Student: Bacriu Florin-Adrian Finante-Banci, Anul1 (ID)

Univesitatea: Titu Maiorescu

Ocuparea si Somajul
Prin amploarea si problemele sociale si politice generate, somajul a devenit
o problema macrosociala ce face obiectul unor aprige dispute teoretice si politico-
ideologice. Paradoxal, conceptul insusi de somaj pare sa fie o problema delicata de
transat la nivelul stiintelor economice si politice.

Somajul: concept, cauze, forme

„Este limpede ca prin somaj involuntar nu intelegem simpla existenta a unei

capacitati de munca ce nu a fost epuizata, somaj involuntar exista daca atat oferta
totala de mana de lucru dispusa sa munceasca la salariul nominal curent, cat si
cererea totala de mana de lucru, la acel salariu, ar fi mai mari decat volumul
existent al ocuparii.' (J.M. Keynes)

In literatura de specialitate se intalnesc mai multe modalitati de analiza a

somajului. in plus, statisticile oficiale nationale si internationale (Biroul
International al Muncii, Comisia de Statistica O.N.U. ) folosesc metode diferite de
evidenta si de masurare a somajului, ceea ce creeaza o imagine generatoare de
confuzii si in planul conceptual. Multi economisti si oameni politici se multumesc
sa constate ca somajul este una dintre problemele macroeconomice de maxima
actualitate si complexitate.

In unele manuale, somajul este analizat ca suma agregata a tuturor acelor

persoane care au statut oficial de somer. Definitia cea mai folosita pe care o dau
economistii somerului este urmatoarea: acea persoana care cauta un loc de munca
remunerat, si care nu are un asemenea loc in mod curent.

In diferitele reglementari nationale si internationale se folosesc si alte criterii

delimitative ale somerilor. Aceasta mai ales daca problema in cauza se leaga de
ajutorul de somaj si de criteriile acordarii acestuia. Astfel, pentru ca o persoana sa
fie declarata somer trebuie sa fie inscrisa pe listele solicitantilor de munca la
centrele de repartizare a resurselor de munca si sa fie disponibila de a incepe lucrul
imediat ce i s-ar oferi un loc de munca. In tarile cu sisteme nationale consolidate
de protectie sociala a somerilor, aceste criterii sunt negociate intre sindicate si
patronat si, apoi, sunt adoptate de legislativ ca norme de drept, spre a fi aplicate
unitar de toti factorii interesati - ofertanti si solicitanti de munca.

Biroul International al Muncii (B.I.T.) considera ca somerul este acea

persoana care are 15 ani (in Romania limita de varsta este de 16 ani):
 -          este lipsita de un loc de munca,

-          este apta de munca,

-          cauta loc de munca remunerat,

-          este disponibila sa inceapa lucrul imediat (sau in maxim 15 zile).

Cel mai adesea, fenomenul contemporan somaj este abordat si analizat ca un

dezechilibru al pietei muncii la nivelul ei national: dezechilibru intre cererea
globala si oferta globala de munca. Este o problema demografico-economica? Este
o problema generata de lipsa de investitii? Este o problema a raportului optim intre
calificarile/competentele lucratorilor si cerintele angajatorilor? Raspunsul variaza
de la stat la stat, de la zona economica la alta. Indiferent de unghiul de
abordare somajul este o disfunctie a pietei (inter)nationale a muncii.

Din punctul de vedere al ocuparii, pot rezulta trei moduri de combinare a

factorului respectiv:

(a)  oferta si cererea de munca sunt egale, caz in care ocuparea de echilibru este

egala cu cea deplina;

(b)  oferta de munca este mai mica decat cererea, situatie in care dezechilibrul

imbraca forma deficitului de munca, ocuparea deplina necesitand fie resurse de
munca suplimentare (la nivelul cresterii economice dorite sau asteptate), fie o
crestere mai puternica a productivitatii muncii;

(c)  oferta de munca (resursele umane disponibile) depasesc cererea (nevoia

sociala), o parte a fortei de munca ramanand fara loc de munca.

Ca urmare, echilibrul pietei muncii poate fi si trebuie sa fie abordat din mai
multe puncte de vedere:

(a)  ca echilibru functional, care defineste zona de compatibilitate a ocuparii fortei

de munca si  cresterea productivitatii  muncii,  in  conditiile  strict  determinate  de
producatori (intreprinzatori);

(b)  ca echilibru structural, care exprima modul de distribuire a resurselor de

munca pe sectoare, ramuri, activitati social-economice, pe profesii, calificari, zone
etc;

(c)  ca echilibru intern intre nevoile de munca si resursele de munca, ambele

conditionate   de   volumul   de   munca   si   al   productivitatii.   La   un   nivel   d
at   al productivitatii, volumul productiei este functie de volumul muncii prestate
sau de numarul celor ocupati. Cu toate acestea, la o investigare mai profunda a
problemelor somajului, se poate constata ca lucrurile nu sunt chiar asa de simple.
Aceasta deoarece au aparut si se mentin numeroase dificultati in ceea ce priveste
delimitarea (riguroasa) intre ceea ce este (ar trebui  sa fie) o piata  a  muncii
echilibrata  si  una dezechilibrata.

Delimitarea respectiva este dificil de realizat si in cazul unor bunuri materiale de

consum (sa zicem, in cazul bunului paine). Cand insa se va pune problema
realizarii unei astfel de delimitari pe diferitele piete ale muncii, dificultatile devin
aproape insurmontabile. Ele pot fi evidentiate si potential intelese facandu-se apel
la specificitatea pietei muncii contemporane.

Dupa cum s-a aratat intr-un capitol anterior, piata muncii este prin definitie
inelastica. Aceasta in sensul ca nici cererea de munca nu se modifica in aceeasi
masura cu modificarea salariului nominal, respectiv real, si nici oferta de forta de
munca nu evolueaza intotdeauna in raport de pret si de cost. Unii specialisti
explica aceasta caracteristica prin aceea ca cererea si oferta depind de multi alti
factori decat cei economici.

Caracterul inelastic al ofertei de munca este acela care sta la baza

specificitatii pietei muncii. Procesele ce stau la baza determinarii volumului,
dinamicii si structurii ofertei de munca sunt, mai intai, de natura demografica. Sa
ne amintim, in acest context, procesele demografice fundamentale ce delimiteaza
si structureaza populatia totala a unei tari, populatia activa si populatia ei inactiva.

Evident, nu pierdem din vedere interdependentele dintre factorii economici

si cei demografici. Dar, multitudinea factorilor de influenta si actiunile lor adesea
divergente fac ca departajarea populatiei active disponibile in cadrul celei in varsta
de munca sa intampine numeroase dificultati; in scopul masurarii fenomenului se
recurge la esantioane, deci la aproximari. Ca un revers al medaliei, marimea
somajului insusi se face doar prin estimari. Aprecierea se poate sustine cu cateva
argumente practice-statistice: posibilitatea (chiar realitatea) incadrarii elevilor si
studentilor in mai multe categorii demo-economice; necesitatea separarii (si
dificultatea operatiunii) militarilor in termen de cei incadrati in armata ca angajati;
diferitele modalitati de incadrare, in categoriile aratate, a femeilor de serviciu, a
ajutoarelor de familii etc. Ridica anumite probleme de incadrare intr-o categorie
demo-economica sau alta si tot mai numeroasele persoane incadrate ilegal, cele
care presteaza asa-zisa munca la negru etc.

Piata muncii nu functioneaza ca o piata obisnuita (libera, zic unii autori) si

din cauza restrictiilor legislative, a conditiilor impuse prin lege in limitele carora
ea functioneaza. in plus, functionarea acestei piete este influentata de actiunea
specifica a partenerilor sociali (patronat, sindicate), de rapotrul de forte dintre ei.

Piata contemporana a muncii se poate afla fie in situatia de echilibru

(ocupare deplina), fie in cea de dezechilibru, adica de subocupare si supraocupare.
Cele doua forme ale dezechilibrului pe piata muncii pot fi intelese (caracterizate)
numai dupa ce vor fi fost clarificati termenii de ocupare deplina, somaj voluntar si
somaj involuntar.

Termenului de ocupare deplina i se da, in primul rand, un sens concret -

istoric si statistic. Ocuparea deplina sau lipsa de somaj semnifica faptul ca circa
97-96% din populatia activa disponibila este utilizata efectiv (diferenta de
populatie activa este considerata a fi somaj natural). Dar, mai important este
criteriul delimitativ intre ocuparea deplina si subocuparea, respectiv
supraocuparea, ca stari de dezechilibru.

Ocuparea deplina reprezinta acel volum si acea structura a ocuparii, a

utilizarii resurselor de munca, care permit obtinerea maximului de bunuri pentru
acoperirea nevoilor oamenilor constituiti in diferite colectivitati.

Altfel spus, ocuparea deplina este compatibila cu rata naturala a somajului,

cu somajul normal. Conceptele de somaj voluntar si de somaj involuntar
concretizeaza si aprofundeaza somajul natural.

Somajul voluntar consta din acea non-ocupare datorata „refuzului sau

imposibilitatii unor persoane de a accepta retributia oferita si/sau conditiile de
munca existente” (J. M. Keynes).

Categoriile de persoane, care se incadreaza in somajul voluntar sunt:

-   persoanele angajate care prefera sa-si inceteze temporar activitatea, apreciind ca

ajutorul de somaj le poate asigura o existenta decenta (economistul francez
Jacques Rueff sublinia  ca „ajutorul   de  somaj   este   cauza reala a somajului');

-   somerii  care  asteapta sa apara locuri

de  munca  mai  bune  decat  cele  oferite  de intreprinderi si institutii;

-   „casnicele” care pe baza unui consens de familie accepta sa fie intretinute de

catre soti/respectiv sotii.

- toti cei doresc sa nu munceasca pentru ca „munca este sclavie” sau pentru ca au
alt motiv (vor sa se razbune pe societate, s.a.m.d.).

Somajul involuntar este reprezentat de acele persoane neocupate care ar fi

dispuse sa lucreze pentru un salariu real mai mic nu gasesc slujbe.

De regula, somajul este tratat si apreciat prin prisma celui involuntar. Asa

ca somajul consta din acea non-ocupare, din acel ansamblu de persoane neocupate
care ar fi dispuse sa lucreze pentru un salariu (chiar mai mic decat cel avut
anterior).

Somajul involuntar se prezinta sub diferite forme:

-          somajul structural, datorat in principal dezechilibrelor ce apar in

structura economiilor nationale, ca urmare a dezvoltarii inegale: unele
ramuri elibereaza forta de munca (datorita automatizarii, informatizarii,
s.a.m.d.), iar celelalte ramuri au capacitatea de a absorbi forta de munca
eliberata.

-          somajul sezonier, datorat specificului sezonier al muncii (in turism,

agricultura, constructii, pescuit, etc.)

-      somajul accidental, cauzat de catastrofe si  „accidente” (evenimente

neprevazute) precum: declansarea unor conflicte militare, cutremure soldate cu
distrugerea unor intreprinderi, restrangerea activitatii unor firme axate pe
prelucrarea produselor animale (exemplu extinderea gripei aviare) sau agricole
(recolte distruse);

-          somajul cronic, care supravietuieste cu incapatanare oricaror

incercari de eradicare a lui si care are deseori cauze mai subtile.
 Principala caracteristica a somajului cronic este invariatia lui fata de
programele anti-somaj (politicile de investitii, programele de calificare
profesionala, modificari de legislatie, etc.).

Totusi exista in mintea fiecarui economist intrebarea: se poate absorbi intreaga

forta de munca disponibila? Exista o parere aproape acceptata in unanimitate ca un
procent de intre 2% si 4 % este rezonabil sa existe (somajul „normal”) si numai ce
depaseste aceste procente devine fie somaj cronic, fie structural, fie sezonier,
s.a.m.d.

Sporirea sau diminuarea ocuparii intr-o tara sau alta nu se identifica cu

scaderea sau agravarea somajului. Notiunea de somaj trebuie corelata cu
indicatorii privind masa si fluxurile populatiei active, ca si
cu repartitia si durata somajului. Toate acestea vazute in legatura cu o serie de
parametri sectoriali si sociali.

Masa somajului consta din numarul persoanelor care, la un moment dat

intrunesc conditiile pentru a fi incluse in categoria somerilor. Altfel spus, ea consta
din populatia activa disponibila, respectiv din acea forta de munca neocupata.

Rata somajului, ca marime relativa a fenomenului, se calculeaza ca raport

procentual intre masa somajului (numarul somerilor) si unul din parametrii de
referinta ai acestuia. Astfel de parametri sunt: populatia activa, populatia activa
disponibila, forta de munca (populatia ocupata plus somajul) fie  populatia
ocupata.

Se pare ca cel mai concludent raport de exprimare a ratei somajului este cel
in care se foloseste ca numitor fie forta de munca, fie populatia activa disponibila.

Legea Okun

Efectele fenomenului somaj sunt adesea tratate unilateral. Irosirea unei

cantitati insemnate de resurse de munca este un efect incontestabil al somajului
cronic de mare amploare. Somajul este un factor de scadere a intensitatii
dezvoltarii economice. Exista si opinia opusa, conform careia existenta somajului
este un factor de presiune psihologica asupra celor ce au deja o slujba, acestia
muncind cu intensitate sporita si asigurand o crestere a productiei nationale mai
mare decat daca ar fi ocupati toti cei disponibili!

Un alt efect al somajului consta in sporirea costurilor pe care economia

trebuie sa le suporte sub forma ajutoarelor de somaj tarii. In situatia in care
numarul persoanelor ocupate scade, cotizatiile suportate de acestea sporesc absolut
si relativ. Nu intamplator problema asigurarii fondurilor necesare (din cotizatiile
salariatilor, din contributia intreprinderilor sau din alocatiile bugetare) a generat
numeroase tensiuni si chiar conflicte sociale si politice.

Diminuarea veniturilor familiilor avand someri este un alt efect, adesea

dramatic, al somajului. Se stie ca, in nici o tara, ajutorul de somaj nu asigura
acoperirea integrala a salariului avut anterior de somer. De aceea, somerii si
familiile lor trec prin dificultati materiale deosebite, care sunt insotite de aparitia
unor stari psiho-sociale grave ce afecteaza calitatea vietii in general (majoritatea
celor care cauta de lucru intra in depresie dupa o anumita perioada de timp, daca
nu gasesc o slujba intr-un orizont de timp rezonabil: 3-9 luni). Toate acestea, spun
unii analisti ai fenomenului, duc direct la aparitia unor fenomene negative, ce
afecteaza societatea in general: furturi, crime, sinucideri, comportamente
anormale.

Deoarece persoanele ocupate participa la producerea bunurilor materiale si

serviciilor, iar somerii nu produc bunuri economice, se poate presupune ca
ridicarea nivelului somajului trebuie sa fie insotita de reducerea volumului real al
PNB. Aceasta interrelatie negativa intre nivelul somajului si volumul PNB este
numita legea Okun.

Legea Okun arata interdependenta dintre somaj si PNB (in termeni reali).

Economistul Arthur M. Okun in anii 1960 a demonstrat ca daca nivelul somajului
ramane neschimbat, atunci se manifesta legitatea, conform careia ritmul de
crestere a PNB (real) - ritm determinat de sporirea populatiei, de acumularea de
capital si de procesul tehnico-stiintific - este de 3%.  In plus, prin fiecare sporire a
nivelului somajului cu un punct procentual ritmul de crestere a PNB se reduce
cu 2%.

Daca, creste rata somajului de la 6 la 8%, atunci modificarea volumului real

al PNB va fi 3-2x(8-6) = 3-4 = -l. Deci, corespunzator legii Okun, in acest caz,
PNB scade cu 1%, aratand o panta descrescatoare in economia statului respectiv.
Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98omaj

http://www.asecib.ase.ro/Roman/am/cap6.pdf

https://www.studocu.com/ro/document/academia-de-studii-economice-din-
bucuresti/macroeconomie-macroeconomics/lecture-notes/macroeconomie-somaj-lecture-notes-
7/2302090/view

https://ro.wikipedia.org/wiki/For%C8%9B%C4%83_de_munc%C4%83