POVESTEA LUI HARAP ALB

de Ion Creangă- publicat 1877

Convorbiri literare

SUBIECTUL III
PARTICULARITATI TEXT NARATIV

INTRODUCERE (autor,text)
"Adevărul e că un artist precum Creangă se iveşte o singură dată în istoria
unui popor, şi atunci numai într-un moment de graţie. Este fără îndoială
genial, ca orice scriitor despre care se poate spune că are simţul genial
instinctiv al limbii şi al etosului popular nealterat..,,G.Călinescu
Ion Creanga face parte din perioada marilor clasici, alaturi de Mihai Eminescu,
I.L.Caragiale si Ioan Slavici, el scriind povesti, povestiri, nuvele si scrisori,
Opera literara apartine genului epic, iar ca specie literara este un basm cult.
Basmul lui Ion Creangă, intitulat „Povestea lui Harap-Alb” a fost publicat în
revista „Convorbiri literare” (1 august 1877) și reprodus apoi în ziarul
„Timpul” în mai multe numere succesive.
Deși basm cult, el pornește de la modelul celui popular, căruia i se adaugă anumite
note originale.

Incadrare opera

Basmul reprezintă o specie a genului epic în proză, în care se narează întâmplări

fabuloase ale unor personaje reale, imaginare sau simbolice, reprezentante ale forței binelui și
aflate în luptă cu forțele răului. În basm, binele va triumfa întotdeauna.
Ca si caracteristici, basmul cult are un autor cunoscut, iar el se transmite
cu ajutorul tiparirii.
Ca si particularitati ale basmului avem in vedere urmatoarele :
 este folosit timpul mitic in care faptele au caracter de repetabilitate.
 Reperele spatiale sunt specificate, dar intr-un mod vag, neclar.
 -Sunt folosite trei tipuri de formule, initiala, mediana si finala
 -. Apar doua taramuri, cel ocrotitor, parintesc, in care fiul este aparat si
protejat si celalalt taram (taramul de dincolo) in care isi ia soarta in
propriile maini cautandu-si destinul.”
 -Personajele pot fi tiplogizate dupa diferite criterii: reale cu puteri
supranaturale sau fantastice, pozitive sau negative, protagoniste sau
antagoniste, ajutoare sau donatori, principale sau secundare, episodice
sau figurante.
 -Apar cifrele magice si obiectele magice (totemice) care au o valoare
simbolica.
Tema basmului este lupta dintre bine si rau, iar el pronoteaza motive literare
specifice:
 motivul imparatului fara urmasi,
 motiul calatoriei,
 motivul apei vii si a pei moarte si motivul casatoriei.
 In basm are loc antropomorfizarea animalelor si se gaseste caracterul
moralizator.
Acest basm poate fi considerat un bildungsroman care urmărește formarea spirituală și morală a
feciorului de crai, pregătindu-l pentru a deveni împărat. Basmul urmărește și drumul simbolic al
lui Harap-Alb, de la naivitate, lipsa experienței, la maturitate și înțelepciune iar morala este
enunțată profetic la începutul basmului: “Când vei ajunge și tu odată mare și tare vei crede
celor asupriți și necăjiți pentru că știi acum ce e necazul.”
literară Povestea lui Harap-Alb se încadrează în specia basmului cult,
fiind o specie epică, caracterizată de anumite stereotipii specifice,
precum:
 opoziția Bine-Rău,
 maturizarea fizică și etică a eroului (caracterul de bildungsroman),
 antiteza erou-antierou,
 formulele compoziționale specifice (incipit și final),
 precum și de existența anumitor elemente auxiliare, care au finalitatea
de adjuvanți ai desfășurării acțiunii ori de antrenare a unei intrigi bine
constituite.

Încadrarea într-un curent/specie/mișcare

Povestea lui Harap- Alb” este ca specie un basm cult pentru că îmbină
elemente de real (familiile) cu cele fantastice ( cerbul, ursul, ajutoarele,
Sfânta Duminică).
Apare conflictul între forţele binelui (Harap Alb, Sfânta Duminică) şi forţele
răului (spânul) iar binele iese învingător.
Basmul lui Creangă conţine formulele specifice: iniţiale, mediane, finale:
„Amu cică era odată…’’.
Nu lipsesc reperele temporale specifice: „era odată” – illo tempore,
timp mitic fabulos, nedelimitat, spaţiu vag, imaginar, nemăsurat, unde totul
e posibil, teritoriu al fabulosului.
 Personajele sunt de mai mute tipuri: pozitive (craiul, Împăratul Verde,
Harap Alb, Sfânta Duminică), fiinţe himerice, animale ce comunică, măşti
ale diferitelor tipuri de indivizi- ajutoare (Ochilă, Gerilă, Flămânzilă, Setilă,
Păsări-Lăţi- Lungilă), donatori ( furnicile şi albinele).
Ca şi în toate basmele şi aici avem iniţierea unui erou, formarea unui tânăr-
fiul cel mic al craiului. Aceasta se realizează prin trecerea unor
probe: proba vitejiei (înfruntarea tatălui îmbrăcat în urs), aducerea salăţilor
din grădina ursului, aducerea pieii cu pietre preţioase a cerbului, aducerea
fetei Împăratului Roş (ajutat de cei cinci prieteni şi de donatori). 
Tema
 --tema basmului o constituie, pe lângă lupta dintre bine și rău, idee întâlnită
în toate basmele – fie populare, fie culte – , probele pe care le trece
protagonistul care parcurge drumul de la condiția de slugă la cea de împărat.
 --Tema basmului este lupta binelui împotriva răului, încheiată cu triumful
binelui prin care eroul parcurge o aventură eroică imaginară, un drum al
maturizării pentru dobândirea unor valori morale şi etice. Caracterul de
bildungsroman al basmului se realizează atât la nivelul temei, cât şi la
nivelul motivelor narative: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea
prin vicleşug, probele, demascarea răufăcătorului (Spânul), pedeapsa,
căsătoria.

Tema
-LUPTA DINTRE BINE SI RAU
Maturizarea feciorului de împărat care pe parcursul operei trece prin probe menite să îl pregătească pentru
statutul de rege

Tema ilustrată prin două secvențe/episode,

 secvența 1- întîlnirea cu bătrînica din gradina palatului (Sfânta Duminică) pe

care, judecând-o după aparențe, refuză să o miluiască
 secvența 2- întâlnirea și alegerea ajutoarelor arată un progres la nivelul
comportamentului. Deși aceștia arătau înfricoșător, el nu îi disprețuiește ci îi ia
ca tovarăși de drum
 Viziunea despre lume:

 clasică, prin caracterul educativ al basmului (susținerea valorilor morale:

adevăr, prietenie, respect).
 se îmbină în mod original comicul (prezentarea celor 5 prieteni, proverbe,
zicători) cu tragicul (cruzimea Spânului și a Împăratului Roș)

Elemente de structură si compozitie

Ttitlul. Titlul operei este foarte sugestiv. Din punct de vedere morfologic,
titlul este compus dintr-un substantiv comun si unul propriu. Denotativ, titlul
semnifica o specie literara si un nume al unui protagonist de basm.

 Harap Alb este un nume primit de la Spân. Harapul este un om cu pielea şi părul
negru, rob, sclav. Astfel că rob „alb” ajunge să fie o contradicţie, un oximoron,
autorul dorind să exprime punctul cel mai de jos la care ajunge datorită
neascultării. In opozitie, “Harap” semnifia sluga neagra si “alb” ce arata lipsa
maturitatii, neinitierea personajului.

Incipitul este constituit de prima frază a textului „ Amu cică era odată într-o ţară
un crai…” simbol al unui timp magic, misterios, necunoscut- specific basmelor
ieşit din timpul comun, istoric, atemporal – „odată”. Deasemenea spaţiul este
unul nedefinit, misterios, – „ într-o ţară”. În astfel de timp şi spaţiu există
probabilitatea apariţiei fantasticului. 

Finalul: „ Şi a ţinut veselia ani întregi şi acuma mai ţine încă; cine se duce acolo
be şi mănâncă…” exprimă o continuitate, un model de viaţă ce nu se stinge
niciodată, triumful binelui ce guvernează.
Subiectul.

Narator-perspectiva narativa
Si in aceasta opera ca in multe altele, naratorul nareaza in dubla
perspectiva naratorul omnisicent si omniprezent care nareaza la
persoana a III-a , devine subiectiv folosind persoana I sau folosind
 apelative care arata simpatia pentru protagonist. Subiectiv, astfel in
locul obiectivitatii.
Nota de originalitate a acestei creații crește și prin prezența
unei tehnici narative aparte (îmbinarea vorbirii directe cu cea
indirectă, a narațiunii cu dialogul, implicarea naratorului în
acțiune etc. ), a elementelor de oralitate ( locuțiuni, interjecții,
structuri exclamative, proverbe etc) sau a umorului realizat
printr- o diversitate de procedee.

Limbajul este format din cuvinte arhaice, regionalisem, dar este completat si

de proverbe si zicatori sau cantece.
Arhaismele “garboava”, “rapciuga”, “grebanos”, “ghijoaga” si regionalisemele
“multameste”, “bodroganind”, “parpalea” infrumuseteaza limbajul textului.
Ca si proverbe sau zicatori avem
“La placinte, inainte/ Si la razboi, inapoi”,
“Voinic tanar, cal batran/ Greu se-ngaduie la drum”,
“Vita de vie tot invie,/ Iara vita de boz tot rogoz”, iar ca si cantece regasim
“Am sa zbor lin ca vantul,/ Sa cutreieram pamantul”, “Pe deasupra codrilor,/
Peste varful muntilor, / Peste apa marilor”.

Oralitate
Oralitatea stilului, redata de verbele folosite de naratorul subiectiv “dupa
cum v-am spus”, prin care el ne averitzeaza ca asa va fi cum ne-a zis el.
Naratorul devine subiectiv folosind apelative prin care isi eprima simpatia
fata de personaje.
Modalitatea prin care se realizeaza oralitatea sunt interjectiile,
diminutivele, proverbele si zicatorile, dar si frazele ritmatice precum si
regionalismele.

 Elemente de structură
 titlul– conține numele personajului principal. Semnificația termenilor: harap
înseamnă slugă, servitor iar alb denotă originea nobilă a mezinului
 relația incipit- final conține elemente de cronotop specifice basmului.
o în incipit „era odată” și „într-o țară îndepărtată” introduc cititorul într-o
atmosferă fabuloasă de basm
o finalul prezintă veselia nunții fiului de crai ce ține ani întregi realizându-
se o prelungire atemporală într-un prezent continuu „și acum mai ține încă”
 subiectul operei
o expozițiunea- prezentarea personajelor (craiul, Verde Împărat și copiii
acestora), introducerea în atmosfera fantastică de poveste („Amu cică era odată
într-o țară îndepărtată…”)
o intriga- scrisoarea Împăratului Verde către crai produce o dinamizare a
acțiunii
o desfășurarea acțiunii- proba craiului pentru copii, întâlnirea mezinului cu
Sfânta Duminică
 sfatul tatălui și plecarea copilului la drum
 întâlnirea cu Spânul, suprinderea mezinului prin vicleșug de către
acesta
 probele de la curtea Împăratului Verde:
 proba aducerii salăților din grădina ursului
 proba aducerii pieii cu pietre prețioase a cerbului
 proba aducerii fetei Împăratului Roș
o punctul culminant- moartea și învierea lui Harap-Alb, moartea Spânului
o deznodământ- ospățul fabulos cu o continuitate atemporală („și acum
mai ține încă”)

 Statut personaje principale

 Harap-Alb: fiu de crai, mezinul familiei, personaj pozitiv, personaj atipic de

basm (nu are însușiri supranaturale), întruchipare a valorile morale, personaj ce se
maturizează
 Spânul: personaj negativ, joacă un rol important în realizarea procesului de
educație și maturizare a lui Harap-Alb

Model introducere
Construit pe schema unui roman cavaleresc medieval, basmul „Povestea lui
Harap Alb” se înfăţişează ca o naraţiune obiectivă, dominant epică, în care
accentul cade pe întâmplările eroului: „Eroul trebuie să ajungă împărat, pe
treapta plenitudinii sale umane, nu înainte de a dovedi că a acumulat destulă
experienţă de viaţă. Aceasta nu se dobândeşte pe căi netede, ci mai degrabă
parcurge un traseu cu denivelări tensionate”. (Constantin Trandafir) Peripeţiile
eroilor, drumurile lor sunt lecţii fundamentale de viaţă, în urma cărora ies
edificaţi, proiectaţi calitativ pe o orbită superioară a devenirii lor. Întâmplările lui
Harap-Alb sunt tot atâtea „explorări în lumea misterului existenţial, pe care eroul
şi-1 însuşeşte treptat, o dată cu depăşirea fiecărui stadiu cucerit”. (Marin Mincu)
Profund cunoscător al folclorului nostru şi neîntrecut până astăzi în ordinea
adâncimii interpretative a literaturii populare, Ion Creangă nu se prezintă în
ipostaza unui culegător de folclor sau prelucrător de poveşti populare, în felul lui
Slavici, de exemplu; el este, înainte de toate, un artist care oferă povestirii o
aureolă inefabilă, devenind, cum susţine G. Călinescu, „un mare prozator”.

„O adevărată epopee a poporului român” (G. Ibrăileanu), „fără îndoială

cel mai frumos basm al lui Creangă și din întreaga noastră literatură”
(Ov. Bârlea), „veritabil bildungsroman fantastic al epicii noastre” (G.
Munteanu)22

Cu toate că respectă elementele basmului popular (personajele fabuloase, ajutoarele venite din partea
binelui, formulele tipice, funcțiile și motivele: călătoria, încercarea puterii, pețitul, probele), „Povestea
lui Harap-Alb” este un basm cult prin umanizarea fantasticului, prin comportamentul, gestica, psihologia
și limbajul personajelor precum și prin narațiunea prin dialog, prin umor, prin jovialitatea și erudiția
paremiologică, toate particularizând stilul și talentul prozatorului ilustrat și în „Amintiri din copilărie”

Având puternice elemente umaniste și clasice, basmul „Povestea lui Harap-Alb” se evidențiază prin
bogăţia imagistică şi diversitatea stilistică a realismului fantastic, prin viziunea modernă despre lume şi
om, prin arta extraordinară a cultivării detaliului şi prin evidenţierea masivă a individualităţii artistice
exemplare. Reprezentând apogeul creaţiei artistice a lui Ion Creangă sub aureola nimbului de basm cult
din categoria fabulosului şi fantasticului epic tipic naţional cu elemente de umanism popular ca urme ale
mentalităţii satului arhaic românesc, „Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult23 asemănându-se la
nivelul construcţiei cu un roman cavaleresc medieval obiectiv prin clişeele compoziţionale – formulele
tipice plasate în incipit şi final (stereotipia şi simetria basmului), prin intrarea şi ieşirea din fabulos, prin
funcţiile basmului, prin triplicarea şi supralicitarea triplicării ca procedee specifice basmului, prin
umanizarea fantasticului, prin individualizarea personajelor și prin umorul şi specificul limbajului:
„Folcloristic vorbind, Povestea lui Harap-Alb e un basm dintre cele mai autentice și cu șabloane, unele
plurimilenare și de o circulație euro-asiatică largă”. (George Călinescu) Epicul basmului este întreținut de
evenimentele care se succed. Fantasticul basmului este

Oricât ar părea de paradoxal, între „Povestea lui Harap-Alb” și schema de basm tipică, există multe
asemănări, dar și câteva deosebiri care fac referire la următoarele particularităţi ale basmului cult:
reflectarea viziunii despre lume a scriitorului, umanizarea fantasticului, individualizarea personajelor,
umorul şi specificul limbajului. 24 Însă, asemenea basmului popular, pune în evidenţă idealul de
dreptate şi de adevăr, fiind „o oglindire... a vieţii în moduri fabuloase”. (G. Călinescu) Basmul este o
scriere fantastică, respectând principiul dualității, al conflictului bine-rău. Dar, deși lucrurile ar putea fi
atât de mult simplificate, accentul este pus pe scriitură și pe atmosferă, pe conturarea personajelor și a
situațiilor comice, pe limbajul popular și pe variantele dialectale ale limbii române.

Naraţiunea la persoana a III-a este realizată de un narator omniscient (heterodiegetic), dar nu şi în

totalitate obiectiv26 - intervine adesea prin comentarii sau reflecţii, unele adresate interlocutorilor
ipotetici (cititori sau ascultători) - şi nici creditabil, după formula iniţială (amu cică era o dată...) şi ceea
ce afirmă: „...poate or izbuti să ieie fata împăratului Roş, poate nu, [...] cum le-o fi norocul. Ce-mi pasă
mie? Eu sunt dator să spun povestea şi vă rog să ascultaţi”. Stilul este simplu, liber şi direct: evocarea
concret senzorială se realizează prin sonorităţi proprii; probele pot fi privite ca lecţii fundamentale de
viaţă „rurală autentică” prin prezentarea planului compoziţional al etapelor drumului iniţiatic: naivitatea,
perioada de noviciat şi maturizarea. În basm, sunt prezente clişeele compoziţionale/ formulele tipice
plasate în incipit şi la final, convenţii care marchează simetric intrarea şi ieşirea din fabulos, formând un
sistem simetric de negare a adevărului naraţiunii pe care o încadrează, izolând-o, totodată, de [...]
realitatea practică (Silviu Angelescu). Funcţia lor psihologică este aceea ca cititorul/ ascultătorul să
accepte de la început convenţia basmului. Modelul structural al basmului este ciclic și presupune
pornirea de la o stare de echilibru, perturbarea echilibrului, parcurgerea unui drum cu peripeţii,
regăsirea echilibrului, într-un alt punct al devenirii lumii şi al devenirii, sinelui protagonistului. Conform
acestei structuri ciclice, motivele din basm se grupează în perechi opoziţionale: lipsa / lichidarea lipsei,
interdicţie / încălcarea interdicţiei, încercări / lichidarea încercărilor. Parcursul ciclic este marcat şi
formal, prin simetria incipit - final. Se poate remarca opoziția simetrică și construcția bipolară plină de
semnificații a basmului, acea progresie spiralat ascendentă de la echilibrul unei
În basmul „Povestea lui Harap - Alb”, sunt prezente clişeele compoziţionale / formulele tipice plasate în
incipit şi la final. Formula inițială proiectează acțiunea într-un timp și un spațiu fabulos prevenind
cititorul asupra convențiilor narative cerute de basm, invitându-l să accepte întâmplările neobișnuite
prezentate. Spre deosebire de basmele populare, în care formula introductivă este compusă din trei
termeni, unul care atestă o existenţă („a fost odată”), unul care o neagă („ca niciodată”) şi, cel din urmă,
unul care induce elementul fabulos - formulă a imposibilului (de exemplu: „pe când umblau purecii
potcoviţi cu 99 ocale de fier și zburau până la cer”), în basmul „Povestea lui Harap-Alb”, intrarea în text
se face ex abrupto: „Amu cică era odată într-o ţară un crai, care avea trei feciori....”. Această formulă,
extrem de simplă, redusă la esență și, aproape atipică basmului fantastic, în care „cică” marchează
incertitudinea, iar „era odată” (timpul fabulos al întâmplărilor) plasează acțiunea într-un timp îndepărtat
de momentul vorbirii – „amu” (prezentul narativ). Această formulă înițială are rolul de a marca începutul
povestirii, de a scoate auditorii din lumea reală și de a-i introduce în lumea fabulosului, consemnând
totodată atitudinea povestitorului față de cele narate. Prin această formulă suntem tentați să afirmăm
că se apropie mai mult timpul mitic de cel real al naratorului, basmul cult fiind, în cazul lui Ion Creangă,
mai aproape de lumea țărănească evocată, de pildă în „Amintiri din copilărie”. În cazul basmelor de
autor, destinate cititului, formula inițială își pierde total funcțiile, scriitorii renunțând de regulă la ea, sau
adaptând-o specificului fiecăruia. (a se vedea basmele lui Vasile Alecsandri, Al. Odobescu, Mihai
Eminescu, Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale și George Coșbuc în „Antologia basmului cult”, antologie și
prefață de Ioan Șerb, E.P.L. vol. I, 1968). Formulele mediane sunt cele mai expresive din „Povestea lui
Harap-Alb”, având rolul de a face legătură mai firească între episoade și de a comprima timpul
narațiunii. Acestea apar mai ales în descrierea călătoriilor eroului: „și merg ei o zi, și merg două, și merg
patruzeci și nouă” sau „Dumnezeu să ne ție, că cuvântul din poveste, înainte mult mai este”. Formula
finală ce închide în sine spațuul fabulos, include o reflecţie asupra realităţii sociale, alta decât în lumea
basmului, şi, în formă rimată, o comparaţie de un umor amar între cele două lumi - a fabulosului şi a
realului. Naratorul își diminuează în chip ironic rolul de creator al lumii fictive, numindu-se el însuși „un
păcat de povestariu, fără bani în buzunariu”, detașându-se astfel de eclatanta lume a basmului. Aceste
formule inițiale și finale devin convenţii care marchează simetric intrarea şi

Concluzie

Referindu-se la „amestecul de realism și Kabulous” din „Povestea lui Harap-Alb”, George Călinescu
observa următoarele: „În plin Kabulous dăm de scene de un realism bufon. Gerilă, Ochilă și celelalte ființe
monstruoase de basm, intrate în casa de fier înfierbântată a împăratului Roș, se ceartă întocmai ca
dascălii în gazdă la Ciubotariul din Fălticeni sau ca Smaranda cu copiii și cu bărbatul…”.

in concluzie. Ion Creangh exprim6, prin lrasrnul sd.u, o viziunea pr*fund moralizatnare