MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE

Specializarea Asistent Medical Generalist

LUCRARE DE CERTIFICARE
A COMPETENŢELOR PROFESIONALE

ABSOLVENT:
COORDONATOR:

1
 TEMA :
ÎNGRIJIREA PACIENTULUI
CU
LITIAZĂ RENALĂ

MOTIVAŢIA LUCRĂRII

2
 Menirea asistentei medicale este de a reda pacientului încrederea în vindecare şi
posibilitatea prelungirii vieţii prin actul medical, efectuat competent şi prin vorbe bune care
vindecă şi sufletul bolnav.
Munca în echipă alături de specialiştii cu experienţă îndelungată şi gândire sănătoasa m-
au ambiţionat să ştiu cât mai multe şi cât mai bine.
Îngrijirea omului bolnav şi liniile de orientare a unei conduite corecte la patul
bolnavului, conduc spre ameliorarea suferinţei şi a disconfortului.
Am ales ca subiect pentru lucrarea de diploma « Litiaza Renală » pentru că este o
afecţiune întâlnită frecvent şi care necesită îngrijiri competente de nursing.

3
 Motto:
„Sănătatea este o comoară pe care puțini știu
să o prețuiască, deși aproape toți se nasc cu ea."
Hipocrate

CUPRINS
CAP. I
I 1. Introducere ................................................................................................................... 5
I 2. ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA RINICHIULUI .......................................................... 5
I 3. Generalități despre litiaza renală ............................................................................... 12
I 4. Definiția bolii ............................................................................................................. 12
I 5. Frecvența și incidența litiazei renale ......................................................................... 12

4
 I 6. Etiologia și etiopatologia litiazei renale .................................................................... 12
I 7. Simptomatologia rinichiului ...................................................................................... 20
I 8. Diagnosticul pozitiv în litiaza renală ......................................................................... 21
I 8 a) Examenul clinic ................................................................................................... 21
I 8 b) Examene paraclinice ............................................................................................ 22
I 8 c) Examene radiologice ............................................................................................ 22
I 9. Diagnosticul diferențial ............................................................................................. 23
I 9 a). Formele clinice ale diagnosticului diferențial ..................................................... 23
I 10. Evoluția bolii și complicații ..................................................................................... 24
I 10 a) Complicații locale ............................................................................................... 24
I 11. Prognosticul litiazei renale ...................................................................................... 25
I 12. Tratamentul litiazei renale ....................................................................................... 25
I 13. Concluzii ................................................................................................................. 32
CAP. II - PROCESUL DE NURSING
II 1. CAZUL NR. 1 .......................................................................................................... 34
II 2. CAZUL NR. 2 .......................................................................................................... 60
II 3. CAZUL NR. 3 .......................................................................................................... 81
CAP. III – CONCLUZIILE CELOR TREI CAZURI ANALIZATE ANTERIOR ................... 108
CAP. IV – DESCRIEREA TEHNICILOR FOLOSITE ............................................................ 108
CAP. V – BIBLIOGRAFIE ....................................................................................................... 113
ANEXE ...................................................................................................................................... 114

I.1 INTRODUCERE
Cu toate că etiologia nu se cunoaște precis, se presupune o tulburare de metabolism cu
eliminare crescută în urină de acid uric, urați, fosfați, oxalați, etc., care precipită.
Litiaza renală se poate întâlni la orice vârstă, însă este mai frecventă la bărbați între 30 –
50 ani. Un rol favorizant îl are infecția și staza în căile urinare.
I. 2ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI EXCRETOR

5
 Prin eliminarea substanţelor nevolatile rinichiul reprezintă principalul organ care
menţine constant volumul, concentraţia electrolitică şi reacţia chimică a lichidelor organismului.
Rinichiul mai are şi alte activităţi: prin secreţia de renină contribuie la reglarea tensiunii
arteriale, prin eritropoetină controlează eritropoeiza, prin schimbările ionice contribuie la
menţinerea echilibrului acido-bazic.
Aparatul excretor se compune din:
- rinichi, organe de excreţie;
- căi urinare;
- calice – mici ;
- calice – mari ;
- pelvis renal sau bazinet ;
- uretre ;
- vezică urinară ;
- uretră.
Rinichii
Sunt organe pereche situate retroperitonal, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale
lombare. Rinichiul are formă caracteristică, circa 300 grame, are două feţe (anterioară şi
posterioară) şi două margini (laterală convexă şi mediană concavă).
În zona marginii concave se găsesc hilul şi pediculul renal în care se văd vasele renale
(artera şi vena), uretrul şi fibre nervoase vegetative.
Selecţionând rinichiul în lungul liniei mediane, din partea convexă spre cea convaca se
observa:
- papilele şi calicele renale: formaţiuni membroase prin care se scurge urina;
- parenchimul renal, cu structură zonală: corticală şi medulară.
Zona corticală este formată în principal din glomeruli, tubi uriniferi şi vasele de sânge
care le aparţin. Zona medulară conţine
6- 18 piramide renale (Malpighi), formate
din tubi colectori care drenează mai
mulţi nefroni.
Piramidele sunt orientate cu baza spre
periferie şi vârful spre sinusul renal,

6
deschizându-se în papilele renale, acestea se deschid în calicele mici care confluează formând
calicele mari (2-3) şi apoi pelvisul renal (bazinet) continuat cu ureterul.
O piramidă Malpighi cu substanţa corticală din jurul său formează un lob cortical.
Nefronul
Este unitatea morfofuncţională renală; îndeplineşte toate procesele complexe care au ca
rezultat formarea urinii. Nefronul este alcătuit dintr-o capsulă şi un tub urinifer lung.
Capsula Bowman, extremitatea proximală, închisă bilateral a nefronului, are forma unei
cupe cu pereţi dubli, mărginind o cavitate ce continuă lumenul tubului. În adâncitura capsulară
se află ghem de 4-12 bucle capilare (glomerul), care rezultă prin diviziunea arteriolei aferente şi
care se reunesc la ieşirea din capsulă, în arteriola aferentă. Capsula împreună cu glomerulul
alcătuiesc capsula renală Malpighi.
Segmentul proximal al tubului urinifer este constituit dintr-o porţiune contortă, tubul
contort proximal (care se află în cortica renală) şi este format dintr-un strat de celule a căror
membrană, spre lumen, prezintă o “margine în perii”, formată din microvili, care măresc mult
suprafaţa membranei.
Segmetul intermediar (ansa Heule) subţire este format din două braţe (descendent şi
ascendent) unite între ele printr-o buclă, are epiteliul turtit, fără microviri. Nefronii care au
glomerulii în zona corticală externă are ansa Heule scurtă, în timp ce nefronii cu glomerulii în
zona externa a corticolei (juxtamedulari) are ansa lungă, care coboară profund în medulară.
Segmentul distal este format dintr-o porţiune dreaptă, ascendentă, care ajunge în
corticală în vecinătatea glomerulului propriu, în imediat contact cu arteriala aferentă. La acest
nivel epitelul tubular, la fel ca şi celulele musculaturii netede a arteriolei aferente, prezintă
modificări şi formează aparatul juxtaglomerular care secretă renina. Urmează o porţiune
contortă situată în întregime în corticală. Mai mulţi tubi distali se unesc şi se deschid în tubul
colector din structura piramidelor Malpighi.
Vascularizaţia renală
Este extrem de bogată, primind 20-25% din debitul cardiac de repaos. Artera renală,
ramură a aortei abdominale, pătrunde prin hil şi apoi se împarte în ramuri interlobare (între
piramide), din care se desprind arterele arcuate, ce formează o ansă în jurul bazei piramidelor,
arterele interlobulare, din care glomerulul după ce se regrupează în arteriole, se capilarizează

7
 din nou in jurul tubului respectiv (in medulară) şi se deschid în venele interlobulare, apoi în
venele arcuate.
Venele, având un traiect aproape asemănător cu cel al arterelor, se colectează în vena
renală care se deschide în vena cavă inferioară.
Inervaţia renală
Provine din plexul situat în hilul organului format în majoritate din fibre simpatice, dar
şi din câteva fibre parasimpatice venite prin nervul vag. Fibrele nervoase, situate perivasculare,
se distribuie celulelor musculare din peretele arteriolar şi componentelor tubulare.
Formarea urinei
Mecanismul de formare a urinei cuprinde trei procese fundamentale:
- ultrafiltrarea plasmei la nivel glomerular;
- reabsorbţia;
- secreţia anumitor constituenţi în tubi.
Ultrafiltrarea glomerulară

Este un proces dirijat de forţe

fizice în urma căruia aproximativ 20%
din cantitatea de plasmă care irigă
rinichii trece prin membrana filtrantă
glomerulară, extrem de subţire, în
cavitatea capsulară. Membrana filtrantă
nu se comportă ca o membrană inertă ei,
prin proprietăţile ei fizico-chimice, permite trecerea selectivă doar a unor constituenţi şi
blochează trecerea altora. Ultrafiltratul glomerular (urina primară) are o compoziţie electrolitică
identică cu cea a plasmei; dar este lipsit de proteine, deci este o plasmă deproteinizată.
Ultrafiltrarea glomerulară este rezultatul presiunii efective de filtrare, care se exercită la
nivelul capilarelor glomerulare şi reprezintă suma algebrică a unor presiuni care controlează
schimburile lichidiene la nivelul tuturor capilarelor din organism.
CONSTITUENT U.M. FILTRARE REABSORBTIE SECRETIE EXCRETIE

8
 APA (1) 170 168,5 - 1,5

Na (mEq/) 26000 25850 - 150

K (mEq/) 900 900 100 100

Cl (mEq/) 18000 17850 - 150

UREE (moli) 870 460 - 410

CREATININA (moli) 12 1 1 12

ACID URIC (moli) 50 49 4 5

GLUCOZA (moli) 800 800 - 0

Reabsorbţia tubulară
Este procesul prin care sunt recuperate anumite substanţe utile organismului din
ultrafiltratul glomerular, menţinându-se astfel homeostazia lor plasmatica. Procesul este
selectiv, în sensul că se realizează maximal pentru fiecare subastanţă într-un segment tubular
prin acţiunea unor mecanisme celulare specifice, fiind condiţionat de debitul substanţei
respective şi de necesităţile organismului. Reabsorbţia (transportul) diferiţilor constituenţi din
ultrafiltrat prin peretele tubului urinifer se face prin mecanisme active şi pasive. Transferul activ
se realizează contra unor gradiente de concentraţie sau electrice, necesitând un consum de
energie furnizată prin hidroliza ATP. Mecanismele de transport, activ au capacitate limitată pe
unitatea de timp şi intervin în reabsorbţia glucozei, anumitor aminoacizi, acidului uric, unor
vitamine (B12,C), fosfaţilor anorganici, sulfaţilor şi a principalilor ioni ai filtratului (Na+, k+,
HCO3).
Transportul pasiv se face sub acţiunea unor gradiente fizico-chimice, nu necesită
consum energetic, nu este limitat de o capacitate maximă şi contribuie la reabsorbţia a trei
constituenţi principali ai ultrajului: apă ,ureea şi Cl.

9
 Apa se reabsoarbe în toate segmentele tubului, cu intensităţi diferite, pe baza legilor
difuziunii şi a osmozei, astfel încât din cei 125 ml filtraţi glomerular/minut, în vezică ajunge
numai 1ml/min (deci se absorb 124 ml). În tubul contort şi mai ales în cel colector se realizează
reabsorbţia facultativă a apei şi Na+ sub controlul ADH şi aldosteronului, ajustându-se
eliminările în funcţie de starea de hidratare a organismului.
Secreţia tubulară
Este procesul invers celui de reabsorbţie, transportând anumite substanţe din capilarele
peritubulare în lumenul tubului. Are rolul de a elimina atât substanţele străine organismului, cât
şi substanţele prezente obişnuit în sânge (K+, acid uric), unele numai când se află în concentraţii
mari (creatinină). Se realizează activ şi pasiv.
Secreţia activă, având sediul la nivelul tubilor proximal şi distal, se face împotriva unor
gradiente electrochimice şi de aceea necesită un consum energetic ridicat (secreţia de H+). Prin
eliminarea H+ tubii deţin un rol fundamental în menţinerea echilibrului acido - bazic al
organismului.
Secreţia pasivă împlică transportul unor constituenţi în sensul gradientelor de
concentraţie şi de aceea nu necesită consum energetic direct. Acest mecanism intervine în
secreţia K+, a bazelor şi a acizilor slabi.
Reglarea activității renale
Se face pe cale nervoasă (activitatea glomedulara) şi cale umorală (acvivitatea tubulară).
Reglarea nervoasă
Se realizează prin fibrele vegetative care se distribuie arteriolelor, glomerulului şi
tubilor. Sistemul vegetativ nu contribuie direct la controlul elaborării urinei, ci doar indirect,
prin influenţarea condiţiilor de irigaţie renală. De altfel, se ştie că rinichiul denervat şi chiar
transplantat continuă să funcţioneze aproape normal. Stimularea nervilor renali şi a unor zone
presoare din bulb, hipotalamus şi scoarţa cerebrală determină vasoconstricţie renală şi scăderea
diurezei până la anurie. Stimularea nervilor vegetativi renali produce şi scăderea eliminărilor
urinare de Na+, prin creşterea reabsorbţiei tubulare a ionului.
Reglarea umorală
Considerată a deţine rolul principal, se realizează de mai mulţi hormoni. Hormonul
antidiuretic (ADH), secretat de nucleii hipotalamici şi eliberat din neurohipofiză, controlează
eliminările urinare de apă, acţionând la nivelul segmentului distal al neuronului. Sub acţiunea

10
ADH creşte reabsorbţia de apă în tubii distali şi colectori, concomitent cu diminuarea volumului
şi creşterea concentraţiei urinei.
Mineralocorticoizii, în special aldosteronul, controlează eliminările urinare de Na+ şi K+
la nivelul segmentului distal al nefronului, stimulând reabsorbţia de Na+ şi excreţia de K+ .
Parathormonul mobilizează sărurile minerale din oase, stimulează eliminările renale de fosfaţi,
K+ şi reţine Ca+ şi Na+.
Hormonii tiroidieni intensifică metabolismul celular, în special pe cel protidic şi prin
creşterea generării de produşi finali de metabolism, măresc diureza, acelaşi efect având şi
alterarea legării apei şi a sării în ţesuturi.
Rinichiul în condiţii de irigaţie insuficientă sau ca urmare a unor modificări ale
compoziţiei chimice a urinei ajunsă în tubii distali, descarcă o enzimă, renina, care acţionând
asupra unei globuline plasmatice, produce angiotensina I, care se transformă enzimatic în
plasmă şi ţesuturi în angiotensina II, cel mai puternic vasoconstructor natural şi stimulator al
secreţiei de aldosteron. La nivelul renal, angiotensina II, acţionând asupra musculaturii
anterioarelor glomedulare modifică intens rata filtrării şi prin aldosteron influenţează eliminările
urinare de Na+ si K+.
Micţiunea
Urina elaborată de rinichi ajunge prin tubii colectori la nivelul papilelor, umple calicele
şi bazinetul, apoi prin contracţia acestora este eliminată în ureter. Prin unde de contracţie urină
este transportată de-a lungul ureterului până în vezica urinară.
Vezica urinară
Este un organ cavitar muscular în care se acumulează urina între micţiuni. Urina,
descarcată în jeturi prin cele două orificii ureterale, nu poate refula în uretere din cauză că
acestea au traiect oblic în peretele vezical, nici nu poate curge prin uretră, deoarece colul vezical
este prevăzut cu două sfinctere, unul neted, involuntar care înconjoară începutul uretrei şi
celălalt striat, controlat voluntar.
Vezica urinară are proprietatea de a-şi mări capacitatea în timpul umplerii, fără
modificări importante ale tensiunii pereţilor şi ale presiunii intravezicale. Această proprietate,
denumită plasticitate, este rezultatul unei adaptari a tonusului musculaturii vezicale la creşterea
conţinutului.

11
 Înregistrarea presiunii intravezicale a arătat că, după o uşoară creştere iniţială la primele
jeturi de urină, presiunea înregistrează un platon în timpul umplerii vezicale până la volumul de
300-400 ml, când are loc o creştere bruscă a presiunii şi este declanşată micţiunea reflexă când
împrejurările permit.
Prima senzaţie de plenitudine vezicală este percepută la un volum de 100-150 ml, la
150-200 ml este resimţită prima dorinţa de micţionare, iar peste capacitatea fiziologică vezicală
(250-400 ml) apar contracţii puternice ale musculaturii peretelui vezical, care determină
senzaţia necesităţii imperioase de a urina.
Micţiunea este rezultatul unor reflexe declanşate de distensia pereţilor vezicali.
Impulsurile aferente sunt transmise unui centru lombar (simpatic), de unde se descarcă
impulsuri aferente care, prin fibrele hipogastrice, inhibă contracţiile, relaxează muşchii vezicali
şi întăresc tonusul sfincterului neted al colului vezical.
Concomitent, distensia vezicală declanşează impulsuri care ajunse la măduvă pe calea
nervilor ruşinoşi sunt conduse apoi pe cai aferente nespecifice spre centrii nervoşi superiori,
ajungând până la nivelul scoarţei cerebrale, determinând senzaţia de a urina.
Dacă micţiunea nu este posibilă, impulsurile pornite de la cortex, prin centrii medulari,
inhibă tonusul muşchiului mărind continenţa vezicală. Dacă condiţiile permit, are loc micţiunea.
Refluxul micţiunii este declanşat de distensia vezicală, impulsurile ajung pe fibre
aferente din nervii pelvici la un centru sacrat parasimpatic al micţiunii, de unde se descarcă
impulsuri care tot prin fibre ale nervilor pelvici produc contracţia musculaturii vezicii şi
relaxarea sfincterului intern al colului vezical. Concomitent are loc relaxarea voluntară a
sfincterului extern striat şi urina începe să se evacueze din vezică.
Procesul evacuării este ajutat de contracţia musculaturii abdominale şi a diafragmului
care, crescând presiunea intraabdominală, comprimă vezica. Refluxul medular al micţiunii este
controlat de numeroşi centrii supramedulari cu rol facilitar sau inhibitor.
I.3. GENERALITĂȚI DESPRE LITIAZA RENALĂ
Frecvența litiazei renale în rândul populației este apreciată la 0,5-3% cu precădere la
sexul masculin (85%). Ea este consecința acțiunii a numeroși factori de risc ca : deshidratările
din cauza transpirațiilor abundente, poliuriei sau diareei cronice.
La acestea se mai adaugă malformațiile congenitale care alterează drenajul urinei.

12
 LITIAZA RENALĂ
I.4 DEFINIȚIE – Litiaza renală este o boală a
căilor excretorii constând din formarea în
interiorul lor a unor calculi rezultaţi din
precipitarea unor substanţe care în mod
normal se găsesc dizolvate în urină. Calculii
au o structura solidă, de obicei ireversibilă,
fapt care îi deosebeşte de cristalele celorlalte
substante prezenţe uneori în sedimentul urinar.

I.5 FRECVENTA ȘI INCIDENȚA – Litiaza

renală se întâlneşte la 1-2 % din afecţiunile
renale. Apare la orice vârstă, dar mai ales între 30-50 ani, predomină la bărbaţi faţă de femei
(raport 2/1) şi în regiunile calde.
I.6 ETIOLOGIE ŞI ETIOPATOLOGIE
Etiologie
În producerea litiazei renale intervin în proporţii variabile factori de ordin general şi
factori de ordin local.
1. Factori generali litogeni
Cauzele de ordin general care favorizeză litiaza pot fi împărţite în exogene si endogene
Cauzele exogene
Ele sunt reprezentate de factori precum:
- meteoroclimatici (care explică frecvenţa mai mare a litiazei în ţările cu climă caldă şi
uscată) ;
- hidrologici (care explica litiaza în zonele alimentate de ape bogate în săruri);
- alimentari - aceştia explică creşterea frecvenţei litiazei, în sânul aceleaşi populaţii, la
indivizii care consuma puţine lichide (aportul hidric sub 100 ml/zi creează condiţii pentru orice
litiază), la cei cu diete acidifiate (litiaza urica) sau alcalinizante (litiaza fosfatică).
Cauzele endogene
Ele grupează, alături de factorii individuali predispozanţi, o serie de factori metabolici a
căror participare la realizarea litiazei este mai net evidenţiată şi care explică existenta unor boli

13
cu care este semnificativ asociată. Identificarea acestor factori etiologici şi tratarea lor permit
prevenirea litiazei sau a recidivelor ei, motiv pentru care ea a primit şi denumirea de litiază de
organism.
Toate aceste tulburări metabolice se caracterizează prin excreţia în urină, în cantitate
exagerat de mare a unei anumite substanţe, unde, prin creşterea concentraţiei, se favorizează
precipitarea şi apariţia de calculi.
Hipercalciuria favorizează litiaza renală calcică (fosfat de calciu, oxalat de calciu) şi
poate fi secundară hipercalcemiei sau poate apărea izolat.
Hiperoxaluria se întâlneşte şi se datoreaza unui defect congenital metabolic exprimat
încă din copilărie (oxaloză).
Uricozuria este foarte mica şi izolată (litiază urica esenţială).
Cistinuria apare în deficienţele enzimatice congenitale şi familiale (tubulopatii cronice
congenitale şi familiale).
Xantinuria este urmarea unei erori metabolice congenitale.
Din grupul factorilor generali, importanţa cea mai mare o au tulburările metabolice.
Acestea se caracterizează prin excreţia în urină, în concentraţii exagerat de mari, anumitor
substanţe ce favorizează precipitarea lor şi formarea de calculi (în hipertiroidism, sarcoidoză,
gută, afecţiuni metabolice şi enzimale congenitale, abuzul de vitamina D).
Alimentaţia are o importanţă majoră în apariţia litiazei. Aportul crescut de alimente care
conţin oxalati, uraţi, fosfaţi calcici favorizează apariţia calculilor urinari.
Lipsa vitaminei A la nivelul aparatului urinar produce o descuamare a celulelor
mucoasei urinare şi o sensibilitate crescută la infecţii.
Imobilizarea prelungită la pat este un alt factor care poate determina apariţia litiazei
renale.

2. Factori locali litogeni

Dintre factorii locali cu potenţial litogen recunoscuţi sunt:
- staza urinară prin boli obstructive ale tractului urinar;
- infecţia urinară şi anumite afecţiuni parenchimatoase ca tuberculoza renală, rinichiul
polichistic, rinichiul ectopic;

14
 - pionefroza (formarea unei pungi cu conţinut purulent, prin distensie şi distrugerea
parenchimului renal);
- tumori renale şi ale organelor din vecinătate (uter, rect, colon);
Această litiază, care însoţeşte boli ale aparatului urinar, este denumită şi litiază de
organ şi se caracterizează prin apariţia calculilor micşti unilateral, cu recidivă de aceeaşi parte,
dacă nu se corectează bolile amintite. Oricare ar fi cauzele premergătoare formării calculilor
urinari, majoritatea se formeaza la nivelul rinichiului de unde migrează în jos.
Patologia
Mecanismul de producere a calculilor (litogeneza) este teoria cristalizării primitive şi
teoria performării stromei organice.
Litogeneza
A. Generalităţi:
Urina este o soluţie suprasaturată de cristaloizi de origine exogenă (calciu, cistină),
endogeni (uree, amoniac) sau exogenă sau endogenă (acid uric, acid oxalic). Cristaloizii sunt
menţinuţi în stare de soluţie datorită coloizilor de protecţie (mucoproteine, acid hialuronic) şi a
unor factori antiprecipitanţi necoloidali (pirofosfat, vanadiu, peptidul inhibitor Howard).
Ruperea echilibrului între cristaloizi şi coloizi este un element fundamental în litogeneza.
Cristalizarea substanţelor dizolvate în urina se produce la nivelul tubului contort distal,
ulterior formându-se macrocristale prin aglomerare.
B. Teoriile litogenezei:
Descriu apariţia unui nucleu litogen fie în parenchimul renal, fie în celulele papilelor, fie
în sistemul limfatic; ajuns în bazinet, acest nucleu va constitui germenele viitorului calcul.
1. Inhibitorii cristalizării pot fi clasificaţi ca predominant organici şi anorganici.
a) Inhibitori organici:
- Peptidul inhibitorul Howard – “ajută” urina să transporte cantităţi mari de calciu;
- Mucopolizaharidele acide – inhibă în special cristalizarea oxalatului de calciu;
- Citracii – inhibă cristalizarea fosfaţilor şi oxalatului de calciu;
- Ureea – creşte solubilitarea unor compuşi ai urinei;
b) Inhibitori anorganici:
- Pirofosfaţi – rezultaţi în urma metabolismului ortofosfaţilor, au rol inhibitor asupra
cristalizării oxalatului şi fosfaţilor de calciu;

15
 - Magneziul – are concentraţie urinară scăzută la litiazici; important în litogeneze este
raportul Ca/Mg;
- Oligoelemente – Fe, Cu, Zn, Se, Pb – inhibă cristalizarea;
- Sodiul – creşte solubilitatea oxalatului de calciu, inhibă creşterea cristalină; raportul
Na/Ca este coborât la litiazici.
C. Factori intrinseci
1. Ereditatea – acidoza tubulară renală este o boala asociată frecvent cu litiaza renală.
2. Vârsta şi sexul – frecvenţa maximă a litiazei urinare este între decadele a treia şi a
cincea de viaţă; raportul bărbaţi/femei fiind de 3/1
D. Factori extrinseci
1. Distribuţia geografică – există o creştere notabilă a litiazei urinare în zonele montane
şi în regiunile tropicale. Sunt luate în discuţie temperatura, umiditate, alimentaţia.
2. Clima şi factorii sezonieri – creşterea temperaturii atmosferice antrenează o creştere
a pierderilor hidrice, o diminuare a diurezei şi o creştere a concentraţiilor urinare a substanţelor
dizolvate. În lunile iulie, august şi septembrie pe lângă această creştere a temperaturii se mai ia
în discuţie şi expunerea mai mare la soare, hipercalciurie.
3. Ingestia de apă – în relaţia dintre ingestia de apă şi litiază urinară se i-au în discuţie
trei factori: volumul de apă ingerat; pierderile prin respiraţie, cantitatea de săruri minerale din
apă ingerata. Ingestia crescută de apă cu creşterea secundară a diurezei scade incidenţa litiazei la
subiecţii predispuşi la aceasta boală.
Creşterea diurezei de la 800 ml la 1200 ml/zi reduce incidenţa litiazei urinare cu 86%.
4. Alimentaţia – ingestia unor cantităţi excesive de purine, oxalaţi, calciu, fosfat
produce o creştere a concentraţiilor urinare sau a produşilor lor de metabolism. Creşterea
standardului de viaţă, consumul ridicat de carne, lapte şi derivate fac din litiaza renală o boală a
excesului alimentar; într-un fel bolnavul îşi face calculul ,,cu dinţii’’.
5. Profesia – studiile efectuate au demonstrat o incidenţă crescută la cei cu ocupaţii
sedentare.
E. Factori fizici:
1. Deshidratarea: – bolnavii cu diabet insipid, precum şi subiecţii cu poliurie
persistentă nu fac niciodata litiază. Deshidratarea, indiferent de etiologie, va produce oligurie cu
hipersaturare a urinilor în cristaloizi.

16
 2. Creşterea concentraţiei sărurilor urinare
3. Variaţiile excesive ale ph-ului urinar, în ambele sensuri, favorizează precipitarea
cristaloizilor; acidul uric şi cistina precipită în mediul acid, fosfaţii precipită în mediul alcalin.
Variaţiile pH-ului urinar se datorează compoziţiei alimentare ingerate, medicamentelor
administrate şi tipului de infecţie posibilă a tractului urinar. Alimentele de origine animală
acidifică urina, cu excepţia laptelui; alimentele de origine vegetala şi laptele alcalinizează urina.
Cei mai multi germeni alcalinizeaza urina. Excepţie de la regulă face infecţia tuberculoasa, care
acidifică urina.
F. Factori chimici:
Două sunt condiţiile de rupere a echilibrului dintre cristaloizi şi coloizi în urină:
hiperconcentrarea de săruri cu eliminarea crescută de cristaloizi şi modificarea proprietăţilor
solvente ale urinei.
G. Intervenţia factorilor metabolici:
Urina are capacitatea să transporte mai mulţi solvenţi decât apa pura. Evoluţia
concentraţiei substanţelor dizolvate în urină de la valori normale sau scăzute se facă spre zona
de suprasaturare trecând prin zona metastabilă, când cristalele pot precipita dacă există un corp
străin sau o perturbare a soluţiei. Acestă schemă simplă este valabilă pentru calculii din acid
uric şi cistina care rezultă prin eliminări masive ale acestor substanţe în cadrul unor afecţiuni
metabolice, ca şi pentru calculii de fosfat amoniaco-magnezian rezultaţi prin formarea în exces
a acestui constituent de către germenii ureazici. Elementul calciu apare ca un numitor aproape
constant în compoziţia acestor cristale; peste 90% dintre litiaze sunt litiaze clasice.
H. Factori bacteriologici:
Rinichiul purtător de calcul, care iniţial este neinfectat, poate rămâne ,,steril” pentru o
lungă perioadă de timp dacă litiaza creşte foarte încet; mai devreme sau mai târziu devine
infectat.
I. Factorul familial:
Litiaza urică este mai frecventa în unele familii; litiazele oxalice şi calcice sunt mai
frecvente la membrii unor familii.
J. Factorul psihogen:
Tulburările psihice sunt de două ori mai frecvente la litiazici decât la grupul martor.
Compoziţia chimică şi aspectul morfologic al calculilor

17
 A. Calculii calcici: frecvenţă 75-85% din totalul calculilor; mai frecvenţi la bărbaţi,
debutând de obicei în decada a treia de viaţă. Litiaza calcică are un caracter puternic familial.
1. Calculii de oxalat de calciu – calculii duri, rugoşi, cu aspect de mura sau rinichi, alb-
galben-brun-negru-cărămizii, radioopaci; în urină, cristalele de oxalat monohidrat de calciu au
formă ovală, biconcava, uneori luând aspect de clopot.
2. Calculii de fosfat de calciu
B. Calculii de acid uric
5% - calculi de culoare galben-roşiatică, cu structura concentrică pe secţiune,
radiotransparenţi, mai frecvenţi la bărbaţi.
Are caracter familial. În urină cristalele de acid uric au culoare roşie-portocalie deoarece
absorb pigmentul uricina.
1. cristalele de acid uric anhidre sunt foarte mici, amorfe în microscopia optică;
2. cristalele de acid uric dihidrat au formă de lacrimă, pătrate, etc.
C. Calculi de cistină
1% - culoare galben-deschis; sunt radioopaci deoarece conţin sulf; cristalele de cistină
au aspect plat, hexagonal.
D. Calculi de struvită (mMgNH4PO4)
10-15% - apar mai frecvent la femei şi sunt secundari infecţiei tractului urinar cu bacterii
ce produc ureaza, de obicei Proteus; au culoare alb-galben-cenuşie şi sunt uşori friabili; sunt
radioopaci şi îmbracă aspect coraliform.
În urină, cristalele de struvită (fosfat amoniac-magnezian) au aspect de
prisme rectangulare.
Există 4 tipuri principale de pietre la rinichi:
- Pietre de calciu: sunt făcute din calciu şi fosfaţi, sau calciu şi oxalaţi.

- Pietre struvitice: conţin magneziu şi amoniac, sunt adesea în forma de

corn şi destul de mari.

- Pietre din acid uric: sunt fine, de culoare maro.

- Pietre din cistina: sunt de culoare galbenă, şi sunt cristalizate.

18
 F. Bilanţul bacteriologic al litiazei
Examenele bacteriologice ale urinei cu identificarea germenilor prezenţi şi determinarea
antibiogramei pentru fiecare germen sunt indispensabile pentru diagnostic, pentru aprecierea
atitudinii terapeutice.
Concluziile care se impun sunt următoarele:
1. Utilizarea adaptării tehnicilor chirurgicale pentru a se obţine o îndepărtare totală a
calculilor şi a fragmentelor macroscopice;
2. Utilizarea unor tehnici de dizolvare chimică a fragmentelor microscopice restanţe;
Cauzele cele mai importante sunt diferite pentru principalele tipuri de caliculi:
- pentru litiaza calcică intervin în principal hipercalciuria, hiperoxaluria, hipocitraturia,
hiperuricozuria, regimul alimentar hipersodat şi hiperproteic;
- pentru litiaza urică intervin pH-ul urinar acid, hiperuricozuria, infecţia cu germeni
producători de ureaze (Proteus, dar şi Pseudonas şi Klebsiella);
- existenţa stazei urinare;
- pentru alte tipuri de litiaze: creşterea cistinuriei şi pH acid în litiaza cisturica,
precipitarea unor medicamente, ca atare a metaboliţilor sau precipitarea unor substanţe din urină
ca urmare a efectelor directe ale medicamentelor în litiaza iatrogena;
- structural calculii conţin apa, o matrice proteică şi o componentă minerală cristalină.
Culoarea, forma şi dimensiunile calculilor pot fi caracteristice diferitelor tipuri de calculi.
Anatomie patologică
Litiaza renală constă în formarea de calculi unici sau multipli, de forme şi dimensiuni
diferite în cavităţile pielocaliceale.
Calculii bazinetali sunt rotunzi sau triunghiulari şi pot ajunge la dimensiuni mari. Când
ocupă cavitatea pielocaliceală în întregime şi se mulează pe ea poartă deumirea de caliculi
coraliformi.
Mai rar litiaza renală poate avea o dispoziţie intraparenchimatoasă, cu apariţia caliculilor
în canalele colectoare, în acest caz fiind numită nefrolitiază.

19
 Nefrocalcinoza se caracterizează prin apariţia unor impregnări calcare în parenchimul
renal, difuze sau limitate, plus în evidenţă radiologic şi se produce de obicei printr-o patologie
diferită de cea a litiazei.
Clasificarea după compoziţia chimică a calculilor
Calculii urinari sunt formaţi din substanţe anorganice sau organice cristalizate ce
reprezintă 95-98% din greutatea lor şi dintr-o stroma organică.
Calculii anorganici
În 95% din litiazele renale calculii anorganici conţin calciu având drept componenţi
chimici pentru formarea sărurilor de calciu, oxalatul şi fosfatul şi mai rar carbonatul.
Calculii organici
Dintre calculii organici fac parte calculii urici+uratici în 4% din litiaze şi calculii
cistinici (1%) si xantici.
Calculii urici
Sunt de culoare brună roşcată, rotunzi, netezi, duri, de dimensiuni care variază de la cea
a unui fir de nisip până la cea a unui pumn de adult.
Calculii oxalici
Sunt de culoare brun-negricios, cu suprafaţa neregulată, muriformă, duri, de dimensiuni
mai mici şi forme geometrice cu colţuri ascuţite, motiv pentru care la eliminarea lor apar colici
renale violente.
Calculii fosfatici
Sunt de culoare alb-cenuşiu, sfărâmicioşi, cu suprafaţă netedă, de forme şi dimensiuni
variabile.
Calculii din fosfat amoniacomagnezian (calculi secundari)
Sunt de culoare mai albă-strălucitoare şi consistenţă mai dură.
Calculii cistinici
Sunt mici, de culoare gălbuie şi cu suprafaţa ceroasa-lucioasă. Sunt radiotransparenţi.
Clasificare
Orice calcul urinar este format dintr-un nucleu, alcătuit din microproteine, epitelii şi
resturi celulare (2-3%) şi (97-98%).
I. a) În funcţie de mecanismul de producere, există litiaze de organ (generate de condiţii
particulare litogene la nivelul rinichiului şi căilor urinare);

20
 b) Litiaza de organism (generată de tulburări sistemice ale metabolismului hidro-
mineral şi intermediar).
II. Clasificarea topografică
După localizare la nivelul aparatului urinar, litiaza se împarte în:
- renală;
- uretrală vezicală;
- uretrala.
I.7 SIMPTOMATOLOGIE
Anamneza furnizează informaţii despre anumite obiceiuri alimentare - abuz de alimente
bogate în proteine (carne, viscere) sau oxalaţi (spanac, sfeclă roşie, ciocolată) abuz de produse
lactate, aport lichidian scăzut, despre mediul de viaţă al pacientului (cald şi uscat), infecţii
urinare în antecedente sau eventuale eliminări anterioare de calculi, antecedente
heredocolaterale semnificative.
Litiaza renală se poate manifesta clinic sub 4 forme principale:
1. Calculul latent: fie mic, imobil, fie foarte mare, mulând cavităţile; nu are nici un
simptom clinic, poate fi doar bănuit la bolnavii cu hiperparatiroidism, gută, infecţii urinare, la
cei imobilizaţi la pat, paraplegici.
2. Durerea în general paroxistică, violentă (colica renală), dar şi sub formă de nevralgie
(durere surdă, uneori doar o jenă la nivelul regiunii lombare) este cea mai tipica manifestare a
litiazei renale:
- colica renală înseamnă distensia acută a căilor excretorii deasupra obstacolului şi
spasmul supraadăugat;
- debutul este de obicei brutal, precipitat de un efort fizic important, o călătorie cu trenul
sau cu automobilul etc;
- se manifestă ca durere vie în zona lombară, de obicei unilaterală, în hipocondrul şi fosa
iliaca de aceeaşi parte, cu iradiere spre organele genitale externe şi faţa internă a coapsei;
- durerea se însoteşte de disurie, hematurie (macro - sau microscopica);
- pot exista fenomene reflexe digestive (greţuri, vărsaturi, pareza intestinală) şi
vegetative (paloare, transpiraţii, tahicardie)
- de regulă este afebrilă, apariţia febrei denotând supraadăugarea infecţiei;
- durata este variabilă (ore, zile);

21
 - sfârşitul colicii poate coincide uneori cu eliminarea calculului.
3. Infecţia urinară: stazei urinare realizate prin obstacol şi a refluxului urinar, germenii
pot infecta căile urinare, fie pe cale ascendentă fie pe cale hematogenă, generând infecţii de
diferite tipuri (de la pielocistite, la pielonefrite acute şi pionefroza calculoasă); infecţiile urinare
reprezintă complicaţii redutabile ale litiazei şi de multe ori reprezintă singura formă de
manifestare a acesteia.
4. Insuficienţa renală apare când litiaza este bilaterală sau când survine pe rinichi unic
(funcţional sau chirurgical); insuficienţa renală de cauză litiazică se caracterizează printr-o
evoluţie lenta (ani de zile, degradarea treptată a funcţiei renale, evoluţii în puseuri şi nivele mici
ale retenţiei azotate, cu conservarea diurezei).
I.8 DIAGNOSTIC POZITIV
Diagnosticul pozitiv cuprinde diagnosticul de prezenta şi diagnosticul biochimic al
litiazei renale.
Diagnosticul de litiază renală se bazează pe colica nefritică, hematurii, eliminarea
calculilor sau urografie.
Diagnosticul pozitiv de litiaza renoureterală include precizarea următoarelor elemente:
- localizarea uni sau bilaterală;
- modificările secundare ale căilor urinare, apariţia complicaţiilor infecţioase, varietatea
biochimică a calculului varietatea etiopatogenică (care constă în deosebirea litiazei de organ, cu
mecanism predominant local, faţă de litiaza de organism cu mecanism exclusiv general),
aprecierea stării de funcţionare renală, asocierea cu alte nefro sau uropatii.
Diagnosticul biochimic al litiazei renale are importanţă terapeutică.
I.8 a) EXAMENUL CLINIC
Examenul clinic constă în examinarea bolnavului prin inspecție, palpare, auscultație și
percuție, metode ce pun în evidență starea obiectivă a pacientului. După efectuarea anamnezei
pentru și consemnarea datelor personale (nume, prenume, vârstă, sex, domiciliu, profesie,
alergii, etc.), se trece la efectuarea examenului clinic general pe aparate.
Se va tine seama se manifestările clinice pe care le prezintă bolnavul pentru înyocmirea
foii de observație, care constituie un document medical de mare importanță.
I.8 b) EXAMENE PARACLINICE:
Examenul de laborator al urinei care evidenţiază:

22
 - hematurie microscopică cu hematii bine conservate, leucociturie cu iritaţie sau asociată
cu infecţie urinara (bacteurie) şi eventual proteinuria şi prezenţa în exces a unor cristale (cu
valoare diagnostică îndeosebi pentru litiaza cistinică, xantinică, medicamentoasă;
- creşterea ureii şi creatininei în caz de IRC.
Imagistica în litiaza renală:
Ecografie:
- în colica nefretică pentru a evidenţia calculi renali (mai rar uretrali) şi pentru a
evidenţia distensia cavităţilor excretorii;
- după efectuarea urografiei, pentru a
preciza cauza unui rinichi mut. Pe ecografie pot fi
evidenţiaţi numai calculi cu diametrul de peste 5
mm.
- calculii coraliformi mari pot masca o
hidronefroză la examenul ecografic. Vezica urinară
care după micţiune prezintă în cantitate mare reziduri sau calculi vezicali.
- în nefrocalcinoză apar arii mari hiperecogene, cu sau fără umbră posterioară, la nivelul
piramidelor medulare.
I.8 c) EXAMENE RADIOLOGICE:
1. Radiografia renala simplă: este utilă pentru evidenţierea calculilor radioopaci în aria
reno-uretro-vezicală. Se efectuează împreună cu ecografia.
2. Urografia intravenoasă: confirmă existenţa calculilor radioopaci, evidenţiindu-i pe
cei radio transparenţi, oferă date asupra căii de excreţie pentru a descoperi o eventuală cauză de
litogeneză (hidronefroză congenitală, rinichi în potcoava, obstrucţie extrinsecă a ureterului).
Starea funcţională a rinichiului este reflectată de secreţia substanţei de contrast, care
poate fi normală, scăzută sau absentă (în pionefroză calculoasă).
Dimensiunile rinichilor pot fi crescute în hidronefroza sau pionefroză.
Urotomografia poate fi utilă în alegerea tehnicii chirurgicale indicată pentru ablaţia
calculilor mari (practicienii preferă tomografia computerizată).
3. Scintigrama şi nefrograma izotopică. În cazul litiazei biliare sau/şi însoţite de
modificări pielonefritice, o metodă de mare eficienţă şi utilitate este efectuarea simultană a

23
scintigrafiei şi nefogramei izotopice bilaterale, ceea ce permite o apreciere destul de exactă a
fluxului plasmatic renal pentru fiecare din cei doi rinichi.
4. Rezonanţa magnetică. Este un examen complementar rar folosit pentru aprecierea
leziunilor hidronefrotice secundare obstrucţiei produse de litiază.
I.9 DIAGNOSTICUL DIFERENŢIAL
Diagnosticul diferenţial se face pentru afecţiuni care se manifestă prin dureri intense
proiectate lombar sau abdominal, cu pancreatită acută, apendicită acută, colica biliară, ulcerul
gastric şi duodenal, ocluzia intestinală, infarctul miocardic, anexita, chistul de ovar torsionat,
hernia distală, lombara. Un criteriu util de diagnostic diferenţial este iradierea durerii, în colica
renală, către regiunea inghinală şi organele genitale externe, precum şi simptomele vezicale
(nevoia inferioară de urinare, polakiurie), eliminarea spontană a calculilor.
În scopul decelării litiazei şi a repercursiunilor pe care aceasta le-a produs în timp se
utilizează o serie de explorări paraclinice şi imagistice.
I.9 a) FORMELE CLINICE ALE DIAGNOSTICULUI DIFERENȚIAL
1. Litiaza coraliformă:
Calculii coraliformi sunt calculi mari, imobili, mulează perfect bazinetul şi/sau calicele:
cel mai frecvent sunt formaţi din struvită/cistină/acid uric.
2. Nefrocalcinoză:
Calculii calcici cresc la nivelul papilei renale; majoritatea devin liberi şi produc colica,
dar uneori rămân pe loc, astfel încât se produc calcificări multiple papilare, evidenţiabile la
examenul radiologic.
3. Precipitarea cristalelor:
- pot precipita în urină cristalele de acid uric sau de cistină;
- cristalele de oxalat de calciu nu precipită;
- cristalele de fosfat de calciu pot da un aspect lăptos al urinei, dar nu precipită niciodată
în tractul urinar;
I.10 EVOLUŢIE, COMPLICAŢII:
- nu există calcul inofensiv mai rapid sau mai lent, prezenţa calculului în rinichiul care la
format determină leziuni de amploare variabilă, de la leziuni microscopice până la nefromegalia
gigantă pielonefritică;

24
 - calculi fixaţi, mici sau coraliformi, care nu provoacă leziuni obstructive mari, sunt
toleraţi clinic mult timp, nu provoacă suferinţă subiectivă majoră şi degradarea parenchimului
este mai lentă. Mai agresivi pentru rinichi sunt calculii mobili;
- litiaza renală poate da patru tipuri de complicaţii: de obstrucţie, de migrare, de infecţie;
metaplaziile uroteliale precursoare malignităţi;
- numărul de la început mare de calculi, bilateralitatea şi recidivele sunt caracteristice
aşa numitelor litiaze ,,maligne”;
Complicaţia cea mai dramatică
1. Anuria calculoasă – poate apărea la bolnavii cunoscuţi cu litiază renală, vechi
eliminatori de calculi sau poate fi prima manifestare la un subiect aparent sănătos, în realitate
litiazic ignorat.
2. Infecţia urinară – este o complicaţie frecventa a litiaze renale. Din cauza stazei
urinare şi refluxului de urină din bazinet, germenii nosocomiali intestinali pot infecta căile
urinare pe cale hematogena.
3. Pielonefrita acută.
4. Insuficienţă renală – se instalează doar dacă litiaza este bilaterală sau apare pe
rinichi unic funcţional sau chirurgical ca rezultat al distrucţiei hidrostatice, infecţioase sau
asociate a parenchimului renal. Insuficienţa renală litiazică are o evolutie îndelungată (ani de
zile), cu degradare treptată a funcţiei renale, evoluţie în puseuri.
I.10 a) COMPLICAȚII LOCALE
1. Obstrucţia ureterală unilaterală
2. Obstrucţia ureterala bilaterală
Rinichiul litiazic poate prezenta variate leziuni macroscopice care interesează toate
structurile, în special cavităţile şi interstiţiul:
1. Nefrita litiazica se caracterizează iniţial prin infiltratie muco-limfo-plasmocitară;
2. Hidronefroza litiazică: cavităţile se dilată, parenchimul este comprimat, subţiat şi
treptat compromis
3. Rinichiul mic scleroatrofic apare mai rar, fiind rezultatul ischemiei renale;
4. Uropionefroza sau pielonefrita calculoasă se caracterizează prin supunerea tuturor
elementelor componente: cavităţi, parenchim, atmosfera perirenala. Rinichiul este mărit de
volum neregulat, cu structura disparută, cu cavităţile dilatate.

25
 5. Pielonefrita xantogranulomatoasă
Cele mai frecvente leziuni microscopice cauzate de obstrucţie sunt: dilataţie tubulară,
turtire a celulelor epiteliale, atrofie a celulelor epiteliale.
I.11 PROGNOSTICUL LITIAZEI RENALE
- In stadiul compensat prognosticul este relativ bun.
- În stadiul decompensat, este sumbru.
I.12 TRATAMENTUL LITIAZEI RENALE:
A. Tratamentul profilactic
Constă în tratamentul cauzelor care duc la formarea calculilor (tratamente
etiopatogenice).
1. Tratamentul litiazei de organ
Tratamentul medical urmăreşte vindecarea infecţiilor urinare şi a tuberculozei şi
asigurarea unei bune diureze.
Tratamentul chirurgical are drept scop suprimarea obstrucţiilor sau a corpilor străini
(prin intervenţii chirurgicale sau urologice, cum ar fi drenajul vezical, dilataţiile ureterale, etc.)
2. Tratamentul litiazei de organism
Se aplică mai frecvent profilactic şi mai rar curativ şi este specific fiecărei varietăţi
biochimice de calcul şi foloseşte în exclusivitate măsuri medicale, vizând în principal reducerea
concentraţiei urinare a substanţelor cristalizabile din urină şi favorizarea solubilităţii lor. Acest
scop este atins prin tratament igieno-dietetic (cure de diureză şi reducerea aportului specific),
medicamentos şi crenoterapie (cura balneara).
Se aplică în afara colicii renale, mai ales atunci când se identifică sau se presupune
compoziţia chimică a calculului, la bolnavii fără indicaţie operatorie sau după intervenţii
chirurgicale, pentru a preveni eventualele recidive sau pentru a încetini mărirea calculilor
existenţi.
Tratamentul profilactic are în vedere:
- o alimentaţie echilibrată, fără excese de alimente bogate în calciu şi proteine;
- aport suficient de lichide pentru realizarea unei diureze de minimum 2 litri (cu atenţie
deosebită pentru perioadele călduroase);
- evitarea abuzurilor de medicamente litogene;
- corectarea cât mai urgentă şi mai completă a stazei urinare;

26
 - urmărirea şi tratamentul corect al bolilor renale şi extrarenale favorizate de litiază.
B. Tratamentul medical
- tratamentul medical modern al litiazei renale este capabil să prevină formarea unui nou
calcul la majoritatea bolnavilor, să încetinescă sau să stabilizeze creşterea calculilor existenţi,
chiar să dizolve anumite tipuri de calculi;
Pentru tratamentul cu succes al litiazei sunt esenţiale următoarele elemente:
- evaluarea corectă metabolică şi urologică a fiecărui caz;
- program complet adaptat pentru fiecare bolnav;
- cooperare deplină din partea bolnavului;
- un sistem de monitorizare a efectelor tratamentului;
Tratamentul medical va fi adaptat în funcţie de compoziţia calculului, starea rinichiului
litiazic, starea rinichiului opus, valoarea funcţiei renale, mecanismul etiopatologic al bolii,
posibilităţile materiale ale bolnavului.
Tratamentul medical cuprinde:
- măsuri generale;
- măsuri de prevenire aplicabile tuturor bolnavilor;
- măsuri specifice unui anumit tip de litiază şi unui anumit bolnav.
1. Măsuri generale:
a. Profilaxia litiazei: se referă la evitarea sondajelor vezicale, a manevrelor endoscopice,
terapia corectă a infecţiilor urinare.
b. Cura de diureză: are atât efect curativ, împiedicând creşterea calculilor, cât şi efect
profilactic, împiedicând apariţia nucleelor litogene. Aportul hidric trebuie să ducă la urini a
căror concentraţie să nu depăşească 1010-1012 în mod permanent şi pe toată durată unei zile. Se
recomandă bolnavilor un aport hidric de ordinul a 2 l/m2 şi, pentru a evita o posibilă
hiperconcentrare nocturnă, se recomandă să bea lichide şi în cursul nopţii sau aportul de apă să
ducă la o diureză de circa 2.000 ml/zi. Înlocuirea apei prin băuturi -inclusiv ape minerale- poate
duce la favorizarea litogenezei. Cura de diureză anuală cu ape oligominerale are efecte
favorabile.
2. Măsurile specifice:
a. Tratamentul calculilor de infecţie (struvita): prin antibioterapie, o acţiune asupra
ureazei prin antiureazice şi o acidifiere pentru o combatere pH-ul alcalin indus de urează.

27
 Practic:
- în preoperator, în cazul unei intervenţii ,,la rece”, se poate administra ampicilină
injectabilă 4-6 g/zi + cotrimoxazol 2g/zi; în cazul unei intervenţii ,,la cald”, se poate administra
ampicilina + amonoglicozid (gentamicina 3mg/kg) sau cefalosporină din a treia generaţie.
Atunci când starea bolnavului o permite, este bine ca antibiograma să preceadă intervenţia
chirurgicală cu 5-10 zile.
- în postoperator se poate continua cu aceleaşi antibiotice, în aceleaşi doze, timp de 10-
14 zile, uneori, antibioterapia din postoperator poate dura până la 30 de zile, impunându-se
uneori şi schimbarea antibioticului, în funcţie de datele oferite de urocultură şi antibiograma, de
eventualele complicaţii survenite.
- în ambulator, după prima intervenţie, se continuă antibioterapia timp de 3 luni
(ampicilină per os 2-3gr/zi şi cotrimoxazol 2-4 cp/zi).
- la a doua interventie chirurgicala se poate folosi aceeaşi schemă ca la prima intervenţie
- după a doua intervenţie se continuă terapia în ambulator timp de 3-6 luni.
b.Tratamentul litiazei urice
1. Cura de diureza + restricţie purinică atunci când uricozuria depaşeşte 800mg/zi.
Pentru practica medicală se va reţine că există alimente lipsite de purine (ouă, făina de grâu,
pâine albă, orez, morcovi, ceapă, roşii, banane, ananas, piersici, caise, prune, mere, pere,
strugurii, portocale, alune, nuci, lapte, unt, brânzeturi, grăsimi vegetale, ulei, zahăr, miere) şi
alimente bogate în purine (viscere, peşte, extracte de carne, carnea tânără, cacao, ciocolata,
cafeaua, lintea, carnea de oaie, păsari, spanac, sparanghel, conopidă, alte leguminoase)
2. Alcalinizarea are dublu scop:
- dizolvarea calculilor prezenţi;
- rol preventiv;
Mijloace de alcalinizare:
- bicarbonatul de sodiu 4-5 linguriţe/zi;
- citratul de potasiu 30-60mg/zi în 2 prize este capabil să menţină un pH urinar în jur de
6,5;
- THAM 4-12 gr/zi sub forma de sirop, piperazina, ape bicarbonate, etc.
c. Tratamentul medical al litiazei calcice

28
 - în litiaza calcică cura de diureză păstrează aceeaşi valoare. Se recomandă reducerea
moderată prin alimente a hidrocarbonatelor laptelui, brânzeturilor;
- exceptând litotripsia extracorporeală ultrasonică, nu există nici un tratament medical
capabil să dizolve calculii calcici.
Hipercalciuria absorbtivă:
- Fosfat de celuloză;
- Tiazide: sunt folosite în hipercalciuria absorbtivă datorită acţiunii lor hipocalciurie şi
datorită preţului mult mai redus comparativ cu cel al fosfatului de celuloză.
Litiaza oxalocalcica la giper uricozurici:
- terapia de elecţie este Allopurinolul 300 mg/zi care scade sinteza acidului uric şi scade
excreţia urinară de acid uric.
Este necesară o restricţie moderată de sodiu.
d. Tratamentul medical al litiazei cistice:
- constă în cura de diureza şi administrarea orală de substanţe alcaline (citrat de potasiu
sau bicarbonat de sodiu) în doze suficiente pentru a menţine pH-ul urinar între 6,5 şi 7. De
asemenea se poate impune restricţie moderată de proteine.
e. Tratamentul colicii renale:
- colica renală reprezintă o urgenţă terapeutică:
- principalul obiectiv terapeutic în colica renală îl reprezintă suprimarea durerii prin
diverse mijloace;
- aplicaţii de căldura în regiunea lombară (perna electrică, comprese calde), clisme înalte
calde, băi fierbinţi.
- analgezice: Algocalmin i.m. sau i.v., supozitoare sau tablete în formele mai uşoare,
Fortral i.m. sau p.o.
- antispastice: No-spa i.m. sau i.v. foarte lent de obicei în asociaţie cu scobutil i.v. sau
Algocalmin, Piafen i.v. sau în perfuzii litice în diverse combinaţii de analgezice şi spasmolitice.
- tratamentul colicii renale se poate face şi ambulator, dar orice colica febrilă prelungită
sau complicată cu oligurie impune internare pentru investigaţii suplimentare şi tratament
adecvat.
C. Tratamentul chirurgical al nefrolitiazei:
1. Litotriţia extracorporeală:

29
 - indicaţia ideală este calculul mai mic de 1,5 cm situată în bazinet sau calice.
Rezultatele foarte bune pot fi obţinute prin combinarea nefrolitotripsinei percutane şi a
litotripsiei prin unde de şoc. Litotritia extracorporeală are rezultate benefice în 30-70% din
cazuri (îndepărtarea calculului) şi un procent de complicaţii de 20-50% .
2. Ureteroscopia:
- ureteroscopul rigid a fost folosit pentru fragmentarea calculilor ureterali prin litotripsie
ultrasonică si electrohidraulică. Ureteroscopul flexibil, deflectabil a permis un acces pe ureterul
superior şi intrarenal cu litotripsie urmată de irigarea locală cu soluţii ,,antilitogene”, care aveau
de fapt un efect de spălare a calculului. Litotriţia cu ultrasunete este folosită doar pentru calculi
uretrali mici.
3. Litotomia ,,deschisă”:
- poate fi recomandată bolnavilor obezi, la care detectarea şi localizarea ultrasonică şi
electrohidraulică a calculilor este dificilă;
- o altă indicaţie o reprezintă calculii dezvoltaţi într-un ureter dilatat, cu obstrucţie
distală.
- pentru calculii corariformi - în care ramificaţiile reprezintă componenta esenţială a
calculului - este indicată pielolitomia.
4. Nefrolitotomia bivală:
- indicată în calculii colariformi dar reduce funcţia rinichiului cu 20-30%, mai ales că
uneori impune nefrectomii parţiale. Menţionăm că în pielonefroza calculoasă şi rinichiul
,,suculent” ( rinichi burat de microabcese ) se impune nefrectomia bivalvă;
- nefrostolitotomia percutană are rezultate benefice în 75-90% din cazuri cu o rată a
complicaţiilor de 20-40%.
1. Tratamentul colicii renale:
Colica renală reprezintă o urgenţă medicală
Tratamentul constă în:
- aplicaţii de căldură în regiunea lombară şi băi fierbinţi: căldura are un efect spasmolitic
şi vasodilatator.
- clismele calde au acelaşi efect, în plus combătând şi încetinirea tranzitului intestinal.
Bolnavul trebuie să ştie ca aproape ¾ din calculii uretrali sunt eliminaţi spontan, iar crizele
dureroase semnifică migrarea calculului spre vezica urinară.

30
 - menţinerea unei diureze convenabile va uşura eliminarea calculului; unii autori
recomandă ingestie crescută de lichide, chiar administrate de ser fiziologic i.v. urmat de
furosemid pentru ca migrarea şi eliminarea calculului să se facă mai uşor;
- spasmoliticile (No-spa, Scobutil, Atropina) sunt recomandate frecvent în cazul unei
colici nefretice, dar efectul lor hipotonic ureteral întârzie migrarea şi eliminarea calculilor.
Din acest motiv se prefera administrarea de analgetice:
- Analgetice pirazolonice: Algocalmin
- Analgetice puternice de tipul pentazocinei (Fortral) - sunt perfecte derivaţilor morfinici
în colicile mai intense pentru că nu dau atonie intestinală sau depresie respiratorie: pot fi
asociate cu spasmolitice.
- Morfina sau derivaţii ei (hidromorfon) în administrare parenterală suprimă durerea, dar
sunt de evitat pentru ca pot produce retenţie de urină, atonie vezicală, deprimarea centrului
respirator.
- Analgezicele de tip morfic: petidina (Mialgin) sintagol se foloseşte când durerile sunt
violente şi nu se pot folosi celelalte antialgice.
2.Tratamentul curativ al colicii renale
Tratamentul curativ are drept scop îndepărtarea calculului, suprimarea colicilor
renoureterale şi tratamentul complicaţiilor survenite.
Mijloace fixe: aplicaţii locale de căldura în regiunea lombara (termofor, perna electrică,
comprese fierbinţi, clisme calde înalte, băi fierbinţi) care prin reflexe viscero-cutanate pot
reprima sau atenua durerea în colicile cele mai uşoare.
Spasmoliticile: cu acţiune predominant musculotropă (No-spa 1-2 fiole i.m. sau i.v.
repetabile la 4-6 ore, atropina ½ fiolă intramuscular sau intravenos de 2 ori/zi. Scobutil 1 fiolă
intramuscular sau intravenos lent de 2-3 ori/zi sau Scobutil compus supozitoare).
Analgezice: Algocalmin 1-3 fiole i.m./zi, Fortral 1 fiola i.m., Piafen 1 fiola i.m. sau
supozitoare, PEV Xilina 1% 20 ml, PEV litice in ser glucozat 5% 20 ml în care s-au introdus
No-spa + Scobutil + Diazepam .
Sedative: Diazepam 1-3 fiole/zi intensifică acţiunea antialgicelor şi au efecte
antiemetice si antispastice.
In colicile rebele repetate tratamentul de mai sus se completează cu antiinflamatorii
nesteroidiene (Fenilbutazona 2-3 supozitoare/zi sau Prednison 15 mg/zi)

31
 La nevoie, dacă durerea nu cedează la cele de mai sus, se administrează Mialgin 1 fiolă
i..m.; în cazuri cu dureri şocogene: perfuzie i.v. lenta cu Pirocaină 1%, Atropină, No-spa,
Mialgin.
Concomitent se administreaza ceaiuri diuretice şi o alimentatie care să combată pH-ul şi
favorizează precipitarea tipului de calcul diagnosticat şi reducerea alimentelor bogate în Calciu.
Se pot întrebuinţa şi unele preparate cu acţiune litică asupra calculilor (Cystenal,
Rowatinex) care cresc irigatul renal, intensificând eliminarea coloizilor de protecţie,
împiedicând formarea calculilor.
În litiaza urică se administrează medicaţie alcalinizantă (Bicarbonat de Sodiu).
In litiaza oxalică se administrează Diurocard (8-10 dj/zi) sau acid mandelic (5-6 gr/zi).
In litiaza fosfatică se administrează acidifiante (clorura de amoniu).
Când prin tratament nu se reuşeşte eliminarea calculilor sau apar complicaţii renale,
devine necesară rezolvarea pe cale chirurgicala a litiazei.
Cura de diureză
Cura de diureză este unul din factorii cei mai importanţi în tratamentul preventiv al
litiazei renale.
Această cura constă în ingerarea a 200-300 ml lichide la fiecare 2-3 ore, în timpul zilei şi
pe cât posibil şi noaptea. Sunt folosite ceaiuri, compoturi, ape minerale.
Ingerarea fragmentată a lichidelor asigură formarea urinei diluate, cu densitate sub 1015
şi în cantitate de 1300 – 2000 ml în 24 de ore, în care tendinţa de precipitare este foarte mult
diminuată. Urina diminuată realizează o spălare a aparatului urinar, îndepărtând prin acţiune pur
mecanica, leucocite, microbi, celulele epiteliale descuamate, mucusul care pot constitui nucleii
în jurul cărora se vor forma calculii.
Exercită un rol trofic asupra epiteliului urinar, fiind un factor antiinflamator şi
cicatrizant al acestuia.
Cura de diureză se instituie după trecerea perioadei dureroase, timp îndelungat (o lună),
la domiciliu şi 2 cure pe an într-o staţiune balneară (Olăneşti, Călimăneşti, Căciulata).
Cantităţile de apa recomandate mai sus sunt socotite în funcţie de condiţiile de mediu
obişnuite şi efort moderat. Ele ar trebui mărite la persoanele cu transpiraţii abundente, deoarece
pierderile de apă cutanate reduc din cantitatea de urină şi creează o supra saturare a ei.

32
 Cura de diureză nu este recomandată la bolnavii de inimă, cu hipertensiune arteriala sau
când există o insuficienţă hepatică renală sau cardiacă.
Regimul alimentar
În funcţie de compoziţia chimică a calcurilor s-au stabilit următoarele regimuri
alimentare pentru fiecare tip de litiază renală:
a) În litiaza oxalică, care este cea mai frecventă se urmăreşte să se reducă cât mai mult
din alimentele care aduc acid oxalic şi calciu în organism. Alimentele permise: carne fiarta,
fasole, mazăre, albuş, fructe, (pepene, lămâi, piersici, portocale), uleiuri vegetale. Se mai
administrează ceaiuri din plante (tei, mentă, muşeţel, etc.)
b) În litiaza urică regimul alimentar urmăreşte să reducă din purine şi să alcalinizeze
urina. Regimul alimentar cuprinde: preparate din lapte, uleiuri vegetale, mălai, macaroane,
legume (cartofi, salata, castraveţi) fructe ( mere, lămâi, portocale, mandarine) ceaiuri.
c) În litiaza fosfatică se urmăreşte ca prin dieta să se acidifieze urina şi să se reducă
calciul şi fosforul alimentar. Alimente permise: carne de porc, pasăre, paste făinoase, uleiuri
vegetale, legume (fasole, mazăre) ceaiuri, cafea, bauturi gazoase, unt, peşte, margarină.
d) În litiaza cistinică: restricţie moderata la proteine (20-30 gr/zi).
I.13 CONCLUZII
Datorită multitudinii de factori favorizanți care pot conduce la recidive și complicații, se
impune luarea unor măsuri care includ asigurarea unui volum de urină crescut prin ingestia de
lichide (2000 ml/zi).
Acestor bolnavi li se recomandă cure de diureză în stațiuni cu ape oligominerale ca :
Olănești, Călimănești, Căciulata.
Pe lângă hidratarea abundentă se are în vedere și rolul foarte important al dietei
alimentare, adaptate fiecărui tip de litiază.
1. In litiaza calcică se impune reducerea moderată a aportului de hidrocarbonate, lapte,
brânzeturi.
2. In litiaza urică sunt restricționate alimentele bogate în purine, viscere animale, carne,
spanac și suprimarea alcoolului.
3. In litiaza cistinică se reduce consumul de proteine.
4. In litiaza oxalică se evită alimentele cu conținut crescut în oxalat ca : țelină, spanac,
morcov, ceapă, ciocolată, cafea, bere, portocale.

33
 5. In litiaza fosfatică se impune combaterea infecțiilor urinare și acidifierea urinei.
În concluzie, se recomandă bolnavilor în toate cazurile de litiază renală să bea lichide multe
pentru a asigura o diureză suficientă.(ceaiuri diuretice, compot, apă plată și ape minerale
alcaline)

II.1 CAZUL I
PLAN DE ÎNGRIJIRE
Culegerea datelor:

34
 Sursa de informaţie: - pacient;
- foaia de observaţie;
- familie;
Date fixe:
Numele şi prenumele: L.T.
Vârsta: 55 ani.
Sex: masculin.
Origine: român.
Religie: ortodoxă.
Alergii: nu prezintă.
Proteze: nu prezintă.
Aspectul gurii: dentiţie îngrijită.
Aspectul faciesului: facies anxios.
Aspecte vizuale: ochi emetropi.
Aspecte auditive: păstrată.
Aspecte olfactive: păstrată.
Sistem ganglionar limfatic: nepalpabil.
Sensibilitate dureroasă: durere în lomba dreaptă cu iradiere in fosa iliacă dreapta şi
regiunea scotală.
Mobilitate articulară: articulaţii mobile şi semimobile.
Sistem osos: integru.
ROT: prezente.
Grup sangvin: B III. Rh +.
Date variabile:
Domiciliu: Buzau.
Condiţii de locuit: apartament cu 2 camere, confortabil, condiţii salubre.
Ocupaţia: şofer.
Echipa de susţinere: familie armonioasă, îl sustin moral, îi inspiră încredere.
Data internării: 9.02.2015.
Data externarii: 15.02.2015.

35
 Anamneza:
Antecedente heredo-colaterale: tatăl cunoscut cu HTA esenţială.
Antecedente personale patologice: nu prezintă.
- HTA secundară de 4 ani pentru care urmează tratament corect antihipertensiv şi
respectă regimul igieno-dietetic corespunzător.
- Litiaza renala de 5 ani.
Motivele internarii:
- durerea în regiunea lombară dreapta de intensitate moderată ;
- Oligurie – astenie;
- Creşterea valorilor tensiunii arteriale;
- Hematurie ;
- Greţuri ;
- Febra moderată (T=38.2 grade Celsius);
- Insomnie –inapetenţă;
- Cefalee – vertij.
Istoricul bolii:
Pacient în vârstă de 55 ani, cu colici renale repetate în antecedente, care cedau la
administrarea de antispastice şi antialgice, se internează pentru dureri în regiunea lombară
dreapta cu iradiere în fosa iliaca dreapta cu astenie fizică, disurie, oligurie, hematurie, febra
moderata (T=38,2 grade Celsius), greaţă. Pacientul afirmă că această simptomatologie a apărut
în urmă cu 2 zile în urma unui efort fizic mare efectuat în condiţii cu temperatură scăzută.
Examenul clinic general:
- Tegumente şi mucoase: palide, transpirate, febră moderată 38,2 grade Celsius;
- Sistem ganglionar limfatic: nepalpabil;
- Sistem musculo-adipos: normal reprezentat;
-Sistem osteo-articular: integru morfo-funcţional;
-Aparatul respirator:- torace normal conformat;
-vibraţii vocale egal transmise bilateral;
- murmur vezicular fiziologic;
- sonoritate pulmonară normală R=22r/min.
- Aparatul cardio - vascular: - şocul apexian în spaţiul 5 intercostal stâng pe linia

36
 medioclaviculară;
- matitatea cordului în limite normale;
- T.A. - 180/90 mm hg ;
- Puls - 86/min.
- Aparat digestiv: - greaţă;
- inapetenţă;
- faringe normal colorat;
- abdomen suplu, mobil, sensibil la palpare în fosa iliacă dreapta;
- ficatul şi splina în limite normale;
- tranzit intestinal prezent;
- Aparatul uro-genital: - dureri colicative în loja renala dreapta cu iradiere spre fosa
iliacă
- manevra Giordano pozitiva pe dreapta, disurie, hematurie;
- Diureza = 800 ml.
- SNC: anxietate moderată, insomnie, ROT prezente.
Obişnuinţe de viaţă:
Obiceiuri alimentare: - consuma 3 mese pe zi, cea mai consistentă fiind la prânz;
- alimente preferate: legume, fructe; urmează regim alimentar
desodat, nu consuma alcool şi cafea, nu fumează.
Eliminări: - un scaun pe zi, consistent şi cantitate normală;
- urina: diureza = 800 ml, micţiuni frecvente, însoţite de dureri lombare de
culoare roşiatica (hematurie).
- transpiraţii: generalizate, în cantitate moderată;
- expectoraţie: nu prezintă;
- vărsături: nu prezintă.
Obişnuinţe igienice: - pacientul îşi satisface zilnic nevoile de igienă;
- tegumentele şi mucoasele sunt curate, fără leziuni.
Starea mentală: pacientul este orientat în timp şi spaţiu;
Date antropometrice: I =1,72 m;
G = 68 kg.
Diagnostic la internare: - Litiază renală dreaptă ;

37
 - Infecție urinară ;
- HTA secundară.
Analiza şi interpretarea datelor:
1. Probleme actuale:
- dureri în loja renală dreapta;
- greaţă, inapetenţă;
- oligurie, hematurie;
- hipertermie, cefalee, vertij;
- anxietate moderată, ameţeli, astenie.
2. Probleme potentiale:
- insuficienţă renală acută (IRA);
- infecţie urinară;
- HTA;
- edem cerebral.
Grad de dependenţă
1. Nevoia de a elimina.
2. Nevoia de a evita pericolele.
3. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale.
4. Nevoia de a bea şi a mânca.
5. Nevoia de a dormi şi de a se odihni.
6. Nevoia de a respira şi de a avea o bună circulaţie.
7. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele.
8. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca.
9. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănatatea.
Diagnostic nursing la internare
1. Nevoia de a elimina:
a) eliminare urinară inadecvată cantitativ şi calitativ;
SD: alterarea funcţiei rinichiului drept
MD: oligurie, hematurie;
b) diaforeza;
SD: starea generală alterată;

38
 MD: transpiraţii abundente.
2. Nevoia de a evita pericolele:
P: durere acută, anxietate moderată;
SD: procesul inflamator renal, lipsa de cunoaştere a prognosticului bolii;
MD: facies crispat, transpiraţii profuze, poziţie antalgică (decubit lateral drept cu
membrele inferioare flectate din articulaţiile coxo-femurale şi genunchilor), teamă, nelinişte,
agitaţie;
3. Nevoia de a menţine temperatura corpului în limite normale:
P: Hipertermie
SD: procesul inflamator de la nivelul aparatului renal;
MD: febra moderată T= 38,2 grade Celsius.
4. Nevoia de a bea şi a mânca:
P: Alimentaţie inadecvată prin deficit;
SD: durerea din loja dreaptă
MD: greaţă, inapetenţă.
5. Nevoia de a dormi şi de a se odihni:
P: Insomnie;
SD: durere în regiunea lombară dreapta;
MD: ore insuficiente de odihnă şi somn calitativ şi cantitativ;
6. Nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie:
P: Circulaţie inadecvată, cefalee
SD: creşterea TA peste valorile normale;
MD: dureri occipitale, cefalee, ameţeli;
7. Nevoia de a fi curat, îngrijit, de a proteja tegumentele şi mucoasele:
P: Dificultate în acordarea propriilor îngrijiri de igienă corespunzătoare;
SD: durerile din lomba dreaptă;
MD: igienă deficitară a tegumentelor şi mucoaselor;
8. Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca:
P: Dificultatea de a se îmbrăca şi dezbrăca;
SD: durere, astenie;
MD: oboseală la eforturi mici, ameţeli;

39
 9. Nevoia de a învăţa cum să-ţi păstrezi sănătatea:
P: cunoştinţe insuficiente;
SD: inaccesibilitatea la informaţii;
MD: cunoştinţe insuficiente despre boală, despre măsurile de prevenire, despre evoluţia
şi tratamentul acesteia;

40
 PLAN DE ÎNGRIJIRE

DIAGNOSTIC DE OBIECTIVE INTERVENŢII CU ROL PROPRIU (AUTONOM) ŞI EVALUARE

NURSING DELEGAT
Alterarea eliminării Ameliorarea Rol autonom: 9.02.2015
urinare calitativ şi funcţiei - institui repaosul la pat al pacientului într-o cameră cu condiţii de La internare pacientul
cantitativ. renale. microclimat corespunzător temperaturilor 18-20˚C, luminoasă, prezintă disurie,
SD: - procesul inflamator liniştită; polakiurie şi
renal. - monitorizez funcţiile vitale şi vegetative (TA, P, T˚C, R, D, S) şi hematurie
MD: - disurie; le notez în FO ; D=800ml/24h
- polakiurie; - asigur o hidratare continuă şi corespunzătoare conform bilanţului 10.02.2015
- hematuria. hidric ingesta-excreta ; Manifestările urinare
- cântaresc zilnic pacientul şi notez în FO ; au diminuat.
- urmăresc eliminarea urinară: cantitate, aspect, orar, ritmul D=1200ml/24h
emisiilor şi le notez în FO; 11.02.2015
- pregătesc fizic şi psihic pacientul pentru tehnicile de nursing la Disuria şi polakiuria
care va fi supus: recoltări de analize de laborator, radiografie sunt mult diminuate.
renală pe gol; D=1400ml/24h
- pregătesc materialele necesare recoltării de produse biologice şi 12.02.2015
patologice; Pacientul se simte
Rol delegat: mai bine.

41
 - la indicaţia medicului recoltez sânge pentru examene, D=1500ml/24h
hematologie, VSH, hemograma şi biochimice (uree sanguină, 13.02.2015
creatinină, glicemie, colesterol, trigliceride, proteinurie); Simptomatologia
- recoltez urina pentru examen sumar de urină şi proba Addis urinară s-a remis.
Hamburger; D= 1400ml/24h
- administrez Cephalexine 500 ml 2cp/zi 6-18; ampicilina 500 mg 14.02.2015
4cp/zi 6-12 18-12; Pacientul prezintă
- PEV cu ser glucozat 5% 500ml cu No-spa 1f, scobutil 1f; micţiuni fiziologice.
- Algocalmin 2f/zi i.m. la nevoie ;
- observ efectul medicamentelor asupra organismului.
Diaforeza. Pacientul să aibă - înlătur orice sursă de curent în timpul puseelor febrile şi al 9-10.02.2015
SD: - febra moderata T- transpiraţii transpiraţiilor; Pacientul prezintă
38,2 ˚C fiziologice şi să - sfătuiesc pacientul şi familia să-i procure lenjerie curată, cămaşă transpiraţii moderate.
- dureri lombare. prezinte o stare din bumbac cu calitate absorbantă; 11-12.02.2015
MD: - transpiraţii de bine fizică şi - urmăresc episoadele de transpiraţie şi ajut pacientul să-şi schimbe Simptomatologia se
abundente. psihică. lenjeria de corp, la nevoie o schimb şi pe cea de pat; ameliorează,
- cu tact şi cu blândeţe solicit pacientul să se spele după fiecare transpiraţii
transpiraţie, explicându-i necesitatea de a avea tegumentele şi fiziologice.
mucoasele curate şi integre; 13-14.02.2015
- pregătesc materialele necesare toaletei igienice pe regiuni şi Pacientul prezintă
izolez patul cu un paravan; stare de bine fizic şi

42
 - efectuez masaj uşor al regiunilor expuse presiunii şi deci psihic.
escarelor;
- încurajez pacientul să consume multe lichide pentru a compensa
pierderile din organism.
Alterarea Pacientul să nu Rol autonom : 9.02.2015
confortului. mai prezinte - creez condiţii optime în salon; La internare prezintă
SD: - procesul inflamator. dureri lombare şi - poziţionez pacientul în repaus total la pat; dureri în regiunea
MD: - dureri în regiunea starea generală - liniştesc şi încurajez pacientul, că această stare se va ameliora în lombară dreapta.
lombară dreapta; să se amelioreze. urma tratamentului administrat; 10.02.2015
- disurie; - sfătuiesc pacientul să colaboreze cu echipa medicală; Durerea se
- polakiurie; - susţin moral pacientul şi-l asigur de înţelegerea mea empatica ameliorează în urma
- oboseală. faţă de suferinţele sale; administrării de
- caut să fiu mereu în preajma sa, să-l ajut şi să răspund cu multă antispastice şi
solicitudine la întrebările sale; antialgice.
- aplic căldură locală în regiunea lombară; 11.02.2015
- ajut pacientul să descrie durerea şi să-mi spună când s-a Manifestările clinice
diminuat. mult diminuate.
12.02.2015
Rol delegat: Starea de disconfort
Administrez delegat: este ameliorată.
- PEV litică; 13-14.02.2015

43
 - Piafen 1f i.m. la nevoie; Pacientul are o stare
- No-spa 2f/zi PEV; de bine fizică şi
- Scobutil 2f/zi PEV; psihică.
Observ efectul medicamentelor cu rol propriu şi delegat pe toată
perioada spitalizării.
Anxietate. Pacientul să nu - explic cu răbdare, necesitatea unor tehnici de nursing şi în ce În urma discutiilor
SD: - durerea din mai prezinte constau ele; purtate cu pacientul
regiunea lombară. starea de teamă, - aşez pacientul în salon cu bolnavii care au aceeaşi afecţiune şi cu acesta a căpătat
MD: - nelinişte; de tensiune evoluţie bună pentru a-i ridica moralul; încredere şi este
- teamă. nervoasa. - încurajez pacientul şi familia privind evoluţia bolii, să nu apară optimist.
complicaţii.
Hipertermie. Pacientul să Rol autonom: 9.02.2015
SD: - procesul inflamator. prezinte - creez condiţii optime şi ofer regim hidric corespunzător; La internare pacientul
MD: - febra moderata T- temperatura - în timpul frisoanelor acopăr în plus pacientul cu încă o pătură şi are febra 38,2˚C seara
38,2˚C; corpului în limite aplic termofoane sau sticle cu apa calda învelite într-un prosop pe 38,6˚C, cefalee.
- frison, cefalee. fiziologice. lângă corp; 10.02.2015
- schimb lenjeria de corp şi de pat la nevoie; D= 37,6˚C
- aplic pe fruntea pacientului comprese reci în timpul puseelor S= 37,9 ˚C
febrile; 11.02.2015
- măsor şi notez temperatura corpului în FO; Subfebrilitate.
- efectuez o frecţie cu spirt medicinal; D=37,1˚C

44
 - efectuez bilanţul ingesta/excreta. S=37,3˚C
Rol delegat: 12.02.2015
Administrez la indicaţia medicului : D=36,7˚C
- Algocalmin 1f i.m.; S=37˚C
- Paracetamol 1cp per os; 13-15.02.2015
- Ampicilina 1cp la 6 ore; În perioada următoare
- Cephalexine 1cp la 8 ore;
- observ efectul medicamentelor asupra organismului; de spitalizare
- menţin intervenţiile şi în zilele următoare. pacientul
devine afebril 36,2-
36,5°C.
Insomnie. Pacientul să aibă Rol autonom : 9-10.02.2015
SD: - durerile, febra; un somn liniştitor - asigur condiţii bune de somn şi odihnă prin îndepărtarea tuturor La inceput pacientul
MD: - ore insuficiente de şi odihnitor. stimulilor negativi (zgomot, lumină); era neliniştit şi cu un
somn şi odihnă. - observ raportul dintre somn şi starea de veghe; somn agitat.
- învăţ pacientul să practice tehnici de relaxare înainte de culcare şi 11-13.02.2015
îi ofer o cană de lapte cald ; În urma tratamentului
- observ şi notez in FO calitatea şi cantitatea somnului. administrat pacientul
Rol delegat: beneficiează de
Administrez la indicatia medicului : 8 ore de somn
- Diazepam 1f seara. Observ efectul medicaţiei administrate. pe noapte.

45
Respiraţie şi circulaţie Pacientul să Rol autonom : 9.02.2015
inadecvată. prezinte valorile - institui repaosul la pat într-o poziţie antalgică; La internare prezintă
SD: - HTA. T.A. în limite - monitorizez funcţiile vitale (P, TA, R, T˚C,D) şi le notez in FO; cefalee occipitalaă,
MD: - cefalee occipitală; normale. - educ pacientul cu privire la regimul igieno-dietetic şi regimul de ameţeli.
- ameţeli; viaţa echilibrat pe care trebuie să-l urmeze în ambulatoriu; TA=18o/90 min
- creşterea valorilor T.A. - aerisesc des camera şi aşez pacientul cu pacienţii care au aceeaşi P=86 min
peste valorile normale. afecţiune şi cu o evoluţie bună pentru a-l încuraja; R=22/mm
- conştientizez pacientul în legatură cu contribuţia sa la procesul de 10.02.2015
însănătoşire. Cefaleea s-a
Rol delegat: diminuat.
Administrez delegat: TA=150/80min
- Furosemid 1f; P=80/min
- Enap 1cp; R=20/min
- Plendil 1cp. 11-13.02.2015
Stare generală
ameliorată.
TA=130/70min
P=76/min
R=18/ min
Alimentaţie şi hidratare Pacientul - instalez pacientul într-un salon cu număr redus de pacienţi, cu 9-10.02.2015
inadecvată să fie echilibrat aceeaşi afecţiune pentru a evita posibilitatea contaminării unor Pacientul este hidratat

46
prin deficit. hidroeletro-litic şi infecţii nosocomiale; per os
SD: - stare generală nutriţional. - cântăresc zilnic pacientul, supraveghez bilanţul intrări-ieşiri şi-l şi parenteral în
alterată. notez în FO. primele 2 zile.
MD: - greţuri; 11-12.02.2015
- senzaţie de sete; Pacientul este
- scădere ponderală. echilibrat
hidroelectrolitic şi
nutritiv.
13-14.02.2015
Pacientul este stabil,
starea generală se
ameliorează treptat.
Tranzitul intestinal
este prezent.

Dificultatea de Pacientul să -identific impreună cu pacientul cauza şi motivaţia pentru aspetul În urma îngrijirilor de
a-şi efectua îngrijirile prezinte fizic şi îngrijirile igienice; nursing acordate,
igienice: tegumente şi - conştientizez pacientul în legătură cu importanţa menţinerii pacientul prezinta
SD: -durerile din mucoase curate şi tegumentelor şi mucoaselor curate şi integre; tegumente şi mucoase
hipogastru astenie. integre. - asigur o temperatură optimă în salon 20-25°C şi a apei 37°C curate, fără
MD: - adinamic; pentru efectuarea toaletei pe regiuni; complicaţii cutanate.

47
- deficit de igienă - pregătesc materialele necesare izolez patul cu un paravan şi cu
tact şi blândeţe conving pacientul să accepte.
Dificultatea de a se Pacientul să se Identific capacitatea şi limitele fizice ale pacientului: La început a necesitat
îmbrăca şi dezbrăca: poată îmbrăca şi - îi acord timp suficient pentru a se îmbrăca şi dezbrăca, iar dacă ajutor în satisfacerea
SD: - durerea, astenia. dezbrăca singur. ameteşte, să se îmbrace în poziţie şezând pe marginea patului sau acestor nevoi.
MD: - oboseala la eforturi pe scaun, pe fotoliu; După aplicarea
mici, ameţeli. - sfătuiesc pacientul să-şi procure îmbrăcăminte lejera; tratamentului
- explic pacientului legătura dintre ţinuta vestimentară, imagine şi pacientul a devenit
stima de sine; autonom.
- încurajez pacientul cu privire la boală explicându-i că această
stare este trecătoare şi evoluţia favorabilă a bolii depinde şi de
voinţa şi capacitatea sa.

Cunostinţe medicale Pacientul să - educ pacientul în ceea ce priveşte regimul de viaţă şi de muncă pe Pacientul este
insuficiente: posede suficiente care trebuie să-l urmeze la domiciliu; mulţumit de
SD: - necesitatea la noţiuni medicale. - îl sfătuiesc să nu facă eforturi fizice mari să ţina regim alimentar informaţiile primite şi
informaţie. şi să ingere lichide suficiente pentru a asigura o diureză promite să le urmeze
MD: - interesul corespunzătoare. la domiciliul lui.
pacientului de a acumula
noi cunoştinte.

48
INTERVENŢII CONSTANTE EVALUARE

49
Am asigurat condiţii de igienă şi microclimat ale salonului prin aerisire, temperatură la valori Intervenţiile programate au fost
optime 20 de grade Celsius, pregătirea patului, schimbarea lenjeriei de pat aranjarea acesteia efectuate fiind satisfăcute
astfel încât să nu producă disconfort pacientului. nevoile pacientului.
-Am pregătit şi verificat materialele necesare administrării tratamentului;
-Am administrat tratamentul prescris de medic;
-Am urmarit, măsurat şi notat zilnic în foaia de observaţie funcţiile vitale şi vegetative ale
pacientului: TA, pulsul, respiratia, temperatura, diureza, scaunul;
-Am urmărit şi supravegheat faciesul pacientului, aspectul tegumentelor şi mucoaslor, starea
psihică.
-Am ajutat şi urmărit pacientul în efectuarea igienei personale;
-Am urmărit respectarea regimului alimentar;
-Am pregătit pacientul pentru efectuarea radiografiei renale simple, a ecografiei abdominale şi
a electrocardiogramei;
-Am urmărit bilanţul ingesta-exreta şi reducerea edemelor;
-Am cântărit zilnic pacientul;
-Am pregătit materialele necesare pentru efectuarea recoltării de analize.

TABEL CU ANALIZELE DE LABORATOR

50
 Examene de laborator Mod de recoltare Valori obtinute Valori normale
Hemoleucograma Se recoltează prin puncţie venoasă 2 ml sânge Leuc.=9000/mm3 Leuc.= 4000-7000/mm3
pe anticoagulant heparină sau E.D.T.A. cu trusa Hb= 12,9% Hb= 12-15 g%
vacutainer în tuburi cu dopul de cauciuc de Ht= 40% Ht= 45%
culoare mov.
VSH Se recoltează prin puncţie venoasă 1,6 ml sânge 84 mm/h 2-5 mm/h
+o,4 citrat de sodium 3,8% în tuburi vacutainer
cu dopul de cauciuc de culoare neagră, fără
stază venoasă.
Biochimie Se recoltează 6 ml sânge fără substanţă Glicemie = 100mg/dl 80-120 mg/dl
anticoagulantă în tuburi vacutainer cu dopul de Uree sanguină = 40 ml/dl 20-40 mg/dl
cauciuc de culoare roşie. Creatinină = 1,10 mg/dl 0,6-1,2 mg/dl
Acid uric = 5,2 mg/dl 2-5 mg/dl
Lipide = 450 mg/dl 400-600 mg/dl
Colesterol = 160 mg/dl 150-260 mg/dl
Urocultura După toaleta riguroasă a organelor genitale, din 40 germeni/ml Sterilă <10.000 germeni
prima urină de dimineaţă, din mijlocul jetului Sterilă
urinar se recoltează 10-20 ml urina.
A.S.L.O. 5 ml sânge prin puncţie venoasă. 285u/ml <200u/ml
Examen sumar de urina 30 ml urina în recipient curat din prima urina de Albumină = absent Albumină = absent
dimineaţă. Glucoză = absent Gluoză = absent
Epitelii plate frecvente Epitelii plate rare

51
 Leucocite frecvente Fără leucocite
Hematii hematurie Urat şi hematii în
macroscopică sediment
Frecvent urat amorf şi
cilindri hialini

Proba Addis Hamburger - cu o zi înainte, regim fără lichide Lipsa elementelor Lipsa elementelor
Dimineaţa le ora 6, pacientul urinează, după patologice. patologice.
care merge la salon şi stă în pat 3 ore. În acest Hematii/ml/min 100-
timp bolnavul nu bea nimic sau bea la indicatia 1000
medicului 200 ml ceai fără zahăr sau bea apă. Leucocite /ml/min
- la ora 9, bolnavul merge la toaletă, îşi face 1000-2000
igiena organelor genitale externe şi urinează
într-un recipient curat pe care pune o etichetă şi
notează: Numele, Prenumele, ora la care a
urinat, secţia, salonul, data şi volumul urinei şi
se trimite la laborator.

TABEL CU EXAMENELE PARACLINICE

Examenul Pregatirea pacientului Rezultat
efectuate

52
Radiografie Am anunţat pacienta şi i-am explicat importanţa tehnicii pentru stabilirea diagnosticului; Imagini de calculi
renală simplă I-am explicat tehnica investigaţiei şi regimul alimentar pentru reuşita acesteia. radioopaci la rinichiul
Cu 2 zile inaintea examinării pacienta a consumat un regim fara alimente care contin drept.
celuloza si care dau multe reziduuri Rinichiul stang ușor
În ziua precedenta pacienta a consumat un regim hidric, iar in seara precedenta a mărit.
consumat o cana cu ceai si o felie de paine prajita
Cu 2 zile inaintea examinarii am administrat carbune medicinal si Triferment 2tb x 3/zi.
In seara precedenta radiografiei i-am administrat 2 linguri ulei de ricin
In dimineata zilei examinarii pacienta nu a mancat si nu a consumat lichide, i-am
efectuat o clisma evacuatorie
Inaintea efectuarii radiografiei, pacienta si-a golit vezica urinara
Am condus pacienta la serviciul de radiologie
Am ajutat-o sa se dezbrace si sa se aseze in decubit dorsal pe masa radiologica
Dupa efectuarea radiografiei am ajutat-o sa se imbrace, sa mearga la salon si sa se aseze
comod in pat.

Electro- Pregatesc pacienta din punct de vedere psihic, explicandu-i necesitatea si inofensivitatea Fara modificari
cardiograma tehnicii patologice
Transport pacienta in sala de examinare cu caruciorul cu 10-15 munute inainte de
inregistrare

53
 Ajut pacienta sa-si dezbrace complet regiunea toracica si sa se aseze in pat in decubit
dorsal
Curat, degresez, dezinfectez şi aplic gel de contact pe locurile unde aplic electrozi,
astfel: faţa internă a bratului drept electrod rosu , fata interna a bratului stang electro
galben ,fata interna a piciorului drept electrod rosu , fata interna a piciorului stang
electrod verde ,
Montez electrozi precordiali: V1-spatiul IV intercostal drept parasternal; V2-spatiul IV
intercostal stang, parasternal; V3 - jumatatea distantei dintre V2 si V4; V4 - spatiul V
intercostal stâng pe linia medio-claviculară; V5-pe linia orizontală dusă din V4 si linia
axilara anterioara stanga; V6-pe linia orizontala spre V5, linia axilara medie.
Inregistrez derivatiile unipolare si precordiale
Indepartez electrozii de pe pacienta
Ajut pacienta sa se imbrace si o conduc in salon
Notez pe electrocardiograma: numele si prenumele pacientei, varsta, data si ora
inregistrarii, semnatura celui ce a efectuat-o.

Radiografie Pregătesc psihic pacientul: I.T.N (imagine toracică

pulmonara - îi explic condiţiile în care se va face examenul (camera în semiobscuritate) normală)
- conduc pacientul la serviciul de radiologie;
- explic pacientului cum trebuie să se comporte în timpul examinării (să facă câteva
mişcări respiratorii după care să urmeze o perioadă de apnee, timp în care se face

54
 radiografia, după care să urmeze o inspiraţie profundă)
Pregatirea fizica a pacientului:
- dezbrac complet regiunea toracică a pacientului şi îi indepărtez obiectele radioopace;
- aşez pacientul în poziţie ortostatică cu mâinile în şolduri şi coatele aduse înainte (fără
să ridice umerii) în spatele ecranului, cu pieptul apropiat de ecran sau caseta care poarta
filmul;
- când poziţia verticală este contraindicată aşez pacientul în poziţie şezând sau în decubit
- după examen ajut pacientul să se îmbrace şi îl conduc la pat;
Pregătesc fizic si psihic pacientul: Ficat, splina si pancreas
- cu 2-3 zile inainte consuma alimente fără celuloză şi-i administrez cărbune medicinal normal.
sau triferment; în seara precedentă efectuării examinării îi administrez 2 linguri de ulei Rinichi drept cu
de ricin şi dimineaţa îi fac o clismă evacuatorie; în ziua examinării va bea 500-700 ml microcalculi
Ecografie lichide (ceai) cu 2-3 ore înainte şi nu-şi va goli vezica urinară pentru a permite o
abdominala vizibilitate bună a organelor din spatele ei; însoţesc pacientul la cabinetul de ecografie, îl
ajut să se dezbrace, iar după examinare îl conduc la salon.

TABEL CU MEDICAMENTELE ADMINISTRATE

Denumirea Mod de prezentare Calea de Doza Eficacitate

medicamentelo administrare Unica Totala
r

55
Algocalmin Fiole de 2 ml i.m. i.v. 1 fiola 2 fiole Analgezic, antipiretic,
antiinflamator, slab
antispastic

Piafen Fiole de 5 ml i.v. in perfuzie 1 fiola 2 fiole Analgezic, antispastic

No-spa Fiole de 1 ml=40 mg i.m., i.v. 1 fiola 2 fiole Antispastic,

vasodilatator
Metoclopramid Fiole de 2 ml =10mg i.m. 1 fiola 2 fiole Antivomitiv

Scobutil Fiole de 2 ml =10 mg i.m. 1 fiola 2 fiole Antispastic genito-urinar

si digestiv

Diazepam Fiole 2 ml= 10 mg i.m. 1 fiola 1 fiola Tranchilizant,

miorelaxant

Ampicilina Capsule 500mg Per os 1 cps la 6 ore 4 cps Antibiotic

56
Ser glucozat 5% Flacoane de 500 ml Perfuzie 1 flacon 2 flacoane Sursa de energie
intravenoasa disponibila, combate
deshidratarea.

Paracetamol Comprimate de 500 mg Per os 1 compr. 2 compr. Antipiretic, analgezic

Furosemid Fiole de 2 ml= 20 mg i.v. in perfuzie ½ fiole 1 fiola Diuretic

Cephalexine Comprimate 250 mg Per os 1 cps la 8 ore 3 cps/zi Antibiotic Antibactericid

Triferment Comprimate Per os 2 compr. 6 compr. Enzima digestiva

Carbune Comprimate Per os 2 comprimate 6 comprimate Absorbant intestinal

medicinal

57
 EVALUAREA FINALĂ
Pacient în vârstă de 55 ani, cu o colică renală în antecedente care a cedat la antispastice şi antialgice administrate în
ambulator, se internează în secţia noastră pentru următoarele manifestări de dependenţă:
- dureri în lomba dreaptă cu iradiere spre organele genitale externe;
usor impotenta functionala datorata durerii
- greţuri;
- inapetenţă;
- astenie fizică;
- insomnie;
- hematurie.
Examenul clinic general, investigaţiile de laborator şi radiologice confirmă diagnosticul litiază renală dreapta, infecţie urinară,
HTA secundară.
În urma intervenţiilor proprii şi delegate starea generală a pacientului se ameliorează, simptomatologia se remite.
Se externează în stare ameliorate cu următoarele recomandări:
- Să evite eforturile fizice mari;
- Să continue regimul alimentar explicat în timpul internării;
- Să continue tratamentul conform prescripţiei medicului: Cystenal 3x15 pic/zi - 2 săptămâni, şi Piafen1 supozitor la nevoie.
- Să efectueze o cură de diureză timp îndelungat (o luna) la domiciliu şi de 2 ori pe an într-o staţiune balneara (Olăneşti,
Călimăneşti, Căciulata)
- Să evite frigul, umezeala.

58
 III. CONCLUZII
Obiectivele principale de tratament ale celor trei bolnavi au vizat:
- evoluţia manifestărilor de dependenţă şi prevenirea apariţiei complicaţiilor;
- înlăturarea cauzelor determinate;
- bilanţul ingesta/excreta ce menţine o hidratare constantă;
Prima etapă constă în diagnosticarea corectă clinic şi biologic prin efectuarea examenelor
de specialitate din sânge şi urină urmărind simptomele caracteristice bolii, înainte de
administrarea unui tratament.
Litiaza renală este o boala de actualitate impunându-se punerea unui diagnostic corect, o
intervenţie într-un timp eficient astfel încât să obţinem o vindecare, fără apariţia complicaţiilor.
În urma aplicării tratamentului medicamentos, a respectării regimului igieno - dietetic
corespunzător, independenţa în satisfacerea tuturor nevoilor fundamentale s-a materializat în
fiecare caz prin dispariţia simptomelor.
Cei trei pacienţi s-au externat cu o ameliorare a tuturor manifestărilor clinice şi
următoarele recomandări:
- să respecte regimul alimentar hipoproteic şi hiposodat;
- să evite eforturile fizice mai mari, umezeala şi frigul;
- să se prezinte la control medical după o săptămână
- să-şi controleze tensiunea anterioara şi examenul urinei periodic timp de 6 luni
IV. TEHNICI APLICATE
1. Asigurarea condiţiilor de igienă şi protecţie în unităţile sanitare
Scop: prin respectarea normelor de protecţie şi igienă să evite posibilitatea apariţiei
accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale, precum şi infecţiilor şi infestările cu
microorganisme provenite de la bolnavi, trasmiterea lor de la un bolnav la altul, creşte rezistenţa
şi capacitatea de muncă.
- aplicarea regulamentului privind circuitele funcţionale în unitatile sanitare, respectarea
asepsiei si antisepsiei.
2. Asigurarea conditiilor igienice ale bolnavilor internati
Scop: confortul, odihna şi îngrijirea bolnavilor, menţinerea tegumentelor în stare perfect
curată pentru prevenirea infecţiilor cu o poartă de intrare cutanată, păstrarea igienei personale a
bolnavilor.
- pregătirea patului şi a accesoriilor lui;

59
 - schimbarea lenjeriei de pat şi protejarea acesteia cu muşama şi aleză
- urmărirea modului şi satisfacerea a igienei personale şi vestimentare a pacientului;
3. Planificarea la examenul medical
Scop: crearea unui climat favorabil între bolnavi şi echipa medicală pentru obţinerea
cooperării lui; stabilirea medicaţiei după diagnosticul existent, reuşita şi operativitatea
examinării.
- pregătirea salonului pentru examenele clinice şi vizita medicului;
- pregătirea bolnavilor în vederea vizitei medicale;
- participarea la examenul clinic general şi notarea în foaia de observaţie a indicaţiilor
medicale.
4. Recoltarea produselor biologice
Scop: cercetarea în laborator a unor constante biologice ale organismului aflat în stare
patologic:
- efectuarea puncţiei venoase;
- recoltarea sângelui pentru examene biochimice, hematologice, serologice;
- recoltarea urinei pentru examen sumar de urină
5. Administrarea medicamentelor
Scop: evoluţia stării bolnavului spre vindecare parţiala sau totală;
- observarea modului cum bolnavul respectă prescripţiile medicale;
- asigurarea circuitului medicamentelor;
- administrarea medicamentelor pe cale orala, parenterală.
6. Aplicarea agentilor fizici
Scop: accentuarea procesului de resorbţie (comprese reci)
- aplicarea compreselor umede.
7. Hidratarea organismului
Scop: restabilirea echilibrului hidroelectrolitic al organismului
- hidratarea prin perfuzii.
8. Alimentatia bolnavului
Scop: asigurarea aportului caloric şi energetic (calitativ şi cantitativ) necesar întreţinerii
organismului şi înlesnirea procesului de vindecare.
- observarea apetitului bolnavului;
- calcularea raţiei alimentare;

60
 - întocmirea fişei de alimentaţie zilnică;
- alimentaţia activă a bolnavului.
9. Sterilizarea instrumentelor si materialelor folosite in activitatea medico-sanitara
Scop: realizarea procesului de asepsie, prin care se previne pătrunderea germenilor în
organism prin soluţii de continuitate
- pregătirea materialelor textile pentru sterilizare;
10. Supravegherea bolnavilor
Scop: stabilirea diagnosticului si aprecierea evolutiei bolii si implicit starea bolnavului
- observarea faciesului, starii psihice si a starii de constienta a bolnavului si reactivitatii
generale ;
- măsurarea şi notarea temperaturii, T.A., puls, respiraţie, înălţime, greutate corporală;
- observarea tegumentelor şi mucoaselor bolnavului;
- observarea poziţiei bolnavului şi evitarea complicaţiilor produse de poziţionare
prelungită într-un singur loc (escare)
11. Prevennirea complicatiilor
- schimbarea pozitiei bolnavului
- mobilizarea bolnavului
- asigurarea igienei personale
- ingrijiri igienice
- respectarea medicatiei si regimului alimentar
12. Efectuarea transportului bolnavului
Scop: deplasarea bolnavilor la diferite servicii de investigatii.

RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENE

BACTERIOLOGIE - UROCULTURA
Definitie:
Urocultura este recoltarea urinei in condiţii de perfectă asepsie, într-o eprubetă sterilă,
pentru examene bacteriologice. Prin acest examen se stabileşte prezenţa bacteriilor în urina.
Urina: fiind un produs excretat de rinichi, examenul constantelor fizice, chimice şi
bacteriologice ne informeaza asupra stării rinichilor şi a intregului organism
Scopul este explorator, de a pune in evidenta germenii patogeni, de efectuare a
antibiogramei in vederea instituirii tratamentului cu antibiotice.

61
 Materiale necesare:
1. Sterile: 1-2 eprubete sterile
Sonda Foley
Ser fiziologic 9%
Casoleta cu comprese si tampoane de vata sterile
Pensa portampon
2. Nesterile: Tavita renala, bazinet, urinar
Materiale pentru toaleta organelor genitale: (apa, sapun)
Paravan (cand se executa in salon)
Recipient pentru colectare
3. De protectie: Musama, aleza, traversa
Manusi sterile
4. Medicamente: Ulei de parafina steril
Pregatirea fizica si psihica a pacientului:
- se anunţă pacientul în vederea recoltării,
- va fi instruit cum să foloseasca materialele
Tehnica:
Recoltarea urinei pentru urocultura se face:
a. direct din mijlocul jetului urinar
b. prin sondaj vezical
c. prin puncţie vezicală
a. Recoltarea urinei pentru urocultura din mijlocul jetului urinar:
- se recoltează din urina de dimineaţă, pentru că are o concentraţie mai mare la germeni;
- nu va avea tratament cu perfuzie înainte pentru ca are efect de diluţie;
- înainte de inceperea tratamentului cu antibiotice;
- spălarea mâinilor şi dezinfectarea lor, îşi pune mănuşile
- toaleta organelor genitale externe;
- prima cantitate de urină emisa aproximativ 5 ml se elimina în toaletă sau în bazinet,
apoi fără să se întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ 5 ml urină într-o eprubeta sterilă;
- se astupa eprubeta cu dopul de vată steril;
- se transportă la laborator sau se însemintează direct pe mediul de cultura
b. Recoltarea urinei prin sondaj vezical:

62
 - se utilizeaza atunci cand recoltarea la mijlocul mictiunii nu este posibila si cand punctia
vezicala nu este dorita;
- asistenta medicala se spala pe maini si isi pune manusile sterile
- se face toaleta organelor genitale
- se sterge cu ser fiziologic steril
- se lubrefiaza sonda Foley cu ulei de parafina steril
- se executa sondajul vezical si primele picaturi se elimina in tavita renala, apoi se
recolteaza din mijlocul jetului in eprubeta sterila
- cand are sonda permanenta “a demeure” nu se recolteaza urina din punga colectoare, ci
numai prin puntie in portiunea proximala a sondei, dupa o dezinfectare atenta a suprafetei
acesteia
Recoltarea urinei prin punctie vezicala se efectueaza in cazuri foarte rare, de extrema
urgenta cand pacientul are retentie acuta de urina si nu i se poate face sondaj vezical.
Punctia vezicii urinare se executa de catre: medic in zona supra pubiana
Ingrijirea ulterioara a pacientului:
- este ajutat sa se imbrace
- este asezat intr-o pozitie comoda si acoperit
- se aeriseste salonul
Reorganizarea locului de muna
- spalarea pe maini
se noteaza in F.O. numele persoanei care a recoltat
- se trimit probele la laborator
Incidente:
- nerespectarea masurilor de asepsie poate duce la rezultate eronate
De retinut
- se recolteaza din urina de dimineata
- nu va lua medicamente inainte
- nu va ingera lichide cu 12 ore inainte
- nu va urina inainte de recoltare
- tratamentul se va administra conform antibiogramei efectuate.

63
 V. BIBLIOGRAFIE

1. Dr. doc. Longinus Enescu , Prof. gr. I Draghici Eugenia, Anatomia si fiziologia
omului
2. Dr. Alexandru Ciocalteu, Nefrologie clinica, Ed. Info-Medica
3. Dr. Tr. Caracas, Boala Litiaziza, Ed. Medicala
4. Florian Chiru, Ingrijirea omului medical si omului sanatos, Ed. Cison
5. Florian Chiru, Urgente medicale, Ed. RCR Print Bucuresti
6. Dr. Mioara Mincu, Medicina interna, Ed. Stiinta si Tehnici Bucuresti
7. Lucretia Titirca, Ghid de nursing, Ed. Viata medicala romaneasca
8. Lucretia Titirca, Tehnici de evaluare, Ed. Viata medicala romaneasca
9. Dr. C. Borundel, Manual de medicina interna, Ed. Medicala
10. Lucretia Titirca , Manual de ingrijire acordate de asistenta medicala, Ed. Viata
medicala romaneasca

Table of Contents
Type chapter title (level 1)......................................................................................................................1
Type chapter title (level 2)........................................................................................................................2
Type chapter title (level 3)....................................................................................................................3
Type chapter title (level 1)......................................................................................................................4
............................................................................................................................................................ 5
Type chapter title (level 3)....................................................................................................................6

64