Volumul 1 Academic

BIROUL FEDERAL DE INVESTIGAŢII
INFRACȚIUNEA CU MOTIVAŢIE
SEXUALĂ
Volumul I
- VIOLATORUL ŞI SADICUL SEXUAL -
NCAVC ACADEMIA FBI, Quantico, Va

CENTRUL NAŢIONAL PENTRU ANALIZA
INFRACŢIUNILOR VIOLENTE
1
CUPRINS
VIOLUL
I. MENTALITATEA POLIŢIEI ŞI
CONVINGERILE REFERITOARE LA VIOL ... ___
1. Puncte de vedere tradiţionale şi atitudini ale poliţiei ... ___
2. Metodă ... ___
2.1. Studiu ... ___
2.2. Procedurile ... ___
3. Rezultatele ... ___
3.1. Victimele ... ___
3.2. Violatorii ... ___
3.3. Procesul ... ___
4. Sumar. Concluzii şi recomandări ... ___
II. O INTRODUCERE ÎN TEMA VIOLATORULUI ÎN SERIE:

CERCETĂRILE F.B.I. ... ___
1. Scopurile cercetării ... ___
2. Criteriile de selecţie ... ___
3. Interviul de cercetare ... ___
4. Studiu de caz ... ___
4.1. Familia ... ___
4.2. Educaţia ... ___
4.3. Dezvoltarea sexuală ... ___
4.4. Cariera militară ... ___
4.5. Serviciul ... ___
4.6. Activitatea sexuală în timpul mariajului ... ___
4.7. Cazierul ... ___
4.8. Reviste pornografice şi poliţieneşti ... ___
4.9. Prima faptă ... ___
4.10. Rezistenţa la viol şi prevenţia ... ___
4.11. Tehnici de interogare ... ___
4.12. Linia telefonică pentru agresori sexuali ... ___
5. Sumar ... ___
2
III. VIOLATORUL ÎN SERIE: CARACTERISTICILE SALE
ŞI ALE VICTIMEI ... ___
1. Structura demografică a violatorului în serie ... ___
1.1. Vârsta ... ___
1.2. Locuri de muncă ... ___
1.3. Istoricul marital ... ___
1.4. Trecutul militar ... ___
1.5. Inteligenţa ... ___
1.6. Istoricul arestărilor ... ___
1.7. Locuinţa ... ___
1.8. Autoturismul ... ___
1.9. Caracteristici ale personalităţii ... ___
1.10. Hobby-uri şi activităţi ... ___
2. Caracteristici ale dezvoltării ... ___
2.1. Socio-economic ... ___
2.2. Relaţiile cu părinţii ... ___
2.3. Abuzuri din copilărie ... ___
2.4. Dezvoltarea din punct de vedere sexual ... ___
2.5. Patternuri comportamentale cronice ... ___
3. Victimele violatorului în serie ... ___
3.1. Structura demografică ... ___
3.2. Izolarea victimei ... ___
3.3. Criteriile de selecţie ... ___
4. Sumar ... ___
IV. COMPORTAMENTUL INFRACŢIONAL AL

VIOLATORULUI ÎN SERIE ... ___
1. Premeditarea ... ___
2. Metode de abordare ... ___
3. Controlarea victimei ... ___
4. Folosirea forţei ... ___
5. Rezistenţa victimei ... ___
6. Dinamica sexuală a violului ... ___
7. Activitatea verbală ... ___
8. Disfuncţii sexuale ... ___
9. Evitarea identificării ... ___
10. Alcool şi alte droguri ... ___
11. Comportamentul post-faptă ... ___
12. Concluzii ... ___
V. VIOLATORUL ÎN SERIE: CORESPONDENŢA DINTRE

3
AGRESIVITATEA SPORITĂ ŞI RELAŢIA DINTRE
PLĂCEREA AUTORULUI ŞI OPUNEREA VICTIMEI... ___
1. Metoda ... ___
2. Structura demografică a eşantionului ... ___
4. Comentarii ... ___
VI. PREDICŢIA TIPULUI DE VIOLATOR ŞI A VIOLENŢEI

FOLOSITE DIN SCALE VERBALE, FIZICE
ŞI SEXUALE ... ___
1. Metode şi rezultate ... ___
1.1. Analiza autorului ... ___
1.2. Analiza victimei ... ___
2. Comentarii … ___
VII. VIOLATORII ÎN SERIE ŞI VICTIMELE LOR.

RECONSTITUIRE ŞI REPETIŢIE ... ___
1. Introducere ... ___
1.1. Definiţia abuzului sexual ... ___
1.2. Întinderea abuzului sexual asupra băieţilor ... ___
1.3. Impactul asupra sexualităţii băiatului ... ___
1.4. Cadrul conceptual al proiectului ... ___
2. Metoda ... ___
2.1. Subiecţii ... ___
2.2. Colectarea datelor ... ___
2.3. Procedura ... ___
2.4. Procedura de punctare ... ___
2.5. Reconstituirea ... ___
2.6. Repetiţia ... ___
3.1. Eşantionul ... ___
3.2. Abuzul fizic ... ___
3.3. Amintiri de natură sexuală definite ca abuzive ... ___
3.4. Genul autorului abuzului în cazul celui mai grav
nivel de abuz ... ___
3.5. Legăturile interpersonale ale autorului abuzului în
cazul abuzului cu nivelul cel mai grav ... ___
3.6. Reconstituirea ... ___
3.7. Repetarea ... ___
4.1. Victimele violatorilor în serie ... ___
4.2. Este abuzul sexual asupra băieţilor insuficient
cunoscut? ... ___
4
4.3. Identificarea abuzului sexual la băieţi ... ___
4.4. Repetiţia ... ___
4.5. Variabile critice ce intervin în cazul violenţei
Sexuale ... ___
5. Implicaţii practice: stoparea violurilor şi prevenţia
Victimizării ... ___
6. Sumar ... ___
VIII. VIOLUL: PERICOLUL ACORDĂRII DE SFATURI

NECESARE CONFRUNTĂRII ... ___
1. Sfaturi din partea violatorilor ... ___
2. Specialişti în domeniu ... ___
3. Studii de cazuri ... ___
4. Trei variabile critice în cazul confruntării ... ___
5. O abordare orientată comportamental ... ___
IX. AUDIEREA ORIENTATĂ CĂTRE COMPORTAMENTUL

VICTIMEI DE VIOL: CHEIA PROCESULUI
DE PROFILARE ... ___
1. Motivaţia ... ___
2. Profilarea violatorului ... ___
2.1. Ambianţa în care are loc audierea ... ___
3. Punerea de întrebări despre comportament ... ___
3.1. Metode de abordare folosite de către autor ... ___
3.2. Controlul victimei de către autor ... ___
3.3. Reacţia autorului la rezistenţă ... ___
4. Disfuncţii sexuale ... ___
4.1. Insuficienţa erectilă ... ___
4.2. Ejacularea prematură ... ___
4.3. Ejacularea tardivă ... ___
4.4. Ejacularea condiţională ... ___
5. Tipul şi etapele actelor sexuale ce apar în timpul
unei agresiuni ... ___
6. Activitatea verbală a violatorului ... ___
7. Activitatea verbală a victimei ... ___
8. Schimbarea bruscă a atitudinii autorului în timpul
Agresiunii ... ___
9. Dispariţia bunurilor ... ___
X. INFRACTORUL SADIC SEXUAL ... ___

1. Ce este sadismul sexual? ... ___
5
2. Suferinţa fizică şi psihologică ... ___
3. Comportamentul sadic sexual ... ___
3.1. Fanteziile sadice ... ___
3.2. Sadismul referitor la simboluri ... ___
3.3. Parteneri consensuali sau plătiţi ... ___
3.4. Victimele obediente ... ___
4. Tipare comportamentale care se confundă cu sadismul
sexual ... ___
4.1. Tulburarea de personalitate sadică ... ___
4.2. Cruzimea din timpul infracţiunii ... ___
4.3. Comportamentul patologic de grup ... ___
4.4. Cruzimea sancţionabilă ... ___
4.5. Cruzimea motivată de răzbunare ... ___
4.6. Cruzimea din timpul interogatoriilor ... ___
4.7. Mutilarea post-mortem ... ___
5. Coordonarea studiului ... ___
5.1. Caracteristicile autorului ... ___
5.2. Caracteristicile infracţiunilor ... ___
5.3. Probatoriul infracţiunii ... ___
5.4. Investigarea infracţiunilor comise de sadicul sexual ... ___
5.5. Sursele ... ___
5.6. Autorizaţiile de percheziţie ... ___
5.7. Intervievarea sadicilor sexuali ... ___
XI. INFRACTORUL SADIC SEXUAL ŞI FAPTELE

SALE ... ___
1. Metodele ... ___
2.1. Caracteristicile autorilor ... ___
2.2. Caracteristicile faptei ... ___
2.3. Caracteristicile victimei ... ___
XII. VICTIMELE SUPUSE ALE SADICILOR SEXUALI ... ___

1. Femeile ... ___
2. Abuzul ... ___
2.1. Abuzul fizic ... ___
2.2. Abuzul sexual ... ___
2.3. Abuzul psihologic
3. Procesul de transformare ... ___
3.1. Selectarea unei femei vulnerabile ... ___
6
3.2. Seducerea femeii alese ... ___
3.3. Modelarea comportamentului sexual ... ___
3.4. Izolarea socială ... ___
3.5. Pedepsele ... ___
XIII. REVISTELE POLIŢIENEŞTI: PORNOGRAFIE

PENTRU SADICUL SEXUAL ... ___
1. Originile şi publicul revistelor poliţieneşti ... ___
2. Conţinutul revistelor poliţieneşti ... ___
2.1. Ilustraţiile ... ___
2.2. Titluri şi texte ... ___
3. Studii de caz ... ___
XIV. PLÂNGERILE FALSE ... ___

1. Importanţa înţelegerii plângerii false de viol ... ___
2. A fi victimă ... ___
3. Stima de sine şi nevoia de a face faţă unei situaţii:
cadrul plângerii false ... ___
4. Protejarea respectului de sine: folosirea mecanismelor
de apărare ... ___
4.1. Negarea ... ___
4.2. Proiecţia ... ___
4.3. Evadarea ... ___
4.4. Raţionalizarea ... ___
4.5. Auto-handicaparea (al doilea beneficiu) ... ___
5. Plângerile flase şi acomodarea permanentă ... ___
6. Indicatori ai reclamaţiilor false de viol ... ___
6.1. Relaţia victimă – autor ... ___
6.2. Violenţa şi opunerea ... ___
6.3. Natura actelor sexuale comise ... ___
6.4. Amintirea detaliilor ... ___
6.5. Rănile fizice ... ___
7. Investigarea reclamaţiei false de viol suspecte ... ___
7.1. Plângerea iniţială ... ___
7.2. Natura plângerii ... ___
7.3. Probele ... ___
7.4. Rănile ... ___
7.5. Analiza cu privire la personalitate şi stilul de viaţă ... ___
7.6. Cum trebuie să procedăm în cazul unor
acuzaţii false ... ___
7
8. Sumar ... ___
8
Centrul Naţional de Analiză a Infracţiunilor Violente
9
Centrul Naţional de Analiză a Infracţiunilor Violente
(CNAIV) este o parte componentă a Grupului de Răspuns la
Incidente Critice (GRIC) din cadrul FBI localizat la Academia
F.B.I. din Quantico, Virginia. Misiunea principală a CNAIV este de
furniza suport operaţional bazat pe comportament agenţiilor de
aplicare a legii federale, statale, locale şi internaţional implicate în
investigarea unor infracţiuni violente, ameninţări făcute prin
mijloace de comunicare, terorism şi în alte materii ce interesează
ordinea publică care sunt neobişnuite şi repetitive.
CNAIV cuprinde 4 unităţi : Unitatea de Analiză
Comportamentală nr. 1 (Contracarare terorism/Evaluare
ameninţări), Unitatea de Analiză Comportamentală nr. 2 (Infracţiuni
împotriva adulţilor), Unitatea de Analiză Comportamentală nr. 3
(Infracţiuni împotriva minorilor) şi Programul de Reţinere a
Criminalilor Violenţi (PreCV).
Membrii staff-ului CNAIV au transmis analize detaliate
ale crimelor din perspectivă comportamentală, criminalistică şi
investigativă. Scopul acestui proces de analizare este de a furniza
agenţiilor de aplicare a legii o mai bună înţelegere a motivaţiilor şi
comportamentelor autorilor. Analiza este o unealtă care oferă
investigatorilor caracteristici descriptive şi comportamentale ale
autorului cel mai probabil şi sfaturi privitoare la tehnici
investigative ca ajutor în identificarea autorului.
CNAIV, de asemenea, coordonează cercetări ale
infracţiunilor violente dintr-o perspectivă investigativă. Cercetările
CNAIV sunt menite să pătrundă în interiorul proceselor mentale
criminale, a motivaţiilor şi comportamentelor. Rezultatele
cercetărilor sunt transformate în tehnici investigative inovative care
să îmbunătăţească eficacitatea agenţiilor de aplicare a legii
împotriva infractorilor violenţi şi sunt împărtăşite altor agenţii de
aplicare a legii şi altor ramuri ale ştiinţei prin publicaţii, prezentări
şi instruiri.
Simpozionul despre crima în serie a fost conceput,
planificat şi coordonat de către membrii Unităţii de Analiză
Comportamentală nr. 2 (UAC-2). Resursele UAC-2 sunt axate pe
crimele în serie, în masă şi de alte categorii; pe atacurile cu
motivaţie sexuală; răpiri; şi alte acte criminale ce au ca ţintă victime
adulte. Membrii staff-ului UAC-2 au dezvoltat expertize
semnificative despre subiectul crimei în serie şi în mod regulat
furnizează asistenţă operaţională, conduc cercetări şi furnizează
instruire asupra problemelor legate de crima în serie.
10
AUTORII
Articolele din această carte sunt scrise de membrii Centrului

Naţional de Analiză a Infracţiunilor Violente, Unitatea de Ştiinţe
Comportamentale din cadrul F.B.I.
Alan E. Burgess – Agent Special, Şef al Unităţii Suport

Investigativ în Ştiinţe Comportamentale şi Adjunct al Centrului
Naţional de Analiză a infracţiunilor violente.
Ann W. Burgess, Doctor în Îngrijire, Doctor în Servicii de

Îngrijire, este Profesor de Îgrijire a Sănătăţii Mintale Psihiatrice,
Univeristatea Pennsylvania din Pennsylvania şi Director Asociat a
Cercetării de Îngrijire de la Spitatul Oraşului Boston
Ralph B. D’Agostino este profesor de matematică,

Universitatea Boston din Boston
Park Elliott Dietz este profesor asociat în cadrul

Departamentului de Psihiatrie al Universităţii din California, Los
Angeles. A fost tehnician consultant în bazele psihiatriei criminale
în Newport Beach, C.A. şi este consultant în cadrul Centrului
Naţional al F.B.I. pentru Analiza Infracţiunilor Violente şi la
Unitatea de Ştiinţe Criminale din cadrul New York State Police.
John E. Douglas, M.S. – Doctor în ştiinţe. Agent Special

Supervizor al F.B.I. şi Manager al Programului de Profiling
Criminal şi Activităţilor de la Faţa Locului, precum şi al
Programului Consultativ de Ştiinţe Comportamentale al Unităţii de
Suport Investigativ din cadrul Centrului Naţional de Analiză a
Infracţiunilor Violente, Academia F.B.I., Quantico, VA.
Carol R. Hartman, Doctor în Îngrijire, Doctor în Servicii

de Îngrijire, este Profesor Asociat şi Coordonator Programului de
Absolvire a Îngrijirii Sănătăţii Mintale Psihiatrice, Colegiul Boston,
Chestnut Hill, M.A.
11
Bruce Harry este profesor asistent în psihiatrie şi profesor
asistent adjunct în drept la Universitatea din Missouri, Columbia
Robert R. Hazelwood este agent special suprevizor (FBI)

delegat la Centrul Naţional de Analiză a Infracţiunilor Violente,
Academia FBI, Quantico, Va. El deţine o licenţă în sociologie la
Sam Houston State, Huntsville, Texas (1960) şi un master în
consiliere şi îndrumare la Universitatea Nova, Ft. Lauderdale,
Florida (1980). A obţinut o bursă de cercetare cu durata de 1 an în
medicină legală la Institutul de Patologie al Forţelor Armate în
Washington, DC
John C. LeDoux este agent special însărcinat cu conceperea

unui curs bazat pe computer. Acesta deţine o licenţă în psihologie la
Universitatea din Maryland (1967), un master în jurisprudenţă
comparativă la Universitatea Auburn din Montgomery, Alabama
(1977) şi un titlu de doctor în educaţie în domeniul educarea
adultului şi a vocaţiei la Universitatea Auburn (1980)
Arlene McCormack este profesor asistent în sociologie,

Universitatea Lowell, Lowell, MA
Roland Reboussin este în prezent Analist de Operare în

Cercetare la NCAVC, Academia FBI, Quantico, Va. Centrul
Naţional de Analiză a Infracţiunilor Violente este agenţie de
aplicare a legi orientată către ştiinţe comportamentale şi centru
informatic care are atribuţii de cercetare, instruire şi suport
operaţional. În prezent acesta este implicat în construirea unui
sistem expert proiectat pentru a ajuta în analizele investigative
judiciare
Robert K. Ressler, Doctor în Ştiinţe, este Agent Special

Supervizor al F.B.I. şi manager de program – Programul de
Identificare a Infracţiunilor Violente din cadrul Centrului Naţional
de Analiză a Infracţiunilor Violente, din cadrul Academiei F.B.,
Quantico, VA
Janet I. Warren este profesor asistent la Universitatea din

Virginia unde aceasta este implicată în activităţi clinice şi de
cercetare ale Institutului de Drept, Psihiatrie şi Politici Publice.
Coordonează Sistemul de Management Informaţional, un sistem
statal de evaluare a informaţiei ştiinţifice dezvoltat pentru statul
Virginia.
12
James A. Wright a fost agent special suprevizor (FBI)
delegat la Centrul Naţional de Analiză a Infracţiunilor Violente,
Academia FBI, Quantico, Va, din anul 1984.În prezent acesta
îndeplineşte funcţia de manager de program al Programului de
Analiză Investigativă Judiciară. Acesta a dat indicaţii şi a oferit
consultanţă în câteva sute de infracţiuni violente comise în Statele
Unite, Canada, Caraibe, America Centrală şi Asia de Sud-Est.
VIOLUL
13
I. MENTALITATEA POLIŢIEI ŞI CONVINGERILE
REFERITOARE LA VIOL
II. O INTRODUCERE ÎN TEMA VIOLATORULUI ÎN

SERIE: CERCETĂRILE F.B.I.
III. VIOLATORUL ÎN SERIE: CARACTERISTICILE

SALE ŞI ALE VICTIMEI

VIOLATORULUI ÎN SERIE
V. VIOLATORUL ÎN SERIE: CORESPONDENŢA

DINTRE AGRESIVITATEA SPORITĂ ŞI
RELAŢIA DINTRE PLĂCEREA AUTORULUI ŞI
OPUNEREA VICTIMEI
VI. PREDICŢIA TIPULUI DE VIOLATOR ŞI A

VIOLENŢEI FOLOSITE DIN SCALE VERBALE,
FIZICE ŞI SEXUALE
VII. VIOLATORII ÎN SERIE ŞI VICTIMELE LOR.

RECONSTITUIRE ŞI REPETIŢIE
VIII. VIOLUL: PERICOLUL ACORDĂRII DE SFATURI

NECESARE CONFRUNTĂRII
IX. AUDIEREA ORIENTATĂ CĂTRE

COMPORTAMENTUL VICTIMEI DE VIOL:
CHEIA PROCESULUI DE PROFILARE
I. MENTALITATEA POLIŢIEI ŞI CONVINGERILE

REFERITOARE LA VIOL
John C. LeDoux
Robert R. Hazelwood
14
Violul, spre deosebire de alte infracţiuni, nu este adus
foarte mult la cunoştiinţa autorităţilor. Victimele pot decide să nu
reclame infracţiunea datorită faptului că acestea se tem de atitudinea
poliţiei şi convingerile referitoare la viol, de autorii violului, şi, mai
presus de toate, faţă de le însele. Deoarece percepţia publicului, a
atitudinilor şi convingerilor poliţiei faţă de diferite infracţiuni pot
afecta lipsa de dorinţă de a reclama infracţiunea, de a ajuta la
identificare, de a condamna un autor şi de a sprijini o nouă
legislaţie, forţele de aplicare a legii ar trebui să studieze propriile
sale convingeri şi credinţe – şi de a le schimba, modifica sau folosi
după cum este necesar. Prin urmare, scopul acestui articol este de a
prezenta rezultatele preliminare ale unui sondaj la nivelul întregii
ţări cu privire la atitudinea ofiţerilor de poliţie municipală şi
regională referitoare la viol.
1. Puncte de vedere tradiţionale şi atitudinii ale poliţiei
Din punct de vedere istoric, descrieri ale mentalităţii faţă

de infracţiunea de viol şi faţă de victimele acestuia au venit în
primul rând din două surse. O sursă o reprezintă literatura de
specialitate empirică în care autori populari examinează şi îşi
exprimă opiniile despre problema violului. Cealaltă sursă, care nu
se exclude în mod necesar reciproc, o reprezintă cercetarea
empirică în care persoane încearcă să întrebe ofiţerii de poliţie
despre opiniile lor.
Literatura de specialitate empirică a descoperit că victima
violului este în general întâmpinată cu un comportament ostil, dur şi
indiferent de către ofiţerii de poliţie. Susan Brownmiller în
„Împotriva Dorinţei Noastre” (Against Our Will), a declarat că „în
ciuda cunoaşterii legii pe care aceştia ar trebui să o pună în aplicare,
mentalitatea poliţiştilor bărbaţi este deseori identică cu punctele de
vedere stereotipe despre viol care sunt împărtăşite de către restul
culturii masculine. Tragedia victimei violului este aceea că ofiţerul
de poliţie este persoana care validează victimazarea sa. Un ofiţer de
poliţie care nu crede că există o infracţiune cum este violul, poate
ajunge la o singură destinaţie” (1975, p.352). Astfel, Brownmiller
generalizează opinia sa despre ofiţerii de poliţie bărbaţi la întreaga
cultură masculină – şi ea dă de înţeles că mentalitatea poliţiştilor
bărbaţi diferă faţă de cea a poliţiştilor femei.
15
Un punct de vedere similar negativ este prezentat de către
Germaine Greer care scrie că „un poliţist plictisit care se amuza pe
sine însuşi din cauza fetelor care veneau la el pentru a depune
plângere pentru viol, deseori începe procedurile prin a întreba dacă
acestora le-a plăcut” (1975, p.382). Hurst, în Probleme cu violul
(The trouble with rape - 1977), rezervă o mare parte a criticilor sale
pentru ofiţerii bărbaţi care apar primii la faţa locului. Ea declară „el
(ofiţerul de poliţie) este acolo deoarece era cea mai apropiată
maşină de patrulare de adresa dată de victimă şi viteza în a răspunde
telefonului de viol este importantă la acest moment al întâlnirii cu
poliţia în care insensibilitatea apare de obicei”. Hurst, cu toate
acestea, concluzionează că „unele femei poliţist au la fel de puţină
compasiune ca poliţiştii bărbaţi” (1977, p.116).
Literatura de specialitate empirică prezintă un punct de
vedere mai echilibrat, deşi informaţiile sugerează în mod clar că
unii ofiţeri de poliţie sunt influenţaţi de către circumstanţele
particulare ale victimei, ale atacatorului şi de actul în sine.
Examinarea lui Feldman-Summers şi Palmer (1980) a informaţiilor
dintr-un chestionar dat unui număr de 54 de lucrători ai Sistemului
de Justiţie Penală din zona Seattle i-au condus pe autori la sugestia
că plângerile frecvente privitoare la tratamentul nesimpatetic ale
victimelor violului pot fi văzute ca legându-se de „credinţele ţinute
ale membrilor SJP care tindeau să arunce vina şi responsabilitatea
supra victimei” (p.38). Autorii au reţinut că concepţiile ofiţerilor de
poliţie erau similare cu cele ale judecătorilor şi procurorilor în ceea
ce priveşte cauzele violului şi căile de reducere a frecvenţei
acestora. S-a descoperit că personalul serviciilor sociale aveau
concepţii semnificativ diferite. Cu toate acestea, nu existau diferenţe
semnificative între membrii SJP şi personalul servicilor sociale la
secţiunea din chestionar care examina ce constituie un viol
întemeiat.
Gotessman (1977) a examinat impactul pe care-l poate
avea pregătirea asupra comportării poliţiei în legătură cu violul.
Subiecţii erau ofiţeri de poliţie din cadrul a două departamente din
zona central-nordică a Statelor Unite ale Americii. Acesta a raportat
că majoritatea ofiţerilor de poliţie (procentaj 95%) au răspuns în
mod pozitiv la pregătire, prin care, spre exemplu, a crescut
înţelegerea lor faţă de victimele violului. Totuşi, ea a considerat
neschimbată, ca urmare a pregătirii, convinegerea că victimele sunt
parţial acuzate pentru atac datorită manierei lor de a se îmbrăca sau
de a se comporta.
Un studiu al lui Galton (1975) asupra anchetatorilor din
cadrul poliţiei din Texas a examinat criteriile prin care sunt evaluate
16
plângerile de viol. Rezultatele s-au bazat pe analiza plângerilor de
viol pe o perioadă de 10 săptămâni, interviuri cu anchetatorii şi cei
care au reclamat, şi pe chestionare completate de către ofiţerii de
poliţie. Galton a ajuns la concluzia că anchetatorii iau în considerare
pentru victimele violului un standard de comportament mai înalt
decât o cere legea.
Feild (1978) a inclus 254 de ofiţeri de poliţie dintr-un
număr neprecizat de departamente într-un studiu ce a eximant
atitudinea faţă de viol. De asemenea, a inclus ca subiecţi cetăţeni şi
consilieri în materia violului. Bazându-se pe analiza principalilor
factori componenţi cu o rotaţie a variabilelor maxime au fost extraşi
8 factori. Factorii au fost etichetaţi:
1. Responsabilitatea femeii în prevenirea
violului
2. Sexul ca motivaţie pentru viol
3. Pedeapsă severă pentru viol
4. Precipitarea de către victimă a violului
5. Normalitatea violatorului
6. Puterea ca motivaţie pentru viol
7. Percepţia favorabilă a femeii după comiterea
violului, şi
8. Împotrivirea ca rol al femeii în timpului
violului
Field a sugerat că următoarele cercetări trebuie să caute să

îmbunătăţească conţinutul instrumentelor sale şi să exploreze
conţinutul unor arii suplimentare.
Dificultatea majoră cu aceste studii este aceea că în
general acestea au fost limitate la o singură agenţie de aplicare a
legii şi că sunt bazate pe un număr relativ mic de subiecţi care nu
sunt aleşi la întâmplare. Studiul lui Feldman-Summers şi Palmer,
spre exemplu, era bazat pe răspunsurile a 15 ofiţeri de poliţie.
Aceştia reprezentau doar un procent de 24% a celor care au fost
solicitaţi să participe la studiu. 21 de persoane au participat la
studiul lui Gotessman, 10 la studiul lui Galton. În consecinţă,
descoperirile lor nu pot fi generalizate comunităţii forţelor de
ordine.
2. Metodă
2.1. Studiu
17
Studiul a fost limitat la ofiţeri de poliţie care au depus
jurământul de la agenţiile de aplicare a legii municipale şi regionale.
Un eşantion stratificat întâmplător a fost obţinut. Structura studiului
s-a bazat pe lista de Raportare Uniformă a Infracţiunilor a agenţiilor
potrivite care-şi aduc contribuţia la aceasta. Aceste agenţii sunt
grupate după regiuni geografice şi după mărime, şi sunt clasificate
fie ca agenţii municipale, fie ca agenţii regionale. Procentajul
tuturor ofiţerilor din fiecare regiune/mărime/tip de secţiune de
agenţie a fost determinat. Acest procentaj a fost folosit pentru a
obţine un eşantion total de 3000 de persoane respondente. Agenţiile
au fost alese întâmplător din fiecare secţiune şi o listă de numere
întâmplătoare egală cu aproximativ 10% din mărimea fiecărui
departament a fost obţinută până când secţiunea a avut suficiente
persoane respondente potenţiale.
Au fost primite răspunsuri utilizabile de la un număr de
2170 ofiţeri, reprezentând 72% dintre cei chestionaţi. Un profil
parţial al persoanelor respondente este prezentat în tabelul 1.
Tabelul nr. 1 - Descrierea persoanelor respondente
Vârsta medie 36
Ani de experienţă în rândul forţelor de ordine 11,5
Rasa
Caucaziană 90,2%
Afroamerican 5,6%
Hispanici 2,9%
Altele 1,4%
100,1%*
Statut marital
Necăsătoriţi 9,4%
Căsătoriţi 79,1%
Alte situaţii 11,6%
100,1%*
Sex
Femei 6,4%
Bărbaţi 93,6%
100%
Categorii de funcţii
Rutieră 8,2%
Patrulă de ordine publică 42,1%
Anchetator infracţiuni de viol 1,3%
Moravuri (inclusiv agresiuni cu motivaţie sexuală) 0,3%
Omucideri 0,7%
Anchetator în domeniul celorlalte infracţiuni 14,1%
18
Supervizor 10,5%
Personal de conducere/administrator 6,2%
Alte situaţii 15,4%
100%
Educaţie
Liceu sau mai puţin 32,9%
Colegiu fără diplomă 41,7%
Colegiu de 4 ani cu diplomă 15,6%
Studii superioare 9,8%
100%
* Totalurile care nu sunt egale cu 100 se datorează erorii de rotunjire
Persoanele respondente par tipice pentru ofiţerii care au

depus jurământul care fac parte din agenţiile de aplicare a legii
municipale şi regionale într-o compariţie cu rezultatele actuale ale
unui studiu recent efectuat la nivelul întregii ţări (Chronister,
Gansneder, LeDoux şi Tully, 1982) ce a demonstrat că factorii
demografici sunt similari.
2.2. Proceduri
Chestionarele au conţinut date demografice cum ar fi

vârsta şi sexul, date profesionale cum ar fi rangul şi experienţa, şi
39 de afirmaţii despre tema violului. Mulţi dintre aceşti itemi au fost
adaptaţi din chestionarul „Atitudinea Faţă de Viol” al lui Hubert S.
Field (1978). Răspunsurile valabile au fost stabilite prin utilizarea
studiului lui Field, analize suplimentare ale literaturii de specialitate
pe această temă şi analize ale declaraţiilor efectuate de către experţi
în domeniul agresiunii cu motivaţie sexuală. Declaraţiile au vizat
victima, violatorul, agresiunea cu motivaţie sexuală şi procedurile
legale.
Două studii pilot au fost conduse prin folosirea unor ofiţeri
de aplicare a legii ce au participat la Academia Naţională din cadrul
F.B.I. Au rezultat 39 de itemi, după ce 18 itemi au fost scoşi, iar 4
itemi au fost revizuiţi pe baza analizei răspunsurilor la itemi şi
interviuri cu persoanele respondente selectate. Fiabilitatea 1/2 aşa
cum a fost determinată de Coeficientul Alpha Chronbach este de
0,78 pentru informaţia finală.
Itemii din chestionar cereau fiecărui ofiţer să indice:
(1) - gradul de acceptabilitate pentru fiecare item pe o
scală Likert de 4 puncte ce variază de la 1 (total de
acord) la 4 (total dezacord), şi
(2) - cum afectează această mentalitate cantitatea de efort
pe care ofiţerul o va depune pentru investigarea
19
violului. În acest articol doar gradul de
acceptabilitate va fi analizat.
Fiecăreia dintre agenţiile selectate i-a fost înaintat un
material preliminar privitor la scopul studiului, procedurile şi
importanţa folosirii a listei proprii de ofiţeri care au depus
jurământul pentru a selecta la întâmplare persoanele respondente.
După aproximativ 2 săptămâni agenţiilor le-au fost înaintate
chestionarele şi numerele întâmplătoare pentru agenţia lor.
Persoanelor respondente selectate le-au fost date plicuri în care să
fie sigilate chestionarul pentru a asigura anonimitatea.
Pentru a se asigura că analiza factorilor este cea potrivită,
un Test Global de Importanţă a Valorii Proprii a fost întrebuinţat
pentru a testa dacă intercorelaţiile dintre variabile erau semnificativ
diferite faţă de zero. Odată ce ipoteza nulă a fost respinsă, teorema
analizei factorilor componenţi urmată de teorema factorului axă cu
rotaţie variabilă maximă, au fost executate asupra gradului de acord
asupra itemilor. Folosind liniile directoare ale lui Kaiser (1974),
care au părut cele mai potrivite pentru o analiză exploratorie, o
diagramă a valorilor proprii a indicat că 10 factori (toţi cu valori
proprii mai mari de 1.0) trebuie să fie extraşi. Aceşti 10 factori
reprezentau 49% din totalul variantelor comune din matrice. Fiecare
dintre factori erau interpretabili, deşi trei factori aveau doar doi
itemi. Tabelul 2 arată factorul variabil maxim încărcat pentru
factorii extraşi şi procentajul variaţiei comune reprezentată pentru
fiecare factor. Tiparul de încărcare al factorilor arată o structură cât
se poate de simplă în care doar 4 dintre cei 35 de itemi sunt
încărcaţi cu 2 factori aflaţi la nivelul .30.
Tabelul nr. 2 - Structura factorului rotat variabil maxim a

atitudinii poliţiei cu privre la viol
Itemi 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1. O femeie poate fi
violată
împotriva
voinţei sale
2. Motivul pentru
care
20
majoritatea
violatorilor
comit violul îl
reprezintă
emoţia
puternică a
violenţei fizice
3. Violatorii sunt .51
oameni
„normali”
4. În violurile cu -.54
duritate,
niciodată
victima nu
cauzează
infracţiunea
5. Toţi violatorii -.60
sunt bolnavi
psihici
6. O acuzaţie de .34
viol făcută la 2
zile după
eveniment cel
mai probabil
nu este viol
7. O femeie trebuie .37
să fie
responsabilă în
prevenirea
propriului viol
8. Un bărbat care a .58
comis un viol
ar trebui să fie
condamnat la
cel puţin 30 de
ani de
închisoare
9.Femeile sunt
învăţate de
societate să
devină victime
ale violului
10. O femeie .43
violată este o
femeie mai
puţin atractivă
11. Dacă o femeie .47
urmează a fi
violată ea ar
putea la fel de
bine să se
21
relaxeze şi să
savureze
12. Violul .31
furnizează
oportunitatea
pentru mulţi
violatori să-şi
arate virilitatea
13. Multe femei îşi .48
doresc în secret
să fie violate
14. Unele femei .49 .30
merită să fie
violate
15. Femeia .44
provoacă violul
prin înfăţişarea
sau prin
comportamentu
l lor
16. Femeile .55
„drăguţe” nu
ajung să fie
violate
17. Majoritatea .49
acuzaţiilor de
viol sunt
nefondate
18. În vederea .40
protejării
bărbaţilor, ar
trebui ca violul
să fie mai
dificil de
probat decât
alte infracţiuni
19. Violul este o .66
expresie a unei
dorinţe
necontrolate
pentru sex
20. Violul este o .48
infracţiune
contra vieţii
sexuale
21. Violul este un .57
exerciţiu
masculin al
puterii asupra
femeii
22
22. Violatorii sunt .50
indivizi
frustraţi din
punct de
vedere sexual
23. În majoritatea .43
cazurilor în
care o femeie a
fost violată, ea
a căutat-o cu
lumânarea
24. Motivul pentru .63
care
majoritatea
violatorilor
comit violul
este pentru sex
25. O femeie .39
violată de către
un bărbat pe
care ea îl
cunoştea poate
fi definit ca „o
femeie care s-a
răzgândit după
aceea”
26. Un violator .54
condamnat ar
trebui castrat
27. O femeie ar .44
trebui să se
simtă vinovată
după viol
28. Gradul de .43 .43
opunere al
femeii ar trebui
să fie un factor
major în
determinarea
existenţei
violului
29. O femeie .31 .56
violată este o
victimă
vinovată, nu
una inocentă
30. Judecătorii sunt .59
prea indulgenţi
în
condamnarea
violatorilor
23
31. Violul serveşte .36 .49
ca o modalitate
de a le arăta
femeilor locul
lor
32. Procurorii nu .34
sunt pregătiţi
corespunzător
pentru instanţă
33. Publicul nu este .50
educat în ceea
ce priveşte
violul
34. Victima deseori .32
eşuează în a
depune
mărturie
35. Deseori trecutul .53
victimei
afectează cazul
36. Faptele
anterioare nu ar
trebui folosite
împotriva
violatorului în
timpul judecăţii
37. Vârsta victimei .39
sau înfăţişarea
influenţează
juriul
38. Relaţia sexuală .34
anterioară şi
consimţită cu
cel acuzat
reduce
seriozitatea
faptei
39. Legea privind .64
violul este prea
indulgentă
Procentajul variaţiei 15.1 6.5 4.7 4.3 3.8 3.4 3.0 2.9 2.7 2.6
comune
Notă: N = 2.170. Pentru claritate, doar sarcinile =.30 sunt arătate. Definiţia
factorilor: (1) Femeia ca victimă, (2) Motivaţia sexuală pentru viol, (3)
Responsabilitatea legală a victimei, (4) Pedeapsa, (5) Inocenţa vctimei, (6)
Provocarea violului de către victimă, (7) Influenţa victimei la proces, (8)
Normalitatea violatorului, (9) Masculinitatea ca motivaţie pentru viol, şi (10)
Punerea sub acuzare
24
O interpretare logică a celor 10 factori este dificil de
înţeles. Controlul a descoperit că o parte dintre factori păreau a avea
de-a face cu variabile similare. O structură raţională s-a dezvoltat,
unde factorii au descris mentalitatea faţă de victime, violatori şi
proces. Aceste grupări de factori au fost denumite seturi de factori.
Deşi a fost folosită o soluţie ortoganală, noi am verificat dacă itemii
pentru fiecare factor s-au corelat mai mult cu itemii din alţi factori
din set decât cu itemii din alte seturi de factori. În plus, itemii din
fiecare factor le-au fost atribuite valori pentru a se determina dacă
punctajul unui factor dat s-a corelat mai mult cu punctajul total al
setului de factori în cauză decât cu alte două seturi de factori. Aceşti
paşi, nu au fost făcuţi ca o dovadă statistică a existenţei seturilor de
factori, ci mai degrabă ca un control pentru a vedea dacă logica a
avut valoare. Prin urmare, termenul de set de factori nu trebuie
văzut ca o afirmaţie statistică precisă, ci ca o încercare de a organiza
comentariile noastre.
3. Rezultate
Vom prezenta în continuare expunerea diverşilor factori,

apoi vom indica evaluarea medie a realităţii (convingerea
persoanelor respondente) dată de ofiţerii de aplicare a legii. Tabelul
3 listează seturile de factori. Patru itemi (1, 2, 9 şi 36) nu s-au
potrivit criteriilor stabilite pentru includerea în factori şi nu au fost
folosiţi.
Tabelul nr. 3 - Factorii enumeraţi ca set de factori
Numărul
factorului
Victime
1 Femeia ca victimă
2 Responsabilitatea legală a victimei
5 Inocenţa victimei
6 Provocarea violului de către victimă
Violatori
2 Motivaţia sexuală pentru viol
8 Normalitatea violatorului
25
9 Masculinitatea ca motivaţie pentru viol
Procesul
4 Pedeapsa
7 Influenţa victimei la proces
10 Punerea sub acuzare
3.1. Victimele
Primul set de factori vizaţi se referă la modul în care

ofiţerii de aplicare a legii privesc victimele violului. Primul factor
din acest set a fost intitulat „Femeia ca victimă”. Aşa cum poate fi
văzut în tabelul 4, ofiţerii de aplicare a legii, contrar credinţei
populare, nu sunt insensibili la situaţia victimelor violului. Ca grup,
aceştia nu au fost de acord în mod vehement cu afirmaţia că o
femeie violată nu este în mod real o victimă.
Tabelul nr. 4 - Femeia ca victimă
Afirmaţie Evaluare Deviaţie

medie standard
10. O femeie violată este o femeie mai puţin 3.3 .66
atractivă
11. Dacă o femeie urmează a fi violată ea ar putea
la fel de bine să se relaxeze şi să savureze 3.6 .62
13. Multe femei doresc în secret să fie violate 3.4 .56
14. Unele femei merită să fie violate 3.4 .68
16. Femeile „drăguţe” nu ajung să fie violate 3.6 .58
23. În majoritatea cazurilor în care o femeie a fost
violată aceasta a căutat-o cu lumânarea 3.4 .55
29. O femeie violată este o victimă vinovată, nu
una inocentă 3.5 .60
31. Violul serveşte ca o modalitate de a le arăta
femeilor locul lor 3.7 .60
Scală de evaluare: 1 = Total de acord, 2 = De acord, 3 = Nu sunt de acord,
4 = Dezacord total
Al doilea factor din setul victimei a fost intitulat

„Responsabilitatea victimei”. Itemii din acest factor au avut de-a
face cu responsabilităţile legale ale victimei în cazurile de viol. Aşa
cum poate fi văzut în tabelul 5, ofiţerii tind să fie în dezacord cu
afirmaţia care sugerează că femeile ar trebui să dovedească că
acestea nu au precipitat sau încurajat comiterea violului prin
comportamentul lor.
Tabelul nr. 5 - Responsabilitatea legală
26
medie standard
6. O acuzaţie de viol făcută la 2 zile după 3.1 .62
eveniment, cel mai probabil nu este viol
7. O femeie trebuie să fie responsabilă în 3.0 .72
prevenirea propriului viol
17. Majoritatea acuzaţiilor de viol sunt nefondate 3.0 .62
18. În vederea protejării bărbaţilor ar trebui ca 3.2 .64
violul să fie mai dificil de probat decât alte
infracţiuni
25. O femeie violată de către un bărbat pe care ea îl 3.0 .54
cunoaşte poat fi definit ca „o femeie care s-a
răzgândit după aceea”
28. Gradul de opunere al femeii ar trebui să fie un 3.3 .69
factor major în determinarea existenţei violului
38. Relaţia sexuală anterioară şi consimţită cu cel 3.5 .60
acuzat reduce seriozitatea faptei
4 = Dezacord total
Al treilea factor al setului victimei a fost intitulat

“Inocenţa victimei”. Afirmaţiile din acest factor examinează
inocenţa victimei. Aşa cum este arătat în tabelul 6, ofiţerii de poliţie
văd între-adevăr femeia ca o victimă inocentă.
Tabelul nr. 6 - Inocenţa victimei

medie standard
27. O femeie ar trebui să se simtă
vinovată după viol 3.5 .57
28. Gradul de opunere al femeii
ar trebui să fie un factor major
în determinarea existenţei violului 3.2 .69
29. O femeie violată este o victimă vinovată,
nu una inocentă 3.5 .60
31. Violul serveşte ca o modalitate
de a le arăta femeilor locul lor 3.7 .60
Scală de evaluare: 1 = Total de acord, 2 = De acord, 3 = Nu sunt de acord, 4
= Dezacord total
Ultimul factor care are de-a face cu mentalitatea privitoare

la victimă a fost intitulat “Provocarea violului”. Acest factor este
similar cu factorul 2 care se ocupă de responsabilitatea legală a
victimei pentru a dovedi violul. Informaţiile din tabelul 7 au relevat
opinii divizate referitoare la faptul dacă femeia cauzează sau
provoacă violul sau nu. Aproape toţi nu au fost de acord cu
27
afirmaţia “Unele femei merită să fie violate”, însă nu a existat un
consens general atunci când s-a ajuns la itemul „Victima nu
cauzează niciodată infracţiunea” şi „Femeia provoacă violul”.
Tabelul nr. 7 - Provocarea de către victimă a violului

medie standard
4. În violurile cu duritate, victima nu
cauzează niciodată infracţiunea 2.4 .71
14. Unele femei merită să fie violate 3.4 .68
15. Femeia provoacă violul prin înfăţişarea sau prin 2.7 .71
comportamentul lor
4 = Dezacord total
3.2. Violatorii
Al doilea set de factori a vizat percepţia ofiţerilor de

aplicare a legii despre violator. Fiecare dintre aceşti trei factori au
fost relaţionaţi cu motivaţiile pentru comiterea violului, însă niciuna
dintre afirmaţii nu a fost asociată cu mai mult de un factor. Aşa cum
se vede în tabelul 8, primul factor din acest set, „Motivaţia sexuală
pentru viol”, face legătura în mod clar cu sexul ca motivaţie
principală pentru viol. Răspunsurile au indicat confuzie asupra
aspectului de natură sexuală a violului. Mulţi nu au fost de acord că
violul este „o dorinţă incontrolabilă pentru sex” şi că „majoritatea
violatorilor comit violul pentru sex”, însă mulţi au fost de acord că
violul este „o infracţiune de natură sexuală” şi că violatorii sunt
„frustraţi sexuali”.
Tabelul nr. 8 - Motivaţia sexuală pentru viol

medie standard
19. Violul este o expresie a unei dorinţe
necontrolate pentru sex 2.9 .68
20. Violul este o infracţiune contra vieţii sexuale 2.2 .80
22. Violatorii sunt indivizi frustraţi din punct
de vedere sexual 2.4 .66
24. Motivul pentru care majoritatea violatorilor
comit violul este pentru sex 3.0 .66
28
4 = Dezacord total
Al doilea factor din acest set, “Normalitatea violatorului”,

determină motivul pentru viol în termeni ai sublinierii stării mentale
a violatorului. Tabelul 9 arată că, în timp ce ofiţerii nu cred că
violatorii sunt ”normali”, ei, de asemenea, nu prezumă că violatorii
sunt bolnavi mentali.
Tabelul nr. 9 - Normalitatea violatorului

medie standard
3. Violatorii sunt oameni „normali” 3.2 .70
5. Toţi violatorii sunt bolnavi psihici 2.5 .76
4 = Dezacord total
Factorul final din acest set, “Masculinitatea ca motivaţie

pentru viol” arată că ofiţerii nu consideră violul ca o oportunitate
pentru violatori de a-şi arăta propria masculinitate – deşi, aceştia
cred că violul este un exerciţiu al puterii asupra femeii. Cele două
itemuri pentru acest factor sunt listate în tabelul 10.
Tabelul nr. 10 - Masculinitatea ca motivaţie pentru viol

medie standard
12. Violul furnizează oportunitatea pentru mulţi
violatori să-şi arate masculinitatea 2.8 .86
21. Violul este un exerciţiu masculin al puterii
asupra femeii 2.2 .71
4 = Dezacord total
Per ansamblu, setul de factori ai violatorului, care

examinează în mod particular motivaţia violatorilor pentru
comiterea infracţiunii, a arătat că ofiţerii nu cred că violatorii sunt
bolnavi mental, şi prin urmare, iresponsabili din punct de vedere
legal pentru actele lor. Cu toate acestea, ei nici nu cred că aceştia
sunt “normali”. Persoanele respondente par a spune că ei cred că
violul este în afara comportamentului normal al bărbatului, însă,
important, acest lucru nu intră în mod obişnuit în domeniul bolilor
psihice.
29
Ceilalţi doi factori din set (“Masculinitatea” şi “Motivaţia
sexuală”) au indicat o ambivalenţă din partea ofiţerilor. Privitor la
factorul “Masculinitate”, persoanele respondente au indicat că
violul este un exerciţiu de putere asupra femeii, însă au respins
afirmaţia că acest lucru este o oportunitate pentru violator de a-şi
arăta masculinitatea. Poate că persoanele respondente masculine au
fost incapabili să coreleze violul cu afirmarea masculinităţii
deoarece o astfel de acţiune ar fi străină pentru ei din punct de
vedere personal.
La factorul “Motivaţie sexuală”, aceştia sunt în dubiu dacă
violul este sau nu o infracţiune de natură sexuală. Confuzia lor nu
este surprinzătoare de vreme ce experţi în agresiuni sexuale au
recunoscut de abia în ultima vreme factorii motivaţionali de natură
nonsexuală care stau la baza violului. Noi suntem de părerea că
această confuzie a persoanelor respondente în acest domeniu este
cauzată de faptul că la agresiunea sexuală în mod obişnuit se
folosesc părţi sexuale ale corpului pentru a exprima o motivaţie
nonsexuală.
3.3. Procesul
Ultimul set de factori se ocupă de procesul judiciar. Cei

trei factori din acest set sunt “Pedeapsa”, “Influenţa victimei”, şi
“Abilitatea de a obţine o condamnare”. Niciunul dintre itemi nu este
asociat cu mai mult de un factor.
Primul factor “Pedeapsa” examinează gradul pedeapsei
care ar trebui administrată unui violator condamnat. Tabelul 11
indică că ofiţerii cred că un violator ar trebui tratat cu severitate. Un
asemenea răspuns nu este deloc surprinzător. Studiile anterioare au
confirmat pe deplin că ofiţerii de aplicare a legii aderă strâns mai
degrabă la valorile tradiţionale şi doresc pedepsirea celor care
încalcă aceste valori (vezi, spre ex., Balch 1972). Evaluarea
persoanelor respondente a sentinţelor judiciare (item 30) este
comparabilă cu credinţa că pedeapsa trebuie să fie severă.
Tabelul nr. 11 – Pedeapsa

medie standard
8. Un bărbat care a comis un viol ar trebui să fie pedepsit 2.3 .83
cu cel puţin 30 de ani de închisoare
26. Un violator condamnat ar trebui castrat 2.5 .87
30. Judecătorii sunt prea indulgenţi în condamnarea
30
violatorilor 1.8 .68
39. Legea privind violul este prea indulgentă 2.0 .73
4 = Dezacord total
Al doilea factor din setul privitor la punerea sub acuzare,

„Influenţa victimelor în cadrul procesului” este alcătuit din doi
itemi. Aşa cum poate fi văzut în tabelul 12, ambii examinează
modul în care victima poate influenţa din punct de vedere personal
un proces. Ofiţerii cred că trecutul victimei, vârsta şi înfăţişarea
influenţează rezultatul procesului.
Tabelul nr. 12 - Influenţa victimei la proces

medie standard
35. Trecutul victimei afectează deseori cazul 2.1 .56
37. Vârsta victimei sau înfăţişarea influenţează juriul 1.9 .50
4 = Dezacord total
Ultimul factor din acest set este întrucâtva dificil de

categorisit. Recunoscând experienţa procesuală a persoanelor
noastre respondente, am intitulat acest factor „Punerea sub
acuzare”. Aşa cum se vede în tabelul 13 ofiţerii cred că, în practică
nici procurorii, nici publicul (potenţiali juraţi) şi nici victimele nu
sunt pregătite pentru un proces de viol. Acest tabel nu va fi la fel de
adecvat pentru persoanele din afara forţelor de aplicare a legii atâta
timp cât publicul cel mai probabil va crede că itemii din acest factor
vor descrie un proces „normal” sau „just”. Cu toate acestea, ofiţerii
experimentaţi realizează că acest lucru nu este în mod necesar
adevărat.
Tabelul nr. 13 - Punerea sub acuzare

medie standard
32. Procurorii nu sunt pregătiţi corespunzător
pentru instanţă 2.3 .69
33. Publicul nu este educat în ceea ce priveşte violul 1.9 .59
34. Victima deseori eşuează în a depune mărturie 2.1 .55
4 = Dezacord total
31
Setul de factori „Proces” demonstrează că ofiţerii sunt de
acord că violul este o infracţiune gravă care merită o pedepsire
severă. Influenţa puternică a victimei la audierea în instanţă este
clar arătată în acest set de factori. Mai mult, ofiţerii cred că
publicul, care până la urmă vor alcătui juriul la un proces de viol, şi
procurorii care vor susţine cazul în instanţă nu sunt pregătiţi în mod
adecvat pentru a-şi juca rolurile în instanţă. În sfârşit, persoanele
respondente cred că, atunci când o condamnare este obţinută,
judecătorii sunt prea îngăduitori cu privire la sentinţa pe care o
acordă violatorilor.
4. Sumar, Concluzii şi Recomandări
Odată ce violul a devenit o problemă în această ţară,

publicul larg a crezut că ofiţerii de aplicare a legii se ocupă de
victime într-o manieră ostilă şi neprofesionistă. Câteva studii au
sugerat, în fapt, că ofiţerii au o atitudine lipsită de empatie. Totuşi,
aceste studii au folosit un eşantion de populaţie extraordinar de mic
astfel încât concluziile lor nu pot fi extrapolate în niciun caz în
domeniul aplicării legii.
Folosind un eşantion de 2170 de ofiţeri de aplicare a legii
aflaţi sub jurământ de la nivel municipal şi regional, au fost
identificaţi 10 factori, ceea ce reprezintă 49% din variante. Aceşti
factori au fost clasificaţi în trei grupe de factori care au de-a face cu
victima, violatorul şi cu procesul. Tiparul factorilor încărcaţi,
prezentaţi în tabelul 2, prezintă o aproximare destul de bună a unei
structuri simple în care doar 4 itemi sunt alocaţi la 2 factori.
Analiza informaţiilor a arătat că ofiţerii nu sunt în mod
obişnuit insensibili la situaţia grea a victimelor violului. Ei sunt,
totuşi, suspicioşi cu victimele care întrunesc anumite criterii, cum ar
fi relaţiile sexuale anterioare şi liber consimţite cu agresorul sau
cele care „provoacă” violul prin înfăţişarea lor sau prin
comportament. În plus, există un subset mic de ofiţeri care sunt total
de acord cu afirmaţii nepotrivite cum ar fi „Femeile drăguţe nu sunt
violate” sau „Majoritatea auzaţiilor de viol nu sunt fondate”. Aceşti
ofiţeri posedă în mod clar o mentalitate cu prejudecăţi faţă de
victima violului. A implica asemenea ofiţeri într-o anchetă a unui
viol ar fi un deserviciu faţă de victimă şi, în cele din urmă, pentru
instituţie şi pentru publicul larg. Responsabilitatea rămâne în
sarcina supervizorului de a se asigura că în cazurile de agresiuni
sexuale sunt desemnaţi ofiţeri profesionişti.
Mentalitatea persoanelor respondente faţă de violatori a
fost ambivalentă. În timp ce ofiţerii considerau violul ca un
32
exerciţiu de putere, aceştia nu vedeau violul ca o oportunitate de a
demonstra masculinitatea. De asemenea, ofiţerii, ca grup, au fost
confuzi dacă violul este sau nu este o infracţiune de natură sexuală.
Aceste mentalităţi, combinate cu atitudinea lor faţă de victimă,
conduc la o convingere a necesităţii unei instruiri sporite a ofiţerilor
în domeniul anchetării violurilor şi a victimologiei.
Deşi unele din studiile anterioare au susţinut că poliţia nu
considera violul ca o infracţiune „adevărată”, rezultatele acestui
studiu a arătat că ofiţerii considerau cu toată convingerea că violul
este o infracţiune gravă care necesită o pedeapsă dură. De
asemenea, studiul a relevat că ofiţerii de aplicare a legii cred că
procurorii, victimele şi potenţialii juraţi nu sunt pregătiţi în mod
corespunzător să-şi joace rolurile primite într-un proces cu juraţi.
Aşa cum a notat şi Field (1978), analizele empirice ale
mentalităţii faţă de agresiunea sexuală necesită continuarea
investigaţiilor. Astfel, prezentul studiu furnizează o examinare la
nivel naţional a mentalităţii poliţiei faţă de viol. În plus, sperăm că
analizele continuă să îmbunătăţească tentativa de model sugerat de
Field. Modelul necesită continuarea îmbunătăţirii în termeni de
conţinut şi aplicaţie practică. Întrebări importante ce rămân pentru a
li se răspunde, includ impactul instruirii asupra mentalităţii poliţiei
faţă de viol şi relaţia dintre mentalitate şi comportament.
BIBLIOGRAFIE
Balch, R.W., 1972, The police personality: Fact or fiction?

J.Crim. L.Crim & Pol.Sci 63:106-119
Brownmiller, S. 1975 : Against our will. New York: Simon
and Schuster
Chronister, J.L., Gansneder B.M., LeDoux J.C. şi Tully
E.J. 1982. Study of factors influencing the continuing education of
law enforcement officers. Washington D.C.: U.S. Department of
justice
33
Feild H.S. 1978, Attitudes toward rape: A comparative
analysis of police, rapists, crisis counselor, and citizens. J.
Personality & Soc.Psych. 36:156-179
Feldman-Summers, S. şi Palmer, G.C. 1980. Rape as
viewed by judges, prosecuters, and police officers. Crim.Jus. &
Beh. 7:19-40.
Galton, E.R. 1975. Police processing of rape complaints: A
case history. Amer.J.Crim. Law 4:15-30
Gottesman, S.T. 1977. Police attitudes rape before and
after a training program. J.Psych. Nursing & Mntl Hlth Services
15:4-18
Greer, G. 1975. Seduction is a four-letter word. In rape
victimology, edited by Leroy G. Hultz. Pringfield, IL: Charlea
C.Thomas
Hurst, C.J. 1977. The trouble with rape. Chicago: Nelson-
Hall
Kaiser, H.F. 1974. An index of factual simplicity.
Psychometrika 39:31-36
President’s Commission on Law Enforcement and
Administration of Justice (PCLEAJ) 1967, Washington D.C.: U.S.
GPO
II. O INTRODUCERE ÎN TEMA VIOLATORULUI

ÎN SERIE: CERCETĂRI ALE F.B.I.
Robert R. Hazelwood
Ann W. Burgess
Din anul 1979 până în anul 1981, o serie de violuri a

constituit o problemă pentru membrii comunităţii şi agenţiile de
34
poliţie dintr-un mare oraş din sud-vestul Statelor Unite ale Amerii.
Violatorul devenea din ce în ce mai violent în atacurile lui şi a evitat
cu succes identificarea, în ciuda celor mai bune eforturi ale forţelor
de ordine. El a fost identificat şi ulterior arestat datorită efortului
unui ofiţer vigilent care şi-a notat numărul de înmatriculare al
autoturismului violatorului în timp ce aceasta era parcată la un mall
de cumpărături pustiu din apropierea locuinţei victimei. Ofiţerul şi-a
notat numărul de înmatriculare datorită faptului că autoturismul era
unul scump şi reprezinta o ţintă sigură pentru hoţi. După câteva ore,
ofiţerul a auzit de viol. De asemenea, a auzit că autoturismul
victimei a fost luat şi abandonat în zona de parcare unde acesta
văzuse autoturismul scump. Ofiţerul a furnizat anchetatorilor
numărul de înmatriculare notat mai devreme; a fost iniţiată o
supraveghere, şi în cele din urmă violatorul a fost arestat. Puteau
agenţiile de aplicare a legii să facă ceva pentru a-l identifica pe
autor mai repede?
Din anul 1984 până în anul 1985, incidenţa violurilor
raportate a crescut cu 3,7%1. Această creştere se poate datora unei
creşteri prezente în apariţia infracţiunilor, într-o raportare mai bună
de către forţele de aplicare a legii sau printr-o mai mare
disponibilitate din partea victimelor de a reclama infracţiunea.
Indiferent de motiv, din punct de vedere statistic, violul pare să aibă
loc mai frecvent.
Una dintre cele mai puternice influenţe criminale care
pătrund în societatea noastră este violatorul multiplu, sau în serie.
Victimele lui pot număra de la cel puţin două până la peste o sută şi
fiecare dintre persoanele care au trecut printr-o agresiune sexuală a
simţit frica pierderii vieţii. Efectele violului nu încetează pentru
victimă la plecarea autorului, ci pot dura săptămâni, luni sau ani.2
Autorii de infracţiuni cu motivaţie sexuală în serie pot crea
un climat de frică în întreaga comunitate, care apoi face presiuni
asupra instituţiei de aplicare a legii în vederea identificării,
localizării şi reţinerii persoanei responsabile în cel mai scurt timp
posibil. Forţa de muncă cerută pentru a îndeplini această sarcină
poate fi enormă. O agenţie de poliţie care a investigat o serie de 18
violuri şi 31 de tentative de viol a alocat 50 de ofiţeri pentru un grup
de lucru care să stopeze comiterea infracţiunilor. O anchetă din
prezent a unui violator în serie (43 de atacuri până la această dată) a
implicat un grup de lucru format din mai mult de 20 de anchetatori,
1
Crime in United State – 1985, F.B.I., (Washington DC: U.S. Government
Printing Office, 1986
2
A.W.Burgess şi L. Lostrom, „Rape Trauma Syndrome”. American Journal of
Psychiatry, vol.131, 1974, p.982-986
35
5 membrii ai personalului de suport, şi asistenţă din partea
tehnicienilor criminalişti pentru 8 luni.
În afara situaţiei în care agresiunea cu motivaţie sexuală
are loc pe o proprietate federală, implicarea FBI în investigarea
infracţiunii de viol este limitată la activităţi de instruire şi la
furnizarea suportului investigativ atunci când acest lucru este
solicitat de către agenţia de aplicare a legii competentă. De cele mai
multe ori acest suport investigativ vine sub forma profilului
personalităţii criminale.
Profilerii îşi sprijină profilul unui violator în serie pe
esenţa comportamentului arătat de către autor în timpul comiterii
faptei. Esenţa comportamentului este definită ca activitatea verbală,
sexuală şi fizică (forţa) a violatorului.3 Dacă este bine documentată,
aceasta ar trebui să furnizeze motivaţia care stă la bază a autorului
(putere, furie sau o combinaţie a celor două), şi de la aceasta, este
dezvoltat un profil. Pentru a menţine activitatea de instruire şi
suportul investigativ al F.B.I. cât mai actuale şi cuprinzătoare
posibil, membrii Centrului Naţional de Analiză a Crimelor Violente
(NCAVC) din cadrul F.B.I. au efectuat cercetări privitoare la
violatorii în serie – cercetări destinate a se adresa acelor probleme
de interes pentru agenţiile de aplicare a legii.
Finanţată prin acordarea unei subvenţii din partea
Oficiului de Justiţie Juvenilă şi Prevenire a Criminalităţii, NCAVC
din cadrul FBI s-a reunit cu o echipă condusă de către Dr. Ann
Burgess din cadrul Şcolii de Îngrijire Medicală din cadrul
Universităţii Pennsylvania într-un proiect de cercetare din care să
aflăm mai multe despre violatorul în serie. Aceeaşi echipă a
finalizat recent cercetarea pe criminali în serie.4
Această cercetare a cuprins interviuri cu 41 de violatori în
serie încarceraţi responsabili pentru 837 de violuri şi peste 400 de
tentative de violuri. Interviurile celor 35 violatori în serie
caucazieni, 5 afroamericani şi 1 hispanic au avut loc în 12 state pe o
perioadă de 20 de luni. Numărul de violuri comise de cei din
eşantion a variat de la 10 la 59, iar vârsta medie a autorului la
momentul interviului a fost de 35,2 ani. Perioada de timp în care
autorii au violat înainte de prima arestare a variat de la 3 luni la 12
3
R.R.Hazelwood, „The behavior Oriented Interview of rape Victims: The Key of
Profiling,”, FBI Law Enforcement Bulletin, vol.52, no.9, september, 1983, p.8-15
4
R.K.Ressler, J.E.Douglas şi A.W.Burgess, „Rape and Rape-Murder: One
Offender and Twelve Victims.”, American Journal of Psychiatry, vol.140, 1983,
p.36-40; Violent Crime (Special Issues), FBI Law Enforcement Bulletin, vol.54,
no.8, august, 1983,
36
ani. 15 din cei 41 de violatori erau într-un program de tratare pentru
cei care au comis infracţiuni sexuale la momentul interviului.
Scopul acestui articol nu este de a prezenta concluzii sau
rezultate, ci de a familiariza comunitatea instituţiilor de aplicare a
legii cu tipul de cercetări pe care Centrul Naţional de Analiză a
Crimelor Violente din cadrul FBI le conduce. Cercetarea NCAVC
este unică deoarece este prima oară când cineva a studiat
infracţiunile seriale şi violente precum şi autorii dintr-o perspectivă
a aplicării legii. În trecut, aceste cercetări, au fost conduse dintr-o
perspectivă academică sau clinică, care au lăsat întrebări vitale
pentru agenţiile de aplicare a legii fără răspuns. Echipa de cercetare
va disemina rezultatele acestui studiu către forţele de aplicare a legii
prin viitoare ediţii ale Law Enforcement Bulletin al F.B.I. şi alte
publicaţii profesionale, ca şi prin prelegeri şi cursuri ţinute de către
personalul F.B.I. Acest articol va prezenta scopurile cercetării,
criteriile folosite în selectarea intervievatorilor, metodele folosite
pentru conducerea interviurilor, şi un tabel sinoptic al unui interviu
care oferă cititorului tipul de informaţii obţinut de la violatori.
1. Scopurile cercetării
Bazându-se pe experienţa lucrului cu structurile de poliţie,

cu victimele violurilor şi cu comunitatea din domeniul sănătăţii
mentale, echipa de cercetare a stabilit 7 scopuri specifice:
1. Să determine ce măsuri foloseşte autorul ce-i
permit acestuia să evite identificarea şi prinderea sa, pentru o
perioadă mare de timp;
2. Să stabilească ce puteau face, dacă era ceva ce
puteau face, forţele de ordine pentru identificarea mai rapidă a
violatorului ori să-l oblige pe acesta să înceteze activităţile şi/sau să
se predea;
3. Să obţină sfaturi din partea violatorilor despre
modul de prevenţie a violului, şi sugestii despre ce ar trebui să facă
sau să nu facă o victimă în cazul unei confruntări într-o situaţie de
viol;
4. Să documenteze tipurile de interviuri şi tehnicile
care vor fi cele mai eficiente în interogarea subiecţilor în scopul
acuzării;
5. Să determine ce rol, dacă există vreunul, îl joacă în
comiterea infracţiunilor, pornografia şi/sau revistele poliţieneşti
37
(chestiunea revistelor poliţieneşti a rezultat din cercetări
anterioare)5;
6. De a înţelege ce caracteristici ale infracţiunii vor
furniza anchetatorilor cele mai bune informaţii cu privire la tipul de
personalitate responsabil pentru violul nesoluţionat; şi
7. Să determine ce lucruri comune, dacă sunt, există în
trecutul autorilor seriali de viol, crimă cu motivaţie sexuală şi răpire
de copil cu motivaţie sexuală.
Pe măsură ce echipa analizează din punct de vedere
statistic rezultate interviurilor, aceştia în mod sigur vor face referire
la multiple domenii auxiliare de interes.
2. Criteriile de selecţie
Cercetătorii au limitat interviurile autorilor încarceraţi la

cei care au comis 10 sau mai multe violuri şi care îşi epuizaseră
căile judicare de atac. Aceştia nu au luat în considerare tentativele
de viol sau alte tipuri de agresiuni de natură sexuală atunci când au
selectat pe cei intervievaţi.
Cercetătorii au stabilit criteriul celor 10 sau mai multe
violuri din trei raţiuni. Primul, dictat de logică era că un individ care
violase de 10 sau de mai multe ori a fost suficient de eficient în
eludarea forţelor de aplicare a legii. Unul din scopurile cercetării a
fost de a determina cum a realizat violatorul acest lucru. Un autor
foarte versat poate furniza informaţii mai pline de învăţăminte decât
un autor care violase doar o dată, de două sau trei ori înainte de a fi
prins.
În al doilea rând, echipa de cercetare dorea să afle dacă
violatorul în serie devine în mod progresiv mai violent de-a lungul
timpului. Era mult mai probabil ca echipa să observe o escaladare a
violenţei având un număr mare de infracţiuni spre studiu.
În ultimul rând, anchetatorii erau interesaţi să ştie ce, dacă
există aşa ceva, schimbări în esenţa comportamentului ori metode
de operare apar între timp. Această informaţie nu poate fi observată
întotdeauna în cazurile ce implică câteva fapte, şi dacă sunt
observate, nu pot fi documentate ca fiind schimbări
comportamentale atipice sau permanente.
În timp ce unii pot critica criteriul celor 10 sau mai multe
violuri ca nefiind reprezentatv pentru violatorul tipic întâlnit de
forţele de aplicare a legii, aceştia trebuia să ia în considerare ipoteza
5
P.E.Dentz, B.Harrz şi R.R. Hazelwood, „ Detective magazine: Pornography for
the Sexual Sadist?”, Journal of Forensic Sciences, vol.31, 1986, p.197-211
38
că toţi violatorii sunt potenţiali violatori în serie; numai că unii
dintre ei sunt prinşi înainte de a deveni autori de infracţiuni seriale.
De asemenea, violatorul în serie reprezintă cea mai mare provocare
investigativă pentru forţele de aplicare a legii.
Al doilea criteriu, epuizarea tuturor căilor de atac
judiciare, a fost vital pentru implicarea personalului NCAVC.
Agenţii speciali F.B.I. au condus toate interviurile, şi orice cale de
atac în aşteptare ar fi împiedicat din punct de vedere legal pe
intervievatori să vorbească cu autorii fără ca mai înainte să le fie
aduse la cunoştiinţă drepturile constituţionale.
Echipa a identificat violatorii ce corespundeau criteriilor
prin anumite modalităţi. Ofiţerii de aplicare a legii de la nivel local,
statal sau regional şi care participaseră la Academia F.B.I. au ajutat
la identificarea unei mari părţi din eşantion, iar aceştia au furnizat
un ajutor de nepreţuit pentru echipa de cercetare, aşa cum au făcut
şi câţiva agenţi speciali F.B.I. de pe întreg teritoriul Statelor Unite.
Profesioniştii în sănătate mentală implicaţi în programe de tratament
a autorilor de fapte de natură sexuală sau afiliaţi închisorilor statale,
ca de altfel şi autorităţile din penitenciare, au ajutat, de asemenea, la
identificarea violatorilor dispuşi să participe la cercetare. Probabil
cercetarea ar fi eşuat fără cooperarea interinstituţională şi
interdisciplinară care a avut loc.
3. Interviul de cercetare
Membrii ai NCAVC şi alţi agenţi speciali F.B.I. selectaţi,

toţi având licenţă sau instruire extensivă în ştiinţe comportamentale,
au condus un număr de 41 de interviuri. În mod tradiţional, o
asemenea cercetare ar fi fost condusă dintr-o altă perspectivă decât
cea a forţelor de aplicare a legii. Această cercetare a implicat
obţinerea unor informaţii de valoare pentru anchetatorii însărcinaţi
cu soluţionarea infracţiunilor de viol. Folosirea agenţilor speciali
FBI ca intervievatori de cercetare a combinat aptitudini
investigative, de intervievare şi ştiinţă comportamentală ce nu pot fi
găsite în mod obişnuit în cercetarea autorilor violenţi. Acest lucru s-
a dovedit foarte folositor în extragerea unor informaţii pe care
forţele de aplicare a legii le pot pune rapid în folos investigativ.
Spre exemplu, cercetarea a determinat că un violator mai puţin
matur sau mai puţin versat este mai probabil să sustragă lucruri care
sunt voluminoase şi care pot fi mai uşor urmărite (ex. casetofoane,
televizoare, video-uri). Un individ mai puţin matur percepe aceste
39
bunuri ca uşor de scăpat de ele, negândindu-se la faptul că aceste
bunuri sunt dificil de transportat, greu de ascuns şi uşor de urmărit.
Un violator mai matur sau mai experimentat tinde să ia bani sau
bijuterii.
Agenţii speciali s-au pregătit pentru interviuri prin
studierea tuturor documentelor disponibile privitoare la violatori şi
infracţiunile lor. Atunci când a fost necesar, aceştia au revăzut
această documentaţie cu acordul celor intervievaţi. Materialele au
inclus procese verbale investigative ale poliţiei, declaraţii ale
victimelor, procese-verbale de anchetă preliminare judecăţii,
rapoarte medicale şi de sănătate mentală şi evidenţe pertinente din
penitenciare.
Doi agenţi speciali s-au întâlnit cu fiecare violator în
prezenţa unui angajat al penitenciarului, în general un specialist în
sănătate mentală, şi i-a fost explicat scopul şi formatul interviului. A
fost semnat şi atestată cu martor o declaraţie privitoare la scopul şi
confidenţialitatea interviului care arăta că încarceratul consimte să
participe. Întotdeauna agenţii speciali au înmânat o copie a
formularului celui încarcerat. Doar trei persoane au declinat
intervievarea după întâlnirea cu agenţii F.B.I. Disponibilitatea
violatorilor de a participa nu a surprins pe cercetători, deoarece
anterior 36 de criminali cu motivaţie sexuală au fost de acord cu
interviurile de cercetare ale F.B.I.6
Interviurile au fost deschise şi în general nestructurate. În
toate, cu excepţia a 7 cazuri, încarceratul a fost de acord să aibă
conversaţiile înregistrate pe bandă magnetică. Interviurile, variind
de la patru ore şi jumătate la doisprezece ore şi jumătate ca durată,
i-a epuizat pe toţi, atât psihic cât şi emoţional. Agenţii speciali au
lăsat pauze pentru mâncare şi alte motive în întregime la latitudinea
autorului. În mod surprinzător, câţiva au dorit pauze de masă.
Majoritatea au preferat în schimb să continue discuţiile.
Domeniile de discuţii au inclus informaţii familiale şi
demografice, despre serviciu, trecutul militar, hobby-uri şi
distracţiile, trecutul marital, dezvoltarea din punct de vedere sexual,
comportamentul pre-infracţiune, din timpul infracţiunii şi post-
infracţiune, tehnici de anchetare şi intervievare, şi prevenţia violului
şi a confruntării.
Datorită numărului mare de infracţiuni implicate, ar fi fost
imposibil de discutat comportamentul pre-infracţiune, din timpul
6
R.K.Ressler, J.E.Douglas şi A.W.Burgess, „Rape and Rape-Murder: One
Offender and Twelve Victims.”, American Journal of Psychiatry, vol.140, 1983,
p.36-40; Violent Crime (Special Issues), FBI Law Enforcement Bulletin, vol.54,
no.8, august, 1983,
40
infracţiunii şi post-infracţiune pentru fiecare infracţiune. De aceea,
intervievatorii s-au axat asupra primei, celei de la jumătate şi
ultimei agresiuni, din cadrul seriei de violuri a autorului. Această
modalitate s-a dovedit chiar eficientă în obţinerea informaţiilor
dorite pentru un număr mare de infracţiuni.
Agenţii au amânat întrebările despre dezvoltarea sexuală şi
comportamentul din timpul agresiuni înainte de a pătrunde bine în
interviu, după ce aceştia stabiliseră o legătură cu violatorul. Autorii
au găsit aceste teme de discuţii ca fiind cele mai stânjenitoare.
Intervievatorii au trebuit să dezvolte permanent tehnici pentru a
trece peste reticenţa autorilor în a vorbi despre anumite teme. Spre
exemplu, atunci când a fost solicitat să discute despre familia sa, un
autor a replicat: „Pot rezuma totul într-un singur cuvânt – ură.”
Intervievatorii l-au întrebat apoi să defineasă ura odată ce folosise
cuvântul, iar interviul a continuat.
În final, agenţii speciali i-au cerut autorului să critice
interviul de cercetare. Comentariile sau sugestiile lor s-au dovedit
uneori folositoare în structurarea interviurilor ulterioare. Spre
exemplu, agenţii F.B.I. sunt antrenaţi să-şi prezinte legitimaţiile
atunci când întâlnesc pe cineva într-o calitate oficială. Unul dintre
primii intervievaţi le-a spus agenţilor că prezentarea legitimaţiilor ar
reperezenta o afişare nejustificată de putere care pe el îl face să se
simtă inconfortabil. Nu mai este nevoie de spus, la următoarele
interviuri agenţii şi-au prezentat legitimaţiile doar la cerere.
Imediat după interviu, agenţii au completat un document
de 70 de pagini pe care echipa de cercetare l-a adaptat dintr-un
instrument dezvoltat pentru cercetarea crimelor în serie. Benzile
magnetice ale interviurilor au fost transcrise, iar transcrierile au fost
rezumate pentru folosul cercetării. Cercetătorii au introdus în mod
separat în computer informaţiile statistice şi infromaţiile narative.
Aşa cum s-a menţionat anterior, toţi cei implicaţi au fost
epuizaţi psihic şi emoţional după aceste interviuri. Nu se poate
trece peste un asemenea inteviu fără a experimenta un puternic
sentiment de simpatie pentru victime şi ocazional sentimente de
empatie pentru autor. Au existat exemple documentate de abuzuri
fizice, sexuale sau emoţionale în copilărie suferite de unii dintre
violatori. Celor care au citit astfel de întâmplări sau care au privit un
bărbat plângând în timp ce-şi descria tatăl lovind-o sau violând-o pe
mama sa în faţa lui, nu poate ajuta, dar simte un sentiment de furie
împotriva părinţilor autorului. Anchetatorii nu trebuie să înceteze
niciodată să experimenteze aceste emoţii umane esenţiale. Fără ele,
o persoană va deveni aspră şi va pierde eficacitatea ca anchetator
sau cercetător.
41
4. Studiu de caz
Următorul caz arată tipul de autor intervievat şi

informaţiile obţinute cu ocazia interviului sau din documentare.
Deşi reprezintă doar un rezumat, acesta furnizează introspecţii
asupra dezvoltării unui violator în serie şi a comportamentului său
înainte, în timpul şi după o singură infracţiune. Subiectul, pe care-l
vom numi John, nu era şi nu fusese niciodată înscris într-un
program de tratament a autorilor de infracţiuni de natură sexuală.
Cei care erau în asemenea programe au avut tendinţa să folosească
un limbaj instituţionalizat.
4.1. Familia
Născut în anul 1944, John a fost unul dintre cei trei copii.
Avea o soră geamănă şi o soră mai mică. Mama sa şi tatăl său vitreg
l-au crescut; el nu şi-a întâlnit tatăl său natural până în momentul în
care se apropia de 30 de ani. La momentul interviului, John a
declarat că el îl consideră pe tatăl său natural ca fiind un prieten
obişnuit.
Tatăl vitreg al lui John era un specialist în etanşarea
tubulaturii motoarelor navale şi avea succes în domeniul său până în
momentul în care o rană l-a forţat să devină gestionar de depozit.
Familia s-a mutat de mai multe ori în timpul carierei de specialist în
etanşarea tubulaturii motoarelor navale a tatălui său, înainte de a se
stabili într-un oraş unde John şi-a petrecut anii tinereţii. Mama a
devenit chelneriţă după rănirea soţului său, însă înainte de acest
moment, aceasta nu muncise în afara locuinţei.
El a fost în mod repetat în conflict cu părinţii săi ca copil,
un fapt pentru care le considera responsabile pe surorile sale.
Acestea ar fi încălcat regulile familiei şi ar fi aruncat vina pe John.
Relaţia sa cu părinţii era „la anumite momente explozive iar în alte
momente mai degrabă strânse”. Atunci când mergea cu tatăl său
vitreg la pescuit sau la vânătoare era chiar bine, dar atunci când era
acasă, el întotdeauna „s-a simţit îndepărtat de aceştia”. El a declarat:
„Se părea că singura dată când doreau să vorbească cu mine era
atunci când aveam probleme”. John credea că părinţii săi o iubeau
pe sora mai mică (copilul natural al tatălui vitreg) mai mult decât pe
el, şi prin urmare a devenit foarte gelos pe ea.
John a declarat că nu a fost abuzat din punct de vedere
fizic, emoţional sau sexual ca copil, însă declaraţii ulterioare au
dovedit contrariul. Mama sa avea un temperament violent, iar el
42
încercat să evite să fie pedepsit de ea. „Ea ar fi lovit oriunde putea
lovi şi folosea curele, bastoane sau orice i-ar fi picat în mână”. John
a declarat că majoritatea pedepselor consta în lovirea cu curele la
fund şi că el era informat de ce era pedepsit. El a relatat că mama sa
folosea în mod frecvent o mulţime de injurii la adresa lui. Ea spunea
astfel de cuvinte cum ar fi „tu, micule fiu de curvă” ori îl numea
„bastard” sau „boule”. „Chiar şi în prezent” el pretindea că „ea
încearcă să manipuleze oamenii prin asuprire sau prin a-i face să se
simtă vinovaţi.” El a identificat-o pe mama sa ca părintele
dominant, indicând că ea l-ar fi „pisat la cap” pe tatăl vitreg până
când acesta ar fi făcut ce ea îşi dorea. Pentru a scăpa de certurile
dintre părinţii săi, John a fugit de acasă în mai multe ocazii.
John şi-a informat intervievatorii săi că fusese un
„singuratic” încă din fragedă copilărie, şi că, ca copil, cei mai
apropiaţi prieteni ai lui erau rudele. El nu putea să facă cunoştiinţă
sau să interacţioneze cu oamenii uşor şi nu putea face acest lucru
nici astăzi.
Distracţiile copilăriei sale includeau pescuitul şi
vânătoarea, construirea de modele de maşini şi jucatul soft-ball-ului.
Ca copil se distra citind cărţi comice şi aventurile lui Hardy Boy.
Adolph Hitler îl fascinase întotdeauna. El spunea ”Nu voi înţelege
niciodată cum a putut controla atât de mult cu atât de puţin”.
John nu a abuzat de alcool ca copil. Mergea la biserică
oarecum regulat, însă nu a putut să-şi amintească denumirea
bisericii.
4.2. Educaţia
John a fost testat IQ (Wechsler) având un punctaj de 125.

A trebuit să repete clasa întâi datorită mutărilor locative ale familiei
sale, însă a fost un elev bun între clasa întâi şi a şasea şi a relatat că
îi plăcea să meargă la şcoală în timpul acestor ani.
În clasa a şaptea, preocupările exterioare au început să
interfereze cu prezenţa la şcoală. Prefera să lucreze la maşini şi să
piardă vremea decât să meargă la şcoală. Când se afla la şcoală el
provoca probleme şi a fost suspendat în mod frecvent, ceea ce crea
şi mai multe probleme acasă. A trebuit să repete cea de-a şaptea
clasă. La vârsta de 16 ani el a renunţat la şcoală.
După ce a fost arestat pentru falsificare de cecuri, el s-a
întors pentru scurt timp la şcoală şi a declarat că i-a plăcut. Cu toate
acestea, la vârsta de 17 ani, el a renunţat din nou la şcoală şi s-a
înrolat în marină. La vârsta de 26 ani, în timp ce se afla în
închisoare, a obţinut o diplomă de echivalare a şcolii. El a declarat
43
„Am realizat că nu pot ajunge foarte departe fără diploma de
achivalare a studiilor”. La momentul interviului John acumulase 96
de ore de credit la facultate în timp ce se afla în penitenciar.
4.3. Dezvoltarea sexuală
John a putut să-şi amintească că a devenit conştient de

capacitatea sa sexuală atunci când avea 8 sau 9 ani. El îşi aminteşte
ca „fiind într-un şanţ undeva (cu o fetiţă de aceeaşi vârstă) şi
încercând să o facă”. El nu a putut să-şi amintească cine a iniţiat
activitatea sexuală. El a declarat că înainte de aceasta, o verişoară în
vârstă de 16 ani, a dus mai mulţi copii băieţi la o cabană de munte
pentru a se pipăi reciproc, însă au fost prinşi. Şi-a amintit că a fost
bătut la fund pentru această activitate.
Vârsta de 9 ani pare să fie semnificativă din punct de
vedere sexual pentru John. La această vârstă, el a început să aibă o
înclinaţie pentru chiloţii de damă. El a declarat că se ascundea sub
masă pentru a putea să privească sub fusta surorilor în timp ce
acestea luau masa. De asemenea încerca să vadă chiloţii baby-sitter-
elor care aveau grijă de surorile sale.
El a negat că s-ar fi uitat vreodată pe furiş la mama sa,
deoarece „acest lucru este tabu”. Cu toate acestea, el a tras cu ochiul
la mătuşa sa în timpul preadolescenţei, iar la vârsta de 13 ani a
început să tragă cu ochiul de la fereastră. Scopul său era să observe
femei într-un anumit stadiu de dezbrăcare, de preferat cu chiloţii
puşi decăt nud. El a continuat să tragă cu ochiul de la fereastră până
la arestarea finală.
El şi-a adus aminte de un verişor „că-şi făcea de cap cu
sora mea geamănă şi amândoi încercau să-l convingă să întreţină
relaţii sexuale cu sora sa mai mică”. John, care avea 9 sau 10 ani la
acel moment, s-a implicat în pipăieli cu sora sa mai mică, însă s-a
simţit vinovat şi a stopat acea activitate. El a furat chiloţi de pe
frânghia de rufe, şi la această vârstă, a fost prins în locuinţa unei
femei când lua chiloţi din şifonierul acesteia.
John a început să se masturbeze la aceaşi vârstă (9) în care
a început să fure chiloţi. Acesta fie folosea chiloţi pentru a se
masturba cu aceştia, fie avea fanetzii cu chiloţi în timp ce se
masturba. El a declarat că de regulă se masturba zilnic. Dacă avea
chiloţi la dispoziţie el ejacula pe aceştia şi „după aceea de cele mai
multe ori îi aruncam deoarece odată ce ajunsesem la orgasm atunci
chiloţii ar fi fost un simbol a ceva rău”. Prefera chiloţi folosiţi decât
unii noi. Atunci când a fost întrebat de ce, el a replicat: „Acest lucru
părea mai intim odată ce aceştia avuseseră contact cu o femeie”.
44
Dacă chiloţii aparţineau cuiva cunoscut, el găsea acest lucru a fi mai
satisfăcător, deoarece putea asocia corpul unei persoane cu articolul
de îmbrăcăminte. El a declarat că chiloţii de bumbac „nu însemnau
nimic pentru mine”. El îi dorea „mătăsoşi şi fini”. John a început să
poarte chiloţii ca adolescent, însă îi purta doar până când ejacula.
După ce a fost lăsat la vatră din Corpul Marinei el a început să
poarte chiloţi de damă pentru perioade mari de timp. În timpul
interviului, John a menţionat ocazional că poartă perechea sa
favorită de chiloţi de damă pe sub uniforma de închisoare. Atunci
când a fost întrebat cum i-a obţinut, el a spus că o femeie prietenă
de-a sa îi cumpără, îi poartă pentru o vreme, apoi îi trimite lui.
Personal a cerut ajutor psihiatric pentru obsesia sa cu
chiloţi de damă după ce a părăsit Corpul Marinei. El a spus „Ce
problemă aveam era aceea a fetişului pentru chiloţi de damă. Voi
trece peste aceste probleme fie că eram homosexual, sau ce naiba
era în neregulă cu mine deoarece îmi plăcea aceste lucruri”.
John a declarat că nu s-a gândit în mod conştient să comită
un viol decât după ce deja comisese aşa ceva. El a mers la locuinţa
unei femei cerând întreţinerea de relaţii sexuale liber consimţite şi a
folosit ameninţări şi forţa fizică pentru a obţine supunerea victimei.
Doar mai târziu a realizat că de fapt violase o femeie.
El a experimentat homosexualitatea în timp ce se afla în
marină însă „am realizat că acest lucru nu era calea pe care am vrut
să merg, aşa ceva nu este pentru mine”.
4.4. Cariera militară
John a intrat în marină la vârsta de 17 ani cu

consimţământul părinţilor săi. Deşi evidenţele indicau că a excelat
în antrenamentul de bază şi a servit 4 ani, a părăsit serviciul cu o
lăsare la vatră definitivă. În timp ce se afla în armată, a avut „o mică
problemă cu autoritatea” şi „nu făcea întotdeauna ceea ce i se
cerea”. A servit în Vietnam şi a fost lăsat la vatră la vârsta de 21 de
ani. A declarat „după ce am venit înapoi din Vietnam şi am fost dat
afară din Corpul Marinei m-am simţit ca dracu, înclinat spre
distrugere”. Într-o situaţie, era nervos şi a dat cu braţul în geamul
unei maşini. A necesitat 86 de copci. A sărit dintr-o maşină în timp
ce mergea cu 65 km pe oră şi a lovit un alt autoturism în timp ce
mergea cu 190 km pe oră. În acest din urmă incident a suferit răni
grave la cap. A declarat „Unii oameni se gândesc la ce fel de lucruri
tulburătoare erau în trecut, unele care să mă arătau ca un nătărău”.
4.5. Serviciul
45
Evidenţele de angajare ale lui John sunt accidentale cel
mult. După serviciul militar el a fost angajat ca specialist în
etanşarea tubulaturii motoarelor, camionagiu, lucrător în fabrică şi
muncitor cu serviciu la domiciliu. Când a fost întrebat de ce şi-a
schimbat locurile de muncă aşa de des, el a replicat „În general cred
că deveneam plictisit de locul de muncă. Mă gândeam mult la acest
lucru, de asemenea, că era imaturitate. Desfăşuram munca o vreme,
iar apoi nu mai îmi plăcea la fel de mult, astfel că găseam un motiv
pentru a renunţa”.
4.6. Activitatea sexuală în timpul mariajului
John s-a căsătorit pentru prima oară la vârsta de 20 de ani

doar pentru faptul că fata era gravidă. El şi soţia sa au locuit în
locuinţa părinţilor acesteia pentru câteva zile după nuntă, însă a
realizat că nu dorea să fie căsătorit, astfel că „amândoi am mers pe
drumul său”. Din acest mariaj s-a născut o fată. Activitatea sexuală
cu prima soţie se limita la relaţii sexuale vaginale în poziţia
misionarului.
Doi ani mai târziu, John a întâlnit-o pe cea de a doua soţie.
Aceştia au rămas împreună pentru doi ani şi au avut doi fii. El a
declarat că iresponsabilitatea sa a condus la divorţ. Încă o dată
relaţii sexuale vaginale în poziţia misionarului au fost regula în
timpul căsătoriei.
La vârsta de 25 de ani, John a întâlnit-o pe cea de-a treia
soţie într-un bar. Aceştia au trăit împreună aproximativ 6 luni şi s-
au separat „deoarece nu se suportau unul pe altul”. John a declarat
că „sexul a început să devină puţin mai creativ. Am început să ajung
în diferite zone. Nu neapărat legare sau ceva similar, doar
experimentând diferite moduri de a o face. Învăţând cum să rezist
mai mult şi alte lucruri de acest gen, deoarece ea era una dintre
acele femei pentru care era foarte dificil să atingă orgasmul. Trebuia
să lucrezi la acest lucru, trebuia să fii acolo pentru ceva timp.
Înainte era întotdeauna, ţac, pac, mulţumesc doamnă. Asta era tot ce
ştiam. Cu ea începuse să devină mai satisfăcător, cred. Nu ştiu exact
de ce... era doar în mare parte poziţii diferite şi moduri de a controla
fluxul şi refluxul întregului lucru, cred că pe măsură ce eu rezistam
mai mult până când ea putea ajunge la orgasm. Şi îmi amintesc că în
acest punct a început să devină cu adevărat distractiv.” A divorţat de
cea de-a treia nevastă după 3 ani.
46
A trăit cu cea de-a patra soţie , însă nu s-a căsătorit cu ea
decât după ce a fost încarcerat pentru viol. După eliberarea sa din
penitenciar, aceştia au rămas împreună pentru 2 luni. Ne-a declarat
că „sexul era extraordinar, dar era ca şi când aş fi avut un alt
gardian sau un al doilea ofiţer de supraveghere”. El şi cu cea de-a
patra soţie au avut un băiat , iar după ce s-au separat, aceasta a luat
custodia copilului.
John s-a căsătorit pentru a cincea şi ultima oară la vârsta
de 32 de ani. El ne-a declarat că sexul cu soţia sa era excelent şi că
se completau în mod fericit până la momentul în care i-a spus de
fetişul său pentru chiloţii de damă. Cunoaşterea de către soţie a
fetişului său a pus o mare tensiune asupra mariajului, însă au rămas
împreună până în momentul în care el a fost trimis din nou la
închisoare pentru viol. Ea l-a vizitat în mod regulat, şi au trăit
împreună după ce a fost eliberat. După treisprezece zile de la
eliberarea sa, s-a reîntors la închisoare datorită unui alt viol, iar
relaţia a luat sfârşit.
4.7. Cazierul
John a spus că întotdeauna a dorit să fie un ofiţer de

poliţie, însă a admis că „se părea întotdeauna că alerg într-o direcţie
greşită”. (Violatorii în serie deseori spun agenţilor speciali care îi
intervievează despre dorinţa lor de a face parte din forţele de
aplicare a legii. Probabil că percepţia de putere şi autoritate asociată
cu munca de poliţie îi atrage pe aceştia). Ca adolescent, John a avut
probleme minore cu legea datorită plecărilor sale de acasă. Atunci
când avea 16 ani, el şi alţi prieteni au fost arestaţi pentru falsificare
de cec-uri. De asemenea, el sustrăsese benzină şi capace de roţi ca
adolescent. John a fost arestat de mai multe ori pentru furturi,
forţare şi pătrundere în locuinţă şi, în trei ocazii, pentru viol. El
fusese condamnat la închisoare pentru fiecare dintre faptele de viol.
John a estimat că comisese peste 5000 de furturi, în
principal pentru a obţine chiloţi de damă pentru a-si satisface fetişul
său. El a declarat că uneori rămânea afară toată noaptea în
încercarea de a sustrage chiloţi de damă. El a estimat că a sustras
valori în mai puţin de jumătate din furturile sale. John era
responsabil pentru 18 violuri, multe dintre acestea având loc ca o
idee anterioară din timpul sustragerii chiloţilor. Sentinţa sa actuală
este pentru mai mult de 15 ani.
4.8. Reviste pornografice şi poliţieneşti
47
Ca tânăr, lui John îi plăcea să privească reviste de plajă,
care „erau toată pornografia pe care o aveam”. Astăzi îi plac
materiale disponibile mult mai explicite, însă spune, „nu mă fac să-
mi doresc să evadez şi să fac lucrurile nebuneşti pe care acestea le
spun”.
El folosea pentru a citi în mod frecvent reviste poliţieneşti
când avea între 20 şi 30 de ani şi în primii ani după 30 de ani.
Povestirile privitoare la viol îl interesau cel mai mult, şi le citea pe
fiecare dintre ele de mai multe ori, folosindu-le pentru fantezii în
masturbare. El nu credea că prima pagină a revistei a influenţat
selecţia unei anumite publicaţii. Nu i-au plăcut niciodată povestirile
în care victimele violului erau ucise, declarând „ niciuna dintre
victimele mele nu erau niciodată rănite, iar o persoană care ucide pe
cineva după ce a violat-o mă făcea nervos.” În mod evident, John
punea semnul egalităţii între viol şi rănirea unei persoane. Niciuna
dintre cele 18 victime ale violurilor nu a fost bătută, iar John era
mândru de faptul că niciodată nu „rănise” pe cineva în timpul
agresiunilor sale.
4.9. Prima faptă
Anterior faptei: John avea 24 de ani la momentul primei

sale fapte de viol. Era căsătorit şi avea relaţii sexuale liber
consimţite cu cea de-a doua nevastă din acel moment (40 din cei 41
de violatori au declarat activităţi sexuale liber consimţite la
momentul în care ei violau). La momentul faptei, prietenii săi l-ar fi
descris ca mare băutor, indecent, persoană „macho” care era
nocturn. El închiriase o locuinţă şi conducea un autoturism verde
Chrysler Windsor din 1957. Deşi autoturismul avea o vechime de 9
ani, acesta o îngrijea foarte bine. Nu găsea nici o plăcere particulară
în a conduce şi mergea cu autoturismul doar atunci când trebuia să
meargă undeva.
În seara violului, soţia sa era plecată de acasă. Acesta
băuse cu unii dintre prietenii săi, „...imaginându-mi că aş putea
obţine vreo satisfacţie”. Un prieten şi el au mers la o locuinţă unde
pritenul său a întreţinut relaţii sexuale cu o baby-sitter care era
acolo. El şi prietenul său au revenit la bar unde au continuat să bea.
Fapta: După ce l-a lăsat pe prietenul său, John a decis să
revină la baby-sitter şi să întreţină şi el relaţii sexuale. La acel
moment era foarte beat. Când a ajuns la locuinţă, a descoperit că
baby-sitter-ul plecase, iar mama copilului, o femeie puţin trecută de
20 de ani, era în locuinţă. Ea purta un halat de casă atunci când el a
ciocănit la uşă. Ei se cunoscuseră la o petrecere din aceeaşi seară,
48
iar ea l-a lăsat să intre cu uşurinţă în locuinţă. În timp ce folosea
baia acesteia, a luat o pereche de chiloţi de damă şi i-a pus în
buzunar. S-a aşezat lângă femeie pe canapeaua acesteia şi a încercat
să o pipăie, însă femeia l-a convins să plece. Acesta a condus în
împrejurimi pentru o vreme şi apoi a revenit la locuinţă. A intrat
printr-o uşă neîncuiată din spatele casei şi a găsit-o pe aceasta
vorbind la telefon. Fără să-i spună ceva el „doar am sărit pe ea
foarte repede şi m-am luptat cu ea pe jos şi i-am desfăcut halatul de
casă”. Când aceasta a ţipat i-a spus „taci dracu din gură”. Fără a
vorbi mai departe, aceste a agresat-o vaginal şi a ajuns la orgasm
foarte repede. John a relata intervievatorilor că după agresiune, era
foarte cuprins de remuşcări şi a început să plângă. Victima i-a spus
doar să plece din locuinţă. A plecat şi imediat s-a întors la locuinţa
lui.
Post-faptă: Ulterior întoarcerii sale acasă, s-a îngrijorat că
soţia sa va afla de agresiune şi că va merge la închisoare. El a
început să bea şi mai mult într-o încercare de a diminua frica şi vina
pe care o trăia. El a declarat „ştiam că s-a creat un sentiment de vină
care a cauzat probleme între mine şi soţia mea şi aceasta din cauza
că făcusem ceva rău. Însă nu ştiam cum să mă întorc înapoi şi să
schimb sau să anulez acest lucru. Mă enervam şi mă supăram foarte
uşor şi deveneam nebun de furie, deşi ea nu făcuse nimic.” Ieşind
din felul lui de fi, John a început să stea acasă, plecând doar pentru
a merge la muncă. El nu a lipsit de la muncă ulterior agresiunii, iar
înfăţişarea sa personală a rămas normală. John nu a mai comis un
alt viol pentru cinci ani.
4.10. Rezistenţa la viol şi prevenţia
Atunci când a fost întrebat ce ar fi făcut dacă victima s-ar

fi opus, John a precizat că ar fi plecat deoarece nu intenţiona să
rănească pe cineva. El a declarat „violarea lor este un lucru, a le
bate este în întregime altceva”. Nu simţea că victimele sale ar fi
putut preveni agresiunea, deoarece toate erau singure în propriile
locuinţe, majoritatea dintre ele dormind atunci când a iniţiat atacul.
Reacţia lui John la opunere poate diferi considerabil faţă
de alţi violatori, iar sfatul său nu trebuie generalizat la alţi violatori.7
4.11. Tehnici de interogare
7
R.R.Hazelwood şi J.A.Harpold, „RAPE: The Danger of Providing
Confrontational Advice, FBI Law Enforcement Bulletin, vol.55, nr.6, Iunie 1986,
p.1-5
49
Intervievatorii au întrebat fiecare dintre violatori ce tip de
persoană şi tehnică ar fi cea mai eficientă cu el în situaţia unui
interviu ostil; astfel spus, ce contribuie cel mai probabil la
cooperarea violatorilor în timpul unui interogatoriu privitor la
culpabilitatea sa în faptele de viol.
John a declarat că pentru el, cea mai importantă
caracteristică a interogatoriului poliţiei va fi atitudinea detectivului
„dacă el intră foarte îngâmfat şi depreciativ, nu voi coopera”. În
timp ce rasa detectivului nu îl va interesa, el ar fi probabil mai puţin
cooperant cu o femeie întrucât s-ar sinţi ruşinat şi timid.
Accentul detectivului nu va influenţa cooperarea lui John,
însă el crede că ar fi mult mai confortabil cu o persoană îmbrăcat în
haine casual în comparaţie cu uniforma. El a spus că intervievatorul
trebuie să fie un intelectual de acelaşi nivel cu el şi că ar fi mai
probabil să vorbească cu un ofiţer în timpul orelor de noapte. El a
afirmat că devine furios atunci când alţii îi violează spaţiul şi crede
că un intervievator trebuie să menţină o distanţă confortabilă, fără a
fi ceva interpus între ei. El nu se va simţi confortabil într-o altă
locaţie, însă datorită jenei pe care o va avea, el crede că mediul
ambiant ar trebui să fie confidenţial. El a afirmat că mişcările
intimidante ale ofiţerilor îl fac să se enerveze şi îl fac să înceteze
conversaţia.
Aceste sfaturi sunt, binenînţeles, date numai de unul dintre
autori şi nu se vor aplica tuturor situaţiilor.
4.12. Linia telefonică pentru agresorii sexuali
În timpul unuia dintre primele interviuri, violatorul (nu

John) a fost întrebat dacă există ceva ce ar putea face sistemul de
justiţie penală să îl convingă să se predea. Răspunsul său
surprinzător a fost „V-aţi gândit la o linie telefonică? Aveţi linii
telefonice pentru cei fugiţi de acasă, pentru dependenţi de droguri,
victime de viol şi persoane suicidale. De ce nu una pentru
persoanele care au comis sau care se gândesc să comită acte sexuale
deviante pedepsibile legal? Ştiţi, eu nu m-am apucat brusc să comit
violuri. Când eram tânăr aveam fantezii de natură sexuală despre
răpirea unei femei şi a o face sclava mea. Ştiam că nu era normal la
acest moment, însă cui puteam să-i spun? Nu părinţilor mei sau
prietenilor mei sau oricui altcineva. Aceştia ar fi crezut că eram
nebun sau bolnav.”
Din acel moment, intervievatorii i-au întrebat pe toţi
violatorii despre linia telefonică pentru agresori. Atunci când agenţii
speciali i-au adresat această întrebare lui John, el a replicat, „nu ştiu
50
dacă a-şi fi folosit o linie telefonică deoarece multe dintre acestea
(dintre violuri) erau atât de spontane şi lipsite de premeditare. Dacă
aş fi făcut-o, acest lucru ar fi fost după fapt. După comiterea
agresiunii”. Mulţi dintre ceilalţi violatori intervievaţi au reacţionat
mult mai pozitiv la chestiunea liniei telefonice decât John.
Aşa cum s-a menţionat anterior, cazul prezentat a fost
foarte mult redus datorită spaţiului. Transcipţia interviului avea mai
mult de 140 de pagini. Nu este mai puţin adevărat, acest sumar al
cazului lui John a relevat tipul de informaţii adunate în timpul
interviurilor de cercetare.
5. Sumar
NCAVC a condus cercetări asupra autorilor de infracţiuni

seriali violenţi încă din anul 1978. Violatorul în serie vatămă vieţile
unui număr neştiut de victime şi este responsabil pentru cheltuirea
de bani, timp şi forţă de muncă de către comunitatea de aplicare a
legii. Deşi nu este în general responsabil în ceea ce priveşte
anchetarea infracţiunii de viol, F.B.I. acordă sprijin eforturilor
comunităţii locale de aplicare a legii prin efectuarea de cercetări de
natura celor menţionate în acest articol. Rezulatele acestei cercetări
şi altor studii de cercetare ale F.B.I. vor fi folosite în programe de
instruire pe întreg teritoriul Statelor Unite şi în pregătirea profilelor
personalităţii criminale.
Cu interviuri complete ale 41 de violatori în serie, analiza
statistica a informaţiilor continuă. Deşi, în principal scopul iniţial
era folosirea pentru comunitatea forţelor de ordine, echipa de
proiect anticipează că rezultatele acestei cercetări va spori
cunoştiinţele tuturor specialiştilor care trebuie să se ocupe de
infracţiune, de autor şi de victima violului.
51
III. VIOLATORUL ÎN SERIE:
CARACTERISTICILE SALE ŞI ALE VICTIMEI
Robert R. Hazelwood
Janet Warren
La începutul anului 1981, un soţ şi soţia sa au celebrat a

15-a aniversare de la nuntă prin ieşirea la un restaurant. Ei au
angajat o fată din vecini în vârstă de 13 ani pentru a avea grijă de
cei doi copii mici ai lor şi au plecat pentru eveniment. Două ore mai
târziu, un bărbat de rasă caucaziană în vârstă de 29 ani a intrat în
locuinţă şi i-a supus pe baby-sitter şi pe minorii aflaţi în îngrijire.
Folosind ameninţări, el a forţat-o pe tânără să-l pipăie şi să-i facă
sex oral. Aflând că părinţii urmau să revină în scurt timp, a decis să
aştepte venirea lor. După întoarcerea acestora, el le-a arătat o armă
şi a forţat-o pe soţie să încătuşeze încheieturile soţului său, după
care autorul i-a legat încheieturile femeii la spate. În prezenţa
soţului, el a violat-o şi a brutalizat-o pe femeie atât de grav încât a
necesitat spitalizare. Acest bărbat a violat mai mult de 50 de femei
înainte de a fi arestat.
În anul 1978 Servicul de Ştiinţe Comportamentale din
cadrul F.B.I. a început să acorde sprijin în mod oficial agenţiilor de
aplicare a legii din toată ţară în investigarea infracţiunilor violente.
Printr-o analiză detaliată a datelor de la faţa locului şi a
informaţiilor obţinute de la victimă, au fost dezvoltate caracteristici
şi trăsături ale autorului şi au fost transmise agenţiei care ancheta.
Profilele, conţinând opinii asupra unei varietăţi de caracteristici şi
comportamente ale autorului (de ex. vârsta, rasa, statutul marital,
nivelul ocupaţional, trecutul militar, istoria arestărilor, substratul
socio-economic, tipul şi proximitatea faţă de locuinţa victimei,
vârsta aproximativă şi tipul autovehiculului, precum şi anumite
caracteristici ale personalităţii), s-au dovedit deseori esenţiale în
52
identificarea autorului. Într-o proporţie semnificativă de cazuri,
profilele judiciare focusează activităţile investigative, raţionalizează
costurile inerente acestora, şi grăbeşte arestarea autorului înainte de
comiterea altor activităţi violente ulterioare.
Dinamica analizei infracţiunii, aşa cum a fost dezvoltată
de către Unitatea de Ştiinţe Comportamentale, reflectă experienţa
agenţilor speciali repartizaţi la unitate şi sintetizează ani de
experienţă investigativă cu o instruire şi o educaţie intensivă în
ştiinţe comportamentale. Complementând şi contribuind la această
competenţă profesională sunt recentele colaborări în cercetare
efectuate de către Centrul Naţional pentru Analiza Infracţiunilor
Violente din F.B.I. (NCAVC) aflat în cadrul Serviciului de Ştiinţe
Comportamentale8. Această cercetare care a fost axată în special
asupra autorilor seriali virulenţi, adică criminali în serie 9, violatori
în serie10, sadici sexuali, răpitori de copii, incendiatori cu
premeditare şi plasatori de explozibili, a avut ca bază un contact
direct şi prelungit cu autorii însăşi. Prin interviuri care au durat pănă
la 12 ore şi jumătate, au fost făcute eforturi pentru „a pătrunde” în
mintea autorului, şi din această poziţie favorabilă, înţelegerea
motivaţiilor şi comportamentului care caracterizează dezvoltarea şi
execuţia comportamentului lor criminal.
Studiul despre violul în serie, bazat pe o finanţare din
partea Oficiului pentru Prevenirea Delincvenţei şi Justiţiei Juvenile,
a reprezentat un efort de colaborare a NCAVC cu dr. Ann Wolbert
Burgess din cadrul Şcolii de Îngrijire Mentală din cadrul
Universităţii din Pennsylvania. Aşa cum s-a menţionat în altă parte 11
studiul a inclus interviuri cu 41 violatori în serie încarceraţi, care au
violat de cel puţin 10 ori, şi care, ca grup, erau responsabili pentru
837 de agresiuni sexuale şi peste 400 de tentative de viol.
Includerea criteriului celor 10 violuri a fost stabilit ca fiind o
semnificaţie a succesului îndelung în eludarea forţelor de aplicare a
legii, o aptitudine care a garantat investigaţii suplimentare.
Studierea violurilor multiple comise de către o singură persoană a
permis de asemenea o evaluare a schimbărilor intervenite de-a
lungul timpului asupra unui număr important de variabile, adică
8
R. Ault, NCAVC’s Research and Developmental Program, FBI Law
Enforcement Bulletin, vol.55, nr.12, Dec. 1986, p.6-8
9
R.Ressler şi A.Burgess, The Man Who Murdered, FBI Law Enforcement
Bulletin, vol.54, nr.8, Aug. 1985, p.2-5
10
R.Hazelwood şi A.Burgess, An Introduction to the Serial Rapist: Research by
the FBI, FBI Law Enforcement Bulletin, vol.58, nr.9, Sept.. 1987, p.16-24
11
Idem
53
dacă erau schimbări în cantitatea de forţă folosită, în activităţile
sexuale adoptate, a modului de operare folosit etc.
Membrii ai NCAVC şi alţi agenţi speciali F.B.I. selectaţi
au condus fiecare dintre cele 41 de interviuri. Înainte de conducerea
interviurilor, toate documentele disponibile, incluzând rapoarte de
investigaţii ale poliţiei, declaraţii ale victimelor, procesele verbale
anterioare sentinţei, evidenţele medicale şi de sănătate mentală şi
evidenţe pertinente ale penitenciarelor, au fost examinate.
Interviurile au fost deschise şi nu au fost structurate şi au variat între
4 ore şi jumătate şi 12 ore şi jumătate. Acestea au pus în discuţii
informaţii despre famile şi structura demografică a acesteia,
educaţie, locuri de muncă, trecutul militar, hobby-uri şi distracţii,
trecutul marital, dezvoltarea sexuală, comportamentul pre-faptă, în
timpul faptei şi post-faptă, tehnici de anchetare şi interogare, şi
prevenţia violului şi confruntarea cu acesta. Ulterior interviului, un
document de 70 de pagini a fost completat de către intervievatori.
Cine este violatorul în serie? La ce vârstă începe să
agreseze şi cum îşi alege victimele sale? Ce alte tipuri de activităţi
deviante sexuale paractică? Extrăgând esenţa din aceste interviuri,
acest articol prezintă în linii generale pentru cititor informaţii despre
violatorul în serie şi victima sa. În evaluarea acestor date, este
important pentru cititor să-şi amintească că datele se referă la o
categorie specială de violatori în serie şi că nu poate fi generalizată
la un grup de violatori nediferenţiaţi.
1. Structura demografică a violatorului în serie
1.1. Vârsta
Eşantionul a constat în 35 de bărbaţi de rasă caucaziană, 5

bărbaţi afroamericani şi unul hispanic. La momentul interviului,
vârstele subiecţilor variau între 23 şi 55 de ani, cu o medie de vârstă
de 35,2 ani. Vârsta medie a subiecţilor la momentul primului, a
celui intermediar şi a ultimului viol era de 21,8 ani, 25,8 ani şi
respectiv 29 ani.
Cel mai tânăr violator intervievat, de asemenea, agresase o
scurtă perioadă de timp înainte de a fi arestat. Acest violator, care
va fi denumit „Jess”, avea 20 de ani când a fost prins pentru o serie
de 12 violuri comise într-o perioadă de 3 luni.
Cazul 1:
Jess a afirmat că nu s-a gândit niciodată conştient la viol
până cu o lună înainte de a-şi începe infracţiunile. Cu această
54
ocazie, el şi un alt prieten bărbat discutau despre dezamăgirea
acestuia din urmă cu privire la o întâlnire romantică din seara
precedentă şi care nu culminase cu întreţinerea de relaţii sexuale.
Prietenul a afirmat că era aşa de nervos, încât se gândise să o
violeze pe femeie. Jess l-a întrebat de ce nu a făcut-o, iar prietenul i-
a spus că nu doreşte să ajungă la închisoare pentru sex. Jess a
declarat că s-a gândit la viol în acea seară şi s-a hotărât să comită
unul peste aproximativ o lună.
Deşi era relativ tânăr la acea vreme, metoda sa de a pune
mâna pe victime era bine gândită în esenţa sa. El va merge în
barurile de persoane singure şi va aştepta până când o femeie
trecută de 40 de ani va intra în bar fără a fi acompaniată. Raţiunea
sa pentru selectarea femeilor peste 40 de ani apăruse într-un timp
când se credea că femeile care merg în baruri singure erau în
căutarea unor legături sexuale. Jess era tânăr şi atractiv, şi prin
urmare, femeile erau flatate atunci când acestea erau abordate de el.
După ce pretrecea un timp cu femeia, el sugera ca să meargă la
locuinţa lui. Dacă aceasta era de acord, el se întreba „mă întreb ce
faţă va face când îi voi spune că o voi viola?”. După ce părăsea
barul, conducea autoturismul până într-o zonă izolată, oprea şi le
spunea să-şi scoată hainele, zicând „Te voi viola”. Victima va fi
sceptică, iar el o va lovi peste faţă, o va forţa să-şi scoată hainele, o
va viola şi o va părăsi abandonând-o.
Jess nu avea un istoric anterior de activităţi criminale
înainte de arestarea sa pentru viol. Fusese crescut într-un mediu
socioeconomic avantajat, şi din toate relatările, familia sa era bine
sudată, iar părinţii erau implicaţi în vieţile copiilor. El era un atlet
remarcabil în liceu şi fusese votat cel mai popular elev şi preşedinte
al clasei.
1.2. Locuri de muncă
Douăzeci (54%) din cei 37 care au răspuns au descris

istoricul locurilor de muncă ca fiind „în general stabile”, 14 (38%)
persoane au declarat că aceasta erau „instabile”, iar 3 (8%) s-au
caracterizat ca fiind „neangajaţi cronici”12. Persoanele respondente
au declarat că la momentul celei mai recente arestări, ei erau
angajaţi la ultimul serviciu de o perioadă medie de 2,4 ani. Aceştia
deţinuseră de la una la 35 locuri de muncă, cu o medie de 5,4 locuri
de muncă din 1970 (adică aprox.15 ani). Ei au declarat venituri
anuale cuprinse între 5000$ şi 52000$ cu o medie de 16446$ pe an.
12
Mărimea eşantionului deseori variază datorită informaţiilor lipsă
55
Tipurile de locuri de muncă deţinute de către violatori
includeau munci necalificate (ex. muncitori), poziţii calificate
(ex.tehnician cardiovascular) şi ocupaţii de gulere albe (ex.manager
de firmă). Deosebit de interesant este faptul că majoritatea
violatorilor în serie erau stabili în ceea ce priveşte locul de muncă;
doar o mică minoritate erau neangajaţi permanenţi. Cu câteva
excepţii, violatorii în serie erau angajaţi la momentul comiterii
agresiunilor lor.
1.3. Istoricul marital
Douăzeci şi nouă (71%) din cele 41 de persoane

respondente fuseseră căsătorite cel puţin o dată, iar 14 dintre aceste
persoane (34%) căsătorite mai mult de o dată. Aceste descoperiri au
confirmat studiile anterioare13 care arătau că statutul marital al unei
persoane sau prezenţa relaţiilor sexuale liber consimţite nu are
legătură cu faptul dacă o persoană comite sau nu un viol. Toţi cu
excepţia unui violator intervievat participaseră la activităţi sexuale
liber consimţite.
Unul dintre violatorii în serie, “Mike”, a comentat asupra
ironiei violării deşi un partener care este de acord este disponibil cu
uşurinţă.
Cazul 2:
După ce fusese eliberat din închisoare unde ispăşise o
pedeapsă pentru viol, Mike a obţinut o slujbă de administrare a unei
afaceri şi se mutase înapoi cu nevasta pe care o avea de 7 ani.
Înainte de a pleca de la muncă într-o seară târziu, el şi-a sunat soţia
sugerând o cină romantică şi a făcut aluzii la activităţi de natură
sexuală la care ea a răspuns în mod pozitiv. În timp ce conducea
spre domiciliu, el a observat o femeie care conducea singură.
Trăgând maşina în spatele acesteia, i-a semnalizat cu farurile, iar
victima, crezând că este un ofiţer de poliţie a tras pe dreapta. A
mers la maşina acesteia, i-a cerut permisul de conducere şi talonul şi
apoi i-a cerut acesteia să-l acompanieze înapoi la maşina sa. Ea a
făcut acest lucru, iar el a subjugat-o cu forţa şi a violat-o. După
relatarea detaliilor acestei infracţiuni, Mike şi-a scuturat capul şi a
spus “Vreau să spun, o Doamne, că eram în drum spre casă pentru a
face sex cu soţia mea, şi am sfârşit aici”.
13
R. Rada, Clinical Aspects of the Rapists (Grune şi Staton, 1978)
56
1.4. Trecutul militar
Douăzeci şi unu (51%) dintre cei 41 de violatori au servit

în Forţele Armatei. Dintre aceştia, 18 au fost în forţele terestre şi
toţi erau înrolaţi ca gradaţi. Nu contează că vârsta medie la
momentul interviului a fost de 35,2 ani, şi prin urmare, eligibili
pentru înrolare (activitate ce a luat sfârşit în anul 1972). Viitoarele
studii pot include câţiva veterani.
Din cei 20 de veterani, 10 au primit lăsări la vatră
onorabile şi ceilalţi 10 au primit lăsări la vatră altfel decât onorabile.
Informaţiile nu erau disponibile pentru un veteran.
Informaţiile despre performanţele militare au fost
disponibile pentru 18 veterani; 9 dintre ei au declarat că au întâlnit
“dificultăţi ocazionale” în armată. Opt veterani au indicat că au fost
acuzaţi de comiterea unei fapte penale în timpul serviciului.
Numărul mare de lăsări la vatră altfel decât onorabile şi
incidenţa mare de probleme de natură infracţională şi
noninfracţionale experimentate de către cei intervievaţi este în
concordanţă cu tiparul general al comportamentului antisocial
observat în trecutul violatorului în serie.
1.5. Inteligenţa
În 33 de cazuri, au fost disponibile pentru examinare

scoruri ale testelor oficiale de inteligenţă. Violatorii în serie au
demonstrat un nivel neobişnuit de ridicat al inteligenţei generale.
Doar 4 (12%) au avut scoruri sub medie, în timp ce 12 (36%) au
avut scoruri în zona de inteligenţă medie. Şaptesprezece (52%) au
avut scoruri peste medie, adică 9 (27%) au avut scor de “inteligenţă
înaltă”, iar 8 (24%) “superior” sau “foarte superior”. Nu a contat că
88% dintre aceştia au înregistrat scoruri la teste peste sau mai bine.
Nivelul de educaţie al bărbaţilor varia între 5 şi 17 ani, cu
o medie de 11,3 ani de educaţie oficială. Douăzeci şi cinci (61%)
din cele 41 de persoane respondente au obţinut o diplomă de
echivalare a studiilor sau o diplomă de absolvire a liceului, iar 9
(22%) deţineau fie o diplomă de licenţă sau una echivalentă.
“Ted” era unul dintre cei mai inteligenţi violatori
intervievaţi în timpul cercetării. Avea un punctaj măsurat de 139 pe
Scala Completă IQ. În mod interesant, el fusese singura persoană
care nu trăise o relaţie sexuală liber consimţită.
57
Cazul 3:
Ted era angajat în mod permanent, salarizat cu mai mult
de 30000$, şi se considera a fi avantajat din punct de vedere socio-
economic. Maniera în care comisese infracţiunile evidenţia o
perioadă mare de gândire anticipativă. În pregătirea seriei de
violuri, el parcurgea o distanţă mare faţă de locul unde locuia sau
muncea şi alegea o zonă rezidenţială în care se putea amesteca cu
uşurinţă. Prin activităţi de tragere cu ochiul îşi selecta minimum 6
femei care locuiau singure şi începea să supravegheze locuinţele
acestora pentru a stabili tiparul de comportament. El a explicat că
menţinea întotdeauna numărul de 6 victime potenţiale şi, după
violarea uneia, el alegea pe alta pentru a o înlocui. El făcea acest
lucru şi în cazul în care, dintr-un motiv sau altul, nu avea succes în
prima sa încercare. În unele cazuri, după ce încerca cu succes să
violeze, el supunea o victimă de schimb şi o viola în timp ce poliţia
răspundea la plângerea primei victime.
Ted era un violator foarte tipicar. Înainte de a intra în
locuinţa victimei, el se îmbrăca în “hainele de ieşit” care constau în
mănuşi de lucru, salopete negre largi, adidaşi cu mărimi mai mari şi
o mască de ski. Folosind un cuţit de tăiat geamuri şi o cupă cu
vacuum el intra fără a provoca zgomot prin uşa din curtea interioară
sau pe fereastră. După ce se asigura că victima dormea şi era
singură, deconecta telefonul şi dispozitivele care emiteau lumină în
dormitor. Apoi părăsea locuinţa, însă înainte de face acest lucru, el
ridica o fereastră sau lăsa uşa întredeschisă. Revenind la
autoturismul său, el se schimba în “hainele de viol” ce consta într-o
salopetă supralargă, mănuşi prinse strâns similare mănuşilor
chirurgicale, o pereche de adidaşi de dimensiuni diferite şi o mască
de ski. După ce se apropia de casă el verifica să vadă dacă fereastra
sau uşa fuseseră închise. Dacă acest lucru se întâmplase, îşi dădea
seama că victima se trezise, pleca şi mergea la locuinţa altei
victime. Dacă fereastra sau uşa nu fuseseră închise, mergea la patul
victimei şi număra până la 10 în diviziuni de ½ (adică ½, 1, 1 1/2, 2
etc). Apoi, sărea pe victimă, o viola şi pleca în 2 minute.
Atunci când a fost întrebat despre înţelesul acestui
comportament ritualic, Ted a explicat că “pe el nu-l interesa violul
în sine” deoarece “acesta era partea cea mai puţin plăcută din
întrega treabă”. Atunci când a fost întrebat de ce nu pleca dacă aşa
stăteau lucrurile, el a declarat “Scuze de jocul de cuvinte, însă după
câte a trebuit să trec pentru pentru a ajunge în acel loc, ar fi fost o
crimă să nu o violez”.
În evaluarea inteligenţei acestor autori, este important
pentru cercetători să rămână conştienţi de problemele inerente în
58
legătură cu acordarea unei încrederi prea mari scorurilor de la
testele de inteligenţă confirmate prin documente. Primul violator
intervievat a avut un scor de test confirmat de 108. În timpul
interviului, a devenit clar că scorul nu reflecta cu acurateţe
inteligenţa violatorului. Comentând asupra acestui lucru, violatorul
a afirmat că, atunci când a fost încarcerat pentru prima oară, a fost
sfătuit de către un încarcerat mai vechi să obţină intenţionat un scor
mai mic la asemenea teste astfel încât autorităţile să nu aştepte prea
mult de la el. La solicitarea celor care-l intervievau, el a fost de
acord să fie retestat şi a obţinut un scor de 128, cu 20 de puncte mai
sus.
Măsurarea oficială a inteligenţei poate să nu fie cel mai
bun indicator al abilităţii cuiva de a fi un delincvent eficient. În timp
ce majoritatea persoanelor incluse în acest studiu erau în media sau
peste media de inteligenţă, unii dintre ei obţinând scoruri sub medie,
cu toate acestea, aveau foarte mult succes în eludarea forţelor de
ordine. “Şmecherii străzii”, cu toate că nu reprezintă ceva ce poate
fi măsurat prin teste standardizate, sunt bine cunoscuţi de către
infractori şi poliţie. Poate este cel mai bine definit ca fiind abilitatea
de a supravieţui prin aplicarea a ceea ce a fost învăţat din propria
experienţă sau din experienţele altora.
Reprezentativ pentru acest concept este cazul lui „Jack”,
un violator în serie impulsiv, care arbora o sinceră ură şi cu care nu
era de glumit împotriva femeilor. Inteligenţa măsurată a lui Jack era
doar de 79 (scală întreagă); şi, cu toate acestea, era un infractor de
succes datorită abilităţii sale de a anticipa şi a manipula pe alţii.
Cazul 4:
Într-o după-amiază însorită, Jack traversa o parcare a unui
magazin de mâncare şi a observat o femeie punându-şi
cumpărăturile în maşina sa. S-a apropiat de femeie, a împins-o pe
aceasta pe scaunul din faţă al maşinii ei, a violat-o şi a plecat.
Ulterior acestei infracţiuni, a părăsit oraşul şi a mers în oraşul său
natal. Conştient că F.B.I. are un mandat pentru arestarea sa ( sub
statutul Părăsirii Ilegale pentru Evitarea Judecării) şi fiind sigur că
va fi căutat în oraşul său natal, el a intrat într-un program de
reabilitare pentru drogaţi. A făcut acest lucru cunoscând că aceste
programe au imunitate în ceea ce priveşte obligaţia de a divulga
identitatea participanţilor forţelor de aplicare a legii sau oricărui
membru al sistemului de justiţie penală. Chiar dacă nu avea o
problemă legată de droguri, cunoştea suficient despre dependenţa de
droguri pentru a fi capabil de a prezenta simptomele necesare.
59
După o lună în program, a decis că „are nevoie de o
femeie” şi a întrebat când i se va permite să părăsească centrul fără
o escortă. După ce a aflat că nu poate să facă acest lucru mai
devreme de 6 luni, el a declarat: „Nu voi aştepta 6 luni nenorocite
pentru o femeie”. S-a răzgândit şi s-a decis să folosească un truc
medical pentru a scăpa de limitele teritoriale ale centrului. Acesta a
simulat dureri abdominale, cunoscând că acestea nu sunt uşor de
diagnosticat, şi a fost dus la un spital de către un consilier. După ce
a fost examinat de către un doctor, l-a informat pe consilier ca va
trebui să facă o serie de teste, fiecare dintre acestea urmând a fi
făcute la etaje diferite ale spitalului. Consilierul i-a spus lui Jack că
îl va aştepta la parterul spitalului.
Acum fiind singur de capul lui, Jack a plecat către o
locaţie unde era garantat că va găsi femei - zona toaletelor.
Observând o femeie intrând în spălător, a urmat-o în interior şi
văzând că nu mai era nimeni prezent a luat un prosop de hârtie din
distribuitor, a scris cu mâna „Scos din funcţiune” pe acesta şi l-a
fixat pe faţa uşii toaletei. Apoi a reintrat în cameră şi a început să o
agreseze pe femeie. O altă femeie, ignorând semnul, a intrat în
toaletă la momentul în care victima ţipa. Cea de-a doua femeie a
fugit afară din cameră şi a început să ţipe că o femeie este agresată,
iar o mulţime s-a strâns în afara uşii. Jack a apucat-o pe victimă de
păr, a deschis uşa şi a ţipat la aceasta ”dacă te mai prind că ţipi încă
o dată, nu numai că îl voi ucide pe el, dar te voi ucide şi pe tine”.
Crezând că Jack şi victima erau implicaţi într-o ceartă domestică,
mulţimea s-a dat la o parte şi Jack a trecut printre ei cu victima după
el. Din fericire pentru femeie, doctorul său a recunoscut-o, iar Jack
a luat-o la fugă în jos pe scări la consilierul său. Aceştia s-au întors
la centrul de tratament, iar mai târziu Jack a fugit în Canada.
1.6. Istoricul arestărilor
Violatorii au declarat un istoric al condamnărilor

diversificat, incluzând o varietate de fapte la regimul proprietăţii,
fapte de comportare indecentă sexuală, şi alte agresiuni de natură
sexuală. Doar un violator nu avusese arestări anterioare la
momentul în care a fost reţinut pentru cele 3 luni în lanţ în cursul
cărora violase 12 femei (vezi cazul 1). Majoritatea violatorilor (24
sau 58%) fuseseră instituţionalizaţi fie în centre corecţionale (46%)
fie în instituţii de sănătate mentală cel puţin o dată înainte de
arestarea lor pentru cele mai recente fapte.
Atunci când au fost întrebaţi despre agesiunile sexuale
anterioare, persoanele respondente au declarat că fuseseră
60
condamnaţi în medie pentru 7,6 agresiuni sexuale, deşi aceştia erau
responsabili, în fapt, pentru 27,8 agresiuni în medie. Agresiunile
sexuale comise anterior de cele 38 de persoane respondente au
inclus doar viol (37%), doar fapte de comportare indecentă sexuală
(8%), o combinaţie de viol şi fapte de comportare indecentă sexuală
(42%) şi „alte” tipuri de fapte (13%). Numărul real de agresiuni
sexuale comise de către violatori variau între 10 şi 78. (Conform
persoanelor respondente, aceştia, de asemenea, fuseseră condamnaţi
în medie pentru o agresiune sexuală pe care aceştia nu o
comiseseră). Cele mai obişnuite infracţiuni nonsexuale comise
cuprindeau furtul, forţarea şi pătrunderea în locuinţă.
Violatorii au fost întrebaţi cum au reacţionat la
confruntarea cu ofiţerul care îi arestase. Majoritatea s-au predat fără
a opune rezistenţă şi apoi când au fost interogaţi aproape jumătate
au recunoscut în întregime fapta. Până la ultima faptă, mai mult de
jumătate dintre persoanele respondente au încercat să nege
vinovăţia lor. Pentru ultima faptă, 30 (79%) dintre cele 38 de
persoane respondente au declarat predarea fără nici o rezistenţă, 3
(8%) au încercat să scape, 1 (3%) s-a împotrivit fizic şi 4 (11%) au
declarat „alte” tipuri de răspuns. După arestare 21 (52%) din cele 40
de persoane respondente au negat comiterea faptelor, 18 (46%) au
mărturisit ca fiind responsabile, în timp ce 1 (3%) şi-a calificat actul
recunoaşterii prin minimalizarea vinei.
1.7. Locuinţa
La momentul primei, celei intermediare şi ultimei fapte,

majoritatea persoanelor respondente locuiau în locuinţe de familie
tip garsonieră, deşi, de asemenea, o minoritate semnificativă locuiau
în apartamente. Într-un număr mic de cazuri, autorul era
instituţionalizat la momentul faptei. Majoritatea dintre violatori
locuiau cu părinţii, soţii şi/sau copii sau cu un coleg de cameră. În
timpul primei fapte, doar 9 (22%) din cele 41 de persoane
respondente locuiau singuri, în timpul violurilor intermediare, 10
(24%) din cele 41 de persoane respondente locuiau singure, iar la
momentul ultimului viol, 9 (22%) dintre cele 39 de persoane
respondente locuiau singure.
Aceste rezultate contrazic în mod clar stereotipurile
populare care caracterizau violatorul în serie ca fiind un singuratic,
o peroană izolată care locuieşte singur şi care are un contact minim
sau deloc cu familia sa. Mai degrabă, majoritatea cazurilor,
violatorul locuieşte fie cu părinţii săi fie cu soţia la momentul
comiterii faptelor.
61
1.8. Autoturismul
Violatorii în serie au folosit în mod frecvent un

autovehicul în comiterea faptelor lor, fie pentru a ajunge la locul
faptei, fie pentru a transporta victima. Au fost examinate tipul şi
modalitatea de deţinere a autovehiculelor folosite de către violatori
în agresiunile lor. În nici o situaţie nu a fost implicat un autovehicul
furat. În majoritatea agresiunilor (62%) persoanele respondente au
folosit propriile lor autoturisme. În doar 7 (8%) violuri autorul a
folosit autovehiculul victimei, în timp ce în 6 (7%) cazuri a fost
folosit de către violator un autovehicul închiriat.
Cel mai frecvent folosit (46%) tip de caroserie al
autovehiculului, a fost un sedan sau autoturism fără acoperiş
rabatabil. Următorul cel mai folosit autovehicul a fost o camionetă
(19 infracţiuni sau 19%).
În doar 14 (15%) agresiuni autoturismul a fost descris ca
fiind într-o stare proastă. La momentul ultimei agresiuni, au existat
9 procese verbale cu privire la faptul că autovehiculele autorilor
erau echipate cu radio, scaner de poliţie, proiectoare sau antenă de
poliţie.
1.9. Caracteristici ale personalităţii
Informaţiile prezentate aici sunt bazate pe datele auto-

declarate şi pe observaţiile agenţilor speciali F.B.I. care au
intervievat. Nu toţi violatorii în serie intervievaţi sunt reprezentaţi
de setul de descrieri prezentat mai jos.
Marea majoritate a violatorilor ar putea fi descrişi ca
bărbaţi eleganţi şi bine-îngrijiţi care în mod evident resimt mândrie
în ceea ce priveşte înfăţişarea lor personală.
Aceştia arătau o varietate de emoţii de la „rece şi distant”
la „agitat şi plin de lacrimi”. Cu toate acestea, cea mai mare parte
dintre ei, au fost observaţi ca fiind expresivi, deşi aflaţi în gardă şi
controlaţi. A fost afirmat de către violatori, şi chiar evident pentru
intervievatori, că aceştia nu erau persoane în care să ai deplină
încredere. Cu toate acestea, aceştia erau capabili să ascundă acest
lucru lor atunci când interacţionau cu prietenii şi asociaţii.
Aceştia discutau într-o manieră articulată şi vorbăreaţă
punctată în mod frecvent cu indecenţe. Aceştia discutau într-o
manieră precisă şi concisă într-o tentativă de a se asigura că ideile
lor sunt transmise şi cu scopul menţinerii controlului.
62
Atunci când au fost întrebaţi cum i-au descris prietenii lor
la momentul în care ei comiteau agresiuni, ei au răspuns cu
„obişnuit”, „prietenos”, „un lider” şi „dorind să ajute un prieten”. În
discuţiile ulteriorare a reieşit faptul că, deşi aceştia aveau tendinţa
de a face uşor cunoştiinţă cu alte persoane, într-un final încercau să
domine relaţia. Aceştia prezentau un bun simţ al umorului, însă erau
manipulativi şi vicleni. Deşi aveau capacitatea de a convinge
persoanele despre abilităţile lor de realizare, aceştia erau impulsivi
şi se părea întotdeauna că au un tip de problemă sau altceva.
Aceştia erau percepuţi de către alţii ca fiind macho şi ei se
străduiau să menţină această imagine prin îmbrăcăminte, atitudine,
mod de a vorbi şi prin modalitatea de transport. Erau inteligenţi şi,
prin urmare, aveau tendinţa de a conduce şi nu de a urma.
Cu toate că aceasta era imaginea sau „personalitatea de
serviciu” pe care alţii o vedeau, mulţi dintre violatori au afirmat un
sentiment de inadaptare, imaturitate şi iresponsabilitate faţă de
intervievatori. Aşa cum un violator a spus „Se aştepta să decid ce
urma să facă sau unde urma să meargă grupul meu. În realitate, nu
mă simţeam comfortabil în acel rol şi mi-ar fi plăcut să fie altcineva
care să ia decizia. Nu mă vedeam pe mine aşa cum mă vedeau alţii”.
1.10. Hobby-uri şi activităţi
Treizeci şi şapte din cei 41 de violatori au relatat că aveau

hobby-uri şi activităţi distractive. Douăzeci şi trei dintre aceştia au
relatat activităţi “în afara locuinţei”, în timp ce 14 au menţionat o
varietate de lucruri care le trezeau interesul “în interiorul locuinţei”.
Din cele 35 de distracţii menţionate, activităţile fizice orientate au
inclus pescuitul (12), vânătoarea (7), înotul (5) şi baseball-ul (5).
Activităţile nonfizice includeau muzica, construirea de modele,
cititul, lucrul în lemn, colectarea monezillor/timbrelor, şahul şi
antichităţile.
Când au fost întrebaţi ce tip de reviste, cărţi sau altă
literatură era preferată pentru citit, în 14 ocazii au fot menţionate
Playboy, Penthouse, alte reviste cu conţinut sexual şi romanele
poliţiste. În 27 de cazuri au fost menţionate alte tipuri de romane,
cărţi şi reviste de spionaj, SF, istorice, biografice, psihologice şi
ştiinţifice. 10 răspunsuri au numărat ziarele de ştiri, Time
Magazines, Readers Digest şi revistele de distracţie, în timp ce
cărţile comice au fost menţionate de 4 dintre bărbaţi.
Întrucât structura demografică a fost abordată în prima
parte a acestui articol, partea a 2-a va examina carcateristicile lor în
dezvolatare. De asemenea vom lua în consideraţie victimele
63
violatorilor în serie şi vom rezuma rezultatele acestei analize
detaliate.
Partea I a acestui articol a pus în discuţie în detaliu
structura demografică a violatorului în serie. Această parte a
articolului va identifica caracteristicile de dezvoltare ale celor 41 de
violatori în serie intervievaţi. De asemenea, va furniza un calcul al
victimelor selectate de către aceşti violatori şi se va încheia cu un
sumar al rezultatelor ce se bazează pe informaţiile colectate.
2. Caracteristici ale dezvoltării
2.1. Socio-economic
Tabelul nr. 1 face un sumar al diferitelor aspecte ale

structurii de familie a violatorului. Aşa cum este prezentat, puţin
peste jumătate au crescut în locuinţe care erau în media socio-
economică (37%) sau mai bine (17%). Aproximartiv un sfert (27%)
au crescut în locuinţe sărăcăcioase, însă suficiente, în timp ce 20%
au crescut în locuinţe sub limita sărăciei şi care erau, la acel
moment, de asistenţă socială.
Semnificaţia acestor rezultate este că 54% dintre violatorii
în serie au fost născuţi în medii socioeconomice medii sau peste
medii. Deşi se recunoaşte că rezultatele acestei cercetări nu pot fi
generalizate la populaţia nediferenţiată de violatori, aceste rezultate
par a fi în contradicţie cu credinţele pe termen lung şi cu teoriile că
majoritatea acestor persoane provin dintr-un trecut aflat sub limita
sărăciei.
2.2. Relaţiile cu părinţii
Violatorilor le-au fost adresate întrebări privitoare la

relaţiile lor cu părinţii. (vezi tabel 1). Atunci când au fost întrebaţi
cine a fost figura parentală dominantă, 20 (50%) au menţionat-o pe
mamă, 16 (40%) pe tată, şi 4 (10%) “alte” figuri adulte.
“Kenny” oferă cititorului un exemplu a unei persoane
tinere care a fost crescut într-un mediu interpersonal neobişnuit.
Cazul 5:
Atunci când Kenny avea 8 ani, mama sa a fost
condamanată pentru crimă, şi a fost trimis să trăiască cu o mătuşă
care fusese recent eliberată din închisoare pentru înjunghierea
mortală a unui bărbat. Mătuşa era o alcoolică şi o jucătoare de
jocuri de noroc cronică şi toţi banii familiei era direcţionaţi pentru
64
suportarea acestor activităţi. La vârsta de 14 ani, el a fugit de acasă
şi a fost luat în grijă de către un proxenet. Proxenetul era în vârstă
de circa 25 de ani şi absolvent de colegiu. Bărbatul i-a permis lui
Kenny să-l asiste în “afacerea” lui prin colectarea banilor de la
prostituatele femei din “zona” sa. Deosebit de interesant este faptul
că proxenetul a insistat ca Kenny să-şi continue educaţia şi “să nu
umble pe străzi”. Proxenetul a sesizat valoarea educaţiei şi l-a
sfătuit ca atunci când nu va mai “putea lucra cu fetele” va putea
reveni întotdeauna la diploma de colegiu. Kenny a fost avertizat că
atâta timp cât se afla cu proxenetul nu va intra va avea niciodată
probleme cu legea. Într-un final bărbatul a fost arestat şi a fost
condamnat la închisoare pe termen lung , şi, din păcate, Kenny a
revenit pe străzi.
Din tot eşantionul, doar 14 (36%) dintre bărbaţi au descris
relaţia lor cu mama lor ca fiind “caldă/apropiată”. Doisprezece
(31%) au declarat că era o relaţie “inconstantă”, 7 (18%) au spus că
era “ostilă/agresivă”, 4 (10%) că era “lipsită de îngrijire,
indiferentă”, iar 2 (5%) au descris-o ca fiind “rece/distantă”. (vezi
tabel 1)
Chiar şi mai puţini dintre bărbaţi, 7 sau (18%) au descris
relaţia cu tatăl lor ca “caldă/apropiată”. Doisprezece (31%) dintre
persoanele respondente au relatat că era o relaţie “rece/distantă”, 10
(26%) au declarat-o ca fiind “inconstantă”, 7 (18%) au spus că era
“ostilă/agresivă”, iar 3 (8%) că era “lipsită de îngrijirie,
indiferentă”.
2.3. Abuzuri din copilărie
Comportamentul abuziv în interiorul familiilor violatorilor

în serie a fost bine documentat. Aşa cum este notat în tabelul 1, 15
(30%) dintre violatori au relatat că au fost abuzaţi din punct de
vedere fizic. Unul dintre bărbaţi a afirmat că mama sa “îl lovise cu
orice era la îndemână, curea, coadă de mătură, fier, orice”.
Cicatricile de pe spatele său erau probe ale declaraţiei sale pline de
adevăr. Un alt violator a explicat că mama sa l-a prins în timp ce-şi
pipăia penisul prin pantaloni şi i-a spus tatălui său. Tatăl l-a pus pe
băiat să-şi pună penisul pe partea din spate a unui scaun şi l-a biciuit
cu o curea.
Treizeci (73%) dintre subiecţi au descris abuzuri din punct
de vedere psihologic. Cu toate acestea, obţinerea acestor informaţii
nu a fost întotdeauna foarte uşoară. Unul dintre bărbaţi atunci când
a fost întrebat dacă a fost abuzat din punct de vedere emoţional ca
copil a replicat în mod negativ. Cu toate acestea, mai târziu, atunci
65
când a fost întrebat ce spunea mama sa atunci când era supărată, a
replicat “Mă numea un bastard, un fiu de curvă, un bou. Lucruri de
acest gen”.
Într-o analiză separată a aceloraşi 41 de violatori, Burgess
şi alţii14 a aflat că 31 (76%) dintre cei 41 de violatori au menţionat
trăirea unor tipuri de experienţe sexuale neobişnuite, fie în copilărie
fie în anii tinereţii. Opt (26%) din cei 31 de subiecţi au descris ca
fiind forţaţi să fie martori la împrejurări de natură sexuală
tulburătoare. Şapte (22%) au declarat că au fost pipăiţi sau s-au
implicat în pipăirea cu altă persoană, iar 16 (52%) şi-au amintit ca
fiind forţaţi să se supună la penetrări ale corpului lor.15
“Ray” un autor violent progresiv a fost violat în mod
repetat de către tatăl său şi, ulterior, a fost iniţiat în violarea
femeilor de către acesta.
Cazul 6:
Ray l-a descris pe tatăl său ca fiind rece şi distant, până
când a început să-l violeze anal la vârsta de 9 ani. Din acest moment
al vieţii sale şi până în prezent, Ray l-a descris pe tatăl său ca fiind
ostil şi agresiv. Tatăl lui Ray l-a violat până la vârsta de 12 ani, şi pe
măsură ce înainta în vârstă, la fel creştea şi agresivitatea
agresiunilor. El a afirmat că atunci când a ajuns la vârsta de 11 ani,
tatăl său a început să-l ia la baruri unde agăţa femei, le ducea într-o
zonă izolată, le bătea şi le viola în mod sadic, şi apoi le urca în mod
forţat pe bancheta din spate cu Ray şi le spunea “ai grijă de fiul
meu”. Ray a fost învăţat de tatăl său ce parte a copului victimelor
urma să lovească, să muşte, să ciupească sau să tragă. El a declarat
că la vârsta de 12 ani începuse să anticipeze momentul în care tatăl
său urma să termine cu femeia, astfel încât să aibă şi el acces la ea.
Până la vârsta de 14 ani Ray a întreţinut această situaţie; el credea
că acesta este modul în care un bărbat şi o femeie fac sex. A
continuat să violeze împreună cu tatăl său până când, la vârsta de 16
ani, tatăl său i-a violat prietena.
Tabelul nr. 1 – Structura familială a violatorului în serie
Evaluarea nivelului socio-economic a locuinţei

subiecţilor din perioada de preadult (N=41) N Procentaj
Peste mediu………………………………………………..7 17%
14
A.W.Burgess şi alţii, Serial Rapists and Their Victims: Reenactement and
Repetition in Human Sexual Aggression: Current perspectives,eds. R.Prentkz and
V.Quinsey, Academy of Sciences Annals, vol.528 )sub tipar), p.277-295
15
idem
66
Confortabil, mediu...............................................................15 37%
Sărăcăcioasă, suficientă.......................................................11 27%
Sub limita sărăciei................................................................8 20%
Variabile...............................................................................- -
Figura parentală dominantă (N=40)
Mama…………………………………………………….20 50%
Tata………………………………………………………16 40%
Alţii……………………………………………………....4 10%
Calitatea relaţiei cu mama sau cu femeia
dominantă în grija căreia se află (N=39)
Caldă, apropiată…………...……………………………..14 36%
Inconstantă………………...……………………………..12 31%
Rece, distantă……………………………………………..2 5%
Lipsită de îngrijire, indiferentă……..……………………...4 10%
Ostilă, agresivă……………………….…………………....7 18%
Calitatea relaţiei cu tatăl sau cu bărbatul
dominant în grija căruia se află (N=40)
Caldă, apropiată………………………………….………...7 18%
Inconstantă……………………………..………….……...10 26%
Rece, distantă………………………..………….………...12 31%
Lipsită de îngrijire, indiferentă………………….…………3 7%
Ostilă, agresivă…………………………………….……….7 18%
Probe ale faptului că subiectul a fost abuzat fizic
de către părinţi/cei în grija căruia se afla (N=40)
da…………………………………………………………..15 38%
nu…………………………………………………………..25 62%
Probe ale faptului că subiectul a fost abuzat psihologic
de către părinţi/cei în grija căruia se afla (N=41)
da…………………………………………………………..30 73%
nu…………………………………………………………..11 27%
Probe ale faptului că subiectul a fost abuzat sexual (N=41)
da…………………………………………………………...31 76%
nu…………………………………………………………...10 24%
2.4. Dezvoltarea din punct de vedere sexual
Tabelul nr. 2 sumarizează aspecte ale dezvoltării sexuale

ale violatorului ca şi alte componente diferite ale adaptării lor
sexuale actuale. Deosebit de semnificativ din punct de vedere
etiologic este faptul notat mai jos că 76% dintre bărbaţi au relatat fie
observarea unor acte sexuale tulburătoare fie că au fost abuzaţi din
punct de vedere sexual. Acest procentaj este alarmant de mare
atunci când este comparat cu procentajul restului populaţiei. 16
L.I.Risin şi M.P.Koss, The Sexual Abuse of Boys: Frequency and Descriptive

16
Characteristics of the Childhood Victimizations in A.W.Burgess, Traumatization
67
Interesant este că, în timp ce erau intervievaţi, mulţi dintre violatori
au eşuat în a-şi defini experienţa lor sexuală ca fiind abuz, iniţial
indicând că nu au fost abuzaţi din punct de vedere sexual. Cu toate
acestea, când erau întrebaţi ulterior la ce vârstă şi cu cine au avut
prima întâlnire sexuală cu o altă persoană, semnele abuzului sexual
au devenit evidente.
Cazurile 7 şi 8:
“Fred” unul dintre violatori, care iniţial negase că ar fi fost
abuzat din punct de vedere sexual, a relatat că atunci când avea 7
ani, a mers la un film şi un bărbat s-a aşezat lângă el şi a încercat să-
l pipăie. S-a mutat în altă parte a sălii cinematografului, iar bărbatul
l-a urmărit şi i-a oferit 2$ pentru ai permite activitatea. Băiatul a
fost de acord şi a continuat să se întâlnească cu bărbatul în fiecare
săptămână timp de un an întreg. Prima întâlnire l-a deranjat pe băiat
suficient să schimbe locurile, însă ca adult, a înţeles că este o
modalitate de a face bani.
Un alt violator a explicat că la vârsta de 8 ani, părinţii săi
au angajat o fată de 17 ani care să aibă grijă de el, iar aceasta „m-a
învăţat cum să ajung în partea de jos la femei”. La vârsta de 8 ani
experienţa trebuie să fi fost înspăimântătoare, dar ca adult el a
considerat-o ca fiind „o punctare”.
Această inconsistenţă în raportare reflectă anumite
distorsiuni culturale în definirea abuzului sexual al băieţilor tineri
de către femei mai în vârstă. Cu toate acestea, efectul dăunător al
acestui tip de experienţă, a fost pus în discuţie de către Katan, 17 care
sugerează că aceste experienţe sexuale timpurii conduc la o
suprastimulare a abilităţilor copilului de copiere şi îl predispun pe
acesta de a interpreta actele ca fiind mai degrabă agresive decât
sexuale. Burgess şi alţii18 pun în discuţie această dinamică în
termenii conceptualizării freudiene a dorinţelor nestăpânite
repetitive. Aceştia sugerează că copii abuzaţi încep să aibă fantasme
şi apoi reconstituie agresiunea sexuală ca autor mai degrabă decât
ca victimă într-o încercare “de a stăpâni” trauma anterioară.
Studii anterioare arată că mulţi dintre violatori practică o
varietate de perversiuni sexuale. Atunci când violatorii în serie au
fost întrebaţi despre comportamentul lor sexual din trecut sau
prezent, 27 (68%) au declarat că au început cu trasul cu ochiul la
fereastră în timpul copilăriei sau adolescenţei (vezi tabelul).
of Children
17
A.Katan, Children Who Were Raped, în The psychonalatyc Study of the Clids,
eds. R.S.Eisler şi alţii (New Heaven: Yale University Press, 1973), p.208-224
18
Idem nota 15
68
Majoritatea literaturii de specialitate au prezentat activitatea de tras
cu ochiul ca o faptă de natură sexuală “indecentă” şi a generalizat că
“persoana care trage cu ochiul când se dezbracă cineva” nu este
periculoasă. Nu este intenţia autorilor de a declara că toţi cei care
trag cu ochiul pe fereastră devin violatori în serie, ci mai degrabă să
informăm cititorul cu privire la faptul că 68% dintre subiecţii
acestui studiu au început cu asemenea activităţi.
“Troy” a început să tragă cu ochiul ca adolescent, o
activitate care a escaladat în mod neaşteptat în viol şi crimă 3 ani
mai târziu.
Cazul 9:
Troy, unul dintre cei intervievaţi, a început să tragă cu
ochiul pe fereastră la vârsta de 14 ani. La vârsta de 17 ani, el a
spionat o femeie în vârstă de 24 de ani şi a găsit-o deosebit de
atrăgătoare pentru el. El a început să-şi focuseze activităţile sale
voyeristice asupra ei şi într-un final a observat-o făcând dragoste cu
prietenul său. Acest lucru l-a înfuriat într-atât încât a luat decizia de
a o viola pe femeie. După ce aceasta a mers să doarmă într-o
dimineaţă, el a intrat printr-o fereastră neasigurată şi a sărit pe ea.
Ea s-a trezit şi a început să ţipe. În panică, el a apucat o mulţime de
şerveţele de pe o noptieră, le-a băgat cu forţa în gura acesteia, şi în
mod accidental a sufocat-o. Cinci zile mai târziu a fost arestat
pentru voyerism în aceeaşi vecinătate. El nu a fost chestionat cu
privire la moartea femeii, deoarece “era doar o persoană care trage
cu ochiul”. Şapte ani mai târziu, el a mărturisit infracţiunea
nesoluţionată, însă nu a fost crezut până când nu a funizat informaţii
despre scena morţii pe care doar criminalul putea să le cunoască.
Şaisprezece (41%) dintre violatorii în serie au relatat
fetişism şi 15 (38%) au efectuat apeluri telefonice obscene.
Treisprezece (33%) au colecţionat pornografie, 11 (28%) au
colecţionat reviste poliţieneşti, 10 (26%) au fost implicaţi în legări
în scop sexual, 9 (23%) s-au travestit şi 6 (15%) au fost angajaţi în
prostituţie fie ca prostituate, fie ca proxeneţi.
Valoarea investigativă a unor asemenea informaţii constă
în dezvoltarea de întrebări despre suspecţi atunci când sunt
intervievate foste soţii sau prietene despre comportamentul sexual al
autorilor. De asemenea, s-a dovedit folositor în pregătirea
mandatelor de percheziţie a locuinţelor, a locurilor de muncă, sau a
autovehiculelor suspecţilor prin faptul că o proporţie semnificativă a
bărbaţilor colecţionează ponografie sau reviste poliţieneşti.
Informaţiile primite la întrebările despre preferinţele
dominante de natură sexuală s-au dovedit a fi întrucâtva neclare.
69
Atunci când au fost întrebaţi dacă femeile sunt preferinţele lor
dominante din punct de vedere sexual, toţi bărbaţii au replicat
pozitiv. Cu toate acestea, 8% dintre persoanele respondente au
relatat de asemenea că bărbaţii sunt preferinţele lor dominante din
punct de vedere sexual, iar 14% că atât bărbaţii cât şi femeile
reprezintă preferinţa lor dominantă din punct de vedere sexual.
Acest lucru arată că 78% din eşantion era exclusiv heterosexual, în
timp ce aproximativ 22% aveau orientare bisexuală. Atunci când au
fost întrebaţi despre grupa de vârstă în ceea ce priveşte interesul lor
sexual, 92% au indicat că erau interesaţi din punct de vedere sexual
de persoane de aceeaşi vârstă, 33% de persoane semnificativ mai
tinere, 9% de persoane semnificativ mai în vârstă, iar 15% de
persoane de orice vârstă (adică fără preferinţe).
2.5. Patternuri comportamentale cronice
Violatorii au fost întrebaţi despre anumite pattern-uri

comportamentale cronice care ar fi putut caracteriza
comportamentul lor fie ca copil fie ca adolescenţi. O varietate de
comportamente delincvente au fost relatate de mai mult de jumătate
dintre violatori.
Furtul şi furtul din magazine au fost relatate de către 27
(71%) dintre cei 38 de violatori care au răspuns. Mulţi dintre
violatori au adus la cunoştiinţă că o mare parte dintre furturile lor au
avut loc prin intrarea în locuinţe aflate în imediata apropiere a
locuinţei lor. Această experienţă timpurie poate explica de ce
aceştia sunt atât de experţi în pătrunderea în locuinţa victimelor
violului.
De asemenea, temperamentul vulcanic/hiperactivitatea şi
abuzul de alcool au o rată de apariţie ridicată, cu 63% din eşantion
afirmând comportamente similare. Izolarea/retragerea a apărut în 24
(62%) din cele 39 de cazuri, iar 22 (55%) din cele 40 de persoane
respondente au adus la cunoştiinţă că erau agresivi faţă de adulţi.
Unul dintre violatori şi-a adus aminte că a încercat să-şi lovească
învăţătoare cu un scaun în cap în clasa a treia. Minciuna patologică
a fost relatată de 20 (54%) dintre cei 37 de subiecţi.
Aceste rezultate sunt în armonie cu studiile anterioare.
Rada19 a descoperit atunci când a întrebat 20 de violatori dacă
părinţii lor i-a considerat pe aceştia ca fiind o problemă disciplinară
sau comportamentală – 65% au răspuns afirmativ, 75% au admis că
19
R. Rada, Clinical Aspects of the Rapists (Grune şi Staton, 1978)
70
furau, 55% că aveau temperament vulcanic, 50% că se băteau
frecvent şi 40% că chiuleau sau erau suspendaţi la şcoală.
Hellman şi Blackman20 au pus în discuţie mult citata
ipoteză că urinarea involuntară, incendierea cu premeditare şi
cruzimea faţă de animale reprezintă triada pattern-urilor
comportamentale din copilărie sau adolescenţă care ar putea fi
folositioare în prezicerea comportamentului violent la maturitate. În
studiul prezent, acest tip de comportament a fost raportat de către,
32%, 24%, respectiv 19% dintre persoanele respondente.
Din punct de vedere al instituţionalizării pre-adult, 15%
dintre violatori au afirmat că au locuit în orfelinate, 41% în centre
de detenţie, 8% în locuinţe adoptive, 26% în anumite tipuri de
instituţii de sănătate mentală, iar 4% în aresturi sau şcoli militare.
Aceste rezultate arată că un număr însemnat de violatori în serie au
fost identificaţi de la vârste fragede ca fiind fie delincvenţi, fie
tulburaţi emoţional.
Tabelul nr. 2 - Istoricul infracţiunilor de natură sexuală a

violatorilor în serie şi comportamentele actuale din punct de
vedere sexual
Traume sexuale din adolescenţă sau

din copilărie N Procentaj Total
Martori ai violenţelor sexuale ale altora……………….8 17% 32
Martori ai activităţilor sexuale tulburătoare
din partea părinţilor........................................................17 44% 39
Martori ai activităţilor sexuale tulburătoare din partea
altor membrii ai familiei sau prietenilor ........................9 25% 36
Vătămări fizice ale organelor sexuale:
- boli venerice..................................................................5 14% 36
- agresiuni sexuale multiple............................................11 17% 35
Situaţii stresante legate de sex (ex.reacţii de
pedepsire din partea părinţilor pentru
masturbare, etc.)..............................................................17 46% 37
Comportament sexual ca adult N Procentaj Total
Inhibiţie înregistrată sau aversiune faţă de
activitatea sexuală……....……………………………….4 10% 40
Masturbare necontrolată……………….……………….21 54% 39
20
D.S. Hellman şi N.Blackman, Enuresis, fire setting and cruelty to animals: A
triad predictive of adult crime, American Journal of Psychiatry, vol.122, 1966,
p.1431-1435
71
Exhibiţionism………….……………….………………12 29% 41
Voyerism (tras cu ochiul)..…………….……………….27 68% 40
Fetişism………………..……………….……………….16 41% 39
Travestire……………………………….……………….9 23% 39
Apeluri telefonice obscene….………….……………….15 38% 40
Prostituţie (ca prostituată sau proxenet) .……………….6 15% 41
Imobilizare în scop sexual …………….………………..10 26% 39
Colecţionează reviste poliţieneşti..…….………………..11 28% 39
Colecţionează pornografie…….....…….………………..13 33% 39
3. Victimele violatorului în serie
3.1. Structura demografică
Violatorilor în serie le-au fost adresate o varietate de

întrebări despre 123 de victime în cazul primei, celor intermediare
şi ultimei agresiuni. Aşa cum este prezentat pe scurt în tabelul 3,
majoritatea victimelor erau necunoscute autorului. În doar 10 (8%)
cazuri violatorii au declarat violarea unei cunoştiinţe, în 4 (3%)
cazuri violarea unei vecine şi în 2 (2%) cazuri fie o prietenă fie o
iubită.
Tabelul nr. 3 - Caracteristicile victimei şi motivaţia selectării

victimelor
De ce subiectul şi-a ales victima Da Nu

Disponibilitate……………………………………………………...98% 2%
Gen…………..……………………………………………………..95% 5%
Vârstă.………..…………………………………………………….66% 34%
Locaţie………..…………………………………………………….66% 34%
Rasă…………..…………………………………………………….63% 37%
Caracteristici fizice…………………………………………...……39% 61%
Alte motive specifice..………………………………………...…...31% 69%
Fără vreun motiv special……………………………………..…….25% 75%
Îmbrăcăminte…..…………………………………………………...15% 85%
Profesie………..……………………………………….………….....7% 93%
primul viol ultimul
viol intermediar viol
Relaţia cu victima N % N % N %
Necunoscută…..…………………………….33 80% 35 85% 36 88%
Cunoştiinţă..…..……………………………..3 7% 5 12% 2 5%
Alte situaţii……………...…………………...2 5% - - 1 2%
Iubită……….…..…………………………….1 2% - - - -
Prietenă…….…..…………………….………1 2% - - - -
72
Vecină…..……………………………………1 2% 1 2% 2 5%
Subordonată la muncă………………………….- - - - - -
primul intermediar ultim
viol viol viol
Locul agresiunii sexuale N % N % N %
Louinţa victimei.…………………………….21 52% 20 53% 18 45%
Stradă/alee...…..…………………………….. 4 10% 1 3% 2 5%
Alte situaţii……………...………………….. 11 28% 10 26% 15 38%
Loc de parcare....……………………………..1 2% 1 3% 1 2%
Locuinţa subiectului..………………………...2 5% 3 8% 1 2%
Locul de muncă al victimei…………………..- - - - - -
Locul de muncă al subiectului...…………...…- - - - - -
Autostradă…………………………………....- - 2 5% 2 5%
Violatorii incluşi în acest studiu au fost selectaţi datorită

succesului lor în comiterea unui număr mare de infracţiuni de-a
lungul timpului. Opinia autorilor este că unul din motivele
principale pentru faptul că erau atât de prolifici este că, în general,
alegeau persoane necunoscute ca victime. Combinaţia dintre frica
victimei cu faptul că atacatorul lor este complet necunoscut
reprezintă un impediment puternic pentru a furniza identificarea
necesară pentru investigator.
Vârsta medie a victimei pentru primul, cel intermediar şi
ultimul atac a fost de 22,8, 26,1 şi respectiv 24,4 ani (vezi tabelul
4). Victimele violatorului în serie erau predominant de rasă
caucaziană; din cele 123 de victime 113 erau de rasă caucaziană, 6
de rasă afroamericană, una hispanică, 2 asiatice şi una nativ
americană. În acest studiu violatorii de rasă caucaziană nu au trecut
limita rasială în infracţiunile lor asupra femeilor, în timp ce
violatorii de rasă afroamericană au violat atât femei de rasă
caucaziană cât şi de rasă afroamericană. Cea mai mică victimă din
acest studiu avea 5 ani, iar cea mai în vârstă avea 65.
În timp ce majoritatea covârşitoare de victime erau adulte,
exista o minoritate semnificativă de copii (19%) şi victime de
acelaşi sex (2%). Un exemplu a unui viol între persoane de acelaşi
sex a avut loc în mediul penitenciar.
Cazul 10:
“Tony” un bărbat de rasă caucaziană, ce-şi ispăşea
pedeapsa pentru violarea unei femei, a devenit iubitul unui partener
mai în vârstă după intrarea în penitenciar. Bărbatul mai în vârstă i-a
ordonat să violeze un tânăr afroamerican şi i s-a spus că dacă
eşuează să facă acest lucru va fi oferit din punct de vedere sexual
73
altor parteneri. Cu două ocazii separate, Tony a fost folosit în
această manieră.
Copii au fost victimele violatorilor în serie în 22 (18%) din
cazuri. În unele cazuri, erau copii sau copii vitregi ai autorului; în
alte cazuri copii vecinilor; iar în alte cazuri total necunoscuţi.
Tabelul nr. 4 - Caracteristicile demografice ale victimelor
primul viol ultim

Vârsta N % N % N %
0-10………..…..………………………….…0 0% 0 0% 5 12%
10-17……....…..…………………………….7 17% 6 15% 4 10%
18-25……..……………...…………………15 37% 15 38% 13 32%
26-33……….…..…………………………..14 34% 14 35% 11 27%
34-41…….…..………………………………4 10% 4 10% 7 17%
Peste 41..………………………………..…...1 2% 1 2% 1 2%
primul viol ultim
Rasa N % N % N %
Caucaziană.……………………………….…..36 88% 39 95% 38 93%
Afroamericană.……………………………….. 3 7% 2 5% 1 2%
Hispanică……………...……………………….- - - - 1 2%
Asiatică....……………………………………...1 2% - - 1 2%
Nativ americană.……………………………….1 2% - - - -
primul viol ultim
Sexul N % N % N %
Femeie.……………………………………..40 98% 41 100% 40 98%
Bărbat.………………………………………1 2% - - 1 2%
3.2. Izolarea victimei
Majoritatea victimelor (87 sau 79%) erau singure la

momentul agresiunilor. Din cele 23 de victime care nu erau, 4
(13%) erau cu copii lor, 2 (2%) cu o prietenă de sex feminin, 2 (2%)
cu un părinte, 2 (2%) cu soţul, iar 3 (3%) cu o altă persoană. Doar în
7 cazuri au existat co-victime, 4 femei, 2 bărbaţi şi un incident cu
co-victime de acelaşi sex.
Locul agresiunii sexuale a fost relativ constant. În 59 de
agresiuni (50%), violatorii au adus la cunoştiinţă că agresiunea a
avut loc în locuinţa victimei. În 7 agresiuni (6%), agresiunea a avut
loc pe stradă sau pe alee, în timp ce în 7 (6%) cazuri aceasta a avut
loc fie într-o parcare, fie pe autostradă. De mai puţine ori,
74
agresiunea a avut loc la locuinţa subiectului, în loc public sau la
locul de muncă al victimei (vezi tabelul 3).
Aşa cum s-a menţionat, locuinţa victimei a fost locul
agresiunii în jumătate dintre violuri (50%). Aşa cum s-a menţionat
anterior, 71% dintre bărbaţi au fost implicaţi în furturi ca copii şi
adolescenţi şi multe dintre acestea s-au realizat prin pătrundrea prin
efracţie în locuinţe. Fără nici o îndoială, având această experienţă,
aceştia, s-au simţit mai confortabil în obţinerea accesului în
locuinţă. Mulţi dintre violatori şi-au ales victimele prin activităţi de
tras cu ochiul sau urmărind victimele alese în locuinţa lor. În
consecinţă, autorul a învăţat tabieturile victimei în propria locuinţă
(adică vizitatori, apeluri telefonice, ore de dormit, ore în care lipsea
de acasă). În câteva cazuri, violatorii au pătruns în locuinţa victimei
în timp ce aceasta era absentă şi s-a familiarizat cu locuinţa.
3.3. Criteriile de selecţie
O varietate de motive au fost menţionate de către violatori

în selectarea victimelor, aşa cum este indicat în tabelul 3. Patruzeci
(98%) din cei 41 au evidenţiat “disponibilitatea” victimei, în timp
ce 27 (66%) au menţionat importanţa “locaţiei”. Ambele motive
sunt strâns legate şi semnifică că victima a fost aleasă mai mult
pentru vulnerabilitatea decât pentru vreo caracteristică particulară,
personală.
Informaţiile privitoare la ce caracteristici specifice ale
victimei rezultă pentru a fi scoase în evidenţă pentru comiterea
violului au indicat că genul victimei este criteriul principal
menţionat de 39 (95%) de bărbaţi. Vârsta victimei a fost menţionată
în 27 (66%) dintre cazuri, iar rasa în 26 (63%) de cazuri.
Caracteristicile fizice ale victimei au fost menţionate ca fiind
semnificative de către 16 (39%) dintre violatori, iar hainele (sau
îmbrăcămintea) de către 6 (15%) dintre persoanele respondente.
Mai degrabă tulburător, 10 (25%) dintre violatori au declarat că “nu
există un motiv special” pentru ca o persoană să fie aleasă pentru a
fi agresată.
Conform acestor informaţii, violatorul în serie, în mod
aparent, nu se angajează în reflecţii specifice sau simbolice în
selectarea victimei. Diferitele relatări arată că victima nu este
selectată datorită faptului că aminteşte autorului de vreo altă
persoană importantă din viaţa lui; mai degrabă disponibilitatea
victimei, genul, vârsta, locaţia şi rasa au fost citate ca factori
determinanţi.
75
4. Sumar
Multe dintre caracteristicile violatorilor par a fi relativ

“normale”. În loc să fie izolat, o persoană anostă, violatorul în serie,
de cele mai multe ori, provine din familii medii sau peste medie, şi
ca adult, este îngrijit, inteligent, angajat, persoană care locuieşte cu
alţii într-un context de familie. Cea mai mare patologie este
reflectată în trecutul dezvoltării violatorului în serie. Puţini dintre
aceştia au descris relaţii apropiate fie cu mama, fie cu tatăl lor, un
număr important dintre ei fuseseră instituţionalizaţi la un anumit
moment al adolescenţei lor, şi o proporţie extrem de mare a relatat
abuzuri sexuale în copilărie sau adolescenţă.
În mod interesant, majoritatea dintre victime erau
necunoscute, iar în aproape jumătate din cazuri, au fost agresate în
propriile locuinţe. Acest lucru, ca şi recunoşterea de către violatori a
“disponibilităţii” ca un factor important în selectarea victimei,
scoate în evidenţă importanţa potenţială a programelor de prevenire.
Majoritatea violatorilor în serie nu urmăresc în mod special o
anumită femeie. Mai degrabă, alegerea victimei lor pare a fi
dependentă de proximitatea generală, disponibilitatea femeii şi
accesul în locuinţa acesteia.
DIN CEI 41 DE VIOLATORI INTERVIEVAŢI:

 54% aveau locuri de muncă, în general, stabile
 71% fuseseră căsătoriţi cel puţin o dată
 51% au servit în Forţele Armate
 52% au obţinut scoruri peste media testelor de inteligenţă
 54% erau crescuţi în medii sau peste medii din punct de
vedere socio-economic
 76% au fost abuzaţi sexual în copilărie
 36% colecţionau pornografie
76
VIOLATORULUI ÎN SERIE
Robert R. Hazelwood
Janet Warren
Între anii 1984-1986, agenţi speciali însărcinaţi la Centrul

Naţional pentru Analiza Infracţiunilor Violente (NCAVC) au
intervievat 41 de bărbaţi care erau responsabili pentru violarea a
837 de victime. Apariţiile anterioare ale FBI Law Enforcement
Bulletin au furnizat o introducere a acestei cercetări 21 şi
21
Robert R.Hazelwood şi Ann W. Burgess, An Introduction to the Serial Rapist,
FBI Law Enforcement Bulletin, vol.56, nr.9, septembrie 1987, p.16-24
77
caracteristicile violatorilor şi ale victimelor. 22 Cu toate acestea, acest
articol, descrie comportamentul acestor violatori în serie în timpul şi
după comiterea agresiunilor sexuale. Informaţiile prezentate sunt
aplicabile doar bărbaţilor intervievaţi; nu se intenţionează
generalizarea tuturor bărbaţilor care violează.
1. Premeditarea
Majoritatea agresiunilor sexuale (55-61%) comise de către

aceşti bărbaţi au fost premeditate anterior comiterii primului, celor
intermediare şi ultimului viol, în timp ce câţiva violatori şi-au
caracterizat infracţiunile ca fiind impulsive (15% - 22%) sau
oportuniste (22% - 24%). Deşi nu sunt disponibile date comparabile
despre violuri în serie, este probabil că premeditarea conţinută în
aceste infracţiuni este o caracteristică specifică a violatorilor în
serie. De asemenea, este probabil că această premeditare reflectă
interesul lor preferenţial în această categorie de infracţiuni şi, în
mare măsură cauza abilităţii lor de a evita identificarea.
2. Metode de abordare
Există trei stiluri diferite de abordare folosite frecvent de

către violatori: „simularea unei situaţii” „atac prin surprindere” şi
„surpriză”23. Fiecare dintre ele reflectă diferite moduri de selectare,
abordare şi de supunere a victimei alese.
Abordarea de tipul „simularea unei situaţii”:
Cazul 1
John, un bărbat care a violat mai mult de 20 de femei, a
spus celui care îl intervieva că a oprit pe una dintre victime târziu în
noapte şi s-a identificat ca fiind un ofiţer de poliţie în civil. I-a cerut
permisul de conducere şi certificatul de înmatriculare, a mers înapoi
la maşina sa şi a stat acolo pentru câteva momente. Apoi s-a reîntors
la victimă, a informat-o că certificatul de înmatriculare a expirat şi
i-a cerut să-l însoţească la maşină. Ea a făcut acest lucru, şi după ce
a introdus-o în maşină a încătuşat-o şi a condus-o într-o zonă izolată
unde a violat-o şi a sodomizat-o.
22
Robert R.Hazelwood şi Janet Warren, The Serial Rapist: His Characteristic s
and Victims, FBI Law Enforcement Bulletin, vol.58, nr.1 şi 2, ianuarie şi
februarie 1989, p.10-17, şi 11-18
23
Idem 22
78
Aşa cum se observă în relatarea cazului de mai sus,
abordarea de tipul „simularea unei situaţii” implică un subterfugiu
şi se bazează pe aptitudinea violatorului de a interacţiona cu
femeile. Cu această tehnică, violatorul abordează în mod deschis
victima şi cere sau oferă un anumit tip de ajutor sau de direcţionare.
Cu toate acestea, odată ce victimă este sub controlul său, autorul
poate deveni brusc mai agresiv.
Abordarea „prin simularea unei situaţii” a fost folosit în 8
(24%) situaţii în cazul primului viol, 12 (35%) în cazul violurilor
intermediare şi 14 (41%) în cazul ultimelor violuri. Diferite trucuri
folosite de autori au inclus personificarea unui ofiţer de poliţie,
furnizarea unei oferte de transport victimelor care făceau autostopul
şi agăţarea femeilor din barurile single. În mod evident, acest tip de
a iniţia contactul cu victimele necesită o abilitate de a interacţiona
cu femeile.
Abordarea de tipul „atac prin surprindere”:
Cazul 2
Phil, un bărbat în vârstă de 28 ani, a abordat o femeie care-
şi încărca cumpărăturile în maşină, a lovit-o în faţă, a aruncat-o în
maşină şi a violat-o. Cu o altă ocazie, el a intrat în vestiarul femeilor
dintr-un spital, şi-a lovit victima şi a violat-o într-o boxă. Ieşind din
vestiar cu victima ţinută în strânsoare, el a ameninţat-o ca şi cum ar
fi fost implicaţi într-o ceartă amoroasă, şi a astfel a oprit intervenţia
din partea persoanelor îngrijorate care se strânseseră atunci când ea
a ţipat.
În abordarea de tipul „atac prin surprindere”, violatorul

foloseşte o agresiune direct, provocatoare de vătămări fizice,
agresiune prin care-şi supune şi vatămă din punct de vedere fizic
victima. De asemenea, atacatorul poate folosi substanţe chimice sau
gaze, dar cel mai frecvent îşi foloseşte capacitatea de a domina din
punct de vedere fizic o femeie. În mod interesant, în ciuda
simplicităţii sale, această abordare a fost folosită în 23% de situaţii
în cazul primului viol, 20% în cazul violurilor intermediare, şi 17%
în cazul ultimului viol. Chiar dacă este folosită mai puţin decât
abordarea de tipul „simularea unei situaţii”, abordarea de tipul „atac
prin surprindere” are ca rezultat vătămări fizice mai extinse şi
79
conţine anumite componente ale fantasmelor violului care pot fi
excitante pentru violator.
Abordarea de tipul „surpriză”:
Cazul 3
Sam, un bărbat în vârstă de 24 ani îşi preselecta victimele
prin activităţi de tipul „tras cu ochiul”. Apoi supraveghea locuinţa
victimei pentru a stabili obiceiurile acesteia. După ce lua decizia să
o violeze pe femeie, acesta aştepta momentul în care ea mergea la
culcare, intra în locuinţă şi îi punea mâna la gură. Apoi îşi informa
victima că nu intenţionează să-i facă rău dacă cooperează în ceea ce
priveşte agresiunea. El a violat mai mult de 20 de femei înainte de a
fi prins.
Abordarea de tipul „surpriză”, care implică aşteptarea din

partea autorului, a victimei sau abordarea după ce aceasta a adormit,
presupune că violatorul şi-a vizualizat sau preselectat victima sa
prin contact neobservat şi cunoşte momentul în care victima va fi
singură. Ameninţările şi/sau prezenţa unei arme sunt deseori
asociate cu acest tip de abordare, cu toate acestea, nu există cu
adevărat o forţă vătămătoare care să fie aplicată.
Abordarea de tipul „surpriză” a fost folosită de către
violatori în serie în 19 situaţii (54%) în cazul primul viol, 16 (46%)
situaţii în cazul violurilor intermediare şi 16 (44%) situaţii în cazul
ultimului viol (procentajul variază datorită numărului de violuri).
Aceasta reprezintă cel mai frecvent mijloc de abordare folosit şi este
utilizat mai mult de bărbaţii cărora le lipseşte încrederea în
abilităţile lor de a supune victima prin ameninţări fizice sau prin
subterfugii.
3. Controlarea victimei
Modul în care violatorii menţin controlul asupra victimei

este depedent de doi factori: motivaţia lor pentru agresiunea sexuală
şi/sau pasivitatea victimei. În acest context, în mod frecvent, sunt
folosite pe perioada violului patru metode de control în diferite
combinaţii:
1) prin simpla prezenţă fizică;
2) ameninţări verbale;
3) prezentarea unei arme şi
80
4) folosirea forţei fizice.24
Bărbaţii din acest studiu au folosit prezenţa fizică
ameninţătoare (82%-92%) şi/sau ameninţările verbale (65%-80%)
pentru a-şi controla victima. Substanţial mai puţin, aceştia au arătat
o armă (44%-49%) sau au agresat fizic victima (27-32%). Atunci
când o armă a fost arătată cel mai adesea a fost un instrument
ascuţit, cum ar fi un cuţit (27%-42%).
Un violator a explicat că a ales cuţitul deoarece el îl
percepea ca fiind cea mai intimidantă armă pentru femeie din
punctul de vedere al temerii sale de desfigurare. Armele de foc au
fost folosite mai puţin frecvent (14%-20%). În mod surprinzător,
toţi, cu excepţia câtorva violatori, au folosit legături aflate la locul
comiterii violului. Una dintre excepţii a fost a unui individ care şi-a
adus legături de frânghie pre-tăiate, bandă adezivă şi cătuşe odată
cu el.
4. Folosirea forţei
Cantitatea de forţă folosită în timpul violului furnizează

introspecţii valoroase în ceea ce priveşte motivaţia violatorului, şi,
prin urmare, trebuie să fie analizată de către cei care anchetează
fapta sau care-l evaluează pe autor.25 Majoritatea acestor bărbaţi
(75%-84%) au folosit o forţă minimală sau nu a folosit deloc forţa
de-a lungul celor trei violuri.26 Acest grad al forţei minime este
definit ca fiind forţa nevătămătoare întrebuinţată mai mult pentru a
intimida decât pentru a pedepsi.27
Cazul 4
John a început să violeze la vârsta de 24 de ani şi este
estimat că a pătruns în mod ilegal în peste 5000 de case pentru a
sustrage lenjerie intimă de damă. De asemenea, în 18 dintre aceste
ocazii, acesta a violat. Acesta a afirmat că nu avea nici o dorinţă de
a le răni pe victime. El a declarat „Violarea lor este un lucru. Să le
baţi este cu totul altceva. Niciuna dintre victimele mele nu a fost
24
25
idem
26
Robert R. Hazelwood, R. Reboussin şi J.Warren , „ Correlates of Increased
Aggression and the Relationship of Offender Pleasure to Victim Resistance”,
Journal of Intzerpersoanl Violence, Martie 1989, p.65-78
27
Idem 25
81
rănită, iar o persoană să ucidă pe cineva după ce a violat-o, acest
lucru mă face să-mi ies din minţi”.
Violenţa având ca efect julituri şi laceraţii ori vătămări

fizice extinse ce necesită spitalizarea sau care au avut ca rezultat
moartea a crescut de la 5% la primul viol, la 8% în cazul violurilor
intemediare, la 10% la ultimul viol. Două victime (5%) au fost ucise
în timpul violurilor intermediare şi alte două în plus (5%) au fost
ucise în timpul ultimului viol.
Cazul 5
Phill, un bărbat atrăgător de 30 de ani, a descris
înjunghierea mortală a mamei sale atunci când aceasta s-a trezit în
timp ce el încerca să-i scoată lenjeria intimă în timp ce se pregătea
să întreţină cu aceasta relaţii sexuale. Acesta se afla sub influenţa
alcoolului şi fumase marihuana cu ea pentru o perioadă de timp
înainte de tentativa de act sexual, şi după ce aceasta a adormit, el a
început să aibă fantezii legate de întreţinerea de relaţii sexuale cu
ea.
Majoritatea dintre violatori din acest studiu nu şi-au sporit

cantitatea de forţă folosită de-a lungul primului viol, a celor
intermediare şi a ultimului viol.28 Cu toate acestea 10 dintre
violatori, denumiţi „cei care au intensificat”, într-adevăr au folosit
în mod progresiv o forţă superioară de-a lungul violurilor succesive
şi au violat în medie de două ori mai multe femei (40 de victime
spre deosebire de 22 victime), şi într-o perioadă de timp la jumătate
(adică au violat la fiecare 19 zile spre deosebire de 55 zile). La
momentul ultimei agresiuni, aceştia au provocat de la vătămări
moderate până la vătămări fatale. Aceşti factori, uniţi cu interesul
progresiv pentru relaţii sexuale anale printre cei care au intensificat,
arată că pentru aceşti indivizi, sadismul sexual poate fi mobilul
comportamentului lor agresiv.
5. Rezistenţa victimei
Rezistenţa victimei poate fi definită ca fiind orice acţiune

sau inacţiune din partea victimei care împiedică sau întârzie atacul
autorului. Acest comportament poate fi descris ca pasiv, verbal sau
fizic în esenţa sa.29
Idem 25
28
29
82
Violatorii au afirmat că victimele au opus rezistenţă
verbală în 53% din situaţii în cazul primei agresiuni, 54% în
agresiunile intermediare şi 43% în cazul ultimei agresiuni.
Opunerea fizică a avut loc doar în 19% din situaţii în cazul primei
agresiuni, 32% în agresiunile intermediare, respectiv 28% cazuri în
cazul ultimei agresiuni. Incidenţa relativ scăzută a rezistenţei pasive
(adică 28% la primul viol, 17% la violurile intermediare şi 9% la
ultimul viol) reflectă cel mai probabil lipsa de abilitate a
violatorului de a discerne acest tip de rezistenţă.
În cercetările anterioare, s-a descoperit că nu există nici o
legătură între opunerea verbală şi fizică şi nivelul vătămării îndurate
de către victimă.30 Cu toate acestea, în mod interesant, gradul de
plăcere al violatorilor şi durata violului au crescut atunci când
victima s-a opus.
În acest studiu, cea mai obişnuită reacţie a violatorilor la
opunere în cazul primului viol, a celor intermediare şi a celui ultim
a fost de ameninţare verbală a victimei (50-41%). Compromisul sau
negocierea a avut loc în 11-12% din violuri, forţa fizică a fost
folosită în proporţie de 22% la primul viol, 38% la violurile
intermediare şi 18% la ultimul viol. De asemenea, violatorii au
declarat 6 incidente în care aceştia au plecat atunci când victima s-a
opus; cu toate acestea, nu este clar la ce moment al atacului a apărut
împotrivirea.
6. Dinamica sexuală a violului
Actele sexuale în care victima a fost forţată să se angajeze

au rămas relativ constante de-a lungul celor trei violuri. Cele mai
obişnuite acte au fost penetrarea vaginală (54-67%), sexul oral (29-
44%), sărutul (8-13%) şi pipăirea (10-18%). Penetrarea anală (5-
10%) şi penetrarea cu obiecte străine (3-8%) au fost raportate mai
rar. În evaluarea schimbărilor de comportament de-a lungul
primului viol, a celor intermediare şi a ultimului viol, pare a exista
un trend în care interesul pentru sexul oral a crescut în timp ce
interesul pentru contactul vaginal a scăzut.
Cantitatea de plăcere pe care violatorul a trăit-o în timpul
acestor trei agresiuni a fost măsurată prin declaraţia „Gândeşte
retroactiv la penetrarea din timpul violului. Presupunând că „0” este
egal cu cea mai proastă experienţă, iar „10” cu cea mai bună
experienţă trăită vreodată, evaluează cantitatea de plăcere pe care ai
simţit-o”. În mod surprinzător, majoritatea violatorilor au declarat
30
Idem
83
niveluri de plăcere scăzute (3.7). Cu toate acestea, tipul de contact a
avut ca rezultat scoruri ridicate care au diferit în mod larg. 31 Unul
dintre violatori a relatat aprecieri faţă de pasivitatea şi supunerea
victimelor, în timp ce altul s-a referit la plăcerea experimentată într-
un viol urmat de uciderea a 2 tineri băieţi ca fiind „în afara scalei”.
Cazul 6
Paul a violat femei adulte, adolescente şi fete
preadolescente şi şi-a încheiat cariera sa infracţională cu violarea şi
uciderea a 2 băieţi în vârstă de 10 ani. Atunci când a fost solicitat să
evalueze experienţele sexuale, el a afirmat că evaluează femeile
adulte şi adolescentele cu „0”, iar fetele preadolescente cu „3”. Apoi
a declarat „atunci când vorbim despre sex cu băieţi de 10 ani, scala
voastră nu este suficient de înaltă”.
7. Activitatea verbală
De-a lungul primului viol, a celor intermediare şi a

ultimului viol, majoritatea violatorilor în serie (75-85%), în mod
obişnuit comunică cu victimele doar pentru a le ameninţa. Mult mai
puţin frecvent, conversaţiile lor sunt politicoase sau prietenoase (30-
34%), manipulative (23-37%) sau personale (27-37%). În puţine
cazuri de-a lungul agresiunii, violatorii au declarat ca fiind
iscoditori (15-20%), abuzivi/degradanţi (5-13%), sau tăcuţi (8-
13%). Se pare că violatorii în serie folosesc ameninţări verbale
pentru a-şi supune victima, şi doar atunci când cred că au obţinut
controlul asupra victimei aceştia trec mai departe la alte moduri de
conversaţie sau de interacţiune.
8. Disfuncţii sexuale
Într-un studiu a 170 de violatori s-a determinat că 34% au

trăit o formă oarecare de disfuncţie sexuală în timpul violului. 32 De
fapt, s-a observat că „apariţia unei disfunţii sexuale a autorului şi o
investigare pentru înţelegerea acestei disfuncţii poate oferi
informaţii valoroase despre un violator neidentificat”.33
31
32
N.A.Groth şi A.W.Burgess, Sexual Dysfunction During Rape, New England
Journal of Medicine, 6 octombrie 1977, p.764-766
33
Robert R.Hazelwwod, Analyzing the Rape and Profiling the Offender,
Practical Aspect of Rape Investigation: A Multidisciplinary Approach, R.R.
84
Datele despre aceşti violatori în serie sunt surprinzător de
asemănătoare. În cazul primului viol, 38% dintre subiecţi au relatat
o disfuncţie sexuală, 39% în cazul violului intermediar şi 35% în
cazul ultimei agresiuni. Acest tip de informaţie se poate dovedi
folositoare pentru anchetatori în asocierea diferitelor fapte comise
de un singur autor întrucât acest lucru este posibil să rămână
constant de-a lungul unui număr de violuri datorită naturii
disfuncţiei şi a mijloacelor pe care autorul le foloseşte pentru a trece
peste aceasta.
9. Evitarea identificării
Având în vedere aptitudinile violatorilor în a evita

depistarea, este surprinzător de observat că foarte puţini dintre
violatorii în serie au adoptat comportamente specifice concepute
pentru a împiedica identificarea. De fapt, autorii tind să violeze
victimele în locuinţelor acestora, contribuind astfel la abilitatea lor
de evita depistarea.34
În plus majoritatea violatorilor (61-68%) nu au declarat că
s-au îmbrăcat într-un mod special pentru a comite faptele. În mod
surprinzător, deghizările au fost declarate în doar 7-12% dintre
cazuri, acest lucru arătând că au fost folosite alte mijloace de evitare
a depistării de către aceşti autori aparte.
10. Alcool şi alte droguri
Alcoolul este în mod obişnuit asociat cu violul, însă alte

droguri, într-un grad mai mic, au fost folosite, de asemenea, la
momentul violului.35 Datele despre aceşti violatori arată o relaţie
oarecum diferită dintre alcool/droguri şi violul în serie. Aproximativ
o treime dintre violatori erau consumatori de băuturi alcoolice la
momentul primului viol, a celor intermediere şi al ultimei fapte, iar
17-24% dintre persoanele respondente au declarat folosirea de
droguri. În majoritatea acestor cazuri, aceste date aritmetice reflectă
Hazelwood şi A.N.Burgess (Eds), New York: Elsever Sciences Publishing Co,
Inc, 1987, p.169-199
34
Robert R.Hazelwood şi Janet Warren, The Serial Rapist: His Characteristic s
and Victims, Partea a-2-a FBI Law Enforcement Bulletin, februarie 1989, p. 11-
18
35
R.Rada, Psychological Factors in Rapist Behavior, American Journal of
Psychiatry, vol.132, p.444-446, 1975 şi R.Rada, Psychological Factors in Rapist
Behavior, Clinical Aspects of the Rapist, R.Rada (Ed.) New York: Grune and
Stratton Publishing Co., Inc., p.21-85
85
patternul de distrugere tipică a autorului şi nu o creştere neobişnuită
a abuzului de substanţe.
11. Comportamentul post-faptă
Violatorii în serie au fost, de asemenea, întrebaţi despre

schimbările în comportamentul lor ulterior agresiunii. Cele mai
frecvente schimbări după fiecare dintre aceste infracţiuni au inclus
sentimentul de remuşcare şi vinovăţie (44-51%), urmărirea cazului
în mass-media (28%) şi o creştere a consumului de alcool/droguri
(20-27%). De asemenea, anchetatorii ar trebui să remarce în mod
special că 12-15% dintre violatori au declarat revizitarea locului
faptei, iar 8-13% au comunicat cu victima după infracţiune.
12. CONCLUZII
Cercetările referitoare la comportamentul violatorilor în

serie în timpul şi ulterior comiterii infracţiunii au determinat că:
 Majoritatea violurilor au fost premeditate
 Abordarea de tipul „simularea unei situaţii” a fost
folosită de cele mai multe ori în iniţierea contactului cu
victima
 O prezenţă ameninţătoare şi ameninţările verbale au
fost folosite pentru a menţine controlul asupra victimei
 În majoritatea cazurilor a fost folosită o forţă minimă
sau nu s-a folosit forţa
 Victimele s-au opus violatorilor din punct de vedere
fizic, pasiv sau verbal în puţin peste 50% dintre fapte
 Cea mai obişnuită reacţie a autorului la împotrivirea
victimei a fost de a o ameninţa verbal
 Puţin peste o treime dintre autori au trăit o disfuncţie
sexuală, iar actele sexuale preferate erau violul vaginal
şi obligarea la felaţie
 Au fost declarate de către violatori niveluri scăzute de
plăcere ca urmare a actelor sexuale
 Violatorii au avut tendinţa de a nu fi preocupaţi de
măsurile preventive pentru a-şi proteja identitatea
 Aproximativ o treime dintre violatori au consumat
alcool înainte de comitera infracţiunii şi ceva mai puţin
au declarat folosirea altui drog
86
Cele mai obişnuite comportamente post-faptă relatate de
către violatori au fost sentimentul de remuşcare şi vinovăţie,
urmărirea în mass-media a cazului şi creşterea consumului de alcool
şi droguri.
Aceste caracteristici, deşi, nu pot fi aplicate în mod
general tuturor violatorilor, poate fi folositor în a învăţa mai mult
despre autori, despre comportamentele lor şi despre infracţiunea
odioasă de viol
În acest studiu, datele au fost colectate de la 41 de
violatori în serie încarceraţi şi au făcut referire la primul viol, la cele
intermediare şi la ultimul viol. Criteriile de selecţie au cerut ca
subiecţii să fi violat de cel puţin 10 ori. În mod colectiv, eşantionul
s-a descoperit a fi responsabil pentru 837 de violuri, mai mult de
400 de tentative de viol şi peste 5000 de alte fapte „neplăcute” de
natură sexuală. Rezultatele au arătat că în timp ce cantitatea de forţă
folosită de către violator nu s-a schimbat de la primul la ultimul viol
per total, au existat 10 persoane pentru care cantitatea de forţă chiar
s-a intensificat de la primul la ultimul viol. Au fost identificate patru
corespondenţe care îi distinge „pe cei care intensifică” faţă de „cei
care nu intensifică”. De asemenea, informaţiile au indicat că, atunci
când victima opune rezistenţă, senzaţia de plăcere trăită de către
violator este mai mare, iar durata violului este mai lungă.
87
V. VIOLUL ÎN SERIE - CORESPONDENŢE ALE
AGRESIVITĂŢII SPORITE ŞI RELAŢIA DINTRE
PLĂCEREA AUTORULUI ŞI OPUNEREA
VICTIMEI
Robert R. Hazelwood
Roland Reboussin
Janet I. Warren
Cercetarea violului până în prezent reflectă cel puţin trei

perspective unice:
a) Studiile psiho-fiziolgice, folosind măsurătorile
pletismografului (aparat de măsurare a variaţiilor cantităţii de sânge
ce intră într-un organ) privind creşterea în volum a penisului (adică
măsurarea erecţiei penisului) în timpul descrierii audio a violului, a
fost solicitată pentru a discerne patternurile sexuale ale excitării
sexuale ca răspuns la diferiţi stimuli erotici şi agresivi;
b) Cercetările ştiinţelor sociale au examinat caracteristicile
descriptive şi de dezvoltare ale violatorilor, tipologiile
motivaţionale şi de personalitate ale diferitelor tipuri de violatori,
precum şi reacţia şi tratamentul victimei violului atât în timpul, cât
şi ulterior violului;
c) Cercetările coordonate de către forţele de aplicare a
legii s-au axat asupra caracteristicilor infracţiuni (adică diferitele căi
în care violurile sunt comise) şi asupra particularităţilor autorului
bazate pe cercetarea locului faptei.
88
Colaborarea dintre aceste discipline diferite a fost în mod
notabil limitată, poate reflectând un conflict fundamental între
perspectiva „cunoştiinţelor de bază” ale comunităţii ştiinţifice şi
perspectiva „de punere în aplicare” a forţelor de aplicare a legii. Cu
toate acestea, recent, o activitate colaborativă interesantă a început
să apară asupra unor astfel de teme cum ar fi crima în serie (Ressler
şi Burgess, 1985), violul în serie (Hazelwood şi Burgess, 1987) şi
sadismul sexual (Dietz, Hazelwood şi Warren). Acest articol
prezintă datele unui astfel de studiu recent condus de către Centrul
Naţional pentru Analiza Infracţiunilor Violente (NCAVC) din
cadrul FBI în cooperare cu Şcoala de Îngrijire Medicală din cadrul
Universităţii din Pennsylvania care s-a axat pe istoria vieţii şi
caracteristicile agresiunii în cazul violatorului în serie (definitoriu
pentru scopul acestui studiu îl reprezintă o persoana care a violat de
cel puţin 10 ori).
Ca o examinare a violatorului care a violat de mai multe
ori, acest studiu este unic. În timp ce numărul de violuri comise de
către subiecţi este reflectat în unele dintre cercetările sumarizate mai
jos, în majoritatea studiilor subiecţii au fost incluşi pur şi simplu ca
urmare a experienţei anterioare în comiterea infracţiunii de viol,
fără a se ţine cont de numărul acestora. Ca o consecinţă, aceste
studii au eşuat în a furniza informaţii relevante privitoare la
schimbările în timp ale comportamentului violatorului şi au o
valoare limitată în a diferenţia autorul unor infracţiuni de natură
sexuală oportunist „situaţional” faţă de autorul unei infracţiuni de
natură sexuală „preferenţial” care este motivat de o preferinţă
parafilică (pattern de atingere a unei excitări sexuale mentale
imaginistice a unor practici sexuale social inacceptabile) – (Dietz,
1983). Acest articol se axează în mod particular pe relaţia dintre
forţa folosită de către autor, opunerea victimei şi plăcerea
experimentată de către violator de-a lungul unei serii de mai multe
violuri.
Rolul forţei în viol a fost examinat de către mulţi autori şi
se defineşte atât ca o preferinţă erotică a violatorului cât şi ca
motivaţie pentru a viola. Una dintre teoriile dominante ale violului
arată că forţa este o componentă fundamentală a excitării sexuale a
violatorului. Altfel spus, subiectul violează deoarece forţa folosită
în comiterea violului îi permite acestuia să trăiască o plăcere
sexuală mai intensă decât cea care derivă dintr-o relaţie sexuală
liber consimţită. Cercetările care au testat această ipoteză (Abel,
Barlow, Blanchard şi Guild, 1977; Barbaree, Marshall şi Lanthier,
1979; Malamuth, Haber şi Feshbach, 1980; Quinsey, Chaplin şi
Upfold, 1984; Quinsey, Chaplin şi Varney, 1981) au confirmat că
89
violatorii pot fi diferenţiaţi de cei care nu violează în raport cu
excitarea lor (măsurat prin răspunsul erectil) la imagini erotice
variate: Persoanele normale, de control răspund predominant la
relaţiile sexuale liber consimţite, în timp ce violatorii răspund la
relaţiile sexuale liber consimţite, la viol, şi, potrivit unor studii, la
violenţa fără o conotaţie sexuală.
Barbaree şi alţii (1979) au descoperit că, în timp ce
violatorii răspund la descrieri ale violului, excitarea lor nu creşte pe
măsură ce fie forţa, fie consimţământul variază în cazul a trei
descrieri diferite ale unui viol. Prin urmare, s-a concluzionat că
răspunsul sexual al violatorului este deviant, nu datorită forţei şi
lipsei de consimţământ ce evocă excitarea, ci datorită faptului că
aceşti factori eşuează în a-l inhiba. În contrast, Abel şi alţii (1977)
au combinat datele lor provenite din măsurătorile cu pletismograful
cu datele din cazuri din trecut şi au concluzionat că pentru unii
violatori, forţa eşuează în inhibarea excitării în mod semnificativ, în
timp ce pentru alţii (ex.sadicii) forţa pare, în mod evident, a spori
excitarea. Un studiu recent al lui Malamuth, Check şi Briere (1986)
este în concordanţă cu aceste concluzii. Folosind studenţi la
psihologie, autorii au aflat că pentru acei subiecţi care au afirmat
lipsa excitării, sau o excitare doar moderată, din cauza forţei,
prezenţa agresiunii a inhibat excitarea sexuală. Pe de altă parte,
excitarea sexuală, pentru cei care au declarat niveluri relativ mari
ale excitării din cauza forţei, era intensificată de către agresiune.
Ambele studii sugerează existenţa subgrupurilor în aceeaşi
categorie generală de viol în care relaţia forţei cu excitarea sexuală
sau cu plăcerea variază.
Dintr-o perspectivă interactivă, opunerea victimei poate fi
considerată un alt factor ce afectează gradul de forţă folosit de către
violator. Un studiu al lui Quinsey şi Upfold (1985) a asociat
victimele care s-au opus, în principal prin ţipăt, cu violuri
incomplete. Cu toate acestea, în ceea ce priveşte violurile
consumate, vătămarea victimei nu pare a avea o relaţie directă cu
opunerea anterioară a victimei. Din 50 de victime „uşor” rănite, 34
(68%) au fost rănite după ce s-au opus. Din 17 victime „rănite
grav”, doar 7 (41%) au fost rănite după ce s-au opus.
Prentky, Burgess şi Carter (1986) au examinat opunerea
victimei şi rănile fizice folosind subgrupuri la Centrul de Tratament
din Missouri. Aceştia au stabilit că violatorii „compensatori”,
„furioşi anormali” şi „sadici” lasă victimele care s-au opus fie
inconştiente fie cu probleme medicale serioase în mod semnificativ
mai mult decât victimele care nu se opun. În contrast, gradul de
90
vătămare produs de către violatorul „abuziv” era neafectat de
diferitele grade de rezistenţă din partea victimei.
Ca parte a cercetării sale de dizertaţie, Honeyman (1981) a
studiat excitarea sexuală a violatorului astfel cum este ea relaţionată
cu diferitele strategii de opunere din partea victimei. Ea a ajuns la o
concluzie empirică că furia şi rezistenţa fizică erau mai excitante
pentru un violator agresiv decât o strategie de opunere calmă sau
supusă. Brodsky (1976) a formulat o tipologie dihotomică a
răspunsului violatorului la diferite strategii de opunere ale victimei,
ajungând la concluzia că „violatorul agresiv” va fi mult mai excitat
datorită luptei şi opunerii, iar „violatorul experimental” va fi mai
excitat de supunere şi ruşine.
Aşa cum s-a menţionat, există o îngrijorare privitoare la
generalizarea acestor rezultate pentru violatorul în serie. Cu toate
acestea, datele par să arate variaţii observabile printre violatori în
ceea ce priveşte patternul de excitare, motivaţie, reacţia la diferite
tipuri de opunere precum şi în ceea ce priveşte activitatea sexuală
preferată. Aplicând datele actuale, studiul nostru a examinat:
(1) dacă în grupul în ansamblu, unii dintre violatori în
serie vor fi mai interesaţi pentru forţă de cât alţii (Abel şi alţii, 1977;
Barbaree şi alţii, 1979; Malamuth şi alţii, 1986; Quinsey şi alţii,
1984; Quinsey şi alţii, 1981);
(2) dacă aceşti violatori care au demonstrat o intensificare
a forţei de-a lungul timpului pot fi violatori „sadici”, astfel cum este
demonstrat prin gradul de vătămare a victimei şi prin alegerea
activităţilor sexuale din timpul violului (Dietz şi alţii, 1977; Dietz şi
alţii, în curs de apariţie);
(3) dacă opunerea victimei, în general, se va relaţiona sau
nu se va relaţiona cu gradul de forţă folosit de către violator, şi dacă
pentru unii violatori o opunere viguroasă poate conduce la un
sentiment mai puternic de control şi dominaţie şi prin urmare o
plăcere sporită. (Hazelwood, 1987; Quinsey şi Upfold, 1985); şi
(4) dacă plăcerea va fi atinsă, în principal, prin contact
vaginal sau prin alte activităţi sexuale (Holstrom şi Burgess, 1980).
1. Metoda
Eşantionul a constat din 41 de bărbaţi voluntari încarceraţi

în 12 state, fiecare dintre ei violând 10 sau mai multe victime.
Persoanele care au ajutat la identificarea potenţialilor participanţi au
fost specialişti în sănătate mentală afiliaţi programelor de tratament
a autorilor de infracţiuni de natură sexuală sau din închisori statale,
ofiţeri ai forţelor de aplicare a legii care au absolvit Academia
91
Naţională a FBI şi agenţi speciali FBI. După ce au fost urmate toate
instrucţiunile până la final, au fost localizate şi contactate 44 de
persoane în vederea implicării în studiu. Toate cele 41 de persoane
care au fost de acord să participe epuizaseră toate căile judecătoreşti
de atac (şi prin urmare aveau puţin de pierdut în ceea ce priveşte
oferirea de informaţii incriminatoare). În total, 34 din cei 41 de
bărbaţi au fost de acord ca interviurile lor să fie înregistrate pe
bandă magnetică.
Informaţiile au fost colectate prin interviuri de tipul faţă în
faţă ce au fost conduse de către o echipă sau membrii reprezentativi
instruiţi ai NCAVC din cadrul FBI. Intevievatorii au fost instruiţi
asupra metodelor de interviu şi completarea documentelor, şi, în
mai multe cazuri, au fost prezenţi în timpul a trei interviuri înainte
de a activa ca intervievatori.
Două sau trei persoane au coordonat fiecare interviu, şi
înainte de face acest lucru, au examinat toate documentele
disponibile privitoare la violator şi la infracţiunile sale. Aceste
documente constau în declaraţii ale victimelor; evidenţe medicale,
psihiatrice sau din penitenciar; procese verbale de investigaţie ale
poliţiei; şi procese de evaluare anterioare judecăţii.
Interviurile au fost deschise şi nestructurate; durata a
variat de la 4,5 la 12,5 ore. Diferenţele dintre documentele
disponibile şi propriile declaraţii ale subiectului erau puse în
discuţie cu subiectul şi rezolvate în timpul interviului. Datorită
axării pe linie investigatorie a studiului, s-a insistat asupra unor
informaţii detaliate, inclusiv informaţii asupra schimbării
comportamentului violatorului de-a lungul timpului. Datorită
numărului mare de agresiuni (837), a fost imposibil de colectat date
despre fiecare agresiune. În consecinţă, informaţiile au fost
colectate cu privire la prima faptă, la una intermediară şi la ultima
faptă comisă de fiecare violator.
Imediat după interviu, intervievatorii au completat în
comun un document de 70 de pagini. Orice dezacord dintre
intervievatori a fost rezolvat prin evaluarea tuturor datelor
disponibile.
Documentul folosit în cercetare a fost dezvoltat printr-un
efort de colaborare dintre NCAVC, Şcoala de Îngrijire Medicală a
Universităţii din Pennsylvania şi Spitalul Municipal din Boston. O
echipă de clinicieni condusă de dr. Ann W. Burgess s-a întâlnit cu
agenţii FBI cu diferite ocazii pentru dezvoltarea şi perfecţionarea
documentului. Versiunea finală a inclus secţiuni despre istoricul
dezvoltării, educaţie, locuri de muncă, istoricul militar, contactul şi
tratamentul psihiatric, istoricul sexual, istoricul infracţional,
92
agresiunea sexuală şi caracteristicile locului faptei, informaţiile
despre victimă, comportamentul post-faptă şi motivele pentru viol.
2. Structura demografică a eşantionului
Eşantionul a constat în 35 de bărbaţi caucazieni, 5 bărbaţi

afroamericani şi un bărbat hispanic. La momentul interviurilor
vârsta acestora varia între 23 şi 55 ani, cu o vârstă medie de 35,2
ani. Vârsta medie a subiecţilor la primul viol, la cel intermediar şi la
ultimul viol era de 21,8 ani, 25,8 ani şi respectiv 29 ani.
În total, 29 (71%) dintre subiecţi au fost căsătoriţi cel puţin
o dată, cu 14 (34%) persoane care fuseseră căsătorite mai mult de o
dată. La momentul ultimei arestări, persoanele respondente fuseseră
angajate la ultimul loc de muncă de aprox. 2,4 ani ca medie. Aceştia
au declarat un venit anual ce varia între 5000$ şi 52000$ cu o medie
de 16446$ pe an. Dintre violatori, 21 (51%) au servit în forţele
armate, 10 (50%) au declarat o lăsare la vatră onorabilă, 2 (10%) o
lăsare la vatră pe motive medicale, 3 (15%) o lăsare la vatră
generală, 3 (15%) o lăsare la vatră nedorită, iar 2 (10%) o lăsare la
vatră din motive dezonorante.
Nivelul de educaţie al bărbaţilor varia de la 5 la 17 ani, cu
o medie de 11,3 ani. În total, 22 (54%) dintre persoanele
respondente au obţinut o diplomă de echivalare a studiilor, 3 (7%)
diplome de liceu, şi 9 (22%) obţinuseră o diplomă de licenţă sau
una similară. Testele oficiale de inteligenţă, disponibile pentru 33
de subiecţi, au indicat că doar 4 subiecţi (12%) au avut un scor sub
medie (sub 90) şi 12 au avut un scor în raza medie a inteligenţiei
(90-110). Mai mult, 17 (51%) au avut un scor peste medie obţinând
un punctaj în zonele de inteligenţă peste normal (110-119) şi mult
peste medie (130+).
La momentul interviului din cei 41 de bărbaţi 15
participau la anumite forme de tratament pentru autorii de
infracţiuni de natură sexuală. Ca grup, aceştia acumulaseră 200 de
condamnări. Cu toate acestea, aceştia au admis în timpul studiului
responsabilitatea pentru comiterea a 837 violuri, mai mult de 400 de
tentative de viol şi peste 5000 de fapte de natură sexuală de
„comportament indecent”. Durata medie în care aceştia au violat
înainte de prima arestare pentru viol a variat între 3 luni şi 12 ani.
3. Rezultatele
Schimbarea de-a lungul timpului a fost examinată din

punct de vedere al cantităţii de violenţă folosită de către violator,
93
prin gradul de intensitate al plăcerii trăite, dacă victima a opus
rezistenţă la agresiune şi durata fiecărei agresiuni. Niciuna dintre
aceste variabile nu au arătat schimbări semnificative de-a lungul
primului viol, celui intermediar şi al ultimului viol. Au fost, de
asemenea, examinate componentele sexuale ale agresiunii şi efectul
interacţional dintre principalele variabile (adică violenţa, plăcerea,
rezistenţa, durata). Informaţiile au fost colectate cu privire la 123 de
agresiuni. Dintre acestea, 114 au implicat penetrare anală, orală sau
vaginală, în timp ce 9 nu au implicat aşa ceva. Victimele au fost
femei în 121 de agresiuni, iar în 2 au fost bărbaţi.
Un index de 5 itemi au fost conceput pentru a măsura
violenţa folosită de către autor în timpul agresiunii. Scorul indexului
cumulativ s-a descoperit a fi puternic corelat cu un singur item,
“Care a fost cantitatea de violenţă fizică folosită?” (r = .93, p mai
mic de .0001). Pornind de aici, acest item a fost folosit ca măsură a
violenţei fizice de-a lungul analizei; acesta a fost etapizat de la 1
(fără folosirea forţei) la 6 (folosirea forţei letale).
Cantitatea medie de violenţă folosită de către violatori de-
a lungul celor trei agresiuni a fost „minimă”, variind de la 1.95 la
prima agresiune la 2.31 pentru ultima agresiune. Forţa „minimă”
este definită de către Hazelwood (1987), la pag.157: „Nu există
violenţă sau este folosită puţin. În timp ce o pălmuire uşoară poate
apărea, violenţa este folosită mai mult pentru a intimida decât
pentru a pedepsi”.
Deşi, nu există o schimbare semnificativă generală în
cantitatea de violenţă folosită de majoritatea violatorilor, datele au
arătat totuşi o escaladare semnificativă a violenţei între prima şi
ultima agresiune în cazul a 10 violatori. Datorită periculozităţii
neobişnuite a acestui grup, aceşti 10 autori au fost comparaţi pe un
număr de variabile, cu cei 29 care au arătat fie o lipsă de
intensificare, fie o descreştere a cantităţii de violenţă folosită. Aşa
cum se poate vedea în tabelul 1, autorii care au intensificat în
violenţă nu diferă de alţi autori în ceea ce priveşte cantitatea de
violenţă folosită de-a lungul primului viol, însă aceştia într-adevăr
au folosit o forţă semnificativ mai mare în timpul ultimei agresiuni.
(Aceasta, a fost desigur, baza pentru selecţia lor). De asemenea, cele
două grupuri diferă semnificativ în ceea ce priveşte numărul total de
agresiuni comise, media zilelor dintre agresiuni, şi gradul de
vătămare al victimei cu ocazia ultimului viol. (Media de 2.6 în cazul
vătămării victimei pentru cei care au intensificat, reflectă scorul 1
pentru vătămare „minoră” şi 9 pentru vătămari ale victimei „grave
spre fatale”). În plus la aceste diferenţe, semnificativ mai mulţi
dintre cei care au intensificat decât cei care nu au intensificat au fost
94
evaluaţi de către intervievatori ca fiind autorii comiterii unor acte
sadice în timpul ultimei agresiuni (Test Exact Fisher p = .001), deşi
nu au existat diferenţe semnificative între cele 2 grupuri în cazul
acestei variabile pentru prima agresiune.
Cele două grupuri nu diferă prin anumite caracteristici
demografice; acestea fiind: vârsta la prima şi ultima agresiune, rasa,
statutul marital, educaţia, evidenţe militare şi nu au fost observate
diferenţe între anumite variabile privind agresiunea, cum ar fi:
cunoaşterea dintre autor şi victima, plăcerea medie la prima
agresiune, şi plăcerea medie la ultima agresiune. În mod similar, nu
au existat diferenţe semnificative între cele două grupuri asupra
factorilor de dezvoltare cum ar fi abuzul sexual al autorului în
copilărie, calitatea generală a mediului domestic şi calitatea relaţei
cu părinţii săi.
Opunerea victimei a fost conceptualizată ca incluzând atât
opunerea fizică cât şi cea verbală. Nu a existat nici o legătură
semnificativă între prezenţa sau absenţa opunerii victimei şi
cantitatea de violenţă folosită pentru oricare dintre cele trei
agresiuni. Cu toate acestea, plăcerea violatorilor s-a descoperit a
avea legătură cu prezenţa sau absenţa opunerii victimei. “Plăcerea”
trăită de către violator de-a lungul fiecărei dintre cele trei agresiuni
a fost măsurată cu următoarea întrebare: “Gândeşte-te la experienţa
sexuală reală din timpul violului. Presupunând că 0 este egal cu cea
mai proastă experienţă sexuală şi 10 cu cea mai bună experienţă
sexuală, evalueaz-o potrivit cu gradul de plăcere trăit.” Punctajul
mediu al plăcerii pentru toate cele trei agresiuni a fost de 3.7,
plasând nivelul de plăcere al autorului, astfel cum şi-a amintit
acesta, la capătul inferior al “plăcerii” continue. Plăcerea
violatorului a fost notabil mai mare atunci când victima a opus
rezistenţă la prima agresiune (t = 4.15, p mai mic de .01) şi la
agresiunea intermediară (t = 2.48, p mai mic de .02), însă nu şi la
ultima agresiune.
Durata agresiunii a fost măsurată cu întrebarea: “Cât a
durat agresiunea?” În medie, s-a descoperit că cele trei agresiuni au
durat aproximativ o oră. Cu toate acestea, s-a observat că raza de
timp ar fi surprinzător de largă. În cazul celei mai scurte agresiuni,
agresorul a fost cu victima pentru doar două minute, în timp ce în
cazul celei mai lungi agresiuni, violatorul a fost cu victima timp de
10 ore. Agresiunile în care victima a opus rezistenţă fie verbal, fie
fizic, au durat în mod semnificativ mai mult (conform testului U –
Mann-Whitney) decât agresiunile în care victima nu a opus
rezistenţă. În cazul primei agresiuni, atunci când victima a opus
rezistenţă, durata medie a fost de 100 de minute; atunci când
95
victima nu a opus rezistenţă, durata medie a fost de 40 de minute
(M-W z = 2.24, p mai mic de .03). În cazul agresiunii intermediare,
atunci când victima a opus rezistenţă, durata medie a fost de 81 de
minute; atunci când victima nu a opus rezistenţă, durata medie a
fost de 26 de minute (M-W z = 2.93, p mai mic de .01). În cazul
celei mai recente agresiuni, atunci când victima a opus rezistenţă,
durata medie a fost de 94 de minute; atunci când victima nu a opus
rezistenţă, durata medie a fost de 36 de minute (M-W z = 2.24, p
mai mic de .03).
De asemenea, s-a descoperit că durata agresiunii variază
cu nivelul de plăcere trăită de autor. În mod specific, în cazul primei
agresiuni, există o corelaţie Spearman semnificativă a plăcerii cu
durata (r = .50, p mai mic de .001, N = 37); acest lucru a fost valabil
şi pentru agresiunea intermediară (r = .37, p mai mic de .02, N =
37), ca de altfel şi pentru ultima agresiune (r = .37, p mai mic de .
02, N = 37).
Tabelul nr. 1 - Comparaţie dintre acei violatori în serie care au

avut o creştere în folosirea forţei şi cei care nu au avut o
asemenea creştere
Cei care Cei care

au crescut nu au crescut
Variabilă (N = 10) (N = 10) t p
Cantitatea de violenţă
folosită la primul viol 1.8 2.0 .50 .NS
Cantitatea de violenţă
folosită la ultimul viol 4.1 1.7 5.42 .0003
Vătămările victimei din
timpul ultimului viol 2.6 0.26 6.08 .001
Total agresiuni 40.7 22.4 2.3 .04
Media zilelor dintre
agresiuni 19.7 55.2 2.3 .04
Vârsta la momentul
primei agresiuni 20.1 22.1 1.0 NS
Vârsta la momentul
ultimei agresiuni 30.0 28.4 0.8 NS
Media plăcerii la
momentul primei
agresiuni 3.8 3.4 0.4 NS
Media plăcerii la
momentul ultimei
agresiuni 4.2 3.7 0.5 NS
Index al traumelor
sexuale din copilărie 3.2 2.5 0.9 NS
96
Index al traumelor
generale din copilărie 19.8 24.0 0.8 NS
Notă: Testele tip t din tabelul 1 şi toate testele de tip t ulterioare din aceaste
analiză au luat în considerare eterogenitatea variantelor dintre grupurile în
calcul atunci când au fost corespunzătoare
Atunci când victima a opus rezistenţă, contactul sexual a

avut tendiţa de a apărea relativ mai târziu în ordinea actelor sexuale;
atunci când victima nu s-a opus, contactul vaginal a avut tendinţa de
a apărea relativ mai devreme. Această relaţie este semnificativă
pentru ultima agresiune (Test Exact Fisher p = .47) şi pentru
agresiunea intermediară (Test Exact Fisher p = .004).
Tabelul 2 sumarizează aceste variabile aşa cum acestea

sunt legate de plăcerea autorului. Aşa cum s-a indicat, a fost
observată o legătură notabilă dintre ordinea contactului vaginal şi
plăcerea agresorului în cazul ultimei agresiuni, însă nu şi în cazul
primei agresiuni sau a celei intermediare. Acest lucru poate arăta că
atunci când contactul vaginal a avut loc relativ mai târziu în
timpului violului, plăcerea autorului a avut tendinţa de a fi mai mare
decât atunci când contactul vaginal a avut loc relativ mai devreme.
Tabelul nr. 2 - Scorul de plăcere mediu din punct de vedere al

ordinii contactului vaginal
Secvenţele agresiunii
Ordinea contactului vaginal Primul Cel intermediar Ultimul
1 3.2 2.6 0.83
2 2.5 3.6 2.83
3 4.0 4.1 4.78
4 5.2 7.2 5.43
Pătratul chi 2.55 6.48 9.77
N 32 34 28
p .47 .09 .02
4. Comentarii
Un număr de avertismente trebuie să fie puse în discuţie

înainte de a proceda la comentarii despre aceste rezultate.
În primul rând, o anumită proporţie necunoscută a
rezultatelor statistice semnificative raportate, se poate datora
hazardului. Un număr mare de analize au fost efectuate asupra
acestor date, multe dintre acestea nefiind semnificative. Prin urmare
gradul de eroare de TIP I, este, fără îndoială, afectat.
97
În al doilea rând, natura eşantionului şi oportunităţile pe
care acesta le reprezintă pentru generalizare trebuie luate în
considerare. Toate îndrumările au fost urmate pentru obţinerea
eşantionului, şi, având în vedere că 93,2% dintre persoanele care
întruneau criteriile de selecţie au dorit să participe la acest studiu,
pare rezonabil de concluzionat că acest grup constituie un eşantion
relativ reprezentativ pentru violatorii în serie. Faptul că 85% dintre
violatorii analizaţi detaliat în studiu şi-au ales victime necunoscute,
diferenţiază totuşi, în mod clar, acest grup faţă de violator în
general. Într-un studiu care a inclus toate violurile raportate către
agenţiile de aplicare a legii în Wisconsin de-a lungul anului 1984,
Reboussin a stabilit că 44% dintre violurile de femei cu vârsta peste
15 ani, erau violuri comise de necunoscuţi. În datele lui Holstrom şi
Burgess (1980), 56% dintre violuri erau comise de străini. Prentky,
Burgess şi Carter (1986) au stabilit că procentajul de violuri comise
de străini din eşantionul lor varia de la 41,9% la 82,1% în funcţie de
tipul de violator implicat; respectiv, compensator, explorator, cel ce
arată furie sau sadic. Prin urmare, rezultatele prezentate aici se
aplică doar unei proporţii din toate violurile, de vreme ce acestea se
aplică cel mai bine violurilor comise de străini care au ca autori
violatori în serie.
În al treilea rând, este important de ţinut minte natura
subiectivă a datelor. Toate datele care s-au luat în considerare au
depins fie de amintirile violatorului (ex. dacă victima a opus
rezistenţă) fie de evaluările intervievatorului a ceea ce a spus
violatorul în timpul interviului (ex. cantitatea de violenţă folosită de
violator). Posibilităţile pentru un rezultat părtinitor sunt evidente; cu
toate acestea, în multe cazuri au fost făcute încercări de a controla
astfel de rezultat prin folosirea declaraţiilor victimei şi a altor probe
exterioare, aşa cum au fost descrise mai sus.
Revenind la implicaţiile rezultatelor, este clar că punctele
de analiză prezintă uniformitate mai degrabă, decât o schimbare de-
a lungul unei perioade de timp asupra variabilelor majore. Nu există
o schimbare totală în timp în ceea ce priveşte cantitatea de violenţă
folosită, plăcerea trăită de către violator, numărul de răni făcute
victimelor sau privitor la timpul dedicat agresiunii în sine. Acest
lucru arată că modul de operare, dezvoltat în timp într-un mod
complex şi plin de abilitate de către violatorul în serie, se schimbă
puţin de la un viol la următorul. În ciuda variaţiilor în ceea ce
priveşte caracteristicile şi comportamentul victimei,
comportamentul şi experienţa violatorului rămân aceleaşi de-a
lungul unei perioade de timp surprinzător de mare şi a unui număr
tulburător de mare de violuri. Această observaţie este în
98
concordanţă cu ipoteza că comportamentul ce caracterizează
agresiunea sexuală este adus în scenă de către violator, mai degrabă
a fi generat în primul rând de interacţiunea dintre violator şi
victimă.
În contradicţie cu aceste rezultate generale sunt cei 10
violatori la care s-a observat creşterea semnificativă în folosirea
forţei de-a lungul timpului. Rezultatele privitoare la aceste 10 cazuri
sunt în concordanţă cu ipoteza că unii dintre violatori vor creşte în
violenţă de-a lungul timpului, un factor care poate fi relaţionat cu o
preferinţă spre sadism sexual. În continuare sunt exemple luate din
datele care descriu diferitele patternuri comportamentale ale celor
care care au intensificat violenţa, în contradicţie cu cei care nu au
intensificat violenţa:
Cei care nu au intensificat violenţa:

O persoană care nu a intensificat violenţa, un bărbat de
rasă caucaziană în vârstă de 27 de ani, a estimat că a comis mai
mult de 5000 de pătrunderi în locuinţe pentru a sustrage lenjeria
intimă a femeilor. De asemenea, în 18 dintre aceste incidente, acesta
a violat femeile care locuiau acolo. Niciodată acesta nu a lovit sau
rănit din punct de vedere fizic victimele sale. Făcând o egalizare
între vătămare şi forţa fizică, acesta a declarat „Niciuna dintre
victimele mele nu a fost vătămată vreodată, iar o persoană care
ucide pe cineva după ce o violează, acest lucru mă enervează”.
Cei care au intensificat violenţa:

O persoană care a intensificat violenţa, un bărbat în vârstă
de 32 ani de rasă caucaziană, şi-a violat vaginal prima victimă
folosind ameninţări şi intimidări, însă nu a lovit-o sau rănit-o în
vreun alt mod fizic. În timpul violurilor intermediare, acesta a
apucat sau a lovit cu pumnul sânii femeii, lăsându-i cu vânătăi. În
cazul ultimului său viol acesta a produs răni atât de severe sânilor
victimei încât aceasta a avut nevoie de o mastectomie radicală ca
parte a recuperării sale.
În mod interesant, aşa cum se observă în tabelul 1, cei 10

violatori a căror violenţă a crescut de-a lungul timpului, diferă în
mod semnificativ faţă de cei a căror violenţă nu a crescut în ceea ce
priveşte numărul total de agresiuni, a numărului de zile dintre
agresiuni, cantitatea de violenţă folosită şi gradul de vătămare a
victimelor. În plus, aceştia erau mai plauzibil a comite acte sadice,
decât cei care nu au crescut în violenţa folosită. Mai precis, datele
indică că cei care au intensificat violenţa folosită au agresat un
99
număr de 40 de victime în medie, faţă de numărul mediu de 22 de
victime observat la cei care nu au intensificat violenţa folosită şi le-
au agresat în medie la fiecare 19 zile în contradicţie cu agresarea la
fiecare 55 zile. Mai mult, 9 dintre cei 10 au provocat răni „de la
moderat la mortale” în timpul ultimei lor agresiuni şi au efectuat
relaţii sexuale anale cu o rată de aproape 3 ori mai mare faţă de cei
care nu au intensificat violenţa folosită şi de 10 ori faţă de violatorii
descrişi de studiul lui Holstrom şi Burgess (1980). Aceste rezultate
arată că acest grup este deosebit de prolific şi de periculos; prin
urmare o îngrijorare deosebită pentru organele de aplicare a legii.
Întinderea rănilor victimelor relatate de către cei ce şi-au intensificat
violenţa folosită, interesul lor pentru relaţiile sexuale anale (Dietz şi
alţii), şi scorul lor în cazul actelor sadice arată că, pentru unii,
sadismul sexual poate fi o componentă ce motivează
comportamentul lor agresiv. În mod interesant, nu au fost observate
diferenţe în ceea ce priveşte dezvoltarea între cele două grupuri
astfel cum au fost măsurate prin indicii de dezvoltare.
De asemenea, datele sprijină ipoteza că opunerea victimei
nu este legată de cantitatea de violenţă folosită de către violator. Cu
toate acestea, opunerea victimei a fost relaţionată cu plăcerea trăită
de către violator şi cu durata de timp pe care violatorul o petrece cu
victima sa. Aceste rezultate arată că, în timp ce strategiile de
opunere folosite de către victimă ar putea să nu crească nivelul
rănilor pe care ea le suportă până la urmă, acestea pot servi la
sporirea excitării sexuale sau a plăcerii violatorului şi să
prelungească timpul în care acesta rămâne cu victima. Aceste ultime
rezultate pot reflecta posibilitatea ca înfrângerea rezistenţei să ia
timp; în mod alternativ, aceasta ar reprezenta că violatorul îşi
prelungeşte agresiunea, în special, atunci când trăieşte nivele înalte
de excitare.
Aşa cum s-a observat, nivelul total de plăcere relatat de
violatorii în serie a fost surprinzător de scăzut (3,67 pe o scală de
11). Situaţiile care au avut ca rezultat scoruri mari au diferit
considerabil. Un violator a descris un viol ca fiind deosebit de
plăcut datorită acceptării şi pasivităţii victimei şi a percepţiei sale
asupra acceptării şi participării la actul sexual, în timp ce altul a
relatat uciderea după viol a 2 băieţi ca fiind „în afara scalei” în ceea
ce priveşte plăcerea.
Ipoteza finală sugerează că „plăcerea” violatorului rezultă,
în principal, din contactul vaginal. Astfel cum s-a emis ipoteza, cea
mai frecventă activitatea sexuală relatată a fost actul sexual vaginal.
Cu toate acestea, frecvenţa actului sexual vaginal relatat de către
violatorii în serie pentru ultima agresiune (74,4%) a fost mai mic
100
faţă de frecvenţa raportată de Holstrom şi Burgess (1980) (94%). În
mod similar, grupul de violatori în serie au reflecatat diferenţe în
ceea ce priveşte frecvenţa felaţiei (violatori în serie = 43,9%,
Holstrom şi Burgess = 17%), actul sexual anal (violatori în serie =
20,5%, Holstrom şi Burgess = 4%), şi penetrarea cu un obiect
neînsufleţit (violatori în serie = 7,7%, Holstrom şi Burgess = 1%).
Aceste diferenţe pot reflecta diferitele definiţii despre viol aşa cum
s-a discutat mai sus sau diferenţa esenţială dintre eşantionul de
violatori în serie şi eşantionul neselectat de persoane a lui Holstrom
şi Burgess. În mod contrar, comiterea unui viol în serie ar putea să
nu fie o variabilă vitală; mai degrabă, cele 2 grupuri pot fi compuse
din proporţii diferite de tipuri de violatori.
Pertinentă pentru cercetările viitoare o reprezintă distincţia
dezvoltată în studiul actual între cei care intensifică violenţa folosită
şi cei care nu fac acest lucru. Aşa cum s-a discutat, majoritatea
violatorilor în serie, în mod constant, folosesc doar o violenţă
minimală şi provoacă doar răni minore victimelor lor. Cu toate
acestea, aproximativ un sfert dintre violatorii în serie violează în
mod semnificativ mai multe victime, escaladează în ceea ce priveşte
cantitatea de violenţă folosită, şi la sfârşitul “carierei de viol” au
produs de la vătămări moderate la vătămări fatale. Această diferenţă
în comportamentul de viol diferenţiază cele două grupuri şi
subliniază relevanţa deosebită a grupului “celor care intensifică
violenţa folosită”, atât pentru ştiinţele sociale, cât şi pentru
cercetările agenţiilor de aplicare a legii.
101
BIBLIOGRAFIE
Abel, G., Barlow, D, Blanchard E. şi Guild, D. (1977).

The components of rapist’s sexual arousal, Archives of General
Psychiatry, 34, 895-903
Barbaree, H., Marshall, W. Şi Lanthier, R. (1979).
Deviant sexual arousal in rapists. Behavioral Research amd
Therapy, 17, 215-222
Brodsky, S. (1976). Prevention of rape: Deterrence by the
potential victim. In M.Walker şi S. Brodsky (Eds), Sexual Assault.
Lexington, MA: Lexington, Books
Dietz, P.E. (1983) Sex opffenses: Behavioral aspects. In
S.H.Kadiah (Ed.) Encyclopedia of crime and justice (p.1485-1493).
New York: Free press
Dietz, P.E., Hazelwood, R. şi Warren, J. (n.d.) The
psychopatic sexual sadists: His crimes and victims. Manuscris
nepublicat
Hazelwood, R. (1987) Analyzing the rape and profiling the
offender. In R. Hazelwood şi A.Burgess (eds.) Practical aspects of
rape investigation: A multidisciplinary approach (p.169-199). New
York: Elsevier
Hazelwood, R. şi Burgess, A. ( septembrie 1987) An
introduction to the serial rapists: Research by the FBI. FBI Law
Enforcement Bulletin, p.16-24
Holstrom, L şi Burgess, A. (1980). Sexual behavior of
assailants during repoted rapes. Archives of Sexual Behavior, 9,
427-439
Honeyman, B. (1981) Rapists sexual arousal in response to
audio-taped victim resistance styles. (Disertaţie doctorat,
Universitatea din Oregon, 1981). Dissertation Abstracts
International, 42, 02-A
Malamuth, N., Check, J. şi Briere, J. (1986). Sexual
arousal in response to agression: Ideological, agressive and sexual
corelates. Journal of Personality and Social Psychology, 50, 330-
340
Malamuth, N, Haber, S. şi Feshbach, S. (1980) Testing
hypotheses regarding rape: Exposure to sexual violence, sex
difference, and the „normality” of rapists. Journal of Research in
Personality, 14, 121.137
Prentky, R, Burgess, A. şi Carter, D. (1986) Victim
response by rapists type: An empirical and clinical analysis, Journal
of Interpersonal Violence, 1, 73-98
102
Quinsey, V., Chaplin, T. şi Upfold, D. (1984). Sexual
arousal to nonsexual violence and sadomasochistic themes among
rapists and non-sex offenderes, Journal of Consulting and Clinical
Psychology, 32, 651-657
Quinsey, V., Chaplin, T. şi Varney, G. (1984). A
comparision of rapists and non-sex offenders sexual preference for
multually consenting sex, rape, and physival abuse of women.
Behavioral Assessment, 3, 127-135
Quinsey, V. şi Upfold, D. (1985). Rape completion and
victim injury as a function of female resistance strategy. Canadian
Journal of Behavioral Science, 17, 40-50
Reboussin, R. (1985) Sexual assault in Wisconsin, 1984.
Madison: Wisconsin Council on Criminal Jusitce.
Ressler, R. şi Burgess, A. (1985). The men who murdered,
FBI Law Enforcement Bulletin, p. 2-6
103
VI. PREDICŢIA TIPULUI DE VIOLATOR ŞI A
VIOLENŢEI FOLOSITE DIN SCALE VERBALE,
FIZICE ŞI SEXUALE
Janet I. Warren, Robert I. Reboussin,
Robert R. Hazelwood, James A. Wright
Relatările autorului şi ale victimei despre violuri au fost

evaluate în baza a 33 de scale comportamentale verbale, fizice şi
sexuale. Tipul de violator, conform unei scheme de clasificare
provenită de la Groth prin Hazelwood şi Burgess, şi dacă
violatorul a crescut în violenţă de-a lungul unei serii de violuri
erau cunoscute pentru fiecare viol. Două analize distincte au
fost efectuate asupra informaţiilor despre autor şi au fost
repetate asupra informaţiilor despre victimă. Prima analiză a
produs un subset de scale care au clasificat violurile potrivit
tipului de viol cu o acurateţe generală de 83% a informaţiilor
despre autor şi 89% a informaţiilor despre victimă. A doua
analiză a produs un subset de scale ce au clasificat violatorii
potrivit statutului de intensificatori-non-intensificatori, cu o
acurateţe generală de 92% a informaţiilor despre autor şi 89%
a informaţiilor despre victimă. Aplicaţiile practice a acestor
scheme de clasificare sunt puse în discuţie.
Bazându-se pe principiile de bază ale teoriei psihanalitice

pulsională, teoriticieni şi cercetători au încercat să descrie în mod
amănunţit componentele sexuale şi agresive ale comportamentului
de viol. Au fost făcute eforturi pentru a diferenţia autorii care
violează în principal pentru a face rău şi a profana victima faţă de
cei care violează pentru alte motive. Au fost propuse câteva scheme
de clasificare diferite. Guttmacher şi Weinhofen (1952) diferenţia
între:
(a) „autorul de infracţiuni sexuale adevărate”;
(b) „autorul agresiv” şi
(c) „violatorul sadic”.
Gebhard, Gagnon, Pomeroy şi Christenson (1965) au
descris în amănunţime 4 categorii de violatori:
(a) „etalon dublu”;
(b) „delincvenţi imorali”;
(c) „violatori explozivi” şi
104
(d) „agresiv-sadic”.
Mai recent, Seghorn şi Cohen (1980) au avansat o schemă
de clasificare care a fost extinsă de către Prentky, Knight şi
Rosenberg (1980) într-un model de clasificare format din 8 părţi.
Acest model evaluează:
(a) agresivitatea dintr-o faptă (de ex. instrumentală
sau expresivă);
(b) înţelesul sexualităţii dintr-o faptă (de ex.
compensatorie, exploratorie, exprimare de
furie, sadică);
(c) impulsivitatea reflectată în istoricul şi stilul de
viaţă al autorului (de ex. înaltă sau scăzută).
Schema de clasificare dezvoltată de Groth, Burgess şi
Holmstrom (1977) este poate cea care până în prezent, a avut ca
rezultat, cea mai plină de substanţă aplicaţie practică. Schema se
bazează pe presupunerea că, puterea, furia şi sexualitatea sunt
componente fundamentale ale tuturor violurilor prin constrângere, şi
prin urmare, deşi „ierarhia şi interrelaţionarea dintre aceşti factori,
împreună cu o intensitate relativă în care fiecare este trăită şi
varietatea de căi în care fiecare este exprimată, pot varia... este
suficientă adunarea lor pentru a indica pattern-uri diferenţiabile ale
violului” (p.1240). Aceste „pattern-uri diferenţiabile” sunt descrise
ca având patru părţi. Violatorul de tip putere-reasigurare este
caracterizat din punct de vedere motivaţional de un efort în a
restabili/înlătura „îndoielile supărătoare despre inadaptarea sa
sexuală şi despre masculinitatea sa”. Violatorul de tip putere-plin
de sine este descris ca un violator care „priveşte violul ca o expresie
a virilităţii sale, a superiorităţii şi a dominanţei”; violul exprimă o
nevoie de dominare a femeii ca o apărare împotriva unui sentiment
fundamental de inadecvare în identitatea sa şi a capacităţii
complete. Violatorul de tip furios-represiv comite violul ca o
expresie a ostilităţii şi furiei, iar violatorul de tip furie-excitaţie
trăieşte plăcerea şi excitaţia ca răspuns la suferinţa victimei.
Paradigma lui Groth, aşa cum aceasta a fost modificată şi
interpretată de către Hazelwood şi Burgess (1987), serveşte ca bază
a analizei investigative a violatorilor condusă de către Centrul
Naţional de Analiză a Infracţiunilor Violente din cadrul F.B.I..
Folosind acest sistem cu patru părţi (Hazelwood, 1987), analiştii
investigativi judiciari din cadrul FBI examinează violurile
nesoluţionate înaintate acestora de către agenţiile de aplicare a legii
din toată ţara şi alimentează anchetatorii locali cu informaţii
demografice, legate de faptă şi despre stilul de viaţă care, deseori, se
dovedesc folositoare în identificarea unui autor. Aşa cum
105
Hazelwood şi Burgess (1987) au explicat, o examinare atentă a
comportamentului arătat de către autor în timpul unei fapte permite
„scopului care stă la baza agresiunii (de a deveni mai clar), astfel
permiţând ofiţerului introspecţii mai bune asupra tipului de
persoană pe care o caută” (p.153).
Această perspectivă teoretică, de asemenea, a ghidat un
studiu recent a violatorilor în serie efectuat de către FBI. Studiul a
implicat interviuri extinse cu 41 de violatori în serie, fiecare dintre
ei violaseră de cel puţin 10 ori şi care erau responsabili în mod
colectiv pentru 837 de agresiuni sexuale (Hazelwood, Reboussin şi
Warren 1989; Hazelwood şi Warren 1989a, 1989b). Folosindu-se de
informaţiile obţinute de la cei 41 de violatori în serie, Hazelwood şi
alţii (1989) a examinat interacţiunea dintre violenţă, rezistenţa
victimei, plăcere şi durata violului de-a lungul a 10 sau mai multe
violuri ale aceluiaşi autor. Aceştia au aflat că, în general, deşi
majoritatea violatorilor nu au crescut cantitatea de violenţă folosită
de-a lungul timpului, 10 violatori, denumiţi „intensificatori” chiar
şi-au intensificat cantitatea de violenţă folosită de la prima la ultima
faptă. Datele au indicat că cei care au intensificat au agresat în mod
semnificativ mai multe victime (o medie de 40 de victime în
comparaţie cu o medie de 22 pentru cei care nu au intensificat) de-a
lungul unei perioade semnificativ mai scurte (o medie de o faptă la
fiecare 19 zile comparativ cu o medie de o faptă la fiecare 55 de zile
pentru cei care nu au intensificat), iar la momentul ultimei fapte au
produs în mod semnificativ vătămări mai grave victimelor lor.
Scopul prezentului studiu este de a explora mai departe
aceste două scheme posibil legate pentru clasificarea violurilor şi a
violatorilor. În special, studiul examinează dacă pot fi dezvoltate o
varietate de scale comportamentale verbale, sexuale sau fizice
pentru a eficientiza şi operaţionaliza clasificarea violurilor conform
schemei lui Hazelwood şi Burgess, şi, dacă aceleaşi scale
comportamentale pot fi folosite în clasificarea autorilor în categoria
„intensificatori” sau „non-intensificatori”. În mod tradiţional,
clasificarea violurilor conform tipului de violator a fost făcută pe
baza experienţei, recunoaşterea personalităţii gestaltiene sau pe baza
unor teme legate de faptă provenite dintr-un studiu al faptei însăşi.
Cu toate acestea, programe recente concepute pentru a instrui
analiştii de anchetă judiciară şi pentru a reproduce o parte a
procesului într-un sistem de inteligenţă artificială, au demonstrat
nevoia unor principii obiective de luare a deciziilor în ceea ce
priveşte clasificarea autorilor.
Studiul curent încearcă să se adreseze acestei nevoi prin
dezvoltarea unor scale comportamentale relevante şi prin evaluarea
106
impactului potenţial al scalei asupra fiabilităţii clasificărilor care
sunt făcute. Folosirea scalelor comportamentale pentru clasificarea
violatorilor în serie potrivit statului lor de „intensificatori/non-
intensificatori constituie, de asemenea, un pas preliminar în
elucidarea acelor comportamente de viol ce pot deveni predictive în
ceea ce priveşte escaladarea violenţei printre anumiţi autori seriali.
1. Metode şi rezultate
În acest studiu au fost folosite atât date despre victimă, cât

şi date despre autor. Datele despre autor au constat în relatări scrise
ale violurilor transcrise din interviurile celor 41 de violatori în serie
încarceraţi descrişi în Hazelwood şi alţii (1989). Datele despre
victimă au provenit din cazurile de viol trimise pentru analiză
NCAVC de către agenţiile de aplicare a legii locale. Fiecare viol în
ambele seturi de date au fost codate conform a 33 de scale verbale,
sexuale şi fizice ca de altfel şi în conformitate cu clasificarea
generală a tipului de viol. A fost folosită o analiză discriminatorie
pentru a stabili care scală, dacă exista una, poate fi folosită pentru a
clasifica fiecare viol conform tipului de viol şi a situaţiei capitolului
intensificare. Datele despre autor au suferit ca urmare a unui număr
de probleme metodologice şi din această cauză au fost folosite într-
o manieră exploratorie pentru a ghida analiza care a fost organizată,
până la urmă, pe datele despre victimă.
1.1. Analiza autorului
Datele despre autor. Informaţiile despre autor au constat

în propriile relatări ale violatorilor în serie despre primul viol, cele
intermediare şi cele finale. Din cele 123 de relatări ale unor violuri
comise de către cei 41 de autori, 73 s-a stabilit a fi suficient de
complete pentru a fi incluse în prezentul studiu. Evaluatorii nu au
cunoscut identitatea violatorilor sau dacă violul era din prima
secvenţa, din cea intermediară sau din cea ultimă.
Cele 73 de violuri au fost împărţite în mod arbitrar în două
seturi, iar fiecare set evaluate de doi absolvenţi de poliţie, ofiţeri
care şi-au petrecut un an pentru a fi instruiţi în analiza investigativă
judiciară la Academia FBI. Instruirea care s-a axat pe procesul de
profilare a violurilor a fost coordonată de Hazelwood şi a inclus o
săptămână (40 ore) de instrucţie extensivă teoretică în procesul de
profilare al violului folosind tipologia lui Groth aşa cum a fost
extinsă de către Hazelwood şi Burgess (1987), iar următoarele 2
107
săptămâni au fost dedicate aplicării practice a acestei tipologii
cazurilor de viol trimise către NCAVC.
Violurile au fost evaluate în două etape. Primul, fiecare
viol a fost evaluat conform a 33 scale comportamentale în 5 puncte
ce descriau comportamentul verbal, fizic şi sexual al violatorului.
Violurile erau apoi clasificate potrivit tipului, adică, dacă evaluatorii
credeau că acestea reflectă un violator de tipul putere-reasigurare,
putere-plin de sine, furios-represiv sau furie-excitaţie. De asemenea,
fiecare autor de viol putea fi identificat pe baza altor informaţii ca
performând în termeni de intensificator sau non-intensificator
(Hazelwood şi alţii, 1989). Cei 10 violatori care au crescut
cantitatea de violenţă utilizată de la primele violuri la ultimele au
fost denumiţi „intensificatori”. Deşi nu erau diferenţe semnificative
între cei care nu sporesc cantitatea de violenţă utilizată la momentul
primului viol, s-a descoperit că intensificatorii foloseau, în mod
semnificativ, mai multă violenţă la momentul ultimului viol şi că şi-
au crescut nivelul de violenţă cu 2.3 puncte pe o scală în 6 puncte.
Fiabilitatea datelor despre autor. Coeficienţii de corelaţie

Spearman au fost folosiţi pentru a calcula fiabiliatea pentru
diferitele scale comportamentale. Fidelitatea medie a fost .57
(scalele sexuale), .61 (scalele fizice) şi .64 (scalele verbale) pentru
perechea de evaluatori A; şi .60 (scalele verbale), .76 (scalele
sexuale), şi .80 (scalele fizice) pentru perechea de evaluatori B.
Fiabilităţile specifice pentru scalele folosite în analizele
discriminatorii sunt prezentate în tabelele 1 şi 2.
Tabelul nr. 1 - Structura coeficienţilor pentru analiza diferenţială

dintre tipurile de violator din punct de vedere al scalelor
comportamentale pentru datele despre victimă şi despre autor
Datele despre autor Datele despre victimă

Fiabilitatea scalei__
Scala Perechea A Perechea B Funcţia 1 Funcţia 2 Funcţia 1 Funcţia 2
Sensibil/
macho .35 .66 .65 .34 .55* -.22
108
Are grijă/
lipsit de grijă .57 .80 .57 -.08 . 37* .12
Lipsit de furie/
furie
incontrolabilă .57 .60 .41 -.13 .62* .65
Fără folosirea
forţei/
foloseşte forţa
brutal .51 .79 .37 -.37 .38* .11
Conciliant/
solicitant .64 .71 .37 .11 .51* -.44
Face complimente/
umileşte .81 .49 .25 .00 - -
Linişteşte/
nu linişteşte .51 .46 .22 .17 .44* -.10
Fără conţinut verbal
Sexual explicit/
cu conţinut verbal
sexual din
abundenţă 46 .55 -.13 .36 .01
-.02
Fără efort în a
ascunde
identificarea/
eforturi
suplimentare
pentru a
ascunde
identificarea .58 .61 -.14 -.18 .04
-.08
Fără transport/
cu transport
pe distanţe mari .88 .81 .15 .16 - -
Fără folosirea
de arme/
cu folosirea
de arme .93 .88 -.05 .08 -.02 .66
*r.05=.29(43df).
Tabelul nr. 2 - Scala de fiabilitate şi structura coeficienţilor penru

analiza diferenţială dintre condiţia de non-intensificator şi
intensificator din punct de vedere al scalei comportamentale
pentru victimă şi datele autorului
Datele despre autor Datele despre victimă

Fiabilitatea scalei__
Scala Perechea A Perechea B Autor Victimă*
109
Fără legare/legare excesivă .93 .88 .45 .48*
Durata mai mică de 30 min/
durata mai mare de 3 ore .90 .90 .35 .27
Fără transport/cu transport
pe distanţe mari .88 .81 .19 .34*
Negocieri lungi/fără
negociere .71 .51 .15 .45*
Face complimente/
umileşte .81 .49 -.14 .16
Sensibil/macho .35 .66 -.10 .55*
Fără întrebări/multe
întrebări .81 .51 -.09 -.04
Nu vorbeşte despre el/
vorbeşte mult despre el .71 .78 -.07 -.09
Linişteşte/nu linişteşte .51 .46 .03 .44*
Fără folosirea de arme/cu
folosirea de arme .99 .88 -.01 .27
*r.05 = .29(43df).
Factorul Kappa a fost calculat pentru evaluarea fidelităţii

pentru clasificarea tipului de viol. Violurile de tipul putere-
reasigurare au fost, în mod credibil, evaluate de ambele perechi de
evaluatori cu kappa .55 şi .58; violurile de tip putere-plin de sine cu
kappa .18 şi .55; şi cele două categorii de tip furie combinate au fost
evaluate cu kappa .12 şi .39, pentru perechea de evaluare A,
respectiv B. (Fleiss – 1981 – a declarat că „valori între .40 şi .75 pot
fi considerate ca reprezentând un acord echitabil bun dincolo de
şansă” - p.218).
Analiza discriminatorie pentru tipul de viol în datele

despre autor. Au fost făcute analize discriminatorii asupra datelor
despre autor pentru a determina dacă scalele verbale, sexuale sau
fizice pot fi utilizate în clasificarea violurilor potrivit tipului. În
realizarea acestor analize, datele despre autor au fost reorganizate.
Relatările autorilor de viol au fost combinate într-o singură bază de
date cu 73 de violuri, punctajele ambilor evaluatori fiind totalizate
pentru fiecare scală. Numărul de scale folosite în analiză au fost, de
asemenea, reduse la una, mai puţin decât mărimea celei mai mici
categorii. ( ex. furie-17 violuri). Acest lucru a fost realizat prin
îndepărtarea tuturor scalelor sexuale în care analizele anterioare au
demonstrat că nu au diferenţiat grupurile studiului şi prin reducerea
a încă 8 scale suplimentare care au fost corelate cu alte scale care
aveau o cantitate mare de date lipsă sau care au trebuit să fie
110
îndepărtate din analiză deoarece acestea produceau modificări
semnificative ale indicele M a lui Box.
Analizele despre autori au fost executate în etape începând
cu 16 scale. Au rămas unsprezece scale în analiză după etapa finală.
Analiza discrimatorie finală a reprezentat 79% dintre variante dintre
tipurile de viol (bazat pe Lambda pentru ambele funcţii), prima şi a
doua funcţie reprezentând 62%, respectiv 45% (bazat pe corelaţiile
canonice ale pătratului). Acurateţea globală a clasificării a fost de
83%. Violurile de tipul putere-reasigurare au fost clasificate cu 91%
acurateţe, violurile de tipul putere-plin de sine cu 83%, şi cele două
categorii pentru furie au fost clasificate împreună cu o acurateţe de
71%. Deoarece datele despre autor au inclus mai multe violuri per
violator, nivelul de semnificaţie a fost crescut artificial (în realitate,
valoarea reală a lui „N” este mai mică decât apare). Prin urmare, nu
au fost raportate teste semnificative asupra datelor despre autor.
Structura coeficienţilor pentru 2 funcţii discriminatorii,
arătate în tabelul 1, reprezintă corelaţia dintre fiecare scală şi funcţia
discriminatorie (ex. atunci când „r” este mare, un punctaj mare sau
scăzut pentru fiecare scală comportamentală tinde să fie asociată cu
un punctaj mare sau scăzut al funcţiei discriminatorie). Tabachnick
şi Fidell (1983, p.21) arată că corelaţiile de .30 sau mai mari indică
că o scală poate fi semnificativă în interpretarea unei funcţii. Datele
arată că o scală poate avea semnificaţie în interpretarea unei funcţii.
Datele arată că violatorii de tipul putere-reasigurare au tendinţa de a
folosi mai puţină violenţă, de a fi mai puţin macho, de a fi mai
îngrijoraţi în legătură cu vătămarea victimei, mai puţin furioşi şi
mai mult concilianţi (cu cereri mai puţine) decât violatorii de tipul
putere-plin de sine sau furios-represiv. A doua funcţie sugerează că
violatorii de tipul putere-plin de sine au tendinţa de a se comporta
mai mult macho, de a folosi un limbaj verbal sexual mai explicit şi
de a folosi mai puţin violenţa decât violatorul de tipul furios-
represiv. Celelalte scale ce apar în analiză au inclus factorii dacă
violatorii au fost politicoşi sau au fost solicitanţi, măsura în care
violatorul a încercat să liniştească victima sau nu, dacă victima a
fost sau nu transportată şi dacă vreo armă a fost arătată sau folosită
în timpul faptei.
Analiza discriminatorie pentru statutul de

„intensificator” în datele despre autor. Analiza autorului pentru
statutul de intensificator a fost efectuată în etape începând cu
aceleaşi 16 scale folosite în analiza tipului de viol. S-a apreciat că
reprezintă 49% dintre variante între cele 2 grupuri. Aceasta a
clasificat în mod corect 16 intensificatori (80%) şi a greşit
111
clasificarea a 4 intensificatori, şi a clasificat în mod corect 51 de
non-intensificatori (96%) şi a greşit clasificarea a 2 non-
intensificatori, rezultând o acurateţe combinată de 92%. Variantele-
covariantele matriceale s-a stabilit că sunt omogene, astfel încât
indicele M a lui Box nu a atins nivelul de .05, şi nici un grup de
matrice variabile-covariabile nu a fost singular.
Tabelul 2 prezintă cele 10 scale rămase în analiză după
etapa finală şi structura coeficienţilor pentru fiecare. Încă o dată,
folosind criteriile lui Tabachnick şi Fidell se poate vedea că
intensificatorii (punctaje mari aupra funcţiei) au avut tendinţa de a-
şi lega victimele şi de a le aduce într-o poziţie de incapacitate o
perioadă mai mare de timp decât non-intensificatorii. Celelalte scale
ce apar în tabel au inclus: dacă violatorul a transportat sau nu
victima, dacă violatorul a negociat sau nu cu victima, dacă
violatorul a fost politicos sau a avut cereri faţă de victimă, dacă
violatorul a fost perceput ca fiind sensibil sau macho, dacă
violatorul a adresat sau nu întrebări victimei, dacă violatorul a
vorbit sau nu despre sine, dacă violatorul a făcut eforturi pentru a
linişti victima şi dacă vreo armă a fost sau nu arătată sau folosită în
timpul faptei.
1.2. Analiza victimei
Datele despre victimă. Aşa cum am precizat, datele despre

victimă au provenit din cazurile de violuri în serie care au fost
trimise Centrului Naţional de Analiză a Infracţiunilor Violente de
către agenţiile de aplicare a legii locale în vederea efectuării de
analize investigative judiciare. Cazurile au fost identificate prin
solicitarea fiecărui analist judiciar de la Centrul Naţional de a căuta
în propriile dosare cu cazuri şi de a identifica cazuri de agresiuni
sexuale ce au implicat victime multiple. Informaţiile au constat în
declaraţii scrise ale victimei, transcrieri ale interviurilor cu
anchetatorii sau rapoarte ale anchetatorilor despre ceea ce le-a spus
lor victima. Niciuna dintre informaţiile despre victimă nu au
implicat fie acelaşi violator, fie aceleaşi victime aşa cum a fost la
datele despre autor.
Doar cazurile ce au constat în cel puţin trei agresiuni au
fost incluse în studiu; acesta a fost numărul minim considerat a fi
suficient pentru a permite determinarea faptului dacă autorul a
devenit mai violent de-a lungul timpului. Acest proces de selecţie a
avut ca rezultat identificarea unor relatări ale unor agresiuni sexuale
ce reprezintă infracţiunile a 45 de autori. Douăzeci dintre aceştia
erau intensificatori, iar 25 nu erau de acest tip. În datale despre
112
victimă, ca şi în datele despre autor, intensificatorii erau definiţi ca
violatori pentru care nivelul de folosire a violenţei la ultimul viol al
seriei era mai mare decât nivelul violenţei de la primul viol din
serie, indiferent de nivelul general. Primul viol din fiecare serie a
fost apoi evaluat potrivit aceloraşi 33 de scale comportamentale,
verbale, fizice şi sexuale şi clasificat potrivit tipologiei lui Groth
astfel cum a fost modificată de Hazelwood şi Burgess (1987).
Evaluarea a fost făcută de unul dintre autori (Wright), un agent
special FBI cu o experienţă bogată în analizarea agresiunilor
sexuale aşa cum au fost descrise de Hazelwood şi Burgess (1987).
Analiza discriminatorie pentru tipul de violator din

datele despre victimă. Analiza victimei a fost efectuată folosind
înregistrarea directă (simultană) cu aceleaşi scale descoperite a fi
semnificative în analiza autorului. În derularea datelor despre
victimă, două dintre cele 10 scale originare a trebuit să fie
abandonate deoarece acestea produceau un indice M al lui Box
semnificativ. Aceste scale sunt arătate ca lipsind din Tabelul 1.
Analiza completă reprezintă 84% dintre variante (conform
lui Lambda pentru ambele funcţii), prima şi cea de a doua funcţie
reprezentând 80%, respectiv 20% (conform corelaţiilor canonice
dreptunghiulare). Chi pătrat pentru cele două funcţii împreună a fost
de 68,52 (18), p < .001. Cu toate acestea, după îndepărtarea primei
funcţii, chi patrat cu valoarea de 8.52 (8) nu a fost semnificativ.
Acurateţea totală a clasificării a fost de 91%. Violurile de tipul
„putere-reasigurare” au fost catalogate cu acurateţe de 95%,
violurile de tipul „putere-supunere” cu acurateţe de 93%, iar
violurile de tip „furie” cu acurateţe de 80%. Încă o dată,
presupunerile analizei discrimanatorii privitoare la mărimea
eşantionului şi omogenitatea variaţiilor nu au fost încălcate aşa cum
nici un grup de matrice variaţie-covariaţie nu au fost singulare iar
indicele M al lui Box nu a atins nivelul de semnificaţie de .05. Mai
mult, în datele despre victimă, spre deosebire de datele despre autor,
presupunerile independente au fost întâlnite, datorită faptului că 45
de violuri nu erau legate.
În datele despre victimă, la fel ca şi în datele despre autor,
violatorii din categoria putere-reasigurare (aflaţi în partea de jos a
funcţiei) au tendinţa de a folosi mai puţin violenţa (.38), de a fi mai
puţin macho (.55), de a fi mai preocupaţi în ceea ce priveşte
vătămarea victimei (.37), mai puţin furioşi (.62). şi într-o măsură
mai mare conciliat (.51) decât violatorii de tipul putere-supunere şi
cei furioşi. A şasea scală s-a dovedit a fi semnificativă în analiza
victimei, aceasta fiind: „violatorii de tipul putere-reasigurare au
113
tendinaţă de a face încercări repetate de a-şi linişti victimele (.44);
ceilalţi violatori neavând această tendinţă”.
Analiza discriminatorie pentru statutul celui ce

intensifică. Analiza despre victimă în ceea ce priveşte condiţia
factorului intensificare a fost efectuată prin folosirea înregistrării
directe (simultane) folosind aceleaşi 10 scale dovedite ca fiind
semnificative în analiza autorului. Aceasta a reprezentat 57% dintre
variantele dintre grupurile intensificatori, cu un chi pătrat de 30.37
(14), p mai mic de .007. A avut ca rezultat clasificarea corectă a 18
din cele 20 de violuri în care s-a intensificat violenţa (90%), şi a 22
dintre cele 25 de violuri în care nu s-a intensificat violenţa (88%),
rezultând o acurateţe medie de 89%. Probabilităţile apriori au fost
stabilite pentru a maximiza acurateţea clasificării. Matricele variaţii-
covariaţii s-au dovedit a fi omogene având în vedere că indicele M
al lui Box nu a atins nivelul de .05, şi niciun grup de matrice
variaţii-covariaţii nu a fost singular.
Tabelul nr. 2 prezintă cele 10 scale folosite în analiza şi
structura coeficienţilor pentru fiecare dintre ele. Aşa cum este
indicat, structura coeficienţilor reprezintă crelaţia dintre fiecare
scală cu funcţia discriminatorie, cu intensificatorii la partea cea mai
de sus a funcţiei. În datele despre victimă scalele cu o corelaţie mai
mare de .30 au inclus folosirea legării (.48), transporatarea victimei
(.34), lipsa negocierilor dintre violator şi victimă (.45) şi lipsa
încercărilor de liniştire a victimei (.44). Scalele care au rămas în
analiză au inclus: dacă violatorul a fost sau nu politicos sau a avut
cereri faţă de victimă, dacă violatorul a vorbit sau nu despre el şi
dacă a fost sau nu prezentată sau folosită vreo armă în timpul faptei.
În plus faţă de noua analiză a datelor despre victimă, aşa
cum a fost descrisă mai sus şi aşa cum este arătată în tabelul 2,
coeficienţii discriminanţi nestandardizaţi de la analiza autorului au
fost aplicaţi şi la datele despre victimă. Aplicarea coeficienţilor
autorului la relatările victimelor de viol a avut ca rezultat
clasificarea corectă a 14 dintre 20 de violuri ca fiind intensificate
(70%) şi în clasificarea corectă a 17 dintre 25 de violuri ca fiind
non-intensificate, rezultând o acurateţe medie de 69%. Pătratul chi
pentru această clasificare a fost de 33.44 (1), p mai mic de .001.
2. Comentarii
Analizele de mai sus demonstrează că scalele

comportamentale pot fi folosite pentru a clasifica violurile, conform
atât cu cele patru tipologii de viol cât şi cu tendinţa autorilor de
114
escaladare a violenţei într-o succesiune de violuri. Scalele create
pentru acest studiu se axează mai degrabă pe interacţiunea ce are loc
între violator şi victimă, decât pe fiecare individualitate luată
independent şi caută mai degrabă să cuntifice comportamentul,
decât să cuantifice complexitatea motivaţiilor şi a înţelesurilor ce se
află în spatele comportamentului.
Aşa cum s-a precizat, prezentul studiu implică analizele
efectuate asupra a două seturi de date separate, unul care provine de
la autori înşişi, iar celălalt obţinut de la victime, într-un set diferit de
fapte. Aşa cum a fost notat anterior, datele despre autor au ridicat un
număr de probleme metodologice. Pentru început, datele nu erau
luate în considerare dacă nu erau obţinute trei naraţiuni ale unor
infracţiuni de viol de la acelaşi autor. În al doilea rând, fiabilitatea
dintre coduri erau mai jos de .70 la aproximativ jumătate dintre
scalele comportamentale. În al treilea rând, un mare număr de scale
a trebuit să fie abandonate datorită unui număr neaşteptat de mic de
violuri de tip „furie”, precum şi datorită naturii distorsionate a
datelor, ceea ce a creat probleme în elaborarea ipotezelor, a
omogenităţii, a variaţiilor şi normalităţii. Aceste probleme au făcut
ca datele despre autor să fie dificil de interpretat. Din această cauză,
această analiză a fost folosită, în principal, într-o manieră
exploratorie pentru a ghida o analiză metodologică mai solidă a
datelor despre victimă.
În ciuda acestor dificultăţi variate, analiza victimei a
validat în mod încrucişat aspecte importante ale analizei despre
autor. Analiza despre autor clasifica violurile de tipul „putere-
reasigurare” cu o acurateţe de 91%, violurile de tipul „putere-
supunere” cu o acurateţe de 83%, şi cele două categorii de tip
„furie” împreună cu o acurateţe de 71%. Analiza victimei, chiar cu
o mai mare acurateţe, a clasificat în mod corect violurile de tipul
„putere-reasigurare” cu o acurateţe de 95%, violurile de tipul
„putere-supunere” cu o acurateţe de 93%, şi violul de tip „furie” cu
o acurateţe de 80%. Scalele care au contribuit cel mai mult la
clasificarea violurilor de tipul „putere-reasigurare” în ambele
analize (adică, violatorul apare mai puţin macho, este preocupat în a
nu vătăma victima, arată mai puţină furie, foloseşete mai puţină
violenţă, este mai conciliant şi face mai multe eforturi pentru a-şi
linişti victima) reflectă o formă mai puţin deranjantă a
comportamentului de viol faţă de cum apărea consecvent în primele
descrieri teoretice anterioare ale violatorului de tipul „putere-
reasigurare” (Groth şi alţii, 1979).
Poate şi de mai mare interes a fost analiza discriminatorie
care împarte violurile potrivit schemei de clasificare
115
intensificator/non-intensificator. Aşa cum s-a prezentat, analiza
autorului i-a clasificat pe intensificatori şi pe non-intensificatori cu
un succes total de 92%. Analiza despre victimă a îmbunătăţit
clasificarea, luând în calcul mai multe variaţii (57% în comparaţie
cu 49%) şi clasificându-i pe intensificatori cu o mai mare acurateţe
(89% în comparaţie cu 80% în analiza despre autor). Scalele care au
fost cele mai relevante în departajarea intensificatorilor de non-
intensificatori a arătat că intensificatorii au tendinţa de a lega şi
transporta victimele, de a nu negocia şi a de a nu linişti victimele şi
de a se purta într-o manieră de tip „macho”. Aceste caracteristici
arată o planificare mai amănunţită, un comportament mai puţin
impulsiv şi o interrelaţionare distantă, mai detaşată între autor şi
victimă, caracteristici care au fost recent asociate cu autorul sadic cu
motivaţe sexuală. (Dietz, Hazelwood şi Warren, 1990).
Validarea încrucişată a rezultatelor despre autor cu datele
victimei are 2 ramificaţii practice importante. În primul rând,
informaţia provenită de la victimă este cea disponibilă pe timpul
unei investigaţii de viol reale, pe când informaţiile de la autor nu
sunt. În al doilea rând, datele despre victimă demonstrează
aplicabilitatea analizei unui viol de la începutul carierei autorului. În
timp ce analiza despre autor a inclus violurile de început, cele
intermediare şi cele ultime, datele despre victimă s-au bazat doar pe
primul viol comis dintr-o serie, demonstrând că informaţiile despre
violurile ulterioare nu sunt necesare pentru o clasificare sigură a
statutului de intensificator. Această abilitate de a clasifica ori de a
„prezice” statutul de intensificator din violurile de la începutul unei
serii, creşte în mod clar utilitatea schemei de clasificare, facilitând
aplicarea sa timpurie în sănătatea mentală, asistarea victimei şi
pentru persoanalul de aplicare a legii.
Aplicaţiile potenţiale a scalelor comportamentale, atât în
clasificarea violurilor după tip, cât şi în clasificarea violatorilor care
vor creşte în violenţă de-a lungul timpului, pare a fi demnă pentru
studii viitoare din punctul de vedere al problemelor interpretative cu
care se confruntă clinicienii şi, de asemenea, anchetatorii, în
încercarea de catalogare a autorilor şi a faptelor lor. Clinicianul, fie
în situaţia tratamentului, fie în situaţia stabilirii diagnosticului,
trebuie să caute să înţeleagă motivaţiile cele mai adânci ale
autorului, şi, de asemenea, să încerce să evalueze potenţialitatea
acestuia pentru un comportament violent viitor. În schimb,
anchetatorul, trebuie să-şi stabilească priorităţile investigaţiei şi să
decidă care din grupul de violuri le atribuie unui singur violator.
Scalele comportamentale oferă, poate, anumite principii cantitative
care pot fi folosite în aceste străduinţe. Spre exemplu, deşi
116
„predicţia periculozităţii viitoare” reprezintă o responsabilitate a
clinicienilor ce este ameninţată cu numeroase dificultăţi (Monachan,
1981), acest lucru poate fi de folos clinicianului care evaluează să
ştie că prezenţa unei legări excesive, transportatea victimei într-o
altă locaţie şi contactul susţinut poate fi asociat cu o exarcerbare în
violenţă printre violatorii unui eşantion selecţionat de violatori în
serie. În mod alternativ, anchetatorii infracţiunilor de viol pot
beneficia prin folosirea scalelor comportamentale pentru a clasifica
violurile după tip şi astfel de a înţelege, înainte de a-l prinde,
procesele psihologice care-l motivează pe autor.
În ciuda problemelor cu validarea încrucişată, schema de
clasificare bazată pe victimă a început să fie aplicată la un sistem de
inteligenţă artificială ce a fost de curând conceput de către NCAVC.
Folosind funcţia discriminatorie discutată mai sus şi a unui set de
reguli dezvoltate în cooperare cu analişti de violuri din cadrul
NCAVC, acest sistem expert pune întrebări unui utilizator cu privire
la orice viol introdus şi furnizează atât o diagnoză a tipului de viol
cât şi a probabilităţii ca violul să fie comis de către un intensificator.
Deşi, în prezent, acesta este experimental, existenţa acestui sistem,
care poate fi derulat la un laptop, arată o cale viitoare pentru o
aplicare practică a schemei de clasificare intensificator/non-
intensificator.
BIBLIOGRAFIE
Dietz, P.E., Hazelwood, R. şi Warren, J. (n.d.) The

psychopatic sexual sadists: His crimes and victims. Bulletin of the
American Academy of Psychiatry and the law, 18, 163-178
Fleiss, J.L. (1981) Statistical methods for rates and
proportions. New York: Wiley
Gebhard, P., Gagnon, J., Pomeroy, W. Şi Christenson C.
(1965). Sex offenders. New York: Harper and Row
117
Groth, N., Burgess A. şi Holstrom, L. (1977) Rape, power,
anger and sexuality. American Journal of Psychiatry, 134, 1239-
1243
Guttmacher, M. şi Weibhofen, H. Psychiatry and the law.
New York: Norton
Hazelwood, R. (1987) Analyzing the rape and profiling the
offender. In R. Hazelwood şi A.Burgess (eds.) Practical aspects of
rape investigation: A multidisciplinary approach (p.169-199). New
York: Elsevier
Hazelwood, R. şi Burgess, A. ( Eds) (1987) Practical
aspects of rape investigation: A multidisciplinary approach (p.169-
199). New York: Elsevier
Hazelwood, R., Reboussin, R. şi Warren, J. (1989) Serial
rape: Correlates of increased aggression ant the relationship of
offender pleasure to victim resitance. Journal of Interpersonal
Violence, 4, 65-78
Hazelwood, R. şi Warren, J. (ianuarie 1989a) The serial
rapist: His characteristics and victims (Part I). FBI Law
Hazelwood, R. şi Warren, J. (ianuarie 1989a) The serial
rapist: His characteristics and victims (Part II). FBI Law
Monahan, J. (1981) The clinical prediction of violent
behavior (DHSS publication No. ADM 81-921). Washington, DC:
U.S. Governemnt Printing Office
Prentky, R., Knight, R. şi Rosenberg, R. (1988).
Validation analyses on a taxonomic system for rapists:
Disconfirmation and reconceptualization. In R. Prentky şi
V.Quinsey (Eds) Human sexual Agression: Curent perspectives
(Annals, 528, p.21-40). New York: New York Academy of Science
Seghorn, T. şi Cohen M. (1980) The psychology of the
rape assailant. In W. Cerran, A.L. McGarry şi C. Petty (Eds).
Modern legal medicine, psychiatry and forensic science (p.533-
551). Philadelphia: F.A. Davis
Tabachnik, B.G. şi Fidell, L.S. (1983). Using multivariate
statistics. New York: Harper şi Row
118
VII. VIOLATORII ÎN SERIE ŞI VICTIMELE LOR:
RECONSTITUIRE ŞI REPETIŢIE
Ann W. Burgess, Robert R. Hazelwood
Frances E. Rokous, Carol R. Hartman
Allen G. Burgess
1. Introducere
119
O atenţie considerabilă a fost adusă studiului abuzului la
copii începând cu anul 196036 , şi în special, în ultima decadă,
abuzului sexual la copil37. În timp ce abuzul sexual la copil ce afecta
pesoanele de sex feminin a câştigat vizibilitate în ultimii ani38,39,
problema victimizării băieţilor a ieşit doar recent la suprafaţă 40.
Dintre multiplele dezbateri din studiile privitoare la această
problemă socială şi care este legată de persoanele de sex masculin,
trei dintre cele mai importante probleme includ definiţia, întinderea
şi efectele pe termen lung ale abuzului sexual asupra persoanelor de
sex masculin.
1.1. Definiţia abuzului sexual
Prima problemă adresată: Cu ce este folositoare definiţia

abuzului sexual la băieţi? După trecerea în revistă a studiilor cu
privire la abuzul sexual (ambele sexe) din perspectiva victimei,
Wyatt şi Peters41 au descris similarităţi şi diferenţe în definiţiile
folosite privind limita de vârstă maximă pentru a defini abuzul
sexual la copil, criteriul folosit pentru a defini experienţa sexuală ca
abuzivă, includerea sau excluderea experienţelor sexuale în care
sunt implicate semeni de aceeaşi vârstă, şi folosirea a unor criterii
diferite pentru incidente ce au loc în timpul adoloscenţei. Studiile
trecute în revistă pentru definiţie includ eşantionul de
nonprobabilitate a lui Finkelhor (1979) format din 530 de studente
şi 266 studenţi în şase colegii şi universităţi din New England 42 şi
eşantionul de probabilitate al aceluiaşi autor format din 185 de
bărbaţi şi 334 femei, părinţi de copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14
ani din zona Boston43; eşantionul de probabilitate din 1983 al lui
36
Helfer, E şi C.H. Kempe, 1968. The battered Child. Universitz of Chicago
Press, Chicago, Illinois
37
Finkelhor, D., 1986. A sourcebook on child sexual abuse. Sage Publications.
Beverly Hills, California
38
Rush, F, 1980. The best kept secret: Sexual Abuse of Children. Prentice Hall.
Englewood Cliffs, NJ
39
Herman, J., 1982. Father-Daughter Incest. Harvard University Press,
Cambridge, MA.
40
Finkelhor, D., 1984. Child sexual abuse: New theory and research. Free Pres,
New York, NY
41
Wyatt, G.E. şi S.D. Peters, 1986, Issues in the definition of child sexual abuse
in prevalence research. Child abuse and neglect 10:21-30
42
Finkelhor , D., 1979. Sexually Victimized Children. Free Press. New York,
NY
43
New York, NY
120
Russel format din 930 femei 44; şi eşantionul de probabilitate
stratificat multietapizat a lui Wyatt cu cote de 126 femei afro-
americane şi 122 femei caucaziene reprezentantive pentru zona Los
Angeles. Un exemplu al impactului definiţiilor îl reprezintă rata de
întindere a unui studiu care a folosit o definiţie a abuzului mai puţin
restrictiv decât cea folosită de alţi cercetători; recalcularea, bazată
pe definiţiile altor cercetători a avut ca rezultat o descreştere de
14% a numărului indivizilor identificaţi ca abuzaţi. În timp ce acest
lucru este o schimbare substanţială, Wyatt şi Peters 45 au argumentat
că definiţia explică doar o parte din discrepanţa ratelelor de
întindere, sugerând că alte diferenţe metodologice trebuie să fie
examinate cu privire la impactul lor asupra ratelor de întindere.
1.2. Întinderea abuzului sexual asupra băieţilor
A doua problemă ridicată: Cât de frecvent apare cu

adevărat abuzul sexual la băieţi? După trecerea în revistă a studiilor
privitoare la răspândire special asupra victimizării băieţilor,
Finkelhor ne avertizează asupra limitării metodologice cu privire la
datele disponibile insuficiente. În studiul lui Bell şi Weinberg
asupra homosexualităţii din San Francisco46, un grup de control de
284 heterosexuali au fost intervievaţi, iar 2,5% au afirmat „o
experienţă sexuală în perioada de prepubertate cu un adult de sex
masculin ce a implicat un contact fizic”. Acest lucru este
comparabil cu procentajul de 4,9% al eşantionului de homosexuali a
lui Bell şi Weinberg47 având asemenea experienţe în copilărie.
Atunci când Finkelhor a folosit o definiţie extrem de obiectivă cu
cea folosită de Bell şi Weinberg asupra cercetării din Boston a 185
de taţi de copii cu vârsta între 6 şi 14 ani, el a descoperit că 3,2%
dintre taţi au relatat o asemenea experienţă.
Sociologii Risin şi Koss48 au coordonat o cercetare
reprezentând un eşantion naţional relativ reprezentativ de studenţi
de sex masculin în studii superioare, unul dintre scopurile cercetării
44
Russel D.H., 1983. The incidence and prevalence of intrafamilial and
extrafamilial sexual abuse of female children. Child abuse and neglect 7:133-146
45
Wyatt, G.E. şi S.D. Peters, 1986. Methodological considerations in research on
the prevalence of child sexual abuse. Child Abuse and Neglect. In press
46
Bell, A. şi M.Weinberg, 1978, 1978. Homosexualities. Simon and Shuster.
New York.NY
47
Bell, A. şi M.Weinberg, 1981. Sexual preference: Its developmental among
men and women. Indiana University Press. Bloomington. IN
48
Risin, L.I. şi M.P. Koss, 1987, Sexual abuse of boys: Prevalence and
descriptive characteristics of childhood victimazation. J.Interpers., Violence 2(3):
309-319
121
fiind de a cerceta şi problema abuzului sexual la băieţi. Au fost
obţinute recunoaşteri ale unor experienţe sexuale în copilărie de la
2972 de bărbaţi, ceea ce arată că 7,3% dintre bărbaţi au relatat o
experienţă din copilărie care a îndeplinit cel puţin unul din
următoarele 3 criterii ale abuzului sexual:
(1) existenţa unei diferenţe discrepante de vârstă între
copil şi autor,
(2) folosirea unei forme de constrângere pentru a obţine
participarea din partea victimei, şi/sau
(3) un autor ce reprezintă o figură de autoritate sau o
persoană în grija căruia se afla victima.
Deşi rezultatele sunt limitate în ceea ce priveşte
generalitatea la alţi studenţi, acest grup reprezintă 25% dintre toate
persoanele din Statele Unite cu vârsta între 18-24 de ani49.
1.3. Impactul asupra sexualităţii băiatului
A treia problemă ridicată: Ce se întâmplă cu băiatul abuzat

atunci când acesta creşte? Recenzia studiilor privitoare la abuzul
sexual în copilărie a lui Finkelhor arată cu un număr mare de băieţi
apar mai degrabă în studiile generale şi în studiile bazate pe
evidenţele poliţiei, decât pe studiile bazate pe evidenţele clinice.
Astfel, nu este deloc surprinzător că efectele pe termen lung ale
victimizării băieţilor în copilărie pot fi găsite în studiile despre
autorii de infracţiuni cu motivaţie sexuală. Folosind un eşantion
nonprobabil de 348 de bărbaţi încarceraţi pentru agresiuni sexuale,
Groth50, prin interviuri şi/sau evidenţe clinice, a observat traume
sexuale în istoricul vieţii violatorilor şi a celor care abuzează copii.
Trauma sexuală este în mod operaţional definită ca fiind orice
activitate sexuală la care este martor sau care este experimentată
şi care deranjează şi tulbură din punct de vedere emoţional, pe
subiect. Ca grup de comparaţie, au fost aleşi pentru eşantion 62 de
ofiţeri de sex masculin de aplicare a legii. În istoricul vieţii au fost
descoperite probe ale anumitor forme de traume sexuale între vârsta
de 1 an şi 15 ani la 30% dintre autorii de fapte cu motivaţie sexuală
(n = 309) şi în 3% la ofiţerii de poliţie (n = 62).
49
U.S. Department of Census, 1980. U.S. Government Printing Ofiice.
Washington, DC.
50
Groth, A.N., 1979. Sexual trauma in the life histories of rapists and child
molesters. Victimol. 4(1): 10-16
122
Într-un studiu efectuat de Seghorn, Boucher şi Prentky 51
despre incidenţa abuzului sexual şi fizic în copilărie asupra unui
eşantion de violatori încarceraţi (n = 97) şi de molestatori de copii
(n = 54), au fost obţinute 4 rezultate majore:
(1) incidenţa agresiunilor sexuale în copilărie printre
molestatorii de copii era mai mare decât incidenţa unor asemenea
abuzuri prezentate în literatura de specialitate,
(2) incidenţa agresiunilor sexuale în copilărie printre
molestatorii de copii era de mai mult de două ori decât incidenţa
printre violatori,
(3) probabilitatea ca violatorii să fie victimizaţi de un
membru de familie era de trei ori mai mare decât la molestatorii de
copii, şi
(4) atunci când o agresiune sexuală chiar are loc, acesta a
fost asociată cu multe alte indicii ale dezordinii şi instabilităţii
familiale.
1.4. Cadrul conceptual al proiectului
Studiul prezentat aici este o parte a unui proiect mai larg

ce examinează o legătură posibilă între abuzul sexual din copilărie
cu delincvenţa juvenilă şi comportamentul infracţional dintr-un
eşantion de populaţie de victime şi de cei care crează victime. Aşa
cum nota Finkelhor, unul dintre cele mai importante componente
ale unui proiect de cercetare de succes este cadrul conceptual care
ghidează proiectul. El a dorit să evidenţieze că o structură este vitală
în analizarea unor date calitative.
Au fost făcute eforturi mari de către cercetători şi de către
clinicieni pentru a dezvolta modele care să explice impactul
abuzului sexual asupra copiilor. Sociologii Finkelhor şi Browne52 au
propus un model pentru analizarea experienţei abuzului sexual în
conformitate cu 4 factori ce provoacă traume, denumită dinamica
traumagenică: sexualizarea traumatică, stigmatizarea, trădarea şi
lipsa de putere. Această dinamică este considerată „a schimba
orientarea cognitivă şi emoţională a copilului faţă de lume, şi
provoacă vătămări prin distorsionarea conceptului de sine al
51
Seghorn, T.K., R.A.Prentky şi R.J. Boucher, 1987, Childhood sexual abuse in
the lives of sexually aggressive offenders. J. Am. Acad. Child Adolescent
Psychiatry 26:262-267
52
Finkelhor, D. şi A.Browne. 1986. Initial and long-term effects: A conceptual
framework. In a Sourcebook on Child Sexual Abuse. D.Finkelhor, Ed. Sage
Publications. Beverly Hills, CA
123
copilului, a modului de a privi lumea şi capacităţile afective”
(p.180).
„Proiectul Legăturii” s-a axat pe primul dintre aceşti
factori provocatori de traumă, sexualizarea traumatică. Prin urmare,
a fost creat pentru proiect un cadru conceptual al procesării
informaţionale al traumei datorită lipsei unor cadre explicative şi
testate în înţelegerea legăturii dintre victimizarea sexuală a copilului
şi nivelul de adaptare53. Datele au fost analizate pentru acest articol
în concordanţă cu conceptele psihodinamice ale teoriei traumei ale
lui Horowitz54 (1) repetiţia intruzivă şi (2) negarea, ca indicator
pentru cele 2 extreme ale reacţiilor la evenimentele de viaţă
stresante. Deşi conceptul de traumă descris iniţial de către Breuer şi
Freud în studiile lor asupra isteriei 55, a provocat o controversă
majoră, clinicienii par a fi de acord că, după un eveniment
traumatic, există o tendinţă compulsivă de a repeta anumite aspecte
ale experienţei56,57. Pentru a-l cita pe Horowitz: „Această repetiţie
involuntară include reapariţie de gânduri şi, în special, imagini ale
evenimentului traumatic, de sentimente legate de experienţa
iniţială, şi reproducerea comportamentală a unor părţi ale
experienţei însăşi... Trauma poate fi repetată în mod simbolic de
nenumărate ori. În definitiv, există răspunsuri psihologice
repetitive la stres...”. (p.15-16)
Un model conceptual psihodinamic folosit de Green 58
pentru a explica trauma abuzului fizic la copii descrie cum eforturile
de apărare ale copilului eşuează atunci când impactul traumei
vatămă în mod hotărâtor funcţiile de apărare ale ego-ului. Green
declară: „Un ego vătămat sau slăbit conduce apoi la o repetare şi o
reconstituire a elementelor traumatice puse în mişcare compulsiv...
Apoi, dorinţa nestăpânită de repetare, poate fi văzută ca o ultimă
linie de apărare a egoului împotriva stimulării traumatice. Succesul
sau eşecul atingerii capacităţii de a o stăpâni va depinde de
53
Hartman, C.R. şi A.W.Burgess, 1986. Child sexual abuse. Generic roots of the
victim experience. J. Psychothe. Fam 2(2): 77-87.
54
Horowitz, M.J., 1976. Stress response Syndromes. 2nd Edition New York, NY
55
Breuer, J. şi S.Freud, 1954. Studies on hysteria. Standard edition, vol.2: 1-17.
Hoghart Press, London
56
Freud, S., 1958. Remembering , repeating and working trough. Standard
Edition, vol12: 145-150, Hoghart Press, London
57
Freud, S., 1962. Beyond the pleasure principle. Standard Edition, vol18: 1-68,
Hoghart Press, London
58
Green, A.H., 1985. Children traumatized by psychal abuse. In Post-traumatic
Stress disorder in Children S. Eth şi R.S.Pynoos, Eds. American Psychiatric
Press, Washington, DC.
124
puterea ego-ului, în funcţie de magnitudinea evenimentului
traumatic”. (p.150-151).
Green observă că acest model al traumei este în
concordanţă cu conceptul lui Benjamin59, şi al lui Bellak, Hurvich
şi Gediman60 al barierei stimul ca o funcţie activă, adaptivă a ego-
ului, precum şi cu punctul de vedere a lui Brody şi Axelrad 61 despre
funcţiile receptive şi integrative ale scutului protector.
Scopul cercetării noastre clinice a fost direcţionat către
aceste concepte cu datele despre violatori în serie datorită
informaţiilor apărute despre fantasmele autorilor de infracţiuni cu
motivaţie sexuală62 şi a muncii agenţilor FBI în profilingul judiciar
de izolare a paternurilor de la faţa locului 63,64. Într-un alt eşantion al
unui Proiect de Legătură, am comparat criminalii cu motivaţie
sexuală având în trecut un abuz sexual în copilărie cu criminalii fără
un astfel de trecut şi am descoperit că cei din prima categorie au
relatat fantasme timpurii despre viol, aversiune faţă de semenii de
acelaşi sex şi multiple tipare de gândire ale unor fantasme de
zoofilie şi sadism sexual65.
Cu populaţie de violatori în serie, noi am fost în mod
special interesaţi în întrebările clinice dacă abuzul sexual din
copilărie este un antecedent în sexualitatea deviantă observată la
autorii de infracţiuni cu motivaţie sexuală. Acest articol se referă la
abuzul sexual şi fizic din copilărie la violatorii în serie,
reconstitituirea abuzului la băieţi şi la repetarea comportamentelor
agresive sexuale.
2. Metoda
59
Benjamin, J. 1965, Developmental biology and psychoanalysis. In
Psychoanalysis and Current Biological Thought. N. Greenfield and W.Lewis,
Eds: 57-80. University of Wisconsis, Madison, WI
60
Bellak, L., M.Hurvich şi H.Gediman, 1973. Ego functions in Schizophrenia,
Neurotics and Normals. John Wiley şi Sons, New York, NY
61
Brody, S. şi S.Axelrad, 1966. Anxiety, socialization and ego formation in
infancy. Int. J.Psychoanalysis 47: 218-229
62
Prentky, R.A., A.W.Burgess şi D.L.Carter, 1986. Victim rresponse by rapists
type: An empirical and clinical analisys. J. Interpers. Violence 1(1): 73-98.
63
Ressler, R.K., A.W.Burgess, J.E.Douglas, C.R.Hartman şi R.B.D’Agostino,
1986. Sexual killers and their victims: Identifying patterns trough crime scene
analisys. J. Interpers. Violence 1(3): 288-308.
64
Douglas, J.E., Ressler, R.K., A.W.Burgess şi C.R.Hartman, 1986. Criminal
profiling from crime scene analisys. Behav.Sci. Law 4(4): 401-421
65
Ressler, R.K., A.W.Burgess, C.R.Hartman, J.E.Douglas şi A.McCormack,
1986. Murderers who rape and mutilate, J. Interpers. Violence 1(3): 273-287
125
2.1. Subiecţii
Eşantionul a constat în 41 de violatori în serie care erau

încarceraţi în 12 state diferite la momentul interviului (Maryland,
Kentucky, Oklahoma, New Mexico, Utah, Arizona, Colorado,
Idaho, California, Oregon, Michigan şi Montana). Fiecare dintre
violatori a comis cel puţin 10 violuri, a epuizat toate formele de apel
şi a participat în mod voluntar la studiu prin semnarea unei forme de
consimţământ ale subiecţilor umani şi fiind intervievaţi de către
agenţii FBI.
2.2. Colectarea datelor
Colectarea datelor a constat în interviuri faţă în faţă cu doi

agenţi speciali ai Unităţii de Ştiinţe Comportamentale din cadrul
FBI. 37 dintre interviuri au fost înregistrate şi transcrise; cel mai
scurt a durat 4,5 ore, cel mai lung 12,5 ore. Un chestionar de 79 de
pagini a fost completat de către agenţi după reevaluarea evidenţelor
pre şi postcondamnare şi reevaluarea interviurilor. În plus faţă de
informaţiile numeroase din trecut, au fost obţinute informaţii
complete despre primul viol, cel intermediar şi despre ultimul viol.
Ca rezultat al metodelor de colectare a datelor, atât datele cantitative
cât şi cele calitative erau disponibile pentru analiză.
2.3. Procedura
Datele pentru acest studiu include analiza următoarelor

variabile: abuzul fizic şi sexual din copilărie, probe ale reconstituirii
abuzului, şi probe ale repetării comportamentului criminal în cazul
violului comis prin constrângere.
Variabila abuzului fizic a fost stabilită în sensul existenţei
unei concordanţe între răspunsul afirmativ la abuzul fizic din
protocol şi cel din interviul cu agenţii FBI cu privire la descrierea de
către subiecţi a patternurilor de agresiune parentală şi disciplină.
Cunoscând acest lucru anchetatorii au pus sub semnul
întrebării validitatea comportamentului sexual autodeclarat şi au
speculat că majoritatea abuzurilor sexuale la băieţi nu vor fi
înregistrate în evidenţe, astfel încât s-a stabilit că ar trebui adoptate
metode suplimentare pentru a stabili prezenţa traumei sexuale în
istoricul copilăriei. Astfel, procedura a fost de a întreba în mod
oficial, în timpul interviului, dacă subiectul a fost abuzat din punct
de vedere sexual. În cele mai multe cazuri răspunsul a fost nu.
Întrebarea imedat următoare era: „La ce vârstă şi cu cine ai avut
126
prima experienţă sexuală cu o altă persoană?”. Un grup de experţi
format din agenţi speciali şi clinicieni au determinat apoi dacă
experienţa întrunea criteriile abuzului sexual şi apoi clasifica
experienţa potrivit unui nivel al abuzului.
2.4. Procedura de punctare
Experienţa era clasificată ca abuz sexual dacă unul dintre

următoarele trei principii, bazate pe criteriile recomandate de
Finkelhor şi Hotaling66, era prezent:
(1) o anumită formă de forţă sau coerciţie a fost folosită
pentru a obţine participarea victimei (ex. cadouri sau bani,
ameninţări că va fi rănit sau pedepsit, folosirea autorităţii asupra
victimei, forţa fizică);
(2) exista o discrepanţă de cel puţin 5 ani între copil şi
cealaltă persoană;
(3) cealaltă persoană îl avea în grijă sau era o figură de
autoritate (ex. părinte, profesor, antrenor, baby-sitter, membru de
familie, părinte vitreg).
Acele experienţe considerate abuzive sexual erau apoi
supuse clasificării după nivelul abuzului, folosind un sistem de
clasificare adaptat de la Burgess şi Holmstrom67 şi relatat de Risin
and Koss. Cele 3 clase ale abuzului sexual ce se exclud în mod
reciproc, de la cel mai grav şi trăit în mod nemijlocit, sunt:
(1) act sexual forţat sau penetrare,
(2) activităţi de exploatare sexuală, şi
(3) martor al unor evenimente sexuale considerate
stresante sau stimulative. Aceste categorii sunt definite după cum
urmează:
 Experienţe ale unor acte sexuale sau penetrare
forţate sunt cele în care sunt realizate acte sexuale anale sau orale,
în forma tentativei sau consumate; ejacularea nu este necesară;
termenul legal de viol este deseori utilizat pentru a caracteriza acest
tip de experienţă;
 Situaţiile de exploatare sexuală sunt cele în care o
altă peroană mângâie în scop sexual băiatul ori în care băiatului i se
cere să atingă sau să strângă organele sexuale ale unei alte persoane;
cel ce exploatează foloseşte o varietate de metode de a ispiti, de a
ademeni sau de a seduce copilul într-o activitate sexuală;
66
Finkelhor, D. şi G.Hotaling, 1984. Sexual abuse in the national incidence study
of child abuse and neglect: An appraisal. Child abuse and neglect 8:22-23
67
Burgess, A.W. şi L.L.Holmstrom, 1974. Rape: Victims of crisis. Brady. Bowie.
MD
127
 Vizionarea unor situaţii sexuale tulburătoare sunt
cele în care băiatul vede o activitate cu caracter sexual sau organele
sexuale ale altei persoane, i se cere să facă ceva cu conotaţie sexuală
sau care îşi arată organele sale sexuale la cererea unei alte persoane
şi care declară acest lucru ca fiind tulburător, derutant.
Cinci evaluatori au clasificat experienţele sexuale abuzive

în aceste categorii. Acordul total dintre aceştia a fost de 90%.
Consensul a fost atins pentru restul de 10%. Acordul general a fost
de 100%.
2.5. Reconstituirea
Reconstituirea reprezintă o copiere fidelă a experienţei

abuzive. Reconstituirea a rezultat din datele interviului cu amintirile
subiecţilor despre experienţele sexuale cele mai timpurii şi despre
prima lor activitate cu caracter sexual iniţiată din proprie iniţiativă.
Probe ale reconstituirii au inclus exemple de activităţi sexuale şi
comportamente arogante cu familia, cunoştiinţe şi/sau necunoscuţi.
Detaliile celor mai timpurii experienţe sexuale, necodate după
nivelul de abuz au fost comparate cu detaliile amintirilor lor legate
de cele mai categorice şi timpurii comportamente sexuale. Astfel,
reconstituirea era o potrivire comportamentală sau o referinţă
simbolică clară de abuz. Dacă unul sau ambele erau prezente
reconstituirea era confirmată.
2.6. Repetiţia
Repetiţia este un pattern fixat al comportamentului de viol

care îşi are rădăcinile în experienţa de reconstituire şi în amintirile
create ale abuzului trăit. Repetiţia se deduce din detaliile a ce a făcut
violatorul pentru a aborda şi a controla victima, caracteristicile
faptei în sine şi aspecte ale comportamentului post-faptă. Reapariţia
comportamentală a acestor acte în violurile ulterioare compune
fenomenul repetiţiei.
3. Rezultatele
3.1. Eşantionul
Vârsta celor 41 de bărbaţi din eşantion varia între 23 şi 55

de ani, cu o medie de 35,2 ani. Majoritatea (85%) erau caucazieni,
12% era afroamericani şi 2% erau hispanici. Nivelul educaţional al
128
eşantionului varia de la 5 ani de educaţie la 17, cu o medie de 11,3
ani. 17% dintre bărbaţi au declarat lipsa vreunei diplome, inclusiv la
nivel de liceu. În timp ce 61% dintre bărbaţi pretindeau o diplomă
de liceu ca fiind cea mai înaltă distincţie şcolară, 22 dintre 25 au
obţinut această diplomă prin testările de echivalenţă. Restul de 22%
pretindeau o diplomă de colegiu (una echivalentă 12%, licenţiat
10%).
Venitul anual la momentul ultimei zi lucrate varia între
5000 USD şi 52000 USD, cu o medie de 16446 USD. Doar puţin
sub jumătate dintre bărbaţi (46%) s-au descris ca având o
instabilitate în ceea ce priveşte serviciul sau ca fiind neangajaţi în
mod regulat. Întrebările despre instituţionalizarea preadultă în trecut
a relevat că 41% dintre bărbaţi petrecuseră perioade în centre de
detenţie, 26% în institute de sănătate mentală, 15% în case de copii
sau orfelinate, 8% în case adoptive, iar 4% în aresturi sau şcoli
militare.
3.2. Abuzul fizic
Din cele 40 de cazuri în care existau date, în 15 (37,5%) s-

au evidenţiat probe că subiectul fusese abuzat fizic de către părinţi
sau de către persoane dominante în îngrijirea cărora se aflau.
Autorii au relatat ca au fost biciuiţi, bătuţi şi că au suferit fracturi
pentru diferite încălcări observate. Uneori descrierea autorilor arată
o furie scăpată de sub control a părintelui: „Începea cu o mică
bătaie la fund şi se termina prin aruncarea curelei jos şi prin
folosirea propriilor mâini sau cu orice îi pica în mâna. În fapt, am
trecut prin patru sau cinci închisori şi singurele cicatrici pe care le-
am avut pe corp le-am avut de la tata de acasă”.
Acest autor şi-a amintit că bătăile au început de timpuriu,
de la vârsta de 3 sau 4 ani. Efectul acestor bătăi este ilustrat de
gândirea intruzivă a autorului, de activitatea de fantasmare asupra
propriei agresiuni violente şi de negarea a fantasmei : „După ce-şi
făcea de cap cu mine, plecam unde vedeam cu ochii şi mă gândeam
să-l pun la punct astfel încât să nu-mi mai facă vreodată aşa ceva...
În fapt, o dată, atunci când aveam 9 sau 10 ani, ieşisem să vânăm şi
acest lucru era imediat după o bătaie severă pe care mi-o dăduse şi
era în faţa mea şi aveam puşca lui şi era chiar în faţa mea şi m-am
gândit cât de uşor era doar să apăs pe trăgaci şi să-l elimin. Doar
aş fi spus că a fost un accident, că m-am împiedicat. Când am fost
gata să apas pe trăgaci, l-am iubit prea mult pentru a face acest
lucru”.
129
3.3. Amintiri de natură sexuală definite ca abuzive
Una dintre descoperirile cele mai demne de menţionat în

acest studiu este că 56,1% (23 din 41) dintre violatori au fost
abuzaţi sexual în copilărie fie într-o manieră de forţare (16), fie într-
o manieră de exploatare (7). Alţi 8 violatori (19,5%) au declarat cel
mai grav nivel de abuz ca fiind martori la un eveniment sexual
tulburător. 10 dintre violatori (24,4%) nu şi-au putut aminti vreun
eveniment abuziv de natură sexuală.
Recalculând acest aspect doar cu subiecţii abuzaţi,
numerele devin chiar dramatice: 74,2% (23 din 31) dintre violatori
au avut una sau mai multe experienţe sexuale fie de tipul
„constrângere”, fie de tipul „exploatare”. Cel mai înalt nivel de abuz
a 8 dintre ei (25,8%) a fost cel de martor. Dintre cei 23, indiferent
dacă au fost dintre cei constrânşi sau dintre cei exploataţi, 10
(43,5%) au declarat o singură împrejurare, în timp ce 13 din acest
grup (56,5%) au avut multiple incidente cu aceeaşi persoană care i-a
abuzat. Aşa cum este notat în Tabelul 1, 16 dintre 31 (51,6%) au
avut mai mult de o persoana care i-a abuzat.
Tabelul nr. 1 - Numărul de diferiţi abuzatori în funcţie de

tipul de agresiune a celor 41 de violatori
Nr. Doar Doar Doar Forţaţi şi Forţaţi Exploataţi Toate

abuzatori forţaţi exploataţi martori exploataţi şi alte şi alte trei
situaţii situaţii
1 7 3 5 - - - -
2 0 1 2 3 2 1 -
3 0 0 1 0 2 1 0
4 0 0 0 0 0 1 1
5 0 0 0 0 0 0 1
Total 7 4 8 3 4 3 2
Urmează scurte exemple pentru fiecare nivel de abuz:
Act sexual constrâns

Un autor şi-a amintit o experienţă la cinema la vârsta de 7
ani. Un bărbat care stătea la două scaune mai departe de el l-a
întrebat dacă doreşte să câştige 3 dolari desfăcându-i şliţul de la
pantaloni. Băiatul, după ce a refuzat, s-a mutat pe un alt loc din
cinema. Bărbatul l-a urmat şi i-a oferit 2 dolari pentru a-i permite
să-i facă sex oral. Băiatul a acceptat şi a permis consumarea actului
în fiecare weekend (pentru plată) pentru aproximativ un an. Acest
130
exemplu arată un băiat supus care este dezorientat şi presat de bani,
către o experienţă infiorătoare forţată. Gândurile supărătoare şi
fixaţia cu privire la experienţa homosexuală l-au urmărit până în
viaţa sa adultă. El a descris trăirea a două lumi: a trăit o viaţă
heterosexuală pe o „parte a drumului din oraşul său natal” şi care a
alunecat către „cealaltă parte a drumului” pentru activităţi sexuale
cu un travestit.
Activităţi sexuale de exploatare

În jurul vârstei de 8 ani, subiectul se juca cu prietenii. Un
băiat mai mare l-a luat în pădure, şi-a arătat penisul şi i-a cerut
băiatului să-l atingă. Autorul a declarat atât activităţi de atingere, cât
şi masturbare a băiatului.
Martor la activităţi sexuale tulburătoare

Un autor şi-a amintit că şi-a văzut mama goală cu diferiţi
parteneri sexuali masculini în casă ulterior divorţului părinţilor săi,
atunci când el avea între 7 şi 10 ani. După ce mama sa s-a
recăsătorit, atunci când el avea vârsta de 14 ani, el a făcut un
orificiu în perete prin care acesta îşi putea privi mama şi tatăl vitreg
angajându-se în activităţi sexuale. Ulterior se masturba şi se simţea
excitat, furios şi gelos.
3.4. Genul autorului abuzului în cazul celui mai grav

nivel de abuz
Atunci când s-a studiat genul agresorului în cazul cel mai

grav nivel de abuz, penetrarea, s-a observat predominanţa sexului
masculin (n = 16). Atât pentru nivelul de abuz de tipul „exploatare”,
cât şi pentru nivelul de abuz de tip „martor”, bărbaţii şi femeile erau
implicaţi în mod egali ca autori ai abuzului; cu toate acestea, doar
tipul „martor” a avut atât bărbaţi, cât şi femei ca autori ai abuzului.
Cel mai puternic abuz a fost realizat de către bărbaţi (51,6%).
Atunci cânt tabelul 2 este interpretat în conformitate cu nivelele de
abuz, graficul indică că aproape jumătate (48,4%) sunt bărbaţi,
urmat de o treime femei (32,3%) şi 12,9% sunt atât bărbaţi, cât şi
femei (pentru 6,5% nu există date).
Tabelul nr. 2 - Genul agresorului la cele mai înalte nivele

de abuz
Genul Constrânşi Exploataţi Martori Total

Bărbat 10 3 2 15(48,4%)
131
Femeie 4 4 2 10(32,3%)
Ambii 0 0 4 4(12,9%)
Fără date 2 0 0 2(6,5%)
Total 16 7 8 31
3.5. Legăturile interpersonale ale autorului abuzului în

cazul abuzului cu nivelul cel mai grav
În examinarea legăturilor interpersonale ale autorului

abuzului în funcţie de nivelul de abuz, tabelul 3 indică că este la fel
de probabil pentru băiat să experimenteze activităţi sexuale
constrânse cu un necunoscut (45%), ca şi cu cineva din familie
(45%); 10% dintre cei care abuzează şi care nu sunt din familie sunt
cunoscuţi băiatului. Activităţile sexuale de exploatare sunt
predominante cu persoane cunoscute (50%), cu membrii familiei
reprezintă 33%, iar cu străini 8% dintre incidente. Persoanele
necunoscute nu par a fi implicate la nivelul „martor”; mai degrabă
legăturile interpersonale îl reprezintă familia (75%) sau cunoscuţi
(25%).
În măsura în care luăm în considerare totalurile, cel mai
mare procentaj al tuturor nivelurilor de abuz sexual apar în cadrul
familiei (48,4%); abuzul sexual de către un autor cunoscut sau de un
necunoscut reprezintă împreună 22,6% dintre incidente.
Tabelul nr. 3 - Legături interpersonale ale autorului de abuz după

nivelul de abuz cel mai grav
Legături Constrânşi Exploataţi Martori Total

Familie 6 2 7 15(48,4%)
Cunoscuţi 3 3 1 7(22,6%)
Necunoscuţi 5 2 0 7(22,6%)
Fără date 2 0 0 2(6,5%)
Total 16 7 8 31
3.6. Reconstituirea
Aşa cum este arătat în tabelul 4, puţin peste jumătate

dintre autori (51,6%) au avut experienţe nemijlocite de reconstituire
atunci când erau preadolescenţi, în mod obişnuit cu copii mai mici.
Cel mai comun tipar a fost pentru autori să molesteze copii din
vecinătatea lor (50%), în propria familie (25%), sau „prietene”
(25%). Este important de observat că autorii arătaţi în tabel 4 nu s-
au identificat pe ei înşişi ca fiind formatori din punct de vedere
132
sexual, şi nici nu asociau detaliile propriilor lor experienţe sexuale
timpurii cu abuzul lor sexual.
Tabelul nr. 4 - Reconstituirea abuzului cu primele victime ale

violatorului în serie
Categoria Număr %
Reeditare nemijlocită 16 (51,6)
Cunoscuţi 8
Soră 4
Prietenă 4
Nu s-a determinat existenţa reeditării 15 (48,4)
Un autor cu 19 violuri şi 11 condamnări a descris 2 situaţii

abuzive care au avut loc în jurul vârstei de 6 ani, an în care a locuit
cu bunica sa după ce părinţii au divorţat. În mai multe ocazii în
timpul acelor zile, bunica maternă îl chema în pat, iar aceştia se
întindeau faţă în faţă. Aceasta nu a realizat niciodată un contact cu o
semnificaţie propriu-zis sexuală, însă îşi amintea că se simţea
incomfortabil. A doua situaţie implica găsirea a 2 băieţi adolescenţi
cu care să joace fotbal şi că a mers cu ei în speranţa că va juca. În
loc de acest lucru, unul dintre adolescenţi l-a doborât la pământ şi l-
a imobilizat, în timp ce celălalt băiat l-a prins de organele genitale.
Acest autor şi-a amintit un joc între el şi cel mai bun prieten pe care
l-au jucat când el avea 8-10 ani: „Obişnuiam să jucăm acest joc;
era ca jocul de-a leapşa şi v-aţi-ascunselea. Noi urma să găsim
fete, le prindeam, le legam şi apoi le instalam în casa noastră de
joacă. Regula jocului era că le puteam face orice ne doream cu
ele”.
La prima agresiune, care a avut loc la vârsta de 19 ani,
acesta a apucat o femeie de sâni şi i-a sărutat. La agresiunile
ulterioare acesta va lega mâinile victimei, le va săruta sânii, va
ejacula pe victimă şi apoi va pleca.
3.7. Repetarea
S-a descoperit că repetarea comportamentelor agresive

sexuale începe la adolescenţă prin declanşarea fantasmelor de viol
şi comportamentelor de viol. Majoritatea autorilor (n = 39) au
relatat o vârstă a primei fantasme de viol. Această vârstă a fost cea
mai devreme la 8 ani şi cea mai târzie la 28, cu o medie la 16,9 ani.
Unul dintre autori a descris etapele dezvoltării fantasmei
sale, o fază pasivă şi activarea pentru acţiune a fantasmei sale.
133
Prima sa amintire a unei fantasme de viol a fost la vârsta de 14 ani:
„Era acea scenă de viol (într-o carte) şi îmi amintesc că am devenit
foarte excitat de aceasta. Am profitat pentru a o citi tot timpul şi
apoi am ajuns să o fac într-un fel în camera mea... doar un fel de a
o juca, de a mă gândi la ea. Nu am mers dincolo de acest lucru;
într-un fel se stinsese astfel. Trebuie să fi fost în stare latentă.
Aveam în jur de 16-17 ani când am început să ies, nu cu intenţia de
a comite vreun viol. Intram în case în timpul nopţii sau dimineaţă
devreme... locuinţe aflate chiar peste stradă. Mă uitam la sutienele
şi chiloţii femeilor, un fel de explorare a casei. Plecam... nu luam
nimic. Astfel a mers vreo doi ani. Apoi am făcut acest lucru din ce
în ce mai mult... Apoi mi-am luat permisul de conducere şi am
început să călătoresc... Prima mea încercare de agresiune sexuală
a avut loc când aveam vreo 19 ani... Aveam o viziune a apucării ei,
să-i ating sânii şi să o dezbrac”.
S-a descoperit că fantasmele de viol apăreau într-o
perioadă mai scurtă de timp (o medie de 3,7 ani) după observarea ca
martor a unui eveniment tulburător din punct de vedere sexual decât
după o situaţie de tipul „exploatare” sexuală (medie de 5,8 ani) sau
de tipul „sex forţat” (8,5 ani).
Cei 41 de violatori în serie au relatat 837 de violuri şi 401
de tentative de viol asupra străinilor, infracţiuni pentru care au
primit 200 de condamnări. Statisticile necunoscute a violurilor
comise de aceşti subiecţi în perioada vârstei timpurii sau medii
adolescentine, în timpul fazei de reconstituire, numără încă 100 de
victime cunoscute (adică fraţi, verişori, fete din vecini şi fete cu
ocazia unor întâlniri romantice). Numărul de violuri comise asupra
străinilor de cei din eşantion au variat între 10 şi 59, cu o medie de
30 per autor. Perioada de timp în care aceştia au violat înainte de a
fi arestaţi pentru prima oară a variat de la 3 luni la 12 ani. În plus
peste două treimi (68%) dintre violatorii în serie au avut în trecut
situaţii de voyerism.
4. Comentarii
4.1. Victimele violatorilor în serie
Descoperirile esenţiale ale acestui studiu îl reprezintă

numărul copleşitor de victime al acestor violatori în serie. Primele
victime, stabilite prin reconstruirea reeditării abuzului sexual
timpuriu, erau fraţii mai mici, copii din vecini, prietene şi
cunoştiinţe. În adolescenţă, autorii au continuat acest comportament
cu partenerele lor, iar ca tineri adulţi mulţi dintre aceştia au
134
recunoscut violuri asupra soţiilor şi partenerelor de viaţă. Foarte
puţine dintre aceste violuri asupra unor victime cunoscute au fost
reclamate autorităţilor. Că 41 de bărbaţi au putut continua acest
comportament social deviant în ceea ce priveşte violurile lor asupra
străinilor la mai mult de 1200 de victime, reprezintă un comentariu
circumspect asupra eficienţei sistemului juvenil, sistemului de
sănătate mentală şi a sistemului judiciar în ceeea ce priveşte
descoperirea, reclamarea, investigarea şi tratarea cazurilor de viol.
4.2. Este abuzul sexual asupra băieţilor insuficient

cunoscut?
Într-un efort de a răspunde importanţei victimizării sexuale

timpurii din punct de vedere sexual faţă de comportamentul de viol
cu un eşantion de comparaţie, am luat numărul de abuzuri sexuale
asupra băieţilor raportat de către sociologii Risin şi Koss în studiul
lor privitor la 2972 de studenţi la colegiu de sex masculin68. Acest
eşantion de comparaţie a fost ales din mai multe motive:
(1) reprezintă un eşantion naţional aproximativ al
bărbaţilor între vârsta de 18 şi 24 de ani, o perioadă a dezvoltării în
care comportamentul de viol asupra persoanelor de sex masculin
este deseori reclamat;
(2) datele au fost evaluate pentru cel mai grav sau cel mai
mare nivel de abuz; şi
(3) bărbaţii au fost întrebaţi despre propriul lor
comportament sexual agresiv, şi care ulterior era apreciat ca fiind de
tip viol şi/sau coercitiv.
În acest eşantion de colegiu, dintre cei 7,3% (n = 216) care
au relatat o experienţă sexuală abuzivă anterior vârstei de 14 ani,
exhibiţia era cel mai grav eveniment pentru 34,7%, pipăitul pentru
34,7%, iar penetrarea pentru 30,7%. Potrivit lui Risin şi Koss, 4,4%
(n = 131) dintre cei 2972 de bărbaţi au relatat săvârşirea înainte de
vârsta de 14 de ani de acte care îndeplinesc criteriile legale ale
tentativei de viol; acte ce constituie constrângeri sexuale au fost
relatate de 7,2% şi acte care constituie contacte sexuale au fost
relatate de 10,2%, totul însumând 25,1%. În fapt, niciunul dintre
aceşti bărbaţi nu au fost implicaţi în sistemul de justiţie criminală.
Comparativ cu eşantionul din colegiu, acest studiu despre
violatorii în serie arată nivele de abuz care sunt invers
proporţionale, cu cel mai grav nivel penetrarea pentru 51,6% din cei
68
Risin, L.I. şi M.P. Koss, 1987, Sexual abuse of boys: Prevalence and
descriptive characteristics of childhood victimazation. J.Interpers., Violence 2(3):
309-319
135
abuzaţi. Este o diferenţă de 20,9% între eşantionul de colegiu şi cel
al violatorilor. În eşantionul de violatori, al doilea cel mai grav
nivel de abuz a fost pipăitul pentru 32,2% şi exhibiţia pentru 25,8%.
În comparaţie cu eşantionul de colegiu, datele noastre
arată că violatorii în serie au un mai mare nivel de abuz (sex forţat)
şi că acest abuz implică mult mai des incestul şi membrii de familie
(48,4% faţă de 22,2%). Aceste rezultate, de asemenea raportate şi
de Seghorn şi alţii69, arată că sistemul familial al violatorilor era
prea slab organizat pentru a fi capabil să ghideze şi să direcţioneze
dezvoltarea băiatului din punct de vedere sexual şi din punct de
vedere al agresivităţii.
Atât bărbaţii, cât şi femeile joacă un rol în socializarea
copiilor de sex masculin în ceea ce priveşte comportamentul sexual.
Astfel, eşantionul de violatori, în comparaţie cu eşantionul de
studenţi de sex masculin, a relevat un procentaj mai mic al femeilor
ca fiind abuzive (32,3% faţă e 47,1%), este totuşi de menţionat că
femeile sunt raporate ca fiind abuzive în ambele eşantioane.
Un motiv posibil pentru insuficienta cunoaştere a femeilor
ca abuzive îl reprezintă aşteptarea timpurie şi identificarea
bărbatului ca fiind activ din punct de vedere sexual indiferent de
context. Există o înclinaţie pentru a glumi pe seama băiatului care
este iniţiat din punct de vedere sexual de către o fată mai mare.
Există zâmbete uimite atunci când cineva aude de un băiat în vârstă
de 11 ani care este întâmpinat la uşă de către o mamă atractivă,
goală şi aflată în stare de ebrietate a unui partener de joacă.
Excitarea sexuală, anxietatea, inadaptarea, umilirea şi instabilitatea
cu care se confruntă băiatul aflat în astfel de circumstanţe sunt
subevaluate.
Finkelhor70 sugerează trei factori care pot explica rapotarea
redusă a abuzului sexual asupra băieţilor:
(1) băieţii cresc cu o etică masculină a încrederii în sine,
(2) băieţii trebuie să se lupte cu stigmatul homosexualităţii
atunci când un adult de sex masculin abuzează de el; şi
(3) băieţii ar putea avea mai mult de pierdut din
reclamarea experienţei lor traumatizante.
Importanţa înţelegerii abuzului sexual timpuriu a unui
băiat ca o traumă este legat de dezvoltarea caracteristicilor şi
credinţelor sale. Atunci când o femeie este agresorul sexual al unui
69
70
New York, NY
136
băiat, apar mai multe schimbări cognitive. În primul rând, băiatul
trebuie să-şi schimbe felul tradiţional de a gândi că doar cei de sex
masculin iniţiază şi caută sexualitatea, spre o gândire că şi femeile
sunt egale în ceea ce priveşte agresivitatea sexuală. Ideea că femeile
există pentru a fi valorizate şi protejate devine confuză, iar natura de
prădător a femeii este evidenţiată în mintea bărbaţilor. Tânărul băiat
dezvoltă o imagine a unei femei ca fiind dictatorială, dacă nu chiar
desfrânată şi insaţiabilă în ceea ce priveşte interesul şi cererile sale
de natură sexuală.
Acest sistem de credinţe primeşte ajutor şi reîntărire din
situaţiile de familie în care există un divorţ, iar mama are multiplii
parteneri masculini. Mai mulţi violatori din acest studiu şi-au
prezentat în mod voluntar sentimentele lor în ceea ce priveşte
observarea unor comportamente explicite sexuale dintre mamă şi
parteneri de sex masculini în casă.
Atunci când cel ce exploatează este un bărbat, există
pentru băiat o dilemă. Ar putea fi o nouă conştientizare a activităţii
homosexuale. Poate fi o confuzie cu privire la a fi trădat de către un
bărbat adult şi o intensificare a fricii că bărbatul nu poate fi de
încredere. Această trădare îi pune pe aceştia într-o stare instabilă în
ceea ce priveşte propria masculinitate şi în ceea ce priveşte viaţă
afectivă, toate acestea devenind cadrul unui imbold incontrolabil de
a face ceva. Sub aceste circumtanţe băiatul va experimenta pe sine
însuşi sentimentul de a nu fi protejat de către femeie, iar în unele
cazuri trăind experienţa că femeia este complice în abuzul făcut de
bărbatul mai mare.
4.3. Identificarea abuzului sexual la băieţi
Putea fi detectat abuzul trăit de aceşti băieţi chiar dacă ei

nu ar fi spus? Probabil că nu, având în vedere vremurile din prezent;
însă cu noile cunoştiinţe despre abuzul sexual la copii, noi sugerăm
că reconstituirea situaţiei este cheia de observare.
Reconstituirea, ce reprezintă un răspuns traumatic la
victimizare, a fost observată cel mai clar în jocul copiilor foarte
mici. Reconstituirea situaţiei prin joc sprijină teoria reprezentării
prin imagini deranjante şi preocuparea pentru chestiuni sexuale şi
pentru agresivitate. Jocul începe să alipească simptome de stres şi
traumă (sex şi agresivitate) ceea ce constituie un interes deosebit
pentru ceea ce s-a întâmplat.
Consideraţi următorul exemplu, catalogat ca fiind o
reconstituire. Unul dintre violatori şi-a descris amintirile pe care le
consideră ca fiind de natură sexuală în care un unchi, în timp ce îi
137
făcea baie într-o cadă, i-a mângâiat penisul. Acest lucru s-a
întâmplat de mai multe ori. El şi-a amintit că mergea spre casa unui
prieten de sex masculin de la şcoală, în jurul vârstei de 11-12 ani, şi
că a găsit-o pe mama acestuia (care avea în jur de 30 de ani) „beată
şi goală, culcată pe o canapea”. Prietenul lui a fugit de la faţa
locului, lăsându-l pe autor, intrigat de ceea ce văzuse şi foarte
excitat. El a declarat că aceasta l-a chemat la ea şi, atunci când s-a
apropiat, i-a luat mâna, i-a plimbat-o de-a lungul corpului, şi i-a
băgat-o între picioarele ei. El a declarat că a găsit acest lucru
excitant şi şi-a introdus degetele în ea. S-a gândit că acest lucru nu
este ceva bun şi că ar trebui să plece, însă apoi s-a aplecat peste ea
şi a sărutat-o pe fese. Din această cauză, ea „m-a pocnit peste
urechi”. Această acţiune l-a uimit şi l-a înfricoşat şi a fugit din casă
simţindu-se „speriat de moarte”, fiindu-i teamă că mama şi tatăl său
vor fi informaţi, dându-şi seama că făcuse ceva rău, însă simţind că
a făcut-o întrucât a dorit acest lucru. El îşi aminteşte ca fiind
supărat, confuz şi speriat. El ştia că aceste trăiri sunt aceleaşi cu cele
pe care le va avea de fiecare dată când va viola.
Cineva poate accepta experienţa ca având o valoare
intrinsecă astfel cum a fost relatată de violator – că această femeie l-
a ademenit la un anumit tip de contact sexual pe băiat şi că, în
curiozitatea sa, el a continuat activitatea, iar ea l-a uimit cu gestul ei
de refuz categoric. În mod alternativ, cineva poate specula că cei
doi băieţi au venit acasă, au găsit o femeie parţial îmbrăcată
dormind şi au văzut o sticlă de lichior şi un pahar gol. Prietenul a
plecat de jenă, în timp ce autorul a devenit curios şi excitat şi a
început să-i exploreze corpul, numai că aceasta s-a trezit şi l-a lovit
peste urechi. Cu toate acestea, cu privire la acest incident, este
important de observat că fiecare dintre băieţi s-a comportat diferit.
Nivelul de excitaţie la un băiat (autorul) este amintit ca sentimente
de frică şi confuzie dincolo de bine şi rău. Această stare emoţională
pare avea un rol central în comportamentul său de violator ca adult.
4.4. Repetiţia
Comportamentul juvenil observat la acest grup de violatori

în serie este axat pe o abundenţă de acţiuni ascunse de furturi de
lenjerie intimă de la surori sau rufe sau pătrunderi în locuinţe – toate
acestea pentru fantasme necesare masturbării. Uneori, adolescenţii
doar vor spiona interiorul locuinţei şi nu vor lua nimic. Aşa cum a
punctat un autor: „Mă obişnuisem să-mi placă să pătrund în
locuinţă atunci când soţul şi soţia dormeau şi doar mă furişam pe
138
acolo”. El chiar denumea acest comportament ca fiind o
„penetrare simbolică”.
Instalarea fantasmelor de viol reprezintă primele observaţii
ale cristalizării comportamentului sexual agresiv juvenil. Repetarea
fantasmei nu are ca rezultat o dizolvare a tensiunii sale interioare, ci
mai degrabă, repetiţia devine un prototip pentru comportamente
timpurii de viol.
Pe măsură ce timpul trece, fiecare dintre violurile săvârşite
de către autori amplifică patternurile lor criminale. Aceştia fac
modificări cu privire la modul în care îşi vor obţine victimele.
Aceştia îşi perfecţionează caracteristicile rituale de a menţine
controlul şi de a obţine ceea ce vor de la victimă. În timp ce
comportamentul la comiterea violului câştigă în abilitate şi
elaborare, acesta tinde să-şi menţină caracteristicile cheie. De fapt,
aceste caracteristici cheie sunt cele care dau modul de operare al
violatorului. În timp ce un set de învaţare operează în violurile
repetate, autorul are puţine de făcut cu privire la soluţionarea
tensiuniilor interioare despre care noi arătăm că îşi au originile în
abuzurile timpurii. Noi sugerăm că această stare interioară poate
explica escaladarea supremă a violenţei.
4.5. Variabile critice ce intervin în cazul violenţei

sexuale
Ce rol joacă cu adevărat abuzul sexual al băiatului în

comportamentul adult de violator? Deşi acest studiu era conceput ca
un proiect preliminar, explorator, el arată că abuzul sexual timpuriu,
în sine, nu explică comportamentale agresive din punct de vedere
sexual ale violatorilor. Studiile au indicat o varietate de tipare de
reacţii în cazul copiilor abuzaţi sexual, pe când identificarea cu
agresorul este numai una.
Acest studiu oferă informaţii descriptive asupra unor
anumite combinaţii care se adună pentru a crea o stare de
dezinhibiţie la bărbaţii care violează în serie. Un set important de
variabile ce interacţionează se adresează patologiei familiale şi
violenţei. Trăsăturile confuze a multiplelor tipuri de abuzuri asupra
copiilor – fizice, sexuale şi neglijarea – au fost menţionate ca fiind
variabile critice de către Seghorn şi alţii71.
O altă variabilă este reprezentată de violenţa semenilor, fie
că are la bază situaţia de unul la unul, fie de grup. Studiile sprijină
71
139
rolul vital al unui domiciliu violent ca fiind o variabilă ce intervine
în delincvenţă şi comportament infracţional. Cercetările asupra
comportamentului de anturaj şi activitatea sexuală sunt minime. În
acest eşantion, mai multe exemple empirice au ieşit la suprafaţă,
unul dintre ele fiind ilustrativ din acest punct de vedere. Unul dintre
autori a relatat următoarele: „Îi vedeam pe băieţii mai mari luându-
le pe sus pe fete şi nedându-le drumul; noi eram ca băieţii mici care
ne ţineam după ei tot timpul. Aceştia ne goneau însă noi ne furişam
înapoi. Băieţii le duceau pe fete în spatele dealului şi le luau la
bătaie. Auzeam ţipete. Îmi amintesc cum băieţii o ţineau pe această
fată jos. Aceştia i-au scos hainele şi nu mai vroiau să i le dea
înapoi până nu ceda. Altă dată tatăl meu a mers cu un pistol la deal
şi a adus-o pe fată înapoi”.
Acest exemplu îl ilustrează pe autor, ca băiat,
identificându-se cu violenţa semenilor lui împotriva consideraţiei
părinţilor lui faţă de fată. Alegerea a fost a lui; el i-a ales pe semenii
lui. Repetiţia a fost observată în descrierea agresiunilor de viol
intermediare ca fiind un viol în grup.
În condiţiile unui context social lipsit de răspuns, nesigur,
care aprobă şi acceptă exploatarea altor persoane, abuzul poate juca
foarte bine o parte în fixarea unor reacţii de apărare caracteriale ale
copilului traumatizat. Chiar dacă copilul este îndepărtat dintr-un
domiciliu sau dintr-un cartier dezorganizat şi violent, îngrijirea de
specialitate poate fi la fel de problematică. Am auzit ample disertaţii
despre aceasta. Stresul timpuriu şi trauma agravate de aceste alte
evenimente extraordinare pot explica ceea ce Horowitz72 prezintă ca
fiind o tulburare caracterială posttraumatică. A fost remarcabil de
observat starea de îndreptăţire şi justificare aratate de aceşti autori.
Narcisismul lor reflectă un set cognitiv care centrează toată viaţa
asupra subiectului, cu un ataşament minim faţă de alţii şi faţă de
valorile sociale ale comunităţii şi responsabilitate cu privire la
drepturile şi bunurile altora.
Pe scurt, datele arată că abuzul sexual timpuriu este
răspunzător pentru un comportament de reconstituire ca o tentativă
de a face faţă confuziei şi stresului generat de către activităţile
sexuale. Acest comportament este fie ignorat, fie i se răspunde într-
o manieră punitivă; niciuna dintre reacţii nu se adresează traumei
care stă la baza exploatării. Copilul este incapabil să-şi regularizeze
propriul comportament excitant. Mai mult, el are o preocupare
excesivă pentru sex şi pentru gânduri ce stimulează sexualitatea în
mod agresiv. Acestea evoluează pentru aceşti bărbaţi tineri în ceeea
72
Horowitz, M.J., 1976. Stress response Syndromes. 2nd Edition New York, NY
140
ce numim prima lor fantasmă de viol. A existat în mod obişnuit o
acţiune în paralel către activităţi de spionare, telefoane cu caracter
obscen şi o cercetare ascunsă a vieţii femeilor şi copiilor din
vecinătate. Pentru acest grup, curând după sedimentarea fantasmei
de viol, are loc primul viol (aşa cum este definit de autor). Există
acum o cristalizare şi un tipar al comportamentului comiterii
violului până la postura de prădător. Acest tip de comportament are
tendinţa de se repeta, şi devine, în timpul procesului, rafinat;
gândurile devin mai elaborate şi apar patternuri stilizate. Noi
suspectăm că hiperexcitarea originală ce se manifestă în perioada
comportamentului de reconstituire a devenit mai canalizat într-un
tipar de comitere al violului, mai organizat. Conexiunea dintre
comportamentul de viol şi abuzul timpuriu, sexual şi fizic, nu este
făcută întotdeauna de către autor; mai degrabă, este o absorbţie şi
implicare totală în comportamentul comiterii violului, care începe
să devină ciclic: există un viol, experienţa este apoi trecută prin
filtrul gândirii şi dezvoltată, aceasta serveşte ca un nivel de excitare,
care apoi motivează şi stimulează violatorul în a repeta violul.
Fiecare dintre repetiţiile violului asigură o cunoaştere perfectă şi
control asupra fiecărui element al propriului abuz al violatorului şi
este destinat a fi ireversibil.
5. Implicaţii practice: stoparea violurilor şi prevenţia

victimizării
Prima prioritate a problemei este de a stopa violurile în

scopul prevenirii unor victime adiţionale. Acest lucru poate fi făcut
prin :
(1) descoperirea şi intervenţia asupra cazurilor de
reconstituire timpurie a victimelor copii,
(2) autorităţile juvenile să fie atente la băieţii tulburaţi din
casele dezorganizate şi haotice,
(3) instituţiile să ofere protecţie şi tratament copiilor şi
adolescenţilor;
(4) specialiştii în sănătate mentală să recunoască
victimizarea sexuală a copiilor şi să ofere tratament pentru a face
faţă traumei.
Agenţiile însărcinate cu aplicarea legii au o sarcină
concretă când au de-a face cu violuri în serie: de a descoperi un
suspect cât mai repede posibil pentru a reduce îngrijorarea în cadrul
comunităţii. Ar fi de ajutor pentru poliţie să cunoască că majoritatea
violatorilor în serie sunt, probabil, căsătoriţi şi au în trecut activităţi
de „tras cu ochiul pe furiş” şi furturi în scop de fetiş care pot fi
141
legate şi de alte infracţiuni. Spre exemplu, poliţia poate lega
anumite infracţiuni împreună, cum ar fi spre exemplu, furtul de
fetişuri şi violuri. De vreme ce faza de reconstituire pare că este cea
mai apropiată de tipul de abuz propriu al autorului, poliţia ar trebui
să ia în serios plângerile împotriva adolescenţilor care agresează din
punct de vedere sexual membrii de familie şi/sau cunoştinţe.
Există o rigiditate a tiparelor de la faţa locului pentru
violatori. Am aflat că activitatea infracţională elaborată poate fi de
fapt pregătitoare pentru selectarea şi controlarea victimelor. Am
subestimat rolul comportamentului de spionare sau a celui voyerist.
Există probe investigative că, comportamentul voyerist poate
escalada în forţări şi pătrunderi în locuinţe şi alegeri ale victimelor.
Uneori violatorul operează prin selectarea victimei şi apoi prin
spionarea ei, observând-o pe aceasta mai mult timp cu scopul de a
deveni familiar cu zona care o aduce pe victimă în stare de
vulnerabilitate. Trebuie să revizuim conceptul că forţarea şi
pătrunderea în locuinţă şi furtul de fetişuri sunt doar pentru banii de
droguri sau ca o răutate de un anumit fel. Aceste infracţiuni pot fi
precursoare ale unor activităţi mai violente din punct de vedere fizic
sau o formă de repetiţie a fantasmei de viol.
Luaţi în considerare urmatorul caz: Un violator în vârstă
de 30 de ani a recunoscut violarea a aproximativ 25 de femei într-o
singură locaţie particulară georgrafică dintr-un oraş mare. El a
declarat că comportamentul lui include multiple fapte de spionare şi
spargeri ca de altfel şi viol încă de la vârsta de 16 ani, şi că astfel el
a acumulat experienţă. El va folosi spionarea şi spargerile pentru a
se familiariza cu locuinţa şi împrejurimile acesteia în scopul de a-şi
făuri o schiţă specială a unei fantasme de comitera unui viol cu
victima sa. Astfel, pentru el femeia nu va fi o străină (cum va fi el
pentru ea), datorită repetării fantasmei. Într-adevăr acest violator a
recunoscut că şi-a văzut una dintre victimele sale într-un magazin la
mai multe luni după viol şi a observat că purta o rochie ecosez pe
care el şi-a amintit-o dintr-o fotografie de familie ce atârna pe holul
acesteia atunci când a pătruns şi a spionat-o în apartament de mai
multe ori anterior violului. Această declaraţie a violatorului oferă o
privire introspectivă asupra tipului de informaţii detaliate pe cale el
le obţinuse. Este important de observat că această informaţie nu a
produs în nici un fel vreo simpatie sau empatie în interiorul lui; mai
degrabă, i-a oferit putere şi control asupra victimei şi o încorporare
a victimei în sine pentru a-l face pe el să se simtă atotştiutor şi
atotputernic. În timpul violului, el le interzicea victimelor să
vorbească şi le-a legat la ochi, indicându-le acestora nevoile sale şi
aratând aptitudini în obţinerea controlului absolut pentru a-şi duce
142
la bun sfârşit fantasma de viol. El nu permitea nimănui să strice
percepţia organizată pe care o avea despre victima sa şi despre ceea
ce face. De altfel, acest lucru ar putea fi potenţial primejdios pentru
orice victimă să-i pună la încercare controlul, deoarece el nu poate
tolera niciun fel de întervenţie care ar putea opri sau inhiba acţiunile
sale împotriva victimei. Din discuţiile cu una dintre victimele sale,
am bănuit că aptitudinile sale în intimidarea şi terorizarea femeii
erau la nivel de expert, fapt ce avea ca rezultat o frică severă
impregnată victimelor lui.
Pe măsură ce clinicienii adresează în mod obişnuit
întrebări privitoare la primele amintiri cu caracter sexual, aceştia
trebuie să diferenţieze comportamentul de reconstituire de
activităţile cu ceilalţi semeni. Acest lucru cere sensibilitate în
judecarea patternurilor de relaţionare dominant/supus şi a metodelor
de control şi intimidare. Terapeuţii de familie trebuie să evalueze în
mod obişnuit familiile pentru comportamente incestuoase şi să fie
atenţi cu privire la faptul că pot fi mai mulţi membrii ai familiei
care comit incest atunci când este făcută o dezvăluire în acest sens.
Este vital în asigurarea protecţiei copiilor de fraţii mai mari care
sunt agresivi din punct de vedere sexual.
În concluzie, numărul de victime neraportate al acestui
eşantion de 41 de violatori în serie este substanţial. Chiar dacă
există o legătură victimă-agresor doar pentru aceşti 41 de bărbaţi,
imposibilitatea corectării comportamentului de reconstituire şi celui
manifestat la primele violuri ale acestor bărbaţi ca băieţi sau
adolescenţi a avut ca rezultat o suferinţă enormă produsă la peste
1300 de copii şi femei victime, a familiilor lor şi a comunităţilor lor.
6. Sumar
Rezultatul major al acestui studiu asupra a celor 41 de

violatori în serie îl reprezintă numărul mare de victime cunoscute şi
necunoscute. Pentru mai mult de 1200 de violuri consumate şi
tentative de viol, există 200 de condamnări. Violuri ascunse sau
primele victime neraportate ale acestor bărbaţi ca băieţi sau
adolescenţi au fost identificate în propria familie, vecinătătate sau
şcoală.
Examinând posibila legătură dintre abuzul sexual din
copilărie şi comportamentul infracţional din eşantionul celor 41 de
violatori în serie, 56,1% au fost apreciaţi ca având cel puţin o
experienţă de abuz de tip forţat sau exploatativ în copilărie, în
comparaţie cu un studiu asupra a 2972 de studenţi de sex masculin
în care 7,3% au relatat trăirea unui abuz sexual în copilărie. Privind
143
la eşantionul de abuzaţi , 56,1% dintre violatori au relatat sex forţat,
comparativ cu eşantionul de studenţi de 30,4%. De asemenea,
eşantionul de violatori a relevat o rată mai mare a persoanelor
abuzive ca fiind din rândul membrilor de familie (48,4%)
comparativ cu procentajul de 22,2% din eşantionul de studenţi. O
reproducere retroactivă a activităţilor sexuale şi a comportamentului
asertiv al acestor bărbaţi ca băieţi a relevat că 51% dintre băieţi
reconstituie abuzul ca preadolescent cu primele lor victime, ce sunt
cunoscute acestora (48% fete din vecinătate), familie (25% surori)
sau prietene (25%). Începutul fantasmelor de viol în adolescenţa
medie (vârsta medie 16,9 ani) cristalizează primele comportamente
iniţiale sexuale într-un comportament juvenil de spionare, furturi de
obiecte fetiş, molestări şi violuri. Repetarea acestui comportament
juvenil stabileşte patternul lor infracţional asupra stăinilor –
următorul lor grup de victime.
Pentru a reduce victimizarea, violatorii în serie trebuie să
fie identificaţi devreme şi opriţi. Acest lucru înseamnă
recunoaşterea şi raportarea abuzului sexual la băieţi. Acest lucru
include a fi sensibil la comportamentele de reconstituiere observate
în activităţile iniţiate de copii abuzaţi, care în schimb trebuie să fie
diferenţiate de jocul cu ceilalţi. O atenţie mai deosebită trebuie să
fie acordată familiilor cu comportamente incestuoase, pentru a se
asigura că copii mici sunt protejaţi. Adolescenţii care arată un
comportament timpuriu repetitiv delincvent juvenil trebuie să fie
evaluaţi pentru abuz sexual şi fizic, iar intervenţia trebuie să fie
planificată pentru a face faţă victimizării. În investigarea şi
înţelegerea violatorilor în serie, agenţiile de aplicare a legii ar putea
acorda o atenţie mai mare spargerilor în scopul procurării de fetişuri
şi spionării, comportamente ascunse ce servesc ca prototipuri pentru
comportamentul de viol.
144
VIII. PERICOLUL ACORDĂRII DE SFATURI
NECESARE CONFRUNTĂRII
Robert R. Hazelwood
Joseph A. Harpold
„Motive diferite operează la diferiţi autori, şi, prin urmare, ceea

ce poate fi de succes în descurajarea unui tip de atacator, în
fapt, poate doar agrava situaţia cu un alt tip de autor”
Recent, în timp ce se adresa unei audienţe asupra temei

violului, unul dintre autori a fost întrebat ce sfaturi ar oferi unei
femei care se confruntă cu o situaţie de viol. Fiind familiarizat cu
această întrebare, acesta a replicat că el ar recomanda un mod de
acţiune doar dacă persoana care a adresat întrebarea îi va descrie: în
primul rând, locaţia confruntării; în al doilea rând, personalitatea
victimei ipotetice; şi în al treilea rând, tipul şi motivaţia acelui
violator73.
Acest răspuns condiţional a dezamăgit în mod sigur
membrii audienţei, întrucât ei doreau un răspuns utilizabil în orice
condiţii care ar fi putut fi ţinut minte cu uşurinţă şi care să servească
în toate situaţiile. Din păcate, cercetările şi experienţa noastră arată
în mod clar că nici cel mai mic sfat nu se va dovedi valid în toate
sau măcar în majoritatea situaţiilor de agresiune sexuală.
Ca membrii autorizaţi ai Unităţii de Ştiinţe
Comportamentale (USC) din cadrul Academei FBI, avem
experienţă în studierea violenţei cu caracter sexual şi am lucrat
împreună cu investigatori din cadrul comunităţilor de aplicare a
legii din întreaga ţară, în peste 1000 de cazuri de viol. Am avut rara
oportunitate de a intervieva personal violatori în serie şi de a lucra
îndeaproape cu profesionişti cu o recunoaştere largă pentru
cercetările, investigaţiile şi contribuţia academica la studierea
73
R.R.Hazelwood şi A.W.Burgess, eds. Practical Aspects of rape investigation. A
multidisciplinary approach (New York, NY: Elsevier Science Publishing Co.Inc.,
în curs editare)
145
violenţei cu caracter sexual – printre alţii, Dr. Ann Wolbert
Burgess, din cadrul Universităţii Pennsylvania, care a făct primii
paşi de pionierat în identificarea Sindromului Traumatic de Viol;
Dr. Fred Berlin din cadrul Centrului Medical Johns Hopkins, care a
condus cercetările în zona tratării autorilor cu motivaţie sexuală cu
Depo-Provera: Dr. Park Elliot Dietz din cadrul Universităţii
Virginia, un expert recunoscut în psihiatria criminalistică: şi Dr. A.
Nicholas Groth, fost director al programului de tratare a autorilor de
infracţiuni cu motivaţie sexuală în Somers, CT.
Cercetările noastre şi experienţa ne arată că nu există o
singură cale specifică pentru a face faţă unei situaţii de viol. Groth
şi Birnbaum vorbesc în numele violatorilor înşişi când aceştia
afirmă: „Motive diferite operează la diferiţi auori, şi prin urmare,
ceea ce poate fi de succes în descurajarea unui tip de atacator, în
fapt, poate doar agrava situaţia cu un alt tip de autor” 74. În
consecinţă, dorim să subliniem, în primul rând, pericolul de a da
sfaturi necesare confruntării. Pentru a face astfel, noi vom expune
sfaturile extrem de contradictorii oferite de experţi practicieni din
teren şi de către violatori condamnaţi, şi vom analiza cazuri
particulare care demonstrează predictibilitatea comportamentului de
agresivitate sexuală. În al doilea rând, dorim să punem în discuţie 3
parametri ai unei situaţii de agresiune cu caracter sexual care pot
ajuta o potenţială victimă în determinarea alegerii unui mod de
acţiune rezonabil:
1) mediul în care are loc confruntarea;
2) personalitatea victimei;
3) tipul şi motivaţia violatorului.
Noi înţelegem că raţiunea este inevitabil umbrită într-o
stiuaţie de confruntare neaşteptată, însă noi credem că luarea în
considerare a acestor factori va conduce la un rezultat mai bun
pentru victimă decât dacă aceasta s-ar încrede într-un singur răspuns
arbitrariu care ar putea merge sau care ar putea să-i dea un imbold
atacatorului pentru violenţe ulterioare.
1. Sfaturi din partea violatorilor
În mod ocazional, cineva citeşte un articol sau vede un

program de televiziune în care o persoană ia un interviu unuia sau
mai multor violatori cu privire la ce ar trebui să facă o potenţială
victimă atunci când este confruntată cu o situaţie de viol. O astfel de
74
A. Nicholas Groth şi H.Jean Birnbaum, Men who rape ( New York, NY,
Plenum Publishing Corporation, 1979)
146
reprezentaţie are un mare impact asupra audienţei sale deoarece cel
ce dă sfaturi este un violator real! Cine ar putea să ştie cel mai bine
decât un autor ce îi va opri atacul? Totuşi, pentru a crede sfatul,
audienţa trebuie să presupună că toţi violatorii sunt similari din
punct de vedere comportamental cu cel căruia îi este prezentat.
Ca parte a unui proiect de cercetare în curs de desfăşurare,
membrii ai Unităţii de Ştiinţe Comportamentale a adresat aceeaşi
întrebare mai multor violatori, bărbaţi care au violat 10 sau mai
multe victime, iar aceştia au obţinut un număr mare de răspunsuri
divergente cu privire la ce i-ar fi împiedicat pe fiecare în parte. Unii
au spus; „Spune-le să ţipe, să lupte, să zgârie, din toate puterile”.
Alţii: „Spune-le să cedeze, deoarece tipul o va viola indiferent de
ceea ce ar face ea”. Alţii: „Spune-le să pretindă că îl doreşte, astfel
încât el să termine şi să plece”. Iar alţii: „Spune-i să-l mituiască cu
bani”. Pe care dintre violatori ar trebui să-l asculte o victimă
potenţială? Persoana care îi prezintă pe violatori (şi sfaturile lor)
unei audienţe are obligaţia de a explica că informaţiile oferite sunt
relevante doar violatorului care le furnizează şi nu ar trebui să fie
generalizate tuturor situaţiilor de viol.
2. Specialişti în domeniu
De-a lungul anilor, au apărut programe şi tehnici care au

pretins oferirea unei chei pentru îndepărtarea unui violator,
posibilelor victime. Aceste programe şi tehnici au provenit din
diferite specialităţi, incluzând dreptul poliţienesc, criminologie,
sociologie, sănătate mentală şi intervenţie în situaţii de criză.
Acestea susţin în mod obişnuit una sau o anumită combinaţie ale
următoarelor metode de opunere:
 Opunerea fizică – antrenarea persoanei în tactici de
autoapărare, inclusiv cunoaşterea unor puncte diferite de presiune
care sunt sensibile în caz de atac
 Opunerea verbală – sensibilizarea posibilelor victime
asupra efectelor propriului ton al vocii, a manierei şi a atitudinii, şi
antrenarea lor pentru a ţipa, a negocia sau a răspunde cu supuşenie
la cererile atacatorului
 Instrumente care produc zgomot – familiarizarea şi
echiparea persoanelor cu fluiere, sirene miniaturale sau alte
asemenea instrumente
 Folosirea unor substanţe chimice – oferirea persoanelor de
recipiente cu substanţe chimice gazoase care să poată incapacita
147
agresorul, cum ar fi spray-ul iritant-lacrimogen sau instrumente ce
conţin mirosuri dezgustătoare
 Folsirea unor arme – antrenarea persoanelor în folosirea
armelor de foc, a cheilor, a bastoanelor sau a acelor de cravată în
situaţii ostile
 Pretextarea existenţei gravidităţii sau a unei boli venerice
– sfătuirea persoanelor în a pretinde atacatorului existenţa stării de
graviditate sau de boală în speranţa că aceast lucru va face apel la
sentimentul său de umanitate sau de frică
 Activităţi de vomare, urinare sau defecare – sfătuirea
persoanelor de a respinge atacatorul prin efectuarea unor acţiuni
fizice dezgustătoare.
Toate aceste tehnici au în mod sigur locul lor şi pot fi foarte
eficiente în anumite situaţii. Însă, pot fi, de asemenea, fără valoare
sau chiar periculoase în anumite situaţii.
3. Studii de cazuri
Suntem siguri că persoanele care susţin diferitele metode de

rezistenţă formulate mai sus, se exprimă cu privire la ele, deoarece
aceştia au fost angajaţi cu succes în una sau mai multe situaţii şi le
prezintă ca fiind tehnici viabile, având cele mai bune intenţii. Cu
toate acestea, noi suntem, de asemenea, siguri că, generalizarea
succesului în cazul unuia sau a mai multor cazuri la toate situaţiile
de viol nu este numai un lucru potenţial periculos pentru victimă,
dar este, de asemenea, iresponsabil şi neprofesional. Următoarele 4
cazuri servesc pentru ilustrarea inutilităţii oferirii potenţialelor
victime a unei singure metode pentru a face faţă tutror violatorilor.
Cazul 1
Într-o seară de vară, o femeie în vârstă de 20 de ani
mergea spre casă după ce vizionase un film, atunci când a observat
o maşină cu patru bărbaţi înăuntru care o urmărea. A devenit
neliniştită şi a mers la un telefon public pentru a-şi suna părinţii. În
timp ce le explica acestora temerile sale, doi dintre bărbaţi au tras-o
afară din cabina telefonică şi au pus-o cu forţa pe bancheta din spate
a maşinii lor. Din cauza fricii aceasta, în mod involuntar, a defecat
şi a urinat. Acest lucru i-a înfuriat atât de tare pe cei care o ţineau cu
forţa, încât aceştia au snopit-o în bătaie şi au forţat-o să mănânce
din propriile dejecţii. După aceea, cei patru au întors-o cu spatele şi
au agresat-o sexual. La final, aceştia au legat-o de bara din spate a
maşinii şi au târât-o în spatele automobilului înainte de a o elibera.
148
Ca rezultat, aceasta a suferit numeroase fracturi şi a necesitat
tratament medical extensiv şi îngrijire psihiatrică.
Cazul 2
Violatorul, un bărbat caucazian având vârsta în apropiere
de 30 de ani, a pătruns în locuinţa unei familii formată din patru
membrii. Soţii erau ieşiţi în acea seară şi angajaseră o fată în vârstă
de 13 ani pentru a avea grijă de copii. Fluturând o armă de foc,
acesta a subjugat-o pe fată şi pe copii avuţi în grijă şi a forţat-o pe
tânăra fată să-i efectueze o felaţie şi să-l masturbeze. Atunci când
părinţii au venit acasă, acesta l-a încătuşat pe soţ, a forţat-o pe soţie
să se dezbrace, i-a legat mâinele la spate, şi a agresat-o vaginal în
prezenţa soţului. Până la acest moment, violatorul nu lovise sau
vătămase din punct de vedere fizic pe cineva şi din punct de vedere
emoţional fusese calm. În timp ce violul avea loc soţul şi-a întrebat
soţia dacă era în regulă, iar soţia i-a răspuns „da, el este un
gentleman”. În acest moment, atitudinea violatorului s-a schimbat în
mod dramatic. Acesta a atacat atât de brutal pieptul victimei cu
mâinile încât mai târziu femeia a trebuit să sufere o mastectomie
totală a ambilor sâni. El a fost întrebat ulterior de ce a reacţionat aşa
de violent la o declaraţie atât de inofensivă. El a răspuns „Cine este
ea să-mi spună mie că eram un gentleman? Am vrut să-i arăt cine e
la conducere, şi a aflat”.
Cazul 3
Un criminal în serie a agresat sexual şi a ucis un număr de
17 femei de-a lungul unei perioade de mai mulţi ani. De asemenea,
a violat şi a lăsat să plece mai multe femei în aceeaşi perioadă. Una
dintre femeile eliberate a reclamat agresiunea la departamentul de
poliţie local. Deoarece era o prostituată, i-a fost acordată puţină
atenţie plângerii sale. Doi ani mai târziu, o agenţie de poliţie statală
a găsit-o şi a intervievat-o pe victimă, iar ca o consecinţă, autorul a
fost identificat, arestat şi condamnat. Acesta a făcut o mărturisire
completă, uimindu-şi anchetatorii care îl interogau atunci când le-a
răspuns la întrebările privitoare la motivul pentru care nu şi-a ucis
toate victimele. El le-a spus că înainte de a ucide o victimă, trebuiau
să fie îndeplinite trei criterii. Primul, victima trebuia să-l abordeze
pe el din punct de vedere sexual (el frecventa zone cunoscute pentru
prostituţie). Al doilea, victima trebuia să manifeste o anumită
repulsie în efectuarea unor acte sexuale variate, şi, al treilea, victima
trebuia să facă o încercare oarecare pentru a scăpa. Victima
prostituată menţionată anterior a îndeplinit primele două criterii
pentru a fi ucisă, însă nu a făcut nicio încercare pentru a scăpa, deşi
149
autorul a încercat chiar să-i dea arma sa (neîncărcată).Victima a
refuzat arma şi i-a spus că nu doreşte să împuşte pe nimeni, ea dorea
doar să meargă acasă.
Cazul 4
Un bărbat caucazian în vârstă de 39 de ani şi-a maltratat
sexual propria soţie de-a lungul unei perioade de mai mulţi ani,
chiar legând-o şi agresând-o sexual cu peria de păr. În plus, acesta
violase mai multe femei şi îşi molestase ambele fiice, două nepoate
şi fetiţa unei cunoştiinţe de sex feminin. În timpul interviului despre
unul dintre violuri, el a fost întrebat ce reacţie ar fi trebuit să aibă
victima care i-ar fi rezistat fie fizic, fie verbal. Acesta s-a gândit
pentru câteva momente şi a răspuns, „Nu ştiu, s-ar fi putut să plec,
dar, încă o dată, s-ar fi putut să o ucid pe aceasta. Chiar nu ştiu”.
Aceste patru cazuri ilustrate demonstrează în mod

dramatic că niciun program sau vreo tehnică de confruntare nu ar fi
ajutat toate victimele. În cazul nr.4, nici măcar violatorul nu era
pregătit să afirme care ar fi fost reacţia sa la opunere.
4. Trei variabile critice în cazul confruntării
Acest articol a fost deschis cu o declaraţie că vom oferi

sfaturi cu privire la confruntare numai dacă vom avea informaţii
specifice despre trei variabile critice:
1) mediul în care are loc agresiunea,
2) o înţelegere a unor caracteristici de personalitate ale
victimei, şi
3) tipul şi motivaţia violatorului care este implicat.
Noi credem că aceste trei variabile dictează forma pe care
confruntarea o va lua, şi noi sfătuim poliţia, specialiştii din domeniu
şi victimele potenţiale însăşi, să nu dea sau să nu acţioneze conform
unui sfat care nu ia aceşti factori în considerare. Mai jos descriem
aceşti trei factori critici.
 Localizarea agresiunii – sfatul pe care-l îl vom
acorda unei victime care se întâlneşte cu un violator în spaţiul de
parcare a unui mall la ora 16.00 se va diferenţia în mod sigur faţă de
sfatul pe care-l dăm pentru o întâlnire ce are loc la ora la ora 04.00
pe un bulevard pustiu. Folosirea unor dispozitive de alarmare
acustice va fi inutilă în ultima situaţie, dar ar putea fi de ajutor în
prima. Sfătuirea unei victime să lupte, ţipe, să defece sau să
folosească substanţe chimice sau gaze ce pun în imposibilitate de
acţiune este insuficient în sine. Victimele trebuie să-şi adapteze
150
tipul de opunere mediului în care are loc agresiunea. Mai presus de
toate, victimele potenţiale nu trebuie să se liniştească cu un fals
sentiment de securitate deoarece au un fluier sau poartă un spray
iritant-lacrimogen în poşeta lor. O asemenea încredere ar putea
chiar creşte şansele de a deveni o victimă.
 Personalitatea victimei – Personalitatea victimei are
un impact puternic asupra modului în care aceasta va reacţiona în
cazul unei confruntări, O personalitate dependentă sau pasivă va
avea dificultăţi extrem de mari în a-şi însuşi sfatul de a fi hotărâtă şi
agresivă din punct de vedere fizic în cazul unei confruntări atunci
când un bărbat solid o trezeşte din somn. Invers, o persoană hotărâtă
şi independentă va fi extrem de stresată în a se supune molestării
sexuale fără luptă, chiar dacă ea a fost sfătuită că pasivitatea este
cea mai bună cale.
Oricine care oferă sfaturi unei audienţe trebuie să ţină
minte că există pe atât de multe personalităţi diferite, pe câţi
membrii ai audienţei sunt. Pentru a influenţa în mod efectiv
procesul de luare a deciziei de către membrii audienţei, persoana
trebuie să ia în considerare aceste diferenţe şi trebuie să insiste
asupra faptului că succesul unui comportament de opunere depinde
în mare măsură de abilitatea victimei de a-l aplica.
 Tipul şi motivaţia violatorului – în opinia noastră,
cea mai importantă variabilă necunoscută ce trebuie luată în
considerare atunci când acordăm sfaturi potenţialelor victime îl
reprezintă tipul de violator pe care-l întâlnesc şi motivaţia care stă la
baza agresiunii sexuale. Este victima confruntată cu un bărbat
neadaptat social care a avut fantasme despre o relaţie mutual
acceptabilă de ambele părţi? De către un sadic sexual care se
delectează cu reacţiile victimei la durerile fizice sau emoţionale?
Sau de către un autor care-şi doreşte să pedepsească şi să degradeze
femeia? În fiecare caz, motivaţia este diferită, iar reacţia
violatorului la opunerea victimei este, în mod corespunzător,
diferită.
Spectrul de sfaturi oferite anterior în acest articol de către
violatorii în serie subliniază cât de puternic colorează dinamica unei
confruntări tipul şi motivaţia violatorului. A presupune că toţi
violatorii sunt similari în ceea ce priveşte tipul şi motivaţia
demonstrează o lipsa de cunoştiinţe şi de experienţă. Aşa cum Groth
şi Birnbaum observa: „Opunerea fizică va descuraja un anumit tip
151
de violator, însă îl va excita pe altul. La strigătele victimei sale, unul
dintre atacatori va fugi, însă altul îi va tăia gâtul”75.
Următorul caz va ilustra în mod ironic importanţa
recunoaşterii şi luarea în considerare a diferitelor tipuri de violatori:
Cazul 5
Într-o zonă metropolitană largă, o serie de violuri au
marcat poliţia o prioadă de mai multe luni. În fiecare caz, violatorul
şi-a ţinut sub control victima prin ameninţări şi intimidare. Într-o
seară, un om de serviciu al unui spital a ieşit de la muncă la miezul
nopţii şi întâmplător a dat peste un bărbat care lovea o soră
medicală într-o tentativă de a o viola. Omul de serviciu a mers la ea,
a salvat-o şi l-a imobilizat pe agresor până când a venit poliţia. În
mod previzibil, acesta a primit o mare atenţie din partea
municipalităţii. La scurt timp după aceea, omul de serviciu a fost
arestat pentru seria de violuri menţionate anterior. În timpul
interogatoriului, acesta a fost întrebat de ce o salvase pe sora
medicală, de vreme ce el, în fapt, era vinovat de fapte similare. El a
devenit revoltat şi i-a avertizat pe ofiţerii de poliţie că aceştia
greşeau foarte grav. El niciodată nu ar fi „rănit” o femeie.
În mod clar, acest infractor nu considera cele două fapte ca
fiind similare; el a etichetat „rănirea” cu o traumă nonsexuală şi fie
a eşuat în a considera, fie a ignorat trauma sexuală şi emoţională 76.
Dorinţa sa de a reclama un alt violator arată cât de puternic
afectează motivaţiile violatorului modul său de a vedea şi de a se
comporta în cazul unei confruntări.
Sfătuirea victimelor potenţiale fără luarea în considerare a
acestor variabile critice poate fi comparat cu un medic care ar
prescrie medicamentaţie sau ar recomanda operaţie chirurgicală fără
istoricul medical al pacientului şi fără documentarea indiciilor şi
simptomelor care ar necesita asemenea medicamentaţie sau operaţie
chirurgicală. Persoanele care pretind a avea o competenţă în
sexualitatea infracţională au o obligaţie similară unui medic – de a
sfătui în funcţie de fiecare caz în parte şi doar cu o cunoştere
completă.
5. O abordare orientată comportamental
75
A. Nicholas Groth şi H.Jean Birnbaum, Men who rape ( New York, NY,
Plenum Publishing Corporation, 1979)
76
R.R.Hazelwood, „The behavioral-oriented interviu of rape victims: The key of
profiling”. FBI Law Enforcement Bulletin, vol52, nr.9, septembrie 1983, pp.8-15
152
Specialiştii în domeniu depun eforturi pentru a transmite
măsuri valide de prevenire a infracţiunii pe care persoanele să le
poată lua pentru a minimaliza şansele unei confruntări. De
asemenea, aceştia ar trebui să educe aceleaşi persoane cu privire la
variabilele implicate în cazul unei confruntări de viol, astfel încât
aceştia să se pregătească în prealabil pentru a face faţă unei situaţii
neaşteptate. Deşi pare a fi un concept stânjenitor pentru cineva să ia
contact brusc cu o situaţie înfricoşătoare, acest lucru mută accentul
de la o tehnică liniară care ar putea provoca un rezultat neaşteptat şi
nedorit şi îl aşează acolo unde ar trebui să fie – într-o pregătire şi
antrenare anterioară. În sport, atleţii sunt antrenaţi să-şi cunoască
propria tărie şi propriile slăbiciuni şi pentru a se acomoda cu diferite
zone de alergat. În ziua evenimentului sportiv ei sunt pregătiţi să
evalueze competitorii cu care concurează pe loc şi să-şi adapteze
strategia finală în funcţie de acest lucru. Acelaşi proces este valabil
ca adevărat în multe domenii ale vieţii: pentru a supavieţui persoana
trebuie să se pregătească pentru neaştepatat. În mod similar,
victimele potenţiale au o şansă extraordinară pentru a supravieţui
unei confruntări în cazul unei situaţii de viol dacă acestea sunt
pregătite dinainte. Acestea trebuie să fie antrenate în evaluarea tăriei
şi slăbiciunilor lor proprii. Acestea trebuie învăţate tehnici de
manipulare a mediului în dezavantajul atacatorului, şi trebuie să fie
învăţate cu privire la diferitele tipuri de violator, motivaţiile
acestora şi tiparele de comportament agresive.
Până în prezent, noi nu ştim de existenţa unor asemenea
programe de antrenare complete, însă noi ştim că acest lucru este
posibil şi trebuie să implice o participare cooperativă a specialiştilor
din cadrul forţelor de aplicare a legii, sănătate mentală şi intervenţii
în situaţii de criză. Cu cât variabilele sunt cercetate mai meticulos,
cu atât mai bine ele vor fi înţelese şi ar putea fi învăţate şi
manipulate mai eficient în avantajul victimelor.
6. Concluzii
Specialiştii în domeniul sexualităţii infracţionale au o

responsabilitate uriaşă faţă de persoanele pe care le sfătuiesc în
legătură cu opunerea în caz de viol. Persoanele au tendinţa de a fi
fascinate de discuţiile despre infracţionalitatea sexuală, însă aceştia
sunt aproape fără nici o excepţie naivi şi prost informaţi. În mod
obişnuit, aceştia sunt în căutarea unei soluţii simple la o problemă
dificilă şi vor acepta ca având valoare în sine orice fărâmă de sfat le
este oferită.
153
Ofiţerii de aplicare a legii care iau cuvântul la sesiuni de
informare sau seminare cu privire la metodele în cazul confruntării
cu o situaţie de viol au o obligaţie în a refuza oferirea unei soluţii
simple. Aceştia au o obligaţie în plus de a fi la curent cu cercetările
şi de a oferi informaţii care vor ajuta la îndepărtarea violatorului.
Sfaturile privitoare la confruntare care iau în considerare cele trei
variabile ca abordare pot avea lipsa de simplicitate şi confort pe
care-l îl poate oferi un fluier, însă este o abordare realistă a unei
situaţii complexe care ar putea-o ajuta pe victimă să înţeleagă
opţiunile mai potrivite în a face faţă unui asemenea infractor. În
lumina noilor cercetări, ofiţerii de aplicare a legii care oferă în
public persoanelor o soluţie bună la toate în cazul unei confruntării
cu o situaţie de viol ar putea chiar să crească riscul de vătămare al
victimelor potenţiale, şi pot, ca rezultat, să se găsească ei înşişi şi
departamentele lor chemate ca pârăţi într-un litigiu civil de către o
victimă brutalizată.
Noi credem cu tărie că sunt necesare cercetări de natură
interdisciplinară pentru a dezvolta un program de instruire viabil
pentru victimele care se confruntă cu un violator. Noi prevedem că
un asemenea program va oferi posibilelor victime informaţii despre
tipurile diferite de violatori şi despre motivaţiile care stau la baza
actelor lor, va învăţa potenţialele victime să-şi evalueze aptitudinile
lor de a opune rezistenţă şi le va învăţa să controleze mediul în
avantajul lor. Noi sugerăm tuturor celor care se adresează publicului
asupra acestei teme să evite oferirea unei singure soluţii audienţei
lor şi să înceapă să pună temelia unui program de antrenare cu
adevărat eficient.
154
IX. AUDIEREA ORIENTATĂ CĂTRE
COMPORTAMENT A VICTIMEI DE VIOL: CHEIA
PROCESULUI DE PROFILARE
Robert R. Hazelwood
„Ceea ce este de aşteptat...este o înţelegere nu numai a

faptelor pur şi simplu, dar, de asemenea, şi a autorilor
acestora77”.
În octombrie 1981, un departament de poliţie a trimis un

raport investigativ privitor la un viol, solicitând întocmirea unui
profil judiciar de personalitate al autorului necunoscut. Urmează un
rezumat al acelui raport: „În data de 5 octombrie, Alicia, o femeie
caucaziană în vârstă de 21 de ani care locuia singură, dormea în
apartamentul ei. În jurul orei de 02.30 a.m. ea a fost trezită de un
bărbat, care i-a pus mâna la gură şi i-a ţinut un cuţit la gât.
Intrusul a avertizat-o pe aceasta să nu ţipe sau să opună rezistenţă
şi a avertizat-o că dacă se va supune cererilor sale, acesta nu îi va
face rău. Apoi, acesta a forţat-o să-şi dea jos cămaşa de noapte, a
sărutat-o şi a pipăit-o, apoi a violat-o. După ce a avertizat-o pe
victimă să nu sune la poliţie, acesta a plecat. Ignorând avertizarea
violatorului, aceasta a anunţat poliţia. Victima a declarat că nu
fusese sustras nimic şi că nu putea face o descriere a atacatorului
său întrucât acesta îi pusese o faţă de pernă peste cap. Violatorul a
stat cu victima aproximativ o oră”.
Fiind necesare informaţii suplimentare în scopul

completării profilului, agenţiei solicitante i-a fost trimis un set de
întrebări destinate în mod special pentru obţinerea de informaţii de
la victimă legate de comportamentul violatorului din timpul
agresiunii. Victima a fost reaudiată folosindu-se întrebările ca ghid.
În acest mod, a fost obţinută o declaraţie dactilografiată de 9 pagini.
În baza noii declaraţii, a fost compus un profil conţinând opinii cu
privire la vârsta autorului, rasa, statutul marital, nivelul ocupaţional,
antecedente penale, mediul socio-economic, tipul şi proximitatea
rezidenţei faţă de victimă, antecedentele militare, vârsta
aproximativă şi tipul de automobil, ca de altfel şi anumite
77
G. Ziboorg, The psychology of the criminal act and punishment, New York:
Greenwood Press, 1968, p.24
155
caracteristici de personalitate. Ulterior violatorul a fost arestat şi a
mărturisit o serie de violuri. Atunci când profilul a fost comparat cu
autorul, s-a stabilit că a fost incorect numai statutul marital.
1. Motivaţia
Începând cu anul 1979, Unitatea de Ştiinţe

Comportamentale din cadrul Academiei FBI a acordat ajutor
agenţiilor de aplicare a legii orăşeneşti, regionale sau statale în
investigarea de către acestea a infracţiunilor violente prin analizarea
infracţiunii sau a datelor de la locul faptei din perspectiva
comportamentului arătat de autor în timpul comiterii acelor fapte.
Articole anterioare ale Unităţii de Ştiinţe Comportamentale au pus
în discuţie dezvoltarea şi folosirea tehnicii profiling şi a temelor
colaterale.78 Au fost analizate sute de declaraţii ale victimelor de
viol trimise de agenţiile de poliţie în căutarea profilului de
personalitate infracţional. Deşi erau prezenate principiile de bază
ale infracţiunii, ca de altfel şi o mare cantitate de informaţii
privitoare la caracteristicile fizice ale autorului, a existat o lipsă
pronunţată de informaţii care să ofere indicii legate de capitolul de
ce persoana a violat – adică, indicii referitoare la motivaţia autorului
(prin comportamentul său) în îndeplinirea agresiunii. Aşa cum a
atras atenţia un studiu privind violatori condamnaţi şi victimele,
violul este un comportament care serveşte în principal unor nevoi
fără caracter sexual.79
Într-o încercare de a atesta această ipoteză, au fost
concepute un set de întrebări pentru a obţine de la victimă aspecte
comportamentale ale violatorului. Există o nevoie categorică pentru
descrierea fizică a agresorului, însă în plus, o mai mare atenţie
trebuie acordată comportamentului autorului. În acest sens, scopul
agresiunii poate deveni mai clar, permiţând, prin urmare,
78
J.T.Reese, Obsesive compulsive behavior: The nuisance offender, FBI Law
Enforcement Bulletin, august 1980, pg.2-7, R.L.Ault şi J.T.Reese, A
psychological assessemnent of crime profiling, FBI Law Enforcement Bulletin,
martie 1980, pag.2-4, R.R.Hazelwood şi J.E.Douglas, The Lust Murder, FBI Law
Enforcement Bulletin, aprilie 1980, pag.2-5; A.O.Rider The Firesetter : A
Psycholgical Profile, FBI Law Enforcement Bulletin, iunie 1980, pag.2-14;
R.K.Ressler şi alţii, Offender Profiles: A Multidisciplinary Approach, FBI Law
Enforcement Bulletin, sepembrie 1980, pag.2-5; R.R.Hazelwood şi alţii, Sexual
Fatalities. Behavioral Reconstruction in Equivocal Deaths, Journal of Forensic
Science, vol.27, nr.4, octombrie 1982, p.764-773
79
A.N.Gorth, A.W.Burgess şi L.L.Holmstrom, Rape: Power, Anger and
Sexuality, American Journal of Psychiatry, vol134, noiembrie 1977, p.11240
156
anchetatorului o introspecţie mai adâncă a aspectelor psihologice şi
sociale a tipului de persoană pe care o caută.
Acest articol se va ocupa în special cu chestionarea
victimelor de viol în scopul determinării intenţiei motivaţionale a
autorului în comiterea agresiunii. Cunoaşterea faptului de ce
violatorul comite actul, oferă indicii în vederea profilării acestuia.
2. Profilarea violatorului
În pregătirea profilului unui violator, sunt esenţiali trei

paşi de bază:
1. Audierea cu atenţie a victimei privitor la
comportamentul violatorului;
2. Analizarea acestui comportament în încercarea de a
stabili motivaţia care se află la baza agresiunii, şi
3. Crearea profilului unei persoane probabile a comite
infracţiunea într-o manieră prezentabilă şi având o motivaţie
presupusă
Audierea vitimei este cel mai important pas al procesului
şi este un pas pe care anchetatorii îl pot realiza. Etapele care rămîn
sunt apanajul profilerilor.
2.1. Ambianţa în care are loc audierea
Doar victima poate oferi informaţiile necesare pentru a

completa analiza unei infracţiuni. Prin urmare, devine vital pentru
anchetator în a stabili o legătură cu victima printr-o abordare
profesională şi empatică în scopul de a ajuta victima să depăşească
sentimentele generate de viol, cum ar fi frica, furia şi vinovăţia.
Cel care face audierea nu trebuie să permită propriilor
emoţii să interfereze cu obiectivitatea. Pe timpul audierii, sunt
prezente trei personalităţi: a victimei, a infractorului şi a
anchetatorului. Anchetatorului trebuie să vizualizeze infracţiunea
atât prin ochii violatorului, cât şi prin cei ai victimei. Sentimentele
personale cu privire la faptă, la victimă şi la infractor vor înnegura
imaginea infracţiunii. Rămânând obiectiv, anchetatorul ar putea să
fie surprins cu privire la ce relevă analiza infracţiunii despre
persoana responsabilă. Un exemplu excelent de ce acest lucru este
necesar, este ilustrat de următorul incident: „Într-o zonă
metropolitană largă, o serie de violuri au marcat poliţia o perioadă
de mai multe luni. În fiecare caz, violatorul şi-a ţinut sub control
victima prin ameninţări şi intimidare. Într-o seară, un om de
serviciu al unui spital a ieşit de la muncă la miezul nopţii şi
157
întâmplător a dat peste un bărbat care lovea o soră medicală într-o
tentativă de a o viola. Omul de serviciu a mers la ea, a salvat-o şi l-
a imobilizat pe agresor până când a venit poliţia. În mod previzibil,
acesta a primit o mare parte de atenţie din partea municipalităţii.
La scurt timp după aceea, omul de serviciu a fost arestat pentru
seria de violuri menţionate anterior. În timpul interogatoriului,
acesta a fost întrebat de ce o salvase pe sora medicală, de vreme ce
el, în fapt, era vinovat de fapte similare. El a devenit revoltat şi i-a
avertizat pe ofiţerii de poliţie că aceştia greşeau foarte grav. El
niciodată nu ar fi „rănit” o femeie”.
Acest autor a echivalat „rănirea” cu o trauma fizică.

Acesta fie a eşuat în a lua în considerare, fie a ignorat complet
trauma emoţională. Intenţia devine clară doar atunci când
infracţiunea este văzută din punctul de vedere motivaţional al
infractorului. Odată ce este făcută o presupunere sigură din punct de
vedere rezonabil cu privire la motivul violului, este probabil ca acea
persoană care şi-a arătat nevoia prin comiterea violului să poată fi
profilată. Maniera în care o persoană se comportă în propriul său
mediu portretizează tipul de persoană care este. Stima de sine a
persoanei, nivelul de educaţie, interacţiunea socială şi scoporile în
viaţă sunt relevate de acel comportament al persoanei. În cazurile de
viol descrierea comportamentului autorului permite anchetatorului
să-şi formeze o părere cu privire la tipul de pesoană responsabilă.
Nu este ceva neobişnuit să întâlnim două cazuri de viol din
jurisdicţii de cercetare diferite comise în aceeaşi zi, având
asemănări surprinzătoare în ceea ce ce priveşte comportamentul
autorului. În mod evident, infracţiunile au fost comise de persoane
diferite, cu toate acestea agresiunile sunt aproape identice. De ce?
Aşa cum Groth, Burgess şi Holmstrom au subliniat, „... violul
serveşte în fapt, în principal, unor nevoi fără caracter sexual”.80 Prin
urmare, dacă există o nevoie identică, este probabil ca o agresiune
similară să aibă loc. Cu alte cuvinte, fiecare dintre cei doi violatori
îşi satisfac o nevoie similară. Nu trebuie să fie surprinzător că o
comparaţie între violatori după arestarea acestora, de multe ori să
arate că aceştia sunt similari în ceea ce priveşte comportamentul lor
agresiv.
3. Punerea de întrebări despre comportament
80
Idem 3
158
Majoritatea violatorilor etalează trei tipuri de
comportament: fizic (violenţa), verbal şi sexual. Clasificarea
comportamentului autorilor în aceste trei zone arată o reprezentare a
autorului mai clară şi cu o tendinţă mai mică de subiectivitate.
Audierea trebuie să fie efectuată într-o manieră plină de tact,
profesionalitate şi în scop probator. Anchetatorul trebuie să lase
impresia victimei nu numai că este preocupat de arestarea şi
condamnarea autorului, ci şi de starea de bine a victimei. Aceasta a
fost implicată într-o situaţie periculoasă pentru viaţă, iar importanţa
recunoaşterii acestui lucru nu poate fi compensată. Anchetatorul
trebuie să informeze victima că prin obţinerea acestor informaţii
detaliate şi personale, identificarea autorului poate fi accelarată
printr-un profil al personalităţii criminale.
3.1. Metode de abordare folosite de către autor
Un violator, în alegerea metodei de abordare şi de

înfrângere a rezistenţei victimei, alege o metodă despre care acesta
crede că este cea mai eficientă. Trei categorii de abordări au fost
identificate „simularea unei situaţii”, „atac prin surprindere” şi
„surpriză”.
În abordarea „simularea unei situaţii” autorul abordează
victima în mod deschis cu un subterfugiu sau cu un truc. În mod
frecvent, el oferă un anumit tip de ajutor sau cere îndrumări. Iniţial
acesta este plăcut, prietenos şi poate fi chiar fermecător. Scopul său
este de a câştiga încrederea victimei până când se află într-o poziţie
de a învinge orice rezistenţă pe care aceasta ar putea-o da. Destul de
des, din diferite motive, acesta prezintă o schimbare bruscă a
atitudinii faţă de victimă odată ce are controlul. În unele cazuri,
motivaţia schimbării de atitudine o reprezintă necesitatea de a-şi
convinge victima că este serios cu privire la viol. În alte cazuri,
acest lucru reprezintă pur şi simplu o reflecţie a ostilităţii sale
interioare faţă de sexul feminin. Acest stil de abordare sugerează o
persoană care are încredere în abilitatea sa de a interacţiona cu
femeile.
O persoană anagajată într-o abordare de tipul „atac prin
surprindere” foloseşte în mod direct şi imediat agresiunea fizică
pentru supunerea victimei sale. Acesta nu-i vă lăsa acesteia nici o
oportunitate a face faţă din punct de vedere fizic sau verbal şi
frecvent va pune căluş, va lega la ochi sau îşi va lega victima.
Atacul său poate avea loc din faţă sau din spate şi ar putea folosi
substanţe chimice sau gaze pentru aducerea la inconştienţă.
Folosirea unei astfel de abordări sugerează ostilitate faţă de femei.
159
De asemenea, această atitudine poate fi reflectată în celelalte relaţii
ale sale cu femeile. Interacţiunea autorului cu femeile în relaţiile
care nu implică viol este probabil a fi egoistă şi unilaterală, şi are ca
rezultat implicări romantice numeroase şi relativ scurte cu femeile.
În abordarea de tipul „surpriză”, violatorul fie aşteaptă
victima pe bancheta din spate a maşinii, iese din spatele vreunui zid
sau din pădure etc., sau poate aştepta până când aceasta adoarme. În
mod obişnuit, aceste persoane folosesc ameninţările şi/sau o armă
pentru a o supune. Acest stil sugerează două posibilităţi:
(1) victima ar fi putut fi selecţionată, ca ţintă sau;
(2) autorul nu se simte suficient de încrezător în a aborda
victima fie fizic, fie prin tactici de subterfugiu.
3.2. Controlul victimei de către autor
Odată ce autorul are controlul fizic asupra victimei,

următoarea sa sarcină este de a menţine acest control. Maniera
depinde de pasivitatea victimei, de motivaţia acestuia în comiterea
agresiunii sau o combinaţie a acestor doi factori. Patru metode de
control au fost observate: simpla prezenţă a făptuitorului,
ameninţările verbale, arătarea unei arme şi folosirea violenţei fizice.
În funcţie de reacţia emoţională şi de frica victimei, este
foarte posibil ca simpla prezenţă a autorului să controleze victima.
Această reacţie este dificil de înţeles pentru o persoană care nu se
află într-o situaţie reală. Destul de des noi judecăm reacţia victimei
pe baza a ceea ce credem noi că aceasta ar face, decât să ţinem cont
de personalitatea victimei, de circumstanţele care înconjoară
agresiunea şi de frica victimei.
Multe dintre victime sunt intimidate de către ordine şi
remarci ameninţătoare ce promit violenţă fizică chiar dacă cerinţele
nu sunt urmate de aceasta în viitor. Obţinerea contextului acestor
ameninţări verbale ( textual, dacă este posibil) şi determinarea
faptului dacă ameninţările au fost duse la îndeplinire sunt
importante în stabilirea factorilor motivaţionali din spatele
agresiunii.
Dacă violatorul arată o armă, este important de stabilit la
ce moment acesta fie a aratat-o, fie a spus că are una? Victima a
văzut-o? A fost o armă aleasă anterior, cum ar fi o armă de foc sau
un cuţit cu buton, sau de oportunitate, cum ar fi un cuţit de
bucătărie, şurubelniţă etc.? Acesta a renunţat la controlul acesteia –
a dat-o victimei, a pus-o jos sau a abandonat-o – sau a provocat vreo
vătămare fizică cu arma?
160
Folosirea şi cantitatea de violenţă fizică dintr-o agresiune
de viol este cheia determinantă a motivaţiei autorului. Anchetatorul
trebuie să determine cantitatea de violenţă fizică, când a fost
efectuată, şi atitudinea violatorului înainte, în timpul şi după această
folosire.
Datorită faptului că cantitatea de violenţă folosită de către
un violator oferă introspecţii valororase cu privire la necesităţile
interioare ale individului, anchetatorul trebuie să extragă de la
victimă o decriere precisă a violenţei fizice implicate. În mod
frecvent, victima va exagera atunci când răspunde la această
întrebare, fie pentru că ea doreşte să fie crezută, fie pentru că
aceasta nu a mai fost vreodată lovită sau agresată fizic până atunci.
Un exemplu îl reprezintă victima care, nefiind niciodată pălmuită
sau plesnită la fund cu palma ca copil sau adult, este pălmuită de
două ori în timpul unui viol şi relatează că agresorul a fost brutal. O
altă victimă ar putea să nu distingă între agresiunea sexuală şi
agresiunea fizică. Din aceste motive, patru nivele de agresiune
fizică au fost elaborate pentru a ajuta în obţinerea unei concluzii cu
privire la cantitatea de violenţă folosită.
a) La primul nivel – violenţa minimă – este folosită o
violenţă minimă sau violenţa nu este folosită. În timp ce o pălmuire
moderată ca forţă poate apărea, violenţa este folosită mai mult
pentru a intimida decât pentru a pedepsi. La acest nivel, violatorul,
în mod obişnuit, nu este un începător.
b) Atunci când violatorul foloseşte o violenţă moderată,
el va pălmui în mod repetat sau va lovi victima într-o manieră
dureroasă, chiar şi în absenţa opunerii. El în mod obişnuit foloseşte
cuvinte urâte de-a lungul agresiunii şi este foarte abuziv.
c) Atunci când este folosită violenţa excesivă, victima este
bătută, posibil pe tot corpul. Aceasta va avea vânătăi şi răni şi poate
necesita spitalizare. Încă o dată, violatorul este foarte profan şi
adresează remarci personale şi depreciative faţă de victimă.
d) La cel de-al patrulea nivel al agresiunii fizice – violenţa
brutală – victima este supusă torturii sadice, deseori fiind folosite
instrumente sau alte dispozitive. Provocările intenţionate de durere
fizică sau emoţională reprezintă principalul scop al autorului; acesta
este extrem de profan, abuziv şi agresiv. În mod frecvent, victima
moare sau necesită spitalizare îndelungată.
Victima, atunci când i se cere să facă ceva, are două
opţiuni disponibile – să se supună sau să opună rezistenţă. Au fost
identificate trei metode de opunere:
 pasivă,
 verbală şi
161
 fizică.
În timp ce majoritatea anchetatorilor sunt atenţi la
rezistenţa fizică sau verbală a victimei, aceştia tind deseori să treacă
cu vederea sau să nu ia considerare rezistenţa pasivă. Rezistenţa
pasivă este evidenţiată atunci când victima nici nu opune rezistenţă
din punct de vedere fizic sau verbal, dar, de asemenea, nici nu se
supune cererilor violatorului. Un exemplu ar fi o victimă căruia i se
cere să-şi dea jos hainele, însă fără a fi însoţită de acţiuni verbale
sau fizice, pur şi simplu nu face nimic. Rezistenţa verbală este dată
de ţipetele victimei, de rugăminţile acesteia, de refuzul sau de
încercarea de a cădea la o înţelegere sau de a negocia cu agresorul.
În timp ce plânsul este un act verbal, nu poate fi considerat opunere
în acest context. Orice acţiune fizică efectuată de către victimă
pentru a împiedica, întârzia sau de a reduce agresiunea este
considerată opunere. Îmbrâncirea, lovirea, zgârierea, acţiunea de
scoatere a ochilor sau fuga sunt exemple ale acestei forme de
opunere.
3.3. Reacţia autorului la rezistenţă
Persoanele reacţionează la situaţiile stresante în diferite

feluri. În timp ce violul este în mod sigur stresant pentru victimă,
acesta crează factori de stres şi pentru agresor, care se teme că va fi
identificat sau arestat, va fi rănit sau ridiculizat sau că va fi respins
cu succes. Prin urmare, devine vital pentru anchetator să afle cum a
reacţionat violatorul la opunerea oferită din partea victimei.
Cazurile trimise pentru profilare au indicat cinci reacţii ale
violatorilor:
 încetarea cererii,
 compromisul,
 fuga,
 folosirea de ameninţări şi
 folosirea forţei.
În anumite cazuri, un violator care va întâlni rezistenţă nu
va insista sau nu va încerca să forţeze supunerea. În schimb, el va
renunţa la cererea actuală şi se va muta la o altă cerere sau la o altă
fază a agresiunii. În alte cazuri, subiectul va accepta compromisuri
sau va negocia prin sugerare sau permiţând victimei să sugereze
alternative. Spre exemplu, violatorul ar putea cere sau ar putea
încerca sexul anal, dar în cazul întâlnirii unei opuneri, acesta îşi va
schimba cererea la sex vaginal, fără încercări ulterioare de sex anal.
Uneori, violatorii părăsesc locul agresiunii după ce a existat
162
opunere. Această reacţie de fugă este interesantă prin aceea că arată
că autorul fie nu a avut nici o dorinţă „de a forţa” victima fie a fost
nepregătit pentru reacţia victimei şi/sau de atenţia pe care o poate
aduce.
Autorul poate recurge la ameninţări, fie verbale, fie fizice
în încercarea de a obţine supunerea. Dacă victima continuă să
reziste, este important de aflat dacă autorul a trecut la punerea în
acţiune a ameninţărilor sale. Anumiţi violatori recurg la violenţă
numai dacă au de-a face cu opunerea victimei. În aceste cazuri,
anchetatorul trebuie să determine gradul de violenţă folosit şi durata
acesteia.
4. Disfuncţii sexuale
Coleman defineşte termenul de „disfuncţie sexuală” ca

fiind „o insuficienţă fie a dorinţei unei plăceri sexuale, fie a abilităţii
de a o obţine”81. Într-un studiu pe 170 de violatori, Groth şi Burgess
au determinat că 34% din eşantionul de violatori a suferit de o
disfuncţie sexuală în timpul agresiunii. 82 De multe ori, victima fie
nu este întrebată dacă a apărut o disfuncţie, fie faptul este doar notat
fără mai multe cercetări.
Apariţia disfuncţiei sexuale a autorului, combinată cu o
înţelegere a disfuncţiei din punct de vedere investigativ poate oferi
informaţii valoroase despre un violator neidentificat. Atunci când
audiază o victimă de viol, anchetatorul trebuie să fie atent la
posibilitatea ca aceasta să nu furnizeze în mod voluntar o asemenea
informaţie deoarece ea nu consideră acest lucru ca fiind important,
îi este ruşine de actul cerut în a descrie exact disfuncţia, sau nu
cunoaşte astfel de situaţii şi nu o recunoaşte ca fiind o disfuncţie.
Din acest motiv, este de datoria anchetatorului în a-i explica
diferitele disfuncţii sexuale ce afectează persoanele de sex masculin
şi semnificaţia lor şi să pună întrebări despre apariţia fiecărui tip.
4.1. Insuficienţa erectilă
Clasificată în mod obişnuit ca impotenţă, acest tip de

disfuncţie afectează capacitatea persoanelor de sex masculin de a
obţine sau de a menţine o erecţie suficientă pentru a întreţine relaţii
sexuale. Masters şi Johnson descriu două tipuri de insuficienţă
81
J.C.Coleman şi alţii, Abnormal Psychology and Modern Life, 6th Edition
(Glenview, III, Scott, Foresman and Co., 1980), p.531
82
A.N.Groth şi A.W. burgess, Sexual Dysfunction During Rape, New England
Journal of medicine , vol.297, nr.4, 1977, p.764-766
163
erectilă, primară, respectiv secundară.83 Persoanele de sex masculin
care suferă de insuficienţă erectilă primară nu au fost niciodată
capabile de a menţine o erecţie suficientă pentru o ejaculare
intravaginală. În timp ce acest tip este relativ rar şi nu este, în
general, motiv de îngrijorare pentru anchetator, acest lucru este pus
în discuţie în interesul completitudinii. În cazul insuficienţei
secundare persoana de sex masculin este, în mod frecvent,
incapabilă în a obţine sau a menţine o erecţie.
Groth şi Burgess au identificat o a treia formă de
insuficienţă erectilă denumită condiţională. În asemenea cazuri,
violatorul este incapabil de a avea erecţie până când victima nu
prestează sex oral violent sau stimulare manuală. Datele Unităţii de
Analiză Comportamentală arată că metodele de satisfacere nu pot fi
limitate la cele menţionate mai sus şi pot include orice situaţii
cerute de către autor. Situaţiile cerute pot fi acte sexuale, cum ar fi
sexul anal, analingus etc. sau a o face pe victimă să rostească
anumite cuvinte sau fraze sau să se îmbrace în anumite obiecte de
îmbrăcăminte.
Groth şi Burgess au comparat insuficienţa erectilă dintre
grupul de violatori cu un grup de 448 de pacienţi non-violatori
studiaţi de Masters şi Johnson. Aceştia au descoperit că, în ambele
cazuri, era cea mai comună disfuncţie avută.84
4.2. Ejacularea prematură
„Ejacularea care apare imediat înainte sau imediat după

penetrare este denumită ejaculare prematură”.85 În studiul lor, Groth
şi Burgess au descoperit că această difuncţie afectează trei procente
dintre violatori.
4.3. Ejacularea tardivă
Cu ejacularea tardivă, violatorii au dificultăţi în a ejacula

sau nu pot ejacula. Contrar credinţei populare, persoana care are o
disfuncţie de ejaculare tardivă nu-şi poate controla descărcarea
seminală şi nu-şi pot prelungi plăcerea, însă le este interzisă
plăcerea sexuală datorită incapacităţii sale de a ejacula.
83
W.H.Masters şi V.K.Johnson, Human Sexual Inadequancy. (Boston: Little,
Brown and Co., 1970)
84
A.N.Groth şi A.W. burgess, Sexual Dysfunction During Rape, New England
Journal of medicine , vol.297, nr.4, 1977, p.764-766
85
Idem 8
164
Groth şi Burgess a relatat că 15% din eşantionul de
violatori sufereau de ejaculare tardivă.86. Masters şi Johnson au
descoperit că aceasta era atât de rară în rândul pacienţilor lor, încât
nu se încadra într-un procent.87 Eşecul de a lua în considerare
posibilitatea ejaculării tardive poate afecta versiunea victimei în
ceea ce priveşte existenţa unor agresiuni multiple şi extinse ca
timp.88
4.4. Ejacularea condiţională
Ultimul tip de disfuncţie sexuală observată în cazurile

trimise pentru profilare este acela în care nu au fost efectuate
cercetări. Violatorul care are o ejaculare condiţionată nu are nici o
dificultate în obţinerea sau menţinerea unei erecţii şi poate ejacula
doar după ce anumite condiţii sunt îndeplinite. De cele mai multe
ori, condiţiile implică acte sexuale specifice.
5. Tipul şi etapele actelor sexuale ce apar în timpul unei

agresiuni
Holmstrom şi Burgess arată că documentarea tipurilor de

acte sexuale ce apar în timpul violului ne ajută să înţelegem violul. 89
În determinarea motivaţiei din spatele unei agresiuni de viol, este
imperativ de stabilit tipul şi etapele agresiunii sexuale. Acest lucru
poate fi dificil datorită traumei emoţionale trăite de către victimă şi
datorită reticenţei acesteia de a dezvolta anumite aspecte ale
infracţiunii datorită fricii, ruşinii sau umilirii. Cu toate acestea,
destul de des, anchetatorul poate trece peste reticenţa victimei
printr-o abordare profesională şi empatică. În timp ce pentru
anchetator este uzual să pună întrebări despre acte sexuale orale,
anale sau vaginale, aceştia nu întotdeauna adresează întrebări
referitoare la sărut, pipăit, folosirea unor obiecte străine,
manipularea digitală a vaginului sau anusului, fetişism, voyerism
sau exhibiţionism efectuate de către autor. În cazul unui eşantion de
115 de victime de viol adulte, adolescenţi şi copii, Holmstrom şi
Burgess au indicat sexul vaginal ca fiind cel mai frecvent act sexual,
însă, de asemenea, au raportat şi alte 18 feluri de acte sexuale. 90
86
Idem 8
87
Idem 8, p.137
88
A.N.Groth, men Who rape (New York Plenum Press, 1979), p.88
89
L.L.Holmstrom şi A.W.Burgess; Sexual Behavior of Assailant During Rape,
Archives of sexual Behavior, vol.9, nr.5, 1980, p.437
90
Idem 13
165
Repetarea şi secvenţele actelor sexuale sunt cel mai puţin frecvent
consemnate. Mai des, procesul-verbal este mai probabil să
menţioneze că „victima a fost violată, agresată la nivelul vaginului,
sau violată în mod repetat”.
Actele sexuale violente pot avea înţelesuri variate din
punct de vedere sociopsihologic.91 Prin analizarea etapelor
agresiunii, ar putea fi posibil de determinat dacă autorul a acţionat
în conformitate cu o fantezie, dacă a experimentat sau dacă a comis
actele sexuale pentru a pedepsi sau degrada moral victima. Spre
exemplu, actele sexuale orale sau anale sunt efectuate în mod forţat
victimei. Dacă sexul anal a fost urmat de felaţie, motivaţia de
pedepsire şi de umilire este puternic sugerată. În comiterea faptei în
baza unei fantezii autorul, în mod obişnuit, se angajează în săruturi,
pipăieli, şi/sau cunnilingus. Dacă felaţia are loc, în general, aceasta
precede sexului anal. În experimentarea sexuală, autorul este
moderat în ceea ce priveşte violenţa folosită în contactul său fizic cu
victima şi este injurios şi solicitant din punct de vedere verbal faţă
de ea. În aceste cazuri, felaţia poate fie preceda, fie urma sexului
anal.
6. Activitatea verbală a violatorului
Un stereotip comun al atacului violatorului de sex

masculin este acela că foloseşte forţa fizică pentru a obţine puterea
şi controlul asupra victimelor. Nu numai că violatorii folosesc
strategii bazate pe forţa fizică, dar, de asemenea, aceştia folosesc un
set de strategii secundare bazate pe limbaj.92
Un violator şi-a dezvăluit o bună parte despre propria
persoană şi despre motivaţiile din spatele agresiunii prin activitatea
verbală cu victima. Din acest motiv, devine extrem de important de
a obţine din partea victimei tot ceea ce violatorul a spus, precum şi
maniera-tonul şi atitudinea în care a spus.
Într-un studiu a 115 victime a unor violuri, Holmstrom şi
Burgess, au enunţat 11 teme principale în conversaţia violatorilor,
incluzând „ameninţări, ordine, informaţii intime, cereri personale
către victime, dezvăluiri personale despre sine, cuvinte obscene şi
epitete rasiale, solicitari de informaţii despre „plăcerea” sexuală a
victimei, folosirea unor sugestii pentru abateri de la normal,
Idem 13, p.427

91
92
L.L.Holmstrom şi A.W.Burgess; Rapist’s Talk: Strategies to Control the
Victim, Deviant Behavior, vol.1, 1979, p.101
166
discreditare sexuală, posesiunea femeii şi luarea proprietăţii de la un
alt bărbat”.93
Exactitatea este importantă. Spre exemplu, un violator care
declară „te voi răni dacă nu faci ceea ce spun”, în fapt, a ameninţat
victima, în schimb violatorul care spune „Fă ce-ţi spun şi nu te voi
răni”, poate fi o reasigurare a victimei într-o încercare de a diminua
teama acesteia faţă de răni fizice şi câştigarea supunerii acesteia fără
folosirea forţei. Un autor care declară „Doresc să fac dragoste cu
tine” a folosit o frază pasivă şi tandră care reprezintă un indicator al
unei persoane care nu doreşte să-şi rănească victima din punct de
vedere fizic. În schimb, o declaraţie ca „Te voi fute” este o
exprimare mult mai agresivă fără a avea vreo intenţie de afectivitate
şi sugerează ostilitate şi furie faţă de femei.
Complimentele adresate victimei, politeţea, expresiile de
îngrijorare, scuzele şi discuţiile despre viaţa personală a autorului,
indiferent dacă sunt adevărate sau false, indică o stimă de sine
scăzută din partea autorului. Pe de altă parte, exprimarea
depreciativă, injurioasă ameninţătoare şi/sau cu caracter abuziv
sugerează furie şi folosirea activităţii sexuale pentru a pedepsi sau
umili victima.
Atunci când este analizată declaraţia unei victime de viol,
anchetatorul este sfătuit să scrie un adjectiv care descrie cu
acurateţe fiecare dintre afirmaţiile autorului: „Eşti o persoană
minunantă” (măgulitoare), „Taci târfă” (ostilitate), „Îţi fac rău?”
(îngrijorare). Acest lucru ajută anchetatorul în a obţine o mai mare
introspecţie cu privire la motivaţia şi personalitatea autorului.
7. Activitatea verbală a victimei
Ce spune o persoană partenerului său sexual în timpul unui

contact sexual liber consimţit poate să fie benefică sau să fie
dăunătoare unei relaţii. Într-o situaţie care nu este liber consimţită
aşa cum este violul, violatorul poate cere din partea victimei
anumite cuvinte sau fraze care pot intensifica actul pentru el. Prin
determinarea a ce a fost victima forţată să spună, dacă există aşa
ceva, anchetatorul este făcut conştient despre ceea ce-l mulţumeşte
pe violator şi obţine introspecţii în nevoile (motivaţia) autorului.
Spre exemplu, un violator care solicită fraze cum ar fi „Te iubesc”,
„Fă dragoste cu mine” sau „Eşti mai bun decât soţul meu” arată o
nevoie de afecţiune sau de creştere a ego-ului. O persoană care cere
L.L.Holstrom şi A.W.Burgess; Rapist’s Talk: Strategies to Control the Victim,

93
Deviant Behavior, vol.1, 1979, p.101
167
victimei să ceară îndurare sau o forţează să ţipe arată un sadic
sexual – unul căruia îi place controlul total şi absolut precum şi
dominaţia implicată. Dacă victima este forţată să vorbească într-o
manieră umilitoare la adresa propriei persoane sau într-o manieră
depreciativă, autorul poate fi motivat de furie şi ostilitate.
8. Schimbarea bruscă a atitudinii autorului în timpul agresiunii
Victima trebuie întrebată în mod special dacă a observat

vreo schimbare în atitudinea violatorului pe perioada în care a fost
cu ea. Acesta a devenit furios, chinuit de remuşcări, abuziv din
punct de vedere fizic sau şi-a cerut scuze, şi a fost acest lucru o
abatere de la atitudinea sa anterioară? Dacă victima relatează o
schimbare atitudinală, ea trebuie să-i fie solicitat să-şi amintească ce
a precedat imediat schimbarea. O schimbare comportamentală
bruscă şi neaşteptată poate reflecta o slăbiciune sau teamă din partea
agresorului, şi devine important a fi determinat ce a precipitat
această schimbare.
Factorii care pot cauza asemenea schimbări
comportamentale bruşte includ disfuncţii sexuale ale autorului,
întreruperi din mediul exterior (soneria unui telefon, zgomot sau o
bătaie în uşă), opunerea victimei, o lipsă de teamă din partea
victimei, ridiculizarea sau dispreţul sau chiar înfăptuirea violului.
O schimbare atitudinală poate avea loc la nivel verbal,
fizic sau sexual. Aşa cum a fost menţionat anterior, violul este
stresant nu numai pentru victimă, dar în aceeaşi măsură şi pentru
autor. Cum reacţionează acesta din punct de vedere comportamental
la stres poate deveni important în interogările ulterioare, iar
cunoaşterea factorilor precipitanţi care au cauzat schimbarea este o
unealtă psihologică valoroasă pentru anchetator.
În încercarea de a stabili nivelul de experienţă al
violatorului, anchetatorul trebuie să determine de la victimă, ce
acţiuni a realizat autorul pentru a-şi proteja identitatea, prin
înlăturarea probelor fizice sau a urmelor, şi/sau de a-şi facilita
scăparea. Există posibilitatea de a concluziona din acţiunile
autorului dacă acesta este un începător sau un infractor
experimentat care a mai fost anterior arestat penru viol sau pentru
fapte similare.
În timp ce majoritatea violatorilor iau măcar anumite
măsuri, cum ar fi purtarea unei măşti sau să le spună victimelor să
nu se uite la el, pentru a-şi proteja identitatea, unii îşi iau măsuri
excesive pentru a se proteja de puneri ulterioare sub acuzare. Aşa
cum se întâlneşte la oricare act infracţional, cu cât persoana comite
168
mai multe violuri, cu atât devine mai eficient în evitarea prinderii.
Dacă o persoană este arestată datorită unei greşeli şi mai târziu
repetă infracţiunea este puţin probabil ca el să repete aceeaşi
greşeală costisitoare.
Câteodată, nivelul de experienţă al autorului poate fi
determinat din activităţile cu caracter protectiv pe care şi le ia.
Violatorii novici sunt persoane care nu sunt familiarizate cu
tehnologia modernă medicală sau poliţienească şi care îşi iau măsuri
minime sau măsuri evidente pentru a-şi proteja identitatea. Spre
exemplu, acesta ar putea purta o mască de schi şi mănuşi, să-şi
schimbe tonul vocii, să-şi ia un accent, să ceară victimei să nu se
uite la el sau să-şi acopere victima la ochi sau să o lege. Acestea
sunt precauţii comune ale unei persoane care nu are cunoştiinţa
testelor cu fosfaţi sau a probelor de păr şi fibre, care sunt de aşteptat
a fi luate.
Atunci când un violator experimentat este implicat,
anchetatorii pot observa elemente ale modului de operare al
autorului care indică o persoană care are mai mult decât cunoştiinţe
obişnuite despre perfecţionările în materie medicală şi poliţienească.
Violatorul poate intra în locuinţă sau poate să-şi pregătească o cale
de scăpare înainte de comiterea agresiunii sexuale, să scoată din
funcţiune telefonul înainte de intrare sau de plecare, să ceară
victimei să se spele sau să-şi facă duş, să-şi aducă legături sau căluş
decât să folosească pe cele disponibile la faţa locului, să poarte
mănuşi chirurgicale în timpul agresiunii, să ia sau să o forţeze pe
victimă să spele obiectele pe care violatorul le-a atins sau pe care a
ejaculat, cum ar fi aşternuturile sau hainele victimei.
La fel ca în toate analizele subiective de acest fel, nivelul
de experienţă arătat de violator este aproximat, bazându-se pe
activităţile autorului şi pe interpretarea din punct de vedere
investigativ a acestor activităţi.
9. Dispariţia bunurilor
Aproape fără nici o excepţie, poliţia înregistrează furturi

de bunuri de la victimele violului. Cu toate acestea, mult prea des,
anchetatorii eşuează în a cerceta atent în continuare problema, cu
excepţia cazului în care acest lucru implică articole de valoare.
Profilerul nu este interesat numai cu privire la faptul dacă ceva a
fost luat, ci şi de ce a fost luat. Bunurile sustrase pot oferi informaţii
valoroase în determinarea unei caracteristici despre infractor,
oferind un ajutor în procesul de investigare. În anumite cazuri,
victima ar putea iniţial să nu realizeze că ceva a fost luat, spre
169
exemplu o fotografie dintr-un grup sau o pereche de chiloţi dintr-un
sertar. Din acest motiv, victima trebuie să i să ceară să facă un
inventar a unor astfel de obiecte.
Obiectele dispărute intră într-una din cele trei categorii:
cele care pot constitui probe, cele valoroase sau cele personale. Aşa
cum a fost menţionat anterior, violatorii care iau obiecte ce pot
constitui probe – cele pe care le-a atins sau pe care a ejaculat – arată
o experienţă anterioară în ceea ce priveşte comiterea violurilor
şi/sau condamnări anterioare pentru fapte similare. O persoană care
ia bunuri de valoare poate avea dificultăţi financiare, cum ar fi o
persoană neangajată sau una angajată într-o slujbă care îi aduce
venituri insuficiente. Tipul de bunuri dispărute poate, de asemenea,
să ofere un indiciu cu privire la vârsta violatorului. S-a observat că
violatorii mai tineri sustrag bunuri cum ar fi combine muzicale,
televizoare etc., în timp ce violatorii mai în vârstă au tendinţa să
sustragă bijuterii sau alte bunuri care sunt mai uşor de ascuns şi de
transportat. Bunurile personale care sunt luate includ uneori
fotografii ale victimei, lenjerie, permise de conducere etc. Aceste
tipuri de obiecte nu au o valoare intrinsecă, însă în schimb servesc
pentru a reaminti autorului, victima şi ceea ce s-a întâmplat.
Un factor final de luat în considerare este acela dacă
autorul returnează ulterior obiectul victimei, şi dacă este aşa, de ce.
Unii fac acest lucru pentru a menţine puterea asupra victimei prin
intimidare, în timp ce alţii doresc să-şi convingă victima că nu au
intenţionat să le producă răni în viaţa lor şi doresc să se convingă pe
ei înşişi că nu sunt nişte persoane rele.
Destul de des, violatorii îşi punctează şi îşi selectează
victima înainte de comiterea infracţiunii. O serie de violuri în care
sunt implicate victime care sunt fie singure, fie în compania unor
copii mici reprezintă un indiciu puternic că autorul era conştient de
vulnerabilitatea victimei, fie prin activităţi de tras cu ochiul, fie prin
activităţi de supraveghere. De asemenea, acesta ar fi putut să
pătrundă în locuinţă sau să comunice cu victima înainte de faptă.
Din aceste motive, anchetatorul trebuie să determine dacă victima
sau vecinii acesteia au trăit una din următoarele situaţii anterioare
violului :
1. Telefoane sau scrisori de la persoane necunoscute
2. Spargeri ale locuinţei sau autoturismului
3. Persoane care dau târcoale sau care trag cu ochiul
4. Un sentiment că a fost supravegheată sau urmărită
În mod frecvent, violatorii care punctează sau selectează
victimele au fost arestaţi anterior pentru spargeri şi pătrunderi în
170
locuinţe, activităţi de tras cu ochiul, activităţi de supraveghere,
şi/sau furturi de obiecte de îmbrăcăminte feminină.
10. Concluzii
Violul este o activitate sexuală deviantă care serveşte unor

nevoi nonsexuale. Printr-o analiză a comportamentului verbal,
sexual sau fizic al autorului, este posibil să se determine ce nevoi au
fost saturate şi de a proiecta caracteristici de personalitate asupra
persoanei care are asemenea nevoi. Trebuie ţinut minte că singura
sursă disponibilă de informaţii despre un asemenea comportament
este victima; prin urmare este necesară stabilirea unui raport cu
victima prin empatie şi profesionalism. Persoana trebuie să-şi
izoleze propriile sentimente privitoare la infracţiune şi la infractor şi
să vizualizeze infracţiunea prin ochii violatorului.
Dacă, în fapt, comportamentul reflectă personalitatea, va fi
evident că un set de întrebări concepute special pentru a obţine
informaţii despre comportament va fi primul pas în analizarea unui
viol. Întrebările stabilite anterior în acest articol au fost dezvoltate şi
perfecţionate de-a lungul unei perioade de 4 ani şi s-a descoperit a
avea o valoare inestimabilă în înţelegerea personalităţii implicate
într-o infracţiune de viol.
X. INFRACTORUL SADIC SEXUAL

Robert R. Hazelwood
Park Elliot Dietz, Janet Warren
Orice anchetator care a luat o declaraţie de la o victimă

torturată sau care s-a aflat la faţa locului în cazul unei omucideri
sadice sexuale nu va uita niciodată experienţa. Cruzimea umană se
relevă pe sine în multe tipuri de fapte, dar rareori mai puternic decât
în infracţiunile sadicilor sexuali.
Acest articol descrie cele mai obişnuite acţiuni întâlnite ale
sadicilor sexuali şi diferenţiază sadismul sexual de alte acte de
cruzime. De asemenea, descrie particularităţile obişnuite ale
infracţiunilor sadice şi oferă anchetatorilor sugestii pe care aceştia
171
ar trebui să le urmeze atunci când se confruntă cu infracţiunile unui
autor de infracţiuni sadice sexuale.
1. Ce este sadismul sexual?
Sadismul sexual este un pattern durabil în a deveni excitat

din punct de vedere sexual ca răspuns la suferinţa altuia. În mod
sigur, excitarea sexuală poate apărea la momente ciudate chiar şi la
oamenii normali. Dar la autorii sadici sexuali suferinţa victimei este
cea care este excitantă din punct de vedere sexual.
Însemnările a doi sadici sexuali exprimă în mod elocvent
dorinţele lor. Unul dintre ei scrie: „...cel mai important ţel
fundamental este să o faci pe ea să sufere de vreme ce nu există o
putere mai mare asupra altei persoane decât aceasta a producerii
de durere, de a o forţa să se supună la suferinţă fără a fi capabilă
să se apere. Plăcerea de dominare completă a unei alte persoane
este însăşi esenţa drumului sadic.”
Despre activităţile sale sadic sexuale cu o victimă pe care
a ucis-o, un alt autor scrie: „...ea se zvârcolea de durere şi îmi
plăcea asta. Acum combinam punctul meu sexual culminant de viol
cu apogeul meu de putere asupra fricii pentru a face o sumă totală
care este dincolo de explicaţii... Trăiam pentru singurul scop de a
cauza durere şi de a primi satisfacţie sexuală... Eliberam durere la
fel de mult ca şi sexualitate...”.
Fiecare dintre relatările autorilor confirmă că suferinţa
victimei este excitantă din punct de vedere sexual, şi nu producerea
de dureri fizice sau psihologice. În fapt, unul dintre aceşti bărbaţi şi-
a resuscitat victima din inconştienţă, astfel încât să poată continua
să savureze suferinţa acesteia. Producerea de durere este o metodă
de a crea suferinţă şi de a obţine reacţiile dorite de obedienţă,
supunere, umilire, teamă şi teroare.
2. Suferinţa fizică şi psihologică
Constatări specifice dezvăluite cu ocazia unei anchete

stabilesc dacă infracţiunea comisă implică sadism sexual. Problema
vitală este dacă victima a suferit, dacă suferinţa a fost cauzată în
mod intenţionat, şi dacă suferinţa l-a excitat din punct de vedere
sexual pe autor. De aceea, nu sunt în mod necesar probe ale
sadismului sexual actele crude sau sexuale care sunt comise asupra
unei victime aflate în stare de inconştienţă sau decedate; o asemenea
victimă nu poate trăi suferinţa. Din această cauză numai rănile post
mortem nu arată sadism sexual.
172
Violatorii cauzează victimelor lor suferinţă, însă doar
sadicii sexuali cauzează această suferinţă în mod intenţionat,
indiferent dacă e fizică sau psihologică, pentru a-şi spori propria
excitare. Nici severitatea cruzimii unui autor, nici prelungirea
suferinţei victimei nu reprezintă probe ale sadismului sexual. Acte
de cruzime extremă sau cele care produc mari suferinţe sunt deseori
efectuate pentru scopuri fără legătură cu sexualitatea, chiar şi în
cazul agresiunilor sexuale.
3. Comportamentul sadic sexual
Comportamentul sadicului sexual, similar cu al altor

devianţi sexuali, se extinde într-un spectru larg. Sadicii sexuali pot
fi cetăţeni care respectă legea, care au fantezii, dar care nu
acţionează sau care-şi îndeplinesc aceste fantezii cu parteneri
sexuali care au consimţit la aceasta în mod liber. Doar atunci când
sadicii sexuali comit infracţiuni, fantasmele lor devin relevante
pentru forţele de aplicare a legii.
3.1. Fanteziile sadice
Toate actele sexuale şi toate infracţiunile cu caracter

sexual încep cu o fantezie. Cu toate acestea, în contrast cu fanteziile
normale sexuale, cele ale sadicilor sexuali sunt centrate pe
dominaţie, control, umilire, durere, răni şi violenţă, sau o
combinaţie a acestor teme, ca metode de a obţine suferinţa. Pe
măsură ce fantasmele sadicului sexual se diversifică şi gradul de
violenţă face la fel.
Fantasmele sesizate în înregistrările personale ale autorilor
sunt complexe, sofisticate, şi implică scenarii detaliate care includ
metode specifice de captură şi control, locaţie, scenarii de urmat de
către victimă, etapizarea actelor sexuale şi reacţiile dorite ale
victimei. Sadicii sexuali stăruie, în mod frecvent, asupra acestor
fantasme, care deseori implică victime multiple şi uneori includ
parteneri.
Caz: Un autor, despre care se crede că a răpit, torturat şi
ucis mai mult de 20 de femei şi tinere, a scris pe larg despre
fantasmele sale sadice sexuale ce implicau femei. Aceste însemnări
conţineau descrieri ale modului de capturare al victimei, ale torturii,
şi ale uciderii prin spânzurare. La momentul arestării sale, au fost
găsite fotografii ce-l prezentau pe subiect în haine de damă şi
participând la o asfixie autoerotică. Aparent, autorul şi-a pus în
173
aplicare fantasmele atât asupra propriei persoane cât şi asupra
altora.
3.2. Sadismul referitor la simboluri
Unii indivizi acţionează potrivit dorinţelor lor sadice

împotriva unor obiecte neînsufleţite, de cele mai multe ori păpuşi,
fotografii şi haine, însă uneori şi asupra unor cadavre. Ca şi în cazul
unei fantasme, suferinţa în astfel de activităţi este imaginată:
Caz: O păpuşă feminină a fost descoperită atârnând în
afara unei camere de urgenţe a unui spital. În jurul gâtului era o
funie de spânzurătoare, iar mâinele erau legate la spate. Ace
penetrau un ochi şi o ureche. Semne de arsură erau prezente pe
păpuşă, iar în gura acesteia era îndesat bumbac. Pe pieptul păpuşii
era desenat ceva ce păreau a fi suturi chirurgicale. Între picioare a
fost făcută o incizie, creând un orificiu în care fusese lipit păr şi în
care fusese introdus un creion. Nimic nu a indicat că a avut loc o
infracţiune.
Deşi, se crede în mod obişnuit că sadicii sexuali sunt cruzi
faţă de animale, nu s-a determinat dacă o asemenea cruzime este
legată de sadismul sexual. Oamenii violenţi sunt deseori cruzi cu
animalele în timpul copilăriei, dar fără a exista o excitare sexuală.
Actele crude faţă de animale pot reflecta motive sadice şi agresive
nonsexuale sau pot fi sacrificii cerute de ritualuri religioase ori
credinţe iluzorii. Cineva care este excitat din punct de vedere sexual
de suferinţa unui animal este probabil atât sadic sexual, cât şi zoofil
(o persoană atrasă din punct de vedere sexual de animale).
3.3. Parteneri consensuali sau plătiţi
Sadismul sexual poate fi pus în aplicare cu parteneri plătiţi

sau care au consimţit la aceasta în mod liber, de exemplu prostituate
care se specializează în jucarea rolului de „sclav” pentru clienţii
sadici sexuali. Natura actelor variază de la simularea disconfortului
până la acţiuni care au ca rezultat răni grave. Un partener
consensual se transformă într-o victimă atunci când retragerea
consimţământului nu este luată în considerare sau atunci când un act
are ca rezultat o rană neprevăzută sau moartea. În acest moment,
astfel de acte ajung în atenţia forţelor de aplicare a legii.
3.4. Victimele obediente
174
Unii dintre sadicii sexuali cultivă victimele supuse, adică
cele care intră în mod voluntar într-o relaţie, dar care sunt
manipulate către activităţi sadomasochiste pentru o perioadă mare
de timp. Aceste victime sunt soţii sau iubite, care suferă abuzuri
emoţionale, fizice şi sexuale extreme de-a lungul a luni şi ani de
relaţie, relaţie ce începe ca o activitate de curtare obişnuită. În
aceste cazuri, autorii modelează comportamentul femeii către o
acceptare graduală a unor acte sexuale ce deviază de la normal în
mod progresiv, şi apoi, printr-o izolare socială şi abuz repetat,
deteriorează imaginea de sine a acestora până acolo încât femeia
crede că merită pedeapsele împărţite de către „iubiţii” lor.
Caz: O femeie în jur de 30 de ani a anunţat autorităţile că
a fost constrânsă la o relaţie abuzivă din punct de vedere emoţional,
fizic şi sexual de-a lungul unei perioade de 18 luni. La început, ea l-
a considerat pe autor a fi cel mai iubitor şi grijuliu bărbat pe care-l
cunoscuse vreodată şi s-a îndrăgostit puternic de el. Folosind
ocazional cocaină în trecut, ea a fost receptivă la sugestia lui de a
consuma cocaină pentru a intensifica relaţia lor sexuală. Într-un
final, a devenit dependentă. După 6 luni împreună, el a început să
abuzeze din punct de vedere sexual de ea. Acest abuz a cuprins sex
anal forţat, biciuire, legări dureroase sexuale, viol anal de către alţi
bărbaţi şi introducerea de obiecte voluminoase în anus. Acest
comportament abuziv a continuat pentru un an întreg înainte ca
aceasta să depună plângerea de declanşare a procedurii poliţieneşti.
Aceste cazuri ridică probleme speciale anchetatorilor şi
procurorilor întrucât pare că cel care a depus plângerea „a
consimţit” la abuz. Cu toate acestea, transformarea unui partener
vulnerabil într-o victimă supusă este similară cu procesul în care alţi
bărbaţi abuzivi intimidează şi controlează femeile agresate fizic
pentru a rămâne cu cei care le abuzează.
4. Tipare comportamentale care se confundă cu sadismul sexual
Multe infracţiuni implică producerea intenţionată de

suferinţe fizice şi psihologice. Sadismul sexual este numai unul
dintre multele motive ale unor astfel de fapte. Pentru a evita
interpretarea greşită, anchetatorii trebuie să fie conştienţi de acele
tipare comportamentale care par a fi sadice sexuale, dar care, în
fapt, provin din motive şi contexte diferite.
4.1. Tulburarea de personalitate sadică
175
Persoanele aflate în aceste situaţii arată în mod obişnuit un
comportament crud, solicitant şi agresiv atât în situaţii sociale, cât şi
în cele de serviciu, de cele mai multe ori faţă de subordonaţi.
Aceştia au tendinţa de a stabili dominarea în relaţiile interpersonale
şi arată o lipsă de respect sau empatie faţă de alţii. Asemenea
persoane, sunt deseori fascinate de violenţă, le face plăcere să
solicite, să umilească şi să provoace frică altora, şi ar putea să le
facă plăcere provocarea de abuzuri fizice sau psihologice. În aceste
condiţii, scopul acestor comportamente nu este acela de a deveni
excitat.
Caz: O femeie şi-a părăsit soţul datorită abuzului verbal al
acestuia, a controlului asupra relaţiilor sale cu membrii familiei, a
comportamentului de intimidare şi izbucnirilor violente la beţie.
Plin de răzbunare pentru că aceasta îl părăsise, el a atras-o în
apartament sub pretextul împărţirii bunurilor lor. Apoi acesta a
încercat să o lege de pat, lângă care aranjase o varietate de
instrumente de tortură. În lupta care a urmat, el i-a spus acesteia
planul său de a o ucide în timp ce o înjunghia în mod repetat. Până
la urmă ea l-a convins pe acesta că ea dorea o reconciliere şi l-a
convins să solicite asistenţă medicală, ulterior acesta a fost arestat.
Soţul nu avea un trecut cu fapte sexuale sau deviaţii, şi
nici nu a arătat dovezi de sadism sexual în timpul examinării
psihiatrice. El a negat orice excitare sexuală ca reacţie la suferinţă
sau vreo fantezie sadică sexual. Deşi este posibil ca soţul să fi fost
un sadic sexual care şi-a arătat această tendinţă doar atunci când şi-a
atacat soţia, absenţa dovezilor care să certifice un tipar persistent al
excitării sexuale ca reacţie la suferinţă a exclus acest diagnostic.
4.2. Cruzimea din timpul infracţiunii
În timp ce multe dintre infracţiuni conţin elemente de

cruzime, actele nu sunt, în esenţa lor, în mod necesar sadice din
punct de vedere sexual.
Caz: Doi bărbaţi care evadaseră dintr-un penitenciar
statal, au capturat un cuplu tânăr şi l-a dus într-o zonă izolată. După
ce au violat-o în mod repetat pe femeie, aceştia i-au bătut pe
amândoi şi i-au încuiat în portbagajul autoturismului lor. Apoi au
dat foc autoturismului şi i-au lăsat pe aceştia să ardă de vii.
Deşi aceşti bărbaţi au provocat în mod intenţioant
suferinţe fizice şi psihologice victimelor lor, nu a existat vreo
dovadă că au făcut acest lucru pentru excitaţie sexuală. I-au bătut pe
amândoi după viol şi le-au lăsat pe victime să ţipe şi să cerşească
milă. Sadicii sexuali ar fi fost stimulaţi din punct de vedere sexual
176
de chinurile victimelor şi ar fi rămas la faţa locului până când
suferinţa ar fi luat sfârşit.
4.3. Comportamentul patologic de grup
Cruzimea apare deseori în infracţiunile comise în grup,

chiar şi atunci când persoanele nu au un trecut de cruzimi.
Caz: Un grup de adolescenţi au atacat o mamă a şase copii
pe când aceasta trecea prin cartier. Aceştia au târât-o până într-o
magazie unde au bătut-o şi i-au introdus o tijă lungă de metal în
anus, cauzându-i moartea. Unii dintre atacatori erau prieteni ai
copiilor acesteia.
Cel mai probabil, participanţii la acest atac au încercat să-
şi arate muşchii unii faţă de alţii prin agravarea actelor de cruzime.
4.4. Cruzimea sancţionabilă
Istoria este plină de regimuri de teroare în care instituţii

puternice au sancţionat comportamente atroce. Luaţi în considerare
violarea şi jefuirea populaţiilor înfrânte în timpul Cruciadelor din
Evul Mediu sau executarea femeilor în timpul vânătorii de
vrăjitoare în America colonială. Unul dintre cele mai cunoscute
momente de cruzime a avut loc în sec. XX, atunci milioane de
oameni au căzut victime naziştilor.
Caz: Comandantul Koch, care se afla în fruntea câmpului
de concentrare de la Buchenwald, a pedepsit un bărbat care a
încercat să evadeze prin închiderea într-o cutie de lemn atât de
mică încât acesta putea să stea doar chircit. Apoi a ordonat ca în
pereţi să fie bătute mici cuie astfel încât acesta să nu se poate mişca
fără a fi înţepat. Acest bărbat a fost ţinut în ochii celorlalţi fără
mâncare pentru două zile şi trei nopţi până când ţipetele lui au
încetat a mai suna uman.94
După toate probabilităţile, sadicii sexuali se oferă voluntar
pentru a face astfel de fapte, însă răspândirea pe scară largă a unor
astfel de tactici a fost motivată politic sau rasial.
4.5. Cruzimea motivată de răzbunare
94
R.Manvell şi H.Fraenkel,: The Incomparabile Crime: Mass Extermination in
teh Twentieth Century – the Legacy of Guilt, New York , Putman, 1967
177
Cruzimea este deseori evidentă în timpul actelor care sunt
inspirate de o dorinţă obsesională pentru răzbunare, fie că aceasta
este reală sau imaginară.
Caz: Un doctor s-a căsătorit cu o dansatoare de revistă şi a
ajuns să creadă că ea nu i-a fost fidelă, deşi nu existau probe care să
susţină acest lucru. Într-un final, obsesia sa a trecut peste logică şi s-
a decis să se asigure că niciun bărbat nu o va lua de lângă el
vreodată. După ce a legat-o pe aceasta de o masă, el i-a turnat acid
sulfuric pe corp şi pe faţă. Aceasta a supravieţuit 84 de zile în
agonie înainte de deceda datorită rănilor.
Autorul în acest caz dorea să-şi pedepsească soţia şi să fie
sigur că ea nu va fi dorită de vreun bărbat. Actul său nu a fost
conceput pentru a-l satisface sexual.
4.6. Cruzimea din timpul interogatoriilor
Tortura din timpul interogatoriilor pot implica zone

sexuale ale corpului, care, uneori, este interpretat greşit ca fiind
sadice sexuale prin natura lor.
Caz: Un agent guvernamental a fost capturat într-o altă
ţară. În timpul lunii sale de captivitate el a fost în continuu supus la
tortură fizică, incluzând aplicarea de lovituri cu bâte şi aplicarea de
şocuri electrice pe toate părţile corpului, chiar şi la organele
genitale.
Victima a fost torturată în această modalitate pentru a
obţine informaţii privitoare la activităţile guvernului său în acea
ţară, şi nu pentru a obţine excitarea sexuală.
4.7. Mutilarea postmortem
Mutilarea intenţionată a unei victime după deces este

deseori atribuită în mod greşit sadismului sexual. Cu toate acestea,
în majoritatea acestor cazuri, autorul ucide victima rapid şi nu
încearcă să prelungească suferinţa, lucru care este în totală
contradicţie cu acţiunile sadicului sexual.
Caz: Un tată şi-a lovit cu bâta fiica adultă până când
aceasta a decedat. După moartea ei, a încercat să se debaraseze de
cadavru. În ziua arestării sale, el a cumpărat un malaxor de produse
alimentare. Anchetatorii au descoperit părţi din rămăşiţele acesteia
în cada de baie, în chiuveta de la bucătărie, în oale ce fierbeau pe
aragaz şi în frigider.
Bărbatul şi-a ucis fiica fie în situaţie de autoapărare, fie
din cauza frustrărilor sale privitoare la comportamentul acesteia
178
ostil şi provocator ce aveau ca cauză boala psihică cronică a
acesteia. Acţiunile sale nu aveau ca intenţie oferirea de satisfacţie
sexuală în a-şi vedea fiica suferind.
5. Coordonarea studiului
Am studiat 30 de criminali sadici sexual de sex masculin,

22 dintre aceştia fiind responsabili pentru cel puţin 187 de crime. 95
Majoritatea acestor cazuri au fost trimise către Centrul Naţional de
Analiză a Infracţiunilor Violente (NCAVC). Au constituit surse de
informare pentru studiu evidenţele poliţiei, fotografii de la faţa
locului, declaraţii ale victimelor‚ declaraţii ale membrilor de
familie, mărturisiri, evidenţe psihiatrice, transcrieri ale procesului şi
evidenţe ale penitenciarelor. De asemenea, am analizat probe create
de către autori înşişi, adică jurnale, fotografii, desene, înregistrări
audio, înregistrări video, cataloage şi scrisori. Aceste materiale, care
au înregistrat fantasmele lor şi care reprezintă memoriale ale
infracţiunilor lor, au oferit ferestre către mintea autorilor sadici
sexuali.
În plus, am intervievat 5 dintre cei 30 de autori. Atunci
când au fost intervievaţi, aceşti bărbaţi au divulgat mai puţin despre
dorinţele lor, decât cele descrise în însemnările şi înregistrările
faptelor lor. Acest lucru este în concordanţă cu experienţa noastră în
ceea ce priveşte intervievarea subiecţilor în timpul unei investigaţii
aflate în desfăşurare, aceea că autorii vorbesc cu mai multă uşurinţă
despre actele lor violente decât despre actele sau fantasmele lor
sexuale.
Fiecare dintre cei 30 de sadici sexuali studiaţi şi-au torturat
în mod intenţionat victimele. Metodele lor de tortură fizică au inclus
folosirea unor instrumente cum ar fi ciocane, cleşte şi instrumente
electrice de însemnat vitele sau acţiuni cum ar fi aplicarea de
lovituri, biciuiri, provocarea de arsuri, introducerea de obiecte
străine în rect sau vagin, legare, amputare, asfixie până la momentul
pierderii cunoştinţei şi introducerea de sticlă pisată în uretra
masculină, pentru a numi câteva.
Unii dintre autori au folosit metode speciale de tortură în
mod repetat. Astfel de acţiuni ar putea constitui semnătura autorului
care arată că aceasta este opera unui singur făptuitor. Cu toate
acestea, absenţa unor trăsături comune dintre infracţiuni nu elimină
posibilitatea unui singur autor în serie, întrucât acesta poate să fi
95
P.E.Dietz, R.R.Hazelwood şi J.Warren,: The Sexually Sadistic Criminal and
His Offenses, Bulletin of the American Academy of Psychiatry and the Law,
1990, 163-178
179
experimentat tehnici diferite în căutarea scenariului perfect sau
poate că a încercat să conducă pe căi greşite pe anchetatori.
De asemenea, cei 30 de sadici sexuali studiaţi au provocat
suferinţe psihologice victimelor lor. Legarea, legarea la ochi,
punerea de căluş la gură şi ţinerea unei victime în captivitate, toate
produc suferinţă psihologică, chiar dacă din punct de vedere fizic nu
este dureros. Alte tactici psihologice folosite au inclus ameninţări
sau alte forme de abuz verbal, forţarea victimei să cerşească milă,
să-şi pledeze cauza sau să descrie actele sexuale, informarea
victimei a ceea ce se intenţionează în detalii precise, punerea
victimei să aleagă între sclavie şi moarte şi oferirea victimei a
alegerii a metodei prin care aceasta să moară.
5.1. Caracteristicile autorului
Toţi cei treizeci de sadici sexuali din studiu erau bărbaţi, şi

doar unul nu era de rasă caucaziană. Mai puţin de jumătate aveau o
educaţie superioară liceului. O jumătate foloseau alcool sau alte
droguri şi o treime activaseră în forţele armate. 43% erau căsătoriţi
la momentul faptei.
Deviaţiile sexuale sunt deseori asociate cu alte
anormalităţi sexuale, iar studiul nostru a confirmat acest lucru
pentru sadismul sexual. 43% dintre bărbaţi participaseră la activităţi
homosexuale ca adulţi, 20% se angajaseră în activităţi de travesti şi
20% comiseseră alte fapte sexuale cum ar fi trasul cu ochiul,
telefoane obscene şi expunere indecentă.
Caz: Ca adolescent, un sadic sexual „trăgea cu ochiul”
prin cartierul său, masturbându-se când privea femei care erau
dezbrăcate sau care făceau sex. Acasă el se masturba în mod repetat
ca urmare a fantasmelor în care el a încorporat ceea ce văzuse în
timp ce trăgea cu ochiul. Ca tânăr adult, el dădea telefoane obscene
ceea ce a condus la prima sa arestare atunci când a fost de acord să
se întâlnească cu o victimă care informase poliţia. Mai târziu acesta
s-a dezbrăcat la o serie de victime, fapt care ulterior l-a explicat că
era pentru scopul de a obţine „şocul şi frica” femeilor. Urmărea
femeile care se întorceau acasă de la cumpărături din magazin,
determinând cât de multă acoperire era disponibilă pentru a trage cu
ochiul şi a pătrunde în locuinţă, şi într-un final a violat o serie de
femei. În primele sale violuri, el depindea de arme de oportunitate,
dar mai târziu, purta cu el o trusă de viol, care conţinea bandă
adezivă, cătuşe, bucăţi de funie dinainte tăiate şi un pistol calibru
45. El a devenit progresiv violent în ceea ce priveşte agresiunile sale
sexuale, torturându-şi victimele prin aplicarea de lovituri,
180
provocarea de arsuri şi prin tragerea de sâni. Violenţa sa a escaladat
până la momentul în care a lovit atât de puternic o victimă încât
aceasta şi-a pierdut ambii sâni. El a violat în mod forţat mai mult de
50 de femei şi reflecta la comiterea unei crime atunci când a fost
prins într-un final.
Anchetatorii nu trebuie să fie induşi în eroare de faptul că
sadicul sexual ar fi putut fi implicat în ceea ce în mod normal se
denumesc fapte sexuale „de comportare indecentă”. Un trecut de
astfel de activităţi este obişnuit, dar nu general valabil, printre
infractorii cu motivaţii sexuale de toate tipurile. Este un mit că
persoanele care se angajează în fapte „de comportament indecent”
nu au o tendinţă spre violenţă.96
5.2. Caracteristicile infracţiunilor
Planificarea atentă sintetizează infracţiunile sadicului

sexual, care dedică timp şi efort considerabil pentru comiterea
infracţiunii. Mulţi au demonstrat abilitate şi planificare metodică.
Capturarea victimei, alegerea şi pregătirea echipamentului şi
provocarea metodică a suferinţei reflectă deseori o atenţie
meticuloasă la detalii.
Majoritatea copleşitoare a autorilor studiaţi au folosit un
pretext sau un şiretlic pentru a realiza primul contact cu victima.
Sadicul sexual va oferi sau va solicita ajutor, va pretinde că este
ofiţer de poliţie, va răspunde unei reclame considerate secrete, va
întâlni un agent imobiliar pe o proprietate izolată sau va câştiga într-
o altă modalitate încrederea victimei.
Aproape invariabil, victimele erau duse într-o locaţie
aleasă anterior care oferă solitudine şi siguranţă pentru sadic şi
puţine oportunităţi de scăpare sau de salvare penru victimă.
Asemenea locaţii includ locuinţa autorului, păduri izolate şi chiar
incinte construite în mod elaborat special pentru captivitate.
Caz: Un bărbat de rasă caucaziană a intrat într-o agenţie
de modeling respectabilă şi a anunţat că filmează un documentar
despre abuzul de stupefiante în rândul preadolescenţilor. El a făcut
aranjamentele pentru a angaja 2 fete tinere din cadrul agenţiei, iar 2
supraveghetoare mai în vârstă le-au însoţit pe acestea ca doamne de
companie. Acesta le-a condus la rulota sa, şi sub ameninţarea armei,
le-a legat pe femei şi a pus fetele într-o celulă din placaje pe care el
R.R.Hazelwood şi J.Warren,: The seria rapist: His Characteristics and Victims,

96
FBI Law Enforcement Bulletin, Februarie 1989, 18-25
181
o construise în rulotă. Celula avea paturi şi saltele suplimentare
pentru antifonare. El le-a ucis pe femei şi le-a pus cadavrele în saci
de gunoi. El le-a terorizat pe fete mai mult de 2 zile până când
acestea au fost salvate.
Douăzeci şi trei de autori (77%) au folosit legarea sexuală
a victimelor lor, deseori legându-le cu materiale sofisticate şi
excesive, folosind noduri şi legături simetrice şi legându-le pe
acestea într-o varietate de poziţii. Optsprezece (60%) şi-au ţinut
victimele în captivitate mai mult de 24 de ore.
Cea mai des întâlnită activitate sexuală a fost violul anal
(22 de autori), urmat în frecvenţă de sexul oral violent, violul
vaginal şi introducerea de obiecte străine. Două treimi dintre bărbaţi
şi-au supus victimele la cel puţin 3 dintre aceste 4 acte.
60% dintre autori şi-au bătut victimele. 22 dintre bărbaţi
au ucis un total de 187 de victime; 17 dintre aceştia au ucis 3 sau
mai mutle persoane. Maniera în care au ucis a variat.
Caz: Doi bărbaţi, care au săvârşit fapte ca o echipă, au
folosit o varietate de metode pentru a ucide o serie de victime.Una
dintre victime a fost sugrumată în timpul actului sexual. O altă a
fost injectată în gât cu o substanţă caustică, electrocutată şi gazată
într-un cuptor. O a treia victimă a fost împuşcată.
29 dintre cei 30 de bărbaţi au ales numai victime
caucaziene. 83% dintre victime erau persoane necunoscute pentru
autori. În timp ce majoritatea dintre bărbaţi au ales victime de sex
feminin, o pătrime a atacat numai persoane de sex masculin. 16%
dintre bărbaţi au agresat doar victime copii, iar 26% au atacat atât
copii, cât şi adulţi.
5.3. Probatoriul infracţiunii
Aceşti autori au păstrat o mulţime de dovezii

incriminatorii. Mai mult de jumătate dintre autorii studiului nostru
au păstrat înregistrări ale faptelor lor, cuprinse în calendare, hărţi,
jurnale, desene, scrisori, manuscrisuri, casete audio, casete video şi
recenzii mass-media despre infracţiunile lor. Pentru marea
majoritate, aceste secrete şi posesiuni preţioase erau ascunse fie în
locuinţele, birourile sau autovehiculele lor, fie erau ţinute în spaţii
de depozitare sau containere îngropate.
40% dintre bărbaţi şi-au însuşit şi păstrat bunuri personale
aparţinând victimelor lor. Aceste bunuri, care cuprind documente de
identitate (acte de identitate, permise de conducere), bijuterii,
obiecte de îmbrăcăminte şi fotografii au servit ca memento-uri ale
faptei, iar unii dintre autori s-au referit la ele ca „trofee” ale
182
cuceririlor lor. Cu toate acestea, niciunul dintre autori nu a păstrat
părţi din cadavrele victimelor, deşi unii au păstrat întregul corp în
mod temporar sau permanent.
5.4. Investigarea infracţiunilor comise de sadicul sexual
Preocuparea comunităţii forţelor de aplicare a legii

depinde de infractorul sadic sexual, care poate fi un adversar demn
de menţionat. Sadicul sexual este viclean şi s-a perfecţionat în
înşelăciune. El este conştient de acţiunile sale, nu simte nicio o vină
sau regrete şi nu este mişcat de compasiune. El se consideră pe sine
însuşi superior societăţii, în general, şi superior forţelor de aplicare
a legii, în particular. Şi, în timp ce este invidios pe puterea şi
autoritatea asociată cu poliţia, el nu o respectă.
5.5. Sursele
Surse de informaţii nepreţuite despre suspecţi în cazul

faptelor sexuale sunt fostele neveste sau iubite. Aşa cum s-a
menţionat anterior, sadici sexuali uneori îşi forţează partenerii să
devină victime obediente. Cu toate acestea, datorită naturii jenante a
actelor sexuale implicate, aceste persoane sunt deseori reticente în a
divulga informaţii.
5.6. Autorizaţiile de percheziţie
Deoarece autorii reţin probe incrimnatorii şi nimicuri care

au legătură cu infracţiunea, aceste bunuri trebuie să fie listate în
autorizaţiile de percheziţie. Acestea vor include înregistrările şi
memento-urile descrise mai devreme, ca de altfel şi echipamente
fotografice, aparate de înregistrat, telefoane cu memorie a apelurilor
şi arme sau alte instrumente folosite pentru a produce suferinţă.
Reviste pornografice, poliţienşti şi de arme, lucruri inutile pentru
legat, lenjerie intimă de femei şi instrumente sexuale reprezintă alte
bunuri strânse în mod obişnuit de sadicii sexuali.
5.7. Intervievarea sadicilor sexuali
Sadici sexuali sunt maeştrii ai manipulării. De aceea,

anchetatorul trebuie să fie bine pregătit înainte de efectuarea
interviului. Anchetatorul trebui să-şi cunoască suspectul în mod
profund şi să fie conştient de punctele forte şi de slăbiciunile
183
acestuia. Primele interviuri ale suspecţilor principali deseori
eşuează.
În ciuda aşa-zisei complexităţi, este probabil ca sadicii
sexuali să accepte să fie intervievaţi, chiar şi după ce este avertizat
despre drepturile lui. Aceşti autori au deseori o imagine de sine
exagerată şi se consideră superiori din punct de vedere intelectual
poliţiei. Ei cred că nu există riscul divulgării unor informaţii
dăunătoare despre ei. Mai important, ei aşteaptă să afle mai multe
informaţii din partea anchetatorilor decât cele pe care ei le oferă în
timpul interviului. Din întrebările care îi sunt adresate ei speră să
determine cât de mult ştie anchetatorul şi stadiul actual al
investigaţiei.
Cel care intervievează trebuie să aibă statut de detectiv sau
mai mare, preferabil mai în vârstă decât suspectul şi superior
acestuia din punct de vedere al staturii fizice, al personalităţii şi al
inteligenţei. Cel care intervievează trebuie să pară încrezător,
relaxat şi la fel de calm ca suspectul. Orice sentimente personale
despre infracţiune sau despre suspect trebuie să fie suprimate. Cel
care intervievează nu trebuie să încerce să devină „prieten” cu
suspectul, acest lucru l-ar face pe suspect să piardă respectul faţă de
cel care îl intervievează şi să-i ofere o oportunitate de a manipula
conversaţia. În schimb, interviul trebuie să fie condus într-o manieră
formală şi profesională.
Datorită faptului că acestor autori le place atenţia, cel care
intervievează trebuie să fie pregătit pentru un interviu epuizant şi de
lungă durată. Întrebările trebuie să fie gândite înainte şi să fie
structurate de o asemenea manieră astfel încât autorul să nu poate
evita o serie de întrebări cu un răspuns simplu de „nu”.
Spre exmplu, decât să întrebi suspectul dacă-i place să
tortureze femei, este de preferat să-l întrebi despre instrumentele
sale favorite pentru torturarea femeilor. Punerea întrebărilor într-o
asemenea manieră arată cunoştiinţele celui care intervievează, nu
oferă informaţii suplimentare suspectului şi poate ajuta la dezvăluiri
incriminatorii din partea subiectului.
Mai presus de toate, suspectului nu trebuie să i se permită
să provoace furia. După toate probabilităţile, el va încerca să
şocheze şi să-şi atragă duşmănia din partea celui care-l intevievează,
iar dacă acesta din urmă va ceda emoţiilor umane, suspectul va
puncta o victorie semnificativă.
6. Concluzii
184
Autorii sadici sexuali comit infracţiuni bine pregătite şi
ascunse cu grijă. Infracţiunile lor sunt repetitive, grave şi şocante,
iar aceştia fac paşi semnificativi pentru a preveni identificarea. Răul
pe care aceşti bărbaţi îl degajă este atât de devastator, iar metodele
lor sunt atât de sofisticate încât cei care încearcă să-i prindă şi să-i
condamne trebuie să fie înarmaţi cu o introspecţie ieşită din comun,
cunoştiinţe vaste şi resurse investigative sofisticate.
XI. INFRACTORUL SADIC SEXUAL ŞI FAPTELE

SALE
Park Elliott Dietz
Robert R. Hazelwood
Janet Warren
Acesta este un studiu descriptiv, lipsit de rigurozitate

ştiinţifică, a 30 de infactori sadici sexuali. Toţi erau bărbaţi, şi
toţi şi-au torturat în mod intenţionat victimele în scopul
excitării propriei persoane. Infracţiunile lor au conţinut deseori
o planificare atentă, alegerea unor necunoscuţi ca victime,
abordarea victimei sub un pretext, participarea unui partener,
aplicarea de lovituri victimelor, legarea victimelor şi lipsirea lor
de libertate, legarea în scop sexual, violul anal, felaţie violentă,
viol vaginal, penetrarea cu obiecte, obligarea victimei de a
spune anumite cuvinte într-o manieră degradantă, crimă sau
crime în serie (de cele mai multe ori prin strangulare),
ascunderea corpurilor victimei, înregistrarea faptelor şi
păstrarea unor bunuri personale ce aparţinuseră victimelor.
185
Sadismul sexual a fost denumit de către Richard von
Krafft-Ebing97 după Marchizul de Sade, scrierile celui din urmă
prezentându-l drept o asociere a actelor sexuale cu dominaţia,
degradarea şi violenţa. Secolul ce a trecut de la descrierile lui
Krafft-Ebings a produs cazuri demne de menţionat care au extins
mai departe spectrul de la visele sadice sexuale sau fantasmele
relatate de către nevrotici în timpul psihanalizei până la izvorul
nesecat al biografiilor de succes ale sadicilor sexuali care au fost
condamnaţi pentru infracţiuni senzaţionale. Caracterul inofensiv al
celor care doar îşi imaginează, contrastează în mod dramatic cu
depravarea acelor infractori sadici sexuali a căror translaţie a
fantasmei în acte criminale a făcut să fie întâlniţi în practica
psihiatriei criminalistice şi a cercetărilor judiciare. Pentru a înţelege
întregul spectru al sadismului sexual este necesar să studiem nu
numai pe cei aflaţi în conflict din punct de vedere nevrotic, dar, de
asemenea, şi sadicii care nu sunt stânjeniţi de inhibiţii etice, sociale
sau legale.
Printre cele mai folositoare publicaţii pentru psihiatri
criminalişti sunt studiile de caz înregistrate din punct de vedere
clinic a celor care au comis infracţiuni grave cum sunt cele relatate
de Krafft-Ebing, Stekel98, Macdonald99,100 sau Groth101. Cu toate
acestea, astfel de cazuri au loc atât de rar în oricare dintre jurisdicţii
încât s-a dovedit dificil pentru cercetători să strângă informaţii
despre o serie de cazuri care să permită efectuarea unor observaţii
mai generalizate decât ar putea fi făcute pe baza unui număr mic de
cazuri acumlate în mod normal în practica unei singure persoane.
Pentru acest articol am folosit resursele unice ale Centrului Naţional
de Analiză a Infracţiunilor Violente pentru a studia o serie de sadici
sexuali care s-au angajat într-un comportament de prădător
remarcabil.
Deşi bărbaţii din această serie erau infractori periculoşi,
este important de recunoscut că sadicii sexuali, ca şi alţi parafilici
(persoane care au practici sexuale inacceptabile social), nu se
angajează în mod necesar în orice acţiune pentru îndeplinirea
97
Von Krafft.-Ebing R.: Psychopathia Sexualis: A Medico-Forensic Study.
Translated by Klaf FS. New York, Stein and Day, 1965
98
Stekel W: Sadism and Masochism: The Psychology of Hartred and cruelty.
Translated by Brink L., New York, Horace Liveright, 1929
99
Macdonald JM: The murderer and His Victims. Springfield, IL, Charles
C.Thomas, 1961
100
Macdonald JM: Rape: Offenders and Their Victims, Springfield, IL, Charles
C.Thomas, 1971
101
Groth, AN: Men who rape: The psychology of the Offender, New York,
Plenum, 1979
186
activităţilor parafilice102. Într-adevăr este posibil ca majoritatea
sadicilor sexuali să nu se angajeze în acte sexuale sadice, cu atât
mai puţin în comiterea de infracţiuni. Printre cei care acţionează
conform fantasmelor lor, sunt cei care-şi limitează acţiunile lor la
comportamente în limitele legii cu parteneri sexuali care consimt
sau în comportamente cu parteneri sexuali plătiţi. Cu toate acestea,
în anumite cazuri, sadicii sexuali nu se mulţumesc cu adaptări
legale sau cvasilegale, ci mai degrabă se manifestă în acest fel pe
socoteala unor parteneri care nu au fost de acord 103. Acest ultim
grup de autori sadici sexuali sunt cei ce reprezintă cea mai mare
problemă pentru societate.
Sadismul sexual a fost deseori confundat cu alte boli
psihice, în mod special atunci când un autor psihotic răneşte în mod
crud pe cineva sau atunci când un pacient descrie fantezii bizare.
Din experienţa noastră, extremităţile comportamentale printre
autorii sadici sexuali s-au dovedit uimitoare chiar şi pentru
clinicienii obişnuiţi cu astfel de manifestări şi care s-au găsit tentaţi
să atribuie tulburări psihotice şi celor care se angajează în acte
deosebit de crude în ciuda lipsei delirului, a halucinaţiilor sau a
modului de gândire deosebit de ilogic. Pentru a spori dificultatea
diagnosticianului, autorii de infracţiunii ascund în general adevărul
– câteodată chiar în faţa unor probe de vinovăţie riguroase – şi chiar
şi atunci când aceştia îl dezvăluie, acesta este atât de bizar încât
invită la neîncredere.
Acest artciol s-a axat pe 30 de infractori sadici sexuali care
au probabil un caracter patologic suplimentar faţă de condiţia
principală nr. 1 pentru sadismul sexual, dar acest lucru nu înseamnă
că sadismul sexual este asociat în mod invariabil cu o asemenea
patologie. Foarte probabil, sadismul sexual apare în absenţa unei
alte boli psihice diagnosticabile sau în combinaţie cu orice alt
diagnostic. Cu toate acestea, chiar şi atunci, sunt comune erorile de
diagnostic. Comportamentul sadicului sexual care are o tulburare
antisocială a personalităţii poate fi diferenţiat în mod deosebit faţă
de al unuia cu o tulburare de personalitate schizoidă, întrucât acesta
din urmă poate fi atât de cumpătat încât şi-a limitat numărul de
victime atacate sau atât de ciudat atunci când este examinat încât
invită la un diagnostic de psihotic. De asemenea, clinicienii pot găsi
dificil de diferenţiat persoanele care se angajează într-un
comportament sexual având o natură aparent sadică doar atunci
102
Dietz PE: Sex offenses: behavioral aspects, in Encyclopedia of crime and
Justice. Edited by Kadish SH, New York, Free Press, 1983, p.1485-93
103
MacCulloch MJ, Snowden PR, Wood PJW, Mills HE: sadistic Fantasy,
sadistic behavior and offending, Br J Psychiatry, 1983, 143:20-9
187
când este psihotic faţă de persoanele care au un pattern înrădăcinat
de sadism sexual şi care devine ulterior psihotic. Doar ultimul este
un sadic sexual, pe când toate felurile de comportamente şi idei cu
caracter sexual ce pot apărea în timpul psihozei nu garantează un
diagnostic de parafilie.
O varietate de acte infracţionale şi sexuale crude au fost
evocate ca având atribute ale sadismului sexual, chiar şi de un
observator atât de pătrunzător cum este Stekel. Rada 104 a studiat
diferite definiţii, adesea contradictorii ale sadismului care au fost
făcute de psihiatri din diferite domenii. Pentru a fi clari, noi trebuie
să ne precizăm poziţia, care este aceea că doar acele infracţiuni
care arată un pattern de durată de excitare sexuală ca răspuns la
imagini cu caracte sadic, va trebui să fie privită ca fiind o faptă
sadică sexuală.
Deşi despre astfel de acţiuni diferite, cum ar fi mutilare
urmată de ucidere, ucidere urmată de mutilare şi canibalism, s-a
spus că oferă excitare sexuală criminalilor sadici, astfel de activităţi
nu sunt, în mod necesar, indicatori fie ai excitării sexuale, fie ai
sadismului sexual. Faptele sexuale sadice trebuie să fie diferenţiate
de infracţiuni aparent similare, cum ar fi: mutilarea organelor
genitale motivată de alte patternuri de excitare sadice sexuale 105 (ex.
prostituate puternic tulburate care îşi emasculează clienţii în timp ce
aceştia dorm sau criminalii schizofrenici care-şi taie victimele de la
pelvis la gât); cruzimea motivată de răzbunare sau de alte motivaţii
nonsexuale (de ex. bandele care torturează şi castrează un bărbat ca
represalii pentru legătura cu „fata” unui membru al bandei);
comportamentul patologic de grup (ex. atrocităţile împotriva
civililor dintr-o zonă de război); tortura din timpul interogatoriilor;
sacrificiile umane ritualizate (ex. ca în cultura aztecă); sau cruzimea
sancţionatorie instituţionalizată (ex. atrocităţile din taberele de
concentrare). De asemenea, acte cum sunt cele ce apar în jocurile de
rol sadice sexuale (ex. de către prostituate sau altele care joacă un
rol sadic pentru beneficiul clienţilor săi, a partenerilor sexuali sau
pornografilor) şi actele sadice sexuale în rândul psihoticilor sau a
celor ce experimentează din punct de vedere sexual trebuie să fie
diferenţiate cu grijă de actele care indică sadismul sexual.
Deşi nu este universal valabil, unii dintre sadicii sexuali au
introspecţii profunde asupra devianţei lor sexuale şi îşi alocă o
104
Rada RT: Sexual psychopathology: historical survey and basic concepts, in
linical Aspects of the rapist. Edited by Rada RT, New York, Grune şi Stratton,
1978, p.1-19
105
Hazelwood RR, Douglas JE: The lust murderer. FBI Law Enforcement
Bulletin, 49(4): 18-22, aprilie 1980
188
cantitate semnificativă de energie pentru a se autointrospecta. Una
dintre cele mai exacte definiţii a sadismului sexual provine din
însemnările unui bărbat care a răpit, a ţinut captiv, violat, sodomizat
şi în unele cazuri şi-a ucis victimele în mai multe state de-a lungul
unei perioade întinse de timp. Înregistrări audio ale torturii sale
sexuale a celei de-a patra soţii şi a uneia dintre victimele sale
necunoscute, fotografiile pe care le-a făcut în timpul penetrării cu
obiecte a unei alte victime captive cu douăzeci de ani mai devreme,
şi propriul său plan scris de a construi „o zonă de joacă S&M”,
celule şi un incinerator au confirmat un tipar de excitare sexuală
îndelungat în vederea producerii de suferinţă a partenerilor săi
sexuali. Acesta a scris: „Sadism: Dorinţa de a produce durere altora
nu este esenţa sadismului. Un mobil esenţial: de a avea controlul
complet asupra altei persoane, de a îl/o face un obiect fără ajutor al
voinţei noastre, de a deveni atotputernicul personaj ce stabileşte
regulile asupra ei, de a deveni Dumnezeul ei, de face cu ea ceea ce
vrei. De a o umili, de a o aduce în sclavie, sunt metodele acestui
scop, şi cel mai important scop fundamental este de o face să sufere
de vreme ce nu există o putere mai mare asupra altei persoane
decât de a-i produce durere, de a o forţa să treacă prin suferinţă fără
ca aceasta să fie capabilă să se apere. Plăcerea provenind din
dominarea completă asupra altei persoane este cu adevărat esenţa
drumului sadic”.
Deşi este posibil ca acesta să fi copiat acest material dintr-
o sursă publicată, o cercetare atentă a eşuat în a descoperi un pasaj
similar în vreuna din scrierile despre sadismul sexual. Pasajul este
în concordanţă atât cu alte scrieri ale acestui bărbat, cât şi cu
patternurile sale îndelungate de comportament. Mai important, este
în concordanţă cu comportamentul tuturor infractorilor sadici
sexuali pe care i-am studiat.
1. Metodele
Datele de caz au fost extrase dintr-o plajă de cazuri trimise

către sau studiate în cadrul Centrului Naţional de Analiză a
Infracţiunilor Violente (NCAVC). Atunci când preşedintele Ronald
Reagan a anunţat înfiinţarea NCAVC în anul 1984, acesta a trasat
ca misiune primordială identificarea şi urmărirea criminalilor
seriali106. În prezent NCAVC cuprinde 4 programe: Programul de
Profilare şi Consultanţă (în prezent Programul de Analiză
Roesner BT: President Extols „war on crime”. The Hartford Courant, 21 iunie
106
1984, p.A1, A14
189
Investigativă Judiciară), Programul de Înţelegere a Infractorilor
Violenţi, Programul de Cercetare şi Dezvoltare şi Programul de
Instruire107. NCAVC este un centru de sesizare terţiar pentru crimele
cu autor necunoscut şi pentru tipuri de fapte extreme particulare,
oferind servicii agenţiilor de aplicare a legii şi procuraturii, analog
cu serviciile oferite de către Centrul de Control al Bolilor,
departamentelor de sănătate locale sau statale 108 cum ar fi
supravegherea epidimiologică, informaţii, consultaţii de specialitate,
instruire şi cercetare.
Eşantionul universal pentru prezentul studiu a constat din
toate cazurile identificate ca posibile infracţiuni sadice sexuale care
au fost trimise către NCAVC pentru analiză sau care au fost trimise
specialiştilor din cadrul NCAVC pentru scopuri de învăţare şi
cercetare între anii 1984-1989. Fiecare caz din acest eşantion a fost
verificat de către autori cu privire la prezenţa unui tipar îndelungat
de excitare sexuală ca răspuns la imagini ale suferinţei sau umilirii.
Pentru ca un caz să fie admis în acest studiu, toţi cei trei autori
trebuiau să cadă de acord că erau prezente elemente efective în ceea
ce priveşte concluzia că subiectul a fost excitat din punct de vedere
sexual ca răspuns la imagini ale suferinţei sau umilirii în două sau
mai multe ocazii ce s-au întins într-un interval de cel puţin 6 luni.
De cele mai multe ori proba excitării sexuale a constat în acte
sexuale confirmate prin înscrisuri sau autorelatări ale excitării
sexuale ce au avut loc simultan cu suferinţa exprimată de victime.
Majoritatea cazurilor pe care alţii le credeau ca fiind posibil sadice
sexual, dar care au fost eliminate prin acest proces de verificare, au
fost acelea în care un autor a comis un singur viol sau crimă cu
folosirea torturii sau mutilării, dar fără a exista probe ale unui tipar
mental îndelungat de excitare la asemenea activităţi, sau cazuri în
care un comportament crud a avut loc la alte momente decât cele în
care victima era conştientă ori autorul excitat. Astfel, spre exemplu,
am exclus cazurile în care un violator şi-a rănit sau ucis victima
dacă nu au existat probe ale excitării sexuale care să acompanieze
rănirea sau uciderea sau cazuri în care activitatea sexuală sau
mutilarea a avut loc după ce victima era în stare de inconştienţă sau
moartă. Astfel, eşantionul a constat în sadici sexuali autori de
infracţiuni care au fost menţionaţi consecutiv, însă doi dintre autori
au admis în timpul studiului că au comis infracţiunile cu mulţi ai
înainte ca cazurile să fie raportate în scop de predare şi cercetare.
107
Depue RL: An american response to an era of violence. FBI Law Enforcement
Bulletin 55(12): 2-5, 1986
108
Depue RL: Folowing the medical model. 1988 Annual report. Quantico, VA,
National Center for the Analysis of Violent rime, FBI Academy, 1989
190
Pentru fiecare caz, informaţiile au fost disponibile din cel
puţin două din următoarele surse: rapoarte investigative ale poliţiei,
fotografii de la faţa locului, declaraţii ale victimelor, procese
verbale ale interviurilor cu membrii familiei, mărturisiri, rapoarte
psihiatrice, transcrieri de la proces sau ale marelui juriu, procese-
verbale presentinţă şi evidenţe ale închisorilor. În plus la acestea, au
fost disponibile în majoritatea cazurilor materiale produse de către
autori cum ar fi manuscrise, jurnale, fotografii, schiţe, înregistrări
audio, înregistrări video şi scrisori de ameninţare. Cinci dintre cei
30 de subiecţi au fost intervievaţi în mod extensiv de cel puţin unul
dintre autori, având consimţământul scris al acestora. În şase din
cele 30 de cazuri, părţi ale unor biografii publicate au fost folosite
pentru a suplimenta informaţiile investigative disponibile. Multe
dintre biografiile criminalilor în serie includ volume binecunoscute
ca fiind imprecise şi lipsite de încredere (incluzând unele cu
informaţii fabricate), însă cele folosite aici sunt printre cele mai de
încredere dintre asemenea cărţi potrivit anchetatorilor familiarizaţi
cu cazurile. Pentru două dintre cazuri, biografia s-a dovedit cea mai
completă sursă de informaţii, însă în alte 4 cazuri informaţiile
investigative erau superioare relatărilor din capitole.
Fiecare dintre cei 30 de bărbaţi pe care se bazează acest
articol a întrunit criteriile riguroase pentru sadismul sexual, s-au
angajat în fantezii repetate şi acţiuni care au pus în evidenţă
excitarea sexuală la suferinţa şi umilirea altei persoane pentru
perioade mai mari de 6 luni. De asemenea, fiecare dintre cei 30 s-au
angajat în tipare mentale întinse, de comportament antisocial ca
adult. Deseori, probele disponibile nu au inclus evidenţe poliţieneşti
juvenile (acestea fiind în general inaccesibile) sau informaţii vaste
despre adolescenţa bărbaţilor. Din aceste considerente nu este
posibil să fim siguri câţi dintre bărbaţi întruneau criteriile prevăzute
în DSM-III-R109 pentru tulburări de personalitate antisociale.
Niciunul dintre cei studiaţi nu era psihotic la momentul declanşării
unui pattern de comportament sadic sexual, însă unul a devenit
psihotic mai târziu în viaţă.
Toate datele precizate în acest articol trebuie să fie privite
ca o estimare minimă a frecvenţei reale a variabilelor studiate în
cadrul acestui eşantion datorită variaţiilor în ceea ce priveşte
cantitatea de informaţii disponibile despre cazurile particulare.
Datele cu privire la care avem cea mai puţină încredere sunt cele
privitoare la abuzul sexual şi fizic relatat din timpul copilăriei
109
American Pd’sychiatric Association: Diagnostic and Statistical manual of
Mental Disorders (ed.3), revised. Washington, DC, American Psychiatric
Association, 1987
191
întrucât nu au fost realizate eforturi sistematice de a colecta astfel
de date sau de a verifica afirmaţii spontane de abuz.
2. Rezultatele
2.1. Caracteristicile autorilor
Tabelul 1 prezintă caracteristicile autorilor din cadrul

eşantionului. Observaţi că fiecare dintre aceste caracteristici se
găsesc de asemenea printre persoanele care nu sunt nici sadici
sexuali şi nici infractori. Fără date comparabile despre bărbaţi din
populaţia generală sau din alte grupuri de comparaţie, aceste date
trebuie să fie interpretate cu precauţie.
Tabelul nr. 1 - Caracteristici ale infractorilor sadici sexuali
Caracteristici n %
- Bărbaţi 30 100
- Rasă caucaziană 29 96,7
- Infidelitate parentală sau divorţ 14 46,7
- Abuzaţi fizic în copilărie 7 23,3
- Abuzaţi sexual în copilărie 6 20
- Căsătoriţi la momentul faptei 13 43,3
- Implicare incestuoasă cu proprii copii 9 30
- Cunoscuţi cu experienţe homosexuale* 13 43,3
- Cunoscuţi cu travesti 6 20
- Cunoscuţi cu un trecut de tras cu ochiul, telefoane
obscene sau expunere indecentă 6 20
- Au împărţit parteneri sexuali cu alţi bărbaţi 6 20
- Educaţie superioară liceului 13 43,3
- Experienţă militară 10 33,3
- Au avut o reputaţie solidă ca cetăţeni 9 30
- Abuz de droguri (altele decât alcool) 15 50
- Tentative de suicid 4 13,3
- Condus autovehicule fără un scop 12 40
- Pasionat de poliţie (interes excesiv pentru activităţile
poliţieneşti şi de lucruri inutile) 9 30
*cu excepţia jocurilor sexuale din copilărie
Toate persoanele erau de sex masculin, şi toţi cu excepţia

unuia erau de rasă caucaziană. 47% dintre bărbaţi proveneau dintr-
un mediu familial caracterizat prin infidelitate parentală sau divorţ:
proporţii aproximativ egale au relatat că au fost abuzaţi fizic (23%)
sau sexual (20%) în copilărie. În perioada în care comiteau faptele,
43% erau căsătoriţi. Cei 9 care au fost implicaţi incestuos cu proprii
192
copii reprezentau 30% din întreg eşantionul, însă 60% dintre cei 15
subiecţi care aveau copii.
43% erau cunoscuţi ca având experienţe homosexuale,
excluzând jocurile sexuale din copilărie, iar în 2 cazuri în care au
fost suspectate activităţi homosexuale nu au putut fi confirmate.
Activităţi de comportament parafilic nonsadic au inclus travestiul
(20%) şi fapte minore cu caracter sexual (tras cu ochiul, telefoane
obscene sau expunere indecentă (20%). 6 bărbaţi şi-au împărţit
partenerii sexuali consensuali cu alţi bărbaţi (incluzând 3 care şi-au
împărţit nevestele).
43% au avut o educaţie superioară liceului. Dintre cei 10
cunoscuţi cu experienţă militară, 8 au servit în forţele terestre. Cel
puţin 5 au fost lăsaţi la vatră în mod onorabil, iar unul a primit o
eliberare din serviciul militar pe motive medicale necunoscute.
Ocupaţia acestor subiecţi erau: patiser (2), bucătar, bucătar-şef,
cofetar de bomboane, ospătar, proprietar de restaurant, muzician,
bodyguard/şofer de tiruri, muncitor necalificat, fermier, specialist în
etanşarea tubulaturii în domeniul naval, depanator de televizoare,
frizer/proprietar de studio foto nud, conductor de trenuleţ în parc de
distracţii, mecanic, lucrător în construcţii, antreprenor în construcţii,
vopsitor de locuinţe, tapiser, agent de vânzări, manager de vânzări,
dezvoltator imobiliar/pilot de maşini de curse, fotograf, tehnician
cardiovascular, agent de pază, ajutor de şerif, student la drept, ofiţer
de armată şi bancher. Se observă că majoritatea acestor ocupaţii
implică contactul cu publicul larg. 33% dintre infractori aveau o
reputaţie solidă ca cetăţeni prin implicarea în activităţi civice,
muncă voluntară, contribuţii caritabile, activităţi politice şi relaţii de
afaceri solide.
50% dintre autori erau cunoscuţi cu abuz de droguri altele
decât alcool. 13% aveau în trecut cel puţin o tentativă de sinucidere.
Aceşti 4 bărbaţi avuseseră un total de 6 episoade suicidare
incluzând spânzurare (2), intoxicaţie cu monoxid de carbon, ingestie
de substanţe chimice, tăiere de vene şi supradoze de drog.
Şofatul excesiv definit ca şofatul fără un scop precis sau
condusul pe distanţe lungi doar pentru a schimba spontan
deplasarea într-o altă direcţie, caracteriza 40% dintre bărbaţi. 30%
dintre bărbaţi erau „pasionaţi” de poliţie şi manifestau în mod
obişnuit un interes excesiv pentru activităţile poliţieneşti şi pentru
lucruri inutile. Acest interes varia de la colectarea de literatură
privitoare la tehnicile poliţieneşti până la a avea uniforme de poliţie
complete, contrafaceri ale documentelor oficiale şi insigne, sau
automobile modificate pentru a se asemăna autoturismelor de poliţie
193
(cauciucuri cu margine neagră, radio cu două căi, scanner Bearcat,
antenă tip vergea, lumini roşii intermitente şi sirenă).
57% dintre bărbaţi nu erau cunoscuţi cu cazier înainte de
arestarea lor pentru faptele sadice descrise mai jos. 43% aveau
cazier pentru o varietate de fapte de natură nonsexuală şi pentru
fapte de natură sexuală nonsadică.
83% dintre bărbaţi deţineau colecţii de bunuri legate de
teme violente sau sexuale sau din ambele categorii. Cele mai
obişnuite colecţii deţinute erau cele pornografice (53%), urmate în
frecvenţă de arme (37%), legarea unor lucruri inutile (37%) şi
reviste de detectivi (23%)110. Proporţii mai mici dintre bărbaţi
colectau cuţiţe (19%), revista Soldier of Fortune (7%), dispozitive
sexuale (7%) şi lenjerie intimă de femei (3%). La fel ca şi la
caracteristicile autorilor date în Tabelul 1, colecţiile specificate aici
nu sunt asociate în mod necesar cu sadismul sexual sau cu
criminalitatea.
2.2. Caracteristicile faptei
Carcateristicile faptelor sunt redate în tabelul 2
Tabelul nr. 2 - Caracteristicile faptelor
Caracteristici n %
- Un partener l-a ajutat în comiterea faptei 11 36,7
- Planificarea atentă a faptei 28 93,3
- Uzurparea instituţiei poliţiei pentru
comiterea faptei 7 23,3
- Victimele au fost luate din locaţii
preselectate 23 76,7
- Victimele au fost ţinute în captivitate
pentru 24 de ore 18 60
sau mai mult
- Victimele au fost imobilizate,
legate la ochi sau punere de căluş 26 86,7
- Legarea sexuală a victimei* 23 76,7
- Viol anal al victimei 22 73,3
- Forţarea victimei de a face sex oral 21 70
- Viol vaginal al victimei 17 56,7
- Penetrarea cu obiecte a victimei 12 40
- Varietatea unor acte sexuale cu victima** 20 66,7
- Disfuncţii sexuale în timpul faptei 13 43,3
- Afect detaşat, lipsit de emoţie în timpul faptei 26 86,6
- Spune victimei ce să rostească în timpul
110
Diety, PE, Harry B, Hazelwood RR: Detectives magazines: pornography for
the sexual sadist? J Forensic Sci 31:197-211, 1986
194
agresiunii 7 23,3
- Tortură intenţionată 30 100
- Uciderea victimei 22 73,3
- Comite crime în serie
(3 sau mai multe victime) 17 56,6
- Ascunde corpurile victimelor 20 66,6
- Lovirea victimelor (traume violente
contondente) 18 60
- Înregistrează faptele*** 16 53,3
- Păstrează bunuri personale ce aparţin victimei 12 40
*legarea sexuală este diferenţiată de legare prin unicul scop al restrângerii
mişcărilor victimei prin folosirea unor varietăţi de poziţii, legare excesivă, legări
simetrice şi cu îndemânare
**o varietate de acte sexuale sunt definite ca fiind supunerea victimei la cel puţin
trei din următoarele: viol vaginal, sex oral forţat, viol anal şi penetrare cu obiecte
***includ înregistrări prin însemnări, desene, fotografii, înregistrări audio sau
înregistrări video
Unsprezece dintre bărbaţi (37%) au comis cel puţin una

dintre fapte cu un partener care l-a asistat la toate fazele infracţiunii.
Aceşti 11 autori au fost asistaţi de 11 parteneri de sex masculin şi 7
de sex feminin. Doi dintre partenerii de sex masculin erau părinţii
autorilor. Cinci dintre partenerele de sex feminin erau soţii ale
autorilor, şi una era o victimă care fusese ţinută captivă 4 săptămâni
înainte de a începe să ajute la răpirea şi torturarea altor victime.
Cinci dintre autori au oferit acces din punct de vedere sexual la
victimele lor altor 11 bărbaţi.
93% dintre autori au fost apreciaţi ca planificându-şi cu
atenţie faptele lor, evidenţiindu-se acest lucru prin comportante de
genul studierea procedurilor organelor de aplicare a legii, studierea
şi colecţionarea armelor; construirea unui scaun de tortură sau a
unei încăperi special echipate pentru tortură; modificarea unui
autovehicul pentru a fi folosit în răpiri şi tortură (antifonarea unei
dubiţe, demontarea geamurilor şi a mânerelor de la portieră, sau
instalarea unor accesorii specifice autovehiculelor de poliţie);
pregătirea unei „truse de tortură” ce conţine materiale pentru
imobilizat, echipamente pentru tortură, arme, camere video,
instrumente de înregistrare şi echipamente funerare (ex o lopată şi
var); luarea de provizii pentru călătorii în locaţii îndepărtate (ex. apă
şi mâncare pentru deşert, combustibil suplimentar pentru a zbura
către o insulă îndepărtată), efectuarea unei supravegheri sistematice
şi urmărirea victimelor; uzurparea calităţii de ofiţer de poliţie în
vederea comiterii faptei (23%) sau alte subterfugii elaborate;
purtarea de mănuşi pentru a evita lăsarea amprentelor; şi luarea
victimei la o locaţie selectată anterior (77%).
195
Cel mai obişnuit mijloc folosit pentru a obţine accesul
către victimă a fost determinat pentru fiecare dintre cei 30 de autori.
Cel mai mare număr (27 sau 90%) au folosit o abordare de tipul
„simularea unei situaţii”111, apropiindu-se în mod deschis de victimă
sub un pretext cum ar fi solicitarea sau oferirea de ajutor, solicitarea
de îndrumări sau efectuarea unei arestări. Spre exemplu, un bărbat a
angajat modele pentru a poza la sesiuni de fotografii, aparent pentru
a fi folosite pentru coperţile unor reviste poliţieneşti, însă acesta lua
victimele în deşert, le fotografia şi le strangula. Doi bărbaţi aveau
tendinţa de a folosi abordarea de tipul „supriză”, în care aceştia
apucau victima brusc pentru a obţine controlul. Unul dintre ei
folosea abordarea de tipul „atac prin surprindere”, lovind pe
neaşteptate victimele în cap cu un obiect contondent. 60% dintre
autori au ţinut una sau mai multe dintre victimele lor pentru
perioade ce variau între 24 ore şi 6 săptămâni înainte de a le ucide
sau de a le elibera. Trei autori au convins sau au forţat foste victime
captive pentru a reveni pentru abuzuri suplimentare. Victimele erau
ţinute captive prin legare sau încuiere într-o zonă limitată, prin
prezenţa fizică permanentă a autorului sau printr-o combinaţie a
celor două. 87% dintre autori au legat la ochi sau au pus căluş uneia
sau a mai multor victime. 77% dintre autori s-au implicat în legarea
sexuală a uneia sau a mai multor victime. Legarea sexuală se referă
la restricţii de mişcare sau folosirea restricţiilor în sensul declanşării
unei excitări sexuale a autorului. Se distinge de legare, prin unicul
scop al restrângerii libertăţii de mişcare a victimei prin folosirea în
legarea sexuală a unor legări sofisticate şi excesive, legări elegante
şi simetrice care nu sunt necesare şi legarea victimei într-o varietate
de poziţii, deseori în timp ce este fotografiată.
Aşa cum se observă în tabelul 2, actele sexuale efectuate
în mod forţat cu victima de către cea mai mare parte a autorilor (în
ordine descrescătoare) erau violul anal, sexul oral forţat, violul
vaginal şi penetrarea cu obiecte. 67% dintre autori au foţat una sau
mai multe dintre victime să se implice în cel puţin 3 asemenea
activităţi. 43% dintre autori au suferit disfuncţii sexuale în timpul
faptelor lor, incluzând ejaculare târzie (11), ejaculare prematură (1)
şi ejaculare condiţionată (1). În plus faţă de actele sexuale listate în
tabelul 2, un număr mic de autori s-au angajat în alte acte sexuale cu
victimele lor, incluzând introducerea unui deget în vagin sau anus
(3), efectuarea de cunilingus victimei (2), forţarea victimei să se
masturbeze sau să-l masturbeze pe el (2), forţarea a două victime să
111
Hazelwood, RR: The behavior-oriented interiew of rape victims: the key to
profiling. FBI Law Enforcement Bulletin 52(9): 8-15, septembrie 1983
196
se angajaze în activităţi sexuale una cu cealaltă (2), forţarea victimei
să bea urină sau să mănânce fecale (2), urinarea pe o victimă (1),
penetrarea rectului cu pumnul (1), şi întreţinerea de relaţii sexuale
după moarte (1).
Comportarea autorilor în timpul comiterii faptelor a putut
fi stabilită din declaraţiile victimelor, din înregistrările realizate de
către autori sau din interviuri într-un număr suficient de cazuri
pentru a şti că cel puţin 87% au avut un afect lipsit de emoţie,
detaşat. 23% şi-au instruit victimele să rostească anumite cuvinte în
timpul faptei, uneori din însemnări scrise de mână. Astfel de
discursuri forţate au inclus descrierea actelor sexuale care aveau loc,
fraze autodepreciative şi jucarea unui rol a unei a treia părţi.
Toţi autorii (100%) şi-au torturat în mod intenţionat
victimele, majoritatea cu metode extreme şi evidente, astfel cum
sunt prezentate în tabelul 3.
Tabelul nr. 3 - Metode de tortură fizice folosite de criminalii sadici

sexuali
Metode de tortură n %
- Instrumente 8 26,7
- Introducerea dureroasă de obiecte străine 7 23,3
- Aplicarea de lovituri 6 20
- Aplicarea de muşcături 5 16,7
- Biciuire 5 16,7
- Legări dureroase 5 16,7
- Şocuri electrice 4 13,3
- Răsucirea sânilor până la aducerea victimei
la inconştienţă 4 13,3
- Asfixierea până la aducerea victimei la
inconştienţă 4 13,3
- Arderea 3 10
- Alte* 7 23,3
* Alte metode de tortură au inclus amputarea (2), ameninţarea cu şerpi (2),
tăieturi (1), smulgerea părului (1), introducerea de sticlă fărâmiţată în uretră (1),
injecţii (1) şi înecarea controlată (1)
Pentru a ilustra extremitatea torturilor folosite de către

aceşti 30 de autori, cităm doar două dintre cele mai puţin ofensive
exemple:
- primul a fost al unui bărbat care şi-a legat şi suspendat
propria fiică cu funii în poziţii dureroase şi cu legături strânse
dureroase de la vârsta de 2 ani până la vârsta de 8 ani în timp ce
acesta o fotografia;
197
- cea de-a doua a fost a unui bărbat care şi-a forţat o
victimă de viol ţinută captivă să privească în timp ce viola şi ucidea
o a doua femeie.
Anumiţi autori au folosit deseori multiple mijloace de
tortură. Suplicii psihologice prin umilire, degradare şi ameninţări
erau deseori combinate cu metode fizice de tortură pentru a
amplifica frica victimei. Importanţa pentru autor a terorii victimei
este subliniată de precauţiile luate de mai mulţi autori de a se
asigura că victimele lor rămân conştiente în timp ce sunt torturate şi
de resuscitarea victimelor aflate pe moarte de către doi autori cu
scopul ca aceştia să poată provoca suferinţe suplimentare înainte ca
victimele să moară.
22 din cei 30 de bărbaţi (73%) s-a stabilit că au ucis;
împreună aceştia au avut 187 de victime cunoscute ale infracţiunii
de omor. 5 bărbaţi erau responsabili pentru 122 de crime cunoscute,
iar ceilalţi 17 au ucis 65 de victime cunoscute. Numărul total de
crime comise de către cei 22 se suspectează a fi mai mare de 300.
17 dintre bărbaţi (57% dintre autori şi 73% dintre criminali) erau
cunoscuţi ca fiind criminali în serie112,113 ucigând 3 sau mai multe
victime în incidente diferite. (Trei alţi criminali erau suspectaţi a fi
ucis în serie fără a se putea proba). Toţi, cu excepţia a doi criminali,
au ascuns cel puţin unul din cadavrele victimele lor. Cu toate
acestea, acesta nu a fost un comportament constant, de vreme ce
anumite victime au fost lăsate în locuri unde puteau fi văzute de
către cei apropiaţi sau uşor de găsit, în timp ce altele erau
abandonate fără nici o precauţie.
Cele 187 de victime cunoscute ale infracţiunii de omor au
decedat dintr-o multitudine de cauze. Cauza decesului a putut fi
determinată în 130 de cazuri. (vezi tabelul 4).
Tabelul nr. 4 - Cauza decesului a celor 130 de victime ale

infracţiunii de omor
Cauza decesului n %
- Strangulare prin folosirea legăturilor 42* 32,3
- Strangulare prin folosirea mâinilor 34** 26,1
- Împuşcare 32*** 24,6
- Prin tăiere sau înjunghiere 13 10
- Prin lovire cu obiecte contondente 4 3,1
112
Dietz PE: Mass, serial and sensational homicide. Bull NY Acad Med 62:477-
91, 1986
113
Dietz, PE: Patterns in human violence, in Psychiatric Update: American
Psychiatric Association Annual review. Edited by Hales RE, frances AJ.
Wasghington, DC, American Psychiatric Press, 6:465-90, 1987
198
- Spânzurare 2 1,5
- Sufocare 1 0,8
- Tortură 1 0,8
- Expunere la condiţii meteo vitrege 1 0,8
*Un bărbat era responsabil pentru 32 de asemenea crime
** Un bărbat era responsabil pentru 25 de asemenea crime
*** Un bărbat era responsabil pentru 17 de asemenea crime
Cea mai remarcabilă diferenţă dintre cauzele decesului în

cazul acestor crime şi distribuţia cauzelor de deces printre victimele
crimelor, în general, o reprezintă proporţia relativ mare a cauzelor
de asfixie mortală (61%) şi proporţia relativ mică a decesului prin
împuşcare (25%). Criminalii în serie au fost inconstanţi în ceea ce
priveşte mijlocele prin care aceştia şi-au ucis victimele lor multiple,
cu excepţia unei persoane care şi-a strangulat cu mâinile sale toate
cele 25 de victime şi a unei alte persoane care şi-a împuşcat toate
cele 17 victime ale omorurilor. Deşi bătăile ca o cauză a decesului
reprezintă doar 3%, 60% dintre criminali şi-au bătut victimele.
Cauza decesului nu a putut fi determinată pentru victimele care au
fost distruse de foc (17), descompuse (28) sau ajunse în stadiul de
schelet (7); iar în cazul a trei bărbaţi responsabili pentru aceste
crime, 2 au negat implicarea în crime, iar unul s-a sinucis după
arestare şi înainte de luarea interviului. (Pentru 5 victime datele
despre cauza morţii lipseau).
53% dintre autori şi-au înregistrat cel puţin una din fapte
prin însemnări, desene, fotografii, înregistrări audio sau video.
Cantitatea de detalii în asemenea înregistrări au variat de la
efectuarea unei notări incriptate pe un calendar până la înregistrări
video ale torturii sau o autobiografie de dimensiunea unei cărţi care
detalia fiecare nuanţă a faptei. Câţiva dintre autori şi-au menţinut
înregistrări extinse ale faptelor lor, inclusiv colecţionarea de
fotografii ale victimelor (13%), colecţii de înregistrări audio ale
crimelor lor (7%) şi colecţii ale înregistrărilor video ale crimelor
(7%). 40% dintre autori au păstrat unul sau mai multe obiecte
aparţinând victimei (lenjerie intimă, pantofi, bijuterii, portofele,
permise de conducere sau alte lucruri), care au fost deseori găsite
ascunse printre lucrurile cu amintiri ale autorului.
2.3. Caracteristicile victimei
97% dintre autori au victimizat numai persoane de rasa

caucaziană. Singurul autor de culoare a victimizat doar persoane de
rasa caucaziană, iar un autor de rasa caucaziană a victimizat
persoane atât de rasa caucaziană, cât şi de culoare. 83% dintre
199
autori şi-au axat infracţiunile lor în principal pe persoane
necunoscute. 73% au victimizat doar femei, 17% doar bărbaţi şi
10% atât femei cât şi bărbaţi. 57% au victimizat doar adulţi, iar 17%
au victimizat doar copii. Este de notat că 43% dintre autori au
victimizat unul sau mai mulţi copii.
În doar cinci dintre cele 30 de cazuri (17%) a existat o
anumită asemănare evidentă dintre victimele alese şi cineva cu o
semnificaţie psihologică din viaţa autorului. Spre exemplu, un
bărbat care a ucis cel puţin 2 femei a fost căsătorit cu o femeie cu
părul negru lung. Victimele sale aveau păr negru, iar acesta s-a
referit la acţiunile sale cu ele ca fiind „practică” pentru ceea ce va
face când va obţine controlul asupra fostei sale soţii. El a pregătit
însemnări scrise pentru victimele sale care să repete cuvintele pe
care fosta sa soţie le spusese forţat în timpul unei sesiuni
înregistrate pe suport magnetic în care acesta a brutalizat-o.
3. Comentarii
Deşi autorii sadici sexuali studiaţi erau responsabili pentru

un număr mare de infracţiuni grave, trebuie să avertizăm că există
un număr şi mai mare de sadici sexuali care comit mult mai puţine
infracţiuni grave şi, prin urmare, cazurile lor nu au fost trimise
Centrului Naţional pentru Analiza Infracţiunilor Violente. Deşi
aceste date nu pot fi generalizate pentru întreaga clasă de infractori
sadici sexuali, acestea furnizează nişte introspecţii către o categorie
de autori ce reprezintă cea mai eficientă şi distructivă categorie
dintre toţi infractorii cu motivaţie sexuală. Aceste cazuri nu sunt
grave prin severitatea sadismului lor sexual, ci prin severitatea
criminalităţii lor. Dacă aceştia sunt sadici criminali „de vârf” ale
căror infracţiuni sunt deosebit de grave, noi credem că aceştia diferă
de sadicii sexuali mai puţin distructivi nu prin „severitatea”
practicilor neagreate social, ci prin caracterul patologic care le
permit acestora asemenea exprimări neinhibate a dorinţelor lor
sexuale.
Clinicianul care evaluează pe cineva care ar putea suferi
de sadism sexual trebuie să fie capabil să obţină un istoric adecvat
fără să afişeze o atitudine şocantă inoportună sau neîncredere. Nu
este în reprrtoriul obişnuit clinic să se facă cercetări cu privire la
formele particulare de tortură pe care cel intervievat le găseşte cele
mai atrăgătoare sau cu privire la tema celor mai excitante fantezii,
însă aceste întrebări despre asemenea subiecte tabu de cercetare sunt
necesare dacă cel care intervievează speră să obţină informaţii
relevante pentru diagnostic. Asemenea cercetări sunt relevante nu
200
numai pentru evaluarea ştiinţifică a persoanei care a comis o faptă
sadică sexuală, dar, de asemenea, în obţinerea unei istorii sexuale a
oricui care a oferit probe ale unor tipare de excitare, a unor
comportamente neagreate social. Cu toate acestea, chiar şi cel mai
bun intervievator va eşua în a obţine adevărul complet în cele mai
multe cazuri. Acolo unde sunt motive să suspectăm sadism sexual,
clinicianul trebuie, de asemenea, să fie înţelept să caute informaţii
de la alte surse decât de la cel intervievat, cum ar fi sursele pe care
acest articol se bazează.
Câteva din aceste observaţiile arătate aici necesită anumite
explicaţii. Înţelesul şofatului excesiv a fost evidenţiat în mod
corespunzător de un bărbat care l-a descris „sentimentul de
libertate”, ca fiind „de a merge unde vreau, când vreau, fără ca
cineva să-mi spună ce să fac”. Fascinaţia pentru activităţile
poliţieneşti şi pentru lucrurile inutile reflectă iluziile autorilor şi
străduinţa lor de a obţine putere. Partenerii sexuali sunt împărţiţi cu
alţii ca un mijloc de umilire. Victimele sunt ţinute captive pentru
acces uşor, pentru a le modela comportamentul prin „antrenament”
şi pentru a le prelungi suferinţele. Victimelor li se spune ce să zică
în timpul agresiunii în scopul de a recrea scenarii imaginate anterior
cu parteneri ideali. Corpurile victimelor sunt ascunse – în
contradicţie cu corpurile lăsate la faţa locului aşa cum se întâmplă
în cele mai multe omoruri – pentru a reduce posibilitatea de
descoperire rapidă şi, prin urmare, depistarea. Bunurile personale
aparţinând victimelor sunt păstrate ca trofee ale „cuceririlor”
autorilor sau ca stimul pentru a uşura excitarea din amintiri.
Persoanele necunoscute sunt alese ca victime pentru a reduce
şansele ca acestea să fie legate de autor.
Una dintre observaţiile deosebit de intrigante este
proporţia ridicată a acestor autori care comit penetrări forţate ale
anusului sau orale, faţă de vagin. Deşi acest lucru poate fi gândit ca
un artefact al numărului de victime bărbaţi, acest lucru rămâne
valabil chiar şi printre aceia ale căror victime sunt numai femei.
Printre explicaţiile posibile pentru această observaţie este aceea că o
mare parte dintre autori, cu un istoric de activităţi homosexuale ca
adult, sunt mai predispuşi la contact sexual oral sau anal sau că
penetrarea orală şi anală se intenţionează a fi mai degradantă pentru
victimă decât penetrarea vaginală.
Una dintre cele mai importante descoperiri ale acestui
studiu este aceea că 53% dintre autorii sadici sexuali efectuează şi
reţin înregistrări ale infracţiunilor lor. Deşi unii dintre ei au împărţit
aceste înregistrări cu parteneri de infracţiuni, acestea reprezintă, pe
de altă parte, proprietatea lor cea mai secretă, ce se intenţionează a
201
nu fi văzută de altcineva. Aceste înregistrări – fie că sunt scrieri,
desene, fotografii sau înregistrări electronice – sunt surse de o
profunzime neobişnuită în înţelegerea autorului, a fantasmelor sale
şi a comportamentului său.
Prin aceste înregistrări personale ale autorilor, este posibil
să se descopere lumea sa secretă, altminteri ascunsă în timpul
interviurilor cu specialiştii în sănătate mentală sau profesionişti ai
forţelor de aplicare a legii. Deşi, uneori, autorii sunt deschişi în ceea
ce priveşte infracţiunile lor, aceştia sunt foarte puţin deschişi în ceea
ce priveşte patternul excitării sexuale ce stă la baza sau care îi
însoţeşte infracţiunile.
Afectul lipsit de emoţie, detaşat al autorilor în tinpul
comiterii infracţiunilor lor contrastează în mod dramatic cu
infracţiunile pline de reacţii emoţionale a atâtor numeroşi alţi autori
violenţi, şi este în concordanţă cu faptele lor înalt metodice. Pe
măsură ce o persoană ascultă înregistrarea infracţiunilor lor, aceasta
este frapată de maniera calculată în care autorul păstrează un ton
calm, instrucţional în faţa victimei sale aflată într-o stare evidentă şi
intensă de stres. Deşi, furia iese câteodată la suprafaţă, acolo nu este
niciodată vreun indiciu al vreunei pierderi de control sau a pierderii
stăpânirii situaţiei. Noi considerăm că tonul rece, lipsit de emoţii al
autorului în timpul comiterii infracţiunii reprezintă o dovadă – dacă
mai era necesară vreuna – a lipsei de empatie pentru victimele lor.
Această lipsă de empatie poate arăta psihopatie, narcisism, o
capacitate extraordinară de a dezumaniza victimele sau o
combinaţie a acestora.
Deşi nu au fost colectate informaţii în mod sistematic
asupra tulburării de personalitate narcisiste ca trăsătură a acestor
oameni, am observat că toţi erau exploatativi în relaţiile
interpersonale şi mulţi erau grandomani, lipsiţi de empatie, au
răspuns la critici cu furie şi au cerut etalarea unei stări de admiraţie
de la acele victime pe care le-au ţinut captive. Această trăsătură
narcisistă este legată de conştientizarea subiecţilor, a statutului de
„super-infractori”. Spre exemplu, un subiect a scris recent unuia
dintre autori o scrisoare umilitoare ce critica articolele publicate
anterior lăudându-se că cineva scrie o carte despre el, şi sugerând că
cu o stimulare adecvată ar putea fi dispus să împartă câteva din
gândurile sale interioare cu cercetătorul. Nu avem nici o bază în a
crede că sadismul sexual este asociat în mod obişnuit cu
narcisismul; mai degrabă psihopatia acestor subiecţi este cea care
este probabil asociată cu narcisismul. Aceste observaţii sunt
rămăşiţe ale opiniei lui Leaff’s că „personalităţile psihopatice
202
reprezintă o formă, o formă severă, a unei structuri de personalitate
narcisiste”.114
Contactul lor cu clinicieni au fost surprinzător de
ineficiente, aşa cum este ilustrat de câteva exemple. Unul dintre
subiecţi, la vârsta de 12 ani, a fost dus la un doctor de către mama
sa deoarece aceasta descoperise că se auto-spânzura (se angajase
într-o autoasfixie erotică115). Doctorul i-a spus acesteia că băiatul va
creşte, însă va rămâne atras din punct de vedere sexual faţă de
frânghii, astfel încât acesta a strangulat o serie de 3 femei. Altul a
consultat un psihiatru atunci când a descoperit că violurile sadice nu
îl mai satisfăceau şi a devenit îngrijorat de gândurile sale de a
adăuga crima la repertoriul său. Pe măsură ce acesta îşi descria
fanteziile sale privitoare la crimă, psihiatrul, care era în vârstă, a
adormit; autorul a plecat în timpul sesiunii şi nu s-a mai întors
niciodată. Un altul care fusese arestat pentru atragerea de băieţi
tineri în locuinţa sa pentru a-i fotografia cum aceştia defecau sau
cum se ameninţau cu cuţitul unul pe altul în timp ce folosea ketchup
sau cerneală roşie pentru a simula răni, a fost trimis la o instituţie de
sănătate mentală statală; acesta a fugit, a ucis un băiat tânăr şi a
rănit pe altul. Într-un alt caz, un psiholog i-a cerut unui autor să
descrie în scris cele mai bizare fantezii ca parte a psihoterapiei.
Autorul a realizat descrieri detaliate a infracţiunilor sale reale, însă
terapeutul nu şi-a dat seama că acestea erau amintiri, şi nu fantasme.
Alte cazuri au avut eşecuri similare.
Chiar mai tulburător decât eşecul tratamentului, îl
reprezintă eşecurile măsurilor de securitate personale normale
pentru a preveni comiterea infracţiunilor acestora, precum şi eşecul
metodelor de poliţie obişnuite pentru capturarea autorilor după
prima lor faptă. Aşa cum a răspuns un autor atunci când a fost
întrebat cum poate o femeie preveni să fie violată: „Există o
mulţime de paşi pe care poţi să-i faci pentru a elimina un infractor
obişnuit care este doar spontan şi imprudent şi lipsit de prevedere...
Dacă cineva doreşte pe altcineva suficient de mult... este aproape
imposibil (de prevenit)... Aceştia pot avea cea mai bună securitate
din lume. Aceştia ar putea să aibă agenţi de pază şi câini şi orice
altceva... Însă dacă ai timp şi răbdare, o oportunitate se va ivi când
poţi lovi pe cineva”.
114
Leaff, L.A.: The antisocial personality: psychodynamic implication, in The
psycopath: A Comprehensive Study of Antisocial Disorder abd Behaviors. Edited
by Reid WH, New York, Brunner/Mazel, 1978, p.79-117
115
Hazelwood R.R., Dietz P.E., Burgess A.W., Autoerotic fatalities , Lexington,
MA, Lexington Books, 1983
203
4. Concluzii
Noi am descris caracteristicile a 30 de infractori sadici

sexuali, faptele lor şi victimele lor, inclusiv unele detalii ale faptelor
care constituie tipare comportamentale ce se presupune a fi
aşteptate de la acest grup de autori. Este important de recunoscut că,
caracteristicile non-legale descrise la acest eşantion, pot apărea
printre oricare persoane care nu sunt nici sadici sexuali şi nici
infractori. Noi nu sugerăm, spre exemplu, că caracteristicile date în
Tabelul 1 sunt predictive pentru sadismul sexual. Din contră, noi
vom susţine că, condiţia necesară pentru un diagnostic de sadism
sexual este prezenţa fanteziei sexuale dincolo de tipul de
comportament în care acest eşantion de autori chiar se angajează.
Când asemenea fantasme sunt identificate, spre exemplu când un
pacient declară fantezii cu legări sau când un anchetator află despre
desene cu torturi ale subiectului, posibilitatea sadismului sexual ar
trebui să fie luată în considerare şi explorată prin cercetări ulterioare
cu privire la alte comportamente descrise aici.
Factorii asociaţi cu sadismul sexual nu au fost anterior
descrişi suficient în amănunţime pentru a permite o recunoaştere
globală a acestui pattern de comportament de către clinicieni sau de
către oficialităţi ale forţelor de aplicare a legii. Printre clinicieni nu
a devenit suficient de obişnuit în a obţine un istoric al tiparelor
comportamentelor neacceptate social din punct de vedere al
excitării sexuale, de a cere pacienţilor consimţământul pentru a
înainta aceste înregistrări poliţiei, sau de a oferi terapie
comportamentală ori substanţe antiandrogene hormonale
parafilicilor cunoscuţi. Printre anchetatorii poliţiei nu a devenit
suficient de obişnuit în a recunoaşte distincţia dintre faptele sadice
sexuale şi alte infracţiuni brutale sau de a anticipa importanţa
însemnărilor scrise, a desenelor, a casetelor audio, a casetelor video
şi a suvenirurilor de la fapte atunci când pun în practică sau execută
autorizaţii de percheziţii în asemenea cazuri.
Deoarece acesta a fost un studiu explorator, necontrolat, al
unui grup de autori atent selecţionaţi, ar fi inoportun în a trage
concluzii despre sadicii sexuali, în general, din datele obţinute aici.
Cu toate acestea, vom recomanda ca cercetătorii care studiază
eşantioane de populaţie mai reprezentative de sadici sexuali şi
având acces la date comparabile ale unor subiecţi de control normali
şi infractori, să adreseze următoarele întrebări:
1. Infidelitatea conjugală sau divorţul sau abuzul sexual
sau fizic din timpul copilăriei sunt factori ce predispun la sadism
sexual chiar şi printre cei care nu comit infracţiuni?
204
2. Activităţile parafilice nonsadice, experienţelor
homosexuale la maturitate, împărţirea partenerilor sexuali cu alţii,
condusul fără ţintă, interesul pentru activităţile de poliţie şi lucruri
inutile şi colectarea de pornografie, legarea unor bunuri inutile,
armele sau revistele detectivistice sunt asociate cu sadicii sexuali
chiar şi printre cei care nu comit infracţiuni?
3. Sunt disfuncţiile sexuale, faptele sexuale minore şi
implicarea incestuoasă cu proprii copii, complicaţii ale sadismului
sexual chiar printre acei sadici sexuali care nu comit fapte violente
ce implică tortură?
Fiecare dintre aceste caracteristici au fost observate printre
cei 30 de bărbaţi pe baza cărora acest articol a fost realizat, dar nu
este posibil de determinat din datele obţinute aici care dintre
caracteristici sunt asociate cu sadismul sexual şi care sunt asociate
cu criminalitatea sau caracterul patologic. Abuzul de stupefiante,
spre exemplu, este cunoscut ca fiind asociat cu criminalitatea116,117 şi
ar putea să nu aibă asociaţii independente cu sadismul sexual. Pe de
altă parte, parafilicii nonsadici, sunt cunoscuţi a fi asociaţi cu
sadismul sexual118 şi ar putea să nu aibă asociaţii indepedente cu
criminalitatea.
Datele noastre ne permit să tragem concluzii despre
caracteristicile infracţiunilor celor mai periculoşi autori sadici
sexuali, care este grupul reprezentat pe drept de către cei 30 de
bărbaţi studiaţi. Caracteristica faptelor lor o reprezintă tortura
intenţionată a victimei în vederea excitării sexuale a autorului. Noi
concluzionăm că, astfel de autori au tendinţa de a comite infracţiuni
foarte frecvent, însă acest lucru nu implică în mod invariabil
următoarele caracteristici: selectarea de necunoscuţi ca victime;
selectarea anterioară a unei locaţii în care victima este dusă;
participaţia unui partener; planificarea atentă (inclusiv uzurparea de
calităţii oficiale - de ofiţer de poliţie); folosirea unui pretext pentru
abordarea victimelor; aplicarea de lovituri victimelor; păstrarea
victimei captive; legarea, legarea la ochi sau punerea de căluş
victimei; legarea sexuală a victimei; violul anal, sexul oral forţat,
violul vaginal sau penetrarea cu obiecte; efectuarea unor acte
sexuale multiple cu victimele; solicitarea victimei de a rosti anumite
116
Bureau of justice Statistics: Prisoners and Drugs. Washington, Dc, US
Departament of Justice, 1983
117
Guze SB, Goodwin DW, Crane JB: Criminality and psychiatric disorders.
Arch Gen Psychiatry 20:583-91, 1969
118
Abel GG, Becker JV, Cunningham-Rathner J, şi alţii: Multiple paraphilic
diagnoses among sex offenders. Manuscrit nepublicat, Behavioral Medicine
Institute, Atlanta, Georgia
205
cuvinte particulare într-o manieră degradantă; tortură intenţionată;
crimă sau crime în serie (de cele mai multe ori prin strangulare);
ascunderea corpurilor victimelor; înregistrarea faptelor şi păstrarea
unor obiecte personale aparţinând victimelor.
XII. VICTIMELE SUPUSE ALE SADICILOR

SEXUALI
Roy Hazelwood
Janet Warren
Park Dietz
206
Acesta este un rezumat descriptiv al experienţei unor
femei ce au avut relaţii de bună-voie cu criminali sadici sexuali.
Textul detaliază abuzul fizic, sexual şi psihologic la care aceste
femei au fost supuse, precum şi procesul prin care ele au fost
transformate din femei independente, competente, într-un însoţitor
supus al partenerilor criminali activi. Similarităţile dintre
criminalul sadic sexual şi activităţile sexuale consimţite aşa cum
reflectă, sunt de discutat.
Nu am găsit nimic în acest articol care să justifice

consideraţiile unui gen specific. Femeile sadice folosesc aceleaşi
tehnici pe copii şi bărbaţi. Karla Homolka şi-a iniţiat prietenul în
asemenea practici sexuale sadice.
Studierea prizonierilor de război, femeilor lovite şi
copiilor abuzaţi au arătat că manipularea sistematică prin
recompense şi pedepse în contextul unei izolări sociale, poate altera
ego-ul, aşteptările şi comportamentul, cel puţin al unor victime.
Aspectul cel mai confuz al comportamentului victimelor
de a prelungi abuzul înseamnă că abuzatorul profită de
maleabilitatea victimelor lui de a-şi extinde activitatea, deoarece
victima are tendinţa de a se supune voluntar abuzului continuu, în
ciuda oportunităţilor de evadare.
În situaţiile de abuz domestic, oricum abuzatorul nu cere
doar supunere, dar, de asemenea, caută oportunităţi de a continua
abuzarea victimei. Fiecare lucrător din domeniul protecţiei soţiilor
abuzate, vede cum femeile merg acasă de la muncă naopte de
noapte la bărbaţii abuzivi pe care nu-i denunţă, chiar dacă au suferit
răni ce le puneau viaţa în pericol. Orice lucrător de la protecţia
copilului a văzut copiii minţind pentru a-şi proteja părinţii abuzivi.
Cum reuşesc unii dintre abuzatori să câştige aşa de mult supunerea
din partea victimelor?
Ca să răspundă la această întrebare, autorii cercetează
relaţiile pe care anumiţi criminali sadici sexuali le au cu soţiile sau
prietenele lor. Această anchetă provine din studierea criminalilor
sadici sexuali şi a atacurilor lor.
30 de bărbaţi din studiul original au executat acte
criminale în care erau excitaţi sexual stârniţi de torturarea
intenţionată a victimelor. Crimele lor sunt caracterizate, de
asemenea, de planificarea cu atenţie, selectarea străinilor ca victime,
înregistrarea atacurilor prin diferite mijloace, păstrarea obiectelor
personale luate de la victime, constrângerea victimei şi tiparul de
207
ţinere în captivitate a victimelor pe perioade ce variază de la 24 ore
la 7 ani înainte de uciderea sau eliberarea lor. În timp ce criminalii
sunt, uneori, interesaţi strict de aspectul actelor criminale în sine,
alţii sunt interesaţi de aspectul sexual ca motivare sau acompaniere
a crimelor lor.
Pentru a examina comportamentele intime şi excitarea
sexuală a sadicului sexual şi pentru a evalua dacă comportamente
similare se întâlnesc atât în contextele criminale, cât şi de
consimţire. Au fost intervievate 7 femei care erau soţii sau prietene
ale criminalilor sadici sexuali. Aceste interviuri foarte lungi, au scos
la iveală, în mod clar, faptul că femeile descriau nu numai aceleaşi
tipuri de emoţii extreme, abuzuri fizice şi sexuale, dar şi procesul
comun de transformare prin care fiecare din ele a devenit complice
al partenerului ei sadic sexual.
1. Femeile
7 femei au fost intervievate de unul dintre autori, un agent

special de la Unitatea de Ştiinţe Comportamentale a F.B.I. Femeile
au ajuns să fie cunoscute de către autori, în special, prin implicarea
F.B.I. în investigarea şi acuzarea crimelor partenerilor lor. Exemplul
nu este ales aleatoriu, dar reprezintă o cercetare aprofundată a
exploatării interpersonale care caracterizează relaţiile intime ale
sadicilor sexuali identificaţi în mod cert.
Trei dintre femei erau căsătorite cu sadici sexuali, iar
mariajul lor a ţinut între 2 şi 13 ani. Celelalte 4 femei s-au întâlnit
cu sadicii pentru perioade de la 3 la 18 luni. Toate au fost
victimizate sadic de către bărbaţii cu care erau combinate. A 8
femeie care, de asemenea, s-a întâlnit cu un sadic sexual când erau
amândoi tineri, a fost intervievată. Deşi erau implicaţi într-o relaţie,
femeia nu a raportat nici un fel de abuz sexual, fizic sau psihologic.
Acest bărbat era responsabil de moartea a mai mult de 20 de femei,
în cei 11 ani cât a durat relaţia lor.
În timpul copilăriei, 4 dintre femei au fost abuzate sexual,
2 abuzate fizic şi 6 abuzate psihic. Una a raportat că ea a fost
abuzată sexual de 2 surori mai în vârstă şi un frate mai mare.
Toate, cu excepţia uneia, erau fără experienţă sexuală când
i-au întâlnit pe sadici, deşi 5 fuseseră căsătorite înainte. Nici o
femeie nu a declarat ca având cunoştinţe despre sado-masochism
înainte de întâlnirea cu sadicii.
Toate femeile aveau un respect de sine foarte scăzut şi au
admis că le lipsea încrederea în sine. O femeie care era foarte
atrăgătoare, a notat că unul dintre motivele pentru care ea a cedat
208
seducţiei sadicului, a fost faptul că nu putea să creadă că el o găsea
atrăgătoare din punct de vedere fizic.
În fiecare caz, femeile proveneau din clasa socială mijlocie
şi medie-superioară şi nici una nu a avut probleme de natură
economică în copilărie. Cu nici o excepţie, femeile nu erau
agresive, erau pline de compasiune şi apăsate de vină. Ele se
mustrau că au fost atât de naive şi nu puteau accepta că de fapt au
fost manipulate în asemenea măsură de către bărbaţi.
Cu o singură excepţie, femeile erau realizate profesional la
timpul când au intrat în relaţie cu bărbaţii. Tabelul nr. 1 arată
diferenţele de statut ocupaţional dintre femei şi sadicii cu care erau
implicate în relaţii.
Tabelul nr. 1 - Diferenţe ale statutului ocupaţional al femeii şi al

sadicilor
FEMEIA: SADICUL:
- Angajată la bancă - Fost condamnat, mecanic
- Inginer de sistem anti-incendiu - Persoană care se ocupă cu
mixarea sunetelor muzicale
- Adolescentă - Lucrător în metale
- Proprietară de afacere - Fost condamnat, dealer de
carduri
- Broker de asigurări - Proprietar de afacere
- Infirmieră studentă - Şomer
- Vânzătoare cu amănuntul - Şomer
2. Abuzul
2.1. Abuzul fizic
Toate femeile au suferit abuzuri fizice în timpul relaţiei cu

sadicii. Ele au relatat că erau bătute frecvent cu pumnii şi alte
obiecte boante. O femeie a relatat că soţul ei îşi numea braţele
„arme” şi periodic îi „împuşca corpul” sau îi izbea toracele şi
stomacul. O altă femeie i-a informat că prietenul ei o ţinea în
captivitate 3 zile, în timp ce o înfăşura din cap până în picioare cu
bandă adezivă. Adeseori, o ridica în poziţie verticală şi îi pocnea cu
209
răutate corpul, lovind-o peste tot. Patru dintre femei au suferit
rupturi de oase de la braţele „iubiţilor” lor.
5 dintre femei au fost bicuite cu biciuri de piele, frânghii
sau curele. Una dintre ele a declarat că cel care o abuza, flutura uşor
un bici de piele şi-l folosea pe ea până când a devenit atât de uzat
încât a apelat la o curea. Atât starea biciului, cât şi aspectele
fotografice ale leziunilor i-au susţinut declaraţia. Altă femeie a fost
săltată de încheieturi şi, periodic, biciuită cu o curea, de-a lungul
mai multor ani.
4 dintre femei au fost arse cu chibrituri, ţigări şi brichete.
În fiecare situaţie rănile erau localizate în zone acoperite de haine
pentru a preîntâmpina eventualele acuzaţii ale cunoştinţelor
femeilor. Muşcăturile, ca mijloc al abuzului fizic, au fost indicate de
către toate femeile. „cârlige” dureroase au fost prinse de sfârcuri şi
labii în cazul a 5 dintre femei. Una dintre ele a spus că prietenul ei a
intenţionat să-i pună un cercel pe una din labii, dar nu a găsit „unul
care să-i placă”.
6 dintre femei au declarat că au fost sugrumate şi
strangulate în timpul activităţilor sexuale. Cele mai multe au
raportat fie pierderea cunoştinţei, ori fiind foarte aproape de această
stare. Bandaje dureroase au fost folosite pe toate femeile. Legăturile
erau aplicate în aşa fel încât să cauzeze disconfort maxim (ex.
Legarea strânsă a sânilor) sau să forţeze femeia în a sta în poziţii
incomode pentru perioade îndelungate.
În timp ce toate femeile au spus că unele dintre răni erau
vizibile altor persoane, numai una a cerut asistenţă medicală.
Bărbatul acestei femei i-a rupt mâna în timp ce a forţat-o să aibă sex
anal. Ea l-a părăsit după acest incident. A declarat, în continuare, că
a fost prea ruşinată şi prea temătoare pentru a solicita asistenţă până
să se decidă să-l părăsească.
2.2. Abuzul sexual
Toate femeile au fost abuzate sexual de către bărbaţi. Trei

dintre victime au fost penetrate cu forţă de obiecte străine mari.
Unul dintre subiecţi a folosit o lanternă cu 12 baterii şi, de
asemenea, o bucată cilindrică de lemn. Aproape invariabil, aceste
obiecte au fost introduse anual pentru a cauza dureri cât mai mari.
6 dintre femei au spus că sexul anal era modul preferat al
partenerilor de a face sex. Felaţia forţată a fost raportată de toate
cele 7 femei şi aceleaşi femei au spus că sadicilor le plăcea să
ejeculeze pe corpurile lor, în primul rând, pe faţă şi gură.
210
2 dintre cele 7 femei au informat că sadicii au urinat pe ele
şi una a raportat că i s-a cerut să-şi facă clismă. 3 dintre femei au
fost forţate să aibă relaţii sexuale cu alţii: 2 au fost violate de
prieteni ai sadicilor, iar una a fost obligată să aibă relaţii sexuale cu
o altă femeie ce fusese răpită de către soţul ei.
Toţi cei 7 respondenţi au fost de acord că bărbaţii aveau un
apetit sexual nelimitat. Preocuparea constantă pentru activităţile
sexuale precumpănea în faţa tuturor celorlalte activităţi.
Când li s-a cerut să descrie cel mai rău abuz sexual suferit,
una dintre femei a spus că a fost spânzurată de încheieturi şi bicuită
până la aproape de a-şi pierde cunoştinţa, explicând că această
amploare a suferinţei şi umilire l-a determinat pe partener să fie
excitat pentru a avea relaţii sexuale vaginale. În timpul bicuirii nu i
s-a permis să plângă, să ţipe sau să implore.
2.3. Abuzul psihologic
Toate femeile au suferit un abuz emoţional fiind la

îndemâna soţilor sau prietenilor lor sadici sexuali. Trei dintre ele au
fost ţinute captive fizic pentru o perioadă de 24 de ore sau mai mult
şi trei au fost forţate să scrie şi să semneze documente de sclavie
sau de aservire. Şase dintre cele 7 au fost „introduse în scenariu” de
către bărbaţi. Asemenea introduceri în scenariu au inclus solicitări
de a repeta cuvinte sau fraze date acestora de către bărbaţi, a fi
forţate să descrie verbal actul sexual care avea loc, să cerşească
pentru a fi abuzate fizic sau sexual, folisirea de termeni depreciativi
pentru propria persoană sau pentru părţi ale corpurilor lor sau
dezvolatrea de scenarii obscene fanteziste pentru bărbaţi.
Patru dintre cele 7 femei au relatat că partenerii lor au
înregistrat activităţile sexuale şi sadice. Asemenea înregistrări au
fost realizate prin diferite modalităţi. O femeie a fost fotografiată în
timp ce era spânzurată de încheieturi. O alta a declarat că prietenul
ei a făcut fotografii, a realizat desene, a efectuat înregistrări audio şi
a făcut însemnări despre abuzul său fizic şi sexual. Celelalte două
au fost fotografiate în timpul actelor sexuale, iar fotografiile au fost
folosite pentru a le şantaja în vederea continuării în a se supune.
În fiecare dintre situaţii, femeile erau abuzate verbal de
către bărbaţii sadici sexual. Acestea au fost de acord că degradarea
verbală constantă nu numai că le-a diminuat stima de sine, dar, de
asemenea, le-a ţinut într-o stare continuă de frică şi depresie.
3. Procesul de transformare
211
Intrinsec povestirilor spuse de cele 7 femei a fost un
proces de transformare în care acestea au părăsit un tipar al unui stil
de viaţă relativ normal şi s-au relaţionat cu unele forme de
exploatare şi perversiune bizare, destructive şi periculoase. Procesul
prin care această transformare a avut loc pentru acestea a fost
surpinzător de similar.
3.1. Selectarea unei femei vulnerabile
Extrapolând din comportamentul descris de către femei, se

pare că sadicii sexuali au dezvoltat o abilitate de a identifica femei
vulnerabile, naive şi pasive. Toate femeile au relatat că aveau o
părere proastă despre ele atunci când au fost abordate iniţial de către
sadic, fie datorită unor factori situaţionali, cum ar fi ruperea unei
relaţii, fie ca rezultat a mai multor probleme cronice privitoare la
stima de sine. Sadicii sexuali par capabili să evalueze această
vulnerabilitate şi să o exploateze pentru a manipula aceste femei
conform unor scenarii interpersonale care se potrivesc nevoii lor
pentru comportamente de dominanţă, de control şi sadice sexual.
Este posibil ca aceşti bărbaţi să fi încercat asemenea activităţi cu
alte femei şi să fi eşuat.
Comportamentul sadicului reflectă un punct de vedere
degradant faţă de femeie, în care toate sunt într-un final „javre” şi
„curve” Aceştia au tendinţa de a alege femei de clasă mijlocie
„drăguţe”, care nu au fost expuse anterior la practici sexuale
perverse. Transformarea acestor femei „drăguţe” în victime umilite
şi degradante reprezintă misiunea sadicului. Acest proces nu numai
că le asigură acestora acces la un partener sexual supus, dar, de
asemenea, le evidenţiază controlul şi superioritatea pe care o poate
exersa asupra unei alte persoane.
3.2. Seducerea femeii alese
Femeile au relatat că iniţial partenerii lor erau fermecători,

politicoşi, îndrăzneţi, lipsiţi de egoism şi atenţi. Aceştia au dăruit
acestora cadouri pe neaşteptate şi erau plini de solicititudine faţă de
dorinţele lor. Aşa cum a spus o femeie: „el nu făcea foarte multe
pentru mine”. O altă femeie, care a avut probleme maritale, a relatat
că bărbatul cu care se încurcase era disponibil pentru ea zi şi noapte
pentru sfaturi sau „doar pentru a o asculta”. Toate femeile s-au
îndrăgostit de bărbaţi relativ rapid, chiar dacă au cunoscut o latură
sinistră a acestora. În toate cazurile, bărbaţii s-au relaţionat cu
femeile într-o manieră romantică, seducătoare care reprezenta
212
contrariul degradării şi abuzului lor ulterior. La fel ca pedofilul,
sadicul a continuat această fază până când a fost sigur cu privire la
capacitatea sa de manipulare şi folosire a femeii în moduri care erau
gratificatoare sexuale pentru el. Acesta a cultivat afecţiunea sinceră
a femeii faţă de el înainte de a face următorul pas.
3.3. Modelarea comportamentului sexual
Timpul alocat pentru modelarea comportamentului sexual

al femeii a depins de vulnerabilitatea şi susceptibilitatea acesteia. În
mod tipic, sadicul sexual şi-a convins femeia de a se angaja într-o
activitate sexuală care era dincolo de repertoriul său sexual normal.
Acest comportament a inclus felaţie (n = 7), legare (n = 7), folosirea
unor obiecte (n = 6), acte sexuale anale (n = 7), fotografierea
sexuală (n=4) sau o combinaţie a acestora. Odată ce aceasta a
participat la asemenea acte, sadicul a folosit apoi tehnici de “fixare
pozitive” (spre exemplu, mulţumiri, complimente sau atenţii) sau
tehnici de “fixare negative” (spre exemplu adoptarea unei atitudini
de supărare, ignorare sau respingere) pentru a obţine supunerea ei
pentru activităţi ulterioare din ce în ce mai deviante. De-a lungul
timpului, ceea ce a început ca un comportament sexual atipic, a
devenit o rutină în cadrul relaţiei lor.
În primele noastre cercetări asupra activităţii infracţionale
a sadicilor sexuali am descoperit că sexul anal era actul sexual
preferat în care era implicată penetrarea, urmat de felaţie, actul
sexual vaginal, şi penetrarea cu obiecte. Interviurile cu aceste femei
au confirmat această ordine în ceea ce priveşte preferinţele sexuale.
Partenerii acestor femei s-au bazat în cele din urmă pe ameninţări şi
violenţă în vederea menţinerii supunerii femeii în cazul unor astfel
de activităţi. Într-un număr de cazuri, femeile au relatat că odată ce
raportul sexual anal a devenit o parte obişnuită a repetoriului lor
sexual, raportul sexual vaginal a încetat să reprezinte un interes
pentru partenerii lor.
3.4. Izolarea socială
Odată modelat comportamentul sexual al femeii, sadicul a

intrat în a patra fază “izolarea socială”. Bărbaţii au devenit treptat
excesiv de posesivi şi geloşi cu privire la orice activititate care nu
era centrată asupra persoanei lor, şi apoi au îndepărtat orice
cunoştiinţă care nu erau proprii lor prieteni.
213
Măsurile restrictive erau folosite astfel încât lumea acestor
femei a devenit din ce în ce mai restrânsă, iar cercul lor de
confidenţi, în cele din urmă, s-a disipat.
3.5. Pedepsele
Al cincilea şi ultimul pas al transformării implică pedeapsa

fizică şi psihologică. Întâlnind, seducând şi transformând o femeie
“drăguţă” într-o persoană dependentă total şi supusă din punct de
vedere sexual sadicul şi-a validat teoria sa asupra femeii. Femeia
este acum o fiinţă umană inferioară, subordonată care “şi-a permis “
să se recreeze din punct de vedere sexual şi care a participat la acte
sexuale în care nici o femeie “decentă” nu s-ar fi angajat, prin
urmare confirmând că este o “curvă” şi merită o pedeapsă. În fapt,
trei dintre bărbaţi s-au referit la femei şi le-a cerut acestora să se
refere cu privire la sine ca “diabolice”.
Aceste pedepse au luat o mulţime de forme. Modalităţile
de pedepsire trăite de cele 7 femei au inclus legări sexuale
dureroase (n = 7), biciuiri (n = 5), aplicarea de corecţii fizice (n =
7), captivitate (n = 3), semnarea de contracte de sclavie (n = 3),
clisme (n = 1), urinări pe ele (n = 2), ardere (n = 4), muşcături (n =
7), obligarea la acte sexuale cu alţii (n = 3), spânzurări (n = 4),
strangulări (n = 6), şi obligare la participare în activităţi
infracţionale (n = 4).
4. Comentarii
Degradarea şi suferinţa trăită de către aceste femei

ilustrează comportamentul exploatator şi inuman pe care o persoană
îl poate avea în mod intenţionat faţă de alte persoane. Poate
tulburător este faptul că femeile s-au supus pentru atât de mult timp
unui bărbat care le-a înjosit, le-a exploatat şi le-a abuzat. S-a
constatat că în timpul copilăriei 25% dintre femei au fost abuzate
fizic, 50% au fost abuzate sexual şi 75% au fost abuzate psihologic
şi că la maturitate 50% au fost implicate anterior în relaţii abuzive
sugerând un fel de proces de repetare în care matricile relaţionale
timpurii sunt replicate în viaţă mai târziu. Aceste descoperiri sunt
similare cu observaţiile făcute de Walker. Deşi afirmăm că nu există
o personalitate “născută victimă” printre femeile lovite de soartă,
aceasta a observat, totuşi, că trecutul acestora era caracterizat de
abuz sexual şi “evenimente dincolo de voinţa lor” care le-ar fi putut
conduce către depresie.
214
Cu toate acestea, nu toate femeile au fost abuzate anterior
şi chiar şi cele care au fost, aveau un anumit trai atunci când l-au
întâlnit pe sadic. În majoritatea cazurilor, sadicul a luat o femeie
capabilă de un statut mai ridicat şi a transformat-o într-o sclavă
docilă din punct de vedere sexual şi psihologic. Acest proces pare a
necesita mijloace subtile de selecţie prin care sadicul recunoaşte sau
testează femeile faţă de vulnerabilităţile şi sensibilitatea potenţială a
acestora. În timp ce nu este clar exact ce caută, se pare că
vulnerabilitatea în ceea ce priveşte sentimentul de sine al femeii -
unde şi ce este ea – o face pe aceasta o ţintă principală pentru
modelare de către cel care o capturează într-un final.
Multe dintre mişcările folosite în alte modalităţi de
“spălare a creierului” sau “control al minţii” pare a fi folosite în
acest context. Nu numai că sadicul o izolează pe femeie de alte
legături sociale apropiate, dar, de asemenea, acesta o abuzează fizic,
o lipseşte pe aceasta de somn, o înjoseşte şi umileşte în mod repetat
şi introduce în mod treptat comportamente noi în repertoriul ei,
acompaniate atât prin fixări pozitive, în cazul comportamentelor
supuse, cât şi prin fixări negative, în cazul comportamentelor lipsite
de docilitate. De asemenea, ocazional, folosirea substanţelor
stupefiante însoţeşte acest proces.
Aşa cum s-a subliniat de către autori în articolele
anterioare, problema controlului pare a fi problema centrală atât
pentru comportamentul sadicului, cât şi pentru tiparul de excitare
sexuală al acestuia. Un sadic sexual a definit sadismul în felul
următor: „Sadism: Dorinţa de a produce durere altora nu este
esenţa sadismului. Un mobil esenţial: de a avea controlul complet
asupra altei persoane, de a îl/o face un obiect fără ajutor al voinţei
noastre, de a deveni atotputernicul personaj ce stabileşte regulile
asupra ei, de a deveni Dumnezeul ei, de face cu ea ceea ce vrei. De
a o umili, de a o aduce în sclavie, sunt metodele acestui scop, şi cel
mai important scop fundamental este de o face să sufere, de vreme
ce nu există o putere mai mare asupra altei persoane decât de a-i
produce durere, de a o forţa să treacă prin suferinţă fără ca
aceasta să fie capabilă să se apere. Plăcerea provenind din
dominarea completă asupra altei persoane este cu adevărat esenţa
drumului sadic”.
Studiul actual arată că această afirmaţie de “dominaţie
completă asupra altei persoane” reprezintă un scop pentru care
sadicul sexual depune eforturi nu numai cu privire la
comportamentul său din punct de vedere sexual, dar, de asemenea,
cu privire la toate aspectele relaţiile lor intime. Potrivit femeilor
care au avut o relaţie cu aceşti bărbaţi, fiecare aspect al vieţii lor a
215
intrat în mod treptat sub controlul partenerilor lor. Poate că cel mai
extrem caz a fost al unei femei care s-a reîntors în mod voluntar la
condiţiile de captivitate fără sfârşit în ciuda frecventelor oportunităţi
de a scăpa. Controlul psihologic al sadicului a fost exprimat în mod
plastic ca o realitate fizică.
Deosebit de interesant în înţelegerea sadicului sexual o
reprezintă descoperirea faptului că o mare parte din conduitele care
caracterizează comportamentul infractorului sadic sexual, de
asemenea caracterizează şi relaţiile sexuale liber consimţite. Aşa
cum au fost descrise de foste soţii şi iubite, relaţiile lor cu sadicii
sexuali au fost caracterizate de aplicarea de corecţii, captivitate, a fi
legate, violate anal, forţate la sex oral, introducerea de obiecte,
marcări, tortură intenţionată şi înregistrarea actelor sexuale. Aceste
comportamente care oglindesc aceste rezultate privitoare la
comportamentul infractorului sadic sprijină punctul de vedere că
anumite comportamente constituie componente de excitare ale
tiparului de răspuns ale sadicului sexual indiferent de situaţie.
Interesant, disponibilitatea la parteneri cu consimţământ liber
exprimat şi cu care aceştia pot realiza în mod legal aceste scenarii
sexuale ridică întrebarea de ce sadicii în mod simultan aleg să
comită infracţiuni împotriva unor victime adiţionale în ciuda
riscului de a fi prinşi. Probabil că această motivaţie este cel mai
bine descrisă de un sadic, care, după prima sa crimă, a observat “Nu
m-am gândit niciodată că va fi aşa de simplu să ucizi o persoană
sau că îmi va plăcea. Dar a fost uşor şi mi-a plăcut sentimentul de
supremaţie. O supremaţie pe care nu o mai cunoscusem niciodată”.
Această întrepătrundere a ataşamentului cu perversiunea
ridică întrebări interesante privitoare la responsabilitatea
infracţională. Aşa cum s-a indicat, câteva dintre femei au devenit,
într-un final, complici cu sadicii în activităţi infracţionale grave.
Ultima decadă a descoperit “sindromul femeii abuzate” ce a fost
recunoscut ca o probă ce sprijină o pretenţie de autoapărare atunci
când femeia abuzată îl ucide pe cel care o abuzează. Dintr-o
perspectivă oarecum diferită, Patty Hearst (persoană răpită pentru
răscumpărare de o organizaţie paramilitară şi care pe timpul
captivităţii a ajuns să sprijine acţiunile criminale ale răpitorilor
participând cu aceştia la comiterea de infracţiuni împotriva statului
totalitar şi efectuând acţiuni de guerilă politică) a argumentat că i-a
fost spălat creierul de către cei care au capturat-o şi, prin urmare, nu
este responsabilă în totalitate pentru comportamentul ei de sprijinire
a infracţiunilor acestora. În timp ce prima oară se face referire la
vinovăţie sau nevinovăţie şi a doua oară la problema capacităţii
diminuate, niciuna nu arătă că testarea unei femei abuzate sau
216
“căreia i s-a spălat creierul” care prezintă această afecţiune în mod
real este suficient de semnificativă pentru a garanta o decizie de
nebunie legală fie sub Legea McNauten, fie sub cea a Codului
Penal. În exemplul prezent, soţia unui sadic sexual care a devenit
implicată în răpirea şi uciderea de victime prinse pentru soţul său, a
fost condamnată pe baza unei pledoarii de vinovăţie şi în prezent
ispăşeşte o condamnare la închisoare substanţială. Deşi
comportamentul său criminal a început şi a fost desăvârşit exclusiv
în contextul relaţiei cu soţul său, ea a introdus o pledoarie de
vinovăţie în schimbul unei sentinţe mai blânde pe care aceasta ar fi
putut primi-o pe de altă parte.
În sfârşit, rezultatele obţinute aici arată că plângerile de
abuz domestic pot fi o sursă de indicii investigative pentru
nerezolvarea infracţiunilor sadice sexuale. În special, bărbaţii care
au convins, manipulat sau şi-au forţat iubitele sau nevestele să
semneze contracte de sclave sau de a se angaja într-o varietate de
acte deviante sexual sau sadice sexuale, trebuie să fie consideraţi ca
persoane pentru care există riscul de a comite acte similare cu
persoane necunoscute.
XIII. REVISTELE POLIŢIENEŞTI:

PORNOGRAFIE PENTRU SADICUL SEXUAL
Park Elliot Dietz
Bruce Harry
Robert R. Hazelwood
Cuvânt înainte: Originile revistelor poliţieneşti pot fi

urmărite până la pamfletele despre infracţiuni din secolul XVII şi
XVIII şi la periodicele din sec.XIX pe care Lombroso le-a denumit
217
„ziare despre infracţiuni reale”. Conţinutul analizei revistelor
poliţieneşti actuale arată că coperţile acestora juxtapun imagini
erotice cu imagini ale violenţei, imobilizări şi dominaţie; că
articolele lor oferă descrieri teribile ale unor crime, violuri şi
tortură; şi că acestea publică reclame pentru arme, unelte pentru
efracţie şi sustragere de auto, uzurparea de identităţi şi instrumente
auxiliare de natură sexuale. Şase analize de caz ale unor sadici
sexuali arată folosirea acestor reviste ca o sursă pentru conţinutul
fantasmei. Noi declarăm că revistele poliţieneşti pot contribui la
dezvoltarea sadismului sexual, la facilitarea fantasmelor sadice şi
servesc ca manuale de instruire şi cataloage de echipament pentru
infractori. Noi recomandăm ca revistele poliţieneşti să fie luate în
considerare în timpul dezbaterilor politice referitoare la violenţa în
mass-media şi pornografie.
O clasă de periodice populare cunoscute ca „reviste

poliţieneşti” a eludat aparent atenţia cercetătorilor şi comentatorilor
preocupaţi de violenţa în mass-media şi pornografie. Aceste reviste
oferă relatări faptice despre infracţiuni şi infractori, şi prin urmare
trebuie să fie diferenţiate de cele tipul ficţiune-mister. Acestea
conţin rareori fotografii de nuduri, şi prin urmare se disting de acele
publicaţii despre care majoritatea persoanelor se referă în mod
obişnuit ca erotice, pornografice sau obscene.
În acest articol, am analizat rădăcinile istorice ale acestor
reviste poliţieneşti, o expunere a datelor despre conţinutul revistelor
poliţieneşti actuale, o prezentare a şase analize de caz în care
revistele poliţieneşti au fost o sursă pentru fantasme şi punem în
discuţie posibila semnificaţie psihiatrică şi criminologică a
revistelor poliţieneşti.
Noi declarăm că revistele poliţieneşti servesc ca
pornografie pentru sadicul sexual. Lucrările Marchizului de Sade şi
a discipolilor săi literari, deşi cunoscute în afara literaturii, sunt prea
erudite şi prea îndepărtate în direcţionarea vieţii de zi cu zi pentru a
prezenta interes pentru sadicul sexual cu o inteligenţă medie şi un
nivel educaţional mediu. În contradicţie, revistele poliţieneşti
înfăţişează şi descriu acte sadice în medii familiare, folosind
imagini şi limbajul ziarelor de tip tabloid. Această clasă de
periodice primeşte puţine comentarii în comparaţie cu cele care sunt
considerate obscene sau pornografice ca urmare a folosirii explicite
218
a imaginilor erotice. Revistele poliţieneşti în mod caracteristic
uneşte imagini violente şi sadice cu imagini erotice, şi cu toate
acestea sunt mai accesibile în a fi achiziţionate de către tineri decât
revistele care înfăţişează corpuri goale.
1. Originile şi publicul revistelor poliţieneşti
S-a crezut că periodicele care relatau despre infracţiuni îşi

aveau originile în Anglia sec.XVII119. Pamflete despre infracţiuni şi
publicaţii asemănătoare au apărut la momentul în care versiunea
orală a unei infracţiuni era încă furnizată de către vânzătorii de
stradă pentru o taxă. În jurul anului 1864, Mayhew a descris
„vânătorii morţii” şi „recitatorii pe fugă” care erau plătiţi pentru a
striga poveşti ale unor infracţiuni 120. Vânătorii morţii mergeau la
locul crimelor şi relatau despre detaliile crimelor; recitatorii pe fugă
inventau sau împodobeau poveştile despre infracţiuni abominabile.
Mayhew a descris de asemenea „teatrele ambulante”, o formă de
„spectacole de tras cu ochiul” în care căruţele aveau o scenă
miniaturală, o cortină şi decor ce erau folosite de către păpuşari
pentru a repune în scenă crime abominabile121.
Pamfletele despre infracţiuni au înflorit de-a lungul
sec.XVIII în Anglia şi au apărut în America în timpul ultimei
jumătăţi de secol. Pe la mijlocul sec.XIX odată ce jurnaliştii
britanici şi americani au îmbrăţişat senzaţionalul122 , relaţia haotică
dintre infracţiuni şi agenţiile de aplicare a legii 123 şi-au găsit priza
literară naturală. În mod treptat, ziarele şi revistele despre
infracţiuni au început să înlocuiască alte forme de informaţii depre
infracţiuni.
Prima revistă despre infracţiuni americană ce a avut succes
financiar a fost The National Police Gazette care a apărut în 1845124.
119
Peterson, T., British Crime Pamphleteers: Forgotten Journalist, Journalsm
Quaterby, vol.22, 1945, p.305-316
120
Mayhew, H., London labour and the London Poor, vol.I: London Street-Folk,
Charles Griffin and Company, london, ca, 1864, p.227-350
121
Mayhew, H., London labour and the London Poor, vol.III, Charles Griffin and
Company, london, ca, 1864, p.51-167
122
Jowett, G.S., Reath, P. Şi Schouten M., The Control Mass of Entertainment
Media in Canada, the United States and Great Britain : Historical Surveys, in
Report of the Royal Commission on Violencein the Communications Industry,
vol.IV, Violence in Print and Music, J.C. Thatcher , Toronto, 1977, p.3-104
123
Monkkonen, E.H., Police in Urban America, 1860-1920, Cambridge
University Press, Cambridge, 1981
124
Mott, F.L., A History of American Magazines, vol.I:1741-1850, Belknap
Press, Cambridge, MA, 1937, p.481
219
Această revistă a fost foarte răspândită, şi cel puţin 22 de reviste
asemănătoare au urmat apariţiei sale125,126,127. The Gazette a
supravieţuit cu bine până în sec.XX. Am examinat toate ediţiile
National Police Gazette de la primul său an de publicare. Iniţial,
aceasta descria poveşti ale infracţinilor reale şi folosea la o scară
redusă ilustraţii gravate. Existau multe reclame pentru remedii
medicale la domiciliu, preparate de sporire şi intensificare a
potenţei, bandaje herniare, îmbrăcăminte, pălării, cizme, bijuterii,
arme şi cărţi „ieftine”. La sfârşitul sec.XIX, Gazetta era printată pe
hârtie roz şi avea ilustraţii detaliate cu privire la schimburi de
focuri, înjunghieri, spânzurări şi depravare, ca de altfel şi descrieri
grafice ale boxului cu mâinile goale, lupte şi lupte de cocoşi.
Reclamele oferite dezvăluiau fotografii ale unor femei; tratamente
pentru boli venerice, impotenţă şi „autoabuz”, şi servicii oferite de
către avocaţi şi detectivi. Gazeta a fost „pentru câţiva ani revista
săptămânală cu cea mai largă răspândire”128.
Declinul Gazettei a început în jurul anului 1920, şi
începând cu anul 1924 au apărut reviste poliţieneşti „moderne”.
Acestea au fost repede evaluate ca neavând în mod virtual nici o
valoare culturală129,130 şi acestea au proliferat. În prezent, mai mult
de 20 sunt publicate în mod regulat. Patru reviste poliţieneşti pentru
care datele au fost disponibile aveau o circulaţie combinată de
996.000 exemplare lunar în anul 1980131.
Otto a examinat 11 reviste poliţieneşti ca parte a unui
studiu mai larg privitor la chioşcuri de ziare şi reviste în anii 1960 şi
a descoperit că acestea ofereau cea mai multă violenţă sexuală şi
nonsexuală dintre toate revistele aflate în circulaţie, chiar dacă
datele sale nu au inclus reclamele şi coperţile 132. Referindu-se la
125
Mott, F.L., A History of American Magazines, vol.II, 1850-1865, Harvard
University Press, Cambridge, MA, 1938, p.185-187
126
Mott, F.L., A History of American Magazines, vol. vol.II, 1850-1865, Harvard
University Press, Cambridge, MA, 1938, p.325-337
127
Mott, F.L., A History of American Magazines, vol. vol.IV: 1885-1905,
Harvard University Press, Cambridge, MA, 1957, p.199-200
128
Smith, G. Şi Smith, G.B., The police Gazette, Simon and Shuster, New York,
1972
129
Morgan, W.L. şi Leahy A.M., The Cultural Content of General Interest
Magazines, Journal of Educationaly Psychology, vol.25, 1934, p.530-536
130
Kerr, W.A. şi Remmers, H.H., The Cultural Avlue of 100 Reprezentative
American Magazines, school and Society, vol.54, 1941, p.476-480
131
Hagood, P., The Standard Periodical Directory, 7th Ed., Oxbridge
Commuincations, Inc, New York, 1980
132
Otto, H.A., Sex and Violence on the American Newsstand, Jorunalism
Quaterly, vol.40, 1963, p.19-26
220
conţinutul a 2 reviste poliţieneşti, Lyle a notat că „în general,
poveştile sunt destul de explicite în a descrie ce tip de violenţă a
fost comisă, cum a fost comisă şi cu ce efect” 133. Beattie a studiat
câte un exemplar din Official Detective şi True Detective ca parte a
studiului său despre reviste de piaţă de masă şi a ajuns la concluzia
că revistele poliţieneşti erau printre cele care aveau cel mai violent
conţinut134.
Cititorii revistelor poliţieneşti nu au fost identificaţi.
Lazarfeld şi Wyant au inclus o revistă poliţienească în studiul lor
asupra cititorilor în 90 de oraşe americane135, însă analiza lor
statistică nu a inclus genul. Freidan şi Johnson au intervievat băieţii
„agresivi” şi „nonagresivi” aflaţi în clasa a-8-a şi a-9-a cu privire la
folosirea mass-media, ceea ce reprezintă 20% dintre cei care citesc
„reviste despre infracţiuni şi poliţieneşti”, diferenţele dintre cele
două grupuri în ceea ce priveşte cantitatea şi tipul de reviste citite
nu era semnificativ136. În contrast, Lyle şi Hoffman au raportat că
9% dintr-un eşantion de fete şi băieţi de clasa a-6-a, respectiv 6 şi
7%, dintr-un eşantion de fete şi băieţi de clasa a-10-a, preferau să
citească reviste de mister/poliţieneşti137. Nu se cunoaşte dacă aceste
date se referă la reviste cum ar fi Alfred Hitchcock’s Mystery
Magazine şi Ellery Queen’s Mystery Magazine sau la revistele
poliţieneşti luate în considerare aici. Prin urmare, nu există o
audienţă a cărei rată de folosinţă a revistelor poliţieneşti să fie
cunoscută.
2. Conţinutul revistelor poliţieneşti
133
Lyle, J., Contemporany Functions of the Mass Media, in a report to the
National Commissionon teh Causes and Prevention of Violence, vol.XI: Mass
Media and Violence, D.L.Lange, R.K. Baker şi S.J.Ball, Eds. U.S.Governement
Printing Office, Washington DC, 1969, p. 187-216
134
Beattie, E., magazines and Violence, in Report of the Rozal Commission on
Violence in the Communications Industry, vol.IV: Violence in Print and Music,
J.C.Thatcher, Toronto, 1977, p.161-221
135
Lazarsfeld, P.F. şi Wyant, R., Magazines in 90 Cities – Who Reads What,
Public Opinion Quaterly, vol.1, 1937, p.29-41
136
Friedman, H.L. şi Johnson, R.L., Mass Media Use and Agression: A Pilot
Study, in Television and Social Behavior, vol.III: Television and Adolescent
Aggressiveness, G.A. Comstock şi E.A. Rubinstein, Eds., U.S. Government
Printing Office, Washington, DC, 1972, p.336-360
137
Lyle, J. Şi Hoffman, H.R., Children’s Use of Television and Other Media, in
Television and Social Behavior, vol.IV, Televisionin Day-to-Day Life: Patterns
of Use, E.A: Rubinstein, G.A: Comstock şi J.P.Murray, Eds, U.S. Governement
Printing Office, Washington DC, 1972, p.336-360
221
Magazinele poliţieneşti sunt disponibile cu uşurinţă la
chioşcurile de ziare, farmacii, supermarket-uri, magazine cu
reduceri, şi în alte părţi. Au fost cumpărate şi studiate în detaliu o
copie din fiecare ediţie a revistelor poliţieneşti disponibile într-o
singură zi în magazine din zece zone urbane ale oraşului Boston.
Preţul mediu de cumpărare a fost de 1,1$, raza fiind între 0,95$ şi
2,5$. Aceste reviste erau afişate, în general, între cele pentru femei,
“cele de confesiuni” şi cele de copii, în mod obişnuit lângă revistele
de aventuri şi cele de arme, şi întotdeauna pe o poliţă diferită faţă de
revistele erotice dedicate bărbaţilor. Ulteori, am confirmat aceste
observaţii privitoare la tiparul de prezentare în magazine din
Charlottesville, VA, Chicago, IL, Columbia, MO, Houston, TX,
Kansas City. MO, Los Angeles, CA, New York, NY, Saint Louis,
MO, Washington, DC, Toronto, Ontario, Canada şi Melbourne,
Victoria Australia.
Au fost studiate 19 numere ale unor reviste poliţieneşti,
reprezentând 8 titluri diferite de la 6 edituri. Acestea sunt: Detective
Cases, Detective Diary, Detective Dragnet, Detective Files,
Detective World, Front Page Detective, Guilty! The Best from True
Detective, Headquarters Detective, Homicide Detective, Inside
Detective, Master Detective, Official Detective Stories, Police
Detective (2 numere), Real Detective, Startling Detective, True
Detective, True Police Cases şi True Police Yearbook.
Noi am analizat câteva aspecte ale conţinutului celor 19
numere. În primul rând, am analizat imaginile violente şi sexuale în
fotografiile de pe coperta de pe faţă, ilustrarea articolelor şi
reclamele comerciale. În al doilea rând, am analizat cuvintele ce
exprimă violenţă şi sexualitate folosite în titlurile articolelor
promovate pe coperta din faţă şi listată în sumarul de conţinut. În al
treilea rând, am analizat conţinutul textual al articolelor în ceea ce
priveşte descrierea unor comportamente violente sau sexuale.
Pentru acest al treilea scop, un eşantion stratificat de 38 de articole
ales la întâmplare, a fost selectat (2 articole alese la întâmplare din
articolele semnate din fiecare număr). Rezultatele acestei analize de
conţinut sunt prezentate în secţiunea următoare.
2.1. Ilustraţiile
Coperţile celor 19 reviste aveau 21 de fotografii. Cea mai

comună imagine de pe coperta de pe faţă era a unei femei aflată
într-o poziţie de inferioritate sau de supunere. 75% din fotografiile
de pe copertă arătau imagini de dominaţie sau de supunere. Bărbaţii
dominau femeile în 71% dintre fotografiile de pe copertă, în timp ce
222
femeile dominau bărbaţii în 5%. Unele dintre fotografii arătau o
singură femeie într-o poziţie de supunere sau de subjugare. În 38%
dintre fotografiile de pe copertă erau prezentate legări, iar toate
subiectele acesteia legări erau femei. Frânghii, lanţuri, cătuşe şi
haine erau folosite pentru a obţine legarea într-o proporţie egală.
Într-o ordine descrescătoare a frecvenţei, erau prezente alte imagini
repetitive de pe copertă incluzând lupte violente, sutiene, arme, sâni
accentuaţi, strangulări, cadavre, sânge, cuţite şi alte instrumente de
tăiat. Tabelul 1 arată procentajul fiecărui tip de imagine în coperţi,
articole şi reclame.
Tabelul nr. 1 - Procentajul de fotografii ce prezintă tipuri

particulare de imagini în copreţile, articolele şi reclamele din
revistele poliţieneşti
Copertă Articole Reclame

Imagini (N = 19) (N = 891) (N = 926)
Imagini cu legare şi dominaţie
- legare 38 5 0.1
- dominaţie 76 36 0
Lupte
- Strangulări 14 0.6 0
- alte lupte violente 29 2 3
Arme
- pistoale 29 4 6
- cuţite sau alte instrumente
de tăiat 14 0.7 2
- obiecte contondente 5 0.8 2
- bombe 5 0.1 0
- fierăstraie 5 0 3
- alte arme* 0 1,5 0.1
Imagini sadice
- cadavre 14 3 0
- sânge 14 1 0
- mutilări/tăieri 0 1,5 0.1
Părţi de corp
- sâni accentuaţi 24 1 3
- sfârcuri accentuate 5 0.2 2
- organe genitale 0 0 2
Articole de îmbrăcăminte
- sutiene 29 1 3
- cămăşi de noapte 5 2 0
- chiloţi 0 2 4
- alte obiecte de îmbrăcăminte
„erotice”** 0 1,5 3,1
Comportamente cu conţinut sexual
- acte sexuale*** 0 0.1 3,2
223
- masturbare 0 0 1
- travestiuri 0 0,2 0,1
* includ foc, biciuri, camere de gazare, spânzurătoare, şi ventuze din fier
**includ ciorapi de damă, jartiere, umbrele, pantofi şi ghete exagerate, şi articole
de îmbrăcăminte strânse în zona taliei
***includ raporturi sexuale genitale heterosexuale şi homosexuale, sex oral,
cunilingus şi raporturi sexuale anale.
În contrast cu fotografiile de pe copertă, ilustraţiile care

însoţesc articolele prezintă cel mai des clădiri sau alte aşezăminte şi
persoane înbrăcate în mod convenţional. Personalul forţelor de
aplicare a legii erau deseori prezentaţi ca analizând locul unei
infracţiuni sau la birou; aceştia erau întotdeauna bărbaţi. Imaginile
violente şi erotice erau cu mult mai puţin răspândite în fotografiile
articolelor, decât în fotografiile de pe copertă. Atunci când avea loc,
cea mai răspândită formă erau imagini de dominaţie şi de supunere.
Bărbaţii dominau femeile în 5% din fotografiile articolelor, iar
femeile dominau bărbaţii în mai puţin de 1%. Persoanele erau cel
mai adesea legate cu frânghii şi cătuşe, mai puţin obişnuit cu curele,
lanţuri sau alte obiecte de îmbrăcăminte.
În ilustraţii, reclamele comerciale (adică excluzând
reclamele clasificate), arme posibile cum ar fi arme de foc, cuţite,
obiecte contondente sau fierăstraie erau prezentate ceva mai des
decât accesoriile de corp cum ar fi chiloţii, sutienele sau dresurile de
damă. Armele de foc, cuţitele şi obiectele contondente erau oferite
spre vânzare. Fierăstraiele apărea în reclame oferind instrucţiuni
pentru ascuţirea lamei. Cel mai adesea lenjeria intimă apărea în
ilustrarea reclamei pentru alte bunuri.
73% dintre reclamele din eşantionul nostru promovau o
sporire a controlului sexual, a atracţiei faţă de sexul opus sau a
funcţiilor sexuale. În 68% din cazuri se făcea reclamă unor instruiri
pentru detectivi sau pentru agenţi de aplicare a legii. 59% făceau
reclamă unor legitimaţii de identificare fotografică „oficiale”,
insigne de poliţie sau altor metode de stabilire a identităţii. Tehnici
de control al minţii erau oferite în 35 de reclame. Femei practicante
de wrestling erau arătate în 18 cazuri, iar bărbaţi practicanţi de
wrestling în 9. Majoritatea numerelor aveau reclame pentru soţii
care comandau prin poştă, cluburi de persoane singure, „instruire în
domeniul lăcătuşeriei” şi echipamente pentru descuierea uşilor,
deschiderea uşilor de la maşini, duplicarea cheilor şi construirea de
amortizoare pentru arme de foc.
2.2. Titluri şi texte
224
Titlurile articolelor sunt similare în structură şi
terminologie printre revistele poliţieneşti. Comparaţi, de exemplu,
titlurile din două reviste publicate la distanţă de 2 ani de zile de
către două edituri separate: „Un camion plin cu carne”, „Misterul
nr.1 al crimei din Canada”, „Ucis de un tren de transport marfă”,
„Anna a fost tăiată cu lama de 90 de ori!”, „Camera morţii pentru
poliţistul de la moravuri”, „Acesta a ucis un poliţist”, „Un prieten
vechi moare uşor de un revolver calibrul 38”, „Vara sângeroasă
din Portland” şi „Ucigaşul prin tortură din El Toro” (Startling
Detective, vol.73, nr.3, mai 1983, publicată de Global
Communications Corp); „Satanistul a zâmbit când l-a mirosit pe
turnător”, „A dat foc unei familii de 6”, „Barajul gloanţelor l-a
făcut KO pe arbitrul de box”, „Cine a lăsat capul gol al bărbatului
îmbibat în sânge?”, „Vampirul sfânt a băut sângele victimei!”,
„Cine a aruncat în aer cuplul care se certa?”, „Fetişuri ciudate ale
violatorului care spintecă din Washington”, „El făcea pe eroul, aşa
că l-am împuşcat pe fiul de căţea!”, „Calvarul fetei răpite din
carieră”, şi „O lecţie mortală: niciodată să nu te încurci cu un
bărbat însurat” (Front Page Detective, vol.48, nr.5, mai 1985,
publicat de RGH Publishing Corp.).
Coperţile revistelor dădeau titlurile a 77 din cele 186 de
articole listate în sumarul de conţinut. Tabelul 2 arată procentajul
cuvintelor despre anumite teme de pe coperţi şi în titlurile
articolelor.
Tabelul nr. 2 - Procentajul titlurilor de articole din revistele

poliţieneşti
care menţionează anumite teme
Pe coperţi În tabla de materii

Teme (N = 77) (N = 186)
Ucideri 38 32
Roluri 36 24
Stare psihică 34 16
Moarte 30 15
Forţe de ordine 25 10
Sex 19 14
Strangulare 9 5
Arme 9 5
Mutilări 6 4
Urmărire neobosită 6 3
Locaţii secrete 5 3
Viaţa 3 2
225
Cuvinte care descriu diferite forme de ucidere erau cele
mai răspândite şi includeau „ucide”, „crimă”, „execuţie”,
„ciopârţire”, şi „ucigaş plătit”. Rolurile descrise includeau
„necunoscut”, „amant”, „victimă”, „mireasă”, „damă de companie”,
„prostituată”, „curvă”, „gigolo” şi „amantă”. Descrieri ale stării
psihice şi trăsături au inclus „nebun”, „crizat”, „maniac”, „lacom”,
„perfid”, „desfrânat”, şi „metrosexual”. Cuvintele care aveau
legătură cu moartea includeau „moarte”, „corp”, „cadavru”,
„cimitir”, „coşciug” şi „însetat de sânge”. Deşi cuvintele referitoare
la forţele de ordine cum ar fi „detective”, „poliţie”, „infracţiune”,
„caz” şi „poliţist” apăreau în denumirea fiecărei reviste, acestea
erau mai puţin folosite în titlurile articolelor. Termeni cu conotaţie
sexuală cum ar fi „viol”, „homosexual”, „adunare de homosexuali”,
şi „sex” erau următoare categorie cea mai răspândită. Aşa cum se
poate vedea în tabelul 2 ordinea temelor identificate în titlurile
articolelor din tabla de materii era aproapre identică cu cea a
articolelor listate de pe coperţi.
În cele 38 de articole alese ca eşantion pentru analiză,
existau 40 de ucideri. 15 implicau tortura, şi în celelalte 25 erau
crime mai puţin prelungite ale unor victime fără apărare. Existau 44
de episoade de violenţă sexuală (inclusiv 13 de mutilare sexuală),
14 tâlhării şi 3 spargeri. Incidentele descrise includ 50 de schimburi
de focuri, 40 de înjunghieri, 14 strangulări, 10 episoade de legare şi
punere căluş, 7 loviri cu bâta, 3 incendieri, o otrăvire şi o
electrocutare.
Caracteristicile personale ale victimelor şi autorilor erau în
mod obişnuit specificate, adăugând credibilitate articolului. 47 de
autori au săvârşit fapte împotriva a 98 de victime. Autorii au constat
în 43 de bărbaţi şi 4 femei; victimele erau 42 de bărbaţi şi 56 de
femei. Atunci când vârsta era menţionată, autorii erau în mod
obişnuit între 15 şi 35 de ani, în timp ce victimele lor erau în mod
obişnuit fie între 15 şi 25 de ani, fie mai în vârstă de 46 de ani. În
cazurile în care rasa era menţionată, 12 dintre cei 35 de autori şi 4
din cele 44 de victime erau afroamericani. 20 de autori au fost
descrişi ca fiind angajaţi anterior în activităţi infracţionale, iar 7
erau menţionaţi ca având un trecut cu tulburări psihice. 5 dintre
autori au fost ucişi în timpul schimbului de focuri cu poliţia; iar toţi
ceilalţi au mers la proces. Apărarea pe motiv de nebunie a fost
ridicată în 13 procese, însă numai un inculpat a fost achitat pe motiv
de iresponsabilitate. Sentinţa la moarte a fost dată de 5 ori; 3
condamnaţi au fost executaţi în timpul scrierii articolului. 22 dintre
victime erau necunoscute, 12 erau prieteni sau cunoştiinţe, iar 9
erau iubiţi. Două victime de sex masculin erau menţionate ca fiind
226
homosexuali, şi cel puţin 17 victime de sex feminin erau prostituate.
Bărbaţii erau ucişi, însă în principiu nu erau niciodată molestaţi
sexual; femeile erau aproape întotdeaua atacate sexual înainte de a
fi ucise.
Multe dintre articole conţineau descreri detaliate ale
actelor violente. Descrieri explicite deosebit de colorate ale rănilor
sau locurilor faptelor erau peste tot. Urmărirea sau supravegherea
victimei, metode de investigaţie, reconstituiri investigative a
evenimentelor şi munca în laboratoarele criminalistice erau descrise
în mod obişnuit. Reţeaua de informatori juca un rol central în
aproape toate investigaţiile, iar publicitatea media excesivă era
evidenţiată. Arestarea tindea să fie rapidă şi cu folosirea unor forţe
numeroase, copleşitoare. Reportaje excesive erau alocate
proceselor, verdictelor şi sentinţelor. Multe dintre articole se
terminau prin relatarea unei sentinţe cu închisoarea substanţiale şi
prin aducerea aminte cititorului că autorii, sau alţii ca ei, erau încă
numeroşi sau că vor fi în viitorul apropiat.
3. Studii de caz
Următoarele 6 studii de caz ilustrează cum revistele

poliţieneşti sunt folosite ca o sursă de material pentru fantasme.
Faptele au fost extrase din fişele investigative trimise Unităţii de
Ştiinţe Compotamentale din cadrul FBI (cazurile 1, 5 şi 6) sau din
cazurile prezentate în cursul evaluărilor criminalistice psihiatrice
(cazurile 2, 3 şi 4). Cazul 1 şi 2 descriu criminali cu victime
multiple cărora le plăceau revistele poliţieneşti. Autorul din cazul 3
folosea revistele poliţieneşti în timpul masturbării, însă a declarat că
nu a acţionat vreodată potrivit celor mai extreme scenarii fanteziste.
Pedofilul din cazul 4 folosea revistele poliţieneşti pentru a facilita
masturbarea bazată de fantezie şi este posibil să fi acţionat
conforma acestor fantasme. Autorul din cazul 5 folosea revistele
poliţieneşti în comiterea faptelor sale. Cazul 6 descrie victima unei
situaţii fatale autoerotice care folosea revistele poliţieneşti în cursul
punerii în executare a fantasmelor sale.
Cazul 1
Un criminal cu victime multiple de la sfârşitul anilor 1950
avea o colecţie de coperţi de reviste poliţieneşti. El a spus
anchetatorilor poliţiei că îi plăceau revistele poliţieneşti „uneori
pentru mesaj, iar uneori pentru coperţi”
El a abordat 2 dintre victimele sale sub pretextul că
doreşte ca ele să pozeze scene cu legări pentru reviste poliţieneşti.
227
În declaraţia sa făcută ofiţerilor anchetatori el a spus: „I-am spus
acesteia că doresc să fac fotografii care să fie potrivite pentru
ilustraţii pentru poveşti de mister sau poveşti din revistele
poliţieneşti de acest tip, şi că acest lucru îmi cere să le leg mâinile
şi picioarele şi să le pun un căluş în gură, iar aceasta au fost de
acord, şi i-am legat mâinile şi picioarele şi i-am pus un căluş în
gură şi am făcut un număr de fotografii. Nu-mi aduc aminte exact
câte, a diferitelor poziţii şi schimbând poziţiile de la o fotografie la
alta”.
Acesta a recunoscut că nu a avut niciodată intenţia de a
remite fotografiile pentru publicare, şi a adăugat că era impotent în
absenţa legării.
Cazul 2
Un bărbat de rasă caucaziană în vârstă de 35 de ani,
căsătorit, a fost acuzat de cca. 12 crime în mai multe state.
Acesta nu îşi cunoscuse niciodată tatăl, care fusese
executat pentru uciderea unui ofiţer de poliţie şi care, de asemenea,
ucisese un ofiţer de penitenciar în timpul unei evadări. Cu puţin
timp înainte de a fi executat tatăl a scris: „Atunci când l-am ucis pe
acest poliţist, m-a făcut să mă simt bine pe interior. Nu mi-am
revenit de cât de bine m-a făcut să mă simt, în ceea ce priveşte
senzaţia a fost ceva care m-a făcut să mă simt euforic până la
limita fericirii...”. El şi-a amintit de bunica sa arătându-i o
fotografie a tatălui său şi spunându-i că tatăl său a fost un pompier
eroic. Mai târziu, el a aflat că fotografia era dintr-un articol al unei
reviste poliţieneşti despre crimele şi execuţia tatălui său. Deseori
fiindu-i spusă asemănărea cu tatăl său, el a început să creadă că tatăl
său trăieşte prin el.
Mama sa fusese măritată de 4 ori şi de asemenea a avut o
serie de parteneri sexuali extramaritali pe perioade scurte de timp.
Aceasta îi spunea frecvent fiului ei că ea fusese violată de tatăl său
atunci când avea 9 ani. Aceasta şi-a ridiculizat fiul pentru urinările
involuntare în pat pe timpul nopţii, care au persistat până la vârsta
de 13 ani, prin apelitivul de „pantaloni pişăcioşi” în faţa oaspeţilor;
de asemena el a fost bătut pentru urinarea involuntară şi venirea
nopţii îl speria. De când îşi putea aduce aminte, avea coşmaruri ce
reveneau periodic în care era asfixiat cu nylon similar cu ciorapii de
damă şi că era legat de un scaun într-o cameră de gazare în timp ce
un gaz verde umplea încăperea. Unul dintre taţii vitregi îl bătuse
fără milă. Pentru că a uitat un ciocan afară a fost trezit prin punerea
unei ţigări aprinse pe încheietură şi care a lăsat o cicatrice
permanentă. Pentru că a jucat un joc copilăresc în timp ce urina a
228
fost forţat să bea urină. Într-una dintre ocazii atunci când mama sa a
intervenit, tatăl vitreg a lovit-o cu capul de un perete de ipsos. Din
acel moment şi ea a început în mod direct, de asemenea, să-şi
abuzeze copii din mariajele anterioare.
Ajuns în stare de inconştienţă ca urmare a aplicării de
lovituri în mai multe ocazii, acesta a fost pentru scurt timp în comă
la vârsta de 16 ani, şi o săptămână la vârsta de aproximativ 20 de
ani. O scanare tomografică computerizată a creierului a arătat
zonele de demarcaţie a circumvoluţiunilor lărgite anormal şi
cavităţile de comunicare dintre creier şi canalul central sau măduva
spinării uşor lărgite. Rezultatele Diviziei Neuropsihologice
Halstead-Reitan şi ale Diviziei Neuropsihologice Luria-Nebraska au
fost interpretatate ca arătând leziuni ale lobului frontal drept.
Ca adolescent, el avut contact cu poliţia pentru vandalism,
acte premeditate, plecări voluntare de la domiciliu şi multiple
furtişaguri (începând de la vârsta de 7 ani cu un frate mai mare).
Identificat la vârsta de 13 ani pentru acte obscene cu o fetiţă de 7
ani, el a fost trimis la o şcoală de corecţie pentru un an. A fost
suspendat de la şcoală pentru purtare necorespunzătoare şi pentru
note mici. La vârsta de 16 ani, el a fost arestat pentru tâlhărie cu
mână înarmată, a evadat, iar mai târziu s-a predat autorităţilor.
La vârsta de 18 ani, la 2 săptămâni după naşterea primului
său copil, s-a căsătorit cu mama copilului. În ciuda arestărilor
ulterioare pentru tâlhărie cu mână înarmată, bătăilor aplicate soţiei,
agresiune, spargere, furt de auto, furt, violarea condiţiilor liberării
provizorii şi a altor fapte i s-a acordat custodia fetiţei sale după
divorţul de prima soţie. A doua şi a treia căsătorie s-a sfârşit cu
divorţuri după aplicarea de corecţii fizice soţiilor, iar al patrulea
mariaj s-a încheiat cu divorţ din cauza unor motive necunoscute.
După mai multe alte arestări şi o evadare din închisoare, el
a fost într-un final condamnat la închisoare ca urmare a unei
condamnări pentru tâlhărie cu mână înarmată. El a iniţiat contactele
sexuale cu fata sa în vârstă de 7 ani în timpul unei vizite conjugale
în incinta închisorii. Evidenţele închisorii de la începutul vârstei de
20 de ani documentează un episod cu iluzii paranoide şi idei de
sinucidere ca urmare a morţii unui frate. După ce a fot liberat din
închisoare de probă acesta a lăsat însărcinată o femeie şi s-a
căsătorit cu alta (a cincea soţie). S-a separat de aceasta după ce i-a
expirat perioada de probă. A doua şi următoarele nevaste păreau
suficient de tinere pentru a trece drept ca adolescente.
În primii ani de după împlinirea vârstei de 30 de ani, el a
trăit ca soţ şi soţie cu fiica sa de 13 ani pe care a lăsat-o însărcinată.
Sarcina a fost avortată. El a continuat să-şi molesteze fiica, care a
229
reclamt unul dintre violuri. De asemenea, acesta a agresat din punct
de vedere sexual şi pe una dintre prietenele fiicei. El şi-a serbat una
din zilele de naştere prin sodomizarea fiicei sale în vârstă de 14 ani.
Într-un final, ea s-a mutat în casa bunicilor săi, iar el a început să
trăiască şi să călătoreacă cu o altă femeie care a devenit a şasea soţie
şi parteneră într-o serie de 2 ani de violuri şi crime.
Soţia sa cunoştea fantasmele lui de torturare a unor fete
tinere şi dorinţa lui pentru femei pe care să le controleze şi să le
abuzeze, iar ea l-a ajutata la fiecare dintre crimele sale cunoscute
prin selectarea victimei, orchestrarea răpirii şi ascunderea probelor.
El şi-a bătut, şi-a torturat şi şi-a violat victimele, pe care le forţa să
joace rolul fiicei sale în scenarii fantastice pe care le regiza. Datele
disponibile arată că şi-a ucis victimele pentru a evita identificarea şi
nu pentru că uciderea lor i-ar fi dat vreo plăcere sexuală.
Primele sale victime erau fete adolescente, ultimele sale
victime includeau şi adulte. După primele sale crime, el şi-a violat
din nou fiica şi pe prietena acesteia. Acestea au reclamat fapta şi un
mandat de arestare a fost emis. Autorul şi-a schimbat identitatea,
aşa cum făcuse şi cu alte ocazii anterioare, folosind documente de
identificare falsificate. Un entuziast al armelor, acesta a cumpărat şi
vândut diferite arme de foc; cu puţin timp înainte de ultima sa
arestare el avea 2 revolvere, un pistol automat, un pistol de buzunar
şi o puşcă de asalt semiautomată. Acele trupuri de victime care au
fost găsite au arătat decesul datorită rănilor de împuşcături sau
împuşcăturilor în cap. Unele dintre corpuri erau încă legate.
Masturbarea şi-o reamintea ca fiind ruşinoasă, murdară şi
lipsită de bărbăţie. Prima imagine explicită din punct de vedere
sexual pe care a putut să şi-o amintească că a văzut-o era o
fotografie a mamei sale cu un bărbat pe care nu l-a recunoscut. Deşi
familiar cu revistele pentru bărbaţi explicite sexual, acesta nu a fost
niciodată într-o librărie pentru adulţi sau la un film de categoria xxx
„deoarece nu am dorit ca cineva să creadă că eram din această
categorie”. El a considerat filmele „Exorcistul” şi „Psycho” ca
influenţându-i viaţa. Vorbind în termeni de deviaţii sexuale el a
făcut referiri la „sado-masochism”, dar a declarat că acest lucru nu
se aplică persoanei lui: „... sadomasochismul este locul în care
doreşti să ţi se provoace durere atunci când te doare, iar eu nu
cred că e acelaşi lucru. Poate jumătate din aceasta, deoarece eu
cred că am suferit destul”. Imaginile caracteristice de legare şi
dominaţie pornografică îl dezgustau: „acest lucru nu este de mine...
Mingea din gură, frânghiile în exces, eu cred că ceea ce aceştia au
făcuta fost să se ia o fantezie şi să o exagereze. Masca îl face pe
cineva să arate ca după planeta Marte... Eşti într-o cameră şi o
230
femeie iese cu un costum de cauciuc sau un bici şi este o ţintă
pentru a primi un glonţ”. Întrebat despre coperţile revistelor
poliţieneşti el a replicat prin a spune că acestea sunt exact ceea ce-i
place şi că cel care-l intervievează pare să-i citească gândurile,
punând întrebări ce-i permit lui să spună ce deja gândise.
Când avea vârsta de 14 ani, el a aflat că tatăl său fugitiv
fusese prins deoarece mama sa spusese poliţiei unde era acesta.
După ce a declarat acest lucru, el a afirmat „Uneori mă gândeam
să-i zbor creierii... Uneori vroiam să-i pun o armă în gură şi să-i
zbor partea din spate a capului...”. Pentru mulţi ani, fantasma sa
favorită din punct de vedere sexual era să o tortureze pe mama sa
până la moarte: „Vroiam să-i leg picioarele cu o sfoară, să o
dezbrac, să o atârn de picioare, să o rotesc, să iau o lamă de ras şi
să-i fac mici tăieturi, doar unele mici, să mă uit cum i se scurge
sângele, doar cum picură din cap. Să o atârn în baie, să pun lipici
pe ea şi să-i o dau foc. O să-i tatuez „curvă” pe frunte...
Această fantezie se schimba gradual şi a ajuns să includă
activităţi sexuale forţate şi alte forme de abuz şi tortură. După ce
prima soţie l-a părăsit, acesta a înlocuit-o pe mama sa în fantasmă;
ulterior fata lor a înlocuit-o şi pe ea.
Cazul 3
Un bărbat de rasă caucaziană, necăsătorit, în vârstă de 35
de ani a fost acuzat de tâlhărie fără mână înarmată. El avusese mai
multe internări în spitale psihiatrice, de fiecare dată primind
diagnosticul de schizofrenie cronică nediferenţiată. A fost suspectat
că a comis fapta în cauză pentru a fi reprimit.
A părăsit şcoala după clasa a-9-a şi nu a lucrat niciodată.
A recunoscut consumul excesiv de alcool tare, dar a negat folosirea
altor droguri. Fusese arestat anterior pentru ameninţări la adresa
Preşedintelui, tentativă de tâlhărie cu mână înarmată în formă
agravantă şi tentativă de tâlhărie asupra unei bănci. A recunoscut
mai multe expuneri indecente publice şi spargeri pentru care nu
fusese arestat. În timpul spargerilor acesta luase mâncare şi lenjeria
intimă a femeilor, căutând prin sertarele birourilor şi rupând
hainele. De asemenea, a admis „că a tras cu ochiul” şi câteva
episoade de travestiuri, că a purtat chiloţi de damă, slipi, ciorapi de
damă şi că s-a dat cu ruj. În câteva ocazii a pătruns în locuinţe când
ocupanţii erau plecaţi şi a lăsat scrisori prin care-i ameninţa că-i
omoară dacă aceştia nu lasă lucruri pentru el pentru a le lua. Acesta
a negat că a urinat sau defecat în aceste locuinţe, deşi o dată a
aruncat o cutie de gunoi conţinând fecale de pisică. De asemenea, a
încercat o dată să sustragă explozibil.
231
La vârsta de 10 ani s-a angajat în jocuri sexuale cu sora sa
şi cu o nepoată; a existat cel puţin un episod de raport sexual. După
ce a abandonat şcoala la vârsta de 16 ani, acesta a trăit pentru scurt
timp cu o fată în vârstă de 14 ani care a devenit însărcinată şi care a
pierdut sarcina. La un anumit timp după aceea, a început să aibă
fantasme de raporturi sexuale vaginale forţate, de sugere şi loviri a
sânilor şi de activitate sexuală orală reciprocă. El a descris ulterior
desfătarea cu reprezentările pornografice cu aceste activităţi şi a
datat primul contact cu revistele poliţieneşti în aproximativ aceeaşi
perioadă.
Până la mijlocul anilor 20, fantasmele lui de masturbare
erau de aşezare jos a unei femei, legarea acesteia cu violenţă cu fire
electrice, întreţinerea de raporturi sexuale cu aceasta, uciderea
acesteia prin lovituri sau strangulare şi apoi atacarea zonei genitală.
El a spus că revistele poliţieneşti nu i-au provocat aceste fantasme
declarând „Le aveam dinainte, însă revistele le-au scos la
suprafaţă”. În ultimii ani, înainte de împlinirea vârstei de 30 de ani
el a avea fantasme cu mutilări, mânjirea şi consum de sânge, şi
continuarea raportului sexual după moartea victimei. De asemenea,
avea vise care se repetau în care era „un criminal însetat de sânge”.
El a declarat că preferă masturbarea în timp ce se uita la
coperţile sau conţinutul revistelor poliţieneşti. El privea fotografiile
revistelor poliţieneşti ca cele care se potriveau cel mai bine cu
fantasmele sale sexuale curente şi ca cea mai importantă sursă de
plăcere sexuală. A declarat că se maturba în baia sa cu coperţi de
reviste poliţieneşti şi fotografii din reviste explicit sexuale astfel
poziţionate încât se putea vedea pe sine şi fotografia în oglindă. Îi
plăceau în special fotografiile în care femeile „arătau ca curve” şi se
masturba până la orgasm în timp ce îşi imagina „uciderea curvelor”.
El a pretins că nu a acţionat niciodată conform celor mai
extreme fantasme, însă el credea că ar fi putut să „piardă controlul
asupra lor”. El a admis că a avut „gânduri cu conţinut sexual”
intense în timpul furturilor fără mână înarmată, că „i-a plăcut să
atingă, să simtă chiloţi şi sutiene” şi s-a excitat la gânduri cu o
femeie care se luptă să scape.
O verificare detaliată a înregistrărilor sale nu a descoperit
nici o probă a unor simptome sau semne ale schizofreniei. El a
recunoscut că a inventat boala psihică pentru ca să poată fi oprit în a
pune în aplicare fantasmele sale.
Cazul 4
Un bărbat afroamerican, necăsătorit, în vârstă de 20 de ani,
fără cazier anterior, însă cu câteva evaluări psihiatrice, a fost
232
încarcerat pentru molestarea sexuală a copiilor. Cel puţin trei
plângeri au fost depuse anterior împotriva acestuia fără ca acesta să
fie acuzat în mod oficial.
El a fost acuzat de 2 agresiuni sexuale împotriva a două
fete preadolescente. În primul incident el a cerut unei fete să-l
însoţească, pretinzând că un prieten dorea să vorbească cu ea. A
apucat-o pe fată, i-a tras pantalonii jos, i-a sărutat organele genitale
până când cineva a apărut, moment în care a fugit. Al doilea
incident a fost similar, deşi se pare că a fost mai violent, cu victima
opunând rezistenţă mai agresiv. A fugit atunci când victima l-a
muşcat. El a negat orice contact sexual cu victimele sale, însă a spus
că într-una dintre fapte împotriva unei fete „a continuat să o
lovească până a aceasta a devenit inconştientă; am crezut că era
moartă”.
Tatăl său a fost rareori prezent, iar familia avea o situaţie
materială bună. Unul dintre fraţii săi a fost declarat retardat metal şi
a fost instituţionalizat. A susţinut că a avut relaţii bune cu membrii
familiei şi că a avut prieteni. El a terminat 9 clase cu note sub
medie; autorităţile şcolare au dorit să-l plaseze într-o clasă cu
educaţie specială, însă mama sa a refuzat. Nu a fost niciodată
căsătorit, nu a fost încorporat şi a muncit cu intermitenţă în slujbe
fără calificare. A recunoscut folosirea moderată a alcoolului şi
marijuanei, însă a negat folosirea altor droguri.
În timpul interviului psihiatric de analiză el a negat orice
simptom ce ar fi sugerat o boală psihotică. El a pretins că faptele
sale actuale au avut loc deoarece era „prea speriat pentru a solicita
o întâlnire femeilor”. Temându-se că femeile mai în vârstă l-ar
putea refuza şi că i-ar spune că era „prea tânăr, doar un copil, şi nu
pot face faţă acestui lucru” el s-a simţit furios pe femeile mai în
vârstă, „ca şi cum aş fi vrut să le ucid”. El a admis că avea reverii
cu privire „la a le bate bine” urmate de întreţinerea de raporturi
sexuale. Fantasmele sale pentru masturbare includeau legări în care
mâinile femeilor erau legate la spate, în gură aveau căluşe, iar
gleznele erau legate de picioarele de la paturi. El a negat fantasme
pentru masturbare în care să fie incluse şi alte vătămări fizice. De
asemenea, el a negat travestiul. El credea că nu va punea în act
fantasmele sale pentru masturbare: „Chiar nu mă puteam vedea
făcând aşa ceva; nu dacă ea nu făcea cum îi ceream eu. Dacă mă
enervam începeam să fac praf lucruri; nu însă copii; îmi plac copii.
Dacă aş avea copii nu aş dori ca cineva să le facă aşa ceva lor”. El
a pretins că fantasmele lor implicau „de preferinţă fete albe” cu
vârsta între 12 şi 13 ani.
233
El a spus că folosea în mod frecvent mass-media vizuală
pentru a-şi stimula fantasmele pentru masturbare. Imaginile sale
favorite includeau femei purtând lenjerie intimă, cum ar fi sutiene şi
chiloţi, sau costume de baie în două piese, pe care le găsea în mod
obişnuit pe coperţile revistelor poliţieneşti, dar a adăugat că găsea
revistele poliţieneşti mai puţin atractive decât pornografia
tradiţională.
Cazul 5
O femeie de rasă caucaziană, în vârstă de 34 de ani a
primit un telefon de la un bărbat care a pretins că reprezintă o
fabrică care a dezvoltat o nouă linie de sutiene şi că conduce un
sondaj de vânzări în zona acesteia. Ea a fost invitată să participe la
sondaj. Acesteia urma să-i fie trimise 6 sutiene gratis pentru a le
purta pentru 6 luni când va i se va cere să completeze un chestionar
cu privire la confort, durabilitate şi capacitate de curăţare a acestora.
Aceasta a fost de acord şi a furnizat mărimile bustului celui care a
sunat-o.
După aproximativ 7 luni, acelaşi bărbat a sunat a doua
oară şi a spus că ar dori să livreze sutienele la locuinţa acesteia.
Aceasta i-a cerut să revină cu un telefon câteva zile mai târziu
întrucât doreşte să discute problema cu soţul ei. Atunci când a sunat
ea i-a spus că s-a hotărât să nu participe la sondaj. El a răspuns: „Nu
doresc să întreţin relaţii sexuale cu tine, eu doar doresc să-ţi livrez
sutienele”. Ea a închis imediat.
Cinci luni mai târziu, după ce a primit un pachet prin poştă
care conţinea 4 desene care o arătau pe ea legată, în diverse stadii de
dezbrăcare, a anunţat poliţia. La scurt timp după, bărbatul a sunat
din nou, cerându-i părerea despre desene.
Un al doilea pachet conţinând 4 desene identice cu primele
au sosit la aproximativ 4 luni după, urmate din nou de un telefon. În
timpul conversaţiei, bărbatul a cerut să se întâlnească cu ea şi a spus
că va suna din nou pentru a aranja întâlnirea. De asemenea, el a
descris desenul tapetului din baia acesteia. Nu a folosit niciun fel de
injurii în conversaţia telefonică.
După aproximativ 4 luni mai târziu el a sunat pentru a
şasea oară, solicitând o întâlnire. Ea i-a închis. În câteva zile a venit
un alt telefon în timpul căreia ea a fost de acord să se întâlnească la
un centru comercial aflat în apropiere locuinţei. Ea a anunţat poliţia,
care a realizat o supraveghere. După ce a aşteptat în zadar 45
minute la locaţia stabilită, ea a discutat cu ofiţerii de supraveghere şi
a mers acasă.
234
În luna următoare, bărbatul a sunat şi a descris cu acurateţe
mişcările ei la întâlnire şi întoarcerea sa acasă. El a cerut ca ea să
dea 2 dintre sutienele sale la un anumit depozit de haine al fundaţiei
Armata Salvării. Din nou, aceasta a anunţat poliţia şi a fost realizată
o supraveghere a locului de predare a bunurilor; cu toate acestea
autorul a fost capabil să ridice sutienele fără a fi detectat prin
pătrunderea în depozitul de haine printr-o intrare în spate. La scurt
timp după aceea, aceasta a primit un al treilea pachet ce conţinea
sutinele ei, 2 pagini cu pictoriale, o pagină de reclamă şi o copertă
dintr-o revistă poliţienească. Sutienul avea pe acesta pete de spermă
şi scris de mână. Coperta revistei poliţieneşti şi paginile cu
pictoriale arătau fiecare o femeie care era ameninţată de un bărbat
care ţinea un cuţit; numele său era scris deasupra femeii iar cuvântul
„eu” era scris deasupra bărbatului. Reclama era pentru lucruri
inutile naziste. O lună mai târziu el a sunat pentru a o întreba ce
crede despre pachet.
În aceeaşi lună, aceasta a primit o scrisoare ce conţinea
fotografii polaroid ale unui bărbat de rasa caucaziană, nud, cu
excepţia unei măşti de schi, ce se masturba într-o cameră de hotel.
Cel care a scris scrisoarea spunea că a închiriat o cameră, că
intenţiona să o răpească şi că achiziţionase frânghii cu care să o lege
şi o cameră foto cu care îi va face fotografii în timp ce performează
diferite acte sexuale. Din nou, a sunat-o la scurt timp după ce
aceasta a primit scrisoarea. Al 11-a şi ultimul telefon a venit o lună
mai târziu.
Din fotografii poliţia a fost capabilă să identifice hotelul,
unde au descoperit că acesta se înregistrase cu numele său adevărat.
Mai târziu acesta a fost arestat, condamnat şi a fost pedepsit cu un
an închisoare. La momentul arestării sale, poliţia au confiscat un
dosar ce conţinea 30 de coperţi de reviste poliţieneşti care prezentau
femei în situaţii potenţial letale.
Cazul 6
Un bărbat de rasă caucaziană în vârstă de 30 de ani a fost
descoperit decedat în apartamentul său. Acesta era parţial suspendat
de uşă cu o bucată de frânghie de rufe din material plastic care îi
înconjura gâtul de 2 ori având un nod pe partea dreapta. Frânghia de
rufe mergea până la şi printr-un orificiu de deasupra uşii şi era fixat
de o balama de lângă victimă. Braţele atârnau de-a lungul său, iar
picioarele atingeau podeaua. O pereche de cuţite pentru fire
electrice şi mai multă frânghie de rufe au fost găsite pe o maşină de
spălat din apartament. Acesta purta ochelari de vedere, un sutien, o
235
pereche de pantaloni scurţi bufanţi şi şosete negre până la jumătatea
gambei.
Sprijinită de un raft perpendicular în faţa lui era o copertă
a unei reviste poliţieneşti care prezenta un bărbat ce sugruma o
femeie tânără care purta un sutien negru. Două reclame la lenjerie
lipite pe un perete din apropiere arătau o femeie de la brâu în sus
care purta doar un sutien şi o femeie care purta un sutien şi un chilot
cu portjartier. Un fonograf aflat în apropiere era pornit, iar primul
cântec de pe disc era „Barbie Ann”. O copertă de album care era
lângă fonograf avea o fotografie a unui bărbat cu 2 femei tinere ce
purtau bluze ce lăsau partea superioară a corpului goală.
Soţia celui decedat, Barbara, se separase de acesta de 4
luni; ea şi singurul lor copil se mutaseră într-un alt stat. El părea să
fie într-o stare psihică bună în timpul unei vizite la părinţii săi cu 6
zile înainte. Un prieten cu care jucase popice în seara de dinaintea
morţii sale şi care fusese ultima persoană care îl văzuse viu l-a
descris pe acesta ca fiind într-o stare psihică bună la momentul
despărţirii lor.
Decesul s-a stabilit a fi urmare a unui accident în timpul
unei activităţi autoerotice. Îmbrăcămintea celui decedat şi recuzitele
vizuale sugerează un fetiş pentru sutiene, în timp ce coperta revistei
poliţieneşti din faţa lui ce prezintă o ucidere cu motivaţie sexuală a
unei femei ce poară un sutien arată ce el se delecta cu o fantasmă
sadică pe care a pus-o în aplicare pe propriul său corp. Obiectul
fantasmei sale ar fi putut fi soţia lui138.
4. Comentarii
Revistele poliţienşti suprapun imagini erotice

convenţionale (spre exemplu, fotografii ale unor femei îmbrăcate
sumar sau descrieri ale unor acte sexuale) cu imagini de violenţă şi
suferinţă. Revistele poliţieneşti nu sunt singura sursă pentru această
combinaţie de imagini; multe dintre filmele horror recente, filmele
cu crime şi producţii video rock prezintă caracteristici similare. Un
studiu a descoperit că legarea şi dominaţia reprezintă tema
principală pentru 17% dintre revistele vândute în librăriile „doar
pentru adulţi”139. Cu toate acestea, spre deosebire de aceste reviste,
revistele poliţieneşti, fiind ieftine şi disponibile la multe chioşcuri,
138
Dietz, P.E., Burgess, A.W. şi Hazelwood, R.R.: Autoerotic Asphyxia, the
Paraphillias, and Mental Disorder, in Autoerotic Fatalities, R.R.Hazelwood,
P.E.Dietz şi A.W.Burgess, Lexington Books, Lexington, MA, 1983, p.77-100
139
Dietz, P.E. şi Evans, B.: Pornografic Imagery and Prevalence of Paraphilia,
American Journal of Psychiatry, vol.139, 1982, p.1493-1495
236
au o mare circulaţie. De asemena, acestea sunt prezentate în mod
dechis spre deosebire de revistele care arată nuditate non-violentă,
şi nu există nici un efort pentru a descuraja vânzarea către minori.
Cazurile prezentate în acest articol arată că unii dintre
cititorii care folosesc revistele poliţieneşti ca sursă pentru conţinutul
fantasmelor sexuale, de asemenea pun în aplicare aceste fantasme.
MacCulloch şi alţii140 au descris bărbaţi care au evoluat de la
fantasme sadice în vederea masturbării la infracţiuni care pun în
scenă părţi ale secvenţelor fantasmei, şi de acolo la fapte mult mai
grave bazate pe secvenţe ale unor fantasme sofisticate. Un model
similar se poate recunoaşte la cazurile 3 şi 4 de mai sus.
Cel puţin 2 studii de caz publicate anterior menţionează
folosirea revistelor poliţieneşti ca o sursă de imagini pentru o
fantasmă cu conţinut sexual. Graber şi alţii 141 au relatat povestea
unui bărbat în vârstă de 36 de ani care a forţat o femeie să-i facă o
felaţie sub ameninţarea unui cuţit într-o toaletă pentru femei dintr-
un parc public. Acest atac a fost urmat la câteva săptămâni mai
târziu de „un atac nereuşit asupra unei femei care s-a terminat
atunci când ea s-a tăiat în cuţit”. Autorul nu avea cazier penal. El a
declarat o lipsă de experienţă sexuală, ce includea masturbare, până
la mariajul de la vârsta de 23 de ani. Frecvenţa raporturilor sexuale
cu soţia lui a descrescut după ce acesta a avut un eşec în afaceri. Cu
un an înainte de arestarea sa a început să se masturbeze în timp ce
citea articole despre infracţiuni sexuale din revistele poliţieneşti şi
care au devenit, prin urmare, debuşeul său sexual preferat. Faptele
pentru care a fost arestat erau inspirate de un articol dintr-o revistă
poliţienească.
Wesselius şi Bally142 au înregistrat povestea unui bărbat în
vârstă de 24 de ani care practica asfixia autoerotică prin
autostrangulare de 10 ani. El s-a masturbat pentru prima oară la
vârsta de 10 ani în timp ce era suspendat de bara unui cadru de
susţinere a unui leagăn. În jurul vârstei de 14 ani a început să
folosească fotografii din revista True Detective pentru a se
masturba. Autorii declară: „din această revistă el a dezvoltat ideea
de a se îmbrăca în haine de damă pe care le va lua din geamantanul
140
Macculloch, M.J., Snowden, P.R., Wood, P.J.W: şi Mills, H.E.: Sadistic
Fantesy, Sadistic Behavior and Offending, British Journal of Psychiatry, vol.143,
1983, p.341-345
141
Graber, B., Hartman, K., Coffman, J.A., Huey C.J. şi Golden, C.J.: Brain
Damage Among Mentally Disordered Sex Offenders, Journal of Forensic
Science, vol.27, nr.1, Ianuarie 1982, p.125-134
142
Wesselius, C.L. şi Bally, R.: A Male with Autoerotic Asphyxia Sindrome,
American Journal of Forensic Medicine and Pathology, vol.4, 1983, p.341-345
237
de haine al familiei...” În câteva luni, el a devenit excitat sexual în
timp ce privea scena spânzurării dintr-un film cu cowboy, şi era în
mod special excitat de lupta persoanei şi de mişcarea picioarelor.
Apoi a început să se masturbeze în timp ce se spânzura singur.
Autorii au observat că „a continuat să folosească revista True
Detective împreună cu folosirea, mai mult ocazională, a unor
publicaţii pornografice soft mai obişnuite.” El devenea cel mai
excitat atunci când se îmbrăca în lenjerie intimă de damă murdară şi
se autospânzura. De asemenea, acesta devenea excitat atunci când
purta astfel de articole de îmbrăcăminte şi îşi lega membrele şi
gâtul. El a început să aibă fantasme privitoare la sugrumarea unei
femei şi era excitat în mod special de zbaterea acesteia fără nici o
speranţă şi de mişcarea picioarelor din timpul sugrumării.
Goldstein şi Kant143 au citat un violator care a spus: „Îmi
amintesc când mă uitam prin revista True Detective şi alte chestii
ca aceasta şi vedeam articole despre femei care au fost ucise sau
altceva... Îmi amintesc în parte corpurile goale. Erau o mulţime de
reviste pe raft pe care obişnuiam să le cumpăr mereu, aceste
povestiri de groază, „călătorii în teroare”, poveşti ciudate, lucruri
de genul acesta. Puţin după aceea, le-au interzis de la chioşcuri.
Îmi plăcea să le citesc tot timpul”.
Deşi nu există nici o îndoială că aceste reviste poliţieneşti
oferă o sursă bogată de imagini sadice sexuale, rolul pe care aceste
reviste îl joacă în dezvoltarea sadismului sexual, dacă există un
asemenea rol, este necunoscut. În măsura în care capacitatea de
reacţie parafilică este determinată în mod repetat de asociaţia dintre
excitarea sexuală şi anumite imagini, disponibilitatea imaginilor
sadice sexuale poate fi importantă. Revistele poliţieneşti reprezintă
una din sursele unor astfel de imagini.
Cazurile pe care le-am descris nu dovedesc că revistele
poliţieneşti „produc” sadismul sexual ori faptele sadice. Doar
experimente lipsite de etică pot face proba sau nu a unei astfel de
cauzalităţi şi noi nu încurajăm că acestea să fie realizate. Cu toate
acestea, teste cu privire la excitarea oamenilor normali şi sadicilor
sexuali la reprezentările de pe copertă tind să sprijine sau să
respingă postulatul nostru şi ar pute a fi coordonate într-o manieră
etică care să minimalizeze riscurile de a răni subiecţii.
Admitem faptul că elementele erotice obişnuite din
revistele poliţieneşti îi vor excita pe mulţi bărbaţi şi că reacţia de
răspuns la anumiţi stimuli poate fi învăţată. Acceptăm fără rezerve
143
Goldstein, M.J. şi Kant, H.S.: Pornography and Sexual Deviance, University
of California Press, Berkeley, CA, 1973, p.71
238
că asocieri repetate dintre excitare şi stimulii lipsiţi de control din
aceste reviste, cum ar fi descrierea unor legări, atitudinea de
dominare, arme, strangulări sau alte lupte, sânge şi cadavre cresc
probabilitatea ca cel ce le priveşte să fie excitat ulterior prin
expunerea la aceşti stimuli, indiferent dacă aceştia sunt sau nu
prezentaţi într-un context erotic.
Cunoaştem că unii dintre tineri şi dintre bărbaţi folosesc în
mod repetat revistele poliţieneşti pentru a atinge excitarea sexuală şi
că cel puţin unele dintre aceste persoane sunt sadici sexuali. Cu
toate acestea, dintre aceştia din urmă, nu cunoaştem în ce proporţie
erau sadici sexuali înainte de expunerea la revistele poliţieneşti.
Considerăm că este plauzibil ca unii dintre adolescenţi şi tineri să îşi
îndrepte atenţia către revistele poliţieneşti pentru astfel de imagini
obişnuite cu conţinut sexual cum ar fi femei sumar îmbrăcate sau
descrierea unor acte sexuale, şi prin expuneri repetate învaţă să fie
excitaţi de elemente ale fotografiilor şi articolelor care în alte cazuri
nu ar avea vreo asociere sexuală. Cu toate acestea, recunoaştem că
filmele horror şi alte filme expun probabil într-o mai mare măsură
adolescenţii şi tinerii la asocierea dintre erotism şi imaginile
violente.
Revistele poliţieneşti pot avea efect asupra sadicilor
sexuali cunoscuţi prin reîntărirea practicilor lor sexuale neacceptate
social (în mod special dacă aceştia se masturbează până la finalizare
cu orgasm în timp ce privesc sau citesc revistele), prin adăugarea de
detalii fantasmelor lor şi reprezentărilor lor preferate, şi prin
oferirea de validări liber consimţite care micşorează măsura până la
care el consideră preferinţa sa anormală şi inacceptabilă.
Dincolo de semnificaţia în ceea ce priveşte sadismul
sexual, revistele poliţieneşti au alte efecte criminogenice potenţiale.
Niciunul dintre aceste efecte potenţiale nu este o consecinţa unică a
revistelor poliţieneşti, însă fiecare trebuie luat în considerare în
evaluarea valorii sociale a acestor reviste.
Revistele poliţieneşti publică în mod special infracţiuni
grave. Într-o eră în care mulţi valorizează faima mai mult decât
libertatea sau respectul, perspectiva publicităţii serveşte ca un
îndemn către infracţiune. În timp ce revistele poliţieneşti obţin o
audienţă mai mică decît reţelele de televiziune, revistele de ştiri cu
acoperire naţională, serviciile de transmitere date pe fir sau
majoritatea celor mai bine citite ziare zilnice, ating o audienţă a
interesului pentru infracţiuni mult mai mare decât media. Revistele
oferă în schimb numere mai lungi şi mai detaliate ale unor anumiţi
autori şi fapte, şi evidenţiază gradul de publicitate primit de către
autor.
239
Revistele poliţieneşti sunt o sursă neegalată de informaţii
publice asupra tehnicilor de comitere a infracţiunilor, despre erorile
autorilor care nu au avut succes şi despre metodele aflate la
dispoziţia agenţiilor de aplicare a legii pentru prevenirea
infracţiunilor şi prinderea suspecţilor. Am examinat şi studiat autori
ce şi-au căutat, perfecţionat şi folosit astfel de informaţii pentru a
comite infracţiuni, dar, de asemenea, cunoaştem ofiţeri de aplicare a
legii care folosesc asemenea informaţii ca o sursă pentru pregătirea
continuă.
Reclamele din revistele poliţieneşti, oferă acces la
informaţii şi la lucruri inutile care uneori sunt folosite pentru a
comite infracţiuni, incluzând arme, scule pentru spart şi
echipamente pentru furturi de maşini. Insignele de poliţie şi alte
identificări false obţinute prin aceste reclame au fost folosite pentru
a putea pătrunde în locuinţe sau pentru a opri persoanele care
conduc vehicule. Au fost documentate cazuri ale unor persoane
ucise sau victimizate într-o altă manieră de către persoane pe care
le-au întâlnit prin intermediul reclamelor de matrimoniale cum sunt
cele care apar în revistele poliţieneşti.144
5. Concluzii
Revistele poliţieneşti reprezintă o moştenire de lungă

durată şi generează vânzări substanţiale. Nu este nici o îndoială că
anumiţi cititori examinează revistele poliţieneşti din curiozitate sau
dintr-un interes ocazional. Cu toate acestea, sadicii sexuali sunt
atraşi în mod special de revistele poliţieneşti, şi unii dintre aceşti
indivizi transferă fantasmele lor în acţiune. Clinicienii ar trebui să
înveţe să-şi întrebe pacienţii lor despre preferinţele literare şi, de
asemenea, ar trebui să aibă suficiente cunoştiinţe despre publicaţii
cunoscute pentru a fi capabili să interpreteze răspunsurile. De vreme
ce puţini pacienţi menţionează în mod spontan fantasme sadice
sexuale în cursul evaluării sau psihoterapiei, întrebări despre
obişnuinţele în materie de citit oferă o cale importantă prin care să
se exploreze viaţa fantasmatică a pacientului.
Pacienţii cu un interes deosebit pentru revistele poliţieneşti
pot avea alte probleme decât sadismul sexual. Din experienţa
noastră, multe persoane care sunt paranoide sau sunt preocupaţi de
violenţă citesc sau colecţionează reviste poliţieneşti, reviste militare
(cum ar fi Soldier of Fortune, Commando şi Gung Ho) şi reviste de
Brown, W.: Introduction to murder: The unpublished facts behind the notorius
144
Lonely Hearts killers Martha Beck and Raymond Fernandez, greenberg, New
York, 1952
240
vânătoare şi arme. Peterson145 a observat că „piaţa unui mediu
coincide (în mod obişnuit) cu cea din publicitatea sa” şi că
publicitatea reflectă în general nevoile şi dorinţele consumatorului.
Unele dintre reclamele din revistele poliţieneşti răspund celor care
au un sentiment pronunţat de inadaptare, prin oferirea unui control
sexual, a unei atracţii sau a unei funcţionări sexuale superioare;
tehnici de control al minţii; şi certificarea identităţii.
Punctul nostru de vedere că efectele vătămătoare ale
revistelor poliţieneşti sunt probabil mai importante decât orice
contribuţie ce poate fi adusă forţelor de aplicare a legii,
divertismentului şi economiei, nu este, desigur, în întregime orginal.
Scriind la sfârşitul sec.XIX, Cesare Lombroso considera relatările
despre infracţiuni din ziare sursa multor infracţiuni imitative
(copycat) din care el a dat multiple exemple. El a concluzionat:
„Aceste stimulări morbide au crescut de o sută de ori faţă de
creşterea prodigioasă a cotidienelor de criminalitate adevărate,
care împrăştie peste tot virusul celor mai respingătoare nenorociri
sociale, doar pentru un câştig material sordid, şi exaltează apetitul
morbid şi chiar mai mult curiozitatea morbidă a claselor sociale
cele mai joase. Aceştia pot fi comparaţi cu acele larve, ce-şi au
originea în putrefacţie, care creşte doar prin prezenţa lor146”.
Noi credem că Lombroso a formulat foarte dur, aşa cum
era obişnuit. Nu este mai puţin adevărat, noi suntem îngrijoraţi că
revistele poliţieneşti – astăzi echivalentul unor „cotidiene cu
adevărat infracţionale” – pot contribui la extinderea şi
permanentizarea sadismului sexual; la obţinerea uşoară a fanteziilor
sadice şi la încurajarea infracţionalităţii prin premierea acesteia prin
publicitate, la diseminarea informaţiilor tehnice şi la accesul uşor la
echipament ilegal.
Prin urmare noi îndemnăm pe cei care fac politicile să ia în
consideraţie revistele poliţieneşti în deliberările lor cu privire la
violenţa din mass-media şi pornografie. Recomandăm ca noua
comisie naţională privitoare la pornografie 147 să includă revistele
poliţieneşti şi alte surse de reprezentări imagistice sadice sexuale
printre categoriile de materiale pe care aceasta le studiază. Oricare
definiţie a pornografiei sau obscenităţii reiese din dezbaterile
145
Petterson, T.: Why the mass-media are that way, în Mass Media and
Communications, 2nd ed., C.S:Steinberg, Ed., Hastings House, New York, 1972,
p.56-71
146
Lombroso, C.: Crime: Its Causes and Remedies (traducere Horton, H.P), Little,
Brown, and.co., Boston 1912, p.211
147
Child pornography Law Signed; U.S. Study Commission Created, New York
Times, 22 mai 1984, p.A20
241
publice politice aflate în curs de desfăşurare, cu siguranţă ar trebui
formulate pentru a cuprinde acele materiale care prezintă cel mai
mare risc de promovare a erotizării violenţei.
242
XIV. PLÂNGERILE FALSE
Charles P. Mcdowell
Neil S. Hibler
Faptul că o plângere de viol poate fi în realitate falsă

reprezintă un test important pentru aptitudinile oricărui anchetator.
Cunoaşterea acestei posibilităţi poate stimula cu uşurinţă o tendinţă
de a pune sub semnul întrebării informaţiile furnizate de către
victimă înaintea obţinerii tuturor celorlalte fapte şi probe necesare.
Această reacţie, în schimb, o poate face pe victimă să se simtă în
apărare chiar dacă ea este cea care a fost nedreptăţită – un sentiment
ce are ca rezultat o cooperare redusă. Acest lucru, desigur, îl face pe
anchetator să devină şi mai mult suspicios. Rezultatul este un ciclu
nesfârşit de suspiciune şi supărare pentru ambii.
Într-o mare măsură, sistemul de justiţie penală fixează deja
o povară nedreaptă asupra victimei violului pur şi simplu pentru că
violul este mai simplu de reclamat decât de probat (MacDonald,
1971). Situaţia este agravată de faptul că, în principiu, toţi
anchetatorii experimentaţi au primit în trecut reclamaţii false ale
unui tip sau altul de infracţiuni şi prin urmare sunt mereu atenţi la
această posibilitate. În mod surprinzător, deşi acest fenomen al
plângerilor false de viol este binecunoscut, au existat puţine
cercetări minuţioase ale problemei şi sunt necesare urgent mai
multe.
Acest capitol va încerca să examineze unele dintre cele
câteva forţe motrice cunoscute asociate cu plângerile false precum
şi caracteristicile persoanelor care le fac. În acest fel, este speranţa
autorilor că o atenţie şi o consideraţie mai mare va fi focusată
asupra acetei teme. Prin urmare, acest capitol nu se va ocupa cu
victime de viol reale, ci mai degrabă cu acele individualităţi care
utilizează sistemul de justiţie penală pentru a-şi satisface propriile
nevoi sau dorinţe conştiente sau inconştiente. Că astfel de acţiuni
disperate sunt considerate necesare reprezintă, în sine, o tragedie,
însă cea mai mare tragedie a tuturor acestor fapte îl reprezintă faptul
că victimele de viol reale şi anchetatorii vor plăti în final preţul.
243
1. Importanţa înţelegerii plângerii false de viol
Este important de înţeles forţele dinamice ale plângerilor

false de viol deoarece aceste fraude au un impact asupra tuturor
celor implicaţi. Cea mai importantă consecinţă a plângerii false
reprezintă, în mod evident, problema cumplită pe care o crează
pentru victimele legitime. Victima de viol a suferit o mare durere,
şoc, umilinţă şi frică de moarte. Acest lucru, plus posibilitatea foarte
reală a gravidităţii sau a bolilor venerice, combinate cu sentimentul
personal al stimei de sine distrus, se adaugă unei poveri emoţionale
enorme. Apoi aceasta este confruntată cu incredibila problemă a
obligaţiei de a proba în mod efectiv că ea nu a fost un participant de
bună voie sau mai rău.
La fel ca în toate plângerile unor infracţiuni cu violenţă,
personalul anchetator, din partea procuraturii şi cel medical trebuie,
la un moment dat, să facă o apreciere asupra veridicităţii plângerii.
Aceşti profesionişti sunt de obicei ocupaţi şi depind în mod obişnuit
de indicii „rapide” care să-i ajute să evalueze plângerile ce le sunt
depuse. Indiciile se bazează pe experienţă şi pe o înţelepciune
tradiţională şi în mod normal acest lucru funcţionează chiar bine.
Cu toate acestea, în cazul unei plângeri de viol, această tehnică
poate crea cu uşurinţă o tendinţă de evaluare prematură. Desigur,
acest lucru, reduce în mod semnificativ, nivelul de relaţionare şi de
înţelegere absolut necesare atât pentru menţinerea sănătăţii mentale
a victimei, cât şi, într-un final, pentru condamnarea unui autor.
În al doilea rând, aceia care fac plângeri false pot avea
probleme legitime care sunt suficiente pentru a fi avute în vedere în
propriul lor interes. Chiar dacă plângerea lor falsă este acceptată la
valoarea sa reală (mai degrabă decât ca un simptom al altor nevoi)
problema reală poate rămâne netratată şi poate avea ca rezultat
dificultăţi viitoare.
În sfârşit, nu mai trebuie menţionat că o plângere falsă, în
special atunci când se bazează pe premeditare, poate avea ca
rezultat o injustiţie penală gravă. Doar prin înţelegerea motivaţiilor
interioare a celor care fac plângeri false, anchetatorii pot spera să
crească posibilitatea condamnării violatorilor, dar în acelaşi timp,
oferind ajutorul şi protecţia necesar pentru orice persoană implicată.
2. A fi victimă
A fi o victima a unui viol poate reprezenta dintre cele mai

traumatice experienţe din viaţă. Aşa cum Bard şi Sangrey (1979) au
observat, violul „forţează victimele să-şi pună sub semnul întrebării
244
propria lor persoană şi lumea lor deoarece acest lucru distruge două
credinţe esenţiale: sentimentul de încredere şi sentimentul de
control asupra vieţii lor”. În mod obişnuit, victimele de viol necesită
un sprijin fără rezerve, înţelegere şi disponibilitate din partea altora
pentru a-i ajuta o perioadă potenţial lungă de adaptare. Sistemul de
justiţie penală, organizaţiile de îngrijire a sănătăţii şi grupurile
private au creat o varietate de abordări cum ar fi consilieri de criză
în cazuri de viol şi grupuri de sprijinire a victimelor în efortul de a
răspunde acestor nevoi. Ajutorul este furnizat aşa cum dictează
circumstanţele şi disponibilităţile şi este orientat către readucerea
victimei la „normalitate” sau cât mai aproape posibil. Uneori, acest
sprijin atent şi această înţelegere poate fi, de asemenea, atractivă
pentru cei care nu au fost în mod real victime ale infracţiunii de
viol.
Deşi există mai multe motive pentru ca o femeie să
reclame în mod fals că a fost violată, unul dintre cele mai dificile
motive de înţelegere îl reprezintă o nevoie simplă, dar extrem de
exagerată pentru atenţie. Persoanele care fac plângeri false pentru
acest motiv au în mod obişnuit sentimente copleşitoare de
inadaptare. Acestea doresc şi au nevoie în mod disperat de atenţie,
în mod obişnuit sub forma îngrijorării şi sprijinirii. În suferinţa lor,
o plângere de viol, poate părea o metodă verosimilă de a forţa un
răspuns favorabil din partea prietenilor şi a rudelor, ca şi din partea
autorităţilor. În afară de acest lucru, probabil, acestea au încercat
mai multe metode mai puţin semnificative de a atrage atenţia, însă
acestea au eşuat. Deşi plângerile false din acest motiv sunt relativ
rare, este important pentru anchetator să fie conştient de această
posibilitate. Cel mai important fapt în aceste cazuri îl reprezintă
reacţia lor la îngrijorarea şi sprijinul arătat de prieteni, rude şi
comunitatea justiţiei penale. În cele mai multe violuri, chiar şi cea
mai atentă şi suportivă reacţie din partea tuturor celor îngrijoraţi nu
poate devia pe deplin oroarea trăită de victimă. Cu toate acestea,
pentru persoana care caută atenţie în mod disperat, această
solicititudine poate satisface foarte bine nevoile lor.
3. Stima de sine şi nevoia de a face faţă unei situaţii: cadrul

plângerii false
Probabil trăsătura centrală a personalităţii umane este
conceptul stimei de sine. Modul în care fiecare se vede influenţează
propria viziunea a persoanei despre restul lumii. Aşa cum Schlenker
(1980) a notat „Conceptul stimei de sine al persoanei şi identitatea
socială sunt compuse din nenumărate imagini interrelaţionate
245
despre sine; fiecare parte este singulară, dar cu toate acestea este o
parte a unui întreg”.
De vreme ce o imagine de sine pozitivă este dezirabilă,
persoanele tind spre un sentiment al stimei de sine, un sentiment al
propriei valori. Fiind un proces care se dezvoltă, respectul de sine al
unei persoane trebui mai întâi să fie creat şi apoi menţinut. Un set
de valori, credinţe şi aşteptări devin interiorizate şi apoi sunt
reîntărite prin aprobarea şi acceptarea pe care persoana o câştigă de
la ceilalţi prin trăirea conform acelor valori şi aşteptări. Categoria
„ceilalţi” de la care individul caută aprobarea exterioară este
compusă din părinţii lui sau ei, prieteni, colegi de muncă şi alte
persoane pe care persoana îi respectă şi îi admiră (şi cei care
respectă şi admiră valorile lui sau ale ei).
Respectul de sine este menţinut prin modul de comportare în feluri
în care câştigă aprobarea atât a indivizilor ce reprezintă „audienţa
exterioară”, cât şi conform propriei conştiinţe. Din păcate, viaţa nu
este întotdeauna dreaptă sau uşoară, şi nici persoanele nu sunt
perfecte. În mod ocazional, persoanele îşi încalcă propriile lor
valori, ca de altfel şi pe cele ale celor ce constituie modele de viaţă,
şi în acest fel îşi ameninţă propriul sentiment al respectului de sine.
Atunci când acest lucru se întâmplă, nevoia de a restabili un nivel
satisfăcător al respectului de sine are ca rezultat una sau mai multe
variante de răspunsuri corective. Astfel, atunci când persoanele fac
ceva ce este în contradicţie cu propriile valori, fie aceştia acceptă cu
maturitate responsabilitatea pentru actele lor, fie îşi pot proteja
respectul de sine prin oferirea de scuze faţă de alţii (sau faţă de
sine), fie chiar pot nega că acţiunea a avut loc. Pentru persoanele cu
un sistem de valori profund internalizate, realitatea unui act cum
este întreţinerea de relaţii sexuale neobişnuite poate fi atât de
tulburătoare încât persoana poate fi incapabilă să accepte
responsabilitatea pentru acest lucru. Atunci când acest lucru se
întâmplă mintea activează unul sau mai multe mecanisme defensive
posibile.
4. Protejarea respectului de sine: Folosirea mecanismelor de

apărare
Mecanismele de apărare sunt metode pe care mintea le

foloseşte pentru a-şi proteja respectul de sine. Ele fac acest lucru
prin permiterea minţii să „uite” în mod selectiv ceea ce s-a
întâmplat, să nege responsabilitatea, să proiecteze vina asupra altei
persoane (altui lucru), să supracompenseze sau să-şi caute scăpare
într-o lume a fantasmelor. Aceste reacţii apar cel mai adesea
246
spontan şi nu sunt în mod obişnuit o chestiune a unei dorinţe
conştiente sau a conştientizării. Prin folosirea lor, minţii îi este
oferită o cale prin care să nu aibă de-a face cu sentimentul de eşec
sau cu sentimente de inadaptare, şi astfel, acestea ajută în
menţinerea unui sens pozitiv a valorii personale. În mod natural,
mecanismele de apărare schimbă percepţia individuală a realităţii şi
încurajează auto-amăgirea. Din păcate, atunci când sunt folosite
prea des, mecanismele de apărare nu numai că nu rezolvă problema,
ci mai mult adaugă o altă dimensiune la cea originală. În rare ocazii,
activarea unei combinaţii potrivite a unor mecanisme de apărare
poate avea ca rezultat o plângere falsă de viol.
Atunci când o persoană utilizând acest sistem reclamă în
mod fals că este o victimă a unui viol, mintea a creat pur şi simplu o
realitate alternativă având infracţiunea în sine ca punct de
focalizare. Acest lucru schimbă în mod efectiv rolul persoanei din
participant într-o persoană nevinovată. În acest mod plângerea
neadevărată permite persoanelor să-şi recupereze, cel puţin pe
termen scurt, propriul respect de sine, şi în acelaşi timp, să evite
responsabilitatea pentru propriul comportament inacceptabil. Atunci
când este făcută o plângere neadevărată într-un efort de a păstra
stima de sine a persoanei, următoarele mecanisme de apărare sunt
implicate de obicei:
4.1. Negarea
Chiar în punctul central al plângerii false este negarea de

responsabilitate. Prin urmare cheia înţelegerii plângerilor false
rezidă în înţelegerea a ce anume a ameninţat cu adevărat victima.
Acest lucru se desfăşoară în mod obişnuit în jurul convingerilor
internalizate ale persoanei cu privire la curaj, integritate, cinste,
competenţă, loialitate, decenţă şi aşa mai departe. Atunci când o
persoană se angajează în activităţi care violează într-o măsură atât
de mare valorile sale încât acestea ameninţă să distrugă întreg
sistemul de valori despre propria persoană, mintea poate alege să se
protejeze prin negarea participării de bună voie a persoanei.
4.2. Proiecţia
Negarea merge cel mai bine atunci când este acompaniată

de proiecţie. Dacă mintea alege să nege responsabilitatea pentru un
anumit act sau eşec, vina trebuie plasată în altă parte. Prin folosirea
unei plângeri false de viol, responsabilitatea şi controlul este trecută
altei persoane, cineva ale cărei acţiuni sunt dincolo de abilitatea
247
victimei de a controla. Astfel, responsabilitatea este „proiectată” sau
deplasată către infractor.
4.3.Evadarea
Negarea este asociată foarte strâns cu evadarea. Prin

negarea responsabilităţii, mintea caută să scape de răspunderea
acţiunilor care sunt inacceptabile pentru aceasta. Prin acţiunea de
pretindere a fi victima unui viol, persoana schimbă responsabilitate
de îndreptare către poliţie. Mai mult, dacă „infracţiunea” nu poate fi
soluţionată, responsabilitatea finală pentru eşec aparţine poliţiei mai
degrabă decât victimei. Rezultatul este acela că plângerea falsă
permite minţii „să scape” de responsabilitatea comportamentului şi
astfel să menţină un respect de sine pozitiv.
4.4. Raţionalizarea
Pentru ca o reclamaţie falsă să fie credibilă, aceasta trebuie

să fie logică şi de crezut. Acest lucru cere crearea unei poveşti care
„explică” infracţiunea. Raţionalizarea este abilitatea minţii de a găsi
justificări pentru ceva ce persoana a făcut sau şi-a plănuit să facă.
Acest lucru oferă superego-ului o motivaţie logică care-l absolvă pe
cel care participă de vinovăţie şi face ca acţiunea să pară rezonabilă
în acele circumstanţe. Vulnerabilitatea acestei manipulări constă în
faptul că o persoană care reclamă în mod fals că a fost violată ar
putea să nu cunoască ce înseamnă cu adevărat să fii victima unui
viol. Ca rezultat, relatarea se bazează pe ce crede ea că se întâmplă
în cazul unui viol. Înţelegerea imperfectă a violului este deseori
transparentă şi, astfel, oferă indicii valoroase anchetatorilor cu
experienţă care caută să ofere un ajutor real pentru persoana, în timp
ce primeşte plângerea.
4.5. Auto-handicaparea (Al doilea beneficiu)
În auto-handicaparea, mintea crează o situaţie în care

persoana este într-un anumit fel rănită sau în dezavantaj, într-o
asemenea manieră în care se permite persoanei să scape de
responsabilitate. Rezultatul acestui lucru este că, fiind rănit sau
bolnav, este chiar avantajos. Efectul fraudei poate fi mai real şi mai
potent decât propriile calităţi interpersonale (Snyder, Higgins şi
Stucky, 1983). Spre exemplu, persoana care pretinde imposibilitatea
de a-şi îndeplini anumite obligaţii datorită bolii cedează
responsabilitatea unei circumstanţe asupra căreia nu există un
248
control. Desigur, pentru a fi real, handicapul, trebuie să pară a fi
dincolo de controlul persoanei, însă, în final, trebuie să aibă un
rezultat în favoarea lui sau al ei. Într-o plângere falsă de victimizare
judiciară, este de la sine înţeles în mod automat că reclamantul este
în dezavantaj în virtutea posibilităţii de a fi vătămat. Inocenţa
acestora (lipsa de responsabilitate) este falsă datorită acţiunii
credibile ale altora care i-au exploatat. În anumite cazuri, mintea se
poate apăra pe sine în continuare prin indicarea acelor circumstanţe
cum ar fi că s-a pierdut, a fost intoxicată, a fost ameninţată sau a
fost confuză pentru a reduce în continuare capacitatea normală a
persoanei în a evita victimizarea. Prin pretinderea victimizării ca
urmare a unei infracţiuni, persoana este astfel capabilă să primească
ajutor, îngrijire şi un nivel de control social ca urmare a unei situaţii
care a fost „dincolo de controlul lui sau al ei”.
5. Plângerile false şi acomodarea permanentă
În mod evident, crearea unei infracţiuni fictive pentru a

evita responsabilitatea personală pentru anumite acţiuni sau eşecuri
reprezintă o abatere extremă de la modul în care persoanele mature
fac faţă în mod normal la problemele lor. Măsura în care
reclamaţiile false folosesc în avantajul lor evenimente reale este
necunoscută. Cu toate acestea, pare a exista un şir aproape
neîntrerupt de plângeri neconforme cu realitatea, variind de la o
declarare uşor denaturată a unui eveniment real până la o plângere
complet falsă a unei agresiuni sau a unui viol. În manifestarea sa
cea mai extremă, plângerea poate include scenarii bizare ce sunt
sprijinite de răni auto-cauzate şi chiar auto-mutilări. Au existat
incidente reale în care au fost folosite recuzite sofisticate, cum ar fi
scrisori de ameninţare sau chiar mesaje scrise în sânge. Asemenea
cazuri aflate la cel mai îndepărtat capăt al continuumului sunt
extrem de rare. Plângerile false de victimizare infracţională în
partea cea „normală” a continuumului pot fi mai frecvente.
În timp ce patologia implicată în auto-mutilarea pentru
susţinerea plângerii false de viol este extrem de rară, plângeri false
ale unei boli sau vătămări la scară mult mai mică sunt fenomene
bine-cunoscute în literatura medicală.
Cazurile severe de auto-provocare de răni sau boli în care
atenţia medicală este solicitată a fost denumită sindromul
Munchausen (Asher, 1951). Numele derivă de la personajul central
a unei cărţi de poveşti de aventuri fantastice şi de fabulaţie care a
fost numită după hieronimul Karl Friederich, Freiherr von
Munchausen, un soldat lăsat la vatră cunoscut pentru conversaţia sa
249
abundentă şi plastică ce a luat forma a unor „naraţii serioase a unor
absurdităţi palpabile”. Cheia înţelegerii sindromului Munchausen
constă în conştientizarea faptului că pacientul caută să folosească
spitalele şi clinicienii în scopul unor nevoi psihologice patologice
sub forma căutării de tratament medical pentru o boală aparent
legitimă.
Sindromul Munchausen este bazat pe o preocupare pentru
manipulare. Aceşti pacienţi par să fie puşi în mişcare în mod
compulsiv în a-şi face plângerile lor. Aşa cum a observat Gawn
(1951) „Deşi este conştient că el acţionează ca un bolnav... el nu se
poatre opri din a acţiona”. Prin urmare, plângerea poate atrage în
avantajul său circumstanţe şi poate apărea doar ocazional sau
aceasta poate fi o consecinta a unor mijloace de adaptare bine-
dezvoltate şi parte a unei istorii mai extinse.
Gradul în care pacienţii cu sindromul Munchausen îşi
apără plângerile lor este direct proporţional cu nevoia lor de a fi
văzuţi ca victime. În mod dramatic, chiar în cazurile extreme este
improbabil a se mărturisi farsa, şi cei care prezintă asemenea
probleme sunt predispuşi să devină furioşi la sugestia că bolile lor
sunt altceva decât autentice (Nadelson, 1979; Pankratz, 1981).
În acelaşi fel în care pacienţii cu sindromul Munchausen
manipulează spitalele şi doctorii, o plângere frauduloasă de viol
poate fi interpretată ca o formă de manipulare adresată sistemului de
justiţie penală. Acest tip de manipulare este similară din punct de
vedere conceptual altor tipuri de comportament (ipohondria,
reacţiile de isterie inversă, şi auto-mutilarea) şi care sunt bine
documentate ca mecanisme de copiere realizate din punct de vedere
medical (Ford, 1973). La pacienţii cu sindromul Munchausen
aceştia se află tot într-un continuum, variind de la plângeri
exagerate de infirmitate până la boli reale auto-induse (Grinker,
1961). La capătul extrem al continuumului, rănile ce pun în pericol
viaţa sunt deghizate ca fiind obţinute în mod legitim (Carney, 1980;
Carney şi Brown, 1983). Chiar şi abuzul la copii, deghizat ca o
boală naturală, este suspectat ca fiind un mijloc ascuns de câştigare
a atenţiei (Hodge şi alţii, 1982; Kurlandski şi alţii, 1979; Meadow,
1982; Waller, 1983; Vaisrub, 1978).
Deşi ofiţerii de poliţie şi anchetatorii sunt obişnuiţi să vadă
persoane care au fost rănite sau vătămate de alţii, aceştia sunt mai
puţin obişnuiţi să-i vadă pe aceia care se vatămă singuri.
Majoritatea acestor situaţii implică un suicid sau o tentativă de
suicid. Cu toate acestea, deoarece rănile auto-provocate folosite
pentru sprijinirea unei reclamaţii de viol sau agresiune sunt rare,
este „logic” pentru poliţie să le accepte ca având valoare de adevăr,
250
cel puţin la început. Atunci când rănile auto-provocate sunt
recunoscute în acest fel, şi fie că sunt grave sau par a fi foarte
dureroase, este de înţeles că ofiţerii de poliţie privesc victima ca
fiind bolnavă psihic; totuşi, chiar şi cei care îşi susţin plângerea cu
răni autoprovocate grave sunt arareori nebuni. Nu este mai puţin
adevărat, că aceste persoane au tulburări psihiatrice şi trebuiesc
ajutate în obţinerea unui sprijin profesional. Următorul caz este
ilustrativ pentru acest fenomen:
Cazul 1:
O soţie în vârstă de 25 ani a reclamat primirea de telefoane
cu conţinut obscen şi scrisori de ameninţare care erau realizate din
cuvinte decupate din reviste şi ziare şi lipite pe o hârtie albă (vezi
fig.1 şi 2).
ÎMI VEI
SUGE
PENISUL
CURVO
(Fig.1)
ACESTA ESTE
ULTIMUL AVERTISMENT
ATUNCI CÂND NU
TE AŞTEPŢI
FUNDUL TĂU
ESTE AL MEU
(Fig.2)
La scurt timp după aceea, ea a reclamat că a fost violată de

către un individ necunoscut care a ameninţat-o că se va întoarce şi o
va ucide într-o manieră brutală particulară dacă ea va reclama violul
autorităţilor. Aceasta avea numeroase zgârâieturi şi o urmă de
muşcătură pe sânul stâng. În timpul unei examinări ulterioare cu
tehnica poligraf aceasta a recunoscut fabricarea întregii serii de
evenimente. De asemenea, aceasta şi-a provocat arsuri de frânghie
pe mâini, şi-a muşcat propriul sân şi a intrat cu faţa într-un stâlp de
susţinere din subsol în scopul de a obţine rănile despre care ea
credea că-i va sprijini reclamaţia sa de viol. Ea a spus că soţul său
nu o înţelegea şi nu-i dădea atenţie, şi ea a dorit „să-i testeze
dragostea”.
Pe măsură ce ne deplasăm de-a lungul continuumului,
cantitatea de violenţă despre care persoana pretinde că a fost
251
folosită împotriva ei poate atinge niveluri incredibile, iar
prezentarea dinamicii cazului poate avea o creştere extraordinară.
Păstraţi în minte, totuşi, că violurile adevărate pot, de asemenea
include diferite grade de percepţie greşită. Din cauza acestui lucru,
fiecare aspect trebuie să fie examinat. Spre exemplu, probele fizice
şi tiparele rănilor rămân întotdeauna aspecte cruciale în cazurile de
viol, şi acestea solicită analize amănunţite proprii. Susţinerea şi
ajutorul necesar poate fi acordat doar de o examinare obiectivă
atentă, atât a informaţiilor cât şi a probelor fizice disponibile.
Stima de sine a acestei femei a fost erodată de-a lungul
timpului datorită unui soţ lipsit de sensibilitate şi de afectivitate.
Prin pretinderea faptului de a fi destinatarul telefoanelor şi
scrisorilor cu conţinut obscen, şi prin pretinderea faptului de a fi
violată, aceasta făcea de fapt o declaraţie disperată a valorii sale,
atât ca persoană cât şi ca partener sexual dezirabil. Dorinţa sa de a
se angaja într-un comportament de autovătămare pentru a-şi sprijini
plângerea sa subliniază gravitatea problemelor sale emoţionale.
6. Indicatori ai reclamaţiilor false de viol
Desigur, nu este simplu să determini legitimitatea oricărei plângeri

penale. Acest lucru este adevărat indiferent dacă plângerea priveşte
comiterea unui viol, a unei spargeri sau vreo altă faptă. În mod
necesar, toate plângerile trebuie să fie considerate ca adevărate şi
tratate în consecinţă, cu excepţia situaţiei în care sunt anumite
motive speciale de a crede altceva. Plângerile penale false
reprezintă o realitate relativ obişnuită pentru forţele de aplicare a
legii. Este binecunoscut că, victimele deseori exagerează valoarea
bunurilor sustrase în cazul spargerilor, iar tâlhăriile sunt reclamate
uneori pentru a explica absenţa banilor sau a altor valori familiei
victimei. În cele mai multe cazuri, este imposibil de stabilit dacă o
infracţiune a avut loc în realitate în afara situaţiei în care victima
este convinsă să admită că plângerea a fost falsă. Orişicum, la fel ca
în cazurile de spargere sau tâlhărie, anumite caracteristici sunt
descoperite cu o mai mare frecvenţă în plângerile false de viol decât
în cazurile reale de viol. Luate fiecare în parte, niciuna dintre aceste
caracteristici nu sunt semnificative, dar luate împreună acestea
indică o posibilitate ca faptele ar putea fi diferite faţă de modul în
care sunt reclamate.
6.1. Relaţia victimă-autor
252
Literatura de specialitate arată că majoritatea violurilor
sunt comise de persoane care se cunosc cu victima sau cu care
aceasta avusese anterior anumite legături interpersonale. Multe
dintre aceste violuri sunt agresiuni sexuale din partea prietenilor,
cunoştiinţelor, colegi de muncă, asociaţi şi chiar rude. De fapt,
aceste legături crează probleme suplimentare pentru victimă
deoarece ea trebuie dea cu ochii de agresorul său (la fel ca şi
prietenii comuni) pe perioada calvarului cercetărilor şi a oricăror
proceduri legale ulterioare. În cazul plângerilor false de viol se pare
că există o oarecare probabilitate mai mare ca agresorul să fie un
străin, o „cunoştiinţă lipsită de importanţă” sau „un prieten al unui
prieten” al cărui nume a fost uitat de victimă. Motivul aparent
pentru o asemenea alegere este acela că victima înlătură
posibilitatea de a fi confruntată cu o anumită persoană şi, în plus, nu
creează cuiva probleme.
Cu toate acestea, prin crearea unui violator virtual anonim,
pseudovictima se poate absolvi eficient pe sine de orice
responsabilitate pentru relaţie şi astfel îşi poate afirma nevinovăţia
de bază. În plus, prin pretinderea faptului că a fost violată de către o
persoană necunoscută, face imposibilă pentru poliţie soluţionarea
„cu succes” a cazului, iar mintea poate arunca în mod liber
responsabilitatea propriei persoane către autor şi, în cele din urmă
poliţiei, fără a avea teama de a fi contrazisă.
6.2. Violenţa şi opunerea
Una dintre cele mai evidente trăsături ale violului este

acela că, în mod tipic, victima reclamă că a fost împietrită de frică.
Din cauza acestui lucru, nivelul real de opunere fizică este în mod
frecvent mic şi astfel violenţa efectivă folosită de către violator ar
putea să nu treacă de ameninţările verbale. Chiar dacă violatorul ar
putea să nu întrebuinţeze metode fizice sau să arate o armă vizibilă
în agresiunea sa, victima este convinsă că este într-o situaţie de
viaţă şi de moarte şi reacţionează prin a face orice pare mai probabil
ai prezerva viaţa. Deseori acest lucru implică o supunere relativ
nonviolentă faţă de agresorul său. Pe de altă parte, persoanele care
fac aceste plângeri false par a pretinde cu mai mare frecvenţă că s-
au luptat cu toate puterile lor. Acestea relatează în mod normal
împingerea, lovirea cu pumnii şi zgârâierea agresorului lor până
când sunt, într-un final, copleşite de forţa superioară a agresorului.
Altele susţin imposibilitatea de a rezista prin pretinderea faptului că
au fost atacate şi violate de mai mult de o persoană. În alte cazuri,
pseudovictimele pretind că agresorul a fost deosebit de mare din
253
punct de vedere fizic sau foarte puternic şi capabil să depăşească
rezistenţa sa relativ uşor. Aspectul important este acela că falsele
victime includ mai frecvent elementulul de salvare al reputaţiei, fie
că au opus rezistenţă fie că au fost confruntaţi cu o situaţie care a
făcut rezistenţa imposibilă.
6.3. Natura actelor sexuale comise
Deşi legile obişnuite definesc violul în mod tradiţional ca

un act ce implică raporturi sexuale, infracţiunea poate implica orice
fel de alte acte sexuale. Într-o proporţie semnificativă a cazurilor de
viol, femeile sunt supuse unor acte, altele decât raporturile sexuale
sau în plus faţă de raporturile sexuale. Asemenea acte par a fi
reclamate cu o mai mică frecvenţă în cazul plângerilor false.
Aparent, reclamarea unui viol nu este văzut de reclamanţii
falşi ca necesitând relatări colaterale de sex oral şi anal, decât dacă
asemenea acte sexuale sunt incluse în repertoriul sexual al
persoanei. Astfel, reclamaţia falsă de viol, este în mod obişnuit mai
restrânsă în ceea ce priveşte construcţia sa şi arareori include mai
mult decât afirmaţii ale penetrării peniane şi a manipulării manuale
a sânilor sau zonei genitale. Aceste caracteristici pot apărea din
motivul că alte acte nu sunt necesare pentru a susţine reclamaţia, că
persoana găseşte astfel de acte ca fiind repudiabile din punct de
vedere personal şi că nu doresc să se degradeze pe sine însăşi, sau
că mintea nu-i cere acesteia să fie mai mincinoasă decât este absolut
necesar. La fel de important, descrierea limitată a atacului poate fi o
altă manifestare a naivităţii reclamantului fals faţă de ceea ce se
întâmplă cu adevărat în cazul acestor infracţiuni.
6.4. Amintirea detaliilor
Femeile care au fost violate sunt în general capabile să

furnizeze o descriere rezonabil de precisă a evenimentului, inclusiv
natura şi secvenţa actelor sexuale săvârşite. Femeile care fac
reclamaţii false par a relata mai frecvent că au avut ochii închişi în
acel moment, că „au leşinat” şi că nu-şi amintesc penetrarea sau că
nu-şi amintesc specificitatea chiar a actului sexual în sine. În
cealaltă extremă, acestea pot oferi o descriere detaliată, lipsită de
emoţie, a evenimentului. Este important de notat aici că şi victimele
de viol reale furnizează, de asemenea, o descriere lipsită de emoţie a
ceea ce s-a întâmplat, o manieră care reflectă încercarea lor de a se
disocia mental de o experienţă inacceptabilă. Cu toate acestea, în
cazul unui viol real, descrierea este rareori la fel de bogat detaliată.
254
Reamintirea evenimentului poate fi stânjenitoare şi
neplăcută din punct de vedere emoţional pentru victima unui viol,
însă în fapt este o relatare a ceea ce s-a întâmplat. Femeia care face
o plângere falsă este într-o situaţie diferită. Ea trebuie fie să
„inventeze” actele pe care le invocă, fie trebuie să convertească o
experienţă sexuală liber consimţită într-un „viol”. În acest sens, ea
se găseşte într-o situaţie anormală din punct de vedere cultural.
Societatea noastră nu încurajează femeile să discute activităţile lor
sexuale cu alte persoane, şi în special cu străinii (spre ex. cu ofiţerii
de poliţie). Reclamarea unui viol fals pune femeia chiar în această
situaţie. Incapabilă să povestească în mod obiectiv ceva ce i s-a
făcut ei, aceasta are tendinţa fie de a deveni neclară şi evazivă fie de
a trece peste bariera culturală şi să devină excesiv de descriptivă.
6.5. Rănile fizice
Potrivit experienţei noastre, aproximativ o treime dintre

violurile reale includ o formă oarecare de violenţă împotriva
victimei. În cele mai multe cazuri acest lucru implică lovirea sau
pălmuirea victimei, sufocarea ei, lovirea acesteia de pământ şi/sau
ruperea cu violenţă a obiectelor de îmbrăcăminte ale acesteia. Într-
un procentaj mic dintre cazurile de mai sus, nivelul de violenţă este
devastator. Acest lucru este exemplificat în mod grăitor în
următorul exemplu:
Cazul 2
Victima a fost trezită la reşedinţa sa de către un coleg de
muncă şi i s-a spus că era nevoie de ea la muncă şi că el a fost trimis
să o conducă acolo. Aceasta a plecat cu el şi a fost răpită. El a
înjurat-o şi a lovit-o şi i-a spus că urma să o ucidă. Acesta a încercat
să o stranguleze cu fusta acesteia, i-a ars sânii cu ţigara, a lovit-o cu
pumnul şi a pălmuit-o. A fost violată în mod repetat şi supusă unor
forme multiple de abuz sexual în timpul cărora a fost lovită şi
ameninţată în mod continuu. Agresiunea a durat mai multe ore. Într-
un final acesta a fost de acord să nu o omoare dacă ea îi promite că
nu va spune nimănui ceea ce s-a întâmplat.
Victimele de viol care sunt agresate fizic (în afara violului

însuşi) pot suferi vătămări grave, incluzând fracturi, pierderea
dinţilor, mutilări ale zonei genitale şi a sânilor şi răni interne. Între-
adevăr, unele dintre victimele violurilor sunt ucise în timpul
agresiunii. Cele ce fac plângeri false nu prezintă în mod obişnuit
răni fizice grave. Cu toate acestea, pe măsură ce persoana se
255
deplasează de-a lungul continuumului patologiei personale,
gravitatea rănilor auto-provocate poate creşte.
Cazul 3:
O soţie în vârstă de 27 de ani a fost găsită într-o stare de
năucire, întinsă pe jos într-o zonă împădurită de lângă locuinţa
acesteia. O scrisoare de ameninţare a fost găsită îndesată în chiloţi.
Aceasta a pretins că a fost agresată, însă nu şi violată. Aceasta
suferise un număr de zgârâieturi şi julituri, însă nu era vătămată
grav. După circa o săptămână, acesta a reclamat că a fost agresată în
subsolul casei, fapt ce a avut ca rezultat răni grave. Un mesaj scris
cu sânge o informa că a fost „avertizată”.
Această femeie fusese anterior lăsată la vatră din forţele

armate pentru că făcuse o plângere falsă de viol şi care fusese
însoţită de auto-mutilare. Aceasta avea o istorie lungă de internări în
spital pentru răni şi boli suspecte. Aceasta avea probleme mari în
căsătorie şi financiare şi avea dificultăţi în urmarea cursurilor de
seară de la colegiu. Plângerea sa privind comiterea violului şi a
agresiunilor grave a fost un efort în negarea multiplele probleme pe
care le avea. Plângerea i-a oferit acesteia o oportunitate de a deveni
o victimă „reală” şi de a primi îngrijire, simpatie şi ajutor care în
alte condiţii lipseau din viaţa sa.
Aceste răni auto-provocate sunt diferite în mod
caracteristic de cele care apar la o agresiune sexuală reală. Există
două caracteristici cu privire la rănile pretinse în cazul unei
reclamaţii de viol false care ar trebui să fie deosebit de interesante
pentru anchetator. Prima implică rănile însăşi, iar cea de-a doua
priveşte reacţia victimei cu privire la rănile sale.
Victimele false care s-au rănit singure au tendinţa să
prezinte o dispunere a rănilor neobişnuit de largă. În ciuda acestui
fapt, organele sau ţesuturile deosebit de sensibile cum ar fi ochii,
sfârcurile, buzele sau zona genitală nu prezintă răni aproape
niciodată. Rănile auto-provocate sunt în mod obişnuit cauzate prin
zgârâieri cu unghiile sau prin tăierea cu o lamă de ras sau alt
instrument ascuţit. Ca urmare, rănile au tendiţa să fie localizate în
raza de acţiune şi în unghiuri neobişnuite. Deseori acestea sunt în
concordanţă cu raza de mişcare a braţului sau mâinilor persoanei.
Acest lucru este în special vizibil la tăieturi sau zgârâieturi pe
laturile, faţa şi zona de jos a spatelui torsului. Deşi rănile pot varia
de la zgârâieturi minore la laceraţii sau înţepături ce pun viaţa în
pericol, acestea, în mod obişnuit, par mai severe decât sunt în
realitate. Acest lucru se datorează faptului că sunt provocate în
256
scopul mai degrabă al sprijinirii plângerii persoanei decât pentru a
mutila sau ucide. De asemenea, acestea reflectă în mod frecvent o
înţelegere experimentată a anatomiei (de ex. marile artere sau
tendoane sunt evitate, iar probabilitatea unei desfigurări permanente
este minimă).
A doua caracteristică a pseudo-victimelor care se rănesc
singure este tendinţa lor de a fi în mod ciudat indiferente faţă de
rănile lor. Acestea par să-şi accepte rănile cu un grad de nonşalanţă
care nu se regăseşte la persoanele care prezintă răni similare
provocate de mâna altor pesoane (Marcus, 1981, Ross şi McKay,
1979). Variaţii ale acestui sindrom sunt denumite deseori ca
„indiferenţa frumoasă”, iar caracteristicile sunt în mod obişnuit
observabile chiar şi în condiţiile prezenţei unei anxietăţi generale.
Panken emite ipoteza că lipsa de îngrijorare faţă de durere serveşte
pentru cel puţin două scopuri. În primul rând, vătămarea reprezintă
sursa atenţiei – un mecanism pentru obţinerea interesului celorlalţi.
În al doilea rând, deoarece rana este auto-provocată, acest lucru
reprezintă o formă de pedepsire pentru vină, asociată cu
imposibilitatea de a fi capabil în a persevera în alt mod. Prin
combinare, acestea reprezintă acte masochiste care reduc anxietatea
şi servesc ca o formă de retribuţie direcţionată către propria
persoană pentru inadaptarea percepută de individ. Rezultatul îl
reprezintă o dramatică oportunitate pentru evitarea responsabilităţii
în continuare prin proiectarea vinei asupra unui atacator invizibil şi
prin bazarea pe alţii pentru a rezolva problema. Prin urmare, rănile
pot fi atât de satisfăcătoare din punct de vedere psihologic încât
disconfortul fizic să fie subperceput (1983).
7. Investigarea reclamaţiei false de viol suspecte
Cheia pentru orice investigaţie judiciară este de a şti unde

să cercetezi şi cum să construieşti o secvenţiere logică a paşilor
investigativi (Kirk, 1974, O’Hara, 1977). Dacă la un anumit
moment al unei investigaţii de viol, plângerea însăşi devine
suspectă, ar trebui efectuate eforturi imediate pentru a rezolva
această întrebare. Cer acest lucru atât posibilitatea de condamnare
falsă cât şi nevoia de obiectivitate. Continuarea activităţii la caz
atunci când veridicitatea victimei este suspectă va avea ca rezultat
invariabil o investigaţie săracă şi o cooperare redusă, ambele atât la
acel moment cât şi pe viitor.
257
Informaţiile prezentate în secţiunile anterioare pun în
discuţie multe dintre cheile de diferenţiere a plângerilor false de viol
de cele reale şi sugerează argumentele investigative expuse mai jos.
Este extrem de important de ţinut minte că un singur element nu
este semnificativ; doar o combinaţie a acestor factori poate arăta
posibilitatea ca o plângere să fie exagerată sau falsă.
7.1. Plângerea iniţială
Maniera în care o plânegere de viol este adusă la

cunoştiinţa autorităţilor de aplicare a legii este foarte importantă.
Din experienţa noastră, depunerea unei plângeri false este în mod
obişnuit cumva întârziată. Alte câteva variabile sunt, de asemenea,
asociate în mod frecvent cu depunerea unor plângeri false:
- plângerea este făcută în mod obişnuit pentru prima dată
prietenilor, asociaţilor sau autorităţilor medicale împreună cu
solicitarea pentru teste de sarcină sau boli venerice;
- cel care face plângerea este indiferent faţă de rănile
pretinse.
7.2. Natura plângerii
Noţiunea de viol este înşelător de simplă, iar femeile care

fac plângeri false îşi structurează deseori violurile într-o manieră
care pare să întâlnească „cerinţele” unui viol, dar care ignoră
realitatea. Prin urmare, plângerile false, conţin deseori elemente mai
puţin comune, cum ar fi:
- cea care face plângerea declară că nu-şi poate descrie
agresorul său întrucât şi-a ţinut ochii închişi;
- cea care face plângerea pretinde că a fost agresată de mai
mult de o persoană, însă nu poate oferi descrierea;
- cea care face plângerea pretinde că s-a opus în mod
viguros însă a fost depăşită prin forţă;
- agresorul a fost un necunoscut sau o persoană pe care o
poate descrie numai în termeni vagi sau lipsiţi de specificitate;
- cea care face plângerea pretinde că a primit scrisori de
ameninţare sau telefoane înainte sau după agresiune;
- cea care face plângerea a fost incapabilă să descrie detalii
şi secvenţa activităţilor sexuale la care a fost supusă.
7.3. Probele
258
Autorităţile de aplicare a legii plasează în mod corect un
preţ pe probele care sprijină o plângere, deoarece acestea deseori
oferă informaţiile necesare pentru ajungerea în faza de judecată a
unui caz. Datorită naturii intrinseci a cazurilor de viol, probele sunt
în mod special importante. Mai mult, consistenţa sau inconsistenţa
probelor poate arăta că o plângere de viol a fost exagerată sau este
complet falsă. Absenţa tipurilor de probe care sunt asociate în mod
obişnuit cu violul poate fi uneori relevantă în identificarea unei
plângeri false în aceeaşi măsură în care prezenţa acestora arată că un
viol chiar a avut loc. Unele tipuri de probe care par a arăta o
plângere falsă sunt:
- cea care face plângere nu-şi poate aminti unde a avut loc
infracţiunea chiar dacă aceasta declară că nu fost legată la ochi, nu a
fost sub influenţa unor droguri sau alcool sau nu a fost mutată dintr-
o locaţie în alta;
- locul faptei nu sprijină povestea (ex. pământul nu este
deranjat, nu există urme de paşi acoo unde ar trebui să fie, nu există
urme de luptă atunci când acestea ar trebui să fie prezente în mod
logic);
- distrugerile provocate hainelor acesteia nu sunt în
concordanţă cu oricare rană pe care aceasta o reclamă (ex. tăieturi
sau zgârâieturi care nu sunt compatibile cu ruperile sau tăieturile
hainelor);
- cea care face plângerea prezintă scrisori realizate din
tăieturi de cuvinte lipite, pretinzând a fi primite de la violator şi în
care sunt făcute ameninţări cu moartea sau cu violul;
- însemnări sau scrisori care sunt identificabile cu
pseudovictima (prin analiză de scris de mână, scris gravat,
comparaţii ale instrumentelor de scris, a componenţei hârtiei sau
comparaţii de amprente);
- sunt absente rezultate de confirmare ale laboratorului.
7.4. Rănile
Natura rănilor persoanei poate furniza o mare cantitate de

informaţii cu privire la ce s-a întâmplat sau la ce nu s-a întâmplat.
Femeile care fac o reclamaţie falsă de viol şi care încearcă să le
sprijine cu vătămări au tendinţa de a prezenta un tablou compatibil
în termeni ai indiciilor prezentate mai jos:
- rănile sunt făcute fie cu unghiile de la mână fie cu un
instrument ascuţit care în mod obişnuit nu se găseşte la faţa locului;
- depozitul subunghial al victimei relevă propriile ei
ţesuturi de piele;
259
- rănile sunt extinse, însă nu includ ţesuturi sensibile (ex.
buze, sfârcuri, organe genitale etc.);
- cea care face plângerea relatează răni aparent dureroase
cu un aer de indiferenţă;
- în declaraţia persoanei se pretinde că vătămările au fost
provocate în timp ce aceasta încerca să se protejeze, cu toate aceasta
locaţiile şi unghiul rănii nu sunt compatibile cu rănile defensive;
- sunt prezente exersări sau semne de ezitare (uneori apar
ca urme mai vechi ceea ce indică o încercare anterioară sau
repetări).
7.5. Analiza cu privire la personalitate şi stilul de viaţă
În plângerile false de viol sunt deseori disponibile

informaţii complete şi complexe cu privire la cea care face
plângerea. În general, aceste informaţii arată că pseudovictimele au
trăit numeroase probleme personale şi că abilitatea lor de a le face
faţă este în mod serios afectată. Spre exemplu:
- într-o succesiune temporală „violul” urmează unuia sau
mai multor incidente extinse dezvăluind dificultăţi în relaţiile lor
interpersonale;
- cea care face plângerea are în trecut probleme mentale
sau emoţionale (în mod special care se referă la comportamente de
autovătămare cu caracteristici de isterie sau sindrom borderline);
- cea care face plângerea a mai fost anterior înregistrată ca
fiind victima unor agresiuni sau violuri comise în circumstanţe
similare;
- plângerea a fost făcută după ce o infracţiune similară a
primit atenţia presei (arată conformarea sau „copierea” motivului în
care similaritatea faţă de infracţiunea publică oferă credibilitate);
- cea care face plângerea este înregistrată cu îngrijiri
medicale amănunţite pentru răni sau boli dramatice;
- prietenii sau cunoscuţii declară că comportamentul şi
activităţile ulterioare faptei a celei agresate nu se potrivesc cu
plângerea acesteia;
- cea care face plângerea devine furioasă atunci când i se
cere să confirme victimizarea sa;
- cea care face plângerea încearcă să dirijeze audierea către
teme „sigure” sau către cele care tind să genereze simpatie
7.6. Cum trebuie să procedăm în cazul unor acuzaţii

false
260
În mod evident, confruntarea victimei cu „seriozitatea
relaţiilor” trebuie să aibă loc numai atunci când există semne
serioase de întrebare în ceea ce priveşte veridicitatea reclamaţiei.
Confruntarea unei persoane suspectate de depunerea unei plângeri
false este întotdeauna o treabă dificilă. Problema vitală este aceea că
în cazul în care dubiile nu sunt corecte, acest lucru va spori în mod
grav trauma victimei. De asemenea, o astfel de confruntare va
distruge în mod indubital orice legătură care fusese dezvoltată între
victimă şi anchetator. O metodă de a face faţă acestei încercări
privitoare la credibilitatea victimei fără ca legătura anchetatorului
cu victima să fie sacrificată, este de a introduce o a doua parte, o
persoană care poate juca rolul unui amortizor. Este necesar ca
anchetatorul principal să fie disponibil persoanei care pretinde
comiterea violului şi trebuie să menţină o relaţie lipsită de
etichetare, suportivă şi empatică cu aceasta. Ar fi contraproductiv
pentru această persoană să facă afirmaţii referitoare la dubiile cu
privire la veridicitatea plângerii. Problemele legate de
neconcordanţele nerezolvate, conflicte, sau lipsa datelor
sprijinitoare trebuie să fie făcute de către un supervizor investigativ
sau de către un coleg de muncă. În acest fel, relaţia vitală dintre cea
care face plângerea şi anchetatorul principal poate fi menţinută şi
poate chiar îmbunătăţită.
Totuşi, stilul supervizorului la confruntare trebuie de
asemenea să fie suportiv, de vreme ce plângerile false sunt în mod
uzual încercări disperate de a-şi proteja stima de sine. Orice
încercări supărătoare privitoare la credibilitatea persoanei va creşte
defensivitatea acesteiei. Deseori este eficace doar de a prezenta
victimei dubiile, într-o manieră care să îi arată în mod clar că
acestea se bazează pe informaţiile pe care chiar ea le-a furnizat.
Acest lucru va scădea conflictul personal în timp ce transmite o
impresie că anchetatorul a fost minuţios şi obiectiv. De asemenea,
acest lucru permite ajustarea ipotezelor investigative şi oferă
victimei o oportunitate de a furniza informaţii suplimentare fără ca
aceasta să se poziţioneze pe sine într-o poziţie psihologică
ameninţătoare.
Reacţia victimelor false faţă de această abordare variază.
La capătul de jos al adaptării continuumului în mod obişnuit există
o confesiune emoţională, amestecată atât cu disperare cât şi cu
eliberare. Cantitatea de energie cerută pentru a-şi menţine versiunea
este istovitoare, şi acest lucru ajunge la un moment în care ea
cooperează şi caută consolare. Cei care exagerează şi cei care
simulează oferă deseori multe detalii despre modul şi motivaţia
pentru care aceştia s-au prefăcut a fi victima unui viol. Pentru aceia
261
care sunt fideli declaraţiilor lor în faţa probelor contradictorii
copleşitoare, acest lucru poate fi avantajos pentru a cere ca acestea
să participe la o examinare cu aparatul poligraf.
La capătul celălalt al adaptării continuumului, distorsiunea
celei care face plângerea a fost internalizată şi pentru propria sa
stare de bine ea are nevoie să creadă ceea ce a spus, deoarece
aceasta este înspăimântată în mod inconştient de pierderea
controlului. În consecinţă, negarea va fi intensificată indiferent de
cum este purtată confruntarea. În mod previzibil, ea va reacţiona cu
furie. Dacă familia este informată cu privire la rezultate, aceasta ar
putea fi de un mare ajutor în cazul unei recuperări eventuale. Din
păcate, datorită vieţii distorsionate a unor asemenea persoane,
acestea sunt deseori înstrăinate de familiile lor.
8. Sumar
În mod ocazional, plângerile false de viol nu sunt

recunoscute de către anchetatori şi sunt neglijate aproape în
totalitate de către literatura de specialitate. Motivul acestui lucru
este evident. Acestea sunt acte care sunt menite să pară plauzibile.
Cheia înţelegerii plângerilor false rezidă în determinarea modului în
care o plânegere falsă „ajută” pe cel care face plângerea să
manipuleze, să controleze sau să redobândească din punct de vedere
psihic stima de sine. Prin urmare, acesta este contextul în care apar
plângerile, ceea ce oferă un cadru pentru înţelegerea dinamicii
problemei. Este de asemenea important de ţinut minte că multe
dintre mecanismele de apărare implicate în plângerile false sunt, de
asemenea, fondate pe violuri autentice. Un ultim sfat de avertizare:
Trebuie să nu uităm că, în mod egal şi cei care sunt predispuşi, din
punct de vedere emoţional, de a face plângeri false, pot fi violaţi.
Principiile de bază ale profesionalismului poliţienesc cere ca ofiţerii
care investighează violuri să rămână obiectivi şi plini de înţelegere.
Dacă nu fac acest lucru, veridicitatea unei plângeri ar putea să nu fie
niciodată cunoscută, iar victima, prentru că ea este o victimă în
oricare dintre situaţii, să nu primească niciodată ajutorul şi sprijinul
de care ea are nevoie.
262
BIBLIOGRAFIE
Aduan, R.P., Fauci, A.S., Dale, D.C:, Herzberg, J.H. şi

Wolf, S.M., Factitious Fever and Self-Induced Infection: A report
of 32 Cases and Review of the Literature, Annals of Internal
Medicine 90 (2) (1979): 230-242
Asher, R., Munchausen’s Syndrome, Lancet, (1951/1): 339-
341
Bard, M. şi Sangrey, D., The Crime Victim’s Book. New
York:Basic Books, Inc., 1979
Carney, M.W.P., Artifactual Illnesses to Attract Medical
Attention, British Journal of Psychiatry 136 (1980): 542-547
263
Carney, M.W.P. şi Brown. J.P., Clinical Features and
Motives among 42 Artifactual Illness Patients. British Journal of
Psychiatry 56 (1983): 57-66
Ford, C.V., The Munchausen Syndrome : A report of Four
New Cases and a Review of Psychodynamic Consideration,
Psychiatry in Medicine 4 (1) (1973): 31-45
Freedman, A.M., Kaplan, H.I., and Sadock, B.J., eds.
Comprehensive Textbook of Psychiatry/II, Baltimore, MD.:
Williams and Wilkins, 1975
Gawn, R.A. şi Kauffman, E.A., Munchausen Syndrome,
British Medical Journal 2, (1955): 1068
Gorman, W.F., Defining Malingering, Journal of Forensic
Sciences 27 (2) (1982): 401-407
Grinker, R.R., Imposture as a Form of Mastery, Archives
of General Psychiatry, 5, (1961): 53-56
Haddy, R.I., Weber, R.M. şi Joglekar, A.S.,
Munchausen’s Syndrome, American Family Psysician 27 (2)
(1983): 193-197
Halpern, S., Rape: Helping the Victim. Oradell, N.J:
Medical Economics Co, 1978
Hodge, D., Scwartz, W., Sargent, J., Bodurtha, J şi Starr,
S., The Bacteriologically Batterd Body: Another Case of
Munchausen by Proxy, Annals of Emergency Medicine 4 (1982):
205-207
Kirk, P.O., Crime Investigation, 2nd ed. New York: Wiley,
1974
Kurlandsky, L., Lukoff, J.Y., Zinkman, W.H., Brody,
J.P. şi Kessler, R.W., Munchausen Syndrome by Proxy:
Definitions of Factitious Bleeding in an Infant by CrLabeling of
Erytrocytes, Pediatrics 63 (2) (1979): 228-231
MacDonald, J.M., Rape: Offenders and Their Victims,
Springfield, Ill.: Charles C. Thomas, 1971
Marcus, M.A., Taste for Pain: On Masochism and Female
Sexuality. New York: St. Martin’s Pres, 1981
McDowell, C.P., The False Rape Allegation in the Military
Community, unpublished paper, Washington, D.C.: U.S. Air Force
Office of Special Investigation, Martie, 1983
Meadow, R., Munchausen Syndrome by Proxy, Lancet 8033
(2) (1977): 343-345
Meadow, R., Munchausen Syndrome by Proxy, Archives of
Disease in Childhood 57, (1982): 92-98
264
Nadelson, T., The Munchausen Spectrum: Bordrline
Character Features, General Hospital Psychiatry 1 (1) (1979): 11-
19
O’Hara, C.E., Fundamentals of Criminal Investigation, 4th
ed. Springfield Ill: Charles C. Thomas 1977
Panken, S., The Joy of Suffering, New York: Jason Aronson
Inc, 1983
Pankratz, L., A Review of the Munchausen Syndrome,
Clinical Psychology Review I (1981): 65-78
Ross, R.R. şi McKAy, H.B., Self-Mutilation. Lexington,
Mass: Lexington Books, 1979
Schlenker, B.R., Impression Management: The Self-
Concept, Social Identity and Interpersonal Relations, Monterey,
California: Brooks/Cole, 1980
Snyder, C.R., Higgins, R.L. şi Stucky, R.J., Excuses:
Masquerades in Search of Grace, New York: John Wiley and Sons,
1983
Vaisrub, S., Baron Munchausen and the Abused Child,
Journal of the American Medical Association, 239 (8) (1978) 752
Waller, D.A., Obstacles to the Treatment of Munchausen by
Proxy Syndrome, Journal of the American Academy of Child
Psychiatry 22 (1) (1983): 80-85.
265

Volumul 1 Academic

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Volumul 1 Academic

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BIROUL FEDERAL DE INVESTIGAŢII

- VIOLATORUL ŞI SADICUL SEXUAL -

NCAVC ACADEMIA FBI, Quantico, Va

II. O INTRODUCERE ÎN TEMA VIOLATORULUI ÎN SERIE:

IV. COMPORTAMENTUL INFRACŢIONAL AL

V. VIOLATORUL ÎN SERIE: CORESPONDENŢA DINTRE

VI. PREDICŢIA TIPULUI DE VIOLATOR ŞI A VIOLENŢEI

VII. VIOLATORII ÎN SERIE ŞI VICTIMELE LOR.

VIII. VIOLUL: PERICOLUL ACORDĂRII DE SFATURI

IX. AUDIEREA ORIENTATĂ CĂTRE COMPORTAMENTUL

X. INFRACTORUL SADIC SEXUAL ... ___

XI. INFRACTORUL SADIC SEXUAL ŞI FAPTELE

XII. VICTIMELE SUPUSE ALE SADICILOR SEXUALI ... ___

XIII. REVISTELE POLIŢIENEŞTI: PORNOGRAFIE

XIV. PLÂNGERILE FALSE ... ___

Articolele din această carte sunt scrise de membrii Centrului

Alan E. Burgess – Agent Special, Şef al Unităţii Suport

Ann W. Burgess, Doctor în Îngrijire, Doctor în Servicii de

Ralph B. D’Agostino este profesor de matematică,

Park Elliott Dietz este profesor asociat în cadrul

John E. Douglas, M.S. – Doctor în ştiinţe. Agent Special

Carol R. Hartman, Doctor în Îngrijire, Doctor în Servicii

Robert R. Hazelwood este agent special suprevizor (FBI)

John C. LeDoux este agent special însărcinat cu conceperea

Arlene McCormack este profesor asistent în sociologie,

Roland Reboussin este în prezent Analist de Operare în

Robert K. Ressler, Doctor în Ştiinţe, este Agent Special

Janet I. Warren este profesor asistent la Universitatea din

II. O INTRODUCERE ÎN TEMA VIOLATORULUI ÎN

III. VIOLATORUL ÎN SERIE: CARACTERISTICILE

IV. COMPORTAMENTUL INFRACŢIONAL AL

V. VIOLATORUL ÎN SERIE: CORESPONDENŢA

VI. PREDICŢIA TIPULUI DE VIOLATOR ŞI A

VII. VIOLATORII ÎN SERIE ŞI VICTIMELE LOR.

VIII. VIOLUL: PERICOLUL ACORDĂRII DE SFATURI

IX. AUDIEREA ORIENTATĂ CĂTRE

I. MENTALITATEA POLIŢIEI ŞI CONVINGERILE

1. Puncte de vedere tradiţionale şi atitudinii ale poliţiei

Din punct de vedere istoric, descrieri ale mentalităţii faţă

Field a sugerat că următoarele cercetări trebuie să caute să

Tabelul nr. 1 - Descrierea persoanelor respondente

Ani de experienţă în rândul forţelor de ordine 11,5

Persoanele respondente par tipice pentru ofiţerii care au

Chestionarele au conţinut date demografice cum ar fi

Tabelul nr. 2 - Structura factorului rotat variabil maxim a

Vom prezenta în continuare expunerea diverşilor factori,

Tabelul nr. 3 - Factorii enumeraţi ca set de factori

Primul set de factori vizaţi se referă la modul în care

Tabelul nr. 4 - Femeia ca victimă

Afirmaţie Evaluare Deviaţie

Al doilea factor din setul victimei a fost intitulat

Tabelul nr. 5 - Responsabilitatea legală

Al treilea factor al setului victimei a fost intitulat

Tabelul nr. 6 - Inocenţa victimei

Afirmaţie Evaluare Deviaţie

Ultimul factor care are de-a face cu mentalitatea privitoare

Tabelul nr. 7 - Provocarea de către victimă a violului

Afirmaţie Evaluare Deviaţie

Al doilea set de factori a vizat percepţia ofiţerilor de

Tabelul nr. 8 - Motivaţia sexuală pentru viol

Afirmaţie Evaluare Deviaţie

Al doilea factor din acest set, “Normalitatea violatorului”,

Tabelul nr. 9 - Normalitatea violatorului