Sunteți pe pagina 1din 6

Columna lui Traian

Cu imensele tezaure ale lui Decebal, împăratul Traian a hotărît să dăruiască


Romei un Forum Ulpian, care să întreacă în întindere şi în strălucire toate celelalte
foruri ale urbei. Un for era o piaţă unde se desfăşura cea mai mare parte din viaţa
unui oraş, cu diverse manifestări politice, administrative şi juridiciare, cu tranzacţii
comerciale, cu întîlniri particulare de tot felul. De jur – împrejur, piaţa era
împodobită cu statui şi edificii somptuase. Din cauza creşterii enorme a populaţiei
din Roma, vachiul Forum Romanum din epoca republicană nu mai era suficient,
aşşa că s-a simţit nevoia să i se adauge noi pieţe largi şi frumoase, care, create
succesiv de Iuliu Caesar, de Augustus, de Vespasian, de Nerva, au ajuns să acopere
tot spaţiul plan disponibil dintre cele şapte coline. Pentru noul său for, lui Traian
nu-i mai rămînea decît soluţia de a rade un pinten de deal stâncos ce se prelungea
din Quirinal spre Capitoliu. Cu mâna de lucru a miilor de sclavi, în rândul cărora se
numărau, desigur, şi foarte mulţi captivi daci, această muncă imensă a fost dusă la
capăt. După calculele făcute, peste 850.000 de metri cubi de piatră şi pământ au
fost săpaţi şi transportaţi în altă parte a oraşului. Pe terenul astfel nivelat s-a
construit, prin iscusinţa vestitului arhitect Apollodor din Damasc, cel mai mare
dintre forurile imperiale, egalându-le ca spaţiu pe toate celelalte la un loc şi
depăşindu-le mult prin bogăţia şi amploarea clădirilor dimprejur, printre care se
impuneau atenţiei, în primul rând, două vaste complexe semicirculare numite
exedrae o uriaşă basilica având la extremităţi câte o mare absidă, două biblioteci
şi un arc de triumf între cele două biblioteci.1
Dar dintre toate splendorile trecute ale Forului lui Traian, pentru noi
monumentul cel mai important e zvelta coloană care se ridică între cele două
biblioteci. Ea a înfruntat cu succes scurgerea secolelor, petrecerea năvălitorilor şi
lipsa de înţelegere şi preţuire a oamenilor din evul mediu au transformat în cariere
1
R. Vulpe, Columna lui Traian, 1988, p. 9

1
de piatră atâtea complexe monumentale, ale Romei antice. Columna lui Traian
inaugurată la 12 mai 113, se înalţă şi astăzi în forul construit din porunca
biruitorului Daciei, unic monument bine păstrat în mijlocul unui câmp de ruine.
De ce e Columna atât de importantă ? Pentru că pe fusul ei înalt urcă în spirală
imagini din cele două războaie dacice purtate de Traian, imagini sculptate în relief
şi, în antichitate cel puţin, policrome. În felul acesta, columna e un monument
artistic de prim ordin, o mărturie a geniului artiştilor romani sau greco-romani de la
începutul secolului al II-lea e.n.2
Deasupra columnei, peste capitetul său doric, se ridică statuia enormă a
împăratului, de peste 6 m înălţime, turnată în bronz şi poleită cu aur. Mai târziu,
urna sa funerară, de aur, avea să fie depusă în interiorul piedestalului
pararelipipedic, care măsura cam câte 5 ½ în înălţime şi de fiecare latură.
Piedestalul era ornat în exterior cu reliefuri reprezentând armele luate de la daci. Pe
una din feţele sale se deschide o uşă pe care se pătrunde în interior, de unde, pe o
scară spirală, întocmai ca într-un minaret musulman de azi, se putea urca înăuntrul
Columnei până în vârf. Din loc în loc, pe peretele Columnei era câte o ferăstruică
pentru a lăsa să răzbată lumina zilei.
La început, Columna, cu dimensiunile sale enorme şi cu albeaţa monotonă şi
orbitoare a marmurei din care era construită, va fi produs o impresie neplăcută. Se
simţea nevoia unui element decorativ care să învioreze intensa suprafaţă netedă a
fusului cilindric al coloanei. S-ar fi putut recurge, fireşte, la canelurile inerente
ordinului doric, dar de la început au fost omise, deoarece pe o înălţime atât de mare
această repetiţie de simple jgheaburi verticale paralele ar fi fost de un efect şi mai
dizgraţios în contextul celorlalte edificii ale forului. Şi atunci, sirianul Apollodor
din Damasc, obişnuit din patria sa orientală cu tradiţia reprezentărilor istorice, i-a
venit ideea de a folosi întinsa suprafaţă cilindrică a Columnei pentru sculptarea în
relief a celor două războaie dacice ale lui Traian. Varietatea scenelor şi a acţiunilor
unor nenumărate figuri umane era de natură să dea monumentului o frumuseţe
2
C. Daicoviciu, Columna lui Traian, 1966, p. 9.

2
atractivă care era întărită şi prin pictură, frecvent obişnuită în sculptura antică.
Culorile, fiind făcute din pulberi de pământ cu apă, fără nici o substanţă fixativă,
au dispărut de atunci încoace fără urmă, dar multe particularităţi ale reliefului
dovedesc că artistul le pusese la contribuţie cu prisosinţă. O serie de amănunte
privitoare la dispoziţia şi execuţia imaginilor indică după cum a observat Giuseppe
Lugli, că relieful a fost cioplit, cel puţin în parte, cu ajutorul schelelor.
Rămas sigurul element de atracţie al Columnei, greu de semnificaţii şi de
probleme, relieful historiat al acestui monument necesită o considerare mai
insistentă. Apollodor l-a conceput ca o istorie continuă figurată pe o bandă lată în
medie de 1m, care se înfăşura în spirală prin 23 de spire, de jur împrejur pe fusul
Columnei, întocmai ca pelicula unui film de azi pe care l-am răsuci ascendent în
jurul unu baston. Din cauza oblicităţii sale continue, banda prezintă extremităţi
triunghiulare ascuţite. Relieful însumează o lungime de circa 200m. Conţinând
peste 2500 de figuri umane, este cea mai mare sculptură din toată antichitatea.
Împăratul Traian apare printre aceste sculpturi de 60 de ori, iar chipul demnului
său adversar, Decebel, de vreo 8 ori.
Din punct de vedere artistic, relieful columnei traiane reprezintă apariţia unui
gen original în arta antică. Executat de sculptori greci din Siria conduşi de
Apollodor din Damasc dar după indicaţii primite din partea oficialităţilor din
Roma, grandioasa bandă sculptată în spirală exprimă o îmbinare a gustului oriental
pentru decor bogat pentru reprezentări încărcate. Calităţile reprezentărilor sunt
eminente: vivacitatea şi dramatismul acţiunilor, agitaţia maselor, nobleţea figurilor,
acurateţea execuţiei, armonizarea gesturilor şi atitudinilor. Dar aceste trăsături
principale nu pot ascunde unele defecte care denotă un început de decadenţă a artei
antice.
Dar dacă recunoaştem fără rezerve valoarea documentară a reliefului de pe
Columnă î ce priveşte succesiunea reală a episoadelor şi autenticitatea acţiunilor pe
care le sintetizează fiecare, nu putem avea aceiaşi atitudine faţă de reprezentările
amănuntelor de peisaj, de topografie, de construcţii care inevitabil erau

3
convenţionale. Chiar tipurile etnice, costumele şi armele, dacă nu li se poate pune
la îndoială realitatea, trebuie să se admită că reprezentau generalizări ale câtorva
modele selectate. Artiştii lui Apollodor nu cunoşteau din propria experienţă în tot
ceea ce trebuiau să sculpteze. Ei n-au văzut niciodată cu ochii lor construcţiile
dacice. Ei nu l-au însoţit pe împărat în campaniile sale şi n-au călcat niciodată pe
drumurile şi potecile din Munţii Orăştiei.3 Să ne mulţumim cu ceea ce acest
monument ne poate oferi ca date sigure de o primordială importanţă: sensul
evenimentelor, realitatea lor, succesiunea lor completă şi precisă, adică ceea ce ne-
ar fi oferit şi Comentariile lui Traian dacă s-ar fi păstrat. Relieful Columnei poate
fi privit ca albumul de ilustraţii al acestui text scris. Este o imensă comoară de ştiri
dar o comoară cu taine şi cu cheie, căci pentru a o deschide este nevoie să se refacă
drumul invers, al traducerii imaginilor în idei şi în cuvinte, ceea ce, în lipsa
originalului scris şi în extrema sărăcie a altor izvoare reprezintă o operaţie infinit
mai grea decât osteneala artistului care a transpus ideile în figuri.
Este adevărat că vreo câteva ştiri scrise, rare şi răzleţe, care s-au salvat
prizărite pe la unii autori mai târzii, ne pot ajuta să înţelegem sensul general al
acţiunilor reproduse pe relieful Columnei şi să identificăm semnificaţia unor scene,
dar şi aceste ştiri, prin extremul lor laconism, prin lipsa lor de claritate şi de
continuitate şi, adesea, prin modul defectuos în care au fost transmise, ridică unele
probleme dificile. Este ceea ce explică atât încetineala progreselor înregistrate până
acum în descifrarea reliefului, cât şi frecventele dezacorduri dintre cercetători
asupra metodelor de cercetare şi interpretare.
În cele ce urmează, păşim la o lectură a reliefului Columnei pe baza criteriilor
amintite, având ferma convingere că niciodată nu se va putea ajunge la o justă
înţelegere a acestui preţios monument historiat dacă nu se vor avea în vedere
următoarele premise: caracterul documentar de proces-verbal autentic şi oficial al
scenelor reprezentate, ca traducere riguroasă în imagini a textului Comentariilor
imperiale, succesiunea exactă şi completă a episoadelor, aşa cum erau menţionate
3
Idem, Dacii, 1991, p. 167.

4
în acest text, fără nici o subordonare faţă de cerinţele unei compoziţii artistice;
veracitatea scrupuloasă a subiectelor reprezentate; precăderea acordată acţiunilor la
care a participat împăratul şi, prin urmare, raritatea sau absenţa altor fapte;
caracterul sintetic al scenelor în care artistul a căutat să sugereze elementele
esenţiale ale acţiunilor, prin trucuri convenţionale, iar nu să prezinte instantanee
fotografice; imperfecţiunea amănuntelor cu privire la costume, peisaje, cetăţi,
arme, tipuri etc., ca urmare a acestei preocupări sintetizante şi a insuficienţei
cunoştinţelor de care dispunea artistul; absenţa oricărui gest lipsit de semnificaţie;
superioritatea categorică a reliefului Columnei ca document istoric faţă de orice
mărturie scrisă, atât în ce priveşte ordinea cronologică a episoadelor, cât şi
subiectul lor; prioritatea de principiu a reliefului în eventuale contradicţii cu
mărturiile scrise, care, din capul locului, se cer privite cu precauţie critică, din
cauza modului indirect, sporadic, fragmentar şi defectuos în care au fost transmise.

5
Bibliogarfie

1. Daicoviciu, H., Dacii, Editura Hyperion, Chişinău, 1991.


2. Idem, Columna lui Traian, Editura Meridian, Bucureşti, 1966.
3. Vulpe, R., Columna lui Traian, Editura Sport turism, Bucureşti, 1988.

S-ar putea să vă placă și