Sunteți pe pagina 1din 5

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE NESECRET

INSPECTORATUL GENERAL AL JANDARMERIEI ROMÂNE Exemplar UNIC


INSPECTORATUL DE JANDARMI JUDEŢEAN VÂLCEA Nr. 2975090
Rm. Vâlcea, 16.10.2017

ANUNŢ
CUM SĂ DEVII JANDARM

CRITERII OBLIGATORII
Pentru a putea participa la concursurile de admitere în instituţiile
de învaţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, persoanele care
intenţionează să candideze trebuie să îndeplinească cumulativ
următoarele condiţii:
1. Să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
2. Să cunoască limba română, scris şi vorbit;
3. Să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
4. Să fie declarate „apt” din punct de vedere medical, fizic şi
psihic;
5. Să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi
împlinească în cursul anului în care participă la concursul de
admitere;
6. Să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
7. Să aibă un comportament corespunzător principiilor şi
cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
8. Să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a
intervenit reabilitarea;
9. Să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru
săvârşirea de infracţiuni;
10. Să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi
încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare
în ultimii 7 ani;
11. Să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum
sunt definite prin lege;
12. Să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul
participării la concurs, pentu candidaţii pe locurile destinate
formării iniţiale a personalului militar şi pe locurile M.A.I. la
instituţiile de învaţământ ale Ministerului Apărării Naţionale ;
13. Să aibă înălţimea de minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m
femeile;
14. Să nu aibă nişte semne particulare evidente sau tatuaje
neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară;
15. Să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de
cel puţin 9 (nouă), cu excepţia candidaţilor care au absolvit
instituţii de învaţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii
Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ
purtarea elevului;
16. Să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o
instituţie de învăţământ;

ATENŢIE !
NU SE ADMIT DEROGĂRI DE LA NICI UN CRITERIU!

INSTITUŢII MILITARE DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN CARE SE PREGĂTESC


VIITOARELE CADRE DE JANDARMI

I. Instituţii militare de învăţământ ale Ministerului Afacerilor şi Internelor


a) Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “Grigore Alexandru Ghica”
Drăgăşani.
b) Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “ Petru Rareş” Fălticeni
d) Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă “Pavel Zăgănescu”-
Boldeşti.

PERIOADA DE ÎNSCRIERE - până la 05 decembrie 2017


• Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ,,Gr. Al. Ghica” Drăgăşani;
• Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni.

LOCURI SCOASE LA CONCURS


INSTITUŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT POSTLICEAL

• Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “Gr. Al. Ghica” Drăgăşani – 350


locuri (din care 3 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi);

• Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni – 350 locuri


(din care 3 locuri pentru romi şi 2 locuri pentru alte minorităţi);

• Dosarele de recrutare ale candidaţilor de la şcolile postliceale ale M.A.I.(


Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi “Gr. Al. Ghica” Drăgăşani şi Şcoala Militară de
Subofiţeri Jandarmi ,,Petru Rareş” Fălticeni) se vor depune la sediul Inspectoratului
de Jandarmi Judeţean Vâlcea-Serviciul Resurse Umane până la data de 22.12.2017.

Dovada apartenenţei etnice se realizează după cum urmează:


- pentru cetăţenii de etnie maghiară – recrutarea acestora se va face exclusiv
pentru cei care au absolvit liceul cu limba de predare maghiară, fapt ce va fi
atestat prin diplomă de bacalaureat/foaie matricolă/adeverinţă;
- pentru candidaţii de alte etnii, inclusiv romi – recrutarea se va face prin
prezentarea unei adeverinţe din partea unei organizaţii etnice, legal constituite
a minorităţii, din care să rezulte faptul că, respectivul candidat face parte din
acea etnie (adeverinţa nu atestă calitatea de membru a respectivei organizaţii,
ci calitatea de etnie).

CONCURSUL DE ADMITERE

Indiferent de instituţia de învăţământ pentru care ai optat, concursul de


admitere se desfăşoară în două etape:

Etapa I – PROBE ELIMINATORII


Etapa a II -a - VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE

Etapa I – PROBE ELIMINATORII

PROBA nr. 1 – examinarea medicală – constă în validarea/invalidarea Fişei


medicale constituite la Centrele Medicale Judeţene de către o comisie medicală
special constituită. Examinarea are loc la sediul instituţiei de învăţământ, conform
graficului aprobat de către preşedintele Comisiei de Admitere. Aprecierea se face
prin calificativ „APT”/”Inapt”.
PROBA nr. 2 – verificarea aptitudinilor fizice se desfăşoară potrivit probelor şi
baremelor stabilite pentru bărbaţi şi femei. Aprecierea se face prin calificativ
„Promovat”/”Nepromovat”.
Candidaţii care au optat pentru una din instituţiile de învăţământ ale M.A.I. vor
susţine această probă la Şcoala de Subofiţeri la care s-au înscris.

PROBE ŞI BAREME – BĂRBAŢI


ALERGARE DE VITEZĂ - 50 m - 7” 2
ARUNCAREA MINGII MEDICINALE (4 Kg.) - 7 m.
ALERGARE DE REZISTENŢĂ – 1000 m plat - 3'45”

PROBE ŞI BAREME– FEMEI


ALERGARE DE VITEZĂ - 50 m - 8” 1
ARUNCAREA MINGII MEDICINALE (2 Kg.) - 7 m.
ALERGARE DE REZISTENŢĂ – 1000 m - 4'10”

Precizări privind activitatea de evaluare şi apreciere:


• Toate probele se execută numai în ţinută sportivă adecvată anotimpului şi probei
respective;
• Proba de viteză se execută cu startul din picioare, individual la Academia de Poliţie
şi câte doi candidaţi / cronometru la şcolile de subofiţeri;
• Startul greşit se reia. La al doilea start greşit provocat de acelaşi candidat,
candidatul este declarat “NEPROMOVAT”.
• Candidaţii care se ciocnesc în timpul alergării şi cad sau care se împiedică ori
alunecă din cauza suprafeţei de alergare, se consideră că nu au parcurs traseul şi
vor relua proba.
• Proba de aruncare a mingii medicinale (4 Kg. bărbaţi şi 2 Kg. femei) se execută de
pe loc, cu ambele braţe, pe deasupra capului spre înainte, într -un sector cu lăţimea
de 3 m. şi lungimea de cel puţin 10 m, câte un candidat. Se execută 2 aruncări,
comisia apreciind performanţa celei mai bune. În situaţia în care din prima încercare
baremul impus a fost depăşit, a doua încercare nu se mai execută. Scăparea mingii
(înainte sau înapoi), depăşirea liniei (cu orice parte a corpului, inclusiv după
aterizarea mingii) se consideră încercare nereuşită
• Proba de rezistenţă se execută cu start din picioare, în serii de 20-25 decandidaţi /
cronometru;
• Trecerea de la alergare la mers se consideră abandon
• Toate probele se execută în aceeaşi zi, ordinea lor fiind următoarea: alergare de
viteză; aruncarea mingii medicinale; alergare de rezistenţă.
• Este declarat „PROMOVAT” candidatul care a îndeplinit pentru fiecare probă
baremul minim de promovare.

CONTESTAŢII ATENŢIE ! NU SE ADMIT CONTESTAŢII.


Fiecare probă are caracter eliminatoriu, participarea la următoarea
fiind condiţionată de promovarea celei anterioare. Indiferent de cauzele şi
motivele invocate nu se admit repetări, reexaminări sau contestaţii.

Etapa a II a - VERIFICAREA CUNOŞTINŢELOR TEORETICE


Această probă se desfăşoară la sediul fiecărei instituţii de învăţământ, la
disciplinele stabilite, conform graficului.
În momentul prezentării la sediul instituţiei de învăţământ, pentru
înscrierea la concurs, candidaţii vor avea asupra lor:
• cartea de identitate sau paşaportul, în original;
• diploma de bacalaureat în original sau adeverinţă eliberată de liceu (numai
pentru absolvenţii promoţiei 2017) în care se menţionează notele obţinute la
probele de examen, media generală de la bacalaureat, mediile obţinute în anii
de liceu, termenul de valabilitate şi faptul că nu a fost eliberată diploma;
• foaia matricolă a studiilor liceale, în original sau copie legalizată- numai
pentru absolvenţii promoţiei 2017;
• contravaloarea taxei de înscriere la concurs iar pentru candidaţii care solicită
scutirea de taxă de înscriere, acte doveditoare că se află într-una din situaţiile
enumerate în Regulamentul Concursului de admitere.

COMANDANTUL UNITĂŢII

S-ar putea să vă placă și