Cum a făcut Moș Crăciun prima jucărie?

Se spune că Moș Crăciun era  un om cu adevărat înțelept, atunci când a luat hotărârea să se
împrietenească cu cei mici din rasa lui.
El știa că purtarea sa era, totuși, aprobată de către cei nemuritori, deși ei nu îl prea plăceau.
In acest fel, Moș Crăciun a început să facă cunoștiință cu oamenii. El mergea peste munți și
câmpii, oriunde putea întâlni locuințele oamenilor. Fie că era vorba despre căsuțe izolate sau
de grupuri de case numite sate , Moș Crăciun găsea în aproape toate, mici sau mari, copii.
Cei mici s-au învățat în curând cu veselia, fața lui zâmbitoare și strălucirea plină de bunătate a
ochilor săi.
Deși era privit de părinți cu o oarecare jenă, aceștia erau totuși mulțumiți că fetele și băieții lor
își găsiseră un tovarăș de joacă, care dorea să le distreze odraslele.
Așadar, copiii zburdau și se jucau cu Moș Crăciun, băieții i se urcau pe umeri călărindu-l,
fetițele i se cuibăreau în brațe, iar bebelușii se agățau drăgăstoși de picioarele lui. Sunetul unui
râs copilareasc îl însoțea oriunde se întâmpla să ajungă.
Și, pentru a înțelege mai bine de ce era atât de iubit , trebuie să știți că în acele vremuri copiii
erau mult mai neglijați decât acum și li se dădea o mai mică atenție din partea părinților lor ,
așa încât aceștia priveau că o minune faptul că un om atât de bun ca Moș Crăciun pierdea
atâta timp pentru a le face fericiți copii.Iar cei care ajungeau să îl cunoască pe Moș Crăciun
deveneau , puteți fi siguri de asta, foarte fericiți. Fetițele triste ale săracilor și necăjiților
începeau să strălucească dintr-o dată; ologul zâmbea, în ciuda nenorocului său; cei bolnavi
renunțau la gemete și oftaturi, iar cei stăpâniți de griji lăcrimau atunci când prietenul lor cel
vesel sosea la ei noaptea, pentru a-i alina.
In numai două locuri nu i se îngăduia lui Moș Crăciun să între: în frumoasul castel a lordului
din Lerd și în întunecatul castel al baronului Braun.
În amandoua locurile erau copii, însă servitorii acestor palate îi trânteau ușa în nas
necunoscutului cu fața veselă, iar fiorosul baron Braun amenințase de la început că îl va
spânzura de zidurile castelului său.
Aceste lucruri îl făceau pe Moș Crăciun să ofteze și să se întoarcă înapoi la locuințele mai
sărace, în care era primit cu  mare bucurie.
Dupa o vreme, iarna a început să își arate semnele.
Florile renunțau la viață, se veștejeau și dispăreau; gândaceii se îngropau adânc în pământul
cald; fluturii părăseau pajiștile, iar vocea izvorului devenea din ce în ce mai răgușită, ca și
cum ar fi luat un gututai zdravăn.
Apoi, fulgii de zăpadă umpleau cu totul cerurile din Valea Râsului, dansând cu îndrăzneala
către Pământ și îmbrăcând într-un acoperământ alb acoperișul locuinței lui Moș Crăciun.
Într-o noapte, Jack Gerilă a bătut la usă.
"Poftește înăuntru !" i-a strigat Moș Crăciun.
"Vino, tu, afară !" i-a răspuns Jack , "Știi că nu-mi place căldura, iar tu ai un foc în casă."
Moș Crăciun nu a avut ce face și a trebuit să iasă. Îl cunoștea pe Jack Gerilă din pădure și îi
plăcea voiosul spiriduș, chiar dacă nu avea mare încredere în el.
"Hei, voi avea parte de o distracție pe cinste în această seară, Moș Crăciun !" a exclamat
spiridușul."Nu-i așa că este o vreme nemaipomenit de frumoasă ? Până la ivirea zorilor voi
ciupi cu gerul meu o mulțime de năsucuri, urechiușe și degete de la picioare."
"Jack, dacă ții la mine, nu te lega și de copii, " l-a rugat Moș Crăciun.
"Si de ce aș face asta ?" l-a întrebat, surprins, spiridușul.
"Ei sunt gingași și lipsiți de apărare, " i-a răspuns Moș Crăciun.
"Dar îmi place să ciupesc cu frig din cei gingași !" a spus cu încăpățânare Jack." Cei mai în
vârstă au o piele mai aspră și lucrul ăsta îmi obosește degetele."
"Cei mici sunt lipsiți de putere și nu se pot lupta cu tine , " a spus Moș Crăciun.
"Ai dreptate ," a fost de acord, gânditor , Jack."Ei bine, în noaptea asta nu am să pișc nici un
copil. Să văd dacă o să pot rezistă tentației, " a promis el . "Noapte bună, Moș Crăciun !"
"Noapte bună!"
Jack Gerilă a zbughit-o către cel mai apropiat sat, iar Moș Crăciun după ce a intrat în casă și a
închis ușa,  a aruncat pe foc un buștean, care a început să ardă cu multă strălucire.
Lângă cămin stătea Blinkie , o mare pisică ce îi fusese dăruită de Peter Knook. Blana ei era
moale și sclipitoare și avea obiceiul de a toarce mereu un fel de cântecele pisicești nesfârșite
și pline de satisfacție.
"Nu voi mai vedea vreun copil prea curând ," i-a zis Moș Crăciun pisicii, care, cu amabilitate,
s-a oprit din tors pentru a asculta ce i se spune. "Iarnă s-a pornit din plin, zăpada va fi înaltă
cât casă vreme de mai multe zile și nu voi mai putea să mă joc cu micuții mei prieteni."
Pisica și-a ridicat o lăbuță, și-a scărpinat gânditoare boticul, dar nu dat nici un răspuns. Atâta
timp cât focul ardea, iar Moș Crăciun stătea în scaunul lui confortabil nu avea de ce să-i pese
de vremea de afară.
Au trecut, în felul acesta, multe zile și multe seri. Cămara era întotdeauna plină de bucate, dar
Moș Crăciun nu se simțea bine  pentru nu avea de făcut nimic altceva decât să arunce pe foc
lemne din stiva cea mare adusă de prietenul său, Peter Knook.
Într-o seară, el a cules din fața sobei o bucată de lemn și a început să taie din ea cu cuțitul său
cel ascuțit.Nu se gândea la nimic anume, singură lui grijă fiind să își ocupe timpul, așa că îi
fluiera și cânta pisicii în timp ce scrijelea așchii din bucata de lemn. Pisica stătea ridicată pe
labele de dinapoi și îl privea, ascultând , în același timp , fluieratul voios al stăpânului ei , care
îi plăcea chiar mai mult decât cântecelele ei de tors.
În timp ce fredona, Moș Crăciun se uita când la bățul lui  când la pisica, până când lemnul din
mâinile lui a început să capete o formă, forma clară a unui cap de pisică, cu două urechi
ridicate în sus.
Dintr-o dată, Moș Crăciun s-a oprit din fluierat și, atât el cât și pisica, s-au uitat cu uimire la
lemnul sculptat. Apoi, el a scrijelit doi ochi și un botic și a rotunjit partea de jos a capului,
astfel încât, să poată face și un gât.
Pisica nu știa ce să înțeleagă din ceea ce făcea stăpânul ei, așa că, stătea încremenităuitându-se
cu mirare și întrebându-se ce va urma în continuare.
Moș Crăciun, însă, știa!!  Capul pisicii din lemn îi dăduse o idee. El a mânuit cuțitul cu grijă
și măiestrie, făcând, încetul cu încetul, forma unui corp de pisica care stătea pe labuțele de
dinapoi, exact așa cum era pisica cea adevărată, cu o coadă dând ocol picioarelor ei din față.
Munca această i-a luat mult timp lui Moș Crăciun, dar seară era lungă și nu avea nimic mai
bun de făcut.
În cele din urmă, el a început să râdă cu zgomot și mulțumire, uitându-se la rezultatul muncii
sale. Apoi, a așezat pisica sculptată din lemn, lângă pisica cea adevărată.
Pisoiul s-a uitat la imitația lui, și-a ridicat furioasă părul de pe spate și a slobozit un mieunat
sfidător.
Pisica de lemn, însă, nu i-a acordat nici o atenție, iar Moș Crăciun a început să râdă, 
distrându-se din plin.Dupa aceasta, Blinkie s-a apropiat de figurina din lemn pentru a o privi
de aproape și a o mirosi cu inteligență.
Ochii și boticul îi spuneau că această creatură era doar din lemn, în ciuda formei ei de pisică,
așa că Blinkie s-a așezat din nou pe labuțele din spate și a început să toarcă. În timp ce își
curăța față cu laba ei cu pernuțe moi, ea a aruncat , însă, o privire încărcată de admirație către
stăpânul ei.
Poate că pisica era la fel de mulțumită ca și noi, atunci când ne uităm la o fotografie reușită de
a noastră.Moș Crăciun era și el mulțumit de rezultatul muncii sale, fără a ști, însă, de ce.
Într-adevăr, el avea toate motivele să fie mândru în acea noapte, iar copii din intreagă lume ar
fi trebuit să se bucure alături de el, întrucât Moș Crăciun făcuse, pentru întâia oară, o jucărie !