Sunteți pe pagina 1din 1

Mă numesc Silviu Boga iar Nida Boga este bunicul meu dinspre tată și totodată mentorul meu spiritual,

el fiind cel
care mi-a creionat definitiv caracterul încă din fragedă copilărie. Explicația e simplă. Primii aproape cinci ani din
viață am fost crescut de el iar apoi anii adolescenței mi i-am petrecut zi și noapte tot în prezența lui. Cred că cele
spuse sunt suficiente pentru a înțelege interesul ce îl am pentru orice date istorice privind activitatea lui publicistică și
aspecte din biografia lui, care cu adevărat confirmă zicala ”viața bate filmul”. Din acest motiv apreciez în mod
deosebit cercetările dumneavoastră, precum și cele ale lui Vadim Guzun, fără a privi ca incomode și de nepublicat
nici chiar acele date despre tatăl meu, rezultate din cercetarea dosarelor fostei securități. Consider că tot ce publicați
este purul adevăr istoric și aceast fapt nu poate fi decât de apreciat. Eu locuiesc în Iași. Mi-ar face mare plăcere să ne
întâlnim și mă puteți oricând contacta pe tel. 0726311425 sau e-mail silviumath@yahoo.com.