TELEDETECȚIE ȘI FOTOINTERPRETARE

Zaharia Miruna Cosmina

PT21
1.Etimologia
Termenul de „teledetecție” provine inițial din limba engleză (de la engl. Remote sensing ce
semnifică detectare de la distanță, de la depărtare ) şi a fost introdus prima dată în Statele
Unite ale Americii, la mijlocul anilor 50, în cadrul documentațiilor Administrației Americane
a Oceanelor (în prezent NOAA) de către cercetătoarea Evelyn Pruitt.În limba română,
termenul a pătruns prin traducerea în franceză (fr. teledetection).
2.Ce este teledetecția?
Teledetecția este domeniul tehnic care se ocupă cu detectarea, măsurarea, înregistrarea şi
vizualizarea sub formă de imagini, a radiațiilor electromagnetice cu diferite lungimi de undă,
emise de obiecte şi fenomene de pe Pământ sau din Univers, de la distanță, fără a avea contact
direct cu acestea.Aceste imagini îi ajută pe cercetători să „simtă’’ planeta.Deci, teledetecția
obține informații fără a fi fizic acolo.
 Subramuri:
-Analiza imaginilor satelitare
-date scaner
-date radar
-imagini fotografice
-imagini video
-Fotogrammetrie
-Imagistică medicală
-Observatoare meteorologice
3.Scurt istoric
Istoria fotointerpretării este o creaţie a secolului XX, fiind pregătită de întreaga dezvoltare a
ştiinţei şi tehnicii, dar în special de dezvoltarea aeronauticii şi a inventării fotografiei.
Primele fotografii aeriene au fost realizate din balon în anul 1858 de către Gerard Felix
Tournachon.La începutul Primului Război Mondial, camerele au fost montate pe avioane,
permițând o mai bună captare a peisajului, ca o metodă de găsire de informații și date în
scopuri militare.După război, fotogramele aeriene au început să fie utilizate şi în scopuri
civile, cum sunt studiile de geografie, geologie, arheologie, agricultură, amenajarea
teritoriului, silvicultură sau urbanism.
În al II-lea Război Mondial s-au perfecţionat atât avioanele cât şi aparatura fotografică,
realizându-se un număr enorm de fotograme aeriene.
În a doua jumătate a secolului XX odată cu dezvoltarea programelor spațiale, a fost posibilă
lansarea primului satelit artificial al Pământului de către URSS, în anul 1957, deschizând
noi posibilităţi pentru aplicarea teledetecţiei în explorarea Pământului şi a altor corpuri
cosmice.
 În anul 1972 era lansat de către NASA primul satelit din seria Landsat.Succesul deosebit în
ce privește utilizarea datelor obținute în urma acestei misiuni, a condus la o dezvoltare
continuă a domeniului teledetecției. Au fost lansați în continuare și alți sateliți de teledetecție,
tot mai performanți, atât de către NASA, cât și de alte agenții. Astfel, Franța lansează seria
sateliților SPOT, India lansează seria sateliților IRS, Agenția Europeană lansează sateliții
ERS, iar Rusia sateliții de spionaj COSMOS. În acest fel, până în prezent au fost lansați peste
4000 sateliți, dintre care mai sunt in funcțiune cca. 400. Anual sunt lansați cca. 20 sateliți, din
care 3/4 sunt pentru telecomunicație.Astfel, în prezent există în spațiul extra-atmosferic din
jurul Pământului un mare număr de platforme satelitare care sunt purtătoare de senzori de
teledetecție.
Teledetecția a început să fie folosită și în studierea mediului extraterestru, prin intermediul
radarelor de pe navele spațiale, furnizând informații despre harta topografică a planetei
Venus(Magellan) sau permite realizarea de studii pe Soare și vântul Solar(SOHO).
 Dezvoltarea fotointerpretării în România
În ţara noastră, primele aplicaţii ale fotointerpretării s-au realizat în timpul războiului din
1877, când s-au întocmit schiţe topografice după fotograme terestre.Cele dintâi fotografii
aeriene s-au efectuat din balon în anul 1899, iar Aurel Vlaicu realizează în 1911 primele
fotografii din avion.
Începerea colectivizării agriculturii, a impus o cunoaştere mai aprofundată a fondului
funciar al ţării, astfel că, în cadrul Ministerului Agriculturii este înfiinţat un Centru de
fotogrammetrie. Acesta este transformat ulterior în Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie,
Cartografie şi OrganizareaTeritoriului (IGFCOT). Pentru diverse lucrări de cadastru, de
amenajări de irigaţii, desecări sau decombaterea eroziunii solului, precum şi pentru alte nevoi
ale agriculturii, cercetării au realizat aerofotografierea unei mari părţi din teritoriul ţării şi au
întocmit an de an un mare număr de hărţi topografice la scară mare.
Dezvoltarea tehnologiilor spaţiale, mai ales după lansarea în iulie 1972 a satelitului Landsat
1 şi din ianuarie 1975 a satelitului Landsat 2, a făcut ca şi în România să se extindă
preocupările din domeniul teledetecţiei. Pe baza unor contracte de cercetare încheiate cu
NASA, prin care s-au primit înregistrări multispectrale asupra teritoriului ţării, s-au putut face
unele prelucrări prin fotointerpretare, dar şi pe computer.
4.Cum funcționează teledetecția?
Secretul este că teledetecția nu este atât de complicată.De fapt, tu faci teledetecție în acest
timp citind aceste pagini.
Cum am menționat înainte, teledetecția înseamnă primirea de informații de la distanță.Când
ești afară, Soarele emite lumină.Și fiecare obiect reflectă un mix de nuanțe de roșu, verde,
albastru în ochii tăi.Este la fel cu senzorii de pe sateliți.Este fascinant că putem vedea peste
vederea umană, practic, putem vedea invizibilul.
În teledetecție 3 elemente sunt importante:
a)o platformă să țină intrumentul
b)o țintă să fie observată
c)un instrument sau senzor
De exemplu, când faci o fotografie în casa ta, tu ești platforma, filmul fotografic din cameră
este senzorul și casa este ținta.
5.Clasificări
-După tipul de radiații, sistemele de teledetecție se împart în două categorii:cu senzori activi
sau pasivi.
Teledetecția activă utilizează radiațiile electromagnetice generate artificial, cu ajutorul
diferitelor instrumente, în vederea explorării şi înregistrării sub formă de imagini a obiectelor
şi fenomenelor de pe suprafața terestră. Teledetecția cu mijloace active, determină
posibilitatea de a obține imagini exacte ale obiectelor, folosind radiații ce se pot propaga în
condiții diferite de cele utilizate în teledetecția pasivă (ex. microundele folosite de sistemul
radar).Principiile cele mai cunoscute sunt legate de folosirea microundelor (radar), luminii
polarizate sau laserului (lidarul), respectiv undelor sonore (sonarul).
Sistemul pasiv(ex. lumina fotografică) măsoară energia care este disponibilă natural și
depinde de factorii externi(lumina Soarelui).Cele 4 principii utilizate în practică pentru
obținerea imaginilor sunt:principiul televiziunii satelitare, principiul scanării multispectrale,
principiul radiometriei și principiul scanării termice.
-După modul de captare al informațiilor există:teledetecție aeriană(fotogrammetria) și
teledetecția spațială.
În Teledetecția aeriană captarea imaginilor se realizează din spațiul atmosferic, prin
intermediul unui avion, elicopter, balon.
Teledetecția satelitară captează imagini din spațiul extraatmosferic, utilizându-se o
platformă satelitară sua navetă spațială.
6.Aplicații ale teledetecției în diferite domenii
-Studii de mediu
-Modificări globale
-Hidrologie(observarea schimbării cursului unui râu, analiza riscului de inundații)
-Agricultură(probleme ale solului, starea culturilor)
-Studii asupra resurselor naturale
-Meteorologie(predicția vremii)
-Cartografiere
-Domeniu militar
7.Avantaje
-Costuri mai scăzute decât cele presupuse măsurătorilor pe teren
-Posibilitatea de a obține informații din zone inaccesibile(zone muntoase, domeniul oceanic)
-Un grad ridicat de automatizare, cu efecte asupra reducerii erorilor umane
-Datele obținute acoperă o mare varietate de domenii și interese
-Timp mai scurt de realizare a explorării
-Oferă posibilitatea observării dinamicii unor fenomene prin colectarea repetitivă a datelor
8.Dezavantaje
-Analiza imaginilor și a datelor spațiale necesită pregătire specializată
-Fenomenele ce nu se doresc a fi măsurate pot afecta rezultatele finale(ex. vapori atmosferici,
lumina prea puternică a Soarelui)
-Posibila limitare a senzorilor
9.Concluzii
Teletedecția schimbă modul cum vedem planeta.Creșterea puterii computerelor reprezintă o
contribuție continuă la promovarea noilor metode de utilizare a datelor oferite de teledetecție.
Datele din sateliții meteorologici și oceanografici sunt acum un adjuvant indispensabil la
predicția numerică a vremii și a climatului și sunt asimilate direct de modele numerice.
Imaginile oferite de teledetecție pentru observarea fină a suprafeței Pământului, inclusiv
fotografia aeriană tradițională, sunt integrate digital în sistemele de informații geografice.

BIBLIOGRAFIE
https://geofizica.wordpress.com/2008/05/23/cursuri-teledetectie/
https://gisgeography.com/remote-sensing-earth-observation-guide/
https://earthobservatory.nasa.gov/features/RemoteSensing
http://www.biologydiscussion.com/plant-taxonomy/remote-sensing-history-principles-and-
types/30587