Sunteți pe pagina 1din 3

Riga Crypto şi lapona Enigel, de Ion Barbu

1)Introducere
Modernismul s-a manifestat la inceputul secolului al XX-lea ca forma a spiritului novator in arta si in cultura, opunandu-se,
astfel, traditionalismului. Modernismul literar cuprinde, in sens larg: simbolismul, expresionismul si avangarda.
Termenul modernism a fost impus, la noi, de E. Lovinescu, mentorul grupării şi al revistei Sburătorul (1919), care a sustinut
sincronizarea literaturii romane cu cea occidentala.
Pornind de la “mutații estetice” lovinesciene, generatia interbelică a poetilor modernisti cultiva o lirica metafizică, reflexivă, a
eului măcinat de trăiri contradictorii, precum şi libertatea prozodică. Expresivitatea şi ambiguitatea limbajului poetic sunt sustinute
de asocieri lexicale insolite, de metafore orginale. Ignorand rigorile topice si ale versificatiei, modernistii aduc inovatii si la nivelul
formei.
2)Incadrarea in curent
Unul dintre poeţii ale căror începuturi creatoare se leagă de revista „Sburătorul” este Ion Barbu (pe numele adevărat, Dan
Barbilian). Lirica sa, în care se reflectă formaţia de matematician a autorului, este încifrată, abstractă, ermetică, deosebindu-se de cea a
lui Arghezi şi a lui Blaga, în primul rând, prin evitarea confesiunii.
Tudor Vianu grupează etapele creaţiei lui Ion Barbu în trei etape: parnasiană, baladic-orientală şi ermetică.
Din etapa baladic-orientală face parte şi Riga Crypto şi lapona Enigel, poem amplu, scris în 1924 şi publicat iniţial în Revista
română. Ulterior, a fost inclus în volumul „Joc secund” (1930).
Riga Crypto şi lapona Enigel este un text modernist în primul rând, prin viziunea despre lume, exprimată, original, într-o creaţie
cu temă filozofică: drama cunoaşterii. Totodată, inegalitatea strofelor, ambiguitatea limbajului poetic, metaforele originale, insolite
(pat de râu, trei covoare de răcoare, greu taler scump, roata albă, sufletul-fântână, lamă de blestem), care alternează cu simbolurile
alegorice, ezoterice (vrăjitoarea minătarcă, Laurul – Balaurul, eunucul, măselariţa-mireasă), tentaţia de a subordona epicul unui lirism
pur, esenţial justifică apartenenţa acestui poem la estetica modernismului.
3)Elemente de compozitie
Titlul anunţă cei doi protagonişti ai „baladei”, precum şi dimensiunea narativă a textului. Totodată, aminteşte de cuplurile
celebre de îndrăgostiţi, precum Romeo şi Julieta.
Numele personajelor sunt simbolice: Crypto provine din grecescul cryptos, traductibil prin tăinuit, ascuns, iar Enigel, în
suedeză, înseamnă înger. După opinia lui Tudor Vianu, numele fetei ar denumi un râu-afluent al Bugului rusesc, sugerând, astfel,
drumul repetabil al fetei.
La fel ca „Luceafărul” Riga Crypto şi lapona Enigel se încadrează în lirismul obiectiv, „al rolurilor” sau „al măştilor”, vocea
poetică fiind, pe rând, substituită, de cele patru ale personajelor – simbol: fata (Cătălina), Hyperion, Cătălin, Demiurgul, respectiv
nuntaşul şi menestrelul, Enigel şi Crypto.
Tema, anticipată de titlu, este iubirea imposibilă. O alta este drama cunoașterii.
Poemul este simetric, deoarece incipitul şi finalul ilustrează acelaşi motiv: al nunţii.
Alcătuit după tehnica povestirii în ramă, acest poem se compune din două părţi inegale. Prima ţine loc de incipit, reprezentând
şi cadrul (rama). Este un dialog dintre un nuntaş şi un “menestrel”, desfăşurat “la spartul nunţii, în cămară”. Nuntaşul îi cere
menestrelului să-i mai spună o dată povestea despre riga Crypto şi lapona Enigel, auzită „cu foc”, „acum o vară”.
4)Idei poetice
Urmează povestea inserată, propriu-zisă, ce surprinde, mai întâi, în primele trei strofe, portretul personajului masculin: Crypto,
regele ciupercilor, care trăieşte “în pat de râu şi-n humă unsă”, aşadar, într-o lume a umezelii şi a somnului. Relaţia cu cei din lumea lui
este ostilă: bureţii îl suspectează că ar fi avut, în tinereţe, legături cu o “vrăjitoare mânătarcă”, iar ghioceii şi de toporaşii îl ocărăsc,
pentru că refuză înflorirea. Crypto este, prin urmare, un simbol al increatului.
Personajul feminin este o laponă, deci o fiinţă umană care trăieşte “în ţări de gheaţă”. În migraţia ei ciclică, fata îşi poartă an de an
turmele de reni către ţinutul soarelui. Poposind în poiana lui Crypto, ea adoarme “pe trei covoare de răcoare”, astfel că întâlnirea cu
“mirele poienii” se desfăşoară, ca în Luceafărul eminescian, în planul oniric.
Urmează un adevărat ritual al peţitului, pe parcursul căruia Crypto o îmbie pe fată, mai întâi, cu „dulceaţă” şi „fragi”. Îi cere apoi
să-l culeagă (deşi ieşirea din spaţiul lui înseamnă moarte), apoi o invită “în somn fraged şi răcoare”, adică în propria lume. De fiecare
dată, lapona refuză, ocolind cu luciditate tentaţiile lui Crypto, care pot fi interpretate ca nişte capcane ale destinului.
Surprins de lumina şi de căldura soarelui, regele devine ciupercă otrăvitoare, căci “sucul dulce înăcreşte” (astfel, poezia poate fi
înţeleasă şi ca o legendă despre naşterea plantelor otrăvitoare) ajungând, în final, să se însoare cu o “măsălariţă”. Aşadar, să-şi ia o
mireasă din regnul lui.
Deşi are o schemă epică, poemul Riga Crypto şi lapona Enigel conţine numeroase simboluri lirice, fiind, de fapt, o alegorie
construită prin opoziţii semantice. Astfel, se pun faţă în faţă raţiunea (prin laponă) şi instinctualitatea (prin Crypto). Antinomiile dintre
cei doi sunt evidenţiate şi prin atitudinea faţă de soare. Pentru plăpândul rege, astrul zilei, e„roşu, mare” şi cu „pete fel de fel”, aşadar,
înseamnă moarte, în timp ce pentru fată, este “un vis”, absolutul spre care se îndreaptă an de an.
După opinia autorului însuşi, poemul Riga Crypto şi lapona Enigel este un „Luceafăr întors”. Asocierea cu capodoperea
eminesciană se poate face din mai multe perspective: în ambele texte, epicul se îmbină cu liricul şi cu dramaticul şi se prezintă o idilă
fantastică, imposibilă, dată fiind incompatibilitătea lumilor în care protagoniştii trăiesc. Întâlnirea celor doi se desfăşoară numai în visul
fetei. Cele trei invocaţii sunt urmate de tot atâtea refuzuri. De asemenea, se creează opoziții frapante între lumea superioară şi cea
inferioară, cu deosebirea că, în Luceafărul, superioritatea este simbolizată de instanţa masculină (Hyperion), iar în poemul lui Barbu, de
cea feminină (Enigel, care, deşi aparţine timpului-curgere, e “dreaptă”, adică lucidă, înţeleaptă, raţională şi nu-şi abandonează idealul:
soarele căruia i se „închină” „întregul pol”). Totodată, împlinirea prin eros, cu o fiinţă compatibilă, este hărăzită diferit în cele două
poeme: personajului masculin (în textul lui Barbu) şi celui feminin (în textul eminescian).
5)Incheiere
În concluzie, Riga Crypto şi lapona Enigel este un poem alegoric care exprimă concepția autorului despre imposibilitatea
împlinirii prin dragoste, despre limitele cunoașterii, precum și despre necugetarea de aspira la ce nu ți-e dat.
Riga Crypto si Lapona Enigel  Frumos vorbi şi subţirel 
- Enigel, Enigel, Lapona dreaptă, Enigel,
Menestrel trist, mai aburit Ţi-am adus dulceaţă, iacă.  Dar timpul, vezi, nu adăsta, 
Ca vinul vechi ciocnit la Uite fragi, ţie dragi, Iar soarele acuma sta
nuntă,  Ia-i şi toarnă-i în puiacă. Svârlit în sus, ca un inel.
De cuscrul mare dăruit
Cu pungi, panglici, beteli cu - Rigă spân, de la sân,  - Plângi, preacuminte Enigel! 
funtă, Mulţumesc Dumitale. Lui Crypto, regele-ciupearcă.
Eu mă duc să culeg Lumina iute cum să-i placă? 
Mult îndărătnic menestrel, Fragii fragezi, mai la vale. El se desface uşurel
Un cântec larg tot mai De Enigel,
încearcă,  -Enigel, Enigel, De partea umbrei moi, să
Zi-mi de lapona Enigel Scade noaptea, ies lumine,  treacă...
Şi Crypto, regele-ciupearcă! Dacă pleci să culegi,
Începi, rogu-te, cu mine. Dar soarele, aprins inel, 
- Nuntaş fruntaş! Se oglindi adânc în el;
Ospăţul tău limba mi-a fript- -Te-aş culege, rigă blând...  De zece ori, fără sfială,
o,  Zorile încep să joace Se oglindi în pielea-i cheală.
Dar, cântecul, tot zice-l-aş,  Şi eşti umed şi plăpând:
Cu Enigel şi riga Crypto. Teamă mi-e, te frângi Şi sucul dulce înăcreşte! 
curând,  Ascunsa-i inimă plesneşte, 
- Zi-l menestrel! Lasă. - Aşteaptă de te coace. Spre zece vii peceţi de
Cu foc l-ai zis acum o vară;  semn, 
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,  -Să mă coc, Enigel, Venin şi roşu untdelemn 
La spartul nunţii, în cămară. Mult aş vrea, dar vezi, de Mustesc din funduri de
soare,  blestem;
* Visuri sute, de măcel, 
Mă despart. E roşu, mare,  Că-i greu mult soare să
Des cercetat de pădureţi Pete are fel de fel; îndure 
În pat de râu şi-n humă unsă,  Lasă-l, uită-l, Enigel, Ciupearcă crudă de pădure, 
Împărăţea peste bureţi În somn fraged şi răcoare. Că sufletul nu e fântână 
Crai Crypto, inimă ascunsă, Decât la om, fiară bătrână, 
- Rigă Crypto, rigă Crypto,  Iar la făptură mai firavă 
La vecinic tron, de rouă Ca o lamă de blestem Pahar e gândul, cu otravă,
parcă!  Vorba-n inimă-ai înfipt-o! 
Dar printre ei bârfeau bureţii  Eu de umbră mult mă tem, Ca la nebunul rigă Crypto, 
De-o vrăjitoare mânătarcă,  Ce focul inima i-a fript-o, 
De la fântâna tinereţii. Că dacă-n iarnă sunt făcută,  De a rămas să rătăcească 
Şi ursul alb mi-e vărul drept,  Cu altă faţă, mai crăiască:
Şi răi ghioci şi toporaşi Din umbra deasă, desfăcută, 
Din gropi ieşeau să-l Mă-nchin la soarele-nţelept. Cu Laurul-Balaurul,
ocărască,  Să toarne-n lume aurul,
Sterp îl făceau şi nărăvaş,  La lămpi de gheaţă, supt Să-l toace, gol la drum să
Că nu voia să înflorească. zăpezi,  iasă,
Tot polul meu un vis visează.  Cu măsălariţa-mireasă, 
În ţări de gheaţă urgisită,  Greu taler scump cu margini Să-i ţie de împărăteasă.
Pe-acelaşi timp trăia cu el,  verzi 
Laponă mică, liniştită,  De aur, visu-i cercetează.
Cu piei, pre nume Enigel.
Mă-nchin la soarele-nţelept, 
De la iernat, la păşunat, Că sufletu-i fântână-n piept, 
În noul an, să-şi ducă renii,  Şi roata albă mi-e stăpână, 
Prin aer ud, tot mai la sud,  Ce zace-n sufletul-fântână.
Ea poposi pe muşchiul crud 
La Crypto, mirele poienii. La soare, roata se măreşte;
La umbră, numai carnea
Pe trei covoare de răcoare  creşte 
Lin adormi, torcând verdeaţă:  Şi somn e carnea, se
Când lângă sân, un rigă dezumflă, 
spân,  Dar vânt şi umbră iar o
Cu eunucul lui bătrân, umflă...
Veni s-o-mbie, cu dulceaţă: