© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorilor.

Reproducerea ei
integrală sau fragmentară este interzisă.

Editura Universitară „Danubius” este recunoscută de

Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior (cod 111)

ISBN 978-606-533-096-2

Tipografia Zigotto Galaţi

Tel.: 0236.477171
CUPRINS
Teoria generală a impozitelor şi taxelor
Consideraţii introductive 8
Sistemul fiscal şi politica fiscală 11
Categorii de impozite şi de contribuabili 16
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 25
Teste de autoevaluare 25
Bibliografie minimală 26

Principalele impozite şi taxe

Impozite şi taxe reglementate de Codul Fiscal 28
Impozitele şi taxele locale 36
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 43
Teste de autoevaluare 43

Drept financiar şi fiscal 3

 Lucrare de verificare 44
Bibliografie minimală 44

Procedura fiscală
Aspecte generale procedural-fiscale 46
Actul administrativ fiscal 51
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 55
Teste de autoevaluare 55
Bibliografie minimală 56

Înregistrarea fiscală şi procedura stabilirii taxelor şi impozitelor

Înregistrarea fiscală 58
Inspecţia fiscală 60
Modalităţi de stingere a creanţelor fiscale care conduc la 62
realizarea acestora prin mijloace de constrângere
Stingerea creanţelor bugetare care conduc la realizarea 70
acestora pe cale amiabilă
Modalităţi de stingere a creanţelor fiscal care nu conduc la 72
realizarea acestora
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 77
Teste de autoevaluare 77
Lucrare de verificare 78
Bibliografie minimală 78

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare

Bibliografie (de elaborare a cursului)

ComunicaresiImagologie4
Drept financiar şi fiscal 5
INTRODUCERE
Modulul intitulat Drept financiar şi fiscal se studiază în anul III şi vizează
dobândirea de competenţe în domeniul fiscalităţii.

Competentele pe care ţi le propun sunt următoarele:

 asumarea filosofiei impozitelor si taxelor;
 argumentarea necesitaţii impozitelor si taxelor;
 explicarea procedurii fiscale din Romania
 corelarea înregistrării fiscale cu modalitatea de stabilire a taxelor si
impozitelor

Conţinutul este structurat în următoarele unităţi de învăţare:

- Teoria generă a impozitelor şi taxelor;
- Principalele impozite şi taxe;
- Procedura fiscală;
- Înregistrarea fiscală şi procedura stabilirii taxelor şi impozitelor.
In prima unitate de învăţare, intitulată Teoria generală a impozitelor şi taxelor,
vei regăsi operaţionalizarea următoarelor competenţe specifice:
- să diferenţiezi intre impozitul şi taxa;
- să identifici categoriile de contribuabili;
- să descrii sistemul şi politica fiscală;
- să explici modul de percepere a impozitelor,
după ce vei studia conţinutul cursului şi vei parcurge bibliografia recomandată.
Pentru aprofundare şi autoevaluare îţi propun exerciţii şi teste adecvate.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a doua unitate de învăţare,
Principalele impozite şi taxe, vei achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi
competenţe:
- să calculezi impozitul pe profit ;
- să descrii taxele de timbru;
- să defineşti taxa pe valoare adăugată,
care îţi vor permite să rezolvi testele propuse şi lucrarea de verificare
corespunzătoare primelor două unităţi de învăţare. Ca sa îţi evaluez gradul de
însuşire a cunoştinţelor, vei rezolva o lucrare de verificare pe care, după
corectare, o vei primi cu observaţiile adecvate şi cu strategia corectă de
învăţare pentru modulele următoare.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a treia unitate de învăţare,
Procedura fiscală, vei achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi
competenţe, care iti vor conferi capacitatea:
- să descrii raportul procedural fiscal;
Drept financiar şi fiscal 6
 - să identifici competenţa organelor fiscale;
- să dezvolţi într-un text de o pagină cazurile de nulitate a actului
administrativ fiscal.
După ce ai parcurs informaţia esenţială, în a patra unitate de învăţare, intitulată
Înregistrarea fiscală şi procedura stabilirii taxelor şi impozitelor, vei
achiziţiona, odată cu cunoştinţele oferite, noi competenţe. In consecinţa, vei
avea capacitatea:
- să simulezi modul de înregistrare fiscală;
- să descrii etapele de executare mobiliară;
- să dezvolţi într-un eseu măsurile asiguratorii;
- să rezumi într-un text de o pagină stingerea creanţelor bugetare.
Pentru o învăţare eficientă ai nevoie de următorii paşi obligatorii:
 citeşti modulul cu maximă atenţie;
 evidenţiezi informaţiile esenţiale cu culoare, le notezi pe hârtie, sau le
adnotezi în spaţiul alb, rezervat special în stânga paginii;
 răspunzi la întrebări şi rezolvi exerciţiile propuse;
 mimezi evaluarea finală, autopropunându-ţi o temă şi rezolvând-o fără să
apelezi la suportul scris;
 compari rezultatul cu suportul de curs şi explică-ţi de ce ai eliminat
anumite secvenţe;
 în caz de rezultat îndoielnic, reia întreg demersul de învăţare.

Sarcinile de lucru menţionate în curs vor fi verificate de tutore în cadrul

întâlnirilor tutoriale.

Pe măsură ce vei parcurge modulul îţi vor fi administrate două lucrări de

verificare pe care le vei regăsi la sfârşitul unităţilor de învăţare 2 şi 4. Vei
răspunde în scris la aceste cerinţe, folosindu-te de suportul de curs şi de
următoarele resurse suplimentare (autori, titluri, pagini). Vei fi evaluat după
gradul în care ai reuşit să operaţionalizezi competenţele. Se va ţine cont de
acurateţea rezolvării, de modul de prezentare şi de promptitudinea răspunsului.
Pentru neclarităţi şi informaţii suplimentare vei apela la tutorele indicat.
N.B. Informaţia de specialitate oferită de curs este minimală. Se impune în
consecinţă, parcurgerea obligatorie a bibliografiei recomandate si rezolvarea
sarcinilor de lucru, a testelor şi lucrărilor de verificare. Doar în acest fel vei
putea fi evaluat cu o notă corespunzătoare efortului de învăţare.

Drept financiar şi fiscal 7

Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor

1. TEORIA GENERALĂ A IMPOZITELOR ŞI TAXELOR

1.1. Consideraţii introductive 8
1.2. Sistemul fiscal şi politica fiscală 11
1.3. Categorii de impozite şi de contribuabili 16
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 25
Teste de autoevaluare 25
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare 26
Bibliografie minimală 26

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
 să diferenţiezi intre impozitul şi taxa;
 să identifici categoriile de contribuabili;
 să descrii sistemul şi politica fiscală;
 să explici modul de percepere a impozitelor.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 3 ore

Drept financiar şi fiscal 8

Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
1.1. Consideraţii introductive
1.1.1. Necesitatea impozitului
Satisfacerea nevoilor colective ale oricărei societăţi impune realizarea unor
venituri publice. Într-adevăr, pentru a-şi îndeplini rolul şi funcţiile sale, statul
trebuie să mobilizeze resursele şi să facă cheltuieli băneşti. În consecinţă, statul
procedează la repartiţia sarcinilor publice între membrii societăţii, persoane
fizice sau juridice.
Instrumentul financiar şi juridic prin care se înfăptuieşte această repartiţie îl
constituie obligaţia fiscală sub forma impozitelor, taxelor, contribuţii şi a altor
sarcini fiscale specifice fiecărei ţări şi fiecărei etape istorice în parte. Se
constată că impozitele pot fi abordate din mai multe ipostaze: ca principală
sursă de formare a veniturilor statului; ca modalitate principală de
înfăptuire a alocării optime a resurselor între cele două mari sectoare,
definite după caracterul privat sau public al bunurilor produse în societate, în
funcţie de care se defineşte punctul optim al fiscalităţii; ca instrumente de
orientare a economiei, prin obiectivele stabilite de către puterea publică; ca
instrumente de înfăptuire a echităţii sau justiţiei sociale în plan fiscal,
denumită echitate fiscală; ca instrumente de influenţare a inflaţiei, prin
orientarea comportamentelor agenţilor economici şi a tuturor contribuabililor,
privind consumurile de resurse, de bunuri şi servicii. Precizări în acest sens se
regăsesc în lucrarea lui Radu Zorilă, Elemente noi în problematica impozitării,
în revista „Impozite şi taxe”, editată de „Tribuna Economică, Bucureşti nr.
6/1995, p. 77.
Aşa cum s-a arătat, o primă categorie de norme juridice având ca obiect de
reglementare finanţele publice o reprezintă cele privind procesul de
constituire a resurselor băneşti necesare satisfacerii nevoilor publice, adică a
fondurilor publice, denumite frecvent fonduri bugetare. Normele juridice din
această categorie asigură concentrarea în bugetele publice (bugetul de stat,
bugetele locale, bugetele fondurilor speciale şi bugetul asigurărilor sociale de
stat) a resurselor băneşti necesare constituirii şi alimentării veniturilor
publice, adică a fondurilor aflate la dispoziţia autorităţilor publice, centrale şi
locale. În această categorie de norme juridice se cuprind reglementările
prin care se instituie impozitele, taxele şi alte venituri publice.

1.1.2. Definirea impozitului şi taxelor

Definiţia impozitului
Impozitul este definit ca fiind plata bănească obligatorie, generală şi
definitivă efectuată de persoane fizice şi juridice în favoarea bugetului
statului, în cuantumul şi în termenele precis stabilite de lege, fără obligaţia
din partea statului de a presta plătitorului un echivalent direct şi imediat.

Din conţinutul definiţiei rezultă că noţiunea de impozit este caracterizată prin

câteva trăsături specifice:
a) potrivit legislaţiei ţării noastre impozitul nu poate îmbrăca decât forma
bănească, element ce-l diferenţiază faţă de orice obligaţii neexprimate şi

Drept financiar şi fiscal 9

 Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
necalculate în bani; deci impozitul este o obligaţie bănească şi nu una de
prestaţii personale;
b) natura de plată „generală” a impozitului rezultă din obligaţia care se
referă la grupe sau categorii de contribuabili şi nu la subiecţi individuali
determinaţi;
c) caracterul „definitiv” al impozitului evidenţiază lipsa unei obligaţii de
restituire direct de către contribuabil a sumei percepute. Contribuabilii
sunt, aşa cum s-a arătat deja, atât persoanele juridice, cât şi cele fizice,
care, potrivit legii, trebuie să suporte impozitul, întrucât deţin o materie
impozabilă;
d) „caracterul unilateral al obligaţiei”, în sensul că beneficiarul
necondiţionat al plăţii este statul sau unităţile administrativ-teritoriale, iar
contribuabilul nu dobândeşte vreun drept corelativ la o contraprestaţie,
concretă şi imediată, adică nu poate pretinde un echivalent corelativ
direct individual. Este vorba deci, de caracterul ireversibil al
impozitului;
e) În sfârşit, noţiunea de impozit cuprinde şi elemente de stabilire a
obligaţiei fiscale în sarcina contribuabililor (ceea ce înseamnă, în alţi
termeni, aşezarea şi realizarea impozitului). Aceasta constă în procedura
fiscală pentru identificarea şi determinarea în concret a subiectului şi
obiectului impunerii (materia sau baza impozabilă), calcularea
impozitului de plată cu ajutorul cotelor de impunere şi plata acestuia la
termenele şi în condiţiile prevăzute de lege şi nu în mod arbitrar.

Sarcina de lucru 1
Identifică importanţa impozitului.

Definiţia taxei
Taxele sunt plăţile făcute de persoane fizice sau juridice, de regulă, pentru
servicii prestate sau activităţi efectuate în favoarea acestora, în principal, de
către instituţii publice.
Din conţinutul definiţiei rezultă că noţiunea de taxă este caracterizată prin
următoarele trăsături.
a) reprezintă plăţi neechivalente deci, plata poate fi mai mică sau mai
mare în raport de valoarea prestaţiilor efectuate de anumite organe sau
instituţii ale statului;
b) subiectul plătitor este precis determinat din momentul solicitării
prestaţiei respective;
c) constituie o contribuţie de acoperire a cheltuielilor ocazionată de
prestarea unui serviciu persoanelor solicitante;
Drept financiar şi fiscal
10
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
d) sunt plăţi făcute de solicitanţi pentru servicii efectuate din partea
organelor de stat în mod direct şi imediat.
Deosebiri între impozite şi taxe
a) în cazul impozitului plata făcută în contul bugetului nu obligă statul să
presteze plătitorului un serviciu direct şi imediat; pe când la taxă,
există obligaţia prestării unui serviciu direct şi imediat din partea
statului;
b) cuantumul lor se determină diferit, la impozit în principal în funcţie de
baza impozabilă, pe când mărimea taxei este influenţată în general, de
natura serviciului prestat;
c) termenele de plată sunt stabilite la date fixe pentru impozite, iar la
taxe în momentul solicitării sau după efectuarea prestaţiei serviciilor.
În ceea ce priveşte deosebirea, din punct de vedere al echivalentului, în
unele cazuri acesta are un caracter relativ, deoarece sunt reglementate şi taxe
care numai în parte reprezintă echivalentul serviciului prestat. De exemplu,
taxele succesorale.
Moneda de calcul şi de plată a impozitelor şi taxelor
Constituţia României la art. 137 alin. 2 prevede:
”Moneda naţională este leul, iar subdiviziunea acestuia, banul. În condiţiile aderării la
Uniunea Europeană, prin lege organică se poate recunoaşte circulaţia şi înlocuirea monedei
naţionale cu cea a Uniunii Europene”.
În temeiul textului de mai sus, Codul fiscal la art. 9 alin.1 prevede că
impozitele şi taxele se plătesc în moneda naţională care este leul. Potrivit alin.
3 sumele exprimate într-o monedă străină se convertesc în moneda naţională a
României, după cum urmează:
a) în cazul unei persoane care desfăşoară o activitate într-un stat străin şi
îşi face contabilitatea acestei activităţi în moneda statului străin, profitul
impozabil sau venitul net din activităţi independente şi impozitul plătit
statui străin se convertesc în moneda naţională a României prin
utilizarea unei medii a cursurilor de schimb valutar pentru perioada
căruia îi este aferent profitul impozabil sau profitul net;
b) în oricare alt caz, sumele se convertesc în moneda naţională a României
prin utilizarea cursului de schimb valutar la data la care se primesc sau
se plătesc sumele respective ori la o altă dată prevăzută în norme.

Sarcina de lucru 2
Precizează care sunt trăsăturile specifice impozitului.

1.2. Sistemul fiscal şi politica fiscală

Drept financiar şi fiscal

11
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
1.2.1. Sistemul fiscal

În orice orânduire socială „sistemul veniturilor publice este determinat de

forma de proprietate asupra mijloacelor de producţie şi de sfera relaţiilor
marfă-bani.
La formarea veniturilor publice participă regiile autonome, societăţile
comerciale, organizaţiile cooperatiste şi populaţia.
Putem defini sistemul fiscal, ca reprezentând „totalitatea impozitelor şi taxelor
provenite de la persoanele fizice şi persoanele juridice care alimentează
bugetele publice”. În practica financiară se utilizează şi noţiunea de fiscalitate,
care este definită ca fiind un „sistem” de constituire a venitului statului prin
redistribuirea venitului naţional cu aportul impozitelor şi taxelor, reglementat
prin norme juridice.
Sistemul fiscal (fiscalitatea) cuprinde o diversitate de impozite, taxe şi alte
vărsăminte obligatorii care afectează veniturile tuturor persoanelor fizice sau
juridice, ponderea efortului fiscal fiind suportată de masa populaţiei, mai
ales prin intermediul preţurilor. Existenţa unei stabilităţi a sistemului fiscal este
impetuos necesară, deoarece buna funcţionare a economiei. În caz contrar,
frecventele modificări şi completări, care se aduc reglementărilor fiscale,
creează greutăţi în cunoaşterea exactă şi aplicarea unitară a legislaţiei în
domeniu. În acelaşi timp, prin acest fenomen se creează şi o stare de
neîncredere şi nesiguranţă investitorilor interni şi străini pentru soarta
investiţiei pe care intenţionează să o facă.
După Revoluţia din decembrie 1989, au fost adoptate o serie de reglementări
ale sistemului fiscal. Astfel, analizându-se aceste reglementări, observăm
câteva orientări spre care s-a îndreptat noul sistem fiscal şi anume:
a) Reforma fiscală care se realizează în România are în vedere, în
principiu, condiţiile sociale şi economice specifice etapei actuale de
dezvoltare. Sistemul fiscal este conceput pentru a corespunde
cerinţelor impuse de reforma social-economică aflată în plină
desfăşurare. Nu este posibil să se copieze un sistem fiscal specific unor
anumite state avansate, deoarece condiţiile economice şi sociale sunt
esenţial diferite, dar se poate încerca o armonizare fiscală cu sisteme
fiscale mai avansate;
b) prin reforma fiscală se urmăreşte construirea unui sistem fiscal
coerent, echitabil şi eficient. Spunem „construirea” unui sistem fiscal,
deoarece regimul comunist a renunţat la definirea unui sistem fiscal
coerent şi la clasificarea şi principiile tradiţionale ale impunerii, pentru
a masca metoda preluării forţate la bugetul statului a venitului net
obţinut de întreprinderile de stat. Imediat după Revoluţie a fost iniţiat
cadrul legislativ al privatizării prin adoptarea unor măsuri de stimulare
a privatizării, atât în ce priveşte sectorul de stat, cât şi în organizarea
activităţilor pe baza liberei iniţiative şi atragerii capitalului străin. În
domeniul agricol a fost creat cadrul legal pentru extinderea şi
încurajarea sectorului privat. În aceste condiţii apare necesară

Drept financiar şi fiscal

12
 Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
organizarea unui sistem fiscal coerent şi eficient, bazat pe obţinerea pe
cale fiscală, şi nu prin metode administrative a veniturilor publice.
La construirea acestui sistem fiscal şi-au adus contribuţia şi impozitul pe
salarii, impozitul pe profit şi T.V.A. - un impozit indirect, modern.

1.2.2. Politica fiscală

În abordarea politicii fiscale trebuie stabilite mai întâi, conceptul de politică
fiscală, sfera acesteia, precum şi interdependenţa cu alte politici.
Prin politică fiscală se înţelege „volumul şi provenienţa resurselor de
alimentare a fondurilor publice, metode de prelevare care urmează a fi
utilizate, obiectivele urmărite, precum şi mijloacele de realizare a acestora”.
Politica fiscală poate urmări atingerea unor scopuri diferite, fie de natură pur
fiscală, fie de natură publică, militară, socială etc. În aceste condiţii, este uşor
de observat că ea reprezintă o parte integrantă a acţiunilor economice generale
întreprinse de stat. Între politica economică şi cea fiscală s-au creat
puternice interdependenţe, politica fiscală implicându-se în reali
instrumentelor fiscale în procesele economice. Politica fiscală se interferează
puternic şi cu politicile sectoriale (industrie, comerţ, agricultură) cu politicile
financiar-monetare, sociale, precum şi cu strategiile legislativ-
instituţionale.
Deoarece prelevările de resurse băneşti de la persoanele fizice sau juridice la
fondurile publice conduc la scăderea patrimoniului contribuabililor, aceste
prelevări trebuie să fie stabilite de către autorităţile publice competente şi să ia
o formă juridică adecvată - lege, decret etc. - care să fie opozabilă tuturor
membrilor societăţii.
Prin intermediul politicii fiscale se poate acţiona în sensul protejării sau
încurajării anumitor ramuri economice; astfel, intervenţionismul fiscal poate
viza obiective diferite, cum ar fi:
- stimularea agenţilor economici spre realizarea de investiţii în anumite
domenii;
- creşterea calităţii şi a competitivităţii produselor;
- protejarea mediului înconjurător etc.;
- stimularea exportului.
Legătura politicii fiscale cu cea socială decurge din faptul că unele obiective
se aduc la îndeplinire prin măsuri cu caracter fiscal, cum sunt: exonerări şi
reduceri de impozite şi taxe, aplicarea unor deduceri din materia impozabilă
etc. Totodată, prin modul de impozitare se are în vedere realizarea echităţii
verticale (pe seama progresivităţii impunerii) dar şi a celei orizontale (pe baza
principiului că la venituri egale să se perceapă impozite egale).
Politica fiscală, ca parte integrantă a politicii financiare, nu poate fi abordată
decât în strânsă legătură cu politica alocativă (politica bugetară stricto
sensu). La rândul său, politica fiscal-bugetară trebuie corelată cu politica
monetară şi cu celelalte componente ale politicii economice şi sociale, precum
şi cu cele de protecţie a mediului, de apărare naţională etc. Politica fiscală este
Drept financiar şi fiscal
13
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
strâns legată de cea alocativă (bugetară), ele fiind elaborate concomitent de
către autorităţile publice competente; odată cu creşterea nivelului şi
diversificarea structurii cheltuielilor publice se caută noi resurse de alimentare
a fondurilor publice. Realizarea funcţiilor bugetare - de stabilizare
conjuncturală, de afectare a resurselor şi de repartiţie a veniturilor - presupune
o abordare de ansamblu a veniturilor şi cheltuielilor bugetare, deci o politică
fiscal - bugetară unitară.
Politica fiscală poate acţiona asupra consumului, prin modificarea cererii
solvabile a populaţiei. Când se urmăreşte reducerea consumului, în general, se
recurge fie la majorarea cotelor de impozit existente, fie la introducerea de
impozite noi. Dacă se urmăreşte orientarea cererii de consum spre anumite
produse, instrumentul îl constituie taxele de consumaţie, prin selectarea
produselor supuse impunerii şi diferenţierea cotelor de impunere. În principiu,
bugetul statului influenţează economia prin soldul său, care exprimă - în caz de
deficit - un dezechilibru între venituri şi cheltuieli. Interferenţa cu politica
monetară devine mai evidentă în funcţie de mijloacele la care se recurge pentru
a asigura finanţarea deficitului bugetar.
Opţiunea pentru emisiune monetară - ca un prim mijloc de finanţare a
deficitului bugetar - se situează în domeniul politicii monetare şi are ca efect
sporirea cererii globale fără contrapartidă restrictivă asupra cererii particulare,
cu condiţia însă ca presiunile inflaţioniste să nu anuleze efectele stimulative ale
creşterii cheltuielilor publice. Dacă se recurge la datoria publică prin creşterea
datoriei interne a statului - ca un al doilea procedeu de finanţare a deficitului
bugetar-sporire a ratei dobânzii. Din nou elemente din sfera politicii monetare -
ceea ce va duce la scăderea investiţiilor, mai ales cele private consolidându-se
astfel sectorul de stat, în detrimentul celui privat. Dacă finanţarea deficitului
bugetar se realizează prin intermediul tranzacţiilor cu banca centrală sau
instituţii internaţionale - a treia posibilitate de finanţare a deficitului bugetar -
iar excedentele bugetare urmează acelaşi circuit, atunci, la nivelul depozitelor
băncii centrale, au loc scăderi sau creşteri ale disponibilităţilor băneşti în
conturi.
În concluzie, putem spune că o decizie luată în domeniul fiscal-bugetar se
realizează şi se răsfrânge asupra domeniului monetar, putând crea dezechilibre
mari în economie, prin accentuarea inflaţiei, creşterea ratei dobânzii etc.

Sarcina de lucru 3
Stabileşte care este legătura între politica fiscală şi cea socială.

Drept financiar şi fiscal

14
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
1.2.3. Principiile impunerii şi principiile taxelor
Impunerea reprezintă procesul complex de stabilire a impozitului ce revine în
sarcina unei persoane fizice sau juridice. Aceasta reprezintă o latură de ordin
tehnic şi una de ordin politic.
Latura de ordin tehnic cuprinde metode şi tehnici folosite pentru
determinarea cuantumului impozitului în raport cu mărimea obiectului
impozabil.
Sub aspect politic, fiecare impozit trebuie să răspundă unor cerinţe, să
concorde cu anumite principii, care au fost formulate pentru prima dată de
Adam Smith. Aceste principii sunt:
1. justeţea impunerii constă în aceea că plătitorii trebuie să contribuie cu
impozite în funcţie de veniturile pe care le realizează;
2. echitatea socială presupune dreptate şi justiţie socială în repartizarea
sarcinilor fiscale pe clase şi categorii sociale în funcţie de veniturile
realizate şi de avere cu stabilirea unui minimum devenit neimpozabil;
3. certitudinea impunerii, potrivit căreia mărimea impozitelor datorate
statului de către fiecare persoană, trebuie să fie certă, respectiv termenele,
modalităţile de plată şi sumele de plată să fie clare pentru fiecare plătitor;
4. comoditatea perceperii impozitelor presupune ca impozitele să fie
percepute la termene şi după o procedură cât mai convenabilă pentru
plătitor;
5. randamentul impozitelor, ceea ce înseamnă că sistemul fiscal trebuie să
facă posibil încasarea impozitelor cu cheltuieli cât mai mici şi în acelaşi
timp să fie cât mai acceptabil pentru plătitori;
6. unicitatea impunerii presupune ca un venit impozabil să fie impus o
singură dată şi cu un singur impozit,
7. stabilitatea impozitelor constă în menţinerea la acelaşi nivel a
randamentului lor în toate fazele ciclului economic, adică impozitele nu
trebuie să scadă şi nici să crească în funcţie de producţie şi de venituri;
8. elasticitatea impozitelor presupune adaptarea acestora în funcţie de
cerinţele bugetare, respectiv să poată fi majorate sau micşorate în funcţie
de cheltuielile bugetare;
9. proporţionalitatea impunerii presupune creşterea cotei de impozit şi a
impozitului pe măsura creşterii venitului impozabil. Adaptate la
condiţiile politice, social - economice şi financiare aceste principii cu
anumite retuşuri, sunt susţinute de o serie de economişti contemporani.
Aceştia argumentează că pentru o bună structură a impozitelor se cere:
 repartizarea cât mai echitabilă a sarcinilor fiscale;
 impozitele trebuie să fie selecţionate în aşa fel încât să reducă la
minimum influenţa asupra deciziilor economice ce se iau pe alte pieţe
eficiente şi-n acelaşi timp trebuie folosite pentru a corecta ineficienţa
diverşilor agenţi economici;

Drept financiar şi fiscal

15
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
 sistemul fiscal trebuie să faciliteze o administrare eficientă, nearbitrară şi
să fie clar pentru contribuabil;
 costul administraţiei fiscale şi al metodelor de constrângere trebuie să fie
cât mai redus cu putinţă;
 orice impozit nou legiferat trebuie să fie în concordanţă cu principiile de
echitate fiscală, de politică economică şi socială precum şi de politică
financiară.
Principiile taxelor
Principiile care stau la baza aplicării taxelor sunt:
1. unicitatea taxării constă în aceea că taxa se datorează o singură data
pentru unul şi acelaşi serviciu;
2. răspunderea pentru neîndeplinirea obligaţiei de plată revine
funcţionarului şi nu debitorului;
3. actele netaxate sunt nule;
4. taxele sunt anticipative, datorându-se şi achitându-se în momentul
solicitării serviciului.
Natura juridică obligaţională a impozitelor şi taxelor
Impozitele şi taxele sunt obligaţii financiar-bugetare, deoarece condiţionează
finanţarea cheltuielilor publice.
Impozitele şi taxele sunt reglementate prin două categorii de norme juridice şi
anume:
 norme privind obiectul şi subiectele debitoare ale impozitelor, taxelor şi
celorlalte venituri bugetare;
 norme privind procedura fiscală a stabilirii şi încasării impozitelor şi
taxelor şi ale soluţionării litigiilor dintre contribuabil şi organele fiscale.
Reglementarea juridică a impozitelor, taxelor şi a celorlalte venituri bugetare
este instituită potrivit unor criterii de aplicare a legii fiscale în timp şi spaţiu
astfel:
 aplicarea legii fiscale în timp este guvernată de principiul anualităţii
impozitelor;
 aplicarea legii fiscale în spaţiu se bazează pe principiul teritorialităţii
impozitelor urmărindu-se evitarea dublei impuneri. Astfel, venituri
realizate pe teritoriul unui stat ( de către persoane străine) care în alte
state ar putea fi impozitate dublu;
- prima dată de către statul în care au fost realizate;
- altă dată, de către statul în care au fost transferate.

Drept financiar şi fiscal

16
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor

1.3. Categorii de impozite şi de contribuabili

1.3.1. Clasificarea impozitelor şi taxelor
Evoluţia fiscală din fiecare ţară conduce la modificări în ce priveşte categoriile
de impozite şi taxe, cuantumul şi destinaţia lor, precum şi modul de aşezare şi
percepere. Ţinând seama de marea diversitate de forme pe care le-au avut şi
le au impozitele şi taxele în diferitele etape istorice ale ţării, ele pot fi grupate
în funcţie de mai multe criterii.
1) În funcţie de forma în care se obţin de către stat, avem:
a) impozite în natură, având forma prestaţiilor sau dărilor în natură,
fiind specifice şi frecvente în orânduirile sclavagistă şi feudală;
b) impozite pecuniare îmbracă forma bănească de percepere şi le
întâlnim sporadic în orânduirile sclavagistă şi feudală, dar devin
preponderente în capitalism, odată cu extinderea relaţiilor marfă-
bani.
2) În funcţie de obiectul impunerii, impozitele şi taxele pot fi împărţite în
următoarele categorii:
a) impozite şi taxe pe avere, cum sunt, spre exemplu, impozitul pe
clădiri şi impozitul şi taxa pe teren;
b) impozite şi taxe pe venit, care se stabilesc şi se percep asupra
contribuabililor, persoane fizice sau juridice. Aceste impozite şi
taxe se realizează sub forma impozitului din salarii, impozitul pe
profit;
c) impozite sau taxe pe cheltuieli, pentru limitarea sau frânarea unor
cheltuieli, cum este spre exemplu, impozitul suplimentar pentru
depăşirea fondului total destinat plăţii salariilor.
3) După modul de percepere, distingem cea mai importantă grupare a
impozitelor şi taxelor, atât din punct de vedere teoretic, cât şi practic.
Aceste impozite sunt:
I. impozite directe care se percep periodic direct şi nominal de la persoane
fizice şi juridice pe baza venitului constatat sau asupra valorii bunurilor
ce le aparţin; exemplu impozitul pe clădiri; impozitul pe profit; impozitul
pe salarii. Impozitele directe în funcţie de criteriile ce stau la baza
aşezării şi încasării lor pot fi:
a) impozite reale sau obiective ori pe produs sunt stabilite asupra
unor obiecte materiale (case, terenuri), asupra produsului, asupra
obiectului impozabil, fără a se avea în vedere situaţia persoanei
contribuabilului; exemplu impozitul pe clădiri;
b) impozite personale sau subiective au în vedere, în principal,
persoana contribuabilului, în conexiune cu veniturile sau averea sa
indiferent de acestea; exemplu, impozitul pe venitul din salarii.

Drept financiar şi fiscal

17
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
II. impozite indirecte, care se stabilesc asupra vânzării de bunuri sau
prestării unor servicii (spectacole, operaţii bancare, transport etc.) sau
executării de lucrări. În general aceste impozite sau taxe sunt incluse în
preţul mărfurilor, serviciilor sau lucrărilor, astfel că se suportă de
consumatori sau beneficiarii acestora, după caz. Impozitele indirecte la
rândul lor sunt împărţite în raport de diferite caracteristici, în:
a) impozite sau taxe de consumaţie, percepute asupra produselor şi
serviciilor de primă necesitate, prin adăugarea lor la preţul de
vânzare (de ex. la băuturi, tutun, zahăr, făină, etc.) şi asupra unor
servicii mai ales locale (servicii hoteliere, transport în comun etc.);
b) monopoluri fiscale, modalitate constând în dreptul exclusiv al
statului aspra producţiei, vânzării sau producţiei şi vânzării
anumitor produse ( ca de ex. sarea, băuturile alcoolice, tutunul);
c) taxe vamale, stabilite asupra mărfurilor exportate, importate sau
tranzitate pe teritoriul unui stat;
d) alte impozite sau taxe cum ar fi: cele de timbru, înregistrare, pe
circulaţia averii.
4) În funcţie de scopul urmărit, avem următoarele categorii de impozite:
a) impozite financiare, a căror stabilire are loc în vederea obţinerii de
venituri publice (de ex. impozitul pe venit, impozitul pe cifra de
afaceri, taxa pe valoarea adăugată);
b) impozite de ordine, care au ca scop limitarea anumitor activităţi,
realizarea unor ţeluri de altă natură decât cea fiscală (de ex.
impozitul pe celibat, prin care se urmăreşte stimularea sporirii
natalităţii).
5) În raport de frecvenţa de realizare, impozitele pot fi grupate în:
a) impozite permanente, care au o anumită regularitate în aşezare şi
percepere, fiind anuale sau lunare;
b) impozite incidentale (întâmplătoare), care se stabilesc şi se percep
o singură dată (impozitul pe avere, câştigul de război).
6) Ţinând seama de nivelul la care se administrează, impozitele şi taxele
pot fi:
a) federale sau ale statelor (landurilor, cantoanelor) membre ale
federaţiei ori ale statului;
b) locale cele ale provinciilor, departamentelor, judeţelor, oraşelor,
comunelor.
În Codul fiscal sunt reglementate potrivit art.2 următoarele impozite şi taxe:
a) impozitul pe profit;
b) impozitul pe venit;
c) impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
d) impozitul pe veniturile obţinute în România de nerezidenţi;

Drept financiar şi fiscal

18
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
e) impozitul pe reprezentanţele firmelor străine înfiinţate în România;
f) taxa pe valoarea adăugată;
g) accizele;
h) impozitele şi taxele locale.

Sarcina de lucru 4
Clasifică impozitele şi taxele după nivelul la care se administrează.

1.3.2. Categoriile de contribuabili şi impozitele datorate de aceştia

Contribuabilii pot fi grupaţi în două mari categorii: persoane juridice,
persoane fizice. Persoanele juridice pot fi clasificate din punct de vedere
fiscal în:
I. Persoane juridice propriu-zise, categorie în care se cuprind:
I.A. Persoane juridice cu activitate economică cum sunt:
 regiile autonome, companii şi societăţi naţionale;
 societăţile comerciale;
 organizaţiile cooperatiste;
 alţi agenţi economici organizaţi ca persoane juridice.
B. Persoane juridice fără scop lucrativ, cum sunt:
 instituţiile publice;
 organizaţiile sociale;
 asociaţiile de cetăţeni;
 fundaţiile.
II. Unităţi economice fără personalitate juridică, categorie care cuprinde:
 unităţi economice aparţinând unor persoane juridice;
 asociaţia în participaţie;
 societatea de drept civil.
III. Societăţile străine, reprezentate prin:
 societăţile străine;
 filiale ale societăţilor străine (au personalitate juridică).
Impozitele datorate de contribuabili
Contribuabilii din grupele I şi II de mai sus datorează următoarele impozite
şi taxe:

Drept financiar şi fiscal

19
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
A. taxa pe valoarea adăugată şi accizele;
B. impozitele asupra profitului, cuprinzând:
 impozitul pe profitul propriu-zis;
 impozitul pe dividende de la societăţile comerciale;
 impozitul pe sumele obţinute din vânzarea activelor societăţilor
comerciale.
C. Contribuţia pentru asigurările sociale şi alte contribuţii la fondurile
sociale.
D. Taxa pentru scoaterea definitivă din circuitul agricol a terenurilor aflate
în extravilan şi taxa pentru folosirea terenurilor în alt scop decât pentru
producţia agricolă sau silvică;
E. Impozitul pe clădiri;
F. Alte taxe şi impozite cum sunt:
 taxa asupra mijloacelor de transport;
 impozitul şi taxa pe teren;
 taxe vamale;
 taxe de înregistrare;
 taxe locale;
 taxe de timbru.

Contribuabilii din grupa a III a datorează:

1) impozit pe unele venituri specifice realizate de nerezidenţi;
2) impozitul pe venitul reprezentanţelor firmelor comerciale străine;
3) unele impozite şi taxe prevăzute la litera: A, B, C, D, E şi F de mai
sus.
Persoanele fizice inclusiv cele rezidente sau nerezidente datorează diferite
impozite şi taxe. Fiind dificil să facem o grupare a acestora vom menţiona că:
- toţi salariaţii sunt subiecţi ai impozitului din salarii;
- toate persoanele fizice care obţin câştig sunt subiecţi ai impozitului pe
venit;
- toate persoanele fizice datorează impozit pe avere.

Sarcina de lucru 5
Identifică sistemele fiscale europene.

Drept financiar şi fiscal

20
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
1.3.3. Sisteme fiscale europene
În sistemele fiscale europene, impozitele şi taxele cele mai utilizate sunt:
1. Impozitele pe venit, cuprinzând:
 impozitul pe venitul sau profitul întreprinderii societăţii sau
companiei;
 impozitul pe venitul persoanelor fizice.
2. Contribuţii pentru asigurări sociale denumite în general, contribuţii
pentru securitate socială.
3. Impozitele pe avere, cum sunt:
 impozite pe bunuri imobile (pe case, pe terenuri);
 impozite pe capital, pe valoare;
 impozite pe succesiuni şi donaţii;
 impozite pe transferul capitalului.
4. Impozite şi taxe pe bunuri sau mărfuri cum sunt:
 impozite pe circulaţia bunurilor sau pe vânzări (în special taxa pe
valoarea adăugată);
 impozite şi taxe de consumaţie;
 impozite asupra producţiei;
 impozite asupra protecţia mediului.
5. Taxe vamale
6. Taxe de timbru
7. Alte impozite şi taxe.
Actele normative care reglementează veniturile bugetare cuprind toate
elementele care să permită stabilirea obligaţiei de plată concrete a acestor
venituri de către organele competente, în sarcina unor subiecte individualizate,
persoane fizice sau juridice.
Aceste elemente sunt:
1) denumirea venitului bugetar reliefează natura economică, a bugetului
respectiv (impozit, taxă, contribuţie, vărsământ);
2) plătitorul sau subiectul supus plăţii veniturilor bugetare este persoana
fizică numită contribuabil sau persoana juridică numită plătitor, care pe
baza dispoziţiilor legale este obligată să plătească la buget o anumită
sumă de bani sub forma unui venit bugetar. Persoanele fizice sau juridice
străine, care obţin venituri impozabile sau deţin bunuri impozabile pe
teritoriul ţării, sunt obligate să plătească impozite şi taxe.
3) suportatorul (destinatarul, plătitorul) impozitului este persoana
obligată să efectueze calcularea şi plata impozitului taxei sau altui venit
public. În primul rând, plătitorul este însuşi subiectul impozabil

Drept financiar şi fiscal

21
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
(contribuabilul) care – în general – are îndatorirea personală atât de a
suporta propria obligaţie fiscală, cât şi de a plăti impozitul datorat.
În unele cazuri, o altă persoană, este obligată, împreună sau separat de
subiectul impozabil, la calcularea, reţinerea şi vărsarea la bugetul public a
impozitului datorat.
Spre exemplu, subiectul impozabil este persoana care primeşte salariu pentru
munca prestată, iar persoana juridică sau fizică care l-a angajat este
răspunzătoare pentru calcularea, reţinerea şi plata impozitului pe salarii
datorat bugetului public.
O altă persoană decât contribuabilul are o astfel de răspundere numai dacă
legea o prevede expres.
Sunt numeroase cazurile prevăzute de lege când o altă persoană decât debitorul
este obligată la plata sumei datorate de debitor, dacă acesta n-a achitat-o.
Aceste cazuri vor fi examinate în capitolul – Procedura fiscală.
Plătitorul, persoană fizică sau juridică, în astfel de situaţii, este obligat să facă
plata impozitului la organele fiscale (care trebuie să perceapă impozitele de la
plătitori şi să le vireze la bugetul public).
Obiectul impozabil sau materia impozabilă sunt veniturile sau bunurile ce
cad sub incidenţa impozitelor şi taxelor (ex. venitul realizat de o persoană,
încasările din vânzarea mărfurilor produse în ţară sau provenite din import
etc.).
Sursa sau izvorul veniturilor bugetare o constituie mijloacele din care
subiectul plăteşte de fapt impozitul (ex.: salariile, profitul etc.).
Aşezarea şi perceperea impozitelor cuprinde metodele şi măsurile succesive
folosite de organele financiare pentru stabilirea, constatarea, evaluarea materiei
impozabile, determinarea cuantumului impozitului şi perceperea impozitului.
Aşezarea impozitului. Aceasta înseamnă:
 stabilirea mărimii obiectului impozabil;
 determinarea cuantumului impozitului;
 perceperea (încasarea) impozitului.
Stabilirea mărimii obiectului impozabil presupune constatarea şi evaluarea
materiei impozabile prin următoarele metode:
A. metoda evaluării indirecte;
B. metoda evaluării directe.
A. Metoda evaluării indirecte cunoaşte trei variante de realizare:
 evaluarea pe baza semnelor exterioare permite stabilirea doar cu
aproximaţie a mărimii obiectului impozabil (variantă simplă şi puţin
costisitoare, prezintă dezavantajul că nu permite stabilirea cât de cât
exactă a mărimii obiectului impozabil, cu efecte negative asupra
activităţii fiscale);
 evaluarea forfetară înseamnă atribuirea unei anumite valori obiectului
impozabil de către organele fiscale cu acordul persoanei în cauză;
Drept financiar şi fiscal
22
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
 evaluarea administrativă presupune stabilirea valorii materiei
impozabile pe baza elementelor(datelor) pe care organele fiscale le au la
dispoziţie. Subiectul impozabil poate contesta evaluarea făcută,
prezentând organului fiscal argumentele de rigoare.

Sarcina de lucru 6

Explică etapele evaluării indirecte.

B. Metoda evaluării directe cunoaşte două variante:

 evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane constă în stabilirea
mărimii obiectului impozabil pe baza declaraţiei scrise de o terţă
persoană care este obligată prin lege să o depună la organele fiscale şi
care cunoaşte această mărime;
 evaluarea pe baza declaraţiei contribuabilului (plătitorului) presupune
o evidenţă strictă privind veniturile şi cheltuielile ocazionate de
activitatea pe care o desfăşoară, astfel trebuie să încheie un bilanţ
contabil, să întocmească o declaraţie de venituri şi cheltuieli, o declaraţie
privind averea pe care o posedă etc., şi ca atare organele fiscale vor
determina mărimea materiei impozabile.
Perceperea impozitelor
Aceasta se realizează prin următoarele metode:
a) direct de către organele fiscale de la plătitori pe două căi:
 subiectul impozabil este obligat să achite din proprie iniţiativă suma
datorată bugetului de stat, în acest caz impozitul se numeşte portabil;
 organul fiscal trebuie să se deplaseze la domiciliul subiectului
impozabil pentru a încasa impozitul, în acest caz, impozitul se
numeşte cherabil;
b) prin stopaj la sursă ceea ce înseamnă că impozitul se varsă la stat de
către o terţă persoană;

Drept financiar şi fiscal

23
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
c) prin aplicarea de timbre fiscale mobile este metoda folosită în cazul
taxelor datorate statului pentru acţiunile în justiţie, certificate, acte şi
diferite documente elaborate de notariatele publice şi de organe ale
administraţiei de stat.
Unitatea de impunere reprezintă unitatea de măsură prin care se evaluează
obiectul impozabil (ex. leul în cazul impozitului pe profit, pe salarii).
Cota de impunere reprezintă suma sau procentul care se aplică bazei
impozabile şi cu ajutorul căruia se calculează impozitul.
Termenul de plată reprezintă data la care trebuie plătite pe seama bugetului de
stat veniturile bugetare datorate.
Înlesnirile la plata impozitului cuprind: reduceri, eşalonări, scutiri,
compensări de suma plătită în plus, amânări, eşalonări, reeşalonări.
La cererea temeinic justificată a debitorilor, Ministerul Finanţelor şi organele
teritoriale pot acorda de la caz la caz, înlesniri la plata sumelor datorate
bugetului de stat şi bugetului trezoreriei statului. În cazul sumelor datorate
bugetelor locale, competenţa de acordare a înlesnirilor la plată revine, după
caz, Ministerului Finanţelor sau consiliilor locale, potrivit reglementărilor
legale. Înlesnirile se pot acorda numai pentru sumele neachitate la termenul de
plată sau potrivit reglementărilor în materie pentru taxele de timbru.
Rezident/nerezident. Rezidenţa este o condiţie pentru a fi impus la un anumit
impozit. În mod obişnuit, un contribuabil este impus asupra întregului venit sau
alt element impozabil. Spre exemplu, în unele ţări un rezident va fi impozitat
asupra veniturilor din toate sursele, în timp ce un nerezident va fi impus numai
asupra venitului realizat din surse din interiorul jurisdicţiei fiscale.
Unele ţări nu definesc rezidenţa în legislaţia lor fiscală, lăsând să fie definită
sau clarificată de practică sau precedente judiciare. Alte state însă stabilesc
norme care definesc condiţiile în care o persoană este tratată ca un rezident sau
ca un nerezident.
Rezidenţa în România constituie o condiţie pentru a fi subiect al impunerii la
unele impozite şi taxe.
Conform legislaţiei române, prin rezident e înţelege o persoană juridică română
sau orice persoană fizică care este domiciliată, sau are un domiciliu stabil în
România sau care este prezentă în România pentru o perioadă sau perioade care
depăşesc în total 183 zile în orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârşind
în anul calendaristic vizat, precum şi asocieri dintre persoane fizice române şi
persoane juridice române care nu dau naştere unei persoane juridice.
În acelaşi timp, potrivit legii române, nerezidenţii, sunt orice persoană fizică
care nu are reşedinţa sau domiciliul stabil în România sau care nu este prezentă
în România pentru o perioadă sau perioade care depăşesc în total 183 de zile în
orice perioadă de 12 luni, începând sau sfârşind în cursul anului calendaristic
vizat, precum şi persoanele juridice străine sau orice altă entitate înregistrată în
străinătate.
Sediu permanent. Noţiunea este utilizată în convenţiile de evitare a dublei
impuneri. Ea urmăreşte să determine când un întreprinzător nerezident este
Drept financiar şi fiscal
24
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
impozabil într-o ţară; adică o întreprindere dintr-o ţară nu va putea fi obligată la
plata unui impozit pe venit al unei alte ţări, dacă nu are un „ sediu permanent”
prin care îşi conduce afacerile în celălalt stat. Noţiunea de sediu permanent
defineşte nivelul condiţiilor necesare de existenţă şi contacte într-un stat care
aplică impozitarea la sursă a venitului. Un sediu permanent este definit, în
mod obişnuit, un loc al conducerii, o sucursală, un birou, o fabrică, un atelier,
o mină, o carieră sau alt loc de extracţie de resurse naturale, un şantier de
construcţii, un proiect de montaj care există o anumită perioadă (6 la 12 luni),
iar în anumite circumstanţe un agent sau o reprezentanţă permanentă.

Sarcina de lucru 7
Explică noţiunea de rezident şi nerezident.

Noţiunea de „sediu permanent” este utilizată în cele peste 60 de convenţii

internaţionale pentru evitarea dublei impuneri încheiate de România cu alte
state. În aceste convenţii, sediul permanent este, în mod obişnuit, definit ca
fiind un loc al conducerii, o sucursală, un birou, o fabrică, o mină etc., care
există pentru o perioadă de 6 la 18 luni.
În prezent Codul fiscal al României la art.8 alin. 1-3 defineşte integral sediul
permanent astfel:
 este un loc prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea unui
nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent;
 un sediu permanent presupune un loc de conducere, sucursală, birou,
fabrică, magazin, atelier, precum şi o mină, un puţ de ţiţei sau gaze, o
carieră sau alte locuri de extracţie a resurselor naturale;
 un sediu permanent presupune un şantier de construcţii, un proiect de
construcţie, ansamblu sau montaj sau activităţi de supervizare legate de
acestea, numai dacă şantierul, proiectul sau activităţile durează mai mult
de 6 luni.
Drepturile şi obligaţiile subiectelor veniturilor bugetare.
a) Subiectele veniturilor bugetare au următoarele drepturi:
 de a cere acordarea înlesnirilor legale;
 de a cere compensarea sumelor plătite în plus;
 de a contesta veniturile încasate în mod ilegal.
b) Subiectele veniturilor bugetare au următoarele obligaţii:
 de a plăti integral şi la termenul stabilit sumele datorate;
 de a prezenta organelor bancare toate documentele, evidenţele, datele
şi informaţiile în legătură cu venitul bugetar stabilit sau în curs de
stabilire urmărite sau încasate la bugetul de stat.
Drept financiar şi fiscal
25
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor

Rezumat
Instrumentul financiar şi juridic în care se înfăptuieşte repartiţia îl constituie
obligaţia fiscală sub forma impozitelor, taxelor, contribuţii şi sarcini fiscale
specifice fiecărei ţări şi fiecărei etape istorice în parte. Se poate afirma că
fiscalitatea modernă a început în România după anul 1918, prin promulgarea
legilor din anul 1921 şi 1923, legi reformatoare în domeniul fiscalităţii,
însemnând trecerea la un sistem modern de impozite prin introducerea
impozitului pe venit. Taxele parafiscale reprezintă o realitate juridică atât în
România cât şi în restul Europei, ele au fost instituite în România după
decembrie 1989, prin Legea nr. 69/1991, privind administraţia publică locală.
Politica fiscală se constituie în cadrul activităţilor autorităţilor publice de
percepere şi utilizare a resurselor necesare satisfacerii consumului public şi
furnizării de servicii şi bunuri publice. Prin intermediul politicii fiscale se
poate acţiona în sensul protejării, încurajării anumitor ramuri economice,
astfel intervenţionismul fiscal poate avea obiective diferite, cum sunt:
stimularea agenţilor economici spre realizarea de investiţii în anumite domenii
şi stimularea exportului.

Tes

Teste de autoevaluare:

1. Randamentul impozitelor reprezintă:

a) impozitele să fie percepute la termen;
b) repartizarea sarcinilor fiscale pe clase şi categorii sociale;
c) sistemul fiscal trebuie sa facă posibil încasarea impozitelor cu
cheltuieli mai mici.

Drept financiar şi fiscal

26
Nicu Duret Teoria generală a impozitelor şi taxelor
2. În funcţie de obiectul impunerii impozitele sunt:
a) impozite pe avere, pe venit, pe cheltuieli;
b) impozite indirecte;
c) impozite directe.

3. Impozitele de ordine au ca scop:

a) limitarea unor activităţi;
b) obţinerea de venituri publice;
c) conexiunea dintre contribuabil şi venituri.

4. Persoanele juridice fără scop lucrativ sunt:

a) instituţiile publice;
b) regiile autonome;
c) asociaţia în participaţie.

5. Stopaj la sursă reprezintă:

a) impozitul se varsă la stat de către o terţă persoană;
b) impozitul se achită din proprie iniţiativă;
c) organul fiscal se deplasează la domiciliul subiectului impozabil.

Bibliografie minimală

Şaguna, D. D. (2006). Drept fiscal. Bucureşti: Editura C. H. Beck, pp. 40-51.

Şaguna, D. D. (2007). Drept financiar public. ed. a II-a. Bucureşti: C. H. Beck,
pp. 12-25.
Minea, Mircea Ştefan, Costaş, Cosmin Flavius. (2006). Dreptul finanţelor
publice. vol. II. Cluj: Editura Sfera Juridică. pp. 36-46.
D.D.Şaguna, Şova (2009). Drept financiar public. București: C.H. Beck, pp.
122- 134.
Nadia Cerasela Aniţei (2011). Drept financiar şi fiscal. Bucureşti: Universul
Juridic, pp. 55- 65.

Drept financiar şi fiscal

27