cu copiii
între anii 1981-1983. Primul doctorat în Teologie
liniştit la televizor şi să nu ai teamă de ce poţi vedea
Biblică l-a terminat la Facultatea de Teologie
la televizor.
Ortodoxă din Sibiu, Universitatea „Lucian
Azi, tinerii sunt invadaţi de un val informaţional,
Blaga”. De asemenea, în curând va obţine
dar nu întotdeauna cel mai bun. În România eşti
doctoratul la „Oral Roberts University”.
invadat din toate părţile de reviste, reclame, imagini,
o avalanşă de care nu poţi scăpa. În America trebuie
Puteţi să faceţi o comparaţie dintre cum să plăteşti special pentru astfel de canale Tv, pe
era viaţa de familie atunci când aţi plecat stradă sunt magazine speciale, în magazinele
din România şi cum aţi găsit-o acum? Puteţi obişnuite sau pe programele generale nu găseşti
să faceţi o comparaţie între stilul de viaţă al aşa ceva. Astfel, familiile din România au fost
familiilor românilor din America şi al familiilor afectate din cauza acestui val de senzaţionalism.
din România?
Magdalena: Eu vreau să vă laud pentru
schimbările ce s-au făcut aici şi cred că sunteţi mult
mai deschişi la nou decât sunt fraţii din America.
Ce am văzut aici la conferinţa de familie m-a făcut
să lăcrimez mult pentru multe biserici româneşti
din State, care nu acceptă schimbarea. Slavă
Domnului că soţul meu a pregătit biserica
Emanuel să fie deschisă la nou, desigur,
nu prea mult că este periculos.

De ce sunt mai rigizi românii din

America decât cei din România?
Lazăr: Este o problemă complexă
şi pentru cei din emigraţie. În primul
rând, e o problemă de identitate,
luptă pentru ea luând decizii ciudate.
Bisericile româneşti sunt comunităţi
închise. Acum a apărut o televiziune
creştină. Accesul la viaţa publică
era limitat. Le este frică să nu-şi
piardă identitatea de limbă, cultură,
stil de închinare. Le este frică de
americanizare. Sunt efecte ale vieţii
legaliste pe care au adus-o cu ei
în America, din România. Este şi
fenomenul că tot ceea ce nu au ştiut
sau e nou, li se pare rău.
În al doilea rând, avem de-a
face cu frica de schimbare. Această
rezistenţă la schimbare creează

04
 Voia lui Dumnezeu în familie

Se duc familiile în America la consiliere? Care sunt concepţiile care împiedică familia din
Lazăr: În America da, se duc, sunt deschişi, sunt România să trăiască o viaţă deplină?
conştienţi de nevoia de consiliere. Lazăr: O viaţă deplină este împiedicată de legalismul

Care este opinia dvs. despre raportul psihologie-

teologie?
Lazăr: Mă deranjează foarte mult când unii
conferenţiari au o tendinţă extraordinară de a
psihologiza familia. Biblia conţine multă psihologie,
psihologia este un instrument modern, însă prea
mult accent pe metodele ei nu este foarte
sănătos. Se poate face o îmbinare armonioasă
între psihologia creştină şi teologia biblică,
însă trebuie păstrat echilibrul.

Cum vă pregătiţi materialul pe care

îl prezentaţi la o conferinţă de familie?
De la nevoile pe care le vedeţi, sau de la
contextul biblic şi dezvoltaţi ideile?
Lazăr: Mă uit la probleme, acesta este
stilul meu, şi încerc să răspund la ele. Ar
fi irelevantă predica mea dacă le-aş vorbi
numai despre venirea Domnului, iar tinerii ar fi
complet dezorientaţi din cauza problemelor cu
care se confruntă în jurul lor: sex, droguri şi altele.
În principiu, mă rog Domnului şi încerc să aflu care
sunt problemele actuale ale Bisericii şi ale tinerilor şi
vreau să am călăuzirea Domnului, mă documentez ca să
fiu pregătit pentru nevoile lor. În Fapte 13:36, se spune că
David a slujit generaţiei sale. La fel şi eu trebuie să slujesc
generaţiei mele.
Vă place profeţia biblică, cum vedeţi familia în
context profetic?
Lazăr: Sunt un cercetător al profeţiilor biblice, eu nu fac
o disociere între familie şi vremurile din urmă. Familia are o
dimensiune profetică şi creşte în aceasta zilnic. Când predic
despre venirea Domnului, nu o fac pentru a speria oamenii,
ci pentru a-i ajuta să înţeleagă mesajul Bibliei. Mesajele
despre venirea Domnului nu sunt pentru speriat oamenii,
ci pentru motivarea lor să se pregătească mai mult, să se
gândească la prezent şi la viitor.
Conceptul de familie şi noţiunea de cuplu este
redefinit în ziua de azi.
Lazăr: Societatea este confruntată cu două lucruri:
corectitudinea politică (politically corect) şi adevărul
Scripturii. Conform corectitudinii politice toate drumurile duc
la Roma, totul este bun, viciul este stil de viaţă. Dacă vrei
să fii acceptat şi populat, trebuie să defineşti familia după
definiţia societăţii, dacă vrei să fii corect din perspectivă
biblică, nu te vei speria de conflictul politic (political conflict).
Eu contest corectitudinea politică în biserică. Probabil că
e bună la nivel politic, dar nu în biserică. Adevărul rămâne
adevăr. Dumnezeu urăşte minciuna şi ipocrizia. Dumnezeu
nu Îşi schimbă niciodată principiile după politica nimănui. El
a spus că omul va lăsa pe tatăl şi pe mama sa şi se va
lipi de nevasta sa, nu de un alt om. Unora le este frică să
spună adevărul Scripturii din cauza dorinţei de a fi populari
şi spun lucruri pe care oamenii doresc să le audă. Acesta
este un lucru pe care îl detest, şi anume să predic pe placul
oamenilor.
exagerat. Introducerea în viaţa de familie şi biserică a unor
aspecte culturale moştenite, pe care oamenii le-au ridicat în
rang de credinţă. Şi pe vremea Mântuitorului era aşa. Mulţi
credincioşi evanghelici au vorbit foarte mult de o sfinţenie
aparentă, îmbrăcăminte, tradiţii iudeo-ortodoxe, acoperirea
capului ca formă de evlavie. Sunt pentru îmbrăcămintea
decentă şi pentru respectarea regulilor şi autorităţilor
Bisericii, dar dacă aceste reguli locale sunt instituţionalizate
şi universalizate este legalism, împărăţia legii, nu a lui
Dumnezeu.
Apoi, oamenii se tem să îşi deschidă mintea pentru nou,
pentru schimbare. Acest legalism duce, din nefericire, la
necreştere, la nematurizarea Bisericii şi, în al treilea rând, la
complacerea în starea în care se află o familie şi o biserică.
Şi totul se ruinează când se întâmplă asta.
În biserică aveţi o lucrare specială pentru familii?
Lazăr: Da. Am început cu studii, conferinţe, întâlniri
speciale (de exemplu, am avut o croazieră în Pacific de trei
zile pe un vapor, de ziua mamei. Am avut 118 familii). Este
un timp de reîmprospătare spirituală pentru familii. Avem
lucrare cu bărbaţii, apoi cu femeile, lucrări pentru tineri, tineri
căsătoriţi, tineri căsătoriţi cu copii, lucrări pentru creşterea
copiilor. Mai avem de lucrat...
Am avut şi o piedică prin faptul că nu am avut o clădire
a noastră şi nu ne-am putut desfăşura cum ne-am dorit.
Într-un an şi jumătate sperăm să avem clădirea noastră şi
astfel vom mai stratifica şi diversifica activităţile.
Au redactat: Corina şi Valentin Dedu

05
... ! copii
Modelarea comportamentului copiilor este
preocuparea vitală a părinţilor. Am discutat despre
câteva căi de a realiza aceasta, dar care este cea mai
potrivită metodă într-o anumită situaţie? Metode care
dau rezultate bune în anumite împrejurări eşuează în
altele. Trebuie să ştim când să aplicăm o strategie sau
alta. Deşi nu există soluţii universal valabile, avem
la dispoziţie o serie de principii pe care
ne putem baza pentru alegerea
metodelor de disciplinare. Acest
articol îşi propune să ofere
câteva linii orientative în
acest sens.
06
Imitarea
În procesul de educare a copilului, avem la dispoziţie o
metodă care nu presupune niciun efort din partea noastră:
imitarea. O folosim constant cu rezultate variate. Când noi
înşine ne purtăm cum se cuvine, copiii noştri învaţă să
se poarte frumos. Când actele noastre comportamentale
dovedesc lipsă de maturitate, ce altceva pot învăţa copiii de
la noi? Imitarea se situează mai presus de orice altă „metodă”
de educare. În cea mai mare parte a sa, comportamentul
copilului este o oglindă a celui părintesc. Unicul mare dar pe
care îl putem oferi copiilor noştri este exemplul personal.
Alte „metode” de disciplinare sunt, în realitate, descrieri de
bună purtare în folosul părinţilor. Ele nu înlocuiesc exemplul,
doar ne ajută să-l dăm
copiilor noştri.
 Voia lui Dumnezeu în familie

Comunicarea Fără dragoste!?

Copilul nu poate răspunde la cerinţele noastre, dacă nu înţelege ce
aşteptăm de la el. Aceasta înseamnă că disciplinarea trebuie să înceapă Conştiinţa datoriei fără dragoste
cu o bună comunicare între părinţi şi copii. Uneori este de ajuns să
stăm de vorbă cu ei. În alte situaţii, trebuie folosite metode diferite. Oricum te face morocănos.
ar sta lucrurile, începem întotdeauna cu comunicarea. Ţelul nostru final Răspunderea fără dragoste te
este autodisciplina, iar comunicarea este primul pas spre realizarea face brutal.
autocontrolului. Dreptatea fără dragoste te face
Comunicarea poate să fie un simplu „nu” adresat unui copil de 10 luni dur.
care-şi aruncă mâncarea pe podea. Dar, întrucât un simplu „nu” este rareori
suficient la această vârstă, trebuie să fim gata să continuăm cu altă metodă. Priceperea fără dragoste te face
Mintea unui copilaş de 9 luni nu poate pătrunde sensul consecinţelor logice, ipocrit.
întrucât el nu face nicio legătură între actul lui şi al părintelui. În acest caz Cunoaşterea fără dragoste te
se foloseşte pedeapsa corporală. Dar, dacă-i dăm peste mânuţă copilului face încăpăţânat.
pentru că aruncă mâncarea pe jos fără să-i spunem mai întâi „nu”, facem Stăpânirea fără dragoste te face
o nedreptate. Întâi trebuie să vină avertismentul verbal şi apoi pedeapsa
corporală. avar.
Credinţa fără dragoste te face
Consolidarea fanatic.
Următoarea etapă în procesul de formare a comportamentului la O viaţă fără dragoste nu are
copil este consolidarea cu ajutorul recompenselor. Un compliment, o sens.
îmbrăţişare sau o îngheţată, toate acestea sunt posibilităţi de stimulare
a comportamentului dezirabil. Oricare din aceste stimulente sporeşte şansa
repetării lui! Şi banii constituie un mijloc eficace de stimulare, dar prezintă
dezavantaje, cum ar fi imposibilitatea de a-i acorda în cantităţi mari. Chiar în
privinţa principiilor există dispute. Majoritatea părinţilor nu vor să-i înveţe pe
copii să facă totul pentru bani. Cu toate limitele sale, principiul consolidării
cu ajutorul recompenselor joacă, desigur, un rol important în controlul
procesului de modelare a comportamentului copilului. Cred că cea
mai bună întrebuinţare a recompensei financiare este acordarea acesteia
ocazional, pentru acte deosebite, nu pentru îndeplinirea sarcinilor obişnuite
în cadrul familiei. Astfel, se împiedică formarea ideii că „este îndreptăţit să
primească plată”, precum şi a motivaţiei greşite. Banii devin astfel un fel de
primă acordată pentru purtare excepţională.

Consecinţele naturale
Dacă comunicarea nu şi-a atins scopul, putem apela la consecinţele fireşti.
Această metodă este eficientă pentru stingerea oricărui comportament
negativ, dar este, desigur, contraindicată atunci când există riscul să
provoace vătămare corporală gravă. Problema noastră, a părinţilor, este că
ne ferim de aplicarea consecinţelor fireşti ca metodă de disciplinare; ne este
teamă să nu-i facem rău copilului şi nu putem suporta să-l vedem suferind.
Ne gândim: „Nu pot lăsa să se întâmple aşa ceva copilului meu”, aşa că
intervenim. Vă sfătuiesc, totuşi, să nu permiteţi temerilor personale să vă
împiedice să faceţi ceea ce trebuie pentru educarea copilului. Este mai bine
să sufere puţină durere fizică, decât să fie în permanenţă cicăliţi, loviţi peste
mână şi angrenaţi în lupta pentru putere. Durerea temporară provocată de
urmările fireşti ale unui act comportamental negativ este cel mai bun mijloc
de a preveni ani întregi de nefericire. Dă aproape întotdeauna rezultate mult
mai bune decât toate vorbele şi pedepsele din partea părinţilor.

Pedeapsa corporală
La pedeapsa corporală se apelează în ultimă instanţă, atunci
când au dat greş toate celelalte metode care încurajează formarea
autodisciplinei. Aplicarea pedepsei cu bătaia uşoară dezvoltă sentimentul
de dependenţă la copii. Deşi este necesară uneori, să nu uităm că nu
slujeşte la dezvoltarea autodisciplinei, ceea ce constituie o limită. Dumnezeu
Se foloseşte de provocarea durerii fizice pentru a-i ajuta pe fiii Săi să tragă
învăţăturile cuvenite. Şi noi trebuie să procedăm la fel. Să limităm folosirea
acestei metode de disciplinare numai în cazurile în care toate celelalte au
dat greş.
Cusman Cionca

07
... ! retrospectivă
Rolul de părinte este unul
complex şi plin de imprevizibilitate. Oricât de
multe ştie un părinte despre calitatea şi rolul său, totdeauna
este binevenită o învăţătură care să aprofundeze problemele
legate de domeniul creşterii copiilor. Aceasta a fost tema
conferinţei de familie din perioada 12-14 octombrie 2007,
organizată la Băile Felix. Pastorul Lazăr Gog a prezentat celor
peste 150 de familii mai multe teme, care au provocat părinţii
să-şi evalueze rolul şi să ia decizii noi de a-şi împlini mai bine
responsabilitatea.
Fiecare părinte trebuie să fie pregătit să răspundă nevoilor
copiilor săi, dar în acelaşi timp să le ofere şi o ţintă în viaţă.
Copiii cresc, vremurile se schimbă, iar părinţii trebuie să îşi
facă treaba, nu instinctiv, ci competent. Oricum, adolescenţii
au vocaţia să le dovedească părinţilor că nu sunt buni părinţi,
indiferent de cât de mult s-ar strădui ei.
Îmbinând experienţa şi învăţătura Scripturii, pastorul Lazăr
Gog a abordat teme precum: „Părintele care învaţă din greşeli”,
„Părintele şi disciplina copiilor săi”, „Tati şi mai sunt prea mare
acum”, folositoare pentru fiecare părinte. Chiar dacă este vorba
de creşterea unui ţânc, sau a unui adolescent sau a nepoţilor,
fiecare poate beneficia de aceste seminarii practice.
„Am participat la mai multe conferinţe de familie, şi
Dumnezeu ne-a vorbit şi de data aceasta, mai ales că tema
a fost foarte importantă pentru noi. Avem două fete, două
prinţese. Fiecare părinte trebuie să se dedice în a-şi câştiga
copiii pentru ceruri, nu numai să îi pregătească pentru viaţă.”
Familia Petru şi Monica Murza,
Bistriţa
„Fratele Lazăr Gog, prin experienţa dumnealui, ne-a învăţat
foarte multe lucruri în ceea ce priveşte creşterea copiilor.”
Familia Valentin şi Elisabeta Kulcsar,
Timişoara
„Ne-am simţit foarte bine şi am învăţat lucruri noi. De
fiecare dată avem ceva de învăţat.”
Familia Tarău,
Cluj-Napoca
08
„Învăţătura pe care
am primit-o aici, la conferinţă, vrem să o punem în practică,
pentru că ne-a motivat să ne creştem copiii pentru gloria lui
Dumnezeu. Vrem să ducem mesajul acesta şi altor familii
din biserica din care venim şi să îi invităm la alte ediţii ale
conferinţei.”
Familia Burtea,
Motru
„Sunt încântat să fiu la ediţia XXI a conferinţei „Voia lui
Dumnezeu în familie” şi Îi suntem recunoscători lui Dumnezeu
pentru harul acesta. În această perioadă mi-am adus aminte
de sloganurile reformatorilor. Ei spuneau „numai Scriptura”. În
aceste zile ne-am întors numai la Scriptură în ceea ce priveşte
relaţia soţ-soţie, părinţi-copii. Un alt lucru care i-a ghidat pe
reformatori a fost „numai credinţa”. Am ales să credem toate
promisiunile lui Dumnezeu pentru copiii noştri şi relaţiile de
familie. Familia este colţul de rai sau colţul de iad. Familiile
românilor pot să fie un colţ de rai. În al treilea rând, „numai
harul”. Trebuie să recunoaştem că numai harul lui Dumnezeu
ne-a condus de 12 ani de când există această conferinţă. Noi
nu am făcut aproape nimic, decât am crezut şi ne-am supus
harului lui Dumnezeu, care a lucrat cu tărie în noi.”
Familia Cusman şi Cheţi Cionca, organizatori
Biserica Metanoia, Timişoara
„Vreau să felicit familia Cionca şi biserica Metanoia pentru
organizarea acestor conferinţe. Cred că sunt foarte bune,
foarte practice şi credincioşii noştri din România au nevoie
de ele. De-a lungul anilor, de când particip, am observat că
interesul este tot mai mare. Lucrul acesta vorbeşte despre
faptul că oamenii vor să cunoască mai mult şi vor să se
înnoiască în familie.”
Lazăr Gog, conferenţiar,
SUA

Spre deosebire de Uniunea Europeană („UE”), în
România situaţia e incertă. În faţa pericolului evident care
confruntă familia şi căsătoria, politicienii României nu au
luat nicio măsură de protejare, dar în acelaşi timp nu au
legiferat nici parteneriatele homosexuale. De fapt, pe lângă
decriminalizarea sodomiei, în urmă cu mai mulţi ani, şi
interzicerea prin ordonanţe guvernamentale a discriminării
pe baza orientării sexuale, România nu a acordat drepturi
sau privilegii specifice homosexualilor din România. Pe
plan internaţional, mişcarea homosexuală din România e
privită ca fiind „mică, dar gălăgioasă” („small, but vocal”). La
ultima paradă din iunie 2007, au participat doar aproximativ
200 de persoane. Împreună cu Polonia, Ţările Baltice,
Grecia, Ungaria şi alte câteva ţări Europene, România este
văzută de mişcarea internaţională homosexuală ca o ţară
„homofobă”.
Voia lui Dumnezeu în familie
Dacă politicienii României par indiferenţi, publicul nu e.
În 2006 a început în România o mişcare constituţională
de revizuire a Constituţiei prin interzicerea poligamiei
şi a căsătoriilor unisex. Peste 650.000 de cetăţeni cu
drept de vot au semnat petiţia cerută de lege pentru
organizarea unui referendum constituţional. Proiectul
constituţional a fost avizat favorabil de către Comitetul
Legislativ al Parlamentului României în iunie 2006, dar
nefavorabil de către Curtea Constituţională pe 4 iulie în
acelaşi an. Decizia Curţii a fost publicată în Monitorul Oficial
din 2 august 2007. Cu toate că numărul de 500.000 de
semnături pentru iniţierea referendumului a fost depăşit,
Curtea a determinat că doar 10 judeţe au trecut baremul de
semnături necesare, din cele 21 de care era nevoie pentru
declanşarea referendumului. Este de remarcat însă, că, pe
de altă parte, Curtea a acceptat argumentele legale şi sociale
09
... ! semnal de alarmă
ale mişcării constituţionale în favoarea amendamentului.
Curtea a remarcat că acţiunea civică nu încalcă legile
României, drepturile omului, sau dreptul internaţional,
şi că naţiunea are autoritatea să îşi exprime poziţia
privind căsătoria şi familia în conformitate cu valorile ei
fundamentale.
Aceasta dă oportunitate Parlamentului şi
preşedintelui României să preia amendamentul
constituţional sau să îl reiniţieze în conformitate cu
Articolul 150(1) din Constituţie. Majoritatea partidelor
politice din România favorizează protejarea familiei
şi căsătoriei prin amendament constituţional, însă le
lipseşte voinţa politică de a acţiona. Poziţia generală
a clasei politice din România este că România e o
societate pro-familie, o ţară creştină în care nu se
vor putea ivi sau manifesta tendinţele dăunătoare
familiei şi căsătoriei ce se manifestă în Europa de
Vest. Consolarea aceasta este, însă, efemeră. În
absenţa măsurilor constituţionale profilactice, căsătoriile
unisex, parteneriatele homosexuale, poligamia,
adopţiile homosexuale, sau îndoctrinarea într-un spirit
necreştin şi dăunător valorilor familiei şi căsătoriei,
vor putea fi recunoscute legal în România indirect,
prin extinderea în România a deciziilor judecătoreşti
şi actelor legislative ale altor state din UE, care deja
au legiferat aceste plăgi sociale. Legislaţia curentă a
României nu poate împiedica încheierea căsătoriilor
unisex între cetăţeni români domiciliaţi în Spania sau
10
Olanda, spre exemplu, care apoi s-ar întoarce în România
cerând recunoaşterea în dreptul român a căsătoriei lor încheiată
în străinătate. Singura modalitate profilactică este adoptarea unui
amendament constituţional. Instructiv, în sensul acesta, este
faptul că Statele Unite se confruntă tocmai cu aceeaşi problemă
la ora actuală. Cu toate că majoritatea statelor din Statele Unite
ale Americii nu recunosc căsătoriile unisex, statele care nu le
interzic la nivel constituţional vor fi obligate să le recunoască
dacă ele sunt încheiate în Massachusetts, unicul stat din Uniune
care le permite.
Un alt pericol previzibil este că tribunalele României, sau chiar
ale altor state membre UE, vor putea interpreta Articolul 48 din
Constituţia României, care prezintă căsătoria ca fiind o relaţie
„liber consimţită între soţi”, îngăduind astfel căsătoriile unisex
şi poligamia. În limba română, cuvântul „soţ” e masculin, iar
cuvântul „soţi” nu limitează numărul persoanelor care simultan,
sau succesiv, pot contracta aceeaşi căsătorie. Clarificarea
constituţională a definiţiei căsătoriei ca „soţ şi soţie” e metoda
preventivă cea mai adecvată pentru protejarea căsătoriei.1
Din fericire însă, în ultimele luni au început să se audă voci
şi în rândurile parlamentarilor români care cer protejarea familiei
şi căsătoriei prin Constituţie. În iunie 2007 au avut loc marşuri
pro-familie şi în favoarea legislaţiei pro-familie în opt oraşe
din România (Alexandria, Arad, Bistriţa, Bucureşti, Constanţa,
Neamţ, Turnu Severin şi Timişoara). La aceste marşuri au
participat aproape 5.000 de cetăţeni în toată ţara, cărora li s-au
alăturat şi un număr de parlamentari care au pledat public în
favoarea protejării familiei şi căsătoriei în Constituţie. Este un
început bun, având în vedere că România a irosit peste 20
de milioane de euro în mai 2007 organizând un referendum
naţional pentru demiterea preşedintelui. Referendumul nu a
fost necesar, şi în loc să unească, a divizat societatea. Privind
protejarea căsătoriei şi familiei însă, societatea română e cvasi-
unanimă. Ca atare, Parlamentul României poate uşor organiza,
la un cost similar, dar cu consecinţe inestimabile şi de lungă
durată pentru bunăstarea morală şi socială a României, un
referendum naţional pentru protejarea căsătoriei şi familiei, şi,
în fapt, al viitorului ei.
Spre deosebire de SUA, în România nu se poate vorbi
încă de o mişcare naţională pro-familie sau pro-life (pro
vita). România nu este integrată în mişcarea mondială de
protejare a familiei şi căsătoriei. Ministerele Educaţiei şi
Familiei din România nu sunt preocupate de fenomenele
care subminează căsătoria şi familia. La fel, spre deosebire de
Franţa, care e preocupată de tendinţele negative demografice ale
ţării, guvernul României nu pare îngrijorat de iarna demografică
ce se îndreaptă spre România cu paşi grăbiţi. De câţiva ani
instituţiile de specialitate din România conchid că la mijlocul
secolului 21 România va avea doar 16 milioane de locuitori.
În România una din trei sarcini e avortată. Guvernul ţării
pare indiferent faţă de acest fenomen îngrijorător pe care,
de fapt, el l-a iniţiat prin una din primele legi adoptate după
revoluţia din 1989, libertatea avortului. Eforturile Bisericii
Ortodoxe şi ale Bisericii Greco-catolice pentru reducerea
avortului şi promovarea abstinenţei în generaţia tânără sunt
1. În data de 4 februarie 2008, Comisia Juridică a Senatului României a
aprobat anumite modificări la Codul Familiei. Cea mai importantă este
înlocuirea, în definiţia căsătoriei şi familiei, a termenului ambiguu „soţi” cu
expresia „un bărbat şi o femeie”. Practic, se elimină astfel posibilitatea ca
activiştii homosexuali să pretindă că, în România, Codul Familiei permite
căsătoria între persoane de acelaşi sex - termenul „soţi” neimplicând
o diferenţă de sex. Cu alte cuvinte, aceste modificări au un caracter
profilactic. (Sursa: http://www.protejarea-familiei.com) (n. ed.)
 Voia lui Dumnezeu în familie

lăudabile, dar insuficiente. Organizaţii ca Pro-Vita şi Darul Vieţii educă

publicul privind efectele nefaste ale avortului şi promiscuităţii, dar ele
nu pot lupta singure. Statul român trebuie să fie în avangarda efortului
de protejare a căsătoriei şi familiei, mai ales având în vedere că este
obligat prin Constituţie să promoveze şi să protejeze moralitatea tinerei
generaţii.

Un aspect încurajator în România este poziţia constantă şi

consecventă a Bisericii în favoarea căsătoriei şi familiei creştine,
şi împotriva tuturor manifestărilor imorale care le subminează,
inclusiv a avortului. Toate cultele religioase din România au
susţinut proiectul constituţional. Spre deosebire de Biserica
luterană sau episcopală din Statele Unite, în România Biserica e
un reazăm al căsătoriei şi familiei.

Organizaţia Accept

Mişcarea internaţională homosexuală, antifamilie şi anticăsătorie, e

reprezentată în România de organizaţia Accept, cu sediul la Bucureşti.
Finanţată în mare măsură de mişcarea internaţională homosexuală,
Accept este o organizaţie non-profit cu un buget anual de 750.000
de dolari şi 52 de membri. Rolul ei primordial este să promoveze în
România agenda mişcării homosexuale internaţionale, antifamilie şi
anticăsătorie. Lista ei de doleanţe este interminabilă. Accept promovează
libertatea de manifestare pentru „minorităţile sexuale”, face presiune în
Parlamentul României pentru legiferarea căsătoriilor unisex, legiferarea
parteneriatelor sau uniunilor homosexuale, adoptarea minorilor şi a
orfanilor de către homosexuali, propaganda homosexuală în mass-
media românească, în şcoli, în universităţi, sau adoptarea de către
Parlament a legislaţiei „hate crimes” şi „hate speech”2. Îngrijorător transsexuale, inclusiv schimbarea sexului prin
pentru creştini este promovarea îngrădirii libertăţilor religioase, pe proceduri medicale, cu acoperirea cheltuielilor
baza invocării principiului separării Bisericii de stat, în măsura în care aferente din fondurile publice. Toate aceste
altarul sau amvonul sunt folosite pentru a predica împotriva imoralităţii obiective sunt promovate în numele toleranţei,
sexuale, inclusiv a homosexualităţii sau avortului. al inclusivităţii şi al diversităţii.
În România, Accept e peste tot şi îşi lasă amprenta pe toate. Se Cu toate că este reprezentată de un număr
profilează pe îndoctrinarea tinerei generaţii, numindu-şi propaganda nesemnificativ de indivizi, mişcarea Accept
„educaţie”. În ultimii ani a încercat, până acuma fără succes, să introducă este gălăgioasă. Prezenţa ei la programele
cursuri de homosexualitate în şcolile din judeţul Iaşi. De asemenea, de dezbateri în mass-media este frecventă
Accept combate agresiv publicaţiile din România care se opun şi reprezentanţii ei sunt bine pregătiţi în arta
manifestărilor sexuale imorale. Nu o dată a cerut retragerea publicaţiilor argumentaţiei.
care explică homosexualitatea ca un act nenatural sau neînnăscut. Se
opune abstinenţei şi promovează mişcarea homosexuală din România Accept foloseşte fiecare pârghie instituţională
ca o „victimă” a unei societăţi intolerante. Când apar articole în presa şi legală din România pentru promovarea
românească pe care Accept le interpretează ca lezând interesele agendei ei. O instituţie propice scopurilor ei
mişcării homosexuale, îşi mobilizează membrii să adreseze scrisori şi este Consiliul Naţional pentru Combaterea
comentarii virulente autorilor. Intimidarea şi înjosirea fac şi ele parte din Discriminării. În numele „Drepturilor omului”,
strategia lui Accept. Creştinii sunt numiţi „cre(ş)tini”, şi publicului român Accept obiectează la orice manifestare care ar
i se aminteşte în mod constant că e intolerant, „medieval”, „exclusivist”, putea să îi lezeze interesele. Un tipic exemplu
şi că are nevoie să se adapteze lumii moderne în privinţa moravurilor recent sunt reglementările emise de Ministerul
sexuale. În ultimii trei ani, Accept a organizat marşuri homosexuale la Sănătăţii care interzic homosexualilor din
Bucureşti, la care participă mulţi străini şi personalităţi homosexuale România să doneze sânge. Văzut ca un act de
importante din Parlamentul European. Accept, de asemenea, caută să „discriminare”, Accept a reacţionat prompt şi
promoveze protejarea prin legislaţie a tuturor manifestaţiilor queer3 şi viguros cu argumentele ei obişnuite, dar lipsite
2. Legi „hate speech” şi „hate crimes” - Adoptate în unele ţări europene (Ex. Suedia). de raţiune: discriminare, intoleranţă, ură şi
Prin aceste legi se interzice incitarea la ură împotriva minorităţilor. Astfel, legile hate
speech sunt folosite de mişcarea homosexuală internaţională să elimine orice referinţă aversiune faţă de homosexuali, etc.
negativă privind homosexualitatea la orice nivel social. (n. ed.)
3. Queer este un cuvânt englezesc care înseamnă „ciudat”. În ultimele decenii a devenit Petre Costea
un termen colectiv pentru minorităţi sexuale şi pentru comunităţi cu practici sexuale
considerate non-normative. Termenul este deseori folosit şi în alte limbi, precum
româna. În limba română, sintagma minorităţi sexuale are un înţeles similar cu cel
al cuvântului “queer”. Termenul queer nu se referă doar la persoane lesbiene, gay,
bisexuale şi transgen, queer include şi persoane intersexuale, heterosexuali cu practice
sexuale considerate non-normative, precum sadomasochism, fetiş, etc. În acest sens,
„queer” poate fi folosit pentru a se referi la toate persoanele care nu se conformează
structurii heteronormative. – Sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Queer (n. ed.)

11
... ! femei
M-am gândit cum ar fi arătat lumea
noastră fără femeie: casa mea fără mine;
casa părinţilor fără mama… Desigur, nu-i
prea greu să-ţi imaginezi. Eu, care sunt
femeie, am găsit rapid un răspuns. Ar arăta
fără culoare, fără căldură, fără frumuseţe,
fără zâmbet, fără iubire, fără sens…
Elimină cuvântul „fără” şi vei observa
acele caracteristici tipice care alcătuiesc
femeia: culoare, căldură, frumuseţe, zâmbet,
iubire, lumină, sens… Toate acestea, şi încă
multe altele, Dumnezeu le-a pus în femeie
cu un scop: să facă lumea mai completă,
mai frumoasă, mai proaspătă.
Oare e aşa de importantă Ea? Da,
pentru Dumnezeu Creatorul, femeia are un
loc special în planul Său. Am înţeles de ce
Creatorul, în Genesa 1, după ce descrie
opera măreaţă a creaţiei... lumină, apă,
uscat, verdeaţă, luminători, vieţuitoare...
creează Omul, însă capodopera nu este
completă. Domnul Dumnezeu spune că
lipseşte CEVA. Acel ceva este FEMEIA!
(Genesa 2:21-23).
De ce credeţi că Dumnezeu a desăvârşit
opera Lui prin crearea femeii? Pentru că
EA este replica umană a puterii şi voinţei
nemăsurate a lui Dumnezeu de a stabili
relaţii personale.
• EA reprezintă ultima trăsătură de
condei a Creatorului;
• EA este cununa Creaţiei;
• EA nu este o idee întârziată sau o
adăugire plăcută - ca un glob
într-un brad, ci reprezintă
accentul final, piesa
de rezistenţă a lui
Dumnezeu în
creaţie!;
• EA ocupă
un loc în
lume
12
pe care nimic şi nimeni nu-l poate
ocupa;
• EA este creată pentru că lucrurile
nu erau complete fără ea. Genesa
2:18 „Nu este bine ca omul să fie
singur.”
Ce onoare! Însă, după ce citesc aceste
lucruri, mă întreb: cum se face că prea
puţine femei trăiesc această realitate? EA,
femeia, a fost aşezată în lume ca întrupare a
unui Dumnezeu frumos, dătătoare de viaţă,
iubită, atrăgătoare, tandră.
Pregătindu-mă pentru acest articol,
femeie fiind, am descoperit un lucru pe
care-l văd mereu în jurul meu, îl văd în viaţa
oricărei femei pe care o ascult cu atenţie;
şi anume, aceeaşi temă: atacul asupra
inimii, asupra feminităţii. Deci, femeia are
un duşman! Gândeşte-te că inima ta este
lucrul cel mai important din tine. Acolo este
centrul emoţiilor, centrul fiinţei, al identităţii
tale. În Proverbe 4:23, Solomon spune:
„Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci
din ea ies izvoarele vieţii.“ Acolo Dumnezeu
a pus feminitate, frumuseţe, însă diavolul,
duşmanul lui Dumnezeu şi al femeii, atacă
dur. Relatările despre abuzuri fizice, verbale
sau sexuale sunt evidente. Avem tendinţa,
ca femei, să punem vina pe noi, să ne
învinovăţim (ex. dacă nu eram acolo...,
unde mi-o fi fost capul, etc. ), însă scopul
diavolului este să ne îndoim în inima noastră
de feminitatea pusă de Creator în noi.
• Am citit despre fetiţele născute în
China. Li se legau picioarele pentru a
rămâne micuţe. Era un semn de frumuseţe
feminină. Acestea şchiopătau de durere
toată viaţa, fiind incapabile să meargă liber
sau să „grăbească pasul”.
• Apoi, de-a lungul mileniilor de istorie a
evreilor, femeile erau considerate proprietăţi
lipsite de drepturi legale (aşa cum mai sunt
încă tratate în multe culturi). Lor nu li se
permitea să studieze Legea şi nici să le dea
educaţie şcolară propriilor copii. În Sinagogă
aveau un loc separat. Bărbaţii mulţumeau
în rugăciunea de dimineaţă în felul
următor: „Mulţumescu-Ţi Ţie,
Dumnezeule, că nu m-ai făcut
dintre Neamuri, femeie
sau sclav!”
 Voia lui Dumnezeu în familie

• O zicală indiană învaţă că „a

educa o femeie este ca şi când
ai uda grădina vecină”, ceea
ce înseamnă că a educa
o femeie este atât un
lucru nesăbuit, cât şi
o pierdere de vreme.
• În Africa,
operaţia de
circumcizie a fetiţelor
este absolut chinuitoare,
sinistră, această procedură
făcându-se cu ajutorul
unei pietre ascuţite.
De unde vin toate
acestea? De ce
feminitatea trebuie ţinută
sub control? De ce atacul
asupra femeii este aşa
de dur? Suntem uimite
să descoperim Forţa din
spatele acestor atacuri asupra
feminităţii. Pavel, în Efeseni
6:12, spune: „ ... noi luptăm
împotriva stăpânitorilor
nemernici ai lumii nevăzute,
a acelor fiinţe satanice,
grozave.”
Da, noi suntem ţinta pentru
că suntem fiicele lui Dumnezeu
şi El a ales să ne transfere din frumuseţea Lui, frumuseţe pe care
Lucifer o avusese - era Luceafărul Dimineţii, Purtătorul de Lumină – şi din
cauza pierderii propriei frumuseţi, inima lui răzbunătoare avea să atace
femeia, întruparea frumuseţii lui Dumnezeu. Cel rău urăşte femeia cu
o vrăjmăşie greu de imaginat. O urăşte pentru că dă viaţă. Pentru
el, Ea reprezintă cea mai mare ameninţare umană, căci aduce viaţa
pe pământ. Eva înseamnă „viaţă”, sau „dătătoare de viaţă” (Genesa
3:20).
Ai fost creată să fii ca un trandafir frumos, însă diavolul a rupt fiecare petală,
dezbrăcându-l de frumuseţe, golindu-l de parfum, prin minciunile lui: mânie, ură,
complex de inferioritate, răutate, neiertare. Însă, Hristos a luat toate aceste petale
cu grijă şi a reabilitat viaţa ta, inima ta, redându-ţi frumuseţea iniţială.
Sunt onorată că sunt femeie! Pentru că tu şi cu mine ducem - cum numai noi,
femeile, o putem face - slava lui Dumnezeu în lumea întreagă.
Bucură-te că eşti femeie !

(Sursă de inspiraţie: „Eu, Femeia. Revelaţii despre tainele sufletului feminin”, de

John şi Stasi Eldredge)

Elvira Lupăştean

13
... ! relații
Zilele trecute vizitam câteva site-uri creştine pe Internet,
când un articol mi-a atras atenţia într-un mod deosebit. Era
vorba despre prietenie. M-a atras, deoarece în ultimul timp,
Iulia, fiica mea cea mare, a fost foarte preocupată de acest
subiect. Mi-a pus multe întrebări despre ceea ce înseamnă
o adevărată prietenie. La vârsta ei este foarte preocupată
de relaţii.
L-am citit şi am încercat să-l raportez la experienţele
mele şi la valoarea ce i se dă în ziua de azi acestui cuvânt.
Lumea foloseşte cuvântul „prieten” foarte des, însă, din
păcate, acesta reprezintă doar o nuanţă din toată paleta pe
care el o deţine.
În Biblie, în Proverbe 17:17 scrie: „Prietenul adevărat
iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.”
Acum, se pare că sensul cuvântului „prietenie” nu prea
mai are credibilitate, sau a ajuns doar la nivelul unei amiciţii
condiţionate, în continuă aşteptare, care nu prea are mare
lucru de oferit. Sondajele sociologilor au dus la concluzia că
un om întâlneşte în decursul unui an între 500 şi 2500 de
Sunt partenerul meu de viaţă, pe acest pământ,
De aceea vreau să mă cunosc, să ştiu exact
cum sunt,
Să fiu în stare drept în ochi să mă privesc
În ceas de asfinţit, când voi fi nevoit să
scotocesc.
Nu vreau s-ascund pe-un raft uitat de lume
O tolbă plină cu secrete despre mine.
14
persoane, însă, dintre toţi aceştia, doar maxim 7 persoane
îi sunt prieteni.
Prietenia, de fapt, este unul dintre cele mai frumoase
daruri pe care Dumnezeu ni le face în viaţă. În Biblie
există multe referinţe la prietenie, iar unul dintre cele mai
frumoase exemple este acela despre relaţia dintre David şi
Ionatan (1Samuel 18-20, 2 Samuel1). Această naraţiune a
prieteniei lor este o adevărată delectare. David şi Ionatan au
ţinut unul la celălalt şi s-au respectat reciproc.
Când am fost nevoită să-i explic fiicei mele despre
adevărata prietenie, am ţinut neapărat să fac diferenţa
dintre amiciţie şi prietenie. Bineînţeles, cele mai relevante
pentru un adolescent sunt experienţele noastre de
familie. I-am reamintit unele dintre momentele fericite, sau
mai puţin fericite, dintre noi şi cei care ne sunt cu adevărat
prieteni sau aceia care s-au numit prietenii noştri doar până
la un anumit punct. Faptele noastre, vorbele noastre sunt
modalitatea vie prin care copiii noştri sunt educaţi. Ei pot
deveni la rândul lor fie nişte prieteni loiali sau, dimpotrivă,
vor face din ei doar nişte persoane superficiale şi critice.
Şi să mă amăgesc mereu, trecând pe lângă
locul ferecat,
Că nimeni nu mai ştie cine sunt cu-adevărat.
Nu vreau cu false nestemate eu să mă
mândresc
Cu fruntea sus vreau printre oameni să păşesc.
După respectul prietenilor mei tânjesc
Deşi sunt mulţi cei care la mărire şi arginţi se
îmbulzesc
 Voia lui Dumnezeu în familie

Principiile care guvernează legăturile dintre persoane în

lumea din ziua de azi sunt: „Îţi dau dacă îmi dai!”, „Dacă Acest gen de relaţii îi surprind pe cei ce nu-L cunosc pe
nu ai ce am eu, nu poţi să te numeri printre prietenii mei” Hristos.
şi altele de acelaşi gen. Îmi pare atât de rău atunci când În limba engleză există o zicală: “In the cookies of life,
părinţii îşi sfătuiesc copiii să nu lege prietenii trainice doar friends are the chocolate chips” (Prietenii sunt bucăţile de
fiindcă ei au avut anumite experienţe neplăcute. ciocolată din prăjiturile pe care ţi le oferă viaţa.) Prietenii
sunt acea dulceaţă care ni se oferă suplimentar în viaţă.
E adevărat că, la fel ca în cazul oricărei decizii pe
care trebuie să o iei în viaţă, şi alegerea prietenilor cere Lumea nu mai crede în prietenii. „Nu mai există prieteni
înţelepciune. Biblia aminteşte despre existenţa „prietenilor adevăraţi în ziua de azi!” Chiar mulţi dintre fraţii noştri în
falşi” de care ar trebui să ne ferim. Ieremia 9:4 spune: Hristos nu mai cred în ele. Ba da, există, şi noi, în calitate de
„Fiecare să se păzească de prietenul lui şi să nu se încreadă creştini, ar trebui să demonstrăm acest lucru.
în niciunul dintre fraţii săi; căci orice frate caută să înşele,
şi orice prieten umblă cu bârfeli.” Atunci când găseşti acei Suntem noi însă adevăraţi prieteni? Cum ar trebui să fie
prieteni adevăraţi, eşti binecuvântat. un prieten pentru tine? Înainte de toate, analizează ce fel de
Este frumos să ai prieteni şi, mai ales, să împărtăşiţi prieten eşti tu pentru cei de lângă tine.
aceleaşi principii de viaţă. Prieteniile dintre creştini au un
parfum deosebit din pricina legăturii stabilite de Hristos. Investim noi în acest gen de relaţii? Îi preţuim noi pe
În această relaţie, diferenţele nu reprezintă obstacole, ci aceşti oameni care ne sunt aproape?
calităţi apreciate şi acceptate. În acest context, prietenia
este un exerciţiu de slujire şi încurajare. Este un mod Prieteniile sunt comori ce nu
prin care Dumnezeu te foloseşte. Într-o astfel de relaţie trebuie lăsate îngropate.
poţi împărtăşi ceea ce ai citit, ceea ce ştii, ceea ce Dumnezeu ni le-a oferit
crezi. ca să ne bucurăm de
ele.
Suntem mai puternici datorită prietenilor, datorită
rugăciunilor şi dragostei lor. Experienţele şi felul lor de viată Atunci când eşti
au un impact în vieţile noastre. Problemele şi necazurile sunt un prieten adevărat,
mai uşor de purtat atunci când lângă tine ai nişte prieteni tu Îi aduci onoare
adevăraţi. Ei ştiu prin ce treci şi sunt gata să-ţi sară în ajutor lui Dumnezeu şi Îi
atunci când ai nevoie de ei. Acesta este mediul din care mulţumeşti pentru
eu îmi încurajez copiii să lege prietenii. Noi, în calitate de acest dar pe care
părinţi, jucăm un rol foarte important în luarea unei astfel de ţi l-a dat.
decizii.
Mihaela
„Fie ca Dumnezeul care dăruieşte răbdare, statornicie, Giurgiu
şi îmbărbătare să vă ajute să trăiţi în armonie desăvârşită
unul cu altul – fiecare din voi manifestând faţă de celălalt
atitudinea lui Hristos. Şi atunci vom putea să-L lăudăm pe
Domnul într-un singur glas, slăvindu-L pe Dumnezeu, Tatăl
Domnului nostru Isus Hristos.” (Romani 15: 5, 6 - Noul
Testament pe înţelesul tuturor).

„Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel legea

lui Hristos.” (Galateni 16:2)

„Cum înveseleşte untdelemnul şi tămâia inima,

aşa de dulci sunt sfaturile pline de dragoste ale unui
prieten.“ (Proverbe 27:9)

Eu vreau cu dragoste să pot să mă privesc.

Pe scena vieţii rolul ce mi-e dat mi-l voi juca
Într-un spectacol autentic, nu o cacealma.

Nu pot, chiar dacă aş vrea, să mă ascund de mine

Căci eu văd tot ce altora ascuns le va rămâne­;
Nicicând nu voi putea să fug de ce-i adevărat
Căci, orice-ar fi, ca să rămân cu mine împăcat
Eu vreau să mă respect şi să am cugetul curat.

15
... ! familie
Evoluţia tehnologică şi economică a ultimelor decenii a
antrenat numeroase modificări la nivel social şi individual.
Alvin Toffler a remarcat raportul dintre modificările pe plan
economic şi consecinţele pe plan social, astfel că în societatea
agricolă avem familia extinsă unde convieţuiesc mai multe
generaţii sub acelaşi acoperiş. Odată cu revoluţia industrială,
generată după reforma lui Luther, apare familia nucleară.
Brusc, societatea devine mai mobilă, bunicii rămân, oarecum,
în afara scenei, nefiind foarte mobili, iar rolul lor este preluat
de grădiniţe şi şcoli. A treia mare perioadă istorică este cea a
informaticii. Tipul de familie care corespunde acestei perioade
este greu de definit. Accentul nu mai cade pe familie, ci pe
individ. Pentru prima dată se poate afirma că individul este
celula de bază a societăţii, şi nu familia. Tendinţa evidentă este
aceea de separare, de fărâmiţare a structurilor, altădată foarte
puternice. Consecinţele acestei fărâmiţări (fapt remarcat de
marele gânditor Francis Fukuyama în cartea cu titlul sugestiv
Marea Ruptură) se regăsesc la nivel psihologic, relaţional
şi spiritual. Oare este întâmplător faptul că generaţia
noastră consumă vagoane de anxiolitice şi că secolul
nostru este numit secolul anxietăţii, că rata divorţurilor
este alarmant de mare, (nu copiii sunt aceia care fug de
acasă, ci părinţii)? Moralitatea este în derivă, iar flagelul
SIDA proliferează.
Este în natura umană ca, atunci când ceva se
dezmembrează, să reclădească altceva în loc, dar ordinea nu
se reface pur şi simplu prin interacţiunile descentralizate ale
indivizilor. Este nevoie de acţiuni coordonate şi organizate.
În rugăciunea Domnului Isus, relatată în Ioan 17, Domnul se
16
roagă să nu fim luaţi din lume, ci păziţi de cel rău. Acest verset,
corelat cu ideea exprimată în 2 Petru 3:11-12 „...ce fel de
oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă,
aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu...”, ne duce
la gândul că trebuie să ne implicăm activ în evenimentele
sociale, să fim un fel de catalizatori sociali, dând gust lumii,
prezentând alternative la ceea ce este pe scena socială.
Rolul pe care l-a jucat religia în renaşterile culturale din trecut
este un argument puternic în a nu sta pasivi. Dacă religia nu
ar putea avea un rol central în reconstrucţia socială, atunci
putem pune pe drept cuvânt întrebarea: mai este posibilă o
reconstrucţie socială?
Dată fiind multitudinea de probleme generate de
dinamica socială, sunt necesare noi abordări a relaţiilor
dintre membrii familiilor şi biserici, nevoia de echipare
a consilierilor specializaţi. Oricum, consilierea era o slujbă
practicată de liderii religioşi ai unei comunităţi, dar odată
cu industrializarea şi secularizarea societăţii ea a trecut în
mâinile „profesioniştilor”. De ce am trimite noi oamenii noştri
la „profesionişti” seculari, agnostici sau ateişti, şi nu ne-am
forma proprii noştri specialişti? În versiunea engleză a Bibliei,
unul din numele atribuite Domnului Isus din Isaia 9:6 este
„Counsellor”, ceea ce înseamnă consilier.
România încă nu este obişnuită cu serviciile de consiliere
şi psihoterapie, dar anticipăm că foarte curând va fi, şi în
lumina acestei noi posibilităţi este necesar să avem oamenii
noştri care să răspundă acestei nevoi din ce în ce mai mari.
Este evident că nu e suficient să se propovăduiască
Evanghelia de la amvon, lucrătorul creştin trebuie să
coboare între oameni, iar consilierea creştină are tocmai
această menire.
Petru Mihenţ
 Voia lui Dumnezeu în familie

este marcată de sentimente de

mai mare intensitate de anxietate,
instabilitate emoţională sau
Naşterea unui copil este un moment de bucurie pentru disperare, şi depăşesc un termen de
fiecare mămică, un moment în care începe o nouă viaţă, două săptămâni, ceea ce are ca efect
o nouă aventură. Mama anticipează zâmbetul micuţului, tulburarea capacităţii mamei
drăgălăşenia lui, gânguritul lui, şi trăieşte sentimente de a funcţiona optim
puternice, contradictorii; entuziasm şi teamă în acelaşi timp, din punct de vedere
bună dispoziţie şi irascibilitate. Fără vreun motiv anume, fizic, psihic şi
mama se trezeşte că trăieşte o stare de proastă dispoziţie, relaţional.
îngrijorare, tristeţe, autocompătimire. Aceasta este depresia
postnatală, însă puţine femei realizează că fragilitatea şi
sensibilitatea lor e o stare relativ normală.
Discuţia despre depresia postnatală este de
dată relativ recentă şi a fost confirmată ştiinţific
şi medical. Depresia postnatală e studiată de
psihiatria prenatală, care se ocupă în special
de sănătatea mintală şi tulburările care apar
la părinţi în preajma naşterii (din perioada
naşterii şi până la sfârşitul primului an de
viaţă al copilului). Cunoaşterea acestui
subiect este utilă tuturor mămicilor pentru
a se înţelege pe sine, celor care vor fi
mămici pentru a trăi cât mai natural fiecare
sentiment, dar şi celor care doresc să ajute
o nouă mămică pentru a depăşi perioada
grea de la început, iar ajutorul să nu fie
doar material, ci şi emoţional.
Depresia postnatală1 se manifestă
la un interval de două, trei zile după
naştere. Aproape 70-80% dintre femei
prezintă aceste stări caracteristice de
inadecvare. Simptomele pot apărea în
probleme legate de alimentaţie, somn,
luarea deciziilor. Apar sentimente
precum incapacitatea de a avea grijă
de bebeluş, dorinţa de evadare,
frica de necunoscut. Aceste
sentimente pot dura câteva
ore sau zile şi pot dispărea
de la sine fără tratament,
dar dacă starea depresivă
durează mai multe zile
la rând, cu diverse
implicaţii, atunci trebuie
contactată o persoană
de specialitate pentru
acordarea unui ajutor
adecvat.
Doar 10% dintre
femei prezintă efectiv
starea depresivă
postpartum. Această stare
1 . În termeni de specialitate se numeşte
depresia postpartum, sau starea depresivă
postpartum.

17
... ! interviu
Cum se explică această stare?
Sunt mai mulţi factori care favorizează depresia
postnatală:
Factori biologici. Naşterea declanşează în corpul
mamei modificări fiziologice şi endocrine majore, care
pot conduce spre o depresie postnatală. Unele femei
sunt mai sensibile decât altele la schimbările hormonale,
ceea ce poate favoriza stări de proastă dispoziţie, agitaţie,
oboseală, insomnie, tensiune. Aici se mai adaugă vârsta,
starea de sănătate şi maturitatea socială.
Uneori, familia este compusă din mamă, tată, copii.
Foarte adesea, în „noua noastră lume”, familia înseamnă
mamă şi copii, tată şi copii, sau doar fraţi de diferite vârste.
Ce face, totuşi, familia să fie familie? În afară de legătura
de sânge, care tot mai des pare a-şi fi pierdut valoarea în
Noua Ordine Mondială declarată sau nu, ce leagă membrii
unei familii împreună? Cum reuşesc familiile monoparentale
şi cele formate doar din fraţi să supravieţuiască? Ce forţă le
uneşte şi le aruncă în vâltoarea existenţei cu atâta curaj şi
18
Factori de natură medicală. Există mame care suferă de
depresie înainte de naştere, iar naşterea le accentuează starea.
Aici este vorba de o „psihoză postpartum”, care este „o reacţie
depresivă acută declanşată de naştere”. Problemele din timpul
sarcinii, stresul naşterii, o eventuală îmbolnăvire a copilului
sau naşterea lui cu complicaţii pot determina stări de tulburare
emoţională la mamă.
Factori sociali. Antecedente în familie, relaţii proaste în
familie, cu mama, maltratări, pierderea mamei de timpuriu...
Factori de mediu. Evenimente negative importante, mult
stres în acea perioadă şi în timpul naşterii, probleme financiare,
starea vremii.
Factori de natură psihologică. Pe lângă aceşti factori, se mai
pot adăuga şi unele mituri pe care mamele le cred inconştient:
Că instinctul de mamă se declanşează automat. Mamele
cred că trebuie să se simtă într-un anume fel în ceea ce priveşte
noul născut, sau altfel, nu sunt materne. De fapt, unele femei
simt foarte puţin pentru bebeluşul lor la început, şi este nevoie de
ceva timp ca să apară un sentiment. Este nevoie de sensibilitate
şi înţelegere faţă de noua mămică, pentru ca sentimentele să fie
menţinute şi dezvoltate.
Bebeluşul perfect. Multe femei îşi imaginează că bebeluşul
lor va fi într-un fel, când realitatea este de fapt alta. Unii copii
sunt mai uşor de îngrijit, iar alţii sunt mai agitaţi. Apoi, adaptarea
după bebeluş poate fi dificilă şi pretenţioasă, putând amplifica
sentimentele de inadecvare şi depresie.
Mama perfectă. Unele mame duc o luptă pentru perfecţiune,
care pare a fi un scop de neatins şi distructiv, conducând la
frustrare şi eşec.
Ce se poate face?
În cazul depresiei uşoare care apare în prima săptămână de
după naştere la majoritatea mămicilor, cel mai important lucru
este crearea unui mediu plăcut, plin de dragoste, primitor şi mult
sprijin din partea soţului şi familiei.
În cazul depresiei postpartum, pe lângă sensibilitate, dragoste
şi încurajare, este nevoie de asistenţa unui specialist care va
aplica metode şi tratament de specialitate.
Este nevoie de formarea unei noi viziuni asupra actului naşterii
şi a modului în care el trebuie pregătit. În acest context trebuie să
vorbim de nevoia de consiliere prenatală, care la noi în ţară nu
se prea practică. Această nevoie reclamă formarea de specialişti
care să pregătească prin consiliere părinţii care aşteaptă un
copil. Totuşi, ceea ce putem face trebuie să facem... mai bine,
mai conştient, intenţionat, cu empatie, la momentul potrivit.
Corina Dedu
încrâncenare? Şi ce le ridică mereu în fruntea listei de succes
în lupta cu adversităţile vieţii? De ce majoritatea atacurilor
din lumea nevăzută, dar tot mai pregnant simţită, vizează
familia? Ce are familia atât de special încât distrugerea ei
să fie un ţel primordial? Sunt dileme care, cu siguranţă, au
un răspuns, sau poate chiar mai multe de la caz la caz, dar
cheia lor ţine nu doar de evidenţele lumii acesteia, ci şi de
Cel care a creat familia atât de complex şi uimitor…
Fabiola Murariu

Mila este un sentiment care se naşte în mine atunci
când mă întâlnesc cu o persoană care se află într-o situaţie
indezirabilă. Mila este o provocare la acţiune. Mila dă
naştere unui disconfort psihic, care mă culpabilizează. Nu
îmi doresc să fiu în situaţii care să atragă mila celorlalţi,
dar nici în situaţii care să mă facă să experimentez mila.
Mila este însoţită de anumite reacţii viscerale, sentimente
de vinovăţie şi ruşine. Ca să scap de aceste „dezechilibre”,
încep să dăruiesc cerşetorului din metrou, să împrumut celui
flămând şi ultima bucată de pâine.
Mila este practicată din vanitate, nu din virtute. Devine
un mecanism de apărare. Ne este teamă de situaţia care
provoacă milă, de persoana vrednică de milă, şi atunci când
acţionăm în virtutea milei, sperăm să fim scutiţi de experienţa
care să ne poată pune în situaţia de a avea nevoie de mila
semenilor.
Avem un cuvânt mai cald şi mai elocvent, considerat
sinonim cuvântului milă: compasiune. Compasiunea
implică empatie, angajare, responsabilitate şi iubire.
Mila nu se gândeşte la celălalt, ci la sine. Nu se angajează,
ci se eschivează. Compasiunea nu este acelaşi lucru cu
mila. Compasiunea îl preţuieşte pe cel în nevoie, mila îl
ignoră; pur şi simplu, nu-l vede. Pentru cel milos, nu există
„Florin cel orb”, ci există „cel orb”. Compasiunea nu neagă
problema, ci o recunoaşte şi o confruntă; dar în aşa fel
încât să nu-l jignească pe cel care o primeşte. Valoarea
morală a persoanei este mai importantă decât „darul” tău.
Dacă eşti în stare să ajuţi, cel mai mare ajutor este atunci
când reuşeşti să transmiţi valoare şi preţuire. Privirea ta
să-i întâlnească ochii, mâna ta să-i atingă pielea, iar gura
ta să-i rostească numele. Cei mai mulţi nu se interesează
de persoanele cărora le oferă ajutor, nu le cunosc, nu
le ştiu numele, pentru că nu cel pe care l-au ajutat este
important, ci actul pe care ei l-au făcut. Mila lor, mobilul
carităţii, este vanitate, egoism, mândrie, ipocrizie…
Articolul meu nu trebuie interpretat ca un protest făcut
carităţii, ci ca unul îndreptat împotriva atitudinii care uneori
o însoţeşte. Persoana cu dizabilităţi nu are nevoie de milă,
are nevoie de preţuire. Ştie că este diferită şi că tu cunoşti
acest lucru. Mai ştie că, uneori, te poate încurca. Nu este
Voia lui Dumnezeu în familie
cel mai dezirabil personaj al contextului social, dar se vrea
acceptat - nu tolerat, inclus - nu suportat, iubit - nu unul care
să primească milă. Nu este un milog; este un om capabil,
cu raţiune, sentimente şi determinare. Doreşte iubire, dar
nu o iubire generală, universală, abstractă, platonică, ci una
personală, concretă şi generoasă. Nu vrea să fie un „vampir
al societăţii”, o „legumă”, o „lipitoare”; nu vrea să i se acorde
şanse, nu vrea să fie înţeles, nu vrea să fie „diferit”. Vrea să
fie ce este şi, mai ales, să fie. Nu are nevoie de milă, dar
tânjeşte după compasiune. Nu are nevoie de toleranţă, dar
geme după acceptare. Nu are nevoie de ajutor, dar doreşte
să fie de folos; să fie observat, criticat, să fie ca ceilalţi. Nu
are pretenţia să fie pus în rândul celorlalţi, în locul care nu
i se potriveşte. Niciun orb nu va pretinde să fie şofer, niciun
olog să joace fotbal, niciun mut să cânte în orchestră, însă
toţi vor avea dorinţa de a nu fi discriminaţi atunci când pot
face ceva.
Nu cer decât să fiu, să exist, dar nu eu… orbul…, mutul…,
handicapatul…, ci eu… omul. Persoana cu dizabilităţi nu este
un cerşetor. Cerşetorul speră să primească de la oamenii
milostivi. Îşi calcă pe demnitate şi se declară o victimă;
o victimă ce are nevoie de o mână întinsă şi generoasă.
Pentru Numele lui Dumnezeu, nu faceţi dintr-o persoană cu
dizabilităţi un cerşetor! Această comparaţie este jignitoare...
Persoana cu dizabilităţi este un om cu raţiune, cu sentimente,
cu voinţă, cu demnitate; iubeşte şi dispreţuieşte. „Nu cer
milă, cer să fiu tratat ca un om. Scuză-mă, nu cer, afirm!
Astfel, poate vei înţelege… că sunt om!”
Valentin Dedu
19
... ! interviu
O relaţie care să ofere împlinire reciprocă partenerilor
presupune o comunicare profundă şi personalităţi echilibrate,
mature. O relaţie este oarecum asemănătoare unui pod;
cu cât pilonii care sprijină podul sunt mai puternici,
cu atât rezistenţa lui este mai mare. În acelaşi fel, cu
cât persoanele implicate în relaţie sunt mai mature, mai
dezvoltate psihologic şi spiritual, cu atât relaţia este mai
trainică, mai armonioasă şi mai împlinitoare. Persoanele
imature creează relaţii codependente, încearcă să se
împlinească prin partener, căutând în el ceea ce lipseşte
sinelui său, distrugându-i în acest fel unicitatea.
20
Într-o relaţie creată de persoane
echilibrate, fiecare este îndrăgostit de
sinele autentic al celuilalt, nu de o proiecţie
idealizată menită să-i suplinească
frustrările izvorâte din netrăirea
autenticităţii. Fiecare ar putea trăi fără
celălalt, dar alege să trăiască împreună
cu partenerul său. Fiecare partener este
capabil de empatie şi de a oferi celuilalt
libertatea. Dragostea autentică presupune
libertate, nu poate fi vorba despre dragoste
în absenţa libertăţii.
Cele mai importante relaţii de familie
sunt relaţiile conjugale. Ele au prioritate
asupra tuturor celorlalte, incluzând
relaţiile părinţi-copii. Atât calitatea legăturii
părinte-copil, cât şi siguranţa copilului,
sunt mult dependente de calitatea legăturii
conjugale. Astfel apare foarte clar de ce
trebuie să fie asigurată cea mai bună
relaţie dintre soţ şi soţie, înainte de a
aştepta să existe o relaţie bună cu copilul,
într-un mod pozitiv pe mai multe planuri.
Putem rezuma: cu cât relaţia de căsătorie
este mai bună, cu atât mai eficientă şi mai
satisfăcătoare va fi punerea în practică a
informaţiilor de mai târziu.
Odată ce se realizează acest deziderat,
este foarte important să-i fie comunicată
copilului dragostea necondiţionată. După
cum a afirmat marele scriitor român
Marin Preda: „Unde dragoste nu e nimic
nu e.” La fel, în relaţia părinte-copil, fără
un fundament de iubire necondiţionată,
lucrarea părinţilor este confuză şi o sarcină
zadarnică. Iubirea necondiţionată este
cea care asigură copilului o inteligenţă
emoţională, fără de care adultul de mai
târziu nu poate răzbi în viaţă, cu toate că
poate dispune de un coeficient de
inteligenţă (IQ) de la mediu în sus.
Pornim de la premiza că:
1. Un cuplu creştin are şanse
mai mari să dezvolte o relaţie de
lungă durată comparativ cu unul
fără preocupări spirituale.
2. Cu cât cei doi parteneri sunt mai maturi psihologic
şi spiritual, cu atât relaţia lor are mai multe şanse să fie
armonioasă.
3. Comunicarea autentică la toate nivelurile asigură
funcţionarea relaţiei.
Pentru o mai mare claritate privind comunicarea în
relaţie, propunem un model de personalitate. Oamenii sunt
creaturi complexe care încearcă să-şi împlinească nevoile
prin spiritul lor, prin gândurile lor, prin comportamentul lor,
în mod personal sau prin intermediul altora. Pentru că omul
este un întreg, aceste „părţi” sunt doar unelte explicatorii.
Comportamentul nu există în afara spiritului şi lumii
gândurilor, nu apare într-un vacuum, ci într-un context fizic
sau social şi poate fi înţeles doar în cadrul acestui context.
Când un tânăr şi o tânără se căsătoresc, ei se unesc,
 Voia lui Dumnezeu în familie

iar unirea presupune o comuniune la toate nivelurile numeroase structuri cognitive. Această întâlnire a minţilor
personalităţii: spiritual, psihologic şi fizic. poate fi fatală pentru destinul unor cupluri care nu reuşesc
o armonizare la nivelul valorilor fundamentale, de aici rata
Comunicarea la nivel spiritual mare a divorţurilor în primul an de căsnicie. Dinamica relaţiei
presupune o continuă sincronizare şi adaptare la devenirea
Sunt de remarcat două aspecte la acest nivel: personală şi relaţională a structurilor cognitive.
• regăsirea propriei persoane sub aspect spiritual şi
• comunicarea identităţii regăsite într-un mod care 2. Aspectul emoţional
scapă investigaţiei ştiinţifice. Sentimentele neplăcute (durere, amărăciune, mânie,
De aceea, a te regăsi la nivel abisal, implică o siguranţă sentimente de vinovăţie, teamă, anxietate şi tensiune) le
şi sentimentul valorii de sine. O astfel de persoană nu pot înăbuşi pe cele plăcute şi pot pune relaţia sub o mare
caută să-şi întregească fiinţa prin intermediul celuilalt, ci presiune.
mai degrabă poate să se comunice pe sine. A se regăsi Durerea. Alături de supărare şi dezamăgire, durerea
înseamnă, printre altele, şi a lua legătura cu identitatea este tot un răspuns emoţional la nevoile neîmplinite. Chiar
dobândită în Hristos (Galateni 2:20), dar şi a regăsi anima dacă nu e conştientizată, durerea e prezentă.
(varianta feminină în stare latentă existentă într-un bărbat) Mânia. Mânia maschează adesea durerea noastră când
sau animusul (varianta masculină în stare latentă existentă suntem răniţi. Sentimentele rănite ne deranjează şi ne fac
într-o femeie). vulnerabili la alte răni. De aceea, ca să ne apărăm, răbufnim
Este posibil ca un bărbat sau o femeie să fie atras sexual şi ne descărcăm mânia asupra altora sau o înăbuşim în
de cineva din anturaj, dar să conştientizeze că ceva nu face noi, pentru ca ea să se manifeste mai târziu ca nerăbdare,
„clic” în suflet, iar pe de altă parte să întâlnească o persoană, agitaţie, deprimare, gelozie,
care nu prezintă o aparenţă irezistibilă,
dar la care acel ceva face „clic”. În acest
ultim caz, anima sau animusul şi-a întâlnit
corespondentul în partener/ă. Aceasta
înseamnă construirea unei relaţii pe baze
solide, profunde. Problema apare în
momentul când încercăm să ne regăsim
pe noi prin intermediul partenerului,
adică în afara fiinţei noastre.
Există o tipologie cunoscută a iubirii1,
descrisă în cinci forme de manifestare.
Se prea poate ca ultima descrisă să fie
apanajul spiritului, al profunzimilor fiinţei.
Acest tip de iubire, numit agape, se
manifestă printr-un comportament altruist.
Cel ce practică iubirea agape este cel mai
îngăduitor şi iertător partener. El o face
fără să pretindă ceva în schimb. Acest
lucru este posibil numai dacă s-a adăpat
mai întâi din sursa divină a iubirii.2
În relaţia de cuplu, agape intervine
când eros are nevoie de refacere, iar fileo
este obosit de aşteptarea unui răspuns
prietenesc din partea partenerului.

Comunicarea la nivel
psihologic

1. Aspectul cognitiv
Baza comportamentală îşi are sursa în evenimentele
cognitive, care constau în gânduri şi imagini intrate (ponderat
sau instantaneu) în sfera conştientului. Evenimentele
cognitive sunt influenţate de lumea spirituală, evenimente
circumstanţiale ori de structuri cognitive. Structurile cognitive
nu sunt aleatorii, ci organizate, şi cuprind: viziunea asupra
lumii, valorii, aşteptări, planuri de viaţă, norme culturale şi
subculturale, stil de concentrare a atenţiei, procese cognitive
şi memorii. Structurile cognitive pot fi aduse în conştient
de: evenimente circumstanţiale, surse spirituale (lumea
inconştientă) sau de un alt gând.
Când partenerii intră în relaţia de cuplu, ei aduc laolaltă
1 . (Wheat,1980 p.46 )
2 . Crabb L., Marriage Builder 1982, p 36
suspiciune,
sarcasm sau tăcere. Dacă
recunoaştem că în spatele mâniei se ascunde durerea,
vom înţelege că mânia poate fi atenuată atunci când ne
menţinem durerea sufletească sub control.
Teama. Nevoile neîmplinite nu determină doar durere
şi mânie, ci şi teamă. Nu simţim doar durere atunci când
suntem răniţi, ci şi frica de a nu suferi în viitor. Când suntem
criticaţi sau ridiculizaţi pentru ceva, suntem profund îndureraţi
pe moment, dar ne vom teme şi de eventualele eşecuri din
viitor.
Şi teama poate îmbrăca diferite forme: ne retragem,
evităm situaţiile care ne-ar putea aduce supărare, încercăm

21
... ! familie
să menţinem totul sub control sau să fim perfecţi, crezând că
vom putea minimaliza posibilitatea de a fi răniţi. Din dorinţa
de a-şi înăbuşi teama sau anxietatea, unii devin alcoolici,
dependenţi de droguri, bulimici (mâncat compulsiv sau
necontrolat) etc.
Sentimentul de vinovăţie sau de ruşine. Durerea şi
mânia pot produce sentimente de vinovăţie. Dorind să ne
răzbunăm durerea, putem ajunge să-i rănim pe alţii, ca mai
apoi tot noi să ne simţim vinovaţi. Sentimentul de ruşine şi
autocondamnare pe care îl putem simţi nu este legat de un
anumit fel de comportament, şi de aceea nu se poate mărturisi
şi ierta precum sentimentul de vinovăţie, de exemplu. Atunci
când ne condamnăm înseamnă că ne simţim vinovaţi pentru
ceva. Aceasta ne periclitează imaginea de sine şi ne face să
ne simţim fără valoare, vinovaţi şi responsabili.
Toate aceste emoţii, dacă sunt ignorate, reprimate, dau
complicaţii la nivel somatic sau emoţional, creând un cerc
vicios.
Comunicare la nivel fizic
Problemele de comunicare la acest nivel ocupă locul doi în
ierarhia cauzelor care duc la tensiuni în cuplu. Desigur, este
importantă armonia la acest nivel, dar ea nu înseamnă totul.
„Să aveţi în voi gândul care era şi în Hristos Isus“
(Filipeni 2:5)
Familia nu este câmp de luptă, nu trebuie să
câştigăm pe seama soţului sau soţiei, sau pe seama
copiilor. Nimeni nu trebuie să aibă de pierdut. Nimeni
nu trebuie să trăiască sentimentul pierderii. În familie
atitudinea este foarte importantă.
Ceea ce dăm, aceea primim. Dacă
primeşti ceea ce nu îţi doreşti,
înseamnă că trebuie să faci o
schimbare... de atitudine.
Este o diferenţă între a lua atitudine şi a-ţi schimba
atitudinea. A lua atitudine este sinonim de foarte multe ori
cu „a pune piciorul în prag”, cu acţiunea de a determina
schimbarea în celălalt (soţ, soţie sau copii). A-ţi schimba
atitudinea înseamnă a direcţiona acţiunea de schimbare
către tine însuţi. Poţi lua atitudine faţă de atitudinea ta,
şi atunci avem de-a face cu o schimbare... de atitudine.
Schimbarea în familie începe cu tine.
Adesea, îndemnul la schimbare de atitudine din partea
partenerului este rezultatul unei observaţii negative, care,
22
Unirea la nivel fizic ar trebui să constituie încununarea,
apogeul comuniunii la celelalte nivele, fără de care actul
sexual este unul mecanic, fără conţinut. De multe ori
însă, actul sexual este folosit pentru un scop anxiolitic. Când
oamenii se confruntă cu probleme existenţiale cauzate de
respingere, sentiment de vid interior, frică, singurătate, sunt
tentaţi să recurgă irezistibil la stimuli fizici. Ronţăim seminţe
când suntem plictisiţi, facem o baie fierbinte când suntem
stresaţi, ne masturbăm când ne simţim singuri; facem orice
ca să înlocuim durerea existenţială cu senzaţii plăcute.
Rezultatul este o dorinţă mai adâncă după satisfacţii fizice
şi un acut gol interior. Dacă sexul este folosit în acest fel, nu
face decât să camufleze durerea cu o senzaţie, oferind o
soluţie fizică la o problemă psihologică sau spirituală.
Există mulţi oameni care încearcă mai degrabă să
găsească persoana potrivită, decât să devină persoana
potrivită. Trebuie să ne confruntăm cu adevărul oricât de
dureros ar fi şi să încercăm să ne descoperim adevărata
noastră identitate sau adevăratul sine, pe care mai apoi să-l
„comunicăm” celuilalt. Fără acest lucru, relaţia de cuplu este
mai mult o continuă frustrare decât o împlinire.
Petru Mihenţ
justificată sau nu, te provoacă la autoevaluare. Soţul tău
sau soţia ta nu te poate schimba, deşi şi-ar dori. Singurul
care poate determina schimbarea eşti tu. Membrii familiei
pot semnala nevoie de schimbare, şi cu puţină maturitate
te pot ajuta să o realizezi, dar nu pot decide în locul tău.
Atitudinile sunt tipare de gândire care s-au format
într-un timp mai îndelungat, sunt nişte obiceiuri. Nu poţi
să îţi schimbi atitudinile în câteva minute, poţi doar să
le recunoşti pe cele care sunt greşite şi să le practici pe
cele care sunt bune. Atitudinile nu
sunt arbitrare, independente de
voinţa noastră, ele sunt rezultatul
alegerilor noastre sau al stilului de
viaţă pe care îl practicăm.
Felul tău de a gândi, felul tău de a reacţiona şi trăi
îi influenţează pe membrii familiei tale. Poate că unei
lumi întregi nu-i pasă, dar lor le pasă, pentru că îi
afectează. Nu subestima niciodată efectul pe care îl
are o atitudine bună asupra familiei tale. Dacă vrei să
devii un factor de schimbare pozitivă, mai întâi tu însuţi
trebuie să te schimbi. Nu eşti niciodată prea bătrân să faci
asta. Schimbarea nu are niciodată de-a face cu vârsta, ci
cu atitudinea.
 Voia lui Dumnezeu în familie

În familie este locul cel mai potrivit, şi cel mai greu Schimbarea de atitudine, la început, poate părea
probabil, să practici virtutea şi modelul lui Hristos. grea, asemenea unei perechi de pantofi noi, care nu
Hristos era cunoscut şi recunoscut după atitudinea Sa. sunt comozi, dar devin odată cu folosirea lor. În acelaşi
Atât în public, cât şi în prezenţa celor apropiaţi, El a dat fel, noul tău mod de viaţă, noile tale atitudini nu îţi „vor
dovadă de purtare de grijă, bunăvoinţă, acceptare şi veni” comode de la început, dar practicarea lor va elimina
iertare. Toţi cei din apropierea lui Isus ştiau că îi iubeşte şi disconfortul. Practică amabilitatea până vei deveni amabil
că se pot încrede în cuvântul Lui. în mod instinctiv. Practică dărnicia până ce aceasta va
Dar... de ce trebuie să avem atitudini bune? De ce să deveni ceva natural. Practică adevărul spus în dragoste
fim atenţi la atitudinile noastre? De ce să ne ţinem firea sub până ce nu vei mai fi capabil să răneşti. Vei ajunge să faci
control? „Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul lucrurile bine printr-o deprindere şi o disciplină care au
vostru.“ (1 Corinteni 6:20) Problema este că noi punem intrat în felul tău de a fi.
accent pe ceea ce facem noi, în loc să ne focalizăm pe De obicei, când suntem provocaţi să ne schimbăm
Dumnezeu şi slava Lui. Trebuie să-L proslăvim pe El în atitudinile, descoperim că putem să o facem chiar
faţa familiei noastre. Îndreaptă-ţi atenţia spre Dumnezeu. dacă ne sinţim bine cu vechile obiceiuri. Când nevoia
Promovează-L într-un mod practic. Dumnezeu vrea să fie schimbării este mai mare decât durerea schimbării,
cunoscut prin tine. Tu eşti faţa publică a lui Dumnezeu. te vei schimba.
Dumnezeu este invizibil, dar te are pe tine ca slujitor, Charles Swindoll a scris: „Cuvintele nu pot să cuprindă
prin care El devine vizibil în primul rând în familia ta, impactul incredibil pe care îl au atitudinile noastre... Cred
apoi în lumea aceasta. Într-un mod nereligios poţi face că cea mai importantă decizie pe care pot să o iau zilnic
ca familia ta să fie atrasă de El. O companie care vrea să este aceea de a-mi alege atitudinile. Alegerea atitudinii
fie cunoscută nu se rezumă la un anunţ mic şi ascuns, ci este mai important decât trecutul meu, mai important
face campanii mari de construire şi promovare a imaginii decât educaţia, decât finanţele, succesele sau eşecurile
ei. Familiile creştine sunt „afişe” care fac reclamă harului mele, mai important decât faima sau durerea, decât ceea
lui Dumnezeu într-o lume pierdută. Dumnezeu Şi-a ce cred sau spun oamenii. Atitudinile mă păstrează pe linia
încredinţat imaginea Sa de plutire sau îmi opresc progresul.
publică nouă. „Deci, fie Atitudinea îmi alimentează pasiunea
că mâncaţi, fie că beţi, sau îmi distruge viitorul. Când
fie că faceţi altceva: atitudinea mea este corectă, nu
să faceţi totul pentru este barieră suficient de înaltă,
slava lui Dumnezeu.“ (1 nici vale destul de adâncă, nici vis
Corinteni 10:31) imposibil, nici provocare care să mă
Familia este cel mai depăşească.”
frumos model prin care Trebuie să ne dorim să devenim
atitudinile creştine sunt creştini cu atitudine asemănătoare
revelate în această lui Hristos, în familia noastră, în
lume. Lumea are nevoie comunitatea noastră, la locul de
să vadă creştini care muncă, între prieteni. În momentul
au o atitudine pozitivă, în care Cuvântul lui Dumnezeu se
atitudine de compasiune întâlneşte cu o inimă sinceră, are
în faţa durerii, de loc schimbare­a şi în atitudine. „...
iertare în faţa trădării, Cuvântului harului Său, care vă
de implicare în faţa poate zidi sufleteşte, şi vă poate
indiferenţei, de acceptare da moştenirea împreună cu toţi cei
în loc de discriminare, sfinţiţi.“ (Faptele apostolilor 20:32)
de mulţumire în faţa şi „... şi suntem schimbaţi în acelaşi
neajunsurilor, de pace în chip cu al Lui, din slavă în slavă, prin
faţa adversităţii, de calm Duhul Domnului.“ (2 Corinteni 3:18)
în prezenţa frustrărilor, Doreşte-ţi schimbarea... de
de speranţă în faţa atitudine!
panicii, de dragoste în
faţa respingerii... Livia Lungu
Noi trebuie să ne
înţelegem scopul în viaţă,
şi acesta este în Hristos.
Slujirea ta este să alegi
doar acele lucruri care se armonizează cu El. Slujind
familiei, slujeşti lui Dumnezeu. Slujeşti lui Dumnezeu prin
modul în care îl tratezi pe „aproapele tău”, soţul sau soţia
ta. Slujirea şi familia nu pot fi separate.