Sunteți pe pagina 1din 6

Școala Militară de Maiștri Militari și

Subofițeri a Forțelor Terestre „Basarab I”

PROIECT
COMUNICARE VERBALĂ

Elev: ENE Florin Radian


Grupa: a III-a
Plutonul: 51

Anul 2019-2020
Cuprins

1. Definiție comunicare verbală..................................................................... 3


2. Noţiunea de comunicare orală .................................................................... 3
3. Noţiunea de comunicare scrisă ................................................................... 3
4. Concluzii ..................................................................................................... 4
5. Bibliografie .................................................................................................6

2
1. Definiție comunicare verbală
Comunicarea reprezintă un proces de interacţiune între persoane, grupuri, ca relaţie mijlocită
prin cuvânt, imagine, gest, simbol sau semn. Prin intermediul ei, indivizii îşi împărtăşesc
cunoştinţe, experienţe, interese, atitudini, simţăminte, opinii, idei.
Comunicarea, este definită – de către majoritatea specialiştilor - ca un proces prin care un
emiţător transmite o informaţie receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce
asupra receptorului anumite efecte.
Comunicarea poate fi:
 Verbală;
 Nonverbală.
Comunicările verbale bazate pe cuvânt sunt:
 Orale;
 Scrise.

Ambele forme pretind respectarea anumitor reguli comune, dar există şi reguli specifice.
Comunicarea verbală reprezintă transferul de informaţii prin intermediul limbajului oral,
între un emiţător şi un receptor. Comunicarea face parte din viaţa de zi cu zi şi este modalitatea
prin care transmitem idei, sentimente, emoţii şi păreri, pentru a socializa, negocia şi influenţa.
Emiţătorul trebuie să transmită mesajul clar şi organizat, pentru a păstra şi promova interesul
receptorului. Ascultătorul este interesat de informaţie doar dacă cel care comunică dovedeşte
încredere în sine, gesturi convingătoare şi blândeţe. Aptitudinile de comunicare sunt esenţiale
pentru un bun manager - pentru a promova comunicarea deschisă, mesajele concise, feedback-ul,
recunoaşterea mesajelor non-verbale şi înţelegerea reciprocă în cadrul echipei.

Figura 1 Structura comunicarii

Unde: x = mesaj, y = semnale, z = zgomot de fond, x' = mesaj decodat.

3
2. Noţiunea de comunicare orală
Limbajul desemnează ceea ce este comun în modul în care toate fiinţele omeneşti folosesc cuvântul
sau scrisul. Este definit drept orice sistem sau ansamblu de semne care permite exprimarea sau
comunicarea.
 Limba (sens comun) reprezintă un ansamblu de convenţii necesare comunicării, schimbului
de informaţii, adoptate în mod mai mult sau mai puţin convenţional de către vorbitorii unei
societăţi, pentru exercitarea acestei funcţii prin vorbire, fiind totodată instrumentul de
comunicare propriu unei comunităţi umane.
 Vorbirea este actul prin care se exercită funcţia lingvistică a limbajului; vorbirea într-o
limbă este activitatea de codare, iar ascultarea este activitatea de decodare a comunicării.
Vorbirea este principalul mijloc de comunicare şi de construire a ideilor.
 Codul lingvistic – limba – este necesar atât emiţătorului, cât şi receptorului, pentru a realiza
comunicarea. Pentru a reuşi, comunicarea între indivizi are nevoie de înţelegerea codului.
Vorbirea este un act individual, pe când limba este un fenomen social, de grup.

2.1 Caracteristici ale comunicării orale.


Comunicarea orală este întâlnită sub două forme:
 directă sau faţă în faţă;
 mediată sau indirectă (prin mijloace tehnice).
Comunicarea orală reprezintă modalitatea cea mai întâlnită de comunicare şi este preferată în
activitatea de conducere deoarece prezintă o serie de avantaje, cum ar fi:
 permite emitentului să-şi exprime ideile mai rapid şi mai uşor;
 asigură posibilitatea verificării pe loc a modului în care sunt înţelese ordinele, putându-se
regla fluxul informaţional şi corecta neînţelegerile. Totodată, prin discuţiile cu oamenii,
şeful ia cunoştinţă de starea psihomorală a subordonaţilor;
 creează posibilitatea completării conţinutului informaţional cu elemente motivaţionale, în
sensul mobilizării energiei şi voinţei oamenilor de a îndeplini misiunile, în pofida
greutăţilor;
 conţine mai multă informaţie explicită, evitând echivocul şi subtilităţile atât de
interpretabile..

2.2 Parametrii comunicării orale.


Comunicarea orală directă sau mediată este caracterizată cu ajutorul mai multor parametri, de
optimizarea cărora depinde eficienţa ei.
Aceşti parametri sunt:
 Frecvenţa (debitul verbal);
 Volumul (tăria vocii);
 Tonul;
 Pauză;
 Tăcerea ;
 Modularea vocii.

4
3. Noţiunea de comunicare scrisă
Mediul militar cunoaşte diferite forme de comunicare scrisă. Ordinele şi rapoartele de luptă,
însoţite frecvent de hărţi, de scheme şi de tabele, dările de seamă, diferitele planuri şi programe de
activitate conţin o mare cantitate de informaţie operaţională. Regulamentele, instrucţiunile,
manualele, ordinele de zi, anunţurile de la aviziere constituie modalităţi de comunicare în scris. La
fel, publicaţiile militare prin care eşaloanele superioare aduc la cunoştinţa efectivelor, într-o formă
mai atractivă decât aceea a ordinelor scrise, o mare cantitate de informaţie complementară, menită
mai ales să motiveze efectivele, prin explicarea situaţiilor dificile, a raţiunii unor măsuri adoptate
etc.
Acest tip de comunicare se foloseşte cu precădere în următoarele situaţii:
 când documentul trebuie păstrat ca dovadă a celor comunicate;
 când problemele transmise sunt de o importanţă deosebită, de o anumită amploare şi
complexitate;
 când cele comunicate se adresează mai multor oameni sau structuri din locuri diferite, fiind
mai comod să li se trimită copii ale mesajului;

3.1 Avantajele comunicării scrise


Sunt următoarele:
 oferă posibilitatea organizării mai clare a conţinutului informaţional, prin revenirea şi
îmbunătăţirea succesivă a textului, eventual cu participarea mai multor persoane, ceea ce
permite sesizarea şi înlăturarea erorilor, a neconcordanţelor;
 poate fi oricând consultat şi confruntat cu ceea ce s-a precizat a se executa;
 asigură condiţii pentru o argumentare largă a celor înscrise;
 serveşte ca probă în justiţie;

3.2 Cerinţele comunicării scrise.


Redactarea documentelor scrise presupune priceperi şi deprinderi din partea emitentului, a
căror formare necesită timp şi eforturi considerabile. Ele nu privesc doar cadrele militare de la
eşaloanele mai mari. Capacitatea de a întocmi documente de bună calitate trebuie formată încă
înainte de dobândirea calităţii de cadru militar, pregătirea iniţială din şcoală urmând să fie
perfecţionată după numirea în funcţie, o atenţie deosebită acordându-se cursurilor de carieră,
precum şi studiilor superioare.
Documentele militare trebuie să întrunească o serie de condiţii obligatorii:
 concizia,
 claritatea,
 logica internă,
 adresabilitatea,
 lipsa echivocului,
 utilizarea terminologiei consacrate.
O mare importanţă în comunicarea scrisă o are:
 calitatea limbajului folosit,
 corectitudinea şi claritatea argumentelor,
 elementele de sintaxă,
 optimizarea lungimii propoziţiilor,
 a frazelor şi chiar a întregului text.
Folosirea neadecvată a unor cuvinte şi expresii au un impact negativ nu numai în ceea ce priveşte
receptarea mesajului, dar şi asupra credibilităţii emitentului.
Spre deosebire de comunicarea orală, în cea scrisă prelucrarea emoţională a textului se realizează cu
ajutorul cuvintelor alese atent şi al semnelor de punctuaţie.

5
4. Concluzii:
 Numărul celor implicaţi în comunicare determină niveluri diferite ale comunicării umane şi
tehnici diferite de comunicare specifice fiecărui nivel în parte.
 Funcţiile limbajului verbal sunt multiple, dar două par să prevaleze pentru om: funcţia de
reprezentare adică de construcţie a unor sensuri şi cea de acţiune adică de comunicare.
 Analiză complexă a aspectelor comunicării orale implică un element semantic, al
semnificaţiilor termenilor utilizaţi. Sunt supuse analizei structura vocabularului, cantitatea
de informaţie şi nivelul de abstractizare a termenilor, adecvarea lor la conţinutul său obiectul
comunicării, coerenţă în judecăţi şi raţionamente, plasticitatea şi expresivitatea termenilor.
Un vocabular bogat, variat, precis, fineţea şi concizia dă capacitatea şi posibilitatea de a
înţelege uşor mesajul transmis.
 Toate elementele relaţiei de comunicare trebuie să prezinte un anumit nivel calitativ pentru
ca să asigure o bună comunicare orală. Chiar dacă pare facilă comunicarea orală cere o
pregătire indiferent de forma să.
 Comunicarea orală reprezintă, ca şi comunicarea scrisă, un sistem propriu de reguli şi
norme, doar că sensibil mai bogat şi mai complex, datorită factorilor extra şi paralingvistici
şi a influenţei decisive a cadrului situaţional.

5.Bibliografie

 J.J.Van Cuilenburg, O Scholten, G.W. Noomen, Ştiinţa comunicării, Ed. Humanitas, 1991;
 Gheorghe Arădăvoaice, Comunicarea în mediul militar, Ed. Academiei de Înalte Studii
Militare, 1997;
 Ion-Ovidiu Pânişoară, Comunicarea eficientă, Ed. Polirom, 2003.