ICHIM DANIELA AMG II C

ANATOMIA NASULUI

Atât forma, cât şi aspectul nasului afectează nu numai aspectul general al

fizionomiei, cât şi funcţia respiratorie ce se realizează la acest nivel. Structura
anatomică a nasului îndeplineşte o varietate de funcţii fiziologice, o modificare
chiar minimă, afectându-le.

asul este situat în porţiunea centrală a feţei, proeminent, înconjurat lateral de

regiunile infraorbitale, inferior de regiunea orală şi superior, de regiunea
frontală.

Forma sa este una de piramidă triunghiulară cu 3 feţe, 3 margini şi un vârf.

Feţele laterale sunt alcătuite în porţiunea inferioară de aripile nazale, faţa
inferioară este reprezentată de narine, iar faţa posterioară lipseşte, fiind
reprezentată de către porţiunea de trecere dintre coanele nazale spre
nazofaringe.

Marginile laterale sunt realizate de şanţul nazogenian şi nazopalpebral, iar

marginea anterioară este reprezentată de dosul nasului.

Stratigrafie

Regiunea nazală cuprinde mai multe straturi şi anume:

I. Stratul cutanat reprezentat de piele ce prezintă în partea superioară o

regiune mobilă pe planurile subiacente, iar în porţiunea inferioară o piele mai
groasă şi aderentă de pericondru. Ţesutul cutanat se extinde şi la nivelul
vestibulului nazal, unde prezintă suplimentar numeroase fire de păr ce poartă
denumirea de vibrize ce au ca principal scop reţinerea impurităţilor din aer. De
asemenea, pielea de la nivelul regiunii nazale prezintă numeroase glande
sebacee a căror canale excretoare sunt vizibile.

II. Ţesutul celular subcutanat este în cantitate redusă.

III. Stratul muscular este reprezentat de muşchii ce realizează expresia facială:

• muşchiul nazal ce este alcătuit din două părţi şi anume: o parte transversă ce
acoperă zona centrală a nasului şi o parte alară ce este situată la nivelul aripilor
nasului şi îndeplineşte funcţia de dilatare a narinelor;

• muşchiul ridicător al buzei superioare şi a aripei nasului;

• muşchiul procerus ce este localizat la nivelul rădăcinii nasului.

Pachetele neurovasculare sunt alcătuite din:

1. Nervi:

• inervaţia senzitivă este realizată prin intermediul ramurilor de la nivelul

trigemenului:

- nervul etmoidal anterior ce este ram din nervul oftalmic. Acesta prezintă o
ramură internă = nervul nazal intern ce inervează mucoasa şi tegumentele
septale şi o ramură externă = nervul nazal extern, prin intermediul căruia
inervează mucoasa de la nivelul peretelui lateral antral şi tegumentele
peretelui lateral vestibular;

- nervul nazociliar, ram din nervul oftalmic ce inervează pielea de la nivelul

rădăcinii nasului;

- nervul infraorbital, ram din nervul maxilar ce inervează pielea versantului

lateral al nasului;

• inervaţia motorie se realizează prin intermediul nervului facial, prin ramurile

sale terminale.

2. Vascularizaţia este realizată de:

• arterele: sunt ramuri din artera facială (artera angulară şi artera nazală
externă) şi din artera oftalmică (artera dorsală a nasului).

• venele drenează fie în vena facială şi apoi în vena jugulară internă, fie în vena
oftalmică şi apoi în sinusul cavernos.

• limfaticele drenează la nivelul ganglionilor parotidieni superficiali şi

submandibulari.
IV. Stratul osteofibrocartilaginos este alcătuit din:

• un schelet osos reprezentat de oasele proprii nazale şi apofizele montante ale

oaselor maxilare;

• un schelet cartilaginos reprezentat de cartilagiile alare ce alcătuiesc aripile

nazale, cartilagiile laterale şi accesorii.

V. Stratul mucocutanat alcătuit din pielea de la nivelul vestibulului nazal şi

mucoasa nazală, limita dintre acestea fiind reprezentată de limen nasi.

nteriorul piramidei nazale formează cavitatea nazală. Aceasta este primul

segment al sistemului respirator şi începe anterior la nivelul vestibulului nazal,
ce este delimitat posteror de limen nasi (localizat între marginea posteroară a
cartilajului alar şi marginea anterioară a cartilajului lateral) . Se prezintă sub
forma unui culoar şi este localizată deasupra cavităţii bucale şi între orbite şi
sinusurile maxilare. Porţiunea anterioară osoasă a cavităţii nazale poartă
denumirea de apertura piriformă şi este în interrelaţie lateral şi inferior cu osul
maxilar, iar superior cu osul nazal.

Prin intermediul septului nazal, se împarte în două porţiuni aproximativ

simetrice ce poartă denumirea de fose nazale. Septul nazal este alcătuit dintr-o
parte anterioară, cartilaginoasă şi o parte posterioară, osoasă. Anomaliile de
formă a septului nazal determină frecvent simptomatologie obstructivă a căilor
aeriene superioare.

O fosă nazală prezintă 4 pereţi:

• unul inferior ce este format din apofiza palatină a maxilarului superior şi lama
orizontală a palatinului;

• unul superior ce este alcătuit din faţa postero-inferioară a oaselor proprii

nazale, spina nazală a frontalului şi faţa inferioară a osului sfenoid.

• unul intern ce este alcătuit din lama verticală a etmoidului şi vomer;

• unul extern care este totodată şi cel mai important perete al foselor nazale şi
este alcătuit din maxilarul superior, sfenoid, palatin, lacrimal, etmoid şi
cornetul inferior.
La acest nivel sunt localizate mai multe structuri importante precum: conca
nazală inferioară, mijlocie şi superioară, ostiumurile sinusale şi orificiul
canalului lacrimonazal.

Conca (cornetul) nazală inferioară este cea mai voluminoasă din cele trei şi are
o formă aproximativ triunghiulară. Aceasta prezintă un cap - mai rotunjit, o
coadă - mai efilată, o faţă medială ce priveşte spre septul nazal, o faţă laterală
ce priveşte spre meatul inferior, o margine superioară şi o margine inferioară.

Capul cornetului inferior este voluminos, roşu şi poate fi identificat la 2 cm

posterior de orificiul narinar. Coada cornetului inferior depăşeşte coanele,
ajungând în zona tubo-faringiană, fiind localizată intern faţă de orificiul trompei
lui Eustachio.

Faţa medială este în raport direct cu regiunea antero-inferioară a septului

nazal.

Faţa laterală aparţine de meatul inferior.

Marginea superioară prezintă 2 zone dintre care cea inferioară intră în

alcătuirea meatului inferior, iar cea superioară a meatului mijlociu.

Marginea inferioară este turgescentă în porţiunea anterioară şi are o orientare

oblică în jos, posterior şi lateral.

Meatul inferior este delimitat între peretele lateral al fosei nazale şi faţa
laterală a cornetului inferior. La unirea ¼ anterioară cu ¾ posterioare se poate
identifica canalul lacrimo-nazal. Orificiul de deschidere prezintă o porţiunea
superioară mai proeminentă ce poartă denumirea de plica lacrimo-nazală.
Posterior orificiului canalului lacrimonazal se identifică o zonă ce este în raport
cu sinusul maxilar şi este locul de abord prin puncţie a sinusului maxilar.

Conca nazală mijlocie are de asemenea formă triunghiulară, uneori i se poate

asocia o celulă etmoidală, purtând denumirea de „concha bulosa”. Ca şi conca
nazală inferioară, prezintă mai multe porţiuni şi anume:

- cap;

- coadă;

- faţă medială ce corespunde septului nazal;

- faţă laterală ce corespunde meatului mijlociu;

- margine superioară;

- margine inferioară.

Capul concăi nazale mijlocii se caracterizează şi el tot prin roşeaţă, turgescenţă

şi proeminenţă, purtând denumirea de opercul. Coada ajunge şi aceasta medial
şi superior faţă de orificiul trompei lui Eustachio, depăşind orificiile coanale.
Faţa medială este în raport direct cu septul nazal, participând la delimitarea
antrului în fanta olfactivă. Faţa laterală aparţine meatului mijlociu. Marginea
superioară prezintă 2 porţiuni – una inferioară ce intră în alcătuirea meatului
mijlociu şi una superioară ce este orientată către meatul superior şi fanta
olfactivă. Marginea inferioară este orientată oblic inferior, posterior şi lateral.

Meatul mijlociu poate fi delimitat prin intermediul următoarelor repere:

- medial – faţa laterală a cornetului mijlociu;

- lateral – peretele lateral al foselor nazale;

- superior – porţiunea inferioară a cornetului mijlociu;

- inferior – porţiunea superioară a cornetului inferior.

La nivelul porţiunii mijlocii a peretelui lateral pot fi identificate:

- plica semilunară ce este o proeminenţă ce conţine procesul uncinat al osului

etmoid;

- bula etmoidală;

- hiatusul semilunar (poate fi caracterizat ca un şanţ) ce poate fi delimitat

antero-inferior de proeminenţa determinată de plica semilunară şi postero-
superior de proeminenţa determinată de bula etmoidală. Acesta se bifurcă în 2
porţiuni:

• o porţiune antero-superioară ce se continuă cu înfundibulul etmoidal -

porţiunea terminală a canalului fronto-nazal (comunicarea dintre sinusul
frontal şi meatul mijlociu), aici deschizându-se unele celule etmoidale;

• o porţiune postero-inferioară în care se găseşte ostiumul sinusului maxilar.

- şantul retro-bulbar la nivelul căruia se pot identifica orificiile de deschidere a
celulelor etmoidale anterioare.

Cornetul nazal superior este cel mai mic dintre cele 3 cu formă tot triunghiulară
şi alcătuit din:

- cap;

- coadă;

- faţă medială;

- faţă laterală;

- margine superioară;

- margine inferioară.

Capul cornetului nazal superior este situat faţă de cornetul mijlociu, superior şi
posterior, iar faţa sa septală este căptuşită de mucoasă olfactivă. Coada
cornetului superior poate avea diverse dimensiuni, aceasta putând fi lungă sau
scurtă. Marginea superioară are un traiect aproape orizontal, marginea
inferioară este liberă şi oblică inferior şi posterior.

Meatul superior este delimitat de următoarele repere:

- superior: porţiunea inferioară a cornetului superior;

- inferior: porţiunea superioară a cornetului mijlociu;

- medial: faţa laterală a cornetului superior;

- lateral: peretele lateral al foselor nazale.

La nivelul meatului superior se deschid celulele etmoidale posterioare.

Cavitatea nazală relaţionează în partea superioară cu lama ciuruită a

etmoidului. Această lamă osoasă prezintă numeroase orificii prin care trec
filetele nervului olfactiv. Planşeul cavităţii nazale este alcătuit în cea mai mare
parte de palatul dur ce se formează prin unirea celor două procese palatine ale
osului maxilar şi de lama orizontală a osului palatin.