UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

EXTRADAREA
LOCUL ȘI ROLUL EXTRADĂRII ÎN SISTEMUL
JURIDIC INTERNAȚIONAL

GRUPA:

OPREA (CIOBANU) OANA – ADRIANA, nr. matricol – 472, grupa - 2

POPA (ALEXANDRU) VALENTINA, nr. matricol – 474, grupa - 2
VLAD LILIANA MARIA, nr. matricol – 491. grupa - 2
BARBU ELENA – SILVIA, nr. matricol – 451, grupa - 1

- CUPRINS -
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

CAPITOLUL I. Noțiuni introductive privind extrădarea

1. Introducere
2. Aspecte de ordin istoric privind extrădarea
3. Noțiunea și caracterizarea extrădării
4. Convenții încheiate de România în materia extrădării

CAPITOLUL II. Condițiile extrădării

1. Condițiile de acordare sau de solicitare a extrădării
1.1. Persoane care pot fi extrădate din România
1.2. Persoane exceptate de la extrădare
1.3. Extrădarea cetățenilor români. Condiții de extrădare
1.4. Motive obligatorii de refuz al extrădării
1.5. Motive opționale de refuz al extrădării
2. Condițiile de fond ale extrădării
2.1. Condiții cu privire la faptă
2.2. Condiții cu privire la pedeapsă
2.3. Condiții privitoare la competență
2.4. Condiții privitoare la urmărirea penală

CAPITOLUL III. Procedura extrădării

1. Procedura extrădării active în România
2. Procedura extrădării pasive în România

CONCLUZII ȘI BIBLIOGRAFIE

CAPITOLUL I.
Noțiuni introductive privind extrădarea
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

1. Introducere
În lumea contemporană care are drept caracteristică principală deschiderea
fără precedent a granițelor, problema extrădării apare intr-o dimensiune nouă de o
importanță fundamentală pentru înfăptuirea actului de justiție.1
Extrădarea este o instituţie juridică atât a dreptului intern, cât şi a dreptului
internaţional prin care persoanele vinovate de săvârşirea unor infracţiuni
internaţionale sunt predate statelor îndreptăţite a le judeca şi condamna ori a le
obliga să execute o pedeapsă la care au fost condamnate.
Extrădarea este un act de cooperare a statelor împotriva infractorilor de un
anumit grad de periculozitate, pentru a împiedica eschivarea acestora, prin
refugierea pe teritoriul altui stat, de la răspunderea penală. Extrădarea este un act
bilateral care presupune un stat solicitant, care cere extrădarea, şi un stat solicitat,
care primeşte cererea de extădare. Rolul principal al extradării este acela de a
asigura fiecărui stat condiţii optime de realizare a justiţiei, prin represiunea
infracţiunilor.

2. Aspecte de ordin istoric privind extrădarea

Instituţia extrădării în dreptul român apare de la sfârşitul secolului al XIX –
lea. Însă cele mai elocvente izvoare despre instituţia extrădării sunt cele de la
începutul secolului XX, respectiv Constituţia Regatului României din 1923, unde,
în Titlul II, art. 32 se spune: „ Extrădarea refugiaţilor politici este oprită”. La 20
aprilie 1929 se semnează un Protocol privind considerarea infracţiunilor de
falsificare de monedă ca infracţiuni de drept comun, în ceea ce priveşte extrădarea,
iar la 3 mai 1930 regele semnează Decretul 1460 privind promulgarea legii privind
ratificarea Protocolului.
Codul Penal din 1936, denumit şi Codul Penal Carol al II-lea, stipulează, în
capitolul IX, articolul 634, aliniatele 1-6 condiţiile de fond, condiţiile privitoare la
infracţiune, pedeapsă şi cu privire la urmări.
Codul penal român din 1968, în articolele 6 şi 9 are reglementări privitoare la
extrădare. Astfel, potrivit art. 6 alin. 2, „ Pentru infracţiunile îndreptate împotriva
intereselor statului român sau contra unui cetăţean român, infractorul poate fi
judecat şi în cazul în care s-a obţinut extrădarea lui”. În art. 9 denumit „
Extrădarea” se prevede că aceasta se acordă sau poate fi solicitată pe bază de
convenţie internaţională, pe bază de reciprocitate şi, în lipsa acestora, în temeiul
legii.
Prima lege privind extrădarea este Legea nr. 4/1971.
1
Georgiana Tudor,Mariana Constantinescu,Mandatul european de arestare.Aspecte teoretice şi practică
judiciară,Ed.Hamangiu,Bucureşti, pag.5.
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Constituţia României din anul 1991, în articolul 19, aliniatele 1 şi 2

stipulează: „ Cetăţeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România” şi
„ Cetăţenii străini şi apatrizii pot fi extrădaţi numai în baza unor convenţii
internaţionale sau în condiţii de reciprocitate”
Parlamentul României a ratificat şi a fost publicată în Monitorul Oficial,
partea I, la data de 14.05.1997, Convenţia europeană de extrădare, din 13
decembrie 1957, precum şi cele două protocoale adiţionale la aceasta, din 1975 şi
1978.
„Extrădarea apare ca un act bilateral ce intervine între două state: unul pe
teritoriul căruia se află infractorul refugiat şi căruia i se adresează cererea de
extrădare ( statul solicitat ) şi altul care este interesat în pedepsirea infractorului
şi care adresează în acest scop cererea de extrădare (statul solicitant ). Prin
finalitatea sa, extrădarea este deci un act de asistenţă judiciară internaţională în
materie penală, prin care un infractor este transferat dintr-un stat în altul pentru a
fi tras la răspundere pentru infracţiunea săvârşită.”2 România a încheiat convenţii
de asistenţă juridică cu mai multe state, şi anume: Albania, Algeria, Belgia,
Bulgaria, Republica Populară Democrată Coreeană, Cuba, Franţa, Germania,
Grecia, Italia, Maroc, Mongolia, Polonia, Rusia, Siria, Tunisia, Turcia, Ungaria.
Așadar, Convenţia europeană de extrădare din 13 decembrie 1957, deşi a
prevăzut obligaţia generală a statelor semnatare de a extrăda, ea a lăsat loc unor
modificări individuale de către părţi, lăsând astfel a marjă largă de acomodare
Convenţiei la legislaţia internă. În acel moment, datorită conjuncturii istorice,
această soluţie era probabil cea mai potrivită.
În ceea ce priveşte cooperarea între statele membre ale UE, aceasta era
facilitată prin art. 15 al Convenţiei, care prevede posibilitatea unei re-extrădări în
favoarea unui alt stat membru fără acordul primului stat executant. În anii 1970,
odată cu amplificarea cooperării între statele membre ale Comunităţilor Europene
şi prin urmare, proliferarea criminalităţii transnaţionale, instituţia extrădării şi-a
dovedit din ce în ce mai clar limitele. În consecinţă, Consiliului Europei a adoptat
Convenţia Europeană pentru reprimarea terorismului în anul 1977 în Strasbourg,
prin care s-a urmărit excluderea excepţiei infracţiunilor politice în cazuri de
extrădare pentru faptele legate de terorism3, cu anumite rezerve4.
În anul 1986 în Actul Unic European s-au pus bazele pieţei comune,
caracterizată prin libertatea circulaţiei bunurilor, a persoanelor şi a serviciilor. Cu
referire la cea de-a doua libertate, exista o dispută între statele membre în privinţa
necesității desființării controlalelor la frontiere. Aceasta părere a fost susținută de
2
Stănoiu, Rodica Mihaela - „ Asistenţa juridică internaţională în materie penală” ( Bucureşti, Editura Academiei
R.S.R.,)
3
Art. 1 din Convenţia Europeană pentru reprimarea terorismului
4
Art. 13
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Benelux, Franţa şi Germania. În urma acestor dispute s-a elaborat Acordul

Schengen, în cadrul Convenţiei de Implementare a Acordului Schengen în anul
1990, prevăzând astfel eliminarea controalelor la frontierele comune.
Reacţia statelor membre a fost diferită: pe când majoritatea statelor din UE şi
unele state terţe au aderat într-un termen destul de scurt la Acord 5, alte state,
precum Marea Britanie şi Irlanda au privit cu scepticism Acordul, nefiind părţi la
acesta. În urma Tratatului de la Maastricht, dat fiind că armonizarea sistemelor
penale ale statelor membre în acel stadiu de dezvoltare era încă o utopie, liderii UE
s-au mărginit la încurajarea unei cooperări judiciare în cadrul pilonului 3. A fost
prima oară când s-a propus în mod explicit o armonizare a sistemelor penale şi tot
atunci s-a atras atenţia asupra importanţei respectării drepturilor omului, tratatul
prevăzând că cooperarea în spaţiul european va trebui făcută cu respectarea
Convenţiei Europene a Drepturilor Omului6.
În următorii ani infracţionalitatea transfrontalieră, mai ales în domeniul
traficului de droguri, arme şi persoane, al infracţiunilor fiscale şi al spălării de bani,
s-a dezvoltat cu o viteză considerabilă, fapt pentru care procedura iniţială şi
anevoioasă a extrădării a devenit ineficientă7. Au apărut probleme legate de durata
excesivă a procedurii de extrădare, iar cerinţa dublei criminalităţi şi excepţia
predării propriilor naţionali au fost şi ele obstacole în calea executării cererii de
extrădare. Rezervele şi acordurile bilaterale adiţionale Tratatului au subminat de
asemenea efectivitatea instrumentului. Ca răspuns la aceste probleme, începând cu
anul 1993, Consiliul European a început să elaboreze un program care avea
menirea de a simplifica, îmbunătăţi şi accelera procedura extrădării. Rezultatul a
fost parcurgerea a doi paşi mărunţi înspre scopul propus, respectiv Convenţiile din
1995 şi 1996 privind procedurile simplificate între statele membre ale Uniunii
Europene. Convenţia din 1995 obligă predarea persoanei în condiţiile procedurii
simplificate în măsura în care persoana în cauză îşi dă acordul la a fi extrădat, cu
acordul statului executant.
Autorii Convenţiei din 1996, fiind conştienţi de dezavantajul numeroaselor
excepţii de neexecutare ale cererii de extrădare, aduc modificări cu privire la
motivele de refuz. Astfel, de exemplu, prin „mecanismul inversării”, excepţia
infracţiunilor politice poate fi ridicată doar în cazuri excepţionale. Or, excepţia
acestor infracţiuni este desfiinţată ca şi regulă, statele având însă dreptul de a limita
abolirea acestei excepţii numai cu privire la fapte de terorism şi crimă organizată.
În practică însă, majoritatea statelor s-au folosit de acest drept8.
5
I.e: Portugalia, Spania, Italia, Grecia, Norvegia, etc
6
Michael Plachta şi Wouter van Ballegooj, op.cit, p 19-20
7

8
Michael Plachta şi Wouter van Ballegooj, op. cit, p 22
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Totodată, convenţia obligă statele la extrădarea propriilor naţionali, cu unele

rezerve, rezerve de care în practică majoritatea statelor s-au prevalat. Convenţia
restrânge totodată regula specialităţii la pedepse privative de libertate cu
posibilităţi de renunţare la regulă printr-o declaraţie a statului. Nu în ultimul rând,
art. 3 al Convenţiei conţine clauze de derogare de la principiul dublei incriminări în
materie penală, lăsând însă o marjă considerabilă de apreciere în vederea aplicării
sau neaplicării a principiului, la latitudinea statelor9.
Cu toate că aceste două Convenţii lăsau o libertate destul de mare statelor,
acestea au fost reticente la adoptarea măsurilor prevăzute prin Convenţii, mai ales
în privinţa renunţării la o parte din suveranitate sau în privinţa cedării principiilor
deja înrădăcinate în politica penală naţională, motiv pentru care niciuna dintre cele
două Convenţii nu au fost ratificate.
Tratatul de la Amsterdam introduce poate cele mai semnificative modificări:
transferă unele competenţe - precum domeniile legate de vize, azil, imigraţie şi alte
politici vizând libera circulaţie a a persoanelor 10 - din pilonul III în pilonul I.
Astfel, în competenţa pilonului III trunchiat rămâne în urma acestor modificări
cooperarea în domeniul poliţiei şi justiţiei 11. Se introduce de asemenea un nou
instrument, respectiv decizia-cadru, care va putea fi adoptat în vederea apropierii
legislaţiilor naţionale şi al cărui mod de implementare este lăsat la latitudinea
statelor membre. Această libertate în implementare are avantajul flexibilităţii, o
trăsătură bine-venită în domeniul dreptului penal naţional şi al procedurii penale,
întrucât aceste domenii sunt cele mai sensibile la încălcarea suveranităţii
naţionale12.
Totodată, intrarea în vigoare a deciziei-cadru nu necesită ratificarea ei
anterioră de către state, accelerând astfel aplicarea ei. Dezavantajul de netăgăduit
este însă lipsa unui control eficace cu privire la implementarea ei corectă: nici
Comisia, nici Consiliul nu sunt înzestraţi cu mijloace de verficare a implementării
şi nici CJCE nu este abilitat să cenzureze modalitatea de implementare, putând cel
mult să emită hotărâri preliminare cu privire la validitatea şi interpretarea deciziei,
cu condiţia ca statul membru să emită o declaraţie în acest sens.
Un alt dezavantaj este faptul că persoanele fizice sau juridice nu au dreptul
să declanşeze un control al legalităţii deciziilor adoptate în pilonul 3, această
prerogativă fiind asigurată doar statelor membre. Astfel, protecţia drepturilor
fundamentale ale acestor persoane este lăsată la latitudinea instanţelor naţionale şi
CEDO.

9
Idem, p 23
10
Art. 61-69 Tratatul de la Amsterdam
11
Art. 29-42 TA
12
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

3. Noțiunea și caracterizarea extrădării

Extrădarea a fost definită ca fiind actul prin care statul pe teritoriul căruia s-a
refugiat o persoană urmărită sau condamnată într-un alt stat remite, la cererea
statului interesat, pe acea persoană pentru a fi judecată sau pentru a executa o
pedeapsă la care a fost condamnată 13. Din punct de vedere juridic, extrădarea
reprezintă un act bilateral ce implică o cerere din partea unui stat și operația de
remitere a infractorului sau condamnatului din partea altui stat.
Extrădarea este considerată expresia cea mai vie a asistenţei juridice în
domeniul dreptului penal. Certitudinea că fuga nu poate asigura sustragerea de la
răspunderea penală este o condiţie indispensabilă eficacităţii preceptului penal.
Extrădarea este o instituţie care funcţionează direct în interesul statului care o
solicită, indirect însă, ea serveşte intereselor tuturor statelor, fiindcă prevenirea şi
reprimarea infracţiunilor devine pe plan infracţional o preocupare de interes
colectiv. Ea însă nu poate acoperi toate necesităţile asistenţei juridice internaţionale
în lupta împotriva infracţiunilor, fiind forma de asistenţă cu cele mai importante
efecte. Se întâmplă deseori ca un infractor, după ce săvârşeşte o infracţiune pe
teritoriul statului său, să se refugieze pe teritoriul altui stat, pentru a scăpa de
tragerea la răspundere penală.
În aceste situaţii, infractorul nu poate fi tras la răspundere, în lipsă, în ţara
unde s-a săvârşit infracţiunea iar în ţara în care se refugiază nu se ştie dacă acesta
este infractor sau, dacă se ştie, adeseori nu există probe referitoare la săvârşirea
infracţiunii. De asemenea sunt situaţii când infractorul a fost judecat, dar înainte de
a începe executarea pedepsei sau în timpul executării, condamnatul se refugiază pe
teritoriul altui stat. Pentru rezolvarea acestor cazuri a fost creată instituţia extrădării
ca fiind „instituţia menită să asigure cooperarea juridico-penală dintre state pentru
a nu crea posibilitatea infractorilor dintr-un stat, care s-au refugiat pe teritoriul altui
stat, să scape de răspunderea penală ori să se sustragă de la executarea sancţiunii
aplicată printr-o hotărâre de condamnare definitivă.”14
Prin finalitatea sa, extrădarea poate fi caracterizată ca un act de asistență
juridică pe care statele și-o acordă reciproc, în vederea combaterii criminalității 15.
Extrădarea își găsește justificarea în utilitatea ei, în restabilirea ordinii de drept
penal, prin tragerea la răspundere penală a celor care au comis infracțiuni. În
literatura juridică s-a subliniat că oricât de legitim ar fi interesul și dreptul unui stat
de a pedepsi pe un infractor, ori de a-l supune la executarea unei pedepse, nu o va
putea face fără concursul statului pe teritoriul căruia s-a refugiat16.

13
V. Dongoroz și colaboratrii, Explicații teoretice …., op. Cit. vol. I, p. 69
14
Matei Basarab – Drept penal partea generală, Ed. Lumina Lex, pag. 79
15
C. Bulai, Manual de drept penal … op. Cit. , p. 111
16
C. BARBU, Aplicarea legii penale în spațiu și în timp …, op. cit., p. 120
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

4. Convenții încheiate de România în materia extrădării

Potrivit art. 14 alin. (1) C. pen. ”extrădarea poate fi acordată sau solicitată în
temeiul unui tratat internațional la care România este parte ori pe bază de
reciprocitate, în condițiile legii”.
Din această reglementare rezultă că extrădarea se acordă sau poate fi
solicitată numai în baza unui tratat internațional sau în condiții de reciprocitate.
Această reglementare vizează acordarea sau solicitarea extrădării în relațiile cu
statele ce nu fac parte din Uniunea Europeană.
A. Tratatele internaționale ca bază a extrădării.
În situaţia în care criminalitatea transnaţională organizată a dobândit o
amploare din ce în ce mai mare, cooperarea juridică internaţională în materie
penală constituie singurul mijloc eficient de a răspunde acestui fenomen. România
a ratificat cele mai importante instrumente multilaterale în domeniul asistenţei
judiciare internaţionale în materie penală sau conţinând dispoziţii în această
materie, adoptate sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite şi a Consiliului Europei.
De asemenea, ţara noastră a încheiat, de-a lungul timpului, numeroase înţelegeri
bilaterale privind asistenţa juridică în materie penală17.
Astfel, în anul 2009 România avea stabilite relații convenționale vizând
extrădarea cu 61 de state, dintre care 46 sunt state părți la Convenția europeană de
extrădare încheiată la Paris la 15 decembrie 1957 și Protocoalele sale adiționale de
la Strasbourg din 15 octombrie 1975 și 17 martie 1978 18. Cu celelalte 15 state
România are încheiate convenții bilaterale de extrădare cu țări precum: Algeria,
Armenia, R.P. Chineză, Cuba, Egipt, Maroc, S.U.A., Canada, Tunisia, etc.
Dispoziții care privesc extrădarea au fost cuprinse și în alte convenții
internaționale ratificate de România, convenții ce cuprind alte domenii de
cooperarea internațională.
Astfel, România a încheiat Convenția europeană de asistență judiciară în
materie penală adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959, ratificată de România prin
Legea nr. 286/1995.
De asemenea, România a încheiat convenţii de asistenţă juridică
internaţională, cuprinzând reglementări în domeniul extrădării cu mai multe state.
Cel de-al VIII-lea Congrea al ONU pentru prevenirea crimei şi tratamentul
deligvenţilor a aprobat Tratatul tip extrădare. Adunarea Generală ONU a ratificat
acest tratat prin Rezoluţia nr.45/116 din 14 decembrie 1990, invitând statele
membre să coopereze în cadrul unor aranjamente bilaterale şi multilaterale.
La Paris în 1957 s-a încheiat Convenţia europeană de extrădare şi
protocoalele adiţionale din 1975 şi 1978 de la Strasburg pe care România le-a
17
F.R.Radu “Legea nr.304/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
18
Convenția europeană de extrădare încheiată la Paris la 15 decembrie 1957 și Protocoalele sale adiționale de la
Strasbourg din 15 octombrie 1975 și 17 martie 1978
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

ratificat prin Legea 80/1997. În relaţiile cu statele care nu sunt parte la Convenţia
europeană de extrădre şi cu care nu a fost încheiată o înţelegere bilaterală în
această materie, se aplică dispoziţiile referitoare la extrădare din tratatele şi
convenţiile bilaterale privind asistenţa juridică.
Acquis-ul în domeniul cooperării judiciare internaţionale în materie penală
se află într-o continuă evoluţie, dată fiind necesitatea de a ţine pasul cu formele noi
ale criminalităţii transnaţionale.

B. Declarațiile de reciprocitate ca temei al extrădării.

În lipsa unei convenții internaționale (tratat), țara noastră ar putea totuși să
predea, la cererea unui stat, persoanele aflate pe teritoriul său, care sunt urmărite
penal sau trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni sau sunt căutate în
vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță, de către autoritățile
judiciare ale statului solicitant ori ar putea solicita uni alt stat extrădarea unei
persoane care se află pe teritoriul său, în virtutea curtoaziei internaționale și cu
asigurarea scrisă a reciprocității, dată de autoritatea competentă a acelui stat19.
Declarația de reciprocitate reprezintă o modalitate simplificată de
reglementare a extrădării și cu o sferă de aplicare mai mică în ceea ce privește
faptele și persoanele extrădabile. Uneori, un atare procedeu este determinat de
apariția unui caz concret. În această modalitate, statul solicitat, înainte de a se
pronunța asupra cererii de extrădare trebuie să primească o declarație din partea
statului solicitant, prin care acesta se obligă, la rândul său, să soluționeze favorabil
o cerere de extrădare de același fel cu a statului solicitat20.
Articolul 14 alin. (1) Cod penal cere ca extrădarea să fie făcută fie în baza
unui tratat internațional, fie pe bază de reciprocitate și să se facă în condițiile legii.
În țara noastră legea care stabilește condițiile în care poate avea loc extrădarea
pasivă sau activă este Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală, modificată și completată prin Legea nr. 224/2006
și Legea nr. 222/2008 care consacră întreg Titlul al II-lea reglementării extrădării.

CAPITOLUL II.
Condițiile extrădării
1. Condițiile de acordare sau de solicitare a extrădării

19
Convenția europeană privind transferul de procedură în materie penală, adoptată la Strasbourg. La 15 mai 1972,
ratificată prin OG nr. 77/1999; Convenția europeană privind imprescriptibilitatea cimelor împotriva umanității și a
crimelor de război, adaptată la Strasbourg, la 25 ianuarie 1974, ratificată prin OUG nr. 91/1999, aprobată prin
Legea nr. 68/2000; Convenția privind corupția, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999, ratificată prin Legea nr.
27/2002
20
R. Stănoiu, comentariu … op. Cit. p. 131
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

1.1. Persoane care pot fi extrădate din România

Potrivit art. 18 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală, cu modificările și completările ulterioare, nu pot
face obiectul extrădării decât persoanele care sunt urmărite penal sau sunt trimise
în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni ori sunt căutate în vederea executării
unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță (orice măsură privativă de libertate
care a fost dispusă pentru completarea sau înlocuirea unei pedepse printr-o hotărâre
penală) în statul care solicită extrădarea.

1.2. Persoane exceptate de la extrădare

Potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, nu pot fi extrădate din
România următoarele categorii de persoane:
a) Cetățenii români (aceștia pot fi totuși extrădați în anumite condiții pe care
le vom prezenta la punctul 1.3)
b) Persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România
c) persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicție,
conform condițiilor și limitelor stabilite prin convenții sau prin alte
înțelegeri internaționale
d) Persoanele străine citate din străinătate, în vederea audierii ca părți,
martori sau experți în fața unei autorități judiciare române solicitante, în
limitele imunităților conferite prin convenția internațională.

1.3. Extrădarea cetățenilor români. Condiții de extrădare

În acord cu prevederile art. 19 alin. (2) din Constituția României, art. 20 din
Legea nr. 302/2004 prevede că cetățenii români pot fi extrădați din România numai
în baza convențiilor internaționale multilaterale la care aceasta este parte și pe bază
de reciprocitate, numai dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele
condiții:
a) Persoana extrădată domiciliază pe teritoriul statului solicitant, la data
formulării cererii de extrădare
b) Persoana extrădată are și cetățenia statului solicitant
c) Persoana extrădată a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al
unui stat membru al Uniunii Europene, daca statul solicitant este membru al
Uniunii Europene.
De menționat este faptul că, în cazul prevăzut la art. 19 alin. (1) lit. a) și c),
atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a
judecății, o condiție suplimentară este ca statul solicitant să dea asigurări
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de

libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi
transferată în vederea executării pedepsei în România21.

1.4. Motive obligatorii de refuz al extrădării

Potrivit art. 21 din Legea nr. 302/2004, extrădarea va fi refuzată dacă:
a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenției
europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument
internațional pertinent în domeniu, ratificat de România;
b) există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul
urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex,
naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un
anumit grup social;
c) situația persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunțate la
lit. b);
d) cererea este formulată într-o cauză aflată pe rolul unor tribunale
extraordinare, altele decât cele constituite prin instrumentele internaționale
pertinente, sau în vederea executării unei pedepse aplicate de un asemenea
tribunal;
e) se referă la o infracțiune de natură politică sau la o infracțiune conexă unei
infracțiuni politice;
f) se referă la o infracțiune militară care nu constituie infracțiune de drept
comun.
Alin. (2) al aceluiași articol menționează că nu sunt considerate infracțiuni de
natură politică:
a) atentatul la viața unui șef de stat sau a unui membru al familiei sale;
b) crimele împotriva umanității prevăzute de Convenția pentru prevenirea și
reprimarea crimei de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea
Generală a Națiunilor Unite;
c) infracțiunile prevăzute la art. 50 din Convenția de la Geneva din 1949
pentru îmbunătățirea sorții răniților și bolnavilor din forțele armate în
campanie, la art. 51 din Convenția de la Geneva din 1949 pentru
îmbunătățirea sorții răniților, bolnavilor și naufragiaților forțelor armate
maritime, la art. 129 din Convenția de la Geneva din 1949 cu privire la
tratamentul prizonierilor de război și la art. 147 din Convenția de la Geneva
din 1949 cu privire la protecția persoanelor civile în timp de război;

21
I. Pascu, T. Dima, C. Păun, M. Gorunescu, V. Dobrinoiu, M. Hotca, I. Chiș, M. Dobrinoiu, Noul Cod Penal
Comentat, vol. I, op. Cit. ,p. 93
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

d) orice violări similare ale legilor războiului, care nu sunt prevăzute de

dispozițiile din convențiile de la Geneva prevăzute la lit. c);
e) infracțiunile prevăzute la art. 1 din Convenția europeană pentru reprimarea
terorismului, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1997, și în alte
instrumente internaționale pertinente;
f) infracțiunile prevăzute în Convenția împotriva torturii și a altor pedepse
sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptată la 17 decembrie
1984 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite;
g) orice altă infracțiune al cărei caracter politic a fost eliminat de tratatele,
convențiile sau acordurile internaționale la care România este parte22.

1.5. Motive opționale de refuz al extrădării

La art. 22 din Legea nr. 302/2004 sunt reglementate motivele opționale de
refuz al extrădării, respectiv:
(1) Extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea face
obiectul unui proces penal în curs sau atunci când această faptă poate face obiectul
unui proces penal în România.
(2) Extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea
acesteia este susceptibilă să aibă consecințe de o gravitate deosebită pentru ea, în
special din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate. În caz de refuz al extrădării,
prevederile art. 23 alin. (1) se aplică în mod corespunzător23, respectiv, refuzul
extrădării propriului cetățean ori a refugiatului politic obligă statul român ca la
cererea statului solicitant să supună cauza autorităților sale judiciare competente,
astfel încât să se poată exercita urmărirea penală și judecata, dacă este cazul. În
acest scop statul solicitant ar urma să transmită gratuit Ministerului Justiției din
România dosarele, informațiile și obiectele privind infracțiunea. Statul solicitant va
fi informat despre rezultatul cererii sale.

2. Condițiile de fond ale extrădării

2.1. Condiții cu privire la faptă
Pentru a putea fi acordată extrădarea de către statul român, fapta săvârșită de
persoana extrădabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) Condiția dublei incriminări
Extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este învinuită sau a
fost condamnată o persoană a cărei extrădare se cere este prevăzută ca infracțiune
atât de legea statului solicitant, cât și de legea română. Prin derogare de la
prevederile de mai sus, extrădarea poate fi acordată și în cazul în care fapta nu este
prevăzută de legea română, dacă pentru această faptă este exclusă cerința dublei
22
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
23
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

incriminări printr-o convenție internațională la care România este parte.

Diferențele existente între calificarea juridică și denumirea dată aceleiași
infracțiuni de legile celor două state nu prezintă relevanță, dacă prin convenția
internațională sau în lipsa acesteia prin declarația de reciprocitate nu se prevede
altfel.
b) Fapta pentru care se cere extrădarea să fi fost săvârșită pe teritoriul
statului solicitant ori împotriva intereselor acestuia sau de către un
cetățean al acelui stat.
c) pentru fapta săvârșită să nu fie aplicabilă legea penală română, conform
principiului teritorialității sau principiului realității.
d) În materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, extrădarea
va fi acordată potrivit convențiilor aplicabile, numai pentru fapte cărora le
corespund, conform legii statului român infracțiuni de aceeași natură.
Nu se poate refuza extrădarea în cazul săvârșirii infracțiunilor fiscale pe
motivul că legea nu impune același tip de taxe sau de impozite, de vamă sau de
schimb valutar ca legislația statului solicitant.

2.2. Condiții cu privire la pedeapsă

Pentru declanșarea procedurii extrădării legea prevede necesitatea îndeplinirii
unei condiții și cu privire la pedeapsa ce este pusă în joc pentru fapta săvârșit.
Aceste condiții se referă la:
a) Gravitatea pedepsei.
Conform acestei condiții extrădarea este acordată de România în vederea
urmăririi penale sau judecății numai pentru fapte a căror săvârșire atrage potrivit
legislației statului solicitant și legii române o pedeapsă privativă de libertate de cel
puțin 1 an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel
puțin 4 luni.
Prin convenții bilaterale se pot stabili și alte limite. De exemplu, în
convenția încheiată între țara noastră și Franța se prevede că pedeapsa ce urmează
să se execute să fie de cel puțin 6 luni.
b) Pedeapsa capitală
Legea prevede că, dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu
moartea în legislația statului străin solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată de
către statul român, decât cu condiția ca statul solicitant să dea asigurări considerate
ca îndestulătoare de către România, că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând
a fi comutată.
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

c) Amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub

supraveghere
Persoana față de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei ori persoana
condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere poate fi extrădată dacă fracțiunea de pedeapsă rămasă de
executat răspunde exigențelor de gravitate prevăzute la art. 26 din Legea nr.
302/2004 (fracțiunea de pedeapsă rămasă de executat trebuie să fie de cel puțin 4
luni închisoare) și nu există alte impedimente legate de extrădare.
d) Pedeapsa aplicată infractorului să nu fi fost grațiată de statul
24
solicitant.

2.3. Condiții privitoare la competență

Este posibil ca un stat pe teritoriul căruia nu s-a săvârșit infracțiunea, iar
infractorul să fie refugiat pe teritoriul țării noastre, să ceară extrădarea lui. În
această situație, statul român poate extrăda persoana în cauză numai dacă legea
română conferă competență de urmărire și judecată autorităților judiciare române,
pentru instrumentarea unei astfel de infracțiuni, ca cea săvârșită de infractorul
refugiat pe teritoriul nostru sau pentru infracțiuni de același fel, săvârșite în afara
teritoriului statului român.
Extrădarea mai poate fi acordată și în cazul în care statul solicitant face
statului român dovada că statul terț, pe teritoriul căruia s-a săvârșit infracțiunea, nu
va cere extrădarea pentru fapta respectivă.

2.4. Condiții privitoare la urmărirea penală

Legea prevede și o serie de condiții de natură procedural în prezența cărora
extrădarea nu poate fi acordată de statul român, astfel:

a) Lipsa plângerii prealabile

Extrădarea nu se acordă de către statul român în cazul în care, pentru fapta
săvârșită de persoana extrădabilă, potrivit legislației române, dar și a statului
solicitant, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare numai la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate, iar această persoană se opune extrădării.
b) Dreptul la apărare
România nu va acorda extrădarea în cazurile în care persoana extrădabilă ar fi
judecată în statul solicitant de un tribunal care nu asigură garanțiile fundamentale
de procedură și de protecție a drepturilor la apărare, sau de un tribunal național
instituit anume pentru cazul respectiv, ori dacă extrădarea este cerută în vederea
executării unei pedepse pronunțate de acel tribunal.
24
I. Pascu, T. Dima, C. Păun, M. Gorunescu, V. Dobrinoiu, M. Hotca, I. Chiș, M. Dobrinoiu, Noul Cod Penal
Comentat, vol. I, op. Cit. ,p. 95
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

c) Judecarea în lipsă
În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării
unei pedepse pronunțate printr-o hotărâre dată în lipsă împotriva sa, statul român
poate refuza extrădarea în acest scop, dacă apreciază că procedura de judecată a
nesocotit dreptul la apărare recunoscut oricărei persoane suspectate sau acuzate de
săvârșirea unei infracțiuni.
Totuși, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca
suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare este cerută dreptul la o nouă
procedură de judecată care să îi salvgardeze drepturile la apărare.
Statul solicitant care primește acceptul extrădării într-o asemenea situație are
două posibilități: fie să treacă la o nouă judecată în cauză în prezența
condamnatului, dacă acesta este de acord, fie să-l urmărească în continuare pe
extrădat.
d) Prescripția
Extrădarea nu se acordă în cazul în care a intervenit prescripția răspunderii
penale sau a executării pedepsei, fie în baza legislației țării noastre, fie în baza
legislației statului solicitant.
e) Amnistia
Extrădarea nu se va admite pentru o infracțiune pentru care a intervenit
amnistia în România, dacă statul român avea competența să urmărească acea
infracțiune potrivit propriei sale legislații penale.
f) Grațierea
Actul de grațiere adoptat de către statul solicitant face inoperantă cererea de
extrădare, chiar dacă celelalte condiții sunt îndeplinite 25.

CAPITOLUL III.
Procedura extrădării

1. Procedura extrădării active în România

Extrădarea activă a unei persoane împotriva căreia autoritățile judiciare
române competente au emis un mandat de arestare preventivă sau un mandat de
executare a pedepsei închisorii ori căreia i s-a aplicat o măsură de siguranță,
reprezintă extrădarea ce va fi solicitată statului străin pe teritoriul căreia aceasta a
fost localizată în toate cazurile în care sunt întrunite condițiile prevăzute de
prezenta lege.

25
I. Pascu, T. Dima, C. Păun, M. Gorunescu, V. Dobrinoiu, M. Hotca, I. Chiș, M. Dobrinoiu, Noul Cod Penal
Comentat, vol. I, op. Cit. ,p. 96
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Din punct de vedere procedural precizăm că, de îndată ce este informată,

prin orice mijloc care lasă o urmă scrisă și a cărui autenticitate poate fi verificată,
de către Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul
Inspectoratului General al Poliției Române, prin structura specializată, sau de
Ministerul Justiției, despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane
date în urmărire internațională sau căutate de autoritățile judiciare române pentru
ducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei închisorii sau a unui
mandat de arestare preventivă, instanța de executare sau instanța care a emis
mandatul de arestare preventivă stabilește, printr-o încheiere motivată, dacă sunt
îndeplinite condițiile prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea.
 Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, prin structura
specializată, are obligația de a informa instanța de executare sau instanța emitentă a
mandatului de arestare preventivă de îndată ce Biroul Central Național Interpol
corespondent îi notifică faptul că persoana care face obiectul mandatului a fost
localizată. Informarea va fi transmisă direct, cu o copie la Ministerul Justiției.
Judecata se face de urgență și cu precădere, în camera de consiliu, de un
complet format dintr-un singur judecător, cu participarea procurorului și fără
citarea părților. Judecătorul se pronunță prin încheiere motivată, dată în camera de
consiliu.
Pentru evidența activității instanțelor se va ține o condică separată pentru
ședințele de judecată a sesizărilor privind extrădarea. În acest registru se trec
dosarele din fiecare ședință, separat pe complete, încheierea pronunțată și numărul
acesteia, precum și inițialele judecătorului care o va redacta. Totodată, se
întocmește și se păstrează Registrul de evidență a sesizărilor privind extrădarea.
Instanța de recurs va ține un registru distinct pentru aceste spețe. Registrul de
evidență a sesizărilor privind extrădarea nu este destinat publicității.
Încheierea pronunțată de judecător în camera de consiliu poate fi atacată cu
recurs de procuror, în termen de 24 de ore de la pronunțare. Dosarul cauzei este
înaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore. Recursul se judecă în termen de
cel mult 3 zile, de către instanța superioară în grad. Instanța de recurs va restitui
dosarul primei instanțe în termen de 24 de ore de la soluționarea recursului.
Încheierea definitivă prin care s-a constatat că sunt întrunite condițiile pentru
solicitarea extrădării, însoțită de actele prevăzute la art. 36 alin. (2) din Legea
nr.302/2004, se comunică de îndată Ministerului Justiției. Încheierea definitivă prin
care s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile pentru a se solicita extrădarea se
comunică Ministerului Justiției în cel mult 3 zile de la pronunțare.
Dorim să menționăm faptul că, în conformitate cu prevederile art. 36 alin.
(2) din Legea nr. 302/2004, actele care trebuie să însoțească cerere de extrădare
sunt următoarele:
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

- în funcție de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale
hotărârii de condamnare definitive, cu mențiunea rămânerii definitive, deciziilor
pronunțate ca urmare a exercitării căilor legale de atac, mandatului de executare a
pedepsei închisorii, respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de
arestare preventivă, rechizitorului sau ale altor acte având putere egală.
Autentificarea copiilor acestor acte se face gratuit de instanța sau parchetul
competent, după caz;
- o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea. Data și locul săvârșirii
lor, calificarea lor juridică și referirile la dispozițiile legale care le sunt aplicabile
se vor indica în modul cel mai exact posibil;
- o copie a dispozițiilor legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putință,
o declarație asupra dreptului aplicabil, precum și semnalmentele cele mai precise
ale persoanei extrădabile și orice alte informații de natură să determine identitatea
și naționalitatea acesteia;
- date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul cererii de extrădare a
unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsă.
Revenind la procedura extrădării active, precizăm că, în termen de cel mult 3
zile de la data primirii încheierii definitive prin care s-a constatat că sunt
îndeplinite condițiile pentru solicitarea extrădării, Ministerul Justiției, prin direcția
de specialitate, efectuează un examen de regularitate internațională.
În funcție de concluziile examenului de regularitate internațională, direcția
de specialitate a Ministerului Justiției fie întocmește cererea de extrădare și o
transmite, însoțită de actele anexe, autorității competente a statului solicitat, fie
întocmește un act prin care propune ministrului justiției, motivat, să sesizeze
procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în
vederea inițierii procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus
solicitarea extrădării, informând în ambele situații Centrul de Cooperare
Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
În cazul în care constată că actele sunt incomplete, înainte de a întocmi și de a
transmite cererea de extrădare, direcția de specialitate a Ministerului Justiției poate
solicita instanței competente să îi transmită, în cel mult 72 de ore, actele
suplimentare necesare potrivit tratatului internațional aplicabil.
În cazul în care nu sunt întrunite condițiile de regularitate internațională
pentru solicitarea extrădării, ministrul justiției, prin procurorul general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cere revizuirea hotărârii
judecătorești definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru
solicitarea extrădării. Revizuirea nu poate fi cerută pentru alt motiv decât cel legat
de concluziile examenului de regularitate internațională.
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Cererea de revizuire se face în termen de cel mult 3 zile, dacă persoana

extrădabilă este arestată în vederea extrădării către România. În toate celelalte
cazuri cererea se face în termen de cel mult 15 zile. Termenul curge de la data la
care procurorul general primește cererea prin care ministrul justiției îi solicită să
promoveze revizuirea hotărârii judecătorești definitive prin care s-a constatat că
sunt îndeplinite condițiile pentru solicitarea extrădării. Competentă să judece
cererea de revizuire este instanța de executare sau instanța care a emis mandatul de
arestare preventivă. În cazul în care persoana extrădabilă este arestată în vederea
extrădării către România, cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu
precădere. În toate celelalte cazuri, cererea de revizuire se soluționează în termen
de cel mult o lună de la data înregistrării cauzei.
 Instanța, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată, anulează
încheierea atacată. Dacă instanța constată că cererea de revizuire este neîntemeiată,
o respinge, menținând încheierea atacată. Hotărârea instanței de revizuire este
definitivă și se comunică în termen de 24 de ore de la pronunțare ministrului
justiției și procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și
Justiție.
Cererea de extrădare și actele anexate acesteia, însoțită de actele prevăzute la
art. 36 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și de traduceri certificate în limba statului
solicitat sau în limba engleză ori franceză, se transmit autorității competente a
statului solicitat, pe una dintre căile prevăzute la art. 36 alin. (1) din actul
normative de referință.
În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane condamnate în lipsă, în
situația în care statul solicitat aduce la cunoștința persoanei urmărite hotărârea
pronunțată în lipsă, o astfel de notificare nu va produce efecte față de procedura
penală din România.
 În cazul în care persoana urmărită nu este arestată provizoriu în vederea
extrădării, procedura dezbătută anterior are caracter confidențial, până în momentul
în care statul solicitat este învestit cu cererea de extrădare.

2. Procedura extrădării pasive în România

În primul rând trebuie precizat faptul că extrădarea pasivă presupune
predarea de către statul român la cererea unui alt stat, a persoanelor aflate pe
teritoriul României, care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru
comiterea unei infracţiuni (sau mai multe), ori sunt căutate pentru executarea unei
pedepse, a unei măsuri de siguranţă sau a altei hotărâri pronunţate de o instanţă de
judecată din statul solicitant.
În ceea ce privește procedura de extrădare pasivă, aceasta are caracter urgent
şi se desfășoară și în timpul vacanței judecătorești.
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Potrivit prevederilor legii, după primirea cererii de extrădare, Ministerul

Justiţiei, prin direcţia sa de specialitate, în calitatea sa de autoritate centrală,
îndeplineşte cu precădere, următoarele activităţi:
- primirea cererii de extrădare;
- examinarea cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia din punctul de
vedere al regularităţii internaţionale, în condiţiile prevăzute de lege;
- transmiterea cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia procurorului
general competent, în condiţiile legii;
- restituirea motivată a cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia, în
cazurile prevăzute de lege;
- punerea în executare în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne a
hotărârii definitive prin care s-a dispus extrădarea;
- comunicarea către autoritatea centrală a statului solicitant a soluţiei date
cererii de extrădare sau a cererii de arestare provizorie în vederea extrădării,
pronunţată de autoritatea judiciară competentă.
Cu excepţia cazurilor în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de
legea română, situaţie în care cererea de extrădare va fi restituită statului solicitant,
după realizarea examenului de regularitate internaţională, în cel mult 48 de ore,
Ministerul Justiţiei va trimite cererea de extrădare şi actele anexe procurorului
general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripţie a fost
localizată persoana extrădabilă sau, în cazul în care nu se cunoaşte locul unde se
află persoana, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
Bucureşti.
Ministerul Justiţiei prin direcţia de specialitate, va localiza persoana extrăda-
bilă accesând bazele de date, sau, în condiţiile în care persoana în cauză nu este
localizată prin folosirea acestei metode, localizarea se va realiza prin intermediul
Poliţiei Naţionale, căreia i se va solicita în scris soluţionarea problemei.
În această din urmă situaţie specială, termenul de 48 de ore (pe care-l
considerăm a fi de recomandare) va fi cu siguranţă depăşit, aspect neluat în calcul
de legiuitor.
Aşa cum rezultă din examinarea prevederile legale, în procedura de
extrădare pasivă, România este reprezentată de autoritatea centrală şi de Ministerul
Public. Statul solicitant, printr-o cerere expresă, poate cere statului român ca
reprezentanţi ai acestuia (ai statului solicitant) să participe cu aprobarea curţii de
apel competente, la soluţionarea cererii de extrădare26.
În cadrul procedurii de extrădare pasivă, persoana extrădabilă poate să
opteze fie pentru extrădarea voluntară, fie pentru continuarea procedurii, în caz de
opunere la extrădare. Hotărârea asupra extrădării poate fi atacată cu recurs de
26
Alexandu Boroi (coordonator), Ion Rusu, Minodora-Ioana Rusu, ” Tratat de Cooperare judiciară internațională în
materie penală”, Editura C.H. Beck, București
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

procurorul general competent şi de persoana extrădabilă, în termen de 5 zile de la

pronunţare, la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general
competent poate declara recurs din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei.
Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a respins cererea de extrădare este
suspensiv de executare.
Recursul declarat împotriva hotărârii prin care s-a dispus extrădarea este
suspensiv de executare, cu excepţia dispoziţiilor referitoare la starea de arest
provizoriu în vederea extrădării. Hotărârea definitivă asupra extrădării se comunică
procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel care a judecat cauza
în primă instanţă şi direcţiei de specialitate din Ministerul Justiţiei.
Începând cu 1 ianuarie 2007, de când România a devenit membră a Uniunii
Europene, în relaţiile cu celelalte state membre nu se mai aplică procedura
extrădării, aceasta fiind înlocuită cu procedura mandatului european de arestare.

CONCLUZII

La nivelul Uniunii Europene, instituţia extrădării a constituit un subiect de

permanentă actualitate, chiar din momentul constituirii construcţiei unionale.
Extrădarea este o instituţie ce este reglementată prin norme de drept cuprinse
în convenţii bilaterale sau multilaterale prin care se reglementează această materie;
aceste norme apar ca şi consecinţă a teritorialităţii penale şi se bazează pe
colaborarea internaţională în ceea ce priveşte asistenţa juridică între state;
extrădarea fiind un atribut suveran al statului, acesta poate admite sau refuza
predarea persoanei a cărei extrădare se solicită.
Sub raportul finalităţii sale, extrădarea este un act de reciprocă asistenţă
juridică internaţională şi poate fi acordată numai în baza unei convenţii
internaţionale, în condiţiile legii sau pe bază de reciprocitate. Extrădarea este un
act bilateral, deoarece implică, pe de o parte, existenţa unei cereri de extrădare din
partea statului solicitant şi pe de altă parte, predarea extrădatului de către statul
solicitat.
S-au desprins următoarele trăsături, care pun în lumină aspectele specifice
ale instituţiei extrădării: act de suveranitate intervenit în relaţiile dintre două state;
act jurisdicţional solicitat şi acordat exclusiv în scopul realizării represiunii,
persoana extrădată fiind un inculpat sau un condamnat penal; act de asistenţă
juridică internaţională.
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

Fiind o instituţie juridică, extrădarea are şi un pronunţat caracter politic,

întrucât ea se realizează pe baza voinţei liber exprimate a statelor, respectându-se
suveranitatea şi independenţa lor.
Extrădarea, după cum am prezentat pe parcursul lucrării, poate fi activă sau
pasivă, în funcţie de aspectele de fapt şi de drept care o caracterizează. Extrădarea
are aşadar o natură juridică mixtă; ea nu este un simplu act de asistenţă juridică, ci
este în acelaşi timp un act de suveranitate şi un act jurisdicţional definitoriu în
cadrul cooperării judiciare în materie penală.

BIBLIOGRAFIE

1. Noul Cod Penal;

2. Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală
cu modificările şi completările ulterioare;
3. Alexandu Boroi (coordonator), Ion Rusu, Minodora-Ioana Rusu, ” Tratat de
Cooperare judiciară internațională în materie penală”, Editura C.H. Beck,
București;
4. I. Pascu, T. Dima, C. Păun, M. Gorunescu, V. Dobrinoiu, M. Hotca, I. Chiș, M.
Dobrinoiu, ”Noul Cod Penal Comentat”, vol. I, Editura Universal Juridic
București;
5.Georgiana Tudor, Mariana Constantinescu, ”Mandatul european de arestare.
Aspecte teoretice si de practică judiciară„, Ed.Hamangiu, Bucureşti;
6. Stănoiu, Rodica Mihaela - „ Asistenţa juridică internaţională în materie penală”
Editura Academiei R.S.R., București;
7. Matei Basarab – ”Drept penal partea generală”, Ed. Lumina Lex;
8. A. Boroi, I. Rusu, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală,
Editura C. H. Beck, Bucureşti;
9. Convenţia Europeană pentru reprimarea terorismului din 27.01.1977;
10. Tratatul de la Amsterdam din 02 octombrie 1997;
 UNIVERSIATEA CREȘTINĂ ”DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE

11. Convenția europeană privind transferul de procedură în materie penală,

adoptată la Strasbourg. La 15 mai 1972, ratificată prin OG nr. 77/1999; Convenția
europeană privind imprescriptibilitatea cimelor împotriva umanității și a crimelor
de război, adaptată la Strasbourg, la 25 ianuarie 1974, ratificată prin OUG nr.
91/1999, aprobată prin Legea nr. 68/2000; Convenția privind corupția, adoptată la
Strasbourg la 27 ianuarie 1999, ratificată prin Legea nr. 27/2002.