Sunteți pe pagina 1din 25

UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT – PROGRAMUL DE MASTER CRIMINALISTICĂ ȘI PSIHOLOGIE


JUDICIARĂ ÎN INVESTIGAȚIA PENALĂ

REFERAT – DREPT PENAL SPECIAL

Infracțiuni de corupție și de serviciu


DELAPIDAREA

Prof. univ. dr. Alexandru Boroi

Studentă: Pașculea Monica

BUCUREȘTI
2019
Cuprins

INTRODUCERE .............................................................................................................................................. 3
CAPITOLUL I – PARTE TEORETICĂ ................................................................................................................ 4
Secțiunea 1 - Aspecte introductive ........................................................................................................... 4
Secțiunea 2 - Structura infracțiunii ........................................................................................................... 5
Secțiunea 2 – Formele infracțiunii .......................................................................................................... 11
Secțiunea 3 – Pedeapsa .......................................................................................................................... 12
Secțiunea 4 – Delapidarea și alte infracțiuni .......................................................................................... 14
CAPITOLUL II – ANALIZĂ DOSAR NR. 18708/301/2018 AFLAT PE ROLUL JUDECĂTORIEI SECTORUL 3
PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE DELAPIDARE .............................................................................. 16
Sectiunea 1 – Scurt istoric…………………………………………………………………………………………………………………16

Secțiunea 2 – Dispoziții legale................................................................................................................. 17


Secțiunea 3 – Răspunderea penală ......................................................................................................... 19
CONCLUZII................................................................................................................................................... 24
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................................. 25

2
INTRODUCERE

Încă din cele mai vechi timpuri, criminalitatea a însemnat o problemă majoră a societăţii, iar
oamenii au încercat constant să găsească soluţii pentru combaterea acesteia. Deşi societatea a
evoluat, totuşi această temă a celor ce încalcă legea penală a rămas una de actualitate, fiind din
ce în ce mai util ca legea să se aplice cu profesionalism. Deşi legea penală se modifică constant,
crimnalitatea este din ce în ce mai răspândită si, deoarece omenirea a evoluat, oamenii au acces
mult mai uşor la diverse informaţii, fapt ce le facilitează procesul de pregătire a săvârşirii unei
infracţiuni.
Am ales această temă prin prisma pasiunii mele pentru ştiinţele penale, care reprezintă o
ramură de drept esenţială pentru buna desfăşurare a oricărei societăţi. Pentru a deveni un bun
magistrat, consider că este necesar să stăpânesc foarte bine tainele legii penale, pentru că scopul
oricărei persoane ce activează în această meserie este aflarea adevărului.
Totodată, am ales această temă datorită interesului meu asupra infracționalitații economice,
pentru a putea observa mai de aproape structura si formele infracțiunii de Delapidare dar și
datorită curiozității asupra angajării răspunderii penale. Consider că o cercetare justă și
amănunțită a acestei teme mă va ajuta la dobândirea cunoștinţelor necesare în exercitarea
viitoarei mele profesii juridice.
Cel care cercetează o temă trebuie să dețină anumite informații despre acel subiect de
cercetare și trebuie să reușească să îmbine teoria cu practica, iar pentru ca studiul meu de caz sa
fie unul reusit si din punct de vedere practic, voi aduna informațiile din cadrul unui dosar penal
ce are ca obiect savarsirea infractiunii de Delapidare, aflat pe rolul Judecatoriei Sectorul 3
Bucuresti.
Pentru redactare, voi utiliza metoda de cercetare logico-deductivă, începând de la noțiuni
generale și teoretice și terminând prin exemplificarea cu date particulare şi metoda de cercetare
hermeneutică, aceasta oferindu-mi posibilitatea de a-mi exprima punctul de vedere.
În prezenta lucrare, îmi propun să realizez o cercetare amănunțită și pertinentă a infractiunii
de Delapidare, pentru a clarifica delimitările conceptuale și a le trece prin filtrul critic al propriei
mele interpretări. Astfel, am împărţit lucrarea în 2 capitole, primul bazându-se pe noţiuni
teoretice culese atât din docrina actuală cât şi din cea veche. Ultimul capitol l-am dedicat unui
caz real, cu scopul de a exemplifica cu precizie structura și elementele constitutive ale
infracțiunii de delapidare.
Primul capitol este partea teoretică şi cuprinde patru secţiuni, impartite, la rândul lor în
subsecţiuni. În cel de-al doilea capitol am analizat structura și elementele constitutive infracțiunii
de delapidare dintr-un caz real aflat pe rolul judecatoriei Sectorul 3 București, fiind împărţit în
trei secţiuni şi subsecţiuni.

3
CAPITOLUL I – PARTE TEORETICĂ

Secțiunea 1. Aspecte introductive


Pentru a putea analiza acest subiect complex, este necesar, prima dată, să încadrăm juridic
anumite noţiuni definitorii pentru această materie. Infracțiunea de delapidare prevăzută de art.
295 NCP are corespondent în încriminarea cu aceeași denumire prevăzută de art. 2151 CP 1968.
Contrar vechiului Cod Penal, unde infracțiunea de delapidare era așezată în grupul
infracțiunilor contra patrimoniului, în noua reglementare este așezată în categoria infracțiunilor
de serviciu. Prin această reașezare, s-a produs o modificare și în privința obiectului juridic al
infracțiunii de delapidare, în sensul că obiectul juridic principal este format din relatiile sociale
referitoare la buna desfășurare a raporturilor de serviciu, iar obiectul juridic secundar constă în
relațiile sociale cu caracter patrimonial.1
Cu privire la conținutul constitutiv al infracțiunii de delapidare, acesta este identic cu cel din
reglementarea anterioară, modificarea semnificativă intervenită privește regimul sancționator.
De asemenea, în noua reglementare, se prevede aplicarea obligatorie a pedepsei
complementare constand în interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o funcție publică, ceea ce
atrage și interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritațile publice sau in orice alte
funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exericțiul autorității de stat,
conform art. 66 alin 2 NCP. Această pedeapsă nu o regăsim in norma de încriminare din Codul
penal din 1968.
În condiţiile în care conţinutul normativ al infracţiunii de delapidare a fost pastrat, expunerile
teoretice şi practica judiciară referitoare la această infracţiune îşi vor păstra valabilitatea şi sub
noul Cod penal.
Referitor la Legea penala mai favorabila, prin regimul sancţionator, legea nouă este mai
favorabilă, întrucât prevede o limită maximă a pedepsei închisorii mai redusă (dela 15 la 7 ani)
faţă de cea din legea veche.

1
Toader Tudorel, Michinici Maria Ioana, Crișu Cocîntă Anda, „Noul Cod Penal Comentarii pe articole”, Editura
Hamangiu, București 214, Pag. 477
4
Secțiunea 2 - Structura infracțiunii

Delapidarea este încriminată în art. 295 ( alin. 1) din Noul Cod penal: „Însuşirea, folosirea sau
traficarea, de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte
bunuri pe care le gestionează sau le administrează, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.” 2
Prin „funcţionar public” se înţelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu
orice titlu, indiferent cum a fost investită, o însărcinare de orice natură, retribuită sau nu, în
serviciul unei unităţi dintre cele la care se referă art. 175 NCP.
Prin „funcţionar” se înţelege persoana menţionată mai sus, precum şi orice salariat care exercită
o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în acel alineat (Art. 308
NCP).
Așa cum este prevăzută și in reglementarea anterioară, Delapidarea este incriminată intr-o
variantă tip, o variantă atenuata si alta agravată și face parte din grupa de infracțiuni de serviciu
alaturi de abuzul in serviciu, neglijența in serviciu, obținerea ilegală de fonduri, etc.

Varianta tip a infracțiunii de delapidarea constă în însusirea, folosirea sau traficarea de catre un
functionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le
gestionează sau le adiministrează.

Varianta atenuată se referă la savârșirea faptei de către o persoană care exercită, permanent sau
temporar, cu sau fără o remunerație, o însarcinare de orice natură în serviciul unei persoane
fizice dintre cele prevazute la art. 175 alin (2) C. pen. ori în cadrul oricarei persoane juridice(art.
308 C. pen. raportat la art. 295 C. pen.)

Varianta agravată intervine atunci când fapta a produs consecințe deosebit de grave (art. 309 C.
pen. raportat la art. 295 C. pen.) si vizează atât forma tip a infracțiunii cât și forma atenuată.
Urmarea imediată a faptei constă in producerea unor consecințe deosebit de grave si poate fi
săvârșită cu praeterintenție.3

2.1 Obiectul juridic

Valoarea socială principală pe care textul art. 295 urmăreşte să o protejeze este reprezentată
de relaţiile de serviciu, conform poziţionării infracţiunii de delapidare în capitolul intitulat
„Infracţiuni de serviciu”, asigurându-se, în primul rând, o normală desfăşurare a serviciului; pe
plan secundar, norma vine să confere protecţie relaţiilor de natură patrimonială din cadrul
raporturilor de serviciu, împotriva faptelor de însuşire, folosire, traficare a bunurilor persoanei
juridice publice ori private – subiect pasiv al infracţiunii, de către gestionarii sau administratorii

2
Articolul 295, Noul Cod penal, ediţia a18-a, editura Hamangiu, București 2018, Pagina 141
3
Alexandru Boroi, Simona Anghel „Fișe de drept penal” Ediția a 2-a, Editura Hamangiu, București 2016, pag. 396
5
acestora. Anterior, valoarea socială protejată de norma în discuţie era patrimoniul, datorită
poziţionării sale în cadrul infracţiunilor contra patrimoniului, însă era acceptat în literatura de
specialitate că există o a doua valoare socială – relaţiile de serviciu, căreia i se aduce protecţie
prin incriminarea delapidării. Practic, a avut loc o reaşezare a acestor două obiecte juridice ale
delapidării. Faţă de această modificare adusă de legiuitor, se impun anumite observaţii.
În contextul acelei calificări nefaste a delapidării ca infracţiune contra patrimoniului, doctrina
a încercat să vină cu explicaţii care, dacă nu să justifice, să scuze această opţiune a legiuitorului.
Spre exemplu, un autor afirmă în lucrarea sa că „Stabilirea obiectului juridic principal, prin
situarea faptei în cadrul infracţiunilor patrimoniale este o opţiune de politică penală. În cazul
fostului art. 223, această opţiune se justifică prin importanţa excesivă pe care legiuitorul de la
1968 o acorda proprietăţii socialiste (avutul obştesc)”25. Însă, după cum îşi continua ideea
acelaşi autor, odată cu declararea ca neconstituţional al titlului IV, privitor la infracţiunile contra
avutului obştesc, se putea reveni la soluţia tradiţională.
Considerăm că această opţiune este una dintre cele fericite aduse de Codul pen., din mai
multe considerente. În primul rând, dacă e să privim modurile de săvârşire a delapidării, vom
observa că una dintre ele este însuşirea, care poate fi identică, în funcţie de circumstanţele speţei,
laturii obiective a infracţiunii de abuz de încredere sau furt – sustragere, întrucât de cele mai
multe ori ea se finalizează prin însuşire; apoi, delapidarea comisă prin celelalte două modalităţi
de comitere – folosirea şi traficarea, se va realiza prin sustragere, ca prim pas al ajungerii
autorului în posesia bunului delapidat, iar dacă se va întâmpla ca acesta să fie un vehicul, vom
putea fi, practic, în prezenţa laturii obiective a furtului în scop de folosinţă, aşa cum e prevăzut
de art. 229 alin.(1).
Prin urmare, dacă am fi susţinut că delapidarea e o infracţiune contra patrimoniului, aveam
două opţiuni: să acceptăm că ea este un simplu furt, cu toate că acesta ar fi fost săvârşit în
circumstanţe speciale (în cadrul relaţiilor de serviciu), dar care să nu fie evidenţiate în textul de
incriminare, să optăm pentru incriminarea unui furt de folosinţă a oricărui bun mobil şi să tratăm,
eventual, traficarea ca o variantă agravată a folosirii în aceste circumstanţe ori să o asimilăm
complet modalităţii prin folosire, ignorând activitatea speculativă desfăşurată de subiectul activ.
Considerăm această soluţie cel puţin absurdă, întrucât ea ar trece cu vederea atingerea adusă
relaţiilor de serviciu şi uşurinţa cu care făptuitorul are acces la bunurile pe care le gestionează
sau administrează. O a doua opţiune ar fi fost aceea de a considera delapidarea o variantă
agravată a infracţiunii de furt. De această dată nu ar însemna să ignorăm accesul pe care îl are
gestionarul la bunurile sustrase – şi, deci, sfidarea încrederii angajatorului în propriii săi angajaţi
– ci ar însemna să afirmăm că, într-o anumită măsură, relaţiile de serviciu nsunt de o mai mică
importanţă spre deosebire de patrimoniu şi, deci că ele pot fi subsumate celor privind patrimoniul
persoanei, ceea ce este fals, în considerarea obiectului complex al delapidării şi în considerarea
limitelor de pedeapsă mai mari prevăzute pentru delapidare. Iar motivul pentru care găsim
nepotrivită şi această a doua opţiune e faptul că delapidarea pur şi simplu se poate comite ca un

6
furt, dar consecinţele ei pot fi de cele mai multe ori mai grave, nu doar în plan economic, ci şi în
plan social.
O altă problemă pe care această schimbare o rezolvă este aceea a identificării prejudiciului în
cazul comiterii delapidării prin folosire. Dacă anterior Codului pen. existau nu doar probleme
teoretice între autorii doctrinei de specialitate, ci şi în practică, acum nu mai e necesară dovedirea
unui prejudiciu pentru a se putea reţine infracţiunea de delapidare, întrucât urmarea imediată a
comiterii delapidării e lezarea relaţiilor de serviciu, nu a patrimoniului. Afirmaţia trebuie
nuanţată. Urmarea imediată va putea fi şi aceea a lezării patrimoniului, dar acest lucru nu e
neapărat necesar pentru reţinerea infracţiunii. Situaţia care ilustrează aceasta e modalitatea
comiterii delapidării prin folosirea unui bun din gestiune ori administrare
În ceea ce priveşte obiectul material al infracţiunii de delapidare, textul art. 295 stabileşte că
se au în vedere banii, valorile sau alte bunuri, cu condiţia ca oricare dintre acestea să se afle în
gestiunea sau administrarea autorului. După cum bine s-au pronunţat doctrină şi jurisprudenţă,
ceea ce interesează pentru a fi întrunite condiţiile delapidării, nu este transcrierea operaţiei de
predare a bunului către gestionar ori administrator în scriptele contabile ale persoanei juridice, ci
predarea materială a bunului către autor.4 Astfel, între momentul predării efective şi cel al
realizării formalităţilor în acest sens, autorul va comite infracţiunea de delapidare, şi nu pe cea de
furt. Aceasta se explică prin două argumente:
Primul ar fi al autorilor care susţin teza gestionarului de fapt şi care afirmă că, inclusiv atunci
când vorbim despre un gestionar de fapt, atâta timp cât gestiunea se realizează în temeiul unui
contract de muncă, angajatul poate fi subiect activ al infracţiunii de delapidare, întrucât nu se
poate ignora uşurinţa cu care un gestionar de fapt are acces la bunurile pe care le-ar folosi,
sustrage, trafica, spre deosebire de orice altă persoană.
Un al doilea argument îl constituie realitatea că, indiferent de îndeplinirea sau nu a
formalităţilor privind predarea bunurilor către gestionar, prin folosire, sustragere sau traficarea
acestora, se va aduce atingere relaţiilor de serviciu, pe care legea penală doreşte să le protejeze
incriminând aceste acţiuni, nu va avea loc doar o clasică prejudiciere a patrimoniului.
Prin „bani” se înţeleg bancnotele, moneda metalică, moneda scripturală şi alte monede având
forme şi denumiri specifice, care sunt general acceptate pentru schimburi şi plăţi. Prin „valori” se
înţeleg „hârtiile de valoare şi înscrisurile de orice fel, care încorporează drepturi a căror
valorificare este legată de deţinerea lor, cum sunt cecurile, obligaţiuni C.E.C., titlurile de credit,
de creanţă, hârtiile de virament, timbrele etc.5 Prin expresia „alte bunuri” se înţelege orice alt bun
având valoare economică şi cu privire la care autorul exercită gestiunea sau administrarea. Se
impune aici menţiunea că bunurile trebuie să fie mobile pentru a putea fi susceptibile de
sustragere, dar că poate fi vorba şi de bunuri imobile care, prin sustragere, devin mobile, după
cum bine s-a punctat în doctrină.
4
P. Dungan, T. Medeanu, V. Paşca, Drept penal. Partea specială. Prezentare comparativă a Noului Cod Penal şi a
Codului Penal din 1968, vol II., Ed. Universul juridic, 2013, pag. 44
5
Gh. Mateuţ, Consideraţii teoretice şi practive privind conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidarea în
actuala reglementare,în revista „Dreptul”, nr. 10/2002, pag. 110
7
Cu privire la criteriul apartenenţei bunului la patrimoniul persoanei juridice, s-a exprimat în
literatura de specialitate şi o opinie contrară. Astfel, în condiţiile în care a fost unanim acceptat
atât de către doctrină, cât şi în jurisprudenţă faptul că inclusiv plusurile din gestiune şi bunurile
ajunse din eroare în patrimoniul persoanei juridice (şi, în general, bunurile ajunse pe cale ilicită
în patrimoniul persoanei juridice), pentru a fi întrunit conţinutul constitutiv al delapidării e
necesar doar ca făptuitorul să le aibă în gestiune în cadrul relaţiilor de serviciu cu persoana
juridică vătămată; prin urmare, sustragerea unui bun ajuns din eroare în patrimoniul sau în
gestiunea autorului poate constitui delapidare. 6

2.2 Subiectul

În varianta de bază, conform art. 295, subiectul activ al infracţiunii de delapidare este unul
calificat, aceasta neputând fi comisă decât de către un funcţionar public sau de orice persoană
care exercită un serviciu de interes public, pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau
care este supusă controlului ori supravegherii acestora, cu privire la îndeplinirea respectivului
serviciu public, potrivit art. 175 alin. (2); în doctrină acesta poartă denumirea de „funcţionar
public asimilat”. 7
Spre deosebire de vechea reglementare a delapidării, noua reglementare cunoaşte o extindere
în privinţa subiectului activ, astfel: potrivit art. 308, va fi subiect activ al delapidării şi aşa-zisul
funcţionar privat, determinat ca orice persoană care exercită cu sau fără remuneraţie o
însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) sau în
cadrul oricărei persoane juridice.
În plus faţă de calitatea de funcţionar public sau privat, subiectul activ trebuie să aibă şi
calitatea de administrator sau gestionar al bunurilor ce fac obiectul infracţiunii; poate fi autor și
un gestionar de fapt, adică funcționarul public care îndeplinește în fapt atribuțiile principale ale
unui gestionar de drept.
Totodată, proprietarul bunului sustras poate fi autor al infracțiunii de delapidare daca este atât
funcționar public, cat si gestionar sau administrator al bunului; de asemenea, pot avea calitatea
de autor al acestei infracțiuni poștașul, inspectorul de taxe si impozite și administratorul
asociației de proprietari;
Delapidarea poate fi comisă, în principiu, în oricare dintre formele de participaţie. Pentru
întrunirea elementelor complicităţii sau ale instigării nu e necesar ca aceşti participanţi să aibă
calităţile speciale cerute de norma de incriminare pentru subiectul autor. Suntem de acord cu
afirmaţia exprimată de literatura de specialitate, potrivit căreia infracţiunile caracterizate de un
subiect activ calificat nu pot fi comise în coautorat decât dacă toţi făptuitorii au calitatea cerută
de lege; astfel, delapidarea va putea fi comisă în coautorat doar dacă ambii făptuitori vor avea
6
V. Cioclei, Drept penal. Partea specială – infracţiuni contra patrimoniului. Cu referiri la Noul Cod penal, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2011, pag. 139
7
G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L. V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F. M. Vasile, Codul penal. Comentarii
pe articole,Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2014, p.295
8
ambele calităţi cerute de lege – funcţionar (public sau privat – persoană care îndeplineşte un
serviciu) şi administrator ori gestionar.
Cu toate acestea, nu putem fi de acord cu opinia aceloraşi autori care, în continuare, arată că
făptuitorul îndeplinind cerinţele subiectului activ calificat va fi autor al delapidării, iar ceilalţi
participanţi care, deşi au comis acte de executare, vor fi consideraţi complici ai infracţiunii, teză
susţinută şi de alţi doctrinari.8 Dezacordul cu privire la această opinie se datorează faptului că
aşa-zişii complici au săvârşit, în ipoteza prezentată, acte de executare ale infracţiunii, iar
complicii, conform art. 48 Cod pen., înlesnesc sau ajută la săvârşirea infracţiunii, însă nu comit
acte de executare, ceea ce i-ar transforma în autori sau coautori.
Opiniile sunt împărţite însă în doctrină cu privire la această problemă; prin urmare, găsim
întemeiate susţinerile autorilor conform cărora actele de executare comise de o persoană care nu
îndeplineşte calitatea de subiect activ calificat, nu vor dobândi un caracter accesoriu, ci se vor
constitui ca infracţiuni distincte, cum ar fi în cazul paznicului bunurilor. În cazul delapidării,
aceste acte vor fi specifice infracţiunii de furt sau, după caz, de abuz de încredere, întrucât
respectivul bun va fi sustras din posesia ori detenţia unei persoane juridice de drept public sau
privat, fără consimţământul acesteia.
Cu privire la subiectul pasiv, precizam ca, atât forma-tip, cât şi forma atenuată a infracţiunii
de delapidare, pot fi comise doar faţă de o persoană juridică în calitate de subiect pasiv sau faţă
de o persoană fizică, limitat la sensul prevăzut de art. 175 alin. (2), ale cărei bunuri sunt în
gestiunea ori administrarea autorului infracţiunii.

2.3 Latura obiectivă, ca element al continutului constitutiv, este constituită din elementul
material, urmarea imediată și legătura de cauzalitate dintre cele două, elemente fără de care,
infracțiunea de delapidare nu ar exista.
Elementul material al infracțiunii de delapidare constă dintr-o acțiune de sustragere definitivă
sau temporară a unui bun din patrimoniul unei persoane juridice in posesia sau detenția căreia se
află, de către o persoană care îl gestioneazș sau administrează, urmată de urmatoarele acțiuni:
“Insusirea”, ca modalitate a sustragerii unui bun consta in scoaterea unui bun din posesia sau
detentia unei persoane juridice si trecerea acestuia in stapanirea faptuitorului care poate dispune
de el adica poate sa-l consume, sa-l utilizeze , ori sa-l instraineze. Se realizeaza delapidarea prin
aceasta modalitate in cazul in care autorul si-a insusit sumele achitate de beneficiar pentru unele
contracte de lucrari incheiate in numele unitatilor si pe formulare ale acestora, ori daca sustrage
bunuri care numai scriptic au fost scoase din gestiunea sa, in fapt nefiind predate beneficiarului,
ori daca gestionarul ia din gestiune o motocicleta pe care o inregistreaza pe numele sau.
“Folosirea” consta dintr-un act initial de luare sau scoatere a unui bun din sfera patrimoniala a
unei unitati publice sau private si apoi dintr-un act subsecvent de intrebuintare a bunului sustras
prin care se obtine un folos in beneficiul faptuitorului sau a altei persoane. De aceea, constituie
delapidare “prin folosire“ scoaterea repetata a unor sume de bani din gestiune pentru acoperirea

8
C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014, pag. 370
9
unor lipsuri anterioare, sau luarea din gestiune a unor aparate electronice pentru a le folosi o
perioada de timp. Existenta infractiunii nu este afectata de imprejurarea ca, prin folosirea
bunului, nu s-a produs un prejudiciu evaluabil in bani; atata vreme cat bunul a fost scos,
temporar, din sfera patrimoniala in care se gasea, s-a creat o stare de pericol pentru acel
patrimoniu existand posibilitatea ca bunul sa fie pierdut sau insusit.
De subliniat faptul ca, spre deosebire de insusire, cand bunul luat ramane la faptuitor, in cazul
folosirii, bunul este readus in unitatea publica sau privata, fiind vorba numai de o sustragere
temporara a acestuia.
“Traficarea “ este tot o forma de sustragere si consta, pe de o parte, in scoaterea bunului din
sfera patrimoniului persoanei juridice si apoi din actul de speculare, in vedea obtinerii unui
profit. Asadar , traficarea presupune ca dupa scoaterea bunului din sfera patrimoniala a unitatii
publice ori private sa fie dat in folosinta altei persoane in schimbul unui profit sau castig. In
cazul “traficarii “ scoaterea bunului este temporara ca si la “folosire” dar scopurile sunt diferite ,
la “traficare “ se urmareste realizarea unui profit , la “ folosire“ se satisface o nevoie personala.
In caz de delapidare prin folosire sau traficare, paguba consta in uzura bunului pe timpul cat a
fost scos din gestiune, sau, daca obiectul material este o suma de bani, in echivalentul dobanzii
legale pe durata folosirii sumei. Existenta delapidarii, in limitele sumelor insusite, nu este
afectata de faptul ca gestionarul are de recuperat de la unitate o suma de bani, ori ca a avut
aprobarea sefului unitatii pentru a lua bunuri din gestiune , sau , ca in locul banilor insusiti , au
fost introduse in gestiune bunuri proprietate personala ori sustrase de catre alte persoane din alte
gestiuni.

Urmarea imediată a delapidării va consta în scoaterea bunului din sfera patrimonială a


subiectului pasiv şi de lipsirea acestuia de posibilitatea de a se folosi de el sau de a-l avea pur şi
simplu, ceea ce, după cum se subliniază în doctrina actuală, va produce „eventuale pagube”9
persoanei juridice de drept public sau privat.
Explicaţia constă în faptul că, din moment ce în noua sa formă, delapidarea e o infracţiune de
pericol, producerea pagubei nu este esenţială, ceea ce, după cum am arătat anterior, va scuti
instanţele de a demonstra că folosirea bunului delapidat a produs o pagubă materială, întrucât,
indiferent de prejudiciul material, se produce o pagubă „morală”, prin afectarea relaţiilor de
serviciu; astfel, noţiunea de urmare şi cea de pagubă nu vor fi echivalente în privinţa delapidării.

Pentru a fi întrunită tipicitatea delapidării, este necesară existenţa unei legaturi de cauzalitate
între fapta săvârşită în oricare dintre modalităţile de comitere – însuşire, folosire sau traficare şi
urmarea imediată – deposedarea persoanei juridice publice sau private de bunul gestionat şi
sustras de autor. De aceea, după cum am arătat anterior, această legătură nu poate fi prezumată
nici măcar atunci când au dispărut din gestiune mai multe sume de bani în mod repetat, dintre
care pentru unele s-a dovedit raportul de cauzalitate, iar pentru altele nu; astfel, potrivit

9
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială – conform Noul Cod Penal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2011, pag. 98
10
principiului prezumţiei de nevinovăţie, nu se poate considera că lipsa e în totalitate datorată
autorului faţă de care s-au dovedit o parte din actele de executare. Aceasta va trebui întotdeauna
dovedită.

2.4 Latura subiectivă

Infracțiunea de delapidare se săvârșește cu intenție, cel mai adesea, intenția directă dar nu este
exclusa si cea indirecta. Mobilul nu prezintă importanţă din moment ce nu e prevăzut în normă,
însă el va putea fi avut în vedere de către instanţă, putând releva, de multe ori, o mai mare
periculozitate a autorului, precum într-o speţă în care inculpatul, agent poştal, a sustras suma de
20,436,00 lei, alocată pentru plata pensiilor, în scopul practicării de jocuri de noroc şi de pariuri
sportive.

Secțiunea 2 – Formele infracțiunii

2.1 Tentativa
Comiterea delapidării sub forma tentativei este posibilă şi ea este incriminată în alineatul
ultim al textului de lege, în considerarea caracterului ridicat de pericol social pe care îl prezintă.
Astfel, dacă suntem în prezenţa delapidării prin însuşire, infracţiunea se consumă la momentul
imposedării agentului cu bunul delapidat, iar în cazul celorlalte două forme de comitere,
infracţiunea se va consuma la momentul folosirii sau al traficării. Per a contrario, pentru a putea
vorbi despre tentativă, ne vom raporta la situaţia în care agentul nu a reuşit să sustragă bunul spre
a şi-l însuşi, folosi ori trafica, de obicei ca tentativă întreruptă. Din moment ce legea penală nu
distinge în cadrul art. 308 care spune cu titlu general că se vor aplica prevederile art. 295 şi
funcţionarilor privaţi, înseamnă că acestea se vor aplica în integralitate şi acestora şi deci, că
tentativa este sancţionată şi în acest caz.
Fapta poate fi săvârșită în formă continuată, iar actele de pregatire sunt posibile dar
neîncriminate.

2.2 Varianta agravată

Dacă varianta atenuată a delapidării, pe care am discutat-o într-o secţiune anterioară, îşi
justifică reglementarea în considerarea calităţii „private” a subiectului activ, în ceea ce priveşte
varianta agravată, criterial ales de legiuitor este de natură patrimonială, avându-se în vedere
gravitatea prejudiciului produs, din punct de vedere valoric iar urmarea imediată a faptei constă
in producerea unor consențe deosebit de grave. Sub aspectul laturii subiective, fapta poate fi
săvârșită cu praeterintenție.

11
Secțiunea 3 – Pedeapsa

3.1 Varianta-tip
În ceea ce priveşte varianta-tip a delapidării, art. 295 prevede ca sancţiuni închisoarea de la 2
la 7 ani şi, ca pedeapsă complementară specială, interzicerea exercitării dreptului de a mai ocupa
o funcţie publică în viitor. Referitor la pedeapsa închisorii, considerăm mai potrivite limitele
stabilite de autorii Noului cod penal. Vechea reglementare nu doar că prevedea ca limită maximă
15 ani pentru pedeapsa, pe care o considerăm absurdă în raport de valoarea socială protejată,
dacă e să privim prin comparaţie cu alte infracţiuni (precum cele referitoare la sănătatea
persoanei ori la libertatea sexuală a acesteia), dar şi cu alte sisteme de drept; în plus, dată fiind
limita minimă de pedeapsă, care era de 1 an, s-a ajuns de multe ori la o practică neunitară şi la
condamnări la pedeapsa cu închisoarea care, prin comparaţie, erau injuste. Pedeapsa
complementară a interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcţie publică este o noutate pe care o
aduce legiuitorul în materia delapidării şi ea este obligatorie, în conformitate cu prevederile art.
67 alin. (2) Cod pen.; aceasta este necesară pentru a conferi un anumit grad de siguranţă
funcţionării administraţiei publice, dar şi pentru a asigura încrederea pe care o acordă societatea
sistemului public.

3.2 Varianta atentuată

Reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul delapidării atenuate, prevăzută de art.


308, este justificată în considerarea pericolului social redus în comparaţie cu forma-tip a
delapidării, în cazul căreia se aduce atingere relaţiilor de serviciu din cadrul administraţiei
publice. Bineînţeles că nu se poate impune o pedeapsă complementară şi în acest caz – a
interzicerii exercitării dreptului a mai ocupa o funcţie publică, din moment ce subiectul activ nu e
un funcţionar public. De asemenea, nu se poate interzice funcţionarului privat să exercite orice
fel de însărcinare, dacă ar fi să urmăm acelaşi raţionament ca la art. 295, pe textul art. 308,
întrucât aceasta ar însemna ca autorului delapidării să îi fie interzis să lucreze, remunerat ori nu.
Aceasta nu împiedică totuşi soluţii ale instanţei prin care să îi fie interzis autorului faptei să mai
ocupe funcţia, să exercite profesia ori meseria sau să desfăşoare activitatea de care s-a folosit
pentru a săvârşi delapidarea ca pedeapsă complementară prevăzută de partea generală a codului,
însă aplicarea unei astfel de pedepse complementare se lasă la aprecierea instanţei, în funcţie de
toate circumstanţele de comitere ale faptei şi de urmarea acesteia, iar ea va avea caracter general,
nu caracter special – precum în cazul celei de la art. 295.

3.3 Varianta agravantă

În ceea ce priveşte varianta agravată a infracţiunii, comiterea delapidării care a produs


consecinţe deosebit de grave va fi sancţionată cu o pedeapsă ale cărei limite speciale se vor

12
majora cu jumătate, fiind astfel între 3 ani şi 10 ani şi 6 luni de închisoare. Nu vedem de ce
consecinţele deosebit de grave nu vor determina majorarea limitelor de pedeapsă şi în cazul
delapidării comise potrivit art. 308, astfel: reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, iar apoi
majorarea limitelor obţinute cu încă jumătate; considerăm că aceasta e o inconsecvenţă din
partea legiuitorului, întrucât nu se justifică aplicarea unei pedepse mai aspre în cazul unui
funcţionar public care a produs o pagubă deosebit de gravă şi păstrarea unor limite reduse de
pedeapsă în cazul unui funcţionar privat care a creat o pagubă deosebit de gravă din punct de
vedere financiar. Acestea ar putea funcţiona la fel cum funcţionează şi circumstanţele atenuante
şi cele agravante generale în concurs, potrivit art. 79 alin. (3).

3.4 Angajarea răspunderii penale

În cazul delapidării, funcţionează principiul oficialităţii procesului penal, organele de


urmărire penală având obligaţia de a se sesiza din oficiu. Aceasta se datorează, probabil, gradului
ridicat de periculozitate a faptei, cu atât mai mult cu cât varianta-tip se comite de un funcţionar
public. Referitor la acest aspect, s-a invocat în repetate rânduri excepţia de neconstituţionalitate,
în perioada în care delapidarea încă se afla printer infracţiunile contra patrimoniului, susţinându-
se în acest sens că, prin faptul că sesizarea organelor de urmărire penală nu e la îndemâna
părţilor, s-ar crea o inegalitate de tratament în faţa legii şi dreptul la un process echitabil, din
moment ce, pentru alte infracţiuni contra patrimoniului în ceea ce priveşte proprietatea privată,
se instituise regula plângerii prealabile. Curtea a respins de fiecare dată aceste excepţii,
menţinându-şi motivarea ca fiind corectă, în considerarea faptului că este dreptul constituţional
al legiuitorului de a stabili anumite excepţii de la regula oficialităţii privind urmărirea, judecarea
şi sancţionarea faptelor care reprezintă infracţiuni şi că, în anumite cazuri, legiuitorul, potrivit
dreptului său constituţional, a prevăzut ca, în considerarea statutului autorului faptei şi a
conţinutului concret al faptelor, punerea în mişcare a acţiunii penale să fie condiţionată de
existenţa plângerii prealabile; însă generalizarea unei astfel de condiţionări ar împiedica protecţia
eficientă a valorilor protejate de legea penală. În cazul infracţiunii de delapidare, Curtea a
considerat că legiuitorul are temeiuri serioase pentru a păstra principiul oficialităţii, în
considerarea relaţiilor de serviciu ce trebuiau protejate şi a calităţii de funcţionar public ori privat
a autorului faptei.10

10
Decizia nr. 451/2003, Decizia nr. 672/2007 și Decizia nr. 907/2009 ale Curții Constituţionale a României,
referitoare la respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 ind. 1 din Codul penal de la
1968.
13
Secțiunea 4 – Delapidarea și alte infracțiuni

4.1 Delapidarea şi gestiunea frauduloasă


În condiţiile în care deja am analizat tipicitatea delapidării în secțiunile dedicate acesteia, în
această secțiune vom relua doar acele elemente prin care delapidarea se deosebeşte de
infracţiunea de gestiune frauduloasa prin comparaţie cu care o tratăm – în acest caz, gestiunea
frauduloasă, analizând succint şi anumite asemănări, pentru a putea identifica modalitatea de
diferenţiere între delapidare şi infracțiunea în discuţie. Uneori există pericolul de confuzie între
aplicarea unuia sau a celuilalt text de lege, dată fiind calitatea de gestionar a subiectului activ din
ambele norme de incriminare. În ceea ce priveşte valoarea socială protejată, gestiunea
frauduloasă protejează patrimoniul, fiind aşezată în cadrul infracţiunilor contra patrimoniului
prin nesocotirea încrederii, în timp ce delapidarea, în urma răsturnării importanţei valorilor
sociale din perspectiva textului său de lege, incriminează în primul rând relaţiile de serviciu şi,
abia în subsidiar patrimoniul.
Prima este o infracţiune de rezultat, în timp ce a doua este o infracţiune de pericol, după cum
am arătat anterior. Apoi, cu privire la obiectul material al celor două infracţiuni, este vorba
despre bunuri pe care subiecţii activi le au în administrare ori gestiune
În al doilea rând, referitor la latura obiectivă, după cum putem observa din formularea textului
de lege al gestiunii frauduloase, aceasta nu e o infracţiune în formă închisă, precum delapidarea,
în cazul căreia legiuitorul prevede expres cele trei modalităţi de comitere – însuşirea, folosirea,
traficarea. Aşadar, dacă delapidarea poate aduce atingere relaţiilor de serviciu, producând şi
pagube în patrimoniul subiectului pasiv strict prin modalitatea acţiunii, gestiunea frauduloasă va
putea fi comisă atât prin acţiune, cât şi prin omisiune, singura cerinţă a legiuitorului fiind ca
acţiunea/omisiunea subiectului activ să pricinuiască o pagubă în patrimoniul persoanei juridice;
prin urmare, actele de executare specifice delapidării pot fi comise prin depăşirea limitelor în
care a fost însărcinat autorul, cât şi în cadrul acestor limite, doctrina exemplificând în acest sens
efectuarea unor reparaţii ale bunurilor, la costuri mult mai mari, păgubitoare pentru proprietarul
lor.11
În privinţa subiectului activ, ambele infracţiuni prevăd comiterea de către un subiect activ
special, astfel: dacă în cazul delapidării acesta era dublu-calificat, fiind şi gestionar al
patrimoniului, dar şi funcţionar – public sau privat, în cazul gestiunii frauduloase subiectul activ
special trebuie să aibă doar calitatea de gestionar.
În plus, tot ca urmare a unei astfel de interpretări, nu ar mai exista nici distincţia potrivit
căreia gestiunea frauduloasă poate fi comisă şi de către o persoană juridică, în timp ce, în mod
tradiţional, delapidarea poate fi comisă doar de către o persoană fizică, acel funcţionar public sau
cel privat care se află în relaţii tipice dreptului muncii.

11
V. Nicolcescu, Delapidarea şi gestiunea frauduloasă. Asemănări şi deosebiri, în „Revista de Drept Penal”, nr.
4/2000, pag. 98.
14
Importantă este analizarea diferenţelor în ceea ce priveşte urmarea imediată. Astfel, dacă
gestiunea frauduloasă este o infracţiune de rezultat, contra patrimoniului, pentru întrunirea cărei
tipicităţi va fi necesară întotdeauna prejudicierea patrimonială a subiectului pasiv al infracţiunii,
delapidarea, după cum am arătat în capitolul anterior, nu va avea întotdeauna ca rezultat
producerea unei pagube (spre exemplu, în cazul folosirii sau al traficării), deşi aceasta poate fi de
multe ori una dintre urmări.

15
CAPITOLUL II – ANALIZĂ DOSAR NR. 18708/301/2018 AFLAT PE
ROLUL JUDECĂTORIEI SECTORUL 3 PENTRU SĂVÂRȘIREA
INFRACȚIUNII DE DELAPIDARE

Sectiunea 1 – Scurt istoric

În fapt, la data de 16.01.2017, prin referatul întocmit de Managerul zonal, Societatea X a fost
informată cu privire la faptele săvârșite de angajata Y, cu privire la prejudicierea patrimonială a
Societații cu valoarea de 21,000.00 lei, în urma nerespectării de catre aceasta, a procedurii
Societații, cu privire la interdicția angajatului de a participa in nume propriu la jocurile de noroc
organizate de Societate.

Precizăm ca angajata Y iși desfașura activitatea in cadrul punctului de lucru al Societății X din
Municipiul București, în baza Contractului Individual de Munca încheiat de părți sub nr.
2605/05.11.2015, având funcția de casier conform cod C.O.R – 523003.

Societatea X este organizator de jocuri de noroc - pariuri sportive, iar obiectul de activitate este
guvernat de acte normative cu caracter special, respectiv Ordonanța de Urgență nr. 77/2009 -
privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc si a Normelor metodologice de punere in
aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2009 cu modificarile si completările
ulterioare.

Prin dispozițiile legale menționate mai sus, Angajatul Organizatorului de jocuri de noroc pentru
organizarea si desfăsurarea activității în domeniu, are obligația Iegală de a " nu efectua pariuri in
nume propriu” dispoziții pe care Societatea X le-a adus la cunoștința tuturor angajaților, inclusiv
prin Regulamentul Intern, cat și prin Fișa Postului.

Cu privire la descrierea faptei, precizăm că in data de 14.01.2017, angajata a jucat in nume


propriu la jocurile organizate de Societate, mai multe bilete de pariere. Acestea au fost
înregistrate în sistemul informatic al Societații iar contravaloarea biletelor nu a fost achitată,
rezultând un minus in gestiune in valoare de 21,000.00 lei.

În baza referatului întocmit la data de 16.01.2017 de catre Managerul Zonal, precum și a


declarației întocmită de către Angajată, în care își recunoaște vinovăția, Comisia de cercetare
disciplinară a Societății a constatat ca fapta săvârșită de catre angajată este strict legată de munca
prestată, prin neîndeplinirea corespunzătoare a îndatoririlor de serviciu, conform Regulamentului
intern al Societatii, respectiv Fișa postului. În acest sens, se reține ca angajata nu a respectat
obligațiile ce îi reveneau din Regulamentul intern al Societății, respectiv Fișa Postului, cu privire
la obligația de a nu participa la jocurile de noroc efectuate de Societate.

16
Cu privire la valoarea prejudiciului de 21,000.00 lei, aceasta este rezultatul gestiunii sale, precum
și a incălcării cu intenție a tuturor dispozițiilor Regulamentului intern al Societății, fișei postului
și a dispozițiilor legale în vigoare.

Față de faptele grave efectuate de angajata Y, precum și prejudicierea Societății cu suma de


21,000.00 lei a fost aplicată angajatei, sancțiunea constând în desfacerea disciplinară a
contractului individual de muncă al angajatei, conform art. 248 alin 1 lit. e) din Legea 53/2003 –
Codul Muncii, începând cu data de 16.01.2017.

Secțiunea 2 – Dispoziții legale

Reiteram faptul ca, activitatea Societății X este guvernată de legi speciale, respectiv Ordonanța
de Urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea si exploatarea jocurilor de noroc,
aprobată de Legea nr. 246/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, dar și Hotărârea
Guvernului nr. 111/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de punere in aplicare a
Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 77/2009 (“Normele”). Potrivit art. 150 alin (1) lit f) din
HG 111/2016 Societatea are obligația de a nu permite participarea propriilor salariaţi, direct sau
prin interpuşi, la propriile jocuri de noroc organizate în condiţiile legii.

De asemenea, potrivit Art. 21 alin. (6) din OG 77/2009 “Partenerii, acţionarii semnificativi,
membrii echipei manageriale şi ai corpului de control al organizatorului licenţiat de jocuri de
noroc, proprietarul sau chiriaşul unui local în care se desfăşoară jocuri de noroc, angajaţii
operatorului de jocuri de noroc nu pot participa la jocul de noroc organizat de persoana juridică
cu care se află în relaţie de interdependenţă.

Societatea a implementat atât prin Regulamentul Intern, cât și prin Fișa Postului obligații și
atribuții specifice in sarcina operatorilor (casierilor) angajați in cadrul agențiilor de pariuri,
întocmai pentru a se aplica dispozițiile imperative ale legii si ale normelor aplicabile in domeniul
său de activitate. Astfel, Societatea nu doar că este obligată in a implementa prevederile legale, ci
trebuie să se asigure ca salariații săi respectă întocmai atât normele legale cât și normele interne,
comportamentul acestora și îndeplinirea obligațiilor ce le revin în calitate de salariați fiind
esențiala pentru buna desfasurare a activitații Societății.

Fiecare salariat cu funcția de casier are obligația de a lua la cunoștință și de a-și însuși normele
interne ale Societății. Toți salariații care au funcția de casier parcurg o sesiune de training în
cadrul Societății, înainte de a dobândi calitatea de salariați și au obligația de a-și insuși
permanent, ultrerior angajării, toate normele legale, procedurile si abilitățile specifice funcției de
casieri in agențiile de pariuri.

17
2.1 Fișa postului

Obligațiile și interdicțiile majore au fost aduse la cunoștința angajaților atat la inceputul


activității, cât și pe parcursul acesteia, atât prin dispozițiile Regulamentul intern al Societatii, cât
și prin Fișa Postului, dintre care, subliniem urmatoarele:

a) verifică numerarul existent și răspunde de sumele de bani ce i-au fost încredințate [..].
b) operează în aplicația de pariere intrarile si ieșirile de bani [..].
c) Încasează de la clienți banii pe care aceștia doresc să ii parieze[..], înregistrează sumele
primite în aplicația de pariere, cât și pe casa de marcat și înmânează imediat clientului
biletul și neapărat bonul fiscal; nerespectarea acestor prevederi face casierul responsabil
de eventualele amenzi primite de Societatea din acest motiv.
d) Este raspunzator pentru orice sumă lipsă/plus de casă pe timpul serviciului[..]
e) Este interzisă participarea la jocurile de noroc organizate de Societate, atât la pariuri cat
și la aparatele de joc;
f) Este interzis să folosească în scopuri personale banii dați ca avans spre decontare de catre
Societate sau banii transferati pentru plata clienților;

2.2 Regulamentul intern al societății

a) Obligația angajatului să fie raspunzator pentru manipularea sumelor de bani [..].


b) Angajaților Societății le revin obligații date de legislația jocurilor de noroc, în speță,
obligația de a nu participa in nume propriu la jocurile de noroc organizate de Societate;
c) Este interzis operatorului emiterea de bilete in nume propriu sau emiterea de bilete fără a
încasa contravaloarea acestora.
d) Să nu accepte sub nicio formă pariuri/jocuri fără a primi pe loc contravaloarea acestora.
e) Înainte de înmanarea tichetului de pariere și a bonului de casă, se va încasa suma
aferentă.

Prin fapta sa, angajata Y, incalcă atribuțiile de serviciu, dar cel mai semnificativ criteriu care
subliniaza gravitatea faptei este că incalcă nomele legale speciale, și mai mult decât atât, încalcă
normele imperative prevăzute de legea penală, încalcă dreptul fundamental de proprietate și, nu
în ultimul rand, fapta sa poate avea drept consecință răspunderea administrativă a Societății și
prejudicierea acesteia inclusiv prin angajarea răspunderii civile si administrative cu consecințe
grave asupra activității și patrimoniului Societății X.

18
Secțiunea 3 – Răspunderea penală

Angajata Y a efectuat bilete de pariu în nume propriu, în mod repetat, cu intenția clară, directă
de a obține un caștig și de a prejudicia Societatea, cu vinovație, având în vedere cunoașterea în
întregime a Regulamentului Intern, a Regulamentului de joc, a fișei de post și a oricaror alte
dispoziții interne care sunt comunicate către angajați de catre Societate.

În data de 22.02.2017, Societatea X a formulat și depus Plangere penală prealabilă împotriva


angajatei Y pentru săvârșirea infracțiunii de Delapidare, unde se poate observa că fapta săvârșită
de angajată prin care a creat un prejudiciu in gestiune în suma de 21,000.00 lei, întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. 1 NCP raportat la
art. 308 NCP:

a) Elementul material al infracțiunii de delapidare este realizat prin acțiunea inculpatei,


comisă in data de 14.01.2017, de a juca in nume propriu mai multe bilete la jocurile de
noroc organizate de Societatea X, a cărei angajată era, in suma de 21,000.00 lei, sens în
care a bătut bonuri fiscale pentru aceste bilete, care apareau in sistemul online, fără a
depune în casieria societații contravaloarea acestora, cauzând astfel societății a cărei
angajată era in funcția de casier, un prejudiciu in suma de 21,000.00 lei.
b) Urmarea imediată a faptei inculpatei constă in producerea unui prejudiciu în patrimoniul
persoanei vătămate Societatea X, iar probatoriul administrat in cauză dovedește existența
legăturii de cauzalitate dintre fapta inculpatei și urmarile produse.
c) In ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii de delapidare, s-a reținut ca aceasta a
fost comisă de inculpată cu forma de vinovație a intenției directe, așa cum este ea definită
de art. 16 alin 3 lit. a NCP, inculpata prevăzând rezultatul faptei comise, rezultat constând
în prejudiciul produs in patrimoniul persoanei vătămate și urmărind producerea acestuia.

În data de 14.08.2018, pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 București — Secția Penală a fost


înregistrată, sub numarul de dosar 18708/301/2018, sesizarea Parchetului de pe langa Judecătoria
Sectorului 3 București prin care s-a solicitat să se dispuna cu privire la acordul de recunoaștere a
vinovației incheiat la data de 13.08.2018 în dosarul nr. 3567/P/2017 între Parchetul de pe langa
Judecatoria Sectorului 3 București si inculpata Y, cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de
delapidare prev. de art. 295 alin. 1 C.p. cu aplic.art. 308 C.p.

In fapt, s-a reținut că în data de 14.01.2017, inculpata Y, în calitate de angajată a Societății X, în


funcția de casier, a jucat mai multe bilete de noroc la live în cadrul jocurilor de noroc organizate
de societate până la concurența sumei de 21.000 lei, fără a depune în casieria societății
contravaloarea acestora, fapt ce a creat un prejudiciu in gestiune in suma de 21,000.00 de lei.

Inculpata a recunoscut și regretat săvârșirea infracțunii, iar la data de 13.08.2018 a încheiat cu


Ministerul Public — Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti, un acord de
19
recunoaștere a vinovăției cu privire la cuantumul pedepsei și la modalitatea de executare a
acesteia, respectiv 1 an închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de 2 ani.

Organele de urmărire penală au reținut situația de fapt în urma administrării următoarelor


mijloace de probă: adrese emise de Societatea X prin care s-a comunicat faptul că inculpata a
achitat suma de 7851 lei, societatea constituindu-se parte civilă cu suma de 13.549 de lei;
registrul de casa din data de 13.01.2017; documente contabile puse la dispoziție de reprezentanții
societății X; contract individual de munca si fișa postului privind pe inculpata Y; înscrisuri:
raport de casa din data de 14.01.2017, monetar, registru de casa, notă explicativă dată de
inculpata; declarație reprezentant societate parte civilă; declarație martor Contabil sef; declarații
inculpata Y.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

La data de 13.08.2018, între Ministerul Public — Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 3


București, reprezentat de procuror Z si inculpata Y s-a incheiat acordul de recunoaștere a
vinovației privind infracțiunea de delapidare prev. de art. 295 alin.1 C.p. cu aplic.art. 308 C.p.,
reținută în sarcina inculpatei.

În cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovației, în fapt, s-a reținut că în data de 14.01.2017,


inculpata Y, în calitate de angajată a Societății X, în funcția de casier, a jucat mai multe bilete de
noroc la live în cadrul jocurilor de noroc organizate de societate până la concurența sumei de
21,000.00 lei, fără a depune în casieria societății contravaloarea acestora, fapt ce a creat un
pejudiciu in gestiune in suma de 21,000.00 de lei.

La data de 05.11.2015, între Societatea X si inculpata Y fost încheiat, pe perioada nedeterminată,


contractul individual de munca nr. 2605. Potrivit fișei postului, inculpata a fost angajată în
funcția de casier, având ca principale atribuții de serviciu: completarea corectă și la zi a actelor
contabile aferente activității, înregistrarea pe casa de marcat a tuturor încasărilor efectuate,
completarea registrului de casă pe baza raportului Z eliberat de casa de marcat conform
reglementarilor legale în vigoare.

La data de 16.01.2017, prin referatul întocmit de managerul zonal al societății, societatea X a


fost informată cu privire la faptele săvârșite de inculpata Y, referitoare la prejudicierea
patrimonială a societății cu suma de 21,000.00 lei, în urma nerespectării de către aceasta a
procedurii societății cu privire la interdicția angajatului de a participa în nume propriu la jocurile
de noroc organizate de societate.

Din nota explicativă dată în fața reprezentanților societătii, inculpata Y a precizat că în data de
14.01.2017, a jucat cu un client un bilet la live pe care nu l-a mai achitat, după care a jucat în
continuare bilete la live până a ajuns la suma de 21,000.00 lei, dintre aceste bilete neieșind
niciunul câștigător.
20
Conform registrului de casă al Societății X din data de 14.01.2017 în contul ,,alte operațiuni" este
înregistrată suma de 21,000.00 lei, iar din raportul de casa din data de 14.01.2017 rezultă că s-au
jucat bilete la live în suma de 34,842.00 lei, existând o diferență între încasări și plăți în suma de
22.810,99 lei. Potrivit monetarului din data de 14.01.2017, a rezultat existența unui sold total
faptic în casierie la sfârșitul zilei de 14.01.2017, în suma de 14.261,99 lei.

Fiind audiat Managerul zonal al Societății X, în calitate de reprezentant al societății persoana


vatamată X a declarat că, în data de 15.01.2017, a fost sunată de inculpata Y, care i-a comunicat
că are o lipsă în gestiune în numar de 21.000 lei, motivând această lipsă din gestiune prin faptul
că a jucat în nume propriu bilete la live până la concurența sumei de 21.000 lei, întrucât un client
a efectuat un bilet pe care nu 1-a mai achitat și a dorit să recupereze suma de bani. De asemenea,
a mai arătat că inculpata i-a spus, totodată, că a completat registrul de casa in contul ,,alte
operatiuni" lipsă imputabilă Y cu suma de 21.000 lei, pentru a corespunde gestiunea scriptică cu
gestiunea fizică. Ulterior, s-a intocmit o comisie de cercetare disciplinară, context în care
inculpata a recunoscut fapta și, urmare celor întamplate, i s-a desfacut contractul individual de
muncă. A mai precizat ca inculpata Y a jucat mai multe bilete la live, le-a emis din sistem și nu a
pus in casierie contravaloarea acestora, de aici rezultând lipsa de de 21.000 lei.

Fiind audiată, martora Z, contabil-sef în cadrul societății, a precizat că, în urma studierii
registrului de casă din data de 14.01.2017, aferent Agentiei Societății X din București, a constatat
că suma de 45.361,99 lei, trebuia sa existe faptic în casierie la sfârșitul zilei. Martora a precizat
că în casierie a existat faptic doar suma de 24.361,99 lei, diferența dintre suma 45.361,99 lei,
bani care trebuiau să existe faptic în casierie și suma de 24.361,99 lei fiind de 21.000 lei.
Totodata, martora a mai precizat că pentru a nu exista diferențe între soldul scriptic și faptic
inculpata a înregistrat o dispoziție de plata în suma de 21.000 lei pe numele acesteia, înscrisul
fiind înregistrat mai departe în celelalte documente contabile.

De asemenea, fiind audiată inculpata Y a recunoscut fapta, menționand ca în data de 14.01.2017


a jucat un bilet la pariuri sportive live pe care nu l-a achitat și, întrucat biletul nu a ieșit
caștigător, a jucat in continuare mai multe bilete sperând ca va cațâștiga, până la valoarea de
21.000 lei. Inculpata a mai menționat că a bătut bonuri fiscale pentru aceste bilete, care totodată
le apăreau reprezentanților societății în sistemul online, dar nu a mai putut depune în casieria
societății contravaloarea acestora. De asemenea, aceasta a declarat ca avea cunostință de faptul
că, în calitate de angajată, nu avea voie sa joace bilete in cadrul societății, declarând că
intenționează să achite prejudiciul reținut în sarcina acesteia.

In drept, fapta inculpatei Y, care în data de 14.01.2017, în calitate de angajată a Societății X-


Agenția București, in functia de casier, a jucat mai multe bilete la jocurile de noroc live
organizate de societate pana la concurența sumei de 21.000 lei, fără a depune in casieria
societății contravaloarea acestora, fapt ce a creat un prejudiciu in gestiune in suma de 21.000 de

21
lei, întruneste elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev. de art. 295 alin. 1 C.p.
cu aplic.art. 308 C.p.

Inculpata Y, asistată de aparatorul desemnat din oficiu, a recunoscut comiterea faptei și a


acceptat încadrarea juridică pentru care a fost incepută urmarirea penală, confirmată efectuarea
în continuare a urmaririi penale și s-a dispus punerea in mișcare a acțiunii penale.

În consecința, instanța a reținut că din probele administrate în cursul urmaririi penale rezultă
suficiente date cu privire la existența faptei pentru care s-a pus in mișcare acțiunea penală și cu
privire la vinovăția inculpatei, iar maximul special prevazut de lege pentru infractiunea de
delapidare este de 4 ani si 8 luni (limitele fiind de la 2 la 7 inchisoare reduse cu 1/3), astfel ca se
încadreaza în limita pedepsei închisorii de cel mult 15 ani prevazută de art. 480 alin. 1 C.p-p..

De asemenea, acordul de recunoaștere a vinovăției conține mențiunile obligatorii prevazute de


art. 482 C.p.p., respectiv data si locul incheierii, numele, prenumele si calitatea celor între care se
încheie, datele privitoare la persoana inculpatei, descrierea faptei, încadrarea juridica a acesteia,
probele și mijloacele de probă, declarația expresă a inculpatei, privind recunoașterea comiterii
faptei și acceptarea încadrării juridice, felul, cuantumul și forma de executare a pedepsei cu
privire la care s-a ajuns la acord, semnatura procurorului, a inculpatei și a avocatului acesteia. Cu
ocazia încheierii acordului de recunoaștere a vinovăției, inculpata Y a fost asistată de apărătorul
desemnat din oficiu, avocat W.

Potrivit prevederilor art. 482 lit. h C.p.p., solutia cu privire la care s-a ajuns la un acord intre
procuror si inculpata este aceea de stabilire a pedeapsei de 1 an închisoare cu amânarea aplicării
pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, interval de timp pe durata caruia inculpata
trebuie sa respecte obligațiile imperative prevăzute de art. 85 alin. 1 lit. a-e C.p..

În baza sentinței penale nr. 712/208, s-a decis, în raport cu aceste considerente și, apreciind
cuantumul pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpata Y ca fiind
necesar și suficient din perspectiva funcției pedepsei penale de mijloc de reeducare a
condamnatului și, de asemenea, ținand cont de scopul pedepsei constând în prevenirea săvârșirii
de noi infracțiuni, in baza art. 485 alin. 1 lit. a rap. la art. 396 alin. 2 C.p.p., instanța a admis
acordul de recunoaștere a vinovației incheiat de Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 3
Bucuresti cu inculpata Y, obiect al cauzei penale nr. 3567/P/2017.

În baza art. 295 alin. 1 cu aplic. art. 308 din Codul penal şi art. 480 alin. 4 C.p.p., stabileşte
pentru inculpată pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare. În baza
art. 83 alin. 1 C.p., amână aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani calculat de
la data rămânerii definitive a hotărârii. Aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor
prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p., care se va executa numai dacă pedeapsa principală stabilită
devine executabilă. În baza art. 65 alin. 1 lit. a şi b C.p., aplică pedeapsa accesorie a interzicerii
drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a şi b C.p., care se va executa numai dacă pedeapsa
22
principală stabilită devine executabilă. Impune, pe durata termenului de supraveghere,
următoarelor măsuri de supraveghere a inculpatului, prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. a)-e) din
Codul penal: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Argeş, la datele fixate de acesta; b) să
primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în
prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
d)să comunice schimbarea locului de muncă; e)să comunice informaţii şi documente de natură a
permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 404 alin. 3 C.p.p. și art. 88 C.p.,
atrage atenția inculpatei asupra revocării amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării
măsurilor de supraveghere și al săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenul de supraveghere.
În temeiul art. 486 alin. (2) rap. la art. 25 alin. (5) din C.p.p., lasă nesoluţionată acţiunea civilă. În
baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpata la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli
judiciare avansate de stat.

23
CONCLUZII
Apreciem ca fiind amintite şi dezbătute cele mai actuale probleme privind infracţiunea de
delapidare în lucrarea de faţă, cu rezerva că acestea nu pot fi considerate rezolvate şi ca având
răspunsuri definitive. Dacă delapidarea a fost încadrată de legiuitor în capitolul infracţiunilor
contra serviciului, aşa cum era necesar, aceasta nu înseamnă că structura sa hibridă, care
împrumută din modalităţile de săvârşire ale mai multor infracţiuni, nu va pune în continuare
probleme, cu atât mai mult cu cât aria de cuprindere a delapidării este din ce în ce mai largă, date
fiind modificările pe care le-am prezentat, privitoare la funcţionarul privat, situaţie care va
conduce de multe ori la aparenţa unor concursuri de calificări.

24
BIBLIOGRAFIE

Doctrină

Toader Tudorel, Michinici Maria Ioana, Crișu Cocîntă Anda, „Noul Cod Penal Comentarii pe
articole”, Editura Hamangiu, București 214;
Alexandru Boroi, Simona Anghel „Fișe de drept penal” Ediția a 2-a, Editura Hamangiu,
București 2016;
P. Dungan, T. Medeanu, V. Paşca, Drept penal. Partea specială. Prezentare comparativă a Noului
Cod Penal şi a Codului Penal din 1968, vol II., Ed. Universul juridic, 2013;
Gh. Mateuţ, Consideraţii teoretice şi practive privind conţinutul constitutiv al infracţiunii de
delapidarea în actuala reglementare,în revista „Dreptul”, nr. 10/2002;
V. Cioclei, Drept penal. Partea specială – infracţiuni contra patrimoniului. Cu referiri la Noul
Cod penal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2011;
G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L. V. Lefterache, T. Manea, I. Nedelcu, F. M. Vasile,
Codul penal. Comentarii pe articole,Ed. C. H. Beck, Bucureşti, 2014;
C. Mitrache, C. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti,
2014;
Alexandru Boroi, Drept penal. Partea specială – conform Noul Cod Penal, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti 2011;
V. Nicolcescu, Delapidarea şi gestiunea frauduloasă. Asemănări şi deosebiri, în „Revista de
Drept Penal”, nr. 4/2000;

Jurisprudenţă

Decizia nr. 451/2003, Decizia nr. 672/2007 și Decizia nr. 907/2009 ale Curții Constituţionale a
României, referitoare la respingerea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215
ind. 1 din Codul penal de la 1968
Sentința penală nr. 712/16.10.2018, în Dosarul nr. 18708/301/2018, pe rolul Judecatoriei
Sectorul 3 București;

Legislaţie

Noul Cod penal, ediţia a18-a, editura Hamangiu, București 2018


Codul Penal al Romaniei din 21 iunie 1968

Surse internet
https://idrept.ro/

25

S-ar putea să vă placă și