Leoaica tanara, iubirea

Poezia „Leoaica tanara, iubirea”, scrisa de Nichita Stanescu, apartine perioadei

postbelice, fiind incadrata in neomodernism. Snt pastrate ideile modernismului dupa o
pauza de cativa ani in care literatura pusese accent pe patriotism. Printre trasaturile acesti
crent literar se numara si concretizarea abstractlui si amplificarea simturilor, auz, vaz,
atingere.

Ca specie literara este o arta poetica,prezentand viziunea poetului asupra lumii in

momentul in care se indragosteste. Acesta nu se adreseaza persoanei iubite ci povesteste la
modul general.

Titlul este o metafora, acesta comparand iubirea cu o leoaica. Leoaica este un animal de
prada, puternica, salbaticasi feroce. Din faptul ca este tanara semnifica ca este agila, dar in
acelasi timp naiva, Astfel, vazuta din perspectiva lui Nichita Stanescu, iubirea este ca un
animal salbatic, la fel de feroce si de puternica, dar in acelasi timp foarte naiva. Aceasta,
precum leoaica, pandeste, ataca, sare dintr-odata, pe neasteptate.

Tema textului este iubirea, urmarita in toate momentele ei si efectele pe care aceatsa le
are asupra persoanei indragostite.

Opera este structurata in 3 tablouri, fiecare tablou cuprinzand cate o strofa. Primul
tablou prezinta momentul in care eul liric se indragosteste. Se repeta titlul, fiind o metafora
ce defineste iubirea adolescentina.Verbul la persoana a II-a „ai sarit” arata ca este o adresare
directa cu ajutorul careia eul liric se confeseaza. Fiinta umana este predispusa la a se
indragosti, iubirea pandind-o in incordare. In acest tablou sunt redate etapele indragostirii,
dupa panda, aceasta sarind in fata si lasand amprente vizibile. Metafora „colti albi” descrie
atat puritatea sentimentului cat si ferocitatea acestuia. Sbstantivul „fata” se repeta de trei
ori in aceasta secventa pentru a insisita asupra faptului ca, odata indragostit, nu mai poti
ascunde acest lucr, citindu-se totul pe chipul tau.

Cea de-a doua secventa descrie raportul dintre eul indragostit si natura. Adverbul
„deodata” arata schimbarile bruste ce se petrec in univers, metamorfozandu-se odata cu
fiinta umana. Acesta capata un nou statut si o noua forma, cercul simbolizand perfectiunea,
astfel se reinventeaza in forma pura tot ce-l inconjoara.Simturile sunt si ele reinventate,
percepand ceea ce eul liric isi doreste: lumea este vazuta in culori vii ale curcubeului, iar
auzul percepe parca muzica „inaltului”, ciocarlia fiind un simbol al zborului spre lumina.

A treia secventa prezinta raportul eului liric cu sine. Spranceana, tampla si barbia sunt
componeante ale fizicului uman care acum nu mai sunt recunoscute de eul liric, schimbarile
aduse de iubire manifestandu-se nu doar in exterior cat si in interior. Conjunctia „si” arata
caracterul continuu si repetitiv al iubirii care trece in nestire. Leoaica tanara devine o leoaica
aramie, o iubire matra care totusi pastreaza viclenia leoaicei tinere. Repetitia din final „inc-o
vreme si-nco vreme” accentueaza continuitatea iubirii care odata disparuta va reveni la fel,
pe neasteptate.

In text se observa prezenta cuvintelor ce fac parte din campul semantic al iubiri: „leoaica
tanara”, „deodata”, „trece-alene”, „aluneca”, al naturii: „ape”, „curcubeu”, „ciocarlii”,
„desert” si al leoaicei: „colti”, „tanara”, „aramie”, „miscarile viclene”, „m-a muscat”.
Cuvintele din campul semantic al naturii ajuta la evidentierea schimbarilor suferite de
univers datorita aparitiei iubirii. Campul semantic al leoaicei este asociat cu campul semantic
al iubirii. Iubirea deputeaza cu faza adolescentina, urmata de schimbarea brusca datorita
iubirii propriu-zise, iar apoi se prezinta o iubire matura cu care fiinta umana este deja
obisnuita.

In prima secventa, accentul este pus pe verbele „ai sarit”, „a infipt”, „a muscat”, cu rolul
de a marca o actiune de patrundere a iubirii in viata poetului. In a doua secventa, cuvintele
cheie sunt adverbele si adjectivele „sus”, „tocmai”, „larg”, „aproape”, cu rolul de a descrie
schimbarea. In ultima secventa, substantivele „spranceana”, „tampla”, „barbie”, „desert”,
„leoaica” sunt elementele constante care au suferit schimbarile.