CONCEPTUL DE MANAGEMENT

• Originea cuvantului management

• Parintii managementului stiintific
• Definitia managementului
• Procesele de munca si fazele aferente
• Managementul, sub aspectul elementelor sale de conţinut, a fost
prezent în activitatea oamenilor încă din cele mai vechi timpuri.
Managementul şi-a făcut simţită prezenţa o dată cu debutul
activităţii productive a omului, fără însă ca acesta să fie perceput
ca atare. Orice activitate productivă sau de organizare a fost
supusă legilor managementului. Practic, managementul a fost
prezent în întreaga activitate desfăşurată de om sau de
colectivităţile umane încă din comuna primitivă.
• Ca ştiinţă însă managementul s-a conturat mult mai târziu, o
dată cu apariţia marilor teorii care au guvernat procesul
productiv sau chiar anterior acestei etape. Iniţial, managementul
a trecut prin faza cristalizării sale ca tehnică şi procedeu de
conducere. Ulterior acestei etape, managementul s-a conturat ca
ştiinţă de sine stătătoare.
• Conceptul de management a fost folosit iniţial în ţările anglo-saxone,
acest fapt datorându-se cu precădere nivelului de dezvoltare
industrială şi socială, în general mai avansat, din aceste ţări. Ulterior,
conceptul de management a cunoscut o rapidă răspândire şi
dezvoltare pe toate meridianele globului.

• Promovarea managementului pe plan mondial s-a făcut strict în

ordinea dezvoltării societăţii, în general, şi a industriei, în special.

• Primele aprecieri mai concrete asupra termenului de management,

asupra elementelor sale de conţinut, au fost făcute în secolul al XVIII-
lea.
• Această revoluţie istorică a industriei a determinat necesitatea
• Managementul s-a născut şi s-a manifestat în toate activităţile
umane, ca urmare a trecerii de la munca individuală la cea de grup. În
acel moment a apărut necesitatea armonizării activităţilor individuale
desfăşurate de fiecare membru al grupului sau al colectivităţii şi a
transformării acestora într-un tot organizat şi optimizat, scopul
urmărit fiind creşterea productivităţii muncii.

• Cuvântul management îşi are originea în limba latină şi derivă de la manus

(mână). Termenul de management a fost preluat cu sensul de mânuire,
manevrare, îndrumare etc. De la latinescul manus s-a format în limba
italiană termenul mannegio (prelucrare manuală sau în termeni mai
moderni procesare). Din italiană cuvântul a trecut în franceză sub formă de
manege, de unde a fost importat în limba română, definind locul unde sunt
crescute, hrănite şi mai ales dresate animalele. Limba franceză a constituit şi
puntea de legătură spre limba engleză, unde termenul a pătruns sub forma
to manage (a administra, a organiza, a conduce).
• De la termenul manege, englezii au format termenele manager şi
management, care în limba română se pot traduce funcţional prin
termenii conducător, respectiv, conducere.

• Dacă în Anglia, iniţial, termenele to manage şi management aveau o

arie restrânsă de utilizare, doar la activitatea desfăşurată în manej, cu
timpul însă termenul to manage a trecut din sfera sportivă a dresării
cailor în sfera activităţilor operative şi strategice cu caracter militar,
unde avea semnificaţia de organizare şi coordonare a activităţilor
desfăşurate de unităţile militare în scopul obţinerii victoriei.

• Adevărata vocaţie însă termenul de management şi-o găseşte în do-

meniul economicului, fapt ce se petrece în secolul al XVIII-lea, o dată
cu revoluţia industrială, proces prin care munca manuală
manufacturieră s-a înlocuit radical cu producţia de fabrică, bazată pe
folosirea precumpănitoare a maşinilor.
• În Anglia, primele încercări de definire a termenului management în
accepţiunea sa modernă le-a făcut Adam Smith în lucrarea sa „Bogăţia
naţiunilor", apărută în anul 1776, în care,
abordând teoretic revoluţia industrială,
arată că managementul constă în organizarea
raţională şi coordonarea competentă
a grupurilor umane în cadrul activităţii
de producere a bunurilor materiale.

• În sfera politicului, termenul şi conceptul de management a pătruns cu

precădere în activitatea partidelor politice. S-a încercat, şi în mare parte
s-a reuşit, ca prin evidenţierea principiilor managementului să se
stabilească compatibilitatea dintre cerinţele pe care le implică un post
politic şi calităţile pe care persoana desemnată a-l ocupa trebuie să le
aibă. Argumente relativ asemănătoare au promovat managementul şi în
domeniul mass-media al acelor timpuri.

• Tot în această perioadă, managementul îşi face apariţia şi în domeniul

administraţiei publice a statului.
Dominatia Imperiului Britanic
• Bazele managementului ca ştiinţă şi concept au fost puse de
inginerul american Frederik Winslow Taylor (1856-1915) şi de
inginerul şi geologul francez Henry Fayol (1841-1925). În
accepţiunea lui ştiinţifică, termenul de management a pătruns mai
întâi în SUA şi Franţa.

• Cea mai puternică expansiune a termenului, conceptului şi ştiinţei

managementului s-a realizat dupa 1950, ca urmare a puternicului
impact pe care l-a avut cuprinzătoarea carte a lui James Burnham -
Revoluţia managerială, apărută pentru prima dată la New York, în
anul 1941.
Vechea şcoală americană defineşte managementul ca fiind
"arta de a-i face pe alţii să lucreze " pentru crearea de
bogăţii necesare satisfacerii mai perfecţionate a nevoilor
omului.

În Anglia, Peterson defineşte managementul ca o

interacţiune a trei funcţii de bază: exercitarea actului
decizional, coordonarea diferitelor sectoare ale întreprinderii
în sensul armonizării activităţii lor de ansamblu şi asigurarea
fluxului informaţional care să ofere totalitatea informaţiilor
necesare realizării obiectivelor pe care întreprinderea şi le-a
propus.

În Canada, David Ham phil dezvoltă conceptul de

management, atribuindu-i două trăsături fundamentale ale
noţiunii putere: autoritatea şi influenţa.
Contribuţii de certă valoare la ştiinţa
managementului le aduce Peter F. Drucker, care în
prima sa carte - The End of Economic Man -
publicată în anul 1939, s-a dovedit a fi "un analist
tranşant, neortodox şi independent al politicii,
economiei şi societăţii". în timp ce cărţile altor
autori de management se ocupă de modul de a
conduce oamenii, Drucker se ocupă mai mult de
aspectele autoconducerii. Autorul afirmă că
managerul poate şi trebuie ca întotdeauna să se
autoconducă, întrucât, conducătorii care nu se
autoconduc în spiritul eficienţei nu se pot aştepta
să-şi conducă eficient asociaţii sau subalternii.
Eficienţa este izvorul performanţei. La rândul ei,
este obiectivul final al activităţii de management.
De aici s-a ajuns la concluzia că în condiţiile
societăţii moderne, conducătorul eficient,
performant, devine o resursă cheie pentru
societate, o condiţie sine qua non a restructurării
periodice a vieţii economice. De aceea, Drucker
apreciază managementul ca fiind o vocaţie
organică, dinamică şi vitală pentru societate.
• În ţara noastră, termenul de management a pătruns în ştiinţa con-
ducerii abia după anul 1965, o dată cu dezgheţul promovat în
politică.

• Făcând o sinteză a definiţiilor formulate de diverse curente şi şcoli,

Nicolescu (1992) arată că "managementul rezidă în studierea
proceselor şi relaţiilor de management din cadrul întreprinderilor,
în vederea descoperirii legităților şi principiilor care le guvernează,
a conceperii de noi sisteme, metode, tehnici şi modalităţi de
conducere, de natură să asigure ridicarea eficienţei".

• Managementul este procesul complex desfăşurat de întregul

compartiment decizional din întreprindere, în scopul utilizării
raţionale a resurselor materiale, umane, financiare şi
informaţionale, în vederea realizării obiectivelor propuse, a
creşterii productivităţii muncii şi, pe această bază, a profitului.
• Ansamblul proceselor de muncă care se desfăşoară într-o
întreprindere pot fi grupate în trei categorii: procese de execuţie,
procese de conducere sau management şi procese informaţionale.

a) Procesele de execuţie din cadrul unei întreprinderi se concretizează

în acţiunile prin care forţa de muncă, prin intermediul mijloacelor de
muncă, acţionează asupra obiectelor muncii, transformându-le în
produse finite. Cum într-o întreprindere gama produselor finite sau
serviciilor este foarte diversificată, procesele de execuţie sunt complexe
şi se diferenţiază între ele în raport de produsul obţinut sau serviciul
prestat. Complexitatea proceselor de execuţie, care toate la un loc
formează procesul de producţie al întreprinderii, impune prezenţa în
mod obligatoriu a celei de a doua categorii de procese şi anume
procesele de management.
b) Procesul de management. Spre deosebire de procesele de execuţie,
în care, aşa cum s-a văzut, forţa de muncă acţionează asupra
obiectelor materiale ale muncii, în cadrul proceselor de management o
parte din forţa de muncă a unei întreprinderi cu specific biotehnologic
acţionează asupra celeilalte părţi, făcând ca eficienţa în muncă a
acesteia să fie sporită.

• Procesul de management din cadrul unei întreprinderi se

concretizează în stabilirea obiectivelor, atât pe ansamblul
întreprinderii, cât şi la nivelul subsistemelor sale; stabilirea
resurselor de producţie, inclusiv a forţei de muncă necesară
realizării obiectivelor propuse; organizarea proceselor de muncă din
cadrul întreprinderii; evaluarea modului în care se desfăşoară
activitatea personalului salariat în vederea îndeplinirii obiectivelor
stabilite.
Orice proces de management, funcţional, se poate structura în trei faze:
previzională, de operaţionalizare şi de evaluare şi interpretare a
rezultatelor.

• Faza previzională, în concepţia marii majorităţi a cercetătorilor, im-

plică activităţi care dau conţinut funcţiei de previziune-planificare. În
etapa previzională se prefigurează dezvoltarea viitoare a
întreprinderii, se stabilesc cele mai raţionale mijloace şi metode de
acţiune în vederea realizării obiectivelor propuse. Are loc investigarea
tendinţelor de dezvoltare macroeconomică în viitor, a zonei din care
întreprinderea face parte, a perspectivelor introducerii progresului
tehnico-ştiinţific şi de modernizare a tehnologiilor de producţie.

În această fază, conducerea se realizează prin decizii

strategice şi tactice şi are loc elaborarea în mod deosebit a
prognozelor şi planurilor dar şi a programelor.
 În această fază se elaborează variantele de decizie, care
ulterior se testează prin prisma unor criterii adecvate şi se alege
varianta optimă care devine decizie.
Conducerea se realizează prin decizii strategice şi tactice şi
are loc elaborarea în mod deosebit a prognozelor şi planurilor, dar
şi a programelor.

• Faza de operaţionalizare a proceselor de management cuprinde

activităţile care dau conţinut funcţiilor de organizare şi
coordonare şi care au ca scop antrenarea personalului salariat la
realizarea ritmică a obiectivelor prevăzute în prognozele,
planurile şi programele întreprinderii.

Dacă fazei previzionale îi corespunde cu precădere

managementul strategic şi tactic, atunci fazei de operaţionalizare îi
corespunde managementul operativ, care practic se
realizează prin decizii curente referitoare atât la activitatea de
producţie cât şi la cea managerială.
• Faza de evaluare şi interpretare a rezultatelor cuprinde activităţi
care dau conţinut funcţiei de analiză şi control. Toate aceste
activităţi au un caracter postoperativ şi au ca scop evidenţierea
modului în care rezultatele obţinute sunt în concordanţă cu
obiectivele propuse iniţial.

Cele trei faze ale procesului de management se găsesc în

strânse relaţii de interdependenţă reciprocă. Disocierea lor se face
doar cu scop didactic, în vederea unei mai bune înţelegeri.
• c) Procesele informaţionale. Rentabilizarea producţiei, prin
modernizarea bazei materiale şi prin îmbunătăţirea permanentă a
concepţiilor privind organizarea şi valorificarea producţiei, pune în
faţa conducerii întreprinderilor sarcini deosebite, implicând în mod
permanent luarea unor decizii ştiinţific fundamentate. Pentru ca
întreprinderea, ca structură economică, să funcţioneze, trebuie să
îndeplinească condiţia unui schimb permanent de informaţii între
elementele sale, precum şi între ansamblul său şi alte structuri din
mediul economic ambiant. Apare deci ca obligatorie prezenţa celei
de-a treia componente - procesele informaţionale.

In totalitatea lor, procesele informaţionale formează sistemul

informaţional, care, la rândul lui, este o componentă esenţială a oricărui
proces productiv. Procesele informaţionale sunt reprezentate de
totalitatea datelor, informaţiilor, fluxurilor informaţionale, procedurilor,
metodelor şi tehnicilor de tratare a informaţiilor necesare în scopul
adoptării deciziilor.
 Deciziile în activitatea unei întreprinderi sunt o componentă
comună tuturor celor trei procese. Deciziile vizează diversele procese de
muncă, atât din cadrul proceselor de execuţie, cât şi de management şi
chiar în interiorul proceselor informaţionale.

Procesele de management şi cele informaţionale au o pondere

mai redusă decât procesele de execuţie însă acestea din urmă sunt
posibile numai dacă procesele de management şi informaţionale se
derulează în condiţii de optimitate. Ponderea proceselor de
management şi informaţionale este însă în continuă creştere pe măsura
complexării, mai ales, a automatizării proceselor de execuţie.

Cele trei tipuri de procese de execuţie, de management şi

informaţionale nu se desfăşoară separat, ci ele se întrepătrund într-un
tot unitar în procesul de producţie al întreprinderii. Disocierea lor se
face doar în scopul unei mai bune înţelegeri şi asimilări.
 ANSAMBLUL PROCESELOR DE MUNCĂ

Procese de Procesul de Procese

execuție management informaționale

Faza de
Faza Faza de EVALUARE ȘI
PREVIZIONALĂ OPERAȚIONALIZARE INTERPRETARE A
REZULTATELOR

Decizii strategice Management

Decizii tactice operativ