Universitatea Ecologică din Bucureşti

Facultatea de Drept

DREPTUL MEDIULUI
PRINCIPIILE REGIMULUI JURIDIC AL
PROTECŢIEI ATMOSFEREI

Student: ENE Florin Radian

Anul II - IFR

Profesor indrumator : Lect. Univ. Manu Dumitru-Gabriel

2019-2020

1
 CUPRINS

1. Introducere
2. Principalele funcţii ale solului
3. Deşeuri periculoase

4. Cauze, efecte şi soluţii

5. Bibliografie

2
 1. Introducere
Poluarea atmosferei reprezintă în prezent una dintre cele mai mari provocări la adresa
mediului cu care se confruntă întreaga comunitate internațională și, din cauza caracterului
universal, global, al atmosferei, efectele poluării acesteia au un impact direct asupra oricărei
persoane, indiferent de statul pe al cărui teritoriu se află.
Într-un recent studiu1 al Băncii Mondiale se arată că în anul 2013 poluarea atmosferei a
generat la nivel mondial 5,5 milioane de decese premature, adică unul din zece decese, iar
impactul produs asupra economiei mondiale a fost de 5,11 miliarde de dolari.
La data de 2 mai 2018, Organizația Mondială a Sănătății, printr-un comunicat de presă2,
a anunțat că, potrivit propriilor studii, aproximativ 90% din populația planetei este expusă
poluării atmosferice peste limitele admise, ceea ce generează anual aproximativ 7 milioane
de decese premature.
În legătură cu încălzirea globală și schimbările climatice, cel mai recent raport3 al
Comisiei Interguvernamentale de Experți privind Schimbările Climatice, prezentat în anul
2014, a arătat că, în emisfera nordică, în perioada anilor 1983-2012 a fost probabil cea mai
caldă perioadă din ultimii 1400 de ani.
Raportul confirmă cu certitudine că emisiile în atmosferă de gaze cu efect de seră sunt
principala cauză a determinării încălzirii globale și a schimbărilor climatice, constatându-se o
creștere în atmosferă fără precedent în istorie a concentrațiilor de dioxid de carbon, metan și
oxid de azot.
Se apreciază de către experți că, până la sfârșitul secolului, media temperaturilor globale
față de perioada 1986-2005 este posibil să crească chiar și la 4.8ºC, ceea ce poate avea un
efect devastator iar evitarea unor consecințe extrem de grave se poate face numai prin
menținerea creșterii temperaturii între 1° și 2°C.

 Cadrul legislativ
Relaţiile sociale stabilite în legătură cu protecţia atmosferei sunt reglementate în prezent
prin: Constituţia României (art. 135, lit. e), Legea nr.137/1995, republicată (art. 41-47),
ordonanţe de urgenţă sau ordine ale miniştrilor ce vizează protecţia juridică a atmosferei.
Cadrul juridic special privind prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorarea calităţii
atmosferei, în scopul evitării impactului negativ asupra tuturor factorilor de mediu, îl
reprezintă Ordonanţa de Urgenţă nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei modificată şi
completată de
Legea nr.655/2001.4 Prin aceasta, legislaţia noastră în materie s-a aliniat la normele
juridice internaţionale şi la reglementările comunitare.

3
 2. PROTECŢIA JURIDICĂ A ATMOSFEREI

Protecţia juridică a atmosferei pe plan intern

Legea nr.137/1995, republicată, şi modificată prin Legea nr.294 pentru aprobarea
O.U.G. nr.91/2002, stabileşte scopul protecţiei atmosferice şi prevede în acest sens la art.
42 că “prin protecţia atmosferei se urmăreşte prevenirea, limitarea deteriorării şi ameliorarea
calităţii acesteia pentru a evita manifestarea unor efecte negative asupra mediului, sănătăţii
umane şi a bunurilor materiale”.
Ordonanţa de Urgenţă nr. 243/2000 privind protecţia atmosferei, stabileşte că, prin
reglementarea activităţilor cu impact asupra calităţii atmosferei dar şi printr-o strategie
naţională corespunzătoare în domeniu, se urmăreşte asigurarea dreptului fiecărei persoane la
un mediu de calitate.
Principalele obiective ale strategiei naţionale în domeniu sunt:

 Menţinerea calităţii aerului, acolo unde acesta este corespunzător din punct de
vedere calitativ;
 Îmbunătăţirea calităţii aerului în zonele în care este deteriorat;
 Adoptarea de măsuri corespunzătoare pentru limitarea şi eliminarea efectelor
poluării transfrontaliere;
 Îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acorduri şi tratate internaţionale;
 Cooperarea internaţională în materie.

Atribuţii şi răspunderi în domeniul protecţiei atmosferei revin deopotrivă autorităţilor

statului şi persoanelor fizice şi juridice.
Statul român elaborează şi conduce politica naţională de protecţie a atmosferei, urmărind
realizarea următoarelor obiective:
Introducerea de tehnici şi tehnologii corespunzătoare pentru reţinerea poluanţilor la sursă
şi pentru reducerea emisiilor de poluanţi;
Gestionarea aerului în sensul asigurării unei calităţi corespunzătoare pentru securitatea
sănătăţii umane, animale şi vegetale;
Modernizarea şi perfecţionarea continuă a sistemului naţional de evaluare integrată a
calităţii aerului.

Autoritatea centrală pentru protecţia mediului are obligaţia să elaboreze norme tehnice,
standarde, programe şi reguli privind calitatea aerului, emisiile de poluanţi în aer, pragul
fonic, calitatea combustibililor, supravegherea calităţii aerului prin proceduri de prelevare şi
analiză, identificarea, şi controlul agenţilor economici ce desfăşoară activităţi de risc
potenţial sau poluare, sistemul de notificare rapidă în caz de poluare acută cu efecte
transfrontaliere.

4
 3. Protecţia juridică a atmosferei pe plan internaţional
Deşi atmosfera reprezintă unul dintre cele mai expuse componente ale mediului,
poluarea acesteia a făcut la început doar obiectul jurisprudenţei. Datorită faptului că
poluarea atmosferică nu cunoaşte graniţe politico-administrative, ea reprezintă un fenomen
global, fapt ce impune cu necesitate o cooperare internaţională pe bază de convenţii în
materie sau îndrumări din partea unor organisme şi organizaţii internaţionale.

Pe plan internaţional regulile adoptate în materie se împart în:

 reguli cu vocaţie universală;

 reguli regionale.

Primele reglementări internaţionale care au formulat principii referitoare la protecţia

atmosferei împotriva poluării au fost adoptate între anii 1968-1971.
Convenţia privind dreptul mării, de la Montego Bay din 1982, stabileşte pe baza unor
principii, un program naţional şi internaţional pentru reducerea poluării atmosferice şi
transatmosferice.
Convenţia-cadru pentru protecţia statului de ozon de la Viena, din anul1985,7sub
auspiciile P.N.U.E., urmată de Protocolul de la Montreal din 1987, prevedea cooperarea
sistematică şi juridică între state, iar protocolul se referea la substanţele ce epuizează stratul
de ozon şi la limitarea lor. Protocolul este modificat printr-un Amendament adoptat de părţile
contractante la Londra, în 1990, care stabilea scurtarea termenului de reducere a producţiei şi
consumului de gaze. La Copenhaga, în anul 1992, s-au stabilit termene ferme pentru
eliminarea unor astfel de gaze sau substanţe de către statele industrializate.
În Europa, problema poluării aerului a devenit critică în cursul anilor ’70, când s-a
manifestat şi poluarea la lungă distanţă, până în ţările scandinave, ca urmare a curenţilor de
aer mai ales din estul Europei, a poluanţilor sulfuroşi care au dus la ploi acide, la acidificarea
lacurilor scandinave şi la dispariţia pădurilor.
Rezoluţia C.E. din 1986 a stabilit reguli fundamentale în domeniu, cum ar fi:

 legislaţiile naţionale să prevadă obligaţia reducerii poluării;

 reglementarea să se bazeze pe principiul prevenirii.

Actul final al Conferinţei de la Helsinki din 1975 cuprindea prevederi referitoare la

poluarea aerului, la prevenirea poluării şi eliminarea efectelor ei.
Convenţia privind poluarea atmosferică la lungă distanţă de la Geneva din 1979, cu rol
în impulsionarea cooperării internaţionale în domeniu, consacră câteva reguli cu valoare de
principii:
 protecţia omului şi a mediului împotriva poluării atmosferice;
 reducerea şi prevenirea poluării;
 elaborarea de politici şi strategii pentru combaterea poluanţilor atmosferici;

5
  schimburi de informaţii privind politicile naţionale, activitatea ştiinţifică în
 domeniu, etc;
 consultarea dintre statele poluate şi cele poluante;
 aplicarea unui program de supraveghere a transportului de poluanţi la lungă
distanţă pe continentul european.

Convenţia de la Geneva a creat un organ executiv în scopul urmăririi aplicărilor

prevederilor convenţiei, şi a fost modificată prin două protocoale adiţionale, în scopul
actualizării şi îmbogăţirii ei.

4. RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PENTRU POLUAREA AERULUI

Formele răspunderii juridice

Nerespectarea obligaţiilor legale privind protecţia şi ocrotirea atmosferei atrage
răspunderea contravenţională, penală sau civilă, după caz.

1.1. Răspunderea contravenţională, intervine în situaţia săvârşirii faptelor ilicite ce

întrunesc condiţiile contravenţiilor şi atrage după sine sancţionarea contravenţională a celor
vinovaţi, de regulă sub formă de amendă contravenţională. Ordonanţa de Urgenţă nr.
243/2000 stabileşte, în art.47, că sunt contravenţii faptele prin care se încalcă prevederile art.
29, 30, 31, 34, 37, 40 şi art.41.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se face de către personalul
împuternicit în acest scop de Ministerul Apelor şi Protecţiei Mediului, de ofiţerii şi
subofiţerii de
poliţie, de personalul împuternicit de administraţia publică judeţeană şi locală, de
personalul M.Ap. N. împuternicit în acest scop.

1.2. Răspunderea penală intervine în situaţia săvârşirii de fapte periculoase pentru

atmosferă, incriminate ca atare de lege, fapte care intră în categoria infracţiunilor. Art.49 alin
1 din Ordonanţă stabileşte în această categorie următoarele fapte:

 neelaborarea de către titularii de activităţi cu surse importante de emisii

poluante a planurilor pentru situaţii de urgenţă (se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 1 an sau cu amendă penală);
 neîncetarea activităţilor care prezintă pericol major sau iminent de poluare a
aerului, precum şi neanunţarea autorităţilor competente .

În instrumentarea infracţiunilor privind protecţia atmosferei sunt relevante aspecte legate

de efectuarea unor verificări şi analize de specialitate, a luării măsurilor de eliminare sau
neutralizare a mijloacelor poluante, precum şi a îndeplinirii atribuţiilor autorităţilor
competente în materie.

6
 Constatarea infracţiunilor se face de către personalul împuternicit din cadrul autorităţilor
publice centrale competente şi din unităţile teritoriale ale acestora, precum şi din cadrul
autorităţilor publice locale iar cercetarea infracţiunilor se face din oficiu de către organele de
urmărire penală, conform competenţelor legale.13
Dacă prin săvârşirea faptelor ilicite se cauzează şi un prejudiciu material, acestea vor
atrage pentru autorul lor şi răspunderea civilă, persoana responsabilă fiind ţinută la repararea
prejudiciului cauzat, independent de culpă, aşadar răspunderea civilă în dreptul mediului este
o răspundere civilă obiectivă.

Prerogativele dreptului de proprietate de mediu asupra atmosferei

Prerogativele pe care le poate exercita, în condițiile legii, titularul dreptului de

proprietate de mediu asupra atmosferei sunt acele acțiuni materiale de însuşire, de folosinţă
sau chiar de dispoziţie materială asupra compoziției atmosferei care pot fi făcute în mod
direct, nemijlocit și fără a fi necesar concursul altei persoane.
În temeiul dreptului de proprietate de mediu asupra atmosferei și prin intermediul
dreptului la un mediu sănătos, orice persoană poate pretinde statului să facă sau să nu facă
ceva, atât pe plan intern dar și internațional, în legătură protecția atmosferei.
Prerogativele pe care le poate exercita titularul dreptului de proprietate de mediu asupra
atmosferei pot fi restrânse de către stat în mod excepțional dar numai în baza unei măsuri
prevăzute de lege, care urmărește un scop legitim și care este proporționlă cu acest scop.

5. Concluzii

 Atmosfera este o resursă naturală unică, indivizibilă funcțional și vitală, care

transcende oricăror limite teritoriale ale statelor, categoric distinctă de spațiul aerian,
de spațiul cosmic și de regimurile lor juridice, resursă naturală care, în integralitatea
sa, nu poate fi supusă suveranității unui singur stat.
 Poluarea atmosferei reprezintă prezența în atmosferă a oricărei substanţe, sub orice
formă, introdusă direct sau indirect, pe cale naturală sau antropică, care modifică
echilibrul constituienților atmosferici şi care poate avea efecte dăunătoare asupra
sănătăţii umane şi/sau a mediului ca întreg ori poate cauza o deteriorare sau o
împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime.
 Atmosfera este supusă regimului juridic al proprietății de mediu, atât la nivel intern
cât și internațional.
 Atmosfera nu poate fi suspusă regimurilor juridice internaționale clasice de apropriere
a resurselor naturale reprezentate de principiul suveranității exclusive asupra
resureslor naturale, resurselor naturale partajate, proprietatea comună internațională,
patrimoniul comun al umanității și principiul preocupării comune a întregii
umanități.”
 Dreptul de proprietate de mediu asupra atmosferei este un drept fundamental,
personal nepatrimonial, inseparabil de modalitatea comunității, cu natură complexă,

7
 care are un obiect specific – bunul de mediu reprezentat de atmosferă, drept în
temeiul căruia, titularul său poate exercita, în condițiile legii, anumite prerogative în
mod direct și nemijlocit asupra atmosferei și poate pretinde statului să facă sau să nu
facă ceva, atât pe plan intern dar și internațional, în legătură protecția atmosferei.

6. Bibliografie

 MANDACHE Andreea (2010). Depozitele de deşeuri şi impactul lor asupra mediului în

Județul Botoşani. Bucuresti.

 MOHAN Gh. and ARDELEAN A. (1993). ‐ Ecologie şi protecția mediului, Editura

Scaiul, Bucureşti.

 ROJANSCHI V. and OGNEAN T. (1989). Cartea operatorului din stații de tratare si

epurare a apelor. Ed. Tehnica. Bucuresti

 https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-mediului/capitolul-vii-
protectia-juridica-a-atmosferei/
 https://www.hamangiu.ro/regimul-juridic-international-al-protectiei-atmosferei