CAPITOLUL 1.

INTRODUCERE ÎN BAZELE DE DATE

Preocuparea oamenilor pentru a înregistra faptele şi aspectele din viaţa de zi cu zi este veche de mii
de ani, mărturie în acest sens stând tăbliţele de lut rămase de la sumerieni de acum peste 6000 de ani. Pe
lângă faptele de arme ale eroilor vremii, respectivele documente consemnează şi alte aspecte, mult mai
comune, în legătură cu existenţa de zi cu zi a acelei societăţi: taxele şi impozitele plătite de cetăţeni,
procese verbale în care sunt consemnate deciziile judecătorilor din tribunale şi multe altele.
La fel de veche (ca şi preocuparea de a înregistra faptele) este şi necesitatea organizării şi gestionării
înregistrărilor respective, fapt ce a condus la dezvoltarea a numeroase tehnici în acest sens şi poate că cel
mai bun exemplu este apariţia bibliotecilor (cea mai celebră fiind cea din Alexandria).
Odată cu apariţia tehnicii de calcul şi dezvoltarea ulterioară a acesteia s-au adăugat noi dimensiuni
acestei activităţi, fapt ce a permis nu numai transpunerea integrală pe calculator a tuturor tehnicilor
manuale dezvoltate de-a lungul timpului, ci şi un salt calitativ fără precedent în organizarea şi gestionarea
datelor.
Bazele de date actuale înregistrează aspecte din cele mai diverse domenii de activitate: economie,
ştiinţă, artă, cultură, medicină etc. Formele de prezentare a informaţiei sunt şi ele dintre cele mai variate:
text, numere, imagini, hărţi, sunet, video ş.a. La ora actuală sistemele de gestiune a bazelor de date
(SGBD) asigură accesul automat, rapid şi sigur la volume imense de date care pot fi dispersate în întreaga
lume. Aceste sisteme au devenit un element important al infrastructurii societăţii noastre şi câştigă o
importanţă tot mai mare printre diversele sisteme de programare utilizate pe toate tipurile de calculatoare.
În activitatea de zi cu zi de foarte multe ori suntem confruntaţi cu nevoia luării deciziilor. Aproape de
fiecare data această luare de decizii este condiţionată de existenţa informaţiilor cu privire la situaţia
asupra căreia trebuie să decidem. O decizie care nu este fundamentată pe informaţii clare, complete şi la
zi este fără nici o valoare şi chiar mai mult decât atât poate fi şi dăunătoare.
Deseori, foarte multă lume foloseşte noţiunile de date şi informaţii ca şi când ar fi echivalente.
Cotidian acest lucru nu deranjează şi devenit deja o practică comună ca cei doi termeni să fie consideraţi
interschimbabili, folosindu-se când termenul de dată, când termenul de informaţie atribuind ambelor
aproximativ aceeaşi semnificaţie. Însă, în cazul nostru este foarte important să facem o distincţie clară
între noţiunile de dată şi informaţie.
Datele sunt fapte culese din realitate (lumea reală) pe baza unor observaţii şi măsurători, în timp ce
informaţia este rezultatul interpretării (prelucrării) datelor de către un anumit subiect şi conferă acestuia
capacitatea de a lua decizii.
Aşadar, datele devin informaţii doar în momentul în care ele interacţionează cu un sistem capabil să
le interpreteze. Aceeaşi dată poate fi interpretată în mod diferit de subiecţi diferiţi, fapt ce conduce la
generarea de informaţii diferite. În consecinţă, nu putem spune că există o corespondenţă biunivocă între
date şi informaţii. În acest context, trebuie precizat faptul că sistemele de calcul nu prelucrează informaţii,
ci date; vorbim de sisteme de prelucrare a datelor şi nu de sisteme de prelucrare a informaţiilor, folosim
baze de date şi nu baze de informaţii.
Datele au un caracter obiectiv în timp ce informaţia este subiectivă.
Astăzi informaţia a devenit o componentă majoră, esenţială în desfăşurarea oricărei activităţi.
Informaţia nu are valoare decât dacă ea influenţează procesul de luarea a deciziilor şi dacă determină
luarea unor decizii mai bune decât cele care ar fi luate în lipsa ei. Pentru aceasta informaţia trebuie să fie
disponibilă în timp util, să fie corectă, necontradictorie, neredundantă şi să aibă forma adecvată
necesităţilor factorilor de decizie. Aceste cerinţe sunt realizabile prin existenţa unui volum imens de date
care trebuie culese, memorate, organizate, regăsite şi prelucrate în mod corespunzător în vederea utilizării
lor ca informaţie. O astfel de activitatea instituţionalizată este legată în informatică de noţiunea de bază
de date.
 1.1. Conceptul de bază de date

În cadrul oricărei întreprinderi, datele constituie o resursă organizaţională crucială şi în consecinţă ele
trebuiesc gestionate similar altor active importante. Fără date asupra funcţionării interne şi asupra
mediului extern, întreprinderile nu ar putea să se menţină în competiţie sau să reuşească în afaceri.
Volumul acestor date este în continuă creştere. Organizarea şi memorarea acestor date pe suporturi
tehnice adresabile (HDD, FDD, CD) este mult facilitată de faptul, că în majoritatea cazurilor, se operează
cu structuri de date.
Determinarea structurilor de date şi a legăturilor între realizările acestora nu este o activitate deloc
uşoară. Ea presupune utilizarea unor modele de date şi respectiv a unor formalisme de modelare a datelor
şi are ca obiectiv definirea structurilor de date de gestionat în memoria secundară.
Organizarea datelor pe memoria externă a parcurs în timp mai multe etape: fişiere, fişiere cu legături
şi a culminat cu bazele de date actuale.
Un fişier este un ansamblu de înregistrări fizice, omogene din punct de vedre al conţinutului şi al
prelucrării. Fişierele conţin în cea mai mare parte elemente comune iar asocierile dintre date nu sunt prea
bine exploatate dat fiind faptul că fişierele sunt utilizate izolat şi independent unele de altele. Soluţia
fişierelor a fost specifică anilor ’60-’70, dar mai sunt întâlnite şi în prezent în cadrul unor aplicaţii
economice care folosesc limbaje clasice şi îndeosebi limbajul COBOL.
Dominată în prezent este o altă soluţie, care constă în organizarea datelor în baze de date. O bază de
date este o colecţie organizată de date folosită în scopul de a modela un anumit tip de organizaţie sau
proces organizaţional.
În gestiunea bazelor de date există două tipuri de baze de date: operaţionale şi analitice.
Bazele de date operaţionale constituie suportul a numeroase companii, instituţii şi organizaţii din
întreaga lume. Această categorie de baze de date este utilizată în cazul prelucrărilor on-line a tranzacţiilor
(OLTP – On Line Transaction Processing), adică în acele situaţii în care este necesară colectarea,
modificarea şi întreţinerea zilnică a bazelor de date. Datele stocate într-o bază de date operaţională sunt
date de tip dinamic, ceea ce înseamnă că se modifică în permanenţă şi reflectă întotdeauna informaţii
actualizate la zi.
Contrar acestora, bazele de date analitice sunt folosite în special în prelucrările analitice on-line
(OLAP – On Line Analitical Processing), când este necesară stocarea şi urmărirea datelor istorice şi
dependente de timp. O bază de date analitică este de un real folos atunci când este necesară urmărirea
tendinţelor, vizualizarea datelor statistice aferente unei perioade mai lungi de timp sau efectuarea de
previziuni tactice sau strategice de afaceri. Acest tip de bază de date stochează date statice, ceea ce
înseamnă că datele respective nu se modifică niciodată (sau foarte rar). Informaţiile culese dintr-o bază de
date analitică reflectă o fotografie a datelor la un anumit moment de timp.
Bazele de date analitice utilizează frecvent bazele de date operaţionale ca sursă principală de date,
deci poate exista o oarecare asociere între cele două tipuri; cu toate acestea, bazele de date operaţionale şi
analitice satisfac tipuri de necesităţi foarte concrete privind prelucrarea datelor.

1.2. Utilizatorii bazelor de date

O bază de date poate avea unul sau mai mulţi utilizatori. În funcţie de rolul acestora distingem trei
clase de utilizatori ai bazelor de date:
1. Programatorii de aplicaţii, sunt cei care scriu programele ce utilizează bazele de date. Indiferent
de limbajul de programare utilizat (COBOL, C, PASCAL), aceste programe asigură accesul la datele
stocate în baza de date, adăugarea de noi date, ştergerea sau modificarea datelor existente. Aceste funcţii
se execută printr-o interogare adresată SGBD-ului.
2. Utilizatorii finali, cuprind două categorii de utilizatori:
 Utilizatorul expert, informatician, cunoscând limbajele de programare şi limbajele bazelor de
date;
 Utilizatorul neinformatician, care nu este specialist în baze de date.
Utilizatorii finali interacţionează cu baza de date de la o staţie de lucru sau de la un terminal,
utilizând fie una din aplicaţiile menţionate la punctul precedent, fie o interfaţă care face parte integrantă
din SGBD.
Majoritatea SGBD-urilor furnizează cel puţin un procesor de limbaj de interogare interactiv, care
permite utilizatorului să adreseze SGBD-ului comenzi de nivel înalt (ca SELECT, INSERT etc). Limbajul
SQL este un limbaj tipic de interogare. Unele sisteme oferă utilizatorilor săi alte tipuri de interfeţe în care
nu pot adresa o comandă explicită (ca SELECT), dar pot să aleagă o comandă dintr-un meniu sau să
completeze rubrici în structuri predefinite. Aceste meniuri sau interfeţe grafice sunt mai uşor de folosit de
utilizatorii care nu au cunoştinţe formale în tehnologia informaţiei.
3. Administratorul BD, care asigură administrarea unitară a datelor din baza de date.
Funcţiile asigurate de către administratorul bazei de date sunt:
 Definirea schemei conceptuale (în care sunt incluse şi regulile care să asigure integritatea
datelor).
 Definirea schemei interne.
 Definirea schemei externe (sau sprijinirea utilizatorului final în definirea acestora).
 Definirea procedurilor de salvare şi restaurare.
 Definirea utilizatorilor bazei de date şi a drepturilor de acces (la baza de date sau la anumite
obiecte ale bazei de date).
 Supervizarea performanţelor şi asigurarea evoluţiei bazei de date, etc.