O scrisoare pierdută Ion Luca Caragiale 1884 (particularități de

construcție)

SUB III…….
CERINTA 1.

Despre autor
Scriitorul si dramaturgul Ion Luca Caragiale face parte din perioada
marilor clasici, fiind cunoscut ca cel mai mare dramaturg roman.

Despre Specie si Subspecie

Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor literare scrise cu scopul de a fi puse in
scena si in care principalul mod de expunere este dialogul.
 Trasaturile genului dramatic sunt:
-structura specifica
acte (schimbare décor
- scene (schimbare personaje)
tablouri (se schimba ideea)
-prezenta didascaliilor (indicatii scenice) – care ofera informatii despre scenografie
(decor, costume, sonorizare) sau despre regie (jocul actorilor si desfasurarea
evenimentelor)
modurile de expunere sunt dialogul si monologul
conflict dramatic (interior si exterior)
o specii de baza: comedie, tragedie, drama
o replica este unitatea minimala a textului dramatic, avand dublu rol:
caracterizarea personajelor
dezvoltarea actiunii

.
1
Încadrarea în genul literar

Ilustrativă în acest sens este „O scrisoare pierdută", concepută,

ca orice text dramatic, pentru a fi reprezentată pe scenă și
prezentând, prin urmare, trăsăturile specifice genului.
Textul este structurat în patru acte, cuprinzând un număr inegal de
scene, iar autorul oferă indicații scenice.
Totodată, ca în orice comedie, realitatea este prezentată într-o manieră
ce stârnește râsul, conflictul este derizoriu, deznodământul fericit, iar
textul e o materializare a comicului în formă dramatică.

Comedia este specia genului dramatic in care se ironizeaza aspecte sociale

sau defecte umane, folosindu-se mijloace de realizare a comicului.
O alta trasatura a comediei este prezenta conflictului exclusiv exter ior care,
insa, se rezolva in scena finala, personajele implicate impacandu-se in fata
publicului.
Comedia este o specie a genului dramatic, care stârnește râsul prin
satirizarea unor moravuri, unor tipuri umane sau unor situații
neașteptate.
Personajele comice aparțin unor tipologii clasice, iar sursa principală a
comicului este contrastul dintre aparență și esență. Formele comicului
sunt diverse: umorul, ironia și diferite tipuri de comic (de moravuri, de
situație, de intenție, de caracter, de limbaj, de nume etc.).
Fiind un text dramatic, comedia este destinată reprezentării
scenice, dovadă fiind :
 lista cu „Persoanele” de la începutul piesei,
 prezența didascaliilor,
 compoziția în 4 acte alc. din scene și replici,
 dialogul și monologul ca moduri de expunere,
 precum și limitarea acțiunii în timp și spațiu.

2
 Opera aparține REALISMULUI CLASIC prin:
 -satirizarea unor aspecte sociale,
 -spiritul de observație acut,
 -veridicitatea obț. prin tehnica acumulării detaliilor,
 -tipicitatea personajelor.
 Caracterul clasic este susținut de echilibrul compozițional, sursele
comicului, generalitatea situațiilor și a caracterelor (prostul fudul,
canalia, „încornoratul”, cocheta etc.)

Tema

O scrisoare pierdută este o comedie realistă de moravuri politice,

ilustrând dorinţa de parvenire a burgheziei în timpul campaniei
electorale pentru alegerea de deputaţi. Pe fondul agitaţiei oamenilor
politici aflaţi în campanie electorală, se nasc conflicte între
reprezentanţii opoziţiei - Caţavencu şi grupul de „intelectuali
independenţi” - şi membrii partidului de guvernământ - Ştefan
Tipătescu, Zoe, Zaharia Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu.

Locul şi timpul acţiunii

Locul acţiunii este capitala unui judeţ de munte, iar timpul în care
se petrec întâmplările este plasat la sfârşitul secolului al XIX-l
Inspirată dintr-o farsă electorală ce a avut loc în anul 1883, O scrisoare pierdută este
o comedie despre moravuri în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane
autorului.

3
CE INCADREAZA OPERA IN REALISM EXEMPLE?

Reflectând veridic și verosimil viața politică și cea de familie de

la sfârșitul secolului al XIX-lea, textul lui Caragiale ilustrează principii
ale esteticii realismului.

Sunt înfățișate într-o manieră veridică lupta pentru putere :

 în contextul alegerii pentru Cameră

 -, șantajul ca metodă de parvenire, respectiv de facilitare a ascensiunii
politice și aspecte ale vieții de familie, dintre care se remarcă triunghiul
conjugal: Zoe – Trahanache – Tipătescu.

O altă trăsătură a realismului se regăsește în tipologia personajelor, fiecare

reprezentând un anumit tip de persoană, având câte o trăsătură dominantă de
caracter, dar nu unică.

Personajele comediei întruchipează tipuri umane desprinse din realitate, care

aparțin unor tipologii clasice:

 Tipătescu este tipul omului orgolios,

 -Trahanache întruchipează politicianul abil și „încornoratul” simpatic,
 -Zoe reprezintă femeia voluntară, dar adulteră,
 -iar Cațavencu tipul politicianului demagog, lipsit de scrupule și de o moralitate îndoielnică.

4
CERINTA 3

Titlul
Titlul ei sugerează pretextul întâmplării: pierderea, de către Zoe Trahanache, a unei
scrisori de amor primite de la amantul ei, Ștefan Tipătescu, prefectul județului. Ea va
deveni armă de șantaj în lupta electorală.

 TITLUL
 cuprinde explicit numele obiectului ce va declanșa conflictul
dramatic, fiind pretextul intrigii: pierderea unei scrisori de amor
o SCRISOAREA = LAITMOTIVUL COMEDIEI
o pune în evidență contrastul comic dintre aparență și esență
o pretinsa luptă pentru putere politică se realizează, de fapt,
prin lupta de culise
o instrumentul șantajului politic: „o scrisoare pierdută”
o ⇓ art. nehot. „o” indică
atât banalitatea
întâmplării, cât și
repetabilitatea ei
o traseul scrisorii ordonează acțiunea dramatică și polarizează
personajele în fcț. de interesele de moment:
 Tipătescu - Zoe - Cetățeanul turmentat - Cațavencu - Cetățeanul turmentat - Zoe

o este semnalată generalizarea acestei practici politice, idee

consolidată ulterior de introducerea unei noi scrisori - cea
prin care a parvenit politic Agamemnon Dandanache -, cu
același scop „strategic”
o lumea „scrisorii piedute” se dovedește a fi un cerc închis,
egal cu sine, un mecanism autoreglator.

5
Tema
Tema degradării vieții politice, sociale și de familie este
concretizată prin punerea în scenă a unui episod din campania
electorală pentru desemnarea candidatului în vederea viitoarelor
alegeri parlamentare.
„O scrisoare pierdută" e o comedie de moravuri, dezvăluind viața
publică a unor politicieni care, ajunși la putere și roși de ambiții, se
caracterizează printr-o creștere bruscă a instinctelor de parvenire.

TEMA

- SATIRIZAREA VIEȚII SOCIAL-POLITICE dintr-un oraș de

provincie în circumstanțele tensionate ale alegerii unui deputat, la sf.
sec. XIX
- aspecte din viața publică și de familie a unor politicieni corupți:
• VIAȚA PUBLICĂ (POLITICĂ): lupta pt. putere politică,
șantajul, falsificarea listelor electorale
• VIAȚA PRIVATĂ: triunghiul conjugal Zoe - Trahanache -
Tipătescu

Acțiunea

Acțiunea se desfășoară într-un oraș de provincie, „capitala unui

județ de munte", pe durata a trei zile din anul 1883, când au avut
loc alegeri (dramaturgul notează: „în zilele noastre").

Conflictul dramatic

Apare conflictul dramatic ce se bazează pe împrejurări, pasiuni și

caractere care se ciocnesc. Ca în orice comedie, el este derizoriu și este
reprezentat de lupta electorală, care-i opune pe Trahanache și pe
6
Tipătescu, reprezentanții partidului de guvernământ, lui Cațavencu,
aspirantul la deputăție.

STRUCTURĂ ȘI COMPOZIȚIE
 La nivel compozițional, dramaturgul folosește tehnica „bulgărelui
de zăpadă", în sensul amplificării treptate a conflictului principal.
 Acestuia i se adaugă conflicte secundare, astfel încât rezultă un
ghem de complicații care acumulează progresiv altele, ca un
bulgăre de zăpadă în rostogolire.

 strucuturată în 4 acte - 44 scene

o intervențiile autorului sunt moderate (orientate spre
„descrierea tehnică” a decorului)
 SUBIECTUL
o acțiunea poate fi structurată pe momentele subiectului
o întâmplările nu modifică nimic esențial, ci se derulează
concentric în jurul pretextului.

7
8
REPERELE SPAȚIO-TEMPORALE

o autorul evită să-și plaseze eroii într-o realitate reperabilă și finită,

preferând a juca ingenios cu valențele universale ale ambiguității,
specifice naturii umane
o laconica precizare „În capitala unui județ de munte, în zilele noastre”
orientează așteptările cititorului către o lume românească eternă
o adj. pronominal „noastre” creează o coincidență sugestivă între timpul
creării operei și timpul mobil al receptării acesteia
o asigură ACTUALITATEA subiectului în orice epocă
 cr. lit. Nicolae Manolescu: „politicul are universalitatea lui și nu pretinde
glose de subsol ca să fie inteligibil după decenii”

SURSELE COMICULUI – sunt variate și servesc intenția dramaturgului de a

satiriza defectele omenești puse în evidență de campania electorală.

1.COMICUL DE MORAVURI

o vizează viaţa de familie: imoralitatea triunghiului conjugal (relaţia

dintre Tipătescu şi Zoe)
o vizează şi viaţa politică: modul în care se pregătesc, se desfăşoară
şi se câştigă alegerile, adică şantajul, falsificarea listelor electorale,
corupţia.
o spațiul politic devine un circ ridicol al intereselor personale

 COMICUL DE SITUAȚIE - susţine tensiunea dramatică prin întâmplări

neprevăzute, construite după scheme clasice:
 pierderea şi găsirea scrisorii,
 acumularea progresivă,
 coincidenţa,
 confuzia, repetiţia,
 triunghiul conjugal

9
 COMICUL DE NUME - ilustrează principalele trăsături de caracter
ale personajelor.

o Ghiță Pristanda: numele poliţaiului sugerează caracterul servil şi umil,

obedienţa faţă de şefi, lipsa de personalitate, deoarece „pristanda” este
un joc popular, asemănător cu brâul, ce se dansează într-o parte şi în
alta, conform strigăturilor şi comenzilor unui conducător de joc.
o Caţavencu vine de la „caţă” care înseamnă „palavragioaică” şi de la
„caţaveică” – haină cu două feţe – , de unde reiese demagogia şi
ipocrizia personajului.
o Sarcasmul lui Caragiale atinge apogeul comicului prin numele lui
Agamemnon Dandanache, care constă în alăturarea ridicolă a numelui
marelui strateg grec cu „dandana” care înseamnă „încurcătură”,
sugerând astfel ridicolul personajului, dus până la grotesc.
o Zaharia Trahanache: sugerează ramolismentul şi ticăiala –
„zahariseala” – şi uşoara modelare a eroului de către superiorii de la
„centru” („trahana”- cocă moale).
o Ştefan Tipătescu evocă tipul abil, junele prim, cuceritor de inimi
o Farfuridi şi Brânzovenescu, prin aluzia culinară, sugerează
imbecilitatea, dependenţa, fiinduşi unul altuia de folos (farfuria şi
brânza).

COMICUL DE LIMBAJ: - sursă de caracterizare indirectă, se evidenţiază

incultura personajelor, uşor de dedus din:

o ticuri verbale
o greşeli de exprimare
o pronunţarea greşită a neologismelor („bampir”, „soţietate”),
o false etimologii – „capitalişti” pentru locuitorii capitalei, „faliţi”
pentru oameni de fală, „renumeraţie” în loc de „remuneraţie, salariu”,
o truisme („O soţietate fără prinţipuri, vasăzică nu le are”),
o paradox („curat mişel”, „După lupte seculare care au durat aproape
treizeci de ani”),
o anacolut („eu care, familia mea”),
o nonsens („Din două una, ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se
schimbe nimic, ori să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se
schimbe pe ici pe colo şi anume prin părţile esenţiale. Am zis!”),
o tautologia („enteresul şi iar enteresul”),

10
 o confuzii paronimice („scrofulos la datorie” în loc de scrupulos) etc.

PERSONAJELE

o Caragiale: cel mai mare creator de tipuri umane din lit. rom.
o personajele acționează stereotip, ca niște marionete, fără a evolua pe
parcursul acțiunii (personaje plate)
o aparțin tipologiei clasice, având o dominantă de caracter
o se apropie de realism, fiind individualizate prin limbaj și elemente de
statut social și psihologic
o personaje ridicole:
 Zaharia Trahanache - tipul încornoratului simpatico
 Nae Cațavencu - tipul parvenitului și al demagogului
 cuplul Farfuridi - Brânzovenescu - tipul politicianului incult și
prost
 Ștefan Tipătescu - tipul donjuanului și orgoliosului
 Zoe Trahanache - tipul cochetei adulterine, dar și al femeii
voluntare
 Ghiță Pristanda - tipul slugarnicului
 Cetățeanul turmentat - tipul alegătorului anonim, amețit de
frazeologia și demagogia politicienilor (instrument al
hazardului)
 Agamemnon Dandanache - cumulează toate trăsăturile negative
ale celorlalte personaje: parvenitismul, prostia, demagogia,
incultura, perfidia, ramolismentul

CONCLUZIE

Așadar, prin comedia de moravuri O scrisoare pierdută, I. L. Caragiale realizează

o veritabilă „galerie de ariviști”, provocând râsul cititorilor, dar, în același timp,
atrăgând atenția spectatorilor/cititorilor, în mod critic, asupra „comediei umane”.
Comicul este armonizat cu tragicul („îndărătul oricărei comedii se ascunde o
tragedie” - N. Manolescu) într-o operă de excepție, mereu vie și actuală, care
îndeamnă și astăzi la cercetare estetică spre a-i fi pătrunse toate sensurile și
mecanismele artistice care au generat-o.

POSIBILA CONCLUZIE

11
Comediile lui Caragiale sunt unice în literatura română prin arta desăvârşită a dialogului
şi a construcţiei scenice, prin măiestria autorului de a crea caractere şi tipologii, prin
profunda observare a realităţilor sociale şi politice din epocă, fapt ceea ce a făcut ca
Tudor Vianu să afirme: „Realismul tipic este formula lui artistică”.

CERINTA 2-REZOLVARE

Comedia dezvoltă ideea principală – degradarea vieții politice și a

familiei, care se particularizează prin surprinderea unei bătălii electorale în
care domină complotul, corupția și șantajul.

semnificativă pentru tema și viziunea textului este scena IV din primul act, în
care este surprinsă, printr-un comic savuros, degradarea moravurilor sociale si
familiale.

Trahanache vine la Tipătescu și îl informează că Nae Cațavencu afirmă că deține o scrisoare de amor a
lui Tipătescu către Zoe, pe care o va publica dacă nu îi este susținută candidatura. Convingerea lui
Trahanache că scrisoarea este o plastografie evidențiază naivitatea reală sau mimată a personajului. Lui
Trahanache pare să îi facă plăcere reproducerea scrisorii lui Tipătescu pentru a-i vedea acestuia reacțiile,
în timp ce îi spune să se calmeze, încercând să îl convingă că nu crede nimic: ,,Îmi scoate o scrisorică…
ghici a cui și către cine? […] A ta către nevastă mea”, “Ei Fănică sa vezi imitație de scrisoare! să zici și tu
că e a ta, dar să jur, nu altceva!”.

Relevantă pentru tema comediei este și scena finală a actului IV, când toți se
împacă.

Împăcarea adusă de stingerea conflictelor oferă o imagine elocventă a scenei și a vieții politice a
momentului. Rămas fără instrumentul de șantaj, Cațavencu se umilește în fața lui Zoe și acceptă să
conducă festivitatea în cinstea omului ales. Cațavencu își reface relațiile cu Trahanache: „Venerabile
neica Zaharia! în împrejurări ca acestea, micile pasiuni trebuie să dispară”. Apoi Cațavencu îl lingușește
pe Tipătescu și își justifică acțiunile anterioare prin dragostea pentru țară: „Pentru că toți ne iubim țara,
toți suntem români! … mai mult sau mai puțin onești”. Secvența se încheie cu un nou discurs demagogic
a lui Cațavencu, discurs care evidențiază lipsa de calități intelectuale și oratorice ale politicianului
român: „După lupte seculare care au durat aproape 30 de ani, iată visul nostru realizat!”.

3.1  Un prim element de structură relevant pentru desfășurarea textuluieste

conflictul dramatic principal.

Conflictul este unul exterior și constă în confruntarea pentru puterea politică a două forțe opuse: una
condusă de Cațavencu și „intelectualii independenți” din redacția ziarului Răcnetul Carpaților și cealaltă
susținută de Zaharia Trahanache și prefectul Tipătescu. În momentul în care acest conflict politic devine
violent din cauza degenerării discuției dintre Cațavencu și Tipătescu, Zoe temperează situația conflictuală
și, cu calm aparent, îi promite lui Cațavencu mandatul de deputat în schimbul scrisorii „eu te aleg, eu și cu
bărbatul meu; mie să-mi dai scrisoarea”. Acestui conflict i se adaugă două conflicte secundare, care, prin
utilizarea tehnicii „bulgărelui de zăpadă” sporesc tensiunea dramatic. Acestea sunt reprezentate de

12
aparițiile succesive ale cetățeanului turmentat, care pierde și recuperează scrisoarea și prezența lui
Farfuridi și Brânzovenescu, cei doi hotărându-se să trimită o scrisoare la București.

3.2 Tema comediei se reflectă în acțiunea care se desfășoară într-un ritm alert și
cuprinde o serie de întâmplări legate de farsa electorală.

La începutul actului I, Pristanda, polițaiul orașului și om de încredere al prefectului, îi relatează lui

Tipătescu discuția auzită în casa adversarului politic Nae Cațavencu. Pristanda află că acesta este în
posesia unei scrisori care îi va aduce votul prefectului. Intriga se consumă așadar înaintea începerii
acțiunii și constă în pierderea unei scrisori de amor, pe care Ștefan Tipătescu i-a trimis-o lui Zoe
Trahanache. Cațavencu amenință că va publica scrisoarea în ziarul său, Răcnetul Carpaților, dar promite
să o înapoieze în cazul în care va obține fotoliul de deputat. După ce ordonă percheziționarea și
arestarea lui Cațavencu, Tipătescu încearcă să-i ofere în schimbul scrisorii de amor alte funcții, dar
acesta refuză vehement.

În cele din urmă, avocatul reușește să obțină promisiunea lui Zoe că va fi susținut în alegeri, aceasta fiind
îngrozită că ar putea fi compromisă public. Farfuridi și Brânzovenescu, alți doi membri ai partidului, se
tem de trădare și trimit la sediul central o anonimă, pe care prefectul reușește să o oprească la timp.
Zaharia Trahanache răspunde la șantaj cu șantaj, deoarece descoperă o poliță falsificată de Cațavencu
prin care acesta își însușea ilegal bani de la societatea „Aurora Economică Română”, al cărei președinte
era. Momentul de maximă intensitate îl reprezintă anunțarea de către Trahanache a candidaturii lui
Agamemnon Dandanache, anunț urmat de o încăierare generală, în cadrul căreia Cațavencu își pierde
pălăria și, odată cu aceasta, scrisoarea pe care o ascunsese în căptușeală. Finalul este fericit: cetățeanul
turmentat găsește pălăria și, implicit, scrisoarea pe care i-o returnează lui Zoe, iar Cațavencu acceptă să
conducă serbarea în cinstea noului ales.

Opera dramatică O scrisoare pierdutăeste o comedie complexă și

rafinată, păstrându-și valențele dincolo de trecerea timpului .
 

13
14