Curs 24

CURS 24
Sisteme static nedeterminate

1 Generalităţi
Prin sistem static nedeterminat se înţelege acel sistem de bare caracterizat printr-un număr de
legături simple echivalente superior numărului de ecuaţii de echilibru static. O definiţie mai
generală a unui sistem static nedeterminat are în vedere posibilitatea determinării eforturilor în toate
elementele lui. Prin sistem static nedeterminat se înţelege aşadar acel sistem de bare la care, pentru
determinarea eforturilor, nu sunt suficiente ecuaţiile de echilibru din statică.

2 Sisteme de bare. Clasificare. Grad de nedeterminare

Prin sistem de bare se înţelege, în general, orice construcţie ale cărei elemente sunt
unidimensionale.
Sistemele de bare se pot clasifica după mai multe criterii: după modul cum se leagă barele
între ele, după direcţia şi locul de aplicare a sarcinilor, după solicitările la care sunt supuse, etc.
Dacă barele unui sistem se leagă între ele prin articulaţii fără frecări şi sarcinile sunt aplicate
în noduri, sistemul se numeşte grindă cu zăbrele. Barele unui astfel de sistem sunt solicitate la
întindere sau compresiune. Sistemele de bare ale căror elemente sunt solicitate, în principal la
încovoiere sau la răsucire poartă denumirea de cadre, reprezentate în figura 2.
După modul de dispunere a barelor, locul şi direcţia de acţionare a sarcinilor, se întâlnesc:
- sisteme plane, la care barele cât şi sarcinile sunt cuprinse în acelaşi plan;
- sisteme plan spaţiale, la care barele sunt în acelaşi plan dar sarcinile sunt normale pe acest
plan;
- sisteme spaţiale, la bare nici barele nici sarcinile nu sunt conţinute în acelaşi plan.

Fig. 1

Fig. 2
Un sistem de bare static nedeterminat este invaribil din punct de vedere cinematic,
invariabilitate care îi este asigurată de un număr de legături necesare.
Legăturile impuse care depăşesc numărul de legături necesare constituie legăturile
suplimentare. Numărul de legături suplimentare simple echivalente constituie gradul de
nedeterminare al acestui sistem de bare.
La sistemele de bare ststic nedeterminate se întâlnesc două tipuri de legături: legături
exterioare şi legături interioare. Pentru un sistem plan numărul de legături exterioare necesare este
1
Curs 24
de trei, iar la cele spaţiale este de şase. Numărul de legături exterioare mai mare de trei sau şase
constituie legături suplimentare şi reprezintă gradul de nedeterminare exterioară al cadrului.
Prin legături interioare se înţeleg acele legături care împiedică deplasările reciproce ale
elementelor sistemului.
Pentru cadrul plan din figura 3a este cinematic invariabil şi nu are legături suplimentare nici
exterioare nici interioare. În acest caz folosirea folosirea ecuaţiilor de echilibru din mecanică şi
metoda secţiunilor dă posibilitatea cons truirii diagramelor de eforturi în toate barele sistemului.

Fig. 3
Prin legarea punctelor A, B într-o articulaţie (figura 3b) se introduc două legături interioare
suplimentare care împiedică deplasarea relativă pe orizontală şi pe verticală, sistemul devenind
dublu static nedeterminat. Introducând încă o legătură suplimentară prin care este împiedicată şi
rotirea relativă a barelor se obţine un cadru contur închis (figura 3c).
Un contur închis aparţinând unui sistem plan comportă trei legături interioare suplimentare.
În acelaşi mod se poate arăta, că un contur plan închis aparţinând unui sistem spaţial,
introduce şase legaturi interioare suplimentare.
Plecând de la cele arătate se poate determina gradul de nedeterminare statică pentru un sistem
plan de bare cu relaţia:
N = N nec − N ec − N na + 3N cî
unde:
- N nec - numărul necunoscutelor (reacţiuni în legături);
- N ec - numărul ecuaţiilor de echilibru static;
- N na - numărul articulaţiilor interioare;
- N cî - numărul contururilor închise.

3 Sistem de bază

Una dintre cele mai des folosite metode pentru rezolvarea sistemelor static nedeterminate este
metoda eforturilor, conform căreia necunoscutele problemei sunt eforturile secţionale din barele
sistemului. Această metodă constă în transformarea sistemului static nedeterminat dat într-un sistem
fundamental sau de bază, prin eliminarea legăturilor suplimentare interioare sau exterioare şi
înlocuirea lor prin forţe sau momente care alcătuiesc aşa numitele necunoscute static nedeterminate.
Un lucru esenţial în obţinerea unui sistem de bază este acela al menţinerii invariabilităţii
cinematice a acestuia.
În figura 4 sunt prezentate câteva sisteme de bază pentru sistemul static nedeterminat din
figura 4a.
În figura 5 sunt prezentate câteva situaţii care nu sunt sisteme de bază, şi care nu pot conduce
al rezolvarea sistemelor static nedeterminate prin metoda eforturilor.

2
Curs 24

Fig 4

Fig. 5

4 Ecuaţiile canonice ale metodei eforturilor

Se consideră corpul din figura 6, static nedeterminat asupra căruia acţionează sarcinile notate
simbolic cu P , şi necunoscutele static nedeterminate X1 , X 2 ,..., X n . Sub acţiunea sarcinilor şi
necunoscutelor static nedeterminate, corpul se deformează.

Fig. 6
Notând cu ∆1 deplasarea pe direcţia necunoscutei static nedeterminate X1 , şi considerând
efectul separat al sarcinilor P şi necunoscutelor (X , X
1 2 )
,..., X n se poate scrie egalitatea:
3
Curs 24
∆1 = ∆11 + ∆12 + ∆13 + ... + ∆1i + ... + ∆1n + ∆10
unde:
- ∆11 este deplasarea produsă de sarcina X1 pe direcţia necunoscutei statice X1 ;
- ∆12 este deplasarea produsă de sarcina X 2 pe direcţia necunoscutei statice X1 ;
- ∆13 este deplasarea produsă de sarcina X 3 pe direcţia necunoscutei statice X1 ;
- ∆1i este deplasarea produsă de sarcina X i pe direcţia necunoscutei statice X1 ;
- ∆1n este deplasarea produsă de sarcina X n pe direcţia necunoscutei statice X1 ;
- ∆10 este deplasarea produsă de sarcina P pe direcţia necunoscutei statice X1 ;
În acelaşi mod se pot scrie deplasările pe direcţiile necunoscutelor static nedeterminate
( )
X 2 , X 3 ,..., X n .
Notând cu δij deplasările reciproce ale punctelor sistemului, indicii având aceeaşi
semnificaţie: primul indice reprezintă punctul unde se calculează deplasarea , iar al doilea indice
indică locul de aplicare al forţei unitare, deplasarea ∆ ij pe direcţia necunoscutei X i datorată forţei
X j este dată de relaţia:
∆ ij = δij X j .
Înlocuind rezultă:
∆ i = δi1X1 + δi2 X 2 + δi3 X 3 + ... + δii X i + ... + δin X n + ∆10 .
La sistemele de bare deplasările ∆ i sunt nule deoarece acolo există legături, care împiedică
deplasările liniare sau unghiulare.
Se obţine astfel un sistem de ecuaţii cu număr de necunoscute egal cu cel al necunoscutelor
static nedeterminate, şi anume:
∆1 = δ11X1 + δ12 X 2 + ... + δ1i X i + ... + δ1n X n + ∆10 = 0
∆ 2 = δ 21X1 + δ 22 X 2 + ... + δ 2i X i + ... + δ 2n X n + ∆ 20 = 0
..............
∆ n = δ n1X1 + δ n2 X 2 + ... + δ ni X i + ... + δ nn X n + ∆ n0 = 0
Aceste ecuaţii se numesc ecuaţiile canonice ale metodei eforturilor. Deplasările
δij = δ ji conform principiului reciprocităţii deplasărilor pot fi calculate cu una din metodele
prezentate.

5 Folosirea simetriei şi antisimetriei la rezolvarea sistemelor static nedeterminate

Considerând un sistem static nedeterminat care prezintă simetrie geometrică în raport cu un

plan, acesta poate fi încărcat simetric când sarcinile care acţionează asupra sistemului sunt simetrice
în raport cu planul de simetrie geometrică al acestuia, sau antisimetric când sarcinile care îi sunt
aplicate sunt identice de o parte şi de alta a planului de simetrie geometrică. Întocmai ca şi sarcinile
şi eforturile pot fi considerate simetrice şi antisimetrice. În figura 7a este prezentat un sistem
simetric încărcat, iar în figura 7b este prezentat un sistem antisimetric încărcat.
Se pot trage următoarele concluzii:
- la un sistem static nedeterminat, prezentând simetrie geometrică şi de încărcare, eforturile
antisimetrice în planul de simetrie al sistemului sunt nule;
- la un sistem static nedeterminat, prezentând simetrie geometrică dar este încărcat
antisimetric, eforturile simetrice în planul de simetrie al sistemului sunt nule.
4
Curs 24
Acest lucru va fi demonstrat în cele ce urmează. Se presupune sistemul din figura 8.

Fig. 7

Fig. 8
Se presupune că sistemul este încărcat simetric, iar X 2 şi X 3 sunt eforturile simetrice, iar X1
este efortul antisimetric. Se pot scrie ecuaţiile:
δ11X1 + δ12 X 2 + δ13 X 3 + ∆10 = 0
δ 21X1 + δ 22 X 2 + δ 23 X 3 + ∆ 20 = 0
δ31X1 + δ32 X 2 + δ 33 X 3 + ∆ 30 = 0
În aceste ecuaţii coeficienţii δij ai căror indici aparţin unul unui efort antisimetric şi altul unui
efort simetric sunt nuli. În consecinţă:
δ12 = δ13 = δ 21 = δ31 = 0 .
Dacă sarcinile aplicate sistemului sunt simetrice, rezultă, de asemenea, că ∆10 = 0 .
Explicaţia constă în faptul că diagramele momentelor încovoietoare ale eforturilor
antisimetrice sunt antisimetrice, iar ale celor simetrice sunt simetrice. Aplicarea metodei Mohr-
Maxwell conduce la concluzia că deplasările δij sunt nule.
În aceste condiţii, sistemul de ecuaţii devine:
δ11X1 = 0
δ 22 X 2 + δ 23 X 3 + ∆ 20 = 0
δ32 X 2 + δ 33 X 3 + ∆ 30 = 0

din care rezultă X1 = 0 .

Se desprinde astfel concluzia că, în cazul încărcării simetrice, eforturile antisimetrice în planul
de simetrie sunt nule.
În cazul încărcării antisimetrice a sistemului în sistemul de ecuaţii de mai înainte rezulră:
∆ 30 = ∆ 20 = δ12 = δ13 = δ 21 = δ31 = 0

ceea ce conduce la:

X 2 = X3 = 0 .
Ţinând cont de cele prezentate la rezolvarea sistemelor static nedeterminate prin metoda
eforturilor se pot face o serie de simplificări.
5