SUBSISTEME EDUCATIE FIZICA

Educaţia fizică are mai multe subsisteme, determinate, în principal, de

ontogeneza umană.

Este vorba de:

• educaţia fizică a tinerei generaţii (preşcolară, şcolară şi universitară);

• educaţia fizică militară;

• educaţia fizică profesională;

• educaţia fizică a adulţilor;

• educaţia fizică a vârstei a treia;

• educaţia fizică independentă.

Între subsisteme sunt legături logice evidente. La fel ca şi în interiorul

subsistem, între nivelurile caracteristice.

Cea mai mare atenţie, însă, se acordă deşi la "cote valorice neeuropene"
- educaţiei fizice a tinerei generaţii, subsistem considerat ca fiind nucleul
activităţii de educaţie fizică de fapt, al întregii activităţi de practicare a
exerciţiilor fizice.

Alte câteva caracteristici ale educaţiei fizice trebuie să fie menţionate,

pentru o analiză comparativă cu celelalte activităţi motrice fundamentale din
domeniu (antrenament sportiv, activităţi competiţional-sportive, activităţi
specifice de timp liber, activităţi motrice recuperatorii sau, şi mai bine
preventive etc.).

Am redus aceste "alte caracteristici" doar la următoarele trei:

• Educaţia fizică este accesibilă tuturor oamenilor, indiferent de starea

de sănătate, vârstă, ocupaţie, sex, rasă, credinţă religioasă, apartenenţă
politică, etnie, zonă social-economică sau geografică etc.

• Educaţia fizică are un predominant caracter formativ, în sensul că

pregăteşte subiecţii pentru viaţă, pentru necesităţile existenţei cotidiene din
ontogeneză. Ea se adresează, cu precădere, corpului uman (în sens de armonie
a dezvoltării, rezistenţei cardio-respiratorii la eforturile fizice etc.), calităţilor
motrice ale practicantului exerciţiilor fizice (inclusiv în scopul obţinerii unui
randament optim de muncă, adică în activităţile profesionale), deprinderilor şi
priceperilor motrice de bază şi utilitaraplicative (necesare, mai ales, în existenţă
benefică cotidiană), sau probelor sportive (necesare pentru existenţa omului -
cum sun cele de înot, schi, patinaj etc. - sau pentru a fi folosite în activitatea
independentă, plăcută şi recreativă, din timpul liber). Acest caracter
predominant formativ nu exclude prezenţa în educaţia fizică a elementului
competitiv, care se realizează pe bază de întrecere, respectându-se reguli
precise şi specifice. Majoritatea întrecerilor, a competiţiilor, se bazează pe
deprinderile şi priceperile specifice ramurilor şi probelor sportive, dar nu
numai!

• Educaţia fizică dispune de un număr foarte mare de exerciţii fizice. În

diferitele sale forme de organizarea, educaţia fizică "operează" cu: exerciţii
pentru influenţarea dezvoltării corecte şi armonioase a corpului subiecţilor,
exerciţii pentru dezvoltarea calităţilor motrice, exerciţii din deprinderile şi
priceperile motrice (de bază, utilitar-aplicative şi specifice sporturilor), exerciţii
din gimnastica aerobică, exerciţii de stretching, exerciţii din dansuri populare
sau sportive etc. Volumul, intensitatea şi complexitatea acestor exerciţii se
situează, evident, la nivel mult inferior, de exemplu, faţă de antrenamentul
sportiv. Dar aceasta nu este diferenţa semnificativă!

Idealul educaţiei fizice şi sportului Idealul, în general, este un model

prospectiv spre care trebuie să se drepte întreaga activitate teoretică şi practică
specifică. El depăşeşte întotdeauna cerinţele prezentului şi vizează perspectiva.
Deci, idealul întotdeauna este stabilit de comanda socială, în consecinţă şi de
nivelul acesteia, dar mai ales de concepţia factorilor de decizie pe plan naţional
în privinţa practicării exerciţiilor fizice.

În domeniile educaţiei fizice şi sportului din România, cele mai relevante

idei fundamentale care rezultă din aceste "documente" sunt următoarele:

• educaţia fizică şi sportul, alături de celelalte activităţi motrice

fundamentale din domeniu, fac parte integrantă din măsurile privind
dezvoltarea fizică armonioasă şi menţinerea unei stări optime de sănătate
pentru toate categoriile de populaţie ale ţării noastre;

•în practicarea exerciţiilor fizice sub forma activităţilor de educaţie fizică

şi sport trebuie să fie angrenaţi toţi oamenii apţi pentru efort fizic;

•trebuie urmărită, cu prioritate, afirmarea talentelor, mai ales pe planul

activităţilor competiţional-sportive, atât la nivel naţional, cât şi la nivel
'internaţional;

• să fie pus accent pe educaţia fizică şi sportivă a tinerei generaţii, mai .

ales cea şcolară, care poate să constituie o premisă şi pentru o activitate
sportivă de calitate superioară pe plan performanţial;

•petrecerea timpului liber al oamenilor de diferite vârste şi profesii să se

realizeze - în mod util şi recreativ - şi prin practicarea exerciţiilor fizice prin
diferite forme organizatorice specifice;

• asigurarea unei conduceri unitare a fenomenului naţional de practicare

a exerciţiilor fizice, pe fondul unei autonomi locale în plină afirmare.

Idealul educaţiei fizice şi sportului trebuie să fie - întotdeauna - în

concordanţă cu idealul general educaţional al societăţii.

"Atingerea" (în sens de îndeplinire!) idealului în mod integral nu este

posibilă niciodată, indiferent de domeniu, deoarece el este în permanentă
modificare, într-o continuă dinamică, ca şi comanda socială care îl determină.
Principalele elemente de referinţă vor fi întotdeauna următoarele:

- dezvoltarea fizică/corporală corectă şi armonioasă;

- calităţile motrice; - deprinderile şi priceperile motrice (de bază, utilitar-

aplicative şi specifice sporturilor);

- cunoştinţele şi tehnicile individuale sau de microgrup privind

autoorganizarea, autoconducerea şi autoevaluarea practicării exerciţiilor fizice
(inclusiv pe planul refacerii capacităţii de efort);

- calităţile, trăsăturile şi comportamentele pozitive pe planurile moral,

intelectual, estetic, tehnico-profesional etc. ale personalităţii umane. III.4.
 Funcţiile educaţiei fizice şi sportului

Funcţiile sunt destinaţii constante ale unui fenomen şi ele derivă din
ideal, în sensul că se subordonează acestuia. Cu alte cuvinte, prin funcţii se
realizează idealul, se face "apropierea" de ideal, într-o măsură mai mare sau
mai mică. Toate funcţiile educaţiei fizice şi sportului sunt foarte importante şi
îşi dovedesc eficienţa numai dacă sunt îndeplinite în "sistem", influenţându-se
reciproc.

Aproape toţi specialiştii domeniului consideră că funcţiile educaţiei fizice

şi sportului sunt de două feluri: specifice şi asociate.

Funcţiile specifice vizează cele două dimensiuni principale ale

obiectului/domeniului de studiu al Teoriei şi Metodicii Educaţiei Fizice şi
Sportului":

dezvoltarea fizică şi corporală

capacitatea motrică.

Funcţiile asociate/nespecifice întregesc efectele practicării exerciţiilor

fizice asupra fiinţei umane.

Funcţia de perfecţionare a dezvoltării fizice face parte din categoria

funcţiilor specifice şi are rol prioritar, mai ales în educaţia fizică a tinerei
generaţii

Funcţia de perfecţionare a capacităţii motrice face parte tot din

categoria funcţiilor specifice educaţiei fizice şi sportului. Prin această funcţie
sunt vizate cele două elemente componente ale capacităţii motrice: calităţile
motrice şi deprinderile şi/sau priceperile motrice.

În sport este importantă atât capacitatea motrică generală, dar - mai

ales - capacitatea motrică specifică pentru subsistemele performanţiale.
Funcţia igienică face parte din categoric funcţiilor asociate/nespecifice şi
vizează cerinţa fundamentală de menţinere a unei stări optime de sănătate a
celor care practică, sistematic şi ştiinţific, exerciţiile fizice.

Funcţia recreativă face parte din categoria funcţiilor asociate/nespecifice

pentru educaţie fizică şi sport, având un rol deosebit pentru oamenii de toate
vârstele şi profesiile. Această funcţie se regăseşte, cel puţin, în următoarele
două sensuri:

a) Asigurarea unui fond bogat şi calitativ de cunoştinţe teoretice,

deprinderi, priceperi şi calităţi motrice, în scopul petrecerii utile şi recreative a
timpului liber.

b) Asigurarea condiţiilor şi dezvoltarea interesului pentru urmărirea, tot

în timpul liber, direct sau prin mass-media, a întrecerilor motrice
competiţionale de bună calitate sau a unor activităţi motrice desfăşurate
necompetitiv.

Funcţia de emulaţie face parte tot din categoria funcţiilor

asociate/nespecifice ale educaţiei fizice şi sportului. Prin această modalitate se
contribuie şi la dezvoltarea creativităţii subiecţilor, a dorinţei de obţinere a
victoriei sau de situare în primele locuri etc., aspecte deosebit de importante
mai ales pentru tânăra generaţie. În sport, întrecerea de tip competiţional este
definitorie.

Funcţia educativă este tot o funcţie asociată/nespecifică, considerată ca

cea mai complexă (nu cea mai importantă!) prin prisma modalităţilor de
îndeplinire şi a influenţelor asupra dezvoltării personalităţii umane în
integralitatea sa. Influenţele educaţiei fizice şi sportului sunt evidente pe planul
dezvoltării laturii "fizice" a personalităţii (de aceea se numeşte educaţie
"fizică"!).

În acelaşi timp, însă, sunt de necontestat influenţele deosebite pe care le

au pe celelalte planuri ale personalităţii umane:

Pe plan intelectual pot fi evidenţiate cel puţin următoarele două direcţii:

a) însuşirea de către subiecţi a unor cunoştinţe teoretice de bază din domeniul
fiziologiei şi igienei efortului fizic, biomecanicii de execuţie a actelor şi acţiunilor
motrice, psihologiei activităţilor motrice, metodicii efortului fizic etc.

b) contribuţie - în procesul direct de practicare a exerciţiilor fizice - la

dezvoltarea unor trăsături şi calităţi intelectuale foarte importante, cum sunt:
atenţia, memoria, spiritul de observaţie, imaginaţia, creativitatea, rapiditatea
gândirii etc.
 Pe plan moral se poate realiza o acţionare extrem de eficientă prin toate
formele de organizare a practicării exerciţiilor fizice. Accentul trebuie pus
formarea unor deprinderi, priceperi şi obişnuinţe de comportament corect în
treceri (inclusiv de tip competiţional) şi în celelalte momente ale procesului
practicare a exerciţiilor fizice, componente comportamentale transferabile în
viaţa cotidiană şi alte activităţi profesionale.

Pe plan estetic se contribuie cu eficienţă la educarea gustului pentru

frumos, mai ales prin execuţiile tehnice şi tactice deosebite ca nivel calitativ,
uneori "măiestre". Acţionarea prioritară şi pentru asigurarea unei dezvoltări
corporale corecte şi armonioase a subiecţilor conduce spre acelaşi obiectiv.

Practicarea exerciţiilor fizice pe fond muzical sau în concordanţă cu

muzica impus de anumite melodii muzicale, sporeşte influenţa educaţiei fizice
şi 30 sportului asupra unor trăsături şi calităţi de ordin estetic (ritm, armonie,
graţie, expresivitate, atitudine corporală globală şi segmentară etc.).

Pe planul tehnico - profesional (sau al "instrucţiei politehnice", cum cea,

în 1866, Karl Marx!), contribuţia educaţiei fizice şi sportului este, de asemenea,
evidentă şi importantă.

În anumite subsisteme ale educaţiei fizice - mai ales în educaţia fizică din
învăţământul profesional, se poate acţiona eficient şi în sensul prevenirii
apariţiei unor deficienţe fizice specifice exercitării unor meserii sau al formării
reflexelor de autoasigurare. Deoarece educaţia fizică şi sportul se desfăşoară,
prioritar, cu grupuri mici sau medii de subiecţi, sunt posibilităţi şi modalităţi
clare de a se dezvolta unele trăsături şi calităţi sau de a se forma deprinderi şi
obişnuinţe necesare în exercitarea diferitelor profesii realizate tot în astfel de
grupuri umane (ca mărime şi - relativ structură! ). Este vorba despre
dezvoltarea responsabilităţii în îndeplinirea unor sarcini sau obiective, a
respectului faţă de eforturile colegilor, a înţelegerii necesităţii unei ierarhizări a
rolurilor în cadrul grupului, a formării unor deprinderi şi priceperi
organizatorice etc. Aceleaşi obiective se realizează şi în sport, unde activitatea
se desfăşoară prioritar pe grupuri mici.
 SISTEMUL FORMELOR DE ORGANIZARE A PRACTICĂRII EXERCIŢIILOR FIZICE

Formele de organizare a practicării exerciţiilor fizice creează cadrul necesar pentru realizarea
obiectivelor educaţiei fizice şi sportului; la fiecare subsistem specific. De aceea, există suficiente
diferenţieri, sub aspectele conţinutului, metodologiei, tipologiei, în funcţie de subsistemele
respective. Nu poate fi identitate, de exemplu, între formele de organizare specifice educaţiei fizice şi
sportive şcolare şi cele specifice în sportul de înaltă performanţă. Ar fi o altă eroare în analiza
"problemei"!

Aceste forme de organizare - pentru elevi nu pot fi decât de două feluri/categorii: a.

desfăşurate în "regimul" şcolar (deşi termenul "regim" deranjează!); b. desfăşurate în timpul liber al
elevilor.

Forme de manifestare

In „regimul „ şcolar

1. Prevăzute în planul de învăţământ

a. prevăzute în planul cadru

Lecţii de trunchi comun

Lecţii la decizia şcolii

- de extinderi –

- opţionale

b. extracurriculare

lecţii de pregătire a echipelor competiţionale

2. Neprevăzute în planul de învăţământ:

Momentul de educaţie fizică

Recreaţia organizată

Gimnastica zilnică

Gimnastica compensatorie

Activitatea fizică de înviorare

Există un Plan - Cadru şi un Plan Extracurricular.

În planul cadru intră, în primul rând, lecţiile de trunchi comun, adică lecţiile "clasice" de educaţie
fizică (reduse, până la o oră sau nici o oră, prin actualele "reglementări" ministeriale!).

În al doilea rând tot în planul-cadre, intră două categorii de forme la decizia şcolii, "ciudate" după
opinia personală, care se concretizează în:
• Lecţii pentru/de extinderi, destinate "aprofundării conţinuturilor programei şcolare şi/sau extinderii
conţinuturilor trunchiului comun prevăzute în programă cu asterisc"

. • Lecţii opţionale, destinate "aplicării unei programe diferite de programa pentru trunchiul comun"

Lecţiile extracurriculare (numite sugestiv, în Notificarea menţionată, deja, de două ori, ca "activităţi
de stimulare şi sprijinire a performanţelor şcolare") Bunt destinate pregătirii echipelor reprezentative
şcolare în scop competiţional şi performanţial. Ele nu sunt decât fostele "ore de activităţi sportive"
sau "cercuri sportive". Apar, însă unele reluări, dar şi unele noutăţi: - Conţinutul pregătirii este
asemănător antrenamentului sportiv. - Acordarea for (în norma didactică sau la plata cu ora) depinde
de îndeplinirea unor obiective de performanţă avizate de inspectoratele şcolare. - Activitatea se
poate realiza cu clasa sau pe grupe de 10-15 elevi proveniţi din una sau mai multe clase. Pentru
fiecare grupă se pot acorda 1-3 ore pe săptămână. - Programul de pregătire se realizează în afara
orarului şcolii. - Un profesor poate avea maximum două grupe, la ramuri de sport şi sexe diferite

Momentul de educaţie fizică, numit şi "Minutul de educaţie fizică" din cauza duratei, se desfăşoară
sau ar trebui să se desfăşoare la alte discipline de învăţământ, când elevii dau semne de oboseală,
plictiseală etc. Este condus de cadrul didactic care se află la lecţia respectivă şi cuprinde trei-patru
exerciţii cu caracter de "înviorare"! Poate fi prezent şi pe parcursul altor activităţi extraşcolare, cum
ar fi cele de tip cultural-artistic, de exemplu

Recreaţia organizată, de obicei cea "mare", are un conţinut centrat pe jocuri de mişcare, parcursuri şi
trasee aplicative, ştafete etc. Se desfăşoară numai la nivelul ciclului primar de învăţământ, în şcolile
care se "respectă", şi este asigurată "îndrumarea" fie de profesorii de educaţie fizică şi sport, fie de
învăţătoare sau învăţători, fie de instructori - elevi din clasele gimnaziale.

Gimnastică zilnică, introdusă printr-o Hotărâre a Ministerului Învăţământului în 1972 (şi

neabrogată!), se mal desfăşoară doar în puţine unităţi şcolare. Se recomandă ca această gimnastică
(care nu este de "înviorare" cum au crezut unii) să fie realizată înainte de începerea programului
şcolar sau în recreaţia mare

Gimnastica compensatorie, care este prezentă la învăţământul profesional, cam pe aceeaşi poziţie a
"gimnasticii zilnice" şi a "momentului de educaţie fizică" pentru celelalte unităţi şcolare, se
desfăşoară (sau ar trebui să se desfăşoare!) în zilele de practică ale elevilor, după două-trei ore de
activitate. Este condusă de profesorul-îndrumător de practică sau de maistrul-instructor. 8.
Activitatea fizică de înviorare. Reţinem în primul rând denumirea acestei forme de organizare! Clasic
ea a fost denumită drept "gimnastică de înviorare", deşi de foarte multe ori la această "gimnastică"
se aleargă, se înoată (desigur în piscine şi nu prea în România!), se patinează, se face ciclism et

Forme de organizare în timpul liber al elevilor

Activităţi de educaţie fizică şi sport pentru toţi

Competiţionale

- campionatul şcolii la diferite sporturi

- crosuri
- cupe

- campionate şcolare naţionale, etc.

Noncompetiţionale

- acţiuni turistice(plimbări, excursii, drumeţii, etc.)

- serbări sportive

- tabere de vacanţă cu caracter de iniţiere în unele ramuri sau probe sportive

- campionatele şcolare naţionale, etc

Activităţi sportive de performanţă

Realizate în asociaţii şi cluburi sportive şcolare

Realizate în alte asociaţii şi cluburi sportive de performanţă

"De ce lecţia este - în sistem - forma de bază".

Răspunsul poate fi dat prin nominalizarea următoarelor argumente:

a. Se desfăşoară, sub aspectele conţinutului şi metodologiei generale, pe baza unei programe oficiale
de specialitate

.b. Este condusă de un specialist cu studii superioare corespunzătore (excepţiile, nu puţine ca număr,
confirmă regula).

c. Se desfăşoară într-un timp bine precizat de orarul unităţii din care fac parte subiecţii (în
învăţământ durata normală este de 50 de minute).

d. Se desfăşoară cu colective de subiecţi/clase de elevi, relativ omogene ca vârstă şi particularităţi.

e. Fiind cuprinsă în planul de învăţământ, este obligatorie atât pentru specialist/profesor, cât şi
pentru subiecţi/elevi.

f. Toate celelalte forme de organizare, sau aproape toate, se pot desfăşura numai datorită
conţinutului şi efectelor acesteia.

În lecţie, fiind condusă de un specialist, pe baza programei, este posibilă respectarea cerinţelor
didactice fundamentale pentru orice activitate de acest tip:

- să aibă teme şi obiective precise;

- să folosească cele mai eficiente metode, mijloace şi formaţii de lucru;

- să aibă o dozare corespunzătoare a efortului şi o dinamică a acestuia pe aceeaşi măsură; - să

îmbine optimal instruirea cu educaţia;

- să valorifice la maxim întregul timp alocat, deci să se realizeze o densitate bine corelată cu temele şi
obiectivele;
- să formeze deprinderi, individuale şi de grup, pentru autoorganizare

- autoconducere

- autoevaluare;

- să fie înţeleasă, programată şi realizată ca făcând parte dintr-un ciclu tematic de mai multe lecţii, în
care fiecare se sprijină pe cea anterioară şi o pregăteşte pe următoarea.