Referat

Activizarea si dezvoltarea creativitatii

la varsta prescolara

Moto:
,,Imi plac copiii – orice copil e un mic Picasso, sunt bulgari de creativitate. Intotdeauna trebuie intretinuta
partea copilareasca din noi.”( Francis Ford Coppola)

Termenul de creativitate isi are originea in cuvantul latin ,,creare”, care inseamna ,,a crea”, ,,a fauri”.
Insasi etimologia cuvantului demonstreaza ca termenul de creativitate defineste un act dinamic, un proces care
dezvolta, se desavarseste si isi cuprinde atat originea cat si scopul. El a fost introdus in psihologie de catre
G.W.Allport, pentru a desemna o formatiune de personalitate. In opinia sa creativitatea nu poate fi limitata doar
la unele dintre categoriile de manifestare a personalitatii, respective la aptitudini, atitudini sau trasaturi
temperamentale.
Psihologii sustin ca ,,a fi creativ” inseamna a crea ceva mai original si adecvat realitatii. Creativ este cel
care se caracterizeaza prin originalitate, expresivitate si este imaginative, deschizator de drumuri, inventiv,
inovativ. Dupa P.Popescu Neveanu, creativitatea presunpune predispozitia generala spre nou, o anumita
organizare a proceselor psihice in sistemul de personalitate. Ea este legata de expresii si creatii artistice, de
inventii tehnologice sau descoperiri stiintifice, de comunicare interumana, de educatie, de comportamente
personale si de miscari sociale, semnificand adaptare, imaginatie, constructie, originalitate, evolutie, libertate
interioara, talent, distantare fata de cotidian si banal. Ca formatiune psihica, creativitatea se caracterizeaza
printr-o multitudine de sensuri: productivitate, eficienta, ingeniozitate, originalitate.
Experientele realizate de-a lungul timpului au ilustrat in grafice o curba descendent ape care o urmeaza
creativitatea, aceasta fiind mult mai pregnanta la varstele mici si pierzandu-si productivitatea la varsta adulta.
De aceea, cunoasterea psihologica este absolut necesara. Este recunoscut faptul ca dezvoltarea psihologica se
realizeaza in stadii, fiecare caracterizandu-se printr-o configuratie proprie de procese si insusiri psihice.
Trecerea de la un stadiu la altul marcheaza un salt, nu numai in cadrul diverselor componente psihice, ci si in
cadrul relatiilor dintre ele, a personalitatii in ansamblul sau.
Profilul psihologic al varstei prescolare, conturat intre categorii principale – de natura intelectuala,
cognitiva, afectiva sau relationala – ar putea fi descris din mai multe perspective:
  Din perspective intelectuala, acest stadium a fost caracterizat de J.Piaget ca fiind stadiul
,,preoperational”, in sensul dependentei lui de reprezentari ca imagini cognitive ale realitatii. Dezvoltarea
limbajului faciliteaza capacitatea de a gandi in forme simbolice;
 Dimensiunea afectiva la varsta prescolara se exprima prin imbogatirea si diversificarea starilor affective,
prin amplificarea lumii subiective interioare, aspecte care conduc la trezirea sentimentului de personalitate;
 Dimensiunea relationala se exprima prin amplificarea indepedentei comportamentale, expresie a
procesului identitatii de sine si a aparitiei sentimentului de personalitate.
Frecventarea gradinitei conduce in mod inveitabil la conturarea unui autentic comportament
interrelational. Structura formala si informala a grupuilui de copii din gradinita genereaza un climat
psihoosocial in care fiecare copil este in acelasi timp si ,,spectator” si ,,actor” al tuturor intamplarilor ce au loc
aici.
In sensul sau propriu, creativitatea reprezinta, deci, acea capacitate complexa a omului, acea structura
caracteristica a psihicului care face posibila opera creatoare. Exista, dupa A.L.Taylor, cinci niveluri alea
creativitatii, dintre care, la varsta prescolara, singurul nivel ce poate fi atins este acela al creativitatii expresive.
Acesta se caracterizeaza printr-o exprimare libera si spontana a persoanei, fara ca aceasta sa fie preocupata ca
produsul activitatii sale sa aiba un anume grad de utilitate sau valoare. La aceasta varsta, creatia chiar si fara
valoare pentru ,,omenire” este extrem de importanta pentru ,,devenirea umana”. Adultul nu poate atinge forme
superioare ale creativitatii daca pe treptele evolutiei sale nu s-a dezvoltat potentialul creativ, nu a fost incurajat
sa aiba manifestari indepedente si originale in raspunsuri si solutii la problemele ivite in copilarie si tinerete.
Pentru a pune in valoare potentialul creative al copiilor, educatoarea trebuie sa foloseasca acele metode
active, participative, care pun accentual de libertatea asociatiilor in care copiii devin participanti la gasirea
raspunsurilor, pot avea initiative, pot pune intrebari, pot discuta si pot propune/gasi solutii. Acest lucru se poate
realiza aproape in fiecare tip de activitate, cu conditia ca educatoarea san u obstructioneze, san u puna bariere
intre ea si copil(sau sa elimine raspunsul, uneori fantezist al copilului numai pentru ca ea are in minte un anumit
raspuns si insista pana ail obtine, celelate fiind catalogate drept gresite).
Este bine de stiut ca la aceasta varsta copilul isi face mai intai ,,ucenicia” deprinderii lucrului cu
instrumentele si abia dupa aceea se afirma prin rezultatul muncii sale. El este capabil sa produca ceva nou si
original doar in raport cu sine insusi, iar creatia sa este marcata de o mare discrepanta intre dorinte si
posibilitati. Un exemplu bine cunoscut este faptul ca desenul unui copil care nu are deprinderi de lucru nu este
nici macar inteligibil, insa din acele mazgalituri izvoraste o adevarat lume!
Ca factor intelectiv al creativitatii, imaginatia cunoaste la varsta prescolaritatii o adevarat explozie, ea
fiind acum la apogeu si pentru ca gandirea se afla la un nivel de dezvoltare ce mai are de strabatut stadii
importante. Imaginatia completeaza astfel, intr-un anume fel, slabiciunile gandirii si chiar daca ea se afla la
apogeul manifestarii sale, nu se afla si la apogeul calitatii sale.
 Referindu-ma strict la activitatea din gradinita, pot spune ca dintre toate treptele de invatamant, cel
primar are cea mai activa forma de manifestare a creativitatii – jocul.
Fiecare om descopera inca din copilarie ce inseamna a te juca. Jocul este ocupatia preferata si cea mai
captivanta pentru copii; ,,a te juca” este o confruntare placuta cu tine insuti, cu ceilalti, cu elemente din mediul
inconjurator.
Jocul, prietenul nelipsit al copiilor, reprezinta pentru perioada prescolara principala activitate, o forma
de manifestare fara bariere geografice sau religioase, o activitate care ii reuneste pe copii, reprezentandu-i in
acelasi timp. In decursul jocului, copilul actioneaza asupra obiectelor din jurul sau, cunoaste realitatea, isi
satisface nevoia de miscare, isi imbogateste cunostintele. Manifestandu-si dorinta de a participa la viata si
activitatea celor din jur, el isi asuma rolul de adult, isi reprezinta activitatea si raporturile cu ceilalti oameni.
Prin aceasta activitate copilul isi satisface nevoile prezente si se pregateste pentru viitor.
Prin caracterul, continutul si structural or, jocurile sunt foarte numeroase si variate. Tinand seama de
sarcinile educatiei prescolarului si de influenta formative a jocului asupra copilariei si formarii sale ca om,
pedagogia prescolara clasifica jocurile in mai multe tipuri:
 Jocuri de creatie
 Jocuri de constructie
 Jocuri logice
 Jocuri de miscare
 Jocuri didactice
 Jocuri distractive
Creativitatea este o capacitate generala a prescolarilor, fiecare dispunand de ea intr-o mai mare sau mai
mica masura. Curiozitatea, dorinta de a realize o constructie deosebita de a colegilor le creeaza copiilor un
puternic motiv pentru a fi creativi, pentru a adduce ceva nou in fiecare ,,opera” realizata. Niciodata acelasi copil
nu va realiza o constructie identica cu una construita anterior, intotdeauna va avea elemente noi de adaugat!
In jocurile de constructie creativitatea copiilor este ,,la ea acasa”, deoarece in acest tip de joc copilul se
manifesta liber, independent. Acum el se crede adult cu ,,puteri magice”, aici el isi aduce lumea, tot universul
sau si il integreaza in joc. Constructiile copiilor au ca sursa de inspiratie realitatea, la care este adaugata fantezia
lor. Le prilejuiesc trairi afective deosebit de puternice deoarece construind, ei se vad in lumea construita de ei,
sunt locatari de blocuri, regi, regine, doctori sau cosmonauti.
Jocul de creatie are cea mai raspandita si indragita activitate prin care copiii prelucreaza si transporta in
mod imaginar impresiile pe care le au despre realitatea inconjuratoare, jocul reflectand raportul dintre copil si
mediul social. Copilul intrat la gradinita trece de la contactul cu membrii familiei, mai ales adulti care il
plaseaza in centrul atentiei, la contactul direct cu alti copii precum si la cel cu aspectele practice ale vietii
prezentate de educatoare; ei creeaza, astfel, jocuri precum ,,De-a mama si de-a tata”. ,,La magazin”, ,,De-
adoctorul”, etc.
In activitatea din gradinita nu numai jocurile isi aduc aportul in dezvoltarea armonioasa a creativitatii
prescolarului, ci si activitati precum educarea limbajului, muzica, desen, modelaj, activitati practice sau chiar
fizice; sunt, de asemenea, demne de amintit serbarile unde ,,micii actori” intra in rolurile ,,marilor actori”.
Jocul si invatarea ofera copilului multe ocazii de a-si combina si recombina infromatiilen de care dispun,
de a construi realul din propriile imagini. Ascultand povesti, povestiri sau basme, copilul recunoaste mintal
principalele momente ale naratiunii, le inverseaza, le omite, le amplifica sau inventeaza altele noi dupa propriul
gust. Alteori, jucandu-se cu creionul pe hartie, obtine linii si figuri neobisnuite, exersandu-si vocea descopera
accidental ritmuri si melodii care-i retin atentia, framantand o bucata de aluat/plastilina se trezeste in fata unor
forme neobisnuite sau asezand cuburile unul peste altul ajunge la interesante constructii in miniatura.
Asadar, activitatile pe care le desfasuram cu copiii, daca sunt corect planificate si instrumentate, conduc
la presmisele desfasurarii actului creator. Atentia noastra trebuie indreptata spre folosirea celor mai eficiente
strategii care sa duca la educarea creativitatii si expresivitatii copiilor. Valorile creative trebuie dezvoltate in
proportii de masa de la cea mai frageda varsta.
Dezvoltarea socioeconomica si culturala a unor tari a confirmat ideea ca investitita cea mai rentabila a
viitorului este cea facuta in creativitate. Pentru a tine pasul cu aceste tari, dar si cu noile cerinte impuse de
societatea moderna aflata in continua schimbare, reforma invatamantului romanesc a angajat si inca angajeaza
schimbari de continut in toate componentele sale. Aceasta reforma are ca obiectiv major cresterea calitatii
procesului de invatamant, in general, precum si formarea personalitatii indepedente, democratice si creative a
copilului, in special. Pentru atingerea acestor obiective se impune promovarea unui invatamant formativ, centrat
pe copil/elev, pe dezvoltarea imaginatiei, creativitatii, personalitatii sale.
Metodele si tehnicile creativitatii pot fi utilizate la toate disciplinele de invatamant, ele provocand
spiritul copilului. Din punct de vedere practic, tehnicile de creatie pot viza creativitatea individuala, dar si pe
cea de grup. Cele mai fructuoase sunt, evident, cele de grup, intrucat presupun impletirea mai multor
participanti. Explicatia o gasim in primul rand in definitia creativitatii: ,,capacitatea de a identifica noi legaturi
intre elementele aparent fara nici o legatura intre ele”. Astfel, un grup de copii, fiecare dintre ei cu o entitate, cu
particularitatile sale, va aduce elemente noi care sa permita identificarea unor elemente noi in rezolvarea unei
probleme, in crearea alteia noi, etc. Caracterizate prin flexibilitate, aceste metode constituie, deci, un instrument
util in activitatea cu copiii. Un bun exemplu in ceea ce priveste aceste metode il reprezinta invatarea prin
cooperare, o forma de invatare ce presupune o activitate de grup, urmarindu-se ca fiecare membru al grupului
sa-si imbunatateasca performantele proprii si sa sporeasca performantele celorlalti membri ai grupului. Aceasta
metoda este aplicabila atat la lectii de recapitulare, cat si la cele de sistematizare, consolidare sau formare de
abilitati intelectuale si practice.
 Alte exemple in ceea ce priveste metodele activ-participative ce se axeaza dai si sporesc creativitatea ar
putea fi ciorchinele, brainstormingul, metoda R.A.I., a ,,palariilor ganditoare”, a predictiilor, a bulgarelui de
zapada, etc. O clasificare a acestora o ofera Van Gundy, impartindu-le in trei categorii:
 Metode si tehnici pentru redefinirea, reforma si analiza problemelor(metoda ,,De ce”, ,,5Wsi H”, etc)
 Metode si tehnici pentru evaluarea si selectarea ideilor(confruntarea selectiva, de exemplu)
 Metode si tehnici pentru implementarea ideilor adultilor
Prescolarii creativi se diferentiaza, de obicei, de restul grupului prin diferite comportamente specifice si
daca li se permite acest lucru, isi dezvolta in mod liber creativitatea. Ei sunt foarte curiosi, vin cu solutii
neobisnuite, cu idei originale, au initiativa si un spirit de observatie foarte bine dezvoltat, vad conexiuni intre
elemente aparent fara vreo legatura, prin intrebari adecvate cauta raspunsuri, alternative si exploreaza noi
posibilitati, manipuleaza si controleaza simultan mai multe idei, invata rapid si usor deoarece au o memorie
buna, au un vocabular bine dezvoltat, o imaginatie vie si o capacitate deosebita de a crea.
Activitatea cu cea mai mare pondere in educarea creativitatii copiilor s-ar parea ca este activitatea
artistico-plastica, in mod deosebit desenul si pictura. Aceste activitati sunt in stransa legatura cu cele de
cunoastere a mediului si de educare a limbajului. Prin organizarea unor plimbari, excursii, observari spontane se
urmareste stimularea imaginatiei copiilor, dandu-li-se posibilitatea sa-si aleaga in cadrul activitatilor de desen si
pictura aspecte care i-au impresionat. Pictura constituie o activitate prin care, jucandu-se, copiii ne dau
posibilitatea sa constatam modul cum vad, cum inteleg ei lumea, ceea ce i-a impresionat cel mai mult din
multitudinea de aspecte ale vietii. In cadrul gradinitei exista, deci, activitati care contribuie la educarea
creativitatii copiilor. Dezvoltarea creativitatii impune trei directii de actiune:
 Pastrarea unei pozitii neutre fata de evolutia potentialului creativ al copiilor
 Intervenirea constienta si activa pentru indepartarea eventualelor blocaje obiective si subiective ale
creativitatii copiilor
 Preluarea, dezvoltarea si stimularea maxima, in mod organizat a potentialului creativ al fiecarui copil.
Strategia didactica folosita in aceste scopuri este o expresie a personalitatii cadrului didactic, in ea
oglindindu-se tehnica de lucru si conceptia celui care o utilizeaza. Nu este o simpla tehnica de lucru, ci este in
acelasi timp ,,tehnica si arta educationala”. Cel care instruieste trebuie sa gaseasca cea mai rationala si adecvata
formula de imbinare a metodelor, procedeelor, tehnicilor, mijloacelor si formulelor de organizare care sa
conduca la valorificarea optima a potentialului subiectilor instruiti. Formative din acest punct de vedere sunt
strategiile euristice, care implica prescolarul in activitatea de descoperire, de rezolvare de probleme, de
investigare a realitatii. La fel de importante sunt si strategiile care pun accentul pe spontaneitate, originalitate,
gandire laterala, divergenta, analogica.
Crearea unei ambiante organizate incurajeaza copiii sa exploreze, sa aiba initiativa si sa creeze.
Educatorii trebuie sa urmareasca dezvoltarea copilului, sa furnizeze materialele necesare in toate centrele de
activitate, sa stabileasca obiective corespunzatoare pentru fiecare copil in parte si pentru toata grupa de copii in
ansamblul ei, sa planifice teme care sa corespunda intereselor copiilor, sa respecte personalitatea fiecaruia, sa le
mentina treaza curiozitatea si sa stimuleze invatarea prin cooperare. Experienta a demostrat de fiecare data ca
orice copil poseda un potential creativ, iar creativitatea este educabila.
Si, totusi, manifestarea creativa poate fi obstructinata de bariere, obstacole fie de natura interna, ce tin de
subiect, fie de natura externa, ce tin de mediu, anturaj. Ca urmare, liderul trebuie sa descopere ce factori sau
fenomene blocheaza manifestarea creativitatii si sa intervina in remedierea, rezolvarea acestora.
Cercetatorii romani in domeniu, Mihaela Roco si Ana Stoica, au adus contributii de valoare in
clasificarea blocajelor creativitatii in general (M.Roco) si ale creativitatii tehnice (A.Stoica). In demersul de
stimulare a creativitatii pot fi intalnite, astfel, blocaje precum:
 Blocaje culturale:
 Conformismul (atat la nivelul copilului, cat si la cel al cadrului didactic)
 Neincrederea in fantezie si pretuirea exagerata a unor tipare logice
 Urmarirea rigida a rigorii stiintifice
 Dorinta de a se conforma modelelor sociale
 Slaba capacitate de a transforma sau modifica ideile
 Blocaje metodologice
 Rigiditatea tiparelor, ce inchisteaza gandirea creativa
 Critica permanenta
 Pecetile educatiei sau traditia ca in cadrul institutionalizarii educatiei sa fie eliminate programele
creative in favoarea celor cu eficienta rapida si verificata anterior
 Blocaje emotionale
 Teama de a nu gresi
 Gafa de accepta prima idee/solutie
 Descurajarea rapida
 Tendinta exagerata de a-i intrece pe altii
 Teama sau neincrederea fata de colegi
 Dependenta excesiva fata de opiniile altora
 Lipsa competentei de a depune efort pentru a desfasura procesul de rezolvare a unei probleme, de
identificarea ei pana la solutionare.
Analizand mediul scolar sub aspectul incurajarii creativitatii, s-a observat ca aceasta detine recordul in
privinta unor practici contrariate pentru dezvoltarea creativitatii si activismului copilului in invatare. Dintre
aceste practici se pot mentiona:
  Transmiterea unor cunostinte ,,de-a gata”
 Lipsa de toleranta si de flexibilitate fata de raspunsurile copiilor
 Descurajarea ideilor proprii ale copiilor
 Pretuirea memoriei brute si a reproducerii contextului
 Accentul pe cantitate si nu pe calitate in furnizarea si reproducerea cunostintelor din partea copiilor
 Interese reduse din partea educatorului in stimularea creativitatii copiilor
 Evitarea folosirii metodelor introductive de stimularea a creativitatii.
Aceste practici inhibitoare tin mai ales de cadrul didactic, de conceptia sa asupra actului didactic, de
personalitatea, comportamentul si atitudinea sa fata de actul instructiv. Aproape toti educatorii recunosc
importanta creativitatii, dar si lipsa instrumentelor sau a timpului necesar pentru stimularea ei. Incurajarea
creativitatii reprezinta un proces unde educatorii trebuie sa fie permisivi, deschisi, acceptand si dand libertate
copiilor. Astfel, ei ar trebui:
 Sa puna accetul pe proces, nu pe produs
 Sa asigure un mediu in care copiii sa exploreze si sa se joace fara restrictii
 Sa-i asigure pe copii ca orisce problema are cel putin o solutie, daca nu mai multe
 Sa incurajeze dialogul ca mod de a intretine creativitatea
 Sa dea copiilor timp sa se joace, sa experimenteze, sa faca greseli, sa incerce toate posibilitatile, sa
exploreze propria lor lume imaginara. Tot acest timp ii va ajuta sa devina mai creativi in rezolvarea problemelor
si, pe parcurs, ar putea deveni adultii care gandesc mai departe de aparente, caci, asa cum afirma Al.Rosca
,,progresul omenirii nu este posibil fara activitatea creatoare, teoretica sau practica, a oamenilor. Din acest
motiv este firec ca activitatea creatoare sa fie considerata forma cea mai inalta a activitatii omenesti”.
In concluzie, afirmatia lui Jean Jacques Rousseau este cat se poate de pertinenta: ,,Copilul sa nu stie
nimic pentru ca i-ai spus, ci pentru ca a inteles el insusi, sa nu invete stiinta, ci sa o descopere”
Bibliografie:

1. Preda, Viorica, Educatia pentru stiinta, Ed. Campania, Buc. 2000

2. Rosca, Mihaela, Creativitatea si inteligenta emotionala, Ed. Polirom, Iasi 2004
3. Cocos, Constantin, Pedagogie, Ed. Polirom, Iasi 2000
4. Popescu Neveanu, Paul, Zlate, Micle, Cretu, Tinca, Psihologie. Psihopedagogie, Ed. Polirom, Iasi, 1998
5. Schiopu, Ursula, Psihologia copilului, E.D.P., Buc. 1967
6. Rosca, Alexandru, Psihologie generala, E.D.P., Buc. 1970
7. Debesse, Maurice, Psihologia copilului, E.D.P., Buc. 1970