CONSIDERAŢII GENERALE

1.1 Definirea terorismului

Una din cele mai importante probleme cu care se confruntă astăzi omenirea este cea a
definirii şi delimitării terorismului. Datorită complexităţii fenomenului, nu s-a ajuns la
elaborarea unei definiţii, care sa acopere toate aspectele terorismului şi să fie unanim
acceptată.
Prima tentativă de a defini terorismul din punct de vedere juridic a aparţinut
legiuitorilor romani, care au incriminat faptele denumite ,,Crimen Majestatis”, reprezentând
orice acţiune internă sa externă îndreptată împotriva integrităţii statului.1
Terorismul obişnuit se poate manifesta sub forma oricărei infracţiuni de drept comun,
care să prezinte caracteristicele intimidării, cum ar fi ameninţările cu bombă, crimele în serie,
răpirile, incendierea repetată a cladirilor etc.2 În majoritatea cazurilor, atentatele teroriste sunt
săvârşite cu mijloace ce pot provoca o primejdie colectivă, care lezează prin interesele unor
grupuri mari de oameni sau ale unor state.
Teroarea reprezintă întotdeauna rezultanta principală a unui act terorist sau chiar a
unei campanii teroriste. Teroarea este definită prin teama extremă, în timp ce terorismul
reprezintă un pericol real dar difuz, o ameninţare vagă, dar potenţială şi materializabilă în
orice moment.
Victima primară a unui act terorist este mai puţin importantă în comparaţie cu efectul
general scontat asupra unei colectivităţi, căreia îi este adresat de fapt. Deci, terorismul poate fi
considerat ca o formă de strategie violentă, de constrângere, utilizată pentru a schimba
libertatea de opţiune a celorlalţi.
Datorită costurilor reduse ale operaţiunilor teroriste, comparativ cu cele impuse de
instruirea şi echiparea forţelor convenţionale, terorismul a devenit o armă pentru organizaţiile
sau ţările cu disponibiltăţi reduse, care le permite să-şi realizeze obiectivele. Folosirea
bombelor neconvenţionale contra populaţiei civile, alegerea ţintelor civile pentru a distruge
voinţa adversarilor de a contiuna lupta, dipariţia diferenţei dintre combatanţi şi necombatanţi,
par să justifice ideea potrivit căreia terorismul este o continuare a ducerii războiului cu alte
mijloace.
Faţă de caracteristicele menţionate anterior, terorismul poate fi definit ca fiind o
strategie persistentă şi sistematică de utilizare a violenţei de către un stat sau grup politic
împotriva altui stat sau grup politic, cu scopul de a realiza obiective politice, prin
constrângerea determinată de declanşarea unei stari de teroare şi intimidare colectivă. 3

1.2 Formele terorismului

A. În funcţie de autorii şi scopurile urmărite, terorismul se poate clasifica în4:

 terorismul ordinar - bazat pe acte de violenţă ce urmăresc obţinerea unor avantaje sau
foloase materiale, comise individual sau în bandă şi care nu au obiective politice;
1
Gh. Nistoreanu, Costică Păun, - Criminologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, 1994, pg. 317
2
Bodunescu op.cit. pg.26
3
Gh. Nistoreanu, Costică Păun, op.cit., pg. 322
4
Tiberiu Constantin Medeanu, Criminalistica în acţiune, Volumul II, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti, 2006,
p.41;

1
  terorismul politic - include asasinate organizate şi sistematice cu finalitate politică;
 terorismul de stat - este specific unui stat care luptă împotriva unei mişcări ce
periclitează ordinea internă a acestuia, recurgând la diverse mijloace, inclusiv la acte
de natură teroristă.

B. După spaţiul în care se practică şi după factorii implicaţi, terorismul poate fi:5
 terorism naţional - toate actele constitutive ale actului terorist aparţin spaţiului
naţional al unei singure ţări;
 terorism internaţional - săvârşirea şi efectele actelor teroriste se prelungesc pe
teritoriul mai multor state;
 terorism transnaţional - autorii actelor teroriste sunt anonimi faţă de orice stat — se
are în vedere cooperarea activă dintre organizaţiile şi grupurile teroriste în comiterea
infracţiunilor.

C. După cauzele care îl generează, se poate distinge:

 terorismul rasist - are ca reprezentant organizaţia Ku-Klux-Klan;
 terorismul extremist - naţionalist - are ca reprezentant organizaţii ca I.R.A. şi E.T.A.
— îşi limitează aria în interiorul unei singure ţări, organizând acţiuni în numele
Palestinei şi Kurdistanului;
 terorismul fundamentalist - religios - are ca scop răspândirea fundamentalismului
islamic în lume.

D. După scopul vizat, poate fi:

 terorismul diversionist - urmăreşte publicitatea, câştigarea unui prestigiu,
demoralizarea autorităţilor, discreditarea;
 terorismul coercitiv - vizează demoralizarea populaţiei civile urmată de diminuarea
încrederii acesteia în autorităţi şi instaurarea unui sentiment de teamă.

E. După formele de materializare:

 terorismul organizaţional - practicat de grupări mici, strâns unite şi omogene politic;
 terorismul practicat în contextul insurgenţelor - vor sa erodeze credibilitatea
guvernului, legitimarea şi sprijinul politic prin terorizarea civililor;
 terorismul sponsorizat - sprijinirea grupărilor de către state suverane cum ar fi Iran,
Irak,Afganistan,etc.

1.3 Terorismul şi Crima Organizată

Terorismul reprezintă o constantă a realităţii cotidiene, fiind denumit ,,războiul
invizibil”, ,,cancerul mileniului III” sau ,,al treilea război mondial”. Teroriştii sunt comparaţi
cu mesagerii invizibili ai morşii, acţionând în moduri neaşteptate şi în zone diferite. Nu au
fost cruţate staţiunile turistice din propriile ţări sau marile capitale.
Atentatele din 11 septembrie 2001 de la New York şi din 7 iulie 2005 de la Londra, au
demonstrat dificultatea prevenirii lor şi diversificarea metodelor utilizate de terorişti.
La aceste inconveniente se adaugă interferenţa dintre terorism şi crima organizată, care
constituie un fenomen deosebit, determinat de necesitatea finanţării organizaţiilor
teroriste.Acestea au fost nevoite să-şi caute surse de procurare a sumelor necesare pentru
dotarea cu armament, recompensarea membrilor asociaţiei, obţinerea informaţiilor şi alte
5
Tiberiu Constantin Medeanu, Criminalistica în acţiune, Volumul II, Editura “Lumina Lex”, Bucureşti, 2006.
p.42;

2
cheltuieli. Sursa cea mai eficientă este crima organizată, numeroase grupări teroriste obţinând
sume de bani semnificative din practici criminale. Totodată, grupurile teroriste preiau tot mai
mult experienţa, metodele şi mijloacele folosite de organizaţiile criminale.
Se realizează o întrepătrundere între organizaţiile teroriste şi organizaţiile criminale;
numeroşi infractori de drept comun, deosbit de abili şi calificaţi, sunt racolaţi de organizaţiile
teroriste, pentru ca în schimbul unor avantaje materiale considerabile să execute atentate cu
caracter politic.6
Prin corupţie, şantaj şi ameninţare, organizaţiile criminale teroriste atrag funcţionari de
stat şi demnitari, în unele state tinzând chiar spre subordonarea guvernului şi a puterii de stat.
Acest fenomen a fost caracteristic şi unor ţări cu democraţii necontestate, fiind semnificativ
cazul Italiei, unde a fost implicat în organizaţiile mafiote şi trimis în judecată chiar fostul
preşedinte Andreoti.
Organizaţiile teroriste au prosperat, extinzându-şi acşiunile în acest fel la scară
internaţională, prin contracte şi cooperare cu alte grupuri de acest gen. Alături de acţiunile
violente, ele practică traficul de droguri, fraude în investiţii, jocuri ilegale de noroc,
escrocarea de bunuri pentru protecţie, comerţ cu maşini furate, trafic de carne vie, furturi de
opere de artă, contrafacerea şi punerea în circulaţie de bani şi titluri de valoare falsă,
contrabanda cu arme şi muniţii, corupţie, contrabandă şi evaziunea fiscală.
Simbioza dintre organizaţiile teroriste şi marile carteluri ale crimei, prezintă un pericol
considerabil pentru viitorul omenirii, deoarece controlează în exclusivitate teritorii imense,
făcând în acelaşi timp tot mai grea şi mai costisitoare lupta dusă de state împotriva acestui
flagel mondial.

ASPECTE GENERALE PRIVIND ORGANIZAŢIILE TERORISTE

Din studiile efectuate pana acum, putem remarca faptul că organizaţiile teroriste se
intind la nivel global, fiind prezente nu numai în Europa, ci şi în Statele Unite ale Americii,
Africa. Australia, Rusia, China şi India.
Organizaţiile teroriste sunt foarte numeroase, diversificate, extrem de violente şi
îmbracă tot spectrul de structuri, forme şi procedee de terorizare a lumii. Unele sunt create
pentru câteva misiuni (ad-hoc), chiar şi pentru o singură acţiune de amploare, după care
dispar. Altele dimpotrivă, sunt create pe termen lung, urmărind scopuri şi obiective ample
pentru conturarea cărora acţionează prin orice mijloace şi prin procedee nelimitate şi
diversificate.
De asemenea, organizaţiile teroriste pot fi percepute ca un accident social, ca o
anomalie socială sau ca un fenomen specific unei anumite perioade a expansiunii evoluţiei
societăţii omeneşti, comportându-se ca un fel de “viruşi sociali” care se caracterizează prin
acţiuni şi tehnici violente şi imprevizibile.
Unii autori consideră că ar fi o mare greşeală dacă s-ar reduce atât fenomenul terrorist,
cât şi organizaţiile teroriste la necesitatea organizării şi regrupării violenţei sociale şi
individuale în “poli de violenţă” sau în “mici nuclee de violenţă” 9. Terorismul nu trebuie
privit din prisma criminalilor şi teribiliştilor, consideraţi instrumente şi nu cauze ale
terorismului. El trebuie privit ca un sistem de mijloace de realizare a unor scopuri şi obiective
foarte bine gândite şi puse la punct.
6
Gh. Arădăvoaice, D. Iliescu, L.D. Niţă, op. cit. pg. 116

3
 Un semnal de alarmă ar trebui să fie faptul că marea majoritate a actelor teroriste au
fost revendicate, fapt ce dovedeşte că aceste organizaţiile doresc să se ştie că ele există, că
ameninţă, că au capacitatea de a lovi oriunde şi pe oricine şi, ca atare, trebuie luate în seamă.
Din punct de vedere al naturii acestor organizaţii, se evidenţiază diversitatea acestora. Deşi
aparent seamănă între ele, fiecare are propria particularitate, specificul acţiunilor teroriste
constând în caracterul aparent aleatoriu şi intensitatea mare a violenţei în timp şi spaţiu.

2.1 Tipologia organizaţiilor teroriste.

În primul rând trebuie precizat faptul că dintre toate tipurile de terorism, cel religios-
islamic este poate cel mai periculos şi cu siguranţă cel mai greu de combătut. Acesta pleacă
tocmai de la tipologia membrilor organizaţiilor teroriste şi de la fanatismul cu care acţionează
aceştia. Dar, nu toate actele teroriste sunt comise de terorişti îndoctrinaţi în scopurile
„islamului politic“ (expansiunii). Multe sunt comise de criminali care caută un câştig, mai
degrabă, personal decât politic sau de indivizi care suferă de tulburări psihice. Persoanele sau
grupurile responsabile de actele teroriste, se încadrează în general, în una dintre cele trei
categorii descrise de specialiştii americani: „Cruciaţi, criminali şi nebuni“7
Cruciaţii – grupări sau indivizi inspiraţi ideologic şi care vor prestigiu şi putere pentru
un ţel colectiv sau pentru o cauză anume. Totuşi deoarece terorismul este un act criminal în
sine, cruciaţii devin şi ei automat criminali. Mulţi cruciaţi au un trecut cu o activitate
criminală foarte bogată. Grupările teroriste, de regulă, îşi recrutează membrii din închisori, de
cele mai multe ori începând îndoctrinarea şi antrenamentul noilor membri încă din perioada
de detenţie. Cruciaţii pot fi de asemenea bolnavi mintali, suferind de o personalitate
antisocială sau au tulburări psihice. Aceşti membri văd apartenenţa la un grup terorist ca pe o
oportunitate de a-şi manifesta comportamentul violent. Unii cruciaţi au o nevoie patologică de
susţinere şi identificare, sentimente generate de apartenenţa la un asemenea grup.
Ca exemple în această categorie întâlnim grupări ca Baader-Meinhof, Facţiunea
Armata Roşie, Brigăzile Roşii Italiene, IRA, ETA, Cubanezii Anti-Castro, Al-Qaeda şi lista
poate continua.
Criminalii – oameni care comit acte teroriste urmărind mai degrabă un câştig personal
decât unul ideologic. În această categorie putem îcadra organizaţiile criminale de tip familial,
cum ar fi mafia (Cosa Nostra), grupări etnice (mafia ţigănească din România), „gulerele albe“
(fraude prin intermediul computerului, înşelăciuni etc.).
Nebunii – oameni bolnavi mintal care comit acte teroriste într-o perioadă de
instabilitate psihică. Aceştia pot fi cei mai dificili terorişti. Mulţi dintre aceştia sunt impulsivi
şi imprevizibili. Alţii sunt foarte meticuloşi pregătindu-şi acţiunile în cele mai mici detalii.
Unii dintre aceştia se cred chiar agenţi ai lui Dumnezeu.
Deşi teroriştii au tipologii variate, aceştia împărtăşesc totuşi trăsături comune:
 promovează frica;
 din punct de vedere militar sunt în general mai slabi decât forţele de ordine
(securitate);
 mediatizarea este strict necesară pentru a atrage atenţia asupra cauzei lor;
 sunt extrem de mobili;
 exploatează faptul că teroarea este ieftină;
 posedă resurse limitate;

7
TC 19-16 Countering Terrorism on US Army on Installations, pp. 1-4.

4
  operează mai mult sub acoperire;
 cred că grupările mici înseamnă siguranţă şi eficienţă.8
Din păcate sunt şanse mari ca într-o situaţie reală să nu ne dăm seama de la început şi
nici chiar în miezul evenimentului cu ce fel de terorişti avem de-a face şi ce ar fi fost mai
important să ştim, ce motivaţie au. Diferenţele între caracteristicile teroriştilor pot fi de
importanţă crucială la implicarea într-o acţiune contrateroristă. Forţele contrateroriste încearcă
întotdeauna să determine tipologia teroriştilor, dar de la a vrea şi până la a reuşi, s-ar putea ca
drumul să fie mai lung decât pare.

PSIHOLOGIA ORGANIZAŢIILOR TERORISTE

3.1 Motivaţia organizaţiilor teroriste

Studiile politice şi de sociologie urmăresc să evidenţieze ce determină o persoană să
întreprindă acţiuni teroriste sau să se afilieze unor grupuri cu acţiuni similare. Este important
să fie identificate acele persoane ce pot dezvolta orientări extremiste pentru a putea proteja
societatea de efectele acţiunilor lor. Ne interesează daca acele trăsături ce determina acţiuni
teroriste pot fi evaluate psihocomportamental sau psihiatric. Până în momentul de faţă nu s-a
putut delimita cu exactitate dacă terorismul este un răspuns patologic dezvoltat de persoane
obişnuite sau este o patologie activată de influenţele sociale, politice, culturale şi religioase.
Concluziile obţinute în urma discuţiilor ştiinţifice pe tema terorismului au suferit
modificări de-a lungul timpului. Dacă în anii 1980 terorismul era considerat ca o reacţie a
grupurilor manifestată prin indivizi, cu rare forme de terorism izolat, din 1990 până în prezent
acesta a devenit complex, acţiunile grupurilor cât şi a indivizilor manifestându-se fără
delimitare, de multe ori urmând aceeaşi ideologie. Ideologia comună manifestată în zone
geografice diferite este facilitată de circulaţia liberă a informaţiei. Această evoluţie complexă
a fost facilitată de apariţia intemetului, asupra căruia controlul politic şi cenzura nu au avut
efect.
Intenţia de a explica terorismul din punct de vedere psihologic ignoră realitatea
economică, politică şi socială care a declanşat motivaţia radicală în rândul individului şi l-au
făcut să se manifeste prin acţiuni violente sau să se afilieze unor grupuri cu scopuri comune.
Cunoaştem destul de puţine lucruri legate de psihologia individului ca şi terorist deoarece cele
mai multe studii se axează pe studiul terorismului ca manifestare socială a ideologiilor politice
şi religioase.
Multe studii au fost efectuate de către cei ce încearcă să prevină sau să limiteze actele
teroriste cu care s-au confruntat, înţelegerea psihologiei teroristului fiind subiectivă. Lipsa
materialelor pentru un studiu obiectiv este cauzată de faptul că cercetătorii nu au acces direct
asupra teroriştilor, aceştia fiind sub control militar. în cele mai multe state teroristul este tratat
ca şi inamic direct, acţiunile lui căzând de cele mai multe ori sub incidenţa forţelor armate şi
nu a celor de poliţie.

8
FM 100-37 Terrorism-Counteraction, pp. 2-8.

5
 3.2 Mentalitatea organizaţiilor teroriste
Este general acceptat ca şi comportament anormal acţiunea unei persoane ce comite
acte de violenţă, cum ar fi plasarea unei bombe într-un avion, detonarea unui vehicul capcană
pe strada unui oraş, aruncarea unei grenade într-o mulţime de trecători etc. Abordarea
psihopatologică este ceea ce a dominat evaluarea psihică a personalităţii teroristului.
Psihologul N.Taylor defineşte două direcţii în înţelegerea mentalităţii teroristului. - Acesta este
văzut ca o persoană cu probleme psihice sau ca şi fanatic. Fanatismul este o trăsătură de bază
a terorismului şi acesta duce adeseori la cruzime şi sadism, trăsături patologice ale psihicului
uman. în aceasta lucrare urmărim trăsăturile terorismului ca şi manifestare în principal a unui
grup, mai mult decât apariţia acestuia în rândul indivizilor izolaţi, repercusiunile asupra
societăţii fiind mai întinse, profunde şi creând reacţii importante din partea grupurilor sau
curentelor teroriste. Prevenirea acţiunilor teroriste este în acelaşi timp de importanţă crescută
în rândul formaţiunilor de acest gen atât datorită posibilei prevenţii cât şi a consecinţelor
majore ale acţiunilor lor.“3
În urma atentatelor teroriste din ultimii 20 de ani măsurile de securitate au urmărit s»1
limiteze mijloacele individului de a-şi duce la capăt activitatea planificată, fiind greu de a
anticipa intenţiile celor cu personalitate “borderline”, a căror tulburări psihice nu sunt
inregistrate într-un istoric medical sau nu s-au manifestat evident.
În concluzie, în urma studiilor îndelungate în rândul acestor grupări teroriste s-a
constatatcă anarhismul a generat un comportament patologic şi extremist cu consecinţe mai
violente decât separatismul etnic. Tratarea terorismului ca şi trăsătură patologică de
comportament nu a făcut decât să creeze o motivaţie suplimentară în rândul teroriştilor ce s-au
simţit în acest fel marginalizaţi şi mai mult de către societate. Medical nu au existat date clare
cum că majoritatea teroriştilor pot fi diagnosticaţi cu tulburări psihiatrice. într-adevăr indivizii
cu probleme psihice sunt mai mult atraşi de grupuri sau organizaţii în care se pot manifesta
violent, dar în acelaşi timp aceste grupuri se folosesc de ei tocmai din acelaşi considerent.
Abordând astfel aspectul terorismului se evidenţiază că la nivel internaţional cei care
se folosesc de acte teroriste sunt de obicei persoane fără probleme psihice cu un intelect
mediu sau crescut, dar care adesea se folosesc de indivizi uşor influenţabili şi cu eventuale
tulburări psihologice sau patologice de personalitate.
Plasând terorismul ca o acţiune a oamenilor cu tulburări psihice nu face decât să
creeze o problemă în judecarea terorismului, în aplicarea legii şi a măsurilor preventive.
Selectivitatea cu care grupurile teroriste îşi recoltează membri face ca un număr redus dintre
aceştia să prezinte tulburări psihice importante deoarece selecţia ia în calcul eliminarea
indivizilor cu potenţial de risc pentru grupul terorist din care fac parte. Candidaţii instabili,
necontrolabili nu prezintă de obicei trăsăturile de personalitate pe care cei ce recrutează le
caută. Singurul lucru observat adesea în majoritatea teroriştilor este o tendinţa depresivă
manifestată prin situaţiile potenţial letale pe care aceştia le caută. Lipsa satisfacţiei în cei cu
trăsături depresive generează căutarea de situaţii extreme, lucru preferat de organizaţiile
teroriste.

3.3 Profilul teroristului

A crea un profil al teroristului este o sarcina greu de finalizat deoarece trăsăturile
psihice întâlnite în rândul teroriştilor au la fel de multe similarităţi cât şi lucruri care le
diferenţiază. Eforturile întreprinse de-a lungul timpului pentru a crea un profil unic al

6
individului atras de violenţă, cu comportament antisocial, tulburări psiho-sociale, nu este unic,
ci diferă în funcţie de gruparea din care face parte, mediul politic, economic, cultural şi social
în care s-a dezvoltat majoritatea populaţiei din care aceştia provin, au ajuns la concluzia câ nu
exista trasături psihice comune care să identifice potenţialii terorişti.
Cel mai important lucru în evaluarea activităţii teroriste este prevenirea acţiunilor
distructive şi consecinţele acestora în cadrul societăţii, fapt pentru care s-a dovedit importantă
monitorizarea, supravegherea, înţelegerea psihologiei grupului radical ce poate întreprinde
acţiuni de natura teroristă, mai mult decât a
individului. Serviciile Secrete, în acţiunile de
protejare \ conducerii Statelor Unite, la început au
monitorizat persoane cu un profil potenţial
periculos după trăsături cum ar fi tulburări psihice,
fanatici, extremişti, oameni motivaţi de ură,
criminali singuratici, profil ce a fost abandonat
chiar de către acestea ani mai târziu când au
constatat în urma interviurilor cu atentatori, că
aceştia nu se încadrau neapărat în tipologiile
stabilite. Deşi activitatea Serviciilor Secrete s-a
orientat în principal pe potenţiali asasini, acelaşi principiu poate fi aplicat şi terorismului în
general, arătând astfel că orientarea asupra profilelor individuale poate fi înşelătoare şi poate
exclude pe acei indivizi ce pot fi transformaţi în terorişti de către contexte şi nu de către o
tipologie psihologică.
Diversitatea grupărilor teroriste cât şi provenienţa diferită a membrilor acestora, ca şi
trecut socio-cultural, context, scop, creşte riscul ca generalizarea trăsăturilor ce definesc
profilul teroristului să creeze erori în detectarea celor ce vor comite acte de terorism.
Multe teorii pleacă de la prezumţia că un terorist are un comportament anormal sau o
personalitate patologică ceea ce în psihiatrie sau psihologie explică un context reacţionar al
individului. în realitate aceste persoane uşor detectabile în rândul unei societăţi nu fac decât să
devieze de multe ori resursele instituţiilor în direcţii greşite, acestea pierzând din vedere
evoluţia individului derivată contextual ce îl poate transforma în terorist. Eforturile exagerate
de a detecta profilul unui terorist pot fi înşelătoare, fapt pentru care s-a observat că o
importanţă mult mai mare o are monitorizarea grupurilor care au provocat atentate în trecut
sau indivizilor cu un istoric violent manifestat împotriva societăţii.
TERORISMUL ECONOMIC ŞI DE STAT

4.1 Definiţia terorismului economic. Generalităţi

Una din modalităţile prin care organizaţiile teroriste încearcă să-şi atingă obiectivele
politice, este de a efectua atacuri teroriste care impun costuri economice majore unei naţiuni.
Direcţionarea reţelelor de transport, a infrastructurii energetice, a centrelor de afaceri, sunt
metode comune utilizate de grupurile teroriste care încearcă să încetinească circulaţia
bunurilor în întreaga economie.
Obiectivul transmiterii sentimentului de
frică şi haos are, desigur, scopul de a destabiliza
structura socială, economică a statului şi nu numai. Terorismul reuşeşte să distrugă
solidaritatea, cooperarea, liniştea şi reuşeşte să împrăştie nesiguranţa şi neîncrederea. Există o
serie de mecanisme prin care terorismul poate aduce prejudicii economice unei naţiuni ţintă.

7
Figura 1
În primul rând, o „simplă” ameninţare cu terorismul poate duce la o reducere a investiţiilor
străine directe, în timp ce investitorii îşi reorientează capitalul spre alţii. Această pierdere a
investiţiilor are capacitatea de a reduce creşterea economică în special în ţările în curs de
dezvoltare.
În al II lea rând atacurile teroriste pot distruge infrastructura cheie necesară pentru a
facilita schimbul de bunuri şi servicii în întreaga economie. Deşi pierderile sunt temporare,
resursele suplimentare trebuiesc cheltuite pentru a repara sau reconstrui infrastructura.
Trebuie de reţinut faptul că o campanie teroristă poate reduce comerţul deoarece
costruile de extrădare între ţări vecine descurajează schimbul economic cu ţara terorizată.
Aceste acţiuni dacă sunt interprinse, pot fi violente sau nu. Ele pot avea efecte imediate, fie au
efecte psihologice care la rândul lor au consecinţe economice.
Un alt aspect ca răspuns la evenimentele teroriste este că naţiunile îşi sporesc adesea
cheltuielile privind măsurile de apărare şi de securitate, ceea ce duce la cheltuieli suplimentare
neprevăzute. Incertitudinea cauzată de terorism poate afecta în mod nefavorabil
interprinderile, solicitânud-le să plătească salarii mai mari angajaţilor, sporind în acelaş timp
şi primele de angajare. Toate aceste costuri în exces aduc ca şi consecinţă la reducerea
profiturilor interprinderilor şi diminuează creşterea economică.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă bombardarea hidrocarburilor petroliere din
Limburg în largul coastei Yemenului, în anul 2002 , atentat revendicat de Al Qaeda. În timp
ce nava călătorea prin Golful Aden şi se apropia de terminalul de export yemenit, a fost lovită
de o barcă încărcată cu exploziv, luând foc şi vărsând mare parte din petrolul său în mare. În
urma atacului primele de asigurare au crescut şi s-au aplicat suprataxe pentru a acoperi
costurile de securitate sporite, rezultând o reducere de 50% a activităţii portuare şi costul
economiei Yemenului de aproximativ 3,8 milioane de dolari pe lună.
Privind terorismul economic dintr-un alt unghi, o altă convingere destul de răspândită
este sărăcia, care ajunge să aducă frustrare oamenilor. De-a lungul timpului, frustrarea lor se
transformă într-o agresiune exagerată asupra celor consideraţi de ei responsabili de situaţia
lor. Elementele mai sărace ale societăţii pot susţine grupările teroriste dar ele nu-şi pot asuma
funcţia de conducere în activitatea teroristă. Sărăcia poate avea o serie de efecte indirecte
asupra terorismului. Spre exemplu, două din cele mai sărace ţări din lume, Afganistanul şi
Sudanul, au oferit în trecut un adăpost lui Osama Bin Laden şi organizaţiei sale în schimbul
beneficiilor monetare sau militare. Sudanul de exemplu a oferit un refugiu sigur pentru
mişcarea Al Qaeda, dacă aceasta din urmă ar ajuta Sudanul în lupta sa împotriva creştinilor
africani din sud. Un alt efect prin care sărăcia poate afecta în mod indirect apariţia
terorismului sunt războaiele civile. Ţările cu condiţii economice sărace sunt mai predispuse la
conflicte etnice, religioase sau războaie civile. Libanul, Afganistanul, Sudanul, sunt exemple
în care războiul civil a oferit un mediu prielnic pentru funcţionarea teroriştilor internaţionali.
Lumea arabă şi cea musulmană, unde au apărut numeroase grupuri teroriste contemporane,
suferă de o serie de deficienţe economice, cum ar fi: lipsa productivităţii, dependenţa de alte
ţări sau concentrarea asupra producţiei de mărfuri primare.

4.2 Forme ale terorismului economic

Vorbim despre terorismul financiar, ştiind că resursele materiale ale acestora provin
din diverse acţiuni ilicite, ca de exemplu: luarea de ostatici, şantaj, ameninţări etc. „Sursa” de
unde sunt dobândiţi aceşti bani sunt oameni influenţi cu interese ascunse, interlopi, oameni
foarte bogaţi ş.a.m.d. Terorismul este destinat să transmită un mesaj către o audienţă largă şi
vrea să arate o parte a consecinţelor în cazul în care nu sunt luaţi în serios de către „public”.
Aşadar avem mai multe forme prin care teroriştii încearcă sa atragă atenţia asupra lor. Ţările

8
slab dezvoltate au devenit cauza principală de instabilitate internă devenind medii favorizante
pentru ameninţări precum terorismul, traficul de arme, traficul de droguri sau de persoane.
1. Terorismul financiar

Luarea de ostatici – această practică este cunoscută mai înainte de Evul Mediu
când în perioade de tensiune/război, „luarea de ostatici” reprezenta certitudinea reuşitei unei
negoicieri. In functie de locul savarsirii infractiunii de luare de ostatici ,pot fi
identificate: infractiuni savarsite in locuri care nu au o paza speciala (cum ar fi,un autobuz,o
gradinita de copii ,o scoala,un parc,o strada etc) si infractiuni savarsite in locuri pazite in mod
special( de exemplu ,o banca,o institutie corectionala, aeroport).
Modelul criminalistic al acestei infractiuni este reprezentat de urmatoarele elemente :
date despre personalitatea victimei ( victimelor); date despre personalitatea infractorului
(infractorilor); date despre locul si timpul savarsirii infractiunii; date despre motivele si scopul
luarii de ostatici ; date despre mijloacele savarsirii infractiunii; date despre modalitatile de
savarsire si de camuflare a infractiunii ; date despre particularitatile formarii urmelor
infractiunii.
Luarea de ostatici este una dintre infractiunile la a carei descoperire, cercetare si ,mai
ales, prevenire trebuie sa se porneasca in primul rand ,de la personalitatea victimei
(victimelor) infractiunii date.
Practica de contracarare a acestei categorii de infractiuni demonstreaza ca nu este posibil
de evaluat nici macar aproximativ limitele de varsta ale victimelor in cauzele luarii de ostatici.
Si totusi in functie de prezenta si de caracterul relatiilor reciproce dintre infractor si victime,
acestea din urma trebuie clasificate in doua categorii mari : victime a caror personalitate
prezinta interes direct pentru infractori si victime care s-au pomenit cu totul ocazional in
campul de vedere a infractorilor.

Se intampla destul de rar ca infractiunile din aceasta categorie sa fie savarsite de o singura
persoana. Destul de des ,luarea de ostatici este savarsita de anumite grupuri criminale si
trebuie constatat ca este mult mai complicat de a cerceta si descoperi aceste cazuri.
Grupul poate sa reuneasca de la 2-3 persoane pana la 15 persoane si mai mult.
De regula componenta grupului criminal nu este omogena. Dat fiind fapul ca functiile
indeplinite de membrii grupului criminal se deosebesc in mod esential, calitatile personale
necesare indeplinirii acestor functii ,la fel ,sunt diferite . Componenta si calitatile personale
ale infractorilor, in cazul luarii de ostatici, sunt neomogene.
In functie de acest fapt conducatorii si membrii grupului criminal indeplinesc diferite functii :
a. Conducatorii planifica si asigura realizarea luarii de ostatici in totalitate
b. Membrii grupului criminal executa sechestrarea victimei (victimelor); realizeaza
transportarea acesteia si asigura paza victimei pana la primirea indicatiilor
conducatorilor grupului.

Executorii luarii de ostatici sunt , de regula barbati in varsta de la 18 la 24 de ani ( 47,2%) ,

mai rar pana la 35-40 de ani (16%). Acestia au o pregatire fizica buna,sunt activi,agresivi,au o
atitudinea negativa fata de normele morale si de cele de comportament acceptate in mod
general. De cele mai multe ori ei sunt inarmati .

9
 Luarea de ostatici este determinata de dorinta unor infractori de a sili statul , organizatia
internationala, persoana juridica sau fizica ori un grup de persoane sa savarseasca sau sa se
abtina de la savarsirea vreunei actiuni in calitate de conditie pentru eliberarea
ostaticului( ostaticilor) .
Deci scopul savarsirii infractiunilor de aceasta categorie este obtinerea unor foloase. In acest
caz folosul poate fi material si nematerial sau poate avea un caracter mixt.

Momentul savarsirii infractiunii poate fi ales in functie de locul in care se afla

presupusa victima in momentul sechestrarii. Insa nu este exclusa si dependenta inversa:
alegandu-si timpul cel mai potrivit pentru a-si realiza intentia ,infractorii stabilesc locul in
care vor fi luati ostatici.

Luarea de ostatici constituie infractiune ( ca atare si o operatiune) cu mai multe

etape,in care pot fi observate : pregatirea catre infractiunea data; luarea propriu-zisa de
ostatici; transportarea victimelor la locul de detinere a lor si detinerea propriu-zisa intr-un
anumit loc a acestora impotriva vointei lor.
Lipsa etapei de transportare care are loc in anumite cazuri,nu influentiaza asupra schemei
generale , cu atat mai mult cu cat lispa totala a transportarii are loc destul de rar.
O componenta obligatorie a luarii de ostatici consta in prezentarea drept catre infractori
a anumitor revendicari ,adresate unor autoritati,conducator de firme etc.
Prezentarea conditiilor ( revendicarilor) poate fi facuta in mod direct adica infractorii
adreseaza cerintele lor direct catre destinatar ,fara intermediar sau inaintarea revendicarilor se
face prin intermediari,adica cerintele sunt prezentate unui intermediar care trebuie sa le
transmita destinatarilor
Durata retinerii ostaticilor depinde de conditiile eliberarii lor ,adica de cat de repede vor fi
satisfacute aceste conditii de catre persoanele interesate ,precum si de rapiditatea cu care a
fost descoperit locul de aflare a victimelor si au fost luate masuri in vederea eliberarii lor.

Cercetarea cazurilor luarii de ostatici se deosebeste mult de alte infractiuni prin

specificul aparitiei informatiei primare despre acest eveniment si conditiile concrete de
realizare a activitatilor speciale de investigatie si de urmarire penala. De aceea este important
de specificat acele situatii care sunt deja cunoscute in practica combaterii acestei categorii de
infractiuni. O importanta deosebita o are desfasurarea imediata a activitatilor speciale de
investigatie paralel cu cercetarea cazului concret.
Practica demonstreaza ca aceste situatii tipice sunt:
1. Infractorii anunta singuri despre luarii (rapirii) de ostatici si isi inainteaza rivendicarile
politice,economice sau de alta natura ;
2. Martorii prezenti la actul luarii de ostatici se adreseaza in oraganele de drept
,comunicand despre infractiunea savarsita;
3. Dupa eliberare, victimele se adreseaza in organele de drept cu declaratie privind
infractiunea savarsita impotriva lor
4. Dispare o persoana (minor sau adult) fapt despre care organele de drept sunt informate
de catre rudele sau cunoscutii acesteia privind infractiunea savarsita impotriva lor.

10
Odată cu trecerea timpului şi în contextul unei acţiuni teroriste această practică este folosită
pentru obţinerea de recompense financiare. Astfel după privarea de libertate a victimei (un
eveniment care este slab predictibil) se stabileşte cu negociatorul preţul şi condiţiile de
eliberare. Folosirea forţei asupra făptaşilor nu este o soluţie în cazul luării de ostatici, deoarece
este pusă în pericol viaţa celor privaţi de libertate iar in sitaţia eşuării unei negocieri, guvernul
nu doar îşi pierde credibilitatea ci fermitatea în faţa poporului.
Comiterea de şantaj - un terorist va recurge la metode de constrângere cu negociatorul
pentru eliberarea unei victime, de aici deducem existenţa unei strânse legături între „luarea de
ostatici” şi şantaj. Putem spune că „şantajul” întreţine starea de teroare şi de frică transmisă
negociatorului iar scopul obţinerii de venituri ilegale îl regăsim şi în situaţia luării de ostatici şi
in şantaj.

2. Terorismul, traficul de droguri şi traficul de arme

Ţările cu o instabilitate internă sau slabe din punct de vedere economic şi nu numai
sunt un mediu prielnic pentru a deveni adaposturi în traficul de droguri, traficul de arme,
creşterea numărului de refugiaţi şi nu în ultimul rând dezvoltarea fundamentalismului.
Traficanţii de droguri şi teroriştii tind sa se dezvolte în ţările haotice, cu guverne ineficiente şi
conflicte de ordin intern. Aflăm ţări sau regiuni în care legile tradiţionale nu sunt respectate,
iar infractorii sunt cei care fac legea.
Identificăm trei mari factori ameninţători pentru societatea umană care s-au dezvoltat
odată cu globalizarea, şi anume, traficanţii de droguri, terorismul şi traficanţii de arme.
Narcoterorismul poate urmări două ţinte şi anume: influenţarea guvernului sau împiedicarea
guvernului în eforturile sale de a opri comerţul drogurilor. Pentru a regla şi minimaliza
consumul de droguri, societăţile au dezvoltat valori morale şi legi scrise care guvernează
consumarea legală sau ilegală a drogurilor. Din păcate consumul de droguri la nivel global
este în creştere iar acest fapt ameninţă instituţiile democratice, dă amploare actelor teroriste şi
abuzurilor, devenind o consecinţă a dezvoltării economice. Drogurile, armele şi terorismul
sunt puteri negative inseparabile care duc la violenţă, infracţiuni şi haos. Comerţul drogurilor
este o activitate foarte profitabilă mai ales în cazul în care este ilegal, aici vorbim de cifre de
ordinul miliardelor anual, o urmare negativă asupra intereselor economice la nivel global.
Atât teroriştii cât şi traficanţii de droguri tind să se dezvolte în ţări cu guverne ineficiente care
au fost destabilizate de diferite conflicte interne. Spre exemplu Columbia este o ţară aflată
într-o luptă permanentă pentru redobândirea resurselor şi a puterii, ea distribuind în lume
jumătate din cantitatea totală de cocaină. Datorită scăderii finanţărilor organizaţiilor teroriste
de către state, relaţiile de cooperare între terorişti şi marii traficanţi de droguri sunt în creştere.
Un alt exemplu reprezentativ este organizaţia Hezbollah care efectuează traficul de cocaină
latino-americană în Europa şi Orientul Mijlociu, sau traficul cu opiu înafara Libanului.
Mare parte din grupările teroriste sunt implicate în traficul de droguri, pentru a-şi
creşte veniturile ilegale, având nevoie de fonduri pentru cumpărarea armelor, computerelor,
explozivilor, transport, locuinte etc.
Consecinţele terorismului combinat cu traficul de droguri sunt profunde şi multiple:
creşterea producţiei de droguri, abuzul de droguri, ameninţările aduse statului de drept,
spălarea de bani şi nu în ultimul rând finanţarea terorismului.
Este important să nu uităm faptul că există o legătură strânsă între traficul de arme şi
terorişti, interesul fiind acelaşi ca şi cel menţionat mai devreme în conexiunea dintre terorişti
şi traficul de droguri. Potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite doar un procent de 3% reprezintă
armele folosite de guvern, militari sau poliţişti în lume.

11
 3. Traficul de persoane

Regiunile sărace ale lumii, posibilităţile limitate de dezvoltare, vulnerabilităţile

societăţii sunt câteva din motivele pentru care se ajunge la răpire şi trafic de persoane.
Victimele acestui abuz pot fii copii, membrii ai unei familii bine înstărite, oameni cu influenţă
în societate etc. Prin răpire întelegem momentul în care o persoană este privată de libertate şi
transportată împotriva voinţei sale în diverse locuri cu scopul încasării unor sume mari de
bani, pentru a-i sili la muncă sau pentru exploatare sexuală. Pentru traficanţi, victimele sunt
mărfuri ce urmează a fi tranzacţionate în interiorul sau în afara unei ţări. Femei şi copii din
ţări/regiuni slab dezvoltate se lasă seduşi de promisiuni că ar obţine locuri de muncă bine
plătite şi ajung victime ale sclaviei sexuale, fiind ţinuţi in condiţii
Figura 2
crunte şi teroare continuă.
Listele de aşteptare pentru transplanturi de organe constituie un alt factor încurajator
pentru traficul de persoane. Disperarea pacienţilor este exploatată de către traficanţi iar viaţa
victimelor este pusă în pericol din cauza condiţiilor medicale clandestine în care se desfăşoară
operaţiile. În scopul obţinerii de venituri ilicite s-au dezvoltat reţele internaţionale de trafic de
persoane care sunt în curs de creştere şi care uneori folosesc internetul pentru a se infiltra pe
pieţele sclaviei sexuale, sau a muncii silite, sau a traficului cu organe. O răpire lasă urmări
considerabile atât victimei cât şi societăţii iar dacă negocierile nu decurg în favoarea
răpitorului există riscul ca victima să fie ucisă.

4.3 Organizaţii ale terorisului economic

1. AZF. „AZF” este numele reprezentativ al unei organizaţii teroriste care a luat
naştere în anul 2004 în Franţa. Un eveniment prin care această grupare teroristă s-a remercat a
fost în data de 3 Martie în acelaşi an atunci când gruparea a ameninţat telefonic cum că ar
urma să provoace numeroase explozii asupra diverselor căi ferate ale ţării. Guvernul şi
preşedintele ţării au fost supuşi la numeroase şantaje în schimbul sumei de cinci milioane de
euro.

2. Mafia. Mafia poate fi definită ca fiind o „grupare de crimă organizată” care are ca
activitate primară protecţia şi arbitrarea litigiilor dintre infractori, organizarea şi
supravegherea acordurilor şi tranzacţiile ilicite. Scopul mafiei este de a-şi asigura veniturile
prin şantaj, teroare, asasinate, trafic de droguri, fraudă sau alte activităţi împotriva legii. La
sfârşitul secolului XIX „mafia” a fost cunoscută ca fiind prima grupare criminală siciliană
(cunoscută şi sub numele de „Cosa Nostra”). Fiecare grup cunoscut atunci sub numele de
„famile”, „clan” sau „cosca9” deţinea suveranitatea asupra unui teritoriu în care îşi desfăşura
activităţile, de obicei, un sat, sau o parte dintr-un oraş mai mare.
În timp termenul de „mafie” s-a extins şi pe alte teritorii unde există aceste organizaţii
criminale dar fiecare şi-a însuşit termeni diferiţi ca de exemplu: mafia siciliană şi mafia
americană se numeşte „ Cosa Nostra”, mafia mexicana se numeşte „Eme”, iar mafia japoneză
se numeşte „Yakuza”.

Mafia Rusă

În perioada imperială a Rusiei, în anul 1700, mafia rusească putea fi identificată prin
hoţie şi bandiţi. Cea mai mare parte a populaţiei erau ţărani, şi trăiau în sărăcie în vremea
aceea, iar infractorii care furau de la personalităţi guvernamentale şi împărţeau profitul între
9
Cosca – ( în limba italiană şi „coschi” în siciliană), în Sicilia este un clan sau o familie de crimă din Mafia
Siciliană, condusă de un „capo”.

12
oameni, au câştigat statutul de „Robbin Hood” ( consideraţi
protectori ai săracilor). În timp „Vorovskoy Mir” ( Lumea
Hoţilor), a apărut pe măsură ce aceşti infractori s-au grupat şi si-
au stabilit prorpriul cod de conduită bazat pe loaialitate strictă şi
opoziţie împotriva guvernului. Când Revoluţia Bolşevică a venit
în jurul anului 1917, „Lumea Hoţilor” a devenit foarte activă.
Vladimir Lenin a încercat să-i elimine după ce a fost jefuit de o
grupare de hoţi, dar fără succes, pentru că „Lumea Hoţilor” a
rezistat regimului Stalinist.
În timpul regimului lui Stalin, milioane de infractori au
fost trimişi la gulaguri10, unde infractori puternici şi-au făcut
drumul pentru a deveni „ hoţi în lege ”. Aceşti infractori de elită
îşi prezintă statutul în grup prin tatuaje reprezentative, obicei practicat inclusiv astăzi de mafia
Rusă. În perioada celui de-al II lea Război Mondial, Stalin s-a simţit obligat să elibereze parte
din deţinuţi cu condiţia ca aceştia să se alăture armatei şi să lupte pentru naţiune, dar ulterior
după terminarea războiului au revenit după gratii. După moartea lui Stalin, aproxiativ opt
milioane de deţinuţi au fost eliberaţi din lagăre, iar cei care făceau parte din grupările „hoţilor
în lege” au adoptat ideea de „fiecare pentru el”, ceea ce însemna inclusiv cooperarea cu
guvernul, dar doar dacă era necesar.
Deoare ce corupţia s-a răspândit în întreaga guvernare sovietică, lumea interlopă
criminală a început să ia amploare. Această perioadă de corupţie guvernamentală a fost în
perioada lui Brezhnev, iar „nomenclatura” (elita de putere a ţării, de obiceiFigura funcţionari
3
corupţi) a condus ţara împreună cu şefii corupţi. În anii 1970, în ţară au apărut afacerile
ilegale, guvernul ignorând acest lucru, motiv pentru care piaţa neagră a prosperat.
În anii `70 - `90, Statele Unite ale Americii şi-a extins politicile de imigrare, permiţând
evreilor sovietici să se stabilească într-o zonă sudică Brooklyn, unde a şi început crima
organizată rusească. La mijlocul anilor 1970, un grup de contrabandişti deghizaţi în negustori
( Potato Bag Gang), spuneau clienţilor că vând ruble antice de aur ieftin, când ei defapt le
vindeau pungi cu cartofi. Evsei Agron era cunoscut ca fiind şeful organizaţiei de crimă
organizată. Pauol Mirzoyan a fost o ţintă primordială pentru alţi mafioţi, la fel ca şi Boris
Goldberg cu organizaţia sa, iar în Mai 1985 Agron a fost asasinat. Boris Nayfeld, garda de
corp a lui Agron s-a angajat pentru Marat Balagula despre care se spunea că a devenit la fel de
infleunt pe cât a fost Agron. În anul următor Balagula a fost condamnat pentru fraudă la opt
ani de închisoare. Boris Nayfeld a preluat locul lui Balagula şi împreună cu Polish Al Capone
şi Ricardo Fanchiniin se implică într-o afacere iport-export cu heroină.
Monya Elson, după ce a executat o pedeapsă de şase ani în Israel, se întoarce înapoi în
Statele Unite şi înfiinţează o afacere rivală cu heroină ceea ce provoacă război între mafii.
Când URSS-ul s-a prăbuşit şi a apărut economia de piaţă liberă, grupările de crimă organizată
au început să preia economia Rusiei. Vzacheslav a preluat controlul crimei organizate ruseşti
din America de nord, iar după numai un an reuşise să întreţină operaţiuni internaţionale de
narcotice, spălare de bani, prostituţie şi a întărit legăturile cu mafia Americană, cartelul de
droguri Columbiene care deja era extinsă în Miami, Los Angeles şi Boston. Cei care erau
împotriva lui erau ucişi.
Extinderea la scară mondială a crimei organizate ruseşti nu a fost realizată până când
Ludwig Fainberg a fost arestat în anul 1997, în primul rând pentru traficul mondial de arme.
În 1990, Fainberg, s-a mutat de la Brighton Beach la Miami, unde a deschis un club de
streaptease cu numele de „Porky s”, care a devenit ulterior un loc popular pentru subalternii
criminali. Fainberg însuşi a dobândit reputaţia de ambasador în rândul grupurilor de crimă
10
Gulag – organism sovietic însărcinat cu administrarea lagărelor de reeducare prin muncă, destinate
adversarilor politici din toate categoriile sociale şi naţionale.

13
organizată, devenind apropiat al lui Juan Almeida (comerciant de cocaină în Columbia).
Planificând să-şi extindă afacerea cu cocaină, Fainberg a jucat rolul intermediarului între
Almeida şi Armata Rusă coruptă. El l-a ajutat pe Almeida să obţină şase elicoptere militare
ruseşti în 1993, şi în 1994, l-a ajutat să cumpere un submarin pentru contrabanda cu cocaină.
Din nefericire pentru cei doi, agenţii federali au fost cu ochii pe Fainberg, iar în anul 1997, în
Miami acesta a fost arestat. În schimbul mărturiei împotriva lui Almeida, Fainberg a primit 33
de ani de închisoare, în loc de închisoare pe viaţă cum era stabilit iniţial.
Mafia rusă a rezistat inclusiv până în secolul XXI cu noii sefi, iar cei vechi fiind
eliberaţi. În anul 2004 au fost eliberaţi Vyacheslav Ivankov, Johanitan Pochival şi inclusiv
Marat Balagula. În 2009 Vyacheslav Ivankov a fost asasinat de un lunetist. Monya Elson şi
Leonid Roytman, au fost arestaţi în Martie 2006 pentru o presuspusă crimă a doi oameni de
afaceri din Kiev.
În întreaga lume grupările mafiote ruse au ajuns să domine zone precum Florida de
Sud ( Alec Simchuk şi gruparea sa răpeau turişti şi oameni de afaceri), în Riviera Franceză şi
în Spania influenţa celor din mafia rusă devenise mai puternică
în 2010. Filiala evereiască a mafiei ruse a creat mari probleme
pentru guvernul Israelian, datorită afluxului mare de evrei ruşi.
În anul 2010 numărul membrilor mafiei ruse în lume a ajuns la
300.000, împărţiţi în numeroase grupări şi în diverse ţări.

La Cosa Nostra

„La Cosa Nostra” sau mafia siciliană, s-a dezvoltat

iniţial la mijlocul secolului XIX în Sicilia, odată cu apariţia
noului stat Italian. Mafia a fost întodeauna mai puternică în
Vestul insulei siciliene, mai ales în jurul oraşului Palermo.
Palermo a fost şi încă mai este centrul industrial, comercial şi
politic al insulei, astfel încât mafia şi-a pus bazele aici, spre
deosebire de mediul rural care a fost subdezvoltat din punct de vedere economic. Cea mai
mare sursă pentru exporturi, precum şi bogăţia insulei din care a apărut şi mafia, au fost
plantaţiile mari de portocale şi lămâi.
Plantaţiile de citrice din secolul XIX erau interprinderi moderne, care solicitau
investiţii ridicate. Plantaţiile de lămâi sunt de asemenea foarte vulnerabile, chiar şi o scurtă
întrerupere a alimentării cu apă poate produce pagube însemnate. Vandalismul împotriva
plantaţiilor reprezintă un risc constant. Această combinaţie
între vulnerabilităţi şi venituri mari crează mediul perfect Figura 4
pentru întreţinerea organizaţiei mafiote. „La Cosa Nostra” a fost responsabilă la începuturi cu
protecţioa fermelor menţionate. Proprietarii acestora aveau nevoie de mafie pentru protecţie,
iar mafia avea nevoie de contactele politice ale acestora pentru o bună funcţionare.
În timpul fascismului din Italia, Cesare Mori, prefectul din Palermo, şi-a folosit
statutul pentru urmărirea penală a mafiei, forţând numeroşi mafioţi să fugă din ţară sau să
intre la închisoare. Mulţi dintre ei conduceau zone din Statele Unite ale Americii, printre care
Joseph Bonanno (Joe Bananas), şeful organizaţiilor mafiote americane. În anul 1908, mafia de
origine nord-americană urma să colaboreze cu „La Cosa Nostra”, sub denumirea mafiei
siciliene condusă de Don Vito Cascio Ferro. Statele Unite ale Americii a profitat cât s-a putut
de mult de aceste circumstanţe şi s-a folosit de legăturile italiene ale mafioţilor americani în
timpul invaziei din Sicilia şi Italia din 1943. Luck Luciano, şi alţi membrii ai mafiei care au
fost închişi în timpul şederii lor în SUA, au devenit brusc patrioţi devotaţi iar serviciile de
informaţii militare americane s-au folosit de influenţele lui Luciano ceea ce a ajutat la
avansarea trupelor americane.

14
 Benito Mussolini a eliminat treptat mafia, întemniţând orice om care prezenta cea mai
mică suspiciune de a fi mafiot. Mafia a reuşit să-şi recapete puterea abia după cel de al II lea
Război Mondial. După încheierea celui de al II lea Război Mondial, mafia a devenit stat în
cadrul statului. Rădăcinile ei nu se mai aflau doar în Sicilia ci aproape în întreaga structura
economică a Italiei. În 1946, Luck Luciano a plecat în Sicilia pentru a-şi desfăşura aici
activitatea, unde s-a aliat cu mafia Corsica, împreună cu care au condus dezvoltarea unei
reţele internaţionale de trafic de heroină.
În 1993, „La Cosa Nostra” a avut contact direct cu reprezentanţii lui Silvio Berlusconi,
în timp ce se crează un nou partid, Fortza Italia, care abrogă articolul 41 bis în Parlament,
inclusiv la un meci de fotbal din Palermo, a fost afişat un banner cu mesajul „ suntem cu toţii
uniţi împotriva articolului 41 bis, Berlusconi a uitat Sicilia”.
În prezent „La Cosa Nostra” se află într-o etapă destul
de pasivă deşi în continuare îşi desfăşoară activităţile cu traficul
de arme, de droguri etc.

4.4 Definire şi generalităţi ale terorismului de stat

Natura terorismului se schimbă mereu; ce se numeşte

astăzi terorism poate fi la un moment dat numit război, luptă
pentru libertate sau revoluţie. Majoritatea evenimentelor
teroriste de-a lungul istoriei au avut ca ţintă principală guvernul
( ceea ce se numeşte terorism politic) dar el poate căpăta şi o
nuanţă globală, luând forma de terorism de stat. Terorismul de
stat este o noţiune la fel de discutabilă ca şi noţiunea de
terorism în sine. Toate formele prin care se manifestă
terorismul sunt caracterizate de câteva concepţii comune, şi
anume: ameninţarea sau folosirea violenţei, dorinţa unei schimbări majore, dorinţa de a
instaura sentimentul de teamă prin săvârşirea actelor spectaculoase în public, vizarea
intenţionată a oamenilor de rând.
Vizarea intenţionată a oamenilor de rând în atacurile teroriste diferenţiază terorismul de stat
de alte forme de violenţă. Şi de această dată istoria ne ajută în
desluşirea actelor de terorism inclusiv a terorismului de stat,
Figura 5
având ca exemplu teroarea transmisă de Guvernul Francez din 1785; a fost pentru prima dată
când a fost folosit cuvântul „terorism” după răsturnarea monarhismului. Atunci zeci de mii de
civili au fost omorâţi pentru că s-au opus noii dictaturi.
Statele pot fi implicate în terorism în diferite moduri şi anume, de la diferite nivele de
sprijin general pentru organizaţiile teroriste, prin asistenţă operaţională până la atacuri
teroriste oficiale. Toate formele de implicare ale statului în terorism sunt definite ca fiind
„state teroriste” sau „ terorism sponsorizat de stat”. Terorismul „modern” este dependent din
ce în ce mai mult de sprijinul naţiunilor. Statele care sponsorizează terorismul, utilizează
organizaţiile teroriste ca mijloace pentr propriile lor scopuri. Unele organizaţii devin atât de
dependente de asistenţa statelor încat ajung marionetele care funcţionează la indicaţiile şi
direcţia aleasă de acestea. De aici se generează şi o ineficienţă a luptei împotriva terorismului.
După terorismul religios, ca şi mod de impunere a unei doctrine, terorismul statal
ocupă un loc important în terorismul contemporan. Conflictele pentru câştigarea
independenţei, obţinerea de legi proprii separat faţă de statul dominant, sau respingerea de
legi adoptate, duce la instabilitatea vieţii sociale. Există tendinţa de a se discuta mai mult
despre actele teroriste în sine şi în felul acesta se distrage atenţia de la susţinerea indirectă pe
care o primesc din partea guvernelor. O asemănare între terorism şi război este aceea că în
ambele situaţii victimele sunt nevionavate dar spre deosebire de terorism, războiul se

15
desfăşoară după anumite reguli. O diferenţă însemnată între cele două este că, în război
militarii luptă cu capacitatea guvernului de a rezista, iar în ceea ce îi priveşte pe terorişti,
aceştia luptă cu voinţa poporului de a-şi susţine sau nu în continuare guvernul. Din
perspectiva teroriştilor uciderea civililor este un rău necesar, pentru a instaura frica.
O altă comparaţie prin care teroriştii se diferenţiază în lupta lor împotriva guvernelor
este revoluţia. Deşi terorismul statal şi revoluţionarii au acelaş scop în schimbări politice
radicale, modul de acţiune este diferit: teroriştii acţionează asupra populaţiei nevinovate pe
când revoluţionarii se axează strict pe guvern ( în sine o lovitură de stat; capacitatea creării
unui nou guvern pentru desfiinţarea celui vechi); deşi sunt excepţii când se poate ajunge uşor
de la revoluţie la terorism.
Cu toate acestea putem distinge trei modalităţi prin care statele se pot angaja în
folosirea terorii:
 Terorismul guvernamental sau de stat,
 Implicarea statului prin terorism,
 Sponsorizarea terorismului de stat.

Terorismul guvernamental sau de stat reprezintă terorizarea propriei populaţii de

către guvern, prin utilizarea instituţiilor oficiale precum, poliţia, armata sau sistemul judiciar.
Modificările aduse legilor permit sau incurajează tortura, uciderea sau distrugerea
proprietăţilor în vederea realizării politicii guvernamentale. După preluarea puterii, politica
Nazistă a fost îndreptată spre distrugerea deliberată a „duşmanilor de stat” şi la intimidarea
restului populaţiei. „Purgele” lui Stalin din anul 1930, sunte exemple de metode folosite în
vederea terorizării populaţiei cum ar fi folosirea extrajudiciară a poliţiei sau a armatei
împotriva populaţiei. Saddam Hussein a folosit arme chimice asupra propriei populaţii
considerând această metodă fiind benefică în realizarea obiectivelor sale.

Implicarea statului prin terorism este reprezentat prin activităţi în care personalul
guvernului efectuează operaţiuni folosind tactici teroriste. Aceste activităţi pot fi îndreptate
împotriva intereselor altor naţiuni, împotriva propriei populaţii sau grupurilor de persoane
considerate periculoase pentru stat. În multe cazuri aceste activităţi cu sancţiuni oficiale, sunt
rar recunoscute deschis. Exemple istorice în acest sens sunt asasinările sovietice şi iraniene
împotriva disidenţilor care au fugit din ţară.

Sponsorizarea terorismului de stat reflectă furnizarea de resurse din partea

guvernelor, sau punerea la dispoziţie a altor resurse organizaţiilor
teroriste non-statale. O importantă mână de ajutor din partea unui
stat spre o organizaţie este asigurarea unei baze în vederea forării
şi specializării acestora. Un alt sprijin esenţial pe care un sponsor
de stat îl poate oferi este documentaţia falsă, nu doar pentru
identificarea personală ci şi pentru tranzacţii financiare sau
achiziţii de bunuri. Utilizarea ambasadelor sau a pungilor
diplomatice pentru transportul armelor sau explozivi au fost
semnificative pentru anumite grupări.

4.5 State care „sponsorizează” terorismul

IRAN. Începând cu anul 1984, fiindu-i atribuit „titlul” de ţară ce sponsorizează

terorismul, Iranul a continuat sprijinul diferitelor organizaţii teroriste din Orientul Mijlociu,
Siria sau Gaza. Iranul a folosit Forţele Corps-Qods a Gărzii Revoluţionare Islamice pentru
punerea în aplicarea de obiective politice extrene şi creare de instabilitate în Orientul

16
Figura 6
Mijlociu. În anul 2006, Iranul a sprijinit regimul Assad în Siria, prin intermediul organizaţiilor
teroriste Hezballah (principală grupare teroristă în Iran). Iranul susţine financiar organizaţia
Hezballah, iar mulţi dintre luptătorii ei sunt antrenaţi în lagarele acestei ţări. A fost încălcată
direct Rezoluţia nr.1701 a Consiliului de Securitate al ONU în momentul în care Hezballahu-
lui i-au fost furnizate de către Iran mii de rachete şi arme de mici dimensiuni.
De-a lungul istoriei Iranul a fost furnizor de arme pentru Hamas şi alte grupări
teroriste palestinene cum ar fi Jihadul Islamic Palestinian sau Frontul Popular pentru
Eliberarea Palestinei. Aceste organizaţii teroriste au fost responsabile pentru numeroase
atacuri teroriste din Gaza şi Cisiordania şi asupra forţelor egiptene de securitate din Peninsula
Sinai.
Ca urmare a globalizării Iranul susţine cyberterrorism-ul
împotriva entităţilor şi tărilor străine.

SUDAN. În urma sprijinului acordat organizaţiilor teroriste

internaţionale precum Organizaţia Abu Nidal, Jihadul Islamic din
Palestina, Hamas şi Hezbollah, Sudan a fost numit sponsor al
terorismului în anul 1993. Deşi este şi în prezent pe lista ţărilor care
sponsorizează terorismul, Sudan contribuie la operaţiuni de
combatere a terorismului, fapt confirmat în anul 2016 inclusiv de Statele Unite ale Americii.
Rapoarte oficiale declară faptul ca Sudan a încetat sa acorde sprijin organizaţiei Hamas în
ultimii ani. Sancţiunile economice aplicate asupra Sudanului ar putea Figura 7
fi anulate, acesta fiind rezultatul bunei colaborări între cele două ţări
mai sus menţionate împotriva terorismului.

SIRIA. Desemnată în 1979 ca sponsor al terorismului,

regimul Assad şi- a continuat sprijinul politic şi militar pentru o
varietate de grupuri teroriste care afectează stabilitatea regiunii.
Relaţia regimului Assad cu Hezbollah şi Iran a devenit mai puternică
în anul 2016; declaraţiile care sprijină grupurile teroriste, in mod
special Hezbollah, au fost adesea în discursurile şi declaraţiile de presă ale guvernului Sirian.
În ultimul deceniu guvernul Sirian a jucat un rol important în dezvoltarea reţelelor teroriste
prin intermediul atitudinii permisive a regimului Assad. Siria Figura 8
continuă să finanţeze şi să gazduiască organizaţii palestiniene sau
eventual irakiene. Hamas, Pij, Frontul Popular pentru Eliberarea
Palestinei continuă să opereze în Siria.

AFGANISTAN. Afganistanul a devenit „focarul”

activităţilor teroriste islamice a mijlocului anului 1990. Al Qaeda
poate fi denumită „organizaţia mamă” care a recrutat terorişti de pretutindeni din lume
inclusiv din Pakistan, Afganistan, Asia Centrală etc.

CUBA. Cuba a fost desemnată în anul 1982, ca sponsor de Figura 9

stat în domeniul terorismului. Rapoartele de presă au indicat că
guvernul cubanez a acordat asistenţă medicală Forţelor Armate şi
Revoluţionare Columbiene. Guvernul cubanez a continuat să
permită fugarilor din Statele Unite ale Americii posibilitatea de a
locui în Cuba şi de a benificia de îngrijiri medicale, locuinţe ş.a.m.d.
Figura 10

17
Cercetarea luarii de ostatici

Schimbarile conditiilor sociale ,economice si de alta natura care au loc in lume au condus
la faptul ca, la ora actuala infractiunile cu caracter terorist se intalnesc tot mai des. Una dintre
aceste categorii de actiuni este luarea de ostatici
In functie de proportiile evenimentelor legate nemijlocit de luarea de ostatici, sunt cunoscute
doua categorii de astfel de infractiuni : infractiuni cu caracter international si infractiuni
care,prin avergura lor nu ies din limitele unui singur stat.
In functie de locul savarsirii infractiunii de luare de ostatici ,pot fi identificate:
infractiuni savarsite in locuri care nu au o paza speciala (cum ar fi,un autobuz,o gradinita de
copii ,o scoala,un parc,o strada etc) si infractiuni savarsite in locuri pazite in mod special( de
exemplu ,o banca,o institutie corectionala, aeroport).
Varietatile de infractiuni enumerate mai sus pot fi conbinate in diverse moduri. Fiecare
infractiune poate avea loc in cadrul unui singur stat cat si pe teritoriul mai multor state.

Modelul criminalistic al acestei infractiuni este reprezentat de urmatoarele elemente :

date despre personalitatea victimei ( victimelor); date despre personalitatea infractorului
(infractorilor); date despre locul si timpul savarsirii infractiunii; date despre motivele si scopul
luarii de ostatici ; date despre mijloacele savarsirii infractiunii; date despre modalitatile de
savarsire si de camuflare a infractiunii ; date despre particularitatile formarii urmelor
infractiunii.
Luarea de ostatici este una dintre infractiunile la a carei descoperire, cercetare si ,mai
ales, prevenire trebuie sa se porneasca in primul rand ,de la personalitatea victimei
(victimelor) infractiunii date.
Practica de contracarare a acestei categorii de infractiuni demonstreaza ca nu este posibil
de evaluat nici macar aproximativ limitele de varsta ale victimelor in cauzele luarii de ostatici.
Si totusi in functie de prezenta si de caracterul relatiilor reciproce dintre infractor si victime,
acestea din urma trebuie clasificate in doua categorii mari : victime a caror personalitate
prezinta interes direct pentru infractori si victime care s-au pomenit cu totul ocazional in
campul de vedere a infractorilor.

Se intampla destul de rar ca infractiunile din aceasta categorie sa fie savarsite de o singura
persoana. Destul de des ,luarea de ostatici este savarsita de anumite grupuri criminale si
trebuie constatat ca este mult mai complicat de a cerceta si descoperi aceste cazuri.
Grupul poate sa reuneasca de la 2-3 persoane pana la 15 persoane si mai mult.
De regula componenta grupului criminal nu este omogena. Dat fiind fapul ca functiile
indeplinite de membrii grupului criminal se deosebesc in mod esential, calitatile personale
necesare indeplinirii acestor functii ,la fel ,sunt diferite . Componenta si calitatile personale
ale infractorilor, in cazul luarii de ostatici, sunt neomogene.
In functie de acest fapt conducatorii si membrii grupului criminal indeplinesc diferite functii :
c. Conducatorii planifica si asigura realizarea luarii de ostatici in totalitate

18
 d. Membrii grupului criminal executa sechestrarea victimei (victimelor); realizeaza
transportarea acesteia si asigura paza victimei pana la primirea indicatiilor
conducatorilor grupului.

Executorii luarii de ostatici sunt , de regula barbati in varsta de la 18 la 24 de ani ( 47,2%) ,

mai rar pana la 35-40 de ani (16%). Acestia au o pregatire fizica buna,sunt activi,agresivi,au o
atitudinea negativa fata de normele morale si de cele de comportament acceptate in mod
general. De cele mai multe ori ei sunt inarmati .
Luarea de ostatici este determinata de dorinta unor infractori de a sili statul , organizatia
internationala, persoana juridica sau fizica ori un grup de persoane sa savarseasca sau sa se
abtina de la savarsirea vreunei actiuni in calitate de conditie pentru eliberarea
ostaticului( ostaticilor) .
Deci scopul savarsirii infractiunilor de aceasta categorie este obtinerea unor foloase. In acest
caz folosul poate fi material si nematerial sau poate avea un caracter mixt.

Momentul savarsirii infractiunii poate fi ales in functie de locul in care se afla

presupusa victima in momentul sechestrarii. Insa nu este exclusa si dependenta inversa:
alegandu-si timpul cel mai potrivit pentru a-si realiza intentia ,infractorii stabilesc locul in
care vor fi luati ostatici.

Luarea de ostatici constituie infractiune ( ca atare si o operatiune) cu mai multe

etape,in care pot fi observate : pregatirea catre infractiunea data; luarea propriu-zisa de
ostatici; transportarea victimelor la locul de detinere a lor si detinerea propriu-zisa intr-un
anumit loc a acestora impotriva vointei lor.
Lipsa etapei de transportare care are loc in anumite cazuri,nu influentiaza asupra schemei
generale , cu atat mai mult cu cat lispa totala a transportarii are loc destul de rar.
O componenta obligatorie a luarii de ostatici consta in prezentarea drept catre infractori
a anumitor revendicari ,adresate unor autoritati,conducator de firme etc.
Prezentarea conditiilor ( revendicarilor) poate fi facuta in mod direct adica infractorii
adreseaza cerintele lor direct catre destinatar ,fara intermediar sau inaintarea revendicarilor se
face prin intermediari,adica cerintele sunt prezentate unui intermediar care trebuie sa le
transmita destinatarilor
Durata retinerii ostaticilor depinde de conditiile eliberarii lor ,adica de cat de repede vor fi
satisfacute aceste conditii de catre persoanele interesate ,precum si de rapiditatea cu care a
fost descoperit locul de aflare a victimelor si au fost luate masuri in vederea eliberarii lor.

Cercetarea cazurilor luarii de ostatici se deosebeste mult de alte infractiuni prin

specificul aparitiei informatiei primare despre acest eveniment si conditiile concrete de
realizare a activitatilor speciale de investigatie si de urmarire penala. De aceea este important
de specificat acele situatii care sunt deja cunoscute in practica combaterii acestei categorii de
infractiuni. O importanta deosebita o are desfasurarea imediata a activitatilor speciale de
investigatie paralel cu cercetarea cazului concret.
Practica demonstreaza ca aceste situatii tipice sunt:
5. Infractorii anunta singuri despre luarii (rapirii) de ostatici si isi inainteaza rivendicarile
politice,economice sau de alta natura ;

19
 6. Martorii prezenti la actul luarii de ostatici se adreseaza in oraganele de drept
,comunicand despre infractiunea savarsita;
7. Dupa eliberare, victimele se adreseaza in organele de drept cu declaratie privind
infractiunea savarsita impotriva lor
8. Dispare o persoana (minor sau adult) fapt despre care organele de drept sunt informate
de catre rudele sau cunoscutii acesteia privind infractiunea savarsita impotriva lor.

BIOTERORISM

In literatura de specialitate termenii „bioterorism”, „arme biologice” si „razboi biologic”

cunosc mai multe definitii, fara a exista diferente esentiale in ceea ce priveste realitatile la
care fac referire.

In principiu, armele biologice sunt reprezentate de dispozitive mai mult sau mai putin
complexe, care utilizeaza capacitatea patogena a unor organisme vii sau a produselor rezultate
de la acestea, in scopul determinarii unor boli la om, animale sau la culturile agricole.

Conform unei alte incercari de definire, armele biologice sunt mijloace de nimicire in

masa, obtinute din bacterii, virusuri, ciuperci patogene sau toxine ale acestora.

Utilizarea armelor biologice este definita drept raspandirea agentilor infectiosi si a

toxinelor, cu efecte vatamatoare sau letale pentru oameni, animale sau culturi agricole, cu
ajutorul unor mecanisme de diseminare, care pot fi reprezentate de bombe, obuze de artilerie,
aerosoli sau orice alte mijloace.

Bioterorismul consta in utilizarea sau amenintarea cu utilizarea de virusi, bacterii,

ciuperci sau toxine, de microorganisme, cu intentia declarata de a provoca o maladie sau
decesul fiintelor umane, animalelor si plantelor, cu scopul de a atinge anumite obiective.

Intr-o prima clasificare a armelor biologice se disting doua categorii de agenti

biologici: agenti patogeni vii, reprezentati de microorganisme si agenti
patogeni nevii sau neanimati, constand in produse ale microorganismelor, reprezentate, in
special de toxine.

In prima categorie se gasesc bacteriile care produc boli ca: antraxul, ciuma, tularemia,

etc., virusii, care provoaca boli precum variola, frigurile galbene, febrele hemoragice
(Ebola), rickettsii, care produc boli precum „febra Q' si fungi, care actioneaza, in special,
asupra recoltelor agricole.

Armele de distrugere in masa includ armele care actioneaza asupra populatiei

civile,componente mediului inconjurator,organizarii si functionarii societatilor umane.
Acestea marcheaza trecerea de la conflictele dintre fortele armate,”razboaiele clasice
declarate”,care se finalizeaza in principal pe campul de lupta la implicare intregului teritoriu
si a populatiei.

Obtinerea efectului catastrofic si inducerea terorismului sunt obiective principale ale

recurgerii la armele de distrugere in masa.

20
Grupul armelor de distrugere in masa este alcatuit din
1. Arme explozive “inalt explozive”
2. Armele nucleare
3. Armele chimice
4. Armele biologice

Armele explozive au avut initiere cu descoperirea prafului de pusca si continua sa fie de

mare actualitate datorita caraterului inalt exploziv actual capacitatii de a induce efectul
catrastofic si a efectelor psihologice negative- Terorismul.
Tintele armelor explozive sunt indreptate in mod diferit asupra obiectivelor militare si
logisticii care le sustine,a obiectivelor economice a organizarii si functionarii societatii civile.
Efectul colateral al armelor explozive grupeaza efectele asupra altor structuri de utilitate
social-economica si al populatiei si sublineaza caracterul” ïntamplator,inevitabil ,nedorit” al
acestora dar asumat :armele “inalt explozive” actioneaza instantaneu.
Exigentele privind nivelul stiintific,competenta tehnica si costurile pentru realizarea acestor
arme sunt apreciate ca fiind foarte mari ,doarece sunt realizate doar de catre statele care pot
raspunde exigentelor tecnice si isi asuma responsabilitatea
Arme nucleare (atomice) cumuleaza efectul catrastofic ,instantaneu,maxim in momentul
impactului ,asupra mediului inconjurator care trebuie asociat cu alte doua asupra populatiei:
psihologic si medical.
Exista o singura experienta care a determinat capitularea neconditionata a Japoniei(1945) ca
urmare a efectul catrastrofic,si a psihologiei negative de masa.
Armele chimice au fost asociate celor explozive in Primul Razboi Mondial, dar
dificultatile de desiminare,conditile climatice nefavorabile si riscurile directe au diminuat
interesul initial: efortul de preparare a armelor chimice au continuat stimulate indeosebi de
organizatile teroriste.
Spre deosebire de armele biologice armele chimice pot produce imbolnaviri de timp scurt sau
foarte scurt, sunt foarte toxice mai putin de 1 mg substanta activa pot produce decesul
persoanei.

Gazul Sarin a fost raspandit la Tokio ,intr-un atentat care a afectat peste 5.000 de
persoane ,46% din personalul spitalelor a prezentat simptomul intoxicatiei cu Sarin.
Pe 20 martie 1997,membrii cultului japonez Aum Shinrikyo( 10000 membri doar in Japonia)
au plasat containere cu gaz sarin,cu efect chimic letal asupra sistemului nervos,in cinci trenuri
din reteaua de metrouri din Tokyo. Au perforat apoi containerele,gazul otravitor degajandu-se
in trenuri si in statiile metroului. Atacul a fost primul in care teroristii au facut uz de arme
chimice pe scara larga.
Armele biologice solicita instalatii mult mai putin vizibile si daca sunt mai greu de
folosit de catre forta armata ( dificultate in stabilirea dispersiei adecvate,efectul neprevazut)
ele nu sunt la fel vazute si de catre teroristi.

Specialistii avertizeaza ca:

- Cel mai mare pericol este ca aceste grupari sa obtina bombe nucleare,biotexine si
arme chimice la nivel tehnologic inferior
21
 - Chiar daca numarul atentatelor in present nu creste,ele sunt si vor fi tot mai des
incununate de success
- Atacurile teroriste indreptate asupra obiectivelor unor state se vor intensifica si vor fi
mai ucigatoare la inceputul noului mileniu.
Osama bin Laden, fanatic religios de origine musulmana, ameninta lumea dupa atacarea
Afganistanului de fortele militare international ,in frunte cu S.U.A. ,ca la nevoie,va folosi
arma nucleara impotriva Statelor Unite si a aliatilor lor.

Toxinele ocupa un loc unic in unele privinte greu de precizat printre armele de distrugere in
masa,fapt care determina implicatii serioase in recunoasterea si tratamentul cazurilor clinice
de intoxicatie pe fronturile de lupta sau in cazurile individuale produse de teroristi.
Toxinele sunt substante de origine biologica (otravuri produse de organisme vii) unele
toxine ,cele mai simple,au fost sintetizate in laborator sau produse prin insertia la alte specii.
Caile de patrundere in organism a agentilor biologici sau chimici sunt :
1. Respiratorii
2. Oculara (expunere oculara si absorbtie)
3. Piele
4. Tractusul gastro-intestinal (ingestie)
5. Leziune,rana,injectie sau absorbtie parenterala
Unele toxine nu sunt absorbite prin piele intacta; in aceste cazuri decontaminarea cu apa si
sapun este suficienta.
Din grupul toxinelor ,ca arma de distrugere in masa fac parte toxinele acute, cele mai
puternice dintre cele cunoscute in prezent.
Toxina botulinica este considerata a fi cea mai letala otrava cunoscuta, avand estimari precum
0,5-8 uncii de aceasta toxina ar fi suficienta sa ucida populatia de pe intreaga planeta.
Unele toxine pot fi eficiente intr-un asasinat politic dar nu pot fi eficiente pentru folosirea pe o
scara larga de catre fortele armate sau teroristi.
Datorita naturii hibride a lor au fost considerate cand arme chimice,cand arme biologice.
In concluzie putem spune ca toxinele includ cele mai puternice otravuri de pe planeta.
Deoarece consideratii de productie le transforma in arme,livrarea,stabilitatea in mediul
inconjurator si manifestarile gazdei impun limite practice pentru uzul toxinelor ca arme de
distrugere in masa.

Armele de distrugere in masa sunt definite prin “consecintele catastrofice”pe care le

produc : (morti si raniti) distrugeri materiale,poluarea mediului inconjurator,dezorganizarea
social-economica si inducerea terorismului.
Bioterorismul ,o componenta a terorismului este delimitat astfel :folosirea deliberata sau
amenintarea cu folosirea agentilor biologici ai bolilor infectioase a toxinelor acestora,
toxinelor vegetale ,bioregulatorilor pentru a induce si raspandi nelinistea,teama ,frica, teroarea
sau a intimida o persoana ,un grup specific de persoane sau populatia unei tari in scopuri
religioase,politice,ideologice, financiare sau interese personale.

Este sigur ca armele biologice reprezinta o amenintare atat din partea unor state cat si din
partea unor organizatii teroriste.

22
 In anul 1972 a fost semnata “conventia asupra armelor biologice”de catre 140 de
natiuni. Semnatarii se angajau ca: nu vor dezvolta ,produce,stoca,achizitiona,agenti biologici
sau mijloace de desiminare. In ciuda semnarii acestei conventii armele biologice au continuat
sa se mentina in activitate.
In anul 1995, cel putin 17 tari posedau arme biologice. Teroristii pot recurge la armele
biologice si pot ucide multe persoane pentru a crea o criza fara precedent deopotriva
medicala,politica si sociala.

In ultimul timp publicul a fost informat incorect cu privire la armele de distrugere in

masa,terorismul biologic ,crimele biologice precum si razboiul biologic.

Folosirea acestor “mijloace de lupta”implica populatia civila personalul

militar,infrastructura nationala,inclusiv serviciile financiare, reteaua de compunere,sistemul
transporturilor si aprovizionarea cu apa.
Agricultura este expusa la actiunile terorismului biologic- crimele biologice si razboiul
biologic- care ataca structurile sale de baza. Cu toate dificultatile punerii in practica a atacului
cu armele biologice,in decursul istoriei, a existat un interes continuu pentru dezvoltarea
armelor biologice si este probabil ca acest interes sa persiste.
Utilizarea pentru prima data a acestor arme este localizata in timp ,in sec VI-lea inainte de
Cristos.Asirienii au otravit trupele inamice cu “rachiu de secara”.

Razboiul biologic constituie o amenintare importanta pentru sanatatea publica. Multi

dintre agentii etiologici ai armelor biologice sunt necunoscuti pentru majoritatea medicilor si
a tehnicenilor medicali.
Agentii biologici ,care pot fi utilizati de catre teroristi sunt numerosi: in prezent se cunosc 37
de specii bacteriene si virale , 10 toxine si organisme modificate genetic. La acestea se adauga
patogenii pentru plante si animale,anticipand un razboi biologic antirecolta si antianimale.

Un atac cu arme biologice asupra teatrelor de lupta poate produce un numar mare de
imbolnaviri pe o arie geografica intinsa: acest atac asupra populatiei civile poate asocia la
numarul mare de cazuri, panica,isterie si depasirea capacitatii de interventie al structurilor de
sanatate publica si asistenta medicala.
In majoritatea cazurilor , “marile epidemii”au omorat mult mai multi oameni decat
razboaiele; aproape un sfert din populatia Europei la acea vreme a murit de epidemia de pesta
din sec. al XIV –lea.
Se estimeaza ca ; variola ,rujeola, gripa ,pesta bubonica au omorat 95% din populatia nativilor
americani precolumbieni si ca in cursul epidemiei de gripa din anii 1918-1919 au murit 21 de
milioane de oameni.
Date recente sustin ca in Statele Unite, decedeaza anual prin boli infectioase aproximativ
130.000 de oameni desi , datorita progreselor obtinute in combatere, aceste boli nu mai ocupa
prima pozitie printre cauzele de deces.
Dintre cele 51 de milioane de decese produse de cauze diferite,inregistrate la Organizatia
Mondiala de Sanatate in anul 2000, 17.8 milioane au survenit prin boli infectioase.

23
Organizatia Mondiala apreciaza ca dintre cei 1415 agenti infectiosi patrogeni cunoscuti in
prezent, cel putin 22 sunt foarte periculosi.
Prevenirea epidemiilor determina “provocari mai importante”decat in trecut. Raspandirea
larga si transmiterea rapida a bolilor infectioase este favorizata de :
a. Globalizarea calatoriilor si comertului
b. Cresterea numarul oraselor si populatiei de milioane de locuitori
c. Populatia traieste in stransa proximitate cu animalele;unele dintre bolile severe umane
provin de la animale

Atitudinea fata de utilizarea armelor chimice si biologice a impartit lumea in doua:

- Cei care recurg la astfel de mijloace ( organizatiile teroriste si statele care le sustin)
- Cei care lupta impotriva utilizarii acestor mijloace de distrugere in masa.

In concluzie Bioterorismul reprezinta folosirea intentionata a oricarui microorganism

,virus,substanta infectioasa sau produs biologic ce poate fi fabricat prin biotehnologie sau a
oricarei componente ,de origine naturala sau artificiala , a unui asemenea microorganism
,virus ,substanta infectioasa sau produs biologic cu scopul de a provoca moartea,imbolnavirea
sau alte dereglari biologice ale oamenilor,animalelor,plantelor sau altor organisme vii,astfel
incat sa influenteze actiunile guvernului si sa se intimideze sau santajeze populatia civila.

24