Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

CAPITOLUL I
DIVERSITATEA BIOLOGICĂ

Termenul ”biodiversitate” descrie întreaga gamă a variabilității organismelor vii în cadrul

unui complex ecologic. Biodiversitatea cuprinde diversitatea ecosistemului și diversitatea
genetică a unei specii din acest ecosistem. Biodiversitatea se împarte în:
 Biodiversitate vegetală;
 Biodiversitate animală.
Biodiversitatea reprezintă diversitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre,
marine, acvatice continentale și complexele ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifică,
interspecifică și diversitatea ecosistemelor.
Biodiversitatea este un concept destul de vast, care cuprinde milioane de plante și specii
de animale de pe planeta noastră. Chiar și această cifră, care depășește ordinul milioanelor, este o
cifră estimată, deoarece ecologiștii cred că numărul real este mult mai mare decât acesta. De fapt,
se crede că numai pădurea amazoniană din America de Sud este casa a peste un milion de specii
de plante și animale. Toate organismele care trăiesc pe această planetă se află într-o
interdependență unele față de altele într-o anumită măsură sau alta, și aici intervine importanța
biodiversității. Pierderile suferite de planeta noastră sunt o pierdere pentru omenire, și, prin
urmare, trebuie să conștientizăm cauzele care duc la distrugerea biodiversității.
Conceptul de diversitate se referă la varietatea componentelor unui sistem, fiind o măsură
a heterogenităţii acestuia.
În prezent nu există o viziune unitară asupra conceptului de biodiversitate. Acest concept
poate fi grupat în două categorii:
 în sens restrâns, conceptul de biodiversitate desemnează diversitatea speciilor (“bogăţia
în specii”) şi a taxonilor de rang superior din cadrul ierarhiei taxonomice;
 în sens larg, biodiversitatea poate fi definită ca întreaga diversitate a organismelor vii şi a
habitatelor acestora. Astfel, se disting patru componente ierarhice ale biodiversităţii:

1
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

diversitatea genetică (variabilitatea intraspecifică), diversitatea specifică, diversitatea

ecosistemelor şi diversitatea antropică.
Diversitatea genetică se referă la variabilitatea intraspecifică şi reprezintă fundamentul
procesului evolutiv.
Diversitatea specifică se referă la varietatea speciilor la nivel local (biocenoză), regional
(regiune biogeografică) sau global (biosferă).
Diversitatea ecosistemică este nivelul la care au loc procesele evolutive, pe lângă viu,
aceasta include şi componenta nevie – biotopul.
Diversitatea antropică sau etnoculturală se referă la diversitatea etnică, culturală şi
lingvistică a comunităţilor umane. Unii autori consideră diversitatea antropică ca fiind o
componentă a biodiversităţii, care trebuie tratată separat datorită complexităţii şi importanţei
sistemului socio-economic ca şi componentă a ecosferei. (Cogălniceanu, 1999)
Semnificaţia restrânsă a conceptului de biodiversitate nu este potrivită, mai ales
atunci când se pune problema elaborării strategiilor de conservare a biodiversităţii, deoarece
experienţa a demonstrat că măsurile de protejare sunt eficiente doar atunci când se ţine seama de
funcţionarea sistemelor ecologice şi nu doar de păstrarea unei specii într-un anumit areal, de
asemenea, în mod obiectiv, viul nu poate fi separat de biotopul său. Se impune, deci, lărgirea
conceptului de biodiversitate de la diversitatea taxonomică şi la diversitatea unităţilor structurale
şi funcţionale ale ecosferei (incluzând şi sistemele socio–economice: diversitatea capitalului
social, cultural şi fizic-construit).
Astfel, biodiversitatea trebuie analizată şi cuantificată în următoarele planuri:
 diversitatea sistemelor ecologice, aceasta reflectă diversitatea sistemelor biologice
supraindividuale (populaţii, biocenoze, complexe de biocenoze, biosfera) precum şi
diversitatea habitatelor;
 diversitatea sistemelor biologice cu rang de specie şi a taxonilor din cadrul ierarhiei
taxonomice – biodiversitatea în sens restrâns;
 diversitatea structurii genetice a populaţiilor;
 diversitatea antropică.
Unii autori consideră că formularea “diversitatea sistemelor biologice şi ecologice” ar fi
mai potrivită pentru a acoperi sensul larg al termenului de “biodiversitate”. În literatura de

2
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

specialitate, pentru desemnarea biodiversităţii în sens larg se mai foloseşte termenul de

“ecodiversitate” pe care îl considerăm adecvat.

I.1. DIVERSITATEA GENETICĂ

Unii susţin că unitatea fundamentală a biodiversităţii este gena.

Diversitatea genetică este gradul de variabilitate al materialului genetic al unui organism
[Williams PH, Gaston KJ, Humphries CJ, 1994]. Speciile sunt definite prin diferenţele în genele
lor; diversitatea genetică ridicată indică faptul că populaţiile se pot adapta mai uşor la situaţii şi
medii diferite, şi de asemenea la o gamă mai mare de hrană care pot fi găsite, crescând şansele de
a găsi un compus util. Cu toate acestea, definirea exactă a diversităţii genetice este atât
consumatoare de timp şi prohibitie de scump, necesită laboratoare moderne şi substanţe chimice
costisitoare. Până acum am fost în măsură să determinăm toate genele pentru doar câteva specii
de bacterii! Realist, cercetătorii ar putea examina numai un mic procentaj al diversităţii genetice
utilizând această abordare, şi timpul este adesea o constrângere.
Toate procesele biologice și ecologice sunt rezultatul evoluției, iar diversitatea genetică
are la bază procesul evolutiv, având o importanță fundamentală pentru menținerea biodiversității
la toate nivelurile. Diversitatea genetică stă la baza procesului de speciație și permite populațiilor
să se adapteze la condițiile de mediu sub acțiunea selecției naturale, unul din factorii cei mai
importanți darwiniști ai geneticii.
Există cel puțin trei motive pentru care studiul diversității genetice este important:
 Conform teoriei selecției naturale, rata modificărilor evolutive dintr-o populație este
direct proporțională cu gradul de diversitate genetică. Astfel, reducerea diversității
genetice reduce opțiunile evolutive viitoare.
 Diversitatea genetică intrapopulațională (heterozigoția) este direct proporțională cu
vitalitatea acelei populații.
 Genofondul biosferei conține totalitatea informațiilor asupra proceselor biologice
planetare. Reducerea acesteia duce la limitarea capacității populațiilor de a se adapta la
schimbările mediului și diminuează informația biologică potențial utilă pentru societatea
umană.

3
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

Întreaga biodiversitate de pe planetă este rezultatul evoluției. Întrucât, diversitatea

genetică este prezentă la toate nivelurile de organizare este important să se definească nivelul la
care urmează să fie studiată. Deși la nivel individual, diversitatea genetică se manifestă sub
forma heterozigoției, indivizii nu evoluează. Fenomenul evoluției apare la nivelul populației
alcătuite din indivizi diferiți genetic. Diversitatea genetică intra- și interpopulațională sunt
componentele cele mai studiate. Variabilitatea genetică la nivel populațional (diversitatea
genetică intrapopulațională) este caracterizată prin tipul și frecvența alelelor existente și prin
combinațiile individuale de alele (genotipuri). În prezent, se poate afirma că:
 Diversitatea genetică influențează probabilitatea la extincție (o diversitatea genetică
scăzută mărește probabilitatea la extincție). Problema care se pune este care este
diversitatea genetică necesară pentru a evita extincția?
 Cu cât o populație are o diversitate genetică mai mare, cu atât aceasta va varia mai puțin
în timp.
 Efectul fragmentării habitatului asupra diversității genetice a unei specii depinde de
capacitatea acesteia de dispersie.
Populațiile distincte sunt o componentă importantă a biodiversității. Într-o cercetare,
Hughes și colab. (1997) estimează că în medie există 220 populații/specie. Utilizând trei estimări
diferite ale numărului de specii (5, 14 și 30 milioane) se obțin trei estimări ale numărului de
populații: 1,1, 3,1 și 6,6 miliarde de populații. Precizia acestei estimări este greu de apreciat dar
se poate considera că ea subestimează numărul real de populații/specie.
Raportat la scară de spațiu, populațiile diferiților taxoni au densități diferite. (Tabelul 1)
Un aspect tot atât de îngrijorător ca și extincția speciilor este extincția populațiilor. Dacă
asupra numărului de specii și a ratei de extincție a acestora există estimări, se cunoaște foarte
puțin despre extincția populațiilor. Considerând că extincția populațiilor este direct proporțională
cu rata de distrugere a habitatelor, se estimează că dispar doar în pădurile tropicale aproximativ
1800 populații pe minut, respectiv 16 milioane pe an.

4
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

Tabel 1.1: Estimarea numărului de populații dintr-o specie pe o suprafață de 10.000 km 2 (după
Hughes și colab., 1997)
Grupul taxonomic N Numărul de populații/10.000 km2
Plante 26 1,7
 Conifere 5 0,06
Plathelminți 1 10
Moluște 4 20
 Dulcicole 2 1,0

 Terestre 2 316

Artropode 19 2,1

 Crustacee
5 4,0
 Insecte
13 0,83
Nevertebrate
35 0,49
 Pești
8 0,05
o Dulcicoli
3 10
o Marini
5 0,003
Păsări
11 0,06
Mamifere
12 5,6
Reptile
1 0,01
Amfibieni
3 50
Valoarea medie
85 1,2
N – numărul de specii utilizat pentru estimare pentru fiecare grup taxonomic

I.2 DIVERSITATEA SPECIILOR

5
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

Diversitatea specifică cuprinde totalitatea speciilor aflate într-un anumit biotop, o

anumită regiune, ţară etc., privite şi prin prisma importanţei biogeografice, a efectivelor
populaţiilor şi a suprafeţelor ocupate de acestea. Există o varietate impresionantă a diversității
speciilor, foarte greu de explicat printr-un singur proces sau teorie. Înțelegerea repartiției și
dinamicii biodiversității implică înțelegerea multor procese ecologice, geologice, biogeochimice
și evolutive, precum și a modului cum acestea interacționează.
Nivelul de cunoaștere a numărului de specii a crescut în timp (figura 1.1. - descrise
începând cu Linnaeus (1758) până în prezent (dupa Cogălniceanu, 1999) ). Orice analiză trebuie să țină
cont de faptul că, deși s-au acumulat o multitudine de date și informații, ceea ce se cunoaște în
prezent este doar o mică parte a biodiversității speciilor.
1600000

1400000

1200000
Numărul speciilor

1000000

800000

600000

400000

200000

0
1758 1767 1833 1859 1886 1911 1925 1932 1983 prezent

Fig. 1.1. Dinamica numărului de specii

Dacă până în anul 1999 au fost descrise aproximativ 1,7 – 1,8 milioane de specii, se
preconizează că numărul acestora este de fapt mult mai mare și anume între 3 și peste 100 de
milioane de specii.
Există zone care nu au fost studiate insuficient, cum ar fi fundul oceanelor, pădurile
ecuatoriale și tropicale. De aceea, numărul speciilor cunoscute este atât de mic, față de numărul
estimat de specii existente. De asemenea, studiul diversității microbiene, abia de acum începe să
prezinte interes.

6
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

În prezent, nu există dovezi clare ale modului de distribuție a diversității specifice în

ecosistemele acvatice și cele terestre.
Deși, biomasa organismelor terestre depășește în raport peste 200:1 biomasa
organismelor acvatice, acest raport nu corespunde și distribuției speciilor. Se preconizează că din
cele 1,7 milioane de specii descrise până în prezent, 250000 trăiesc în mediul marin. Dinspre
speciile terestre, cea mai mare parte a biomasei (90%) este reprezentată de producătorii primari,
a căror diversitate specifică este foarte scăzută în pădurile temperate și boreale. Oceanul Planetar
conține o diversitate mult mai mare, în special la niveluri taxonomice supraspecifice, toate
încrengăturile, cu o singură excepție, având reprezentanți în Oceanul Planetar. (Tabelul 1.2.)

Tabelul 1.2: Numărul de specii descrise și numărul estimat de specii existente

(Cogălniceanu, 1999)

Număr de specii Număr estimat de Specii cunoscute

Taxon
descrise specii (%)

Microorganisme
Alge 40 000 350 000 11
Bacterii 4 000 3 000 000 0,1
Fungi 70 000 1 500 000 5
Protozoare 40 000 100 000 40
Plante
Licheni 17 000 34 000 – 56 000 30 – 50
Mușchi 17 000 35 000 48,5
Plante superioare 250 000 300 000 – 500 000 50 – 83

Animale
Nematode 15 000 500 000 – 1 000 000 1,5 – 3
Anelide 12 000 50 000 24
Moluște 70 000 200 000 35
Echinoderme 6 200 10 000 62
Crustacei 40 000 200 000 20
Arachnide 75 000 750 000 – 1 000 000 7,5 – 10
Insecte 950 000 8 – 100 milioane 1 – 12
Pești 20 000 40 000 50
Amfibieni 4 500 6 000 75
Reptile 6 400 7 500 85
Păsări 9 100 9 500 96
Mamifere 4 000 4 100 97,5

7
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

Un număr de 35 din cele 36 de încrengături descrise au reprezentanți în mediul oceanelor

și al mărilor, iar dintre acestea 14 sunt exclusiv marine.
Doar 14 încrengături au reprezentanți în mediul acvativ dulcicol, dar nici unul dintre
acestea nu este endemic.
Mediul terestru are reprezentanți din 11 încrengături, dar nici unul nu este endemic.
Din cele 35 de încrengături marine doar 11 sunt prezente în ecosistemele de coastă,
majoritatea încrengăturilor fiind asociate zonei bentale, bentosul fiind habitatul arhetipal (Gray,
1997). Astfel, din cele aproximativ 250.000 de specii fosile descrise până în prezent, 95% sunt
marine. Aceasta diferă radical de ponderea actuală a speciilor marine care reprezintă doat 15%
din totalul speciilor descrise (May, 1995).
Oceanul Planetar conține o diversitate mult mai mare a planurilor fundamentale de
organizare a materiei vii. Viața a apărut în ocean și nu toate formele de viață au colonizat sau au
supraviețuit în mediul terestru sau acvatic dulcicol. În plus, zonele adânci din ocean s-au
modificat puțin în cursul perioadelor geologice, permițând supraviețuirea unor forme ancestrale.
Oceanul Planetar, care ocupă 2/3 din suprafața Terrei, este locuit în întreaga masă de apă. Se
estimează ca 99% din volumul permanent locuit de animale și plante este marin. Ecosistemele
terestre și cele acvatice continentale sunt în schimb locuite de organisme multicelulare doar pe
câteva zeci de metri grosime. Numai microorganisme termofile colonizează, la adâncimi mult
mai mare, izvoarele termale.
Nivelul de cunoaștere a diversității speciilor variază deci, în funcție de categoria
taxonomică, fiind diferit de la un taxon la altul. Ratele de descriere pentru diferitele categorii
taxonomice diferă mult, depinzând de o serie de factori (importanță economică, interes,
dimensiuni, etc.). Recenta creștere a ratei de descriere de noi taxoni este datorată utilizării pe
scară tot mai largă în sistematică a metodelor de genetică moleculară.
I.3 DIVERSITATEA ECOSISTEMICĂ

Importanța identificării și clasificării diferitelor categorii de ecosisteme s-a conturat la

începutul anilor 1970, în urma constatării eșecului strategiilor eronate de conservare a speciilor
periclitate, strategii care nu includeau și conservarea habitatelor naturale.

8
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

În anii 1980, constatarea rolului funcțional al ecosistemelor, a importanței economice a

bunurilor și serviciilor furnizate de Sistemul Geografic Internațional (GIS), au impulsionat
studierea mai în amănunt și cercetarea ecosistemelor. Distrugerea și degradarea mediului
înconjurător, apariția unor probleme care depășesc capacitatea unei singure țări de a le rezolva
(subțierea stratului de ozon, creșterea semnificativă a gazelor cu efect de seră, defrișările masive,
etc.) au impus o schimbare radicală asupra mediului înconjurător și au dus la recunoașterea
importanței conceptului de ecosferă (biosfera și toposfera – partea superioară a litosferei,
hidrosfera și pătura inferioară a atmosferei).
Studiul ecosistemelor se bazează pe studiul fixării, stocării și a transferului de energie și
materie de către organismele vii, în timp și spațiu. Comunităţile biologice sunt foarte diverse, iar
această diversitate este evidentă chiar şi într-un peisaj comun.
De exemplu, pe măsură ce urcăm un munte, structura vegetaţiei şi tipurile de plante şi
animale prezintă schimbări graduale de la cele întâlnite într-o pădure de altitudine joasă la cele
dintr-o pădure de altitudine înaltă (Enescu, 1997). Pe măsură ce ne deplasăm prin peisaj,
condiţiile fizice (soluri, temperatura, precipitaţii şi altele) se modifică, şi una câte una speciile
din locaţie dispar, întâlnim noi specii, pe care nu le găseam la punctul de plecare. Peisajul ca un
întreg este dinamic şi se modifică ca răspuns la mediul general şi la tipurile de activităţi umane
ce sunt în strânsă legătură cu el.
În abordarea interacțiunilor dintre factorii abiotici și cei biotici de la nivelul unui
ecosistem oarecare, există tendința de concentrare asupra proceselor întâlnite și nu asupra
studiului speciilor implicate. Sunt utilizate abordări experimentale simplificatoare, în care
structura și funcțiile sistemului studiat prezintă o complexitate redusă, aceasta pentru a putea
explica dinamica sistemului, ignorând însă diversitatea specifică. Dispariția rapidă a unor specii
și distrugerea accelerată a unor întregi ecosisteme duce la controlul imediat al rolului speciilor în
cadrul ecosistemului pentru a cunoaște modul în care diversitatea speciilor influeanțează
funcționarea ecosistemelor.
Ecosisteme acvatice interioare, precum Marea Aral, au fost complet distruse şi odată cu
ele au dispărut şi o mulţime de specii unice de peşti care populau acele habitate.
Poluarea aerului datorată surselor industriale şi transporturilor rutiere a transformat ploaia
într-o soluţie acidă care slăbeşte şi ucide plantele şi animalele care depind de acestea.
Cercetătorii au avertizat că nivelele de poluare a aerului au devenit destul de importante pentru a

9
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

altera procesele climatice globale şi a frâna capacitatea atmosferei de a filtra dăunătoarele radiaţii
ultraviolet. Impactele acestor evenimente asupra comunităţilor biologice sunt foarte ridicate şi
omniprezente şi au stimulat dezvoltarea conservării biodiversităţii.
Există o serie de criterii pe baza cărora ecosistemele se pot clasifica:
1. În funcție de biotop, ecosistemele pot fi terestre sau acvatice (cea mai simplă clasificare);
2. În funcție de nivelul gradului antropic: naturale, seminaturale sau antropizate;
3. În funcție de caracteristicile structurale referitoare la abundența și distribuția speciilor de
dimensiuni și forme diferite, durata de viață, importanță, etc.
4. În funcție de tipurile funcționale, în raport cu abundența și distribuția speciilor cu
caracteristici funcționale cum ar fi fixarea azotului sau denitrificarea, descompunerea materiei
organice, polenizatori, prădători, etc.
5. În funcție de caracteristicile funcționale, cum ar fi capacitatea de fixare, stocare și
transfer al energiei, nutrienților și apei (Tabelul 1.3.)

Tabelul 1.3: Distribuția azotului în compartimentele mari: sol și plante (suprateran și subteran),
la șase categorii mari de ecosisteme (Sursa: Cogălniceanu, 1999)
Concentrația de azot (%)
Tip de ecosistem
Sol Suprateran Subteran
Tundră 93 1,4 5,6
Taiga 50 36,1 13,9
Pășune 25 38,9 36,1
Pădure temperată 30,5 41,7 27,8
Savană 11,1 66,7 22,2
Pădure ecuatorială 8,3 75 16,7

O comunitate biologică este constituită din speciile ce ocupă o locaţie şi interacţiunile

dintre acestea. O comunitate biologică, împreună cu mediul său abiotic asociat, alcătuieşte un
ecosistem.
Multe caracteristici ale unui ecosistem sunt rezultatul interacţiunilor actuale, cum ar fi
circuitele energiei, apei şi nutrienţilor. Astfel, apa ajunge în atmosferă prin evapotranspiraţie sau
evaporare şi se reîntoarce în mediile terestre sau acvatice prin precipitaţii lichide sau solide.
Solul se formează din materialul rocii parentale şi din materia organică descompusă. Plantele
fotosintetizatoare absorb energia solară şi nutrienţii din sol, procese prin care este susţinut
metabolismul plantei. Această energie poate fi transferată animalelor ce mănâncă planta sau

10
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

poate fi eliberată sub formă de căldură atunci când plantele (sau animalele ce le consumă) mor şi
se descompun. Plantele absorb CO2 şi eliberează O2 în timpul fotosintezei, în timp ce animalele
şi ciupercile absorb O2 şi eliberează CO2 prin respiraţie.
Nutrienţii minerali, precum azotul şi fosforul, circulă între componenta vie şi nevie a
ecosistemului. Aceste procese apar la scări geografice ce variază de la m 2 la km2, până la scări
regionale ce implică zeci de mii de km2 (Poiani şi alţii, 2000; Kratochwil, 2005; MEA, 2005).
Factorii abiotici, în special prin dinamica anuală a temperaturii, cantităţilor de precipitaţii
şi caracteristicile suprafeţei topografice, afectează structura şi caracteristicile comunităţilor
biologice şi influenţează semnificativ capacitatea biotopului de a suporta pădurea, pajiştea,
deşertul sau zona umedă. În ecosistemele acvatice, caracteristicile fizico-chimice ale apei,
precum turbiditatea, transparenţa, temperatura, chimismul şi adâncimea apei afectează
caracteristicile biotice (flora şi fauna unei regiuni) asociate.
La rândul ei, comunitatea biologică poate afecta caracteristicile fizice ale mediului. De
exemplu, într-un ecosistem terestru, viteza vântului, umiditatea şi temperatura aerului pot fi
influenţate de tipul de vegetaţie existent. Tipul de vegetaţie se poate reflecta în bilanţul apei
scurse, infiltrate sau stocate dintr-un anumit spaţiu. Cantitatea şi densitatea biomasei este legată
de chimismul apei, în special de concentraţia oxigenului dizolvat şi de nivelul nutrienţilor.
Comunităţile marine, precum pădurile de alge brune (kelp) şi recifurile de corali, pot influenţa de
asemenea mediul fizic.
Există numeroase încercări de clasificare și ierarhizare la nivel global a diversității
ecosistemice. Unele dintre acestea au introdus termeni noi precum ecoregiune, ecozonă, biom,
habitat, etc. Aceste încercări au la bază o serie de principii:
 Identificarea speciilor prezente, la care se adaugă descrierea caracteristicilor biotopului.
Majoritatea ecosistemelor terestre, de exemplu, sunt identificare pe baza speciilor vegetale.
Vegetația este folosită în delimitare, ca un fitometru care răspunde la variațiile componentelor
abiotice, mai degrabă, decât ca un indicator al ecosistemelor diferite.
 Criteriile biogeografice, care iau în considerare diferențele faunistice și vegetale dintre
regiunile lumii, care pot avea caracteristici climatice și fizice asemănătoare.
Astfel, semnificațiile ecologice ale posibilei redundanțe specifice pentru stabilitatea și reziliența
unui ecosistem sunt dificil de separat.

11
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

I.3 IMPORTANȚA BIODIVERSITĂȚII

Biodiversitatea are o deosebită importanță în menținerea echilibrelor naturale indiferent

de tipul de ecosistem, orice dereglare la nivelul acesteia poate provoca reacții negative pe
întreg lanțul trofic.
Ecologiștilor li se reproșează uneori că sunt mai preocupați de buna stare a planetei decât
de nevoile locuitorilor ei. De ce să protejam mediul și să salvăm speciile aflate în pericol, când
paturile sărace (sunt cel puțin trei miliarde de oameni care trăiesc cu mai puțin de trei dolari pe
zi) se confruntă cu o criză a hranei fără precedent? Ca să nu mai vorbim despre cei un miliard de
oameni care nu au acces la apă potabilă. Pe scurt, de ce e atât de importantă biodiversitatea?
Biodiversitatea este rețeaua complexă a vieții care ne susține pe noi toți. Nu putem trăi
izolați de natură. Protejarea biodiversității nu înseamnă doar să salvăm specii sau habitate.
Înseamnă să asigurăm accesul la apă și hrană și să ne ajutăm astfel pe noi înșine să facem față
celor mai grave efecte ale schimbărilor climatice.
Pe biodiversitate se bazează întreaga noastră rezervă de hrană. Recifele de corali și iarba
de mare produc peștii pe care noi îi mâncăm. Păsările și insectele ne polenizează recoltele. Și,
desigur, recoltele au la origine plantele.
Oamenii au depins întotdeauna de biodiversitate, dar în secolul acesta va trebui mai mult
ca niciodată să ne protejăm recoltele de boli, secete și alte efecte ale schimbărilor climatice și nu
numai.
Dacă permitem dispariția alimentelor de bază, cum ar fi orezul, porumbul și grâul, riscăm
să ne confruntăm cu o criză a recoltelor în viitor, cu toate că exista cercetări recente care arată că
deja trei sferturi dintre speciile agricole de pe Terra au dispărut.
Numai în America Centrală, mai mult de jumătate dintre speciile sălbatice de porumb au
dispărut în ultimele patru decenii.
Schimbările climatice ne afectează deja capacitatea de a cultiva hrană. Cultivatorii de
grâu din Australia, de exemplu, au fost forțați să-și mute terenurile din cauza secetei, iar în India
terenurile agricole pentru orez din zona de coastă au devenit aride din cauza apei mării.
Ecosistemele sănătoase ne ajută, de asemenea, să ținem piept schimbărilor climatice într-
un mod direct.

12
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

Valurile care erodează țărmurile insulelor Seychelles s-au dublat ca mărime și forță și se
preconizează că se vor dubla din nou în următorii zece ani.
Ariile naturale protejate, precum recifele de corali sau pădurile de mangrove, pot atenua
chiar și cele mai grave efecte ale furtunilor din zonele de coastă.
În alte părți ale planetei, pădurile joacă un rol crucial în prevenirea inundațiilor și a
alunecărilor de teren.
Defrișările sunt principala cauza a inundații lor și alunecărilor de teren care au devastat
Insulele Filipine în 2004, dar și a inundațiilor de pe râul Yangtze, care au condus la moartea a
3.000 de oameni în 1998.
Biodiversitatea are și alte beneficii importante.
Pădurile și zonele umede sunt o sursă vitală de apă.
Aproape o treime din cele mai mari orașe din lume se bazează pe ariile naturale protejate
pentru apa potabilă. Poluarea și defrișarea amenință deja sursele de apă potabilă a mai mult de un
miliard de oameni, iar până în 2050 se estimează că numărul va crește până la 2,8 miliarde.
Biodiversitatea este vitală și pentru sănătatea noastră. Jumătate din medicamentele existente
provin din plante. Mai mult de două treimi dintre oamenii care trăiesc in Africa Sub-sahariană
folosesc ierburi tradiționale și plante medicinale pentru îngrijirile medicale.
Participanții la Convenția Diversității Biologice au promis să reducă rata pierderii
biodiversității. Nu sunt pe drumul cel bun în îndeplinirea acestui obiectiv. Biodiversitatea este în
continuu declin. Cei mai de încredere indicatori ai stării planetei, Indexul Planeta Vie și
Amprenta Ecologică, arată că în decurs de mai puțin de două generații biodiversitatea globală a
scazut cu 27%, în timp ce consumul depașește cu o pătrime capacitatea de regenerare a
Pământului.
Ariile protejate constituie o parte importantă din soluția la această problemă.
În acest sens, unele țări au adoptat măsuri ferme pentru a-și extinde rețelele de arii
protejate. Guvernul Braziliei, de exemplu, s-a angajat să protejeze 50 de milioane de hectare din
Amazon (o suprafață egală cu cea a Franței) și deja a parcurs mai mult de jumătate din drumul
spre atingerea obiectivului.
Însa aceste acțiuni trebuie să fie întărite de altele, în Amazon și oriunde în lume. În fond,
succesul va sta în a face din conservarea biodiversității o prioritate nu numai pentru ministerele
mediului, dar și pentru ministerele agriculturii, pădurilor, ale pescuitului și finanțelor. La urma

13
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

urmei, succesul este vital nu numai pentru sănătatea mediului înconjurător, dar și pentru
economie și chiar pentru supraviețuirea noastră.
În prezent, biodiversitatea este considerată o problemă globală, fiind integrată în
problematica protecției mediului, dar tratarea acesteia nu mai este simplistă sau superficială, ci
abordată în toată profunzimea sa, ca o componentă de bază în evoluția societății umane.
Biodiversitatea constituie o bogăție a protrimoniului național al fiecărei țări, cu rol
fundamental în asigurarea stabilității şi evoluției tutror tipurilor de ecosisteme şi evident a
umanității.

I.5 VALORILE DIRECTE ȘI INDIRECTE ALE

BIODIVERSITĂȚII

Protejarea biodiversității este în interesul nostru, deoarece conservarea, restaurarea și

utilizarea durabilă a biodiversității pot oferi soluții pentru o serie de provocări ale societății.
Biodiversitatea oferă bunuri și servicii ecosistemice care de care oamenii beneficiază și ne susțin
viața. Serviciile ecosistemice sunt esențiale pentru bunăstarea umană prin furnizarea de alimente,
apă, energie și alte beneficii. Toate aceste servicii depind de procesele ecologice ale
ecosistemelor funcționale care sunt bazate pe biodiversitate.
Beneficiile biodiversității au stat la baza bunăstării tuturor civilizațiilor umane trecute, în
timp ce degradarea ecosistemelor și epuizarea resurselor naturale au fost cauzele principale ale
prăbușirii civilizațiilor din trecut. Astăzi, biodiversitatea continuă să stăpânească bogăția,
sănătatea și bunăstarea noastră.
„Bunuri și servicii” furnizate de ecosisteme includ:
 Furnizarea de alimente, combustibil și fibre
 Furnizare de adăposturi și materiale de construcție
 Purificarea aerului și a apei
 Dezintoxicarea și descompunerea deșeurilor
 Stabilizarea și moderarea climatului Pământului
 Moderarea inundațiilor, secetelor, a temperaturilor extreme și a forțelor vântului
 Generarea și reînnoirea fertilității solului, inclusiv ciclul de nutrienți

14
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

 Polenizarea plantelor, inclusiv multe culturi

 Controlul dăunătorilor și bolilor
 Menținerea resurselor genetice ca input-uri cheie pentru soiurile de culturi și rasele de
animale, medicamente și alte produse
 Beneficii culturale și estetice
Biodiversitatea este esențială pentru dezvoltarea durabilă: dezvoltare care răspunde
nevoilor prezentului, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface
propriile nevoi. (Raportul Comisiei mondiale pentru mediu și dezvoltare: viitorul nostru comun
(Oxford: Oxford University Press, 1987).
Eradicarea sărăciei
Biodiversitatea este baza pentru mijloace de viață durabile. Beneficiile biodiversității sunt
deosebit de importante pentru grupurile sărace și vulnerabile. Pentru mulți, bunurile și serviciile
derivate din biodiversitate constituie direct plase de siguranță socială și pot însemna diferența
dintre mizerie și bunăstare.
Securitatea apei
Aprovizionarea curată și sigură de apă depinde, de asemenea, de biodiversitate.
Ecosistemele funcționează ca infrastructură naturală de apă, costând mai puțin decât soluțiile
tehnologice. Pădurile protejează aprovizionarea cu apă, zonele umede reglează inundațiile, iar
solurile sănătoase cresc disponibilitatea de apă și nutrienți pentru culturi și contribuie la
reducerea impactului în afara fermelor.
Securitatea alimentară
Producția alimentară depinde de biodiversitate și de serviciile furnizate de ecosisteme.
Mii de soiuri diferite de culturi și rase de animale sunt fondate în bogatul bazin genetic de specii.
Biodiversitatea este, de asemenea, baza fertilității solului, polenizarea, combaterea dăunătorilor
și multe aspecte ale producției alimentare.
Sănătatea umană
Biodiversitatea și funcționarea ecosistemului furnizează bunuri și servicii esențiale pentru
sănătatea umană - inclusiv nutrienți, aer curat și apă și reglarea dăunătorilor și a bolilor bazate pe
vector. Biodiversitatea este esențială pentru reglarea răspunsului imun. Biodiversitatea este baza
medicamentului tradițional, iar un număr mare de medicamente de bază pe bază de rețetă globală
conțin componente derivate din extracte de plante.

15
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

Egalitatea de gen
Biodiversitatea este piatra de temelie a muncii și supraviețuirea de bază a multor femei.
Contabilizarea cunoștințelor și rolului femeilor în conservarea biodiversității și utilizarea sa
durabilă poate asigura participarea lor deplină și, astfel, contribuția substanțială la dezvoltarea
durabilă.
Cunoașterea tradițională
Cunoștințele tradiționale asociate cu biodiversitatea au valoare nu numai pentru cei care
depind de ea în viața lor de zi cu zi, ci și pentru industria modernă și pentru agricultură.
Atenuarea schimbărilor climatice
Biodiversitatea joacă un rol major în atenuarea schimbărilor climatice, contribuind la
sechestrarea pe termen lung a carbonului într-un număr de biomi. Biodiversitatea susține, de
asemenea, rezistența ecosistemului și joacă un rol esențial ca parte a strategiilor de reducere a
riscului de dezastre și de consolidare a păcii. Pădurile, zonele umede și mangrovele joacă un rol
esențial în reducerea impactului evenimentelor extreme, cum ar fi secetele, inundațiile și
tsunamii.
Dezvoltare economică
Biodiversitatea este un atu vital în economiile locale și globale. Susține direct activitatea
economică majoră și locuri de muncă în sectoare atât de diverse precum agricultura, pescuitul,
silvicultura, produsele farmaceutice, celuloza și hârtia, produsele cosmetice, horticultura,
construcțiile și biotehnologia.
Chiar și mediile construite din orașele noastre sunt legate și afectate de biodiversitate.
Soluțiile bazate pe ecosistem pentru furnizarea apei și pentru scurgerea de apă urbană, controlul
climatic și alte provocări pot proteja biodiversitatea și pot fi rentabile. Zonele verzi din orașe
ajută la reducerea incidenței violenței, la îmbunătățirea sănătății umane și a bunăstării și la
consolidarea comunităților.
Valorile directe ale biodiversității se referă la resursele regenerabile ale capitalului
natural al unei regiuni.
Acestea pot fi comercializabile sau necomercializabile, pot fi extractive sau neextractive.
Diferitele tipuri de activități cu valoare directă de cuantificare sunt:
 Subzistența (pescuit, vânătoare, cules, etc.)
 Recreerea (vânătoare, pescuit, etc.)

16
Lidia Mihaela (Boteanu) Tiron Cauzele pierderii biodiversității

 Farmaceutică și medicală
 Exploatarea resurselor regenerabile (pădurile, terenurile agricole, etc.)
 Turism national și international
 Sporturi (calorie, etc.)
 Transport animal
 Vizitarea unor obiective (grădini zoologice, botanice, muzee, parcuri naționale, etc.)
Valoarea indirectă se referă la funcțiile reglatoare și de habitat ale componentelor
biodiversității. Principalul proces care stă la baza realizării acestor funcții este fotosinteza.
Principalele funcții sunt:
 Controlul compoziției chimice a atmosferei prin filtrarea selectivă a fluxului de energie
radiantă solară și reținerea energiei termice emise, cu profunde influențe asupra climei
 Controlul circuitului hidrologic, ducând la reducerea impactului inundațiilor, la reducerea
secetei, oferind protecție față de eroziune și filtrând apa din pânza freatică ceea ce
contribuie la îmbunătățirea calității apelor de suprafață prin epurarea biologică
 Geneza și protecția solurilor
 Controlul speciilor dăunătoare (prădători, paraziți, etc.)
 Polenizarea speciilor de plante cu valoare directă
 Stocarea și reciclarea nutrienților, ceea ce duce la degradarea și descompunerea
deșeurilor activităților umane
 Furnizarea de zone de reproducere (funcția de habitat) pentru speciile cu valoare directă.

17