Ghemuit într-un ungher le privește trist copilul, Rupe-ncet purtat de gânduri în bucăți trei rămurele Din salcâmul de la poartă, ca să nu-l apuce frigul... Pe pătuțul de la geam dorm doi copilași micuți... Frații lui...Alături mama, doarme-mbrățișându-și pruncii, I-a hrănit pe fiecare și au adormit tăcuți, A oftat pe la icoane tot făcându-și semnul crucii... Sus pe vatră stau să cadă trei perechi de ghete mici, Rupte sunt și peticite cum le-au căpătat sărmanii, Mama zi de zi oftează căci ar vrea să îi încalțe Cu mai bune și mai groase, însă nu-i mai ajung banii... Tremură ușor copilul și din nou focul ațâță, Murmurând o rugăciune învățată de la buna, E târziu și-afară ninge, totul e lipsit de viață... Pe fereastra de la drum palidă pătrunde luna... Dar deodată latră câinii, vântul nu mai bate-n ramuri... Pași ușori se-aud în tindă parcă nici n-ating pământul... Speriat tresare pruncul și privește pe fereastra Care dă spre ulicioară... „ Nu-i nimic...doar bate vântul...” Se întoarce de la ușă tot gândindu-se la toate, Se așază pe pătucul care stă lipit de sobă. Și privind la sărăcia care li-i de-o vreme frate, De minunea care-o vede, nu mai poate scoate-o vorbă! În ghetuțele-nvechite stau bănuți și multe dulciuri, Lângă sobă iaca sunt lemne groase de stejar, Copilașu-și freacă ochii și privește trist spre ceruri, „Doamne, asemenea minune cum se-ntâmplă? N-am habar...” Numai Sfântul din icoană trist zâmbește pe-ntuneric, Și cu ochii-mbrățișează pe sărmanul copilaș... Tainic a venit s- aducă bucurie și lumină, De la Dumnezeu Preasfântul, pace-ntr-un sărac sălaș... Copilașul îi zărește chipul blând și înțelege, Că minunea ce se-ntâmplă lui în toate-i datorează... Sfântul lin spre el coboară, fruntea-ncet el i-o atinge, Cu-a lui mână sfântă-atinge candela ce luminează... Într-o sobă humuită focul arde și trosnește, Liniștiți, pe două paturi doarme-o mamă cu copiii, Din icoana din perete Sfântul Niculai privește, Și în ghete le va pune peste noapte, jucării... Munteanu Gabriela