Sunteți pe pagina 1din 3

Articolul 24 din Legea Republicii Armenia din 13 ianuarie 2005 nr.

29 cu privire la avocatură 1,
adoptat pe 14 decembrie 2004 stipulează că avocatul stagiar urmează o stagiere pe un termen de la
unul la 2 ani, cu excepția persoanelor indicate în art. 33 al legii precitate. Prin apărare publică,
înțelegem asistența juridică gratuită, oferită pe cauzele, prevăzute de art.6 a legii date (art. 41), iar
apărător public se consideră lucrătorul oficiului apărătorului public avocat, care acționează conform
contractului de muncă, încheiat cu președintele Camerei privind oferirea conducătorului oficiului
apărătorului public. Pentru a intra la lucru în calitate de apărător public poate fi anunțat concurs,
prevăzut de consiliul Camerei Avocaților (art. 44).

Articolul 24 din Legea Republicii Armenia din 13 ianuarie 2005 nr. 29 cu privire la avocatură 2,
adoptat pe 14 decembrie 2004 stipulează că avocatul stagiar urmează o stagiere pe un termen de la
unul la 2 ani, cu excepția persoanelor indicate în art. 33 al legii precitate. Prin apărare publică,
înțelegem asistența juridică gratuită, oferită pe cauzele, prevăzute de art.6 a legii date (art. 41), iar
apărător public se consideră lucrătorul oficiului apărătorului public avocat, care acționează conform
contractului de muncă, încheiat cu președintele Camerei privind oferirea conducătorului oficiului
apărătorului public. Pentru a intra la lucru în calitate de apărător public poate fi anunțat concurs,
prevăzut de consiliul Camerei Avocaților (art. 44).

Articolul 24 din Legea Republicii Armenia din 13 ianuarie 2005 nr. 29 cu privire la avocatură 3,
adoptat pe 14 decembrie 2004 stipulează că avocatul stagiar urmează o stagiere pe un termen de la
unul la 2 ani, cu excepția persoanelor indicate în art. 33 al legii precitate. Prin apărare publică,
înțelegem asistența juridică gratuită, oferită pe cauzele, prevăzute de art.6 a legii date (art. 41), iar
apărător public se consideră lucrătorul oficiului apărătorului public avocat, care acționează conform
contractului de muncă, încheiat cu președintele Camerei privind oferirea conducătorului oficiului
apărătorului public. Pentru a intra la lucru în calitate de apărător public poate fi anunțat concurs,
prevăzut de consiliul Camerei Avocaților (art. 44).

Articolul 24 din Legea Republicii Armenia din 13 ianuarie 2005 nr. 29 cu privire la avocatură 4,
adoptat pe 14 decembrie 2004 stipulează că avocatul stagiar urmează o stagiere pe un termen de la
unul la 2 ani, cu excepția persoanelor indicate în art. 33 al legii precitate. Prin apărare publică,
înțelegem asistența juridică gratuită, oferită pe cauzele, prevăzute de art.6 a legii date (art. 41), iar
1 http://www.eurasian-advocacy.ru/respublika-armeniya/610-zakon-respubliki-armeniya-ot-13-yanvarya-2005-goda-
ho-29-ob-advokature
2 http://www.eurasian-advocacy.ru/respublika-armeniya/610-zakon-respubliki-armeniya-ot-13-yanvarya-2005-goda-
ho-29-ob-advokature
3 http://www.eurasian-advocacy.ru/respublika-armeniya/610-zakon-respubliki-armeniya-ot-13-yanvarya-2005-goda-
ho-29-ob-advokature
4 http://www.eurasian-advocacy.ru/respublika-armeniya/610-zakon-respubliki-armeniya-ot-13-yanvarya-2005-goda-
ho-29-ob-advokature
apărător public se consideră lucrătorul oficiului apărătorului public avocat, care acționează conform
contractului de muncă, încheiat cu președintele Camerei privind oferirea conducătorului oficiului
apărătorului public. Pentru a intra la lucru în calitate de apărător public poate fi anunțat concurs,
prevăzut de consiliul Camerei Avocaților (art. 44).

Articolul 24 din Legea Republicii Armenia din 13 ianuarie 2005 nr. 29 cu privire la avocatură 5,
adoptat pe 14 decembrie 2004 stipulează că avocatul stagiar urmează o stagiere pe un termen de la
unul la 2 ani, cu excepția persoanelor indicate în art. 33 al legii precitate. Prin apărare publică,
înțelegem asistența juridică gratuită, oferită pe cauzele, prevăzute de art.6 a legii date (art. 41), iar
apărător public se consideră lucrătorul oficiului apărătorului public avocat, care acționează conform
contractului de muncă, încheiat cu președintele Camerei privind oferirea conducătorului oficiului
apărătorului public. Pentru a intra la lucru în calitate de apărător public poate fi anunțat concurs,
prevăzut de consiliul Camerei Avocaților (art. 44).

Articolul 24 din Legea Republicii Armenia din 13 ianuarie 2005 nr. 29 cu privire la avocatură 6,
adoptat pe 14 decembrie 2004 stipulează că avocatul stagiar urmează o stagiere pe un termen de la
unul la 2 ani, cu excepția persoanelor indicate în art. 33 al legii precitate. Prin apărare publică,
înțelegem asistența juridică gratuită, oferită pe cauzele, prevăzute de art.6 a legii date (art. 41), iar
apărător public se consideră lucrătorul oficiului apărătorului public avocat, care acționează conform
contractului de muncă, încheiat cu președintele Camerei privind oferirea conducătorului oficiului
apărătorului public. Pentru a intra la lucru în calitate de apărător public poate fi anunțat concurs,
prevăzut de consiliul Camerei Avocaților (art. 44).

Articolul 24 din Legea Republicii Armenia din 13 ianuarie 2005 nr. 29 cu privire la avocatură 7,
adoptat pe 14 decembrie 2004 stipulează că avocatul stagiar urmează o stagiere pe un termen de la
unul la 2 ani, cu excepția persoanelor indicate în art. 33 al legii precitate. Prin apărare publică,
înțelegem asistența juridică gratuită, oferită pe cauzele, prevăzute de art.6 a legii date (art. 41), iar
apărător public se consideră lucrătorul oficiului apărătorului public avocat, care acționează conform
contractului de muncă, încheiat cu președintele Camerei privind oferirea conducătorului oficiului
apărătorului public. Pentru a intra la lucru în calitate de apărător public poate fi anunțat concurs,
prevăzut de consiliul Camerei Avocaților (art. 44).

5 http://www.eurasian-advocacy.ru/respublika-armeniya/610-zakon-respubliki-armeniya-ot-13-yanvarya-2005-goda-
ho-29-ob-advokature
6 http://www.eurasian-advocacy.ru/respublika-armeniya/610-zakon-respubliki-armeniya-ot-13-yanvarya-2005-goda-
ho-29-ob-advokature
7 http://www.eurasian-advocacy.ru/respublika-armeniya/610-zakon-respubliki-armeniya-ot-13-yanvarya-2005-goda-
ho-29-ob-advokature
Articolul 24 din Legea Republicii Armenia din 13 ianuarie 2005 nr. 29 cu privire la avocatură 8,
adoptat pe 14 decembrie 2004 stipulează că avocatul stagiar urmează o stagiere pe un termen de la
unul la 2 ani, cu excepția persoanelor indicate în art. 33 al legii precitate. Prin apărare publică,
înțelegem asistența juridică gratuită, oferită pe cauzele, prevăzute de art.6 a legii date (art. 41), iar
apărător public se consideră lucrătorul oficiului apărătorului public avocat, care acționează conform
contractului de muncă, încheiat cu președintele Camerei privind oferirea conducătorului oficiului
apărătorului public. Pentru a intra la lucru în calitate de apărător public poate fi anunțat concurs,
prevăzut de consiliul Camerei Avocaților (art. 44).

Articolul 24 din Legea Republicii Armenia din 13 ianuarie 2005 nr. 29 cu privire la avocatură 9,
adoptat pe 14 decembrie 2004 stipulează că avocatul stagiar urmează o stagiere pe un termen de la
unul la 2 ani, cu excepția persoanelor indicate în art. 33 al legii precitate. Prin apărare publică,
înțelegem asistența juridică gratuită, oferită pe cauzele, prevăzute de art.6 a legii date (art. 41), iar
apărător public se consideră lucrătorul oficiului apărătorului public avocat, care acționează conform
contractului de muncă, încheiat cu președintele Camerei privind oferirea conducătorului oficiului
apărătorului public. Pentru a intra la lucru în calitate de apărător public poate fi anunțat concurs,
prevăzut de consiliul Camerei Avocaților (art. 44).

Articolul 24 din Legea Republicii Armenia din 13 ianuarie 2005 nr. 29 cu privire la avocatură10,
adoptat pe 14 decembrie 2004 stipulează că avocatul stagiar urmează o stagiere pe un termen de la
unul la 2 ani, cu excepția persoanelor indicate în art. 33 al legii precitate. Prin apărare publică,
înțelegem asistența juridică gratuită, oferită pe cauzele, prevăzute de art.6 a legii date (art. 41), iar
apărător public se consideră lucrătorul oficiului apărătorului public avocat, care acționează conform
contractului de muncă, încheiat cu președintele Camerei privind oferirea conducătorului oficiului
apărătorului public. Pentru a intra la lucru în calitate de apărător public poate fi anunțat concurs,
prevăzut de consiliul Camerei Avocaților (art. 44).

8 http://www.eurasian-advocacy.ru/respublika-armeniya/610-zakon-respubliki-armeniya-ot-13-yanvarya-2005-goda-
ho-29-ob-advokature
9 http://www.eurasian-advocacy.ru/respublika-armeniya/610-zakon-respubliki-armeniya-ot-13-yanvarya-2005-goda-
ho-29-ob-advokature
10 http://www.eurasian-advocacy.ru/respublika-armeniya/610-zakon-respubliki-armeniya-ot-13-yanvarya-2005-goda-
ho-29-ob-advokature

S-ar putea să vă placă și