Sunteți pe pagina 1din 4

Toma Petru-Nicolae

Teoria și Practica Formării Religioase, Anul II

REFERAT PRACTICI DE EVALUARE

Lumea în care trăim este o lume grăbită, superficială, trecătoare, efemeră, o


lume a vitezei, o lume a imediatului și a violentării timpului. Cauza tuturor acestor
obstacole în urcușul noastru spre Împărăția cea veșnică nu este Dumnezeu, ci omul
care decade datorită faptelor sale cele rele, a păcatelor a faptelor întunericului așa
cum spun Sfinții Părinții, omul nu mai este capabil să vadă adevărata Lumină, care
este Hristos , ci omul prin trăirea și repetarea păcatului ajunge să fie precum ca
acel orb din naștere despre care ne vorbește Sfânta Scriptură. Prin nerespectarea
legilor naturii, legilor divine, prin nerespectarea poruncii iubirii dată de
Mântuitorul Însuși, imunitatea omului a scăzut. Omul nu mai este împăcat cu
Dumnezeu, nu se mai raportează la Dumnezeu, poate nici măcar nu mai încearcă
acest lucru ci se complace cu păcatul sau poate nu mai are capacitatea de a face
difența dintre ceea ce este păcat și ceea ce nu este contrar poruncilor lui
Dumnezeu. De aceea, Prof. Dr. Dulcan afirma că acest nou virus – coronavirus –
este aspirat de organismul uman tocmai din cauza faptului ca imunitatea spirituală
și fizică a omului a scăzut, iar unda virusului este deasupra liniei de plutire a
omului.
Cu toții trebuie să căutam în adâncul sufletului nostru și să ne vedem fiecare
în parte păcatele (patimile), și să ne pocăim pentru ele cu lacrimi cu sinceritate,cu
făgăduința făcută înaintea lui Dumnezeu că vom părasi păcatul și ne vom îndrepta.
Nu trebuie neapărat să credem că: „ Lumea a păcătuit și de asta Dumnezeu ne-a
pedepsit prin această molimă”, dar există posibilitatea ca și aceasta sa fie o
încercare a lui Dumnezeu, tocmai pentru a ne readuce pe calea cea bună. Acum
mai mult ca niciodată trebuie să plecăm genunchii trupești cât și pe cei sufletești, și
să mărturisim înaintea lui Dumnezeu, „Doamne, am greșit și din cauza păcatelor
mele și a neascultării mele ne-ai pedepsit pe noi”. ( Am greșit și fărădelege am
făcut și pentru aceasta mânia Ta cea dreaptă ne-a ajuns pe noi.)

1
Înaintând către tratarea acestei lucrări, trebuie să precizez că titlul temei
mele de disertație am intitulat-o ,,Catehezele Sfântului Chiril al Ierusalimului,
model de formare a conduitei religioase”, și cred că este într-o strânsă legătură cu
ceea ce se întâmplă astăzi pe tot mapamondul, datorită faptului că în aceste clipe
grea încercare atât pentru credincioși, cât si pentru slujitorii Bisericii, trebuie să ne
formăm o anumită conduită care trebuie să fie în accord cu dogmele si cu
canoanele ei, trebuie sa găsim soluții actuale pentru a transmite mesajul
evanghelic, mesaj pe care unii îl consideră arhaic, dar care este mai actual ca
niciodată.
În lumea de astăzi, oamenii își îndreaptă din ce în ce mai puțin atenția spre
Sfânta Scriptură, care nu este altceva decât Cuvântul Viu al lui Dumnezeu.
Oamenii nu mai ascultă voia lui Dumnezeu identificată prin cuvintele Sale din
Scriptură, considerând-o un simplu mit. Din punctul meu de vedere, societatea de
astăzi, chiar dacă afirmă că este credincioasă, mai bine spus, religioasă, acest lucru
este parțial valabil sau corect. Spun parțial deoarece suntem creștini doar cu
numele iar cu sufletul suntem păgâni, iar această perioadă prin care trecem, se vede
a fi o perioadă de cernere ( a secerișului dintre grâu și neghină) din care vor ieși
învingători doar aceia care au fost credincioși în adevăratul sens al cuvântului.
În acteste vremuri de grea încercare lumea mai mult ca niciodata are nevoie
de catehizare, atât din partea clerului cât si din partea celor care sunt obligați din
punct de vedere moral să facă acest lucru, și aici mă refer la părinții sufletești și
trupești. De aceea, a fi naș, înseamnă răspundere înaintea lui Dumnezeu. Sub
conducerea ierarhiei bisericești, orice mirean, bărbat sau femeie, poate împărtăși
adevărurile de credință și morala celor neștiutori, fie ei creștini sau necreștini, căci
fiecare are datoria de a învata corect pe altul, și această corectitudine o garantează
preotul care conduce turma, căci orice crestin trebuie să-L mărturisească pe Hristos
(Conform Sfântului Chiril al Ierusalimului).
2
Astăzi, atât trust-urile mass-media, cât și canalele de socializare au promovat
tot mai mult nădejdea noastră ultimă ca fiind în mâinile medicilor, numindu-i eroi.
Nu neg acest lucru, însă au exclus faptul că și ei sunt oameni a căror viață este în
mâna lui Dumnezeu cel Veșnic și depend de voința Sa salvatoare. Medicii sunt
instrumentele din mâinile lui Dumnezeu, de aceea, Adevăratul erou este
Dumnezeu.
Un lucru care m-a îmbucurat a fost mărturisirea unor medici, mărturisirea
ortodoxă, ieșirea în fața camerelor și afirmarea fără rușine a faptului că ceea ce fac
ei este de fapt cu ajutorul Celui de Sus. De aceea, credința este primul dintre
medicamentele împotriva coronavirusului, credința în Dumnezeul cel Viu care se
află pe Sfânta Masă din Sfintele Altare ale bisericilor noastre. Trebuie să păstrăm
Tezaurul nostru fără a permite modificarea ritualilor noastre după bunul plac al
unora sau al altora. S-a ajuns, ca din oficierea Sfintelor Taine, care altadată erau
botiv de bucurie duhovnicească să se facă motiv de surghiun și de amenițare, am
ajuns să ne ferim mai mult ca pe vremea persecuțiilor, am ajuns să credem că
adevărata problemă și cauză a infectărilor este săvârșirea tainelor și felul în care
sunt savârșite acestea (incomplete sau pe fugă) și nu incoștiența și incapabilitatea
unora.
Dacă în timpul Sfântului Chiril al Ierusalimului se punea problema ereziilor,
problema idolatriei iată că astăzi am ajuns să ne închinăm la medici, ba chiar mai
mult le facem și ,,icoane” pe care nu ne sfiim să le afișăm în locuri publice dar ne
este rușine să ne afișam că suntem creștini.
În vremea Sfântului Chiril se vorbea despre însemnătatea Tainelor și rolul
lor în viața creștinilor, dar iată că în zielele noastre s-a ajuns ca niște ordonațe
militare să amâne oficierea lor și deci prin urmare îl mai pun punțin ,,la colț” pe
Dumnezeu că ,,a îmbolnăvit deja prea multă lume”.

3
S-a ajuns ca nu omul simplu credincios să își coordoneze viața după
principiile evanghelice în acord cu canoanele Bisericii, ci ordonanțele militare sunt
acum la modă, și ele îți spun ce ai voie să faci și ce nu, nu mai ai teamă pentru
păcat că te vede Dumnezeu, ci ai teama de a nu cădea sub influența acestor legi.
Mobilizarea Bisericii în aceste vremuri de restriște a fost una exemplară, atât
prin transmiterea slujbelor live pe conturile social-media, prin televiziunea și
radiourile Bisericii Ortodoxe Române, dar și în perioada pascală, prin ajutorul
voluntarilor, care au dus Sfânta Lumină în casele credincioșilor, luminând atât
cămara fizică, dar și cea sufletească a fiecărui membru al Bisericii lui Hristos.