1.

Determinarea acuităţii vizuale (AV)

Acuitatea vizuală sau vederea centrală reprezintă aptitudinea ochiului de a percepe detalii
spaţiale.

Acestea sunt măsurate prin unghiul sub care sunt văzute.

Toate obiectele sunt văzute sub un unghi format din razele care pleacă din extremităţile
obiectului şi se încrucişează în punctul nodal al ochiului pentru a ajunge pe retină.

Pentru determinarea AV sunt necesare:

– optotipul Snellen, care este un panou iluminat electric ce conţine 10 rânduri de litere de
mărimi diferite destinate a fi văzute sub un unghi vizual de 5º de la o anumită distanţă. în
dreptul fiecărui rând este precizată distanţa de la care un ochi emetrop le citeşte. pentru copii
şi analfabeţi literele sunt înlocuite de figuri geometrice sau alte semne;
– trusa cu lentile pentru aprecierea dioptriei de corecţie.;
– ocluzor.

Pregătirea pacientului:
Psihică
– informarea pacientului privind derularea procedurii;
– obţinerea acordului şi a colaborării în timpul examinării.
Fizică
– se cercetează AV a fiecărui ochi în parte, acoperindu-se pe rând cu un ocluzor şi apoi a
ambilor ochi simultan;
– pacientul va fi aşezat în faţă optotipului iluminat electric, pe un scaun, la o distanţă de 5 m;
– în principiu,  AV=d/D, unde
d = distanţa de la care ochiul examinat a deosebit o literă
D = distanţa de la care ochiul emetrop deosebeşte aceeaşi literă
– AV se consideră normală, de 1 (5/5) dacă pacientul recunoaşte literele ultimului rând de la 5
m;
– dacă vederea este scăzută, pacientul vede numai rândurile cu litere mai mari, care în mod
normal sunt văzute de la distanţe mai mari; dacă, de exemplu, vede de la 5 m rândul pe care ar
trebui să-l vadă de la 20 m – AV = 5/20 = ¼;
– dacă AV este mai mică decât 1/50, examinatorul plimbă degetele prin faţa ochiului,
exprimându-se AV prin numărarea degetelor (n.d.) la 1 m, 50 cm sau 20 cm (se notează AV
(OD)= n.d. 1 m);
– uneori pacientul percepe doar mişcarea mâinii (p.m.m.) sau numai lumina proiectată la
nivelul ochiului (AV = p.l.), într-o cameră obscură.

2.Biomicroscopia este o investigație ce ne permite examinarea microscopică a polului

anterior, a vitrosului și a polului posterior. Cu ajutorul biomicroscopiei se pot depista leziuni
la nivelul pleoapelor,conjunctivei, sclerei, corneei, irisului și cristalinului(cataracta). Ne
permite observarea grosimii și a profunzimii țesuturilor care alcătuiesc ochiul.

      Biomicroscopul se numește și lampă de secțiune deoarece folosește un fascicul de

lumină cu intensitate mare pentru a oferi o imagine de secțiune (oblică) a corneei,a camerei
anterioare și a cristalinului. Lumina permite doctorului să localizeze cu precizie orice
anomalii.
Se efectuează inițial fără picături,ulterior, pentru detalii, se vor pune picături de dilatare.
Biomicroscopul se numeste si lampa de sectiune deoarece foloseste un fascicul de lumina cu
intensitate mare pentru a oferi o imagine de sectiune (oblica) a corneei, a camerei anterioare si
a cristalinului. Lumina permite doctorului sa localizeze cu precizie orice anomalii.

Indicatii – Examenul fundului de ochi, practicat sistematic cu prilejul oricarui examen

oftalmologic complet, este indicat pentru a stabili diagnosticul afectiunilor retinei si pe cele
ale coroidei (membrana lipita de retina). El da posibilitatea, de asemenea, sa se observe
vascularizatia retiniana, care poate fi modificata de numeroase boli.

Examinarea polului anterior a ochiului cuprinde: marginea pleoapelor, conjunctiva bulbara

(partea alba a globului ocular), caruncula lacrimala (unghiul intern al ochiului ce contine
orificiul lacrimal), corneea cu straturile sale, filmul lacrimal si conjunctiva palpebrala (partea
interiora a pleoapelor).
Biomicroscopul permite oftalmologului sa vada marite structurile din partea anterioara a
ochiului. Cand examineaza problemele corneei, medicul poate folosi un colorant, de ex.
fluoresceina. Aceasta se intinde pe ochi si se vede colorata intens in galben atunci cand este
iluminata de un fascicul de lumina albastra. Aceasta face ca micile taieturi, zgarieturi, rupturi,
corpurile straine sau infectiile să iasa în evidenta pe cornee.
Inainte de a recomanda lentile de contact, oftalmologul va face cu ajutorul biomicroscopului
un test pentru evaluarea filmului lacrimal.Cantitatea de lacrimi trebuie sa fie suficienta pentru
a permite purtatrea comfortabila a lentilelor de contact.Acesta se face cu sau fara fluoresceina.

Examinarea vitrosului se  face pentru a depista: hemoragii, dezlipirea de vitros, degenerari
retiniene (flocoane), paraziti, corpi straini, opacitati.
Examinarea cristalinului si retinei:
Pentru a va examina cristalinul si retina, medicul va pune in ochi picaturi cu efect dilatator
pentru a dilata pupilele si a putea să vada mai bine fundul ochiului. Examinarea cristalinului
se face pentru a aprecia transparenta acestuia, care odata cu varsta scade, dar si forma,
dimensiunile, aderentele si mobilitatea acestuia. Se pot examina straturile cristalinului si
depista aparitia cataractei. Examinarea retinei il poate ajuta pe medic sa detecteze indicii
importante despre prezenta unor boli, cum ar fi diabetul si hipertensiunea arteriala, cu originea
in alte parti ale corpului.

3.Măsurarea tensiunii oculare

Tensiunea oculară reprezintă presiunea din interiorul globului ocular. Măsurarea ei se
realizează cu ajutorul unui aparat numit aplanotonometru care vine în contact cu suprafaţa
oculară. Manevra nu este dureroasă, fiind realizată sub anestezie topică (picături). Evaluarea
periodică a tensiunii oculare este importantă în diagnosticarea precoce a glaucomului. In
absenţa diagnosticului şi implicit a tratamentului, această afecţiune duce la orbire.

4.Examenul fundului de ochi

Examenul fundului de ochi, practicat sistematic cu prilejul oricărui examen oftalmologic
complet, este indicat pentru a stabili diagnosticul afecţiunilor retiniene, precum şi gradul de
afectare a organismului de către anumite boli generale ( hipertensiune arteriala, diabet zaharat,
dislipidemii etc ). Examinarea se poate face cu ajutorul biomicroscopului şi a unei lentile de
pol posterior sau cu oftalmoscopul direct sau indirect.
5. Eversarea pleoapei

Aspectele principale ale aparatului lacrimal studiate la examinarea oftalmologică generală

sunt: - glanda lacrimală: normal porţiunea palpebrală a glandei se observă în partea externă a
fundului de sac conjunctival superior după eversarea pleoapei superioare iar glanda se poate
palpa prin grosimea pleoapei superioare în partea supero-externă a orbitei.

Există şi alte anomalii de poziţie a pleoapelor: ectropion (eversarea înafară a marginii libere a
pleoapelor), entropion (răsucirea înăuntru a marginii libere a pleoapelor)

<Asta este ce am mai gasit eu personal depre AV>

Acuitatea vizuală (AV) reflectă funcţia retinei centrale şi este definită drept capacitatea de
discriminare a configuraţiei, contururilor şi detaliilor spaţiale ale obiectelor, în relaţie directă
cu gradul de iluminare şi cu contrastul dintre obiect şi fondul pe care acesta este prezentat.
Determinarea acuităţii vizuale se bazează pe noţiunea de minim separabil ce reprezintă
capacitatea de a percepe separat două puncte foarte apropiate care sunt văzute de ochi sub un
anumit unghi vizual. Pentru exprimarea sa numerică, AV se defineşte matematic ca inversul
unghiului vizual exprimat în minute (ex. dacă două puncte care se înscriu pe retină sub un
unghi de 1,5′ sunt văzute separat atunci AV corespunzătoare este de 1 / 1,5 = 0,6).
Se consideră drept limită inferioară a normalului o AV de 1 ceea ce corespunde capacităţii de
a percepe separat două puncte care se înscriu pe retină sub un unghi de 1′. Această limită
inferioară a normalului nu este prezentă de la naştere ci este atinsă în jurul vârstei de 4 – 6 ani
în condiţiile integrităţii anatomice şi funcţionale atât a analizatorului vizual cât şi a aparatului
locomotor ocular. Creşterea treptată a AV continuă până în jurul pubertăţii şi pot fi atinse
limitele maxime de 1,2 – 2.
AV la distanţă reflectă funcţia vizuală a ochiului atunci când sistemul său optic este aflat în
repaus acomodativ, adică pentru explorarea obiectului nu este implicată acomodaţia. În
general această distanţă minimă, numită şi infinit oftalmologic, este de 5 m

AV la aproape implică intervenţia procesului de acomodaţie pentru clarificarea pe retină a

imaginii unui obiect situat mai aproape de 5 m. Cel mai apropiat punct a cărui imagine este
văzută clar de ochi prin antrenarea acomodaţiei pozitive maxime este denumit punctum
proximum. Pentru ochiul emetrop acest punct se îndepărtează de ochi odată cu vârsta: 7 cm la
10 ani, 10 cm la 20 ani, 14 cm la 30 ani, 30 cm la 40 ani.

Determinarea AV la distanţă se realizează în mod curent la pacienţii cooperanţi prin metode

subiective (pe baza răspunsurilor pacientului), utilizând optotipii de distanţă – teste speciale
standardizate ce conţin litere, numere, semne sau desene prezentate de la o anumită distanţă,
caracteristică testului respectiv (în general această distanţă este de 5 m). Caracterele unui
optotip sunt aşezate pe rânduri în funcţie de mărimea lor, această mărime variind gradat : de la
o dimensiune maximă ce corespunde unei AV minime (în general este aleasă valoarea AV
aflată la limita utilităţii practice - 0,1 = 1/10), până la o dimensiune minimă corespunzătoare
unei AV maxime (este cel puţin limita inferioară a normalului – l). Fiecărui rând de semne îi
corespunde o anumită AV pentru distanţa de la care se citeşte optotipul.

I. Determinarea AV fără corecţie ( fc ). Pentru măsurarea AV pe un ochi, se citeşte

optotipul de la distanţa sa standardizată, în ordine, începând de la caracterele mari
spre cele mici, ultimul rând considerat citit fiind acela pentru care au fost
 recunoscute 1/2 +1 din totalul caracterelor. Ultimul rând citit indică AV pe ochiul
examinat. Pentru majoritatea optotipilor de distanţă, un pacient care citeşte măcar
o parte din caractere are o AV de peste 1/10

Dacă pacientul nu reuşeşte să citească primul rând al optotipului atunci el este rugat să se
apropie de optotip până la distanţa maximă de la care poate citi acest rând. AV pe ochiul
respectiv se va calcula după raportul: AV = d / D, unde d = distanţa de la care pacientul
respectiv citeşte cele mai mari caractere ale optotipului D = distanţa de la care aceste
caractere ar fi citite de ochiul emetrop; în general pentru optotipii care se citesc de la 5 m
caracterele cele mai mari sunt recunoscute de ochiul emetrop de la 50 m (D = 50 m)

Dacă pacientul nu vede să numere degetele nici de la 10 cm (distanţă pentru care AV =

0,1 / 50 = 1 / 500) atunci i se cere să precizeze dacă de la această distanţă percepe
mişcările mâinii: AV = pmm (percepe mişcările mâinii) = sub 1 / 500 44 Dacă mişcările
mâinii nu sunt percepute de la 10 cm se proiectează pe ochiul examinat un fascicul
luminos şi bolnavul este întrebat dacă vede lumina. În cazul răspunsului afirmativ AV = pl
(percepe lumina) Dacă bolnavul nu vede lumina AV = fpl (fără percepţie luminoasă) = 0

Determinarea AV la aproape se realizează cu ajutorul optotipilor pentru aproape care se

citesc de la 30 – 33 cm (ex. optotipul Parinaud). AV pentru aproape nu este importantă
practic din punctul de vedere al valorii sale, ci numai ca sistem de evaluare a corecţiei
optice pentru aproape în cazul presbiopiei