Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

CURS-INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE

SINTEZĂ

Psihologia umanistă

Titular curs:
Prof. conf. Dr. Valeria NEGOVAN

Student:
Ana-Maria Ghită
anul I, seria 2, grupa 8

Ianuarie/Bucureşti 2011
Psihologia Umanistă

CUPRINS

INTRODUCERE..........................................................................................2
PRECURSORII SI PREMISELE ȊNTEMEIERII PSIHOLOGIEI UMANISTE................................2
OBIECTUL PSIHOLOGIEI UMANISTE.............................................................................3
MODELUL UMAN.........................................................................................................3
INTEMEIETORII PSIHOLOGIEI UMANISTE.........................................................4
1. Abraham Maslow.........................................................................................4
2. Gordon Allport..............................................................................................4
3. Carl Rogers..................................................................................4
BIBLIOGRAFIE.............................................................................................................5

Ghită Ana-Maria
2
Psihologie, anul I, seria II, grupa 8
Psihologia Umanistă

INTRODUCERE

Procesele, funcţiile şi capacitaţile psihice ale omului nu există in sine,


separate, desprinse de purtătorul lor concret. De asemenea, activitatea este
iniţiată, desfaşurată, continuată sau stopată, degradată sau ameliorată si
imbogaţită de o persoană care dispune de o identitate psihofiziologică.
Reorientarea către om, către uman precum şi conştientizarea faptului că nu
funcţiile psihice, în general trebuie să constituie obiectul de cercetare al psihologiei,
ci funcţiile psihice ale omului concret, nu activitatea la modul impersonal, ci
activitatea personală si personalizată a omului au condus la o nouă orientare
psihologică, numită „psihologia umanistă”.
Psihologia umanistă a apărut in jurul anului 1950. Spre deosebire de
behaviorism, care postula o concepţie mecanicistă despre om, considerându-l o
maşină uşor manipulabilă în funţie de scopurile propuse, dar şi de psihanaliză, care
reducea omul la o fiinţă iraţională, controlată irevocabil de trecut şi de produsul
acestuia, inconştientul, psihologia umanistă îşi propune să studieze problemele
importante ale poziţiei omului în societatea de azi, să ajungă, in felul acesta, la o
psihologie cu aplicaţii directe pentru viaţa omului.

PRECURSORII SI PREMISELE ȊNTEMEIERII PSIHOLOGIEI UMANISTE

Precursorii psihologiei umaniste sunt oameni de ştiinţa ce au derulat numeroase cercetări, fiind
dezvoltate până la gradul de ramură a psihologiei.
Cel mai important precursor al umanismului in psihologie este William James, care considera că
problemele educationale, cele de la locul de muncă, precum si anumite patologii si afecţiuni ale
afectivitaţii trebuie tratate in funcţie de individ şi nu într-un mod general. James milita pentru
implementarea unei părţi practice a psihologiei, care să ajute omul în viaţă.
Existenţialismul este unul din curentele psihologice despre care se consideră că ar fi un precursor
al umanismului, acesta inspirându-i pe umanişti în numeroase teorii. Printre cei mai importanţi
reprezentanţi ai existenţialismului se numără Soren Kierkegaard, unul din fondatorii existenţialismului.
Acesta considera că omul îşi ghideaza existenţa dupa trei principii: cel estetic, cel etic si cel religios
(Viney, 1993).
Miguel de Unamuno, este de asemenea un membru marcant al existenţialismului, susţinând că
limitările ştiinţei şi ale filosofiei opresc capacitatea omului de a-şi forma o părere clară asupra lumii prin
principii inutile şi imposibil de demonstrat. De asemenea, el afirmă că indivizii nu trebuie să se bazeze
numai pe raţiune atunci când gândesc, ci şi pe afectivitate, sentimetele acesteia fiind necesare pentru ca
omul să aibă o viaţă împlinită.
Martin Heidegger este unul dintre cei mai originali reprezentanţi ai existenţialismului. El
consideră că lumea este caracterizată prin existenţa a trei factori: factualitatea, existenţialitatea si
decăderea. El explică aceşti termeni în următorul mod: factualitatea este dorinţa de viaţă a fiecăruia dintre
noi, precum şi dorinţa de bunăstare materială şi spirituală; existenţialitatea este caracteristica omului de a-
şi clădi un viitor din mai multe puncte de vedere, iar decăderea este reprezentată de problemele care apar
de-a lungul vieţii unui om. Printre ideile lui Heidegger preluate de umanişti se numără cea a
conştientizării individului că poate avea o viaţă mai bună şi dorinţa acestuia de a ieşi din momentele
grele. El vorbeşte de asemenea despre lipsa esenţei în viaţa majorităţii oamenilor, şi îşi manifestă regretul
că aceştia nu se preocupă de scopurile adevărate ale vieţii.
Fenomenologia este un curent filosofic intiţiat de Edmund Husserr care se bazează pe observarea
si interpretarea tuturor factorilor ce compun experienţa individuală. Ea tratează fiecare individ prin
prisma experienţei sale anterioare, prin acest mod inspirându-i pe umanisti in concepţia lor ideografică.

Ghită Ana-Maria
3
Psihologie, anul I, seria II, grupa 8
Psihologia Umanistă

OBIECTUL PSIHOLOGIEI UMANISTE

Carl Rogers, un remarcabil psiholog umanist afirma: „omul nu are caracteristicile unei maşini, el
nu este pur si simplu o fiinţă sub controlul instinctelor inconştiente, ci este o persoană aflată in procesul
creeării de sine...Omul tinde să devină el însuşi, nu o păpuşă, nu un sclav, nu o maşină, ci sinele său
individual şi unic” (Apud: Sutich, Vich, 1969). Tocmai acest „sine individual si unic” intenţionează
psihologii umanişti să fie transformat in obiect al psihologiei. Allport nota: „Psihologia nu trebuie să se
mulţumească cu studierea unui om artificial, ci trebuie sa explice omul real”(Allport, 1981).
Psihologia ar urma sa cuprindă în obiectul său problem suficient intrate în
aria preocupărilor ştiinţifice ale specialiştilor. Printre acestea am putea enumera:
omul si problematica sa umană, viaţa personală si relaţională a omului presărată cu
nimicurile ei cotidiene sau cu marile ei drame, etc.
Umaniştii înlătură (resping) teoria care susţine că trăsăturile sau motivaţiile
inconştiente şi conflictele sunt foarte importante în dezvoltarea
personalităţii,argumentând că fiinţele umane sunt înzestrate cu liberă voinţă şi
liberă alegere, cu capacitatea de a decide şi alege liber.
Este respinsă ideea că forţele mediului sunt determinanţi majori ai
personalităţii. Mai mult, indivizii sunt văzuţi ca fiinţe umane capabile de experienţă
unică bazate pe propriul punct de vedere asupra lumii şi eului.
Multe teorii umaniste reliefează că oamenii au impulsuri pozitive de a creşte
şi a-şi realiza potenţialul lor propriu până la împlinire deplină. Cercetările umaniste
sunt fenomenologice. Aceasta înseamnă că pentru fiecare din noi nu există o lume
obiectivă ci există numai experienţa noastră subiectivă cu privire la lume sau numai
lumea noastră subiectivă care depinde de conceptul nostru de eu, atitudinile şi
valorile proprii.
Umaniştii argumentează că pentru a înţelege personalitatea cuiva trebuie să
ştim cum percepe el lumea. Trebuie găsită o cale de a "te aşeza în pantofii altei
persoane chiar şi numai pentru un moment" (Dworetzky I. P., 1988).
Conceptul de autoactualizare este de bază în înţelegerea umanistă a
personalităţii. Autoactualizarea (actualizarea sinelui) este percepţia umanistă că
oamenii se îndreaptă în direcţia dezvoltării depline a potenţialului lor, în special a
potenţialului lor emoţional (Maslow, 1954).

MODELUL UMAN

Psihologia umanistă propune înlocuirea ideii de „boală mentală" cu cea de


„problemă umană". Prin aceasta se elimină obsesia psihologiei clasice pentru
dereglările psihologice şi care de fapt paralizează atitudinea activă, constructivă, a
pacientului faţă de el însuşi. Definind boala mentală ca o patologie a vieţii umane în
ansamblul ei, iar nu ca o dereglare de origine strict bio-fiziologică, individuală,
psihologia umanistă pune bazele unor noi modele terapeutice. Ceea ce este
caracteristic, în mod special, acestor metode este lipsa unei opoziţii între terapie şi
dezvoltare umană. Terapia apare mai degrabă ca un element component al
creşterii umane, ea însăşi putându-se realiza eficient doar în contextul mai general
al afirmării autentice, de sine. O primă consecinţă o reprezintă democratizarea
relaţiei dintre terapeut şi pacient.
Carl Rogers a pus această idee la baza unui sistem terapeutic de mare
influenţă, semnificativ intitulat „terapie centrată pe client". Este promovată o
terapie de tip empatic. Acest gen de terapie trebuie să transcendă modul cognitiv-
analitic, fondându-se pe capacitatea umană de a-l apropia şi înţelege pe celălalt.

Ghită Ana-Maria
4
Psihologie, anul I, seria II, grupa 8
Psihologia Umanistă

„Terapia umanistă" nu acordă o importanţă prea mare trecutului pacientului ca


sursă de autolămurire a sa. Chiar dacă rădăcinile proceselor psihice actuale se
găsesc în evenimentele din trecut, acestea, pentru a fi forţe active, trebuie să fie
elemente constituente ale experienţei prezente. De aceea, accentul este pus nu ca
în psihologia freudistă pe explorarea trecutului, ci pe construcţia prezentului „aici şi
acum".

ȊNTEMEIETORII PSIHOLOGIEI UMANISTE

1.Abraham Maslow

Psiholog american, născut la New York in 1908, vorbeşte in teoria sa despre


faptul că fiecare individ are o personalitate mobile, principalul factor considerat de
Maslow ca fiind cauza acestui fenomen fiind motivaţia. Ȋn cartea sa, “Motivaţie si
personalitate”, Maslow susţine că personalitatea umană se modifică foarte dinamic
în funcţie de trebuinţele individului din fiecare moment.
El creează un concept care a devenit celebru în sfera noţiunii de motivaţie
sub numele “Piramida lui Maslow” în care reuşeşte să facă o ierarhizare a
trebuinţelor umane, care îl instigă pe individ să desfăşoare anumite acţiuni în
funcţie de gradul de prioritate al necesitaţilor sale. După mai multe studii Maslow a
constatat că există anumite trăsături caracteristice fiecărui individ. Aceste trăsături
evidenţiaza diferenţele interpersonale. El sugerează studierea altor calităţi ale
omului, printre care şi dragostea, valorile, umorul, etc.

2. Gordon Allport

Psiholog american, Allport şi-a concentrat majoritatea studiilor pe cercetări realizate la


universitatea Harvard. A facut cercetări detaliate legate de personalitate, fiind unul dintre cei mai
mari reprezentanţi si cel mai mare ideolog al umanismului. Allport a ajutat cel mai mult
umanismul prin cercetările sale legate de avantajele si dezavantajele metodei de studiu
nomotetice şi ale metodei idiografice şi a facut o comparaţie pe larg intre behaviorism si
umanism. Allport a atras mereu atenţia asupra caracterului sănătos si organizat al
comportamentului uman.

3. Carl Rogers

Carl Rogers este psihologul care a cizelat principiile umaniste, oferind


teoriilor acestora cel mai mare suport practic. De asemenea, este unul dintre cei
mai mare reprezentanţi ai terapiei, fiind fondatorul terapiei nondirective, iar apoi a
terapiei centrate pe individ. Este întemeietorul Centrului pentru Studiul Persoanelor
din California în cadrul căruia a derulat mai multe experimente care legau
psihoterapia de psihologia experimentală.
Rogers consideră că un om împlinit poate să evolueze şi să se dezvolte
suficient de mult. Prin urmare, a susţinut schimbarea sistemului de învăţământ din
metoda prin care ceea ce spunea profesorul era de necontestat, sugerând că elevul

Ghită Ana-Maria
5
Psihologie, anul I, seria II, grupa 8
Psihologia Umanistă

trebuie inspirat să fie creativ, iar profesorul ar trebui să asculte părerea elevului şi
în cazul în care ideile acestuia au o bază suficient de solidă, să îl încurajeze să şi le
expună şi să şi le dezvolte. Acest sistem de învăţământ este folosit din ce in ce mai
mult în ţările dezvoltate, fapt care oferă dovada vie a influenţei umanismului lui
Rogers asupra întregii lumi didactice.

BIBLIOGRAFIE

Anitei, M. (2007). Istoria Psihologiei. Sibiu, Bucuresti: Editura Psihomedia.

Ralea, M, Botez, C. (1958). Istoria Psihologiei. Bucuresti: Editura Academiei.

Zlate, M. (2006). Fundamentele Psihologiei. Bucuresti: Editura Universitara.

Ghită Ana-Maria
6
Psihologie, anul I, seria II, grupa 8