EXANTEMUL VEZICULOS AL PORCULUI

(Vesicular Exanthema of Swine, Swine Vesicular Disease - engl.; Vesikuläre

Schweinekrankheit - germ.; Maladie vésiculeuse du porc – fr.)

Exantemul veziculos al porcului (EVP) este o boală infecŢioasă virotică, specifică porcului, foarte contagioasă, cu
evoluŢie febrilă si acută, caracterizată prin erupŢia unor vezicule cu localizare bucală, podală si mamară.

Etiologie
Agentul cauzal este un virus epiteliotrop, încadrat în familia Caliciviridae, genul Vesivirus, reprezentând specia tip a
acestui gen. Virusul conŢine ARN monocatenar cu masa moleculară de aproximativ 2x10 6 daltoni. Capsida este
sferoidală cu un diametru de 35-40 nm, având depresiuni, sub formă de cupă, pe suprafaŢă. Nu prezintă anvelopă,
este rezistent la eter si este stabil la pH 5.
Virusul EVP se cultivă numai pe culturi celulare, de origine diferită. Pe monostraturile renale de porc si pe
monostraturile embrionare produce efect citopatic, reprezentat de mărirea nucleilor, vacuolizări citoplasmatice si
plaje mai mici sau mai mari, dependent de virulenŢa tulpinii, care apar după 48 de ore.
Acest virus are o pronunŢată pluralitate antigenică, iniŢial fiind identificate 4 serotipuri iar, ulterior, au fost
identificate 13 tipuri distincte antigenic, notate cu literele alfabetului. Aceste serotipuri au fost identificate numai în
California, în restul statelor, după 1952, difuzând doar un singur serotip (19, 30, 33).
Imunitatea postinfecŢioasă, faŢă de un serotip, este solidă, de lungă durată (20 de luni) si numai parŢială faŢă de
alte serotipuri. Virusul EVP este considerat rezistent la factorii de mediu. La 62°C este inactivat în 60 de minute, iar
la 64°C în 30 de minute. Rezistă 6 săptămâni la temperatura camerei si 2 ani la 4- 6°C, în glicerină 50%. Fiind
rezistent la pH-ul acid, îsi păstrează infectivitatea în carnea de porc timp de 4 săptămâni la 7°C si 4-18 luni în carnea
congelată. Este sensibil la hidroxidul de sodiu, hipocloritul de sodiu, la formol, clorură de var si la alte dezinfectante.

Caractere epidemiologice
La infecŢia naturală sunt sensibile numai suinele, indiferent de vârstă sau rasă. În condiŢii experimentale, infecŢia a
fost transmisă la cai, hamsteri si câini. Virusul EVP inoculat intradermic la puii de focă produce leziuni cutanate sub
forma unor plăci (29, 33).
Sursele primare de infecŢie sunt reprezentate de porcii bolnavi, porcii convalescenŢi si porcii cu infecŢii inaparente.
Porcii bolnavi elimină virusul prin lichidul si epiteliul vezicular, prin salivă, fecale si urină. Prin urină, este eliminat
cu 12 ore înainte de erupŢia veziculară si 1-5 zile după erupŢie (29, 39).
Sursele secundare sunt numeroase si importante epidemiologic datorită rezistenŢei virusului în mediul exterior. În
mod frecvent, în episoadele de boală apărute în SUA au fost incriminate: resturile alimentare cu carne de porc
infectată, deseurile de abator netratate termic, carnea de porc congelată si produsele si subprodusele rezultate de la
mamifere marine, administrate în hrana porcilor (9, 29, 33).

EVP se transmite orizontal, direct si, mai rar, indirect, cu toate că virusul rezistă în mediul extern. Prin contact
direct, virusul se transmite de la porcii bolnavi, în primele 5 zile de boală. La porcii cu infecŢie latentă (fără
erupŢie), care nu se imunizează, virusul persistă în organism un timp îndelungat, fiind eliminat în mod constant.
Prin intermediul acestor porci boala se transmite de la o fermă la alta.
Transmiterea indirectă, prin intermediul deseurilor de la bucătării si abatoare, netratate termic, precum si prin
intermediul cărnii de porc contaminată, a permis vehicularea virusului EVP pe distanŢe mari în SUA, Hawaii si
Islanda (9, 33). În organism, virusul EVP, pătrunde pe calea cutanată (piele cu leziuni), orală, respiratorie si pe calea
mucoaselor (conjunctivală si genitală) (33, 39).
EVP evoluează endemic si epidemic, cu o pronunŢată tendinŢă de a difuza în afara focarelor. În California,
epidemiile s-au succedat periodic, anual, sau din 2 în 2 ani, pe măsură ce populaŢiile cu imunitate postinfecŢioasă
au fost înlocuite cu suine sensibile, neimunizate (9, 29, 33).

Patogeneză
Virusul se multiplică la poarta de intrare, unde apar vezicule primare, apoi trece în sânge, rezultând starea de viremie
cu o durată de 72-84 de ore. Fiind epiteliotrop, se localizează în epiteliul mucoasei bucale, în tegumentul
extremităŢilor membrelor si în tegumentul mamar, la scroafele gestante. În urma multiplicării locale apare erupŢia
secundară, exprimată prin vezicule asemănătoare cu cele din febra aftoasă, având la bază degenerescenŢa hidropică.
După spargere, leziunile se pot complica cu infecŢii bacteriene secundare (9, 29, 39).

Tabloul clinic
Perioada de incubaŢie este, în mod obisnuit, de 1-3 zile, fiind dependentă de virulenŢa tulpinii virale. Boala
debutează cu febră (40,5-41°C), abatere, inapetenŢă, iar după 12 ore apar veziculele primare localizate pe rât,
mucoasa bucală, tegumentul interdigital, bureletul coronarian, regiunea metacarpiană si metatarsiană, talpă,
tegumentul mamar (mameloane) la scroafele lactante, abdomen, iar la purcei si pe mucoasa nazală. Veziculele au un
diametru de 0,5-3 cm, conŢin un lichid clar si se sparg după 24-48 de ore de la apariŢie. După spargere, temperatura
revine la normal si rezultă zone sângerânde si denudate. Animalele preferă decubitul, schiopătă, prezintă
hipersalivaŢie si anorexie. Pot să apară si exongulări. Veziculele secundare apar, mai frecvent, în regiunea
extremităŢilor membrelor, fiind mai des întâlnite la porcii adulŢi. Din cauza durerii locale, porcii schiopătă evident
si preferă decubitul.
Localizarea podală poate fi predominantă în unele focare de boală si fără semnificaŢie în alte focare. La scroafele
gestante, infecŢia în a doua jumătate a gestaŢiei este urmată de avorturi, iar la scroafele în lactaŢie apare hipo- si
agalaxia.
La tineretul după înŢărcare, grăsuni si adulŢi, mortalitatea este sub 5%, dar la purceii sugari pierderile prin
mortalitate sunt mari din cauza hipo- si agalaxiei si a erupŢiei veziculare bucale si nazale (9, 33, 39). Boala durează
1-2 săptămâni si se termină, de regulă, prin vindecare. InfecŢiile bacteriene secundare produc complicaŢii, identice
cu cele din febra aftoasă. Porcii slăbesc si necesită o lună în plus de furajare pentru a atinge greutatea normală.
Leziunile anatomopatologice nu sunt semnificative, iar modificările histologice, consecutive formării aftelor, sunt
similare celor din febra aftoasă.

Diagnostic
EVP se suspicionează pe baza caracterelor epidemiologice si a manifestărilor clinice.
Diagnosticul diferenŢial se face faŢă de alte boli cu evoluŢie clinică asemănătoare (febra aftoasă, boala
veziculoasă si stomatita veziculoasă), prin examene de laborator. Pentru examenele de laborator se prelevează, de la
animale, epitelii, lichid vezicular si probe de sânge. În laboratoare autorizate se efectuează următoarele examene:
izolarea si cultivarea virusului, microscopia electronică, RFC, virusneutralizarea pe culturi celulare, imunodifuzia,
testul imunoenzimatic (ELISA) si, mai nou, sondele ADN si testele serologice cu anticorpi monoclonali. Unele
examene serologice (RFC, virusneutralizarea) permit nu numai confirmarea diagnosticului de boală, ci si
identificarea serotipului de virus, care a produs infecŢia. Virusneutralizarea poate fi făcută cu seruri standard sau cu
serotipuri standard de virus.

Profilaxie si combatere
Profilaxia EVP a fost bazată, în SUA, pe măsuri generale care, în funcŢie de situaŢia epidemiologică si de
cunostinŢele acumulate, au avut următoarele obiective: carantină; tratamente; dezinfecŢii; restricŢii privind
circulaŢia suinelor; interzicerea administrării deseurilor de abator, a resturilor alimentare si a unor produse si
subproduse nesterilizate termic în hrana porcilor; lichidarea efectivelor de porci din fermele în care a evoluat boala.
Imunoprofilaxia nu a fost utilizată în mod curent, cu toate că Madin si Traum în anul 1953 au preparat un vaccin
inactivat cu formol si adsorbit pe hidroxid de aluminiu, după tehnica Schmidt-Waldman. Vaccinul a indus anticorpi,
după 3 săptămâni, cu titruri mari, protective, pe o durată de 6 luni.
În cazul apariŢiei bolii, măsura de bază în combatere este lichidarea efectivului (stampingout) urmată de dezinfecŢii
si repaus biologic.
În general, în profilaxia si combaterea EVP, se aplică măsurile sanitare recomandate si în celelalte boli cu erupŢie
veziculară a suinelor.