Fondurile structurale europene

Fondurile Structurale sunt instrumente financiare, administrate de catre

Comisia Europeana, al caror scop este sa acorde sprijin la nivel structural.
Fondurile Structurale si de Coeziune sunt principalele instrumente ale Uniunii
Europene destinate promovarii coeziunii economice si sociale si a solidaritatii.
Instrumentele Structurale reprezinta un important complement al politicilor nationale
si, atât direct cât si printr-un efect de pârghie, contribuie la dezvoltarea armonioasa a
UE ca întreg, precum si la promovarea unui mediu durabil. Ambele au o mare
importanta pentru a obtine o crestere durabila a pietei muncii si a concurentei.
Sprijinul financiar din Fondurile Structurale este destinat, în principal, regiunilor mai
putin dezvoltate, în scopul de a consolida coeziunea economica si sociala în Uniunea
Europeana.
Daca pentru perioada 1994-1999 principiile de implementare a FS erau:
concentrarea, parteneriatul, programarea (coerenta interna), aditionalitatea (coerenta
externa) , subsidiaritatea , pentru perioada urmatoare acestea au devenit:
- Principiul programarii
- Principiul parteneriatului;
- Principiul aditionalitatii;
- Principiul monitorizarii, controlului si evaluarii.
Pentru perioada 2007-2013, principiile au suferit o noua modificare,
pastrându-se totusi baza stabilita în 1999. Astfel, în Propunerea pentru o
reglementare a Consiliului din luna aprilie 2006, principiile stabilite sunt:
- Principiul complementaritatii, consistentei, coordonarii si conformitatii;
- Principiul programarii;
- Principiul parteneriatului;
- Principiul interventiei la nivel teritorial;
- Principiul interventiei proportionale;
- Principiul managementului împartit;
- Principiul aditionalitatii;
- Principiul egalitatii dintre sexe si nediscriminarii.
Principiul complementaritatii, consistentei, coordonarii si conformitatii consta
în respectarea urmatoarelor aspecte:
- Fondurile Structurale trebuie sa sprijine activitati care sunt complementare actiunilor
de interes national, regional sau local (complementaritate), dar care sunt în
conformitate cu interesul Comunitatii Europene;
- Fondurile Structurale trebuie sa sprijine activitati care sunt în concordanta cu
activitatile, politica si prioritatile Comunitatii si sa nu se suprapuna cu alte instrumente
de sprijin acordat de Comunitate. Consistenta si complementaritatea trebuie sa
reiasa din Ghidul Strategic Comunitar, din Cadrul Strategic National de Referinta si
din programele operationale (consistenta).
Principiul programarii implica diagnosticarea situatiei existente, formularea
unei strategii multi-anuale integrate si coerente si definirea de obiective concrete
care sa fie atinse.
Parteneriatul este un principiu-cheie care implica cooperare strânsa între
Comisia Europeana si autoritatile corespunzatoare nationale, regionale si locale,
inclusiv parteneri economici si sociali.
Principiul interventiei la nivel teritorial este un principiu nou, introdus în
perioada de programare 2007-2013 si pune accent pe responsabilitatea statelor

1
membre la nivelul teritorial corespunzator la care se coordoneaza / administreaza
fondurile structurale.
Principiul interventiei proportionale se leaga direct de principiul
monitorizarii, controlului si evaluarii din perioada de programare 2000 – 2006.
Aceasta a fost elementul de noutate adus de reforma din 1999 în domeniul fondurilor
structurale. Astfel, statele membre au atributii administrative si au obligatia de a
desemna:
- o autoritate nationala corespunzatoare fiecarui program al fondurilor structurale;
- comitete de monitorizare.
Principiul managementului împartit. Managementul fondurilor se împarte
între Comisie si statele membre conform cadrului stabilit în Regulamentul nr.
1605/2002 a Consiliului UE (EC, Euratom). Comisia poate interveni în managementul
fondurilor prin verificarea existentei si functionalitatii sistemului intern de administrare
a fondurilor structurale stabilite în cadrul statelor membre, respectiv poate întrerupe
furnizarea fondurilor în cazul în care identifica disfunctionalitati în cadrul acestui
sistem.
Principiul aditionalitatii (sau coerenta externa) conform caruia ajutorul
structural al UE trebuie sa fie aditional si nu sa înlocuiasca resursele angajate de
catre autoritatile nationale, regionale si locale în scopul dezvoltarii regiunilor lor si a
pietei muncii. Ajutorul structural este o valoare adaugata pentru teritoriile eligibile,
statele membre fiind obligate sa mentina angajamentele financiare la acelasi nivel la
care se aflau la începutul perioadei de programare.
Principiul egalitatii dintre sexe si al nediscriminarii. Utilizarea fondurilor
trebuie sa permita accesul egal la oportunitati a ambelor sexe si nu trebuie sa
permita posibilitatea de a face discriminari pe baza de religie, etnie, sex, disabilitati,
vârsta, rasa, etc.
Fondurile Structurale contribuie la 3 obiective strategice ale Politicii de
Coeziune Economica si Sociala a Uniunii Europene:
- Convergenta sau reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiuni. Statele pot
solicita finantare pentru regiunile care au PIB/capita sub 75% din media europeana.
- Competitivitatea regionala si ocuparea fortei de munca. Statele pot solicita finantare
pentru regiunile care nu sunt eligibile pentru obiectivul Convergenta.
- Cooperarea teritoriala europeana.
Programele Fondurilor Structurale sunt subiectul a doua prioritati orizontale,
care trebuie sa fie încorporate în definirea si implementarea masurilor finantate de
Fondurile Structurale si de Fondul de Coeziune: dezvoltarea durabila, care include
conformitatea cu legislatia comunitara de protectie a mediului si a naturii si
egalitatea între barbati si femei. Încorporarea lor în toate politicile nu este o
optiune, ci o obligatie.
Fondurile Structurale nu se aloca direct proiectelor selectate de Comisie. În
timp ce prioritatile principale ale unui program de dezvoltare sunt definite în
cooperare cu Comisia, selectia proiectelor si managementul lor sunt în
responsabilitatea autoritatilor nationale si regionale.
Odata ce proiectele au fost selectate, ele erau finantate atât din fonduri
nationale cât si comunitare, datorita faptului ca bugetele programelor sunt întotdeaua
compuse din fonduri ale Uniunii Europene precum si din surse nationale (publice sau
private).
Conform principiului aditionalitatii, finantarea UE este întotdeauna
adaugata la finantarea nationala, astfel încât tara sa poata depasi limitele impuse de
propria capacitate financiara. Cu toate acestea, finantarea comunitara nu poate

2
reprezenta pentru nici o tara un mijloc de a face economii la bugetele nationale
proprii.
Diferitele etape, programarea în timp si cerintele pentru toti cei implicati în
procesul de programare sunt fixate de Reglementarile Generale privind Fondurile
Structurale, ulterior analizate si integrate în Vademecum-ul Fondurilor Structurale.
Procesul de programare a urmat urmatorii pasi:
La începutul fiecarei perioade de programare, Uniunea Europeana
(Consiliul, la propunerea Comisiei Europene si dupa negocieri cu Parlamentul
European) decide bugetul pentru Fondurile Structurale si defineste regulile de baza
pentru folosirea lor. Fondurile Structurale sunt împartite pe tari si pe Obiective. Apoi
Comisia propune linii directoare tematice comune.
Urmând aceste decizii si linii directoare, fiecare Stat Membru sau regiune –
cu implicarea activa a actorilor economici si sociali – identifica zonele în dificultate
sau grupurile sociale vulnerabile si traseaza propunerile sale si strategiile de
dezvoltare, rezumate în “Planul National de Dezvoltare” (PND).
Odata ce Planul National de Dezvoltare era finalizat, trebuia trimis la
Comisie. Comisia si statele membre discutau continutul PND si cele mai potrivite
fonduri comunitare pentru implementarea lor.
Dupa ce ambele parti cad de acord asupra tuturor subiectelor, Comisia
adopta planul si programele rezultate, cum ar fi Cadrul de Sprijin Comunitar (CSC) si
Programele Operationale (OP). Odata finalizate, CSC si Programele de Operatiuni
sunt incluse într-un document unic prezentat spre aprobarea Comisiei, document
numit “Document Unic de Programare” (DAU) ce continea aceleasi informatii care
pot fi gasite în CSC si în OP.
Fiecare CSC trebuie sa includa:
- O declaratie a strategiei si a prioritatilor atât pentru interventia comunitara cât si
pentru cea nationala, în care obiectivele specifice sunt cuantificate (daca este posibil)
si impactul asteptat este evaluat;
- O indicatie privind natura si durata Programelor Operationale;
- Un plan de finantare indicativ, specificând alocarea anuala pentru fiecare fond;
- Prevederi pentru implementare, inclusiv nominalizarea autoritatii de management si
aranjamentele pentru implicarea partenerilor în comitetele de monitorizare;
- Informatii asupra metodelor de monitorizare si evaluare si prevederi financiare;
- O verificare ex-ante a aditionalitatii si transparentei fluxurilor financiare.
Programul Operational este un document aprobat de Comisie care
permite implementarea obiectivelor continute de fostul Cadru de Sprijin Comunitar,
actualul Cadru Strategic National de Referinta (CSNR), prin includerea unui set
consistent de prioritati cuprinzând masuri multianuale care implica unul sau mai
multe fonduri. Daca Programul Operational este finantat de mai mult decât un fond,
este numit “program operational integrat”.
Etapele procesului de programare pentru perioada 2007-2013 sunt :
1. Bugetul Fondurilor Structurale si normele priving folosirea acestora sunt decise de
Consiliul European, cu alte cuvinte de catre toti membrii Uniunii, pe baza unei
propuneri a Comisiei Europene negociata cu Parlamentul European.
Fondurile Structurale sunt repartizate pe tara-membra si pe Obiectiv prioritar.
Zonele care pot beneficia de ajutoare sunt definite de Comisie, de comun acord cu
statele. Comisia propune orientarile tematice comune.
2. În urma acestor decizii, fiecare stat sau regiune formuleaza si întocmeste un plan
cu propunerile sale în favoarea zonelor în dificultate si a grupurilor sociale
defavorizate, tinând cont de orientarile tematice ale Comisiei. Partenerii economici si

3
sociali, precum si alte organisme abilitate participa la elaborarea acestui plan.
3. Odata elaborate, planurile sunt prezentate Comisiei Europene.
4. Fiecare stat dezbate cu Comisia asupra continutului acestor documente precum si
asupra fondurilor nationale si comunitare care trebuie folosite pentru a le pune în
practica.
5. Când cele doua parti ajung la un acord asupra ansamblului acestor chestiuni,
Comisia adopta planurile si programele care decurg din acestea. Comisia acorda
Statelor un avans pentru a le permite demararea programelor.
6. Autoritatile nationale sau regionale hotarasc în mod autonom asupra detaliilor
acestor programe, cum ar fi de exemplu excedentele acestora. Aceste documente nu
sunt negociate cu Comisia, ci ele îi sunt trimise cu scop informativ. Documentele
permit acestor autoritati sa lanseze proiectele în functie de modalitatile proprii (cereri
de proiecte, licitatii pentru realizarea de infrastructuri). Din acest moment, programele
intra în faza lor operationala.
7. Autoritatea însarcinata cu gestionarea unui program selectioneaza proiectele cele
mai potrivite scopului acestuia si informeaza candidatii de alegerea facuta.
8. Organismele selectionate pot din acest moment sa înceapa implementarea
proiectului. Acest proiect trebuie neaparat finalizat înainte de termenul limita stabilit
în program, dat fiind faptul ca ritmul ajutoarelor europene este fixat la început.
9. Autoritatile de gestiune responsabile urmaresc îndeaproape evolutia programelor
cu ajutorul Comitetelor de Monitorizare în care sunt reprezentati diferitii parteneri
(agenti economici, sociali si de mediu). Aceste autoritati informeaza Comisia
Europeana despre evolutia programelor, dovedind acesteia ca banii sunt folositi în
conditii optime (justificarea cheltuielilor).
Comisia supravegheaza sistemele de monitorizare create si varsa treptat
restul contributiei din Fondurile Structurale. Comisia analizeaza evolutia indicatorilor
de monitorizare si studiile de evaluare si organizeaza schimburi tematice. Ea
informeaza autoritatile responsabile asupra noilor prioritati comunitare care au
consecinte asupra dezvoltarii regionale.
Al treilea raport asupra coeziunii economice si sociale conclude asupra
faptului ca Uniunea cu 25 de membri, actual 27 de membri si în viitor mai multi,
prezinta provocari fara precedent în ceea ce priveste competitivitatea si coeziunea
interna. Largirea a determinat o adâncire a diferentelor de dezvoltare economica, o
împartire geografica în problema disparitatilor spre est si o situatie mai dificila în ceea
ce priveste situatia ocuparii fortei de munca:
- diferenta în PIB între 10% din populatie care traieste în regiunile cele mai prospere
si acelasi procent traind în regiunile cel mai putin dezvoltate este mai mare decât
dublul situatiei din UE15
- în UE25, 123 de milioane de persoane, reprezentând 27% din totalul populatiei,
traieste în regiuni cu un PIB sub 75% din media UE, în timp ce în UE 15 numarul
acestora este 72 de milioane, reprezentând 19%
- 4 milioane de noi locuri de munca trebuie create pentru ca nivelul mediu al
somajului în cele 10 noi state membre sa atinga media europeana
Reforma politicii de coeziune trebuie sa ofere oportunitatea pentru a atinge
o mai buna eficienta, transparenta si impact politic. Sub acest aspect, politica de
coeziune în toate dimensiunile sale trebuie sa fie privita ca o parte integranta a
strategiei Lisabona, chiar daca Comisia a exprimat în noua sa propunere financiara,
necesitatea completarii si îmbunatatirii acesteia. Cu alte cuvinte, politica de coeziune
trebuie sa încorporeze obiectivele de la Lisabona si Gothenburg si sa devina un
vehicul pentru realizarea acestora prin intermediul programelor de dezvoltare

4
nationale si regionale.
Comisia a propus ca actiunile sustinute prin politica de coeziune ar trebui sa se
axeze pe investitii într-un numar limitat de prioritati comunitare, reflectând agenda
Lisabona si Gothenburg.
a. Convergenta
Obiectivul convergenta vizeaza Statele Membre mai putin dezvoltate si
regiunile care, conform Tratatului sunt prioritatile cheie pentru Politica de coeziune.
Tratatul, în articolul 158, propune reducerea disparitatilor dintre nivelurile de
dezvoltare a diferitelor regiuni, regiunile cele mai defavorizate sau insulelor,
incluzând zonele rurale. Acest obiectiv, priveste, în primul rând, acele regiuni al caror
PIB este mai mic de 75 % din media comunitara. Comisia, a admis, de asemenea,
posibilitatea de acordare de suport de temporar acelor regiuni care au un PIB pe cap
de locuitor mai mic de 75% din media UE 15 (asa numitul efect statistic al largirii).
Programele vor fi sustinute de resursele financiare ale Fondului European
de Dezvoltare Regionala, Fondul Social European si Fondul de Coeziune, în
concordanta cu principiile enuntate de tratat. Fondul de Coeziune se va aplica
Statelor Membre cu un PIB sub 90% din media comunitara.
În concordanta cu prioritatile enuntate de noua perspectiva financiara,
Fondul de Coeziune îsi va întari contributia la dezvoltarea durabila. În aceasta
directie, retele de transport tras-europene, proiectele de interes european si
infrastructura de mediu ar ramâne prioritatile centrale.
b. Competitivitate regionala si ocuparea fortei de munca
Pentru politica de coeziune din afara statelor membre si a regiunilor mai
putin dezvoltate, Comisia propune o abordare pe doua nivele:
În primul rând, prin intermediul programelor finantate prin Fondul European
de Dezvoltare Regionala, politica de coeziune va sustine autoritatile regionale sa
anticipeze si sa promoveze schimbarile economice din zonele industriale si rurale
prin întarirea atractivitatii si competitivitatii lor.
În al doilea rând, prin programele finantate din Fondul Social European, se
vor sustine indivizii, pentru a anticipa si a se adapta la schimbarile economice.
Sub noile programe regionale finantate prin Fondul European de Dezvoltare
Regionala, Comisia propune concentrarea si interventia stricta asupra a 3 prioritati:
inovatie si economia bazata pe cunoastere, mediu si prevenirea riscului,
accesibilitatea si servicii de interes public. Singura sursa de finantare pentru noile
programe va fi Fondul European de Dezvoltare Regionala. Din punctul de vedere al
alocarii resurselor se disting 2 grupuri de regiuni:
- Regiunile actuale eligibile pentru obiectivul 1 neîndeplinind criteriile pentru
prioritatea convergenta, chiar în absenta efectului statistic al largirii, asemenea
regiuni vor beneficia de suport pe baza transnationala;
- Toate celelalte regiuni care nu sunt acoperite nici de programele de convergenta,
nici de suportul mentionat anterior.
Cât priveste programele operationale finantate prin Fondul Social
European, acestea se vor axa pe obiectivele stipulate în Strategia europeana de
ocupare a fortei de munca.
c. Cooperare teritoriala europeana
Construit pe experienta prezentei initiative comunitare Interreg, Comisia a
propus crearea unui nou obiectiv dedicat unei mai bune integrari a teritoriului Uniunii
Europene prin sustinerea Cooperarii între diferitele sale componente transfrontalier,
transnational si interregional.
Actiunile vor fi finantate prin Fondul European de Dezvoltare Regionala si se vor axa

5
pe programe integrate administrate de o singura autoritate. Toate regiunile de-a
lungul granitelor interne, cât si a granitelor externe vor fi eligibile pentru cooperarea
transfrontaliera. Scopul acestor actiuni va fi promovarea solutiilor comune la
probleme comune între autoritatile vecine.
Conform perspectivei financiare 2007-2013, Comisia propune alocarea a
307,619 miliarde euro, folositi pentru sprijinirea celor trei prioritati ale politicii de
coeziune revizuite.
Repartizarea acestei sume pe cele trei obiective ale politicii reformate este
urmatoarea:
- 81,7% pentru obiectivul “convergenta”. Limita de absorbtie (“limita maxima”)
pentru transferurile financiare catre orice stat membru din cadrul politicii de coeziune
va fi mentinuta la nivelul actual de 4% din PIB-ul national, tinând cont si de sumele
incluse în instrumentele pentru dezvoltarea rurala si a pescuitului. Regiunile aflate
sub asa-numitul “efect statistic” vor beneficia de o alocatie specifica descrescatoare
în cadrul obiectivului “convergenta” pentru a usura retragerea lor progresiva;
- 15,8% pentru obiectivul “competitivitate regionala si ocuparea fortei de
munca”. În afara regiunilor ce beneficiaza de ajutor temporar (“phasing-in”),
repartizarea între programele regionale finantate de FEDR si programele nationale
finantate de FSE va fi de 50-50;
- 2,4% pentru obiectivul “cooperare teritoriala europeana”.
Odata cu integrarea în Uniunea Europeana, România beneficiaza de fonduri
structurale de valori ce ating aproape 28 de miliarde de euro pentru 2007-2013.
Fondurile structurale pot fi obtinute în România prin intermediul urmatoarelor
Programe Operationale:
- PNDR - Programul National de Dezvoltare Rurala;
- POS CCE - Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice;
- POR - Programul Operational Regional;
- POS DRU - Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane;
- POS M - Programul Operational Sectorial Mediu;
- POS DCA - Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Capacitatii Administrative;
- POP - Programul Operational Pescuit;
- POS T - Programul Operational Sectorial Transport;
- POS AT - Programul Operational de Asistenta Tehnica.

6
Bibliografie:

• Walace, Helen; Wallace, William; Pollack, Mark A., Elaborarea

politicilor în Uniunea Europeana, editia a cincea, Institutul
European din România, 2005;
•
• http://portalmfp.mfinante.ro;
•
• http://ro.wikipedia.org;
•
• www.fonduri-structurale-europene.ro;
•
• www.fondurile-structurale.com;
•
• www.finantare.ro;
•
• www.eurofinantare.ro;
•
• http://modernizare.mai.gov.ro;
•
• www.csfinfo.com;
•
• www.mmssf.ro.