CAP.8.

MAŞINA SINCRONĂ

Maşina sincronă se caracterizează prin accea că viteza de rotaţie a

rotorului este egală cu viteza de rotaţie a câmpului magnetic învârtitor
statoric.Ea poate lucra şi în regim de generator.Se construiesc maşini
sincrone monofazate şi trifazate, cele monofazate fiind de putere
mică.Maşinile sincrone trifazate se construiesc de puteri mari şi foarte
mari, utilizându-se atît ca generatoare cât şi ca motoare.
Generatoarele sincrone trifazate se utilizează la producerea
energiei electrice în centralele electrice, fiind antrenate mişcareade rotaţie
de motoare primare, care pot fi:motoare diesel, turbine termice, turbine
hidraulice etc.
Motoarele sincrone trifazate se construiesc pentru puteri mari(sute
de kW) şi se utilizeaza pentru acţionarea, cu viteză constantă a anumitor
utilaje, cum sunt:pompe, compresoare, ventilatoare etc.
La fabrica de maşini electrice a uzinelor “Electroputere” Craiova
se construiesc motoare sincrone de puteri pâna la 1000 kVA şi maşini
sincrone de 5000 kVAr (maşini care sunt folosite la imbunataţirea
factorului de putere).La “Fabrica de maşini electrice”
a Combinatului Metalurgic Reşiţa se realizează turbogeneratoare
(generatoare sincrone antrenate de turbine) de 3 şi 6 MVA şi
hidrogeneratoare(generatoare sincrone antrenate de turbine hidraulice),
iar turbogeneratoarele de putere mai mare(până la 330 MVA) se
realizează la I.M.G.Bucuresti.

8.1.Elemente constructive principale ale maşinii sincrone

trifazate

Ca şi la maşina asincronă maşina sincronă se compune din două

părţi constructive de bază:statorul şi rotorul.Statorul cuprinde, ca şi la
maşina asincronă:carcasa, miezul ferromagnetic, înfăşurarea şi scuturile
cu paliere.Înfăşurarea statorică este construită în acelaşi mod, adică din
trei faze, decalate între ele cu unghi de 1200,conectate în stea sau în
triunghi.
Rotorul maşini sincrone este diferit de cel al maşinii
asincrone.Este construit dintr-un ax de oţel pe care se fixează polii
magnetici.După modul de construcţie a polilor magnetici, rotorul poate
fi:cu poli magnetici aparenţi(fig.8.1.1) sau cu poli magnetici înecaţi
(fig.8.1.2).
Rotorul cu poli magnetici aparenţi este folosit în cazul

. . N 15

..
N X
+ X
X
- X
S S X
S
S
X
..
N X
X
X
N . .
Fig.8.1.1 Fig.8.1.2

generatoarelor antrenate de turbine hidraulice, la care turaţia este sub

1000 rot/min.(rotorul are un număr mare de poli magnetici).În cazul
generatoarelor la care turaţia rotorului este mai mare de 1000 rot/min. se
foloseşte rotorul cu poli înecaţi.
Înfăşurarea rotorului, numită şi înfăşurare de excitaţie, este străbătută de
curent continuu,.Capetele înfăşurării rotorului se leagă la două inele
metalice, fixate pe arbore, izolate între ele şi faţă de ax.Pe inele calcă
două perii de cărbune , la care se leagă sursa de c.c., denumită şi
excitatoare, fixată pe acelaşi arbore cu rotorul maşinii sincrone.La
tipurile mai noi, alimentarea înfăşurării de excitaţie se face de la un
redresor conectat la reţeaua de c.a.
Schema electrică a maşinii sincrone este reprezentată în fig.8.1.3.

8.2.Funcţionarea maşinii sincrone ca generator

Dacă rotorul maşinii sincrone este antrenat în mişcarea de rotaţie

de un motor, curentul continuu ce trece prin înfăşurarea de excitaţie va
 crea un câmp magnetic constant în
timp şi rotitor,. Liniile de câmp
magnetic rotoric vor intersecta
conductoarele înfăşurării statorice şi
va apare o t.e.m. indusă, al cărei sens
+- se află aplicând regula mâinii
drepte(fig.8.2.1).T.e.m. indusă în
ănfăşurarea statorică este alternativă
întrucât un conductor de pe un stator
este intersectat fie în liniile de câmp
Fig.8.1.3
magnetic rotoric, care ies din polul
nord, fie de liniile de câmp magnetic
care intră în polul sud alăturat şi care vin în
dreptul conductorului respectiv după o deplasare a
rotorului cu un pas polar  (pasul polar
N x reprezintă distanţa între axele a doi poli alăturaţi,
x de nume contrar, măsurată la periferia rotorului
-ca în fig.(8.1.2.).O variaţie completă a t.e.m.
Fig.8.2.1 indusă are loc în intervalul de timp corespunzător
deplasării rotorului cu doi paşi polari, adică cu 2
.

8.2.1.T.e.m. indusă în înfăşurările generatorului sincron

În cazul generatorului sincron trifazat, în cele trei faze decalate

între ele cu un unghi de 1200 se vor induce tensiunile electromotoare pe
fază:
e A  E m sin   t
 2 
e B  E m sin    t   şi
 3 
 2 
eC  E m sin   t  
 3 
valoarea efectivă a t.e.m. pe o fază va fi:
E m N   m
E  (8.2.1.1)
2 2
în care N repreyintă numărul de spire a unie faze, iar  m , fluxul
magnetic maxim dat de un pol rotoric. Dacă se înlocuieşte pulsaţia t.e.m.
în funcţie de frecvenţă şi numărul de spire în funcţie de numărul
conducţoarelor (N=Nc/2), relaţia (8.2.1.1) devine:
E  2,22 N c f m (8.2.1.2)
Datorită însă poziţiei conductoarelorunei faze, t.e.m. totală nu este
egală cu suma aritmetică a t.e.m. induse în fiecare conductor, ci cu suma
geometrică şi din această cauză relaţia (8.2.1.2) se scrie sub forma:
E  2,22  K  N c f m (8.2.1.3)
în care K este un factor de corecşie, mai mic decât 1, numit şi factor de
înfăşurare.
Considerând că rotorul se învârteşte cu n/60 rot/s şi că la o rotaţie
completă rotorul se deplasează cu 2 p paşi polari, frecvenţa t.e.m.
indusă în înfăşurarea statorului ca fi:
2 p  n / 60 n  p
f   (8.2.1.4)
2 60
Rezultă că pentru a obţine o frecvenţă constantă trebuie ca rotorul
să se învârtescă cu o turaţie constantă. Frecvenţa curentului alternativ
industrial fiind de 50 Hz, rezultă că rotorul se va învârti cu o turaţie de
3000, 1500, 750... rot/min, corespunzător numărului de perechi de poli.
Înfăşurarea statorului fiind trifazată, în cazul când generatorul
furnizează energie electrică, adică atunci când întrerupătorul circuitului
exterior este închis; prin înfăşurarea statorică va trece un curent alternativ
trifazat care va produce un câmp magnetic învârtitor, a cărui turaţie va fi
dată de relţia (7.2.2), adică aceeaşi ca a câmpului magnetic învârtitor
statoric de la maşina asincronă. Din relaţia (8.2.1.4) rezultă însă:
60  f
n (8.2.1.5)
p
adică rotorul se învârteşte cu aceeaşi turaţie ca a câmpului magnetic
învârtitor statoric şi din această cauză generatorul se numaşte sincron.

8.2.2.Caracteristicile generatorului sincron

Caracteristicile care prezintă mai multăimportanţă pentru

aprecierea performanţelor unui generator, sunt:

a) Caracteristicile de mers în gol. Aceasta reprezintă curba de

variaţie a t.e.m. de la bornele generatorului. În funcţie de intensitatea
curentului de excitaţie ie, atunci când curentul I, debitat de generator în
circiutul exterior este zero şi turaţia rotorului este constantă. Această
curbă are aspectul curbei de magnetizare a polilor magnetici ai rotorului,
întrucât din relaţia (8.2.1.3) se observă că t.e.m. E depinde de  m care
este în funcţie de curentul de excitaţie i e şi care produce acest flux
magnetic. Curba E  ie  este reprezentată ca în fig. 8.2.2.1. Valoarea Eo
este datorită magnetismului
E(v) remanent al polilor magnetici
ai rotorului.
b) Caracteristica externă sau de
funcţionare în sarcină. În acest
caz, generatorul furnizează
energie electrică în circuitul
E0 ie(A) exterior, adică înfăşurările
statorului sunt parcurse de
curent. Această caracteristică
Fig.8.2.2.1 reprezintă curba de variaţie a
tensiunii de la bornele
generatorului, în funcţie de
U(V) curentul debitat I, atunci când
E 1 turaţia rotorului rămâne
2 constantă şi de asemeni
3 factorul de putere nu se
schimbă. Curba este
reprezentată în fig. 8.2.2.2.
I(A) există o famile de curbe, care
In se pot trasa pentru diverse
valori ale factorului de putere
Fig.8.2.2.2 (inductiv-curba 3; capacitiv-
curba1 sau egal cu1-curba 2).
Forma curbelor U(I), coborâtoare sau ridicătoare, se explică pe baza
reacţiei indusului şi a căderilor de tensiune pe impedanţa înfăşurării
statorului. La funcţionarea în sarcină, înfăşurarea statoruică fiind parcursă
de c.a. trifazat se va forma un câmp magnetic învârtitor statoric, care
fiind câmp magnetic indus va avea sens contrar (în cazul unei sarcini
active sau inductive) sau acelaşi sens (în cazul unei sarcini capacitive)
faţă de câmpul magnetic rotoric. Din relaţia:
U  E Zi I (8.2.2.1)
se observă că t.e.m. E influenţează variaţiile de tensiune, deorece ea nu
rămâne constantă la funcţionarea în sarcină.
Dacă relaţia (8.2.2.1) se scrie sub forma:
U  E   r  jX S  I
şi se construieşte diagrama de fazori (fig. 8.2.2.3a, pentru sarcina
inductivă şi 8.2.2.3b pentru sarcină capacitivă) se observă că fluxul
magnetic rezultant  se obşine din fluxul magnetic de rotaţie  r , care
creşte odată cu creşterea curentului debitat şi care este în fază cu acesta,

-Φr
Φr
Φe E
 Φ
Φe 900
 I
2
XsI
2
E
 XsI
U 
rI
90 0 rI
I U

a) b)
Fig.8.2.2.3

însumat vectorial cu fluxul magnetic  e -dat de curentul de excitaţie şi

care este defazată cu  / 2 înainte faţă de t.e.m. indusă. Acest flux
rezultantscade odată cu creşterea curentului debitat, în cazul sarcunii
active şi inductive şi deci scade şi t.e.m. E, iar în cazul sarcinii capacitive
fluxul rezultant creşte, ceea ce duce la o creştere a t.e.m.E. în felul acesta
se justifică celespuse anterior, în legătură cu formele caracteristicilor
externe pentru diverse sarcini.
Diferenţa între valoarea efectivă a tensiunii la borne la mers în gol
Uo şi tensiunea la borne U cerespunzătoare curentului nominal de sarcină,
pentru ie=const. şi cos  =const., poartă numele de variaţie a tensiunii la
borne, U  U 0  U .
În general U   30  50 % din tensiunea nominală, pentru funcţionarea
în regim nominal.
c) Caracteristica de reglaj este definită prin funcţia ie(I) pentru
U=const., n=const. forma acestei caracteristici rezultă din consideraţiile
făcute la caracteristica externă. În cazul cos  =1 sau cos  ind , pe
măsură ce I creşte, tensiunea la borne scade (curba 2 şi 3 din fig. 8.2.2.2).
Pentru a readuce tensiunea la borne la ceeaşi valoare, trebuie mărită
t.e.m., adică trebiue mărit curentul de excitaţie ie (curba 2 şi 3 din fig.
8.2.2.4).
ie(A) 3 Pentru cos  cap , pe măsură ce
curentul de sarcină creşte, creşte
2 şi tensiunea la borne (curba 1-
fig. 8.2.2.2); pentru a o readuce
1 la valoarea iniţială trebuie scăzut
curentul de excitaţie ie (curba 1-
fig. 8.2.2.4), adică trebuie
I(A) micşorată tensiunea
In electromotoare.
Trasarea caracteristicii de reglaj
Fig.8.2.2.4 se poate face fie experimental,
fie din celelalte două
caracteristici.

8.2.3. Funcţionarea în paralel a generatoarelor sincrone

În practică, foarte adeseori se pune problema cuplării unui

generator sincron la o reţea, la care sunt deja cuplate alte generatoare,
adică problema funcţionării în paralel. Pentru cuplarea în paralel este
necsară îndeplinirea următoarelor condiţii:
a) t.e.m. E2 a generatorului care urmează a fi pus în paralel trebuie să
fie egală, în valoare efectivă, cu tensiunea U1 de la bornele generatorului
care deja funcţionează;
b) t.e.m. E2 trebuie să fie în opoziţie de fază cu tensiunea U1;
c) frecvenţa t.e.m. E2 trebuie să fie egală cu frecvenţa tensiunii U 1,
adică f1=f2;
d) generatorul care urmează a fi pus în paralel trebuie să fie legat la
reţea, respectându-se succesiunea fazelor, sau fazele de acelaşi nume
trebuie legate împreună.
În cazul când nu se respectă prima condiţie, prin înfăşurările
generatoarelor vor circula curenţii de egalizare cu atât mai mari cu cât
diferenţa tensiunilor este mai mare. Aceşti curenţi vor produce o încălzire
inutilă şi nepermisă a înfăşurărilor generatoarelor.
Dacă nu este respectată a doua condiţie, atunci între fazorii celor
două tensiuni pe fază E 2  U 2 şi U 1 nu va exista un defazaj de 180 o ci
180 o   (fig. 8.2.3.1). Datorită acestui defazaj 180 o   va rezulta o
tensiune U din însumare U 2  U 1 , care va crea un curent de egalizare
 U2 (la fel ca în cayul nerespectării primei condiţii).
Curentul de egalizare, în cazul acesta, va fi
defazat faţă de U aproxomativ cu 90o în urmă,
U iar faţă de U1 va fi aproape în fază (ca un curent
activ), ceea ce duce la o încărcare bruscă a
primului generator, care se va comporta ca un şoc
mecanic la arbore şi rotorul generatorului îşi va
 încetini turaţia. Şocurile mecanice pot duce la
U1 deteriorarea atât a generatoarelor cât şi a
I motoarelor care le antrenează. Din această cauză
nu este de dorit ca generatorul să fie pus în
paralel, dacă nu este îndeplinită opoziţia de fază.
Fig.8.2.3.1
În cazul când nu se respectă cea de a treia
condiţie de conectare în paralel a generatoarelor
referitoare la egalitatea frecvenţelor, vom avea cazul analog cu cel
precedent, singura deosebire fiind în faptul că unghiul  , care
caracterizează poyiţia reciprocă în spaţiu a rotoarelor generatoarelor, nu
va rămâne constant, ci se va modifica periodic. Se va modifica de
asemenea şi poziţia reciprocă a fazorilor U 1 şi U 2 în diagrama de
fazori (fig. 8.2.3.) şi datorită acestui fapt fazorul U va fi variabil.
Dacă între bornele primului generator şi ale celui de al doilea generator
se conectează lămpi electrice, acestea se vor aprinde şi stinge periodic
datorită variaţiei tensiunii U . Luminozitatea lămpilor va fi maximă în
momentele când U 1 şi U 2 vor fi în fază, deoarece în acest caz U
va fi maxim, iar când U 1 şi U 2 vor fi defazate cu 180o, lămpile se vor
stinge, întrucât în acest caz U va fi nul.
frecvenţa de stingere şi aprindere a lămpilor va fi cuatât mai mare, cu cât
diferenţa f1-f2 va fi mai mare.
Conectarea lămpilor, pentru a se urmări egalitatea frecvenţelor, se
poate face în două moduri: la stingere (fig 8.2.3.2) sau la foc învârtitor
(fig. 8.2.3.3).
Dacă întrerupătorul K2, care urmează a fi închis pentru a pune în paralel
al doilea genrator cu alt generator care funcţionează, va fi închis în
momentul stingerii complete a lămpilor (conexiunea la stingere), adică
atunci când U va fi nul, nu va apare nici un curent de egalizare şi deci
nu vor exista şocuri mecanice. Dacă închiderea întrerupătorului K2 se va
face în momentul când U va fi maxim, când toate lămpile vor lumina
cu luminozitate maximă, atunci între generatoare va lua naştere un curent
de egalizare puternic. Voltmetru Vo, numit voltmetru de nul, se
 C C
B B
A A

X X X V0 X X X V0
K1 K2

A2 B2 C2 A2 B2 C2

Fig.8.2.3.2 Fig.8.2.3.3

intercalează pentru a şti cu exactitate momentul când U =0. Închiderea

întrerupătorului K2, indiferent de conexiune (la stingere sau la foc
învârtitor), se va face în momentul când acul indicator al voltmetrului V o
indică zero. În cazul conexiunii la foc învârtitor, aprinderea şi stingerea
lămpilor nu se face simultan, ci succesiv, asftel încât dacă lămpile sunt
aşezate pe periferia unui cerc, aprinderea şi stingerea lămpilor creează
impresia unui foc învârtitor. În momentul închiderii întrerupătorului K2
lămpile legate între faze vor lumina cu aceeaşi intensitate luminoasă.
Dacă nu se respectă ultima condiţie, referitoare la succesiunea
fazelor, funcţionarea în parlel este imposibilă. Întrucât primele trei
condiţii trebuie să fie îndeplinite în acelaşi timp, pentru toate cele trei
faze, trebuie să se lege fazele de acelaşi nume între ele (faza A 1 de la
primul generator, cu faza A2 de la al doilea generator-fig. 8.2.3.4).
Urmărirea îndeplinirii celor patru condiţii, atunci când urmează să
închidem întrerupătorul K2, pentru a pune în paralel al doilea generator
G2 cu primul, se poate face în modul următor:
- prima condiţie –egalitatea tensiunilor- se urmăreşte cu ajutorul
voltmetrelor şi anume se montează câte un voltmetru la bornele fiecărui
generator; dacă U2  U1 se reglează curentul de excitaţie a generatorului
G2 până când cele două voltmetre vor indica aceeaşi tensiune;
 - pentru
respectarea celorlalte
trei condiţii se folosesc
dispozitive speciale,
K1 K2 numite sincronoscoape;
cel mai simplu
sincronoscop este
A1 B1 C1 A2 B2 C2 sincronoscopul cu
lămpi de fază, schema
de montaj a lămpilor
G G electrice fiind “la
1 +- 2 +- stingere” sau “la foc
învârtitor”. În cazul
conexiunii “la
stingere”, dacă
Fig.8.2.3.4 condiţiile sunt
îndeplinite, diagrama
de fazori este cea din
fig. 8.2.3.5a, iar dacă diferă de exemplu frecvenţele, diagrama de fazori
şa un moment dat va apare ca în fig. 8.2.3.5b.

U A1 U A1 U B 2
U B2
U A2
UC2
U C1
U C 2U B1
U C1 U B1
U A2 U
a) b)

Fig.8.2.3.5

În diagramele de fazori s-a considerat steaua tensiunilor pe fază a

primului generator ca fiind fixă, iar cea a generatorului G 2 ca învârtindu-
se cu o viteză unghiulară proporţională cu diferenţa între frecvenţele
tensiunilor celor două generatoare. Este evident faptul că frecvenţa de
stingere şi aprindere a lămplor va fi cu atât mai mare cu cât f 1-f2 este mai
mare şi că practic momentul închiderii întrerupătorului K 2 va trebui să
corespundă cu stingerea lămpilor şi cu indicaţia zero la voltmatrul V o.
Închiderea întrerupătorului K2 se poate face cu multă uşurinţă când f1-f2
este mică şi deci stingerea şi aprinerea simultană a lămpilor se face foarte
lent.
Dacă conexiunea este “la foc învârtitor” diagrama de fazori la un
moment dat, cond f1  f2 va apare ca în fig. 8.2.3.6. Lămpile legate între
fazele A1-A2, C1-B2 şi B1-C2 vor avea luminozităţi diferite datorită
tensiunii U care poate lua valori între zero şi dublul tensiunii pe fază.
Frecvenţa de stingere şi aprindere a
lămpilor va fi cu atât mai mare (focul
învârtitor se va roti cu atât mai repede)
U A1 cu cât f1-f2 va fi mai mare. Închiderea
U A2 întrerupătorului K2 se va face atunci
U B 2 când f1-f2 este mică şi lampa conectată
între fazele A1 şi A2 este stinsă, iar
U C1 U B1 voltmetrul Vo indică zero.
UC2 Dacă cele două generatoare nu
au aceeaşi succesiune a fazelor nu se
poate obţine aprinderea şi stingerea
simultană a lămpilor, la conexiunea “la
Fig.8.2.3.6
foc învârtitor” şi deci nu se poate
închide întrerupătorul K2. pentru
realizarea succesiunii fazelor va trebui să se schimbe două faze între ele,
fie la generatorul G2, fie la întrerupătorul K2.
În practică, în cazul generatoarelor cu tensiunea nominală pe fază de
220V, între două faze se leagă trei lămpi electrice de 220V, în serie,
aceasta pentru ca să nu se depăşească tensiunea nominală a unei lămpi (
U variază între zero şi cca. 480V).
Conectarea lămpilor “la foc învârtitor” este mai folosită, întrucât
sensul de învârtire a “focului” dă o indicaţie asupra turaţiei rotorului
generatorului G2, dacă trebuie mărită sau micşorată (depinde de frecvenţa
f2 care poate fi mai mare sau mai mică decât frecvenţa f1).
După închiderea întrerupătorului K2, generatorul G2 trebuie încărcat,
adică trebuie să preia sarcina. Aceasta se poate realiza numai dacă se
măreşte momentul cuplului motor a motorului care antrenează rotorul
generatorului în sarcină. Există o anumită valoare a curentului de
excitaţie la care ve corespunde o valoare minimă a curentului debitat şi o
valoare maximă a factorului de putere. Faţă de această valoare a
curentului de excitaţie, generatorul poate funcţiona cu un curent de
excitaţie mai mic (regim subexcitat). În practică se obişnuieşte ca
geeratorul să funcţioneze în regim subexcitat, întrucât în acest caz
curentul debitat este defazat înainte faţă de tensiune (defazaj capacitiv),
ceea ce face ca factorul de putere general să fie îmbunătăţit.

8.3. Funcţionarea maşinii sincrone ca motor. Pornirea şi

caracteristicile motorului sincron trifazat.

Folosirea motorului sincron a întâmpinat mult timp dificultăţi din

cauza condiţiilor speciale de pornire. În prezent, metodele de pornire
fiind foarte bine puse la punct, motorul sincron are întrebuinţări din ce în
ce mai numeroase, până la puteri de 200  6000kW, în special la
antrenarea utilajelor care necesită viteze de rotaţie constante (la
compresoare centrifugale, compresoare cu piston etc.).
Principiul de funcţionare al motorului sincron se bazează pe
apariţia forţelor electromagnetice datorită interacţiunii dintre curentul
alternativ statoric şi câmpul magnetic învârtitor rotoric (fig. 8.3.1).
Întrucât aceste forţe acţionează asupra conductoarelor fixate în stator,
rotorul se va deplasa în sens invers. Pentru ca
f f sensul interacţiunii să nu se schimbe atunci când
x x c.a. statoric schimbă de sens, trebuie ca rotorul
să se învârtească cu o turaţie astfel încât odată
N cu schimbarea sensului c.a. să se schimbe şi
polul N cu polul S alăturat. Între frecvenţa c.a. şi
viteza de rotaţie trebuie să existe relaţia:
Fig.8.3.1 f (216)
n  60
p
Frecvenţa c.a. industrial fiind constantă
rotorul se va roti cu o viteză constantă (viteza de sincronism) egală cu
viteza de rotaţie a câmpului magnetic învârtitor statoric (relaţia 8.2.2).
Considerând polii câmpului magnetic învârtitor statoric,
reprezentaţi ca în fig. 8.3.2, ca poli fictivi şi polii rotorului, între polii de
nume contrar va exista o acţiune de atracţie radială (dacă la arbore nu
există cuplu rezistent), cu alte cuvinte polii rotorului sunt „prinşi” de polii
câmpului magnetic învârtitor statoric şi evident, rotorul se va roti cu
aceeaşi viteză de rotaţie a câmpului magnetic învârtitor statoric. Dacă
considerăm că la arbore există un cuplu rezistent Mr, rotorul va tinde să-şi
 cs cs

n s n
A
r
S c N N

Mr

Fig.8.3.2 Fig.8.3.3

încetinească viteza de rotaţie şi deci între axele polilor de nume contrar

va apare un unghi de decalaj  , care va fi mai mare cu cât Mr ete mai
mare. Rotorul însă, va va continua să se învârtească cu aceeaşi viteză de
rotaţie datorită apariţiei unor forţe de atracţire între polii de nume contrar
S-n şi a unor forţe de respingere între polii de acelaşi nume n-N. Aceste
forţe se pot descompune în două componente: una radială, care împreună
cu cea diametral opusă se nulează şi una tangenţială, care împreună cu
cea diametral opusă va da un cuplu de forţe care va învinge cuplul
rezistent, rotorul continuând să se învârteasă cu aceeaşi viteză de rotaţie.
Dacă momentul cuplului rezistent Mr nu este prea puternic,
decalajul  între axele polilor de nume contrar ai rotorului şi ai
câmpului magnetic învârtitor statoric va rămâne în limitele 0   / 2 şi
funcţionarea motorului sincron în funcţie de decalajul  este
reprezentată în fig. 8.3.4.
M Dacă momentul cuplului
rezistent depăşeşte valoarea
Mm maximă Mr, decalajul 
devine mai mare decât
Mn jumătatea unui pas polar şi
cuplul motor începe să
scadă, trece prin zero şi
/2  0 apoi schimbă de sens. În
această situaţie se produce
„desprinderea” polilor
Fig.8.3.4 rotorului de polii câmpului
învârtitor statoric şi dacă nu
se întrerupe alimentarea înfăşurărilor statorului de la reţea, motorul se
arde. Pentru a se evita „desprinderea” polilor, momentul cuplului
nominal Mn se ia mai mic decât Mm (de obicei Mm/Mn=1,5  2,5).
Să considerăm funcţionarea motorului sincron în regim stabil, la
tensiunea constantă şi curent de excitaţie variabil, puterea motorului la
arbore rămânând constantă. În această situaţie curentul absorbit de la
reţea variază, având o valoare minimă corespunzătoare unui curent de
excitaţie optim. Curba I(i0) este reprezentată în fig. 8.3.5 şi poartă numele
de curba în „V”. În
I(A) cos  cazul ie<ie optim

1
curentul I, absorbit
cos  de la reţea, este
I defazat în urmă faţă
de tensiune, iar în
0.5 cazul ie>ie optim
cos  defazajul este
Imin ind
cos cep
capacitiv (regim
ie (A) supraexcitat). În fig.
ie optim 8.3.5 s-a dat şi curba
cos  ( i )
e
la
Fig.8.3.5 U=constant şi
M=constant. Rezultă
din cele menţionate
mai sus, că motorul sincron, poate funcţiona cu un factor de putere egal
cu unu, sau indictiv, sau capacitiv. Desigur că în practică funcţionarea, în
majoritatea cazurilor, este în regim subexcitat ( cos  cep ) deoarece, în
această situaţie factorul de putere general, al instalaţiei, se va îmbunătăţi.
Motorul sincron, funcţionând în gol şi utilizat numai la îmbunătăţirea
factorului de putere, se numeşte compensator sincron.
După cum s-a arătat, motoarele sincrone funcţionează la o turaţie
constantă. La pornire, când rotorul are viteza de rotaţie zero, momentul
cuplului motor este nul şi deci motoarele sincrone nu pot porni singure,
ceea ce constituie un dezavantaj esenţial al lor. Pentru pornire se folosesc
două metode: pornirea cu ajutorul unui motor auxiliar şi pornirea
motorului sincron ca motor asincron.
Pornirea motorului incron cu ajutorul unui motor auxiliar constă
în folosirea unui motor care să antreneze rotorul motorului sincron până
la viteza se rotaţie corespunzătoare vitezei de sincronism. În această
situaţie maşina sincronă funcţionează ca generator sincron. Pentru a lega
statorul motorului sincron la reţea, va trebui ca, în prealabil, să fie
îndeplinite cele patru condiţii de funcţionare în paralel a două
generatoare, reţeaua electrică fiind considerată ca un generator cu o
putere infinit de mare. După cuplarea la reţea motorul auxiliar se opreşte,
maşina sincronă va continua să funcţioneze ca motor sincron. Pentru a nu
mări puterea motorului uiliar, motorul sincron trebuie pornit fără cuplu
rezistent la arbore.
Pornirea motorului sincron ca motor asincron constă în legarea
înfăşurărilor statorului la reţea, înfăşurarea rotorului fiind închisă prin
intermediul unui rezistor Rd (fig. 8.3.6). Motorul va porni cu motor
asincron, rezistorul Rd având rolul de a proteja înfăşurarea la
supratensiunile care se induc la pornire.
După obţinerea regimului de turaţie constantă, apropiată de turaţia
de sincronism,
comutatorul K se
trece din poziţia
„pornire” în poziţia
„funcţionare”. În
circuitul înfăşurării
rotorului s-a
+ - intercalat şi un
functionare ampermetru de tip
A K magnetoelectric, cu
zero la mijloc, acul
pornire
acestuia osilând cu
frecvenţa curentului
R rotoric, care este
d
mică. Schimbarea
comutatorului K din
Fig.8.3.6 poziţia „pornire” în
poziţia „funcţionare”
se va face în momentul când acul indicator este la zero şi tinde să devieze
în sensul în care ar devia la trecerea curentului de excitaţie. Intrarea în
sincronism a motorului este indicată şi de ampermetru întrucât oscilaţiile
acului indictor încetează.
Pentru a mări cuplul motor la pornire, la motoarele de putere mai
mare, în piesele polare ale rotorului se introduce o înfăşurare în
scurtcircuit sub formă de bare (ca la motoarele asincrone). Această
înfăşurare nu va fi străbătută de curenţi la sincronism, deoarece
conductoarele înfăşurării rotorului nu intersectează liniile de câmp
magnetic învârtitor statoric.
 Oprirea motorului sincron se face deschizând întrerupătorul de la
reţea. Nu se admite oprirea motorului prin deschiderea comutatorului K,
întrucât în acest caz datorită existenţei câmpului magnetic învârtitor
statoric, se induce o t.e.m. mai mare în înfăşurarea rotorului, periculoasă
pentru izolaţia conductoarelor acestuia.
Faţa de motorul asincron, motorul sincron prezintă următoarele
avantaje:
- poate funcţiona cu factor de putere capacitiv, deci în regim de
compensator;
- variaţia momentului cuplului motor în funcţie de tensiune este
liniară, nu pătratică ca la motoarele asincrone;
- întrefierul este mai mare, ceea ce reprezintă o siguranţă sporită în
exploatare;
- randamentul este mai mare, datorită unui factor de putere
îmbunătăţit.
Ca dezavantaje, trebuie să menţionăm:
- imposibilitatea pornirii cu mijloace propii, normale;
- necesitatea unei surse de c.c., pentru exitaţie.
În general motorul sincron este mai voluminos şi mai scump decât
motorul asincron de aceleaşi caracteristici.